Results 1 to 1 of 1

Thread: Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Reeducarea - Procesul comunismului ( cap-VIII-)

  1. #1

    Exclamation Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Reeducarea - Procesul comunismului ( cap-VIII-)

    Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Reeducarea - Procesul comunismului ( cap-VIII-)

    Pe 24 Februarie 1950 a sosit la Piteşti inspectorul Nemeş Iosif şi dintre călăii torţionari a luat pe Sobolevschi Maximilian şi PRISACARU Ion, pe care i-a instruit şi trimis la Braşov. Acolo au început să bată pe Zamfirescu Constantin şi Ismana Ion, care au început să strige pe geam şi a intervenit administraţia, oprind reeducarea prin violenţă. În continuare cei doi călăi s-au ocupat cu strângerea de informaţii până la 13 Feb.1951, când au fost trimişi la Peninsula.

    La OCNELE MARI, unde se găseau câteva sute de deţinuţi fără condamnare, toţi oameni în vârstă, s-a trimis o echipa de persoane desemnată de Turcanu şi Iosif Nemeş ca să terorizeze pe aceşti lăgarişti. Aceşti torţionari au fost: Ştefănescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Constantin şi Vlădoianu Liviu. Administraţia i-a încurajat şi le-a pus la dispoziţie celulele 10, 11 şi 12 la etaj, unde nu aveau acces paznicii.

    Timp de 6 luni a durat tortura prin care a trecut Petre JUTEA,Vasile TAFLAN, Virgil MATEIAŞ, Vasile HANU... A fost omorât istoricul de la Roma: GRAMA Gheorghe-Gioto de către Strugaru Mihai, alţii au înebunit, ca Ştefan Verescu şi preotul Andrei ADAM, care şi-au revenit după ani şi ani.


    TÂRGUL OCNA a fost o închisoare pe care MAI-ul a destinat-o ca spital pentru sutele de bolnavi de plămâni din cauza condiţiilor de exterminare în care fuseseră ţinuţi şi a torturilor prin care trecuseră. Conducerea MAI a căutat sa profite şi de aceşti bolnavi care veneau din muncile de exterminare ale Canalului sau torturile din Piteşti şi Gherla. In acest scop Nedelcu Mihai împreună cu Nemeş Ioşif, cu avizul lui Nicolschi, au trimis la Tg.Ocna pe Nutti Pătrăşcanu ca să iniţieze sistemul de la Piteşti. S-a început într-un grup restrâns de foşti reeducaţi la Piteşti, cu acoperirea ofiţerului politic Şleam Augustin şi a inspectorului Nemeş şi Tudor Sepeanu.

    Dar bolnavii au găsit energia să reziste, să riposteze, alertând prin strigate locuitorii oraşului. Pătrăşcanu a rămas doar să facă pe informatorul ofiţerului politic până în 1952, când a fost ridicat şi implicat de cei pe care îi servise în grupul lui Eugen Ţurcanu, sfârşindu-şi ticăloasa activitate după comutarea pedepsei cu moartea, în închisoarea Jilava.

    Vinovăţia MAI-ului este cu atât mai mare cu cât şi ofiţerul politic Şleam Augustin, implicat în represiunea brutală, a lovit pe deţinuţii Banu Alexandru şi Ianolidis Ion. A continuat sa şantajeze bolnavii cu medicamente în schimbul delaţiunii. Noroc cu doctoriţa Danielescu, care a depus eforturi pentru a-i salva. Cu toate acestea, din rândurile acestor bolnavi, torturaţi în anchete şi închisori au murit 67 de tineri între 1950 - Aug.1953. Martori ai reeducării din Tg.Ocna: Penciu Gheorghe, Ionescu Nicolae-Galbeni.

    La Caransebeş fuseseră adunaţi vreo 25-30 intelectuali de seamă şi foşti oameni politici (Emil Haţieganu, deputatul de Bălti Dumitru Topciu, Valer Roman, Ion Costinescu, Anton Dumitriu, Ioan C. Popp, Ion SIMU, Trixy Mironescu... ) şi alţii mai tineri cărora Nicolschi le pregătise o reeducare. A trimis pe Iosif Nemeş, Ludovic Cseller şi Teodor Sepeanu, cu un nou locot. major ca director. Acesta s-a adresat deţinuţilor spunându-le: "Să nu credeţi ca v-am adus la pension, până în primăvara nici unul dintre voi nu va mai fi în... viată". A început regimul de restricţii şi sancţiuni şi pentru că nu da rezultate, a cerut ajutorul Bucureştiului.

    După eşecul de la Tg.Ocna, a luat de acolo doi oameni "de mână" din cei instruiţi de Ţurcanu, anume pe Bârjovescu Dumitru şi Străchinaru Constantin, pentru a-i termina pe "boieri". Aceştia au venit şi pregăteau terenul pentru trecerea la violenţă. S-au găsit câţiva tineri care-i cunoşteau de la Suceava şi le-au pus gamelele cu ciorbă fierbinte în cap, săturându-i de reeducare. S-a terminat acţiunea Nicolschi aici, la Caransebeş, dar ea continua în forţa peste ţară.

    1950 - EXTERMINAREA PRIN MUNCĂ FORŢATĂ ÎN PARALEL CU ASASINATELE LUI NICOLSCHI

    Regimul represiv împotriva mişcărilor de rezistenţă continuă după modelul Beria, neţinând seama nici măcar de acea justiţie coruptă pe care o subordonaseră securităţii. Nicolschi, nemulţumit de unele sentinţe "blânde" s-a dus la Timişoara şi a aranjat cu lt.Coloman Ambruş ca să-i trimită nişte deţinuţi pe care să-i lichideze. Prin adresa 10.007/1950 s-a cerut directorului de la Gherla (Stelian Tomulescu) să trimită la Timişora 7 deţinuţi pentru continuarea anchetei (Vernichescu A., Popovici Gheorghe, Puschiţă Petre, Ghimboaşa Nicolae, Smultea Gheorghe, Luminosu Gheorghe şi Ungureanu Gheorghe). De fapt erau şase fiindcă Ungureanu Gheorghe era deja omorât în ancheta pe 3-04-1949 şi fusese înregistrat la spitalul din Timişoara (din cauza unui TBC pulmonar) şi înmormântat în cimitirul Săracilor. Cu toate acestea justiţia poporului l-a condamnat la 20 ani.

    Deci cei şase de pe listă au fost urcaţi în curtea închisorii Gherla şi au plecat cu lanţuri la picioare, dar la Timişoara n-au mai ajuns niciodată. Au fost împuşcaţi la marginea unei păduri, se pare Pădurea Verde, si aruncaţi într-o groapă comună. După ce familiile au început sa se intereseze de soarta lor, MAI-ul a făcut nişte certificate false de deces în August 1957, şi i-au înregistrat de la nr.101-197 într-un registru -dublură- ca toţi morţi în aceeaşi zi, trei la ora 12 şi patru la ora 13, în spitalul din Timişoara.

    Şi nu au fost singurii asasinaţi.

    Constanţa, unde fuseseră executaţi "numai" 13 partizani iar 16 primiseră pedepse între 15 şi M.S.V., iarăşi l-a supărat pe călăul Securităţii poporului. După 20 zile de când ajunseseră la Gherla, s-a primit dispoziţia sa fie transferaţi la Timişoara şi pe 9-03-1949 au luat drumul Banatului într-un vagon dubă, dar n-au mai ajuns niciodată, fiind asasinaţi la marginea aceleiaşi păduri Verde. Şi în acest lot apare deţinutul Ion Constantinescu mort cu adevărat pe 24 Feb.1950 în vagonul dubă şi înmormântat la Gherla. Dar la expedierea lotului la Timişoara s-a plecat şi cu numele lui pe listă şi când în 1957 s-au întocmit certificate de deces false, a fost făcut şi pentru Ion Constantinescu unul, deci mort a doua oară, şi acum înregistrat la Timişoara.

    Şi securitatea de la Cluj a primit dispoziţia să transfere la Timişoara 14 partizani din lotul de la Muntele Mare şi Mihai Patriciu s-a executat. Printre cei 14 asasinaţi a fost POP Alexandra, MOLDOVAN Simion, VANDOR Victor, OLTEANU Emil, ROBU Ion, MAXIM Alexandru, MARGINEANU Petre. Ridicaţi pe 2 Aprilie şi împuşcaţi; iar înregistrarea tot la Timişoara, pe o lista cu 54 de martiri.

    Pentru aceste crime oribile trebuie făcuta dreptate. Criminalul odios Nicolschi declara cu cinism în 1990 la interviul luat de Lucia Hossu pentru lămurirea misterului: "Cine a ştiut în '49 ca vine '89", cu alte cuvinte i-ar fi lichidat pe toţi. Aceasta afirmaţie era în concordanţă cu linia partidului care în discuţiile pentru instituirea muncii forţate subliniase: "UN MILION DE DUŞMANI DE CLASĂ EXTERMINAŢI PENTRU A CONSTRUI CEA MAI BUNĂ ŞI MAI DREAPTA DINTRE SOCIETĂŢI."

    Cu acest slogan a plecat în 1950 în Dobrogea, lt.col.Cosmici Eftimie (inspector din Direcţia generală a lagărelor şi supravegherea deţinuţilor la munca forţată, trasându-le subalternilor cruzimea - ca sarcina de serviciu. Cruzimea au aplicat-o pe teren subalternii lui, Albon Augustin (fost ceaprazar ), ajuns comandantul trupelor ce păzeau deţinuţii la Canal şi Liviu Borcea (finul lui), comandantul lagărului de exterminare de la Capul Midia. Amândoi sadici şi foşti informatori ai fostei siguranţe, infiltraţi printre comunişti şi amândoi condamnaţi şi repuşi în funcţie după 2-3 ani. Primul zbura în elicopter deasupra locurilor de munca la canal şi cobora din loc în loc, îndreptându-se urlând spre deţinuţi: "Bandiţilor, cu gamela să săpaţi canalul înainte de a muri." Iar finul Borcea intra în barăci tot urlând: "Bandiţilor, aruncaţi mâncarea în W.C. ca să slăbiţi şi să sabotaţi lucrările", iar bieţii oameni mureau de foame, la el în lagăr mâncându-se câini.

    CANALUL

    Pentru torturarea a sute de mii de oameni prin munca forţată în vederea exterminării lor, se face vinovată conducerea comunistă care s-a subordonat intereselor unui stat străin, ruinând şi înfometând populaţia ţării.

    Prin HCM nr.613 s-a aprobat planul de construire, proiectare şi cercetare întocmit de comisia condusa de Sapoşnicov. Printre semnatari, Petru Groza, Gh.Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Lothar Radaceanu, Th.Iordanescu, Popescu-Dorneanu, Ion Vinze, Bucur Şchiopu. Director general al Canalului a fost numit Gheorghe Hossu, inginer şef şi prim director adjunct Mayer Grunberg, iar Vasile Posteucă şi D.Antoci, directori generali adjuncţi (HCM. 913/1949).

    Intre cei ce jubilau era şi Ana Pauker care declara: "Construim uriaşe lucrări fără burghezie şi împotriva ei". Da, s-a construit fără burghezie, dar sub supravegherea consilierului sovietic Vorobiov, ajutat de Mihailovici, Ţiganov, Maximov...Se întreceau în sublinierea avantajelor ca: asigurarea celui mai ieftin transport spre Marea Neagra, industrializarea regiunii de sud-est a ţării, crearea condiţiilor favorabile pentru îmbunătăţirea agriculturii şi combaterea secetei..., dar ascundeau scopul real, că se urmarea îndepărtarea României de la Gurile Dunării şi Deltă, intrate în obiectivul Moscovei şi mai ales ajutorul "frăţesc" prin "împrumutarea" utilajelor obosite (pentru care plăteam chirie 24 ore din 24 ore) şi vinderea porţilor de la ecluza Taşaul, care fuseseră greşit proiectate... şi alte ajutoare tot "dezinteresate".

    Braţele de muncă o constituiau deţinuţii şi pentru camuflare i-au numit "forţe MAI" sau "forţe speciale". Când directorul Canalului, Gh.Hossu, avea nevoie de braţe de muncă se adresa ministrului de interne şi acesta da ordin -Direcţiei Anchete- care repartiza pe regiuni cifrele şi un nou val de arestări se abătea peste ţară fără motiv, "din necesitate".

    Si pentru impulsionarea lucrărilor, în Martie 1950 s-au deplasat Cseller Ludovic, Sepeanu Teodor, Albon Augustin, Bădică Ilie la "pe*piniera" de la Piteşti şi au trimis o suta de
    "mlădiţe" la Peninsulă, unde s-au constituit în brigăzile de spărgători "13-14". Au fost primiţi cu braţele deschise de ofiţerul politic Chirion, o bestie umana. Aceştia s-au organizat cu funcţii între ei şi chiar au dat conducă*tori şi la alte brigăzi. Printre numele devenite celebre se număra: Bogdănescu Ion(brigadier), Enăchescu Simion(brigadier), Lie Pompiliu (brigadier), Bala Andrei(brigadier), Lupaşcu Ion(brigadier), Petrică Ion(brigadier), Cojocaru Constantin(prim-brigadier), Grama Octavian (prim brigadier), o serie de pontatori ca Bordeianu Virgil, Livinschi Mihai, Mărăcine Paul, Meteşan Fl.(pontator şi brigadier la preoţi ), Sofronie, Sobolevschi, Gherman Coriolan (brigadier ) şi alţii fără funcţii, dar tari de mână: Codreanu Augustin, Condrea Aurel, Sofronie Const., Stancu Ion, Roşca Petre, Voin Ion, Prisăcaru Ion s.a. Acestor brigăzi "fruntaşe" li se dăduse voie sa aibă acordeoane ca să se "destindă" după munca de pe şantier.

    Seara puneau paturile la ferestre, începeau să cânte cu acordeoanele, în timp ce alţii erau torturaţi. Unele victime erau în permanenţă ţinute în aceste brigăzi şi scose la lucru cu călăii. In această categorie se aflau comandorul Titus Ceauşu, prof.doctor Ion Simionescu(fost ministru), Marin Piţigoi(deputat PNT)... aceştia erau puşi noaptea să spele duşumelele, câteodată purtând în spate câte un torţionar, li se da raţia de mâncare redusă şi ziua pe şantier forţaţi sî muncească până la epuizare.


    O alta categorie o formau diferiţi deţinuţi, turnaţi de informatori că nu muncesc, sau că bârfesc regimul şi administraţia. Un episod tragic s-a petrecut pe 21 Iunie 1951, rămas în memoria celor ce au trecut prin Peninsula ca
    "Noaptea Sfântului Bartolomeu." In aceeaşi seară, după stingere, au fost scoşi 18 deţinuţi din brigada 18 b. şi duşi în brigada a 13-a, a lui Bogdănescu Ion. Acolo au fost toată noaptea batuţi îngrozitor, desfiguraţi şi un ţăran, Gheorghe Şandru (din com.Vintu Mare de pe Târnave) a murit din această groaznică bătaie. A durat toată noaptea şi spre dimineaţa înainte de a suna deşteptarea au fost scoşi şi aruncaţi pe la colţurile barăcii, ca în halul acela să meargă la muncă. Martor şi victima la acea data este prof.Gurău Vasile.

    Alt caz şi mai grav a fost al doctorului Ion Simionescu care după luni de chinuri în această brigada, n-a mai putut suporta şi în ziua de 12 Iulie 1951 la prânz a plecat agale din şantier şi soldatul din cordon a tras şi l-a împuşcat. Martor Remus RADINA.


    ...
    Dumitrache Ion, un subofiţer din Pucioasa-Dâmbovita a fost legat de stâlpul din mijlocul platoului, legat cu lanţuri la picioare; în noaptea de 4 Aprile 1951 l-au dus în beciul cu cartofi, unde a fost împuşcat de Bogdănescu Ion şi Madan Ion cu pistolul dat de ofiţerul politic Chirion. A fost apoi târât lângă sârma ca să insinueze că a vrut să evadeze, dar au uitat să-i desfacă lanţurile de la picioare. Martor Ioniţoiu Cicerone. A mai fost şi sublocotenentul Mircea Magearu (din cavalerie), împuşcat pe drum spre şantierul de lucru. Martor, Ţolescu Tiberiu. La 23-08-1951 a fost împuşcat Ion.Museţeanu în Poarta Alba. Au mai fost împuşcaţi şi pe alte şantiere şi sunt semnalaţi printre Victimele comunismului.

    Deţinuţii erau obligaţi să lucreze 10-12 ore cu norme duble faţa de cei de afară şi la cărat pământ mergeau cu jug după gât, ca sa le fie mai uşor fiindcă manile le erau numai răni.
    La lucrări nu era nici un fel de protecţie. La Capul Midia, unde se lucra sub un mal înalt şi pericolul era iminent, unii deţinuţi au refuzat să lucreze în acele condiţii (Coposu Corneliu, Ghica Serban şi Funda Tache...). S-au oferit 10 inşi să lucreze. Dar la un sfert de oră de lucru s-a prăbuşit malul peste toţi, omorându-i. Printre ei se aflau: Fox Andrei(din Reşiţa), Naum I. Alexandru (Petreşti-Putna), Oltea-nu Victor(Petreşti-Putna), Ştefan T.Lazar (com. Independenţa-Galaţi). Accidentul s-a întâmplat pe 27 Martie 1951. Martor, Coposu Corneliu.

    Cu miile au murit exterminaţi în această munca faraonică ce s-a dovedit inutilă. Planurile tovărăşeşti nu fuseseră bine întocmite şi gura de vărsare de la Taşaul s-a dovedit necorespunzătoare.
    Dar tot partidul comunist a găsit soluţia: sabotaj. Acest dezastru din cauza incompetentei comuniste s-a produs într-un context politic favorabil pentru Gheorgiu Dej care pri*mise consimţământul Moscovei de a rămâne singur stăpân pe putere. Cu perfidia ce-l caracteriza, şi-a găsit omul ce-i trebuia la Mi*nisterul de Interne ca sa poată el conduce şi dirija politia poli*tica comunistă împotriva eventualilor concurenţi din partid, sau a unei posibile opoziţii anticomuniste.

    Acest om nu era altul decât
    Alexandru Drăghici, membru Biroului organizatoric P.M.R. unul dintre cei mai duri stalinişti. Cum era şi adjunct al Ministerului de interne, Teohari Georgescu fusese înlăturat în Aprilie 1952 de la conducerea Ministerului, Gheorghiu Dej l-a şi promovat. La începutul noii misiuni, însoţit de Petre Socol (şeful Secţiei de control şi instructaj) a plecat în inspecţie pe şantierele Canalului de unde a venit "foc şi pară", că deţinuţii sunt "boieri", trăiesc mai bine decât ostaşii care-i păzesc şi că lipseşte controlul din partea MAI, adică a lui Teohari Georgescu. Cu alte cuvinte începuse lupta pentru succesiune pe spatele deţinuţilor care, poate în infern ar fi dus-o mai bine decât în subzistenţa MAI-ului.

    Întors la Bucureşti, a trimis o comisie sub conducerea maiorului Maximilian Vardan ( şeful Serviciului de contrasabotaj al Canalului, să confirme într-un raport concluziile lui Drăghici. Dar în raportul făcut a specificat Vardan că nu e vorba de sabotaj ci de deficienţe organizatorice. Cu acest raport, Vardan şi-a semnat ieşirea din securitate pentru atitudine duşmănoasa. Gheorghiu Dej a fost în "dezacord" cu concluzia acestui raport, deoarece acolo era sabotaj iar anchetatorii "să ia masuri pentru curmare".


    In şedinţa care s-a ţinut cu participarea lui Alex.Draghici, Iosif Chisinevschi, generalii Pintilie, Nicolschi, Mazuru, cu şefii de Direcţii, Misu Dulgheru, Gogu Popescu şi Garabedian, precum şi a consilierilor sovietici Mihailovici, Tiganov şi Maximov, s-a transmis dispoziţia din partea conducerii comuniste să se organizeze un proces, cu indicaţia exprimată de Gheorghiu Dej prin Iosif Chişinevschi ca să se tină procesul cât mai repede şi judecata să aibă loc la Canal. De fapt "inculpaţii" erau deja găsiţi şi pe 29 Iulie au fost arestaţi iar pe 1 Septembrie 1952 s-a dat sentinţa de generalul prea ascultător, Alex.Petrescu, în aplauzele tovarăşilor veniţi încolonaţi, iar trei oameni nevinovaţi au fost executaţi pe 14 Octombrie 1952: NICHITA Dumitru, ROZEl Aurel-Rozenberg, VASILESCU Nicolae-Colorado....restul au primit între 20 ani şi M.S.V.


    Intre 10-12 Sept.1952 s-a judecat al doilea lot de "sabotori", cărora li s-au dat pedepse între 8-25 ani munca silnica. La rejudecarea procesului sentinţa a fost casată, dar între timp Dumitru Butoianu murise în temniţă. In ceea ce priveşte ancheta securităţii din 1968 asupra procesului de la Canal, în concluziile "strict secret de importanţă deosebită" se menţionează:"Din documentele existente reiese ca situaţia lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagra era dezastruoasă şi ea se datora concepţiei greşite a întregii construcţii care, în consecinţă, era sortită eşecului...


    Pentru a se acredita ideea ca neregulile existente pe şantierul Canalului erau consecinţa unei acţiuni de sabotaj şi a se abate atenţia de la adevăratele cauze, s-au înscenat acţiuni judiciare împotriva unor oameni nevinovaţi. In aceste doua procese s-au sacrificat oameni - trei persoane nevinovate de săvârşirea vreunei fapte penale fiind executate - în scopul justificării unei idei total compromise. "


    GENOCIDUL ÎNRĂDĂCINAT IN U.R.S.S. PRIN SÂNGE ŞI EXPORTAT PRETUTINDENI PRIN MINCIUNĂ şi FORŢĂ...


    Pe 2 Aprilie 1944: "Guvernul sovietic declară că nu urmăreşte schimbarea regimului social existent în România..."(Molotov). Iar pe 7 Martie 1945, trimisul lui Stalin (Sulam Berezinsky) aduce cele 10 porunci Anei Pauker (în România), printre care:


    "Micile gospodarii ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi vite.
    Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist." Micile gospodarii ţărăneşti constituiau satele, adevărate organisme vii în care se plămădeau fiinţele, adevărat rezervor de valori morale necesare propăşirii statului. La sate era locul păstrării tezaurului moştenit, credinţa, datinile, obiceiurile, legendele, cântecele... tot ce mintea sănătoasa a omului crescut între izvorul cu apa cristalină şi bolta cereasca. Aici, pe bucata lui de pământ moştenită sau câştigată de el sau de înaintaşi în lupta pentru apărarea hotarelor ţării, în această gospodărie şi-a modelat filozofia lui sănătoasă, organizându-se şi asigurându-si existenţa, după înţelepciunea şi puterea lui de munca. Mai mult, gospodăriile ţărăneşti asigurau hrana oraşelor, a ţării; prin munca lui ţara devenise grânarul Europei. Acum, prin directiva din 7 Martie 1945, i se fura dreptul la viaţă, era mânat "forţat" spre sclavie.

    Acum a început genocidul împotriva ţăranului, când alţi nechemaţi vroiau sa-i dea să mănânce cu măsură, să nu se mai scoale după cel de al treilea cântat al cocosului şi să ducă tot ce munceşte altora ca*re stau şi dau sfaturi...care vor calcula când şi cât are nevoie. Până acum vorbea cu cerul care-i arăta comorile din jur, îl sfătuia ce să facă şi unde să meargă. De acum, alţii îl sculau cu toaca şi-l măsurau cu ceasul şi metru cub.


    După această directivă, la 2 săptămâni, prin minciuna cu împroprietărirea, i-au învrăjbit pe ţăranii de pe ogoare cu cei de pe front, cărora le-a dat cea mai rămas de la cei ce împărţiseră. Şi le-a dat fără dreptul de a-l împărţi copiilor, de a-l vinde, de a-l arenda... Totul era planificat fiindcă se pregăteau alte etape prin care i-a obligat să ducă cote din ce în ce mai mari, începând cu 19 Iulie 1945 (la 4 luni după împroprietărire), iar pe 6 Iulie 1948, prin Decretul 121, se hotăra "Colectarea se face direct de la batoză". Pe valea Holodului, secretarul unei comune a fost băgat în toba batozei, iar prefectul de Bihor a scăpat fugind pe fereastra primăriei.


    În toamna 1948 s-a venit cu o alta povara: desfiinţarea răzoarelor şi comasarea pământurilor în vederea întovărăşirilor, primul pas spre colectivizare. Iar răzmeriţe peste tot. În satele Loloiasca şi Magula din Prahova, pretorul a fugit ascunzându-se într-un pod, iar învăţătorul şi primarul bătuţi. S-au făcur arestări de ţărani. Şi după bătăi, locot. Vasile Gheorghe a înscenat un proces de răzvrătire. Cu Raportul 5/19637 din 4-11-1948, Tudor Dincă, şeful securităţii din Prahova, cerea instrucţiuni:"...să ni se dea ordin de urmare, indicându-ne Trib.mil. unde urmează a trimite vinovaţii menţionaţi, precum şi aprobarea urgentă asupra punerii în libertate a persoanelor citate, întrucât arestul existent la această Direcţie este supraaglomerat, iar penitenciarele din raza noastră nu mai au locuri."


    Situaţia era generalizată; ţăranii stăteau cu furca în mână iar temniţele pline, după masivele arestări din 15 Mai 1948.


    Ana Pauker se întrecea în declaraţii cu Gheorghiu Dej pe spate*le ţăranului român. Ea spunea pe 2 Oct.1948: "Victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării". ("Universul", nr.229/2 Oct.1948). Teoharie Georgescu, cu ocazia lui 7 Noiembrie elogiază modelul colectivizării ("Universul", nr.260/7 Noiembrie) iar el (Gh.Gheorghiu Dej răspunde ca "trecerea ţărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin care ţărănimea săracă şi mijlocaşă poate scapă de mizerie şi înapoiere...


    " Ţăranii care hrăneau oraşele deveniseră "duşmanii poporului", pe când veneticii care îi vânduseră erau etichetaţi "cei mai iubiţi fii ai ţării" bolşevizate. Pentru a distruge satul - cetatea milenara a rezistenţei româneşti - au inventat "chiaburii", după modelul bolşevic.


    Odată cu numirea lui N.Ceauşescu ca adjunct la Ministerul Agriculturii, pe 2/3 Martie 1949, au ridicat forţat pe moşieri şi familiile lor, aruncându-i în fel de fel de colburi de ţară, dându-le voie să-şi ia maximum 20 kg din avutul vieţii, restul rămânând la dispoziţia scursurii satelor.
    Circa 20.000 au fost aruncaţi pe drum. După această "mare victorie", imediat s-a trecut la "limitarea chiaburilor", categorie în care intra oricine pe care turnătorii satelor îl indica ca atare, fără criterii, la liberă apreciere.

    N-a scăpat nici marea masa a ţărănimii, pentru ca, prin Bul.Oficial nr.16/6 Aprilie 1949 se publica Decizia ministeriala 547/1949 care instituia supravegherea muncilor agricole în tot cursul anului, spre a mobiliza la munca pe toţi...


    "PENTRU SÂNGELE NEAMULUI TAU CURS PRIN ŞANŢURI... RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE!..."


    În comuna Roma moldoveneasca au încercat să facă de Rusalii (12 Iunie 1949) primul colectiv din jud.Botoşani şi alde Ghiţă Pânzaru, alde Hursoschi şi alţi 2-3, care-şi băuseră munca, au propus ţăranilor să facă în sat un colhoz ca în "uniune"... Nici n-au apucat sa termine "sugestia", că s-au pomenit în primărie, telefonând partidului. Cu maşinile au venit urgent, Rukenstein şi Feller cu întărituri de puşti şi mitraliere, începând să aresteze şi...Secretarul P.M.R. din comuna Lunca, jud.Năsăud, după o astfel de propunere, a fost bine bătut, reuşind totuşi să telefoneze judeţenei după ajutor...Pe 5 Iulie 1949, în com. Arpăşel de lângă Salonta, ţăranii s-au răsculat strigând securităţii de la Oradea:
    "Nu vrem colectiv".

    In noaptea de 5/6 Iulie 1949, peste 35.000 de Moldoveni şi Basarabeni au fost ridicaţi şi trimişi în Siberia, unde numărul a tot crescut până când ministrul de interne Krugov raporta lui Stalin pe 17 Februarie 1950 ca numărul moldovenilor deportaţi "pentru totdeauna" cu statut de "colonişti speciali" se ridica la 94.792 de persoane.


    Teroarea se răspândise peste ţară şi rezistenţa creştea.


    De Sf. Ilie 1949, la Gura Râului din jud. Sibiu - activiştii de partid veniţi de la judeţeană au încercat să-i provoace pe ţăranii care nu voiau sa audă de întovărăşire, chiar la ieşirea de la slujbă, în faţa bisericii. In vociferările care, se auzeau, preotul Ilie Brad a ieşit să vadă ce se întâmplă. S-a văzut înconjurat şi cu... 64 de ţărani şi ţărance, aruncaţi în camioane şi duşi la securitate, unde au intrat în metodele de tortură ale lui Gheorghe Crăciun, timp de o săptămână. Martor, dr. Coriolan Brad.


    Tot din faţa bisericii, a plecat spre casa în ziua de 15 Martie 1949 şi ţăranul Anton CICEU, în comuna Fărăoani, jud. Bacău, dar n-a mai ajuns, fiindcă la vârsta lui de 80 de ani şi în baston n-a putut să fugă şi l-au răpus gloanţele securităţii care luau biserica cu asalt.


    In ziua de 24 Iulie 1949 colonelul Cseller Ludovic a fost "deranjat" din somn şi în loc să plece după planificarea făcuta să se "răcorească" cu partizanii Maramureşului, a luat-o nespălat, spre Ghida, Satu Nou, Săldabagiu, unde ţăranii se răsculaseră. Până seara s-a pătat cu sânge, dar nici Crişurile n-au mai putut stinge focul ţăranilor revărsat peste încercările de colectivizare.


    Bihorul, până spre Arad, a fost supus unui măcel şi a fost nevoie să ceară ajutorul lui Moiş de la Timişoara. Zece zile a curs sângele ţăranului român în apărarea pământului. Locotenetul Retezan deznoda pe ţărani în bătaie iar căpitanul Pancovici îi secera cu mitraliera.


    Printre morţi s-au aflat în:

    Comuna Someşches: FAUR Ion, MARGINE Gheorghe....

    Comuna Ucuriş, BODEANU Ion, MATEOC Florea, MATEOC Ion (tatăl), MATEOC. Ion (fiul)...

    Comuna Sepreuş, INCICĂU Mihai, PARVU Ion, PARVU Teodor, STANA Ion, HUŢIU Ion ...

    Comuna Batâr, CRĂCIUN....

    Comuna Bicaciu-Salonta, PETRUŢ Dumitru....

    Comuna Belfir, KIAK Laczi, LORICZ Soni...

    Comuna Girisu Negru, SARBU Silviu, BOTTON Gheorghe, BOLOG Ioan...

    Comuna Coroiu, LEUCUŢIA Matei...

    Comuna Criva, HURTH Ioan, HUŢUI Ioan, HUŢUI Gheorghe..

    Comuna Susag, PETRAN Gheorghe....

    Comuna Tinca, Sucigan Vasile....


    Pe lângă numeroase arestări, schingiuiri la securitate, au fost deportări în Dobrogea pe timp nelimitat: Bicaciu ( 24 ), Belfir (20), Barâr (24), Criva (24), Cociuba Mare (23), Girişu Negru (28), Suşag (17), Tăut (21), Talpeş (28), Ucuriş (31)...


    Satele au rămas sub ocupaţie. Numai în com.Berechiu erau 315 miliţieni şi 65 securişti care băteau încontinuu pe ţărani.


    Vinovaţi de tot acest genocid limitat la judeţele Bihor şi Arad se fac prefectul Petre Bele care atunci când ţăranii au cerut sa treiere pentru că nu au ce mânca copiii, le-a răspuns batjocoritor: Ieşiţi pe islaz şi paşteţi, iar la Ucuriş, primarul Teodor Cotuna (cu 2 clase primare) i-a îndemnat: Mâncaţi prune şi castraveţi ca să puteţi strânge cureaua.


    Pe lângă aceste unelte murdare din mijlocul poporului, care au cerut pedepse exemplare, s-au remarcat Pintilie Gheorghe şi Nicolschi, care au ordonat să fie fără mila şi executanţii: lt.col. Ambrus Coloman, lt. col. Cseller Ludovic, Birtaş Gavril, Moiş Aurel, col. Clain (de la grăniceri), lt.Martis Ion şi Hărtau Gheorghe, slt.Cimbrea Vladimir şi Haiduc Iustin, şi mulţi alţii. Nu trebuiesc trecuţi cu vederea anchetatorii Retezan, Pancovici, Aibanuş Mihai, Bihari Emeric, Broitman, Kupfer, Litvin, Smilovici, Rafila Alexandru, SCHNELLBACH Martin (anchetator plin de zel şi sadic... )


    Stelian BREAZU, fostă victimă a regimului de barbarie, a obţinut mărturia preotului Iosif Stoica din com.Gurba-Arad care relatează printre altele:
    "...Oamenii se întorceau acasă de la treierat cu sacii goi plângând şi prefectul i-a trimis la păscut....dar de teamă a anunţat securitatea...A venit miliţia călare, care a făcut arestări şi execuţii sumare... cadavrele au fost lăsate în văzul tuturor, două zile şi două nopţi, fără măcar sa-i acopere. După aceia i-a pus în sicrie şi i-a aruncat în camioane..."

    Şi în judeţul Satu Mare nemulţumirile au dat naştere la o răscoala, în urma căreia au fost arestaţi mulţi ţărani; după tortura de la securitate a lt.col. Weiss Ludovic şi Ilonczai Iuliu, pe 17 Sept.1949, la marginea com. Odojreu au fost împuşcaţi 4 ţărani: Andrei POP, Gheza CHIRA, Endre BIRO şi Gyulai SANDOR.


    RECHIZITORIU: Genocidul din România-Cicerone IONIŢOIU
    http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa.
    Bibliografie : AICI, album foto : AICI, indexul lucrărilor publicate : AICI, acces la mesageria electronică : AICI. Cont gestionat de membrii fondatori. Lucrări regrupate în biblioteca electronică: Procesul Comunismului
    Last edited by Anakin Skywalker; 27-12-10 at 02:45 PM.

Similar Threads

  1. Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Ţara măcelarită - Procesul comunismului (cap-XIII-)
    By Rex Histrianorum in forum Procesul comunismului si tranzitiei
    Replies: 0
    Last Post: 12-12-10, 04:45 PM
  2. Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Răscoalele - Procesul comunismului ( cap-IX-)
    By Rex Histrianorum in forum Procesul comunismului si tranzitiei
    Replies: 0
    Last Post: 12-12-10, 04:25 PM
  3. Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Măcelul de la Fântâna Albă - Procesul ( cap-III-)
    By Rex Histrianorum in forum Procesul comunismului si tranzitiei
    Replies: 0
    Last Post: 12-12-10, 02:13 PM

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •