Results 1 to 1 of 1

Thread: Slabirea dominatiei romane la sud de Dunare

  1. #1

    Post Slabirea dominatiei romane la sud de Dunare

    Slabirea dominatiei romane la sud de Dunare-Razboaiele Dacilor, dupa BUREBISTA

    În ultimele două decenii ale secolului I î.e.n. dacii nord-dunăreni au făcut mari eforturi militare pentru a-şi reîntregi vatra strămoşească, în acest scop ei au iniţiat numeroase acţiuni militare atât spre vest şi sud-vest, cât şi spre est, izvoarele consemnând, printre altele, în anul 15 î.e.n., o puternică pătrundere a dacilor appuli din ţinuturile intracarpatice până în zonele dintre fluviu şi mare (Horatiu, Consolatio ad Liviam, 387-388).

    La fel de susţinute au fost înfruntările cu romanii la hotarele vestice ale Daciei. Nu ar fi exclus ca încă în anul 13 î.e.n. să fi avut loc un atac al dacilor în Pannonia, respins de trupele generalului Marcus Agrippa. În orice caz, abia se potolise răscoala pannonilor din anii 13-11 î.e.n., că dacii au intrat în teritoriul acestora trecând Dunărea pe gheaţă (Cassius Dio, Historiae Romanae, LIV, 36).

    Acţiunea lor, conjugată cu o revoltă în zona dalmatică provocată de birurile excesive impuse de romani, a determinat redeschiderea porţilor templului lui Ianus din Roma - semn că survenise o situaţie de război. Răspunsul la această pătrundere a fost o expediţie a generalului Marcus Vinicius, care i-a înfrânt pe daci şi i-a urmărit, pe Mureş în sus, până în inima Daciei.

    În primele decenii ale secolului I e.n. pericolul expansiunii romane a crescut enorm, ameninţând în chip grav independenţa şi fiinţa poporului dac. S-au înmulţit acţiunile de cucerire ale corpurilor expediţionare romane care au vizat direct teritoriul Daciei, profilându-se tot mai clar planul expansionist al Romei.

    Momentul care a marcat o nouă fază a confruntării între daci şi romani l-a constituit expediţia comandată de Marcus Vinicius. Până la această expediţie Roma se menţinuse pe plan general în defensivă în vestul Daciei, mulţumindu-se să respingă atacurile date de geto-daci la sud de Dunăre, singuri sau aliaţi cu alte populaţii.

    Totodată, prin contralovituri dure, ea diminuase rezistenţa neamurilor dintre Haemus şi Istru, extinzându-şi, dacă nu stăpânirea efectivă, în orice caz controlul asupra teritoriilor din dreapta fluviului. O componentă principală a acestei politici romane la Dunăre fusese ocuparea porţiunii sud-estice a Daciei, cu scopul de a controla atât litoralul maritim, cât şi teritoriile dace extracarpatice. Se poate observa, concretizându-se de la an la an, politica de expansiune lentă dar implacabilă a Imperiului roman spre marele fluviu.

    Pentru un timp însă, din cauza necesităţilor de consolidare a stăpânirii la sud de această frontieră naturală, pe de o parte, şi a lipsei unor forţe suficiente pentru a se angaja într-un conflict de amploare cu dacii nord-dunăreni, pe de altă parte, armata romană nu a dezvoltat acţiuni ofensive de amploare peste fluviu.

    Dar atunci când au constatat că stăpânirea la sud de Dunăre era periclitată datorită repetatelor răscoale ale populaţiilor din Peninsula Balcanică, împletite cu incursiunile dacilor nord-dunăreni, comandanţii romani s-au decis să aplice drastice represalii peste fluviu împotriva primejdiosului lor adversar. Situaţia dacilor nord-dunăreni s-a înrăutăţit şi mai mult după ce în anul 6 e.n. s-a instituit un comandament militar al Moesiei (transformat mai târziu în provincie romană); ca legatus Augusti pro praetore exercitus a fost numit aici Caecina Severus, care şi-a făcut curând simţită prezenţa prin respingerea unui atac al dacilor (Cassius Dio, Historiae Romanae, LV, 30).

    Adoptarea unei strategii ofensive de către Roma nu a întârziat să-şi arate efectele. Prin anii 11-12 e.n. Cnaeus Cornelius Lentulus, guvernatorul Pannoniei şi Sextus Aelius Catus, generalul comandant al districtului militar moesic, au declanşat, în cooperare, vaste şi devastatoare operaţii militare împotriva dacilor nord-dunăreni. Primul a acţionat la vest de Olt, iar cel de-al doilea la est de acest râu, unde a distrus numeroase aşezări fortificate, printre care cele constatate arheologic la Zimnicea (jud. Teleorman), Popeşti (jud. Giurgiu), Piscul Crăsani (jud. Ialomiţa).

    Cu acest prilej au fost strămutaţi cu forţa la sud de Dunăre 50.000 de daci (Strabon, Geographia, 7, 3, 10) - măsură prin care s-a urmărit, cu certitudine, o depopulare a zonei şi slăbirea potenţialului demografic din zonele situate în imediata apropiere a fluviului. Totuşi, în teritoriul respectiv nu poate fi vorba nici pe departe de o golire totală de populaţie. De altfel, arheologic se constată că o serie de aşezări ca cele de la Tinosu şi Piroboridava şi-au continuat existenţa.

    Totodată atacurile dacilor, deşi mai rare, nu au încetat, fapt ce evidenţiază menţinerea la o cotă ridicată a capacităţii lor de efort militar, posibilităţile lor considerabile de a întreprinde acţiuni eficiente în teritoriile aflate sub ocupaţie romană. Astfel, în anul 12 e.n., geţii din Moldova de Jos atacă fulgerător nordul Dobrogii şi iau în stăpânire cetatea Aegyssus (Tulcea), apărată de o garnizoană odrisă. Ca urmare, întreaga navigaţie comercială şi militară la gurile Dunării încetase a fi controlată de trupele romane. Atacul este respins de regele odris, Rhoemetalces I coroborat cu intervenţia unei legiuni romane transportate cu navele pe fluviu şi comandată de Publius Vitellius, unchiul viitorului împărat Aulus Vitellius. După un greu asediu şi cu mari pierderi, aceştia reuşesc să-i alunge iarăşi pe geţi peste Istru (Ovidiu, Ex Ponto, I, 8, 11-20).

    Continuând seria unor astfel de acţiuni, în anul 15 e.n. un corp de oaste dacă a atacat prin surprindere cetatea Troesmis (Igliţa) şi i-a nimicit garnizoana. Faptul a determinat o ripostă imediată romană în urma căreia cetatea a fost recucerită de către Lucius Pomponius Flaccus, comandantul Moesiei. Prin înfrângerea dacilor, acesta restabileşte ordinea în nordul Dobrogii.

    Privită pe un plan larg epoca lui Augustus este plină de conflicte ale dacilor cu romanii, ecoul acestora revenind mereu în izvoarele de epocă. Multe din confruntările care au avut loc au rămas, desigur, neconsemnate, iar localizarea sau datarea celor cunoscute întâmpină mari dificultăţi. Dar scriitorii vremii, istorici sau poeţi, zugrăvesc starea de încordare de la frontiera dunăreană. De pildă, Vergiliu vorbeşte despre "dacii care coboară de la Istrul ce conspiră împotriva noastră" (Vergiliu, Georgice, II, 497), iar în alt loc despre "războiul aducător de lacrimi geţilor" (Vergiliu, Eneida, VII, 604). La rândul său biograful roman Suetonius spune despre Augustus că a reprimat incursiunile dacilor, care au pierdut trei căpetenii şi mulţi ostaşi (Suetonius, Augustus, XXI, 2). Poate că tot la evenimentele din această vreme se referă ştirea din lexiconul Suidas despre cei 3.000 de daci care s-au supus generalilor romani.


    În anii exilului său la Tomis (8-17 e.n.) Ovidiu a consemnat numeroase atacuri date de daci în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Pe lângă consemnarea acţiunilor întreprinse de aceştia pentru alungarea garnizoanelor romane din cetăţile Aegyssus şi Troesmis, poetul aminteşte de nenumărate alte raiduri, de starea de nesiguranţă ce domnea în cetăţile pontice cucerite de romani mai ales iarna, când îngheţarea Dunării îngăduia dacilor de pe malul stâng să pătrundă mai uşor peste fluviu pentru a veni în sprijinul locuitorilor de aceeaşi etnie din ţinuturile pontice. Ovidiu deplângea faptul că era nevoit, la chemarea străjerilor cetăţii Tomis, să apuce sabia şi scutul şi să-şi acopere cu coiful părul cărunt. Uneori aceste atacuri erau organizate numai de daci, alteori de aceştia împreună cu alte seminţii: sciţi, bastarni şi sarmaţi.

    În timpul domniei lui Tiberius (14-37 e.n.) s-au luat noi măsuri de consolidare a frontierei dunărene. Comandamentul militar moesic a fost transformat într-o provincie: Moesia (Appian, Illyrica, 30, 86; Cassius Dio, Historiae Romanae, LVIII, 25, 4). La vest, sarmaţilor iazygi li s-a acordat permisiunea (dacă nu cumva au fost chiar îndemnaţi de romani) să se aşeze, prin anul 20 e.n., în câmpia dintre Dunăre şi Tisa, locuită până atunci de daci, creând prin aceasta o nouă primejdie pentru poporul dac.

    Totuşi acţiunile dacilor pentru alungarea stăpânirii romane din partea răsăriteană a Peninsulei Balcanice au continuat, în anumite momente s-a reuşit să fie chiar alungate garnizoanele romane din unele teritorii intrate sub stăpânirea imperiului. Un astfel de moment este consemnat de istoricul Suetonius care îl acuză chiar pe Tiberius că a îngăduit ca Moesia să fie eliberată de către daci, în alianţă cu sarmaţii.

    Sub domnia împăratului Claudius (41-54), regatul clientelar odris a fost transformat într-o provincie purtând numele de Tracia (Eusebius, Cronica, 180); teritoriul dac dintre Dunăre şi Mare a fost anexat Moesiei. Sistemul militar al noii provincii a fost puternic organizat; garnizoane romane au fost dislocate în cetăţile de pe malul drept al Dunării; s-au construit drumuri strategice pentru deplasarea rapidă şi lesnicioasă a trupelor etc. În pofida acestor măsuri luptele dacilor pentru eliberarea pământurilor lor nu au putut fi complet stăvilite.

    O acţiune care aminteşte de expediţia întreprinsă anterior sub comanda lui Aelius Catus s-a realizat sub domnia lui Nero (54-68). Aşa cum atestă o inscripţie din epocă, între anii 62 şi 66, guvernatorul Moesiei, Plautius Aelianus, a strămutat din zona de la nord de gurile fluviului peste 100.000 de transdanubieni, populaţie formată în majoritate din daci, bastarni, sarmaţi. Informaţiile furnizate de inscripţie sunt un indicator al densităţii masive a populaţiei din Dacia - fapt atestat de descoperirile arheologice - din moment ce numărul locuitorilor deplasaţi la sud de Dunăre a fost aşa de mare.

    Multe alte sute de mii de daci au rămas în regiunile de baştină continuându-şi îndeletnicirile paşnice, iar în anumite momente ridicându-se la luptă împotriva expansiunii romane. Scopul unei astfel de măsuri extreme - care viza, printre altele, şi diminuarea potenţialului militar al dacilor - reflectă în fapt incapacitatea Imperiului roman în epoca respectivă de a supune, prin lupte, populaţia unor întinse zone din teritoriul Daciei. Aplicarea unor măsuri nemilitare de către Imperiul roman în efortul de a-şi materializa tendinţele expansioniste în spaţiul carpato-danubiano-pontic evidenţiază totodată puterea de rezistenţă deosebită a poporului dac, eroismul şi măiestria militară vădite de acesta în lungile şi durele confruntări cu legiunile şi cohortele romane, vitalitatea alcătuirii lui social-politice şi ostăşeşti.

    Asemenea măsuri au adus numai o linişte relativă la frontiera Imperiului roman cu Dacia. După moartea lui Nero a început o epocă în care, potrivit mărturiei lui Tacitus, dacii au ajuns vestiţi prin faptele lor militare. Dacă Scoryllo - unul dintre iluştrii regi ai dacilor de după Burebista - credea că era mai bine ca dacii, pentru a ţine departe primejdia romană, să nu atace imperiul atâta vreme cât el era sfâşiat de războaie interne, pentru a nu provoca realizarea unor acorduri între rivali, urmaşul sau contemporanii lui din alte părţi ale Daciei vedeau în ofensivă metoda cea mai bună de apărare.

    Răscoalele din unele provincii romane şi războaiele civile din anii 66-69, care au marcat sfârşitul epocii lui Nero şi începutul domniilor efemere ale urmaşilor acestuia - Galba, Otho şi Vitellius - până la instituirea dinastiei Flaviilor prin Vespasian (69-79), au slăbit puterea militară a Imperiului roman şi la Dunărea de Jos, situaţie pe care dacii au exploatat-o cu promptitudine.

    Astfel, în anul 69 puternice forţe dace au trecut la sud de Dunăre şi au atacat cu succes importante obiective militare din Moesia. "S-au mişcat şi dacii [...] fără frică - scrie Tacitus - deoarece fusese luată armata din Moesia. Ei observară liniştiţi primele evenimente; dar când aflară că Italia arde în focul războiului şi că toţi se duşmănesc între ei, luară cu asalt taberele de iarnă ale cohortelor şi cavaleriei auxiliare şi se făcură stăpâni pe ambele maluri ale Dunării. Tocmai se pregăteau să distrugă taberele legiunilor, când Mucianus le-a opus legiunea a şasea; el aflase de victoria de la Cremona [repurtată de Vespasian asupra lui Vitellius] şi se temea ca mulţimea barbarilor din afară să nu apese din două părţi, dacă dacii şi germanii ar fi năvălit din laturi deosebite.

    A venit în ajutor, ca în atâtea rânduri norocul poporului roman, care a adus într-acolo pe Mucianus cu forţele sale din Orient, şi faptul că între timp noi terminasem lupta la Cremona." (Tacitus, Historiae, III, 46). Evenimentul la care face referire Tacitus în acest pasaj a avut loc la data de 24 octombrie 69 e.n..

    Această acţiune militară nu a fost izolată ci în colaborare cu încă două seminţii: sarmaţii şi suebii, cum limpede menţionează Tacitus. "S-au ridicat împotriva noastră seminţiile sarmaţilor şi suebilor, dacul renumit fiind prin înfrângerile proprii şi prin ale noastre" (Tacitus, Historiae, I, 2, 1).

    Acelaşi autor înregistrează înfrângerea sarmaţilor de către Marcus Aponius Saturninus. Una din tacticile prin care romanii au obţinut victoria a fost să împingă cavaleria sarmată pe un teren îngheţat care s-a transformat în cele din urmă în noroi, teren pe care caii alunecau în număr foarte mare, astfel marea majoritate a călăreţilor fiind nevoiţi să lupte pe jos, fapt care le creea un handicap uriaş, datorită armurii şi armamentului greu (Tacitus, Historiae, I, 79). Acest fapt este foarte important deoarece restrange perioada acţiunii armate dacice nu doar după 24 octombrie ci iarna, dealtfel tactică folosită deseori de armata dacică.

    Informaţia oferită de istoricul roman reliefează concepţia adoptată de autoritatea statală dacă privind anihilarea principalelor baze de acţiune ale trupelor romane de la sud de Dunăre în scopul diminuării şi lichidării pericolului militar roman. Pentru realizarea unui astfel de obiectiv dacii s-au folosit de conjunctura prielnică oferită de deplasarea trupelor romane din Moesia spre alte teatre de acţiuni militare, iar pe un plan mai larg, şi de contradicţiile interne tot mai evidente din cadrul imperiului.


    DURAS-DIURPANEUS

    Indiferent de amploarea lor, acţiunile militare ale dacilor la sud de Dunăre au întreţinut o permanentă stare de insecuritate şi instabilitate, au obligat Imperiul roman să disloce în zonă forţe de care ar fi fost nevoie pe alte fronturi şi - ceea ce era mai important - au menţinut trează speranţa în rândul dacilor sud-dunăreni într-o posibilă scuturare a dominaţiei străine. Tot mai îngrijoraţi de intensitatea atacurilor dacilor şi de gravitatea consecinţelor lor, romanii au amplificat măsurile de ripostă transformate adesea în expediţii de represalii la nord de Dunăre.

    Din aceleaşi motive ei au creat o flotă specială pentru supravegherea fluviului, având puncte de staţionare la Aegyssus, la gura Siretului şi, desigur, şi în alte părţi.

    Totuşi, în iarna anului 85/86, pe când la Sarmizegetusa domnea Duras-Diurpaneus, iar la Roma Domitian, dacii au întreprins o nouă şi puternică incursiune dincolo de Dunăre. Oştile dacilor au pătruns în Moesia, dezlănţuindu-se astfel conflictul decisiv dintre Dacia şi Imperiul roman, care avea să dureze, cu întreruperi, până în anul 106 (Suetonius, Domitianus, VI, 1; Eutropius, Breviarum Ab Urbe Condita, VII, 23, 41; Iordanes, Getica, 76).

    Perioada 44 î.e.n. - 85 e.n. s-a caracterizat prin lupta consecventă şi tenace a geto-dacilor împotriva expansiunii romane, îndepărtarea primejdiei romane de la Dunărea de Jos şi conservarea libertăţii şi unităţii vetrei dacice au constituit, în aceşti aproape 130 de ani, obiectivul primordial al luptei lor.

    Strategia adoptată de regii daci constând, în principal, în declanşarea unor acţiuni militare impetuoase şi repetate la sud de Dunăre, fructificând la maximum împrejurările favorabile existente, când Imperiul roman se găsea angajat cu forţele în alte spaţii geografice sau era frământat de războaie civile, a avut ca rezultate esenţiale nu numai bararea expansiunii romane pe aliniamentul fluviului, dar şi dezorganizarea repetată şi şubrezirea autorităţii imperiului în teritoriile sud-dunărene.

    Pe fondul accentuării contradicţiilor dintre Dacia şi Imperiul roman, în iarna anului 85/86 e.n. o oaste dacă a trecut la sud de Dunăre şi a pătruns adânc în Moesia atacând mai multe castre pe care le-a ocupat. Ea a realizat surprinderea completă a adversarului şi a repurtat o strălucită victorie, în luptele purtate pierzându-şi viaţa şi Caius Oppius Sabinus, guvernatorul provinciei.


    Alarmat de vestea acestui dezastru, în urma căruia Moesia rămăsese fără posibilităţi de ripostă militară, împăratul Domitian s-a grăbit să vină cu forţele necesare în zona în care avusese loc înfruntarea. Comanda efectivă a trupelor a fost încredinţată generalului Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului. Acesta a reuşit să respingă forţele dace peste Dunăre.

    Ca şi în cazul incursiunilor similare întreprinse anterior la sud de Dunăre, atacul din iarna anilor 85-86 e.n. a vădit că acţiunile ofensive ale dacilor erau practic riposte faţă de actele de ostilitate ale Romei, în acest caz, Dacia a încercat să oblige imperiul să revină la relaţiile tradiţionale, să respecte obligaţiile asumate anterior.

    Din punct de vedere militar, în cursul acestui atac sunt constatabile câteva din procedeele dacilor de a compensa superioritatea de forţe şi mijloace a adversarului roman: acţiunea a fost declanşată în cursul iernii, în condiţii meteorologice grele, peste fluviul îngheţat, ceea ce făcea inutilă o operaţie de "forţare", s-a utilizat cu eficienţă surprinderea, posibilă acum pe un pod de gheaţă care acoperea practic întregul traiect al fluviului; acţiunea s-a desfăşurat rapid şi impetuos, astfel încât trupele romane aflate în cantonamente de iarnă au putut cu greu să se concentreze, să-şi coordoneze acţiunile şi să se aprovizioneze.

    În iarna dintre anii 85/86, are loc o invazie fulgerătoare în Moesia a dacilor, aliaţi cu roxolani, bastarni, iazigi, condusă poate de Decebal. C.Oppius Sabinus, guvernatorul provinciei, este înfrânt într-o luptă şi ucis. Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, şi Funisulanus Vettonianus reuşesc cu mari eforturi să-i respingă peste fluviu pe atacatori.

    În anul 86, are loc deplasarea împăratului Domiţian (81-96) pe frontul din Moesia. Cu această ocazie are loc împărţirea provinciei în Moesia Superior şi Moesia Inferior, având ca graniţă între ele râul Ciabrus (azi Ţibriţa, Bulgaria), la vest de Oescus (Gigen) (Historia Augusta, Hadrianus, 2; Cassius Dio, Historiae Romanae, LXVII, 6, 1), în componenţa Moesiei Inferior a intrat şi Scythia Minor.

    Apărarea provinciei este asigurată de cele două legiuni cantonate la Oescus şi Novae, pe care Traian le va muta la Durostorum (Silistra- Bulgaria) şi Troesmis (Igliţa) şi au fost puse sub comanda câte unui legatus Augusti pro praetore de rang consular. Pericolul principal venind acum din Dacia, se impunea ca cele patru legiuni să se afle în faţa acestui stat şi să fie cât mai apropiate între ele, pentru a-şi putea uni la nevoie forţele. În acest timp armata comandată de Cornelius Fuscus efectua pregătiri pentru o invazie la nord de Dunăre, în teritoriile locuite dintotdeauna de daci.

    SURSA: http://www.dracones.ro/?operatie=sub...Dupa_Burebista


    BIBLIOGRAFIE:
    1. CRIŞAN Ioan Horaţiu - BUREBISTA ŞI EPOCA SA
    2. BERINDE Aurel - GENEZA ROMANITĂŢII RĂSĂRITENE
    3. MATEI C. Horia - ISTORIA ROMÂNIEI ÎN DATE
    4. *** - ISTORIA MILITARĂ A POPORULUI ROMÂN
    5. CIZEK Eugen, GEORGESCU Constant, FRANGA Liviu - ROMANO - DACICA III. Izvoarele antice ale istoriei României
    Last edited by Tricoderonga; 24-08-10 at 01:41 PM.

Similar Threads

  1. Artizanul reorganizării Armatei Române (1)
    By Zalmogedikos in forum Perioada 1940-1944 : războiul - frămantarile politice
    Replies: 1
    Last Post: 07-08-11, 01:56 PM
  2. Asociatii franco-romane
    By Raider in forum Diaspora: exilul, emigraţia, migraţia
    Replies: 0
    Last Post: 03-12-10, 10:33 AM
  3. Revolutiile Dacice in timpul stapinirii romane (04)
    By Tricoderonga in forum Cucerirea Daciei, stapanirea si retragerea romana
    Replies: 0
    Last Post: 25-08-10, 03:26 PM
  4. Publicatii româneşti din afara hotarelor
    By Naval Weapons in forum Repertoriu (index): lucrari, studii, analize, adrese web
    Replies: 0
    Last Post: 02-05-10, 06:05 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •