Results 1 to 3 of 3

Thread: Revolutia si Contrarevolutia - Declaratie-raport: dosar 75P/1997 de Ioan Rosca

  1. #1
    Rang-N-03(col)
    Excalibur's Avatar
    Join Date
    Aug 2010
    Posts
    184
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    1478

    Exclamation Revolutia si Contrarevolutia - Declaratie-raport: dosar 75P/1997 de Ioan Rosca

    Revoluţia şi Contrarevolutia din Romānia /Declaraţie-raport; versiunea 1-Depusă la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    I. Probleme de principiu
    1. Legitimitate şi lege, īn justiţia tranzitorie
    2. Operaţionalitatea justiţiei - obligaţie a statului
    3. Disjungere şi coerentă. Segmente şi ansamblu. "Mineriada" la Piatra Neamţ?
    4. Concluzia dizertaţiei de principiu

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu
    1. Organizarea raportului
    2. Punctul de plecare: 11-20 iunie 1990
    3. De la fapte la explicaţii şi intenţii
    4. Importanţa lămuririi fondului politic
    5. Etapizare şi continuitate istorică
    6. Pricipalele delicte (bază a capetelor de acuzare )
    7. Structura argumentaţiei
    ***
    8. Ascunderea adevărului, paralizarea justiţiei şi reprimarea contestaţiei străzii, pentru a evita procesul comunismului şi a infringe revoluţia (p1)
    9. Boicotarea partidelor democratice şi compromiterea renaşterii democraţiei, pentru a menţine monopolul puterii īn mīinile vechilor şefi comunişti (p2)
    10. Sabotarea īncercărilor de emancipare (morală, spirituală, civică) a populaţiei şi continuarea expunerii ei la propaganda de intoxicare (manipulare, instigare) (p3)
    11. Pregătirea distrugerii economiei naţionale şi pauperizării cetăţenilor, īnşelaţi cu promisiuni electorale- pentru acapararea avuţiilor acumulate de poporul romān (p4)
    12. Trădarea intereselor naţionale, aservirea faţă de interese străine şi īnvrăjbirea cetăţenilor de diverse naţionalităţi (p5)
    13. Impiedicarea unificării opoziţiei (revoluţionare, politice, civice, sociale, naţionale) prin mijloace mergīnd de la dezinformare la represiune şi instigare la război civil (p6)
    14 Concluzia spre care converg mărturiile şi documentele
    *******



    1. Legitimitate şi lege, īn justiţia tranzitorie

    Să lămurim īntīi sensul acestui text. Ce este acest raport (studiu) ? Ce-şi propune?

    Răspunsul - presupune o viziune sistemică asupra societăţii, īn care legalitatea (justiţia) e doar o componentă, evoluīnd īmpreună cu ansamblul. Ne vom raporta la un model global, cu trei straturi (nivele) :
    --unul al lumii faptelor,
    --al doilea - al normelor şi practicii juridice şi
    --al treilea - al principiilor (paradigmelor, teoriilor) privind raportul dintre lege (drept) şi societate.

    Din primul strat provin actorii şi evenimentele, dar şi sensul conceptelor - cu care apoi se clădesc interpretări şi argumentaţii. Tot de aici izvorăsc valorile societăţii (cum ar fi morala creştina sau principiile "dreptului natural") care polarizeaza normele juridice. Īn fine, din el se manifesta nevoia victimelor de a li se face dreptate- pentru a nu şi-o face singure.

    In al doilea strat, se īncearcă realizarea echitabilă a "dreptăţii" fiecăruia, cu restrīngerea - prin reguli acceptate social- a plajei de subiectivitate şi a arbitrarului. Cei care anchetează şi judecă sīnt ghidati de norme cīt mai precise, stabilite prin mecanisme (conventii, contracte) socio-politice. Formalizarea justiţiei, īn spiritul "dreptului contractualist" (cineva fiind pedepsit nu pentru faptă - ci pentru că a īncălcat o lege care incriminează fapta) are limite - atīt practice, cīt şi de logică şi legitimitate. Ele sīnt evidente īn regimurile represive (cind norma devine antagonică dreptăţii) şi ies īn evidenţă şi īn democraţii, īn cazul schimbării legilor: trebuie condamnat cineva pentru că a īncălcat o faptă condamnată azi - dar legală, cīnd a comis-o? Īn regimurile democratice stabile, care pot invoca (mai mult sau mai puţin legitim) acordul cetăţenilor la cod, se acordă o mare importanţă "continuităţii" - aplicīndu-se principiul non-retroactivităţii, tehnică prescripţiei, etc. Se judecă deci numai īncalcărea legilor, prezumate juste. Cele considerate retroactiv abuzive - pot duce cel mult la plata unor compensaţii - de către stat- dar nu sīnt criminalizate a posteriori.

    Această viziune privind esenţa legalităţii - invocată intensiv de adepţii impunităţii, ascunde paradoxuri şi alternative - vizibile īn planul trei, al observării fiziologiei perechii drept-societate. O astfel de privire (global-sistemică) este absolut necesară, pentru a aborda problema de teorie a statului şi dreptului numită "transitional justice" (a se vedea vasta literatură de specialitate dedicată subiectului - pe care juriştii romāni par a o descoperi greu). Se admite că teza "continuităţii legislative" este cu totul nepotrivită - īn cazul perioadelor de schimbare profundă (radicală) a societăţii. Dreptul tranziţiei (de la tiranie la democraţie) trebuie să spijine īncercarea de eliberare din plasa vechilor reguli nefaste şi nu să o frineze (deturneze) īn numele conformismului - adecvat menţinerii stabilităţii- prin inerţie. Apare o prăpastie īntre legalitatea nouă şi cea veche, o zonă tranzitorie īn care abordarea contractualistă nu e operaţională şi trebuie să lase loc dreptului natural. Spus īn alţi termeni (substanţialism): fondul faptelor trebuie să predomine, īn faţa formalismelor.

    Această problemă s-a mai pus- recunoscīndu-i-se importanţa şi dificultatea (că e vorba de un compromis, īn tratarea unor inevitabile paradoxuri). De exemplu, cu ocazia judecării crimelor din timpul regimului hitlerist. Unii au argumentat că pot fi condamnate doar abuzurile faţă de legile naziste. S-au stabilit īnsă precedente juridice, acceptīndu-se că, īn situaţii extreme, un regim poate fi criminalizat a posteriori, cu legile lui cu tot. S-a preferat să se poată face dreptate victimelor, decīt să se apere un monism paradigmatic arbitrar - numai pentru a nu se recunoaşte că dreptul, ca şi alte domenii, nu are o bază epistemologică perfectă. După căderea regimurilor din Europa de Est, societăţile respective au fost confruntate frontal, cu problema spinoasă a dreptului de Tranziţie. Indecidabilă teoretic, alegerea īntre continuitate şi salt, īntre imputabilitate lărgită şi imunitate (īn numele non-retroactivităţii) - depindea de voinţa politică. Care la noi a tranşat īn favoarea vinovaţilor, din motive evidente.

    Vom arăta īn acest raport cum, ramīnd la putere şi după 1990- prin Contrarevoluţie- autorii crimelor vechiului regim (savīrşind o nouă serie de acte distructive īn Tranziţie) s-au protejat - facīnd dificilă formal şi imposibilă practic, judecarea crimelor comunismului, ale Contrarevoluţiei şi ale Tranziţiei. Acest fapt constituie o maximă "forţă majoră"- demonstrabilă prin cauze (amīnarea legilor şi paralizarea acţiunilor necesare) şi prin efecte (vinovaţii nu au fost pedepsiţi pīnă azi, victimele au decedat neconsolate). E suficient - pentru a nu mai putea fi vorba de prescripţii. Nici amnistiile, date chiar de către cei incriminabili - nu-i pot exonera. Penibilă este poziţia juriştilor şi a teoreticienilor dreptului - care īncearcă să-şi justifice inerţia şi colaboraţionismul prin speculaţii formale (a se analiza ca exemplu justificarea recursului īn anulare, īn cazul Stănculescu). Aceşti "experţi" intimidează (complexează, tratează de sus) publicul, cu "tehnicalităţi juridice" dar nu observă că , la rīndul lor, sīnt depăşiţi de problemele de teorie a sistemelor (socio-politice) sau a fundamentelor dreptului- semnalate mai sus.

    Ocultarea problematicii "transitional justice" este suspectă, cīnd vine din partea unor "teoreticieni" care au admis aplicarea "noii justiţii", instalate de regimul comunist după 1944 - deci justiţia tranziţiei la dictatură. Condamnarea activităţilor (explotare burgheză, anti-sovietism, fascism, etc.) ce avusesera loc īn regimul anterior a avut ca rezultat exterminarea īn masa a unor oameni - demonstrabil nevinovaţi faţă de vreo lege morală. Iată că pedepsirea unor criminali demonstrabil vinovaţi (acoperiţi cu legi criminale, sau depăşindu-le litera) - este denunţată ca "vīnătoare de vrăjitoare" . Aici transpare limita convenţionalităţii: un ordin ca bătrīnii şi copiii să fie īmpuşcaţi (blondele deportate, ţiganii castraţi, ziariştii şi poeţii arestati, politicenii duşi la canal, tăranii cooperativizaţi, etc.) nu poate fi admis (după o revoluţie reală …) īn numele non-retroactivităţii. Chiar dacă s-au emis toate legile (si Constituţia - īncīt ordinul respectiv să fie legal. Atunci cīnd un grup criminal confiscă pīrghiile statului, apare, pe līngă stratul abuzurilor făcute īn raport cu legea, un palier al abuzurilor comise prin lege, care necesită un tratament juridic special.

    Regimul instalat la 22 decembrie nu a facut īnsă dreptate ci a protejat vinovaţii. La aceasta, a adăugat propriile sale crime, profitīnd de ambiguitatea regimului juridic tranzitoriu. Ce a rămas valid ca normă juridică, pe 22 decembrie? Abrogarea cītorva legi anti-populare nu a lămurit mare lucru. Constituţia regimului criminal răsturnat era sau nu abolită? Dacă nu, pe ce bază a fost executat Ceauşescu, preluată puterea, modificat -fără nici o legitimitate formală- cadrul legislativ? Dacă da, ce era pus īn loc - ca bază a normelor aplicabile īn instanţe ? (la limita, anomia legală ar fi facut imposibilă judecarea crimelor şi furturilor īn acea perioada?). Cīnd le convine - vinovatii tranziţiei pot invoca articole de lege comunistă, neabrogate explicit la 22 decembrie. Dar tot ei, īn apărare, pot invoca primatul dreptului natural īn perioada de tranziţie, arătīnd că - īn lipsa unui formalism legal valid- au lucrat cum au putut īn interesul naţional, creīnd condiţii pentru stabilirea unui nou cadru juridic. Vor semnala şi ei norme īncălcate de manifestanţi (pentru a īmpiedica uzurparea puterii şi confiscarea Revoluţiei) atunci cīnd le vom arăta ce articole din codul penal au īncălcat ei (pentru a reprima acesti manifestanţi şi a infaptui Contrerevoluţia): trădarea - art.155, atentatul contra unei colectivităţi - art.161, subminarea puterii de stat - art.162, acte de diversiune - art.163, sabotajul - art.164, subminarea economiei naţionale - art.165, omorul - art.174, omorul calificat - art. 175, omorul deosebit de grav - art.176, uciderea din culpa - art. 178, determinarea sau īnlesnirea sinuciderii - art.179, lovirea sau alte violenţe - art. 180, vătămarea corporală - art.181, vătămarea corporală gravă - art. 182, lovituri cauzatoare de moarte - art. 183, lipsirea ilegală de libertate - art. 189, violarea de domiciliu - art. 192, ameninţarea - art. 193, şantajul - art. 194, violarea secretului corespondenţei - art. 195, insulta -art. 205, calomnia - art. 206, furtul calificat - art.209, tīlhăria - art. 211, abuzul de īncredere - art.213, gestiunea frauduloasă - art. 214, īnşelăciunea - art.215, distrugerea calificată - art. 218, tulburarea de posesie - art. 220, denunţarea calomnioasă - art. 259, mărturia mincinoasă - art. 260, īncercarea de a determina mărturia mincinoasă - art. 261, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă - art.266, supunerea la rele tratamente - art. 267, represiunea nedreaptă - art. 268, punerea īn primejdie a unei persoane īn neputinţă de a se īngriji - art. 314, tratamente neomenoase - art. 358, propagandă pentru război (civil) - art. 356, distrugerea valorilor culturale - art. 360, favorizare şi tăinuire de genocid - art. 361).

    Sigur că am fi putut opera corelarea faptelor şi proceselor criminale descrise īn aceast raport, cu articole de lege valide formal, īn momentul producerii lor. Oamenii care aplica legea pot face acest lucru, după ce norma morală firească este reabilitată şi formal, de către cei care elaborează normele legale şi le legiferează. Nu ne putem deci rezuma la invocarea legalităţii clasice, pentru acuzarea unui regim care a subminat legitimitatea legii şi ar putea să se prevaleze de caracterul tranzitoriu al justiţiei sale.

    Revoluţionarii din decembrie nu au respectat legile. Dacă le-ar fi respectat, nu ar fi putut elibera ţara. Nu se poate răsturna un regim criminal fără a-i īnfrunta forţele represive şi sfida legile. Degeaba īncearcă unii ( a se citi pledoariile gen. Guşă - ca exemplu) să ne convingă că armata a intervenit numai pentru a impiedica acte de vandalism. Şi că, īn timp ce "revoluţionarii paşnici" erau legitimi şi bine veniţi, cei care au īncercat să se īnarmeze, să captureze tancurile ieşite īn stradă, să patrundă īn Miliţie, etc. - au īncălcat legea …şi ar trebui pedepsiţi. Practicīnd aceste "raţionamente" se poate deduce că manifestaţiile īmpotriva uzurpării puterii din 12 ianuarie, 23-28 ianuarie, 12-18 februarie, 22 aprilie-13 iunie, etc. - au īncălcat "legile tranzitorii" şi tot ei trebuiau pedepsiţi. Sau, că alegerile din 20 mai 1990, ar fi instalat un regim legitim īn ciuda viciilor fatale: confiscarea revoluţiei, restauraţia comunistă īn instituţii, protejarea securităţii, controlul televiziunii manipulatoare, campania electorală trucată şi teroristă, īnşelarea şi instigarea susţinătorilor FSN, reprimarea, sabotarea şi satelizarea opoziţiei, declanşarea distrugerii economiei, īnvrăjbirea inter-etnică, respingerea punctului 8, etc.

    De aceea, nu cădem īn capcana de a invoca doar legalitatea formală, ci cerem dreptate, īn condiţiile specifice ale justiţiei de tranziţie. Victimele Contrarevoluţiei (şi ale comunismului protejat de ea) nu trebuie şi nu pot să rezolve problemele (contradicţiile) de teorie a dreptului - să pună ele īn acord legislaţia şi practica justiţiară cu necesităţiile dreptăţii naturale. Victimele au dreptul să ceară soluţii globale statului romān care a produs nedreptăţile- dovezi ale faptului că, pentru a se reabilita, acesta le asumă, regretă şi repară.


    2. Operaţionalitatea justiţiei - obligaţie a statului

    Pe līngă problemele de principiu, statul reabilitat trebuie să rezolve şi dificultăţile de ordin strategic şi pragmatic- care impiedică normalizarea justiţiei. Să se elibereze din ghearele reţelei parazite (uzurpatoare) care paralizează procesele şi reparaţia. Să găsească un antidot şi la problema complexităţii dosarului.

    Prezentul studiu relevă faptul că anchetarea şi judecarea tuturor evenimentelor care au compus fenomenul unitar al Contrarevoluţiei, pune probleme extrem de grele de operaţionalitate juridică. Pe data de 2 mai 2007, ora 10, am participat la o īntīlnire īntre procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi căţiva reprezentanţi ai societăţii civile, interesaţi de avansul anchetelor (conduse de generalul Voinea) privind evenimentele sīngeroase din decembrie 1989 şi iunie 1990. Cu această ocazie mi-am expus punctul de vedere privind carenţele legislaţiei, slăbiciunea mijloacelor alocate de Justiţie şi necesitatea sprijinirii efective a anchetei de către societatea civilă - observaţii rezultate din experienţa acumulată īn aceşti 17 ani de īncercări sterile şi a unor constatări făcute pe parcursul colaborării mele cu echipa de anchetă. Am depus procurorului general şi analiza redată mai jos:

    "Deblocarea procesului pentru crimele comunismului [IR: Inclusiv al celor comise īn timpul Contrarevoluţiei şi Tranziţiei, pentru protejarea şi īmbogăţirea vinovaţilor ].
    Ca mulţi alţii, am prezentat īn diverse texte şi īmprejurări (vezi şi colecţia www.procesulcomunismului.com ) pledoarii pentru legitimitatea (importanţa, prioritatea) unui proces al crimelor comunismului. Nu voi mai reveni aici cu astfel de argumente. Cei surzi au urechile īnfundate de alte interese. Ei au făcut şi vor face orice pentru īmpiedicarea unui cutremur juridic, moral, social, politic şi economic. Şi sīnt mulţi, hotărīţi, uniţi, bine dotaţi, bine plasaţi. De partea cealaltă se află forţe justiţiare - īn netă inferioritate. Nu de noi justificări au acestea nevoie, ci de mijloace adecvate, de sprijin popular, de bună organizare, de voinţă, realism şi coerenţă. Sīntem īnsă extrem de departe de condiţiile minimale pentru o minimă reuşită.

    Să observăm doar obstacolul "prescriptibilităţii" - invocat pentru acoperirea intereselor răufăcătorilor. Depăşirea sa cere mai īntīi un efort analitic (dezamorsarea tezelor protectoare: prin extensia imprescriptibilităţii pentru crime īmpotriva umanităţii şi asupra abuzurilor conexe, sau prin aplicarea principiului īntreruperii prescripţiei pentru forţă majoră pīnă īn anul 2006 -cīnd statul romān şi-a reconsiderat poziţia - sau prin afirmarea caracterului excepţional al situaţiei create şi deci al măsurilor necesare). Apoi, cere declanşarea unei vaste acţiuni juridico-politice (promulgare de legi, īndrumări de interpretare pentru instanţe, impulsionarea anchetelor şi proceselor).

    Pentru un regim despotic ar fi uşor… Toate acestea trebuie făcute īnsă democratic, īn numele, la cererea şi cu sprijinul majorităţii populaţiei. Ori, ca rezultat al campaniei de manipulare, compromitere īn lanţ, santaj, alienare, degradare şi debusolare - īn masă- practicate īn ultimii 60 de ani - mulţi romāni nu percep utilitatea curăţirii societăţii de cangrena careia i-au căzut victimă. Este unul dintre motivele pentru care insist asupra abordarii problemei "dinspre prezent" spre trecut. Oamenii trebuie să poată vedea cine sīnt cei care le conduc azi destinele - pe căi economice, politice şi mediatice oculte-, cum au convertit unii īn avere puterea reţelei securicomuniste.

    Cetăţenii sīnt menţinuţi cu abilitate īn capcana unui model fals privind evoluţia Romāniei: epocii comuniste umilitoare i-ar fi urmat o "tranzitie anticomunistă"… devastatoare - cu nimic mai bună, pentru iobagi. Pentru a scăpa de acel cumplit "era mai bine īnainte" ar trebui ca oamenii să perceapă clar că "de acolo ni se trage ce īndurăm azi". Acesta e rostul principal al Procesului şi de aceea el nu trebuie redus la tratarea represiunii staliniste sau a demenţei ceauşiste, nu trebuie oprit "cuminte" la 1989. El trebuie să parcurgă continuumul care leagă conspiraţia antinaţională a PCR, de ciopīrţirea şi cotropirea Romāniei, de transformarea ei īntr-un lagăr de exterminare, alienare şi muncă - toate finalizate după 1990, prin jefuirea averii prizonierilor de către foştii lor gardieni, care si-au īmpărţit prada. Aşadar, dosarele dedicate genocidului comunist, reprimării revoluţiei din decembrie, declanşării Contrarevoluţiei din 1990 (culminind cu "mineriada"), jefuirii romānilor iesiţi din lagăr, īn faza Tranziţiei Criminale - trebuie corelate.

    Dar ele sīnt deja -fiecare- de o zdrobitoare complexitate. Crimele comunismului? Un noian de locuri de detenţie sau caznă īn care au suferit sute de mii de oameni şi au dispărut zeci de mii. Sute de răscoale şi acţiuni de rezistenţă legitime īnăbuşite īn sīnge, zeci de mii de evenimente oribile cu urmări traumatice. Un stat folosit ca instrument de domesticire a cetăţenilor captivi. O uriaşă cantitate de mărturii scrise şi mii de martori care pier neaudiaţi. O enormă plasă de vinovăţii şi complicităţi. Implicaţii morale, psihice, sociale şi economice incomensurabile - care ridică o problemă de reparaţie ameţitoare şi cere soluţii speciale, cum ar fi crearea unor fonduri alimentate din confiscări şi penalizări (pentru a proteja bugetul- deci cetăţenii nevinovaţi). Revoluţia din decembrie? Un uriaş amalgam de ciocniri regizate sīngeros - īn care a fost implicată (antrenată) o parte semnificativă a populaţiei Romāniei. Contrarevoluţia din 1990? Un proces nociv care a antrenat zeci de mii de personaje - mai mult sau mai puţin penalizabile - īntr-o sarabandă de evenimente şi procese criminale, greu de investigat. Tranziţia? Acapararea, īnstrăinarea sau distrugerea a zeci de mii de obiective economice, jefuirea unei īntregi populaţii de către reţele mafiote uriaşe.

    Toate acestea cer o tratare unitară, pentru a li se īnţelege şi demonstra sensul global genocidar. Dar īn acelaşi timp- o segmentare (disjungere)- pīnă la nivelul unei operaţionalizări juridice. O luptă uriaşă cu complexitatea. Contabilitatea şi analiza daunelor şi a avuţiei globale prejudiciate- fiind acut problematică. Documentarea necesară orientarii cercetării penale (sau cea elaborată īn timpul anchetei şi pusă la dispoziţia judecătorilor pentru decizie) - fiind atīt de vastă, īncīt gestiunea spaţiului informaţiilor pertinente reclamă tehnici informatice avansate. Poate justiţia trata o criză de o asemenea amploare, bazīndu-se pe o politică adecvată, realizată sub presiunea societăţii civile? Să nu eludam dificultatea. Nici măcar īn plan teoretic nu găsim soluţii pentru asemenea catastrofe sociale (care să trateze de exemplu "limitele de operaţionalitate a justiţiei, īn cazul ilegalităţilor săvīrşite pe scară foarte largă"?). Ca unul care mă zbat īn faţa acestor probleme de 17 ani, care a irosit ultimii ani pentru a strīnge informaţii īn sprijinul anchetelor existente, care s-a străduit să cerceteze dificultăţile teoretice dar şi să acţioneze concret (cīt mai are rost) - am ajuns la concluzia că NU dispunem de mijloacele necesare rezolvării problemei (şi asta nici măcar dacă ne-am afla īntr-o societate dominată de buna intenţie - ceea ce, ştim bine, nu e cazul).

    Cīţiva procurori inimoşi īnarmaţi cu cīteva maşini de scris şi copiat, chibiţaţi sporadic de cīteva persoane emanīnd comunicate prin care reclamă "avansul dosarului"- nu au cum rezolva o asemenea problemă gigantică. Căruţa aceasta nu poate fi despotmolită decīt dacă avem īntrunite o serie de condiţii, legate prin "şi" logic:

    1. sīnt alocate resurse juridice mult mai mari: procurori pentru anchete, jurişti care să trateze dificultăţile de principiu, judecători corespunzători (toţi - nelegaţi de interesele celor vizaţi de Proces şi apăraţi de reacţiile lor previzibile).

    2. sīnt implicaţi un număr mult mai mare de intelectuali, eficaci, lucrīnd benevol şi cooperativ, īn baza unui plan īnchegat de acţiune: reperīnd şi depăşind dificultăţi, avansīnd iniţiative legislative, redactīnd şi difuzīnd explicaţii care să lumineze publicul, căutīnd martori şi victime īncă disponibile, sintetizīnd fapte şi piste- pentru a le pune la dispoziţia anchetatorilor, etc.

    3. este folosit un instrumentar specializat (informatizat) de gestiune documentară (vezi şi propunerea mea, expusă la conferinţa INSCIT de la Merida, din 26 oct. 2006).

    4. sīnt adoptate legile şi emise instrucţiunile de interpretare necesare (īn problema prescripţiei şi amnistiilor, privind calculul şi sursa despăgubirilor, rezolvīnd raportul dintre integralitatea genocidului şi divizarea cauzei pe sub-dosare, etc.).

    5. este convinsă populaţia, printr-o campanie mediatică consistentă- să sprijine proiectul, susţinīnd iniţiativele civice şi politice oportune.

    6. este format un grup de coordonare a campaniei globale, integrīnd coerent şi convergent acţiunile juridice, civice, politice, economice, mediatice, etc.

    7. se pun la punct arme eficace īmpotriva obstacolelor: diversiune, boicot, şantaj, etc .

    Sīntem īn faţa unei alternative nete: ori de tot, ori de loc. Dacă aceste condiţii nu sīnt īndeplinite, vechilor injustiţii (neresorbite) şi actualei dezolări (cronice) li se va adăuga irosirea celor ce vor īncerca eroic să lupte, lucrīnd īnsă singuri, sub masa critică. Ei vor fi soldaţii jertfiţi pe un front dezechilibrat. Vor fi victimele răutăţii, nesimţirii şi imposturii altora. La asta trebuie să mediteze cei care nu vor decīt să arate că se achită formal de obligaţii (pentru a lua un salar), să creeze publicului impresia că "se rezolva" (pentru a obţine linişte) sau care vor să facă un capital moral sau politic din "implicarea" lor īn dosar - simulīnd ca sīnt īn plină lucrare… de deplasare a oceanului cu linguriţa.

    Cum printre cei prezenţi la această īntīlnire nu sīnt, cred, farsori, lunatici sau veleitari - sper că veţi fi de acord că nu mai putem ascunde prăpastia care ne desparte azi de un adevărat Proces al crimelor comunismului. Modul īn care a fost abordat subiectul pīnă acum aruncă doar praf īn ochii publicului. A venit momentul ca ( pe līngă continuarea şi sprijinirea acţiuniilor existente) să spunem tot adevărul, denunţīnd situaţia actuală. E vorba de un proiect de societate, nu de o sinecură pentru cīţiva profesionişti şi ocazie de afirmare pentru cīţiva aventurieri. Să facem deci un apel onest la ajutor, dacă vrem ca societatea să se capaciteze pentru această cauză, dedicīndu-i un efort colectiv.

    Nu vom obţine un mandat pentru o sută de mii de procurori īnarmaţi cu tehnică modernă şi audiind o sută de mii de martori, ajutaţi de o sută de mii de intelectuali. Dar, dacă nu putem amplifica de mii de ori forţele puse īn joc azi, haide să īncercăm să le amplificam de zeci de ori, pentru ca măcar o abordare parţială- selectivă dar consistentă- să devină posibilă. Altfel, pseudo-combatanţii de azi vor trebui mai tirziu implicaţi īn "procesul celor care au īmpiedicat sau compromis Procesul".

    Ioan Roşca, cercetator, 2 mai 2007"
    Derularea īntīlnirii, din păcate, mi-a īntărit concluziile exprimate īn text: "luptătorii profesionişti" pentru procesul comunismului, mīnaţi doar de interese egoiste de imagine, sīnt pe cale de a dilua, deturna, confisca şi compromite cauza īn numele careia pretind că acţionează. Nu sīnt dispuşi să se dedice muncii de ajutare a justiţiei, să se organizeze īn acest sens. Īşi continuă agitaţia sterilă şi retorică prin Comunicate - aratīnd că nu vor să observe adevarata dimesniune a problemei.

    In acest timp, procuratura se complace īn a simula deplasarea oceanului cu linguriţa. Nu recunoaşte public că resursele alocate dosarului sīnt total inadecvate, nu cere sprijin civic pentru ierarhizarea aspectelor anchetate şi parlamentar- pentru constituirea cadrului legal necesar. Se lansează īn schimb īn diversiuni legate de faptul că un dosar depus prematur (datorită interventţei sabotoare a Curţii Constituţionale) nu are nu ştiu care semnatură şi dată.

    Īn loc să pună la punct cadrul legislativ necesar judecării crimelor comunismului , contrarevoluţiei şi tranziţiei, parlamentarii huiduie condamnarea comunismului de către Preşedinte- diversiune care determină publicul fascinat să nu observe că era vorba doar de o condamnare de circumstanţă, fără efecte juridice. Iar soluţiile de operaţionalizare şi adaptare a justiţiei de tranziţie, la necesităţile dreptăţii, aşteptate de la juriştii şi teoreticienii dreptului .. nu apar.

    Acest raport este conceput ca reacţie constructivă faţă de o situaţie profund distructivă. El pune un instrument de analiză a faptelor şi mizelor, de gestiune a unei mase enorme de detalii- la dispoziţia celor cu adevărat interesaţi de găsirea unei soluţii juridice- chiar şi cu atīta īntīrziere. Şi dacă tot nu se va face nimic pentru reabilitarea dreptăţii, īn timp util pentru victime, existenţa unei documentaţii solide- nefolosite- va fi o dovadă suplimentară a relei credinţe sistemice.


    3. Disjungere şi coerentă. Segmente şi ansamblu. "Mineriada" la Piatra Neamţ?

    Pe līngă ambiguităţile meta-juridice ale justiţiei de tranziţie, dificultatea acuzării tocmai a celor care au determinat sau determină legile şi problema practică a operaţionalităţii şi ierahizării priorităţilor īn cazul anchetelor enorme- acest dosar pune şi probleme grele (epistemologice) de teorie argumentativă (esenţa cauzalităţii, esenţa explicaţiei). Stiinţele (sociologie, teoria comunicaţiei, etc.) au ajuns la concluzia că fenomenele care au loc īn sisteme complexe au un carcater unitar, global, organic. Lanţurile particulare cauză - efect sīnt īmpletite īntr-o īnlănţuire procesuală unitară - extrem de greu de segmentat. Putem observa anumite evenimente, serii de evenimente şi etape, fire problematice şi grupuri tematice. Putem stabili responsabilităţi, efecte nocive corelate mai strīns cu măsurile cauzatoare. Dar atunci cīnd judeci evoluţia globală dezastruoasă a unei societăţi, īn plan economic, social, moral - trebuie să poţi reclama responsabilitatea globală a celor care au determinat fiziologia patologică de ansamblu. Aporturile sīnt multiple şi procesele degenerative interferează. Dar ştim ce reţea a fost la putere, de la 23 August 1944, pīnă …azi. Dovada acestei continuităţi (singura explicaţie posibilă) este şi nepedepsirea crimelor. Vom şti că statul romān a fost deparazitat īn clipa īn care justiţia va face dreptate, nu va apăra cu formalisme şi tergiversări… dreptul injustiţiei.

    Cam acesta este cadrul īn care se desfăşoară anchetele īn sprijinul cărora am pregătit prezentul Raport (studiu). Un ultimul paradox. Atragīnd atenţia asupra unităţii fenomenului global care ar trebui anchetat, putem amīna nepermis rezolvarea unor segmente - ceea ce nu e de loc de dorit. Pentru a nu īntīrzia reparaţia la care victimele au dreptul, justiţia nu poate aborda acest dosar complex decīt fragmentīndu-l īntr-o serie de etape, concentrate īn jurul unor evenimente majore. Va īncepe probabil cu represiunea din decembrie şi cu represiunea din 13-15 iunie. Sīnt momentele cele mai semnificative: prin gravitatea infracţiunilor, prin amploarea daunelor şi prin faptul că, rezultīnd din procesele criminale globale condensate īn cele 6 capete de acuzare ale raportului, revelează toate efectele lor nocive. Speram că se va continua apoi facīnd dreptate celor hărţuiţi şi loviţi de agenţii FSN la 28 ianuarie, 18 februarie, 24 aprilie, etc. Apoi, celor violentaţi īn toată ţara, īn "campania electorală", din 1990. Pe de altă parte, studiul acesta (atīt īn partea de sinteză cīt şi de cronologie analitică, cīt şi de arhivă structurată) este pus la dispozitia celor ce vor īncerca rezolvarea globală a problemei - după ducerea la bun sfīrşit a tuturor anchetelor şi proceselor parţiale. Acest proces "politic" final, aşteaptă cadrul legislativ adecvat, pe care trebuie să-l pună la punct puterile statului romān reabilitat (parlament, justiţie, administraţie, presă) .

    Unul dintre dosarele incluse īn ciorchinele coerent documentat aici este cel dedicat evenimentelor din mai şi decembrie 1990 de la Piatra Neamţ (vezi plīngerea din data de 26 aprilie 2005, īntărită prin explicaţiile, declaraţiile şi documentele adăugate ulterior la dosar- de exemplu la 6 mai 2006). Dosarul acesta trebuie corelat şi cu dosarul deschis īn noiembrie 1990 (şi casat abuziv īn 1993) - īn urma descoperirii gropii comune de la Dealul Mărului. Pentru că, aşa cum am arătat īn declaraţia mea din 6 mai 2006, agresarea noastră din mai şi decembrie a avut loc numai pentru că acţionam (īn cadrul forţelor de opoziţie: ANPT, CDR, AC) īn favoarea procesului pentru genocidul comunist, şi īnlăturarea nomenclaturii rămase la putere.

    Vă semnalez, cu ample dovezi, că şi īn alte oraşe: Braşov, Sibiu, Craiova, Constanţa, Ploieşti, Arad, Deva, etc. - au avut loc agresiuni similare, chiar cu efecte mai grave. Din cauza "orbirii" mediatice (ziarele şi televiziunile refuză de 3 ani pīnă şi publicarea unui comunicat īn care să semnalăm victimelor şi martorilor din aceste oraşe că intervenţia lor la procuratură ar sprijini ancheta) şi a faptului că mulţi au emigrat sau au renunţat la justiţie (din disperare)- victimele nu au depus plīngeri formale. De altfel, şi la Piatra Neamt, cei agresaţi alături de mine s-au rezumat, deocamdată, la declaraţii de martori - fiind neīncrezători īn şansele unui demers justiţiar- īn Romania de azi. Sper ca justiţia să infirme acest scepticism, prin satisfacţia morală (pedepsirea vinovaţilor) şi despăgubirile acordate mie - pentru traumele suferite, condamnarea la exil şi la o uriaşă muncă voluntară (pentru a īmpinge īnainte această cauză). Pe de altă parte, se impune ca, pe baza informaţiilor din prezenta declaraţie-raport, īn numele similitudinii cu cazul meu (şi al principiului non-discriminării) şi respectīnd caracterul activ al procuraturii - să vă autosesizaţi- şi īn cazul celorlalte victime.


    4. Concluzia dizertaţiei de principiu

    Procurorii pot īncerca corelarea faptelor şi efectelor semnalate īn acest raport cu delicte incriminate de codul penal. Dar nu trebuie să se rezume la asta. Justiţia de tranziţie nu poate folosi (just) instrumentele dreptului formal (din cauza perioadei de vid legislativ, ambiguitate şi contradicţie, criză de legitimitate). Ea trebuie să ia o decizie. Poate adopta punctul de vedere convenabil victimelor:condamnīnd crimele şi īn baza dreptului natural (relegitimat printr-o nouă legislaţie)- pentru a face totuşi dreptate. Sau, poate adopta punctul de vedere convenabil vinovaţilor: exonerīndu-i de răspundere, cu scuza inadecvării cadrului legislativ.

    Prezenta declaraţie cere procuraturii să admita şi să reprezinte punctul de vedere al victimelor (pe care raportul īl explică şi argumentează masiv). O astfel de poziţie este validă teoretic (īn ciuda speculaţiilor "legaliste") şi firească (avīnd īn vedere rolul procurorului). Ea este necesară pentru a contrabalansa atitudinea instanţelor, a organelor legislative şi a teoreticienilor dreptului - forţe care s-au dovedit pīnă acum interesate mai mult de apărarea aparenţelor legale - acoperind realitatea uzurpării puterii īn statul romān.


    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu

    1. Organizarea raportului

    Prezenta analiză are mai multe roluri:
    - Explicaţie (cadru istoric) - semnalīnd şi demonstrīnd cauzele şi consecinţele evenimentelor din 13-15 iunie, aceleaşi cu ale evenimentelor din Piatra Neamş şi din atītea alte locuri;

    - Deschiderea şi sprijinirea unor piste de cercetare, informaţii utile pentru clarificarea unor situaţii şi găsirea unor probe, legate de infracţiuni separate comise īntre 16 decembrie 1989 şi 31 dec 1990, dar legate īntre ele de un fenomen unitar;

    - Probarea instigării mediatice, prin prezentarea articolelor de presă şi semnalarea emisiunilor de radio-tv provocatoare. Se arată că agresorii din 13-16 iunie au fost conduşi, nu numai de persoane folosind instituţii uzurpate ale statului (aşa cum va trebui să o demonstreze ancheta procuraturii) ci şi de confuzia raspīndită īn rīndul susţinătorilor FSN, pe parcursul a şase luni de intoxicare propagandistică. Represiunea a fost orchestrată de autori morali, de unde rezultă obligaţia inculpării celor responsabili de campania incitatoare- aşa cum am cerut din start īn plīngerea mea din 26 aprilie 2005;

    - Pledoarie iniţială (potenţială) pentru un viitor rechizitoriu global, integrīnd rechizitoriile dedicate segmentelor judecate īn cadrul unor procese separate procedural - dar conectabile logic.

    Destinaţia mixtă a meterialului prezentat aici (ghid de cercetare, explicaţie istorică, probă directă de manipulare, pledoarie coagulantă) impune o alegere dificilă īntre:
    - granulaţia fină a evenimentelor concrete versus prezentarea sintetică a fenomenelor majore;
    - poziţia neutră a prezentării cronologice, versus poziţia polarizată a pledoariei īnvinuitoare;
    - organizarea de-a lungul marilor procese īmpletite (lupta politică pentru putere, lupta revoluţionară pentru libertate, lupta civică pentru conştiinţa emancipată, lupta economico-socială, lupta pentru unitate naţională) versus organizarea global-secvenţială, de-a lungul seriei de evenimente majore (22-26 decembrie, 12 ianuarie, 23-29 ianuarie, 12-19 februarie, 11-20 martie, 22-29 aprilie, 13-16 iunie, etc).

    Formula de compromis aleasă este structurarea materialului īn:
    I. Problemele de principiu - puse de acest dosar;
    II. Sinteza explicativă a fenomenelor īmpletite īn lupta Revoluţie - Contrarevoluţie (prezentul document)
    III. Cronologii extensive a faptelor şi reflectărilor lor, combinīnd semnalarea şi adnotarea mărturiilor personale cu a mesajelor (relatări, comentarii, rapoarte) apărute īn presă, radio şi televiziune (cu trimiteri la documentele arhivate);
    IV. Arhiva de documente selectate. Blocul de articole de presă - organizat cronologic şi extrasele din jurnalele alcătuite de Ioan Roşca şi Livia Dandara, consemnīnd mărturii personale, semnale de presă şi emisiuni radio-tv.


    2. Punctul de plecare: 11-20 iunie 1990

    Pe 11 iunie, după 50 de zile de rezistenţă, manifestanţii din Piaţa Universitaţii, īn numele greviştilor foamei au un dialog -eşuat- cu puterea, urmat de o nouă diversiune. Pe 12 iunie, primul guvern Roman decide evacuarea Pieţei. Continuă intens -īn presă şi televiziune- instigarea populaţiei īmpotriva "golanilor".

    Pe 13 iunie 1990 dimineaţa, la orele 4, forţe masive ale ministerului de interne, executīnd ordinele guvernului interimar, au īnconjurat protestatarii aflaţi īncă īn Piata Universităţii, lovindu-i cu nejustificată brutalitate, arunrcindu-i īn masini şi ducīndu-i către locuri de anchetă şi detenţie. A continuat apoi, īn timpul zilei, arestarea cetăţenilor care-şi arătau dezacordul faţă de această intervenţie şi faţă de putere. Tensiunea a crescut, unii dintre contestatarii care se retraseseră din piaţă după 23 Mai au revenit, pentru a-şi arăta revolta, protestīnd īmpotriva acţiunii guvernamentale şi cerīnd eliberarea celor arestaţi. Revolta a luat aspecte insurecţionale. A declanşat asedierea cītorva instituţii simbol (Poliţia capitalei, Ministerul de Interne, Televiziunea) de către o parte dintre manifestanţi, instigaţi şi de indivizi cu comportament suspect. Forţele de ordine au replicat ciudat, uneori cu bizară moliciune, alteori cu nejustificată ferocitate. Pe 14 iunie 1990, la ora 4 dimineaţa, ele păreau a controla Bucureştiul: vīnătoarea de demonstranţi se terminase. Desigur, nimeni nu putea şti cum avea să se deruleze următoare zi (şi pe 22 decembrie dimineaţa revolta fusese īnăbuşită, trotuarele spălate de sīnge, centrele de detenţie umplute cu cei arestaţi).

    In acest moment, au īnceput să soseasca īn Gara de Nord garnituri de tren pline cu susţinători ai FSN, organizate şi trimise din toată ţară (Galaţi, Buzău, Comăneşti, Alba Iulia, Petroşani, etc). Purtīnd uniforma de mineri (nefiind īnsă toţi mineri) aceşti combatanţi, ghidaţi de guvernanţi şi serviciile secrete, īndemnaţi de Ion Iliescu, au ocupat Piaţa Universităţii- deja golită. După ce au bătut cu sălbăticie studenţii găsiţi īn Universitate şi Arhitectură, distrugīnd sediile respective, minerii au declanşat, īn tot Bucureştiul, o vīnătoare de o inimaginabilă barbarie. Īn zilele de 14 şi 15 iunie, sub privirile complice ale politiştilor (şi chiar cooperīnd strīns cu aceştia) fasciile minereşti au legitimat, agresat, ameninţat, insultat, lovit cu bestialitate, călcat īn picioare, arestat, īncărcat īn dube dirijate spre lagăre ad-hoc - mii de trecători care li se păreau suspecţi (aer de intelectual, studenţi, opozanţi, etc). Īn acelaşi timp, cu precizie profesională, au vīnat opozanţii politici şi civici - la domicilii şi sedii, distrugīnd localurile şi mobilierul şi instaurīnd teroarea. Puterea provoacă, orchestrează şi salută aceste acte de teroare - ca pe o apărare a democraţiei. Nemulţumită de insuficienta implicare represivă a militarilor - lichidează prin decret (pe 14 iunie) mişcarea CADA. Era clar că următoarea revoltă previzibilă, a maselor īnşelate de Front şi sărăcite prin "reformă"- nu mai putea fi īnăbuşită cu mineri. Armata şi poliţia trebuiau readuse īn postura de forţe de represiune, acoperite cu legitimitate democratică.

    Intre 16 şi 18 iunie, īncercările de organizare a unor proteste de stradă au fost palide. Ziarele fiind īnchise prin forţă, televiziunea aservită- intelectualii neorganizaţi şi intimidaţi, partidele slabe şi infestate - replica opoziţiei politice şi civice a fost nesemnificativă. Protestele care au urmat, au rămas şi după aceea īntr-o nota de sterilitate, intimidare, dezbinare, incoerenţă, non-combativitate - a se vedea ca exemplu mitingul "cămăşilor albe".

    Pe 19-20 iunie Parlamentul "ales" la 20 mai īşi īncepe activitatea: interzicīnd protestele din strada, īnfiinţīnd comisii formale de anchetă care nu vor rezolva nimic, lansīnd masina de vot FSN şi cooperarea colaboraţionistă, demarīnd distrugerea economiei naţionale īn baza programului Roman- aprobat cu inconştienţă de "opoziţie". Inselīndu-şi susţinătorii, Frontul adoptă exact măsurile distructive pe care le pusese īn seama opoziţiei. Populaţia se pomeneşte īn capcana implicării ei de partea FSN, nu mai poate traversa prăpastia creată, cu bună stiinţă, prin campania de diversiune finalizată la 13-15 iunie.


    3. De la fapte la explicaţii şi intenţii

    Faptele trebuie detaliate şi interpretate. Ca īn orice fenomen de masă, poziţiile şi acţiunile vizibile au fost īnsoţite de manevre oculte, facīnd parte dintr-o plasă de scenarii, īn urma unor negocieri de culise, echilibrīnd jocuri de interese diverse - labirint de detalii obscure şi nesemnificative, care nu pot şi nu merită să fie revelate exhaustiv. Anumite poziţii, evoluţii şi situaţii au fost determinate şi de elemente subterane. Intuirea existenţei "secretelor" nu trebuie īnsă să mascheze sensurile majore ale īnfruntării, care pot fi deduse analizīnd sistemic (ca tot organic) şi selectiv (īn căutarea aspectelor majore)- ansamblul faptelor petrecute. Putem īntelege cauzele prin efectele lor. După 17 ani de manifestare a consecinţelor anului 1990- avem tot ce ne trebuie pentru a aprecia intenţiile jucătorilor.

    In absenţa posibilităţii unui adevăr pur obiectiv, acest Raport īşi propune să argumenteze, cu cīt mai multă rigoare, adevărul celor care au căzut victime, īn 1990, diversiunii şi represiunii pe care o denunţam. Pe de o parte, ne interesează fiecare act care a produs suferinţe unei victime nevinovate. Īn acelaşi timp, este importantă explicaţia fenomenului, care relevă cauzele şi intenţiile.

    Putem dovedi nenumărate abuzuri (provocatoare de daune, disperare, teroare, suferinţe, surghiun şi victime) săvīrşite şi īn iunie 1990 de către guvernanţi, pentru a reduce la tăcere- prin forţă- opoziţia politică şi contestaţia civică. Multe dintre ele au fost de altfel de notorietate publică, fiind bogat reflectate īn ziarele vremii. Doar păstrarea puterii a permis amīnarea judecăţii. Mai devreme sau mai tīrziu īnsă, īntr-un stat de drept, represiunea sălbatică, prin mijloace parţial ilegale- trebuie condamnată.

    Procesul acesta nu trebuie oprit īnsă la nivelul judecării exceselor săvīrşite -īn 13 iunie dimineaţa- faţă de ultimele "elementele turbulente" care mai rezistau, dintre cei care blocaseră 52 de zile un spaţiu public- pentru a contesta puterea. Nici la judecarea reprimării sīngeroase a revoltei care s-a declanşat pe 13 iunie după masă. Şi nici la analiza antrenării minerilor pe 14-15 iunie, īntr-un razboi civil unilateral. El trebuie să reveleze mobilurile forţelor aflate īn conflict, arătīnd care din ele apără cu adevărat interesele Romāniei.

    Cercetīnd motivaţia simpatizanţilor FSN, pentru a īnţelege ce i-a determinat să acţioneze cum au făcut-o pe 14-15 iunie, vom descoperi că agresorii au fost la rīndul lor victimele unei enorme īnşelătorii, fiind atraşi īntr-o capcană cu urmări catastrofale. Prin manipulare (agenţi provocatori şi campanie mediatică) ei au fost făcuţi să creadă că opoziţia urmăreşte vinderea ţării şi pauperizarea populaţiei şi că, īn acest scop, ea īncearcă să răstoarne īn forţă puterea legitimă. Īn fapt īnsă, s-a īntīmpat tocmai pe dos: imediat după ce a zdrobit potenţiala rezistenţă politică şi civică (cu ajutorul susţinătorilor FSN intoxicaţi, compromişi şi izolaţi) - puterea a putut opera nestingherită seria de măsuri socio-economice antipopulare care a distrus economia şi jefuit populaţia, īn folosul acoliţilor ei "privatizaţi".

    Pentru a īnţelege de ce s-a recurs la mineri şi politica de anihilare a rezistenţei faţă de uzurparea statului romān (menţinerea instituţiilor sale īn mīinile securi-comuniste), trebuie urmărite cu atenţie şi evenimentele legate de democratizarea (eliberarea) armatei- care au premers şi au succedat desfiinţarea CADA (la 14 iunie).

    Importantă este şi īnţelegerea legitimităţii revoltei (cu aspecte insurecţionale) de pe 13 iunie după masă, dincolo de unele excese condamnabile (īn mare parte cauzate de zurbagii şi de provocatori cu rol compromiţător). Manifestanţii autentici nu au vizat distrugerea instituţiilor statului ci dimpotrivă, eliberarea lor de garnitura PCR care confiscase revoluţia anticomunistă: agăţīndu-se de putere cu orice preţ, protejīnd şi menţinīnd la conducere nomenclatura, folosind forţele şi tacticile represive pregătite de comunişti, manipulīnd nociv populaţia, falsificīnd campania electorală şi sfidīnd punctul 8, reprimīnd brutal contestaţia, ascunzīnd adevărul despre evenimentele din decembrie, molestīnd şi arestīnd revoluţionarii protestatari.

    Intervenţia din 13 iunie dimineaţa se cere analizată īn contextul lanţului de ciocniri care a opus, īntre 16 decembrie 1990 şi 22 decembrie 1990, revoluţia anticomunistă şi contrarevoluţia reuşită de nomenclatura vechiului regim (restauraţia oligarhiei, cu conversia de la comunism la capitalism). Numai analizīnd integral fenomenul "16 decembrie 1989- 16 decembrie 1990" se pot īnţelege poziţiile şi motivaţiile actorilor, se poate demonstra sensul retrograd şi scopul distructiv al represiunii din 13-16 iunie, se poate scoate īn evidenţă eroismul şi poziţia justiţiară anticomunistă a ţintelor agresiunii, se pot demasca intenţiile contrarevoluţionare ale puterii, se pot demonta justificările responsabililor pentru o acţiune cu multe victime şi cu urmări extrem de grave asupra destinului Romāniei.

    Un punct fundamental al analizei noastre va fi trădarea susţinătorilor FSN, prin răsturnarea poziţiei electorale faţă de problemele socio-economice, reorientare demarată la 19 iunie, imediat după eliminarea adversarilor politici, cu ajutorul populaţiei īnşelate. Pentru a īnţelege efectul (deci şi scopul) loviturii date de forţele din spatele FSN este necesară şi urmărirea reacţiei timide şi colaboraţioniste a opoziţiei- după 16 iunie. Această reacţie penibilă (care şi azi este ascunsă cu jenă de cei implicaţi, īn dauna restabilirii adevărului şi dreptăţii) a izolat şi izolează revoluţionarii autentici, permiţīnd şi legitimīnd victoria Contrarevoluţiei (restauraţiei securiştilor şi comuniştilor convertiţi īn capitalişti). Vom sesiza cu această ocazie un lanţ de vinovăţii secundare: ale partidelor de opoziţie, ale personalităţilor şi asociaţiilor civice, ale mişcărilor sindicale, etc. Urmărind īnsă cauzele acestor slăbiciuni (erori, dezertări, trădări, etc) - vom ajunge la cauzele prime: manevrele de dezinformare, intoxicare, dezbinare etc. - prin care a fost orchestrată cu premeditare confiscarea Romāniei de o reţea parazită.

    Metodele folosite īn atingerea scopului criminal au fost, pe de o parte antrenarea instituţiilor ocupate ale statului īn activităţi anti-sociale şi -pe de altă parte- instigarea populaţiei la autodistrugere şi război civil, prin pīrghii controlate de propagandă: televiziune, presă, informatori care au dezinformat, provocat, calomniat, etc. De aceea , pe līngă dovezile ilustrīnd activităţile reţelei criminale agăţate de putere şi ilegalităţile comise sub umbrela instituţiilor statului, vom adăuga semnale de presă şi televiziune - care demostrează manipularea la care au fost expuşi cititorii şi tele-spectatorii, pentru a fi īmpinşi la acţiunile iresponsabile de reprimare a luptătorilor pentru libertate - la care s-au pretat susţinătorii īnşelaţi ai FSN.


    4. Importanţa lămuririi fondului politic

    Nu se poate evita clarificarea legitimităţii politice - īn acest proces, fără a-l transforma īntr-o farsă. Chiar inculpaţii recurg la argumente īn acest sens. Recunoscīnd eventual unele "erori regretabile" şi dīnd vina pe cīţiva militari nedisciplinaţi, ei invocă apărarea interesului de stat. Vor pretinde şi că Romānia se afla īn vidul de autoritate creat de prăbuşirea regimului comunist (şi a legilor sale, inclusiv Constituţia)- deci că au fost siliţi să aplice creator dreptul natural, īn aşteptarea unei reorganizări post-revoluţionare a noului formalism legislativ şi justiţiar. Ei cer deja, insistent, ca 14-15 iunie să fie interpretat īn contextul zilei precedente. Intr-adevar, reducerea problemei la īncălcarea unor formalisme subrede şi scoaterea lor din fluxul istoric nu este justă - pentru o miză ca dirijarea Romāniei, īntr-o perioadă esenţială de tranziţie: socială, politică, juridică. Să facem deci ce reclamă şi inculpaţii: o analiză pe fond. Ca să stabilim circumstanţe atenuante … sau agravante- trebuie analizate scopul şi cadrul acţiunilor.

    Din păcate, au fost loviţi pe 14-15 iunie oameni care treceau īntīmplător pe stradă, persoane care "arătau suspect", sau erau denunţate de trecători isterici, cetăţeni care protestau faţă de monstruozitatea ce se petrecea. Sīnt deci şi (numeroase) victime colaterale. Gravitatea delictului creşte dacă urmărim īnsă ţinta reală: paralizarea sau satelizarea opoziţiei politice şi intimidarea contestaţiei civice - īncīt, rămasă la putere, nomenclatura să evite judecarea crimelor comunismului. Cea mai abil mascată intenţie criminală fiind īnşelarea masei susţinătorilor FSN, compromişi faţă de opoziţie, īncīt să rămīnă fără sprijin politic- īn momentul īn care puterea a trecut la jefuirea şi distrugerea avuţiei naţionale. După 17 ani, putem observa schema de dezbinare aplicată şi-i putem evalua efectele. La cīteva zile după lovitura de la 13-15 iunie, īn numele conversiei spre capitalism, īncălcīndu-şi promisiunile electorale, valorificīnd deruta şi spaima creată, guvernanţii au declanşat cascada loviturilor prin care au dezmoştenit şi alienat populaţia, distrugīnd economia şi īnfeudīnd Romānia; adică exact ce puseseră īn seama intenţiilor opoziţiei, cīnd au asmuţit populaţia īmpotriva ei.

    Justiţia ar proceda ca Pilat din Pont, dacă ar evita lămurirea problemei politice care condiţionează judecarea corectă a acestui caz. Disjungerea părţilor "civile" şi "militare" īntr-un astfel de dosar, denotă dorinţa de eludare a mizelor majore şi creează premisele fabricării unor acari Păun. Nu e tot una dacă la capătul "civil" al lanţului de comandă a ordinelor represive executate de militari se află legitimitate, sau trădare. Ordinele vădit criminale- nu se execută. Au fost guvernanţii salvatorii unei Romānii ameninţate de elemente fascisto-anarhiste (huligani, golani, drogati, etc- cum īi numise şi Ceauşescu)? Sau ei uzurpaseră statul, prin confiscarea şi trădarea revoluţiei- aşa cum susţineau contestatarii reprimaţi īn Piaţa Universităţii? Diferenţa e fundamentala. Īn caz că ne aflam īn faţa unei puteri legitime- ramīn de amendat excesele represive, de despăgubit victimele, de pedepsit militarii şi civilii care au depăşit măsura. Īn caz contrar īnsă, lupta celor din Piaţa Universităţii a fost o eroică continuare a revoluţiei de eliberare din decembrie şi o formă legitimă de rezistenţă faţă de uzurparea puterii īn stat. Adică exact intenţia patriotică, cu care se īncearcă justificarea violenţelor minerilor şi a altor susţinători FSN.

    Miza dosarului nu e deci numai judecarea celor ce au folosit abuziv şi orbeşte forţele de ordine īmpotriva unor manifestanţi paşnici şi bine intenţionaţi (care avuseseră şi curajul revoltei din decembrie) sau a unor victime colaterale (fără nici o legătură cu contestaţia din Piaţa Universităţii). Nu e numai judecarea celor ce au instigat şi orchestrat un război civil, trimiţīnd hoardele simpatizanţilor īmpotriva opozanţilor- pentru a-şi păstra puterea. Ci este, īn primul rīnd, condamnarea celor care au sufocat revoluţia anticomunistă, īmpiedicīnd emanciparea Romāniei. Dincolo de infracţiunile masive īmpotriva persoanei- se află uzurparea puterii īn stat şi īnalta tradare, pregatind sabotarea economiei naţionale. Dovedind acest lucru, vom spulbera şi eventuala invocare a prescripţiei. Ea este evident īntreruptă de forţa majoră ca, tocmai prin crimele reclamate, vinovaţii au conservat controlul asupra instituţiilor statului romān- facīnd imposibilă judecarea lor pīnă azi. Nu se poate da alta explicaţie acestei amīnări.


    5. Etapizare şi continuitate istorică

    Trebuie să observăm evenimentele - cum ar fi cele din 13-15 iunie - īn contextul lor firesc, urmărind seria de procese declanşate la 16 decembrie 1989: o luptă majoră īntre revoluţie şi contrarevoluţie, purtată la scară naţională. Agresarea manifestaţiilor solidare cu cea din Piaţa Universităţii (şi cu Proclamaţia de la Timişoara) a fost comisă īn toată ţara (Brasov, Sibiu, Arad, Constanţa, Galati, Tulcea, Ploiesti, Craiova, Iasi, Piatra Neamt, etc) - la diverse date- de către susţinători agresivi ai FSN, amăgiţi cu promisiuni (trădate imediat după 20 iunie), instigaţi prin media īmpotriva opoziţiei, organizaţi de autorităţi şi manevraţi de provocatori ai serviciilor secrete.

    Confruntări similare au avut loc pe tot parcursul anului 1990: 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 12-19 februarie ,etc. Ele au implicat două tabere: una pretinzīnd legitimitate īn preluarea puterii după 22 decembrie 1989 şi cealaltă, contestīnd-o pe prima, denuntīnd-o ca pe o emanaţie neocomunistă. Nu īntīmplător, printre cei arestaţi după 16 iunie, găsim personaje ca Dumitru Dincă, contestatar consecvent al "emanaţilor", aflat īn centrul evenimentelor din 21 decembrie, 12 ianuarie, 18 februarie, 22 aprilie-13 iunie. Sau ca Doru Măries, Nica Leon , etc. Si, de partea celaltă, diversele garnituri şi progenituri ale partidului şi securităţii (Iliescu, Roman, Brucan, Bīrladeanu, etc).

    Dosarul acesta formează deci o pereche indisolubilă cu cel dedicat revoluţiei din decembrie 1989, momente cheie ale confruntării revoluţionare din Romānia, care poate fi segmentată (in diverse feluri) īn etape, īn funcţie de evenimentele majore. Iată o posibilă organizare:

    --etapa 0: pīnă la 16 dec 1989 - lagărul de muncă, exterminare şi alienare comunist;)
    --etapa 1: 16-22 dec '89 - declanşarea revoluţiei anticomuniste;
    --etapa 2: 22 dec'89 - 1 februarie '90 - confiscarea puterii provizorii de catre FSN;
    --etapa 3: 1 februarie- 22 aprilie - denunţarea neorganizată a deturnării revoluţiei (girată de CPUN);
    --etapa 4: 22 - 27 apr. - īncepe mitingul contestatar al revoluţionarilor trădaţi;
    --etapa 5: 27 apr-23 mai - intervenţia intelectualilor īn miting, pe măsură ce se desăvīrşea paralizarea opoziţiei şi legitimarea puterii prin "alegeri";
    --etapa 6: 23 mai-19 iunie- sufocarea contestaţiei civice, reprimarea rezistenţei străzii şi intimidarea opoziţiei politice marginalizate sau satelizate;
    --etapa 7: 19 iunie- 22 dec 1990 - contrarevoluţia īnvinge (stinge) revoluţia - folosind duşmănia creată īntre opoziţie şi populaţia īnşelată de FSN
    --etapa 8: după 1990 - consolidarea puterii contrarevoluţionare, cu distrugerea economiei şi societăţii, jefuirea populaţiei şi īmbogăţirea paraziţilor).

    O īncercare de īntrerupere a logicii longitudinale a anului 1990 (vizīnd corodarea legitimităţii revoluţionare a manifestanţilor) se face prin teza că alegerile din 20 Mai ar fi adus la putere un guvern legitim, pe care majoritatea contestarilor din Piaţă l-au recunoscut, retrăgīndu-se. Ar fi rămas acolo aşadar doar niste zurbagii, aventurieri, marginali, lunatici. Vom dovedi falsitatea acestei teorii, la a cărei raspīndire au contribuit şi elementele colaboraţioniste ale opoziţiei civile şi politice, īn căutare de justificare pentru dezertarea de pe frontul apărării democraţiei autentice. Cum pot susţine semnatarii punctului 8 că alegerile care au avut loc cu īncălcarea sa flagrantă au fost acceptabile? Cīnd alegătorii nu au avut nici măcar posibilitatea (prevazută īn art 10 al legii electorale) de a şti care dintre candidaţi au avut activitate reprobabilă īn fostul regim. Ca să nu mai vorbim de condiţiile inadmisibile (şi discriminatorii pentru tabăra autentic anticomunistă) īn care s-a desfasurat acea "campanie electorală"- perechea celei din noiembrie 1946.

    Cei care, īn aprilie 1990, au recomandat liderilor asociaţiilor să renunţe la cerinţa amīnării (denunţării) alegerilor şi a epurarii domnului Iliescu- recunosc greu cīt de grav au greşit, amplificīnd vechea eroare - prin acceptarea tezei că retragerea majorităţii din Piaţă ar fi validat alegerile (cīnd īn realitate, ea a fost doar efectul strategiei dezastruase de a nu le contesta din timp). Nu acceptarea auto-legitimării, prin minciună şi manipulare a fost cauza retragerii (fizice) din Piaţă a multor manifestanţi, după 23 mai - ci tocmai disperarea lor, īn faţa unui fapt monstruos īmplinit. Cei care au rămas acolo (greviştii foamei de exemplu) dispuşi la orice sacrificiu, au reprezentat punctul de vedere al revoluţiei romāne anticomuniste. Care a pīlpīit pīnă īn decembrie 1990 - cīnd a fost sufocată, īn urma unui proces reacţionar extrem de nociv pentru ţară. Contrarevolutia a exploatat din plin lovitura dată pe 13-15 iunie, care a vizat creerea unei prăpastii īntre elitele anticomuniste şi populaţia īnşelată (jefuită) de Front.


    6. Pricipalele delicte (bază a capetelor de acuzare)

    Dispunem de un enorm material documentar īn spijinul concluziilor acestui raport. Vom arăta că, pentru a conserva şi valorifica puterea uzurpata, gruparea coagulata īn FSN a folosit o largă gamă de mijloace condamnabile (īnşelăciune, diversiune, provocare, infiltrare, sabotaj, corupere, şantaj, calomniere, intimidare, represiune) - care au produs mari daune victimelor ei şi Romāniei. Aceste infracţiuni continuate (delicte politice) au constituit citeva confruntări majore, din a căror īmpletire a rezultat cronologia evenimentelor. Ele ne conduc la principalele capete de acuzare (procese degenerative, problematici centrale):

    p1) Ascunderea adevarului, paralizarea justiţiei şi reprimarea contestaţiei străzii, pentru a evita procesul comunismului şi a deturna revoluţia;

    p2) Boicotarea partidelor democratice şi compromiterea renaşterii democraţiei, pentru a menţine monopolul puterii īn mīinile vechilor şefi comunişti ;

    p3) Sabotarea īncercărilor de emancipare (morală, spirituală, civică) a populaţiei şi continuarea expunerii ei la propagandă de intoxicare (manipulare, instigare);

    p4) Pregătirea distrugerii economiei naţionale şi pauperizării cetăţenilor, īnşelaţi cu promisiuni electorale- pentru acapararea avuţiilor acumulate de poporul romān;

    p5) Tradarea intereselor nationale, aservirea faţă de interese străine şi īnvrăjbirea cetăţenilor de diverse naţionalităţi- pentru a apăra interesele clanului uzurpator;

    p6) Impiedicarea unificării opoziţiei (revoluţionare, politice, civice, sociale, naţionale) prin mijloace mergīnd de la dezinformare şi diversiune la represiune şi instigare la război civil.


    7. Structura argumentaţiei

    Firele problematice "longitudinale" (p1-8) şi etapele "transversale" e1-8 au dat naştere unei cauzalităţi globale, sistemice, dificil de urmărit şi de expus. Bidimensionalitatea demonstraţiei este semnalată īn urmatorul tabel de sinteza: (NR: vezi tabel aici: Link-doc: http://www.piatauniversitatii.com/ne...rial-2-2007-12 )

    Voi face īntīi sintetizarea situaţiei pe coloane (problematicile p1-p5) relevīnd lanţurile de cauzalitate care conduc la responsabilităţile puterii pentru: zdrobirea rezistenţei faţă de Contrarevoluţie, monopolizarea şi uzurparea puterii īn stat, alienarea conştiinţelor şi elitei civice, distrugerea economiei şi sărăcirea populaţiei, īnvrăjbirea naţionalităţilor şi respingerea reunificării ţării - raţionamentele fiind īntărite cu documente.

    Pe de altă parte, trebuie īnteles că ansamblul cauzelor creează o dereglare patologică a metabolismului social, care produce - tot global, sistemic- un ansamblu de efecte nocive, imputabil celor care, deţinīnd puterea, au putut determina evoluţia globală distructivă. De aceea, firul de sinteza (p6) - coagulează īnşiruirea etapelor luptei dintre putere şi diversele ramuri ale rezistenţei, punīnd accent pe manevrele de dezbinare a lor (care au mers pīnă la destrămarea echilibrului social şi instigarea la război civil ).

    Pacurgerea pe orizontală a tabelului va fi realizată prin cronologiile zilnice plasate īn partea III a raportului. Fiecare afirmaţie din această parte, se bazează pe observaţii punctuale, care trimit la documentele regrupate īn partea IV. Intregul sistem demonstrativ, care va fi expus pe Internet la adresa www.procesulcomunismului.com este deschis, īn continuă extindere. Aşadar vor fi elaborate şi īnregistrate progresiv versiunile īmbogăţite ale prezentului raport.
    Last edited by Dacus; 11-08-10 at 07:03 AM.
    Motto: ''...O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.'' Ioan Rosca (Analiza spectrului socio-politic)
    Explicatie: Lucrarile constituie o analiza unica a complexitatii mecanismelor de falsificare a adevarului, manipulare, diversiune si uzurpare a statului de drept, de catre grupuri de interese ascunse sub diverse forme cameleonice : ''partide'', ''Justitie'', ''Institutii '' ''O.N.G-uri'', etc. Documentele au fost preluate de pe:Harta unei perplexitati, Piata Universitatii si Procesul Comunismului, cu acordul autorului, d-l Ioan Rosca, cercetator interdisciplinar(contact AICI). Dezbatere: Video-1, Video-2, Video-3, Video-4

  2. #2
    Rang-N-03(col)
    Excalibur's Avatar
    Join Date
    Aug 2010
    Posts
    184
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    1478

    Lightbulb Răspuns la: Revolutia si Contrarevolutia - Declaratie - dosar 75P/1997 de Ioan Rosca

    8. Ascunderea adevărului, paralizarea justiţiei şi reprimarea contestaţiei străzii, pentru a evita procesul comunismului şi a infringe revoluţia (p1)

    A. Puterea: Liderii Frontului Salvării Naţionale se strecoară la putere (īn condiţii care trebuie elucidate) profitīnd de oportunitatea creată de revolta declanşata īntre 16 şi 22 decembrie, după o īncleştare dramatică -la care nu au contribuit. Nu ştim īncă dacă ei au făcut capital revoluţionar prin diversiunea unor "terorişti" inexistenţi, sau daca, au avut loc hărţuieli reale īntre forţe de intervenţie ale fostului regim- pīnă cīnd s-a ajuns la un pact īntre ele (bazat pe garanţia protejării, din partea "noii" puteri). Īn ambele alternative, deşi produce pagube umane şi materiale, FSN nu capătă legitimitate revoluţionară. Pretinde că emană din revoluţia anticomunistă, dar gestionează societatea īn sens invers năzuinţelor ei. Noul regim īncepe prin eliberarea "teroriştilor", suspendarea pedepsei cu moartea, repunerea īn funcţie a directorilor demişi, avansarea ofiţerilor care au participat la represiunea din decembrie, oblăduirea securiştilor īn Ministerul Apărării. Frīnează vīntul schimbării, blocīnd tentativele de īndepărtare a vechilor şefi comunişti, plasīnd īn fruntea noilor autorităţi nomenclaturişti notorii. Susţine că nu se poate lipsi de experienţa vechilor lideri, ca ar apare un "vid de competenţe".

    Impiedică accesul la informaţiile privind crimele comunismului, īncuind, dezorganizīnd şi distrugīnd arhive. Impiedică curăţirea justiţiei, conservīnd vechiul personal īn tribunale şi procuratură. Menţine continuitatea legislativă (anulīnd doar măsurile foarte nepopulare) şi aplică un formalism juridic paralizant (īn loc să facă dreptate pe fond). Eliberează "teroriştii", īnsceneaza cīteva procese penibile pentru cīţiva "ceauşişti", acuzaţi doar de ce au făcut īn decembrie 89. Se feresc să condamne dictatura comunistă. Insultă public reprezentanţii foştilor deţinuţi politici şi protestatarii nemultumiţi de deturnarea revoluţiei, acuzīnd justiţiarii că vor "vīnătoare de vrăjitoare". Invocă prescripţia, deşi ea era evident supendată prin forţă majoră- pe toată perioadă comunistă. Impiedică democratizarea armatei şi aflarea adevărului despre folosirea ei īn represiunea din decembrie. Repune īn poziţii de conducere foşti agenţi (de influenţă) ai URSS. Pretinde că pe 22 decembrie au dispărut indivizii din aparatul represiv sau că teroriştii statului comunist īşi epurează singuri rīndurile.

    Păstrează īn funcţie reţeaua securiştilor şi informatorilor, acoperindu-i, santajīndu-i şi folosindu-i pentru manipularea populaţiei şi pentru combaterea forţelor democratice. Patronează convertirea superficială a Miliţiei īn Poliţie, moştenind un personal cu obiceiuri represive şi simpatii totalitare, cu care aplică planuri de stingere a protestelor, puse la cale de regimul "răsturnat". Eliberează, prin amnistii, zeci de mii de delicvenţi- pentru a-i putea folosi īn provocări şi diversiuni. Anulează, prin diversiune, prima demonstraţie de contestare (pe 26 decembrie). Este silită de presiunea străzii să dea trei decrete anticomuniste, pe 12 ianuarie, dar le retrage imediat.

    Organizează contramanifestaţiiile care sufocă mişcările de protest din 24-28 ianuarie (trădate şi de partidele de opoziţie, prin īnţelegerea din CPUN). Compromite protestele din 12-18 februarie şi regizează o nouă mineriadă intimidantă (19 februarie). Atacă, pe toate căile, manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii (22 aprilie-15 iunie, etc.) reprimīnd-o, īn sīnge şi teroare.

    B1. Tabăra justiţiară: Este animată de cei care au avut curajul să lupte pentru libertate īntre 16 şi 22 decembrie. Cere schimbarea vechilor conducători comunişti din poziţiile de decizie deţinute īn structurile politice, economice, administrative, academice, publicistice etc. Consideră că aceştia sīnt vinovaţi de dezastrul Romāniei şi că, fiind depăşiţi, īndoctrinaţi şi rău intenţionţi- vor paraliza schimbarea. Incearcă sa impună la comanda economiei tehnicieni īn locul activiştilor. Doreşte continuarea revoluţiei declanşată īn 1989, pīnă la victoria idealurilor sale anticomuniste. Denunţă FSN- ca forţă contrarevoluţionară. Doreşte adevărul despre crimele comunismului genocidar, inclusiv despre cele comise īn decembrie 1989. Inregistrează, cu revoltă neputincioasă, faptul că vinovaţii prosperă nestingheriţi, īn timp ce victimele supravieţuitoare se duc īn mormīnt, fără a li se mai face dreptate. Reprezintă năzuinţele şi doleanţele victimelor comunismului (de exemplu, ale foştilor deţinuţi politici, care nu sīnt reabilitaţi şi primesc compensaţii materiale mai mici decit pensiile torţionarilor).

    Sesisează şi denunţă blocajul justiţiei, datorat personalului juridic compromis şi reacţionar rămas īn posturi (de exemplu, īn Curtea Constituţionala). Exasperată de aminarea proceselor, derutată de "experţi juridici" răuvoitori, rătăcită īntre instituţii care se derobează, depune puţine plīngeri penale. Cere armatei sa nu facă jocul puterii contrarevoluţionare, să recunoască şi să depăşească erorile din decembrie. Susţine mişcarea CADA. Aceasta, reclamă adevărul despre participarea armatei la revoluţie, democratizarea armatei şi īndepărtarea activiştilor şi cadrelor compromise. Pentru că se opune folosirii represive a armatei, după ce este antrenată īn dialoguri de diversiune cu conducerea MapN, CADA este harţuită, marginalizată şi reprimată - comunicatul de interzicere fiind dat, nu īntīmplător, pe 14 iunie 1990. Solicită, fără succes criminalizarea Securităţii şi garantarea scoaterii din funcţie a securiştilor. Īn cursul confruntărilor care se succed de-a lungul anului (12 ianuarie, etc.) suportă din nou ostilitatea şi agresivitatea aparatului represiv ceauşist. Apară, cu sacrificii grele, libertatea de a manifesta, pe care puterea īncearcă continuu s-o īngrădească. Este compromisă de acţiunile provocatorilor strecuraţi īn rīndurile sale (exemple : 18 februarie, 13 iunie, etc.) sau silită să renunţe la mitinguri, pentru a se evita provocările (26 decembrie 89, 16 decembrie 90). Prea puţin apărată de către partidele de opoziţie (vezi fir p2), lipsită de aportul unor intelectuali angajaţi (fir p3), separată de masa proletariatului manipulat (fir p4) , neputīnd influenţa politica externă şi scindată prin manevre pseudo-naţionaliste (fir p5) - insurgenţa revoluţionară a străzii este marginalizată şi anihilată. Legitimitatea insurecţiei de eliberare este negată de putere şi abandonată de opoziţia colaborationista. De la condamnarea ca violentă a revoltei de pe 13 iunie pīnă la reabilitarea tezelor lui Ceauşescu despre "huliganii" care au atacat īn decembrie forţele de ordine - este doar un pas. Intelectualii uita ca nu exista "revolutie de catifea"-singura la care erau capabili sa participe. Contestatarii fermi sīnt tot mai izolati. Pīnă la finele anului 1990, Contrarevolutia īnvinge ultimele focare de rezistenţă.


    9. Boicotarea partidelor democratice şi compromiterea renaşterii democraţiei, pentru a menţine monopolul puterii īn mīinile vechilor şefi comunişti (p2)

    A. Puterea: Frontul promite iniţial că va crea cadrul corect pentru renaşterea democraţiei şi desfăşurarea alegerilor, ca un administrator provizoriu şi imparţial. Intervine īnsă subteran īn crearea partidelor, infestīndu-le cu agenţi ai săi, informatori, sabotori şi provocatori. Se transformă apoi īn partid-stat, capitalizīnd primele măsuri reparatorii impuse de logica revoluţiei şi īncercīnd sa monopolizeze viaţa politică (deşi īşi declamă obţiunea pentru pluripartidism). Protestele cetăţenilor revoltaţi de această manevră (īncepute la 24 ianuarie), presiunile celorlalte partide şi logica aparenţelor democratice- determină trecerea la formula "de compromis" a CPUN-ului. Un organism legislativ provizoriu, īn care Frontul īşi "rezervă 50% din locuri, celelalte fiind īmpărţite de noianul de partide nou īnfiinţate (din care multe sīnt instrumente ale sale). Este doar o mascare mai abilă a monopolizării puterii şi capitalizării ilicite a revoluţiei. Deciziile luate de acest CPUN sīnt cele dorite de Front. Chiar cīnd se obţine şi acordul "opoziţiei", nimeni nu poate demonstra pe cine reprezinta de fapt "partidele" care incuviinţează Frontul.

    Dezbaterile furtunoase, televizate tendenţios, creează impresia de democraţie haotică, dezgustīnd publicul de politica partinică, chiar īnainte ca aceasta să se īnfiripe. Disparitatea dintre FSN, care păstrează monoplul asupra executivului - compus din foşti lideri comunişti - şi concurenţii săi, este totală. Frontul e beneficiarul unic al măsurilor populiste ale guvernului FSN (acoperite generos din buget şi din ajutoare externe), deţinătorul informaţiilor necesare orientării activităţii politice, clientul activităţii subterane a foştilor securişti, conducătorul securităţii folosite electoral (SRI fiind un stat īn stat, la discreţia lui Ion Iliescu), patronul televiziunii folosite propagandistic, părintele iubit de populaţia dezinformată. Foloseşte toate pīrghiile puterii acaparate ilegitim pentru a paraliza opoziţia şi a proteja nomenclatura comunistă, căreia īi reprezintă interesele. Sabotează, reprimă şi interzice mişcările care īi denunţă agenda neocomunistă. Īn clipa īn care cerinţa lustraţiei este exprimată clar prin punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (profitīnd şi de conivenţa, slăbiciunea sau tranzacţionismul partidelor din CPUN) Frontul forţează o lege electorală care acoperă candidatura nomenclaturii comuniste. Restul īl va face Comisia Electorală Centrală, care respinge contestaţiile (cea bazată pe punctul 8 fiind abandonată de iniţiatorii Proclamaţiei şi de unii mentori civici ai Pietei). Această redută ne-lustrată nu admite că liderii unui partid genocidar, condamnat prin revoluţie, īncă nejudecaţi penal, sīnt ne-eligibili, din principiu. Nici că, pentru a se respecta punctul 10 al legii, faptele candidadaţilor trebuie cunoscute, lucru imposibil atīta timp cīt ele sīnt inmormintate īn arhive.

    Ultimele obstacole īn calea farsei politice, combătute prin toate mijloacele sīnt : īncercarea de coagulare a opoziţiei anticomuniste īn jurul Alianţei Naţionale pentru Proclamaţia de la Timişoara (ANPT) şi mitingurile contestatare izbucnite īn toată ţara. Profitīd, fără scrupule, de avantajul instituţilor uzurpate, puterea paralizează renaşterea democraţiei: sabotīnd, agresīnd şi corupīnd opoziţia politică. Īnscenează "alegeri", bazate pe o campanie irezistibilă de intimidare şi dezinformare. Īn īntreaga ţară, partidele de opoziţie sīnt demonizate, prin acţiunea concertată a televiziunii, presei şi informatorilor. E nevoie de un curaj nebunesc pentru a īnfrunta FSN-ul, īn acest climat de teroare. Īn provincie, unde nu pătrund ziarele supărătoare, cele locale sīnt cenzurate (şi prin greva tipografilor şi alocările de hīrtie) şi televiziunea locală (dacă există) este īnchisă- populaţia este educată de televiziunea Frontului. Opoziţia nu se poate practic manifesta. Sediile partidelor sīnt devastate şi īnchise, susţinătorii lor ameninţaţi, insultaţi, bătuţi, aruncaţi din autobuze, īnjunghiaţi. Opoziţia nu poate face campanie electorală. Cererile de amīnare a alegerilor sīnt īnsă respinse, partidele victimă determinate ocult să accepte faptul īmplinit. La 20 mai, secţiile de votare din teritoriu sīnt practic ocupate de oameni ai Frontului, īn faţa cărora se prezintă alegătorii īnşelaţi, isterizaţi sau terorizaţi. Speranţa partidelor de opoziţie că, īn ciuda acestui cadru, oamenii se vor elibera la urnă - dovedeşte naivitate (sau trădare). Prea puţin contestate, şi īnainte şi după, "alegerile" par a legitima puterea neocomunistă, punīnd īn dificultate contestaţia consecventă. Īn realitate au fost tot atīt de valide ca īn 1946, desfăşurīndu-se după aceeaşi formulă: defăimarea, sabotarea, hărţuirea, satelizarea, infiltrarea, intimidarea, reprimarea - opoziţiei. Manipularea, dezinformarea şi īnşelarea- propriilor susţinători. Acest ultim punct avea sa iasă īn evidenţă după 20 iunie, cīnd guvernul Roman a lansat reforma pe care pretinsese ca ar intenţiona-o opozanţii FSN.


    B2. Opoziţia politică: Lipsită de mijloace şi boicotată feroce, e silită să parcurgă īntr-un timp extrem de scurt, drumul de la īnfiinţare la o bătălie electorală total inechitabilă. Absenţa cadrului adecvat de organizare, produce o pletoră de partide debusolate, ticsite cu agenţi ai puterii şi cu veleitari. Aceştia comit (sau sīnt făcuţi să comită) erori de doctrină, strategie şi tactică. Negăsind antidot manevrelor de sabotare prin care puterea le impiedica să se afirme ca forţe progresiste (dorind īnnoirea societăţii romāneşti), partidele "istorice" īncearcă să reīnnoade firul īntrerupt brutal cu jumătate de secol īn urmă. Se lasă plasate īn poziţia paradoxală de forţă conservatoare, care ar dori revenirea situaţiei din 1944. Īn loc să lupte pe frontul dintre prizonierii şi gardienii lagărului comunist, partidele se lasă antrenate īn provocări despre Lupeni, Griviţa, 1907. Prinse īn chinga confruntării "front"- "partide istorice" (care domină spaţiul public) şi excesiv de fărămiţate, celelalte partide, chiar cīnd sīnt atente la problemele transformării optimale a societăţii, nu-şi pot afirma platformele. Opoziţia nu găseşte calea spre unitate de acţiune īn faţa Frontului-stat, fiind legată doar de o confuză şi sterilă orientare anticomunistă. Ea doreşte pluralism real, respinge soluţia partidului dominator şi a despotului luminat. Contestă manevrele conservatoare, manipulatoare şi totalitare ale puterii. Incearcă să se opună īncercării Frontului de a organiza singur alegerile, dar cade īn capcana perfidă a CPUN-ului dominat de Front şi a unei campanii electorale controlate de susţinătorii acestuia. Se lasă intimidată de demonstraţiile de forţă din 28-29 ianuarie şi 18-19 februarie, abordīnd o tactică defensivă, convenabilă puterii şi făcīnd cu ea īnţelegeri care nu ţineau cont de revendicările ferme ale străzii revoluţionare. Urmărind prea puţin situaţia din provincie, liderii īşi expun susţinătorii din ţară la insulte, calomnii, ameninţări şi violenţe. Reacţionează şovăitor, votīnd iniţial Legea electorală (īn urma unui tīrg lamentabil, pentru a se obţine dreptul la candidatură a lui Cīmpeanu şi Raţiu), pentru ca apoi să o conteste (adoptīnd punctul 8 şi aderīnd la ANPT). Ca īn final, să renunţe practic la lustraţie, acceptīnd participarea la alegeri a nomenclaturii comuniste, īn condiţii electorale inadmisibile.

    Ne-denunţīnd "alegerile", nereuşind să se sincronizeze cu protestul străzii (vezi firul p1) nici să determine implicarea intelectualilor (vezi p3), nici să trezească la timp masele păcălite de Front, sau să le sprijine, atunci cīnd i-au devenit victime (vezi p4), nici să combată politica de aservire externă sau strategia de īnvrăjbire interetnică (vezi p5), participīnd la un "parlament" ilegitim dominat de FSN şi trecīnd mult prea uşor peste crimele din 13-15 iunie- opoziţia face figuraţie īn 1990, legitimīnd pseudo-democraţia şi colaborīnd cu regimul contrarevoluţionar. Revoluţia nu-şi găseşte reprezentare politică, ceea ce a avut consecinţe extrem de grave pentru soarta insurgenţei străzii. Incercările făcute īn toamna anului 1990 de către Forumul Democratic Antitotalitar, de a depăşi blocajul datorat unor lideri dizolvanţi (Cīmpeanu, etc) şi a se organiza eficace, unifica, radicaliza, democratiza intern- sīnt boicotate de "elita civică" şi dezamorsate subtil prin crearea CDR (care a permis liderilor colaboraţionişti de la Bucureşti să pareze atacul radicalilor din teritoriu). Īn decembrie 1990, FSN culege roadele alienării şi satelizării opoziţiei.


    10. Sabotarea īncercărilor de emancipare (morală, spirituală, civică) a populaţiei şi continuarea expunerii ei la propaganda de intoxicare (manipulare, instigare) (p3)

    A Puterea: Liderii comunişti nu-şi pot depăşi condiţia formată de vechiul sistem. Sīnt necinstiţi, agresivi, vulgari, suficienţi, imorali, neruşinaţi. După o scurtă defensivă, trec impetuos la atac, aratīnd că nu se căiesc şi nu se schimbă. Reiau campania de diabolizare a diasporei, pe care o invitaseră să participe la reconstrucţie. Initial, īşi asociază cīteva "personalităti", creditate ca anticomuniste. Cīnd aceştia se lămuresc, părăsindu-i şi demascīndu-i, declanşează o campanie mīrşavă de calomniere a intelectualilor incomozi, instigīnd asupra lor "oamenii de bine", hrăniţi cu lozinci ca "Moarte intelectualilor!" şi "Noi muncim nu gīndim!". Pe de altă parte, puterea face totul pentru a stimula dezertarea civică: de la lansarea curentului "apolitic", la cumpărarea conştiinţelor şi şantaj, pentru vechile compromisuri... culte. Tratează studenţimea (care nu-şi vede numai de carte) ca pătura iresponsabilă şi duşmănoasă, cu tendinţe anrhiste şi fasciste. Prin presă, televiziune şi informatori- se pretează la o josnică campanie de dezinformare, pentru a-şi adjudeca ilicit alegerile (după care, nu respectă nimic din ce au promis) Boicotează editarea şi pătrunderea īn ţară a ziarelor de opoziţie. Apără, cu orice preţ, reduta televiziunii, arma cheie īn păstrarea puterii. Impiedică dezintoxicarea populaţiei, victimă a propagandei de formare a "omului nou" şi a unui īndelungat proces de compromitere īn lanţ, prin colaboraţionism. Foloseşte intens experienţa propagandiştilor comunişti şi dezinformatorilor securişti. Instigă masele manipulate īmpotriva luptătorilor pentru democratizare. Incīt romānii simpli '"află", pe toate căile, că īn Piata Universităţii se strīnge o pegră periculoasă, antisocială, fascistă, toxică. Nefericitele victime ale manipulării agresează pe cei care īncercau să īi ajute. Puterea stimuleaza necinstea şi şiretenia, grosolănia şi agresivitatea, răutatea şi intoleranţa, delicvenţa, lenea şi delaţiunea, egoismul şi cinismul, etc. Dă o grea lovitura şansei de emancipare a condiţiei umane romāneşti. Lozincile susţinătorilor FSN- spun totul.


    B3. Contestaţia civică: Vrea să profite de ocazia de emancipare deschisă de revoluţie. Să se scuture de tarele psihologice şi morale dobīndite de-a lungul curei de alienare comunistă. Să evadeze spre condiţia de om normal, deplin, ascendent. Să-şi recunoască şi depăsească greşelile. Să recupereze şi dezvolte rafinamentul, cinstea, generozitatea, toleranţa, responsabilitatea, solidaritatea, curajul, bucuria. Dar... fără a plăti cu lupte şi jertfe, fără a se angaja īntr-o revoluţie. Menajīnd puterea... ca să evite "provocările". Non-violenţa, invocată pīnă la ridicol ("Nu cu bīte şi topoare, noi venim c'o floare") este, īn fond, o camuflare a fricii şi o declaraţie de non-beligeranţă- demonstrīnd pīnă unde a mers intimidarea. Reacţie explicabilă din partea unor oameni care ştiu care este raportul real de forţe. Poeţii visează o putere securi-comunistă care se auto-distruge, dacă nu e agresată, īn urma unor procese de conştiinţă- declanşate prin educaţie civică. Majoritatea personalităţilor culturale denunţă- cu īntīrziere- manevrele contrarevoluţionare ale puterii, combate acţiunea nefastă a propagandei comuniste şi cere măsuri de dezintoxicare ideologică: prin īnvăţămīnt, cultură şi media.

    Intervine şi studenţimea militantă (minoritară) care, īn lipsa unor lideri inspiraţi, alunecă spre exaltare şi retorică sterilă. Călăuzele alese sīnt buni oratori, dar nu au reflexe organizatorice şi operaţionale (pentru că sīnt de regulă actori, scriitori, artişti, ceilalţi profesionişti ţinīndu-se deoparte). Războiul propagadistic nu este echitabil. Avangarda civică e adusă la exasperare de cenzura care o īmpiedică să trezească din hipnoză poporul romān. Principala revendicare din Piaţa Universităţii este eliberarea televiziunii, sau măcar īnfiinţarea unui post independent. Delegaţiile pentru dialogul cu Puterea cer ca măcar aceste discuţii să fie televizate. Nu au nici o şansă. Puterea nu-şi poate permite ca adevărul furtului Revoluţiei, denunţat de combatanţii din Piaţă, să fie aflat de telecetăţean. Contestaţia se exprimă deci īn circuit īnchis, īn cele cīteva ziare nealiniate. Piaţa Universităţii se transformă īntr-un forum de educare civică, care trezeşte doar o mică parte a populaţiei. Filtrat prin televiziune, adevărul e īmpiedicat să lumineze calea poporului romān. După cura de entuziasm, speranţă şi emulaţie colectivă, treziţi brutal din iluzii, mulţi intelectuali trec īn urma "alegerilor", la o cruntă depresie. Părăsesc mitingul, parīnd a legitima alegerile. Neputincioşi, infrīnţi, umiliţi, trădaţi, idealiştii care visau emanciparea ţării, sīnt determinaţi să revină la singuratate sau interese personale, să se exileze īn masă - īn loc să-şi elibereze naţiunea (vezi fir p5), sau chiar să se sinucidă (vezi cazurile Nemeş, Chesaru, Gavrilescu). Alianţa Civică, alcătuită tardiv şi īntīmpinată cu mari speranţe, nu reuşeşte decīt: să abandoneze, īn decembrie 1990, cauza revoluţiei (vezi fir p1) , să rateze īncercarea de coagulare a rezistenţei politice īn FDAR (vezi fir p2) şi să nu susţină ferm doleanţele şi revolta populaţiei sărăcite de Front (fir p4). Orientarea non-combativă (suspectă) pe care o imprimă liderii care eliminasera cererea de amīnare a alegerilor din platforma mitingului şi susţineau menajarea lui Iliescu, protejează puterea de revolta maselor, amplificīnd cataclismul civic.


    11. Pregătirea distrugerii economiei naţionale şi pauperizării cetăţenilor, īnşelaţi cu promisiuni electorale- pentru acapararea avuţiilor acumulate de poporul romān (p4)

    A Puterea: Preia īn administrare structurile economice existente şi avuţia acumulată de statul comunist - prin spoliere şi explotare. Pīnă la găsirea unor formule sănătoase de descentralizare a metabolismului economic şi de redistribuire justă a proprietăţii, ar trebui să īnlocuiască activiştii comunişti din conducerea economiei şi securiştii din comerţul exterior- cu tehnicieni care să administreze corect şi să pregătească trecerea optimă spre capitalism. Va face īnsă exact pe dos: temporizează schimbarea vechilor "manageri" pīnă cīnd aceştia dereglează fulgerător şi ireversibil economia. Se crează astfel cadrul necesar trecerii avuţiilor, acumulate de stat de la prizonierii lagărului… īn proprietatea privată a gardienilor săi. Puterea respinge soluţia privatizării fără plată - prin distribuirea echitabilă a capitalului naţional (varianta Cojocaru). Această politică echitabilă ar fi īmpiedicat formarea oligarhiei roşii, ar fi forţat evaluarea capitalului naţional, la 22 decembrie 1990 – permiţīnd măsurarea efectelor "reformei". Jefuirea averii acaparate de stat (care a produs clasa mega-īmbogăţiţilor Tranziţiei) este camuflată atent. Seminţele plantate īn 1990 rodesc discret, roadele lor vor izbucni la lumina, doar ca fapt īmplinit. Opacitatea privind situaţia avuţiei naţionale acumulată īn comunism- este totală. Soarta unor fonduri ca PCR, UTC, Libertatea, Dunărea e invăluită de mister. Relaţiile comerciale externe rămīn taina vechilor experţi. Informaţiile privind activele şi pasivele īntreprinderilor ramīn monopolul securităţii economice, care le valorifică, pilotīnd privatizarea (vezi dezvăluirile lui Marius Oprea). Mafia organizează operaţia de acaparare, strategic, pe etape, pentru a crea spirala formării de capital.

    Incep alocările preferenţiale de case şi terenuri (decretul 42- emis īn ianuarie 90). Tovarăşii aleşi sīnt puşi să īnfiinţeze, prin licitaţii trucate şi bazate pe subevaluarea obiectivelor "privatizate", firme comerciale mici, realizīnd imediat profit din "afacerile" cu statul, cumpărīnd ieftin şi vīnzīnd scump, dispunīnd īn exclusivitate de valuta necesară pentru importarea mărfurilor cerute de o piaţă īnsetată. Securiştii din comerţul exterior acaparează fonduri şi contracte, la adăpostul "secretului de stat". Ajutoarele venite din străinătate sīnt īmpărţite de FSN. Prin mica privatizare şi marea inflaţie, se pregăteşte terenul marelui atac. Se generează masă monetară (cumpărīnd simpatia "oamenilor muncii") pentru a crea lichidităţile necesare "cumpărării" capitalului material. Puterea foloseşte fonduri şi instituţii publice pentru a-şi face campanie. Pregătind discret "schiţa reformei" post-electorale, ştiind bine ce efect va avea, face totul pentru a captura mişcarea sindicală. Pentru a-şi deruta şi compromite competitorii, denunţă īntīi pericolul unei reforme pripite, promiţīnd că va face schimbări treptate, evitīnd efectele sociale negative. Speculīnd insecuritatea socială a cetăţenilor eliberaţi, dar fără capital, profită de pledoaria neinspirată a opoziţiei pentru "terapia de şoc", facīnd din ea o sperietoare electorală eficace. După ce zdrobeşte īnsă opoziţia, īi adoptă "creator" presupusul program, surprinzīndu-şi alegătorii, prin liberalizarea sărăciei. Declanşeaza destructurarea economiei, īntreruperea fluxurilor de aprovizionare, distrugerea şi devalorizarea īntreprinderilor şi echipamentelor, inflaţia galopantă şi prăbuşirea leului "convertibil". Ceea ce uşurează īnavuţirea acoliţilor, prin "privatizarea medie", bazată pe licitaţii trucate, pe bucle de comerţ exterior defavorabile Romāniei, pe jocul creditelor preferenţiale, cu dobīnzi sub rata de inflaţie, obţinute de la bănci falimentate cu bună ştiinţă. Sīnt puse bazele legăturilor contractuale dintre firmele private, īnfiinţate de nomenclatură, şi agenţii ei rămaşi īn poziţii de conducere, care vor reprezenta păgubitor interesele firmelor de stat. Se declanşează o speculă devastatoare, cu produse furate din īnterprinderi, jaf la care portarii concurează cu directorii. Unităţile economice sīnt dezorganizate şi devalorizate pīnă la nivelul care să le facă accesibile capitalului securist. Puterea de cumpărare scade drastic (şi pentru a scoate populaţia din cursa privatizării), economia implodează, fabricile se īnchid. Muncitorii, nemaiputīnd munci- īncep să gīndească. E tīrziu. Racordarea la capitalism, este făcută distrugător pentru mase. Pentru a realiza īnavuţirea foştilor nomenclaturişti, puterea surpă economia Romāniei.


    B4. Populaţia amăgită, folosită şi pagubită: va fi principala victimă a procesului de spoliere realizat īn 17 ani de "tranziţie". Ar fi fost normal ca acesta să fie principalul motiv de īngrijorare, revoltă şi protest, pentru o mulţime care s-a scuturat de comunism, mai ales din cauza umilinţelor materiale şi sociale. Dar prea puţini sesizează, la īnceputul anului 1990, iniţierea procesului de īmbogăţire a nomenclaturii comuniste- pentru că el e acoperit abil de diversiunile şi minciunile puterii. De problema fundamentală a evoluţiei structurii economice s-au ocupat īn 1990 doar "experţii" īn gestiunea post-comunismului (de unde aşa ceva?) grupaţi de putere īn institute discrete. Aceştia s-au ascuns īn spatele "limbajului tehnic", īn timp ce neiniţiaţii şi-au dat cu părerea defectuos, fără a realiza că nu ştiu despre ce vorbesc. Puterea a putut face economie de propagandişti. Elogiul marelui capital şi creditelor, privatizării cu orice preţ, destrămării īntreprinderilor mari, destructurării economiei planificate, vinderii "fiarelor vechi "pe un leu, avantajelor inechităţii socio-economice, etc.- fiind făcut de "doctrinarii"... opoziţiei. Īn acest timp, īn subteran, tovarăşii au operat tranziţia economică-adică au pregătit procesul progresiv de acaparare a avuţiei naţionale.

    Majoritatea populaţiei, speriată de perspectiva privatizărilor inechitabile, īnchiderii fabricilor, descalificării fulgerătoare, liberalizării preţurilor şi coborīrii nivelului de trai, cumpărată cu promisiuni (cadouri) pre-electorale- se refugiază sinucigaş īn braţele "ocrotitoare" ale puterii. Ei īşi votează, īn mai condamnarea la sărăcire, ferindu-se de cei care denunţaseră prea ferm structurile "comuniste" şi ceruseră reorganizarea rapidă, din temelii a societăţii. Opoziţia, incapabilă să contracareze asaltul economic al nomenclaturii, a plătit adoptarea agendelor străine şi amatorismul, lasīnd populaţia la cheremul propagandei populiste. Furaţi de aspectele vizibile (politice) ale restauraţiei comuniste, opozanţii au neglijat dimensiunea ei economică. Ea nu a propus o soluţie justă şi sănatoasă pentru optimizarea procesului complex al transformării economiei. Influenţată de dorinţa de a scăpa cīt mai repede de vechea Romānie, s-a lăsat călăuzită de lozinci pompoase şi de "experţi" care nu au īnţeles sau cărora nu le-a păsat de efectele schimbării bruşte a fiziologiei economice.

    Doctrinele partidelor democratice nu au propus un antidot eficace pentru previzibila īmbogăţire a nomenclaturii, care avea toate pīrghiile pentru a cīştiga cursa privatizării. Şansele lozincii "Jos comuniştii" (vizīnd īnlocuirea activiştilor) au fost compromise de eşecul "Jos comunismul!")-ui găunos, prost orientat, vizīnd īnlocuirea imediată a mecanismelor de producţie şi structurii de proprietate. Cei ce doreau trecerea avuţiei acumulate de stat īn mīinile celor care au muncit-o, nu au găsit formula unei restituiri global echitabile, care să ia īn consideraţie toate daunele produse:: prin confiscare, supunere la muncă forţată, īnşelăciune, exploatare. Avertizările lui Constantin Cojocaru au fost īnţelese şi sprijinite tīrziu şi inconsecvent. După ce s-au lăsat sau au fost lăsaţi īn mīinile Frontului, romānii s-au pomenit trădaţi, jefuiţi şi pauperizaţi de acesta. Dar īntoarcerea către opoziţia politică, intelectuală şi stradală, īncercată īn toamna anului 1990- se va lovi de zidul animozităţii creată īn prealabil. Rămaşi singuri, dezmoşteniţii romāni se īndreaptă către nişte sindicate confiscate progresiv de Front, sau izolate politic. Greva foamei făcută de liderii sindicali din Timişoara… nu mai impresionează pe nimeni. Mişcarea sindicală şi revolta muncitorească ramīn fără suport politic real şi duc la noi "mineriade"– cu sens schimbat, deturnate sau īnăbuşite cu uşurinţă. Zarurile capitalismului fără scrupule sīnt aruncate. Aceasta a fost marea realizare (deci poate, marele obiectiv) a manevrei din iunie 1990.


    12. Trădarea intereselor naţionale, aservirea faţă de interese străine şi īnvrăjbirea cetăţenilor de diverse naţionalităţi (p5)

    A: Puterea. Incă din primele zile ale revoluţiei, tovarăsul Ion Iliescu, ideolog format la Moscova şi preferat acolo, ca īnlocuitor al lui Nicolae Ceauşescu, fiu al unuia dintre activiştii Kominternului (ca şi Petre Roman, al cărui tat㠖 pe care īl admiră īncă fără rezerve - a fost instalat de Armata Roşie) - işi dovedeşte orientarea. Intră īn contact cu Moscova (de la care se cere şi ajutor militar, iniţiativă stopată de generalul Guşă). Propulsează īn fruntea Frontului garnitura stalinistă "disidentă" (Brucan, Bārlădeanu, etc). Condus de vechi agenţi de influenţă ai URSS (şi poate chiar agenţi KGB- aşa cum au arătat-o unele dezvăluri), Frontul trădează interesele ţării, continuīnd politica obedienţei faţă de "prietenul de la răsărit", fapt scos īn evidenţă de semnarea scandaloasă a tratatului cu URSS, neomologat.

    Cea mai bună dovadă a desconsiderării intereselor naţionale o constituie poziţia faţă de şansa istorică a reunificării Romāniei, īn momentul extrem de favorabil creat de destrămarea imperiului sovietic, formarea Ucrainei şi Moldovei. Īn loc să denunţe ferm pactul Ribentrop-Molotov, cerīnd reunificarea, puterea (care pretinde a reprezenta Romānia) este prima care recunoaşte independenţa Moldovei! Ideologii comunişti susţin că "nu e momentul" să ne reafirmăm drepturile istorice, că am irita Europa, punīnd īn pericol stabilitatea zonei. Şi asta, īntr-o perioadă a reconfigurării frontierelor, a căderii zidului Berlinului, īntr-un moment īn care legitimitatea unei reunificări, plebiscitată de populaţia de pe cele două maluri ale Prutului nu ar fi putut fi contestată de nimeni.

    Formaţi īntr-un partid care şi-a propus dezmebrarea Romāniei şi intrarea ei sub oblăduire sovietică, staliniştii aciuaţi īn Front "uită" uşor nedreptatea din 1940 , ciuntirea Romāniei istorice, tributul plătit de poporul romān pentru eliberarea Basarabiei, suferinţele populaţiei crucificate dincolo de Prut (supusă exterminării, deportării şi unui proces neiertător de desnaţionalizare). Tactica comunistă, de a justifica trădarea spre Est, este continuată: invocarea pericolului pierderii Transilvaniei, dacă cerem Basarabia (ca şi cum, după cedarea Basarabiei īn 1940, nu ar fi urmat arbitrajul de la Viena). Deturnarea patriotismului spre problema Transilvaniei era dificil㠖 pentru că nu se manifesta un pericol iminent. Dar a fost forţată, din mai multe motive. Constatīnd că rezistenţa faţă de neocomunism se concentrează īn Transilvania, īn oraşele īn care a avut loc o adevărată revoluţie, şi că aceste oraşe īntorc spatele Frontului şi adoptă Proclamaţia de la Timişoara - experţii īn diversiune au recurs la arma… pericolului iredentist. Fricţiunile dintre romāni şi maghiari sīnt aţīţate pīnă la explozie. Episodul Tīrgu Mureş e manevrat cu dibăcie asasină. Pericolul maghiar e invocat pentru scindarea şi compromiterea opoziţiei, folosit pentru relegitimarea securităţii (sub emblema SRI).

    Interesul aparării de duşmanul comun face minuni: naţionalismul brun al epocii ceauşiste intervine īn ajutorul internaţionaliştilor stalinişti, īn lupta īmptriva "huliganilor" revoluţioanari, care l-au debarcat pe… patriotul Ceauşescu. Conform unei vechi deprinderi, neocomuniştii pendulează fără probleme şi scrupule, īntre aţīţarea iresponsabilă a şovinismului şi condamnarea ipocrită a xenofobiei. Ei īşi arată deschiderea atunci cīnd au nevoie de imagine externă sau de sprijinul ungurilor, evreilor sau ţiganilor. Dar nu ezită să corupă patosul naţional, instigīnd (prin informatorii provocatori şi propagandiştii din presa aservită) la confruntare interetnică sau chiar la pogrom (vezi reprimarea ţiganilor din 14 -15 iunie). Ţiganii plătiţi să compromită mitingul sau să atace opozanţi- sīnt "oameni de bine". Cei care fac revoluţie, alături de romāni- sīnt infieraţi. UDMR este duşman sau prieten, īn functie de context. Chiar şi pe 13 iunie, se īncearcă specularea unor evenimente din Ardeal. Īn rezumat, Frontul respinge reunificarea din Est, arendīnd naţionalismul Securităţii, pentru a sparge unitatea cetăţenilor revoltaţi. Mai tīrziu, cīnd a devenit evident că lumina nu mai poate veni de la răsărit (vezi şi ratarea puciului de la Moscova), Frontul se vade silit să preia creator agenda opoziţiei, susţinīnd integrarea subalternă a Romāniei securiste īn NATO şi īn Europa. O ocazie pentru ca puterea să devină şi curea de transmisie neocolonială, patronīnd o cascadă de afaceri dubioase, īn dauna interesului naţional.

    B5. Apărătorii intereselor şi unităţii naţionale: romānii conştienţi de valoarea autonomiei, doresc să trăiască īntr-o ţară liberă. Ei ştiu cīt ne-a costat aservirea faţă de diverse puteri, ultima dominaţie, sovietică, fiind cea care ne-a impus comunismul. Īn ciuda tăcerii care a ascuns "realizarile" ocupaţiei sovietice şi răpirea Basarabiei, romānii care ştiau adevărul nu puteau fi reprezentaţi de echipa Iliescu- Burcan- Bīrlădeanu- Roman. Majoritatea dorea eliberarea de sub tutela rusă, reorientarea Romāniei spre occident, refacerea alianţelor tradiţionale, frīnte după 1944 (īn urma trădarii de la Ialta), cooperare echitabilă cu democraţiile dezvoltate, īn condiţii de respect şi interes reciproc. Din păcate īnsă, oamenii simpli nu au putut combate politica externă a puterii, fiind amăgiţi cu aparenţe şi promisiuni, manevraţi spre o totală confuzie, printr-o cascadă de diversiuni care i-au făcut să piardă, pīnă la urmă, simţul (sensul) interesului naţional.

    Revoluţia a fost īncepută la Timişoara printr-o acţiune comună a cetăţenilor de diverse naţionalităţi. Infrăţirea etniilor pe baricada luptei cu comunismul a continuat (la Timişoara, Sibiu, Braşov, Cluj, Arad, Bucureşti, etc., insurgenţii fiind romāni, maghiari şi ţigani īnfrăţiţi). Proclamaţia de la Timişoara a īncercat să consolideze acest spirit fratern, evitīnd sciziunea păguboasă pe criterii naţionale. Puterea a făcut totul pentru a sparge această unitate. A "demascat" opoziţia ca instrument al unor interese străine şi planuri antiromāneşti. Din păcate, respingīnd fără nuanţe "extremismul naţionalist", neglijīnd problemele reale ale romānilor şi minorităţilor, opoziţia politică şi intelectuală nu a găsit antidot eficace la aceste manevre, lăsīnd puterii monopolul de aparent apărător al intereselor majorităţii romāneşti. Activitatea partizană a UDMR a uşurat sarcina propagandei "naţionaliste". Astfel s-a putut ca, la 1 decembrie, formaţiunile "patriotice" pregătite de Vatra Romānească şi Romānia Mare, să hulească reprezentanţii partidelor care au făcut Unirea, spre bucuria manifestă a liderilor Frontului. Unii membri ai opoziţiei au favorizat jocul cinic al puterii şi susţinīnd teze neo-internaţionaliste (mondialiste) īn momente şi īn forme nepotrivite. După ce au agresat īn 1990 opoziţia sub lozinca "Nu ne vindem ţara !", militanţii "patrioţi" au asistat neputincioşi la vinderea pe nimic a Romāniei - prin contracte care au produs beneficii doar celor ce le-au semnat. Nu au putut īmpiedica aservirea faţă de interese mercantile făcută chiar de cei care chemaseră la vigilenţă, prefăcīndu-se că protejează avuţia colectivă. Capitalul străin, reclamat şi de opoziţie, nu a fost folosit pentru a sprijini o economie competitivă, ci pentru a umple cīteva buzunare, vinde ītreprinderi subevaluate şi mīnă de lucru ieftină, a crea populaţiei noi datorii.


    13. Impiedicarea unificării opoziţiei (revoluţionare, politice, civice, sociale, naţionale) prin mijloace mergīnd de la dezinformare la represiune şi instigare la război civil (p6)

    Deşi a fost notorie pentru romāni şi a motivat execuţia cuplului Ceuşescu, criminalitatea regimului comunist genocidar este recunoscută oficial de-abia acum (vezi declaraţiile Preşedinţiei īn Parlament pe 18 decembrie 2006 şi derularea unor anchete ca dosarul P35/2006). Intīrzierea, timp de 17 ani, a unei "tranziţii" care a protejat vinovaţii şi a lăsat să moară nemīngīiate victimele- are o singură explicaţie plauzibilă. Folosind pīrghiile puterii confiscate īn decembrie 1989, postcomuniştii au īntīziat recunoaşterea adevărului privind natura distructivă a regimului pe care l-au condus şi, īn consecinţă, privind legitimitatea īmplinirii idealurilor revoluţiei anticomuniste declanşate la 16 decembrie 1989. O dată revelate crimele comunismului, speculaţiile privind sensul evenimentelor din decembrie 1989 (răscoala anti-ceauşescu, lovitura de stat,etc.) nu mai pot masca adevărul fundamental că, eliberarea poporului romān, răsturnarea reală a regimului comunist, impunea instalarea unor structuri noi de putere, unde nu aveau ce caută reprezentanţii vechilor interese criminale (care ar fi trebuit deferiţi justiţiei). După revolta declanşata īntre 16 şi 22 decembrie, aparatul comunisto-securist a contraatacat īnsă cu viclenie şi hotărīre, conservīndu-şi (convertindu-şi) puterea īn cadrul noilor structuri, uzurpīnd (confiscīnd, deturnīnd, īnăbuşind) revoluţia anticomunistă.

    Eliberarea prizonierilor lagărului comunist ar fi trebuit să declanşeze schimbări pe mai multe planuri, strīns īmpletite, dar avīnd fiecare calendarul şi ritmul său (ele formează pistele/problematicile noastre de analiză). Trebuiau reformate imediat structurile (instituţiile) statului totalitar (justiţie, poliţie, administraţie, etc.) şi mai ales curăţite - prin īndepărtarea din poziţii de conducere a vechilor "experţi" securicomunişti (vezi p1- raportul cetăţean/ stat). Clădirea instituţiilor politice democratice (partide, parlament, etc.) era şi ea presantă- dar era condiţionată de punerea la punct a unor programe coerente de reconstrucţie, de informare şi educare a alegătorilor, de scoatere la lumină a activităţii candidaţilor īn timpul comunismului, de deconspirare a informatorilor securităţii folosiţi -prin şantaj- ca agenţi electorali ai foştilor lor şefi (p2: reprezentarea politică).

    Ridicarea (selecţionarea corectă) unor elite civice active cerea şi ea un anume timp, reclamīnd īnsă o imediată declanşare a campaniei de dezintoxicare a "oamenilor noi" formaţi de comunism (p3- evoluţie civic-spirituală). Īn fine, avīnd īn vedere complexitatea sistemică a economiei şi societăţii, transformările economico-sociale nu puteau fi decīt progresive - pentru a nu antrena distrugerea capacităţilor de producţie şi degradarea echilibrului social (p4- evoluţie economică). Schimbările la nivel inter-comunitar (raportul majoritate-minorităţi, autorităţi centrale-locale, relaţii externe) trebuiau şi ele să ţină cont de necesităţi şi īmprejurări (p5- probleme naţional-comunitare). Cam aceasta era agenda revoluţiei.

    Interesul contrarevoluţionar al oligarhiei comuniste era īn schimb: īncetinirea epurării, evitarea judecăţii pentru crimele şi abuzurile din trecut şi menţinerea puterii. Puţin le păsa de conservarea structurilor de organizare şi a metodelor de producţie comuniste - atīta timp cīt puteau rămīne la cīrma societăţii. Bine gestionată, privatizarea controlată de ei se putea chiar transforma īntr-o monumentală lovitură de īnavuţire, adevărata finalizare a procesului de exploatare şi acaparare īnceput īn 1944. Din păcate, cei care s-au erijat atunci īn opozanţi faţă de FSN nu au putut sau nu au vrut să-i sesizeze şi combată adevărata platformă. Mulţi dintre politicienii şi intelectualii "opozanţi", au neglijat necesităţile organice ale fiziologiei socio-economice, susţinīnd, fără necesarele prudenţe şi nuanţe, necesitatea "terapiei de şoc" şi acceptīnd amīnarea epurării personalului de conducere. Din graba de a răsturna "comunismul" şi din obedienţă faţă de agende externe (interesate mai curīnd de compromiterea alternativelor colectiviste de organizare decīt de judecarea abuzurilor lagărului) opozanţii din 1990 au creditat doctrinar răsturnarea de priorităţi convenabilă puterii.

    Există multe explicaţii ale acestei defecţiuni: slaba pregătire şi calitatea morală precară a membrilor, centrarea politicii pe generaţia pre-comunistă, ipocrizie intelectuală şi vanităţi de pseudo-rezistenţă, intoxicarea formaţiunilor cu agenţi, intimidarea şi frica, reacţia distructivă a populaţiei manipulate, orbiri doctrinare, egoisme mărunte, lipsa solidarităţii, etc. Dar cauza principală a unei disfuncţii care a lăsat Romānia fără apărare este prăpastia īntre opoziţie şi populatie, creată premeditat de putere īn 1990, mai ales prin manevra de la 13-15 iunie.

    Deşi urītă de majoritatea populaţiei (datorită exceselor regimului Ceuşescu) puterea comunistă din Romānia era foarte solidă, īnainte de 1989. Forţele partidului, securităţii, justiţiei, miliţiei, nomenclaturii economice şi administrative - combinată cu inerţia structurilor socio-economice şi cu capitalul de degradare investit īn "formarea omului nou" - erau mult mai puternice decīt forţele divizate, dezorganizate şi dezorientate, care doreau o schimbare profundă (cīţiva dizidenţi, opozanţi, rezistenţi- īmpreună cu pătura pasivă a duşmanilor tăcuţi ai regimului).

    Cu aparatul represiv, administrativ şi propagandistic intact, puterea post-decembristă s-a văzut totuşi īn imposibilitatea de a continua un regim care nu se mai potrivea contextului extern, decizīndu-se să se convertească la capitalism- cu pierderi minime. Dacă, profitīnd de raportul favorabil de forţe, ar fi reprimat brutal tabăra anticomunistă, īntr-o lungă serie de ciocniri īn care ar fi fost īnfruntată frontal, şi-ar fi periclitat pīnă la urmă legitimitatea externă şi şansele de a rămīne la cīrma Romāniei pe termen lung. Pe de altă parte, dacă ar fi permis normalizarea situaţiei economice şi politice - nomenclatura ar fi riscat tragerea la răspundere pentru crimele şi abuzurile comunismului, īn momentul īn care opoziţia ar fi căpătat suficientă putere structurala.

    Ramīnea o singură cale, pe care puterea post-comunistă a găsit-o şi exploatat-o perfect. Transformarea progresivă a puterii politice centralizate, moştenite din comunism, īn putere finaciară distribuita. Īn timp ce opoziţia era rătăcită pe false piste, ei pregăteau cīştigarea "pariului" privatizării. Asa cum nu poţi judeca nomenclatura, īn timpul regimului comunist, nu poţi nici pedepsi oligarhia economică a unui capitalism de clan. Miliardarii īnfrăţiţi sīnt foarte greu de condamnat, putīnd controla partidele, presa, conştiinţele- prin pīrghii financiare. Iar occidentul nu va respinge Tovarăşii convertiţi īn Patroni care au demontat comunismul- dacă poate face cu ei afaceri bune. Nici securicomuniştii ce trebuiau īmbogăţiţi nu aveau de ce opune rezistenţă acestui plan genial. Realizarea lui cerea īnsă o opoziţie divizată, timidă, gălăgioasă şi ineficace, menţinută pe tuşă, eşuată īn demersuri sterile, colaboraţionistă. Frontul a făcut totul (informatori, provocatori, dezinformatori, agresare, cumpărare, intimidare, etc.) pentru a-şi selecta opozanţi care latră fără să muşte. Iar cei care au īmpiedicat acest proces de domesticire, instigīnd spre o contestaţie frontală, revoluţionară, au fost marginalizaţi sau reprimaţi- fără menajamente. Astfel, s-a ajuns la izolarea şi agresarea protestatarilor din şi pentru Piaţa Universităţii.

    Lipsită de lideri, părăsită de partide, intelectuali şi sindicate, mica grupare a celor care mai contestau confuz, īn stradă, sugrumarea revoluţiei anticomuniste, coruperea democraţiei, continuarea propagandei otrăvitoare, confiscarea avuţiei colective, trădarea intereselor naţionale şi īnvrăjbirea minorităţilor- a devenit o victimă ideală, mai ales după manevra de legitimare de la 20 mai. Distrugerea mişcării lor a fost o lovitură mortală dată de Contrarevoluţie.

    S-a reuşit poziţionarea defectuoasă a celor trei forţe : puterea, opoziţia (contestaţia) şi populaţia (sindicate, etc). Ca să īnvingă revoluţia, ar fi trebuit realizat cartelul opoziţie-populaţie, contra puterii. Aceasta a reuşit să evite acest pericol, combinīnd abil două etape:
    1. Cartel putere-populaţie contra opoziţiei (pīnă la 20 iunie) şi apoi
    2. Cartel putere-opoziţie, contra populaţiei (după 20 iunie).

    Etapa 1 impiedicīnd populaţia şi opoziţia să se apropie, īn etapa 2, īn momentul cīnd susţinătorii īnşelaţi ai FSN, loviţi de măsurile socio-economice necruţătoare post-mineriadă s-au īndreptat către opoziţie, convinşi brusc de "singura soluţie, īnc'o revoluţie"- au fost primiţi cu răceală (ca "muncitori īnvechiţi" , "ţărani īnapoiaţi" , "sindicate roşii" , "mineri răspopiţi", etc.) şi sfătuiţi să se liniştească. Plini de resentimente şi frici, fruntaşii opoziţiei au rămas īn parlamentul trădării, au īndemnat populaţia la non-violenţă şi respectarea legalităţii, au dat cecuri īn alb terapiei de şoc. Iată efectul principal al loviturii din 13-16 iunie.

    Fenomenele sintetizate mai sus au stīrnit revolta celor care au avut capacitatea să le īnţeleagă, depăşind perdeaua de fum creată de contrarevoluţionari. Ele au determinat trei filoane de opoziţie activă: cea politică, organizată de partide noi sau reīnfiinţate, cea civic㠖 coagulată de grupări de intelectuali cu prestigiu şi cea populară- a "protestatarilor străzii". Contestatarii din cele trei categorii au īncercat, prin mijloace specifice, să trezească la realitate restul populaţiei, denunţīnd uzurparea. Partidele- prin platforme şi mesaje, intelectualii – prin intervenţii publicate īn presa neaservită, opozanţii simpli- prin mitinguri şi marşuri de protest. Forma cea mai acută a contestaţiei, dovedind exasperarea īn faţa manevrelor neocomuniste- a fost greva foamei. Populaţia păgubită, care ar fi putut īnclina balanţa confruntării, victimă a dezinformării reuşite prin televiziune, ziare şi informatori nedesconspiraţi s-a trezit numai după ce şi-a dat seama că a fost īnşelată pentru a valida electoral un Front total diferit de cel pe care credea că-l votează. Iar farsa naţionalismului securicomunist şi-a dovedit din plin eficacitatea (este folosită pīnă azi cu succes).

    Izolate de masele pentru care luptau, īmpiedicate să pătrundă īn reduta televiziunii, măcinată de orgolii şi superficialitate, sabotate continuu de putere, cele trei curente nu s-au putut sincroniza, sciziunea lor manifestīndu-se nociv īn cadrul evenimentelor din 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 12-19 februarie, etc.

    Apariţia Proclamaţiei de la Timişoara a creat ocazia coagulării forţelor revoluţionare (anti-contrarevoluţionare) īn jurul unui numitor comun minimal: contestarea dreptului de a rămīne la putere a foştilor nomenclaturişti, prin manipularea electorală a unei populaţii dezinformate. Politicienii, intelectualii şi cetăţenii care doreau implinirea idealurilor revoluţiei au făcut eforturi concertate pentru a strīnge semnături pentru punctul 8 al Proclamaţiei, şi-au exprimat īmpreună opinia, īn cadrul manifestaţiilor publice care au izbucnit īn ţară şi au trimis sute de delegaţi la congresul pentru constituirea Alianţei Naţionale pentru Proclamaţia de la Timisoara, care a avut loc īntre 28 şi 29 aprilie.

    In faţa pericolului de a se vedea īnfruntaţi de o opoziţie coerentă, unită şi incisivă, uzurpatorii puterii au reacţionat energic căutīnd (şi reuşind) să-şi dezbine şi dezorienteze adversarii cu ajutorul unei panoplii de mijloace profund imorale şi distructive - care trădează agenda neocomunistă: păcălirea telespectatorilor, intimidarea şi sabotarea partidelor prin agenţi infiltraţi, atragerea intelectualilor pe piste false şi sterile, cultivarea unui nou val de colaboraţionism, cumpărarea coştiinţelor şi īncurajarea corupţiei, şantajul, instigarea şovină, compromiterea contestaţiei, reprimarea rezistenţei. Prin manevre oculte, ei au reuşit dezbinarea filoanelor de rezistenţă expuse mai sus: liderii unor partide evitīnd implicarea personalităţilor şi participarea la manifestaţii şi abordīnd defectuos problema economică şi naţională; liderii unor mişcări protestatare, respingīnd participarea partidelor, arătīnd rezerve faţă de implicarea personalităţilor şi nereuşind să-şi trezească concetăţenii minţiţi şi jefuiţi, intelectualii neimplicīndu-se frontal īn activitatea partinică sau īn acţiunile de stradă şi contracarīnd slab şi cu īntīrziere manevrele propagandistice de confiscare a justiţiei sociale şi a interesului national, populaţia jefuiţi lăsīndu-se captată de Front şi luptīnd īmpotriva propriilor interese, apărătorii unităţii şi independenţei naţionale, lăsīndu-se antrenaţi īn diversiunile securiste.

    Neputīnd manevra masa opozanţilor, care au simţit şi exprimat continuu, īn acea perioadă, nevoia de unitate īn lupta pentru victoria revoluţiei anticomuniste, experţii īn diversiune au dezamorsat opoziţia corupīnd structurile ei de conducere (reprezentare). Speculīnd ambiţiile, egoismul, naivitatea sau obtuzitatea unor lideri propulsaţi īn arenă de un mecanism dereglat de selecţie a conducătorilor, puterea uzurpatoare a reuşit să paralizeze rezistenţa de la vīrf, producīnd dezorientarea masei contestatare, incapabilă să se replieze īn spatele unor noi lideri, neconfiscaţi.


    Decizia iniţiatorilor Proclamaţiei de la Timişoara (īn urma unor discuţii purtate cu Ion Iliescu) de a renunţa la contestarea candidaturii sale, folosind semnăturile pentru punctul 8 (aşa cum au cerut, fără succes, cei veniţi la Congresul din 28-29 aprilie)- a pus manifestanţii din Piaţa Universităţii (şi din celelalte "zone libere de neocomunism" apărute īn toată ţara: Constanţa, Tulcea, Ploieşti, Iaşi, Piatra Neamţ, Sibiu, Braşov, Cluj, etc.) īntr-o poziţie ingrată. Mitingurile din tară au fost atacate cu furie oarbă de susţinătorii FSN , violenţele şi ameninţările silindu-i pe mulţi manifestanţi să se refugieze la Bucureşti- unde au semnalat situaţia grea din provincie, creată prin dezinformare. Acceptarea pseudo-alegerilor programate pentru 20 mai de către principalele partide politice (īn urma unor negocieri penibile), personalităţi intelectuale (īn urma unor analize debile) şi unele asociaţii implicate īn proteste (convinse de cīţiva sfetnici de la GDS să elimine cerinţa de amīnare a alegerilor - condiţie evidentă a implementării punctului 8), a sporit confuzia generală.

    Retragerea multor manifestanţi din Piaţa Universităţii dupa 20 mai, cauzată de o cumplită dezamăgire, dar explotată ca o recunoaştere a legitimităţii Contrarevoluţiei (ca fapt īmplinit electoral), agravează situaţia minorităţii celor rămaşi pe baricada revoluţiei. Derutaţi de părăsirea redutei de către camarazii de cauză (eşuaţi īn perplexitate şi depresie după "alegerile" din 1990), ultimii manifestanţi (īn general oameni simpli din categoria revoluţionarilor trădaţi īn decembrie) sīnt siliţi şi ei să-şi cosmetizeze mesajul, pentru a nu risca sentinţa de tulburare a ordinii, īntr-un stat īn care puterea părea a fi obţinut o nemeritată legitimitate. Se repliază pe o platformă minimală (post de televiziune independentă, etc) şi plănuiesc īnchiderea mitingului printr-o Proclamaţie.

    Puterea ştie că această perplexitate nu poate dura, că victimele manevrelor sale se pot dezmorţi, revenind la o contestaţie viguroasă. Că pumnul de īncăpăţinaţi debusolaţi rămaşi īn Piaţa Universităţii sīnt ultimii apărători vizibili ai unei credinţe īmpărtăşite de mulţi alţii, paralizaţi pe moment de trădarea şi deruta liderilor şi concetăţenilor: aceea că revoluţia anticomunistă este deturnată de structurile neocomuniste, care conduc Romānia spre dezastru. Rebelii din Piaţa Universităţii ştiu că alegerile au fost o farsă, că poporul a fost păcălit, că opoziţia a fost confiscată. Că nişte autentici stalinişti, tovaraşii Iliescu-Roman-Bīrlădeanu-Brucan, etc. ştiu şi ei că duşmanul de clasă, prins īntr-un moment de slăbiciune, trebuie anihilat necruţător. De aceea, puterea face un gest doar aparent absurd, trecīnd, pe 13 iunie noaptea, la reprimarea īn forţă a ultimilor manifestanţi. Īn acelaşi timp sīnt puse din nou īn funcţie represivă detaşamentele de intervenţie ale clasei muncitoare (IMGB, etc) care trebuie să pună studenţimea cu botul pe labe.

    Răspunsul la această provocare nu se lasă aşteptat: susţinătorii revoluţiei, văzīndu-şi fraţii "huligani/golani" duşi din nou la Măgurele, prizonieri ai cunoscuţilor miliţieni torţionari, ies īn stradă, īncercīnd disperaţi şi dezorientaţi să-şi apere camarazii şi cauza. Au loc scene similare cu cele din decembrie, unele cu aceiaşi protagonişti de ambele părţi. Revoluţionarii autentici şi forţele de ordine neanimate de ura comunistă- īncearcă să evite escaladarea violenţelor. Urmează īnsă diversiunea- pregătind represiunea.

    Ca şi la 18 februarie, īn timp ce liderii manifestaţiei revoltate, dar paşnice, īncearcă să calmeze spiritele, intervin provocatorii strecuraţi īntre manifestanţi, care- alături de elementele turbulente sau vindicative care se ivesc īn astfel de ocazii- se comportă vandalic, asaltīnd, distrugīnd, incendiind, compromiţīnd. Cine mai poate distinge aceste provocări de furia autentică a unei mulţimi adusă la exasperare insurecţională de demonstraţia de rea voinţă a puterii (a se vedea şi atitudinea ei din 11 iunie). Atacul comunard asupra unor clădiri oficiale (Poliţie, Ministerul de Interne, Televiziune, etc) dă prilejul intervenţiei forţelor represive, care lichidează răzmeriţa īn sīnge.

    Dar nu e de ajuns. Puterea cheamă īn ajutor telespectatorii fideli, instingīnd la război civil. Readuce īn Bucureşti detaşamentele avansate ale clasei muncitoare (mineri, etc) conduse de experimentata securitate (convertită īn SRI). Pe 14-15 iunie aceste echipe mixte atacă cu barbarie extremă toate persoanele ce par a aparţine unor pături potenţial duşmănoase (care trebuie aduse la ordine prin intimidare): studenţi găsiţi īn Universitate sau veniţi apoi la examen, ţigani vīnaţi prin tot Bucureştiul, intelectuali recunoscuţi după ochelari şi barbă, bătrīni care nu se legitimează īn faţa minerilor, etc. Universitatea şi Institutul de Arhitectură sīnt devastate. Sīnt făcute descinderi necruţătoare la sediile partidelor şi asociaţiilor de opoziţie şi chiar la domiciliul unor lideri. Barbaria vīnătoarii de opozanţi depăşeşte orice imaginaţie şi stupefiază īntreaga lume. Scopul adevărat al acestei lovituri capitale dată Revoluţiei, cu ajutorul metodelor şi instrumentelor de represiune pregatite de regimul Ceuşescu (securitate, armată, media, gărzi patriotice, planuri secrete de intervenţie, etc). nu a fost dezafectarea unei artere de circulaţie, igienizarea unei pieţe sau īmprăştierea unei manifestaţii ce se apropia evident de sfīrşit, ci intimidarea (paralizarea) īntregii opoziţii: populare, intelectuale şi politice. Este revanşa comuniştilor pentru demonstraţia de forţă ratată īn decembrie, aducerea īnapoi la ascultare a cīrcotaşilor anticomunişti nărăviţi la libertate. Aceşti "golani" cu orientare "fascistă" trebuie să ştie că dacă vor īncerca sa stea īn calea restauraţiei comuniste, vor fi puşi să se lupte cu hoardele clasei muncitoare manipulate, că eliberarea Romāniei trebuie plătită cu un război civil fratricid. Acesta este mesajul "mineriadei". Numai īnţelepciunea (sau laşitatea, sau luciditatea) contestatarilor -care se retrag dintr-o bătălie inegală- īmpiedică un carnagiu, provocat pentru conservarea puterii.

    Lovitura reuşeşte perfect şi īnfundă drumul spre libertate a Romāniei. Intelectualii şi politicienii nu găsesc calea de a contracara manevra de īnăbuşire a revoluţiei (īn spatele cortinei de aparenţe democratice), nu declanşează o rezistenţă frontală. Descurajaţi de rezultatul alegerilor viciate (printr-o manipulare care revelează gradul de intoxicare propagandistică a majorităţii populaţiei ), intimidaţi de demonstraţia de forţă, respingīnd soluţia războiului civil, prinşi īn capcana erorilor comise īnainte de "alegeri", liderii politici acceptă situaţia … recunoscīnd alegerile, intrīnd īn parlament, renunţīnd īn fond la punctul 8, acceptīnd, pe 18 iunie alungarea celor care ieşiseră din nou īn Piaţă ca să spună NU unui fapt monstruos īmplinit.

    Intelectualii protestează steril faţă de excesul de brutalitate al forţelor de ordine, care au intervenit pe 13 iunie şi mai ales faţă de folosirea odioasă a minerilor pe 14-15, dar nu-şi mai asumă răspicat cauza manifestanţilor reprimaţi. Studenţii fac un marş de 100 000 de "cămăşi albe", doar pentru a pune flori īn uşa ministerului justiţiei, o rugăminte delicată pentru eliberarea lui Marian Munteanu- zdrobit şi arestat. Protestele ferme ale diasporei şi străinătăţii -inclusiv cele oficiale- nu schimbă situaţia de fond. Rămasă fără voci reprezentative, marea masă a revoluţionarilor, solidari cu cei reprimaţi, retrasă din arenă, este captivă şi mută. Mulţi dintre ei, scīrbiţi şi descurajaţi, se resemnează. Alţi revoluţionari cad īntr-o depresie profundă (vezi sinuciderile lui Călin Nemeş, Gigi Gavrilescu, Radu Chesaru), sau părăsesc (īn masă) o Romānie irespirabilă, lipsind-o de aportul celor mai sănătoase elemente ale societăţii, īmpinse īn exil de răufăcătorii rămaşi la cīrma ţării.

    Structurile rămase la putere obţin concluzia de neīncepere a urmăririi penale, pe baza unor dosare măsluite, īn ciuda amplorii evidente a crimelor, comisiile parlamentare acoperind dezertarea Justiţiei. Se amuză īn parlament cu o opoziţie decorativă. Apoi īncep reforma pe care au denunţat-o ca scop odios al adversarilor lor, trezind din somn proletariatul dezmoştenit- tovaraşul de drum trădat, adevărata ţintă a uzurpării. Romānia este izolată mult timp īn plan internaţional, pierzind capitalul moral cīştigat la revoluţie, fiind percepută ca un bīrlog al securităţii.

    Cei care mai īncearcă să apere scīnteia revoluţiei , declaraţi "radicali" de colegii resemnaţi la colaboraţionism, se zbat fără efect. Intelectualii şi partidele declară că nu īnţeleg cine şi de ce se mai frămīntă īntre august şi octombrie prin Piaţa Universităţii . Lipsite de sprijin şi īnţesate cu provocatori, mitingurile de protest pentru crimele comise īntre 13 şi 15 iunie sīnt patetice, penibile, ineficace. De-abia după liberalizarea preţurilor, manifestaţiile din Piaţă capătă iar consistenţă, rīndurile protestatarilor fiind īntărite de proletarii trădaţi de FSN. Dar nimeni nu-i doreşte, nimeni nu-i captează. Opoziţia nu-şi revine. Īncercarea de unificare a ei īn cadrul Forumului Democratic Antitotalitar este boicotata de Front, de liderii unor partide şi de mulţi intelectuali. Īntr-un contratimp costisitor, aceştia din urmă lansează Alianţa Civică- care reuşeşte trista performanţă de a īngreuna coagularea opoziţiei politice, de a dezamorsa (a se vedea momentul 15 noiembrie) valul nemulţumirilor populare şi de a lăsa Timişoara singură īn rebeliunea disperată īmpotriva celor ce au sufocat revoluţia. Īn decembrie 1990, contrarevoluţia fsn-istă stinge ultimile zvīrcoliri ale revoluţiei anticomuniste.
    Motto: ''...O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.'' Ioan Rosca (Analiza spectrului socio-politic)
    Explicatie: Lucrarile constituie o analiza unica a complexitatii mecanismelor de falsificare a adevarului, manipulare, diversiune si uzurpare a statului de drept, de catre grupuri de interese ascunse sub diverse forme cameleonice : ''partide'', ''Justitie'', ''Institutii '' ''O.N.G-uri'', etc. Documentele au fost preluate de pe:Harta unei perplexitati, Piata Universitatii si Procesul Comunismului, cu acordul autorului, d-l Ioan Rosca, cercetator interdisciplinar(contact AICI). Dezbatere: Video-1, Video-2, Video-3, Video-4

  3. #3
    Rang-N-03(col)
    Excalibur's Avatar
    Join Date
    Aug 2010
    Posts
    184
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    1478

    Default Răspuns la: Revolutia si Contrarevolutia - Declaratie - dosar 75P/1997 de Ioan Rosca

    14 Concluzia spre care converg mărturiile şi documentele

    Pentru orientarea īn pledoaria complexă expusă īn părţile III-IV, poate fi utilă urmărirea firului central, adică a afirmaţiilor majore, care compun argumentaţia.

    1. Regimul comunist a fost criminal, anormal, nelegitim, instalat de o forţă de ocupaţie (URSS), dīnd naştere la abuzuri faţă de legi, dar şi la legi abuzive - care au acoperit un genocid (faptul ca - īn codul nostru penal- criteriile de selectie a victimelor genocidului nu figurează explicit, nu are nici o relevanţă). O adevarată răsturnare trebuia să conducă la recunoaşterea caracterului distructiv al regimului, la scoaterea la lumină a adevărului privind crimele sale, la pedepsirea vinovaţilor şi repararea daunelor, informarea corecta şi educarea maselor alienate de el, reconstructie economica şi regenerare socială şi morala. Nimic de acest fel nu s-a īntīmplat. Revoluţia a fost īnfrīntă de Contrarevoluţie.

    2. Răsturnarea regimului comunist (şi nu doar a două persoane) era absolut necesară şi legitimă (dreptul prizonierilor unui lagăr, la revoluţie de eliberare). Datorită rezistenţei nomenclaturii parazite, care controla instituţiile şi era apărată de miliţie şi securitate- eliberarea nu era posibilă decīt printr-un troc (promiţīndu-se impunitatea celor ce acceptau democratizarea) sau prin luptă. Spre deosebire de alte ţări din Europa de Est, la noi nu a avut loc o negociere (oficială, publică) cu cei de la putere. Folosirea miliţiei, securităţii, armatei şi "gărzilor patriotice"- pentru apărarea regimului- a compromis definitiv nomenclatura comunistă. Aceasta e acţiunea criminală din decembrie şi nu "atacurile populaţiei īmpotriva magazinelor, militarilor" , etc.

    3. Comuniştii erau extrem de puternici şi de bine organizaţi- faţă de forţele slabe ale rezistenţei. Nu se bazau numai pe legi, instrumente de propagandă, instituţii represive şi control instituţional total. Ci şi pe pasivitatea populaţiei, alienate de cura (de)formării omului nou, domesticite prin lanţul de compromisuri experimentat la Piteşti. Ar fi putut deci zdrobi revoluţia sau provoca un război civil. Dar contextul extern devenise nefavorabil formulei de organizare a exploatării din Romānia- şi dinspre vest şi dinspre est. Lanţul schimbărilor īn "ţările prietene" i-a făcut să prefere īndepărtarea lui Ceuşescu (care compromitea īntreaga reţea) fără să aibă curajul să o provoace. Pentru a rămīne la putere- recunoscuţi şi īn plan extern- nu puteau să zdrobească insurecţia anticomunistă, ci trebuiau să o confişte. De aceea, īn perioada 22-25 decembrie s-au dus tratative, dīndu-se "verdele" final "schimbării", numai după ce s-au obţinut asigurări (garantabile prin şantaje) că noua conducere va proteja şi menţine vechea nomenclatură la cīrma societăţii. L-au eliminat pe Ceauşescu (ţinut īn rezervă la Tīrgovişte) şi au īntrerupt hărţuielile, numai după ce s-au asigurat că "noua" putere este tot a lor. Negocierile pot fi intuite observīnd provocările din acele zile (care au făcut atītea victime) şi dovedite prin tot ce s-a īntīmplat īn aceşti 18 ani.

    4. Dacă ar fi fost altfel, după o răsturnare reală- ar fi urmat cu totul altceva. Nici o revoluţie nu īnchide arhivele, nu protejează şi īmbogăţeşte vechea putere- asigurīndu-i legitimarea prin "alegeri" . Ci īncepe cu o epurare masivă, pentru ca agenţii vechiului regim să nu deraieze proiectul de eliberare şi reconstrucţie (pararea Contrarevoluţiei ). Dar se decisese deja că nu va fi "vīnătoare de vrăjitoare". Se puteau schimba "structurile" (adică regulile socio-economice şi chiar politice) dar nu şi conducătorii. Aceştia riscau anchetarea crimelor, de aceea au conservat poziţiile de decizie şi influenţă, īn toate instituţile . Oportunişti, fără credinţe politice, au fost dispuşi să treacă spre liberalism sovietic sau occidental (īn funcţie de evoluţia contextului extern). Treptat, şi-au dat seama că racordarea la capitalism şi occident le poate fi benefică, ocazionīndu-le īmbogăţirea explozivă.

    5. Au avut īnsă o sarcină dificilă: să īmpiedice răsturnarea de la putere şi să evite plata pentru ce făcuseră, dar să restructureze economia şi societatea, racordīndu-le la un nou mod de explotare (şi context extern). Să pregătească "privatizarea"- adică acapararea prăzii a decenii de jaf şi muncă de lagăr. Aveau de īnfruntat două posibile rezistenţe: una a justiţiarilor, cerīnd procesul comunismului şi epurarea ("lustraţie"), cealaltă, a maselor, ce urmau a fi sărăcite şi jefuite, cu ocazia "reformei" (restructurării). La care se adaugă revolta cītorva luptători din decembrie, faţă de furtul revoluţiei . Ca să evite formarea unei alianţe īntre aceste trei forţe, creind o dezbinare şi chiar duşmănie acută īntre ele, au regizat o enormă diversiune, dusă pīnă la pragul războiului civil. Este rolul major al episodului 13-15 iunie.

    6. Au īnceput manevra de īnvrăjbire contra opoziţiei politice, stīrnind masele īmpotriva plaformei de schimbare rapidă, pusă īn seama ei. Nu a fost greu, "partidele" fiind mici grupări īn stadiu incipient, divizate şi infiltrate, sabotate pe toate căile. Infestate de agenţi şi veleitari, prezentate tendenţios tele-cetăţenilor, ele au apărut a avea orientarea antipopulară care le era imputată de FSN (şi pe care, chiar acesta urma să o implementeze). Mulţi "experţi" īn ieşirea din comunism, au susţinut că economia trebuie schimbată rapid, indiferent de preţ, că societatea trebuie supusă "terapiei de şoc". Partidele intimidate nu au făcut nuanţele şi demersurile necesare contracarării strategiei demagogice a puterii. Nu au denunţat limpede īnşelarea simpatizanţilor FSN. Nu s-au opus ferm confiscării democraţiei , acceptīnd tīrgul care a dus la CPUN şi apoi o lege electorală care eluda lustraţia. Au legitimat "alegerile", cīştigate de Frontul-stat printr-o campanie bazată pe manipulare şi teroare. Au părăsit astfel platforma revoluţiei (susţinuta de contestatarii din stradă), pentru o "reformă" iluzorie.

    7. Īn īntreaga ţară, practic ocupată de oamenii FSN-ului (PCR-ului)- opoziţia a fost pusă īn imposibilitate de a face campanie electorală. Puţinii temerari care au īncercat acţiuni locale, au fost defăimaţi, intimidaţi, hartuiţi, brutalizaţi, atacaţi de hoarde pline de venin şi cruzime. Īn multe oraşe, sediile au fost devastate şi īnchise, iar la sate, nu se mai putea ajunge de loc. Ziarele opoziţiei erau returate sau aruncate īn gări. Publicul din provincie citea ziarele puterii, urmărea televiziunea puterii, asculta sfaturile informatorilor nedeconspiraţi, lucrīnd ca propagandişti ai puterii (oameni de bine). Alegerile din '46 se repetau. Partidele de opoziţie au protestat, au cerut amīnarea "alegerilor", dar nu au luat măsura fermă de a le denunţa, īmpreună, la timp. Informatorii, şi clasica orbire a "centrului" faţă de realitatea din ţară, i-au făcut pe lideri să creadă că vor fi totuşi votaţi. Lipsa lor de inspiraţie şi de fermitate este suspectă- şi va trebui analizat modul īn care au fost "convinşi".

    8. Nici intelectualitatea- fără mari merite īn revoluţie- nu a pus probleme majore puterii. A tolerat iniţial apariţia activiştilor īn fruntea statului- īngrijorīndu-se doar īn clipa īn care Frontul s-a declarat partid. Au urmat proteste legitime, dar retorice, neīnsotite de acţiuni de īnchegare a unei rezistenţe civice coerente şi active. Cei care s-au implicat totuşi īn contestarea puterii au fost ţinta unor grosolane campanii de defăimare. De-abia după apariţia Proclamaţiei de la Timişoara, intelectualii s-au aşezat īn spatele unui program civic. Din păcate, īn loc să sprijine partidele, īn lupta inegală cu FSN, au practicat "apolitismul" sau candidatura "independenţilor". Limbajul şi spiritul īn care s-au adresat mulţimii a fost neadecvat, amplificīnd temerile oamenilor simpli faţă de transformarea radicală predicata. Informatorii şi clasica orbire a "elitei" faţă de "masă", i-au făcut să creadă că vor fi totuşi ascultaţi. Lipsa de inspiraţie şi de fermitate a unor lideri civici este suspectă- şi va trebui analizat modul īn care au fost "debusolaţi".

    9. Elita civica s-a activat dupa 24 aprilie, susţinīnd mitingul din Piaţa Universităţii prin declaraţii, dar făcīnd prea puţin īn plan organizatoric, pentru succesul său. Mai mult, unii sfetnici ai "revoluţiei de catifea" au convins asociaţiile de luptători din Piaţă să "renunţe" la revendicările "iacobine" - printre care- impunerea punctului 8 şi cererea de amīare a alegerilor. Mitingul a fost īntărita numeric, dar diluat strategic şi prin intervenţia unor studenţi, puţin preocupaţi de īnfruntarea frontală a celor care confiscaseră revoluţia (mulţumindu-se cu reprezentaţii simbolice). După aflarea rezultatelor "alegerilor" , previzibile pentru cei lucizi şi informaţi, toţi cei care se complăcuseră īn mrejele exaltării au suferit o cădere psihică. S-au retras dupa 20 mai - părīnd a recunoaşte faptul īmplinit. Era consecinţa firească a raţionamentelor ilogice justificīnd renunţarea impardonabilă la cerinţa amīnării alegerilor. Din păcate, aceste inconsecvenţe suspecte, au compromis grav şansele mitingului viguros de contestare, la care au revenit , după 23 mai, o parte dintre revoluţionarii care iniţiaseră protestul- tot mai izolaţi.

    10. Represiunea din 13 iunie dimineata a dat foc unui butoi cu pulbere. Luptătorii din decembrie nu aveau cum să asiste cuminţi la agresarea şi arestarea camarazilor lor rămaşi īn piaţă. Şi mai important a fost aspectul simbolic. Era atacată īnsăşi revoluţia de către forţele contrarevoluţionare, bazate pe instrumentele de represiune pregătite de Ceauşescu. Ceea ce a dus la o izbucnire de revoltă, cu accente insurecţionale. Ulterior, participanţii nu şi-au putut asuma plenar participarea la această luptă, pentru că riscau arestarea, de către o putere legitimată abuziv (şi cu concursul unei intelectualităţi ipocrite, care-şi ascundea neputinţa sub lozinca non-violenţei). Agenţii puterii camuflaţi īn media "de opoziţie" au acreditat ideea că numai infractorii care doreau să compromită manifestaţia au participat la bătălia cu forţele de ordine, sau că folosirea minerilor, a doua zi, a fost total nejustificată, Bucureştiul fiind pacificat la venirea lor.

    11. Īn realitate, īn dimineaţa de 14 iunie situaţia era explozivă, ca şi īn dimineaţa de 22 decembrie (cam aceiaşi protestatari fiind arestaţi, cam de aceleaşi forţe şi cam din aceleaşi motive). Protestele străzii , chiar nesusţinute de partidele anihilate, nu puteau fi zdrobite cu instrumentele lui Ceauşescu, fără consecinţe de imagine fatale. Folosirea armatei, alienată de implicarea din decembrie, era īngreunată de curentul CADA (interzis, nu īntīmplător, printr-un decret dat pe 14 iunie). Minerii au fost absolut necesari pentru a īnăbuşi potenţiala insurecţie din iunie, dar nu mai puteau fi folosiţi şi pentru a lovi clasa muncitoare ce urma a protesta mai tīrziu, după lansarea reformei. Acţiunea minerească a fost premeditat feroce, excesivă. Astfel, erau intimidate temeinic opoziţia politică şi civică. Iar ura faţă de muncitorii ciomăgari era sădită adīnc īn sufletele intelectualilor. Şi numai astfel susţinătorii FSN erau īncărcaţi de vinovăţii ce aveau a-i īmpiedica să se apropie de opoziţie , īn momentul īn care au devenit victimele FSN.

    12. După 16 iunie, cu terenul curăţit şi duşmănia socială necesară īnsămīnţată adīnc, FSN a declanşat lovitura de graţie īmpotriva populaţiei. Uitīnd popaganda de pīnă atunci, "aripa Roman", scoasă brusc la īnaintare, a lansat "Reforma" distructivă, fără să se atingă de activişti şi securişti , bazīndu-se chiar pe ei drept conducători de neīnlocuit ai "reconstrucţiei" (adică darīmării economiei naţionale). Instalarea capitalismului era făcută cu aceeaşi atitudine pretins mesianică (profund cinică), pe care Tovarăşii o aplicaseră la instalarea comunismului. Intreruperea aprovizionării īntreprinderilor. Oprirea producţiei, īn cascadă. Īnchiderea fabricilor decuplate de sistem. Transformarea echipamentului īn fier vechi. Devalorizarea capitalului productiv, a leului şi a nivelului de trai. Efecte "dureroase", dar necesare... pentru a coborī valorile pīnă la nivelul care să permită cumpararea, de către mafia internă- īnzestrată prin "mica privatizare". Cu consecinţa vīnzării pe nimic şi spre "oamenii de afaceri" străini, invitaţi la partenariat.

    13. Īn timp ce institutul pentru planificarea reformei economice pregătea "schiţa" de coagulare a capitalului īn mīini securiste, Constantin Cojocaru venea cu ideea īmproprietăririi directe- pentru a nu se inunda societatea cu hīrtia necesară cumpărării (şifonată apoi īn mīinile Reţelei). Ideea era periculoasă, dar greu de combătut, juridic, moral şi electoral. Cojocaru a fost dus cu vorba - cīt timp s-a dorit ascunderea intenţiilor FSN - şi apoi, marginalizat. Nu vroiau distribuirea avuţiei către cei care o munciseră, mai ales că asta presupunea estimarea valorică a avuţiei ţării, la 22 decembrie 1989 şi a evoluţiei ei prin Tranziţie. Opoziţia , determinată ocult să sustină iresponsabil programul Roman (īn loc să denunţe hotărīt distrugerea ţării şi īnşelătoria)- a evitat īntīi orientarea Cojocaru - percepīnd-o drept... "comunistă".

    14. Conducerea opoziţiei civile şi politice nu-şi revine din lovituri şi dezorientare. Respinge tendinţele "retrograde" ale populaţiei, revoltate de masurile "reformiste". Partidele dezamăgesc prin modul īn care legitimează parlamentul (din care nu pot fi determinate să se retraga, nici măcar de rezoluţia FDAR). Intelectualii boicotează alcătuirea unei opoziţii politice unite. Descurajează (sting) dorinţa de reluare a revoluţiei , care cuprinsese mulţimea exasperată. Īn decembrie 1990, puterea este atacata viguros de sindicate, revoluţionarii străzii şi de o Timişoară din nou insurgentă. Nu se mai poate apăra nici cu mineri, nici cu armată. Īn acest moment critic, cei care o salveaza sīnt... liderii opoziţiei şi ai Aliantei Civice, care sting incendiul iminent- īn numele evitării provocărilor şi "non-violenţei. Cultul personalităţilor, īntreţinut subtil, īşi spune cuvīntul. Ruşinaţi de vechile tăceri sau pledoarii pro-socialiste, artiştii şi actorii explică doct avantajele marelui capital, defectele echităţii şi justiţiei sociale. O perfectă acoperiere pentru īmbogăţirea securiştilor "de dreapta".

    15 . Se formează aripa FSN1, care chipurile frīnează reforma promovată de aripa FSN2. Asta pentru ca tot FSN să confişte şi nemulţumirile faţă de… politica FSN. Farsa merge pīnă acolo īncīt, după ce măsurile "FSN2" īşi arată efectul devastator, aripa "FSN1" dă jos guvernul Roman. Avīnd sprijinul multor sindicate şi chiar acordul (īn general tacit) al unor anticomunişti - minerii sīnt īmpinşi să lupte cu forţele de ordine, dărīmīnd guvernul ilegitim pe care īl apăraseră īn 1990. Evitīnd răsturnarea lui Iliescu, FSN1 "apără populaţia " de ritmul prea viu al "reformei" - exploatīnd apoi acest lucru electoral, īn 1992. FSN1- devenit PSD, e votat din nou. Īn patru ani, desăvīrşeşte capitalizarea de start a securi-fsn-iştilor.

    16. Īn 1996, trădarea populaţiei de către opoziţie (efect al trădării opoziţiei de către populaţie, īn 1990) e dusă pīnă la capăt. CDR e lăsat, aparent, să ia "puterea", doar pentru a se demonstra īn exterior "rotativa democratică". Īn prealabil, se luaseră toate măsurile pentru ca noii veniţi "să fie īnvinşi de structuri" . Cei votaţi de anticomunişti şi de victimele "reformei" , se asociază cu aripa "reformistă" a FSN (devenită PD)- care-i sabotează copios. Fac o īnţelegere cu "partea bună a securităţii". La sfīrşitul mandatului- anchetarea crimelor comunismului, contrarevoluţiei şi tranziţiei.... rămīne pe data viitoare. Īn schimb, sīnt pedepsiţi cei care au răsturnat īn 1991 guvernul Roman, guvern ilegitim şi criminal. Sīnt distruse īn aceşti patru ani ai "speranţei" ajunse la putere... speranţele ultimilor iubitori de adevăr şi dreptate.

    17. Incepind din anul 2000, cangrena politica nu mai poate fi stăvilită. Nimeni nu mai crede īn nimic. Politicienii de toate culorile sīnt percepuţi- just, ca membri ai unui aceluiaşi clan parazitar. Justiţiarismul social şi patriotismul sīnt lăsate īn grija, PRM şi PSM. "Vectorii de opinie" se mai compromit o dată, īndemnīnd populaţia să iasă la vot... pentru Ion Iliescu. Să nu se aleagă Vadim! Cum să mai susţină ei azi, după o asemenea declaraţie, că Iliescu este criminalul care a făcut cel mai rău Romāniei? Secondat de Roman- partenerul CDR la guvernare, cel ajutat să-şi regleze conturile cu minerii, pentru asaltul din 1991, īnainte ca mineriadele pro-comuniste din 1990 să fie judecate.

    18. Se continuă apoi şirul "alegerii celui mai puţin rău". Comunistul Băsescu, din ramura FSN2- īl īnvinge pe Năstase - din ramura FSN1. Totul se cufundă īn derizoriu. De 60 de ani nu am avut un singur candidat credibil anticomunist la preşedenţie! Masele jefuite nu sīnt reprezentate de nimeni. Partidele "de stīnga" sīnt conduse de cei care au jefuit populaţia . PRM , PNG, PIN, Conservatorii- compromit şi confiscă adevăratul justiţiarism. Securiştii şi colabaratorii lor formeza noua oligarhie, controlīnd toate partidele. Politicienii s-au "reconciliat" , victimele lor, īncă nu. Alianţa Civică īşi dă duhul, īn sunet de comunicate demagogice.

    19. Intrarea īn NATO şi Europa consolidează poziţiile beneficiarilor crimei. Nevoia de stabilite a democraţiilor este invocată pentru a paraliza răsturnarea, anchetarea şi pedepsirea reţelei de infractori. Racordarea la normele juridice europene scoate din joc periculoasa justiţie de tranziţie. Circuitul "fondurilor" crează noi oportunităţi de jaf. Oceanul de prevederi birocratice europene – dă posibilitatea selectării firmelor prietene. Afacerile ţes conexiuni externe solide şi protectoare.

    20. Privatizarea duce la coruperea mediei, care se umple de "banalişti", plătiţi ca să īnnece publicul īn derizoriu. Se modelează noul om nou: cinic, meschin, incult, superficial, formal, venal, manipulabil. Cine să mai instige oamenii la adevăr şi dreptate, la īnţelegerea şi judecarea a ce s-a īntīmplat? Cīţiva intelectuali mai fac periodic figuraţie civică, alcătuiesc comisii care descoperă ce ştim toţi de mult, muncesc ca să nu piardă capitalul de imagine creat de lupta lor retorică, din care se mai face şi cīte un bănuţ. După 18 ani, īi apucă acut urgenţa lămuririi esenţei comunismului (insistīnd pe nocivitatea mitului echităţii- ceea ce sprijină doctrinar abuzurile capitalismului securist).. Stau īnsă cu spatele la crimele Tranziţiei. Au un instinct al meterezelor dezafectate, care-i īmpiedică să se implice pe fronturi reale, deschise. Anchetele penale nu sīnt bine văzute sau sīnt cerute demagogic, nefiind ajutate.

    21. Populaţia , victimă a tentativei de genocid economic, scapă apucīnd-se şi ea de furat, jefuit, speculat, profitat. etc. Cei anchilozaţi īn moralitate sīnt condamnaţi la sărăcie. Noua mare şi mica burghezie, după atīta laşitate şi oportunism, cu cămăruţa plină cu chilipiruri şi conştiinţa umplută de justificări discutabile - nu vrea să īnţeleagă ce s-a īntīmplat. Dacă ar apare totuşi un partid realmente justiţiar, mulţi s-ar speria, simţindu-se vizaţi moral, şi ameninţaţi de o platformă de confiscări a averilor ilicite. Conjuraţia tăcerii se bazează pe fenomenul Piteşti.

    22. Īn aceste condiţii , absolut conştient de temeritatea intreprinderii, am alcătuit prezentul raport. Inţelegīnd macro-fenomenul expus mai sus, consider totuşi, că, de sus īn jos, trebuie stabilite responsabilităţi. Nu se pot judeca 20 milioane de victime ale unui proces degenerescent. Dar se poate urmări mecanismul degradării īn lanţ- şi stabili o ierarhie de vinovăţii morale, penalizabile juridic. O astfel de sistematizare ar fi trebuit pusă la punct de intelectualitatea activă şi organizată: economişti -jurişti- etc. Am muncit pentru a construi un instrument care să sprijine munca unei comisii de experţi... ipotetice. Nu īn numele speranţei, care e ca o cafea: după ce-i trece efectul, cazi mai rău. Ci īn numele setei de adevar şi de dreptate. Si, īn ultimă instanţă, a setei de sens.

    Ioan Roşca
    21 decembrie 2007
    Link-doc : http://www.piatauniversitatii.com/ne...rial-2-2007-12
    Motto: ''...O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.'' Ioan Rosca (Analiza spectrului socio-politic)
    Explicatie: Lucrarile constituie o analiza unica a complexitatii mecanismelor de falsificare a adevarului, manipulare, diversiune si uzurpare a statului de drept, de catre grupuri de interese ascunse sub diverse forme cameleonice : ''partide'', ''Justitie'', ''Institutii '' ''O.N.G-uri'', etc. Documentele au fost preluate de pe:Harta unei perplexitati, Piata Universitatii si Procesul Comunismului, cu acordul autorului, d-l Ioan Rosca, cercetator interdisciplinar(contact AICI). Dezbatere: Video-1, Video-2, Video-3, Video-4

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •