Results 1 to 1 of 1

Thread: Procesul Memorandului - Existenta unui popor nu se discuta, ea se afirma

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Thumbs up Procesul Memorandului - Existenta unui popor nu se discuta, ea se afirma

    După ce avocaţii apărării au fost obligaţi să plece, după ce „inculpaţii" au fost supuşi violenţelor, Ioan Raţiu, preşedintele Partidului Naţional, din boxa acuzaţilor şi-a asumat misiunea istorică de apărător al poporului român, spunând printre altele: „...Ceea ce ne-a forţat, pe noi şi pe naţiunea română să facem acest demers, este că legislaţia şi guvernul ne-au convins definitiv că nu putem aştepta de la ele niciodată să ne facă dreptate... Guvernul ne-a împiedicat să fim primiţi de monarh şi acum ne-a adus să fim judecaţi de către cei contra cărora ne-am plâns.

    CEEA CE SE DISCUTĂ AICI, DOMNILOR, ESTE ÎNSĂŞI EXISTENTA POPORULUI ROMAN! EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ. De aceea, nu ne gândim deloc să venim în faţa dumneavoastră pentru a proba că avem dreptul să existăm... nu ne rămâne decât să denunţăm în fata lumii civilizate sistemul asupritor care ţinteşte să ne răpească ceea ce un popor are mai de pret: limba si naţionalitatea. IATĂ DE CE NOI NU MAI SUNTEM AICI ACUZAŢI, CI DE FAPT ACUZATORI.

    Lumea va afla cu mirare că s-a găsit un tribunal ca să judece unii oameni fără ca ei să poată avea cel puţin apărători. Aţi proclamat pe faţă că forţa primează dreptul... Nu ne cereţi deci să devenim complici ai acestei făţărnicii de proces... Prin violenţă şi insulte aţi forţat apărătorii noştri să plece... (şi noi) am fost chiar supuşi violenţelor aici, aşa cum am fost terorizaţi totdeauna şi chiar astăzi, dar mai ales de când am denunţat lumii civilizate jignirile pe care le îndurăm. Cum ar putea fi deci, chestiunea de judecare, de apărare, în sensul juridic al acestui cuvânt! NU Faceţi ce credeţi de cuviinţă. Sunteţi stăpâni pe persoana noastră fizică. Dar ceea ce vă scapă, este conştiinţa noastră, care este conştiinţa naţională a poporului român.

    Dumneavoastră nu sunteţi în drept de a ne judeca, dar există un alt tribunal mai mare, mai luminat şi negreşit fără părtinire, tribunalul lumii civilizate care vă va condamna odată mai mult, şi cu mai multă severitate decât până azi... Declar, prin urmare, în numele meu şi al tuturor camarazilor mei co-acuzaţi, că, pentru motivele expuse mai sus, renunţăm să ne apărăm."


    După 53 de ani de la acest monstruos proces, lui luliu Maniu i se va înscena tot o farsă juridică, în care judecătorii şi procurorii vor fi români şi după nume şi după origine, puşi în slujba ocupantului ca trădători ai neamului. Teroarea şi metodele folosite împotriva lui luliu Maniu, după cum vom vedea, au depăşit imaginaţia ungurească. Şi au avut neruşinarea aceşti „români" să-l acuze pe ctitorul României de pactizare cu imperiul austro-ungar, numai pentru a fi pe placul cotropitorului şi jefuitorului comunist.

    In faţa abuzurilor ce se petreceau la Cluj, o delegaţie de ţărani formată din Teodor Onişor, Gavrilă Trifu şi Nicolae Herlea a luat trenul la Viena pentru a protesta şi nefiind primiţi au depus la cabinetul imperial o scrisoare spunând printre altele: „reprezentanţii aleşi ai naţiunii noastre, care au aşternut în anul 1892 la treptele tronului un memorand, sunt traşi astăzi pentru acest act de lealitate înaintea barei judecătoreşti ca orice alţi criminali ordinari. Ceea ce aceşti meritoşi bărbaţi au făcut este numai rezultatul unei hotărâri puternice a celor 3 000 000 de români".

    Această atitudine de afirmare în scris a majorităţii româneşti de către câţiva plugari, fusese exprimată cu doi ani mai înainte de Vasile Lucaci, care declarase tot la Viena într-o întrunire publică cu ocazia depunerii Memorandului:„De vom pieri noi care am venit la Viena ca reprezentanţi în număr de peste 300 de oameni, naţia noastră nu va pieri pentru că acasă mai sunt două milioane nouă sute nouăzeci si nouă de mii de români... Azi vorbim înaintea Europei..."

    La Viena se găsea o generaţie tânără care s-a avântat în luptă pentru a face cunoscută durerea celor 3 000 000 de români. Printre conducătorii acestei noi generaţii de luptători se numărau Mihai Popovici şi Alexandru Vaida care au şi alertat Europa. Solidaritatea studenţimii era unanimă şi printre nenumărate atitudini merită subliniat „Manifestul junimii academice române din Transilvania, Ungaria şi Banat" expresie a domnişorilor plecaţi peste tot, în Europa, să se instruiască şi care exprima hotărârea lor de a continua lupta: „...Părinţii şi strămoşii noştri au luptat veacuri de-a rândul pentru drepturile naturale ale naţiunii române. Desconsiderând interesele lor personale, înfruntând necazuri, insulte, pericole şi vijelii, membrii Comitetului partidului nostru naţional, cu fruntea ridicată, au mers tot înainte spre ţinta libertăţii noastre naţionale. Demni urmaşi ai lor, voim să trăim şi, dacă va pretinde soarta, să şi murim în servicul cauzei poporului nostru. Prin osânde grele, persecutări, asupriri, nu ne vor înfrica puternicii zilei! Dar ne vom învăţa că numai prin fapte organizate şi rezistentă va putea învinge cauza românilor! DIN TEMNIŢA S-A NĂSCUT LIBERTATEA TUTUROR POPOARELOR."

    Ecoul nedreptăţii cauzei româneşti s-a auzit pe tot întinsul Europei şi cea mai verosimilă apărare, în lipsa avocaţilor români îndepărtaţi cu baionetele din tribunalul de la Cluj, a făcut-o Georges Clemenceau, viitorul preşedinte al Franţei, pe data de sâmbătă, 12 mai 1894 în ziarul "La Justice", scriind printre altele: „...în acest moment se judecă la Cluj, capitala Transilvaniei, un proces de înaltă trădare care interesează în cel mai înalt grad supuşii împăratului Frantz losif şi pe toţi cei ce doresc o mai bună repartiţie a dreptăţii faţă de popoare. Toată lumea ştie că Austria datorită aşezării geografice este victima naţionalităţilor. Peste tot sunt numai conflicte şi lupte. Gândiţi-vă la grija unui împărat ai cărui supuşi vorbesc 17 limbi!

    Când îţi arunci ochii pe o hartă colorată cu repartiţia naţionalităţilor, cu ideea de a atribui fiecăruia partea ce-i revine, te găseşti în mare încurcătură în faţa nenumăratelor enclave răspândite la întâmplare. Ungaria, pentru a nu cita decât pe ea, este presărată cu grupuri germanice; găsim chiar nuclee cu populaţie cehă destul de importante. Nimeni n-a propus, după cite ştiu, să constituie aceste enclave în state cu guvernare separată.

    Sunt cu totul altceva românii din Ungaria şi Transilvania, care în număr de 3 milioane şi jumătate luptă pentru a obţine autonomia la care ei au dreptul, pe drept cuvânt... în 1892, românii din Transilvania s-au întrunit într-o conferinţă naţională si au ales 25 de delegaţi care să redacteze un Memorand cu doleanţele lor.

    Acest Memorandum a fost tradus şi publicat în mai multe limbi. O delegaţie însărcinată să-l prezinte împăratului n-a fost primită din cauza presiunilor ministrului ungar. Aceştia sunt cei 25 de delegaţi trimişi în judecată pentru crimă de înaltă trădare. Acest proces este cu adevărat o ruşine pentru libera naţiune maghiară. Poate să fie condamnat doctorul Ion Ratiu şi prietenii săi. OPINIA EUROPEANĂ L-A ACHITAT DINAINTE... Independenţa naţionalităţii maghiare va fi mai bine garantată prin pacea şi libertatea naţionalităţilor vecine, decât prin opresiunea violentă cu consecinţele inevitabile: războiul totdeauna primejdios, In interesul chiar al Ungariei trebuie acordată libertate românilor din Transilvania."


    Aceasta a fost o pledoarie magistrală în apărarea memorandiştilor. A fost cuvântul de justiţie al Europei în favoarea celor oprimaţi de un regim bazat numai pe terorizarea supuşilor nemaghiari. Pedepsele pronunţate împotriva conducătorilor poporului român au fost grele, iar torturile şi mai grele.

    Să urmărim sentinţele:
    Vasile Lucaci 5 ani
    Ion Raţiu 2 ani
    Dimitrei Comşa 3 ani
    Mihai Veliciu 2 ani
    luliu Coroianu 2 ani şi 8 luni
    Aurel Suciu 1 an şi 6 luni
    Gherasim Domide 2 ani şi 6 luni
    Nicolae Criste 8 luni
    Teodor Mihali 2 ani şi 6 luni
    Patriciu Barbu 2 luni
    Rubin Patita 2 ani şi 6 luni
    Daniil Barcianu 2 ani si 6 luni

    Glasul Europei asupra fărădelegilor din Transilvania s-a făcut auzit şi prin pana ziaristului Maximilian Harden, care cu un curaj excepţional a înfierat starea de spirit din monarhie, într-un articol critic publicat în ziarul „Die Zukunft" din 2 octombrie 1897: „...De multă vreme Ungaria este grija de căpetenie a monarhiei habsburgice, ale cărei neamuri au avut o pildă rea în egoismul neînfrânt si nesăţios al maghiarilor. Ei care sunt doar minoritari în ţările coroanei ungare, au exploatat şi călcat în picioare toate celelalte naţiuni din cuprinsul imperiului Sfântului Ştefan şi îşi arată puterea prin cea mai neruşinată corupţie. Fraza gazetărească, cum că Ungaria este o ţară liberă, este cea mai neruşinată înşelăciune care a putut fi vreodată servită cetitorilor naivi. In această ţară liberă, majoritatea popoarelor este lipsită de drepturi, fiind redusă la starea de robie. Aici domneşte silnicia brutală unită cu o perfidă viclenie şi orice gest care nu convine elicei stăpânitoare este reprimat cu o implacabilă cruzime. De aceea europeanul liber nu aude nici un protest împotriva mizerabilei legi electorale, împotriva voturilor cumpărate, împotriva asupririi neruşinate..."

    De-abia se încheiase procesul Memorandului şi conducătorii poporului român porniseră pe drumul temniţelor, iar prestigiul lor era elogiat în presa franceză, italiană, belgiană, engleză şi germană. Românii, deşi condamnaţi, câştigaseră moraliceşte procesul, demnitatea lor făcând vâlvă în parlamentul de la Budapesta unde problema românească devenise „o boală grea a statului maghiar" şi făcuse pe deputatul Pazmandy Deves să sublinieze necesitatea de a Tăia firele care leagă iredentismul cu străinătatea şi să zăgăzuiască mişcarea naţionalităţilor". Cu durere, acest deputat se plângea în faţa deputaţilor unguri: „Ei (acuzaţii) vorbeau atât de bine limba maghiară încât ar fi putut deveni membri ai Academiei maghiare de ştiinţă. însă în faţa instanţei, au declarat că nu ştiu limba noastră şi astfel Curtea a fost nevoită timp de trei săptămâni să martirizeze publicul, pe juraţi, pe ea însăşi."

    Când conducerea Partidului Naţional intra în închisorile ungureşti, deja schimbul de „mâine" era pregătit şi continuitatea a fost asigurată. Preşedinte al „Societăţii Petru Maior", luliu Maniu şi-a făcut intrarea la vârsta de 20 de ani în Partidul Naţional Român, iar în anul 1895 a fost ales împreună cu „fratele" Alexandru (Vaida), în Comitetul de conducere al partidului, preluând ştafeta unchiului (Iuliu Coroianu) pornit pe drumul temniţelor ungureşti, la Seghedin... Tânărul de atunci, luliu Maniu, devenise o personalitate politică foarte cunoscută, nu numai prin jurământul depus la Roman, dar şi faptul că în 1893 când a luat fiinţă „Asociaţia studenţilor români şi slovaci" el a fost ales ca preşedinte. Lupta românilor se împletea, în acea epocă, cu a popoarelor asuprite din imperiul austro-ungar. în acest scop s-a întrunit la 10 august 1895, în capitala asupritorului, la Budapesta, Congresul românilor, slovacilor şi sârbilor, un adevărat forum al naţionalităţilor oprimate, deoarece existau atunci în Ungaria numai 7,5 milioane de unguri dintr-o populaţie de 17,5 milioane locuitori.

    Conducerea partidului fiind în temniţe, Gheorghe Pop de Băseşti a fost ales ca preşedinte al congresului (proaspăt ieşit din închisoare), slovacii şi-au ales pe Paul Mudron iar sârbii pe neînfricatul luptător Mihail Polyt.

    Atunci s-au pus bazele „Clubului parlamentar al naţionalităţilor din Ungaria", comunicându-se „Uniunii Internaţionale" de la Bruxelles atrocităţile săvârşite în acest imperiu. La sfârşitul congresului, Gheorghe Pop de Băseşti şi-a terminat astfel cuvântarea: „Să cază blăstămurile cerului pe acei ce nu vor ţinea ce au făgăduit astăzi - frăţietatea naţionalităţilor - fi pe toţi urmaşii lor care nu vor stima ceea ce noi astăzi am întemeiat".

    CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-004)
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 29-10-10 at 02:38 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Transnistria si anul geopolitic 2012 - O singura speranta vine, de la popor
    By Cristian Negrea in forum Geopolitică-Geostrategie-Zone de interes si influentă
    Replies: 0
    Last Post: 23-01-12, 01:58 PM
  2. Mesajul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei catre Popor
    By Remus Constantin Raclău in forum 05) Proiect Universul Bunului Simt
    Replies: 0
    Last Post: 21-10-11, 06:27 PM
  3. Moscova discuta de pe pozitii de forta. Trupele U.R.S.S. prezente ...
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada 1944-1947 : războiul - frămantarile politice
    Replies: 0
    Last Post: 21-10-11, 09:28 AM
  4. Procesul Marii Trădări Naţionale - „Procesul” şi sentinţa
    By Antyrus in forum Reîntregirea României
    Replies: 0
    Last Post: 24-08-11, 07:45 AM
  5. Procesul celor care au impiedicat procesul-Reabilitarea legalitatii (04)
    By Excalibur in forum Procesul comunismului si tranzitiei
    Replies: 0
    Last Post: 12-08-10, 05:26 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •