Results 1 to 1 of 1

Thread: Implicarea intelectualilor - Bucuresti : 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-14, c-15

  1. #1
    Rang-N-03(col)
    Excalibur's Avatar
    Join Date
    Aug 2010
    Posts
    184
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    1478

    Exclamation Implicarea intelectualilor - Bucuresti : 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-14, c-15

    Implicarea intelectualilor - Bucuresti : 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-14 / Observatie : In aceasta parte, observatiile directe sint completate cu informatii la care am avut acces. Povestirea alterneaza cu analiza. Rezultatul e o incursiune personala. In nici un caz o sinteza, prea multe lucruri importante mi-au scapat. Am considerat necesara o introducere privind postura intelectualilor in revolutie, pentru ca sa se poata intelege (de catre cei ce nu au participat la evenimente) raportul dintre ei si manifestatia din Piata Universitatii.


    1.) Intelectualii si comunismul

    Comunismul a supus intelectualitatea romana la o presiune deformatoare constanta. Nu e aici locul unui rezumat al metodelor folosite pentru "domesticirea" acestei "paturi" stinjenitoare, obstacol potential in calea procesului de indobitocire, de supunere oarba, de care dictatura a avut nevoie. Nu ma voi lansa nici in consideratii privind mecanismele colaborationismului sau ale rezistentei. Sau in judecati de valoare privind solutia compromisului : "pentru a-ti putea face macar bine meseria", sau a autocondamnarii la anonimat si inactivitate, prin refuzul oricarui gest de supunere. Tragica..."alegere", inmormintind o generatie de intelectuali... S-a scris si se va mai scrie mult pe aceasata tema,, un subiect obsedant in istoria critica a culturii noastre. Eu ma voi rezuma la a semnala situatia creata de Revolutie (revolta, rascoala, etc).

    In sfirsit eliberati de sita cenzurii si de gheara fricii de represiune sau de marginalizare, intelectualii romani au fost obligati brusc sa se defineasca. Din nefericire pentru lentoarea prudenta pe care o capatasera, trebuiau sa ia o decizie foarte rapida. Pentru ca, o data cu eliberarea cuvintului, disparea si justificarea tacerii ! Nu mai puteai sustine ca te feresti de confruntare, sau chiar colaborezi cu Tovarasii, din iubire fata de activitatea ta profesionala, care trebuie protejata de loviturile care ti s-ar aplica, in caz ca indraznesti sa-i infrunti. Nu mai puteai sa te ascunzi in ambiguitatea tacerii. Nu o mai puteai motiva. Venise momentul de a-ti afirma pozitia, de a iesi de sub camuflaj : anticomunist ascuns pina atunci in tacere sau chiar aparent colaborationism, sau adept convins al lui "Nu ma bag !", sau adevarat colaborationist - solidar cu Reteaua, cu ordinea lucrurilor pe care a instalat-o, cu valorile pe care le-a promovat.

    Obligatia unei precizari, era mai imperioasa pentru intelectualii cunoscuti public, pentru "personalitati". Pe de o parte, datorita efectului asupra opiniei publice - foarte (poate chiar prea...) sensibila la parerea si exemplul "celor mai..." : "Ai vazut ca si X spune ca...", "Daca si Y a trecut de partea lor inseamna ca...", "Uita-te de exemplu la Z...", responsabilitatea lor era enorma. Pe de alta parte, "personalitatile" trebuisera sa plateasca un anume tribut (o cuvintare nedorita, o recitare umilitoare, o tacere vinovata, un paragraf suparator eliminat si un altul introdus in sila etc) pentru dreptul de a ramine in pozitiile lor, sau de a se mai adresa publicului. (directori de..., cercetatori la..., redactori la..., autori a..., etc). Cei care o facusera ca un dureros compromis, in numele conservarii unor germeni de calitate si cultura, erau acum obligati la clarificari, mai curind decit colegii lor, care se dadusera la fund, neputind accepta conditiile impuse de Tovarasi.

    La inceput (decembrie, ianuarie) a batut un vint favorabil acestor luari de pozitie clarificatoare. Entuziasmul enorm in fata eliberarii neasteptate, impresia ca nu mai exista nici un pericol, au determinat o descarcare in lant : una dupa alta, "personalitatile" se exprimau public, declarindu-si ura fata de comunism, adeziunea la revolutie, bucuria libertatii, speranta unei epoci efervescente, a unei renasteri morale, sociale si spirituale. S-au ingramadit spre televiziune si presa : unii sinceri, inundati de fericire si bune intentii, simtind o nevoie imperioasa de a se scutura de noroiul acumulat sub comunism, altii dorind sa-si salveze pozitiile, printr-o calculata reconvertire. O inflatie de declaratii de lepadare de comunism, sub atenta orchestrare a celor ce controlau televiziunea, a banalizat subiectul, transformindu-l intr-o procesiune indigesta.

    Mi-aduc aminte de gestul formidabil al lui Victor Rebenciuc, care si-a incheiat mesajul la televiziune (in decembrie 1989), punind pe masa un sul de hirtie igienica : "Pentru acei care au cintat ode vechiului regim si vin acum sa-si arate adeziunea la revolutie, sa se stearga la gura la sfirsit... !". Acest gest avea sa-l coste pe marele nostru actor antipatia aproape generala : a publicului care adora spectacolul reconfortant al convertirilor, si al colegilor ce aveau nevoie de acea hirtie... La Piatra Neamt, furia fata de gestul lui Rebenciuc era aproape generala. Oamenii se simteau jigniti, desi nu erau vizati in mod direct... (?!)

    Cit despre cei vizati, va voi descrie doar ce mi-a fost dat sa aud pe 30 ianuarie 1990, cind am plecat cu niste prieteni la Bucuresti pentru a-i oferi domnului Rebenciuc o oarecare protectie. Era cautat in acele zile de grupuri inarmate cu pari, pentru ceea ce spusese in interviul pe care televiziunea, aflindu-l in multimea care protesta la poarta ei, i-l luase in dimineata de 28 ianuarie : ca manifestatia e prezentata tendentios, ca nu e nici un golan acolo, ci oameni ingrijorati de deraierea democratiei. Domnul Rebenciuc recidiva asadar in declaratii neconvenabile si facea chiar un pacat capital : se implica direct in confruntare. O astfel de atitudine din partea intelectualilor trebuia cu orice pret descurajata !Pentru a da un exemplu amenintator, s-au organizat asadar echipe de "muncitori", care au trecut prin sita Teatrul National in cautarea celui care... se demascase. Cind am ajuns la Teatrul National, actorii se aflau intr-o repetitie. Rebenciuc nu era acolo. La iesire am oprit citiva pentru a ii intreba despre el si a le cere concursul pentru protejarea lui. Raspunsul merita consemnarea : "De ce sa-l protejam, are ce merita daca isi baga nasul unde nu-i fierbe oala !" ; "Cine l-a pus sa se cufunde in mocirla politica si sa ne compromita meseria. Ce-a cautat in manifestatia de la Televiziune ?". La marturisirea mea, ca "iesirile" lui Rebenciuc ma entuziasmasera si imi pareau salutare pentru onoarea profesiei, dialogul s-a racit complet. Am renuntat atunci la dimensiunea politica si am facut un apel la apararea vietii colegului Rebenciuc, indiferent de pozitia sa politica. Spre consternarea mea, colegii (aceia) ai domnului Rebenciuc nu erau dispusi nici la acest lucru...

    Intimplarea de mai sus e si un semn pentru schimbarea care a inceput sa se produca in lunile ianuarie- februarie 1990 : etapa anticomunismului festiv se stingea. Tot mai multi incepusera sa perceapa o realitate ingrijoratoare in spatele decorului de diversiune cu care puterea isi protejase activitatile, in faza critica. Incepusera sa se intrezareasca gratiile in "Generoasa fundatie", sa se simta din nou prezenta Retelei, o data cu risipirea aburilor betiei din decembrie. Multi dintre cei la usile carora batusem in luna ianuarie, pentru a le semnala realitatea camuflata si a-i determina la implicare in lupta politica, pentru a ne cuceri cu adevarat libertatea, incepeau sa se trezeasca. Nu-mi mai raspundeau (asa cum o facusera cu dezamagitoare constanta) ca " Dumnezeu e cu noi si-si va duce la capat minunea !", nici ca "Avem datorii prea mari pentru refacerea culturii, ca sa ne putem permite sa ne bagam in politica, o vor face cei interesati ", nici ca "Nu inteleg de ce sinteti atit de agitat si alarmist, sa-i lasam pe noii conducatori sa demonstreze ce pot, vom reactiona dupa aceea", nici ca "N-am timp pentru aventuri !".

    Incepusera sa inteleaga ca o retea represiva ca aceea care ne incorsetase pe noi, nu dispare ca prin farmec, nu se converteste spre binefacere si ca evadarea din ghearele ei cere implicare, dirzenie, luciditate, curaj si sacrificiu. Li se cerea sa decida din nou : se reduc la un anticomunism declarativ, generic, sau se implica in lupta cu ariegarda comunista, isi asuma un anticomunism combativ. De data aceasta alegerea era mai putin placuta, mai putin comoda ca in decembrie. Avea implicatii efective, cerea probabil timp si energie, presupunea asumare de riscuri, presupunea infruntarea unor inamici si nu numai emiterea de declaratii. Dar in acelasi timp, era o minunata ocazie de a demonstra sinceritatea si adincimea declaratiilor anticomuniste. Iesirea din dezbaterea de opereta catre ciocnirea reala, crea un filtru de separare a tipurilor de "anticomunism".

    In cele ce urmeaza am operat o esalonare (desigur relativa) a gradului de asumare a cauzei anticomuniste : mai intii
    - sa refuzi colaborarea cu puterea, apoi
    - sa-i denunti public abuzurile si in sfirsit
    - sa te implici in organizarea rezistentei impotriva ei.

    Am reperat deci urmatoarele "categorii" de implicare in manifestatie:


    2.) Anticomunistii "paradoxali"

    Combinau discursul anticomunist (si uneori chiar o anume "dizidenta" trecuta) cu colaborarea cu regimul neocomunist. La inceput, numarul lor a fost mai mare, probabil fiind ametiti de bucurie sau pacaliti de travestiul Tovarasilor. Majoritatea celor prinsi in mreje, si folositi propagandistic de puterea "emanata" au denuntat dupa un timp realitatea si au trecut in opozitie (contestatie). Exemplar pentru cit au fost de lunatici si decorativi acesti "musafiri vremelnici " ai puterii, nicicind ajunsi in centrul ei real, este faptul ca nu pot sa ne spuna mai nimic despre functionarea Retelei, pe care nu au observat-o, desi au locuit un timp in mijlocul ei...!


    Citiva au intirziat nepermis de mult in compromitatoarea companie a Tovarasilor Activisti, acceptind participarea la o administratie de suprafata, care camufla activitatea de subsol a Tovarasilor Securisti. Prestatia unor Dinescu, Caramitru, Plesu, ca sa nu mai vorbim de alde Razvan Teodorescu a fost dezolanta. E de presupus ca justificarea unora e cea clasica : sa se plaseze inauntrul puterii, pentru a face cit mai mult bine, pentru a tine piept eficace clicii periculoase etc. Eu cred ca putem consemna esecul acestei strategii, folosite de 50 de ani cu rezultate penibile. Strategie devenita anacronica dupa descatusarea din Decembrie.

    Asadar nu aprob teoriile care sustin ca opozantii au gresit parasind FSN-ul si CPUN-ul, lasind puterea mai libera in manevre. E o pierdere nesemnificativa (vezi efectul nul al celor ce au ramas...) Dimpotriva, cred ca girul pe care l-au dat actiunilor puterii, in momente cheie, a avut o nefasta greutate. Si in orice caz, nu vad cum se pot simti in largul lor, cei care au cochetat pudic cu puterea, in timp ce aceasta reprima miscarile de protest ale strazii, sufoca opozitia si proceda la Restauratie... Nu voi putea uita pozitia de marioneta a domnului Caramitru. Sau iesirile grotesti si iresponsabile ale domnului Dinescu in CPUN (pe cei din Piata Universitatii ii dorea stropiti cu furtunele cu apa...). Sau "valoroasa" contributie a doamnei Mariana Celac, autoarea propunerii nocive ca sa se ceara 100 000 de semnaturi pentru o candidatura la presedintie. Sau surpinzatoarea "amorala de interval" a domnului Plesu... Nu voi putea uita mai ales tacerea incredibila a "opozantilor de catifea", in sedintele televizate ale FSN-ului si CPUN-ului, cind s-au aratat incapabili de reactie viguroasa in fata enormitatilor debitate de agentii puterii. Pareau a avea tot timpul un calus in gura, acesti "barzi ai dizidentei"... Tacerea lor discreta sau protestul anemic, atunci cind reprezentantii detinutilor politici erau jigniti in sedinta televizata, sau cind mitingurile noastre erau denuntate si se cerea interzicerea lor si reinstaurarea "ordinei publice ", nu au fost de loc argumente ca alaturarea cu Tovarasii permite mai bine contracararea lor...

    Nu ma mir ca si azi au mai ramas intelectuali de valoare in caruta puterii (Buzura, Sorescu, Botez, etc). Si ma astept ca unii dintre ei sa creada sau sa sustina inca teoria "compromisului constructiv". Pe care insa nu am nici un motiv sa o respect : nici logic, nici pragmatic, nici moral.


    3.) Anticomunistii "discreti"

    Foarte multi intelectuali, fara a colabora sau gira in nici un fel garnitura neocomunista si declarindu-si in intimitate antipatia fata de ea, nu au facut nici un gest public pentru a o denunta sau infrunta. Motivatia declarata (sincera sau convenabila) a acestei discretii era : jena de ridicol si repulsia fata de demagogia politica, modestia si bunul simt, scepticismul fata de efectul declaratiilor sfidatoare, confuzia care impiedica separarea griului de neghina ("Pe cine sa sustii in ameteala asta ?"). Motivatii mai putin trimbitate : interesul, prudenta, frica
    .


    Nu voi face aici o lista de taceri. Sau un proces al tacerii. E o optiune individuala, si intr-o lume libera e important ca nimeni sa nu fie fortat la "participare in numele cauzei". Ne-au ajuns revolutionarii de profesie. Consider asadar dreptul de a nu te implica un drept indiscutabil. Asta insa nu ma poate opri sa consemnez si sa regret efectul negativ al acestor retineri, care au slabit rindurile rezistentei. Cei care n-au venit, trebuie sa stie ca in lipsa lor s-a ajuns la un raport de forte cu puterea, catastrofal, si la degradarea organismelor opozitiei. Acest fenomen m-a facut sa alerg atit, in acea perioada, dupa personalitati ramase in rezerva si sa le instig la implicare, prin declaratii sau fapte. Pentru a nu mari (inutil) numarul celor pe care rindurile acestea ii vor irita, nu voi insirui refuzurile de care m-am ciocnit (de obicei) sau dimpotriva a entuziasmelor cu care mi s-a raspuns (mai rar). Cu titlu de exemple doar, mentionez:

    * Lungul sir de intrevederi pe care l-am solicitat in ianuarie domnilor Victor Rebenciuc si Ovidiu Iuliu Moldovan (printre altii), doi actori pentru care aveam (si am) o deosebita consideratie. Intilniri in care am pledat pentru implicare politica publica, citindu-le chiar un apel solemn in acest sens. Fiind primit cu caldura, dar cu foarte multe rezerve. Atunci am inteles ca pentru unii intelectuali, ce asteptasera indelung un climat spiritual normal, venise ocazia de a-si implini in sfirsit talentul. Si nu voiau sa o rateze, sa o amine, coborindu-se in mocirla bataliei politice. Pofta de creatie, chemare irezistibila spre rafinament sau performanta, egoism rafinat...? Orbirea de a crede ca am putea reusi altfel decit impreuna, ca lasind Tovarasii la putere, societatea romaneasca se va putea insanatosi. Retinere manifestata tocmai cind era momentul coboririi de pe scena, pentru a ajuta eliberarea si emanciparea spectatorilor, in lipsa carora Marile Prestatii intelectuale urmau a se rezema pe vid...

    Mi-aduc aminte de efectul pateticului meu apel, care se termina astfel : " Toti asteapta... Sa vina de undeva dreptatea, adevarul si libertatea si sa se instaleze in sinul societatii noastre. Sint ferm decisi sa-si conserve neutralitatea politica... o ingrozitoare naivitate. Asteptati sa consumati fructele revolutiei ? Pofticosilor ! Luptati mai intii pentru sansa reusitei ei, atit de indoielnica in aceste zile in care retragerea voastra "elevata" lasa mina libera vechii garnituri de teroare si aventurierilor debusolati !". La auzul acelui "Pofticosilor !", domnul Rebenciuc a avut o accentuata tresarire. Imediat dupa aceea, m-a condus la GDS, proaspat infiintat, unde dupa parerea lui, se stringeau intelectualii dispusi la politica anticomunista activa. Ulterior, aveam sa constat ca dumnealui era de fapt mai dispus la implicare decit multi dintre membrii acestui grup, aveam sa-i admir citeva gesturi de mare demnitate. Cit priveste pe domnul Ovidiu Iuliu Moldovan, reactia rezervata a domniei sale, care a rezistat tuturor instigarilor spre activism politic, m-a deceptionat. Venisem catre el plin de speranta, nu numai din stima si dintr-un fel de instinct, ci si datorita unei replici pe care mi-o daduse cu ocazia unui turneu la Piatra Neamt, in plin regim comunist. Il atacasem dupa piesa si i-am cerut sa-mi confirme impresia ca e oripilat de miselia care ne inconjoara. Imi raspunsese scurt privindu-ma cu intensitate : "Sintem mai multi !". Eram deci sigur ca, acum, acea potentiala revolta se va manifesta explicit. Din pacate m-am inselat...

    * Apelul pe care l-am semnalat mai sus ("Interventie") si pe care l-am inminat spre studiu, la inceputul lui ianuarie, domnilor Plesu, Dan Petrescu, Paler, etc. El continea o analiza privind perfidia puterii si necesitatea unei reactii ferme a intelectualilor, a caror implicare temporara in politica imi parea singura solutie la "vidul de putere" in numele caruia manipula puterea. Am primit raspunsuri a caror mentionare nu cred ca ar face azi placere domnilor respectivi. Era o atmosfera festivista paralizanta. Cind am transmis (in jur de 7 ianuarie 1990) acelasi material "instigator" domnului Neculai Constantin Munteanu, de la Europa Libera, venit in Bucuresti dupa o indelungata interdictie, sa faca o baie in libertatea noastra, am fost tratat cu raceala, aproape cu suspiciune. Degeaba am implorat sa se transmita semnalul meu de alarama. Ma considerau pesemne nebun.

    * Articolul privind strategia comunistilor de asmutire a populatiei impotriva intelectualilor, pe care l-am inminat publicatiilor 22 si Romania Libera pe 27 ianuarie si care a fost considerat desuet... cu o zi inainte de declansarea razboiului anti-intelectual. E drept ca domnul Bacanu, fidel traditiei senzationaliste a ziaristicii, era cu totul acaparat in acea zi cu "bombele" (dezumflate as spune eu...) care explodau in "procesul celor vinovati de represiune" (micul grup al acarilor Paun, pe care comunistii ii foloseau pentru linistirea spiritelor, si care urmau a fi eliberati nu mult dupa aceea...).

    * Raspunsurile pe care le-am primit in urma interventiilor mele intempestive in sedintele Grupului pentru Dialog Social... De exemplu (16 februarie), la cererile mele ca GDS-ul sa se implice in lupta politica, sa sustina oficial manifestatia din Piata Victoriei si revendicarile militarilor, sau sa se puna in fruntea unui organsim apolitic de rezistenta impotriva falsificarilor (a unei... aliante civice ) mi s-a raspuns de trei ori nu. Nu se incadra in statutul grupului...

    * Tentativa (inceputul lui februarie) de a constitui un partid de expresie intelectuala ( "Alternativa '90") cu manadat strict interimar : de a face mai usor auzita in CPUN vocea manifestantilor impotriva Restauratiei comuniste si a manevrelor FSN. Ne-am ciocnit atunci de un obstacol redutabil : tinerii care iesisera in strada sa denunte puterea, nu vroiau... sa faca politica. Chiar daca am propus neparticiparea in alegeri si desfiintarea partidului in urma lor, tinerii tot nu voiau "sa se minjeasca". Cereau aproape toti ca mai intii sa-i vada intrind in acest partid de contestatie, pe Liiceanu, Andreescu, Tanase, Paler, Blandiana, Sora, etc. Numai dupa aceea credeau ca nu e vorba de o manevra degradanta, de o eroare.

    Am facut deci (grupul care a incercat fara succes sa stringa cele 256 de semnaturi inainte de expirarea termenului intrarii noilor partide in CPUN ) o sustinuta campanie de convingere a celor de la GDS, aratindu-le ca fara ei nu putem porni. Nu s-a inscris nici unul. Ne-au dat doar "asistenta tehnica". Au prilejuit mesele rotunde cu liderii asociatiilor ce protestau in strada (mii de persoane, mai multe asociatii studentesti). Dar sfaturile docte ( ale domnului Alin Teodorescu de exemplu), neinsotite de implicare, nu au condus la nimic : dupa o saptamina de zbucium, consemnam esecul acelei incercari. Si facusem ceva eforturi... Eu de exemplu, am batut si orasul universitar Iasi, incercind sa valorific atu-ul studentiei mele, simpatiei si increderii pe care o speram de la fostii colegi si profesori. Simpatie am gasit. Disponibilitate pentru partide politice nu. Toti intrebau cine s-a mai inscris. Nici unul dintre cei pe care i-am "ispitit" nu au putut semna pentru constituirea acelui partid al constiintei civice. A ramas sa se mai gindeasca. Chiar daca unii aveau experiente clarificatoare in privinta nocivitatii comunismului (marele istoric Zub bunaoara, care m-a primit cu multa simpatie, dar nu era nici el disponibil pentru politica).

    * Raspunsul negativ pe care l-am primit din partea unor personalitati pe care le-am invitat sa ia cuvintul la balconul din Piata Universitatii. In perioada 6-19 mai, micul nostru grup a facut o sustinuta campanie pentru a aduce in balcon personalitati apreciate si cerute insistent de Piata (nu neaparat si de liderii ei...). Am organizat in fiecare seara o "ora a invitatilor", in care scop treceam prin etapele : telefoane date in timpul zilei persoanelor respective, asteptarea lor sub zidul universitatii, trecerea lor de "barajele" din drumul catre balcon si protejarea lor de reactiile uneori vexante ale unor organizatori, organizarea prezentarii lor la iesirea "in arena". Convorbirile telefonice pe care le-am avut in acea perioada, au constituit pentru noi un izvor de observare, meditatie si ingrijorare. Nu ne refuza raspicat nimeni. Cei interpelati isi declarau simpatia fata de manifestatie. Dar cele mai variate motive erau invocate pentru imposibilitatea de lua cuvintul in balcon : orare incarcate (domnul Mircea Danieluc avea de exemplu filmari, domnul Ovidiu Iuliu Moldovan - repetitii ), pudori (ca a domnului Paler), nedumeriri (ca ale domnului Dinescu, ramas "nelamurit", in ciuda unei foarte lungi conversatii). Chiar si dintre cei care in final au venit, unii au trebuit lamuriti indelung : li se parea penibil, sau nepotrivit sau inoportun, sa se afiseze in acel balcon. Cu marea actrita Leopoldina Balanuta de exemplu (care pina la urma a venit si a vorbit tulburator), dialogul-apel a durat citeva ore.

    Observatie : Aceste remarci se refera doar la acei intelectuali pe care i-am invitat explicit si s-au recuzat. Au fost multi care au raspuns cu entuziasm : Gabriela Negreanu, Mariana Marin, C. Buzinski, Florin Iaru etc. In mod evident pentru acestia, invitatia nu reprezenta decit o ocazie suplimentara pentru un gest public pe care doreau deja sa il faca. Ei s-au adaugat lungii liste a celor ce au reusit singuri sa ajunga la microfon (nu era chiar asa usor...). Dar despre aceasta categorie va fi vorba in cele ce urmeaza.
    ***

    Implicarea intelectualilor - Bucuresti : 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-15

    5.) Anticomunistii "declarativi"

    Un numar impresionant de intelectuali de marca si-au depasit timiditatile pentru a-si afirma raspicat credintele, a denunta si sfida puterea si a-si declara adeziunea la cauza mitingului din Piata Universitatii (si a revolutiei anticomuniste in general). Au facut-o prin declaratii de presa, sau chiar prin cuvintari in cadrul mitingului. Gestul lor a dat "Golaniei" multa greutate, semnificatie si stralucire. A fost o minunata ocazie pentru limpezirea apelor si multi intelectuali au profitat de ea pentru a elimina orice ambiguitate in ceea ce priveste optiunile lor.

    Zi de zi, rindurile "golanilor" se ingrosau : cu academicieni, cu filozofi, cu poeti, cu actori, cu cercetatori, cu doctoranzi, cu profesori universitari... spre imbarbatarea celor adunati in Piata, spre exasperarea guvernantilor, spre turbarea "oamenilor de bine". S-a facut multa reclama acestor adeziuni, considerate definitorii pentru miting, poate cu prea putina grija pentru reflectarea echilibrului social al manifesatiei... Erau acolo atitia muncitori, studenti, elevi, pensionari, ingineri, medici, functionari, oameni "de rind" de toate categoriile, incit focalizarea exclusiva a atentiei pe "personalitati" nu era justificata. Si nici oportuna, ea facilitind jocul asmutirii populatiei impotriva intelectualilor, prezentati ca niste adversari ingimfati si periculosi ai "dictaturii proletariatului"... Pe de alta parte, a nega dimensiunea pronuntat intelectuala a mitingului, adevarat tipat de demnitate al unei paturi indelung batjocorite, ar fi o ipocrizie. Iata o cascada (selectie a mea, departe de exhaustivitate) a solidarizarilor cu mitingul :

    - declaratiile de adeziune ale pictorului Sorin Dumitrescu, regizorilor Mircea Danieluc si Stere Gulea, actorului Victor Rebenciuc s.a., incep inca din 24 aprilie.

    - Ticu Dumitrescu (presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici), Radu Filipescu, Stelian Tanase s.a. (membri GDS), sint intimpinati de multime cu "Asta da golan !" (27 aprilie);

    - pe 28 aprilie, noi "golani" vorbesc in balcon sau dau declaratii in presa : matematicianul Silviu Teleman, scriitorul Octavian Paler, filozoful Gabriel Liiceanu, fizicieni, artisti, istorici, critici compozitori, etc; trei preoti ortodocsi duhovnicesc in Piata : Sorin Grecu, Teodor Doroftei, Tanase ("Lumea crestina" le cinsteste curajul)

    - pe 29-30 aprilie Eugen Ionescu, de la Paris, se declara "academician golan" intr-o telegrama de solidaritate (stirnind un enorm entuziasm), profesoara Doina Cornea vorbeste la balcon, si se deschide o lista-protest a intelectualilor (am retinut pe : fizicianul Gabriel Andreescu, filozofii Mihai Sora si Gabriel Liiceanu, actorii Victor Rebenciuc, Irina Petrescu, Mariana Mihut, Stefan Radoff, pictorul Sorin Dumitrescu, poetii Ana Blandiana, Florin Iaru, Stefan Augustin Doinas, regizorii Lucian Pintilie si Stere Gulea, compozitorii Johnny Raducanu, Octav Nemescu, Liviu Dandara, editorialistii Tia Serbanesscu, Cornel Nistorescu etc ).

    - pe 1 mai, vorbesc in balcon prorectorul Universitatii - Emil Constantinescu, poeta Ana Blandiana, avocatul Aurel Zamora (in numele a 112 avocati care considera manifestatia legala), poetul Ion Alexandru, diplomatul Mircea Raceanu, iar Victor Rebenciuc citeste la balcon Protestul intelectualilor romani (vezi mai sus citeva dintre cele peste 250 de semnaturi care l-au insotit). Redau un fragment : "Demonstratiile din Piata Universitatii, nu reprezinta doar pe cei care, de o saptamina, vor sa convinga tara de sensul sacrificiului lor. Acesti luptatori ai revoltei din 21-22 decembrie, vorbesc cel putin in numele a peste trei milioane si jumatate de semnatari ai Proclamatiei de la Timisoara. Dar mai ales ei exprima spiritul revolutiei, jertfa celor prin care poporul roman a dat glas ororiii sale fata de orice forma de totalitarism. Hotarirea guvernului de a refuza dialogul cu demonstrantii, cu reprezentantii semnatarilor Proclamatiei [din Piata Univ.], scindeaza in continuare populatia, alieneaza una din partile cele mai active si responsabile ale natiunii. Noi, urmatorii intelectuali romani, ne exprimam solidaritatea cu manifestantii din Piata Universitatii si repetam chemarea la dialog, conditie de neinlocuit a stabilitatii politice (...)"

    - pe 4-7 mai vorbesc sau adera (printre multi altii) : doctorul Nicolae Constantinescu, 15 membri ai Institutului de matematica al Academiei Romane, 250 de ingineri si cercetatori de la Institutul de Aviatie Bucuresti, 228 de cercetatori de la Institutul de Electronica, sute de medici din diverse spitale, Vintila Horia (din exil) care se declara "tot atit de golan ca studentii din Piata Universitatii".

    - pe 9-14 mai, Doina Cornea (cuceritoare) ia din nou cuvintul, adera 21 de cercetatori de la Institutul de Arta, adera Alexandru Zub si alte personalitati iesene,se solidarizeaza un grup masiv de profesori ai Univesitatii din Bucuresti (ca reactie la nemultumirea unor colegi ca demonstratia perturba cursurile), vorbesc printre foarte multi altii : actorii Leopoldina Balanuta (emotionant) si Dragos Pislaru (exemplar), poetii Florin Iaru (incendiator), Gabriela Negreanu si Mariana Marin (de-a dreptul dur), interpretii Irina Radu si George Zamfir (in stare de gratie, aprinde multimea : "...este unic si sublim sa fii golan in aceste momente...")

    - intre 15-19 mai noi solidarizari sint declarate, un maraton de cuvintari are loc la balcon, adeziunile continua (cercetatori de la Institutul de Fizica Atomica, Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi etc), caricaturistul Mihai Stanescu declara "Sunt trup si suflet cu golanii de aici", Alexandru Andries si V. Sterian incinta publicul cu compozitii anticomuniste. etc. etc. etc...

    Cred ca putem asadar consemna, printre fenomenele reunite in mitingul din Piata Universitatii, afirmarea raspicata a aversiunii fata de comunism si a dorintei de eradicare a lui, de catre cea mai semnificativa parte a intelectualitatii romanesti. Ne putem intreba de ce aceasta mobilizare s-a "dezumflat" atit de puternic dupa 20 mai, de ce atit de rapid entuziasmul a fost inlocuit de disperare, si disponibilitatea de rezerva ? De ce mitingul a fost parasit brusc de catre personalitati, si lasat sa agonizeze ? De ce s-au manifestat reticente ulterioare (regrete chiar) fata de participarea la el ? De ce, ceea ce fusese "iluminare" a fost mai tirziu etichetat ca "iluzie" ? De ce zdrobirea resturilor manifestatiei (pe 13 iunie dimineata) nu a fost considerata ca un atac la simbolul mitingului si la credinta aderentilor la el, si nu a stirnit solidarizarea intelectuala de rigoare (cea a strazii s-a manifestat cu putere) ? De ce s-au concentrat mediile intelectuale pe vinovatia guvernului din 14-16 iunie, eludind inabusirea "Golaniei" pe 13 iunie de catre "fortele de ordine" ale unei dictaturi camuflate ?

    Nu e usor de raspuns acestor intrebari. Multi factori au intrat in joc. Pe de o parte paralizia pe care au provocat-o rezultatele "alegerilor", care i-au luat pe nepregatite pe multi visatori. Un dus dur le-a racit exaltarea. Pe de alta parte uzura. Si intimidarea pe care reprimarea cumplita a puterii a produs-o. Un subiect care ar merita analizat cu atentie. Ma voi rezuma aici la unele explicatii, scoase in evidenta in urmatorul paragraf, dedicat ultimei trepte de opozitie:


    6.) Anticomunistii "operativi"

    Foarte putini dintre cei ce si-au asumat anticomunismul prin declaratii au fost dispusi sa se implice in organizarea rezistentei contra lui (civila sau politica). Majoritatea s-a multumit sa scrie in ziarele opozitiei, sa faca declaratii in diverse imprejurari publice, sa dea interviuri, sau sa ia cuvintul in diverse mitinguri si intilniri. Au luptat asadar doar pe plan "propagandistic". Cit priveste planul "organizatoric", era evitat pentru ca :

    * Nu era de obrazul unora, care asteptau sa li se organizeze punerea in valoare de catre opozantii mai mici, de catre diversi "baieti". Nu voi uita stupefactia pe care mi-a produs-o unul dintre acesti Opozanti, cind, dupa citeva luni de cind ne cunosteam, mi-a spus cu condescendenta : "Noi am putea pleca oricind afara, mai greu e de voi, care nu aveti o meserie !". Sau remarca Altuia : "Ar trebui sa-l citesti pe Platon !"... Erau pesemne convinsi respectivii, ca "baietii" care le dadeau tircoale si-i rugau sa se bage in confruntare pentru a-si folosi popularitatea, erau simpaticii reprezentanti ai plebei inculte, trogloditi in fierbere... Surprinzator cit de multi oameni inteligenti se cred singuratici in aceasta stare... Nu le trece prin cap ca virusul culturii se poate raspindi in afara "grupului legitimat"... E de exemplu elocvent pentru acest complex de superioritate, ca in cadrul unor aliante de opozitie intre asociatii civile si partide politice, unele "personalitati" au tinut sa fie inscrise individual. Spre deosebire de altii, aliniati modest intre membrii asociatiilor respective. Astfel s-a ajuns de exmplu ca Forumul Democratic Antitotalitar sa fie constituit din : Partidele X, Y, Z,asociatile U, V, W si... domnii A, B, C...

    * Exista un complex in sens invers, de inferioritate, fata de "adevaratii specialisti in activitatile politice", care erau asteptati sa organizeze opozitia. Putini observau absurditatea acestei asteptari (dupa 50 de ani de castrare politica a Romaniei) si nocivitatea acestei rezerve. Multi intelectuali "umanisti", aflati in fruntea protestului de principiu (scriitori, critici,actori etc) isi simteau si chiar declarau cu sinceritate potentialul "ingineresc" redus, incapacitatea de organizare eficienta. Daca ar fi fost mai atenti la existenta si potentialul colegilor din domenii mai "tehnice", daca ar fi intuit marele rezervor de pricepere si inteligenta ascuns in anonimat de antiselectia comunista, ar fi respins mai decis teoriile "vidului de specialisti in organizare". Pe de alta parte, "intelectualitatea tehnica", absorbita de "sarcinile productive", intimidata de "adevarata intelectualitate", inmuiata de executia obedienta a sarcinilor trasate de puterea comunista, adepta a "specializarii" si a apolitismului si ascunzindu-si complexele sub clasicul "Eu imi fac datoria la locul meu de munca !", se implica foarte putin, lasind sa i se iroseasca importantul potential politic.

    * Organizarea presupunea o risipa importanta de timp si energie, pentru activitati mai putin stimulante decit redactarea si pronuntarea unei dizertatii. Oamenii erau acaparati de izbucnirea navalnica a vietii post- ceausiste. Se deschideau posibilitati, se puteau prinde (sau rata) trenuri, se puteau cistiga (sau rata) pozitii, se putea iesi in sfirsit afara, se putea creea si exprima liber. Se mai lansase si o dura batalie de supravietuire economica (sau inavutire). Tainul (putin dar stabil) pe care comunistii il platisera pentru tinerea in lesa a intelectualilor, disparea cu brutalitate. Liberalismul mult slavit trebuia platit. Oamenii erau angrenati intr-o cursa nebuna, care le lasa putin timp pentru "activitati civice". Devenise evident ca visatorii care in loc sa participe la aceasta goana, "pierd timpul" cu proteste sterile, ramin de caruta. Se incropeau in viteza averi, se faceau afaceri spectaculoase. Fiecare era silit sa faca o dureroasa alegere : intre risipirea din solidaritate, demnitate sau spirit de justitie si apararea meschina (dar eficace) a propriilor interse. Romania se lepada in viteza de romantismul pe care il capatase in detentie...

    * Frica de represiune sau de consecinte neconvenabile a jucat si ea un rol important, chiar daca putini o recunosc (si-o recunosc...). Puterea dovedea tot mai clar ca e capabila sa continue represiunea, ca prin miile de fire pe care le are in mina va putea face viata amara celor ce o infruntau, candidati seriosi la pierderea serviciilor, la ratarea ocaziilor interesante, la respingerea cererilor justificate, la hartuirea continua. Pe mine (si sint un caz oarecare) m-au cautat in acea perioada oamenii securitatii la Bucuresti, la Piatra Neamt, la Iasi. Din motive evidente nu-mi voi dezvalui sursele. Au vorbit cu colegii mei, au vorbit cu vecinii mei, i-au lamurit ca sint implicat in actiuni subversive, ca am arme in casa si ca am facut o mare spargere. Le-au spus ca sint implicat intr-un complot de asasinare a lui Ion Iliescu ! Oamenii erau speriati... Le multumesc celor ce m-au prevenit, desi nu sint sigur ca nu asta se dorise, pentru a ma intimida. Mi se pare important de semnalat aceasta agitatie (care s-a intetit in jurul lui 10 iunie) in jurul meu (desi aflat intre timp la distanta apreciabila de miting), in ideea (sustinuta de unii) ca puterea planuise in iunie decapitarea intregii opozitii. Eu insa cred ca mai curind si-a propus intimidarea ei. Mi se pare deasemenea important sa semnalez ca la acea data, echipele de specialisti rebotezati "SRI" erau, in corpore, in aceeasi compozitie, acelasi local si cu aceleasi obiective ca in timpul in care operau sub numele de "Securitate". Datorita tuturor acestor blocaje si erori, s-a ajuns in Romania la o situatie paradoxala, care ar fi ridicola daca nu ar avea consecinte tragice : o mare de observatori, dispusi sa critice activitatile unui pumn de protagonisti. Moda "instantelor critice", forumurilor de "atitudine civica", asociatiilor "de educare", s-a propagat cu repeziciune si a lasat fara ostasi tabara luptatorilor directi cu puterea. Toata lumea isi ofera cu generozitate serviciile de "judecator politic", de "critic ", de "analist", de "constiinta treaza", de "sfatuitor", de "arbitru" al unei intilniri... in care era si este nevoie de fapt... de jucatori ! (De partea revolutiei, caci puterea are rezerve nelimitate!)


    7.) (Ne)Sincronizarea tendintelor

    La inceputul mitingului, ca reactie la unele slabiciuni ale "intelectualitatii reprezentative", unii manifestanti, iritati de sovaiala cu care aceasta se implica in rezistenta, au inceput sa-si exprime rezerve privind sinceritatea, hotarirea sau eficacitatea ei. Indeosebi, liderii asociatiilor din Piata, care suportau presiunea unei mari tensiuni si responsabilitati, erau foarte critici la adresa Opozanturii, pe care o acuzau de elitism, vedetism, colaborationism si lasitate. Se simtea o amaraciune (combinatie de spirit de justitie si de o anume gelozie) pentru succesul oricarui musafir "cunoscut" care lua cuvintul in miting, stirnind un mare entuziasm, desi il parasea peste citeva minute... Se mai spunea ca unii intelectuali vor de fapt sa profite de ocazie si sa-si faca publicitate, sau sa se dea in spectacol, sau mai mult, sa se iteasca catre nu stiu care ciolane ce ar fi urmat victoriei manifestatiei.

    M-au ingrijorat aceste discutii intre liderii asociatiilor din Piata. Imi parea imperios necesar ca cele trei forte ce se puteau opune Puterii (strada, partidele, personalitatile) sa mearga impreuna. Am incercat asadar sa temperez acuzatiile si reticentele (desi unele imi pareau justificate) si sa stirnesc simpatie pentru chemarea si primirea partidelor si personalitatilor in miting. M-am lovit de o dirza impotrivire. M-am aruncat atunci in celalalt pol, cu speranta de a determina intelectualii sa intre in miting, crescindu-i calitatea, coerenta, popularitatea. Am discutat individual (vezi si remarcile dintr-un paragraf anterior) si am incercat si o abordare la un nivel deja structurat. La acea data, locul ideal imi parea in continuare Grupul pentru Dialog Social, unde forfoteau, pe linga membrii grupului, multi intelectuali, disidentii de odinioara sau protestatari actuali. Am cerut atentie in citeva sedinte ale grupului si am expus situatia din Piata, asa cum o percepeam. Intr-o prima interventie (10 mai, cred) am tratat : lipsa de organizare, lipsa de unitate, lipsa de luciditate, lipsa de dialog cu provincia, lipsa de eficacitate, lipsa de coerenta, lipsa de valoare.

    Am explicat fiecare problema si efectele ei. Apoi am facut propuneri : alcatuirea unor comitete de actiune (pentru sortarea materialelor, valorificarea luarilor de cuvint, raportul cu presa si televiziunea, raportul cu autoritatile, stabilire a tacticii, organizare, sinteza reflectarii in presa, invitare de conferentiari, juridic etc). Am apelat la membrii grupului ca sa intre in aceste comitete si sa dertermine si pe alti intelectuali cunoscuti sa o faca. Si apoi sa puna comitetele la dispozitia mitingului. Reactia a fost calda, entuziasta chiar. S-au pronuntat numele unor potentiali participanti, mi s-au dat numarele lor de telefon. Am fost incurajat. Unii (Ana Blandiana, Romulus Rusan, Mihai Sora, Ana Sincai, Gabriel Marculescu etc) mi-au dat chiar un anume sprijin in acele zile. Cind insa toata lumea s-a retras, nu aveam nici un voluntar pentru comitete... De aceea le-am constituit doar din cei citiva membri de la "Dialog Piatra Neamt" si "Alternativa '90". O solutie total nesatisfacatoare...

    Pe 14 mai, am revenit, prezentind in sedinta GDS un "Raport asupra situatiei". Am expus in primul rind observatiile mele critice privind strategia raportului cu guvernul : nejustificata pretentie la emiterea unor legi de catre un organism interimar in desfiintare, mutarea atentiei de pe fond pe chestiuni formale (date, protocol etc), pierderea din vedere a situatiei din provincie etc. Mi-am explicat punctul de vedere (aminarea alegerilor, denuntarea falsului electoral si demiterea autorilor lui, preluarea guvernarii de catre oameni respectabili, mandatati cu organizarea unor alegeri libere : vezi televiziunea, presa, informatorii ). Am precizat ca nu cred in flexibilitatea puterii, si in consecinta militez pentru revendicari inteligibile in provincie si cu potential politic major, in caz de refuz.

    Am mai semnalat ca scindarea Bucuresti-Timisoara ne slabeste rindurile si ca e poate cazul sa focalizam rezistenta in Bucuresti, rugind pe cei din Timisoara sa se alature, valorificindu-si ascendentul prin determinarea unei intelegeri intre liderii Pietei. Am facut din nou lista slabiciunilor si apoi chiar a pericolelor care amenintau mitingul : diluare, pierdere a sensului, degradare, escaladare dezastruoasa. Am aratat ca se poate ajunge la o compromitere a intregii miscari pe care mitingul o simbolizeaza si concentreaza. De unde responsabilitatea tuturor. Am revenit cu invitatia de inscriere in comisiile de organizare. Am facut apel la sprijin pentru apararea : unitatii (prin organizarea unor intilniri de sincronizare intre lideri), realismului (prin organizarea eficace a fluxului informational, coerentei (prin gasirea unui obiectiv inchegat al mitingului : fie el contestarea alegerilor, disidenta politica simbolica, continuarea revolutiei, influentarea opiniei publice, demascarea procedeelor comuniste etc), substantei (depasirea istericului "Jos Comunismul !", catre o plasa inchegata de analize, marturii si pledoarii, adevarata baza a unui Proces al Comunismului - eventual o finalitate a mitingului). In final, am facut din nou apel la o interventie matura pentru a salva o situatie tot mai ingrijoratoare. Reactia a fost din nou foarte pozitiva. S-au facut sugestii si s-au manifestat disponibilitati. Din pacate lucrurile s-au oprit din nou aici...

    O singura data am reusit sa produc o intilnire deschisa intre liderii asociatiilor contestatare si intelectualii dizidenti (in culise, se purtau in schimb dialoguri alambicate). Cred ca s-a intimplat in jur de 16 mai. A avut loc in aceea zi o mare intrunire la GDS, la care au fost invitati multi intelectuali pentru a se discuta (cred) situatia politica. Luind din nou cuvintul, am prezentat situatia din Piata. Am insistat asupra reticentelor pe care unii lideri le exprima fata de intelectuali, si asupra faptului ca nu erau semnificative (publicul dorea, dimpotriva, prezenta lor in blacon). Am explicat aceste reticente si i-am rugat pe cei de fata, in baza maturitatii lor, sa nu se ofuscheze pentru aceasta atitudine. Sa treaca peste previzibilele teribilisme si reprosuri cu care vor fi intimpinati, si sa-si ofere neconditionat serviciile, pentru ca mitingul sa fie intarit. Luind cuvintul in numele celor prezenti, convinsi de importanta unui dialog cu liderii asociatiilor, pictorul Sorin Dimitrescu, foarte decis, a promis ca va trece peste eventualele insolente in numele unei cauze mult mai importante. A vorbit impecabil. Am fost rugat sa invit in sedinta respectivii lideri.

    Am parasit adunarea si m-am indreptat catre sediul din strada Batistei. Aici a trebuit sa indur un val de proteste si invective : "N-avem ce discuta cu vindutii si lasii aia ! "; "De ce n-au venit la inceput si vor sa vina acum, inaintea victoriei !"; "Nu ne lasam asa de usor manipulati !"; "Sint o cloaca de masoni, stim noi multe !"; "Stim de ce te-au trimis aici !". N-am aflat niciodata ce stiau... Si nici ei probabil ca initiativa era a mea... Cu mare greutate i-am convins pe Nancu (presedinte la "21 decembrie"), Feroiu (presedinte la G.I.D.) si Marian Munteanu (presedinte la "Liga Studentilor") sa ma insoteasca la GDS. Aici au fost intimpinati cu multa caldura de cei peste 60 de intelectuali aflati in sala. Sorin Dumitrescu a luat cuvintul si a exprimat disponibilitatea celor de fata, pentru sprijinirea neconditionata a manifestatiei. La primele reprosuri pe care cei trei le-au formulat privind slaba implicare de pina in acel moment, s-a raspuns echilibrat, chiar autocritic. M-am simtit cuprins de speranta ca se va dezlega un nod. Dar aceasta iluzie a durat putin... Rind pe rind domnii Nancu, Feroiu si Munteanu au tinut discursuri jalnice si iresponsabile, aratindu-si rezervele fata de aceasta mina intinsa. Se pare ca ajunsesera sa se creada proprietari ai manifestatiei, ca nu mai sesizau cracterul ei general, de punct de intilnire a tuturor celor ce impartaseau un anume ideal. Totul a culminat cu tirada antologica a lui Marian Munteanu (liderul...STUDENTILOR !)care a infierat intelectualitatea bolnavicioasa si corupta si a declarat ca il intereseaza mai curind... prezenta muncitorilor ! (a avut parte mai tirziu de detasamentul cel mai avansat !). O data in plus, discursul lui gaunos, bombastic, sarac in idei, ma deconcerta. Iar atitudinea sa in acea imprejurare m-a convins ca e infumurat, ambitios si absolut necopt. Si-a terminat agresiva interventie cu un "Nu mai am ce cauta aici !", dupa care a parasit sala, fara sa astepte vreun raspuns (nu cred ca i-ar fi putut face fata ). Ceilalti doi l-au urmat imediat, lasindu-i pe cei prezenti intr-o usturatoare perplexitate. "Dialogul " se incheiase. Iar eu, abatut, nu am mai gasit rezerve ca sa atenuez impresia si sa relansez apelul la dialog si implicare. Incepeam de altfel sa ma cufund in descurajare.

    Obstacolele pe care trebuiu sa le treaca intelectualii pentru a intervini in organizarea efectiva a rezistentei au fost de o natura complexa, solicitind o tenacitate rebela, vecina cu obsesia. Nu e de mirare ca prea putini le-au trecut. Pe ceilalti, lehamitea ne pindea de peste tot, nisip miscator destinat impotmolirii sperantei.

    Nu e usor sa contracarezi presiunea puterii, neintelegerea populatiei, injustitia partenerilor, confuzia generala si propriile complexe. Se poate intui (in lumina a ceea ce am povestit in acest paragraf) ce am simtit de exemplu, cind, unor delegati ai filialei Aliantei Civice din Neamt (pe care am constituit-o in decembrie '90 pe osatura asociatiei Dialog Piatra Neamt, si al carei presedinte eram), veniti in vizita la sediul central din Bucuresti, li s-a atras atentia... sa se fereasca de mine, ca sint foarte suspect, probabil provocator ! Nu-mi venea sa cred ca unii dintre cei pe care ii rugam si hartuiam de un an sa faca gestul la care recurgeau cu atita paguboasa intirziere (infiintind Alianta Civica intr-un mare contratimp), care ma stiu ca pe un cal breaz si care ma acceptasera intre fondatorii Aliantei, pot exprima astfel de pareri despre mine. Devenisem se pare un personaj incomod. Constatare care se adauga dezamagirilor care m-au scos din cursa.
    (va urma)

    Ioan Rosca
    Link-doc 1989-1990: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/
    Link-sursa: http://www.piatauniversitatii.com/ic...ntrarev_14.htm
    Link-sursa : http://www.piatauniversitatii.com/ic...ntrarev_15.htm
    Last edited by Excalibur; 04-08-10 at 05:36 PM.
    Motto: ''...O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.'' Ioan Rosca (Analiza spectrului socio-politic)
    Explicatie: Lucrarile constituie o analiza unica a complexitatii mecanismelor de falsificare a adevarului, manipulare, diversiune si uzurpare a statului de drept, de catre grupuri de interese ascunse sub diverse forme cameleonice : ''partide'', ''Justitie'', ''Institutii '' ''O.N.G-uri'', etc. Documentele au fost preluate de pe:Harta unei perplexitati, Piata Universitatii si Procesul Comunismului, cu acordul autorului, d-l Ioan Rosca, cercetator interdisciplinar(contact AICI). Dezbatere: Video-1, Video-2, Video-3, Video-4

Similar Threads

  1. Manifeste ale "Golaniei" - Bucuresti : 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-13
    By Excalibur in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 10-08-10, 01:46 PM
  2. Razboiul informational - Bucuresti : 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-12
    By Excalibur in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 04-08-10, 03:25 PM
  3. Piata si reprezentantii ei... Bucuresti : 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-11
    By Excalibur in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 04-08-10, 02:46 PM
  4. Raportul cu puterea - Bucuresti: 6-19 mai 1990, contrarevolutia... c-10
    By Excalibur in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 04-08-10, 02:07 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •