Results 1 to 1 of 1

Thread: Scrisoare deschisa, domnului jurist Ioan Onisei

  1. #1
    Rang-N-03(col)
    Excalibur's Avatar
    Join Date
    Aug 2010
    Posts
    184
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    1478

    Post Scrisoare deschisa, domnului jurist Ioan Onisei

    Ne-am fi putut cunoaşte prima dată pe 22 decembrie 1989 la prīnz, cīnd eu intram cu puhoiul care asalta părăsita Casa Albă din Piatra Neamţ - unde dvs. eraţi jurist. Sau mai demult, prin cunoştinţele noastre comune. Dar a fost să fie altfel.

    Īn martie 1990, domnul Cīmpeanu a venit īn campanie electorală la Piatra Neamţ (ca să ne spună franc, printre altele, că nu-l deranjează īmbogăţirea liberală a securiştilor), totul terminīndu-se cu o petrecere la hotelul Ceahlău. Atunci v-am cunoscut, printr-o colegă, care ne-a invitat să continuam petrecerea la ea. M-aţi īncolţit pīnă dimineaţă, īmpreună cu Viorel Cozma, membru fondator al asociatiei "Dialog Piatra Neamt" (pe care o fondasem īn speranţa că va coagula rezistenţa locală īmpotriva Contrarevoluţiei). Nu voiaţi/puteaţi să credeţi nici unul, poate īndīrjiţi şi de alcool, că sīnt sincer īn demersurile mele justiţiare. Ce urmăresc eu de fapt - vroiaţi sa ştiţi - ce se ascunde īn spatele "gargarei" cu furtul revoluţiei, ce halcă vizez/vīnez prin retorica pseudo-justiţiară. De ce pretind că se poate trăi altruist şi nu recunosc că adevărata condiţie umană este egoistă şi şireată? După 20 de ani, vă pot invita să vă uitaţi īn spatele meu - nu veţi găsi nici un postuleţ, nici o bursuliţă, nici o subvenţie, nici un contract, nici un chilipir. Doar o carieră distrusă consecvent, īntīi pentru o cauză pierdută, apoi pentru explicarea acestui eşec. Astfel, v-am raspuns la acel interogatoriu. A venit rīndul meu să vă pun nişte īntrebări.

    Nu vreau să discut traseul dvs. profesional şi politic. Sīnt conştient de tributul ce a trebuit plătit de cineva ca să supravieţuiască īn experimentul Piteşti generalizat al "Tranziţiei". Important pentru mine e că, navigīnd politic īn apele PD, aţi rămas tot timpul īn contact cu miezul făcăturilor juridice. Experienţa dvs. īn Comisia judeţeană Neamţ de aplicare a legii fondului funciar (L18/1991) v-a făcut să cunoaşteti perfect modul īn care FSN a jefuit pămīntul ţărănesc. Ştiţi cum s-a profitat de intimidarea chiaburilor care au ascuns terenuri la "cooperativizare" (şi de faptul că nu se prea făceau acte de moştenire la ţară), pentru a li se "reconstitui" doar partea declarată la rol. Ştiţi cum a fost obstaculată arhivistic găsirea dovezilor de proprietate. Fiind implicat īntr-un proces la legea fondului funciar, pentru care am făcut o masivă cercetare/documentare, īncercasem sa mă sfătui cu alţi jurişti. Avocatul pietrean Martin Abramovici de exemplu, mi-a explicat că toate retrocedările, care īn mod normal ar fi trebuit sa fie imprescriptibile, fuseseră blocate prin termene de decădere combinate cu īncuierea arhivelor (īn numele "protejării informaţiilor de interes personal"). Ca rezultat, el cīştigase prin anul 2005 un singur proces de retrocedare… din cīteva zeci.

    V-am vizitat acum cīţiva ani, la Bucureşti, pentru a mă consulta cu dvs. privind modul īn care se putea incrimina acapararea fesenistă a pămīntului ţărănesc. Eraţi secretar de stat la ministerul culturii, īn a nu mai ştiu care etapă a rotativei. V-am expus problema de care mă ciocnisem: Cum a fost posibil ca statul romān să distribuie cui vrea pămīnturi şi alte bunuri ale CAP-urilor, dacă ele nu i-au aparţinut de drept niciodată? V-am reamintit regimul de proprietate comună (īn devălmăşie sau pe cote părţi) pe care l-au avut CAP-urile, statutar. Dupa 1990, aceste "asociaţii" forţate, adevărate lagăre de muncă, īnfiinţate prin teroare, trebuiau deci ori anulate (cu īmpărţirea de rigoare a capitalului), ori desfiinţate de membri, conform statutului (aşa cum a făcut Şteţca la Săpīnţa, provocīnd represaliile statului uzurpat). V-am semnalat că īmproprietărirea din 1921 s-a făcut după o expropriere, la care Legea 18….. nu face nici o referire. Că, spre deosebire de IAS, statul nu a devenit proprietar al bunurilor CAP, pīnă īn 1990. Că trecerea la stat a unei părţi din capitalul CAP (sediile de exemplu, numite "clădiri cu destinaţie socială") şi lăsarea altei părţi la cheremul Tovaraşilor din comisiile de desfiinţare- constituie o naţionalizare tacită, imposibil de justificat. Că ultima parte a capitalului CAP, care fusese sifonată de stat prin contracte la preţuri absurde, impuse prin legi, nu a mai ajuns īn fondul de pensii a cooperatorilor, aşa cum prevedeau legile respective. Că arhiva desfiinţarii jefuitoare a CAP a fost distrusă, printr-o prevedere specială a HCM-ul de aplicare, după 5 ani. Că "reconstituirea" a camuflat o ne-retrocedare, pentru a nu putea fi apărată proprietatea la CEDO. Etc.Etc. Etc.

    V-am intrebat ce se poate face pentru a repara sau denunţa această monumentală fărădelege, operată prin lege, care relevă esenţa criminală filocomunistă a "traziţiei". Mi-aţi răspuns numai după ce v-aţi putut opri dintr-un īndelungat rīs… Se pare că aveaţi proba īntīrzierii mele de creştere, incapacităţii mele de a mă racorda la o anume realitate: "Ce s-a facut prin Legea 18 este abuziv şi inconsistent, asta ştie toată lumea - dar cum să mai repari o eroare de asemenea proporţii ? Ne-am gīndit şi noi mult, dar nu se mai poate face acum nimic". Aşa cum ai comis - v-am replicat eu, stīnjenit de reacţia dvs., poţi să şi repari. Iar dacă nu o faci, să recunoşti public că uzurpatorii statului romān s-au pretat la o uriaşă īnşelăciune, pentru a face ţăranii să creadă că primesc cadou pămīnt de la FSN, cīnd de fapt li se jefuiau resturile de capital. (Loturile aflate īn poziţii avantajoase fiind distribuite acoliţilor, īn baza prevederii perfide că terenul se restituie nu "neaparat" pe vechea poziţie). Şi dacă daunele sīnt ireparabile, poţi să pedepseşti vinovaţii.

    Cīnd v-am solicitat sprijinul pentru dezvăluirea adevarului privind jefuirea CAP, nu m-aţi mustrat, m-aţi refuzat amabil, rămīnīnd pe poziţia dvs. "realistă" din 1990.

    Văzīnd unde a fost dusă Romānia de valul "realismelor" cinice, īmi revine īn minte rīsul dvs. şi se naşte dorinţa unei lămuriri publice. Vă amuză patologia creată de paraziţii Tranziţiei, sau a fost vorba de descărcarea nervoasă a unei refulate frustrări ? Nu credeţi că reabilitarea onoarei juriştilor romāni părtaşi la comunism şi Traziţie, grav compromisă, impune remuşcări explicative despre folosirea "legalităţii" ca instrument de jefuire a populaţiei?

    Unde se aflau "juriştii" īn timp ce otrava legislativă cangrena societatea? De ce credeţi că nu s-a ocupat nimeni de această categorie importantă de răufăcători, complice cu securiştii şi activiştii PCR?

    Un răspuns privat nu ar folosi şi altora. Vă invit să demascaţi public patologia justiţiară (relevată exemplar de jaful funciar) - profitīnd eventual de actuala dvs. poziţie īn CNA.

    Al dvs.,
    Ioan Roşca, 20 septembrie 2010


    Explicatii : Un mănunchi de scrisori deschise, către jurişti implicaţi in reabilitarea justiţiei

    Sursa: http://www.piatauniversitatii.com/ne...10&month=9.htm
    Last edited by Excalibur; 25-09-10 at 11:03 AM.
    Motto: ''...O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.'' Ioan Rosca (Analiza spectrului socio-politic)
    Explicatie: Lucrarile constituie o analiza unica a complexitatii mecanismelor de falsificare a adevarului, manipulare, diversiune si uzurpare a statului de drept, de catre grupuri de interese ascunse sub diverse forme cameleonice : ''partide'', ''Justitie'', ''Institutii '' ''O.N.G-uri'', etc. Documentele au fost preluate de pe:Harta unei perplexitati, Piata Universitatii si Procesul Comunismului, cu acordul autorului, d-l Ioan Rosca, cercetator interdisciplinar(contact AICI). Dezbatere: Video-1, Video-2, Video-3, Video-4

Similar Threads

  1. Scrisoare deschisa, domnului procuror Dan Voinea
    By Excalibur in forum Implicarea cetaţenească: semnale, initiative, actiuni, etc.
    Replies: 1
    Last Post: 25-09-10, 03:34 PM
  2. Scrisoare deschisa, domnului Lucian Orasel
    By Excalibur in forum Implicarea cetaţenească: semnale, initiative, actiuni, etc.
    Replies: 0
    Last Post: 25-09-10, 03:09 PM
  3. Scrisoare deschisa, domnului justitiar Valerian Stan
    By Excalibur in forum Implicarea cetaţenească: semnale, initiative, actiuni, etc.
    Replies: 0
    Last Post: 25-09-10, 03:04 PM
  4. Scrisoare deschisa, domnului avocat Vasile Lupu
    By Excalibur in forum Implicarea cetaţenească: semnale, initiative, actiuni, etc.
    Replies: 0
    Last Post: 25-09-10, 11:13 AM
  5. Scrisoare deschisa, domnului profesor Valeriu Ciuca
    By Excalibur in forum Implicarea cetaţenească: semnale, initiative, actiuni, etc.
    Replies: 0
    Last Post: 25-09-10, 11:07 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •