Results 1 to 1 of 1

Thread: Organizarea armatei imperiului roman (02)

  1. #1

    Post Organizarea armatei imperiului roman (02)

    TACTICI DE INFANTERIE

    Fără ordine pe câmpul de luptă în cele mai mici detalii, totul se destrăma. Pentru un succes sigur, armata romană a ajuns să deţină numeroase tehnici care să oprească confuzia pe câmpul de luptă şi să asigure victoria cu eficienţă.

    Printre aceste tehnici se aflau formaţiile de luptă.
    Aşezarea unităţilor legiunii. Cel mai adesea se întâlneşte aşezarea Triplex Acies. În această situaţie, unităţile sunt aranjate pe trei rânduri (axe). Pe rândul din faţa (acies prima), se aşezau 4 cohorte. Pe al doilea rând (acies secunda) se aşezau 3 cohorte. Pe a treilea rând (acies tertia), încă 3 cohorte. Rândurile din spate aveau rolul de acorda suport celor din faţă, iar ultimul în plus proteja şi flancurile. În funcţie de teren şi aşezarea adversarului, existau 7 variaţii consacrate ale acestei aşezări a trupelor.

    Formaţii de luptă ofensive. "Capul de porc" era formaţia ofensivă folosită în câmp deschis. În aceasta formaţie, soldaţii se aşezau în "V" cu vârful spre inamic, pe două rânduri, cu scuturile apropiate şi spadele scoase printre scuturi. Astfel se forţa spargerea frontului inamic. În cazul asediului unei cetăţi se folosea formaţia denumită ţestoasă (testudo). Pentru a forma această grupare, unitatea se aşeza în careu, soldaţii de pe margini formau ziduri laterale din scuturi, iar cei din mijloc formau un plafon protector din scuturi. Istoricii antici spun că această formaţie ar fi fost atât de eficientă încât ar fi putut susţine un car în mişcare.

    Formaţii de luptă defensive. Când erau înconjuraţi de inamici, soldaţii romani foloseau formaţii de luptă închise. Ele puteau avea forma de careu sau rotunde. În ambele situaţii, soldaţii formau un zid de scuturi, în interiorul formaţiei aflându-se comandantul sau comandanţii unităţii.

    Alegerea terenului. Generalul încerca să aleagă pe cât posibil poziţia cea mai bună în teren. Terenul ideal era în partea superioară a unei pante nu foarte înclinate şi de preferat cu un râu la baza pantei. Dacă terenul nu convenea armata aştepta în fort până inamicul pleca, începând apoi urmărirea. Dacă terenul era acoperit de iarbă înaltă, se instalau diverse obiecte ascuţite care răneau soldaţii sau animalele.

    Anihilarea resurselor inamicului se realiza în două moduri: prin atacarea directă a resurselor şi capturarea sau distrugerea lor sau prin tăierea accesului la ele.

    Semnalele în luptă. Pentru a transmite ordine în luptă sau pentru a atrage atenşia asupra un unor ordine ce vor urma, se foloseau diverse semnale. Cele sonore erau realizate cu diverse dispozitive de suflat precum cornu, tuba, bucina sau lituus în cazul cavaleriei, deasemenea mai rar se foloseau tobele. Semnalele acustice puteau să dea ordine directe sau să atragă atenţia soldaţilor să privească dispozitivele care transmiteau semnale vizuale, în majoritatea cazurilor prin intermediul stindardelor.

    Asediul. Asediul se realiza prin utilizarea a diverse tactici (formaţii de luptă precum testudo, săparea de tunele pentru acces în fort sau surparea zidurilor), prin utilizarea a diferite arme (artileria) şi asistaţi de diferite formaţii de luptă.

    Urmărirea adversarului în retragere, nu era considerată o tactică care să se realizeze rapid şi în forţă. De obicei se analiza cu atenţie şi înţelepciune dacă adversarul încolţit nu era în stare să depună o ultimă rezistenţă, care să irosească resurse.

    GARDA PRETORIANĂ
    În timp ce staţionau în Roma, pretorienii nu purtau armură sau scut, ci doar tunică şi sabie. Pe câmpul de luptă, erau echipaţi în linii mari ca şi legionarii, însă principial cu echipament mai ornamentat.

    Praetorul, era titlul consulului comandant suprem al armatei. La început, Garda Pretoriană era un nume generic, care denumea o unitate de elită, al cărei rol era să-şi protejeze comandantul. Astfel de unităţi au apărut în perioada Republicii târzii. După înfrângerea lui Antonius, Augustus a formalizat unităţile pretoriene. Erau 9 cohorte a 500 de soldaţi fiecare. Înainte de secolul II î.e.n., o astfel de cohortă era condusă de un tribun de rang ecvestru. Augustus, a creat două posturi de conducere, ocupanţii fiind denumiţi Prefecţi Praetorieni.

    Împăratul Tiberius, a întărit şi mai mult Praetorienii, care, drept recunoştinţă au adoptat ca simbol al unităţii, semnul zodiacal al Împăratului: scorpionul. Rolul principal al Gărzilor Praetoriene era de a proteja împăratul, apoi ca forţă de intervenţie în Roma, dar dacă situaţia o cerea se alătura armatei pe câmpul de luptă. Recrutarea se făcea de multe ori din rândul veteranilor de elită. Odată cu creşterea influenţei politice, gărzile pretoriene s-au implicat din umbră, din ce în ce mai mult în politica imperiului, susţinând conducătorii sau uzurpatorii, fapt ce a contribuit în foarte mare măsură la destrămarea imperiului.

    UNIFORMELE DIN ARMATA ROMANĂ
    Uniforma tribunului. Purtau pe poala mantiei un bandă lată de purpură. La cei de rang senatorial ea era lată (laticlavi), iar la cei de grad ecvestru era mai îngusta (angusticlavi). Purtau mantie atârnată pe un umăr cu o fibulă. Casca lor era dotată cu un penaj bogat şi multicolor. Gladiusu-ul era atârnat pe o curea aşezată diagonal pe piept. Purtau pantaloni până deasupra genunchilor. Ofiţerii superiori aveau dreptul să poarte cizmuliţe şi paludamentum, o fâşie de stofă în jurul taliei.

    Uniforma legionarului din republica târzie. Uniforma tipică acestei perioade era alcătuită din zale inelare cu strat dublu pe umeri, coif de bronz de tip Montefortino cu creastă din păr de cal, scutul fiind de formă ovală şi curbat după axa longitudinală.

    Uniforma centurionului din republica târzie. Pentru a putea fi deosebiţi de soldaţii din subordine, centurionii avea uniforme care se distingeau prin: apărătoare pentru tibii, portul unui băţ răsucit de viţă de vie, portul săbiei pe şoldul stâng, echipament decorat.

    Uniforma legionarului imperial. Soldatul din această perioadă era echipat cu coif de tip galic, armură segmentată, sabie purtată pe şoldul drept, scut de obicei dreptunghiular şi curbat după axa longitudinală. Uniforma a suferit modificări în timpul războaielor dacice, din cauza armei specifică acestui popor: falxul. Pentru a contracara efectele acesteia, uniformei standard i s-a adaugat o apărătoare pentru antebraţ sau braţ, uneori doar pentru braţul drept cel stâng fiind protejat în mare măsură de scut, apărătoare pentru tibie şi două lamele în cruce pe coif.

    Uniforma centurionului din imperiul timpuriu. Faţă de perioada precedentă, uniforma diferă prin decoraţiile mai bogate ale echipamentului şi prin creasta transversală de pe coif, realizată din păr de cal sau pene.

    Uniforma purtătorului de standard. Uniforma acestui soldat se remarcă prin pielea de animal purtată peste coif, ale cărei labe erau prinse încrucişat pe piept. Cel mai adesea se întâlneşte pielea de lup şi de urs. Pielea de leu se pare că era rezervată gărzilor pretoriene.

    Uniforma cornicenului. Cornicenul sau trâmbiţaşul avea uniforma purtătorului de standard, în plus având trompeta prin care transmitea ordine soldaţilor sau îi atenţiona să-i privească pe cei care le dădeau ordine.

    ARMURA ROMANĂ
    După decretul din 123 î.e.n., statul a început să aprovizioneze legiunile cu echipament. Uneori, aprovizionarea se făcea cu echipament nou şi îmbunătăţit, uneori cu echipament în parte nou, în parte refolosit. Fiecare tip de armură are multe subvariaţiuni.

    Lorica musculata. În perioada de început, soldaţii romani purtau platoşe în stilul grecesc hoplit, decorate cu modele musculare, animaliere, vegetale, etc. În timp, acest tip de platoşă, a rămas rezervat doar rangurilor înalte. Nu s-a găsit nici un exemplar pe cale arheologică, dar ele sunt bine cunoscute din exemple statuare. Aceste platoşe erau dotate cu bucăţi de piele (pteruges), care protejau braţele şi coapsele la contactul cu platoşa metalică. Cele de paradă erau realizate doar din piele şi frumos ornamentate.

    Lorica hamata. Denumirea se traduce prin "armură cârlig", care provine de la cârligul cu care se prindea pe umeri. Originea este disputată şi este atribuită cu probabilitate galilor. În armata romană, se pare că a fost introdusă în prima jumătate a secolului II î.e.n.. O astfel de za cântărea în jur de 7 kilograme. Asigura protecţie şi libertate de mişcare excelente. Împreună cu zaua, se folosea o curea care scădea din greutatea care cădea pe umeri. Pe sub za, se purta o haină denumită subarmalis. Variaţiuni ale acestei armuri, s-au folosit mult timp după căderea imperiului roman.

    Lorica squamata. Denumirea se traduce expresiv prin "armură cu solzi". Această armură, consta din rânduri de solzi de fier sau bronz ce se suprapuneau parţial, semănând mai mult cu un penaj decât cu solzi. Acest tip de armură era mai uşor de fabricat şi implicit devenea mai ieftin decât o armură de tip lorica squamata. Dezavantajul era, că oferea mai puţină protecţie şi libertate de mişcare. Cel mai mare dezavantaj, apărea la loviturile de înţepare de jos în sus.

    Lorica plumata. "Armura cu pene" era o variantă mai complexă, o combinaţie a celor două anterioare. Pe o armură cu inele se ataşau solzi metalici. Aceştia fiind ataşaţi doar la vârf, se mişcau în vânt ceea ce le oferea o asemănare cu penajul unei păsări.

    Lorica segmentata. Pare a fi un stil de armură dezvoltată de romani, cu unele proprietăţi împrumutate de la echipamentul de protecţie al gladatorilor. Era construită din bucăţi de fier laminat, legate între ele prin intermediul unor curele de piele şi cârlige metalice, rezultând o protecţie flexibilă şi eficientă. Primele armuri de acest tip, au început să fie folosite în timpul lui Augustus. După Tiberiu, această formă de armură pare să fie folosită din ce în ce mai puţin, iar declinul ei total pare să fi avut loc în a doua jumătate a secolului al II-lea e.n.

    Există doua tipuri majore ale acestei armuri: Corbridge şi Newstead. Crobridge se împărţea la rîndul lui în două subtipuri: Corbridge A şi Corbridge B funcţie de felul lamelelor de pe umeri şi felul cum erau acestea prinse de cele de pe corp. Tipul Newstead, intră în utilizare în secolul I e.n., diferenţa majoră fiind numărul de cârlige şi curele care prindeau lamelele între ele. Împreună cu aceste armuri se purta şi o eşarfă (focale) care protejau gâtul soldatului de armura pe care o purta.

    Pectorale. Placă de metal de aproximativ 20 cm2, purtată pe piept pentru a proteja organele interne vitale. Erau purtate de hastati si triarii.

    ECHIPAMENTUL SOLDATULUI ROMAN

    Întregul echipament al soldatului cântărea în jur de 40 kg.

    Balteus. Denumirea dată centurii în imperiul timpuriu, denumite mai apoi cingulum militare, erau semnul distinctiv al soldatului, cetăţeanul civil neavând voie să poarte centură. Ea era realizată din piele şi dotată cu cataramă puternică, de multe ori era acoperită cu placuţe de metal ornate sau realizată doar din aceste plăcuţe. Ele puteau fi acoperite cu folii de metal preţios.

    Această centură era folosită pe de-o parte pentru a prelua o parte din greutatea armurii de pe umeri, iar pe de altă parte pentru a se agăţa de ea armamentul. În prima jumătate a secolului I e.n., mulţi soldaţi purtau două centuri. Pe una se agăţa sabia, iar pe a doua se agăţa pumnalul. Sabia era purtată pe dreapta de către soldaţi şi pe stânga de către ofiţeri. În imperiul târziu se renunţă la această diferenţiere. Centurile erau relativ înguste şi erau placate cu bucăţi de metal pe toată lungimea. Bucăţile de metal puteau fi bogat ornamentate. Cele mai multe ornamente erau bătute, uneori prin placare cu cositor şi în cazuri mai rare, acoperite cu foietaj de metal preţios.

    În secolele I şi al II-ea e.n., de centuri se agăţau (sporran) bucăţi de piele care apărau organele genitale. Dar slaba protecţie oferită de aceste bucăţi de piele par a le recomanda drept un simbol al statutului soldatului şi al masculinităţii sale.

    Caligae. Denumirea latină pentru sandale. Erau confecţionate din piele, pe talpă erau dotate cu crampoane din metal. Au fost în folosinţă până în secolul al II-lea e.n. după care încep să fie înlocuite de încălţări complete de tip bocanc. Se păstrează nenumărate urme ale tălpilor pe cărămizi, sau găsit şi exemplare păstrate în bune condiţii.

    Tunica. Cămaşa standard, purtată de soldat. Era confecţionată din lână. Se pare că era generalizată culoarea roşie, dar acest fapt nu este demonstrat.
    Bracae. Pantaloni până sub genunchi din material textil sau piele, purtaţi în perioada rece. În rest, pantalonii erau împotriva standardelor armatei romane.
    Sagum sau Paenula. Mantia era echipamentul care proteja soldaţii împotriva ploii şi parţial a frigului. Era confecţionată din lână. În funcţie de tipul de lână folosită, mantia avea culoarea gri sau crem închis. Uleiurile continute natural de lână o făceau practic impermeabilă. Mantia avea în timpul nopţii rolul de pătură. În funcţie de modul de realizare, mantia putea fi dreptunghiulară, fiind prinsă pe umăr sau la gât cu o fibulă, caz în care era numită sagum sau rotundă caz în care se numea paenula. Mantia rotundă putea fi semicirculară caz în care se prindea în faţă cu o fibulă, sau circulară, caz în care nu era nevoie de fibulă deoarece avea o gaură în mijloc prin care intra capul, astfel sprijinindu-se direct pe umeri. Mantia rotundă era de obicei dotată cu glugă.
    Loculus. Ghiozdan.
    Focale. Eşarfe care protejau pielea de armură.

    COIFURILE ROMANE
    Armura romană a fost puternic influenţată de vecinii Romei. Astfel în prima fază, coifurile romane erau predominant în stil grecesc şi confecţionate din bronz. După cucerirea galilor, imperiul a angajat pricepuţii fierari gali pentru a confecţiona coifuri pentru armată în stilul galic şi din fier. Acesta se generalizează şi rămâne în linii mari neschimbat pentru mult timp. În perioada târzie a imperiului, stilul coifurilor este puternic influenţat de persani şi sarmaţi. Diferitele tipuri de coifuri romane sunt denumite după locaţia descoperirii primelor exemplare.

    În timpul marşului, coiful se agăţa de umăr cu o sfoară legată de un inel din vârful calotei. De obicei căştile sunt inscripţionate cu numele posesorului şi al unităţii din care făcea parte. Penajul este folosit majoritar la parade, uneori şi pe câmpul de luptă dar mai ales de către ofiţeri. Acesta, având o lungime de până la 50 cm, făcea soldatul să pară mai înalt şi mai impunător. El se pare că era colorat în funcţie de arma şi gradul posesorului.

    Tipul Montefrino. Coifuri folosite începând cu secolul al IV-lea î.e.n. până în jurul anului 50 e.n..
    Tipul Coolus C. Tip de coif purtat în perioada lui Augustus şi Tiberiu. Se diferenţiază prin cozorocul metalic.
    Tipul Coolus E. Diferenţa faţă de tipul precedent constă în suporturile pentru crestele de păr de cal sau pene. Creasta din vârful coifului de această dată era prinsă într-o formă metalică de "U" lungă, spre deosebire de perioada republicană când accesoriile erau prinse într-un tub scurt.
    Tipul Gallic H. Se diferenţiază prin gravurile de sprâncene şi prin apărătoarea de gât care era mai înclinată. Acest tip este folosit în secolul I e.n.
    Tipul Italic G. Folosit în secolul al III-lea e.n..
    Tipul Spangenhelm. Stil copiat copiat de la sarmaţi, era confecţionat din bucăti de fier laminat (4 până la 6), aşezate în formă de castron şi prinse cu benzi metalice. Sunt adoptate de romani în secolul al III-lea e.n. şi continuă să fie folosite inclusiv de armatele europene până în secolul al VII-lea e.n..
    Tipul Ridge. Aceast tip este folosit până în secolul al IV-lea e.n. şi apare ca un subtip de final al celui galic. Diferenţele constau în două benzi metalice încrucişate, prinse pe vârful coifului, în apărătorile pentru obraji, cele pentru gât şi uneori apar şi cele pentru nas. Acest tip a fost ralizat în mari cantităţi atât pentru infanterie cât şi pentru cavalerie. În timpul folosirii lor, conducerea imperiului a redus armura oferită soldaţilor pentru micşorarea costurilor. De multe ori singurele elemente de armură oferite erau coiful şi scutul.
    Casca de cavalerie, întâlnită şi în a doua jumătate a secolului al III-lea e.n., este realizată cu bogate decoraţii. Acestea precum şi unele căşti de paradă şi mai rar cele folosite pe câmpul de luptă, sunt dotate cu viziere în forma de faţă umană.

    SCUTURILE ROMANE
    Scutum. Deşi au existat variaţiuni ale scutului de-a lungul timpului, tipologia este relativ constantă. Denumirea latină pentru scut este scutum. Elementele constructive sunt placa de lemn, dreptunghiulară, ovală sau rotundă, primele două tipuri, curbate după axa verticală pentru a se plia în jurul corpului, realizată din 3 straturi. Cele exterioare din scânduri verticale, iar cel interior din scânduri orizontale, toate lipite între ele, probabil cu un adeziv lichid, grosimea fiind de 1-2 cm, mai gros în mijloc şi mai subţire la margini.

    Cel mai adesea se foloseau stejarul şi mesteacănul probabil din cauză că se aşchia mai puţin la lovituri. Placa de lemn se îmbrăca în diverse materiale precum pânze de lână, pâslă sau piele. Marginea se realiza din lamele de bronz nituite. Marginile descoperite de arheologi denotă prin grosimea lor redusă că ele nu puteau avea rol de protecţie împotriva loviturilor, ci doar rol decorativ sau de fixare a pieselor componente. Nu toate scuturile erau dotate cu margini metalice. În spate erau prinse mici scânduri pentru prindere, învelite în piele.

    Scuturile erau probabil dotate şi cu bretele pentru transportul în timpul marşului. În mijlocul scutului, se realiza un orificiu dotat cu un mâner orizontal, în interior, care uşura prinderea scutului (apucarea se făcea de sus în jos), acest orificiu fiind acoperit în partea frontală, cu o bucată de metal boltită denumită umbo, care putea avea diferite forme exterioare: rotundă, rectangulară, hexagonală.

    Din modelele sculpturale se pare că se dorea un paralelism între forma scutului şi forma exterioară a umbo-ului. Scuturile erau, de obicei, bogat ornamentate. Cel mai des întâlnit model este cel dedicat lui Jupiter cu aripi şi fulgere. Aceste decoraţiuni apăreau doar pe scuturile cetăţenilor romani. Printre auxiliari, se întâlnea adesea motivul ghirlandei, care se pare că semnifica victoria în luptă. La auxiliari, decoraţiunile aveau un caracter mai mult ornamental decât simbolic şi mai cuprindeau diverse forme simple precum stele, cercuri, flori, etc.

    În perioada târzie, se recurgea la simple forme geometrice. Uneori pe scuturi se treceau informaţii despre soldat şi unitatea din care făcea parte pentru recunoaştere în luptă cu rol de răsplată sau pedeapsă funcţie de comportamentul în luptă. Scutul roman atingea o greutate de până la 10 kg şi dimensiuni de până la 1,5 m înălţime şi 70 cm lăţime. Pe lângă metoda clasică de utilizare, acest scut masiv era utilizat pentru doborârea inamicului de către soldatul care alerga.

    Clipeus. Un alt tip de scut este cel oval sau hexagonal care proteja doar bustul. Construcţia era în linii mari asemănătoare cu tipul precedent.
    Parma. Cavaleria şi infanteria uşoară, purta un scut rotund. Construcţia este identică.
    Sursa : http://www.dracones.ro/?operatie=sub...=ARMATA_ROMANA
    Last edited by Tricoderonga; 27-08-10 at 10:19 AM.

Similar Threads

  1. Partidul Comunist Roman-in spatele scutului protector al Armatei Rosii cap-I-S1
    By Dicomes in forum Raportul Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste
    Replies: 0
    Last Post: 20-03-12, 06:15 PM
  2. Organizarea armatei imperiului roman (05)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 10:53 AM
  3. Organizarea armatei imperiului roman (04)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 10:43 AM
  4. Organizarea armatei imperiului roman (03)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 10:23 AM
  5. Organizarea armatei imperiului roman (01)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 09:29 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •