Results 1 to 2 of 2

Thread: Vnzoleala generalilor-n cteva ore, au venit mii de cadre militare

  1. #1

    Post Vnzoleala generalilor-n cteva ore, au venit mii de cadre militare

    Discuţiile cu domnul Gelu Voican Voiculescu s-au ncheiat. Mărturiile nostre despre evenimentele din decembrie 1989, ct şi despre abuzurile săvrşite de ministrul Militaru, se dovedeau a fi foarte grave, fapt ce trebuia să-l convingă pe domnul Ion Iliescu de necesitatea unei ntrevederi cu noi. Am sperat n sprijin, nsă, speranţele ne-au fost nşelate chiar de preşedintele interimar.

    La ncheierea discuţiilor cu Gelu Voican, preşedintele Iliescu era, ntr-adevăr, prezent n clădire, dar a refuzat să vină n mijlocul nostru. A ieşit din clădirea Palatului Victoria pe undeva… pe uşa din dos. Să nu dea ochii cu noi, “rebelii” din decembrie 1989, deveniţi incomozi şi pentru actuala guvernare.
    Am ndrăznit să cerem nlăturarea “greilor” nomenclaturii comuniste din armată, generali şi comandanţi, foşti şi actuali tovarăşi de nădejde cu Ion Iliescu, cu cei care preluaseră puterea politică. Nu se putea accepta ca tocmai armata, supusă rigorilor militare, să-şi nceapă, de capul ei, o asemenea curăţenie n propria ogradă. Ar fi dat un exemplu periculos şi altora.
    Societatea, n ansamblul ei, trebuia să nţeleagă faptul că nici ei, foştii comunişti care au preluat puterea nu doresc ntoarcerea la vechiul sistem, nsă era inacceptabil ca viitoarele averi să intre n alte buzunare dect ale lor. Ale comuniştilor!

    Din acest motiv clica trebuia apărată. Orice eliminare, a vreunuia din rndurile ei, nu trebuia să fie făcută la cererile venite din exterior, fiindcă ar fi dovedit slăbiciune. Şi ei trebuiau să pară puternici. Din acest motiv trierea era exclusiv atributul comuniştilor şi făcută exclusiv n interesul lor.
    Odată cu “fuga” preşedintelui Ion Iliescu, Voican a revenit n mijlocul nostru pentru a ne “sfătui” să nu părăsim sub nici un motiv incinta guvernului. Deşi a fost cam dubioasă insistenţa “eminenţei cenuşii”, nici noi nu aveam de gnd să plecăm cu problemele nerezolvate.

    De fapt, nu era prima dată cnd Voican arăta intenţii dubioase. Pe timpul discuţiilor, bileţelul care a circulat din mnă n mnă şi n care scria “Stănculescu reabilitat”, dovedea faptul că Voican avea sarcina de a pregăti revenirea generalului n fruntea armatei. Aşa s-a nţeles de către guvernanţi modul de a rezolva aflarea adevărului despre implicarea armatei n represiune sau, cine ştie… probabil că se respecta nţelegerea făcută n decembrie 1989, şi anume, doar n schimbul imunităţii sale, Victor Stănculescu i-a predat pe dictatori noii guvernări şi a organizat uciderea, printr-un simulacru de proces, a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.
    Rămaşi deocamdată singuri, ne-am retras ntr-o ncăpere laterală. Noaptea s-a dovedit a fi destul de grea. Casetele cu nregistrarea discuţiilor purtate cu Voican au dispărut pe timpul montajului la televiziune. Am rămas la cheremul zvonurilor şi dezinformărilor.

    Generalii care au nceput să se perinde prin ncăpere ne-au acuzat că vrem să dăm “o lovitură de stat” şi, ct de curnd, după spusele lor, vom fi arestaţi. n această situaţie, pentru a ne proteja, aviatorii, din grupul nostru, ajutati de colegii lor, paraşutiştii care păzeau televiziunea, au reuşit să dea citire “Apelului” pe postul naţional de televiziune.
    Revoltat că i perturbăm preluarea puterii politice, dar mai ales speriat că avem acces la cel mai important mijloc de informare publică, eşalonul doi comunist a hotărt să nlocuiască paraşutiştii aflaţi n dispozitiv de pază la televiziune, cu trupe de securitate. n replică, noi am redactat şi am trimis spre publicare un comunicat, prin care relatam, pe scurt, discuţiile cu Voican şi anunţam dispariţia casetelor cu nregistrarea ntrevederii.

    n faţa guvernului, cteva cadre militare, cu domiciliul n Bucureşti, stăteau n ploaie şi n frig. Ceilalţi plecaseră. Aşa ne-am nţeles, să rămnă doar un mic grup pentru a asigura, la nevoie, legătura noastră cu exteriorul.

    S-a informat grupul despre aducerea securiştilor pentru paza televiziunii, despre dispariţia casetelor, ct şi despre posibila nostră arestare pentru acuzaţii de ncercare de lovitură de stat. Prin sistemul de legături, specifice militarilor, Piaţa Victoria s-a umplut şi, acolo, n stradă, s-a luat decizia pe care iniţial nici unul dintre noi nu am dorit-o, şi anume, ieşirea la demonstraţie a armatei. n cteva ore, au venit mii de cadre militare.
    Prezenţa lor la demonstraţie era, după cum au declarat presei şi televiziunii, singurul mod de a arăta guvernanţilor, că noi, colegii lor, suntem reprezentanţii armatei, că dorim rezolvarea cererilor care frămntă organismul militar şi nu urmărim o lovitură de stat. Aici s-a greşit. Comuniştii aveau dreptate. Rezolvarea cererilor noastre echivala cu o lovitură de stat, fiindcă puterea politică pierdea instrumentele folosite pentru intimidare.

    Armata, prin menţinerea n structurile de conducere a vinovaţilor de crimele săvrşite n decembrie, nfricoşa numai la gndul că acei ticăloşi, şantajabili, pentru a-şi salva pielea ar fi fost n stare, la ordinul protectorilor, să execute foc asupra populaţiei. De asemenea, foştii miliţieni deveniseră inoperabili. Şefi şi colegi de-ai lor umpluseră puşcăriile, iar ei nu mai ndrăzneau să iasă din sedii, sau dacă ieşeau se dovedeau a fi ineficienţi.

    Le-a trebuit şi lor un conducător de talia celor din armată, ticălos, dar protejat ostentativ, capabil de orice, nimeni altul dect faimosul general Mihai Chiţac. Cum să fie nlăturat din fruntea ministerului de interne tocmai acela care prin exemplul personal revitaliza bastonul miliţianului? nsuşi faptul că unul dintre conducătorii reprimării timişoarenilor era n fruntea celor abilitaţi prin lege să restabilească ordinea şi liniştea publică, de asemenea, nfricoşa.


    Din cnd n cnd, cte un paraşutist din paza guvernului ne transmitea mesaje de ncurajare din partea celor de afară. Noi, timişorenii, eram flămnzi şi obosiţi. Duminică am călătorit toată noaptea cu trenul, iar acum călătoream prin labirintul scenariilor pregătite minuţios de puterea neocomunistă.

    Noaptea de 12 februarie a trecut greu. Generalii, care mai de care, unii ntr-un stil linguşitor, alţii dictatorial, ne cereau să părăsim incinta guvernului. Am reuşit, n ciuda acestor bruiaje psihologice, să ne organizăm ideile şi opiniile. Discuţiile purtate cu Voican ne-au experimentat. Am nţeles că aveam nevoie de un consens, n aşa fel nct să fim capabili să susţinem un dialog mai concis. Spre dimineaţă reuşim să adormim pe scaune.


    13 februarie 1990. Ziua este mohortă. Ploaia a ncetat, dar norii ameninţă cu o nouă repriză. Zi grea pentru cei aflaţi n faţa guver-nului, dar şi pentru noi.

    Ora opt. Ieşim la ferestre. Ne vedem cu cei de afară. Pentru prima dată se aude sacadat şi puternic: CU-RAJ! CU-RAJ!

    Ne ntoarcem n sală şi… aşteptăm. Aşteptăm răbdători, ca după şedinţa de constituire a Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, domnul Ion Iliescu să ne onoreze cu prezenţa. Gnduri deşarte. Preşedintele Iliescu a preferat să meargă la un concert. Era mai important spectacolul pentru dumnealui. Lume multă, ovaţiuni, popularitate… Ne-am aşezat n faţa televizorului, existent ntr-o cameră alăturată, şi priveam la veselia afişată de domnul Iliescu, ct şi la bezelele transmise de dumnealui celor care l aplaudau frenetic.

    Noi nu aveam motive de veselie. Priveam dezgustaţi. Comunsitul Ion Iliescu şi arăta adevărata faţă. Recupera aplauzele de care a fost lipsit pe vremea lui Ceauşescu şi la care a visat atta amar de vreme. Nu l interesa faptul că au murit oameni pentru ca el să preia puterea… Era beat de fericire… n schimb, grupul nostru a rămas tot n mediul cazon… cu generalii noştri. Cu ideea lor fixă. Să plecăm!
    Indiferenţa cu care ne-a tratat şeful interimar al statului le-a dat mai mult curaj domnilor generali şi i-a convins, dacă mai era cazul, ncă o dată, că sunt protejaţi.

    Primul intrat n scenă a fost generalul Dumitru Puiu. Acesta a ncercat o manevră abilă. A spus că problemele organizatorice ale aviaţiei au fost rezolvate n totalitate şi, deci, aviatorii sunt invitaţi să părăsească imediat clădirea şi să se deplaseze n garnizoanele de reşedinţă. Se urmărea dezbinarea grupului. Nu s-a reuşit.

    Cavalerii aerului au rămas fideli ideii afimate de colegul lor, locotenent-colonelul Cornel Şurcu: “Am venit mpreună, vom pleca mpreună. Ar fi un gest de laşitate părăsirea colegilor din trupele de uscat, iar noi nu suntem laşi. Nu ne confundaţi cu generalul Chiţac. De fapt, nu au fost rezolvate cererile din Apel, cereri care cuprind ntregul sistem militar şi nu specificul aviaţiei.”
    Puterea militară şi cea politică erau ncurcate. Nu puneam n discuţie nici o problemă de ordin material, şi, n acest caz, erau nevoite să abordeze chestiunile de substanţă ale sistemului militar.

    Un alt general, ieşit proaspăt de pe banda rulantă a avansărilor, doctor n filozofia marxistă, Lucian Culda, era singurul original. Nu l interesa poziţia noastră faţă de generalul Militaru, nu ameninţa, ci ne implora să renunţăm la punctul care prevedea desfiinţarea Direcţiilor de educaţie patriotică. Era disperat! şi pierdea pinea. Mic de statură, făcea eforturi deznădăjduite, ridicndu-se pe vrfuri n mijlocul grupului de generali, care l puseseră mai n coadă, să-l vedem şi să nu-l uităm. Cum să-l uităm pe ilustrul propagandist comunist?

    Generalul Horia Opruţa, reactivat şi dumnealui după 22 decembrie, a intrat spectaculos n contact cu noi. Sosit iniţial ca persoană particulară, ne-a cucerit. Vorbea frumos, lin, despre nobilele noastre intenţii, nenţelese de ceilalţi, ne asculta răbdător, cu atenţie, ce mai, pinea lui Dumnezeu! A ncercat n final să ne povăţuiască părinteşte că ar fi bine să ascultăm de cei n vrstă şi că ar trebui să mai reflectăm asupra acţiunilor noastre viitoare. I-am mulţumit pentru sfaturi, a plecat.

    După ctva timp a revenit, afişnd o figură gravă de ne-a amuţit pe toţi. nalt, poate prea nalt pentru trupul firav, grbovit, păr cărunt, pas nehotărt, priviri fără expresie, ţi da impresia că duce cu sine vestea sfrşitului lumii. S-a aşezat obosit, şi-a trecut minile prin păr, peste faţă, ne-a privit pe toţi, după care ne-a anunţat şoptit, dar cu glas hotărt: “Sunt noul comandant al Aviaţiei militare”.

    Vestea ne-a uluit pe toţi, nsă mai mult pe aviatori. Noi ceream trecerea n rezervă a celor reactivaţi şi dumnealui era unul dintre generalii reactivaţi. Momentul devenise penibil. n fine, domnul Opruţa ne-a mai produs o intensă stare emoţională. Fizionomia i s-a schimbat brusc, ochii fără vlagă au scos flăcări, vocea pnă atunci mieroasă a devenit stridentă şi autoritară: “Ordon aviatorilor să părăsească imediat clădirea.”

    Locotenent-colonelul Şurcu era palid. Ticul nervos de a-şi mişca picioarele căpătase un ritm frenetic. Mă mira faptul că nu i se transmitea mişcarea n tot corpul. De la bru n sus era stană de piatră. Generalul Opruţa aştepta plecarea aviatorilor, noi, cadrele din celelalte arme, aşteptam reacţia acestora faţă de ordinul primit, cnd, deodată, observ că picioarele lui Şurcu ncremenesc, după care i aud vocea pronunţnd hotărt : “ Domnule general, sunt nevoit să vă repet şi dumneavoastră, am venit mpreună, vom pleca mpreună, nsă nu a sosit momentul plecării, pentru că nu s-au rezolvat cererile din Apel.”

    Ca la comanda “Atenţiune!”, ne-am ridicat toţi n picioare. Era gestul prin care i-am dat de nţeles domnului general că ntrevederea cu noi a luat sfrşit.

    A plecat foarte furios. Era nevoit să se ntoarcă la ministrul Militaru şi să i raporteze eşecul. A fost numit comandantul aviaţiei, n schimbul promisiunii că ne va evacua din incinta guvernului. nsă, bătrnul general nu s-a dat bătut, ne-a pregătit … o surpriză.


    Seara, n jurul orei zece, generalul Opruţa şi Liviu Mureşan, consilierul premierului Petre Roman, nsoţiţi de un ofiţer n civil şi de cţiva soldaţi narmaţi şi echipaţi n ţinute de paraşutişti, au intrat n camera unde eram adunaţi, arbornd, pentru intimidare, un stil deosebit de dur. Soldaţii au rămas, cu armamentul la piept, să păzească uşa, n exterior, Liviu Mureşan şi generalul Opruţa au naintat n mijlocul ncăperii, iar ofiţerul n civil a nchis uşa n urma lui şi a rămas rezemat cu spatele de ea, cu picioarele desfăcute şi cu braţele ncrucişate la piept. Gestapo!

    i priveam uimiţi. Liviu Mureşan ne anunţă oficial că premierul Petre Roman a ordonat să fim evacuaţi imediat din clădirea guvernului şi, ca atare, să ne mbrăcăm şi să plecăm. Să nu i obligăm la alte măsuri. De asemenea, ne citeşte o repartiţie nominală pe hoteluri, cte 4-5 la un hotel. Practic mpnzeam Bucureştiul. Să putem fi ridicaţi rapid, fără multe probleme.

    Un ofiţer paraşutist din grupul nostru ncepe un dialog cu ofiţerul din faţa uşii. l ntreabă dacă este cumva securist, pentru că paraşutist nu poate fi, n nici un caz, fiindcă paraşutiştii nu ar fi venit să-şi intimideze camarazii. Mai mult, colegul pune mna pe telefon şi spune, cu voce tare, să fie auzit, că are intenţia să-şi cheme paraşutiştii aflaţi n paza clădirii guvernamentale pentru a-i legitima pe cei care sunt echipaţi n uniforme identice cu ale lor.

    Celui din faţa uşii i dispare brusc duritatea afişată pnă atunci. ncepe să să se fstcească şi, cu glas tremurător, ne mărturiseşte că este ofiţer de securitate cu misiuni de pază a demnitarilor. El are doar obligaţia, mpreună cu soldaţii de dincolo de uşă, să-i asigure doar protecţie domnului Mureşan şi nicidecum să acţioneze, n vreun fel, mpotriva noastră.
    Atenţi la discuţiile purtate cu ofiţerul nsoţitor, generalul Opruţa şi consilierul Mureşan şi-au dat seama că, atta timp ct dispăruse intimidarea, prezenţa lor acolo nu şi mai avea rostul. Au plecat brusc, fără să ne mai adreseze nici un cuvnt.

    14 februarie 1990. Dimineaţa. Ziua se arată a fi senină. Militarii din exterior ne aduc ziarele. Două articole din cotidianul “Romnia Liberă” ne atrag atenţia:

    Vnzoleala generalilor-cap-IV-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC (UR-VP-ND-015A)
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 06-06-10 at 04:31 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

  2. #2

    Post n docilitatea lor, comandanţii au adoptat o poziţie gravă pentru instituţia militară

    “ COMUNICAT AL M.Ap.N.

    n seara zilei de 12 februarie, un grup de ofiţeri, recomandndu-se ca reprezentanţi ai unor unităţi militare din garnizoana Timişoara, au difuzat la Televiziunea Romnă Liberă o listă cu revendicări care vizau activitatea instituţiei militare şi prin care se făceau aprecieri grave la adresa instituţiei militare, a unora din organismele şi personalităţile sale. Unele din lucrurile aduse n discuţie dovedesc o slabă cunoaştere şi nţelegere a realităţilor armatei. (Rompres)”


    “ BLAMAREA OFIŢERILOR NU A AVUT LOC

    Aflăm de la Constanţa: Marţi, 13 februarie, comandantul Marinei militare a dat ordin să se organizeze o manifestatare de protest mpotriva ofiţerilor aviatori care au apărut la Televiziunea Romnă Liberă luni seara, manifestare care să aibă drept scop o declaraţie de fidelitate faţă de ministru şi de condamnare a ofiţerilor care au cerut destituirea acestuia.

    n aceeaşi zi s-au adunat la Clubul Comandamentului marinei cadrele din Marina militară. Au votat pentru blamare şi fidelitate 15 ofiţeri, 5 au votat mpotrivă, 56 s-au abţinut. Deşi votul nu a validat blamarea, s-a trimis o telegramă de adeziune şi de fidelitate faţă de Ministrul apărării naţionale.

    n aceeaşi zi, comndantul Institutului de Marină din Constanţa a primit ordin să adune ofiţerii-profesori şi să se pună la vot fidelitatea faţă de Ministrul Apărării Naţionale şi condamnarea ofiţerilor aviatori care au apărut la televiziune luni seara. Din 70 de ofiţeri-profesori numai 4 au votat pentru, toţi ceilalţi mpotrivă.”


    n docilitatea lor, comandanţii au adoptat o poziţie gravă pentru instituţia militară. Supunerea la vot a menţinerii pe funcţie a ministrului apărării. Chiar dacă acţiunile noastre contestatare erau şi ele, la fel de grave şi de inedite pentru organismul militar, noi am procedat, nsă, corect, n mod ierarhic. Abia după ce dialogul din interiorul sistemului militar a eşuat, ne-am adresat acelei instituţii ierarhice care era abilitată să studieze cererile şi să ia măsurile n consecinţă.

    Chiar şi ieşirea n mass-media a fost provocată. Era pusă n joc libertatea noastră. Organismul căruia i era adresat “Apelul” şi discuţiile purtate cu Gelu Voican Voiculescu dovedesc faptul că noi, de la bun nceput, am considerat că demiterea ministrului apărării este exclusiv atributul guvernului şi nicidecum al unui vot exprimat de militari. Mai mult, am propus ca n funcţia de ministru al apărării să fie desemnată o persoană civilă, pentru a ne alinia la standarde occidentale, dar şi pentru a prentmpina şi a elimina eventuale orgolii şi lupte interne. Aşa am gndit noi atunci.

    Inclusiv n interiorul nostru am păstrat cu stricteţe rigorile cazone. Prerogativele de şef nemijlocit al grupului, n vederea dialogului cu cei ndreptăţiţi să ne rezolve cererile, au fost preluate de locotenent-colonelul Cornel Şurcu ca fiind cel mai mare n funcţie şi grad dintre noi şi nicidecum prin vot.

    Demiterea ministrului apărării, n opinia noastră, prevenea destabilizarea sistemului militar. Şi am avut multă dreptate. Poziţia comandanţilor de mari unităţi, de a supune la vot menţinerea sau nu n funcţie a ministrului, a unui comandant militar, dovedea că organismul militar ncepea să se destabilizeze.

    Noua situaţie creată a convins guvernanţii că nu ar fi de dorit ca n armată să ia fiinţă tabere pro şi contra ministrului Militaru. n plus, armata a ieşit la demonstraţie n Bucureşti şi n Timişoara. Totodată, n semn de solidaritate cu omologii lor romni, aviatori din ntraga lume au demonstrat n faţa ambasadelor Romniei. Din aceste motive guvernanţii au hotărt să-şi trimită premierul să discute cu noi, atitudine pe care trebuiau s-o aibă de la nceput şi ar fi evitat, astfel, toate cele ntmplate.

    14 februarie 1990. Ora 12.00. ncepem discuţiile cu premierul. Petre Roman a sosit foarte mnios. S-a aşezat pe scaun, a cerut reprezentanţilor presei, radioului şi televiziunii să părăsească ncăperea, după care a trecut la monolog. Nu a fost şi nici nu este militar, ne-a mărturisit dumnealui, dar este familiarizat cu armata, pentru că tatăl domniei sale, Waltter Roman, a fost, acum 30 de ani, militar de carieră. Aşteptam să spună ceva şi despre aducerea comunismului n Romnia cu tancurile sovietice, eveniment la care “ilustrul” său părinte a contribuit din plin. A ocolit acest subiect. Probabil ne-a considerat a fi nişte novici n cunoaşterea istoriei.

    Premierul a vorbit, ca de obicei, foarte mult. Educaţia militară şi bunul simţ, faţă de funcţia pe care o ocupa, ne obliga să-l ascultăm, deşi realizam că timpul se scurge n defavoarea noastră. Cnd prindeam cte o pauză mai mare n monologul său, noi interveneam şi l aduceam, fin, diplomatic, la problemele noastre.

    A fost o discuţie dificilă. Domnul Petre Roman s-a dovedit a fi la fel de nverşunat mpotriva noastră ca şi generalul Militaru. Considera că nu suntem eşalonul competent pentru a reforma sistemul militar. Probabil că i parveniseră informaţiile necesare care dovedeau clar că noi nu făceam parte, ca şi guvernanţii, din nomenclatura eşalonului doi comunist, singurul eşalon, după gndirea lor, competent să guverneze şi să reformeze ţara şi, deci, implicit organismul militar.
    După ct se pare, era obişnuit, pentru unul ca dumnealui crescut n snul nomenclaturii comuniste, să considere că inteligenţa şi competenţa erau specifice doar lor, fiilor şi ginerilor de nomenclaturişti şi, chiar dacă făceam parte din generaţia dumnealui, ca vrstă, nu era posibil să existe, n afara grupului lor, alţi oameni la fel de bine sau mai bine pregătiţi dect ei.
    Discuţiile cu premierul s-au ncheiat şi, de comun acord, s-a redactat un Proces-verbal, care, prin conţinut, a sintetizat discuţiile n aşa fel, nct, să nu fie lezate nici una dintre părţi.

    ncep ezitările. Cadrele militare aflate n Piaţa Victoria stăruiau să nu părăsim clădirea guvernului, ci să rămnem pentru a avea o ntrevedere cu domnul Ion Iliescu. Stăruinţele lor nu puteau fi onorate. Puterea de decizie a prim-ministrului ţării ne obliga să acceptăm ntrevederea avută ca fiind, momentului contestatar, finală.
    Trebuia să dăm răgazul necesar pentru analiză. Am obţinut şi certitudine. S-a acceptat constituirea unei Comisii guvernamentale care să cerceteze evenimentele petrecute la Timişoara n decembrie 1989, n cadrul căreia erau incluşi trei din grupul nostru: locotenent -colonelul Cornel Şurcu, maiorul Octavian Chiriac şi maistrul-militar Traian Stancu.

    n aceeaşi noapte, am plecat la Timişoara cu un avion militar, pus la dispoziţie de noul comandant al aviaţiei, generalul Horia Opruţa, dornic să ne ndepărteze ct mai repede de Bucureşti. Orice ntrziere a plecării noastre i periclita funcţia abia căpătată.

    Vnzoleala generalilor-cap-IV-n docilitatea lor, comandanţii au adoptat o poziţie gravă pentru instituţia militară-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC (UR-VP-ND-015B)
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 06-06-10 at 04:31 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

Similar Threads

  1. Decembrie 1989 (IV): Armata nu a păzit obiective militare, suveranitatea ţării sau si
    By Sare'n Ochi in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 26-02-12, 06:06 PM
  2. Replies: 0
    Last Post: 23-02-12, 08:06 AM
  3. "Occidentul'' a murit! Bun venit n secolul 19!
    By Golem in forum Geopolitică-Geostrategie-Zone de interes si influentă
    Replies: 0
    Last Post: 20-11-10, 06:00 PM
  4. A venit stagflația! E deja vremea pentru ncă un deceniu pierdut?
    By Oerlikonn in forum Situaţia Romniei: criza identitară, politică, socială, sistemică
    Replies: 0
    Last Post: 25-10-10, 09:11 AM
  5. Unitati militare de etnie dacica din armata romana
    By Tricoderonga in forum Dacii Liberi-Dacia Traiana-Dacia Aureliana
    Replies: 0
    Last Post: 26-08-10, 11:14 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •