Results 1 to 5 of 5

Thread: Jocurile de culise ale generalului Stănculescu-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC

  1. #1

    Question Jocurile de culise ale generalului Stănculescu-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC

    Pnă la o nouă ntlnire programata a avea loc la nti martie cu premierul Petre Roman, perioada care a urmat a fost marcată de demisia generalului Nicolae Militaru şi numirea, la 17 februarie 1990, a generalului Victor Athanasie Stănculescu n funcţia de ministru al apărării .

    Vestea a bulversat mişcarea C.A.D.A. din Timişoara. n “Apel”, noi am cerut numirea unui ministru civil. De asemenea, puterea politică a dat curs favorabil doar cererii de demitere din funcţia de minstru a generalului Militaru, nu şi a ministrului de interne, generalul Mihai Chiţac, fapt ce dovedea, n mod ostentativ, intenţiile dubioase ale puterii, iar prin numirea lui Stănculescu, organismul militar se alinia şi el la vrerea guvernanţilor, să aibă n fruntea sa un torţionar.
    Numai n acest fel se puteau proteja cei vinovaţi de reprimarea demonstranţilor din decembrie şi, n primul rnd, trebuia păstrat secretul asupra scenariilor gndite şi puse n aplicare după 22 decembrie 1989, scenarii care au impus prin forţă, fără să intereseze numărul de victime, preluarea puterii politice de către eşalonul doi comunist.
    Vina, n acest sens, o poartă exclusiv conducerea armatei, devenită actorul principal n scenariul de menţinere a stării de conflict armat, n special n Bucureşti. Era singura modalitate de a accede la putere a eşalonului doi comunist, fără a fi conturbată de manifestaţii potrivnice, astfel că, n locurile unde se auzeau lozinci anticomuniste intervenea armata şi mprăştia mulţimea, executnd chipurile foc asupra aşa-zişilor terorişti.
    Doar zona balconului celor desemnaţi să ia puterea era ferită de atacul “terorist”. n rest, se trăgea peste tot, de parcă “teroriştii” nu ar fi ştiut că suprimarea conducătorilor reprezenta cel mai eficace mod de a mpiedica normalizarea situaţiei politice create prin “fuga” lui Ceauşescu.
    Chiar şi n snul pleiadei comuniste se ncerca suprimarea celor care nu făceau parte din joc. Pe holurile tuturor etajelor clădirii, cu excepţia celui n care se afla biroul grupului domnului Iliescu, “teroriştii” produceau panică.
    Odată cu numirea generalului Victor Stănculescu, n funcţia de ministru al apărării, ncep primele disensiuni n mişcarea C.A.D.A. Majoritatea iniţiatorilor mişcării a fost mpotriva deciziei de numire. Motivaţia mpotrivirii era bine argumentată. Stănculescu era exponentul notoriu al celor care au tras asupra populaţiei şi acceptarea lui n fruntea armatei nsemna, n fapt, că acţiunile ntreprinse de C.A.D.A. au avut drept scop doar ascunderea adevărului şi nimic altceva.
    Percepută iniţial ca element de stabilitate pentru organismul militar, mişcarea C.A.D.A. devenea, acum, un element destabilizator pentru societatea civilă, ntruct, prin acceptarea generalului Victor Stănculescu, se transforma n paravanul n spatele căruia se permitea, n mod oficial, intoxicarea opiniei publice cu minciuni referitoare la decembrie 1989, se permitea falsificarea istoriei.
    Totodată, cererile din “Apel” au devenit false dispute politice, dispute transferate şi societăţii civile, n funcţie de opţiunile politice ale populaţiei.


    Săptămnalul “Armata Poporului” a descris pe larg numirea noului ministru. Interviuri cu numeroşi comandanţi care, acum, sărutau nfocaţi mna noului protector, deşi cu cteva zile n urmă au trimis adeziuni pentru menţinerea generalului Militaru, iar n decembrie 1989 aduceau osanale lui Ceauşescu. Este prezentată, de asemenea, festivitatea de investire a generalului Stănculescu n funcţia de ministru ca fiind “primită cu satisfacţie, departe de a fi o manifestare formală, circumstanţială, aplauzele au exprimat bucuria armatei, constituind o dovadă de acceptare, de ncredere.”
    Ceea ce nu ştia opinia publică era faptul că, la acea adunare de investire, au fost prezenţi şi au aplaudat n delir comandanţii de mari unităţi şi unităţi, foştii secretari ai consiliilor politice din armată şi nicidecum membrii mişcării C.A.D.A., deşi, ulterior, un grup, denumit de presă ca fiind “grupul moderat al CADA”, a devenit susţinătorul lui Stănculescu. De fapt, etichetarea a fost atribuită de formatorii de opinie cu orientare neocomunistă. Cei care nu l susţineau pe Stănculescu trebuiau percepuţi ca fiind extremişti.
    17 februarie 1990. Adunarea iniţiatorilor mişcării C.A.D.A., pricinuită de numirea ministrului apărării, deşi a fost furtunoasă, a decis ca pnă la ntlnirea cu premierul să dovedim unitate şi să nu contestăm ncă, n mass-media, persoana generalului Stănculescu.

    23 februarie 1990. Suntem convocaţi de ministrul Stănculescu. Aflase că nu era dorit de majoritatea militarilor timişoreni, fapt ce se preconiza a fi extrem de periculos pentru el. Trebuia să acţioneze rapid şi eficient. Ghipsul nu mai era la modă. A iniţiat, n schimb, o ntrunire cu membrii C.A.D.A., sub pretextul că este necesar “să analizăm şi să găsim, mpre-ună, soluţiile benefice pentru viitorul organismului militar.”

    Cu abilitatea-i caracteristică, Stănculescu reuşeşte să i contacteze pe cţiva membrii C.A.D.A. din Timişoara. i aduce pe aceştia la Bucureşti cu două zile nainte de ntrunirea oficială.

    Fin psiholog, şi dă seama de dorinţa acestora de a fi consideraţi liderii mişcării din armată şi, convins că i va putea folosi n jocurile sale viitoare, le satisface orgoliul. n plus, Stănculescu i pune n contact cu ofiţeri din conducerea ministerului, formnd mpreună, “gruparea Stănculescu”, grupare care pornită chiar din interiorul mişcării C.A.D.A. i-a permis să se substituie acesteia.
    ntrunirea a fost un triumf neaşteptat pentru Victor Stănculescu. “Liderii” au ntocmit listele cu participanţii, astfel că susţinătorii ministrului au umplut sala. Nu erau scaune ndeajuns pentru ei. Unii stăteau n picioare. De asemenea, nscrişii la cuvnt au pus n discuţie numai probleme de ordin material. Nu a lipsit nici discursul destinat susţinerii ministrului. Maiorul Octavian Chiriac considera că “generalul Stănculescu este singurul care ne poate ajuta n democratizarea armatei şi, n primul rnd, să-i dăm şansa omului de a se reabilita faţă de timişoreni.” Halal reabilitare!

    mbătată de succes, “gruparea Stănculescu” nu sesizează intenţia minstrului de a compromite, cu ajutorul ei, mişcarea C.A.D.A. Nu percepe jocul perfid n care este antrenată, astfel că, ulterior, mulţi dintre ofiţerii grupării, unii n momentul cnd au devenit nefolositori, alţii n momentul n care şi-au dat seama că sunt folosiţi pentru ascunderea adevărului despre decembrie 1989, au fost trecuţi treptat n rezervă de chiar “prietenul” lor, maestrul Stănculescu.
    La 25 februarie 1990, “gruparea Stănculescu”, deşi minoritară, a dat, n numele C.A.D.A., primul său comunicat, laudativ la adresa ministrului, fără să consulte şi poziţia majoritatăţii.


    1 martie 1990. naintea ntlnirii programate pentru ora 12.00 cu premierul Petre Roman, ntr-o sală din incinta Ministerului apărării, participanţii au un ultim schimb de opinii. n pofida mpotrivirii ministrului armatei, erau prezenţi şi mulţi ofiţeri din afara “grupării Stănculescu“.

    Au apărut pe scenă figuri noi, precum locotenet-colonelul Mircea Chelaru, ncadrat ntr-o mare unitate militară din Bucureşti şi locotenent-colonelul Ioan Bărbuţă, ofiţer n Direcţia Cadre şi nvăţămnt.
    Primul ne-a vorbit despre rolul armatei n societate şi cum trebuie prevăzut acesta n constituţie, ct şi despre crearea unui organism prin care să se asigure protecţia cadrelor militare. A vorbit frumos şi la obiect, nsă ideile au rămas la stadiul de intenţie. Locotenent-colonelul Mircea Chelaru, prin pregătirea pe care o avea şi prin gndirea sa novatoare, aerisită de conservatorismul cazon, ar fi putut acţiona benefic pentru democratizarea reală a sistemului militar, dar conştiinţa i-a jucat feste.

    Dorinţa de a accede pe treptele ierarhiei militare a cntărit mai mult, aşa că şi-a abandonat chiar şi propriile idei. A acceptat funcţia de ataşat militar n Orientul Mijlociu. Probabil că a existat şi teama de a deveni şomer, statut acordat cu atta uşurinţă de ministrul Stănculescu ofiţerilor incomozi.

    Cel de al doilea nou venit, locotenent-colonelul Ioan Bărbuţă, s-a dovedit a fi omul ministrului, iar comportamentul său faţă de ceilalţi participanţi l desemna deja ca fiind unicul lider al “grupării Stănculescu”. Acesta ne-a vorbit despre “eforturile depuse cu atta trudă de ministrul apărării pentru a depăşi barierele pe care o serie de generali le pun n calea democratizării sistemului militar”.

    Discursul rostit de trepăduş a făcut mai mult un deserviciu ministrului, fiindcă Stănculescu părea a fi şi incompetent, nsă mulţi dintre noi ştiau că nu este aşa. Pentru a-şi atinge propriile scopuri, ministrul Stănculescu şi folosea prerogativele funcţiei cu eficienţă şi eficacitate. Nu ar fi putut să-i stea n cale vreunul dintre generali.

    Locotenent–colonelul Ioan Bărbuţă a fost cel care a adus mari deservicii mişcării C.A.D.A., a fost cel care a reuşit să-l protejeze pe Stănculescu de toate atacurile provenite din rndul armatei. Şi datorită lui ticăloşii au rămas n funcţii de comandanti.


    1 martie 1990. Ora 12.00. n aceeaşi sală, unde am aşteptat timp de trei zile ntrevederea cu domnul Ion Iliescu, au nceput discuţiile cu premierul.

    Petre Roman a sosit. Pare a fi degajat şi, ca atare, permite nregistratrea discuţiilor.

    - Am nţeles că problemele care au constituit obiectul ntlnirii noastre precedente au fost discutate, analizate pe larg de către ministrul apărării. Unele lucruri, dacă nu majoritatea sunt deja rezolvate, ne informează premierul, convins de justeţea spuselor sale.

    Eu l-aş ruga pe domnul ministru Stănculescu să prezinte ceea ce este de acum un rezultat.

    Stănculescu, aşezat la masă in stnga premierului, ncovoiat ntr-o ţinută slugarnică, tresare. Se aştepta ca şeful său să vorbească mai mult. Avea nevoie de timp. ncă nu-şi făcuse o impresie despre cei prezenţi şi nu ştia dacă vreunul dintre noi l va pune n dificultate. De aceea se gndi că ar fi bine să ne gdile niţel orgoliul:

    - Domnule prim-ministru, ncepe Stănculescu cu vocea mieroasă, permiteţi să fac următoarele sublinieri. n primul rnd, din analiza activităţii cadrelor care sunt prezente la această adunare, vă pot raporta că marea lor majoritate au fost notate cu foarte bine, fiind ofiţeri de calitate. n legătură cu problemele care vi s-au prezentat la precedenta ntlnire, am luat o serie de măsuri. n primul rnd am trecut n rezervă un prim grup de generali şi ofiţeri superiori, grup care reprezintă majoritatea cadrelor reactivate după 22 decembrie 1989.

    S-a rezolvat trecerea n rezervă a fostului ministru. Mă iertaţi! S-a acceptat cererea de eliberare din funcţie a generalului de armată Nicolae Militaru…
    - Mda ! murmură premierul.
    - Dacă vă reamintiţi, n “Apel” se specifica cererea de trecere n rezervă. Nu pot să vă raportez mai mult. Aceasta este o hotărre superioară şi v-aş ruga să dispuneţi, adaugă Stănculescu cu voce stinsă, simulnd regretul, nsă atent la reacţiile şefului său, nedorind să-l deranjeze pe acesta cu vreo gafă.

    - Mda ! ncuviinţează absent Petre Roman.
    - Revedem problemele de promovare a cadrelor n funcţiile de conducere n etapa actuală şi analizăm modul cum s-au făcut avansările, precizează Stănculescu evitnd să-şi ridice privirea asupra celor pe care i minţea cu atta naturaleţe, de parcă noi nu ştiam că promovările n funcţii şi avansările n grad, cu precădere la excepţional, reprezentau pentru el modalităţi de vnzare-cumpărare a loialităţii.

    Am luat măsuri, continuă generalul, ca toate legile şi decretele emise la nivel naţional să fie valabile şi pentru militari, fără alte completări ulterioare din partea ministerului apărării. Am n vedere ca militarii să aibă dreptul, ca toţi cetăţenii ţării, să circule n străinătate cu paşapoartele asupra lor.

    - Sigur că plecarea oricărui militar n străinătate trebuie să fie…
    - …cunoscută, sare să completeze Stănculescu.
    - …pe aceeaşi bază ca a oricărui cetăţean, cu deosebirea că este militar. Mai mult de att n-am ce spune, şi ncheie intervenţia pre-mierul.

    - ncepnd cu nti martie, şi reluă Stănculescu expunerea, se desfiinţează Direcţia pentru educaţie patriotică şi culturală a armatei, ct şi Birourile 2 de informaţii la toate eşaloanele. De asemenea, pentru excluderea posibilităţilor de manipulare a armatei n scopul rezolvării diferendelor dintre formaţiuni şi partide politice, vreau să vă asigur că vom lua măsuri ca armata să respecte prevederile Decretului-lege numărul 8 din decembrie 1989, prin care se interzice cadrelor militare să facă parte din partide politice.
    Privind rolul armatei n societate, comisia care lucrează la partea juridică trebuie să găsească soluţii adecvate, care să fie nscrise n constituţie, cu precizarea că armata este destinată să apere integritatea teritoriului naţional şi va interveni, n timp de pace, numai pentru nlăturarea efectelor unor calamităţi naturale.

    n legătură cu formarea Comitetului naţional pentru probleme de apărare naţională, aceasta presupune o decizie parlamentară şi sancţionarea printr-o prevedere constituţională.

    - Exact! ntăreşte premierul spusele lui Stănculescu.
    - ntruct unele partide politice şi-au prezentat poziţia faţă de armată şi problemele apărării n mod trunchiat, astfel nct nu au putut fi reţinute n detaliu, trebuie să facem un contact public cu conducerea partidelor. Mă refer la o discuţie liberă şi fără angajamente din partea armatei faţă de aceste partide, conchide generalul Stănculescu.

    n continuare, ministrul armatei s-a referit la probleme de ordin material cu care se confruntă instituţia militară.
    - Au fost trecute n revistă o mare parte din problemele armatei, apreciază premierul, dacă mai sunt şi altele…

    - Da! confirmă locotenent-colonelul Petru Liţiu, unul dintre ofiţerii opuşi “grupării Stănculescu”. Vă rog să-mi permiteţi să raportez că, privitor la unele puncte din apelul nostru, aşteptam ca răspunsul dumneavoastră să se refere, n principal, la poziţia fostului ministru, generalul Militaru, poziţie faţă de care noi ne declarăm nemulţumiţi şi ne declarăm nemulţumiţi faţă de expresia “eliberarea din funcţie a generalului”.

    Aceasta echivalează cu jumătate de măsură, ntruct nu nseamnă trecerea n rezervă. De asemenea, faptul că guvernul nu a extins acţiunile comisiei, numită pentru cercetarea implicării armatei n revoluţie la Timişoara, şi n alte localităţi unde au avut loc ciocniri ntre armată şi demonstranţi, nu ne dă certitudinea că toţi vinovaţii vor fi aduşi n faţa legii.

    Privind implicarea armatei din Bucureşti n revoluţie, o să puteţi avea, binenţeles dacă se vrea acest lucru, relaţii de la cei care sunt n măsură să vi le dea.

    Premierul vrea să pară degajat, nsă nu are experienţa necesară. Foielile pe scaun i trădează enerverea. Un “oarecare” ofiţer şi permite n faţa lui, a prim-ministrului ţării, să-şi arate nencrederea n dorinţa guvernanţilor de a afla adevărul.
    n apelul dumneavoastră, la punctul unu, se vorbeşte de stabilirea adevărului privind rolul armatei, n special n perioada 16-22 decembrie n Timişoara şi, n legătură cu această chestiune, şi ncepe justificarea premierul, vă informez că a nceput să funcţioneze o comisie care are rolul de a nregistra depoziţiile, probele, mărturiile privitoare la acţiunile armatei, dacă ele au fost, cum s-au desfăşurat şi n ce măsură au fost ndreptate mpotriva populaţiei.

    Această comisie a nceput să lucreze cu destul de multă ncetineală, dar ea e la ora actuală organizată şi, din convorbirile pe care le-am avut cu dnşii, ei au nţeles bine ce au de făcut. n legătură cu ce s-a ntmplat la Bucureşti, evident că nu există nici un fel de motiv ca lucrurile să se desfăşoare altfel. Dacă se va simţi nevoia, e posibil să alcătuim o comisie similară cu cea de la Timişoara, cu acelaşi scop, aflarea adevărului.

    Stabilirea adevărului trebuie făcută cu foarte mare grijă şi cu toată răspunderea, pentru ca nu cumva să apară vreo suspiciune n sens contrar şi, anume, că vreodată armata ar fi ncercat să acopere eventuale participări ale ei, n sensul de luptă mpotriva populaţiei. După părerea mea, care este, de fapt, o convingere ntemeiată pe toate informaţiile pe care le deţin, nu a existat din partea armatei, la nici un nivel, tendinţa de a acoperi ce s-a ntmplat acolo, n special după numirea generalului Stănculesu n funcţia de ministru al apărării.

    Jocurile de culise ale generalului Stănculescu-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC (UR-VP-ND-016A)
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 22-06-10 at 09:58 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

  2. #2

    Question Dovedeşte că Petre Roman şi-a nsuşit spusele lui Brucan-Neliniştea Generalilor

    Aprecierea făcută de premier la adresa lui Stănculescu este voit ostentativă, dovedeşte lipsă totală de scrupule, de bun simţ, dovedeşte că Petre Roman şi-a nsuşit spusele lui Brucan, conform cărora suntem o naţiune de proşti.
    Cum aş putea gndi altfel, cnd unul dintre vinovaţii represiunii din Timişoara este considerat de către premier ca fiind cel care nu se opune aflării adevărului?
    Dacă ar fi fost aşa cum apreciază premierul, ar fi nsemnat ca generalul Stănculescu să se autodenunţe Dar cnd lupul este cioban la oi
    - Eu nsumi, ca participant n noaptea de 21 spre 22 decembrie la Bucureşti, spuse n continuare premierul, am ndoieli n legătură cu cine a dat ordin, cine a participat la momentele de represiune mpotriva populaţiei, deci, a vorbi de rolul armatei n represiune, mi se pare că nu este termenul potrivit. A vorbi de faptul că anumite cadre ale armatei au ncercat şi, poate că, din fericire, au reuşit să participe la acţiuni de represiune

    - Din nefericire! i sare n ajutor Stănculescu, ngrozit de gravitatea sensului dat de spusele premierului.
    - din nefericire, din nefericire, repetă premierul pentru a-şi repara gafa, să participe să ordone acţiuni de represiune mpotriva populaţiei, acestea trebuie tratate din acest punct de vedere, ca o excrescenţă a dictaturii şi nu ca o funcţie a armatei. n legătură cu trecerea n rezervă a generalului Militaru, comunicatul este foarte larg şi net.

    - Vă rugăm să ne precizaţi poziţia dnsului acum, i cere locotenent-colonelul Petru Liţiu.

    - Poziţia dnsului acum? ntreabă surprins premierul. Din momentul cnd a fost eliberat din funcţie nu a mai avut nici un fel de amestec n treburile armatei.

    - Şi care este funcţia dnsului? continuă să ntrebe Liţiu, nemulţumit de răspunsul evaziv al premierului.

    - Nici o funcţie, răspunde premierul.

    - Atunci de ce nu e trecut n rezervă? Cum poate să fie menţinut fără funcţie n armată? izbucneşte Petru Liţiu.
    - Uite! exclamă premierul. Drept să spun n-aş putea să vă dau exact aicea imaginea, să zicem, acestui moment. Cred că atunci, cnd a fost eliberat din funcţie, s-a vorbit numai de eliberarea sa din funcţie, şi am ţinut seama şi de faptul că dnsul a cerut acest lucru, deci, a fost dorinţa dnsului, dar trecerea n rezervă este o chestiune secundară şi posibilă.
    - Domnule prim-ministru, intervine locotenent-colonelul Cornel Şurcu, salvndu-l, astfel, pe premier de tirul ntrebărilor incomode, n etapa actuală armata se află n situaţia de dinainte de 22 decembrie 89, aproape cu aceleaşi cadre militare promovate după principiile vechi.

    - Adică?! cere lămuriri premierul.
    - La ora actuală sunt comandanţi care pentru a-şi ascunde incompetenţa conduc unităţile n mod dictatorial, i explică Şurcu, aceştia ar trebui verificaţi şi testaţi. De fapt, ar trebui găsite modalităţi de promovare n funcţia de comandant a acelor ofiţeri care sunt capabili să ofere, prin competenţa şi exemplul personal de onoare şi demnitate militară, ncrederea subordonaţilor.

    - Deci, rezumă premierul, problema care se pune ar fi dacă şi n ce măsură comandanţii unităţilor nu s-au schimbat
    - Foarte puţini completează Stănculescu
    - Foarte puţini repetă premierul.
    - Foarte puţini, preia ca un ecou Stănculescu. Abia acum am nceput să cerem situaţiile unităţilor şi să le analizăm.
    - Mie mi se pare că armata este prin excelenţă o instituţie care suportă greu schimbările rapide, apreciază premierul.
    - Le suportăm şi repede! replică Stănculescu.

    - Fenomenul este pregnant n acele unităţi militare unde revoluţia este de import, n unităţile unde nu s-a tras un foc de armă. Avem printre noi un reprezentant de la Tulcea care a privit revoluţia doar la televizor, spuse cu amărăciune Şurcu. n condiţiile acestea, comandanţii de acolo, au rămas, firesc, pe aceleaşi principii, au aceleaşi poziţii şi atitudini.

    - Am nţeles! se lămuri premierul. Asta este o problemă generală. Daţi-mi voie să am ncredere n faptul că actualul ministru al apărării este cel care doreşte, n mod sincer, schimbarea, şi să fim de acord cu o formulă care să nu deranjeze esenţa ierarhiei militare şi a comenzii militare.

    - Domnule prim-ministru, intervine căpitanul Nicolae Miulescu, cred că ideea avansată de domnul Liţiu, referitoare la prerogativele comisiei guvernamentale, s-ar rezuma, n fapt, doar la nivelele ierarhice superioare ale armatei, nu la nivelele de bază, deci, un nivel care să fie de competenţa unei comisii guvernamentale, pentru că democratizarea structurilor militare se poate face numai de sus n jos, eliminnd n acest fel toate frnele, ducnd automat la democratizarea nivelelor de jos.

    - Noi dorim să mprumutăm idealurile revoluţiei, adaugă locotenent-colonelul Mircea Chelaru. Revoluţia nu a cerut mncare, casă şi alte drepturi. A cerut demnitate, libertate şi onoare. Or, la actualul cadru de democratizare, citit n ghilimele, găsim un stil de muncă defectuos, lipsa posibilităţilor de exprimare, de manifestare şi multe altele. Noi suntem ntra-devăr, depolitizaţi, dar nu şi deconştientizaţi.

    Tarele comuniste se menţin ncă şi nlăturarea lor nu se poate face dect printr-un cadru intern, democratic, n care să ne expunem punctul de vedere. Este clar că armata este subordonată direct preşedintelui sau regelui, dar nu n sensul unei subordonări habotnice, inconştiente, amorfe. n condiţii de criză, armata poate răspunde ordinului preşedintelui, dar acest ordin trebuie validat de parlament n cel mult 24 de ore.

    Vă supun atenţiei că, lămurind problema structurii interne a democratizării armatei, se rezolvă şi toate celelalte probleme. Tot n cadrul democratic, statuat, se va analiza şi comandantul care este abuziv şi cel care este incompetent, fără a se ajunge la situaţia de a bate la uşa comandantului, şi să-i spunem: domnule nu eşti bun

    - Păi cam asta ar rezulta replică premierul.
    - Nu rezultă asta! l contrazice Chelaru. Structura n cauză este separată actului de conducere, nu are nimic comun cu acesta, este un deliberativ, să nu confundăm deliberativul cu decizia. Ce formă de organizare există n armată pentru apărarea şi protejarea cadrului militar faţă de abuzuri? Nu există nici una!

    - Am nţeles! se lămureşte premierul. n primul rnd trebuie pornit de la premisa că armata a fost şi este un element de stabilitate ntr-o societate şi nici o ţară din lume nu şi-a pus n discuţie propriile structuri militare. Sigur, este clar, mulţi comandanţi, o bună parte din ei nu mai pot face faţă. Trebuie să găsim modalitatea de a-i trece pe altă linie, pe alte posturi.

    - Trebuie să plecăm la drum cu oameni capabili, intervine Şurcu. La vremuri noi, oameni noi! Trebuie, nsă, să fim foarte-foarte atenţi.
    - Dacă această situaţie, existentă după revoluţie, a generat mari nemulţumiri n armată, este oare expresia imediată a unei preluări democratice, sau este tocmai expresia refuzului de dialog democratic? ntreabă Mircea Chelaru.

    - Am nţeles! exclamă premierul. Trebuie găsiţi oameni potriviţi pentru comanda militară. Eu am convingerea că aceşti oameni există.
    - Pe aceştia i-a format tocmai revoluţia, spuse Petru Liţiu, fără să observe tresărirea ministrului Stănculescu.
    - Fără ndoială, fără ndoială! confirmă premierul.

    - Domnule prim-ministru, intervine căpitanul de rangul III Ilie Manole, redactor la săptămnalul Armata Poporului, dumneavoastră aţi spus că democratizarea armatei este o problemă anevoioasă. Dat fiind faptul că există acest comitet de iniţiativă, să-i dăm posibilitatea să urmărească acţiunile de democratizare pe toate treptele şi pe toate etapele următoare.

    - Eu cred, replică premierul, că acest comitet de iniţiativă, despre care vorbiţi dumneavoastră, nu poate să funcţioneze n afara structurilor armatei.

    - Nici nu gndim la aşa ceva! i răspunde Ilie Manole
    - Pe ce bază constituim acest comitet de iniţiativă? Ce-i aia!? izbucneşte premierul. Eu cred că este inoperant. Ce ar nsemna ca 60-80 de persoane să stea şi să analizeze fiecare pas care se face n armată? Eu cred că este normal ca n momentul cnd am numit un ministru al apărării, cnd el şi constituie echipa lui de comandă, acesta să-şi facă treaba.

    - Domnule prim-ministru, intervine Stănculescu gdilat de aprecierile premierului, ar trebui să facem o super-comisie care n-ar ncăpea ntr-o sală de cteva sute de oameni. Eu cred că este bine ca noi, ministerul, prelund ideile, să le analizăm şi să vedem ct de bune sunt pentru o armată de tip nou. Nu trebuie să se discute, n momente cheie, ordinul, pentru că, la un moment dat, un ordin discutat poate da probleme deosebite.

    Intervenţia lui Stănculescu dovedeşte teama guvernanţilor. Dacă n momentele cheie nu se vor executa ordinele ca n decembrie 89? probabil se ntreabă generalul.. Care să fie oare momentele cheie la care se gndea Stănculescu? ne ntrebăm, pe bună dreptate, şi noi.
    - Eu aş zice aşa, intervine premierul

    - mi permiteţi! l ntrerupe brutal Stănculescu, enervatat că i se fragmentează expunerea. Ca un prim pas, am stabilit ca pe 12 martie să avem o primă ntlnire de acest gen pe armată, unde eu voi prezenta problemele care s-au ridicat pnă acum, ce soluţii am găsit şi supunem dezbaterii aceste idei. ncă o dată spun, aici am surprins foarte multe fenomene din armată, dar nu le-am surprins pe toate, de aceea eu aştept de la prima ntlnire pe armată un efect benefic pentru conducerea armatei

    - Eu zic aşa! reia premierul, fără să ţină seama de privirea răutăcioasă a lui Stănculescu. Domnule ministru, mie mi se pare că, de fapt, ceea ce se discută aici este de a se schimba calitatea armatei, n sensul ridicării acesteia. Haideţi să fim mai radicali! Vă rog, domnule ministru, să găsim o formulă de structură militară pentru studiul şi analiza problemelor legate de calitatea armatei. Eu vă rog să alcătuiţi un grup

    - Chiar din cei prezenţi! l asigură Stănculescu.
    - din cei prezenţi şi cu un grup de oameni capabili să gndească organizarea şi funcţionarea acestei forme de structură militară.
    Premierul a depăşit bunul simţ al ntrevederii. Ne jigneşte. Ne consideră a fi nişte incompetenţi. De fapt, a recurs la asemenea etichetare, pentru a ne ndepărta dintr-o eventuală structură militară. Este convis că majoritatea dintre noi este decisă să cureţe armata de nomenclatura comunistă, de fiii, de ginerii şi de rudele acestora. Este un lucru periculos Se poate extinde şi n cadrul guvernului, iar acolo, ministrul de externe, Adrian Năstase este ginerele unui nomenclaturist iar el, premierul, este de asemenea fiu de nomenclaturist
    - V-aş ruga să-mi permiteţi să readuc n discuţie scopul acestei ntruniri, intervine maiorul Octavian Chiriac, acela de a analiza şi de a prezenta fundamentat măsurile care s-au luat şi se vor lua de sectorul competent, reprezentat prin persoana domnului ministru. Parte din aceste măsuri au fost prezentate absolut fundamentat, operativ, mulţumitor şi oportun de către domnul ministru.

    Ne ntrebăm cu toţii şi n primele clipe v-aţi ntrebat şi dumneavoastră, la nivelul cel mai nalt, oare cum este posibil ca acest fenomen de democratizare să se declanşeze din interiorul armatei? Cum de nu a fost posibilă declanşarea din exteriorul organismului militar?

    S-a vorbit, n primele zile ale prezenţei noastre aicea, despre intenţia sau consecinţa de destabilizare a armatei. Cred că această apreciere poate fi considerată la ora actuală ca fiind strict iluzorie. Acţiunile ntreprinse de noi, n vederea rezolvării problemelor de bază ale organismului militar, dovedesc faptul că armata nu este un sistem inerţial, aşa cum ndelung timp s-a crezut. Trebuie să remarc şi faptul că lumea care a intrat n contact cu noi, şi a intrat toată ţara n contact cu noi, ne-a arătat că suntem ultima certitudine, ultima speranţă a unei naţiuni aflate n situaţie limită, cum este naţiunea romnă.
    - Să nu exagerăm! exclamă premierul.
    - Ca model de stabilitate şi de organizare, explică Octavian Chiriac.
    - Speranţa speranţa cea mai mare este ca acest popor să-şi construiască viaţa economică şi socială. Doamne fereşte! să fie asta ultima resursă, domnule maior, spuse premierul fără să audă explicaţia lui Chiriac.

    - Ca model de organizare şi de stabilitate, repetă maiorul Chiriac pentru a fi nţeles.
    - A! Ca stabilitate ?! se dumiri premierul.
    - Ca garantă de stabilitate, poate n-am fost nţeles sau m-am exprimat greşit, dacă vreţi.
    - Ca exemplu de stabilitate, sigur că da!

    - Dacă noi, prin această acţiune, ne stabilizăm, suntem un exemplu pentru ntreaga ţară, adaugă Chiriac.
    - De acord! De acord! este o idee justă, apreciază premierul.

    - De asemenea, şi continuă ideea Chiriac, referitor la trecerea n rezervă a ministrului de interne, generalul Mihai Chiţac, dumneavoastră aţi spus, la ntlnirea precedentă, din 14 februarie, că asupra acestui punct veţi hotăr o interpelare sau o abordare guvernamentală. Specificăm şi acum că generalul Chiţac a participat direct la acţiunile de reprimare a demonstranţilor din Timişoara.

    - Era normal să fac lucrul ăsta, ne lămureşte premierul cu privire la abordarea guvernamentală, şi să ştiţi că este un principiu fundamental pe care l-am adoptat n calitatea de prim-ministru şi anume, niciodată n-am să părăsesc colegii mei din guvern la un impuls exterior, nlocuiţi-l!

    Am făcut pe propria mea, ca să spun, răspundere n faţa minerilor, cu prilejul cererilor de demitere a ministrului Dicu şi motivul pentru care eu m-am dus acolo a fost tocmai pentru că trebuie să fie dreptate. Am făcut revoluţie pentru adevăr şi dreptate şi nu pentru a incrimina oamenii, fără ca aceştia să aibă posibilitatea să se apere şi, n mod similar, aş face-o pentru oricare alt coleg al meu din guvern.

    Nu nseamnă că ascund ceva, nu nseamnă că apăr pe cineva şi nu o fac niciodată sub nici un motiv, dar toate aceste acţiuni trebuie luate n conformitate cu adevărul şi cu necesitatea socială care decurge din acest adevăr, deci, trecerea n rezervă a ministrului de interne ca participant direct la acţiunile de represiune este o chestiune care trebuie demonstrată şi, n momentul cnd acest lucru este demonstrat, trecerea n rezervă este poate insuficientă.

    - Au apărut două aspecte, intervine maiorul Chiriac, la convorbirile cu domnul Voican, cnd s-a pus problema succesiunii la comanda armatei, s-a amintit de persoana generalului Guşe, pe atunci şeful Marelui stat major, şi domnul Voican a spus, citez : generalul Guşe a avut n acele momente o atitudine cel puţin echivocă. Noi apreciem că generalul Chiţac a avut la Timişoara, n acele momente, cel puţin o activitate echivocă. n această privinţă vă rugăm

    - Faceţi parte din comisia guvernamentală? ntreabă premierul.
    - Da! răspunde Chiriac. Vizavi de acest lucru, astăzi a apărut n presă un comunicat n contradicţie cu realitatea.
    - Ştiu, cunosc, am primit comunicatul, confirmă premierul, nsă, la cererea mea, s-a dat o informare completă. Nu? Sau nu eraţi acolo!?

    - Nu! Nici n-am fost consultaţi, răspunde Chiriac.
    - Păi, nu! Astăzi am avut o discuţie cu această comisie, probabil că nu eraţi de faţă
    - Suntem trei membri, l informează Chiriac
    - Unde era procurorul Vlad? ncearcă să-şi amintească premierul. Nu! Nu nu ştiu cum se numeşte!
    - Bălan, i sare n ajutor Chiriac.
    - n fine, era comisia pe care o coordonează, am nţeles, doamna Giura sau Giuran, cam n genul acesta şi ncheie premierul efortul de memorie.

    Comisia guvernamentală a fost constituită pentru a se afla adevărul despre implicarea armatei n Revoluţia de la Timişoara. Importanţa acestei comisii se pare că era tratată de premierul Petre Roman cu multă superficialitate, din moment ce nu cunoştea nici măcar un nume din componenţa comisiei. De fapt ce importanţă mai avea comisia şi ce rost ar fi avut ncărcarea memoriei premierului cu nişte nume cnd n fruntea armatei se găsea generalul Stănculescu, iar n fruntea Ministerului de Interne se afla generalul Mihai Chiţac?

    - Comisia este formată din locotenet-colonelul Şurcu, maiorul Chiriac, căpitanul Taşcău

    - Uitaţi ce se ntmplă, ntrerupe premierul intervenţia lui Stănculescu, lucrurile sunt destul de de pnă la urmă destul de simple.

    Activitatea sau acţiunile pe care le-a desfăşurat generalul Chiţac la Timişoara fără ndoială că se vor lămuri prin depoziţiile, prin ancheta care trebuie făcută ntr-un cadru legal, pentru că dumneavoastră ştiţi foarte bine ce nseamnă o instruire juridică, trebuie probe coroborate. Problema aceasta a trecerii n rezervă este o chestiune ct se poate de evidentă n raport cu aceste acţiuni, fără nici un fel de dubii. Ceea ce nu pot să accept ca principiu şi repet, vă rog, să fie clar că nu-l accept niciodată, pentru că şi dumneavoastră personal puteţi fi incriminaţi la un moment dat

    - Binenţeles! confirmă Chiriac.

    - şi vă rog să fiţi de acord cu mine, să nu acceptăm niciodată acest lucru, ca să incriminăm pe cineva fără să putem stabili adevărul mai nainte. Asta-i chestiunea! Asta-i tot! Aceasta este principala atitudine pe care trebuie să o adopt. Asta-i tot! n rest, nu există nici un fel de prejudecată, de dorinţa de a mda!

    Premierul are dreptate. Acum nu deţine dovezi, nsă, ulterior, spre sfrşitul lunii martie 1990, Comisia guvernamentală i-a nmnat dosarele cu propunerile de cercetare penală, care dovedeau vinovăţia att a generalului Chiţac ct şi a generalului Stănculescu. Fără nici un fel de prejudecată, de dorinţă de a mda !, premierul l-a menţinut n funcţia de ministru al apărării pe generalul Stănculescu şi a acceptat, tot fără nici un fel de etc numirea generalului Chiţac ca ambasador al Romniei n Turcia.
    Dacă analizăm şi momentele mineriadei din 13-15 iunie 1990, observăm o altă gravă vinovăţie a generalului Chiţac. Şantajat, probabil, cu dosarul comisiei guvernamentale, acesta acceptă un scenariu josnic.
    Ordonă poliţiştilor să-şi incendieze propriile autobuze n scop diversionist. S-a creat, astfel, impresia că militanţii din Piaţa Universităţii sunt violenţi, distrug şi incendiază.
    Se ştiu consecinţele care au urmat. Mii de mineri au venit n capitală. Binenţeles că nu de capul lor. Au fost chemaţi de către preşedintele Ion Iliescu. Incitaţi de cuvintele rostite de acesta, precum că democraţia noastră, (a lui, probabil), este n pericol, şi nverşunaţi de imaginile cu autovehiculele incendiate, prezentate obsesiv de Televiziune Romnă, aservită şi aceasta eşalonului doi comunist, minerii au devastat Bucureştiul, au rănit şi au ucis oameni.

    Din acel moment, Romnia a fost izolată de lumea occidentală.
    Triumf pentru Ion Iliescu. Acest comunist notoriu, incapabil să-l nfrunte pe Ceauşescu, pnă n decembrie 1989 a stat ascuns, jinduind, pe furiş, la funcţia de secretar general al P.C.R. Adus la televiziune şi introdus pe uşa din dos, Iliescu a profitat de conjunctură şi cu ajutorul generalilor din armată, generali care au nsngerat oraşele ţării, a ocupat abuziv funcţia de preşedinte al Romniei. Crimele săvrşite nainte şi după 22 decembrie, ct şi cele din timpul mineriadelor au fost şi sunt considerate, probabil, pierderi colaterale.
    Dovedeşte că Petre Roman şi-a nsuşit spusele lui Brucan-Neliniştea Generalilor -Nicolae DURAC (UR-VP-ND-016B)
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 22-06-10 at 10:16 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

  3. #3

    Cool Am hotărt ca aroganţa cu care ne trata Petre Roman să fie răsplătită pe măsură

    Nu trebuie să ne mire. Ion Iliescu avea şcoala sovietică. Era convins că nu va putea guverna după bunul plac, nu şi va putea impune acoliţii pe scena politică dacă opoziţia nu va fi nfrntă, mai ales că aceasta era pro-vest, iar el, era pro-sovietic. Astfel nu se explică graba cu care a fost n-cheiat tratatul cu URSS, prin care Romnia s-a angajat, ca timp de 15 ani, să nu facă alianţe cu occidentul.

    Am avut totuşi noroc. URSS s-a destrămat.
    A nceput, n schimb, o altă dramă a Romniei. Trecerea bruscă a lui Ion Iliescu la concepţii capitaliste. Nu oricum, ci prin nchiderea ochilor la jaful economiei naţionale, şi nu cu orişicine, ci doar cu acoliţii săi, cu foştii tovarăşi.
    Pentru a-şi proteja progeniturile comuniste, lansează deviza că „ vrea să moară sărac şi cinstit”, cnd de fapt ar fi trebuit mai de grabă să spună „mbogăţiţi-vă tovarăşi!” n ce priveşte sărăcia preşedintelui este un mare bluf. Salariile primite, mbrăcămintea, hrana, alte facilităţi, precum excursii, concedii, locuinţă, toate gratuite, i-au permis să acumuleze o avere care nu l situează n rndul săracilor.
    Poate că Ion Iliescu a dorit să spună că vrea „să moară sărac” din punct de vedere ideologic, adică, doar cu ideologia comunistă primită de la ruşi. n sensul acesta are dreptate. Va muri sărac…
    Pauza făcută de “Mda-ul” premierului mi dă ocazia să intervin. Trebuia, conform nţelegerii cu colegii mei, să mă refer exclusiv la decembrie ’89 din Timişoara, nsă, am hotărt ca aroganţa cu care ne trata Petre Roman să fie răsplătită pe măsură. Decid să-l pun n dificultate:

    - Domnule prim-ministru, mă adresesz eu respectuos, n legătură cu stabilirea adevărului, am nţeles de la dumneavoastră că lucrurile sunt destul de simple. Eu am să pun n discuţie, n schimb, o problemă ceva-ceva mai complicată. Pentru stabilirea adevărului despre Timişoara ar trebui să pornim de la evenimente mai recente, şi anume, elucidarea incidentului din Piaţa Victoriei, din 18 februarie anul curent, n sensul că această zi seamănă perfect cu ziua de 17 decembrie ’89 din Timişoara.

    - 18 februarie din Bucureşti?! mă ntreabă nedumerit premierul.
    - Ziua de 18 februarie din Bucureşti seamănă perfect cu ziua de 17 decembrie din Timişoara, repet eu, pentru a fi bine nţeles.
    - Spuneţi! mă ndeamnă premierul cu o curiozitate nedisimulată.

    - n data de 18 februarie, n Bucureşti, a avut loc o confruntare ntre manifestanţi şi forţele de ordine. Nişte indivizi care nu făceau parte din grupul de manifestanţi au spart geamurile, au devastat clădirea guvernului, au lovit cu răngi şi topoare militarii, au incitat pur şi simplu armata. Acelaşi lucru s-a ntmplat şi n decembrie ’89 la Timişoara.
    Profitor n acea perioadă, la Timişoara, era regimul ceauşist şi se ncerca, prin acele acte de vandalism, produse de nişte grupuri fidele regimului comunist, să se creeze imaginea acţiunii unor răufăcători, să se ascundă ridicarea populaţiei mpotriva dictaturii. Nu facem politică, domnule prim-ministru, dar să nu se nţeleagă greşit, cum că noi nu pricepem politica, sau că nu putem face analogie ntre ceea ce s-a ntmplat şi ce se ntmplă.

    Cine a ncercat, sau ce s-a ncercat să se acopere n 18 februarie n Bucureşti prin acele acte de vandalism? n Timişoara ştim ce scanda mulţimea şi ce dorea… să-i analizăm pe cei din Piaţa Victoriei. Ce scandau, ce doreau, ce urmăreau de a trebuit să intervină grupul de vandali şi să transforme totul n violenţă? Practic s-a incitat armata, dar aceasta, avnd trista experienţă din decembrie 1989, nu a reacţionat cu violenţă, cum probabil s-ar fi dorit.
    Noi ncercam, la prima ntlnire cu dumneavoastră, să scoatem armata din diferendele politice. Iată rezultatul, la postul de televiziune armata este incriminată că nu a răspuns violenţei prin violenţă, că nu a executat nişte ordine. Ordine care de fapt nu sunt legiferate niciunde. Unităţile militare păzesc instituţii guvernamentale, dar acestea nu sunt declarate, conform Regulamentului de Gardă şi n Garnizoană, obiective militare.
    Guvernul ar trebui să explice public ce nseamnă paza militarizată, executată de armată. De exemplu, mine, la Timişoara, ncepe procesul lotului 22 şi unitatea militară din care fac parte trebuie să asigure paza clădirii, fără ca acţiunile armatei să fie legiferate…

    - ntre timp a apărut un Decret-lege, mă ntrerupe premierul. Acum, totuşi, ce spuneţi dumneavoastră mi se pare remarcabil de grav prin această analogie. Insinuaţi cumva că noi, guvernul, ne-am trimis 2-300 de oameni ca să ne ocupe? Sau cum?!
    - Nu! i răspund eu categoric
    - Eu asta am nţeles din ce aţi spus dumneavoastră.

    - Eu am cerut elucidarea incidentului din data de 18 februarie, pentru că, la fel ca şi n decembrie, sunt aceleaşi forţe participante: populaţie, armată, securitate, poliţie, grup de incitatori, şi, deci, aflndu-se substraturile acţiunilor recente ale fiecăreia dintre aceste forţe, ne va fi mai uşor să aflăm ce s-a ntmplat la Timişoara, fiindcă se pare că incitatorii au fost şi sunt conduşi de acelaşi grup de interese.
    - Nu, domnule căpitan! strigă nervos premierul. Vă rog să ne oprim aici şi mai departe nu mergem pnă nu lămurim chestiunea aceasta. Dumneavoastră aduceţi o acuzaţie gravă guvernului.
    - Nu, guvernului! l contrazic eu.
    - Ba da! replică premierul. Dumneavoastră aţi adus o acuzaţie guvernului şi anume, că el şi-a pregătit 2-300 de oameni care să forţeze acest sediu, pentru ca să ilegitimeze ceea ce s-ar fi ntmplat, pasă-mi-te, n piaţă. Eu personal nu eram aicea, dar nu are nici o importanţă…
    - Domnule prim-ministru, mă acuzaţi…
    - Vă rog! Vă rog! Vă rog! protestă cu vehemenţă premierul, chestiunea trebuie să fie foarte clară. Foarte clară! Persoanele care au pătruns n sediu, au pătruns şi armata nu s-a opus, pentru că acesta era ordinul pe care l dădusem noi, n acord cu principiul nostru fundamantal, fără violenţă, deci, armata nu s-a opus şi nu era vorba de a trage, nicidecum, că există şi alte mijloace de a se opune n situaţia asta… puteau pur şi simplu să nu le permită trecerea prin… o… un baraj fizic, pur şi simplu.

    Ce vrea să nsemne chestiunea asta, că ei au intrat, pentru ca după aceea… să fie… arătaţi cu degetul că sunt huligani? Dumneavoastră aicea nu numai că nu faceţi politică, dar faceţi o anumită politică şi ncă una foarte precisă, aceea prin care se afirmă că aceşti huligani, aceşti golani, aceşti oameni care au fost prinşi asupra faptului cu răngi şi violenţă ar fi fost, de fapt, ntr-o anumită măsură, incitaţi tocmai pentru ca să se ia o măsură cu caracter general mpotriva ideii de libertate, de manifestare.
    Vă rog foarte mult, această confuzie n-o accept, o resping complet şi vă rog foarte mult, personal să vă gndiţi bine la ceea ce spuneţi, nu n sensul…
    - Dar…, ncerc eu să intervin.

    - Taci! strigă Stănculescu.
    - …nu n sensul de a vă reconsidera ideile pur şi simplu pentru că nu le accept eu, continuă premierul, ci de a vă gndi foarte bine dacă ele au acoperire sau nu.
    - S-a creat o confuzie… insinuă Stănculescu cu o ncetineală calculată, pentru a-şi ascunde nervozitatea.
    - Este foarte clar! trage concluzia premierul, cei care au intrat n sediu au putut fi o sută…

    - O sută nouă, l informează consilierul Liviu Mureşan.
    - O sută nouă au putut fi arestaţi. Asupra lor s-au găsit suficiente elemente, au fost anchetaţi, instruiţi judiciar şi, mă rog, asupra lor s-au luat măsurile prevăzute de lege. Ce legătură este ntre asta şi Timişoara? Eu nu văd nici o legătură!

    - Noi, n Timişoara, i răspund eu, nu putem să facem aceeaşi anchetă şi să demonstrăm că soldatul a executat foc asupra unui ins aflat in stare de ebrietate şi care, narmat cu rangă sau topor, a recurs la violenţă mpotriva militarilor. Asta vreau eu să arăt.

    Dumneavoastră i aveţi pe acei indivizi, pe cnd n Timişoara grupul care urmărea mersul demonstranţilor şi care spărgea vitirine şi incita militarii la violenţe a dispărut. A arăta violenţele exercitate asupra militarilor, n 18 februarie, şi faptul că aceştia nu au tras, n anumite situaţii, n Timişoara, armata a tras…
    - Nu vreţi să nţelegeţi, mă ntrerupe premierul, că nici nu se punea problema să tragă cinevă? De ce mai vorbiţi despre lucruri care sunt absurde?! Cine credeţi că aici la Bucureşti ar fi tras? Armata a primit ordin nici măcar să nu intervină.

    - Soldatul care a fost lovit cu ranga, soldaţii care sunt acum răniţi n spital, aceia, exemplific eu pentru a fi nţeles. Dacă unul dintre ei, aflat deja n panică, pentru a-şi proteja viaţa ar fi tras asupra atacatorilor? Doar unul… gndiţi-vă la consecinţe.
    - Ei ştiau foarte bine ce ordin au primit n sensul ăsta. Ordinele erau foarte clare, mi răspunde premierul.

    - Cred că paralela nu merge, apreciază generalul Stănculescu, gndindu-se probabil la acţiunile sale n Timişoara, dar, spuse mai departe generalul, trebuie avut n vedere modul de la care plecăm cnd facem analiza situaţiilor de atunci, iar pentru reglementările viitoare, toate precizările pe care le vom da, plecnd de la Decretul-lege care stabileşte misiunile Ministerului de interne şi n cooperare cu armata, le vom defini şi vom da toate dispoziţiile viitoare.

    - Aş vrea să fac doar o precizare ca să nţelegeţi exact dimensiunile afirmaţiilor domnului căpitan Durac, intervine căpitanul Nicolae Miulescu.

    Nu cred că dnsul vrea să facă o paralelă ntre cele două evenimente, dect n sensul că aşa cum atunci s-a ncercat implicarea armatei şi demonstrarea faptului că armata ar fi un instrument de reprimare n slujba regimului ceauşist, forţe oculte au ncercat să demonstreze, n 18 februarie, că armata este strict n slujba actualului guvern provizoriu, deci, cred că n sensul ăsta trebuie nţeleasă afirmaţia domnului căpitan şi nu aşa cum poate n mod eronat aţi ncercat să explicaţi.
    - Nu! Nu! infirmă categoric premierul. Dacă aveţi dubii n ceea ce priveşte capacitatea mea de nţelegere n ceea ce mi se spune, vă rog să avem o discuţie pe orice altă temă, deci, dacă evenimentele au fost dramatice, pentru că s-au soldat cu rănirea unor militari, eu mi asum răspunderea pentru faptul că am dat ordinul ca armata să nu intervină şi aceasta am făcut-o pentru că sunt unul dintre aceia care am participat şi am strigat n mod direct, “Fără violenţă!”

    Este un principiu fundamental al revoluţiei noastre pe care, pnă acum, am reuşit… am reuşit să-l conservăm şi sperăm să-l conservăm, indferent de ce condiţii, de ce variaţii politice ar urma cursul vieţii sociale din Romnia. Eu cred că armata şi cu acest prilej şi-a făcut datoria, deci, a respectat ordinul primit, dar, este inadmisibil că nişte militari au fost loviţi şi acesta este sensul Decretului-lege care a fost adoptat n consiliul provizoriu, practic fără nici un fel de obiecţiuni.

    Este foarte clar că trebuie să mpiedicăm asemenea manifestări cu caracter de pur şi simplu de perturbare a ordinii publice şi a vieţii paşnice a cetăţenilor. Nu este vorba despre altceva.

    Justificările premierului pot fi reale sau improvizaţii de moment şi, pentru a nlătura dubiile, voi recurge la o altă analogie, anume, la declaraţia de “nonviolenţă” făcută de premier, comparată cu practica “nonviolentă” a guvernului pe care cu “onor” l conducea domnul Petre Roman…

    Să luăm cazul 13-15 iunie din Bucureşti. Premierul Petre Roman, convins adept al “nonviolenţei”, păstoreşte, binenţeles, prin membrii guvernului său, evacuarea participanţilor la mitingul “maraton” din Piaţa Universităţii, cu o violenţă de tip stalinist, umplnd penitenciarele cu arestaţi şi spitalele cu răniţi.
    De asemenea, subordonaţii dumnealui, din ministerul de interne şi din ministerul apărării, nu s-au opus, ci au ncurajat violenţele săvrşite de mineri n capitală. Nu este de mirare că păstorirea unor asemenea “nonviolenţe” a dus n septembrie 1991 la căderea guvernului domniei sale, minerii recurgnd atunci la ce nvăţaseră mai bine… la “nonviolenţa btei”.

    Ulterior, domnul Petre Roman a acuzat şi continuă şi azi să acuze brutalitatea cu care a fost detronat. Se pare că a fost obişnuit doar să lovească, nu să şi primească. Violenţele asupra celor care, pe parcursul anului 1990, se opuneau eşalonului doi comunist, sunt considerate de fostul premier ca fiind, probabil, acţiuni fireşti.
    Cum era posibil să se ridice careva mpotriva domniei sale?

    - Chestiunea se poate rezuma foarte scurt, vrea locotenent-colonelul Petru Liţiu să lămurească şi el spusele mele. Noi am discutat anterior această problemă şi căpitanul Durac a vrut să spună altceva, şi anume că trebuie demonstrat ce au vrut aceşti huligani, care a fost sensul acţiunii lor şi cine s-a aflat n spatele acestei acţiuni. Aceasta este problema care se pune.
    - Credeţi că este cineva care nu vrea asta? ntreabă cu subnţeles premierul.

    - Nu se aduc acuzaţii guvernului, adaugă Liţiu, evitnd diplomatic să intre n jocul periculos prefigurat de ntrebarea premierului.
    - Cred că s-a făcut tot ce s-a putut n sensul ăsta. Cei care au pătruns, explică premierul, şi au comis acte de violenţă, s-au dovedit a fi oameni manipulaţi, dar incapabili de a spune cine i-a manipulat. Au avut asupra lor şi bani şi aşa mai departe, iar cei care i-au mpins… marea masă care era afară pur şi simplu a urmărit ceea ce se ntmpla năuntru sau, mă rog, ceea ce se… şi n mod evident, să zicem, că organele de ordine şi poliţia n primul rnd au fost luate prin surprindere.

    Stabilirea cauzelor şi, mă rog, să zicem, a spatelui acelei afaceri, este din păcate la ora asta o chestiune care e ncă de văzut şi să vedem dacă şi n ce măsură ea va fi posibil de elucidat. Ipoteza pe care a avansat-o domnul Durac aicea, privitor la ceea ce s-a ntmplat la Timişoara n 17 decembrie, este foarte plauzibilă.
    Adică, eu cred, este ntr-adevăr n… era n sarcina organelor de securitate de la Timişoara, ca să dea senzaţia că nemulţumirea populară şi demonstraţia respectivă, de fapt, erau cu caracter huliganic. Asta mi se pare destul de plauzibilă. Eu personal n ziua de 19 decembrie am făcut aceeaşi afirmaţie, mă rog, sigur cu alt preţ, pentru că atuncea ncă lucrurile erau departe de a fi clare, dar am făcut-o şi, deci, n privinţa asta sunt de acord, dar de aicea, a spune că asta a devenit o practică şi o metodă, eu zic să fim foarte atenţi.
    - Dumneavoastră, domnule prim-ministru, intervine maiorul Enache şi schimbă subiectul discuţiei, aţi făcut o afirmaţie, că o comisie la nivelul marelui stat major, sau mai bine zis la nivelul Ministerului apărării, este posibilă. Am datoria să vă raportez că ncepnd cu data de 22 decembrie ’89, n zona unităţilor militare ale ministerului apărării, n mod deosebit n zona Marelui stat major, s-au ntmplat nişte evenimente care au costat viaţa unor ofiţeri şi militari. Din acest punct de vedere credem n necesitatea instituirii unei astfel de comisii guvernamentale.

    - Asta este o altă problemă, spuse premierul surprins de noul subiect. Fără ndoială că ea reclamă o acţiune energică, deci, e cu totul altă problemă.

    - mi pare rău că s-a ajuns la… ncearcă Enache să adauge ceva numai de el ştiut.
    - Nu! Nu! negă premierul intuind probabil numai dumnealui ce a vrut să spună ofiţerul, dar e cu totul altă problemă şi ea merită o atenţie specială şi, de asemenea, vă rog să fie considerată ca atare, ca o problemă n sine. Adică, de ce s-au pierdut sau dacă s-au pierdut vieţi omeneşti din incompetenţă.

    - Am nţeles! exclamă milităreşte Stănculescu, de parcă ar fi vrut să fugă imediat şi să rezolve prompt cazurile de incompetenţă care au dus la pierderi de vieţi omeneşti.

    - Domnilor, ncheie premierul, eu vă rog să mă iertaţi că nu mai pot să mai stau la şedinţa dumneavoastră, fiindcă mai am cteva ntlniri. Cred că am ajuns la nişte concluzii, apropo de acea formă n structura militară, apropo de cooperarea guvernamentală cu această formă de structură, pentru studiul şi analiza de calitate a armatei şi apropo de această problemă pe care aţi ridicat-o dumneavoastră.

    - Domnule prim-ministru, intervine locotenent-colonelul Petru Liţiu sătul de attea “apropouri”, faţă de acele puncte din “Apelul” nostru, care sunt de competenţa dumneavoastră, pnă acum aţi exprimat păreri. mi cer scuze dacă lezez cumva persoana dumnea-voastră, dar noi am vrea să luaţi decizii n acest sens. Vă mulţumim!
    - Tot ce nseamnă… eu cred că tot ce nseamnă rezolvarea problemei nseamnă decizie, spuse premierul Petre Roman părăsind sala cu un zmbet triumfător.

    Probabil că zmbetul premierului nu avea subnţeles aparte. Era direct şi sincer. Era cauzat de bucuria normală a nvingătorului. Ceea ce şi-a propus a rezolvat.

    Ne-a păcălit! A spus de toate şi nimic, ne-a plimbat prin labirintul teoriilor sale, fără ceva concret. Nu şi-a luat nici un angajament. Nu a luat nici o decizie. Timpul pe care ni l-a acordat a fost umplut excelent cu de toate şi cu nimic concret, binenţeles şi cu sprijinul nostru.
    Cu noi a terminat definitiv. Vrem adevărul despre implicarea armatei n revoluţie? Să ne adresăm ministrului Stănculescu, şi acesta sigur ne va sătura pentru totdeauna de adevăr.
    Am hotărt ca aroganţa cu care ne trata Petre Roman să fie răsplătită pe măsură -Jocurile de culise ale generalului Stănculescu-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC (UR-VP-ND-016C)
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 23-06-10 at 05:20 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

  4. #4

    Question Mediatizează gruparea Stănculescu ca fiind mişcarea CADA.-Neliniştea Generalilor

    Am rămas să finalizăm, mpreună cu Stănculescu, ideile de democratizare, presupuse că ar fi rezultat n urma discuţiilor purtate cu premierul.

    Generalul s-a aşezat pe un scaun aflat ceva mai departe de masă. n jurul lui, n picioare, susţinătorii ministrului au făcut cerc.
    Aceştia pun n discuţie doar probleme materiale, nu cu gndul de a fi şi rezolvate ulterior, ci pentru a avea ocazia să-şi decline numele, n speranţa că vor fi remarcaţi şi reţinuţi n memoria ministrului. Poate aşa reuşesc să prindă şi ei vreo firimitură de la masa plină cu funcţii şi cu multe, multe grade.
    Stănculescu spune “Da!” la orice şi la oricine, fără completări, fără comentarii, cu o seninătate att de bine disimulată, nct i-a dezorientat chiar şi pe favoriţii dumnealui. Era prea din cale-afară. Chiar toţi erau n graţiile ministrului? se ntrebau, probabil cu teamă că li se diminuează şansele, cei care se mbulzeau şi dădeau din coate n jurul generalului.

    Perioada februarie-martie a fost, pentru armată, şansa democratizării reale a acesteia, şansa de a scoate ticăloşii şi nomenclatura comunistă din rndurile ei, şansa de a depolitiza n mod concret organismul militar, nu numai declarativ, şansa de a face dreptate martirilor revoluţiei, nsă unii s-au lăsat atraşi de avantajele promise de Stănculescu, iar alţii, mai naivi, s-au lăsat nşelaţi de cuvintele rostite de premierul Petre Roman: “am făcut revoluţie pentru adevăr şi dreptate” .
    Standardul de viaţă al cadrelor militare era scăzut, nsă ai cere tocmai generalului Stănculescu să-l ridice nsemna compromis total. nsemna să renunţăm la principii n favoarea unor avantaje materiale, nsemna, practic, o capitulare ideologică, nsemna, n fine, un contract tacit de vnzare-cumpărare a moralităţii.

    Stănculescu, la fel ca şi Petre Roman, a biruit. Era foarte mulţumit. Fruntea i s-a descreţit, paloarea i-a revenit la normal. Este mai degajat. A prins curaj chiar şi n priviri. Ne cercetează amănunţit. A stat prea mult cu privirea n jos pe timpul discuţiilor cu premierul şi nu a avut timp să-şi studieze potrivnicii. Ne-a zărit şi a zmbit, cei drept, la nceput crispat, apoi, pe parcurs, mai degajat şi, cine ştie, poate că ar fi rs n hohote de credulitatea pe care i-o acordau susţinătorii.
    ntrevederea cu ministrul armatei s-a ncheiat. S-a ncheiat, de fapt, acţiunea oficială de promovare a ideilor cuprinse in “Apel”.

    Generalul Stănculescu şi-a dat seama că i se oferă posibilitatea să distrugă definitiv mişcarea C.A.D.A., aşa că preia iniţiativa. n primul rnd, recunoşte oficial existenţa mişcării, chipurile, ca o necesitate a participării acesteia la reformarea organismului militar, apoi, mediatizează “gruparea Stănculescu” ca fiind mişcarea CADA.
    Pentru credibilitate, defilează n mass-media cu ofiţeri cunoscuţi opiniei publice, recrutaţi dintre participanţii la discuţiile purtate cu Gelu Voican n data de 12 februarie. Celorlalte cadre militare li s-a interzis ieşirea n mass-media, astfel că, ncet, dar sigur, “gruparea Stănculescu” face jocul ministrului.
    Comunicatele şi discursurile ofiţerilor aflaţi n preajma lui Stănculescu au eliminat din conţinut aflarea adevărului şi eliminarea din rndurile armatei a politrucilor şi a celor compromişi pe timpul dictaturii, fapt ce a pus sub semnul ntrebării seriozotatea mişcării. Mai mult, s-a creat ideea că, n fapt, C.A.D.A. a fost iniţiată doar pentru a proteja fosta pleiadă comunistă din aramată. Compromiterea deja a nceput să bată la uşă…
    Ne ntoarcem la unităţile de reşedinţă. Unii dezamăgiţi, alţii visnd la grade şi funcţii viitoare...

    Generalul Gheorghe Popescu, comandantul Diviziei 18 mecanizate şi al garnizoanei Timişoara, este trecut n rezervă. n funcţia rămasă vacantă revine celebrul colonel Ilie Marin, cunoscut pentru osanalele dedicate lui Ceauşescu. Spun că revine, ntruct cu doar 6-7 luni n urmă părăsise Timişoara, fiind avansat n funcţia de şef de stat major al Armatei a 3-a de la Craiova.

    Militar născut, cu fizic, pieptănătură şi comportament de tip napoleonian, dar nu lipsit de originalitate, colonelul Ilie Marin era recunoscut pentru ambiţia sa de a cuceri treptele ierarhiei militare şi, deci, revenirea domniei sale pe o funcţie inferioară era bănuită ca fiind cel puţin suspectă.

    Ajuns n Timişoara, colonelul Ilie Marin se declară a fi garantul democratizării organismului militar. Ajutat de foştii şi, mai nou, actualii săi subordonaţi, comandanţi şi foşti ofiţeri politici, reuşeşte să dezamorseze starea de tensiune din unităţile militare ale diviziei, folosind, n acest scop, metoda care s-a dovedit a fi ce mai eficientă: avansarea n grad. Cu o “mică şi nevinovată” condiţie… propuşii pentru avansare să nu mai sprijine iniţiative de genul C.A.D.A., fără aprobarea ministrului.
    Este luna mai. Aflu cu surprindere că domnul colonel Ilie Marin m-a propus şi pe mine pentru a fi avansat, cu un an nainte de termen, la gradul de maior. Surprinderea mea a fost destul de mare, fiindcă avansare nu mi-a fost condiţionată. Am crezut că s-a renunţat la constrngerea cadrelor militare şi, curios, am ntrebat cine mai beneficiază de asemenea recompense. Am descoperit că, pe lngă un număr mic de cadre militare merituoase, toţi, dar absolut toţi ofiţerii politici din divizie erau propuşi pentru avansare.

    Incredibilă era fraza de nceput: “Pentru merite deosebite n revoluţie, se avansează n gradul următor…” Era prea sfidător şi, totuşi, era adevărat. Am anunţat comanda unităţii că refuz gradul…
    Ministrul Stănculescu era prezent şi dumnealui n Timişoara, pentru a participa la festivitatea de depunere a jurămntului militar, fapt ce i dă posibilitatea colonelului Ilie Marin să-şi dovedească perfidia. Vehiculează ideea precum că ministrul va anula toate propunerile de avansare datorită refuzului meu.

    ncep presiunile. Cadrele militare devin nervoase şi ostile mie. Doresc să profite de conjunctură şi nu vor să piardă ocazia din pricina mea. Sunt nevoit să renunţ. Involuntar, loveam n recompensa celor care o meritau, deşi, ulterior s-a dovedit că, de fapt, merituoşii reprezentau paravanul napoia căruia se aflau profitorii.

    Colonelul Ilie Marin a ştiut excelent să profite de situaţie. Au fost avansaţi, la propunerea lui, n prima etapă, după cum am spus anterior, cţiva merituoşi dar şi toţi ticăloşii. O a doua etapă, conform promisiunilor, nu a mai existat. Motivul? Este simplu şi la obiect. Toţi acoliţii fuseseră recompensaţi. Nu conta faptul că multi dintre cei care nu au beneficiat de gradul următor au avut cu adevărat merite n revoluţie, au refuzat n perioada 16-19 decembrie ordinele criminale, au fraternizat cu demonstranţii n 20 decembrie.
    Odată cu pornirea cursei avansărilor şi cu promisiunea că va exista şi o a doua etapă de avansare, se risipeşte şi starea de tensiune din unităţi. Cadrele militare sunt liniştite şi aşteaptă gradele promise. Nimeni nu mai vrea să-şi rişte viitorul epolet. Nu mai contează nici faptul că politrucii devin comandanţi chiar dacă nu au pregătirea necesară. Nu contează că ncet, dar sigur, fosta nomenclatură comunistă din aramată preia comanda organismului militar şi totodată privilegiile de care s-au bucurat pe timpul dictaturii.
    Succesul obţinut de colonelul Ilie Marin este apreciat şi, ca atare, ofiţerul este “bine” recompensat. Ministrul Stănculescu l avansea-ză general, l repune n funcţia de şef de stat major al Armatei a 3-a, apoi l numeşte comandantul aceleiaşi armate. Acum se nţelege clar motivul revenirii sale n Timişoara.

    12 martie 1990. n sala de concerte a Radio Televizunii Romne are loc ntlnirea conducerii Ministerului apărării cu comandanţii de mari unităţi şi de unităţi, cu membrii grupului de iniţiativă C.A.D.A. şi, n plus, cu reprezentanţii aleşi din unităţi şi instituţii militare de nvăţămnt din ntreaga armată.

    “Gruparea Stănculescu” a organizat n detaliu desfăşurarea ntrunirii şi nu este de mirare că au apărut surprize. Listele cu participanţii din partea iniţiatorilor C.A.D.A. au fost ntocmite după preferinţe, n scopul de a diminua numărul celor care l contestau pe Stănculescu.

    Este de remarcat şi faptul că numeroase cadre militare au venit din teritoriu pentru a raporta ministrului că, n unităţile lor, reprezentanţii au fost numiţi de către comandanţi din rndul foştilor activişti de partid şi nu au fost aleşi conform ordinului dat de ministru.
    O altă surpriză a fost aceea că membrii C.A.D.A., opuşi “Grupării Stănculescu”, şi delegaţiile reprezentanţilor aleşi, venite din Timişoara, au fost acceptate doar după multe tergiversări şi după ce un securist din pază a dat un telefon şi a primit aprobarea cine ştie cui… De asemenea, membrii delegaţiilor n cauză au fost condiţionaţi să ocupe lojile cinci şi şase de la balcon… n caz contrar vor fi evacuaţi.
    n sfrşit, intraţi n sală, am rămas n picioare. Depăşeam cu mult cele cteva locuri existente n lojile destinate.

    Adunarea este deschisă de ministrul Stănculescu. Acesta prezintă n sinteză, (vezi revista de istorie nr.2 din 1990, pag.17), “starea precară n care a fost adus organismul militar romnesc n perioada dictaturii, ca urmare a imixtiunii clanului Ceauşescu n organizarea şi conducerea armatei, n principiile de promovare a cadrelor, n orientarea nvăţămntului militar, n conceperea şi realizarea programului de dotare, etc…(…)

    Oştirea ţării a fost premeditat dezinformată, ndeosebi n faza premergătoare declanşării revoluţiei la Timişoara. S-a urmărit ca n armată să se creeze imaginea unei agresiuni străine care ar periclita independenţa Romnei şi integritatea teritorială a patriei noastre.

    Aşa se explică - a relevat n continuare ministrul apărării naţionale - că personalul armatei a fost pus să conştientizeze la faţa locului adevărul şi să hotărască fraternizarea cu manifestanţii, făcnd posibilă marea bucurie generală exprimată sintetic n lozinca <Armata e cu noi !> şi victoria revoluţiei.

    Sunt cu totul nejustificate ncercările unor pescuitori n ape tulburi sau ale celor care acum se află n boxa acuzaţilor de a pune pe seama armatei crimele comise la Timişoara n perioada 16-20 decembrie. Se ştie că la ocuparea dispozitivului de către unităţile militare, acestea au găsit aici instalate forţe de securitate şi miliţie, multe mbrăcate n civil precum şi alte trupe speciale. Desigur nu excludem posibilitatea ca unele cadre militare sau ostaşi să fi folosit armamentul din dotare, dar numai n cazuri izolate şi ca răspuns la provocări, pentru că nici o forţă revoluţionară nu a contactat armata n acea perioadă. (…)”

    n continuare, ministrul s-a referit la problemele de ordin material care se vor lua pe parcurs n armată.

    Nu vreau să fac referiri asupra ntregului conţinut al spuselor lui Stănculescu. Ar trebui să repet replica dată articolului scris de politrucii din Timişoara. Doresc, totuşi, să mă opresc asupra unei noutăţi apărute n discursul ministrului şi anume, asupra afirmaţiei precum că “nici o forţă revoluţionară nu a contactat armata”.

    Ce a nsemnat asta? Că inexistenţa unei forţe revoluţionare legitima acţiunile armatei din perioada 16-22 decembrie ’89? Ce s-ar fi ntmplat dacă, n 22 decembrie, puterea politică era preluată de forţe democratice şi nu de către eşalonul doi comunist?
    Nomenclatura comunistă din armată ar fi acceptat o asemenea situaţie? Ar fi reuşit să-şi negocieze păstrarea privilegiilor sau ar fi continuat să ordone masacrele pentru a facilita preluarea puterii de către forţe politice convenabile comuniştilor din sistemul militar?
    nscrişii la cuvnt au omis să pună n discuţie reorganizarea şi restructurarea armatei ntr-o formulă care să permită nlăturarea celor compromişi, n schimb, au elogiat eroismul armatei dovedit după 22 decembrie ct şi personalitatea generalului Stănculescu. A existat şi o excepţie.

    Doamna căpitan Doina Dincă, trecută din greşeală pe lista nscrişilor la cuvnt, a atacat virulent atitudinea răuvoitoare pe care generalul Dumitru Roşu a avut-o n timpul revoluţiei. Fiind ncadrată n comandamentul Armatei a 3-a de la Craiova, deci, subordonată direct generalului acuzat, doamna Doina Dincă a fost ulterior trecută abuziv n rezervă.
    Prima parte a ntrunirii s-a ncheiat cu o lovitură de teatru. Reabilitarea generalului Ştefan Guşe, participantul zelos la represaliile din Timişoara. Cnd acesta a luat cuvntul, ca un arc au sărit n picioare comandanţii de mari unităţi şi unităţi, generalii şi foştii activişti de partid, prezenţi n sală ntr-un număr impresionat de mare, scandnd frenetic: “Guşe! Guşe!”
    Isterizat de susţinători, generalul Guşe şi ţipă strident discursul: “Armata a dat stabilitate revoluţiei şi trebuie să dea stabilitate ţării. Este imperativul momentului! Poprul a avut şi trebuie să aibă ncredere n organismul nostru militar. Pentru asta trebuie să fim uniţi. Să nu ne lăsăm dezbinaţi pentru nimic n lume ! (…) “

    Cuvintele rostite de fostul şef al Marelui stat major au pătruns adnc n conştiinţa foştilor subordonaţi, astfel că, ncepnd din acel moment, au fost promovaţi n funcţii doar cei fideli nomenclaturii comuniste, doar cei care respectă „Omerta”.
    Aşa se explică de ce nimeni nu a mai putut distruge unitatea ticăloşilor din armată, nimeni nu a mai putut să aducă n faţa instanţei pe cei vinovaţi de crimele săvrşite n decembrie 1989, nimeni nu a mai putut ndepărta ofiţerii politici din armată. La ncheierea mascaradei, s-a scandat din nou, cu multă patimă, “Guşe ! Guşe !”, gata să-l facă gelos pe ministru.
    Stănculescu se vede obligat să oprească isteria, pentru că soseşte preşedintele Ion Iliescu. n acele momente mă gndeam că celor doi generali, Stănculescu şi Guşe, le lipsea ceva. M-am dumirit. Le lipsea prezenţa vestitului general Mihai Chiţac. Fără el, tabloul represaliilor din Timişoara era, la această adunare, incomplet.
    Soseşte preşedintele. Este şi dumnealui ovaţionat şi, ca atare, se simte obligat să răsplătească efortul foştilor şi actualilor săi “tovarăşi”, aşa că se arată bucuros că participă la “Activul de comandă din armată”.

    Un ofiţer tnăr, aflat cu noi n lojă, a replicat că ntrunirea nu este “Activ de comandă”. S-a făcut o linişte totală. Capetele ntoarse spre lojă dovedeau că s-a auzit replica tnărului ofiţer. Căpitanul Renga Sorin a intervenit imediat. L-a luat de braţ pe respectivul ofiţer, “neexperimentat”, şi l-a liniştit... I-a explicat că preşedintele are dreptate, fiindcă n sală sunt prezenţi toţi cei care nainte de revoluţie, chiar n toamna anului 1989 au participat la “Activul de bază de comandă şi de partid din armată”, iar acum doar preşedintele este altul…
    Discursul domnului Ion Iliescu a fost steril. Nici nu se putea altfel. Nici noi nu ne aşteptam ca preşedintele să ia taurul de coarne şi să ceară ndepărtarea din armată a celor compromişi, dar aşteptam, totuşi, măcar o atitudine critică la adresa celor care au nsngerat oraşele ţării. Discursul preşedintelui Iliescu a dovedit, de fapt, că unitatea cerută cu atta isterie de generalul Guşe se ntindea mai departe de organismul militar.

    ntrunirea s-a ncheiat. După modul cum s-a desfăşurat şi din ideile expuse de generalii şi comandanţii militari ai vechiului şi rămaşi aceeaşi n noul regim politic neocomunist, am nţeles că ne lipsesc uniforme, grade, salarii şi, pentru a le obţine, este imperios necesar să fim ascultători faţă de cei care ne-au condus timp de 45 de ani, să fim tăcuţi, adică să dovedim complicitate faţă de represaliile din decembrie.
    Să fim uniţi ca nu cumva să fie acuzaţi şi ndepărtaţi din armată generali de teapa lui Guşe, Chiţac, Stănculescu, Roşu şi alţi purtători doar de caschete, (fiindcă onoarea şi demnitatea militară le sunt străine…).
    Părerile expuse ntr-o ntrunire la nivel naţional au ntărit convingerea că puterea neo-comunistă obstrucţionează prin toate mijloacele procesul de democratizare a organismului militar şi că este hotărtă să-şi păstreze şi să-şi apere privilegiile. n această situaţie era imposibil ca idei novatoare să aibă succes, atta timp ct analiza acestora se făcea de către cei compromişi pe timpul dictaturii comuniste.

    Seara zilei de 12 martie a fost furtunoasă. Celor din “gruparea Stănculescu” li s-au cerut explicaţii referitoare la parodia ntrunirii.
    S-a pus n discuţie duplicitatea generalului Stănculescu, s-a atras atenţia asupra pericolului de manipulare a acelora care se erijează n lideri, s-a explicat faptul că n februarie noi ne-am ridicat mpotriva fostului ministru Militaru pentru promovarea unor principii şi nu pentru a cere drepturi materiale, sau, mai grav, pentru a da posibilitatea unor generali, precum Guşe, să-şi ascundă ticăloşiile şi crimele prin discursuri rostite n cadrul unor ntruniri la nivel naţional, nsă, toate cele puse n discuţie au fost fără efect asupra celor care i cntau n strună ministrului şi care credeau că momentul le este favorabil pentru accederea rapidă n ierarhia militară.

    Spun că ei credeau, pentru că, ulterior, au rămas cu “buzele umflate”. S-au ales cu un picior n dos din partea generalului Stănculescu. Aceşti ofiţeri, aflaţi n preajma ministrului, ar fi putut intra n istorie, dacă bruma de conştiinţă nu le juca feste.

    ntrunirea la nivel naţional a avut ca efect o altă compromitere a mişcarii C.A.D.A. Personalul armatei, (neştiind despre manevrele “grupării Stănculescu”), se aştepta ca ntrunirea să promoveze măsuri serioase, capabile să orienteze organismul militar spre performanţă şi nu se aştepta la menţinerea şi ntărirea privilegiilor celor care au profitat din plin pe timpul dictaturii comuniste.
    Convinse că au fost trădate, cadrele militare şi-au pierdut şi ultima fărmă de ncredere n C.A.D.A.. Fără susţinere, mişcarea nu mai reprezintă un pericol pentru nomenclatura comunistă din armată. Este la cheremul lui Stănculescu şi acesta nu ntrzie să ia măsuri dure mpotriva potrivnicilor săi. ncep primele treceri abuzive n rezervă…


    Prima decadă a lunii mai, 1990. Ne aflăm n toiul campaniei electorale. Sub egida C.A.D.A., “gruparea Stănculescu” iniţiază dialoguri cu cele trei personalităţi politice, Ion Iliescu, Ion Raţiu şi Radu Cmpeanu, candidate la preşedinţia ţării. Formatorii de opinie din televiziunea romnă, aserviţi guvernanţilor neo-comunişti, au mediatizat doar jalnica ntrebare a unui ofiţer participant la ntlnire:

    Jocurile de culise ale generalului Stănculescu-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC (UR-VP-ND-016D)

    Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 23-06-10 at 05:44 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

  5. #5

    Question Re : Jocurile de culise ale generalului Stănculescu-Neliniştea Generalilor-Nicolae D

    Domnule Cmpeanu, ţinnd cont că majoritatea cadrelor militare au fost membre ale partidului comunist romn, ce veţi face cu ele?

    ntrebarea pusă de acel trepăduş nu a fost destinată urechilor candidaţilor sau ale armatei, ci a fost destinată opiniei publice, ntruct se dorea ca populaţia să aibă impresia că instituţia militară este formată aproape n ntregime din comunişti notorii şi ar fi fost periculos pentru ţară dacă un altul şi nu un comunist ar fi cştigat alegerile.
    Practic era o ameninţare voalată. Nu se putea juca nimeni cu nişte comunişti care ţin n mnă arsenalul militar. Chiar dacă au apărut voci din rndul armatei care au explicat clar că doar şleahta profitorilor comunişti este speriată, nu s-a mai putut face nimic. Ce au gndit oamenii n ziua alegerilor din 20 mai, cnd secţiile de votare din Timişoara erau nconjurate de tancurile şi transportoarele blindate ale unei armate care era considerată a fi n totalitate comunistă şi capabilă să-şi apere cu orice preţ privilegiile?
    Jocurile de culise ale generalului Stănculescu-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC (UR-VP-ND-016D)
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

Similar Threads

  1. Desfiinţarea mişcării C.A.D.A.-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 22-06-10, 06:55 PM
  2. Perplexitatea lui Gelu Voican Voiculescu- Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 2
    Last Post: 05-06-10, 10:35 PM
  3. nfiinţarea grupului de iniţiativă al C.A.D.A.- Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 05-06-10, 10:08 PM
  4. n anticamera ministrului apărării-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 1
    Last Post: 05-06-10, 06:38 PM
  5. Neliniştea generalilor (p-II-) Cameleonii-cap-I-Teroristii-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 2
    Last Post: 20-04-10, 03:06 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •