Results 1 to 1 of 1

Thread: Cultura si civilizatie in societatea dacica

  1. #1

    Post Cultura si civilizatie in societatea dacica

    Civilizația și cultura dacilor a avut în spațiul carpato-dunărean o mare dezvoltare timp de câteva sute de ani și a atins nivelul cel mai înalt în sec. I î.Hr (î.e.n.) - I d.Hr.

    În arheologie, termenul de cultură se referă atât la aspectele vieții materiale, cât și la cele spirituale, în totalitatea lor, studiind: așezările, locuințele, uneltele, armele, ceramica, podoabele, riturile funerare, ritualurile religioase, manifestările artistice.[1] Scriitorul antic Dio Chrysostom spunea: "geții sunt mai înțelepți decât aproape toți barbarii și mai, asemenea grecilor.[2]

    Origini
    Tracii, al căror nivel de civilizație și cultură n-a fost egalat în antichitate, pe întregul teritoriu european (în afara lumii grecești, etrusce și romane) decât de civilizația celților, pe care în unele privințe chiar au depășit-o, erau un popor a cărui forță și cultură s-a bucurat de multă considerație în antichitate.

    Denumirea generală de "traci" a fost dată triburilor de limbă tracică dintre Marea Egee și Dunăre; triburile din nordul Dunării, vorbind aceeași limbă tracică, purtau nume de daci sau de geți, sau nume tribale specifice (carpi, costoboci, etc.).

    Muzica, religia, medicina populară empirică, artele meșteșugărești dezvoltate de traci erau unanim apreciate de greci și de romani, iar aportul traco-frigian la cultura elenică a fost considerabil: divinități ca Dionysos, Sabazios, Semele, Seirenes, Silenus, etc.; medicină populară: zeul-"medic" Aesculapios, plante medicinale geto-dace, câteva cuvinte importante în limba greacă (ambon, basileus, etc.) și o serie de mari figuri ale civilizației elenice: Tucidide, artiștii Brygos, Doidalses, antroponime trace, gramatici ca Dionysios Thrax, câțiva filologi, etc.[3]

    Teritoriul ocupat de traci se întindea de la Marea Egee până în regiunea Boemiei, și din zona Serbiei actuale până la gurile Bugului.

    Dar, în contrast cu tracii dintre Haemus și Marea Egee, care n-au reușit să-și întemeieze o civilizație proprie și o politică a lor, ci serveau numai ca unelte oarbe, mercenari sălbatici, geții, stăpânitorii marelui drum de civilizație al Dunării, de la început își urmăreau o politică a lor și alcătuiau un stat bine închegat, primeau puternice înrâuriri grecești, dar în aceeași vreme ofereau la rândul lor și grecilor și romanilor o consistență spirituală superioară și foarte caracteristică, pe care literatura antică a însemnat-o cu mirare și admirație, făcând din geți aproape un popor fabulos, prin vitejia, înțelepciunea și spiritul lui de dreptate.[4]

    Dacii și geții, ramură a marelui popor indo-european al tracilor, erau unul și același popor (fapt recunoscut de autorii antici) și vorbind aceeași limbă.[5] Dintre cele peste 100 de formațiuni tribale și gentilice ale tracilor, triburile dacilor și geților erau cele mai mari și cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins între Munții Balcani (Haemus) și Munții Slovaciei, și de la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei, adică până la Bazinul Panonic.

    Triburile denumite "dacice" locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii și al Banatului, iar ale "geților" în câmpia Dunării (inclusiv în sudul fluviului), în Moldova și Dobrogea de azi.

    Una și aceeași populație geto-dacă apare la scriitorii greci de obicei cu numele generic de "geți", iar la autorii romani cu denumirea de "daci", pentru prima dată la Iulius Caesar.[6]

    Dacii și geții sunt menționați de 63 de autori antici; de 32 în limba greacă și de 31 în latină.[7] Între etimologiile propuse pentru numele de "daci" este și cea care îl presupune ca derivând din daca ("cuțit, pumnal", arma caracteristică populațiilor geto-dace). Dar ipoteza cea mai plauzibilă pare a fi cea care leagă acest nume de dáos, cuvânt care în frigiană (limbă înrudită cu limba tracilor) înseamnă "lup".

    După mărturia lui Strabon, dacii înșiși își spuneau dáoi.[8] Pare destul de probabil că numele lor etnic derivă, în ultimă instanță, de la epitetul ritual al unei confrerii războinice.[9] Triburi războinice cu numele de "lupi" se întâlnesc în multe alte părți (în Spania, Irlanda, Anglia, etc.). Acest nume de animal, desigur totemic, explică forma de lup a stindardului dac. Se pare că în prima jumătate a sec. II î.e.n. toate aceste formațiuni gentilice și tribale constituiau patru uniuni puternice, fiecare emițând (încă din secolul anterior) monedă proprie.

    Nu se poate cunoaște data la care aceste ramuri tracice au ocupat ținuturile carpato-dunărene, locuite încă din epoca paleolitică; cert este însă că cei dintâi autori antici care îi menționează îi consideră autohtoni, deci instalați aici din timpul primelor migrații indo-europene, tracice.

    Geto-dacii s-au desprins din masa triburilor trace, începând să-și contureze un profil de civilizație distinctă, pe la începutul mileniului I î.e.n.[10] Câteva secole mai târziu, numele lor apare la autorii greci, alături de cel al sciților. Sciții, popor de origine iraniană, au ocupat pe la începutul sec. VII î.e.n. stepa din nordul Mării Negre, precum și regiunea Dobrogei în sec. III-II î.e.n. (care va fi menționată mai târziu în istorie ca Sciția Mică, Scythia Minor). Contactele stabilite încă din secolul VI î.e.n. cu sciții risipiți pe teritoriul Daciei (și cărora geții din Dacia le erau infinit superiori prin calitatea și vechimea culturii lor) au lăsat puține urme în arta geto-dacă.[11]

    Economia

    Formațiunea social-economică geto-dacă era cea de tipul obștei sătești, a proprietății colective a pământurilor. Dar alături de proprietatea comună funciară exista și proprietatea privată a comatilor, precum și proprietatea privată a regelui, a nobililor și a preoților. Teoretic, pământul aparținea monarhului. Comatilor le rămânea tripla obligație față de stat (a plății dărilor, a participării la lucrările publice și a satisfacerii obligațiilor militare).

    La prea puținele date transmise de autorii antici cu privire la economia geto-dacilor se adaugă mărturia istoricului got Iordanes (sec. VI e.n.), care în Istoria și originea geților, folosind și lucrarea (pierdută) a contemporanului său Cassiodor, scrie că geții au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor și aproape egali cu grecii, și după cum relatează Dio Chrysostomos, care a compus istoria și analele lor în limba greacă. Dio a fost un filosof și rector grec (cca 40-112), care, proscris de împăratul Domițian, a trăit printre geți, lăsând și câteva informații asupra lor. Oricum, atât textele sporadice ale autorilor antici, cât și descoperirile arheologice conduc la concluzia că, sub raportul dezvoltării economice și sociale, civilizația geto-dacilor era mult mai înaintată decât cea, de pildă, a germanilor.[12]

    Agricultura
    Asemenea celorlalte ramuri tracice, și geto-dacii erau mari producători de cereale: orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Baza economiei o formau agricultura și creșterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier încă din sec. III î.e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier însuma la acea dată: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viței de vie, târnăcoape, securi, greble cu șase colți, etc.

    Geto-dacii cultivau intensiv și vița de vie. Câțiva termeni dacici legați de această ocupație au rămas până azi în limba română (butuc, strugure, curpen). Practicau tot atât de intens albinăritul și, bineînțeles, pescuitul. Creșteau vite cornute, mici și mari; iar rasa de cai foarte iuți ai geților era renumită. Dacia era vestită și prin bogățiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane era foarte căutat de greci pentru construcția corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur păcura, dar numai cea găsită la suprafață (căci dovezi privind extracția păcurii nu există decât din epoca romană). Cu sarea gemă (mult folosită atât pentru conservarea peștelui și a cărnii, cât și la argăsitul pieilor) geto-dacii făceau un comerț intens, mai ales cu grecii.

    Prelucrarea metalelor

    Pământul Daciei era foarte bogat în minereuri. Meșterii geto-daci lucrau fierul și arama, argintul și aurul. Reducând minereul de cupru la o temperatură de 1085°C și amestecându-l cu cositor obțineau bronzul din care făceau felurite unelte și podoabe. Exploatau aurul nu numai din aflorismente (locurile unde, prin eroziune, roca auriferă apare la suprafață), ci și din nisipul aurifer al râurilor de munte. O mare dezvoltare luase prelucrarea fierului; metalurgia fierului a început pe teritoriul României către anul 800 î.e.n.[13] În timpul lui Decebal, se pare că la Sarmizegetusa și în împrejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din întregul teritoriu al Europei, rămas în afara Imperiului roman.

    În aceste ateliere se confecționau, mai întâi, ustensilele: nicovale masive, ciocane de diferite forme și dimensiuni, baroase și ciocane de forjă, pile, clești, dălți. Apoi, unelte și obiecte de fier servind la prelucrarea lemnului sau în construcții: ferăstraie cu pânză lată sau îngustă, cuie și piroane, topoare, scoabe, cuțitoaie, burghii, tesle, ținte, zăvoare și balamale pentru uși.

    În atelierele geto-dacilor se fabricau și marile cantități de arme necesare unei armate atât de numeroase: lănci și sulițe, săbii drepte și curbate, pumnale, scuturi, vârfuri de sulițe, etc. Apoi, diferite alte articole: lanțuri, compase, sule, cârlige de undițe, foarfeci, lame de brici, frigări mari (cu suporturile respective) cu doi sau mai mulți dinți, cuțite, etc. Din fier se confecționau și podoabe sau accesorii pentru îmbrăcăminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, brățări, etc.).

    Dar podoabele erau mai ales din argint. În atelierele argintarilor daci (în care s-au descoperit și uneltele meșterilor: nicovale mici, dălți, pile, ciocănașe) se lucrau coliere, brățări, inele, fibule, broșe, catarame; de asemenea, piese de harnașament. Existau adevărate centre meșteșugărești, grupând mai multe genuri de ateliere, printre care era și câte un atelier de orfevrărie; dar existau și meșteri argintari ambulanți, care se stabileau temporar în diferite localități mai mici.

    Măiestria lor se arăta în piese lucrate cu o fantezie și deosebită finețe: se cunosc încă din secolele IV și III î.e.n. podoabe reproducând prin tehnica ciocănitului imagini de ființe umane și animale, motive scito-iraniene vegetale sau fantastice, brățări spiralice, lanțuri ornamentale obținute prin împletire de fibre sau îmbinări de inele, palmete și capete de animale stilizate, brățări cu capete de șarpe de tip elenistic, din tezaurele de la Pecica, Costești, Căpâlna, Stăncuța în județul Galați, etc. Pe întreg teritoriul geto-dacic exista o artă dacică a argintului, generalizată, începând din sec. III î.e.n.[14]

    Meșterii argintari daci practicau și tehnica suflării cu aur. Obiectele de aur descoperite până acum sunt însă într-un număr foarte mic. Explicația (o explicație cel puțin parțială) ar putea fi dată de faptul că numai regele avea dreptul să posede obiecte de aur. Primul rege al marelui stat geto-dac (și, probabil că, înaintea lui, și șefii triburilor) instituise monopolul regal asupra aurului.

    Ceramica
    De-a dreptul impresionantă este cantitatea și calitatea ceramicii geto-dacilor, fapt atestat de descoperirile arheologice.
    Meșterii daci au început să folosească roata olarului din prima jumătate a sec. V î.e.n. Alți cercetători susțin însă că roata olarului ar fi fost folosită pe teritoriul geto-dacilor începând din sec. III î.e.n. La geții din Dobrogea și din câmpia de sud a Olteniei și Munteniei, tehnica lucrării ceramicii la roată se constată din secolele VI-V î.e.n. Deși ceramica lucrată cu mâna de geto-daci datează dintr-o perioadă mai veche (vasele descoperite la Tariverde datează din sec. VI î.e.n.), o producție locală caracteristică, de ceramică tipic geto-dacă apare mai întâi în perioada secolelor V-IV î.e.n.

    După o perioadă considerată „medie” (sec. III-II î.e.n.), epoca de aur a acestei ceramici este atinsă între aproximativ 100 î.e.n. și 106 e.n.; dată la care, odată cu cucerirea romană, ceramica geto-dacă va fi mult influențată (și treptat înlocuită) de produsele lucrate cu tehnica de depurare a pastei folosită de romani.

    Olarii geto-daci au preluat uneori de la meșterii străini unele procedee tehnice, sau anumite forme și motive ornamentale, imitând (de pildă) cupele grecești de tipul celor din Delos; dar formele vaselor geto-dace sunt în marea lor majoritate originale. Și dacă la aceasta se mai adaugă și faptul că ceramica fină, cerută de clienții bogați, mai era uneori și pictată cu motive animale sau vegetale (mai rar umane), se constată că meșterii olari din Dacia nu erau întru nimic inferiori meșterilor celorlate popoare antice care la acea dată se aflau pe aceeași treaptă de civilizație.

    Chiar din perioada secolelor V-IV î.e.n., când repertoriul de forme era încă sărac, apar, lucrate cu mâna, cele două forme caracteristice pentru ceramica geto-dacă: ceașca cu toartă (așa numita ceașcă dacică) și farfuria cu picior înalt, „fructiera”, cum i se spune de obicei, fiindcă seamănă într-adevăr cu o fructieră clasică. Cea mai veche ceașcă dacică cunoscută (găsită la Schela Cladovei, lângă Turnu Severin) datează din sec. II î.e.n. Ornamentația este încă simplă, reducându-se la linii incizate, alveole făcute cu degetul, precum și proeminențe în relief de brâie, butoane, uneori chiar reprezentări schematice de flori sau animale.

    În secolele III-II î.e.n. vasele sunt lucrate mult mai îngrijit. Formele de bază rămân aceleași, dar cu un număr mare de variante și (fără a fi încă pictate) cu un mult mai bogat repertoriu ornamental: brâu în relief cu alveole, torți (în cazul cănilor de lux) lucrate în torsadă, ornamente lustruite. Nu este, firește, cazul chiupurilor, a vaselor mari servind la păstrarea proviziilor, îngropate în pământ și atingând chiar o dimensiune de 2,20 m.

    În perioada ei de apogeu (sec. I î.e.n.-sec I e.n.), ceramica geto-dacă era în general lucrată cu roata (această tehnică predominând cantitativ în sec. I e.n.). Apar acum, sub influența ceramicii elenistice, vasele pictate: peste angoba (vopseaua) alb-gălbuie, motive geometrice, mai simple sau mai complicate, elemente vegetale redate fie naturalist fie stilizat, reprezentări (niciodată umane) de păsări și animale reale sau fantastice.

    Culorile folosite sunt de obicei roșul și brunul (în diferite nuanțe); mai rar, galbenul și negrul. Păsările și animalele sunt redate în mișcare sau în repaos, uneori având probabil semnificații simbolice și fiind, poate, angajate într-o compoziție, într-o scenă; dar până în prezent nu s-a descoperit niciun vas întreg care să confirme această presupunere.

    SURSA : http://ro.wikipedia.org/wiki/Civiliz...a_geto-dacilor
    Last edited by Tricoderonga; 26-08-10 at 05:42 PM.

Similar Threads

  1. Unitati militare de etnie dacica din armata romana
    By Tricoderonga in forum Dacii Liberi-Dacia Traiana-Dacia Aureliana
    Replies: 0
    Last Post: 26-08-10, 11:14 AM
  2. Religia DACICA, preotii
    By Tricoderonga in forum Geto-Dacii, o veche si inca vie civilizatie (cultura, societate)
    Replies: 0
    Last Post: 26-08-10, 10:12 AM
  3. Religia DACICA, ZEII
    By Tricoderonga in forum Geto-Dacii, o veche si inca vie civilizatie (cultura, societate)
    Replies: 0
    Last Post: 26-08-10, 10:10 AM
  4. De la Societatea civila la Societatea in civil
    By Sergiu Simion in forum Opinii, Comentarii, Stiri, Sondaje de opinie!
    Replies: 0
    Last Post: 25-07-10, 01:36 PM
  5. Cultura de intelligence a decidentilor politici romani
    By Sergiu Simion in forum Teme de actualitate: investigaţii, documentare, dezvăluiri
    Replies: 0
    Last Post: 23-07-10, 03:38 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •