Results 1 to 1 of 1

Thread: Organizarea armatei imperiului roman (01)

  1. #1

    Post Organizarea armatei imperiului roman (01)

    Denumirea antică generală pentru armată, era miles. Etimologia nu este clarificată în totalitate. Aceasta a evoluat mult de la triburi războinice la apanaje aristocratice, la armată obligatorie şi profesionistă devenind o maşinărie de război eficientă, poate cea mai eficientă din istoria lumii, prin pragmatismul, extensia teritorială şi temporală pe care şi-a asigurat-o.

    Despre armata în era regală se ştiu puţine lucruri. În această perioadă, armata se trece de la faza "cetăţenească", la faza profesionistă. Superioritatea dobândind-o prin reforma lui Gaius Marius în anul 100 î.e.n.. În timpul regelui Romulus, societatea romană era constituită în 80 de curiae şi trei triburi. Din acestea au fost recrutaţi 8000 de pedites (infanterişti) şi 800 de celeres (călăreţi).

    Atunci pare să se fi născut schema zecimală, un călăreţ la fiecare 10 infanterişti. După introducearea de către Servius Tullius a census-ului, au rezultat 6 clase sociale din care se recrutau soldaţi în funcţie de echipamentul pe care şi-l permiteau. Patricienii de rang senatorial sau ecvestru, compuneau ofiţerimea. Cei bogaţi formau cavaleria grea, echipaţi ca şi grecii hopliţi, restul claselor (rorarii) erau înarmaţi cu armament uşor.

    Armata ajunge la 18 centurii de călăreţi, 82 de centurii de primă clasă (din care 2 centurii de ingineri), câte 20 de centurii din clasele a doua, a treia şi a patra şi 32 de centurii din clasa a cincea (din care 2 de trâmbiţaşi).

    Cea mai mare ruşine prin care a trecut armata a fost în timpul atacului Romei de către galul Brennus, în anul 387 î.e.n.. Locuitorii Romei au vrut să părăsească oraşul şi să se mute la Veii dar în ultimul moment situaţia a fost salvată. De aici intervin schimbări majore în armata romană. Prima schimbare majoră a fost renunţarea la falanga grecească introducându-se legiunea, îmbunătăţindu-se echipamentul, adoptându-se diverse tactici de luptă.

    În era republicană, serviciul armat devine datorie. Armata era ridicată anual, în legătură cu serviciul armat de un an, dar care se perpetua cu siguranţă an de an prin invitaţii ale comandanţilor (denumiţi evocati). Soldaţii erau selectaţi de comitete conduse de un magistrat denumit tribunus. La sfârşitul perioadei republicane numărul legiunilor ajunge la peste 50.

    Dacă Servius Tullius stabileşte fundaţia socială pentru o armată superioară, Publius Cornelius Scipio transformă armata serviană într-o maşină de război de succes. În perioada imperială armata ajunge la un număr de 60 de legiuni pentru ca Augustus să le înjumătăţească la 28 însumând 160.000 de soldaţi iar la sfârşitul perioade celor 5 Împăraţi Buni să atingă aproape 400.000 de soldaţi.

    Treptat, până în perioada imperială, durata serviciului obligatoriu creşte de la un an la minim 25 de ani, iar conducătorul suprem atât ierarhic cât şi adorat devine împăratul. Începând cu secolul al III-lea e.n. această practică a jurământului credinţei faţă de împărat va duce în final la numeroase cazuri de uzurpări şi războaie civile astfel încât în această perioadă şansele ca armată romană să fie atacată de o fracţiune rebelă sunt mult mai mari decât să fie atacate de popoare străine.

    REFORMA LUI GAIUS MARIUS

    La sfârşitul secolului al II-lea î.e.n., armata romană suferea la capitolul experienţă şi forţă umană. Astfel influentul Gaius Marius s-a folosit de poziţia sa pentru a reorganiza armata republicană romană. El a adoptat o măsură, tehnic ilegală, prin care a recrutat soldaţi din păturile sociale inferioare care nu întruneau condiţiile oficiale pentru încorporare. El a introdus orgnizarea legiunilor în cohorte, renunţând la sistemul bazat pe manipule.

    Noile legiuni aveau 10 cohorte, fiecare de 6 centurii a câte 80 de oameni. Prima cohortă ducea stindardul legiunii, o acvilă din aur sau argint. Această cohortă avea doar 5 centurii dar a 160 de soldaţi fiecare. Legiunile devin acum unităţi permanente nu ridicate doar în caz de urgenţă. Ca unităţi stabile ele devin mai eficiente şi dezvoltă un adânc devotament pentru comandaţi. Deasemenea se începe standardizarea soldaţilor romani. Soldaţii bogaţi aveau echipament mai bun şi mai decorat şi de asemenea îşi permiteau să angajeze cărăuşi sau să închirieze măgari care să le transporte echipamentul.

    Marius a interzis aceste practici, standardizând echipamentul şi implementând o metodă de aranjare a întregului echipament şi o metodă de transport al lui, metodă cunoscută sub numele de "măgarul lui Marius". Reforma lui Marius a avut şi un puternic impact politic, acesta fiind începutul sfârşitului pentru republica romană.

    COMPUNEREA UNEI LEGIUNI

    Numele de legiune derivă din legio care semnifică taxă sau sechestru. Acesta îşi are originea în perioada republicană, când nu exista o armată permanentă ci doar una temporară, în care soldaţii erau adunaţi obligatoriu, iar odată starea de necesitate încheiată, erau lăsaţi la vatră. Această perioadă a durat până la reforma lui Marius (100 î.e.n.).

    Legiunea în era republicană avea în componenţă, în mod normal 4200 de soldaţi. Fiecare legiune era împărţită în subdivizii, de câte 420 de soldaţi, numite cohorte. Fiecare cohortă conţinea câte o manipulă de 60 de triari, una de 120 de principali, una de 120 de hastati şi una de 120 de velites. Fiecare manipulă era împărţită în două centurii, fiecare comandată de câte un centurion. Acestea puteau fi împărţite mai departe în contuburnii, unităţi de câte 8 oameni.

    Legiunea în era imperială era comandartă de un legat. În această perioadă, în mod normal, legiunea era formată din 5280 de soldaţi. Ea era împărţită în 10 cohorte. Fiecare cohortă era formată din 480 de soldaţi cu excepţia primeia, care avea 960 de soldaţi. Cohorta era condusă de cel mai bătrân centurion aflat în componenţa ei. Cohortele erau împărţite în 6 centurii. Fiecare centurie era formată din 80 de soldaţi, cu excepţia celor din prima cohortă, care erau formate din 160 de soldaţi. Fiecare centurie era formată din 10 contuburnii, formaţii de câte 8 soldaţi care împărţeau acelaşi cort.

    RANGURILE ŞI FUNCŢIILE ÎN ARMATA ROMANĂ

    Legatus legionis. Comandantul suprem al legiunii. Acest post era ocupat de un cetăţean din clasa senatorială, ales de către împărat. De obicei avea experienţă militară ca tribun. Acest post era văzut de ocupant, ca o treaptă temporară în carieră, de aceea putea duce uneori la dezinteres.

    Tribunus. Fiecare legiune avea 6 tribuni militari, care erau fii de senatori, sau din ordinul cavalerilor. De obicei tribunii erau împărţiţi în 3 perechi, care comandau pe rând, la intervale de 2 luni. Ei formau personalul legatului. Cel mai important era tribunus laticlavius care era al doilea în comanda legiunii. Acest post era treapta, de pe care se avansa în postul de legat. Restul de 5 tribuni se numeau tribunus angusticlavius.

    Praefectus castrorum. Ocupantul acestui post era responsabil de mentenanţa castrului, aprovizionările, muniţie, echipament, antrenamente, etc. Prefectul avea de obicei 50-60 de ani şi afusese anterior primus pilus. În lipsa legatului sau tribunului, comanda legiunii revenea prefectului.

    Primus pilus. Acesta era centurion din prima cohortă, marele centurion al legiunii. Acesta, cu ceilalţi 4 centurioni din prima cohortă, formau Prima Ordines. Restul centurionilor, de obicei serviseră ca şi soldaţi în legiuni, dar uneori erau numiţi direct dacă proveneau din clasa cavalerilor. Denumirea se traduce prin "prima suliţă". Rolul său era de a se asigura de bunul mers al lucrurilor zilnice pentru forţa armată aflată în subordinea sa.

    Centurionul. Centurionul era comandantul unei centurii. El se bucura de un deosebit respect şi consideraţie printre soldaţi. Când soldaţii marşăluiau, centurionul călărea. Centurionul purta un baston de obicei din viţă de vie şi uşor încovoiat cu care bătea (ca pedeapsă oficială) soldaţii indisciplinaţi. Centurionii erau mutaţi destul de des între legiuni şi între provincii. Remarcabil în cazul centurionilor este faptul că de obicei mureau în serviciu, cariera militară fiind de obicei viaţa lor.

    Optio. O centurie putea avea unul sau doi centurioni. Al doilea sau al treilea, în succesiunea comenzii venea optio, persoană desemnată de centurion. Optio purta hastila în luptă, fiind aşezat în spatele centuriei de care aparţinea. Un optio se afla pe acelaşi plafon cu purtătorii de stindarde primind leafă dublă.

    Principales. Funcţionari fără grad, însărcinaţi să ajute ofiţerii.

    Tesserarius. Soldaţii din aceste posturi erau în princpiu responsabili de pază. Numele derivă de la tessera, tăbliţa pe care era trecută parola de noapte în castru.

    Immunes. Soldaţi erau scutiţi de munci indezirabile, din cauza responsabilităţilor în plus faţă de soldaţii obişnuiţi. Cei care erau în perioada de probă se numeau discens.

    Vexillarius. Soldat responsabil cu transportul vexillum-ului. Era cel mai important dintre imuni.
    Imaginifer. Soldat responsabil cu transportul simbolului imperial.
    Cornicer. Soldat responsabil cu semnalele acustice de luptă.

    Exploratores Soldaţi ce pot fi priviţi drept spionajul extern. Erau consideraţi parte integrantă a cavaleriei. Mărşăluiau înaintea armatei chiar cu zile întregi avans. Erau organizaţi în unităţi de expeditus. În ambele cazuri, profilul militar le cerea să umble mult timp îmbrăcaţi în haine civile. La începutul armatei romane nu existau diferenţe între speculatores şi exploratores, existând doar corpurile de cercetaşi. Diferenţa a survenit oarecum natural şi în linii mari a rămas neschimbată chiar dacă unităţile de spionaj au suferit multe modificări în funcţie de evoluţia armatei în general.

    Speculatores. Membrii ai Gărzii Pretoriene ce pot fi priviţi drept contraspioni, în termeni moderni sau altfel spus, spionajul intern. Erau specializaţi în culegerea de informaţii, asasinate, etc.

    Frumentarii. În general împăratul roman întâmpina dificultăţi în crearea unui serviciu specializat de spionaj. Astfel, Hadrian a găsit o soluţie de a pune bazele unui serviciu de curierat care să înlocuiască utilizarea Gărzii Pretoriene în acest scop printr-o reţea de ataşaţi militari care în plus aveau rol de spioni, specializaţi în culegerea de informaţii, destabilizări de situaţii în câmpurile operative şi manipularea anumitor persoane din conducerea teritoriile vizate. Denumirea vine de la aparatul birocratic care se ocupa de colectarea taxelor agricole.

    De multe ori, acoperirea acestor ataşaţi era distribuirea cerealelor în castre. În parte din cauza activităţii lor, în parte din cauza abuzurilor, au ajuns să fie detestaţi atât de clasa conducătoare cât şi de segmentul social în care acţionau, astfel încât Diocleţian va desfiinţa acest serviciu. Sentimentele negative faţă de ai au crescut atât de mult încât în cercurile politice, asocierea cu acest serviciu putea duce la ruina carierei politice. Acesta a fost motivul pentru care, în 217, Macrinus, prin numirea în Senat al lui Marcus Oclatianus Adventus, fost comandant al Gărzii Pretoriene şi al acestui serviciu, a dus în final la distrugerea carierei sale politice şi la mari cutremure în organizarea Romei.

    Agentes. După desfinţarea serviciului frumentarii, Diocleţian, probabil în jurul anului 319, a pus bazele serviciului Agentes In Rebus, care se ocupa de curieratul în Imperiu. Pe lângă serviciul poştal (cursus publicus), în sarcina acestui serviciu mai intrau transmiterea de comenzi şi ordine, precum şi paza drumurilor şi rutelor de curierat. Deşi se pare că au existat şi rare cazuri de spionaj şi abuzuri, acestea au fost probabil impuse de excepţionalul situaţiei.

    Venatores. Detaşament militar din cadrul serviciului de spionaj în faţa inamicului.
    Milites gregarius. Soldaţii obişnuiţi.
    Velites. Categorie de soldaţi din păturile inferioare, erau dotaţi cu suliţe şi pectorale. În luptă erau aşezaţi în faţa infanteriei pentru a arunca prima rundă de suliţe, după care se retrăgeau în spatele liniei. Au fost cunoscuţi de-a lungul vremii sub diferite nume: ferentarii, procubitores, leves. Nu erau organizaţi în formaţii distincte ci erau ataşaţi unei hastati manipule.

    Accensi velati. Categorie de soldaţi suplimentari, din perioada regatului, neînarmaţi, care îi înlocuiau pe cei căzuţi în luptă. Aveau uneori sarcina să amenajeze drumurile pe care se deplasau trupele. Ulterior, în perioada republicană, aceşti soldaţi sunt cunoscuţi ca ordonanţe în slujba ofiţerilor. În timpul Principatului, aceste detaşamente se ocupau de construcţia drumurilor în Italia, dar formau şi un colegiu de privilegiaţi, fără rol militar, în care erau cuprinşi membri din ordinul ecvestru şi chiar liberti.

    Tirones. Tânăr recrut.
    Fabri. Ingineri şi arhitecţi.
    Mercatores. Comercianţi.
    Scribae armamentarii. Funcţionari însărcinaţi cu evidenţa armamentului.
    Actuarii. Subofiţeri cu funcţii contabile, privind inventarele şi aprovizionarea unei unităţi militare.
    Aquarii. Soldaţi ale căror obligaţii constau în aprovizionarea cu apă a trupelor; făceau parte din grupul de pompieri alături de siphonari.
    Calones. Sclavi sau servitori, persoane cu diverse îndatoriri de funcţionari, secretari, îngrijitori de cai, fierari, bucătari, etc.
    Muliones. Sclavi specializaţi în îngrijirea turmelor de animale sau transportul de mărfuri.

    DECORAŢIILE
    Corona aurea. Coroana aurită era oferită centurionilor şi principalilor pentru fapte deosebite precum rezistenţa şi apărarea unui loc strategic.
    Corona vallaris. Era realizată din aur şi oferită primului soldat care forţa palisada inamică.
    Corona muralis. Era relizată din aur şi era oferită primului soldat care escalada zidul unei fortificaţii inamice asediate.
    Corona civica. Era realizată din frunze de stejar şi era oferită soldatului care prin fapte de vitejie salva viaţa altor soldaţi. Oferea mari privilegii sociale.
    Corona graminea (obsidionalis). Era realizată din iarba unde avea loc fapta de vitejie. Se referă la salvarea unei formaţii de luptă într-un asediu. Era una din decoraţiile rar oferite.
    Hasta pura. O suliţă de argint oferită se pare la terminarea serviciului unui primus pilus.
    Vexillum. Un stindard de argint în miniatură.

    PEDEPSELE

    Castigatio. Pedeapsă corporală.
    Pecunaria multa. Pedeapsă financiară.
    Munerum indictio. Pedeapsă prin prelungirea serviciului militar.
    Militatiae mutatio sau Gradus deiectio. Degradare.
    Missio ignominiosa. Excludere din armată.
    Execuţie. Pedeapsa cu moartea pentru fapte extrem de grave.
    Decimare. Pedeapsa cu moartea pentru un grup de persoane din care se alegea aleator tot a zecea persoană. Aceştia erau decapitaţi sau omorâţi cu pietre de colegi.
    Dizolvarea unei unităţi. Măsură rară, în general din cauze de raliere politică faţă de uzurpatori, se pierdeau drepturile de la terminarea serviciului militar.
    Sursa : http://www.dracones.ro/?operatie=sub...=ARMATA_ROMANA
    Last edited by Tricoderonga; 27-08-10 at 09:47 AM.

Similar Threads

  1. Partidul Comunist Roman-in spatele scutului protector al Armatei Rosii cap-I-S1
    By Dicomes in forum Raportul Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste
    Replies: 0
    Last Post: 20-03-12, 06:15 PM
  2. Organizarea armatei imperiului roman (05)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 10:53 AM
  3. Organizarea armatei imperiului roman (04)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 10:43 AM
  4. Organizarea armatei imperiului roman (03)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 10:23 AM
  5. Organizarea armatei imperiului roman (02)
    By Tricoderonga in forum Organizarea militară a armatelor
    Replies: 0
    Last Post: 27-08-10, 09:52 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •