Results 1 to 2 of 2

Thread: Partidul Naţional Romn din Transilvania preia conducerea destinelor romneşti

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Thumbs up Partidul Naţional Romn din Transilvania preia conducerea destinelor romneşti

    Partidul Naţional Romn din Transilvania preia conducerea destinelor romneşti

    ncheierea păcii de la Brest-Litovsk, ntre Rusia bolşevică şi Germania, lichidase frontul de răsărit de la Marea Baltică pnă n Bucovina elibernd forţe care au fost trimise pe frontul de apus, iar Romnia rămăsese complet izolată, fără posibilitatea de a mai fi aprovizionată cu armamentul aliaţilor ce venea prin Rusia.

    Cteva săptămni, premergătoare semnării armistiţiului, atmosfera n snul clasei conducătoare romneşti din Moldova a fost dramatică. Şantajului cu zdrobirea şi anexarea Romniei de către Austria i se opunea altă ipoteză, tot aşa de dezolantă, ca retragerii conducerii ţării prin Rusia spre Aliaţi.

    Soluţia „gen Iuliu Maniu", de a cştiga timp a fost adoptată şi de Ion Brătianu care l-a sfătuit pe Rege să nceapă discuţiile. Regele, cu lacrimi n ochi, a răspuns la propunerea plecării: „Hotărrea mea n această privinţă este irevocabilă. Ct timp va rămne liber un petec al teritoriului naţional, eu voi rămne acolo, ct timp va rămne un soldat şi un drapel romnesc, eu voi rămne alături de el, oricare ar trebui să-mi fie soarta". Şi de aceea Regele Ferdinand a rămas un Rege mare.

    Dar, ca ntotdeauna n astfel de momente tragice s-au găsit romni care să se arunce n braţele Puterilor Centrale şi să mproaşte cu noroi pe cei ce vedeau rezolvarea problemei noastre numai prin victoria Triplei nţelegeri. Printre ei se număra Petre P. Carp, Alex. Marghiloman, Constantin Stere, Titu Maiorescu, I. Slavici. Pentru a fi drepţi, trebuie amintit că n vremurile de mare cumpănă s-au găsit şi ardeleni care au făcut declaraţii de „fidelitate" faţă de Austro-Ungaria, precum Alexandru Vaida-Voievod şi Theodor Mihali (1914) sau, şi mai mult, de colaborare n detrimentul poporului romn, ca Vasile Mangra (1916) n schimbul postului de Mitropolit.
    In acel moment dramatic al Regatului Romniei, mulţi romni au părăsit ţara plecnd prin Rusia să se instruiască n străinătate, printre ei găsindu-se Traian Vuia, George Strat, Zapan, iar alţii angajndu-se n lupta exilului crend Consiliul Naţional Romn, cu ramificaţii n Statele Unite, Franţa, Suedia, Elveţia... n scopul sensibilizării lumii asupra dramei romneşti, a strngerii de ajutoare şi a constituirii grupurilor de voluntari.

    Greutatea activităţii politice cădea acum pe umerii ardelenilor, care preluaseră „ştafeta făcliei naţionale" confruntndu-se n cluburile politice şi cancelariile diplomatice cu ungurii care nu precupeţeau nimic din arsenalul culiselor.

    Cauza romnească şi găsea ecou, n acele momente de restrişte, chiar n „Declaraţia de ncheiere a Conferinţei Aliaţilor" de la Londra, pe 19 martie 1918: „Romnia este victima torentului de dominare..., iar toate păcile de acest fel, noi nu le putem recunoaşte pentru că ne propunem ca prin eroism şi stăruinţă să lichidăm cu politica spoliaţiunii pentru a face loc unui regim de pace durabil prin organizarea dreptului".


    Iuliu Maniu trece la conducere


    Peste un sfert de milion de transilvăneni părăsiseră fronturile austro-ungare nrolndu-se n alte acţiuni ce urmăreau scuturarea jugului opresorilor şi n peregrinările lor se ntlneau cu fraţii de suferinţă ai celorlalte naţionalităţi asuprite: cehi, srbi, slovaci... ce fuseseră nşiraţi de la Marea Baltică la Adriatica, departe de vetrele lor etnice, pentru a apăra un fals conglomerat ce se dezagrega văznd cu ochii.

    Contra ofensivei generalului Ferdinand Foch pornită n iulie 1918, n Champagne, continuată n Picardia de la Meuse la Marne, făcuse ca retragerea germană să se transforme, pe zi ce trecea, n dezastru, năruind speranţele lui Erich Ludendorf.

    Iuliu Maniu se găsea n această perioadă de frămntări pe frontul italian, la Sacile, la sediul brigăzii de artilerie. El făcea parte din Regimentul 34 Sibiu care se afla n refacere n vederea ofensivei de la Montello de-a lungul rului Piave.

    Dar situaţia politică evolua cu repeziciune nct se impunea prezenţa lui Iuliu Maniu pentru discuţii şi mai ales hotărri. El a plecat de pe front şi n cursul lunilor august-septembrie 1918 se găsea ntre Ardeal şi Budapesta, perioadă n care s-a trecut la crearea comitetului coordonator al partidului compus din:
    luliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida, Aurel Vlad şi Teodor Mihali, hotărndu-se ca sediul comitetului coordonator să fie la Arad n casa lui Ştefan Cicio Pop.

    In luna septembrie, romnii din Banat şi Transilvania erau n fierbere datorită situaţiei internaţionale şi a fronturilor ce se prăbuşeau făcnd să ncălzească inimile dornice de libertate.

    Iuliu Maniu, care se găsea acum la Budapesta, a fost obligat de autorităţile maghiare să plece imediat pe front, chiar nainte de expirarea concediului, prezenţa lui fiind socotită periculoasă. Dar, prin complicitatea unui ofiţer ceh, se va ndrepta spre Viena unde-l mna destinul. Intre timp refuzase un post de.ministru n guvernul de la Budapesta, rămnnd constant misiunii ce-i fusese ncredinţată de Partidul Naţional de a reprezenta interesele romneşti n problemele militare şi de politică externă.
    Frontul aliat din Balcani, sub comanda generalului francez Frachet d'Esperey, a scos din luptă Bulgaria care a ncheiat armistiţiu pe 29 septembrie. In faţa acestei situaţii disperate a imperiului Austro-Ungar, mpăratul Carol a convocat la Viena Consiliul de Coroană şi, la propunerea ministrului de externe Burian, a solicitat, pe de o parte, să forţeze Regatul romn să semneze Pacea de la Buftea, iar pe de altă parte să se ia măsuri drastice mpotriva popoarelor care ar intenţiona să-şi decidă soarta, neţinnd seama de interesele imperiului.

    La stăruinţele mpăratului, Ştefan Tisza a plecat n ţinuturile srbeşti, unde, plin de ură, a ameninţat că: „Este posibil să ne prăbuşim, nsă nainte de a ne prăbuşi, vă vom nimici". Dar dreptatea istoriei a hotărt altfel.

    Impăratul Wilhelm al Germaniei cere, pe 4 octombrie, ncheierea armistiţiului, iar mpăratul Austriei, Carol, face o cerere asemănătoare pe 7 octombrie, n timp ce, n ultima disperare, Puterile Centrale aruncaseră toate forţele mpotriva Apusului, iar cruzimile şi devastările lor nu cunoşteau limită.

    Ce ar fi putut răspunde Wilson mpăratului la cererea de armistiţiu, din moment ce Puterile Centrale recurgeau n acele momente la metode ce indignau omenirea? Şi, totuşi, a răspuns pe 8 octombrie 1917 că nu vede posibil n a propune guvernelor aliate o ncetare a ostilităţilor atta timp ct trupele Puterilor Centrale sunt pe teritoriul guvernelor asociate; iar guvernul austro-ungar i-a comunicat că „nu poate să ţină cont de sugestiile actuale ale acestui guvern... şi, că El, Preşedintele, nu mai este liber să accepte o simplă autonomie a acestor popoare ca bază a păcii, ci este obligat să insiste asupra faptului că ei sunt chemaţi, şi nu El, să judece n ce chip o acţiune a guvernului austro-ungar va putea să satisfacă aspiraţiile şi concepţiile despre drepturile lor şi despre destinul lor ca membri ai familiei naţiunilor".

    Iuliu Maniu era prezent n Viena şi acţiona pe baza mandatului primit. La nceputul lunii octombrie a anunţat convocarea tuturor ofiţerilor romni din Viena n vederea constituirii unui „Sfat al militarilor romni", ceea ce se va realiza pe 31 octombrie 1917.

    Pe data de 12 octombrie Comitetul executiv al P.N.R. s-a ntrunit la Oradea unde s-a decis ca „Declaraţia" n numele poporului romn să fie citită n Parlamentul de la Budapesta, de către Alexandru Vaida Voievod pe 18 octombrie.

    Evenimentele se precipitau cu repeziciune. Pe 15 octombrie n Consiliul de Coroană de la Viena s-a hotărt ca n confederaţia de state visată de mpărat, Ungaria să intre ca stat independent, dar fără ca ea să acorde independenţă naţionalităţilor pe care le subjugase. Acest vis n-a durat dect 24 de ore de la anunţarea lui n parlamentul de la Budapesta, deoarece a doua zi, pe 18 octombrie, a sosit vestea de la preşedintele Wilson prin care se anunţa dezmembrarea Austro-Ungariei.

    In aceeaşi zi, de la tribuna parlamentului, se citea „Declaraţia", n numele poporului romn, care a produs panică n Cameră:

    „...Singura cale nsă este aceea a deplinei sincerităţi, a deplinei recunoaşteri, a acceptării bazelor cu adevărat democratice, cu adevărat creştine, cu adevărat wilsoniene, şi atunci, cnd cu drepturi egale fiind, ne vom ntlni ca naţiuni egale, vom putea să ne ntindem mna şi pentru viitor, dar ntre oprimatori şi oprimaţi de cnd e lumea n-au putut să fie raporturi sincere.

    Trebuie să tindem, aşadar, ca să fim cu toţii cu drepturi egale şi ranguri egale şi liberi. Nu-i nevoie de discuţii lungi n acest scop, ci e de ajuns să se dea posibilitatea fiecărei naţiuni din Ungaria de a-şi ntemeia organizaţia naţională, ca să aveţi cu cine să intraţi n discuţie, nu n cadrele strmte ale acestei ţări, pentru că această problemă nu o vor rezolva acei politicieni cu vederi strmte ale acestei ţări, care cu atta predilecţie se numesc bărbaţi de stat; această problemă e acum internaţională, e chestia de onoare a omenirei, care trebuie cinstit rezolvată.

    Şi să ştiţi că nu persoana mea nensemnată, ci naţiunea romnă ntregită a vorbit prin mine şi că n aceste clipe istorice, fiecare romn simte la fel ca mine şi inima fiecărui romn e pătrunsă de aceleaşi sentimente, dorinţe şi speranţe, cărora eu le-am dat expresie!"


    Din acea zi istorică, cnd Statele Unite au ncetat să mai recunoască monarhia austro-ungară ca reprezentantă a popoarelor pe care le subjugau, cnd declaraţia romnilor, căzută ca un trăznet, a pus capăt activităţilor parlamentare de la Budapesta, s-a dat semnalul prăbuşirii.

    Prăbuşirea

    Incepuse prohodirea funerariilor imperiului de către reprezentanţii naţiunilor oprimate avnd n frunte pe romni. A doua zi, pe 19 octombrie 1918, cehii, croaţii, slovenii şi srbii au anunţat că se declară independenţi, nemairecunoscnd ca autorităţile austro-ungare să vorbească n numele lor.

    După ce deputatul romnilor bucovineni, George Grigorovici, declarase pe 17 octombrie n Parlamentul de la Viena: „Unirea romnilor este un ideal şi o ţinută pe care o vor urmări romnii totdeauna şi n veci, n tot momentul şi toate mprejurările, indiferent de cum va fi constelaţia lor viitoare, indiferent de chipul cum li se va desfăşura soarta pe viitor...", i-a venit rndul colegului său Isopescu-Grecul, un brav luptător romn pentru drepturile bucovinenilor, care, n numărate rnduri, şi ridicase glasul mpotriva persecuţiilor din imperiul habsburgic, ca pe data de 22 octombrie 1918 cu o voce prin care vorbea „nsăşi naţiunea romnă", să tune de la tribuna Parlamentului din Viena:

    „... Care va fi soarta conaţionalilor de pe teritoriul ungar? Poate fi ceva pentru Austria adevărat, iar pentru Ungaria nu? Poate fi soluţia altfel dect egală pentru toţi? Şi mai voiţi ca pumnul de fier al politicei mondiale, indignate de acest joc, evident să nu se abată pentru a ngropa monarhia sub dărmăturile Parlamentului de la Budapesta?

    Vai, de trei ori vai vouă, tuturor conţilor şi baronilor finanţei ungare! Opriţi-vă jocul acestui sacrilegiu, căci sfidaţi pe Dumnezeu şi justiţia mondială. Cred oare ntr-adevăr puternicii Ungariei, că vor fi n stare să oprească la graniţa lor incendiul mondial, care nu de Austria a fost pus, ci de dezvoltarea istorică a Ungariei?"


    Bătălia din parlamente a acestor „capete luminate" era expresia suferinţei de nemaindurat a populaţiilor ce-i aleseseră să le reprezinte interesele.

    Privind situaţia imperiului din punct de vedere militar şi social, constatăm că masele porniseră la scuturarea jugului alungnd autorităţile şi pe jandarmii unguri ce jefuiseră şi chinuiseră pe cei rămaşi n vatra transilvană. Revoltele ţărăneşti cuprinseseră Banatul şi Ardealul. Situaţia era asemănătoare la toate naţionalităţile subjugate.

    Dar şi cei trimişi forţat să lupte pentru cauze străine naţiilor ncepuseră să părăsească frontul. La 17/18 octombrie 1918 ncepuse revolta n mijlocul armatei de la Budapesta unde s-a instalat alt guvern sub conducerea lui Karoly, dar situaţia s-a agravat prin greve şi infiltraţii bolşevice trimise de la Moscova, de unde Lenin, pe 22 octombrie spunea că monarhia habsburgică se destramă n state naţionale, n care „pretutindeni bate la uşă revoluţia muncitorească". Unul dintre infiltraţi a fost şi cunoscutul anarhist Bela Khun.

    Pe data de 23 octombrie 1918 s-au răsculat marinarii din porturile Adriaticei (Fiume, Pola, Triest) mpotriva imperiului şi, mpotriva lor, s-a ncercat o represiune sngeroasă condusă de amiralul Miklos Horty, care, deşi a executat vreo mie de soldaţi, n-a reuşit s-o stăvilească. Printre răsculaţi se aflau sute de marinari romni.

    A fost semnalul revoltelor din Serbia şi Croaţia. Nimic şi nimeni nu mai putea opri prăvălirea. Pe 24 octombrie, la poalele Alpilor Dolomiţi, pe rul Piave, la Vittorio Veneto, a avut loc vestita victorie italiană asupra austriecilor n cursul căreia au căzut zeci de mii de oameni. Era deznodămntul. Tiron Albani, militant social-democrat, membru n Consiliul Naţional Romn din Transilvania, scria:

    „...Şi valul revoluţiei a pornit. Soldaţii răsculaţi pe diferite fronturi au nceput să le părăsească in corpore, cntnd cntece revoluţionare. Şi pentru a fi n nota timpului, pentru a imita revoluţia franceză şi pe cea rusească, ofiţerii şi subofiţerii revoluţionari şi-au tăiat gradele şi insignele imperiale şi, declarndu-se egali cu soldaţii de rnd, au forţat şi pe cei cărora nu le convenea această operaţie să procedeze la fel.

    Echipe de revoluţionari narmaţi treceau din tranşeu n tranşeu şi degradau pe ofiţeri, iar pe soldaţi i ndemnau să ia armele şi să plece cu ele acasă şi să alunge pe conducători din fruntea administraţiei de stat. Ofiţerii nu mai opuneau rezistenţă. Vedeau că totul este pierdut..." In lupta de la Piave italienii au luat 400 000 de prizonieri şi 10 000 de ofiţeri. Dar numărul celor care părăsiseră fronturile era şi mai mare.

    Pe Dunăre era oprită navigaţia şi bulgarii trebuiau să părăsească Bucureştiul pnă la 25 octombrie. Turcia ncepuse să depună armele şi la cteva zile va semna armistiţiul. In nord-estul imperiului, după ce bucovinenii şi ucrainenii anunţaseră retragerea din imperiu, părţile poloneze (răpite de austrieci) se declarau independente, constituindu-se n Republica Poloneză, sub conducerea generalului Josef Pilsudski.

    Dacă Viena ncetase de a mai fi centrul imperialismului sălbatic austro-ungar, n acele zile de sfrşit de octombrie ea devenise centrul de coordonare al romnilor ce se ntorceau de pe fronturi.

    Locotenentul luliu Maniu, ca reprezentant al Consiliului Naţional Romn, cu probleme militare şi externe, prevăznd dezastrul spre care mergea imperiul, făcuse tot posibilul să se găsească la Viena unde pregătise o mare consfătuire care a avut loc n sala „Weigel din Dreherpark". Cu acea ocazie s-a constituit „Senatul central al ofiţerilor şi soldaţilor romni din Ardeal, Banat şi Bucovina" sub preşedinţia căpitanului Traian Popa, locţiitorul Regimentului 64.

    La data aceea, n Viena, erau prezenţi peste 50 000 militari romni. Regimentul 64 se transformase n nucleul Armatei romne de pe teritoriul fostei Austrii. Misiunea acestui centru era să adune militarii ntorşi de pe front, urmnd ca după depunerea jurămntului de credinţă faţă de Consiliul Naţional Romn să fie dirijaţi spre Transilvania pentru preluarea puterii şi asigurarea liniştei pe teritoriul locuit de romni. n apelul lansat atunci, se spunea:

    „... Fiecare romn care se află la depourile (efectivele) din monarhie sau care se ntorc de la front, este soldatul Comitetului si n-are să primească nici o poruncă de la străini şi nici să depună jurămnt pentru altă ţară dect Ţara Romnească şi să nu se lase jignit n sentimentele sale naţionale, să nu mpiedice pe celelalte naţiuni conlocuitoare n manifestările voinţei lor naţionale sau a drepturilor naţionale si să nu jignească sentimentele naţionale ale altora...".

    Astfel s-a reuşit ca ostaşii romni, pregătiţi pentru rolul lor ce le revenea n slujba cauzei romneşti, să fie feriţi de bolşevizarea n care căzuseră ungurii.

    n acest context de organizare generalul Ion Boeriu a devenit secretarul lui Iuliu Maniu iar prin colonelul Herby s-a asigurat serviciul de legătură ntre Viena şi Arad unde se instalase sediul Consiliului Naţional Romn.

    Iuliu Maniu, avnd o forţă aşa de nsemnată n spatele lui a hotărt să se instaleze cu birourile de organizare n Ministerul de Război al Austriei nsoţit de deputatul Isopescu-Grecu; a reuşit să ajungă pnă la generalul Straeger Steiger, care era ministru, solicitndu-i o aripă a clădirii pentru a-şi putea ndeplini misiunea de conducere a afacerilor militare ale Comitetului Naţional Romn.

    Descumpănit, generalul austriac a cerut răgaz o jumătate de oră pentru analizarea situaţiei, reţinndu-i pe cei doi acolo. Dn-du-şi seama că Austria ceruse armistiţiu Italiei iar Viena era n plină revoluţie, lui Maniu i s-au.pus la dispoziţie cele cerute, şi birouri, şi cazărmi pentru adăpostirea ostaşilor romni. O notă din 2 noiembrie spunea: „Noi nu putem sta n legătură cu Senatul militar romn, dar recunoaştem Comitetul Naţional Romn şi, dacă acest comitet şi-a constituit Senat militar, şi noi l recunoaştem. Noi vă recunoaştem pe dumneavoastră de reprezentanţi ai Comitetului Naţional şi de conducători ai Senatului militar romn".
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 07-11-10 at 07:50 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard dEstaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate n biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Thumbs up Re : Partidul Naţional Romn din Transilvania preia conducerea destinelor romneşti

    Cu această ocazie s-a intervenit la Iuliu Maniu, n calitatea Oficială ce o avea să asigure ordinea n Viena. Iuliu Maniu a acceptat cu condiţia ca Guvernul şi Comandamentul militar austriac să pună la dispoziţia Senatului militar romn:
    - toate alimentele necesare pentru trupele romne;
    - ntregul lagăr de la Weiner Neustadt, şi trenuri necesare pentru transportul trupelor romne.

    Desfăşurndu-şi activitatea, Iuliu Maniu a urmărit, din punct de vedere militar, şi al prestigiului ce-l reprezenta trecutul neamului său, să restabilească ordinea, şi a reuşit mai mult: ca n acele zile de neuitat, de acolo unde glasul lui Horea şi al Memorandiştilor nu avusese ecou, să facă să răsune vocea şi pasul cadenţat al moţului, n ritmul lui „Deşteaptă-te romne!", ce nlocuia Valsul Dunării albastre.

    Moţul, care atta amar de vreme cerşise dreptatea, şi vărsa focul şi dovedea că este n stare să facă ordine şi-n capitala opresorului. Senatul militar a scos la Viena un ziar „Timpuri noi", ndeplinindu-şi astfel misiunea de informare şi educaţie naţională a soldaţilor ce se ntorceau de pe front, Iuliu Maniu a trecut de la Viena cu extinderea activităţii militare spre Budapesta, Praga şi Transilvania.

    n capitala Ungariei a reuşit - prin ministrul plenipotenţiar romn loan Erdeli - să obţină recunoaşterea organizaţiei naţionale şi militare a romnilor din Transilvania, de către ministrul de război Bartha. Acesta a anunţat, printr-o ordonanţă, că soldaţii romni nu pot fi siliţi să depună jurămnt pe steagul maghiar.

    La Praga, cehii şi slovacii s-au ridicat energici cnd guvernul imperial de la Viena hotărse să ridice rezervele alimentare. Muncitorii au declanşat greva generală şi după manifestaţii de stradă, Comitetul naţional din Praga a proclamat crearea statului independent ceh şi la 30 octombrie 1918 şi Consiliul naţional slovac a rupt orice legătură cu Austro-Ungaria şi a cerut unirea cu Cehia.

    Iuliu Maniu, care era de mulţi ani n legătură cu fruntaşii poliţiei cehe, a acceptat ca romnii să dea ajutor noului stat şi la Praga s-a creat „Legiunea militară romnă" a cărei conducere a fost ncredinţată lui Alexandru Simon, ajutorul de comandant al Regimentului 2 Braşov, care mai avea la dispoziţie şi Regimentele 37 Oradea şi 51 Cluj.

    ntre „Legiunea militară" şi „Adunarea poporului ceh", de sub conducerea doctorului Scheiner, s-a ncheiat o nţelegere prin care trupele romneşti vor menţine ordinea n Praga, pe o rază de 10 km n jur, pnă la constituirea armatei cehe, deoarece regimentele cehe erau răspndite prin imperiu. Urma ca după aceea să se sprijine ofensiva pentru eliberarea slovacilor din ghearele ungurilor şi apoi armatele cehe şi romne să vină spre Ardeal.

    Romnii au arestat pe comandantul austriac din Cehia, au deschis depozitele de armament şi muniţie populaţiei şi au ajutat organizaţia socolilor să ocupe centrele de rezistenţă austro-ungare.

    Trupele romne au rămas acolo pnă la 26 noiembrie 1918 cnd s-au ntors n Transilvania. Reprezentantul poporului ceh de la Viena a mulţumit n acele zile lui Iuliu Maniu pentru ajutorul substanţial al trupelor romne n mplinirea cauzei cehoslovace.

    n Transilvania s-a preocupat ca peste tot să se nfiinţeze Gărzi naţionale cu ajutorul ostaşilor de pe front şi cu sprijinul preoţilor şi nvăţătorilor de pe tot cuprinsul locuit de etnia romnească. Ordinea trebuia menţinută n faţa ncercărilor de revoltă ale armatei maghiare care se bolşevizase. S-a reuşit aceasta cu eforturi deosebite şi chiar cu unele pierderi umane.

    Cu sprijinul acestor Gărzi naţionale s-a putut pregăti şi Marea Adunare de la Alba lulia.
    Paralel, Iuliu Maniu, ca reprezentant al problemelor de politică externă, a organizat Comisia de lichidare din Viena, care reprezenta interesele romnilor din fostul imperiu, pnă ce s-a numit un ministru plenipotenţiar n capitala Austriei. Au fost continuate tratativele internaţionale cu naţiunile din fosta monarhie pentru recunoaşterea Consiliului Naţional Romn ca organ reprezentativ al neamului romnesc.

    Iuliu Maniu s-a ngrijit de trimiterea unei delegaţii la Paris alcătuită din V. V. Tilea şi Ionel Mocioni pentru nmnarea unui memoriu către aliaţi n problema liniei de demarcare a frontierei. A insistat pe lngă cei trimişi să discute n primul rnd cu ministrul francez Pichon.

    După 55 de zile armata, care staţionase n Austria şi asigurase ordinea n capitala Austriei, a fost trimisă să pregătească Marea Adunare de la Alba lulia, cu concursul neprecupeţit al Gărzilor naţionale, constituind baza armatei romne din Transilvania.

    Iuliu Maniu, n drum spre Arad, s-a oprit la Budapesta unde a purtat discuţii cu ministrul naţionalităţilor, mpreună cu fruntaşii romni care se găseau acolo a dat guvernului maghiar „un termen scurt pentru a le preda nu numai administraţia civilă n părţile teritoriale revendicate de ei ci şi de a le acorda dreptul să-şi organizeze o armată romnă autonomă".

    Dar anarhia se instaurase la Budapesta, armata se bolşevizase iar Lenin trimisese ca ambasador pe Cristian Racovski şi ca om de mnă forte pe Bela Kuhn, ce va face să curgă sngele. A nceput-o cu asasinarea lui Ştefa Tisza şi teroarea revoluţiei s-a extins. Revoltele armatei au dezorganizat-o, aşa că la nceputul lui noiembrie, comandantul pentru Transilvania comunică guvernului Karoly că la Cluj nu mai dispune nici de zece ostaşi care să-l asculte, n acest haos Gărzile naţionale şi-au luat frnele n mini să poată apăra satele.

    La Budapesta Iuliu Maniu purtase discuţii şi cu saşii n legătură cu situaţia ce se va crea n Transilvania. n haosul din imperiu, Ungaria caută să se desprindă de Austria, dar nu accepta ca de ea să se despartă dect Slovacia şi Croaţia reuşind ca acest lucru să-l obţină prin tratativele lui Karoly cu generalul francez Franchet d'Esperey.

    Guvernul ungar a trimis pentru tratative cu Comitetul naţional Romn de la Arad, o delegaţie, avnd ca şef pe ministrul naţionalităţilor Oskar Jaszi şi care a sosit pe 13 noiembrie 1918. Tocmai atunci poporul romn era sub şocul atrocităţilor comise de jandarmii unguri n comuna Beliş, spre izvorul Someşului Cald, la 35 km sud de Huedin, unde au fost arşi 45 de ţărani moţi, ngrozitoarea scenă a umplut de groază inimile romnilor şi presa acelei vremi.
    La Arad s-a protestat n faţa lui Jaszi care s-a văzut nevoit să telefoneze lui Karoly să oprească astfel de scene oribile.


    Desfacere totală

    Discuţiile au fost amnate pnă la venirea lui Iuliu Maniu aflat pe drum. Constatndu-se din partea ungurilor că nu doresc să cedeze teritoriile locuite de romni, Iuliu Maniu, după ce i-a ascultat cu atenţie, pe 15 noiembrie, la ntrebarea lui Oskar Jaszi „n definitiv ce vor romnii", prin două cuvinte „Desfacere totală" s-a pus capăt unui mileniu de suferinţă.

    Membrii Consiliului Naţional Romn şi-au continuat activitatea zi şi noapte la Arad, de unde au trimis emisari n toate colţurile Transilvaniei şi Banatului să pregătească delegaţiile pentru Marea Adunare fixată pe 1 decembrie la Alba lulia, iar pe 20 noiembrie au adresat manifestul „Către popoarele lumii" din care extragem:

    „... Naţiunea romnă din Ungaria fi Ardeal nu doreşte să stăpnească asupra altor neamuri. Lipsită cu desăvrşire de orice clasă istorică stăpnitoare, naţiunea romnă prin fiinţa sa nsăşi este ntruparea democraţiei celei mai desăvrşite. Pe teritoriul său strămoşesc naţiunea romnă este gata a asigura fiecărui popor deplina libertate naţională si organizarea sa n stat liber si independent o va ntocmi pe temeiurile democraţiei, care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritoriul său egalitate condiţiunilor de viaţă, unicul mijloc al desăvrşirei omeneşti...

    Naţiunea romnă din Transilvania si Ungaria speră şi aşteaptă, că n năzuinţa ei pentru libertate o va ajuta ntreg neamul romnesc cu care una vom fi de aici nainte n veci."



    Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-011)
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 07-11-10 at 07:57 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard dEstaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate n biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD)
    By Demonstrator in forum Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD)
    Replies: 0
    Last Post: 13-04-11, 01:46 PM
  2. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD)
    By Demonstrator in forum Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD)
    Replies: 0
    Last Post: 12-04-11, 10:30 AM
  3. Partidul Iniţiativa Naţională (PIN)
    By Jizaburo Ozawa in forum Partidul Iniţiativa Naţională (PIN)
    Replies: 1
    Last Post: 09-04-11, 12:35 PM
  4. Marele Sfat al Naţiunii Romne din Ungaria şi Transilvania
    By Cicerone Ionitoiu in forum Primul război mondial 1914-1918
    Replies: 0
    Last Post: 07-11-10, 11:44 AM
  5. Memorandul - Conferinţa Partidului Naţional Romn
    By Cicerone Ionitoiu in forum Principatele Romne - Transilvania
    Replies: 0
    Last Post: 29-10-10, 02:02 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •