Results 1 to 4 of 4

Thread: Conducatorii Bizantului (01)

  1. #1

    Post Conducatorii Bizantului (01)

    Bizantul
    - stat desprins din Imperiul roman (s-a mai numit Imperiul roman de Răsărit ), care a cuprins īn hotarele sale - īn perioada de maximă expansiune - teritorii din actualele state Turcia, sudul U.R.S.S. (R.S.S. Gruzină, R.S.S. Armeană), Siria, Iordania, Liban, Israel, Egipt, ţărmul de nord al Africii, sudul Peninsulei Iberice, insula Mallorca, Corsica, Sardinia, Sicilia, Peninsula Italică, Albania, Iugoslavia, Bulgaria, sud-estul Romāniei (Dobrogea), Grecia şi Cipru; capital la Constantinopol (azi Istanbul, Turcia); īn fruntea statului se afla īmpăratul, care a folosit la īnceput titulatura imperială latină (imperator, caesar, augustus), īnlocuită, din 629, cu străvechiul titlu regal grecesc de basileus.

    DINASTIA CONSTANTINIANĂ

    324-337, Constantin (Flavius Valerius Constantinus) I cel Mare; la 8 nov. 324 a luat hotărīrea de a muta capitala imperiului de la Roma īn oraşul Byzantion; inaugurată oficial la 11 mai 330 sub numele de Constantinopol

    337-361, Constantiu (Flavius Valerius lulius Constantin) II; īn urma victoriilor asupra lui Flavius Magnus Magnentius la Mursa (28 sept. 351) şi Mons Seleuci (aug. 353), a devenit unic stăpīnitor al Imperiului roman; l-a desemnat (la 6 nov. 355) pe nepotul său Flavius Claudius Iulianus caesar al provinciilor din Occident

    361-363, Iulian (Flavius Claudius lulianus) Apostatul; proclamat īmpărat (īn febr. 360) de trupele din Occident la Lutetia (azi Paris); a fost recunoscut la Constantinopol (dec. 361) ca unic īmpărat

    363-364, Iovian (Flavius Iovianus)

    DINASTIA VALENTINIANĂ

    26 febr.-28 mart. 364, Valentinian (Flavius Valentinianus) I; proclamat īmpărat de armată la Niceea (azi Iznik), după moartea lui Iovian; la 28 mart. 364 l-a numit pe fratele său Valens co-īmpărat, īncredinţīndu-i cīrmuirea Orientului; administrarea separată a celor două părţi ale imperiului

    364-378, Valens (Flavius Valens); īnfrīnt şi ucis īn lupta de la Adrianopol (azi Edirne) (9 aug. 378) cu vizigoţii stabiliţi īn imperiu

    DINASTIA TEODOSIANĂ

    379-395, Teodosiu (Flavius Theodosius) I cel Mare; numit co-īmpărat de către Gratian, care i-a īncredintat prefecturile dunărene şi orientale; īntemeietorul dinastiei; a īnfrīnt armata uzurpatorului Magnus Maximus (ucis la Aquileia, 28 aug. 388), reinstalīndu-l pe Valentinian II īn partea occidentală a imperiului; īn urma victoriei (6 sept. 394) asupra lui Flavius Eugenius şi a generalului franc Arbogast, Imperiul roman a fost reunificat, pentru ultima dată īn istorie, sub o autoritate unică; creştinismul a fost decretat ca unică religie a Imperiului roman (febr. 391)

    - la moartea lui Teodosiu I (17 ian. 395), imperiul a fost divizat īntre cei doi fii ai săi; Flavius Arcadius a devenit īmpărat al provinciilor din Răsărit (pars Orientis), cu capitala la Constantinopol, iar Flavius Honorius al celor din Apus (pars Occidentalis), cu capitala la Ravenna; destrămarea unităţii teritoriale a Imperiului roman 395-408, Arcadiu (Flavius Arcadius); augustus din 19 ian. 383; primul īmpărat al Imperiului roman de Răsărit

    408-450, Teodosiu II; augustus din 10 ian. 402; minor, s-a aflat, īntre 408 şi 414, sub regenta lui Anthemius, praefectus praetorio, apoi, īntre 414 şi cca 416, sub cea a Pulcheriei, sora sa; sfīrşitul dinastiei

    450-457, Marcian (Marcianus)

    DINASTIA LEONIANĂ

    457-474, Leon I (Leo Thrax Magnus) 18 ian. - sfīrşitul lui nov. 474, Leon II; augustus din oct. 473; la 9 febr. 474, tatăl său Zenon a devenit coīmpărat 474-475, Zenon (prima oară); de origine isaurian, cu numele de Tarasikodissa; căsătorit, din 466, cu Ariadna, fiica lui Leon I
    - la 9 ian. 475 Zenon a fost īnlăturat de o conjuraţie, care l-a proclamat īmpărat pe comandantul militar Basiliscus

    475-476, Basiliscus

    476-491, Zenon (a doua oară); căderea Imperiului roman de Apus (28 aug. 476); Odoacru, noul stăpīn din Peninsula Italica, a recunoscut supremaţia bizantină

    491-518, Anastasiu (Anastasios) I; domnia sa, remarcabilă prin realizările pe planul reformelor interne, a fost tulburată de răscoala (491 - 497) lui Longinus, fratele lui Zenon, de războiul cu perşii (502-505) şi de rebeliunea lui Vitalian (513-515)
    - la moartea lui Anastasiu (10 iul. 518), īmpărat a fost ales Justin (Justinos), la origine ţăran din Macedonia, care, īmbrăţişīnd cariera armelor, a ajuns la īnalta demnitate de comandant al gărzii excubiţilor

    DINASTIA JUSTINIANĂ

    518-527, Justin I

    527-565, Justinian (Justinianus) I cel Mare: coīmpărat din 1 apr. 527; unul dintre cei mai de seamă suverani bizantini; a urmărit să restaureze īn vechile sale hotare Imperiul roman - "eterna nostalgie a Bizanţului"; după reprimarea răscoalei Nika (11 - 18 ian. 533) din Constantinopol, marele comandat militar Belizarie (cca 504-565) a cucerit, īn 533-534, Regatul vandalilor, iar īn 535-540 a pus stăpīnire pe insula Sicilia şi pe cea mai mare parte din Peninsula Italică, īnfrīngīnd şi luānd captiv pe regele ostrogpt Vitiges; reluarea luptelor (552-553) pentru cucerirea Peninsulei Italice, unde ostrogoţii, din 542, sub conducerea regelui Totila, repurtaseră importante succese; bizantinii, conduşi īntīi de Belizarie, apoi de Narses (cca 478-568) au īnfrīnt pe ostrogoţi.

    Pragmatica Sancţiune promulgată de Justinian I la 14 aug. 554 a instituit regimul dominaţiei bizantine īn Peninsula Italică; după ocuparea, īn 554, a unui teritoriu din sud-estul Peninsulei Iberice, Marea Mediterană a devenit o mare interioară bizantină; īn Orient, după pacea din sept. 532 cu perşii, regele Chosroes I Anusirvan a īncălcat, īn 540, pacea 'eternă', invadīnd Siria, distrugīnd Antiohia şi extinzīndu-şi stăpīnirea pīnă la litoral, iar īn nord, ocupīnd Armenia, Iberia şi Lazica (estul şi vestul Gruziei); prin pacea din 562 pe termen de 50 de ani, īn schimbul unui tribut, persanii au evacuat Lazica; īn această vreme, stăpīnirile balcanice ale imperiului au fost invadate de slavi, care au ajuns pīnă la Marea Adriatică, Golful Corint şi Marea Egee

    565-578, Justin II; invazia longobarzilor (568) īn Peninsula Italică şi contraofensiva vizigotă īn Peninsula Iberică; reluarea luptelor cu persanii; datorită īmbolnăvirii lui Justin II, s-a instituit o regentă compusă din soţia sa Sofia (din nov. 573) şi comandantul militar Tiberiu (caesar din 7 dec. 574), cel din urmă devenind īmpărat

    578-582, Tiberiu II Constantin

    582-602, Mauriciu (Maurikios); caesar din 5 aug. 582; l-a numit coīmpărat pe fiul său Teodosiu (īncoronat la 26 mart. 590); cea mai mare parte a stăpīnirilor bizantine din Peninsula Iberică au fost pierdute definitiv īn favoarea vizigoţilor (584- 588), īnsă dominaţia bizantină īn Occident s-a consolidat prin crearea exarhatelor de Ravenna şi de Cartagina; īntre 592 şi 602 armata bizantină a luptat īmpotriva avarilor, slavilor şi gepizilor, dar, īn cele din urmă a abandonat o mare parte din Peninsula Balcanică slavilor

    - īn 602, trupele de la Dunăre, s-au revoltat īmpotriva autorităţii imperiale, ridicīndu-l pe scut pe centurionul Focas (Phokas care, īn fruntea trupelor a pornit spre capitală; concomitent, īn Constantinopol a izbucnit o răscoală īmpotriva lui Mauriciu, care a fost detronat (22 nov. 602), Focas fiind proclamat īmpărat (23 nov. 602) cu asentimentul Senatului 602-610, Pocas (Phokas); anarhia din imperiu a permis persanilor, īn timpul războiului din 605-609, să facă importante achiziţii teritoriale īn Asia Mică

    - īn 608, Heracliu (Herakleios), exarhul Cartaginei (cca 602 - cca 610), s-a răsculat īmpotriva regimului de teroare instituit de Focas şi a trimis īmpotriva capitalei o flotă comandată de fiul şi omonimul său; Focas a fost detronat (3 oct. 610) şi executat, iar Heracliu a devenit īmpărat, īncoronat la 5 act. 610 şi a īntemeiat dinastia Heraclizilor, prima dinastie bizantină īn sensul propriu-zis al cuvāntului

    DINASTIA HERACLIZILOR

    610-641, Heracliu (Herakleios); unul dintre cei mai de seamă īmpăraţi bizantini; ca urmare a reluării războiului cu persanii (611), după redobīndirea Caesareei (611), bizantinii au eşuat īn īncercarea de a recuceri Armenia şi Siria, iar apoi, īn urma unei puternice ofensive persane, au pierdut Antiohia (azi Antakya), Caesarea, Damasc, Tarsus (613), Ierusalimul (5 mai 614), Alexandria (616), Chalkedon (617) şi īntreg Egiptul (619), importantă bază de aprovizionare cu grīne a imperiului;

    --īn nord, ca urmare a pătrunderii masive a slavilor, principalele oraşe din Peninsula Balcanică: Salona (azi īn apropiere de Split), Singidunum (azi Belgrad), Viminacium (azi Kostolac), Naisus (azi Nis) şi Sardica (azi Sofia) au fost cucerite de invadatori, bizantinii pătstrīnd, ca puncte de rezistenţă, īn afară de capitală şi de Thessalonic (Thessaloniki), cīteva oraşe pe coasta adriatică ca Jadera (azi Zadar), Tragurium (azi Trogir), īn nord şi Butua (azi Budva), Scodra (azi Shkodra) şi Lissus (azi Lezha), īn sud;

    --pe līngă o amplă reformă a administratiei centrale (611 - 622), Heracliu, īn īncercarea de a consolida stăpīnirea bizantină īn Asia Mică şi de a o īntări din punct de vedere militar, a īmpărţit acest teritoriu (īnainte de 622) īn mari circumscripţii administrative cu un caracter esenţialmente militar (numite theme şi comandate de strategi), care au devenit "coloana vertebrală a statului bizantin medieval";

    --īn toamna anului 622, cu armata reorganizată, Heracliu a reluat lupta īmpotriva persanilor, repurtīnd un şir de importante victorii (de exemplu cucerirea, īn 624, a oraşului Gaznak; azi Tabriz, vechea reşedinţă regală persană); īn 626, o considerabilă armată persană a traversat Asia Mică şi a ajuns pe malul Bosforului; īn acelaşi timp, o imensă masă de avari, slavi, bulgari şi gepizi a supus capitala unui puternic asediu (29 iul. - 10 aug. 626);

    --īn toamna anului 627 a īnceput marea campanie spre sud, īn interiorul ţării perşilor: victoria de līngă Ninive (azi īn ruine, īn apropiere de Mosul) şi ocuparea oraşului Dastagert (pe rīul Zab al-Kabir) (ian. 628), reşedinţa favorită a lui Chosroes II, au pus capăt acestui īndelungat război; prin pacea cu noul rege persan (8 apr. 628) bizantinilor li s-a recunoscut stăpīnirea asupra Armeniei, Mesopotamiei bizantine, Siriei, Palestinei şi Egiptului, marcīnd astfel ruinarea puterii persane; dar, la puţină vreme, īn 633, arabii au īnceput campaniile īmpotriva stăpīnirilor bizantine: pierderea Damascului (635), ocuparea Siriei īn urma bătăliei de pe rīul Yarmuk (afluent al Iordanului) (20 aug. 636), a Ierusalimului (637), a Mesopotamiei bizantine (639) şi a Egiptului (640-642)

    - la moartea lui Heracliu (11 febr. 641), la conducerea imperiului i-au urmat fiii săi Constantin (III), din căsătoria cu Fabia-Evdochia şi Heraclonas, din a doua căsătorie, cu Martina

    11 febr.-24 mai 641, Constantin III (Herakleios novus Constantinus); coīmpărat din 22 ian. 613.

    11 febr. - sfīrşitul lui sept. 641, Heraclonas (Herakleios Heraklonas); coīmpărat din 4 iul. 638; singur īmpărat după moartea fratelui său; succedīnd la vīrsta de 15 ani, conducerea reală a exercitat-o mama sa Martina, cu sprijinul patriarhului Pyrrhos

    - īn 641, comandantul de origine armeană Valentin Arsacidul (Arsakumi), partizan al lui Constantin III, a răsculat trupele din Asia Mică şi a apărut īn faţa Chalkedonului; Heracliu, fiul lui Constantin III, a fost impus coīmpărat; la sfīrşitul lui sept., printr-o decizie a Senatului, Heraclonas şi mama sa Martina au fost depuşi, mutilaţi şi exilaţi īn insula Rhodos (tăierea nasului lui Heraclonas, simbolizīnd incapacitatea publică a victimei, a fost primul exemplu de mutilare fizică a unui īmpărat din istoria Bizanţului), iar Heracliu desemnat succesor

    641-668, Constans II Pogonatul (="Bărbosul"); la botez s-a numit Heracliu, la īncoronare a primit numele de Constantin, iar popular era numit cu diminutivul de Constans; preluīnd domnia la 11 ani, s-a aflat sub tutela Senatului; īn cadrul marii ofensive arabe īmpotriva stăpīnirilor bizantine, celebrul comandant Amr ibn al-As a cucerit, la 29 sept. 642, Alexandria (a doua oară īn 646) şi o mare parte din litoralul nord-african; după Cipru (649) şi Arwad (650), īn 654 a fost devastată insula Rhodos, iar īn 655/656 flota bizantină, comandată de īnsuşi īmpăratul, a suferit o gravă īnfrīngere īn bătălia navală de la Dhat al-Sawari, pe ţărmul de sud-vest al Turciei actuale;
    --luptele cu arabii au fost curmate prin pacea din 659 de care Muavia ibn Abu Sufian avea nevoie īn disputa sa cu Ali pentru moştenirea lui Usman; īn 663 Constans II a trecut īn Peninsula Italică, unde a luptat īmpotriva longobarzilor şi şi-a stabilit reşedinta la Siracuza; a numit coīmpăraţi pe fiii săi Constantin (īncoronat īntre 5 şi 26 apr. 654, probabil la 13 apr.), Heracliu şi Tiberiu (din 659, īntre 26 apr. şi 9 aug.)

    - la 15 sept. 668 īmpăratul Constans II Pogonatul a fost ucis īn urma unei conspiraţii; armeanul Mezezius, care deţinea dregătoria de comes obsequi, a fost proclamat īmpărat de armată; revolta a fost reprimată ca urmare a intervenţiei, la īnceputul lui 669, a trupelor exarhului de Ravenna

    668-683, Constantin IV; coīmpărat din apr. 654; īncepīnd din 669, stăpīnirile bizantine au fost atacate anual de către arabii califului Muauia; după cucerirea insulei Chios (670), arabii au pus stăpīnire pe Peninsula Cyzic (azi Kapidagi), unde cuceritorii şi-au creat baze navale, supunīnd Constantinopolul unei blocade şi atacului timp de 5 ani (674-678); numai graţie "focului grecesc", folosit de bizantini acum pentru prima oară, flota arabă a fost respinsă şi obligată să părăsească apele bizantine şi să īncheie un tratat de pace (12 aug. 678);

    --eşecul campaniei bizantine īmpotriva lui Asparuh (Isperih) (680) şi recunoaşterea de către imperiali (681) a statului slavo-bulgar; la sfīrşitul anului 681 Constantin IV a retras fratilor săi Heracliu şi Tiberiu drepturile imperiale, i-a mutilat prin tăierea nasului şi a afirmat principiul succesiunii primogeniturii

    685-695, Justinian II (prima oară); coīmpărat din 681; a pierdut Armenia īn favoarea arabilor, care l-au īnfrīnt decisiv īn lupta de la Sebastopolis (azi Sulusaray) (692)

    - la sfīrşitul anului 695, īn urma răscoalei din Constantinopol īmpotriva regimului lui Justinian II, partida (dema) Albaştrilor a proclamat īmpărat pe Leontie, strategul themei Hellas (care cuprindea partea centrală a Greciei); Justinian II a fost detronat, īnsemnat la nas (ceea ce i-a atras porecla de Rhinotmetos - "Cu nasul tăiat") şi exilat īn Peninsula Crimcea, la Chersones (azi Kerson)

    695-698, Leontie (Leontios); pierderea definitivă a Cartaginei, cucerită de arabi (primăvara anului 698)
    - detronat de partida Verzilor, īnchis īntr-o mănăstire şi īnsemnat la nas, īmpărat a fost īncoronat Apsimaros, proclamat basileu de către flota bizantină răsculată īmpotriva autorităţii imperiale, sub numele de Tiberiu

    698-705, Tiberiu III
    - īn toamna anului 705 Justinian II, refugiat la curtea hanului bulgar Tervel, susţinut de o numeroasă armată slavo-bulgară, a recucerit tronul

    705-711, Justinian II Rhinotmetos (a doua oară); īn 705 l-a desemnat coīmpărat pe fiul său Tiberiu; pentru ajutorul acordat la redobīndirea tronului, hanului Tervel i s-a acordat titlul de caesar, devenind astfel primul conducător străin care a primit acest īnsemn; īntre 709 şi 711 arabii au făcut importante achiziţii teritoriale, īntre care şi orasul-cetate Septem (azi Ceuta) (711), ultimul avanpost bizantin pe ţărmul de nord al Africii

    - la sfīrşitul anului 709 sau īnceputul lui 710 a izbucnit o răscoală la Chersones īn urma căreia armeanul Bardanes a fost proclamat īmpărat; rebelii au cucerit Constantinopolul, iar Justinian II şi fiul său Tiberiu au fost ucişi (cca 11 dec. - dec. 711); sfīrşitul dinastiei Heraclizilor

    711-713, Filipicos (Philipp ikos) Bardanes
    - īn 713, trupele themei Opsikion (din Asia Mică), aduse peste Bosfor pentru a lupta contra bulgarilor care invadaseră imperiul (vara 712), contrar aşteptărilor, s-au răsculat īmpotriva lui Filipicos, care a fost detronat (3 iun. 713) şi i s-au găurit ochii; īmpărat a fost ales demnitarul Arlemios, numit la īncoronare (4 iun. 713) Anastasiu

    713-715, Anastasiu II Artemios
    - răscoala trupelor themei Opsikion, care au proclamat īmpărat pe Teodosiu, un perceptor de impozite din Adramytlion (azi Edremit); după cca 6 luni de lupte, Anastasiu a fost depus şi obligat să īmbrace rasa monahală, iar Teodosiu īncoronat īmpărat la Constantinopol (sfīrşitul anului 715)

    715-717, Teodosiu III
    - comandantul militar Leon, strategul themei Anatolikon - cea mai mare şi mai importantă themă a imperiului -, s-a răsculat īmpotriva lui Teodosiu III şi a fost proclamat īmpărat de trupele sale (18 apr. 716); īn alianţă cu Artavasdes, strategul themei Armeniakon, Leon a traversat thema Opsikion ostilă, a făcut prizonier, la Nicomedia (azi Izmit), pe fiul lui Teodosiu şi a īnaintat pīnă la Chrysopolis (azi Uskudar); după tratative, īn schimbul garantării vieţii lui şi a familiei sale, Teodosiu a renunţat la coroană şi s-a călugărit, iar Leon a intrat īn Constantinopol (25 mai 718) şi s-a īncoronat īmpărat, īntemeind dinastia Isauriană
    Last edited by Tricoderonga; 26-08-10 at 08:29 PM.

  2. #2

    Default Re : Conducatorii Bizantului (02)

    DINASTIA ISAURIANĂ

    717-741, Leon III; a degajat Constantinopolul de un īndelungat asediu arab (l iul. 717 - 15 aug. 718) şi a reuşit, īn urma remarcabilei victorii de la Akroinon (740), nu departe de Amorion (azi ruinele Asar, la 12 km est de Emirdag), să elibereze teritoriile ocupate de arabi (īncepīnd din 726) īn vestul Asiei Mici

    741-775, Constantin V Copronimul; coīmpărat din 25 mart. 720; īn timp ce se afla īn campanie īn Asia Mică īmpotriva arabilor, cumnatul său, strategul Artavasdes s-a răsculat, īncoronīndu-se īmpărat la Constantinopol (27 iun. 742); Constantin V, cu sprijinul themelor ce-i rămaseră credincioase (Anatolikon şi Trakesion), după un şir de victorii, a intrat īn capitală (2 nov. 743), arestīnd şi orbind pe Artavasdes şi pe cei doi fii ai săi, Nicetas şi Nicefor; la reluarea luptelor cu arabii, spre deosebire de epoca anterioară, iniţiativa a aparţinut bizantinilor: recucerirea Germaniciei, a insula Cipru (746), campania victorioasă din 751/752, cīnd au fost reluate importantele fortăreţe de frontieră Theodosiupolis (azi Erzerum) şi Melitene (azi Malatya); īn nord, din 755/756, războiul cu bulgarii s-a permanentizat, culminīnd cu marea biruinţă bizantină de la Anchialos (azi Pomorie) (30 iun. 763); odată cu domnia lui Telerig, luptele au fost reluate, Constantin V aflīndu-şi moartea (14 sept. 775) īntr-o campanie antibulgară; īn vest bizantinii au pierdut īn favoarea longobarzilor Exarhatul de Ravenna (751)

    775-780, Leon IV Chazarul

    780-790, Constantin VI (prima oară); coīmpărat din 24 apr. 776; succedīnd la vīrsta de 10 ani, s-a aflat sub regenţa mamei sale Irina (Eirene)
    - īn primăvara anului 790, regenta Irina, după ce a primit din partea armatei din Constantinopol jurămīnt de fidelitate, s-a proclamat īmpărăteasă, īn timp ce fiul ei Constantin VI a, devenit coīmpărat primăvara - oct. 790, Irina (prima oară)
    - trupele din thema Armeniakon, adversare ale cultului icoanelor, se răscoală īmpotriva Irinei; armata l-a proclamat pe Constantin VI ca unic suveran, mama sa fiind īndepărtată de la curte

    790-797, Constantin VI (a doua oară); īn urma intervenţiei partizanilor īmpărătesei īndepărtate de la curte, īn ian. 792 s-a revenit la formula iniţială, Irina devenind coīmpărăteasă; īn 792, Constantin VI a suferit o gravă īnfrīngere din partea bulgarilor īn bătălia de la Markellai, bizantinii fiind obligaţi să reia plata tributului către aceştia
    - la 15 aug. 797, īn urma unei lovituri de palat pusă la cale de Irina, Constantin VI a fost arestat, orbit şi alungat din palat, mama sa devenind unică suverană

    797-802, Irina (a doua oară); prima femeie care a condus efectiv Imperiul bizantin
    - la 31 oct. 802, īn urma unei conspiraţii de palat, Irina a fost detronată şi apoi exilată; conducătorul complotului, logothetul Nicefor a fost proclamat īmpărat

    802-811, Nicefor (Nikephoros) I Logothetul; a pus capăt războiului cu arabii (declanşat īn 804), īncheind cu califul abbasid Harun ar-Rasid un tratat de pace umilitor (806); ripostīnd la atacul bulgar din 809, Nicefor a distrus Aboba-Pliska, capitala statului bulgar (811), dar pe drumul de īntoarcere, la trecerea prin munţi, armata bizantină a fost īncercuită şi nimicită (26 iul. 811) de oastea hanului Krum, īnsuşi īmpăratul aflīndu-şi moartea īn luptă

    26 iul.-2 oct. 811, Staurakios; coīmpărat din dec. 803

    811 - 813, Mihail I Rhangabe; primul īmpărat bizantin care a purtat un nume de familie; l-a proclamat coīmpărat pe fiul său Teofilact (Theophylaktos) (25 dec. 811); a dus un război cu bulgarii (812-813), bizantinii fiind īnfānţi de, Krum īn bătălia de la Versinikia (22 iun. 813), aproape de Adrianopol
    - īn urma eşecului īn faţa invaziei bulgare, Mihail I a fost depus şi călugărit, iar strategul themei Anatolikon, Leon Armeanul a fost proclamat īmpărat (11 iul. 813)

    813 - 820, Leon V Armeanul; l-a desemnat pe fiul său Constantin coīmpărat (25 dec. 813)
    - la 24 dec. 820, Leon V a fost asasinat īn biserica Sf.Sofia de partizanii fostului său tovarăş de arme Mihail de Amorion, care a fost proclamat īmpărat (25 dec. 820), īntemeind o nouă dinastie

    DINASTIA AMORIANĂ

    820-829, Mihail II Gīngavul; a reprimat răscoala lui Toma, un slav originar din Asia Mică, proclamat īmpărat de răsculaţi, pe care l-a īnfrīnt şi executat la Arcadiopolis (azi Luleburgaz) (sfīrşitul anului 823); īntre 823 şi 828 (probabil īn 826), bizantinii au pierdut īn favoarea arabilor insula Creta, principalul punct strategic din partea orientală a Mării Mediterane

    829-842, Teofil (Theophilos); coīmpărat din 12 mai 821; īn 830 arabii au reluat ofensiva īn insula Sicilia, cucerind oraşul Palermo (sept. 831), iar califul al-Mutasim a efectuat o mare campanie (iul.-aug. 838) īn Asia Mică: Teofil a fost īnfrīnt la Dazimon (azi Dazmana) (22 iul. 838) şi a pierdut importantele cetăţi Ancyra (azi Ankara) şi Amorion (12 aug. 838)

    842-867, Mihail III Beţivul; succedīnd la moartea tatălui său (20 ian. 842) īn vīrsta de 6 ani, s-a aflat sub un consiliu de regenţă condus de mama sa Teodora, care, cu timpul, a cedat conducerea logothetului Teoctist (Theoktistos); Mihail III a asumat puterea efectivă īn mart. 856, acordīnd unchiului său Bardas titlul de coīmpărat şi conducerea treburilor de stat, ceea ce a deschis o nouă etapă īn istoria Bizanţului; după un şir de lupte cu arabii, la 3 sept. 863 armata bizantină, comandată de strategul Petronas, a repurtat o victorie decisivă asupra lui Omar, emirul de Melitene, marcīnd īnceputul ofensivei bizantine īmpotriva arabilor; īn timpul unei expediţii īmpotriva insulei Creta, comandantul militar Vasile, un armean din Macedonia, devenit favorit al īmpăratului, l-a ucis pe Bardas (21 apr. 866), rivalul său, pentru care a fost recompensat cu titlul de coīmpărat (26 mai 866) de Mihail III
    - īn noaptea de 23 spre 24 sept. 867 Mihail III, ultimul reprezentant al dinastiei amoriene, a fost ucis de favoritul său Vasile, care a preluat domnia, īntemeind o nouă dinastie

    DINASTIA MACEDONEANĂ

    867-886, Vasile I; a īncoronat coīmpăraţi pe fiii săi Constantin (6 ian. 869), Leon (870) şi Alexandru (cca 871); īn luptele cu arabii, a consolidat, după 867, poziţiile bizantine pe ţărmul estic al Mării Adriatice (īnfiinţarea themei Dalmaţia), dar a pierdut īn favoarea lor insula Malta (870); după ce a reprimat răscoala paulicienilor din Asia Mică (872-873), cucerindu-le capitala, oraşul Tephrike (azi Divirgi), ceea ce i-a redeschis calea spre Orient, a reluat campaniile īmpotriva arabilor īn regiunea Eufratului (873), cucerind Zapetra şi Samosata, dar eşuīnd īn īncercarea de a recuceri Melitene (campaniile īn Orient au fost reluate īn 879, 882 şi 883); pierderea Siracuzei īn favoarea arabilor (21 mart. 878) a obligat imperiul să acorde mai multă atenţie Peninsulei Italice unde, īn 883-886, marele comandant bizantin Nicefor Focas, a restabilit poziţiile bizantine (īn partea centrală şi meridională a peninsulei)

    886-912, Leon VI īnteleptul; l-a avut pe fratele său Alexandru coīmpărat; contrast īntre amploarea operei sale de politică internă (de ex. elaborarea marelui cod de legi Basilicalele, 887-893) şi eşecul politicii externe; războiul cu bulgarii (894-896) s-a īncheiat cu īnfrīngerea bizantinilor la Bulgarophygon (896), urmată de un tratat, de pace defavorabil, luptele cu ambii - atīt pe uscat cīt şi pe mare - au avut ca rezultat pierderea Taorminei (1 aug. 902), ceea ce a marcat lichidarea stăpīnirii bizantine īn insula Sicilia, căderea (31 iul. 904) şi jefuirea Thessalonicului - al doilea oraş ca mărime după capitală -, precum şi eşuarea efortului imperialilor de a readuce supremaţia maritimă īn faţa forţelor navale arabe (īnfrīngerea flotei bizantine īn apr. 912); īn 907 a avut loc o expeditie rusească īmpotriva Constantinopolului (prima a avut loc īn cca 860), īncheiată printr-un tratat de pace (sept. 911) care consemna acordarea unor importante privilegii comerciale negustorilor ruşi

    912-913, Alexandru

    913-920/959, Constantin VII Porphyrogenetos ( = "Cel născut īn purpură"); coīmpărat īntre 9 iun. 911 şi 11 mai 912; succedīnd unchiului său la vīrsta de 7 ani, s-a aflat, īntre 6 iun. 913 şi febr. 914, sub un consiliu de regenţă condus de Nicolae Misticul, patriarhul Constantinopolului, īntre febr. 914 şi mai 919 sub regenţa mamei sale Zoe Karbonopsina, iar īntre mai 919 şi 17 dec. 920 sub cea a marelui conducător (drungar) al flotei Roman Lecapenos, socrul său (cu titlul de basileopator); īn cursul războiului cu bulgarii, declanşat de Simeon īn sept. 914, armata bizantină care se retrăgea de la Dunăre a suferit o gravă īnfrīngere la Acheloos (20 aug. 917), nu departe de Anchialos, resturile oştii bizantine fiind ajunse şi nimicite la Katasyrtai, īn apropiere de capitală, după care ţarul bulgar a pustiit sudul Peninsulei Balcanice, pīnă la istmul de Corint (918)
    - la 17 dec. 920 Roman Lecapenul a devenit coīmpărat (după ce la 24 sept. 920 primise titlul de caesar), iar īn scurtă vreme, īntre 20 mai 921 şi apr. 922, consolidīndu-şi poziţia, a reuşit să modifice ordinea ierarhică oficială, devenind īmpărat principal, iar Constantin VIII coīmpărat, īntre 920 şi 944. Porphyrogenetos s-a retras din viaţa politică, dedicīndu-se activităţii cărturăreşti

    920-944, Roman I Lecapenul; pe līngă Constantin VII, el a proclamat coīmpăraţi pe fiii săi Cristofor (Christophoros) (20 mai 921-aug. 931), Ştefan (Stephanos) şi Constantin (ambii din 25 dec. 924); după victoria categorică asupra escadrei renegatului Leon din Tripoli (līngă insula Lemnos, 924), flota bizantină şi-a reimpus, treptat, supremaţia īn bazinul oriental al Mării Mediterane; continuarea şi lărgirea războiului cu bulgarii, īncheiat imediat după moartea ţarului Simeon (27 mai 927); pacea la hotarul nordic a permis redeschiderea războiului īn Orient (recucerirea Melitenei, 19 mai 934), unde bizantinii s-au confruntat īnsă cu puternicul dinast hamdanid Saif ad-daula, de care au fost īnfrīnţi (sept. 938), oastea acestuia supunīnd, mai tīrziu, părţi din Armenia şi pătrunzīnd īn imperiu, unde a jefuit īn regiunea oraşului Koloneia (azi Koyluhisar) (940); īn iun. 941 ruşii au debarcat pe litoralul Bithyniei (īn nord-vestul Asiei Mici) şi au devastat toată coasta asiatică a Bosforului, dar au fost obligaţi să se retragă īn faţa armatei bizantine, mare parte din ambarcaţiuni fiindu-le distruse cu ajutorul "focului grecesc" (atacul rusesc s-a repetat īn toamna anului 944); debarasat de pericolul rusesc, marele comandant, bizantin Ioan Courcouas, a reluat ofensiva īn Orient: a pătruns īn Mesopotamia şi a cucerit, īn 943, Martyropolis (azi Mayyafarqin), Amida (azi Diyarbakir), Dara şi Nisibis (azi Nusaybin), apoi a asediat, cu succes, Edessa (azi Urfa) (944) - Ştefan şi Constantin, fii şi coīmpăraţi ai lui Roman I, şi-au arestat tatăl (16 dec. 944), deportīndu-l īn insula Prote; opoziţia legitimiştilor au făcut ca lovitura de stat să eşueze: Ştefan şi Constantin a fost arestaţi (27 ian. 945), īnvăţatul īmpărat preluīnd domnia efectivă

    944-959, Constantin VII Porphyrogenetos; continuarea luptelor cu arabii, bizantinii preluīnd iniţiativa, din 957, sub comanda celebrilor comandanţi Nicefor Focas şi Ioan Tzimiskes

    959-963, Roman II; coīmpărat din 6 apr. 945; īn luptele cu arabii bizantinii au recucerit Kandia (7 mart. 961), iar īn 962 au īntreprins o campanie victorioasă īmpotriva hamdanidului Saif ad-daula, cucerind oraşul Alep (Halab, Haleb) (20 - 31 dec. 962)
    - la moartea prematură a lui Roman II (15 mart. 963), puterea a fost preluată de văduva sa Teofano, care şi-a, asumat regenţa īn numele celor doi fii minori Vasile (II) şi Constantin (VIII); la 3 iul. 963 Nicefor Focas a fost proclamat īmpărat de trupele bizantine la Caesarea (azi Kayseri) şi a intrat, la 14 aug., īn Constantinopol, unde, după lupte sīngeroase, a pus stăpīnire pe oraş, īncoronīndu-se la Sf.Sofia (16 aug.), iar la 20 sept. s-a căsătorit cu văduva Teofano

    963-969, Nicefor II Focas (Nikephoros Phokas); coīmpăraţi Vasile (II) şi Constantin (VIII); a organizat repetate campanii īmpotriva arabilor (964-965, 966, 968, 969), cucerind Cilicia, cu importantele fortăreţe Tarsus şi Mopsuestia (Misis) (vara anului 965), o parte din Siria, cu oraşul Antiohia (29 oct. 969) şi şi-a impus suzeranitatea asupra Emiratului de Alep (dec. 969); recucerirea insula Cipru (965/966)
    - īn noaptea de 10 spre 11 dec. 969, Nicefor Focas a fost asasinat īn urma unui complot pus la cale de comandantul militar de origine armeană Ioan Tzimiskes şi de necredincioasa Teofano

    969-976, Ioan I Tzimiskes; coīmpăraţi Vasile (II) şi Constantin (VIII); īnfrīngerea pretendentului Bardas Focas, nepot al īmpăratului asasinat, proclamat īmpărat la Caesareea (971); campanie īmpotriva bulgarilor şi ruşilor la hotarul nordic al imperiului: Ioan I a cucerit Marele Preslav (7 apr. 971), capitala Ţaratului bulgar şi a īnfrīnt decisiv pe Sveatoslav, cneazul de Kiev, la Dunărea de Jos, īn lupta de la Durostorum (azi Silistra) (24 iul. 971); alungarea ruşilor şi anexarea Bulgariei orientale şi a Dobrogei (aug. 971), imperiul restabilind, după trei sec., graniţa pe Dunăre; īn Orient, Ioan I a efectuat, īntre 972 şi 976, campanii īn Mesopotamia, Siria şi Palestina, unde a cucerit sau a supus autorităţii sale numeroase oraşe, īntre care: Emesa (azi Homs), Ba'labaak, Damasc, Tiberiada (azi Tiberias), Nazareth (En Năsiră), Acra (azi Akko), Caesareea (azi Kaisareia), Beirut şi Sidon (azi Saida)
    - la moartea lui Ioan I Tzimiskes (10 ian. 976), contrar aspiraţiilor lui Bardas Skleros, tronul a revenit coīmpăratului Vasile, fiul lui Roman II

    976-1025, Vasile II Bulgaroctonul (= "Omorītorul de bulgari"); coīmpărat din 22 apr. 960; l-a avut coīmpărat pe fratele său Constantin (VIII); īn timpul domniei sale forţa militară a Bizanţului a atins apogeul; consolidarea domniei prin reprimarea revoltelor pretendenţilor Bardas Skleros (976-979) şi Bardas Focas (proclamat īmpărat la 15 aug. 987) după victoriile de līngă Chrysopolis (azi Uskudar) şi de la Abydos (la nord-est de actualul oraş Canakkale) (13 apr. 989); pe plan extern, după campania eşuată din 986, principalul efort militar al imperiului a fost īndreptat īmpotriva bulgarilor, īntr-un īndelungat război (991 - 1018), īntrerupt de campaniile din Orient (995, 999), necesare pentru a stăvili expansiunea Fatimizilor; din 1001, Vasile II a īnceput cucerirea sistematică a Taratului lui Samuil, şi după 4 ani de lupte victorioase (biruinţele de la Vodena şi de pe rīul Vardar), mai mult de jumătate din stăpīnirile puternicului adversar de la nord au fost anexate, iar mai tīrziu, īn lupta decisivă de la poalele muntelui Belasica (29 iul. 1014) armata bizantină a zdrobit oastea bulgară īncercuită, mulţi au fost ucişi, iar dintre prizonieri cca 14.000 au fost orbiţi; īn febr. 1018 Vasile II īncheia cucerirea stăpīnirilor bulgare printr-o intrare triumfală īn Ohrida; pentru prima oară de la invazia slavilor, īntreaga Peninsulă Balcanică aparţinea din nou Imperiului bizantin; după moartea bagratidului Gaghik (1020), Vasile II a intervenit īn luptele pentru succesiune din Armenia, anexīnd Vaspurakanul şi o parte din Iberia; la moartea sa (15 dec. 1025), Vasile II lăsa ca mostenire un Imperium, care se īntindea de la munţii Armeniei la Marea Adriatică şi de la Dunăre la Eufrat 1025-1082, Constantin VIII; coīmpărat din apr. 961
    - la moartea lui Constantin VIII (11 nov. 1028) rămineau după el trei fiice: Evdochia, Zoe şi Teodora; pentru a asigura Roman succesiunea, Zoe s-a căsătorit (12 nov. 1028) Argyros, care s-a īncoronat īmpărat 1028-1034, Roman III Argyros
    - după moartea lui Roman III (11 apr. 1034) īmpărăteasa Zoe s-a căsătorit pentru a doua oară, luīndu-l de soţ pe tīnărul paflagonian Mihail

    1034-1041, Mihail IV Paflagonianul; domnia i-a fost tulburată de răscoala lui Ştefan Vojislav, conducătorul Zetei (izbucnită īn 1035, s-a īncheiat īn 1042 cu dobīndirea independenţei; Zeta a fost primul stat slav care s-a emancipat de sub dominaţia bizantină), precum şi aceea condusă de Petru Delian (1040-1041), ce-a cuprins o mare parte din Peninsula Balcanică
    - la 10 dec. 1041, Mihail IV, epuizat şi ros de boală, a părăsit domnia şi s-a retras la mănăstire; pentru asigurarea continuării dinastiei, īmpărăteasa Zoe a adoptat pe un fiu al surorii lui Mihail IV, numit tot Mihail, care a fost īncoronat īmpărat (14 dec. 1041)

    1041-1042, Mihail V Kalaphates (= "Smolitorul"); īndepărtīnd-o de la palat pe īmpărăteasa Zoe (18 apr. 1042) şi-a atras adversitatea legitimiştilor, care l-au detronat şi orbit (20 apr. 1042), readucīnd-o la conducerea imperiului pe Zoe 21 apr.-11 iun. 1042, Zoe şi sora sa Teodora (prima oară)
    - la 11 iun. 1042 Zoe, īn vīrstă de 64 de ani, s-a căsătorit pentru a treia oară, luīnd de soţ pe senatorul Constantin, care a primit coroana imperială (12 iun. 1042)

    1042-1055, Constantin IX Monomachos; īn timpul domniei sale a purtat lupte īmpotriva uzurpatorilor George Maniakes şi Leon Tornikios, ruşii au lansat ultimul lor atac asupra Constantinopolului (iun. 1043), imperiul a fost invadat de pecenegi (1046-1047) şi de turcii selgiucizi (sept. 1048), iar īn iul. 1054 s-a produs separarea definitivă dintre biserica constantinopolitană şi cea romană (Marea schismă)
    - la moartea lui Constantin IX (11 ian. 1055), domnia a fost preluată de Teodora

    1055-1056, Teodora (a doua oară)

    1056-1057, Mihail VI Stralioticul
    - īn urma revoltei comandanţilor militari din Asia Mică, Isac Comnenul a fost proclamat īmpărat īn 8 iun. 1057 la Gomaria (localitate īn Paphlagonia); după ce armata imperială trimisă īmpotriva răsculaţilor a fost īnfrīntă sub zidurile Niceei (20 aug. 1057), Mihail VI a intrat īn negocieri cu Isac Comnenul, dar īmpăratul a fost obligat să abdice şi să se călugărească īn urma unei răscoale populare din capitală şi a intervenţiei decisive a patriarhului Mihail Kerularios; la 1 sept. 1057 Isac a intrat īn Constantinopol, fiind īncoronat de patriarh

    1057-1059, Isac (Isaac) I Comnenul
    - la 25 dec. 1059 a abdicat, desemnīnd ca urmaş pe aristocratul Constantin Ducas, care a īntemeiat o nouă dinastie

  3. #3

    Post Re : Conducatorii Bizantului (03)

    DINASTIA DUCAS

    1059-1067, Constantin X; īn timpul domniei sale uzii au invadat imperiul (1064 sau 1065), ungurii au cucerit Belgradul (1064), iar turcii Marelui Selgiucid Alp Arslan (1063-1072) au supus V teritoriul regatelor armene Ani şi Kars (1064 - 1065), au devastat Cilicia şi au pus stăpīnire pe Caesareea

    21 mai-31 dec. 1067, Evdochia (Eudocia) Macrembolitissa (prima oară); văduva precedentului, regentă īn numele fiilor ei Mihail, Andronic şi Constantin; treburile de stat au fost conduse de Mihail Psellos şi caesar-ul Ioan Ducas, fratele īmpăratului defunct
    - sub presiunea comandanţilor militari, Evdochia a fost nevoită să se recăsătorească, luīndu-l de bărbat pe generalul cappadocian Roman Digenis (sau Diogenes), īncoronat īmpărat la 1 ian. 1068

    1068-1071, Roman IV Digenis; īn Occident, stăpīnirile bizantine din Peninsula Italică şi insula Sicilia au fost pierdute definitiv (1068-1072) īn favoarea normanzilor conduşi de Robert Guiscard, iar īn Orient, după două campanii victorioase (1068 si 1069) asupra turcilor selgiucizi (de exemplu victoria de la Hierapolis, azi Manbidj, Siria, 20 nov. 1068), īn cea de-a treia a suferit o gravă īnfrāngere la Manzikert (azi Malazgīrt, īn regiunea Lacului Van) (19 aug. 1071) din partea Marelui Selgiucid Alp Arslan, fiind luat prizonier; după īncheierea unui tratat de pace defavorabil, care a permis turcilor selgiucizi īnaintarea spre centrul Anatoliei, Roman IV a fost eliberat
    - la vestea dezastrului, Evdochia l-a declarat depus pe Roman IV, iar la īntoarcere īmpăratul a fost orbit din ordinul lui Mihail Ducas

    19 aug.-24 oct. 1071, Evdochia (a doua oară); īncercarea ei de a conduce singură imperiul a eşuat, caesarul loan Ducas īndepărtīnd-o de la curte şi īnchizīnd-o īntr-o mănăstire; proclamarea lui Mihail Ducas ca īmpărat

    1071-1078, Mihail VII Ducas Parapinakes; īmpărat titular din mai 1067; domnia sa a fost tulburată de revoltele celor trei pretendenţi la coroana imperială: caesar-ul Ioan Ducas (īn 1073), susţinut de aventurierul normand Roussel de Bailleul, Nicefor Bryennios, comandantul trupelor din partea europeană a imperiului (3 oct. 1077-apr. 1078) şi Nicefor Botaniates, strategul themei Anatolikon (proclamat īmpărat la 7 ian. 1078)
    - īn mart. 1078, īn urma răscoalei din Constantinopol, Mihail VII a abdicat şi s-a retras la mănăstirea Studion; Nicefor Botaniates a intrat īn capitală (24 mart. 1078), unde a primit coroana imperială

    1078-1081, Nicefor III Botaniates; apogeul crizei din sec.XI; continuarea luptelor pentru coroana imperială īn care erau angajaţi Nicefor Bryennios, Nicefor Basilakios, Constantin Ducas şi Nicefor Melissenos; profitīnd de luptele interne, conducătorul selgiucid Suleiman ibn Kutalmīs a pus stăpīnire pe mare parte din Anatolia, făcīnd din Niceea (cucerită īn cca 1080) capitala sultanatului său (din 1081)
    - comandantul militar Alexie Comnenul, revoltat īmpotriva autorităţii imperiale, cu asentimentul puternicei familii Ducas (acordul de la Tzurullon, azi Corlu) şi avīnd concursul garnizoanei germane din Constantinopol, a pătruns (1 apr. 1082) īn capitală, care timp de trei zile a fost supusă jafului; Nicefor III a abdicat, iar Alexie a devenit īmpărat (4 apr. 1081), īntemeind o nouă dinastie

    DINASTIA COMNENILOR

    1081-1118, Alexie (Alexios) I Comnenul; īntre 1081 şi cea 1090, coīmpărat a fost Constantin Ducas, fiul fostului īmpărat Mihail VII, iar apoi, din sept. 1092, fiul său loan (viitorul īmpărat); consolidarea autorităţii imperiale şi efort de restaurare a puterii internaţionale a Bizanţului; pentru a face faţă campaniilor normande (1081-1085) īn Peninsula Balcanică şi-a aliat pe veneţieni, cărora le-a acordat importante privilegii comerciale (mai 1082); repetatelor invazii ale pecenegilor (1086, 1087, iarna 1090-1091), Alexie le-a răspuns printr-o mare campanie, īncheiată cu biruinţa decisivă asupra pecenegilor īn bătălia de la poalele muntelui Lebunion (29 apr. 1091); construindu-şi o puternică flotă, īn 1093 a reuşit să readucă sub ascultare insula Cipru şi Creta şi să recucerească stăpīnirile pierdute īn 1088-1089 īn favoarea emirului Tzachas din Smirna (azi Izmir); īn schimbul promisiunii de a-i aproviziona, a-i trece īn Asia Mică şi a li se alătura cu un corp de oaste, Alexie I a cerut conducătorilor primei cruciade (1096-1099) să restituie imperiului orice teritoriu īi aparţinuse vreodată şi să-i presteze jurămīnt de fidelitate pentru celelalte teritorii cucerite; redobīndirea părţii de vest a Asiei Mici (Niceea a fost luată la 19 iun. 1097); cucerirea Antiohiei (3 iun. 1098) de către Bohemond de Tarent şi refuzul acestuia de a recunoaşte suzeranitatea lui Alexie I au provocat conflictul bizantino-cruciat (1099); profitīnd de presiunea selgiucizilor asupra cruciaţilor, bizantinii au pus stăpīnire, īn 1103 şi 1104, pe cetăţile Adana (azi Seyhan), Tarsus şi Mamistra (sau Mopsuestia, azi Misis), iar flota imperială a cucerit Laodiceea (azi Latakia) şi alte oraşe porturi de pe coastă pīnă la Tripolis (azi Trabulus esh Sham), ceea ce a provocat reacţia lui Bohemond de Tarent, care a debarcat (9 oct. 1107) la Avlona (azi Vlore) şi a atacat Dyrrachium (azi Durres), dar a fost īnfrīnt şi obligat să īncheie tratatul dezavantajos de la Deabolis (sept. 1108), prin care recunoştea suzeranitatea lui Alexie I

    1118-1143, Ioan II; a purtat lupte cu veneţienii (1123-1126), fiind obligat să le reīnnoiască acestora (aug. 1126) privilegiile comerciale anterioare, cu pecenegii (1122), pe care i-a īnvins după ce acestia invadaseră imperiul şi jefuiseră pīnă īn Tracia şi Macedonia şi cu ungurii (1128-1129) care, după unele succese, au fost īnfrīnţi, obligaţi să se retragă şi să īncheie pacea cu bizantinii; īn Orient, Ioan II a luptat īmpotriva emiratului Danismenizilor, a supus Cilicia armeană (primăvara anului 1137) şi a impus, după un scurt asediu victorios asupra Antiohiei (aug. 1137), suzeranitatea bizantină principelui Raimond de Poitiers; pentru a neutraliza forta crescīndă a Regatului normand din sudul Peninsulei Italice şi Sicilia a īncheiat alianţe antinormande cu "Sfīntul imperiu" şi cu Pisa (căreia i-au fost reconfirmate, īn 1136, privilegiile comerciale acordate īn oct. 1111)

    1143-1180, Manuel I; a promovat o politică nerealistă, urmărind refacerea vechiului teritoriu al imperiului; după o campanie victorioasă īmpotriva turcilor selgiucizi (1146-1147), imperiul a fost invadat, īn 1147, de normanzi care au cucerit insula Corfu (recucerită cu ajutor veneţian īn 1149), au jefuit Eubeea (Evvoia sau Negroponte), iar apoi au pătruns īn Golful de Corint, de unde au prădat Teba (azi Thevai), Atena şi Corint (Corinth); reluīnd războiul cu normanzii (1155-1158), după unele succese, imperialii au suferit o grea īnfrīngere la Brindisi (28 mai 1156) şi au fost repede īnlăturaţi din peninsulă; īn Orient, a reinstituit suzeranitatea bizantină asupra formaţiilor cruciate din Cilicia, Antiohia (1158) şi Ierusalim (1159); īn partea de nord-vest, īn urma unei mari campanii īmpotriva Regatului maghiar, a īncorporat imperiului Dalmaţia, Croaţia; Bosnia şi regiunea Sirmium (1167); acordarea de privilegii Genovei (oct. 1169) şi Pisei (1170) a atras după sine duşmănia Veneţiei, faţă de care Manuel I a reacţionat prompt şi, la 12 mart. 1171, īn īntreg imperiul negustorii veneţieni au fost arestaţi, bunurile şi navele lor confiscate, ceea ce a declanşat, războiul cu Veneţia, īncheiat īn 1175 printr-un tratat de pace care prevedea reīnnoirea privilegiilor şi plata unor mari despăgubiri; profitīnd de complicaţiile lui Manuel, Kīlīc Arslan II, sultan selgiucid de Konya (1156-1192), a denunţat, īn 1175, suzeranitatea bizantină (care data din 1161), ceea ce l-a determinat pe īmpărat să īntreprindă, īn 1176, o mare campanie īn Asia Mică, īncheiată cu o grea īnfrīngere a armatei bizantine īn defileul de la Myriokephalon (azi Chardak Pas) (17 sept. 1176)

    1180-1183, Alexie II; coīmpărat din 1172; succedīnd la vīrsta de 12 ani, s-a aflat, īntre 24 sept. 1180 şi 16 mai 1182, sub regenţa mamei sale Măria de Antiohia, ajutată de protosebastul Alexie Comnenul, un nepot al īmpăratului defunct
    - Andronic Comnenul, un văr al īmpăratului Manuel, aflat la Oinanon, īn Paphlagonia, unde era guvernator, mare adversar al aristocratiei bizantine şi a occidentalilor, s-a erijat īn "tutore desemnat" al tīnărului Alexie; īn mai 1182 a traversat Asia Mică şi şi-a fixat tabăra la Chalkedon; flota condusă de A.Kontostephanos, căreia i se īncredinţase blocarea Bosforului, a trecut de partea lui Andronic; īn acelaşi timp īn Constantinopol a izbucnit o răscoală īmpotriva protosebastului Alexie Comnenul şi a regenţei Maria de Antiohia, īn urma căreia Andronic a pătruns īn capitală, afişīndu-se īn salvator şi protector al lui Alexie II; īn calitatea sa de regent a devenit adevăratul stăpīn al curţii imperiale, iar īn sept. 1183 s-a īncoronat īmpărat asociat al "protejatului" său, care, două luni mai tīrziu, īn nov. 1183, a fost ucis prin sugrumare, Andronic rămīnīnd singur īmpărat

    1183-1185, Andronic I; īn vara anului 1185 imperiul a fost invadat de o puternică armată normandă condusă de Guillaume II

    1166-1189, care a cucerit orasul Dyrrachium (azi Durres) 6 iun. 1185, flota lor a pus stăpīnire pe insula Corfu, Cefalonia Kefalinia) şi Zante (Zakinthos), precum şi marele oraş Thessalonic (24 aug. 1185), cucerit după un atac combinat terestru şi naval, urmat de un jaf cumplit; apoi, armata normandă, pe două coloane, s-a īndreptat spre Serres şi Constantinopol; la 12 sept. 1185 a izbucnit īn capitală o răscoală populară, īn frunte cu elemente aristocratice potrivnice basileului, īn urma căreia Andronic I a fost sfīrtecat de constantinopolitani
    - la 12 sept. 1185 Isac Anghelos (Angelos), nepotul lui Constantin Anghelos şi al Teodorei, fiica īmpăratului Alexie I, a devenit īmpărat, īntemeind o nouă dinastie

  4. #4

    Post Re : Conducatorii Bizantului (04)

    DINASTIA ANGHELOS

    1185-1195, Isac II; forţele bizantine comandate de generalul Alexie Branas au repurtat victoriile de la Mosynopolis şi Dimitrita (7 nov. 1185) asupra normanzilor, care au evacuat Thessalonicul, Dyrrachium şi insula Corfu, ei păstrīnd numai insula Cefalonia şi Zante; īn toamna anului 1185, īn nord a izbucnit răscoala vlaho-bulgară condusă de Asan şi Petru, doi fraţi de origine vlahă, īn urma căreia, īn teritoriul cuprins īntre Dunăre şi Balcani, s-a constituit un nou stat; după eşecul īncercărilor bizantine din 1186, 1187 şi 1188 de a recuceri teritoriul pierdut īn favoarea Asăneştilor, tratatul īncheiat (vara 1188) cu aceştia din urmă a īnsemnat recunoaşterea tacită a noii realităţi politice; victoriile forţelor cruciate care invadaseră imperiul (la 28 iun. 1189) sub conducerea lui Frederic I Barbarossa asupra bizantinilor, precum şi ocuparea Adrianopolului (22 nov. 1189), a Traciei şi Macedoniei orientale l-au obligat pe Isac II să īncheie un tratat la Adrianopol (febr. 1190) cu Frederic I prin care se obliga să asigure participanţilor la a treia cruciadă (1190-1192) nave bizantine pentru a trece īn Asia Mică, aprovizionarea cu hrană la preţuri convenabile ş.a.; īn 1190 forţele bizantine au īnfrīnt pe marele jupīn Ştefan Nemanja (cea 1170-1196) pe cursul Moravei, obligīndu-l să cedeze teritoriile recent cotropite, dar au eşuat īn īncercarea de a cuceri statul vlaho-bulgar; după un nou eşec din 1194, Isac II a īntreprins o campanie īmpotriva Asăneştilor (mart.-apr. 1195), īn cursul căreia īmpăratul a fost īnlăturat de la putere şi orbit de fratele său Alexie (8 apr. 1195), care a preluat domnia 1195-1203, Alexie III
    - prin īnţelegerea dintre Alexie Anghelos, fiul īmpăratului detronat şi forţele crucialo-veneţiene (īncheiată definitiv la 20 mai 1203, īn insula Corfu), participanţii la a patra cruciadă (1202-1204) au hotărīt ca, īn schimbul unor obligaţii asumate de bizantini (ca pitita uriaşei sume de 200.000 mărci de argint, unirea bisericii constantinopolitane cu cea romană sub supremaţia papei, participarea la cruciadă cu 10.000 de combatanţi ş.a.), să meargă asupra Constantinopolului pentru a-l reīnscăuna pe Isac II; īn urma unui atac combinat, terestru şi naval, capitala bizantină a capitulat la 17 iul. 1203 (după asediul īnceput la 24 iun. 1203); Alexie III şi-a aflat salvarea prin fugă, Isac II fiind restabilit pe tron 1203-1204, Isac II (a doua oară); din 18 iul. 1203 a domnit īmpreună cu fiul său Alexie IV
    - īn urma unei revolte populare din Constantinopol izbucnită la sfīrşitul lunii ian. 1204, Isac II a fost depus (28 ian. 1204); după ce coroana imperială fusese oferită, la 25 ian. 1204, lui Nicolae (Nikolaos) Kanabos, aristocraţia constantinopolitană antilatină l-a proclamat īmpărat pe Alexie Ducas, supranumit Murtzuphlos din cauza sprīncenelor sale groase

    28 ian.-13 apr. 1204, Alexie V Ducas Murtzuphlos, īncoronat la 5 febr. 1204; ginerele īmpăratului Alexie III Anghelos
    - la 13 apr. 1204, după un asediu de trei zile, Constantinopolul a fost cucerit de către cruciaţi; Alexie V şi-a aflat salvarea prin fugă; capitala Imperiului bizantin a fost supusă unui jaf cumplit timp de trei zile
    - conform īnţelegerii dintre cruciaţi şi veneţieni (mart. 1204), concretizaţi īn Partitio Romaniae, teritoriul bizantin a fost īmpărţit īntre cuceritorii latini (vezi Imperiul latin de la Constantinopol, Imperiul bizantin de la Niceea, Imperiul bizantin de Trapezunt, Ahaia, Epir)
    - la 25 iul. 1261 armata Imperiului de la Niceea, comandată de strategul Alexie Strategopoulos, profitīnd de faptul că Constantinopolul era practic lipsit de apărare, a cucerit oraşul; īmpăratul latin Balduin II şi-a abandonat tronul; la 15 aug. 1261 Mihail VIII şi-a făcut intrarea solemnă īn Constantinopol, restaurānd Imperiul bizantin

    DINASTIA PALEOLOGILOR

    1261-1282, Mihail VIII (īmpărat de Niceea, din 1259); urmărind refacerea vechiului teritoriu bizantin a luptat īn Peninsula Balcanică īmpotriva Principatului de Ahaia (1261, 1264), a bulgarilor (1261, 1265, 1272, 1277-1278), a tătarilor (1265), pe care mai apoi şi i-a aliat īmpotriva bulgarilor (1272) şi īmpotriva Despotatului de Epir (1264), iar īn Asia Mică īmpotriva Emiratului de Mentese (1269, 1278), care făcuse importante achiziţii teritoriale; iniţial s-a aflat īn alianţă cu Genova īmpotriva Veneţiei, dar după īnfrīngerea de la Settepozzi, īn Golful Nauplia (iul. 1263), Mihail VIII şi-a reconsiderat pozitia, īncheind cu veneţienii un important tratat (4 apr. 1268); pentru a contracara planurile latinilor de a ataca Imperiul bizantin şi īn primul rīnd pe principalul său adversar Carol de Anjou, regele Siciliei (1265-1282), a desfăşura intensă activitate diplomatică şi a acceptat, īn 6 iul. 1274, la Conciliul de la Lyon, unirea cu biserica Romei, ceea ce i-a atras adversitatea a numerosi supuşi

    1282-1328, Andronic II; coīmpărat din 8 nov. 1272; īntre 21 mai 1294 şi 13 oct. 1320 l-a avut asociat la domnie fiul său Mihail IX, iar īntre 2 febr. 1325 şi pīnă cīnd a fost depus (24 mai 1328), a domnit īmpreună cu nepotul său Andronic III; după ce au repurtat unele succese īmpotriva Despotatului de Epir (1290), bizantinii au pierdut īnsemnate teritorii şi puncte strategice īn favoarea sīrbilor şi bulgarilor; favorīzīndu-i pe genovezi
    - care au ajuns să controleze comerţul dintre bazinul mediteranean şi cel pontic, Andronic II a intrat īn război cu Veneţia, aceasta din urmă obligīndu-l pe īmpăratul bizantin să acorde negustorilor ei vechile privilegii (4 oct. 1302, reīnnoite īn 1310); pentru a se īmpotrivi cu succes īnaintării turcilor īn Asia Mică Andronic II, a făcut apel la mercenari alani şi catalani ("almugayares"), care īnsă au provocat mari prădăciuni bizantinilor, iar īn 1311 catalanii au īntemeiat un principat aragonez la Atena (care a dăinuit pīnă īn 1388); dintre seminţiile turceşti care au pus stăpīnire pe cea mai mare parte din Asia Mică, s-a remarcat cea condusă de emirul Osman, ce a cucerit şi supus importante teritorii (īntre care şi orasul Prusion, azi Brusa, 6 apr. 1326, devenită ulterior capitală); dezmoştenirea lui Andronic III, fiul lui Mihail IX, de către bunicul său Andronic II, a generat un război civil īntre cei doi Andronici (1321 - 1328), īntrerupt de scurte armistiţii, īn care au intervenit, nu fără foloase, conducătorul sīrb Stefan Uros III Decanski (1321 - 1331) şi tarul bulgar, Mihail Sisman (1323-1330), şi īncheiat prin cucerirea capitalei şi depunerea lui Andronic II

    1328-1341, Andronic III; īn Peninsula Balcanică bizantinii au cucerit Thessalia (1333 si 1335), Epirul şi Akarnania (1337, definitiv īn 1340), dar au pierdut īn 1334 mare parte din Macedonia (cu importantele orase Ohrida, Prilep, Strumitza, azi Strumica, Castoria şi Vodena) īn favoarea sīrbilor prin tratatul de pace īncheiat cu Ştefan Dusan (1331 - 1355) īi recunoştea acestuia toate achiziţiile teritoriale făcute de el şi de predecesorii săi Ştefan Uros II Milutin (1282-1321) şi Stefan Uros III Decanski; īn 1329 insula Chios (pierdută īn cca 1302) a reintrat īn stăpīnirea deplină a imperiului; īn Asia Mică, turcii otomani au supus numeroase teritorii, īntre care şi importantele orase Niceea (azi Iznik) (1329) şi Nicomedia (azi Izmit) (1337)

    1341-1376, Ioan V (prima oară); succedīnd tatălui său la vīrsta de 9 ani, s-a aflat, iniţial, sub regenţa marelui domestic Ioan Cantacuzino apoi, după īnlăturarea acestuia, tīnărul īmpărat a fost īncoronat la 15 nov. 1341, iar conducerea a fost asumată (pīnă īn 1347) de regenta Ana de Savoia, mama sa, susţinută de patriarhul Ioan Kalekas şi de megaducele Alexie Apokaukos (pīnă īn 11 iul. 1345, cīnd a fost ucis)
    - la 26 oct. 1341, Ioan Cantacuzino s-a proclamat īmpărat la Didymoteikhon (azi Dimetoka)
    - īntre 1341 şi 1347 război civil īntre Ioan V Paleologul şi Ioan VI Canlacuzino, īn timpul căruia bulgarii lui Ioan Alexandru, sīrbii lui Ştefan Dusan şi genovezii au făcut importante achiziţii teritoriale pe seama bizantinilor, care la sfīrşitul acestui război nu mai stăpīneau decīt Trada, insula din nordul Mării Egee, Thessalonicul şi Paleoppnezul; Ioan VI Cantacuzino, stăpīn pe cea mai mare parte din teritoriul bizantin (īn ascultarea lui Ioan V Paleologul nu se afla decīt capitala, cu īmprejurimile), s-a īncoronat solemn ca īmpărat la Adrianopol (21 mai 1346), iar la īnceputul anului următor, după ce populatia şi garnizoana din Constantinopol au trecut de partea sa, a intrat īn capitală (3 febr. 1347), unde a īncheiat un acord cu regenta Ana de Savoia (8 febr. 1347) prin care s-a hotărīt ca Ioan VI Cantacuzino să cīrmuiască singur imperiul pe o perioadă de zece ani; o nouă īncoronare a lui Ioan VI Cantacuzino a avut loc la Constantinopol (13 mai 1347), urmată de căsătoria fiicei sale Elena cu Ioan V Paleologul (21 mai 1347) 1347-1354, Ioan VI Cantacuzino; coīmpărat, din 1353 (īncoronat īn 1354), fiul său Matei (care a renuntat īn 1357); a creat pentru cei doi fii ai săi Matei (īn 1347) şi Manuel (īn 1348) două principate autonome pe teritoriul european; īncercīnd să īnlăture monopolul negustorilor genovezi, acestia din urmă au ripostat, īnfrīngīnd īn două rīnduri (1348 si 1349) (aşa-numitul "Război al Galatei") flota bizantină, iar prin tratatul de pace īncheiat (mart. 1349) genovezii şi-au consolidat monopolul comercial īn Bosfor; războiul cu Genova a fost reluat, bizantinii participānd alături de veneţieni şi aragonezi la lupta din Bosfor (13 febr. 1352) īmpotriva flotei genoveze; abandonat de aliaţi, Ioan VI Cantacuzino a fost obligat să īncheie o nouă pace cu genovezii (6 mai 1352), acordīndu-le acestora importante avantaje teritoriale şi comerciale
    - īn toamna anului 1352, Ioan V Paleologul, cu sprijin de la veneţieni, sīrbi şi bulgari a declansat lupta īmpotriva lui Ioan VI Cantacuzino (cel de-al doilea război civil), care avea sprijinul sultanului Orhan
    - la 2 mart. 1354 turcii otomani conduşi de Suleiman Pasa, fiul lui Orhan, care veniseră īn ajutorul lui Ioan VI Cantacuzino, pun stăpīnire pe portul Gallipoli (azi Gelibolu), din Tracia, stabilindu-se durabil īn Europa, după care şi-au lărgit stăpīnirea, ceea ce a dus la ruperea legăturilor lui Ioan VI Cantacuzino cu turcii otomani
    - la 22 nov. 1354, īn urma unei răscoale populare din Constantinopol, Ioan VI Cantacuzino a fost obligat să abdice īn favoarea lui Ioan V Paleologul, care a rămas singur īmpărat
    - cuceririle turcilor otomani: īn 1360 Heracleea (azi Eregli), īn nov. 1361 Didymoteihhon (azi Dimetoka), īn 1364 Biga s.a. l-au determinat pe Ioan V Paleolog să plece, īn ascuns, īn 1366, la Buda, solicitīnd, īn zadar, ajutor din partea lui Ludovic I de Anjou īmpotriva cuceritorilor otomani; capturat şi īntemniţat la Vidin de către Stratimir, a fost eliberat īn urma intervenţiei armate a lui Amedeo de Savoia, care a recucerit Gallipoli (2 aug. 1366), precum şi unele oraşe-porturi (Mesembria şi Sozopolis); īntre 1369 şi 1371 a efectuat o vizită īn Occident, urmărind dobāndirea de ajutoare īmpotriva turcilor otomani; eşuānd şi de această dată, Ioan V Paleologul a fost obligat să se īnchine prepotenţei otomane, intrīnd īn relaţii de vasalitate faţă de sultanul Murad I (1373)
    - Andronic, fiul mai vārstnic al lui Ioan V Paleologul, după ce a eşuat īn 1373 īn īncercarea de a-şi īnlătura tatăl, la 12 aug. 1376 a ocupat Constantinopolul şi l-a īntemnitat pe Ioan V

    1376-1379, Andronic IV, īncoronat la 1 oct. 1376
    - la 1 iul. 1379, Ioan V, cu sprijinul Veneţiei şi al turcilor otomani, l-a īnlăturat de la domnie pe fiul său

    1379-1390, Ioan V (a doua oară); īn schimbul ajutorului primit din partea sultanului Murad I pentru redobīndirea domniei, s-a obligat faţă de turcii otomani la plata unui tribut anual de 30.000 de ducaţi şi să se pună la dispoziţia suzeranului său cu un corp militar de 12.000 de oameni; pentru a pune capăt conflictului cu fiul său Andronic (IV), Ioan V a īncheiat o īnţelegere (la 2 nov. 1382) cu fiii săi, hotărīnd: Andronic devenea urmaş la tron şi primea ca apanaj unele teritorii īn Tracia, Manuel, al doilea fiu, primea Thessalonicul, īn timp ce Teodor, al treilea fiu, devenea despot de Morea; īn apr. 1387, după un asediu de trei ani, turcii otomani au cucerit Thessalonicul şi au luat prizonier pe despotul Manuel
    - la 14 apr. 1390 Ioan V a fost īnlăturat de la domnie de Ioan VII, fiul lui Andronic IV, avīnd sprijinul sultanului Baiazid I

    14 apr.-17 sept. 1390, Ioan VII
    - la 17 sept. 1390, Ioan V a fost restaurat cu ajutorul fiului său Manuel

    1390-1391, Ioan V (a treia oară); bizantinii au pierdut īn favoarea turcilor otomani oraşul Philadelphia (azi Alasehir), ultima cetate bizantină din Asia Mică

    1391-1425, Manuel II; coīmpărat din 25 sept. 1373; īntre 10 dec. 1399 şi 15 iun. 1403, pe timpul cīt a fost plecat īn Occident, unde īncerca să dobīndească ajutoare armate contra turcilor otomani, imperiul s-a aflat sub cīrmuirea lui Ioan VII Paleologul, fiul lui Andronic IV, cu care Manuel se īmpăcase; după tratatul avantajos din primăvara anului 1403, īncheiat cu Suleiman, un fiu al lui Baiazid I, care renunţa la obligaţiile de vasalitate şi la plata tributului, cedīnd bizantinilor Thessalonicul, Peninsula Calcidică cu Muntele Athos şi unele insule, la 22 febr. 1424 a īncheiat un nou tratat cu turcii otomani, bizantinii plătind din nou tribut (īn valoare de 300.000 de aspri) şi cedīnd unele teritorii, reintrīnd astfel sub suzeranitatea otomană

    1425-1448, Ioan VIII; coīmpărat din 19 ian. 1421; la 29 mart. 1430 Murad II a cucerit Thessalonicul (care fusese cedat de bizantini īn 1423 veneţienilor)
    - la moartea lui Ioan VIII (31 oct. 1448), fără a desemna un moştenitor, Constantin, fratele mai mare al īmpăratului, s-a proclamat īmpărat, īncoronīndu-se la Mistra la 6 ian. 1449; cu ajutor din partea catalanilor a venit la Constantinopol la 12 mart. 1449, iar la 25 mart. 1449 a īncheiat pacea cu, sultanul otoman pe 25 de ani

    1449-1453, Constantin XI (sau Constantin Dragases)
    - la 29 mai 1453 (după un asediu īnceput la 7 apr.) Constantinopolul a fost cucerit de turcii otomani conduşi de sultanul Mehmed II; īmpăratul Constantin şi-a aflat moartea īn luptă; timp de trei zile şi trei nopti oraşul-capitală a fost supus unui jaf cumplit; sfīrşitul Imperiului bizantin

    BIBLIOGRAFIE:
    1. POPA D. Marcel, MATEI C. Horia - mică enciclopedie de ISTORIE UNIVERSALĂ

    http://www.dracones.ro/?operatie=sub...RII_BIZANTULUI
    Last edited by Tricoderonga; 26-08-10 at 08:26 PM.

Similar Threads

  1. Conducatorii ROMEI
    By Tricoderonga in forum Preistorie-Istorie ANTICA: context, izvoare istorice, date cronologice
    Replies: 0
    Last Post: 26-08-10, 07:16 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •