Results 1 to 1 of 1

Thread: Armata romnă renaşte ca pasărea Phoenix

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Thumbs up Armata romnă renaşte ca pasărea Phoenix

    Armata romnă renaşte ca pasărea Phoenix

    „Spectacolul armatei romne reorganizate este impresionant... n ciuda tuturor piedicilor, Romnia a lucrat activ la repararea dezastrului reorganizndu-şi armata şi rezolvnd multe dificultăţi economice", spunea Albert Tomas sosit de la Paris, n Moldova.

    Cu mare pompă - Capul lui Mihai Viteazul - fusese adus la Mitropolia Iaşului, ca un simbol ce prevestea unificare, după peregrinare prin focul revoluţiei bolşevice.

    Rusia era bntuită de confuzie şi anarhie. Bolşevicii se bazau pe „principiu satanic" că „...n lupta dusă pentru revoluţia socială minciuna, trădarea şi nşelăciunea sunt arme ngăduite faţă de burghezie, capitalişti şi guvernele lor... Morala? Nu e moral dect ceea ce duce la revoluţie. Restul nu-i dect absurditate burgheză. Bolşevismul nu-i un pension de domnişoare. Pnă şi copiii ar trebui să asiste la execuţiile capitale şi să se bucure de pieirea duşmanului proletariatului..."


    In această situaţie puterile centrale socoteau problema romnească, ca şi lichidată. Se propusese mpăratului Germaniei o uniune personală sub coroana Austriei pentru a pune capăt iridenţei romnilor faţă de Ungaria, iar arhiducele Max al habsburgilor era lansat să creeze divergenţă ntre cele două case domnitoare n dispută pentru tronul romnesc.


    Socotelile dinastice fiind făcute rămnea numai victoria pe care Mackensen o şi rezolvase pe hrtie, ca pe o ecuaţie fără neprevăzute: plănuise cu Armata 9 germană să atace de-a lungul Siretului spre Iaşi, iar cu alte două armate prin Galiţia să ocupe Bucovina, alungnd pe ruşi care erau n descompunere. Astfel marele strateg spera că n 15 zile să lichideze problema romnească crendu-şi drum liber spre Ucraina şi porturile Mării Negre.

    Neprevăzuta planului Comandamentului romn prevedea ca Armata a -II-a, condusă de generalul Alexandru Averescu, să atace la Mărăşeşti iar Armata I a generalului Eremia Grigorescu să intervină pe linia Galaţi, Nămoloasa, Focşani şi să-şi deschidă drum spre Bucureşti.

    Pe data de 11 iulie atacul surprinzător al lui Averescu la Mărăşeşti a produs mari pierderi nemţilor, iar arhiducele Iosif de Habsburg care conducea operaţiunile inamicului şi-a pierdut artileria şi foarte multă infanterie „sub presiunea celui mai ucigător foc de artilerie romnesc". n plină ofensivă, eliberează ntregul bazin dintre Oituz şi Putna aruncnd pe germanii n derută, n Munţii Vrancei şi refuznd să oprească atacul. In acest timp, Kerenski dăduse ordin telegrafic ca trupele ruseşti să nceteze lupta şi să părăsească frontul.

    Mackensen n disperare, retrage 8 divizii din Galiţia şi le aduce, prin Predeal-Ploieşti, n regiunea Buzău pentru a ntări frontul din sudul Moldovei unde a adus şi trupe turco-bulgare. După ce a decimat pe 24 iulie, armata a 4-a rusă n debandadă din cauza bolşevizării, germanii au dat de rezistenţa legendarului Eremia Grigorescu pe linia Oituz-Valea Şuşiţei-Mărăşeşti.


    Aici nemţii au dat de un nou Verdun, triunghiul morţii romneşti, o adevărată epopee, unde ordinul lui Eremia Grigorescu „Pe aici nu se trece" a fost mplinit cu sfinţenie. Trădarea rusească se produsese, şi n timp ce erau alungaţi, romnii au rezistat 14 zile celor 61 de atacuri germane de o vigoare nemaintlnită. Romnii au luptat n cămaşă şi izmene, respingnd de 7 ori atacul de la Mărăşeşti, cel mai nverşunat fiind pe 6 august 1917 , la 65 000 oameni s-a ridicat pierderea germană.
    Primul-ministru francez, Alexandru Ribot, trimitea următoarea telegramă lui I. Brătianu: „Franţa salută naţiunea romnă, sora sa curajoasă, care a arătat n mijlocul greutăţilor de acum cele mai eroice virtuţi".

    Iar ziarul englez „Times" sublinia pe 17 august 1917: „Romnii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldaţii germani au fost att de violent atacaţi, nct aruncau armele pentru a fugi mai iute ca să nu fie făcuţi prizonieri. Această nfrngere este lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii n răsăritul Europei."

    Dar situaţia pe toate fronturile era proastă pentru puterile occidentale. Italia pierde lupte după lupte şi numărul prizonierilor pierduţi se ridică la 250 000. Germanii ocupă părţi importante din ţările baltice. Pe teritoriul romnesc ruşii sunt n plină revoluţie, jefuiesc şi omoară. şi degradează ofiţerii. Nordul Moldovei şi Basarabia cunoaşte aceleaşi grozăvii.

    Hotărrea puterilor occidentale este fermă. Clemenceau cere, pe 22 noiembrie 1917, război fără ntrerupere pnă la nfrngerea puterilor centrale. Guvernul romn cere armistiţiu n decembrie după ce Lenin semnase şi el armistiţiu cu germanii pe 5 decembrie la Brest-Litowsk.

    Timp de două săptămni i-a trebuit generalului Prezan ca să dezarmeze pe ruşi, să-i dea afară din ţară. Congresul militar de la Chişinău, care proclamase autonomia Basarabiei, a cerut guvernului de la laşi asistenţă militară mpotriva anarhiei care se instaurase de către trupele n retragere.

    Armata romnă a reuşit pe 13 ianuarie 1918 să pacifice Basarabia şi a fost primită triumfal. Astfel, la Chişinău s-a putut continua activitatea legislativă, care, pe data de 27 martie 1918, a cerut unirea cu Romnia -Patria Mamă - conform principiului că popoarele pot decide singure de soarta lor.


    Tnăra Americă sprijină eliberarea naţiunilor

    Romnii treceau prin momente de disperare, att n Moldova, unde se nghesuise tot „regatul", att n Oltenia şi Muntenia, spoliate de cotropitori, ct şi n Transilvania, de unde, peste 600 000 de barbati, fuseseră smulşi din vatra strămoşească şi trimişi să apere cel mai opresiv imperiu n timp ce zeci de mii umpleau nchisorile şi lagărele maghiare, iar zona de frontieră cu Regatul romn fusese mpănată cu elemente maghiare. Ungaria era incapabilă să vadă desfăşurarea cursului evenimentelor n favoarea celor asupriţi.

    Acest aspect de ndărătnicie maghiară l descifrase luliu Maniu de-a lungul sfertului de veac de confruntare cu „Coroana Sf. Ştefan". De asemenea, el constatase şi şubrezenia militară a imperiului habsburgic trt spre prăpastie de „nobila naţiune maghiară" şi declarase că „niciodată nu va cere ca romnii să intre n război alături de puterile centrale".

    Justeţea cauzei romneşti ca şi a popoarelor asuprite a fost subliniată de primul ministru francez, A. Ribot, care, ntr-o declaraţie, pe care am putea-o socoti premergătoare celei a lui Wilson, făcută pe 25/26 iulie 1917, spusese n faţa Conferinţei Aliaţilor, de la Paris:

    „Puterile aliate, mai mult ca oricnd, pentru a apăra draptul popoarelor, ndeosebi n Balcani, sunt hotărte să nu depună armele dect atunci cnd şi vor atinge obiectivul major, care, n concepţia lor, domină pe toate celelalte: a face imposibilă repetarea unei agresiuni criminale ca aceea existentă azi şi a cărei responsabilitate revine Puterilor Centrale.

    Nu există puteri mari si puteri mici. Toate sunt egale şi se bucură de aceleaşi drepturi. Dacă o naţiune se dezvoltă mai mult dect alta, ea are nu numai datoria, ci şi privilegiul de a proteja şi apăra micile puteri".


    Remarca elogioasă a preşedintelui Franţei, Raymond Poincare, la adresa extraordinarului efort romnesc, a fost ncă o confirmare a fraternităţii romno-franceze:

    „Acelaşi popor s-a ridicat fi luptă cot la cot pentru acelaşi ideal, a ndurat aceleaşi suferinţe, face aceleaşi sacrificii, nutreşte aceleaşi speranţe, păstrează aceeaşi ncredere nezdruncinată n victoria dreptului".

    In această atmosferă de recunoaştere a efortului Romniei la instaurarea justiţiei, pe de o parte, şi a acţiunii de intimidare şi crudă opresiune dezlănţuită asupra popoarelor subjugate de imperiul Austro-Ungar, pe de altă parte, Comitetul executiv al Partidului Naţional din Transilvania, la sugestia lui luliu Maniu, hotărăşte, n luna decembrie 1917, reluarea activităţii la toate nivelurile organizaţiilor partidului pentru scuturarea jugului sclaviei.

    Incă o dată, intuiţia acestei acţiuni fusese providenţială, deoarece pe 8 ianuarie 1918 preşedintele Americii, Woodrow Wilson, a rostit mesajul celor 14 puncte istorice ce anunţau zorii eliberării popoarelor din robie şi n care preciza că „este programul nostru pentru pacea n omenire:

    1. Tratatele de pace, elaborate n marea zi, după care nu vor mai avea loc acorduri secrete şi separate ntre naţiuni, n plus diplomaţia va acţiona ntotdeauna sincer fată de toti...

    10. Popoarelor Austro-Ungariei pe care dorim să le salvăm şi să le asigurăm un loc printre naţiuni, trebuie să li se acorde mai nti posibilitatea unei dezvoltări independente...

    11. Romnia, Serbia şi Muntenegru trebuie să fie evacuate; teritoriile ocupate trebuie să fie părăsite; raporturile dintre statele balcanice trebuie să se stabilească pe relaţii prieteneşti n conformitate cu interesele istorice şi tradiţionale; garanţii internaţionale de independenţă politică, economică şi teritorială vor fi luate n favoarea acestor state...

    14. ... Un principiu evident călăuzeşte ntregul program pe care l-am schiţat: este principiul unei dreptăţi pentru toate popoarele şi naţionalităţile, principiu de drept pe care toate naţiunile l au de a trăi n condiţii egale de libertate şi linişte, unele cu altele, fie ele slabe sau tari. Şi dacă acest principiu nu va deveni de bază, nici o parte a edificiului dreptăţii internaţionale nu va rămne n picioare.

    Poporul Statelor Unite nu va acţiona dect pe baza acestui principiu. Pentru a apăra acest principiu el este gata să-şi dedice viaţa, onoarea şi tot ce posedă. Am ajuns la momentul cel mai important din punct de vedere moral, al acestei lupte supreme şi decisive pentru libertatea oamenilor: poporul Statelor Unite este decis să-şi pună la ncercare toată forţa sa, idealul său nobil, sinceritatea şi spiritul de sacrificiu."
    Aceste principii călăuzitoare expuse de W. Wilson erau n concordanţă cu vederile lui Iuliu Maniu care credea n biruinţa
    dreptăţii şi adevărului mpotriva măsurilor asupritorului milenar, pe care le socotea trecătoare, un simplu provizorat, chiar n ciuda părerilor unor prieteni care-l socoteau nehotărt.


    Maniu, om de reflecţie rece, a cărui judecată se vedea ndreptăţită de logica izvortă din dreptatea istoriei ce se voia mplinită, confirmată acum de desfăşurarea evenimentelor internaţionale era mai mult ca oricnd solicitat la crma destinelor Transilvaniei. Şi prezenţa lui se făcea simţită chiar de pe frontul ucigător unde-l aruncase guvernul ungar incomodat de prezenţa lui.

    Cu toate că situaţia Regatului romn devenise tragică n urma trădării ruseşti, au avut loc manifestaţii de simpatie faţă de suferinţa noastră, fiind demnă de remarcat aceea a ministrului francez de externe, Pichon:

    „Aşa cum nu vom abandona Belgia, Serbia, Polonia, naţionalităţile oprimate, pentru care luptăm n tovărăşia celor mai mari democraţii din lume, spre a le elibera, aşa nu vom abandona nici Romnia care s-a sacrificat ca şi noi, pentru apărarea dreptului".

    Semnele descompunerii Puterilor Centrale erau evidente: răscoala de la Berlin, ca şi cea de la Budapesta sau din porturile Adriaticei, precum şi dezertările celor n drum spre front.

    Acestea erau şi o consecinţă a unui nou mesaj al Preşedintelui Wilson rostit pe 11 februarie, care venea cu precizări n sprijinul popoarelor subjugate:
    „Nu mai poate fi vorba de a transfera popoarele de la o putere la alta printr-o simplă conferinţă internaţională sau printr-un acord ntre rivali şi antagonişti. Aspiraţiunile naţionale trebuie respectate; n viitor popoarele nu trebuie să mai fie dominate şi guvernate dect cu propriul lor asentiment. Auto-determinarea nu este o simplă frază. Ea este un principiu imperativ de acţiune pe care n viitor oamenii de stat nu-l pot ignora dect n detrimentul lor."
    CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-010)
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 06-11-10 at 07:49 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard dEstaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate n biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Conspiratia. Armata - Directia de Informatii a Armatei D.I.A. Cap-5
    By avocat Simionica in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 01-08-12, 12:35 PM
  2. Iuliu Maniu şi Armata
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada 1940-1944 : războiul - frămantarile politice
    Replies: 2
    Last Post: 15-02-11, 10:50 AM
  3. Armata romana de ocupatie
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 26-08-10, 07:34 PM
  4. Unitati militare de etnie dacica din armata romana
    By Tricoderonga in forum Dacii Liberi-Dacia Traiana-Dacia Aureliana
    Replies: 0
    Last Post: 26-08-10, 10:14 AM
  5. Militarism versus militantism-Armata si societate
    By Excalibur in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 1
    Last Post: 14-08-10, 08:08 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •