Puţine lucruri a dezvoltat civilizaţia modernă att de viguros, ca repertoriul tehnicilor de manipulare a cetăţeanului- spectator, consumator de sensuri fabricate la comandă. Simulacre, diversiuni, farse, manipulări, nşelăciuni - construiesc n conştiinţe imagini virtuale ale realităţii (socio-politice). Aparenţele amăgitoare uşurează mblnzirea robului modern.

Victima poate fi atrasă (se poate repezi) n direcţia dorită de păcălitor/informator/educator, cu impresia că merge n altă parte, sau chiar cu convingerea ca nnoată n direcţia contrară. Ajunge la dreapta prin stnga, nu ştie cnd neagă negaţia.

Pnă si emiterea/compromiterea teoriilor "complotiste", poate fi folosită ca dovadă că lucrurile snt in regulă, că nimeni nu profită de "popor", crtitorii fiind provocatori, revoltaţii suferind de vedenii. Iar atunci cnd dezorientarea directă a unor subiecţi nu reuşeste, operează rătăcirea prin contagiere, sub bagheta formatorilor/vectorilor de opinie publică nregimentaţi.

Exemplul de iluzionism n masă de care mă voi ocupa aici relevă puterea camuflantă a propagandei camuflate, care explică forţa creatoare a şireteniei juridice.

De cţiva ani particip la dezbareri privind căile de inculplare a criminalilor securicomunişti şi a complicilor care i-au protejat si mbogăţit după 1990, cu preţul distrugerii ţării.

n centrul dezbaterii juridice se află problema "prescripţiei", care mpleteşte două ntrebări:

1. Snt crimele comise de regimul comunist imprescriptibile, prin ncadrare n genocid (crime mpotriva umanităţii)?

2. Pentru infracţiunile conexe prescriptibile, cnd ncepe să curgă termenul de prescriere: n clipa comiterii, la 22 decembrie 1990, sau atunci cnd vor apare condiţii ca faptele să poată fi documentate/cercetate/judecate/condamnate?

ntr-un text dedicat acestei probleme "Reabilitarea legalitatii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurparii justitiei" (http://www.piatauniversitatii.com/ne...9&month=12.htm ) mi-am justificat concluziile:

1. Infracţiunile regimului comunist, ilegale sau acoperite prin legi criminale, continuate pnă azi, formează un tot coerent, ncadrabil la "genocid", aşa cum a fost el definit şi la art 357 din Codul penal romnesc.

2. mpiedicarea justiţiei, nainte şi după 1989, constituind forţă majoră ce s-a dovedit de nedepăşit, prescrierea nu trebuie invocată (este ntreruptă sau suspendată)

3. Justiţia comunistă si post-comunistă se face vinovată de complicitate, tăinuire, protejarea infractorilor - şi ar trebui judecată şi ea, n cadrul procesului Tranziţiei Criminale, n spiritul "justiţiei de tranzitie", care poate penaliza uzurparea instituţiilor statului, după eliberarea lor.

Sigur că opiniile si argumentele mele se pot ciocni cu alte puncte de vedere, bazate pe alte paradigme ale raportului cetăţean-stat-normă, sau pe alte interese. Am constatat că snt destul de izolat ca poziţie, juriştii romni arătnd un respect nerespectabil pentru formalisme rudimentare, speculaţii dubioase, pretenţii dogmatice, lipsite de pretinsul ultim Temei.

Nu e vorba neapărat de rea credinţă, poate fi şi cazul de obtuzitate, atunci cnd invoci autoritatea unor "principii" şi "argumente", ale căror limite au fost recunoscute de cercetarea modernă a fundamentelor judecăţii (axiologiei, epistemologiei, explicaţiei, etc.).

Dreptul rafinat recunoaşte ambiguitatea, complexitatea, incertitudinea, contextualitatea, evoluţia, limitele deductibilităţii, pluralitatea de interpretare şi libertatea/răspunderea de decizie juridică - n aceste condiţii. Pentru a apăra operaţionalitatea actului juridic, prezumţiile rezonabile snt lăsate la "lumina şi nţelepciunile magistratului". Decide un om, pentru oameni.

Este deci loc de controverse onorabile pe tema "Cum ar fi trebuit/ar trebui organizat cadrul juridic adecvat penalizarii crimelor comunismului?" Dar una e să emiţi, cu sinceritate, opinii convenabile impunitaţii, iertarii, administiei - şi alta e să recurgi la trucuri perfide de acoperire a vinovaţilor, simulnd interesul pentru pedepsirea lor. Cum se poate face acest joc de diversiune? Să urmărim nişte exemple expresive.

In cursul unor discuţii purtate cu procurorii delegaţi de domnul Voinea n dosarul "Genocidul comunist", am aflat că studiau legislaţia internaţională, pentru a găsi temeiul inculpării vinovaţilor pentru genocidul comunist.

Erau ncurcaţi de faptul că, potrivit convenţiilor (Statutul de la Roma, etc.) semnate (mai trziu dect unele fapte) de Romnia, o crimă mpotriva umanităţii trebuie recunoscută de un organism internaţional, sau că "genocidul" condamnat de convenţia ONU din 1950 se referă numai la exterminarea pe criterii etnice, naţionale sau religioase.

Credeau că nu se poate folosi Codul penal romnesc din 1965, deşi, şi după 1964, a continuat infracţiunea de genocid prevăzută la art. 357 :" Săvrşirea, n scopul de a distruge, n ntregime sau n parte, o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial, sau religios a vreuneia din următoarele fapte:

--a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului
--b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului
--c) supunerea colectivităţii sau grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică []

" Le-am atras atenţia procurorilor că, n limba romnă, acordul adjectivelor se face astfel nct, n sintagma "colectivitate sau un grup national, etnic, rasial, sau religios" adjectivele "naţional, etnic, rasial, sau religios" nu se pot referi dect la grup, nu şi la colectivitate (acordul faţă de ambele substantive s-ar fi făcut "naţionale, etnice, rasiale sau religioase").

Deci că limitările definiţiei grupului (şi aşa discutabile - nu există motive acceptabile ca uciderea altor categorii să nu fie tratată ca genocid), nu afectează conceptul generic de "colectivitate". Ca să nu mai vorbim că romnii, măcelăriţi "n parte", formau un grup naţional .

Pnă la urmă, blbiala/speculaţia semantică s-a terminat cu nfundarea anchetei (vezi "Rolul procuraturii n evitarea Procesului comunismului, contrarevoluţiei şi tranziţiei criminale - Memoriu adresat Procurorului General - http://www.piatauniversitatii.com/ne...10&month=8.htm)
Ulterior, am avut aceeaşi discuţie cu domnul Valerian Stan, care se străduise, revoltat de blocarea anchetelor la procuratură, să determine introducerea n Codul penal al unui nou articol, condamnnd explicit genocidul din motive politice. I-am atras atenţia că e o mare gafă.

Pe de o parte, o incriminare nouă nu poate opera retroactiv, deci adăugarea nu ar avea nici un efect practic n problema care ne frămntă. Pe de altă parte, apariţia unui astfel de articol ar nclina defavorabil balanţa interpretării vechiului cod. S-ar putea spune: completarea codului demonstreză că nu se putea judeca genocidul comunist n baza vechiului cod. De unde - dezvinovăţirea aparatului judiciar, care a acoperit criminalii aceşti 20 de ani.

Ori, tocmai pedepsirea protectorilor fesenişti ai comuniştilor genocidari (care şi-au fructificat crimele după 1990, mpărţind prada acumulată de la victime) - este marea miză a activismului justiţiar.

Introducerea unor noi prevederi, care să opereze pentru viitor scuznd trecutul nu este calea fastă. Ca să spargem ecranul de protecţie (de 50 de ani grosime) a delictelor comise şi prin legile emise ntr-un stat uzurpat, trebuie sa evităm capcana incriminării sterile, a posteriori.

Dreptul comunist a căzut formal, o dată cu comunismul. Faptele criminale trebuiau condamnate, dacă noul regim nu ar fi apărat intersele vechilor vinovaţi.

Blocarea/compromiterea justiţiei ncă 20 de ani este un nou delict, dovedind continuitatea uzurpării satului. El ar trebui penalizat, ntru reabilitarea justiţiei, dacă Romnia s-ar elibera. Pnă atunci, putem măcar denunţa farsa.

Se face acelaşi joc diversionist, dacă unii "anticomunişti" propun legi speciale de anulare a prescripţiilor, pentru crimele securicomuniste. Să trecem peste fragilitatea iniţiativei, care va fi contestată constituţional, pe baza principiului non-retroactivităţii.

Să presupunem că s-ar găsi o soluţie rafinată, cum ar fi aducerea la zi a crimei continuate (pentru valorificarea prăzii strnsă n lagăr, după 1989). Sau legiferarea, nu a abrogării retroactive arbitrare a prescrieriilor, ci a unei nulităţi absolute, justificată de constatarea viciilor aplicării prescripţiei n dosarele nchise cu NUP.

Adică, s-ar legifera recunoaşterea unei situaţii de fapt: că prescripţiile nu au avut pnă acum condiţiile necesare ca să intre n joc. Dar situaţiile de fapt nu trebuie decretate, ci recunoscute de autorităţile care le aplică.

Procurorii şi judecătorii nu au (avut) nevoie de o nouă lege , ca să şi facă datoria penalizind crimele, după 1990. Pentru că nu au făcut-o, paraliznd justiţia pnă azi, au prelungit situaţia de forţă major care face ca prescripţiile să nu nceapă a curge.

Nu e nevoie deci de o lege n acest sens, ci doar de bună credinţă şi voinţă justiţiară. Dimpotrivă, legea specială ar putea fi folosită ntru justificarea anomiei ntreţinute pnă acum de "oamenii legii".

Naivii vor spune: şi ce e rău dacă relansarea termenelor, n loc să rămnă la discreţia unor jurişti răuvoitori, este impusă explicit printr-o nouă lege? Tocmai aici se ascunde capcana pe care vreau să o scot n evidenţă.

1.)) Pe cine va mai condamna justiţia acum, după ce a aşteptat să moară şi ultimul călău ? (Acum cteva zile s-a dus şi Apostol, la 99 de aniNici Iliescu nu mai are mult de rezistat.)

Este o adevărată batjocură spectacolul justiţiar fără efect, din care unii fac capital politic, după ce a fost acoperită conversia vinovaţilor n patroni şi trecerea averilor acaparate spre copiii călăilor şi gardienilor. Un circ cinic, similar cu ce ncearcă aceiaşi "justiţiari", pe problema "post-lustraţiei".

Poate că anularea expresă a prescrierilor delictual-civile (inclusiv a decretului 167/1958), chiar redundantă faţă de interpetarea justă a cadrului legislativ existent, ar facilita obţinerea despăgubirilor. Dar OUG 62/2010 a arătat că puterea actuală nu a vrut dect să simuleze, prin legea 221/2009, uşurarea reparaţiei, ngreunnd-o de fapt.

Fără aceste legi reparatorii speciale, victimele ar fi avut la dispoziţie, pe termen nelimitat la 3 ani, cadrul mai larg al răspunderii delictuale civile (sabotat deocamdată prin invocarea incorectă a prescripţiei). Şi aici s-a folosit deci tehnica de ngreunare prin pseudo- uşurare.

2.)) Pista periculoasă pentru paraziţii ce au uzurpat statul romn după 1989 este cercetarea şi judecarea complicităţii lor cu vinovaţii, ntru evitarea pedepsei şi valorificarea prăzii. Aici nu mai e vorba numai de nonagenari sau de umbrele torţionarilor ce şi-au mncat liniştit pensiile grase, pnă la capăt. Morţii nu pot fi judecaţi, acum cnd s-ar da drumul la neprescriere Ci de infractorii n/la putere, care au condus pna azi statul romn, n folosul autorilor genocidului comunist, sau a moştenitorilor lor.

Pentru protejarea acestora este binevenită ntărirea "prezumţiei" că nu s-a putut face dreptate, din cauza carenţelor legislative, sau a prescripţiei (aplicată poate eronat nainte de 1990, dar legitim, după). Tocmai apariţia unei legi care să stipuleze anularea prescrierilor, poate da apă la moară retoricii pluri-feseniste justificative: "n lipsa noii legi, nu am avut ce face, din păcate".

Vinovăţia justiţiei s-ar centra astfel numai pe legislatori, ceea ce face dificilă penalizarea ei.

Pentru că teoreticienii dreptului strmbătăţii la putere, nu s-au ostenit să stabilescă principiile incriminării delitelor comise prin uzurparea statului. Lăsnd problema asta "delicată" şi prea complicată teoretic n minile "justiţiei revoluţionare". Pe care, cnd se liniştesc apele şi se dă voie la analiză, cu aplomb academic economisit n timpurile tulburi, o condamnă (pentru excese) juriştii spectatori, prea puţin interesaţi să trateze frontal problema legitimităţii legii.

Invit pe cei care se ndoiesc că incriminarea aparentă poate admnistia pe sub preş, că legiferarea poate lucra "pe dos", să studieze modul cum a fost "rezolvată" de juriştii post-comunişti problema reparaţiilor.

Legile feseniste au restrns deseori drepturile pe care păreau că le lărgesc, au protejat infractorii pe care păreau că i incriminează. Urmăriţi ca exemplu jurisdicţia retrocedărilor.

Dacă s-ar fi aplicat cum trebuie principiile Codului civil, acţiunile n revendicare ar fi beneficiat de imprescriptibilitate. Dar, dndu-se legi speciale, ele au fixat termene scurte, de decădere din drepturi.

Nu poţi crede n accidente, atunci cnd retrocedarea prin legea 18/1991 e nlocuită, aproape imperceptibil, cu o "reconstituire" care scoate vechii proprietari de sub protecţia Convenţiei CEDO. Sau cnd, n numele reparării abuzurilor funciare comuniste, la adăpostul unor ambiguităţi premeditate, avuţia CAP este expropriată tacit şi mpărţită abuziv de mafia comunist-fesenistă sătească.

Expresiile "de regulă" şi " nu neparat" au fost folosite de găştile care mpărţeau pămntul ca să dea terenurile valoroase acoliţilor, "compensnd" proprietarii inţiali prin fundul cmpului.

Capitalul acumulat de CAP a putut fi jefuit n baza "legii corectoare". Urmele au putut fi distruse, n baza prevederii (din HCM-ul de aplicare a legii) ca documentele desfiinţării să fie păstrate cinci ani (ceea ce poate păcăli pe cine nu ştie că termenul general fixat prin legea arhivelor, pentru decizia conservării, era de 25 de ani).

Expresiv a fost şi modul n care s-a făcut "corectura" legii 18/1991, prin legea 169/1997, emisă de un CDR adus la putere ca să gestioneze "speranţa", crend iluzia schimbării. Noua lege stipula că expresiile cu cntec nu mai trebuie interpretate arbitrar/abuziv, proprietarii iniţiali avnd prioritate. Dar preciza că tot ce s-a dat "legal", rămnea dat.

Au fost explicitate cazurile n care se puteau anula titlurile acordate, fiind vorba de alte ncălcări ale vechii legi, şi nu de "interpretarea" abuzivă a expresiei "nu neaparat pe fosta poziţie", pe care noua lege o "corecta" pentru viitor!

Toţi cei ce nşfăcaseră pămntul altora, au rămas cu el. Cum puţine loturi mai erau nedistribuite, proprietarii de drept s-au ales cu recunoşterea sterilă a erorii. Culmea perversiunii fiind că, dacă un reclamant şi solicita terenul iniţial, cernd anularea unui titlu acordat n baza interpertării vicioase a lui "nu neaparat", i se spunea că din păcate, după apariţia "legii corectoare", nu mai poate emite pretenţii, căci noua lege enumeră exhaustiv cazurile de anulare.

Astfel a fost mpiedicată şi reparaţia care se putea face pnă atunci n baza legislaţiei. Asta a fost "dreptatea" CDR, pilotată de juriştii sistemului.

Cnd o situaţie nu e tranşată legal, sau e precizată contradictoriu (nedeterminat) judecătorul şi foloseşte luminile, putnd face şi dreptate.

Nedeterminarea juridică nu exonerează deci pe nedreptăţitor. Dacă legea vine ulterior cu precizări nocive, instanţa se transformă n organ de nedreptăţire.

Dacă nsă precizările normează soluţia justă, nu ar trebui ca prin asta să se justifice comiterea nedreptăţii, nainte de apariţia legii explicite.

Aici intervine nsă schema dezincriminării prin incriminări tardive. Care strneşte entuziasmul fraierilor manipulaţi şi banaliştilor de serviciu.

Cu riscul de a mă teme excesiv de diversiune, atrag atenţia celor care mai visează/vizează condamnarea FSN pentru uzurparea statului, deturnarea justiţiei, distrugerea economiei şi degradarea societăţii: Nu vă lăsaţi orbiţi de fumigene juridice!

Nu există scuze pentru amnarea judecării genocidului comunist şi infracţiunilor conexe. Nu e nevoie de legi speciale, noi, pentru a lansa judecarea, dinspre prezent spre trecut, a distrugerii unei naţiuni, efectuată dinspre trecut spre prezent.

Trebuie doar deparazit statul, curăţită justiţia, reabilitată societatea de drept .

Ioan Roşca, 3 septembrie 2010

http://www.piatauniversitatii.com/ne...10&month=9.htm