Results 1 to 1 of 1

Thread: Duelul luliu Maniu-Stefan Tisza

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Thumbs up Duelul luliu Maniu-Stefan Tisza

    Duelul luliu Maniu-Stefan Tisza

    Politica Budapestei rămăsese neschimbată faţă de popoarele subjugate şi ea mai fusese combătută chiar în parlament pe 26 noiembrie 1900 de deputatul George Popovici: „Naţiunea stăpânitoare maghiară pune în mişcare cerul şi pământul pentru a răpi românilor naţionalitatea lor. Ea întrebuinţează promisiuni şi ameninţări, zahăr şi bici, întregul registru al represaliilor de stat până la cunoscutele măsuri luate de baronul Banffy, se întrebuinţează pentru a se fura românilor naţionalitatea cea moştenită."

    In 1910 într-un interviu acordat „Gazetei Transilvaniei" luliu Maniu a criticat măsurile arbitrare ale guvernului de la Budapesta subliniind că nu s-a schimbat nimic. Legăturile culturale şi politice între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor deveniseră tot mai strânse şi România a manifestat tot mai mult independenţa faţă de Austro-Ungaria. Această atitudine din timpul războiului balcanic a întărit încrederea românilor subjugaţi în apropierea zilei unificării.

    După prima fază a războiului balcanic din octombrie 1912 când popoarele subjugate de turci s-au ridicat împotriva asupritorului şi a dus la independenţa Albaniei (noiembrie 1912), a făcut ca la ordinea de zi să ajungă diferendul dintre guvernul ungar şi populaţia românească iar contele Tisza să ceară începerea tratativelor cu reprezentanţii Partidului Naţional Român.

    Comitetul executiv al Partidului Naţional Român a format o comisie de zece (Teodor Mihali, luliu Maniu, Valeriu Branişte, Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Lucaci, Octavian Goga, Vasile Goldiş, Aurel Vlad şi Victor Bontescu) pentru redactarea unui memoriu.

    Din rândul acestei comisii au fost desemnaţi luliu Maniu, Teodor Mihali şi Valeriu Branişte care au început discuţiile pe 14 ianuarie 1913, dar totul s-a dovedit a fi o manevră, deşi au spus că vor ca discuţiile să continue. Budapesta urmărea tergiversarea pentru a împiedica manifestaţiile de protest împotriva legii electorale care era în discuţie şi lovea tot în populaţia românească.

    George Pop de Băseşti, preşedintele partidului, pe 16 februarie 1913 a adresat o scrisoare comisiei însărcinate cu tratativele: „dacă puternicii zilei, guvernul, nu voiesc şi nu se obligă a ne recunoaşte şi a ne asigura individualitatea naţională română etnică, nu are rost pertractarea ulterioară cu dânşii, în consecinţă, reluăm lupta bazaţi pe programul nostru şi publicăm manifestul documentat, hotărât mai de înainte, convocam adunări poporale în centrele noastre acomodate."


    Discuţiile reluate în octombrie 1913 au fost sterile şi au dus la întreruperea lor definitivă în februarie 1914, ceea ce a făcut ca pe 17 februarie Comitetul executiv să dea un comunicat în care se sublinia:
    „în situaţiunea dată se impune datoria de a lupta şi mai departe în spirit constituţional, cu arme legale, spre înlăturarea nedreptăţilor de care suferă poporul român si, spre câştigarea drepturilor care sunt indispensabile pentru existenţa lui naţională, pentru afirmarea sa politică şi prosperarea intereselor sale culturale şi economice."
    Eşecul tratativelor s-a datorat clarviziunii lui luliu Maniu care a descifrat dedesubturile politicii lui Ştefan Tisza care urmărea cu încăpăţânare recunoaşterea stărilor de fapt, a ideii de stat naţional unitar maghiar, cu alte cuvinte sugrumarea idealurilor noastre naţionale.

    Iuliu Maniu era convins că lupta pentru existenţa noastră naţională la gurile Dunării nu se dă în România Mică ci în Transilvania. Acest raţionament politic şi l-a exprimat într-o cuvântare:
    „Noi, românii din Ardeal care eram în măsură să cunoaştem toate ascunzişurile şi toate gândurile întortochiate ale habsburgilor, a acelei politici în care punctul de gravitate devenise tot mai mult Ungaria, văzusem un lucru şi anume că această monarhie habsburgică fiind tot mai mult gonită din apusul Europei, tinde tot mai mult spre Orient.

    Conştiinţa naţională a slavilor din sud, dar mai ales conştiinţa ridicată a italienilor astăzi, mâine, dacă nu mâine, poimâine, de bună seamă va scoate această monarhie habsburgică din Marea Adriatică şi, în consecinţă va trebui să-şi câştige în alte părţi plămâni de respiraţie economică care nu puteau fi decât gurile Dunării şi prin gurile Dunării, Marea Neagră.

    Se prezenta deci înaintea sufletului nostru icoana clară că lupta cea mai mare între monarhia habsburgică reprezentată prin maghiari şi între poporul român se dă pentru gurile Dunării. Ori gurile Dunării, în concepţia de a domina în Orientul Europei, aveau să fie ale noastre şi ştim bine că lupta aceasta dintre poporul român şi monarhia habsburgică pentru Dunăre, nu se dă la gurile Dunării, ci în Ardeal.

    Avem convingerea că acel popor dintre poporul meu şi poporul maghiar care ar rămâne definitiv stăpân pe Ardeal, acela va domina definitiv gurile Dunării, ceea ce este egal cu dominaţiunea de stat determinată în politica din Orientul Europei. Noi simţind adâncimea
    acestui lucru, ştiam că lupta nu o dăm numai pentru noi românii din Ardeal, nu luptăm numai pentru existenţa noastră naţională ci dăm lupta pe viaţă şi pe moarte pentru întreg neamul românesc.

    In această conceptiune, am fost totdeauna de părere că între poporul român şi poporul maghiar nu poate exista transacţiune: ori noi, ori ei, pentru că era vorba de existenţa întregului neam românesc, pe care trebuia să-l apărăm faţă de imperiul habsburgic. De aceea am fost totdeauna contra politicii mici de târguiala, care era bună pentru adormit conştiinţele".
    Raţionamentul politic al lui luliu Maniu era confirmat de gândurile perfide ale diriguitorilor acestui imperiu monstruos, care subjuga neamuri ce vorbeau 17 limbi.

    Ministrul de externe austriac, Czernin, declara: „...pierderea Ardealului însemnează şi din punct de vedere geografic şi strategic amputarea monarhiei ce echivalează cu pierderea rolului nostru de mare putere în Orient".

    Aceeaşi obsesie o are acest ministru de externe austro-ungar când scrie prinţului Carol Auersperg: „...o ochire pe harta Europei dovedeşte că prin pierderea Transilvaniei, monarhia pierde supremaţia în Răsărit şi niciodată nu ar mai conta ca o mare putere în orient..." într-o altă scrisoare adresată primarului Vienei de acelaşi Ottocar Czernin, acesta mărturisea: „...în timpul carierei mele publice am reprezentat principiul că ataşând atât maghiarimea cât românimea de germanism să constitui un zid puternic de la Marea de Vest până la Marea Neagră".

    Gândurile acestuia i-au fost spulberate şi de către Aurel C. Popovici care în acel martie 1914 i-a spus: „Sunt orbi la Viena dacă socot că România mai este de partea Monarhiei... ea va trece printr-o perioadă de aşteptare apoi va da aliatei de care este nemulţumită o lovitură de moarte''.

    Şi lui Iuliu Maniu îi va reveni peste puţin timp misiunea istorică să declare: desfacere totală.
    Elanul opiniei publice româneşti era de nestăvilit. Când pe 3 mai 1914 cu ocazia aniversării „Adunării de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj" s-a arborat drapelul tricolor pe Mitropolie, un nou val de arestări s-a deslănţuit şi sute de români au luat drumul Seghedinului unde era un du-te-vino românesc, şi de unde abia se eliberase poetul pătimirii neamului, Octavian Goga.

    Anul 1914 a fost anul crucial, al începerii prăbuşirii imperiilor absolutiste. Când pe 28 iunie a fost asasinat Frantz losif, prinţul moştenitor al imperiului Austro-Ungar, Iuliu Maniu care se găsea la Blaj a spus: „Asta înseamnă război".

    Teroarea s-a dezlănţuit asupra poporului român din Transilvania şi pe baza „legii măsurilor excepţionale în caz de război" (pregătită din timp), guvernul Tisza a publicat 33 de ordonanţe în luna iulie 1914 în scopul asupririi şi grăbirii maghiarizării. Astfel au suprimat libertatea presei româneşti, au interzis întrunirile publice, au nesocotit autonomia bisericească dispunând ca adunările sau congresele naţionale bisericeşti să se ţină în prezenţa comisarilor guvernului, au scos populaţia de sub jurisdicţia tribunalelor civile şi au aruncat-o în braţele curţilor marţiale.

    CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-007)

    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 02-11-10 at 04:24 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Istoria IDEILOR Politice (1) – Lect. drd. Stefan Stanciugelu
    By Lucky Luke in forum Razboiul sensurilor: teze, idei, - conceptele fundamentale!
    Replies: 1
    Last Post: 06-03-11, 09:10 PM
  2. Directia nouă în politica românească - Stefan Vlaston
    By SR-71 Blackbird in forum Partidele politice, institutii fundamentale ale statului!!!
    Replies: 1
    Last Post: 25-02-11, 07:13 AM
  3. Un nou partid, demolat inainte de a se naste - de Stefan Vlaston
    By SR-71 Blackbird in forum Partidele politice, institutii fundamentale ale statului!!!
    Replies: 0
    Last Post: 22-02-11, 08:23 PM
  4. General Stefan Gusa
    By Han_Solo in forum Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN)
    Replies: 0
    Last Post: 16-08-10, 11:27 AM
  5. Reparatie materiala pentru romani. Stefan Buzoianu
    By Demonstrator in forum Sondaje, puncte de vedere, implicare civica
    Replies: 0
    Last Post: 18-05-10, 12:08 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •