Results 1 to 7 of 7

Thread: Prologul genocidului pe scara nationala a inceput cu Basarabenii

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Exclamation Prologul genocidului pe scara nationala a inceput cu Basarabenii

    După revenirea ruşilor în Basarabia şi Bucovina de Nord, ruşii au arestat mii de români, i-au torturat şi condamnat sub pretextul că au colaborat cu autorităţile româneşti, pe teritoriu românesc şi au fost trimişi în lagăre de muncă forţată iar familiile despărţite şi trimise în Siberia, la Tomsk, pe Amur până în Camciatka. Paralel, în Noiembrie au cerut verbal guvernului român ca să restituie pe toţi locuitorii acestor provincii, deşi aceasta nu se baza pe nici un articol al Convenţiei de Armistiţiu. Guvernul Sănătescu a răspuns printr-o notă diplomatică bazată pe principiile legii internaţionale prevăzând dreptul la opţiune, socotit un drept natural al fiecărui individ. Comisia Aliată de Control (adică ruşii) au respins sugestia. Autorităţile sovietice au obligat autorităţile de poliţie românească să treacă la ridicarea forţată a basarabenilor şi bucovinenilor, provocând printre ei panică şi grave tulburări, înregistrându-se numeroase sinucideri, nevoind să părăsească România. În unele judeţe oamenii au fost legaţi şi ţinuţi timp de câteva zile în trenuri pregătite pentru trimiterea forţată în URSS.

    Guvernul român fără să-şi schimbe punctul de vedere privind respectarea dreptului la opţiune, a ridicat unele excepţii ce au fost înaintate Moscovei spre avizare urmând ca nici un transport să nu plece până la venirea răspunsului. Dar rusul, tot rus rămâne, fără cuvânt. Trenurile cu bucovineni si basarabeni au trecut frontiera si ducerea lor forţată a continuat, iar răspuns de la Moscova n-a venit. De reţinut că marea majoritate erau ţărani. Câteva zeci de mii.

    O altă categorie de cetăţeni români: şvabii şi saşii. Tot Comisia Aliată de Control printr-o notă a cerut ca între 10 şi 20 Ianuarie 1945, toţi bărbaţii în vârsta de 17 la 45 ani şi femeile de la 18 la 30 de ani, de origine etnică germană, indiferent de cetăţenie, să fie mobilizaţi la muncă. Deşi nu se spunea unde ei au fost ridicaţi si trimişi în URSS. Aceşti cetăţeni care numărau circa 500.000 persoane erau stabiliţi de secole (în Banat de 2 veacuri, în Transilvania de 7 secole) făcând parte din existenţa reală a naţiunii române, de care sunt legaţi în întregime şi ridicarea lor ar perturba în mod foarte serios toate ramurile de activitate a Ţării (armată, industrie, comerţ, activitate bancară, agricultură...) prejudiciind obligaţiile ce decurg din obligaţiile de armistiţiu. Guvernul român printr-o notă înaintată Comisiei Aliate de Control (adică ruşilor) au motivat greutăţile ce survin din aplicarea acestei note de suferinţa mutării în plină iarnă" a unei populaţii la o distanţă atât de considerabilă de casele lor, sau suferinţa familiilor despărţite, şi a cerut diminuarea cât de mult cu putinţă. Bineînţeles că şi această notă a rămas fără răspuns, ca în cazul basarabenilor şi a urmat tragedia.

    În "Cuvântul înainte" al prof. univ. Paul Philippi la broşura "VAGOANELE MORŢII" (de I. Mărginean) scrie: "În ianuarie, 1945 peste comunităţile germanilor îmbăştinaţi în România s-a prăvălit o catastrofă din care nu au reuşit să-şi revină nici până azi; în gerul Bobotezi, toţi bărbaţii între 17 şi 45 de ani şi toate femeile între 18 şi 30 de ani, în total în jur de 70.000 persoane au fost ridicaţi, adunaţi în centre de colectare, apoi înghesuiţi în vagoane de vite şi transportaţi în minele din Donbas sau Urali la muncă silnică de "reconstrucţie". Mulţi au murit acolo în urma inaniţiei, a bolilor sau în accidente..."

    Cercetătorul Luziann Geier, în organul şvabilor bănăţeni "BANATAR POST", nr. 5/5-03-2004 în articolul "Când mint documentele oficiale" aduce rectificări la documentele oficiale care indică 5.132 şvabi găsiţi în Arhive din Timişoara, iar realitarea e alta. Iată: Din Biled deportaţi 558 iar în documente 260; din Varias real 370 iar oficial numai 194; Nitchişoara real 348 iar oficial 116; Lovrin real 328 şi oficial 109 şi continuă, în plus aducând ca exemple şi alte comune netrecute dar cu tribut de sute de şvabi deportaţi. Faţă de cifra oficială mincinoasă, Luzian Geier arată în articol că au fost deportaţi în URSS între 30.000-32.000 şvabi. Redactorul Franz Schuttack este de părere că în URSS au fost deportaţi 35.000 de şvabi bănăţeni, 15.000 de şvabi din regiunea Satu Mare şi 30.000 de saşi transilvăneni şi alte regiuni (Bucureştii propiu-zis, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova, etc.).

    Pe drept cuvânt ne întrebăm "Când şi de ce mint documentele oficiale?" Răspunsul e clar, regimul comunist s-a bazat pe minciună, fals, învrăjbire, tortură, crimă ... pentru destrămarea statului.



    Cei fără neam şi dumnezeu

    " Cei fără neam şi dumnezeu " aşa cum i-a botezat poporul , au pornit să aprindă focul în ţară şi s-o înece în sânge. O mâna de inşi conduşi de doi venetici Ana Pauker şi ungurul Luca, caută prin teroare să supună neamul...", au fost cuvintele prin care Primul ministru, generalul Nicolae Rădescu s-a adresat poporului român, în ultimul discurs pe 24 Feb. 1945.

    In ziarul Scânteia, Silviu Brucan caracteriza pe premierul Rădescu după intervenţia radiodifuzată, drept "un discipol al lui Himmler". Dar discipolii lui Stalin veneau la Bucureşti pe 7 Martie 1945 ca să pună în aplicare metodele lui Himler care erau staliniene.. In delegaţia moscovită venită să comunice începutul comunizării României prin impunerea planului de 3 ani, se afla şi Suiam Berezinschi, trimisul special al lui Stalin. Printre instrucţiunile primite de Ana Pauker şi Constantin Pârvulescu si care ne interesează în asaltul asupra ţărănimii se numără:
    - Desăvârşirea reformei agrare prin confiscarea marilor moşii şi ruinarea moşierilor.
    - Micile gospodării ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru a-i lipsi pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul colectivist.
    - Abdicarea Regelui şi exilul Familiei Regale.
    - Suprimarea partidelor istorice, prin arestarea, uciderea şi răpirea membrilor lor.
    - îndreptarea populaţiei rurale spre industrie....


    Ca după modelul sovietic ţărănimea trebuia înfrântă şi înfometată, ea fiind pătura majoritară, producătoare de bunuri alimentare, planificată să ajungă o masă de sclavi care să muncească pentru ocupant prin intermediul clasei conducătoare, al nomenclaturii româneşti instalate de Vâşinschi. În prima şedinţă a guvernului impus, Petre Groza a spus că prima prioritate este reforma agrară urmată de organizarea poliţiei şi jandarmeriei instrumentele de menţinerea ordinei la sate. Acestea însă erau "sabotate" chiar de sovietici care urmăreau reducerea efectivelor iar pe de altă parte refuzau să admită guvernului instalat de ei dreptul de a lua decizii legate de instituţiile de ordine publică. In Moldova de exemplu se înfiinţaseră la sate gărzi cetăţeneşti din oameni de proastă calitate numiţi de ocupant. Odată cu reducerea substanţială a jandarmeriei se amplificaseră dezordinile la sate unde nemulţumirile se observau printre gospodarii şi oamenii paşnici, ale căror agoniseli rămăseseră la discreţia răufăcătorilor.

    Imixtiunea brutală a autorităţilor sovietice se făcea simţită mai ales în Moldova şi Ardealul de nord, cu toate că acesta fusese retrocedat. Revenirea autorităţilor româneşti era stânjenită. Oltenia era sub teroarea rusească creându-se o bază de aprovizionare a frontului din Iugoslavia şi pe lângă instalarea unui comandament NKVD condus de V. Petrov se mutase şi Divizia 5 aviaţie de garda condusă de mareşalul Golovanov dislocat cu personalul de la aerodromul Kalinovka la aeroportul Craiova, creându-se Comitetul de Stat al Aprovizionării sub direcţia Comisariatului Poporului pentru Apărare al URSS.

    La desfăşurarea teroarei în teritoriu şi-au dat concursul Dănescu (şef Siguranţă, Ile Badica (zugrav) Cestorul Craiovei), popa Cumpănaşu (aceştia doi ajungând generali), av. Costel Dianu (ajuns colonel), şi alte cozi de topor. Pe aceste teritorii neeliberate de frică şi teamă, inoculate cu minciună, delaţiune şi trădare specifice comunismului s-a trecut la reforma agrară care s-a făcut cu abuzurile specifice sistemului. Ce le-a dat n-a fost de durată, după cum o să vedem, pentru că au fost obligaţi să intre în întovărăşii şi în continuare în colective, ducând în plus şi ce mai avuseseră înainte şi atelajele. La 6 săptămâni după reforma agrară s-a stabilit cadrul juridic pentru reprimarea "speculei ilicite şi sabotajului economic", reglementându-se pe 16 Iulie circulaţia si vânzarea produselor agricole, adică pe "ţărăneşte" statul devenea singurul cumpărător al produselor agricole, lăsând producătorului un disponibil pentru necesităţile gospodăriei şi ochii ca să plângă decăderea în care fusese aruncat.

    După trei zile a urmat Decizia Preşedinţiei Consiliului de Miniştrii nr. 2339 prin care ţăranii erau obligaţi să predea statului grâu, orz, secară, orzoaică şi ovăz. Şi obligaţiile, fiindcă numai acestea erau oferite de stat au continuat cu predarea seminţelor Institutului Naţional al Cooperaţiei, şi vânzarea meiului, mazării, fasolii, lintei şi altor produse către armată. Pe 13 octombrie 1945 producătorii de seminţe oleaginoase erau tot obligaţi să predea cantităţile deţinute Institutului Naţional al Cooperaţiei şi de data aceasta prin Dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Domenilor nr. 2583 li se lăsa producătorilor numai 60 de Kg de seminţe pentru "consumul propriu". De subliniat că un prim pas se făcuse. Apăruse peste tot cuvântul de producător, al statului nu mai erau ţăranii Ţării. Aşa din dispoziţie în dispoziţie, la sfârşitul primului an al reformei agrare când au cules producătorii de toate numai pentru stat, pentru ei a rămas să ducă acasă mila comunistă.

    Politiceşte la sate se înfiinţase Frontul Plugarilor o "întreprindere" pentru ţărani cu material comunist fiindcă aceştia "îngroşaseră" numărul membrilor şi le luase conducerea în multe sate şi judeţe. Dar cum se obişnuieşte în acest sistem au început certurile între tovarăşii de drum. La Deva unde-şi avea conac Petru Groza, în Noiembrie s-a adunat comisia agrară a frontului plugarilor din Hunedoara şi a decis să abandoneze două ferme model. La această veste minunată, 200 muncitori membri de partid s-au repezit distrugând casele proprietarilor, sigilând avutul, pe proprietari împreună cu copii i-au alungat în stradă iar vitele au fost vândute; Zaroni, ministrul agriculturii a declarat că astfel de fapte subminează autoritatea organizaţiei denumită Frontul Plugarilor, unde numărul membrilor a scăzut simţitor. De fapt s-au retras comuniştii care le îngroşaseră numărul.

    Şi în Moldova multe organizaţii ale Partidului Comunist considerau că Frontul Plugarilor trebuie dizolvat fiindcă le încurcă lucrurile. La Breaza din Câmpulung Moldovenesc erau 200 comunişti în Frontul Plugarilor ca să inducă în eroare pe "producători" şi după mâna de ajutor dată de Vâşinschi era timpul să se afişeze ca membrii p.c.r., fapt ce a dus la pierderea influenţei asupra masei ţărăneşti şi a scăzut numărul membrilor de partid. La Gorj secretarul p.c.r. s-a prezentat la Congresul Frontului plugarilor şi a cerut ca preşedinte să fie ales un comunist fiindcă ei sunt marea majoritate în partidul lor. Congresul s-a închis. Cazuri de dizolvare a Frontului Plugarilor s-au petrecut şi la Rădăuţi, Dorohoi, Suceava, Botoşani.

    Acesta era partidul, fără aderenţi, care-l susţinea pe P. Groza, de fapt ca toate formaţiunile fantomatice anexate. Aceste lucruri sunt consemnate şi de Ivan Susaicov, general-colonel, locţiitor al preşedintelui Comisiei Aliate de Control. Cu aceste roade de belşug încheiem anul intrării oficiale în sistemul model ce va duce pe "producători" în neagra mizerie.

    Anul -1946

    Ţăranii intraţi sub domnia minciunii, crimei şi furtului voinţei naţionale. Era anul când s-au trezit din minciună. Sătenii comunei Bonţaieni din apropierea Cavnicului au fost duşi cu zăhărelul. Zahărul adus cu ocazia Crăciunului se distribuise numai celor înscrişi în Frontul plugarilor şi tot ei erau ocoliţi atunci când se strângeau animalele pentru armistiţiu. In schimb fraţii lor din com. Siseşti, la 4 km. depărtare, deşi s-au înscris 215 persoane în Frontul plugarilor, nu au primit nici zahăr, opinci, bocanci, şina pentru roţi, bumbac ... Revoltaţi că fuseseră minţiţi s-au retras din partid rămânând vreo 15-20.

    La Beliu lângă Ineu, jud. Arad într-o zi de târg oamenii au fost strânşi cu toba să asculte pe comunistul dr. Wexler care a început să le vorbească despre realizările F.N.D-ului, înainte de alegeri. Ţăranii auzind de ce este vorba au spart adunarea vociferând: Să ne laşi în pace cu revoluţia rusă. Mai bine spune-ne unde e bumbacul pe care ziceaţi că ni l-aţi adus de la ei, unde este sarea, petrolul, tutunul, îmbrăcămintea, încălţămintea, unde ne este libertatea, etc. Îi prinsese tocmai bine pe ţărani fiindcă pe 13 Septembrie după atâtea obligaţii ce le dăduse în 1945, Statul venise cu Legea nr. 212/1946 prin care stabilea sancţiuni penale, producătorilor care transportă cereale, făinuri şi produse supuse raţionalizării.

    Situaţia era generală în ţară, nu exista judeţ exceptat. Şi mai mult. Ţăranii din sate începuseră să ascundă cerealele în gropi amenajate în pământ, ca urmare a zvonurilor că după alegeri se vor confisca cerealele şi se vor fixa impozite excesiv de mari ca să le poată lua pământul ce-1 dăduseră prin reformă. Groaza intrase în ţărani, pe bună dreptate, deoarece în multe părţi s-au produs crime. Pe 9 Aug. 1946 a fost împuşcat Gheorghe Mihai, omul satului Vâlsăneşti ajuns avocat şi venit să le vorbească consătenilor la Piteşti. A fost omorât în Tribunal, acolo unde ar fi trebuit să se împartă dreptate şi aceasta s-a făcut în timp ce pe trotuar se afla Constantin Doncea şi Nicolae Ceauşescu cap de listă la comunişti, în jud. Argeş. Şi cu această ocazie au mai fost morţi şi ţărani numeroşi răniţi.

    La Suceava, în celălalt colţ de ţară fusese omorît în casă Traian Ţăranu,pe l9 Iunie 1946, fiindcă îl găzduise pe Ion Mihalache şi pe ziaristul american Ruben Markam. Acţiuni de o cruzime nemaiîntâlnită s-au produs în toata ţara şi la unele au luat parte şi sovietici. Pe ţărani, după ce au fixat alegerile într-o zi de lucru, Marţi 19 Nov. 1946, i-a împrăştiat la secţii de votare unele la 50 km sperând că nu se vor duce. S-au înşelat. Ştiind că este în joc situaţia lor viitoare, ţăranii s-au deplasat şi nu au părăsit secţiile de votare pînă după numărătoare, care s-a dovedit a fi o farsă... Ce a urmat a fost de neimaginat şi nemaîntâmplat în lume. A fost depăşită şi previziunea lui Stalin că rezultatul contează de cine număra voturile. N-a mai fost posibilă numărătoarea şi tot Moscova a găsit soluţia: s-a comunicat ambasadorului Serghei Kavtaradze să se inverseze cifrele şi s-au dat formaţiunilor comuniste procentul de 80% obţinut de Maniu. Votul Naţiunii române a fost furat cu neruşinare.

    Indignat, Burton Berry, reprezentantul politic al Statelor Unite la Bucureşti, pe 23 Nov. 1946 trimitea telegrama cu conţinutul: "Guvernul Groza a falsificat alegerile şi şi-a bătut joc de notele noastre de protest. Aceasta ne obligă să refuzăm a accepta rezultatul acestor alegeri falsificate."

    Cei doi Ctitori de Ţară impresionaţi de încrederea ce le-a acordat-o poporul român, i s-au adresat: Iuliu Maniu, prin Manifest: "Către voi, milioane de Cetăţeni si Cetăţene care, cu sufletul încălzit de dragostea de Neam şi Tară, v-aţi dus la urne să vă spuneţi voinţa voastră cinstită despre felul cum trebuie şi de către cine trebuie să fie cârmuită această Ţară, ne îndreptăm cuvântul nostru de mulţumire şi admiraţie. De mulţumire pentru că aţi dat ascultare chemării noastre, care s-a adeverit că este una cu voinţa Ţării, de admiraţie pentru că în vremurile acestea de grea prigoană a tuturor libertăţilor aţi mers ca nişte eroi legendari expunându-vă bunurile şi viaţa ... Acuzăm acest Guvern al terorii, dictaturii şi reacţiunii că a călcat în picioare legile Ţării, libertatea Neamului Românesc, drepturile individuale şi colective ale poporului... Toată admiraţia şi recunoştinţa noastră o închinăm ŢĂRĂNIMII care s-a ridicat, uriaş zăgaz de oţel, opunându-se celor care voiau să cheltuiască atât de ieftin independenţa noastră naţională..."

    Tot printr-un Manifest s-a adresat şi Constantin C.I. Brătianu: "Vouă tuturor vă mulţumesc în numele Partidului Naţional Liberal... La capătul unui lung şir de fărădelegi, ameninţare, violenţe, arestări, crime, falsuri zdrobit de hotărârea cu care voi v-aţi apărat drepturile cetăţeneşti şi cu care aţi dat încrederea voastră opoziţiei naţionale, Guvernul, pe care ţara nu l-a vrut, a măsluit în Birourile Ministerului de Interne, nişte rezultate care să-i prelungească o şubredă existenţă..."

    Au fost călcări peste trupul Ţării, dar faţă de această pângărire nemaiauzită şi nemaiîntâlnită de înaintaşii noştri urmaşii ajunşi producători pe pământul strămoşesc, n-au mai putut răbda şi au ripostat imediat ce au aflat de la radio că una au votat şi alta a ieşit din urnă. Miercuri 20 Noiembrie 1946, ţăranii de pe Valea Chiuieştilor (pârîu ce se varsă în Someş la nord de Dej) au pornit cu mic cu mare înarmaţi cu furci şi coase, ca strămoşii lor de la Bobâlna să-şi ceară drepturile la oraş. Revolta a pornit din satul Olimeşti, unde s-au descoperit buletine de vot falsificate. Şirul la început s-a îngroşat în drum spre Măgoaja în timp ce studentul Rusu Gavrilă cu învăţătorul Nicolae Boldur au trimis să se tragă clopotele pentru alarmarea ţăranilor din satele Boiereşti-Someş şi Strâmbu. Spre o mie de ţărani se adunaseră până la Chiuieşti, unde clopotele la biserica ortodoxă au fost trase de Gavril Boto, iar la biserica greco-catolică de Gavril Stamate.

    Şeful postului de jandarmi Rohozeanu a încercat în zadar să-i oprească după cum zadarnică a fost şi încercarea de la podul din Căşei făcută de jandarmii alertaţi şi veniţi dinspre Dej cu maşina. Dar coloana s-a îngroşat şi cu ţăranii scurşi dinspre Catcău şi Săliştea făcând o mare de oameni la podul din Căşei. După ce s-au odihnit noaptea acolo, pe 21 Noiembrie au rupt firele telefonice, au scos stâlpi de telegraf din pământ şi au pornit spre Dej unde la podul de pe Someş îi aştepta generalul Victor Drăgănescu.

    Revolta a fost potolită pe 27 Noiembrie când au fost arestaţi, învatatorul Ion Vesa din Căşeiu, preoteasa preotului Iorgu şi fostul ministru Ghiţă Popp, preşedintele organizaţiei judeţului Someş. Buletinele de vot falsificate, au fost coapte într-o pâine cât roata carului şi aduse plocon la legaţia americană. In acest an funest -1946- faţă de teama ţăranilor de colectivizare, partidul comunist a scos nişte instrucţiuni subliniind punctul de vedere al Anei Pauker care s-a dovedit mincinos: "Nimeni altul decât partidul comunist, atât de hulit de duşmani ca distrugător al proprietăţii, nimeni altul nu apără cu mai multă îndârjire proprietatea ţăranului, meşteşugarului, a micului comerciant... Trebuie risipită orice bănuială de intenţia de colectivizare a ţărănimii. S-a amestecat în aceste argumentări sterile acel "nătărău jovial... pungaş experimentat" cum era caracterizat de Archibald Clark Kerr(ambasadorul Marii Britanii la Moscova) care avea grijă să danseze cu râvnă şi voiciune la fiecare melodie pe care Vîsinscki are grijă să i-o fluiere şi acel Petru Groza declara şi el pe 2 Iunie 1946 în Scânteia: "...Datinile noastre strămoşeşti, trecutul nostru, Regele nostru, biserica noastră, proprietatea individuală sunt lucruri la care noi ţinem. Nu facem colhozuri, aşa cum vă sperie partidele istorice".

    Toate aceste minciuni neruşinate erau spuse pentru adormirea autentică în vederea câştigării alegerilor, pentru ca tot Ana Pauker (cetăţeană sovietică şi colonel în armata roşie eliberatoare) uitând acele vorbe spuse-n vânt, va declara pe 2 Oct. 1948 că "victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării". Dar până atunci, lacrimile din ochii ţăranilor şi mai ales ai ţărancelor nu se vor usca, iar brăzdarea obrazului se va adânci ca urmare a chinurilor şi durerilor prin care vor trece.

    Nu este de uitat genocidul la care erau supuşi fraţii basarabeni şi bucovineni, la cele 22.648 persoane deportate în Iunie 1941 se adăugau cei 15.550 din 1946 şi 21707 din 1947, vinovaţi în mare parte pe lângă originea românească şi de "agitaţie antisovietică împotriva livrărilor de pâine către stat". Aceste cifre sunt în afara celor exterminaţi în timpul foametei din 1946-1947 datorită colectivizării forţate. In "CARTEA MEMORIEI" realizată de Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei se spune un mare adevăr pe care ţăranul român l-a cunoscut pe trup şi sufletul lui: "În sat, cetatea rezistenţei de milenii a neamului românesc, comunismul a pătruns treptat, urmărindu-se degradarea acestui spaţiu spiritual, lichidarea proprietăţii şi colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti".
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 11-03-10 at 11:24 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Războiul Împotriva Ţărănimii

    La început a fost nevoie de "ceva" şi s-a inventat un cuvânt pe care l-au introdus în vocabularul limbii române: chiabur. Cuvânt străin ca origine, pe care l-au atribuit ţăranilor care munciseră şi-şi făcuseră un rost în viaţă, pentru ei şi familia lor. Cuvântul era în contradicţie cu cel de leneş ce caracteriza pe individul care avea aversiune faţă de muncă.

    Folosind intriga, cei trimişi de "maeştrii" Moscovei pentru a neferici şi poporul român, au găsit mijlocul să-şi învrăjbească pe cei trândavi care-şi irosiseră viaţa fără muncă, împotriva celor ce conservaseră patrimoniul material şi spiritual.

    Mai mult aceşti venetici, în postura de ocupant, tot unul care nu munceşte au dat "asistenţă proletară" îndemnându-i să ia cu forţa ceea ce nu li se cuvenea, dar râvneau. Acestora puţini li s-au alăturat de la oportunişti şi lichele până la "inteligenţii" dornici de o parvenire rapidă în posturi de conducere.

    Cam aşa a fost începutul, prin încovoiere şi înşelarea celor de bună credinţă prin minciună şi fals, în prima fază.

    Acum există un motiv de declanşarea ostilităţilor. Au sărit "muncitorii" în ajutorul ţăranilor trândavi şi în câteva duminici au luat drumul satelor să le repare uneltele. Erau însoţiţi de "călinescieni" care le propovăduiau celor din jur despre "lumina venită de la răsărit" şi fericirea ce-i aşteaptă prin unirea muncitorilor cu ţăranii, în timp ce se ascuţeau sapele si lopeţile....

    Mersul la sate Duminica mai avea un scop şi mai parşiv, de a sustrage pe ţărani de la Biserică...
    In numele celor "săraci" s-a început terorizare populaţiei şi acuzarea de "fascişti" şi "trădători" a celor ce încercau să-i combată cu date şi argumente pe cei numiţi de populaţie "Fără Neam şi Dumnezu."

    Apărarea ţăranului prin cote a devenit şi mai asupritoare, de clasă accentuându-se, la care s-a adăugat seceta nenorocită ce a venit tot de la răsărit, făcând pe Moldoveni să umble cu sacii pe mână în căutarea hranei. Nu pot fi uitate acele peregrinări, în necunoscut, cu trenurile foamei.

    Guvernul în loc să vină în sprijinul celor loviţi de această dramă, a venit după modelul sovietic, ci o nouă povara "introducerea unei cote obligatorii de grâu pentru asigurarea pâinii orăşenilor."

    Inflaţia generată şi dirijată de politica economică atinsese cifre incredibile în raport cu veniturile. Iată un exemplu grăitor de la sfârşitul anului 1946 până în primăvara următoare adică de pe perioada furtului alegerilor până la arestarea lui Iuliu Maniu;

    Un învăţător începător avea în primul an 200.000 lei pe lună, iar directorul de şcoală primară cu două gradaţii primea o jumătate de milion, la ţară.
    Un student ca să înveţe, bursier pe bază de examen, primea 80.000 pe lună.
    Pe piaţă brânza costa între 250.000 si 300.000 lei, mălaiul 50.000 lei kg., cartofii 55.000 lei kg, strugurii 50.000 lei, iar usturoiul peste 100.000 lei kg.

    Şi cotele de grâu au crescut din nou în 1948, şi cele de carne la fel.
    Pentru veridicitate dau relatările învăţătorului Gheorghe Popa, directorul şcolii din comuna Basăşti de pe valea Tazlăului, din judeţul Bacău, care trecuse prin două războaie mondiale, dar aşa ceva nu văzuse, şi nici nu îşi imaginase că se poate petrece într-o ţară aşa de bogată ca România.

    "Cotele au fost în aşa fel mărite încât nu producea pământul cât trebuia să predau. Obligativitatea de predare a laptelui Întrecea cu mult cantitatea pe care o puteam mulge dela cele două vaci. De asemenea trebuia să predau bovine şi ovine pentru a acoperi cota de carne la care eram impus. Pentru a face faţă cumpăram de pe piaţă animale, la preţuri foarte mari. Sumele primite pentru produsele predate erau foarte mici, bani daţi în bătaie de joc.
    De teama închisorii trebuia să acopăr cotele impuse. Anii următori au adus noi măriri de cote şi mai drastice.

    In doi ani consecutivi, 1947, 1948 mi s-a luat tot grâul de la arie, fără să-mi se lase vreun bob. Şi anul următor trebuia să fac însămânţările tot sub ameninţarea închisorii. Aveam obligaţia să predau 700 kg. de ceapă iar eu pusesem numai un răzor. A trebuit să trimit la Batineşti în judeţul Putna ca să cumpăr cantitatea cerută, iar costul a fost cât al unei vaci bune de rasă Simental.

    Eram obligat să dau circa 20 de litri de lapte pe zi de la 2 vaci pe care le aveam. Am fost nevoit sâ trimit la Moldova Noua (Suliţa în Bucovina) pentru a cumpăra unt ca să predau în contul laptelui. Pentru a face faţă obligaţilor mi se lichidase totul.

    Dar nu aceasta mă îngrijora şi nici arestarea nu mă înspăimânta, ci faptul că prin lipsa mea vor fi obligaţi copiii mei să predea cotele. Ei erau studenţi la Iaşi, expuşi exmatriculării şi arestării pentru nepredare. Deci pierdeau anii de studii. Pământul nu vroiau să-l ia. Diabolic sistem."

    Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0010]
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  3. #3
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Spicuiri după seceratul din 1947

    Învăţătorul Marin Ghinea, trecut prin două războaie mondiale, povesteşte: "La sfârşitul lui Iunie 1947, în sudul Olteniei lumea adunase grâul la maşinile de treierat şi-l aşezase în stoguri.în comuna Rast din judeţul Dolj, aşezată la 17 km. sud de Băileşti, ţăranii n-au mai vrut să-l treiere. Imediat au fost anunţate autorităţile şi la faţa locului şi-a făcut apariţia prefectul Cumpănaşu, fost preot răspopit, fără vocaţie pentru altar, dar cu daruri ascunse ce l-au propulsat până la gradul de general de securitate.

    Venit la faţa locului, a început să discute cu ţăranii pentru a-i convinge să înceapă treieratul. Deoarece cotele prea mari reprezentau motivul, mai mari chiar decât producea pământul (fiind după marea secetă din 1946), prefectul le-a explicat că este o datorie patriotică, către stat, ca toţi să şi-o achite.

    -Bine, bine, au zis oamenii, să o achităm, dar când nu avem să luăm nici pentru sămânţă, cu ce să achităm ?
    Atunci moş Ion a ieşit din rândul oamenilor şi a grăit:
    - Domnule prefect, oamenii nu că nu vor să treiere, fiindcă toţi o s-o facă, dar le este teamă că li se iau şi paiele.
    - Nu, oameni buni, nu vă ia nimeni paiele, a răspuns prompt părintele prefect!
    - Vedeţi fraţilor, a intervenit moş Ion, c-o să vă duceţi cu paiele acasă, după un an de muncă şi cu sacii goi pe mână !?
    A înghitit-o Cumpănaşu, oamenii i-au râs în nas, dar aceasta a fost realitatea crudă, a încheiat învăţătorul Marin Ghinea povestea pe priciul din Jilava."

    El fusese "depistat" ca instigator, ca fost naţional ţărănist, deşi nu fusese la aria de treierat. Pe câmpia bihoreană, în apropiere de vărsarea pârâului Holod în Crişul Negru, locuitorii satelor Câpâlna, Ginta, Chesa şi Rohan au refuzat să treiere cerealele. Secretarul unei comune, care i-a ameninţat şi a încercat să-i forţeze să înceapă treieratul, a fost băgat în toba batozei. Prefectul judeţului, venit să intervină pentru liniştirea spiritelor şi începerea treieratului, a scăpat fugind pe fereastra din spatele primăriei. Maşina i-a fost răsturnată şi incendiată. In faţa acestei situaţii, autorităţile locale au pactizat cu ţăranii locului.

    Paul Andrei, alias Polak, primul procuror de la Oradea, a trimis imediat la faţa locului pe unul dintre procurorii subalterni care nu era membru de partid (cu intenţia de a-l compromite şi scăpa de el), însoţit de o companie de jandarmi, în majoritate subofiţeri, cu echipament de luptă (carabine, mitraliere) sub conducerea şefului legiunii de jandarmi din judeţul Bihor.

    Intr-una din comune în care a ajuns, ţăranii (bărbaţi, femei şi copii) înarmaţi cu bâte, coase şi furci erau pregătiţi pentru înfruntare.
    Procurorul delegat şi comandantul legiunii, înconjuraţi de cercul de protecţie alcătuit din jandarmi, erau în faţa primăriei încercând să discute.

    Cercul din ce în ce se strângea în jurul lor sub presiunea mulţimii care vocifera împotriva cotelor, strigând că nu dau grâul ca să meargă în Rusia, sau în altă parte. În acelaşi timp se aduceau insulte procurorului Polak, un zbir lipsit de caracter, care, după ce fusese acuzator public la Cluj şi se pretase la falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, încerca acum să le ia ţăranilor prin forţă, rodul muncii lor chinuite. Vestea despre fărădelegile lui Polak se dusese peste tot.

    Comandantul legiunii de jandarmi, înspăimântat de proporţiile revoltei şi în imposibilitatea de a începe o cercetare pentru descoperirea "instigatorilor", a cerut procurorului autorizaţia de a deschide focul.

    Procurorul, magistrat de carieră, dându-şi seama de nemulţumirea ţăranilor care avea o bază logică, a refuzat solicitarea căpitanului, a înlăturat cercul de jandarmi şi a ieşit în faţă adresându-se mulţimii:
    - Oameni buni, eu nu sunt procurorul Polak. Sunt român şi am venit să vă ascult durerile şi să discut cu nişte români, mă numesc Ion Musculiu.
    -Auziţi mă, că nu e Polak ! strigau oamenii şi încercau să potolească femeile care erau mai arţăgoase. După ce procurorul Ion Musculiu le-a explicat că nu a venit să facă arestări, ci ca să lămurească lumea că obligativitatea cotelor este o consecinţă a despăgubirilor de război, s-au auzit voci din mulţime:
    - Dar Basarabia şi Bucovina nu sunt cotă destulă pentru nesăţioasa Rusie ?!
    - Dar mie cine îmi dă cotă pentru bărbatul care mi-a murit şi m-a lăsat cu o casă de copii ?
    Procurorul le-a spus că nu e normal să fie aşa de mari cotele şi probabil s-au făcut greşeli la aplicarea lor. Le-a promis ca o să aducă la cunoştinţă această situaţie spre a fi rezolvată.
    Mulţimea s-a liniştit şi a încercat să se retragă, dar nu prea mult, urmărind intenţiile domnilor de la oraş în care nu mai aveau încredere.

    Cele zece camioane cu jandarmi au părăsit comunele nemulţumite, fără a se fi produs vreun incident.
    Procurorul Ioan Musculiu a fost învinuit că a compromis acţiunea guvernului deoarece nu a operat arestări. În luna februarie următor a fost scos din magistratură, cu un lot de epuraţi.

    Procurorul şef Andrei Paul(Polak) afirma atunci că justiţia va trebui să treacă în totalitate în mâinile poporului şi că Lucretiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei, era deja condamnat la moarte la aceea oră, aşteptându-se doar momentul arestării şi executării hotărârii de partid.

    Poziţia procurorului şef era solidă şi avea acces la unele informaţii confidenţiale din cercul iniţialilor vremurilor "noi". Multe se spuneau şi despre soţia lui, care trecuse prin lagărele naziste şi mai executase 3 ani în România, pentru crime împotriva umanităţii.
    Până la urmă, nici Polak n-a mai fost procuror şef... a înaintat pe linie moartă. Am insistat asupra acestui incident, pentru că reprezintă preludiul revoltelor sângeroase din câmpia bihoreană care vor înroşi anul 1949.

    O altă pacoste pe capul ţăranilor a fost aceea a conducătorilor locali. Au fost făcuţi preşedinţi de sfat (primari) şi preşedinţi de colectiv dintre oamenii cei mai decăzuţi, dintre care foarte mulţi nu ştiau să iscălească decât cu degetul, iar alţii îşi băuseră tot ce câştigaseră până şi bucata de pământ moştenită. Partidul comunist îi socotea proletari "exploataţi" de chiaburi, adică de oamenii care munciseră şi agonisiseră pentru familie şi copii.

    De aceşti nenorociţi, ca şi de alţii, puterea populară s-a folosit cât au avut nevoie şi după aceea i-au dat afară ca incapabili şi unii au ajuns la închisoare.

    Pentru a ilustra începutul vieţii noi la sate, trebuie relatată situaţia din comuna Vânători, identică cu a sute de alte comune, cu alte nume.

    Acolo a fost făcut primar Filip Niţă, un om sărac, căruia îi plăcuse vrajba, ştia însă numai să semneze, dar nu reuşise să-şi cumpere nici încălţăminte. Când sorţii au căzut asupra lui, s-a dus la primărie în picioarele goale ca să se instaleze. Domnul primar Filip Niţă avea şaretă la dispoziţie şi se plimba prin sat ca Vodă prin lobodă, căci îi plăcea să fie mândru. Când a venit vremea să meargă la raion pentru instructaj, adică să primească dispoziţii, l-a luat secretarul Vasile Coman şi l-a dus într-o prăvălie cumpărându-i nişte papuci de cauciuc, din fondul primăriei, fiindcă "nu se face să mergi desculţ, nea Niţă !"

    Si într-un an de zile, cei doi au lichidat averea încredinţată.
    Venea Vasile Coman şi-i dădea să iscălească lui nea Niţă câte un bilet, ba pentru un miel, ba pentru o oaie, ba nişte brânză, că cer cei de la raion. De fapt ei îl puseseră în funcţie şi cum să nu le dea şi lor, să-i omenească ?

    Dar dacă şefilor le dă, de ce să nu mănânce şi ei o bucată de miel, că n-o fi foc? Fată oaia altul la primăvară. Si se-ncingea o masă tovărăşească, udată din belşug, fie cu ţuică, fie cu vin.

    Aşa au dus-o până-n primăvară când au constatat că nu mai avea cine făta. Lichidaseră averea tovărăşeşte.
    Au fost aduşi alţii mai cu experienţă s-o refacă... şi ciclul continua...
    La Purani, pe valea Glavaciogului puseseră primar pe Ion Savu, tot desculţ şi tot fudul, iscălea cu degetul.


    Izbucnirea Nemulţumirilor

    In derâdere, Gheorghiu Dej declara pe 21 feb.1948 că este "necesară întărirea economică a micului producător", căruia de fapt i se luase până şi dreptul de a-şi valorifica produsele dacă i-ar mai fi rămas după atâtea obligaţii, impozite şi cote ce urma să le achite.
    Guvernul, care fixa obiectivele economico-politice şi dădea directive, a înfiinţat „Comisia de Stat a planificării" care, pe 6 iulie 1948, a publicat în Monitorul Oficial nr.153, regimul de colectare al cerealelor.

    La art.2, alin.5, parcă în bătaie de joc se menţiona: „Cantităţile de predare vor reprezenta o parte din prisosul de cereale, restul rămânând la dispoziţia producătorilor pentru sămânţă, consum sau vânzare". Iar la articolul 8, alineatul 1, se preciza "Colectarea se va face direct de la batoză".

    In schimb, oamenii plecau cu sacii goi pe mână, de la batoză. Teroarea se instalase deja peste ţară şi era continuarea celei din 1947.

    Încă din martie au început arestările în înscenarea procesului "Mişcării Naţionale de Rezistenţă" conduse de inginerii Alexandru Pop şi Ion Bujoiu şi a culminat cu arestarea pe 15 Mai 1948 a 4000-5.000 de legionari.

    Această acţiune declanşa preludiul valurilor de arestări ce nu vor conteni până în 1964 şi care va constitui totodată naşterea nucleelor de rezistenţă armată din munţii României împotriva jafului dezlănţuit de comunişti asupra satului românesc.

    Era o reacţie faţă de abuzurile care se intuiau că vor fi prin declaraţiile permanente ale conducerii impuse, faţă de introducerea modelului sovietic în societatea românească.

    Sistemul de obligaţii de tot felul impus clasei ţărăneşti la care se adăugau sancţiunile foarte aspre cu închisoarea pentru neîndeplinire, era un prim semnal la ce se putea aştepta ţăranul român.

    Declaraţiile făcute după "eliberare" în favoarea lor fuseseră vorbe goale, pentru amăgire până ce vor lua toate frânele puterii în mâini.
    După ce i-a sărăcit, acum în 1948 se trecea la accentuarea fazei întovărăşirilor şi a distrugerii răzoarelor dintre proprietari. Era evident ce se urmărea.

    S-au pregătit activişti dintre muncitorii din întreprinderi, care alături de cei de la raion au pornit ca lăcustele asupra satelor, după culesul recoltei şi înaintea arăturilor de toamnă, în vederea însămânţărilor. Era normal ca să se producă reacţii ţărăneşti.


    Revoltele din judeţul Prahova-Comuna Luloiasca


    În data de 24 septembrie 1948, la primăria comunei Loloiasca au venit şi membrii organizaţiilor de masă din comuna Tomşani-Magula, unde îndrumătorii de partid comunist, Vişineasu Vasile şi Herţoiu Ioan de la Plasa Urlaţi, au prelucrat conform hotârîrilor de la judeţeană Prahova, problema asolării şi comasării prin desfiinţarea răzoarelor. Cu această ocazie, în această şedinţă restrânsă, li s-a spus că acesta este primul pas spre colhoz.

    S-a hotărât ca în ziua de 26 septembrie să se ţină adunări cu ţăranii din comuna Loloiasca şi satul Magula pentru a se lămuri lumea cu privire la desfiinţarea răzoarelor şi comasare. Comuna Loloiasca era situată la circa 12 km de Urlaţi, pe şoseaua Ploieşti-Buzău şi foarte mulţi ţărani din comună erau şi muncitori la Ploieşti sau la sondele petrolifere care tocmai se naţionalizaseră pe 11 iunie 1948.
    In dimineaţa de 26 septembrie, primarul Duţu Constantin a trimis pe gardianul primăriei să anunţe că la ora 10 va avea loc o adunare la şcoală cu îndrumători de la plasă şi judeţeană în vederea însămânţărilor de toamnă.

    La venirea delegaţiilor, nu au găsit pe nimeni la şcoală. Ţăranii erau în faţa cârciumii şi dezbăteau ei ceea ce ştiau că le vor spune domnii de la oraş. Grupul era destul de mare, 40-50 săteni şi agitat de problemele ce îi aştepta.

    Când au venit îndrumătorii, ţăranii erau înfierbântaţi cu primarul, căruia îi strigau: "Noi muncim pământul, noi producem grâul şi domnii de la oraş îl mănâncă, iar nouă care muncim la oraş nu ne dă pâine pentru că avem pământ. Ei au pânză şi încălţăminte pe cartelă iar noi nu avem cămăşi pe noi şi umblăm desculţi".

    La apariţia "politrucilor", au început să spună că nu vor colhoz ca în URSS, să umble cu tinicheaua legată la brâu,că ei nu desfiinţează răzoarele...

    Alţii l-au prins pe Manea Minea, care fusese trimis de primar să ia măsura la nişte parcele cu grâu, şi după ce l-au întrebat de ce măsoară pământul altora, l-au bătut.

    S-au dus la primărie şi i-au luat la goană pe veneticii veniţi pentru a le strica viaţa şi liniştea lor. Noaptea au venit de la Securitate şi au arestat pe Tudose Marin, Tudose Tănase şi Burlacu Marin şi i-au dus la Securitatea din Ploieşti, de curând înfiinţată. Au fost anchetaţi numai cum Securitatea ştie s-o facă, de locotenentul Vasile Gheorghe şi, după ce i-a încadrat ca instigatori, le-a făcut dosar de trimitere în judecată pe care l-a semnat şi lt.col. T.Dincă pe 4 Nov.1948.

    Si au zăcut prin Securitatea Ploieşti şi închisoarea Târgşor până în luna Februarie 1949, când au fost trimişi în judecată la Tribunalul Militar Braşov.

    Satul Magula

    Satul Magula se găsea situat la 4 km. sud de Loloiasca, pe drumeagul ce dă în şoseaua Ploieşti -Urlaţi. Aici, adunarea a fost convocată tot pentru dimineaţa de 26 septembrie, dar neprezentându-se ţăranii, s-a amânat pentru ora 14 şi a început la orele 16, fiind condusă de pretorul plasei Urlaţi, Vasile T.Rădulescu.

    Auzind oamenii că este vorba de desfiinţarea răzoarelor şi comasare, au început să vocifereze şi s-a dus la el Marin R.Tache, care i-a spus: "Domnule pretor! mi-a luat grâul, mi-a luat porumbul, am răbdat, mi-a luat lâna şi acum vrei să-mi iei şi pământul? Facem omor! Vrem libertate!" Lumea a început să aplaude şi să se agite.

    In acest timp, primarul Ion.C.Alecu scria pe o hârtie. S-a dus la el ţăranul Vintilă S.Ion şi l-a întrebat ce scrie, la care el a răspuns "ce te interesează", ş-acesta l-a lovit cu pumnul. Au mai sărit şi Enache Preda şi Gherghina Sălceanu, doborându-l jos. Invăţătorul Câmpeanu Gh.Gheorghe a sărit să-i ia apărarea şi atunci sătenii au sărit pe el. Pretorul care a căutat să-i liniştească a fost şi el luat la bătaie.

    Bătaia generalizându-se, pretorul a fugit şi s-a ascuns în podul unei case din apropiere. După el, bumbăcit, a fugit şi învăţătorul care s-a ascuns în pivniţa aceluiaşi cetăţean. Lumea agitată i-a căutat şi i-a scos din ascunzătoare, continuând să-i lovească. Cu greu au fost ascunşi.

    Intre timp s-a anunţat plasa, de unde a venit miliţia şi cu doi jandarmi la circa 20 de minute. Şi aceştia au fost loviţi iar unui jandarm dezarmat i s-a rupt şi arma, care a fost aruncată. Maşina a fost răsturnată.

    Satul Magula a intrat în stare de alarmă. A doua zi seara şi în noaptea de 27 spre 28, au sosit poliţie şi jandarmi. Marin G.Stelian a tras clopotul de la biserică, anunţând pericolul, iar Ion St.Vintilă, călare, alerga prin sat strigând că au venit hoţii peste noi.

    S-au făcut arestări multe, vinovaţi sau nevinovaţi din care securitatea va alege ce va crede de cuviinţă pentru a-şi îndeplini planul de a îngrozi satele, fiindcă trebuia dat un exemplu, ca să audă şi alţii. Printre arestaţi se aflau:

    Ion C.Alecu (primarul socotit vinovat principal), Mihai R.Tache, Constantin C.A.Dumitru zis Burghiu, Gheorghe I.Dumitru zis Gică Burghiu, Marin Gh.Stelian, Dumitru Ion zis Burghiu, Enache A.Preda, Vintilă St.Ion, Naftan
    Dumitru. Au mai fost arestaţi şi eliberaţi după vreo două luni: Constantin Negulescu, Mihail Negulescu, Nanu Ion, Marin R.Constantin şi Alexandru Iordache zis Colgeanu.

    Ancheta a fost făcută de locot. Vasile Gheorghe de la Securitatea Ploieşti, cu bătaie şi schingiuiri ca la Securitate şi după ce au stat şi în depozitul de la Târgsor în Februarie 1949, au ajuns la Braşov pentru a fi judecaţi ca "instigatori" la revoltă.

    Securitatea nou înfiinţată nu mai putea face faţă valului de nemulţumiri ce se abătuse peste ţară în urma represiunii dezlănţuite.
    Este interesantă încheierea raportului nr.5/19637 din 4 noiembrie 1948 către "Direcţia Generală a Securităţii poporului", semnată de lt.col. T.Dincă de la Securitatea Regională Ploieşti şi în care se spune: "Vă rugăm să binevoiţi a ni se da ordin de urmare,indicându-ne Tribunalul Militar unde urmează a trimite vinovaţii menţionaţi, precum şi aprobarea urgentă asupra punerii în libertate a persoanelor citate. Intrucât arestul existent la această Direcţie este supraaglomerat, iar la penitenciarele din raza noastră nu mai sunt locuri. "

    Doi dintre "tovarăşii" îndrumători ai P.M.R., Vişinescu Vasile şi Hereţoiu Ioan, au fost daţi afară din munca de partid, pentru că prin modul expunerilor în faţa Organizaţiilor de masă, au putut răspândi ideea că se intenţionează înfiinţarea colhozului, adică pe limbaj ţărănesc au spus adevărul.

    Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0011]
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 14-03-10 at 10:41 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  4. #4
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Presiuni din sânul comunitaţilor săteşti

    Regimul comunist era hotărât să folosească toate mijloacele pentru îngenuncherea ţărănimii.
    După ce pe 13 aprilie 1948 a "votat" în unanimitate "Constituţia", favorizând schimbările structurale şi creând instrumentele "legale" de a se subordona modelului sovietic, a creat prin Decretul 221/30 Aug.1948, Direcţiunea Generală a Securităţii Poporului, având ca scop "apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare Române contra uneltirilor duşmanilor din interior şi exterior."
    Cu alte cuvinte s-a pus bazele aparatului represiv renunţându-se la cadrele fostei Siguranţe care nu mai erau sigure şi care deja începuseră să fie arestate. A apărut în noua formulă Miliţia la sate în mai mare număr şi mai organizată decât fusese până atunci jandarmeria.

    După crearea Partidului Muncitoresc Român, prin subordonarea social democraţilor de către comunişti, la sate se vor întări organizaţiile de bază şi se va face simţită prezenţa îndrumătorilor politici cu misiunea de a devenii ochii şi urechile securităţii, prin extinderea numărului informatorilor.

    După ce îndepărtaseră din viaţa satului reprezentanţii partidelor, s-a încercat folosirea intelectualilor satelor pentru a convinge pe ţărani să ducă grâul la arie, să intre în întovărăşiri sau colective şi să plătească impozitele. Era vorba de antrenarea corpului didactic şi a preoţilor.

    Presiunea asupra Bisericii a început prin crearea Sindicatului preoţilor ortodocşi, prin pensionarea forţată a ierarhilor şi înlocuirea lor cu elemente docile la discreţia partidului, pe 31 martie 1948 şi mai ales după impunerea Iui Iustinian Marina ca Patriarh, prin moartea voită a lui Nicodim.

    Pentru ca modelul sovietic să fie impus şi în domeniul bisericii, Moscova a convocat în luna iulie Congresul Panortodox unde, între primele dispoziţii, a fost lichidarea influenţei bisericii greco-catolice şi a Vaticanului.

    Imediat, pe 19 iulie 1948 s-a denunţat Concordatul cu Vaticanul şi s-a trecut la desfiinţarea Bisericii Greco-catolice pentru ca, înglobând-o în cea ortodoxă, să o folosească în noua etapă de socializare a agriculturii ce urma să fie anunţată nu peste mult timp.
    Odată începută represiunea împotriva bisericii greco-catolice, a început şi riposta ţăranilor care s-a manifestat violent şi în foarte multe sate.

    Prima ciocnire a ţăranilor cu Securitatea a avut loc la mănăstirea Bixad situată la poalele muntelui Oaş. In noaptea de 15 octombrie 1948, Securitatea a năvălit în chiliile mănăstirii, percheziţionându-i, terorizându-i şi încercând să-i facă să se desolidarizeze de Vatican.

    Un călugăr a reuşit să se furişeze şi să tragă clopotul. In zece minute, mănăstirea s-a umplut cu ţărani înarmaţi cu furci şi topoare care care au trecut la distrugerea podurilor pentru ca să nu poată veni securitatea cu întărituri.

    Călugării au fost luaţi sub scutul populaţiei, care i-a ascuns prin satele din împrejurimi: Trip, Târşolţ , Cămârzana, Moiseni . . .
    Dar securitatea nu a cedat. In noaptea de 18/19 octombrie, forţe masive de la Satu Mare, Dej şi Baia Mare, peste 150 soldaţi înarmaţi au asaltat pentru a doua oară şi au arestat 23 de călugări şi pe venerabilul stareţ Atanasie Maxim pe care în cârje l-au târît prin închisoarea de la Satu Mare. A murit şi a fost înmormântat în satul Bucium-Sălaj.
    Rezistenţă înverşunată au opus şi ţăranii din Homorodul de Jos(lângă Seini) şi din satele Cicârlău, Chitila şi Trip.
    In vestitul sat Moiseni, ţăranii au refuzat să intre în biserică, în timpul cât preotul ortodox adus de securitate a slujit şi după ieşirea lui au intrat ca să se închine.

    Răzmeriţa din Lăpuşul Românesc

    Comună mare, cu două biserici, una-n Deal şi alta-n Baltă, cu oameni cu frica lui Dumnezeu, a cunoscut urgia comunistă revărsată asupra acestei comune dinspre Izvorul Lăpuşului.

    Ţăranii erau păstoriţi de Atanase Oniga, un om dăruit oamenilor, despre care se dusese vestea în "Ţara Lăpuşului". După instrucţiunile Bucurestiului de lichidare a greco-catolicilor, Nicolae Briceag, călăul făcut ofiţer de securitate la Dej şi-a ales drept ţintă pe preotul Atanase Oniga. Până în luna septembrie l-a arestat de 3-4 ori, l-a adus în beciurile de la Dej, l-a bătut până i-a zdrobit oasele de nu mai putea merge, de l-a dus acasă, cu carul, fratele lui, Sofron Oniga.

    Fiind hram mare, de Sfântul Dumitru, după atâta absenţă, preotul s-a hotărât să facă un efort şi să vină pentru a sluji la cele două biserici. Cum Nicolae Briceag îi promisese că de mâna lui va pieri, casa parohială era pusă permanent sub observaţie. Vestea sosirii s-a răspândit, lumea pregătindu-se de Liturghie, dar şi grupul activiştilor de partid din plasa Tg.Lăpuş şi-a făcut apariţia. Era format din Timofte Plăian, Gheorghe Rus şi Gheorghe Rozan(un lingurar din comuna Răzoare, de la vreo 20 km) şi veniseră cu aceeaşi insistenţă de a trece credincioşii la biserica ortodoxă.

    Preotul Atanase Oniga i-a refuzat politicos, în aprobarea unanima a mulţimii şi în fruntea ţăranilor, s-a îndreptat spre biserică.
    A slujit la cele două biserici, urmat de aproape tot satul. Revenit acasă după slujbă a stat de vorbă cu fiul său Puiu şi cu preoteasa Clara, sfătuindu-i să fie tari, fiindcă vor veni vremuri grele şi pentru ei şi pentru ţară, retrăgându-se pentru a-şi scrie testamentul, înainte de plecare. Era pregătit să- şi continue drumul până la capăt.

    Intre timp, se auzea zarvă mare, afară, ce venea dinspre râu. A ieşit să vadă ce se petrece. Activiştii de partid care încă erau în sat, căutând să rupă pe câte unul de la vechea credinţă, aducând cuvinte de ocară la adresa bisericii şi a preotului, au fost forţaţi să intre îmbrăcaţi cum erau în apa Lăpuşului şi să-şi facă sfânta cruce.

    In timp ce învăţau să-şi facă crucea a apărut şi preotul pe mal, care în faţa spectacolului, s-a adresat sătenilor: "Să ştiţi că ceea ce faceţi nu este creştineşte si, în plus, mi-aţi făcut un rău mie prin aceasta, deoarece ei nu sunt primii vinovaţi, ci alţii mai sus ca ei, aşa că vă rog să-i lăsaţi în pace..."

    Spre miezul nopţii, satul a fost invadat de zeci de camioane pline cu militari securişti de la Dej. Ţăranii, de la mic la mare au ieşit îndreptându-se spre cele două biserici spre a le apăra, iar alţii spre casa preotului. Securitatea s-a repezit şi a început să smulgă din mulţime şi să încarce camioanele la refuz, îndreptându-se la Tg.Lăpuş, unde au făcut o primă triere.

    Ioan Man Paladina, Perta Dochia, Pop Dochia a lui Nicolae, Pop Măriuca a Hodriganului, Hodja Ion, Mureşan Nicolae, Tulici Ioan al lui Nicolaie Petruţ. Au rămas în continuare arestaţi vreo 40 de ţărani, printre care: Nichita Nicolae, Oniga Clara(preoteasa), Mit Ruxandra, Pitiş Ion al lui Alexa, Mit Nicolae ,Jiurjiu Măriuca , Creţ Titiana, Bolchiş Nicolae, Toma Vasile, Man Vasile , Coman Grigore, Pop Gheorghe, Dolha Costa, Man Ioan, Pitiş Ioan al lui Nicolae, Dumitru Ioan.Bogza Dumitru...

    Aceştia au cunoscut torturile lui Nicolae Briceag. Trimişi în judecată, au fost condamnaţi prin Sent.500 /11 Feb.1949 a Trib. Mil.Cluj. "

    Preotul Atanase Oniga a luat calea Codrului, ascunzându-se în Culmea Brezei pe Valea Hranei, în apropierea comunei Dealu Mare, împreună cu studentul Mircea Dobre. Un pădurar din Rohia a trădat, anunţând Securitatea despre locul unde e ascuns preotul. De Bobotează, în noaptea de 5/6 Ianuarie 1953, casa a fost înconjurată. Studentul s-a predat, preotul refuzând să-i dea pistolul să se sinucidă. In schimb el a blocat uşa cu spatele.A fost ciuruit de 32 de gloanţe trase de Securitate.

    Bunul părinte Oniga a murit pe masa de operaţie la Dej. Pe 15 Aug.1948 a avut loc o revolta ţărăneasca în Odoreu-Satu Mare, în care a fost împuşcat Ghiulai Alexandru.

    Datorită arestărilor şi represiunii asupra satelor, în anul 1948 au început să se creeze nuclee de rezistenţă armată în munţii şi codrii României. Apar grupe de partizani în Obcinile Bucovinei, Culmea Stânişoara-Vatra Dornei , Vrancea, Babadag, Dragoslavele, Semenic, Muntele Mare, Valea Drăganului, Ţibleş şi numărul lor se va mari în anul următor, ajungându-se la ciocniri cu Securitatea. Din aceste grupe de partizani făceau parte foarte mulţi ţărani exasperaţi de persecuţiile ce se abătuseră asupra satelor.
    Pregătirea Colectivizării

    Deşi campania pentru înfiinţarea întovărăşirilor şi distrugerea răzoarelor în vederea comasării terenurilor agricole începuse mai de mult, deşi multora dintre ţărani li se schimbaseră locurile bune cu altele date în "viroage", pentru refuzul de a se uni cu pleava satului, acestea erau socotite doar lucrări premergătoare în vederea colectivizării.

    Toate declaraţiile făcute în 1944-46, că nu se pune problema colectivizării, vor rămâne simple minciuni comuniste, ca toate promisiunile făcute.

    Aşa se va întâmpla şi cu declaraţiile făcute despre garantarea proprietăţii, despre amăgirea cu împroprietărirea din 1945, prin care se lăsaseră în proprietate maximum 50 de ha. şi aşa se va întâmpla şi cu Decizia nr.819/17-04-1946 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, prin care proprietarii erau îndemnaţi să-şi completeze inventarul mort şi animalele de tracţiune necesare exploatării raţionale a cotei neexpropriabile, cu asigurarea că uneltele şi animalele astfel procurate nu vor mai face obiectul unei noi exproprieri.

    Comuniştii îsi continuau politica după modelul sovietic, conform directivelor primite după 6 martie 1945. Cei care atunci spuneau una, acum făceau alta, cu aprobarea unui Parlament ieşit din furtul alegerilor din 19 noiembrie 1946.

    Pe 2 octombrie 1948, Ana Pauker declara că victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării.Iar după ce se interzice comercializarea brânzeturilor, untului şi a produselor derivate (Decizia Ministerială 1182 din Mon.Oficial 255/2-11-1948), a urmat elogierea modelului de colectivizare de către Teohari Georgescu, cu ocazia aniversării a 31 de ani de la revoluţia rusească.

    Nici Gheorghiu Dej nu s-a lăsat mai prejos şi pe 27 decembrie 1948 declara:

    "...trecerea ţărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin care ţărănimea săracă şi mijlocaşă poate scăpa din starea de mizerie şi înapoiere".
    Tot el încheia lauda adusă colectivizării printr-o nouă minciună:"...sub nici un motiv şi în nici un caz ţărănimea nu trebuie să fie forţată să treacă la forma gospodăriilor colective."
    Intovărăşirile erau depăşite urmând să se transforme în colective prin "convingere" care va stoarce lacrimi.

    1949 - An De Lacrimi Şi Sânge

    "In agricultură, obiectivul principal este pregătirea şi realizarea măsurilor care să asigure îndrumarea acestui sector spre socialism".(B.O.nr.1/1 Ian.1949)
    La început s-a întărit Ceka "o structură uşoara, docilă, imediat operaţională şi fără chiţibuşuri judiciare" perfecţionată şi pusă la dispoziţia lui Felix Derjinski, străin de poporul rus şi care a acţionat pentru instalarea dictaturii proletariatului.

    Respectând modelul sovietic, s-a creeat -Direcţia generală a securităţii poporului- punându-se sub conducerea lui Pintilie Gheorghe alias Bodnarenko, tot străin de neamul românesc, devenit braţul înarmat al dictaturii proletare ce a dezlănţuit cea mai cruntă teroare, arestări, înscenări de procese , deportări, într-un cuvânt, distrugerea celor mai harnici şi buni gospodari.
    Baza operaţională fusese constituită, perfecţionându-se tot mai mult pe parcurs, cu sprijinul unora dintre români, fiindcă altfel nu se reuşea.
    După ce se interzisese comercializarea brânzeturilor şi a produselor derivate, pe 14 ianuarie 1949, s-a luat şi laptele de la gura copiilor prin fixarea cotelor de lapte, de la cei ce deţin cu orice titlu vaci şi bivoliţe de lapte.

    Intre timp, Ministerul agriculturii întocmise două tabele: unul cu toţi proprietarii de terenuri agricole cu exploatări de 50 ha, în baza ordinului confidenţial nr.617.884 şi cel de al doilea tabel cu maşinile de tracţiune mecanică ce se aflau în stăpânirea proprietarilor particulari.

    Iar prin Bul.0f.l/2 martie 1949 era numit Nicolae Ceauşescu ca ministru adjunct la Ministerul Agriculturii. Derularea evenimentelor a avut loc cu o viteză uluitoare şi în secret. Pe 2 martie 1949 s-a adoptat Decretul 83 pentru completarea Legii nr.187/23 martie 1945 referitoare la înfăptuirea reformei agrare, prin care se lichidează resturile proprietăţii moşiereşti rămase după aplicarea legii. Se făcea menţiunea că fac obiectul exproprierii pământurile cu tot inventarul viu, mort şi clădiri, instalaţii agricole, produsele agricole, precum şi creanţele, titlurile şi participările decurgând din activitatea exploatărilor moşiereşti.

    Operaţiunea s-a desfăşurat în cel mai strict secret fiind convocaţi la judeţe cu o zi înainte muncitori bine selecţionaţi, activişti de partid şi învăţători devotaţi care au fost instruiţi asupra derulării operaţiunii şi împărţiţi pe echipe ce aveau în plicuri destinaţia şi pe care le desfăceau numai la primăria unde erau duşi cu maşinile de la partid.

    Acolo trebuiau să ajungă la miezul nopţii şi la ora 3 dimineaţa, toate echipele porneau în toată ţara la aceeaşi oră, când năvăleau peste cei vizaţi a fi ridicaţi şi expediaţi înainte de lumina zilei din ziua de 2 martie. Toţi care se găseau în casă, în cel mai scurt timp se îmbrăcau şi cu o valiză cu schimburi erau duşi la gara cea mai apropiată şi conduşi în domiciliul obligatoriu indicat în plicul fiecăruia, atrăgându-i-se atenţia că nu va mai reveni niciodată în acel loc.

    Pe loc rămânea primarul şi se făcea inventarierea de către comisia fixată şi totul rămânea în administrarea primăriei până la noi ordine. Bineînţeles că s-a făcut jaf cu lucrurile mărunte şi de valoare.

    In unele locuri inventarierea a durat câteva zile, sub lozinca după modelul sovietic: "Mâncaţi şi beţi că totul este al nostru."
    După datele publicate în studiul lui Dumitru Sandru în Arhivele Totalitarismului ar fi fost 7703 proprietăţi peste 50 hectare, dar au mai fost incluse alte sute de proprietăţi sub această limită, după bunul plac al comisiilor judeţene care întocmiseră tabelele.

    In afară de ce s-au găsit la ţară, au fost confiscate şi proprietăţile de la oraş şi cei găsiţi trimişi în domiciliu obligator.

    Numărul celor loviţi de consecinţele acestui decret ridicându-se cu mult peste cifra de 20.000. După operaţia din 15 Mai 1948 a fost cea mai mare dislocare rapidă şi în cel mai scurt timp şi nu a fost ultima. Am mai putea menţiona că până la acea data, deportarea a fost depăşită de dislocarea germanilor din 15 ianuarie 1945, ridicaţi din Transilvania şi Banat şi trimişi cu trenurile de animale în Rusia la muncă forţată.
    Domiciliile obligatorii au fost fixate în oraşe, dar nu în judeţele de origine. De exemplu Tg.Jiu, Sibiu, Craiova, Cluj, Piatra Neamţ, Râmnicul Sărat, Câmpulung Muscel, Galaţi şi alte localităţi. Unii dintre ei au fost arestaţi atunci sau ridicaţi din domiciliu obligatoriu pe 15 August 1952.

    Altora li s-au înscenat procese în 1959 şi au fost condamnaţi la pedepse până la muncă silnică pe viaţă. Este exemplu foştilor moşieri adunaţi la Câmpulung Muscel, arestaţi în 1959 şi condamnaţi în lotul Constantin Noica - Dinu Pilat. Alt lot asemănător este format din moşierii moldoveni arestaţi în acelaşi timp la Piatra Neamţ, de către Securitatea Bacău şi de asemenea condamnaţi la pedepse foarte mari în grupul Ghica - Flondor.
    Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0012]
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 14-03-10 at 11:01 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  5. #5
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Un ţaran de bună credinţă

    Până ieri, Ion slujise cu credinţă , ca argat, , pe boier. La boier avea uşa deschisă ori de câte ori avea nevoie şi niciodată nu pleca cu mâna goală. Acum ajunsese la sfat... primea şi da poveţe... sau repeta cele auzite de la raion... trebuie semănat tot petecul de pământ lăsat paragina... trebuie dus grâul la batoză... să adunăm toate cotele ce le datorăm statului şi nimeni nu trebuie să se sustragă.

    Acum era 1 martie şi în surdină auzi că s-a terminat cu moşierii, nu mai rămâne picior. In capul lui Ion toate se răvăşiră... Poate n-o fi aşa, dar ce-ar fi dacă şi el ar face un bine celui care toată viaţa îi făcuse bine?

    N-a mai stat pe gânduri, s-a furişat şi şi-a făcut apariţia în tinda boierului , pe căi ocolite, ieşit ca din pământ. Nu se auzise nici un lătrat de câine... nici un zgomot. Era numai fata măritată la Bucureşti după domnu inginer Marin Popescu.
    - Săru-mâna, coniţă, şi pe nerăsuflate începu: Vă rog să plecaţi de acasă unde credeţi şi chiar azi...că vă arestează pe toţi... săru-mâna şi a dispărut aşa cum a venit.
    Coniţa de abia a apucat să spună un "mulţumesc Ioane"... cine ştie daca a auzit-o . . . S-a dus imediat la boierul mare şi i-a spus:
    - Tată, pleacă imediat, fiindcă ne arestează în noaptea asta.
    - Cine crezi că îndrăzneşte? Cotele le-am dat, însămânţările sunt în curs şi vor fi gata la termen, ba i-am cinstit pe toţi...N-a fost unul să vină de la Sfat ...de la Partid... dela Jandarmi şi să plece cu mâna goală...
    -Tată, eu iau fetiţa şi plec. -Treaba ta, eu rămân pe loc, în casa mea.
    Cum a amurgit, coniţa a îmbrăcat şuba... pe Doiniţa a învelit-o bine... a luat-o în braţe şi cu câteva schimburi s-a urcat în birje şi i-a spus lui moş Vasile: "' la Bucureşti !"'
    Viscolul îi biciuia o parte din faţă. Doina adormise încălzită de căptuşala din blana de miel. Calul alerga şi el, îndemnat mai mult de vânt decât de gura lui moş Vasile.
    Pe o astfel de vreme, şoseaua era pustie. Nici n-au ştiut când au trecut prin Ciocăneşti... Frică le-a fost prin pădurea Săbăreni... dar au trecut fără să-şi dea seama şi moş Vasile deodată a rupt tăcerea :
    - Coniţă, gata... Chitila... încotro ?
    - La Filaret !
    După ce s-a încălzit puţin şi a tras o duşcă, moş Vasile a făcut calea întoarsă . -Să ai grije, să ajungi cu bine şi să nu afle nimeni.
    -Fără grijă, Coniţă... numai Dumnezeu ştie... Să rămâneţi cu bine şi cu nădejdea în Cel de Sus !... După miezul nopţii uşile conacului, erau deschise cu forţa şi un foc de armă a amuţit lătratul lui Grivei. Conu' Mihai s-a pomenit cu liota peste el.
    - Repede ia-ţi valiza cu 20 kg. din tot ce vrei şi mergi cu noi, a zis şeful, un militar străin de locuri, în timp ce 3-4 s-au răspândit peste tot, ca la ei acasă...Doi au pornit cu bătrânul... De la sfat, că nu era departe, l-au dus la tren şi s-a pomenit, tot noaptea târziu, la Borzeşti.
    Erau exact 4 ani de când tancurile ruseşti patrulau pe străzile Bucure ştiului, impunând prin forţă partidul care... atunci nu avea linie...

    LINIA CC. A P. M.R. ÎN MARTIE 1949

    Ţărănimea "săracă şi mijlocaşă", după acest "act de dreptate socială" nu s-a ales nici cu firimiturile de la masa boierului. Fusese din nou minţită. Ei priveau cu nostalgie gândindu-se la ce va mai urma, în timp ce "sus", în CC al PMR erau dispute serioase după punerea în practică a decretului 83.

    Doi dintre vice-preşedinţii Consiliului de Miniştri s-au postat pe poziţia că nu primesc nici o muncă, dacă nu li se repartizează sectoarele pe care le vor ei: Ana Pauker a cerut Ministerul Agriculturii, iar Vasile Luca, Cooperaţia şi Comerţul Interior şi Exterior , pentru ca aceste domenii să nu intre pe mâna altora, străini de "tradiţia strămoşească".

    Astfel Ana Pauker a fost însărcinată să ducă la îndeplinire hotărârile cu privire la creearea colhozurilor, traduse în româneşte "gospodării agricole colective." In instrucţiunile pe care le-a dat verbal şi scris, a impus instructorilor comitetului central şi secretarilor de judeţ, să creeze un anumit număr de G.A.C-uri în fiecare judeţ, cerându-le să folosească presiuni asupra ţăranilor muncitori care nu voiau să se încadreze în ele, socotindu-i elemente duşmănoase; numai şi numai pentru realizarea planului stabilit.

    JUSTIFICAREA ABUZURILOR DUPĂ 5 ANI...

    După moartea modelului sovietic - Stalin - şi arestarea lui Teohari Georgescu, acesta, în arest fiind, pe 17 dec.1955 o acuză pe tovarăşa Ana Pauker de abuzuri şi pe Vasile Luca, pentru că nu a trecut la atitudine hotărâtă faţă de ea, din cauza relaţiilor neprincipiale şi antipartinice pe care le-a avut cu Ana Pauker.

    Astfel o acuză că fără ştirea şi aprobarea conducerii, a dat instrucţiuni organelor de partid şi de stat de jos, să facă promisiuni ţăranilor care urmează să intre în G.A.C., promisiuni care erau peste avantagiile stabilite de lege, care sunt : reducerea de impozite, ajutoare materiale şi înzestrarea cu pământ de la stat.

    In urma acestor instrucţiuni, organele de stat şi locale au trecut la presiuni şi arestări, ducând la acţiuni de violenţă şi revolte împotriva organelor puterii de stat şi la desfiinţarea câtorva sute de colhozuri.

    Tot Teohari Georgescu recunoaşte în aceste condiţii că la insistenţele Anei Pauker, a dat ordin să se aresteze elementele "duşmănoase" şi să intervină trupele de Securitate, şi nu a adus la cunoştinţa conducerii această atitudine.

    Astfel se căuta să se justifice îndepărtarea din partid a celor trei, rezultat al luptelor interne, şi să-l scoată nevinovat pe Gheorghiu Dej, după ce se comiseseră atâtea abuzuri şi crime, după cum vom vedea.
    Primăvara anului 1949, este caracterizată şi prin anihilarea unor acţiuni din munţi duse de partizani:
    - In lunile februarie-martie au fost arestaţi partizanii din Banat de sub conducerea Ion Uţă, Spiru Blănaru şi Petre Domăşneanu.
    - In martie a fost grupul partizanilor de la Muntele Mare - Turda, de sub conducerea maiorului Nicolae Dabija.
    - In ziua de Paşti au fost împuşcaţi 8 partizani în munţii Arnota-Vâlcea şi grupul a fost dispersat.
    - In aprilie a fost anihilat grupul partizan de pe muntele Horaiţa - Valea Drăganului, de sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu - Mărăşeşti.
    NEMULTUMIRILE TARANESTI IAU AMPLOARE

    După naţionalizarea celor 1060 întreprinderi din 11 iunie 1948, a urmat impunerea ţăranilor cu cote obligatorii excesiv de mari.

    Ca urmare a abuzurilor autorităţilor locale, care colectau cartofi sau alte produse şi refuzau să le plătească, la care s-a adăugat şi plata derizorie a muncii din întovărăşiri, ţăranii au refuzat să mai plătească cotele, să cultive tutunul. Intervenţia miliţiei, care prin forţă şi bătăi îi obliga să lucreze, a fost continuată prin trimiterea în judecată. A urmat riposta ţărăneasca ce s-a generalizat peste ţară.

    Roma Moldovenească sub teroarea lui Rukenstein şi Feller

    Pe pârâul Morişca, la 13 km. nord de Botoşani, se află satul cu rezonanţă istorică - Roma. Aici au vrut comuniştii să facă primul colhoz din judeţul Botoşani.

    Aici au instruit câţiva provocatori din sat să facă "agitaţie". Pe 12 iunie 1949, în Duminica Rusaliilor când oamenii se găseau în prăvălie, ca în zi de sărbătoare, vreo 3-4 cozi de topor printre care Ghiţă Pânzaru, alde Hursoschi şi alţii care acasă nu aveau pe ce pune mâna, s-au amestecat în vorbă propunând sătenilor că ar fi bine să facă şi ei un colhoz, ca în Uniune.

    Atât le-a trebuit ţăranilor, că s-au încins, au sărit pe ei şi i-au scos afară în pumni, fugărindu-i spre Uniune. Fugăriţii n-au ajuns în Uniune, s-au oprit la Sfat şi au anunţat Securitatea că în comună este revoltă contra partidului şi s-au comis crime. Spre seară şi-au făcut apariţia în sat două maşini mici încărcate cu securişti şi activişti de partid. Au fost opriţi la marginea satului de populaţie.

    A doua zi, luni, după Rusalii, satul a fost înconjurat de Securitate cu trupe înarmate, au pus o mitralieră în clopotniţă şi au dărâmat troiţa din curtea şcolii, obligând pe preot s-o ducă de acolo. După aceasta au trecut la treabă. Au început să aresteze, să bată şi să hăituiască sătenii indicaţi de iude. Operaţia era condusă de securiştii Rukenstein şi Feller, bine cunoscuţi prin torturarea celor arestaţi în 1948.

    Printre cei ridicaţi şi duşi la securitatea din Botoşani se numărau: preotul Ioniţă, fraţii Ghiţă, Ştefan Măria, Dumitru Ciocanu, Ion Ursu, Grigore Călin, Dumitru Anuţa, Puiu Andriescu, Tiliuţă, Mihai Budeanu, Nica Anton(care a murit la Gherla din cauza torturilor) şi alţii.
    Dar aveau nevoie de un cap al răzvrătirii şi armata a căutat nu numai în sat ci şi în împrejurimi, până când, după o zi şi o noapte s-a predat Dumitru Alexoaie. N-au reuşit să-l prindă pe fiul lui, Ilie Alexoaie, care a scăpat fugind printr-o mlaştină şi ascunzându-se în pădurea Leorda.

    După chinurile de la Securitate, li s-a înscenat un proces în care Dumitru Alexoaie a primit 10 ani şi împreună cu ceilalţi au luat drumul Gherlei şi al muncii forţate de la canal. In schimb, Ilie Alexoaie a stat fugar şi îmbolnăvindu-se, a venit noaptea acasă făcându-şi un ascunziş într-o şură şi după aceea a făcut o ascunzătoare în grajd printr-un zid fals. Era îngrijit şi hrănit de mama lui, care lansase zvonul că s-a înecat în Siret. A ieşit la lumina zilei pe 25 octombrie 1971, la înmormântarea mamei.


    COMUNA ARPĂŞEL-BIHOR SE RĂSCOALA

    Situată la 6 km.sud de Salonta, comuna Arpăşel a cunoscut o serioasă răzmeriţă pe data de 5 iulie 1949 când au început să fie forţaţi să intre în colectiv. Ţăranii revoltaţi au pus mâna pe activiştii comunişti , i-au luat ostateci şi i-au închis. Când Securitatea de la Oradea şi-a făcut apariţia, ţăranii au început să strige: "Nu vrem colhoz ! Nu ne trebuie comunism ! Nu vrem să mâncăm mămăligă de la Gospodăria de stat !" Când au vrut să aresteze, ţăranii au strigat: "Să nu se ridice chiaburii care ne-au dat pâine albă şi am trăit bine cât am lucrat la ei."

    Incepe numărătoarea zilelor până când din această regiune va izbucni revolta care va cuprinde zeci de comune şi se întinde şi în judeţul Arad. Dar în acelaşi timp vom vedea că scânteia va sări şi în Bucovina.


    Nenorocirea vine asupra fraţilor Basarabeni

    După "eliberarea" teritoriului Bucovinei de Nord şi a Basarabiei, soarta populaţiei ţărăneşti de origine română majoritară s-a înrăutăţit din toate punctele de vedere şi mai ales etnic.

    Aceasta a dus la naşterea mai multor organizaţii, majoritare româneşti, care îşi propuneau să lupte împotriva sovietizării. Au fost arestări, condamnări la moarte şi deportări în lagărele de muncă forţată din Siberia.

    0 altă pacoste care s-a abătut asupra populaţiei s-a datorat secetei din 1946-47. Foametea ce s-a abătut a fost dirijată de politica fiscală, rechiziţionarea produselor agro-alimentare ţărăneşti şi terorizarea prin îndeplinirea unor obligaţiuni exagerate de predare a cotelor către stat, fapt ce a dus la zeci de mii de morţi prin inaniţie, sute de mii de bolnavi, şi mii de ţărani ucişi (circa 15.500) numai în 1946. După trecerea perioadei înfometării, s-a trecut în 1947 la forţarea colectivizării.

    Asistăm la situaţii similare la care erau supuşi fraţii români despărţiţi de Prut, de către acelaşi "eliberator" şi veşnic duşman al celor ce-şi cer dreptul la o viaţă liberă. Tutuşkin, ministrul de interne al R.S.S.Moldoveneşti, scria că rămăşiţele româno-moldoveneşti, burghezo-capitaliste, chiabureşti... care s-au adăpostit pe teritoriul Moldovei (n.n.-Basarabia) după alungarea fasciştilor germani, se împotrivesc măsurilor transformării socialiste a agriculturii şi cerea Ministrului de Interne Kruglov să pună problema tov.Stalin a deportării a 15000 familii din Moldova în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice.
    După două săptămâni, pe 6 aprilie 1949, Biroul Politic al CC al PC al URSS a adoptat hotărârea "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, moşierilor, marilor comercianţi, complicii ocupanţilor, persoanelor care au colaborat cu organele germane şi române..." . Se prevedea deportarea a 11.280 familii, însumând 40.850 persoane ce vor fi deportate pe veci, fără dreptul de întoarcere în locurile natale.
    Românii din Basarabia şi Bucovina de Nord erau etichetaţi "naţionalişti bur-ghezo-români", calificativ mai agravant decât al celorlalte zeci de popoare dezrădăcinate şi duse tot în Siberia: inguşi, balcari, ceceni, tătari, caraciavei ... care fuseseră socotiţi trădători de patrie.
    Operaţia a fost minuţios organizată, într-un secret desăvârşit; la ea au participat 47.471 persoane aduse din alte regiuni în vagoane de animale. Arestarea în vederea deportării a început în dimineaţa zilei de 6 iulie la ora 6 dimineaţa şi s-a terminat pe 7 iulie la ora 20 şi s-a făcut după tabelele întocmite pe baza instrumentelor comuniste din satele basarabene. Amploarea acestei operaţiuni de deportare, nu numai că va fi egalată dar şi mărită de "tovarăşii" români, numai peste 2 ani.
    "DACA VREUN CHIABUR VA FACE AGITAŢIE POATE FI ÎMPUŞCAT ACOLO , PE LOC"...

    Era hotărârea provocatoare lansată de Direcţia regională a securităţii Suceava pentru a instaura frica în sânul ţărănimii, "ca să ştie toţi cei care ar îndrăzni să nu predea cotele, că toţi vor păţi aşa."

    Aceasta era ca o urmare a Legii 18/14 Iulie 1949 prin care se fixa impozitul agricol, adică se mărea faţă de anii precedenţi, "pentru îngrădirea puterii economice a chiaburilor şi limitarea exploatării maselor ţărănimii muncitoare" dar uită să menţioneze adevărata politică ce urmarea sărăcirea şi sclavizarea ţărănimii care ajunsese într-o situaţie disperată.

    In această lună iulie, Dobrogea cunoaşte confruntarea dintre partizani şi forţele de securitate, pentru apărarea ţăranilor jefuiţi.
    Conducătorul acestei mişcări, Gogu PUIU, urmărit din pădurea Babadagului, este depistat la Cobadin, la sud de Medgidia şi moare în luptă pe data de 18 iulie 1949 la orele 14.

    Alţi doi partizani , RAU Gheorghe-Gioga şi PULPA Gheorghe (din Sarighiol) au fost împuşcaţi la marginea comunei Panduru (pe pârâul Hamangiu), lână lacul Ceamurlia, în noaptea de 29/30 iulie de către Securitatea care-i urmărea.
    Tot în această perioadă, Nicolae Ceauşescu, ministru adjunct la Agricultură, luase hotărîrea ca să facă din Dobrogea prima regiune colectivizată. La aceasta l-a ajutat Vasile Vâlcu, croitor bulgar, cu nivelul politic ridicat şi s-a ales comuna Ioan Corvin, la mijlocul drumului judeţean Cobadin-Silistra. Acolo au găsit o unealta în învăţătorul Chiru Marin, cu ascendenţă tot bulgară şi rudă cu Vâlcu, care s-a angajat să distrugă comuna. Aceasta era renumită pentru grădinile de zarzavat. întâmpinând greutăţi la început, cu sprijinul lui Nicolae Doicaru, au arestat câţiva ţărani şi s-a îndepărtat din comunitate preotul Manea Panait care avea un cuvânt greu. Prin teroare şi minciuni s-a reuşit să facă din comuna Ion Corvin primul colhoz din Dobrogea şi acţiunea s-a extins repede prin forţă.

    ŞI SECURITATEA DIN SIBIU INTRĂ ÎN ACŢIUNE - ÎNCERCARE EŞUATĂ LA GURA RÂULUI


    Sat minunat aşezat la gura Cibinului, renumit în "Mărginime" prin portul nealterat, bogăţia folclorului şi hărnicia oamenilor. Localnicii care îşi au obârşia în aşezările dacice, povestesc cu mândrie că numai aici a găsit George Coşbuc ambianţa în care a scris "Nunta Zamfirei".

    Aceşti ţărani înstăriţi, din sudoarea muncii lor şi-au creat gospodării de invidiat. Sunt fruntaşi în "mărginime". Si tot aici au găsit de cuviinţă străinii de locuri şi de neam să creeze prima gospodărie colectivă pentru a se putea încet, încet, infiltra în mărginime.
    De Sf.Ilie 1949, doi activişti de la judeţeană si-au făcut apariţia în sat şi i-au cerut preotului Ilie Brad să facă o mică lămurire oamenilor în legătură cu colectivizarea şi să-i invite după slujbă în curtea şcolii pentru a li se da mai multe sfaturi. Preotul si-a văzut de misiunea lui, lăsându-i fără răspuns la aşa mojicie de a întrerupe slujba.

    Din moşi strămoşi este obiceiul ca după serviciul divin, ţăranii să se adune în curtea şcolii, unde primarul comunei le face comunicări în legătură cu cele petrecute în ultima săptămână şi ceea ce este de făcut în săptămâna viitoare.

    După ce a terminat primarul, un activist a luat cuvântul şi a început să lămurească lumea. Când ţăranii au auzit despre ce este vorba, au început să-i huiduiască şi femeile s-au repezit la ei, luându-i la bătaie şi strigându-le că au venit să le pângărească satul. Cu mare greutate au scăpat din mâinile femeilor şi nu s-au oprit decât la Securitatea din Sibiu.

    La vecernia de la ora 14, sătenii au venit cu mic, cu mare, în minunatul lor port naţional. După slujbă, când au ieşit în faţa Bisericii la discuţii între ei, au apărut de pe uliţele laterale o mulţime de securişti care s-au repezit asupra lor, conduşi, se zvonea, de unul Gheorghe Crăciun.

    Preotul Ilie Brad care a auzit zarva de afară a ieşit să vadă ce se petrece. A fost smuls cu brutalitate şi aruncat în primul camion. S-a încins o încăierare ce a durat vreo două ore. In acest timp s-au folosit şi armele de foc, unii dintre ei au fost răniţi, alţii urmăriţi până în pădurea alăturată.

    In aceea duminică au arestat 64 de femei şi bărbaţi pe care i-au dus cu maşinile la Securitatea din Sibiu. Printre cei duşi şi schingiuiţi au fost şi: IHORA Ilie, PAMPU Nicolae, GLIGORE Gheorghe, ARSENE Raveca, GANEA Ion, SIMU Ioana, PEANA Ion şi mulţi alţii.
    La Securitate, femeile au fost închise într-un garaj, iar bărbaţii în altul. Timp de o săptămână n-au primit mâncare. Odată pe zi se deschidea usa şi erau întrebaţi dacă se înscriu în colectiv. Toţi au refuzat. După o săptămână, când au început să apară primele tulburări din cauza lipsei de mâncare, au fost eliberaţi.

    Până în 1975 nu se reuşise să se facă colectiv. Si nici după aceia. Si pentru că tot suntem în regiunea dacică, merită să subliniem şi necazurile pe care le-a avut în familie ministrul agriculturii , Romulus Zăroni.

    Nevasta s-a opus să se înscrie în colhoz cu pământul ce-l avea moştenire. Dar linia partidului trebuia respectată. Atunci Zaroni se spune că a divorţat şi a luat o "răsăriteancă" ca toţi tovarăşii lui. Aceasta nu avea pământ de dat şi era obişnuită cu "viaţa şi munca în colectiv". Problema a fost rezolvată!

    PREDAREA COTELOR SE FACE LA BATOZA. NEPREDAREA SE PEDEPSEŞTE

    Dacă pe 24 iulie 1949, s-a reuşit să se facă la Turnişor, lângă Sibiu, primul colhoz denumit "Zorile", în schimb în nordul Oradei au izbucnit răzmeriţe soldate cu ciocniri şi arestări. Comandantul securităţii, Ludovic Cseller a intervenit cu brutalitate pentru a restabili ordinea. In bazinul râului Barcău, între 15 şi 20 km sud vest de Barcău, ţăranii au refuzat să mai iasă la secerat şi treierat când au văzut măsurile luate de guvern împotriva muncii lor.

    Răscoalele au fost mai accentuate în comunele Mişca, Păcluşa, Sărsig; Spinuş, Tria şi Dernişoara, unde cu foarte mare greutate şi prin forţă s-au liniştit lucrurile, sau mai bine zis au mocnit şi au reizbucnit mai spre sud, numai la câteva ceasuri. Aşa cum apele curg la vale, tot aşa cursul revoltelor a coborât spre sud, spre bazinul Crişurilor, ajungând până la Mureş, după cum vom vedea.

    Chiar pe 25 Iulie încep să apară manifeste în comuna Tăut, pe Crişul Negru, lângă Băile Tinca, unde în timpul răscoalei se difuza următorul manifest: "Atenţiune ţărani, fără nici un pic de teamă, la luptă pentru cereale. Un bob de grâu să nu daţi acum la nimeni. Veniţi din toată ţara să luptaţi."

    A doua zi, la Şişterea(20 km.nord de Oradea), răscoala izbucneşte cu mare furie. Peste 300 de ţărani iau cu asalt Sfatul popular, strigând "Vrem pâine". Miliţia e copleşită, nu poate face faţă şi fuge, cerând ajutor. Se intervine de la Oradea, au loc ciocniri serioase, armata trage, un ţăran este omorât, mulţi răniţi şi se fac arestări multe care i se duc "plocon" călăului Cseller.

    C. IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0013]
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 14-03-10 at 11:29 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  6. #6
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Răscoala se generalizează-Bihorul în flăcari

    Securitatea din Oradea avea mult de muncă. I se dăduse şi Maramureşul, cu un tineret foarte energic şi cu munţii care aveau multe ascunzători ce favorizau mişcările de partizani. Colonelul Ludovic Cseller îsi sudase un colectiv de 126 de "lucrători" în care, ca să nu fie discriminare, introdusese şi 19 români.

    In această lună călduroasă trebuia să încheie dosarele unor partizani care îi dăduseră mult de lucru, pentru a le trimite tribunalului de la Cluj. Credea că rezolvase problema "instigatorilor" la răscoalele de pe Barcău, când în noaptea de 28/29 iulie n-a mai avut noapte. L-au sculat ba din Ghida şi Abram, că ţăranii nu mai vor să treiere, ba dinspre sud, unde parcă se uniseră satele din jurul Batarului, Tăutului şi Talpoşului, care ameninţau primăriile, iar miliţienii, de frică, fugiseră.

    Dimineaţa a venit năuc la treabă şi a chemat imediat pe căpitanul Elekes şi i-a spus să contramandeze plecarea avionului spre Sighet, deoarece se impunea prezenţa lui ca să liniştească răscoala.

    Partizanii din Maramureş mai puteau aştepta, erau bine păziţi în închisoarea de la Sighet, şi aşteptarea era tot din contul pedepsei ce trebuiau s-o facă. După ce-a plecat colonelul, Elekes a chemat pe sublocotenentul Ilie Rada şi i-a spus să contramandeze plecarea avionului. Acesta i-a spus că este o prostie să facă acest lucru, când aviatorul nu ştie în ce direcţie trebuie să meargă decât atunci când te sui, şi nici cu cine să meargă. Avionul e alimentat şi gata de a plecat în misiune. Atâta se ştie la aeroport.

    Au stâns în grabă actele, dosarele şi au plecat la aeroport. Cseller deja se suise în maşină şi plecase cu căpitanul Retezan, omul de mână care ştia să bată , să nu te mai scoli sănătos. Si ştia să mânuiască bine pistolul, chiar şi mitraliera, lucru ce-l va dovedi în urmărirea partizanilor.
    Cu vreo săptămână înainte, avusese un succes deosebit. Numai la Biharia arestase circa 200 de ţărani. Si bătuse la ei şi triase şi iar bătuse până ce 16 au "recunoscut" că au fost"instigatori". Pe doi dintre ei, Dorobanţ Francisc şi Szabo Peter, într-o noapte din luna septembrie i-au dus din închisoarea Oradea şi i-au împuşcat la marginea comunei Biharia pentru a îngrozi localnicii.
    Ziua şi-a petrecut-o alergând dintr-un centru de sate revoltate (Ghida, Satu Barbă, Abram, Margine, Saldabagiu, unde ţăranii înarmaţi cu topoare,furci, sape, devastau primăriile, ardeau arhivele cu procesele verbale de impunere strigând: "Nu vom da nici un bob de grâu ca să iasă din comună"), la celălalt ciorchine de comune de pe Crişul Negru, la sud de Băile Tinca. Aici a izbucnit revolta la Tăut şi s-a întins cuprinzând Baţârul, Talpoş într-o parte şi Cociuba Mare, Belfir, Ucuriş , Susag , Coroiu, de cealaltă parte.
    Peste tot se ardea, se distrugea, firele telefonice se rupeau, miliţienii fugeau, ţăranii refuzau să duca grâul la arie, iar cei de pe batoze vroiau plata în grâu.
    Seara, Cseller s-a retras să se odihnească puţin , dar n-a fost chip. A primit cea mai neagră veste de când era şef de regională.
    Avionul pe care-l contramandase să plece, plecase totuşi şi la radio se anunţase că aterizase lângă Triest cu căpitanul Elekes şi sublocotenentul Ilie Rada. Mai dormi dacă poţi?!
    A doua zi dimineaţa a aflat că plecaseră cu documente importante şi cu dosarul aproape finalizat al mişcării de rezistentă din Maramureş, pe care trebuia să-l înainteze tribunalului Cluj.

    Si răscoala continua cu şi mai mare furie. Noroc că-l avea cu el pe celălalt căpitan, Retegan. La Gurbediu, lângă Tinca, unde se duceau discuţii cu mecanicii de la batoză să primească plata în bani, nu s-a putut ajunge la înţelegere.

    Si răscoala se întindea mereu. Trecuse şi în judeţul Arad, pe "moşia" locot. colonel Ambruş Coloman. Acum, cei doi trebuiau să-şi dea mâna să nu-şi supere şeful, pe generalul Pintilie Bodnarenco. Bieţii ţărani aveau parte de trei "români" care să-i pacifice.

    "MÂNCAŢI PRUNE ŞI CASTRAVEŢI CA SĂ PUTEŢI STRÂNGE CUREAUA"


    După apariţia Deciziei 306, publicată pe 21/iulie 1949 şi prin care se preciza că "Nici un producător nu poate treiera înainte de a primi procesul verbal în care se menţionează cantităţile de cereale ce trebuie predate", iar nepredarea se pedepseşte conform decretului 183/30-04-1049 cu închisoare de la 5-15 ani şi amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, în comuna Somoşcheş, la nord de Ineu, ţăranul Sasu Ion al Şchiopului, pe 23 iulie a întocmit o listă cu sătenii care doresc să treiere fără a da cote reuşind să strângă peste 50 de semnături în aceiaşi zi .
    *
    A doua zi, duminică 24 iulie, oamenii au început să treiere, dar a intervenit miliţia şi autorităţile comunale care i-au împiedicat să continue. Anunţând "judeţeană", a venit imediat la faţa locului Petru Bele, prefectul judeţului, care cu greu i-a convins să aştepte până luni dimineaţa când se va găsi o soluţie. Intr-adevăr pe 25 iulie s-a hotărât ca ţăranii care au până la 3 ha să poată treiera, dar cu toate acestea nu s-a început fiindcă nu aveau toţi adus grâul la arie. Sâmbătă 30 iulie, câţiva ţărani care nu mai aveau făină pentru pâine au început treieratul, dar organele primăriei le-au luat cota de la batoză şi au depozitat-o în primărie.

    Duminică 31 iulie s-au asociat la treierat şi ceilalţi ţărani, indiferent de suprafaţa de pământ, luându-şi tot grâul acasă, fără a mai da cote. Cei care treieraseră sâmbătă s-au dus la primărie şi cu forţa şi-au încărcat cotele în saci şi le-au dus şi ei acasă.

    Autorităţile comunale au fost bătute, alungate, iar firele telefonice rupte pentru a nu se cere intervenţia miliţiei de la judeţ.
    Instructorul partidului, Balasz, care era trimis în comună, a dispărut de furia populaţiei. Locotenentul de securitate de la Arad, Mariş Ioan anunţa pe Coloman de la Timişoara pe 1 august că "instigarea" la revoltă ar fi venit dinspre judeţul Bihor, acolo unde era pe teren şeful Securităţii, Cseller.

    Prefectul Petru Bele fiind anunţat, a venit pentru a doua oară în comună în timp de o săptămână. Satul valid i-a ieşit înainte şi l-a oprit pe prefect, l-au tras din maşină şi l-au bătut, trântindu-l la pământ. Maşina i-a fost răsturnată în şanţ; iar primarul Cârlig Iosif a reuşit să fugă cu un camion urmărit de ţărani. Bătut zdravăn, a fost făcut scăpat când au văzut o maşină cu miliţieni venind spre Someşcheş. Salvat, a fost dus la spitalul din Ineu.

    In aceea Duminică de 31 iulie 1949, toată regiunea din nordul judeţului Arad era în plină revoluţie, şi se întinsese în Şuşag, Ucuriş, Apateum, Şepreuş, unde clopotele chemau de zor pe săteni la luptă pentru apărarea bucatelor pentru copii. Avem să vedem şi desfăşurarea evenimentelor din acele comune.

    Regiunea a fost împânzită cu grăniceri, securitate, miliţie şi muncitori, toţi înarmaţi. Luni, 1 august, revolta a continuat în comuna Someşcheş devastându-se ferma, iar în strigăte de "Jos comuniştii" şi "Vrem libertate", au intrat în primărie, distrugând interiorul şi arzând tablourile călăilor comunişti, lozincile şi o parte din arhivă. Satu de la mic la mare era prezent. Spre seară au început să se tragă clopotul bisericii anunţându-se sosirea forţelor armate. Satul a fost ocupat şi a început vânătoarea ţăranilor: Au fost omorîţi Faur Ion şi Margine Gheorghe. Alte zeci arestaţi şi printre condamnaţi se numărau: Sas Aurel-Augustin(2 ani), Sas Ion(10 ani), Scrob Petre (3 ani) si Flonta Floarea-casnica.

    LA UCURIS ÎNCEPE SA CURGĂ SÂNGELE

    Am văzut că pe graniţa dintre Bihor şi Arad revoltele se ţineau lanţ şi Ludovic Cseller dezlănţuise teroare, şi începuse arestările şi deportările. Astfel au fost ridicaţi din comuna Bicaciu 20 de ţărani între 5 luni şi 64 de ani;de la Batâr au fost ridicate 24 de persoane între 7 luni şi 69 de ani; din Talpoş sunt arestaţi 28 de ţărani între 1 şi 74 de ani; din Tăut alţi 21 de ţărani între o lună şi şi 72 de ani; din Girişul Negru sunt arestaţi 28 de ţărani între 2 şi 62 de ani; din Belfir sunt arestate 20 de persoane între 7 luni şi 69 de ani şi din Cociuba Mare, 16 ţărani între 2 şi 70 de ani. Acesta era primul val de deportaţi şi satele rămăseseră sub ocupaţie armată.

    In comuna Ucuriş, pe 31 iulie, duminică, ţăranii au fost chemaţi la primărie ca să iscălească pentru primirea procesului verbal, cu obligaţiile de predare a cotelor ce fuseseră fixate, altfel nu aveau voie să înceapă treieratul.

    In această comună ţăranii încă de la jumătatea lunii iulie îşi aranjaseră grâul în stoguri şi aşteptau lângă batozele care şi ele erau pregătite. Ca de obicei, în fiecare an, la aceea dată, grâul vechi era terminat şi oamenii nu mai aveau de făcut pâine pentru copii.
    In timp ce începuseră să se dea procesele verbale, oamenii au rugat pe primar să le dea voie să treiere câte o căruţă pentru mâncare, dar acesta a interzis lui Ioan Brânduşe şi Teodor Popa, proprietarii batozelor, să le pornească. La insistenţele ţăranilor, primarul Teodor Cotuna, înfuriat, le-a spus: "Mâncaţi prune şi castraveţi ca să puteţi strânge cureaua."

    Aceasta a întrecut orice măsură. Oamenii care erau pregătiţi să înceapă, văzând că-şi bate joc de ei un neisprăvit în toate, cu 2 clase primare, au pus mâna pe obligaţii, smulgându-le de la agentul agricol, le-au scos în curtea primăriei şi le-au dat foc.

    Primarul şi funcţionarii primăriei au fost alungaţi şi oamenii au început să smulgă tablourile de pe pereţi ale călăilor ruşi şi ale celor români, să ia arhiva din dulapuri şi să le arunce pe foc. In faţa primăriei, peste uliţă, era ridicată Poarta de triumf ornată cu secera şi ciocanul, încadrate de steaguri roşii. Tăiată cu fierăstrăul şi sfărâmată cu târnăcoapele, a fost arsă pe foc.

    Firele telefonice ce făceau legătura cu Oradea şi Beliu au fost rupte şi s-au ridicat baricade la cele două capete ale comunei, în timp ce clopotul suna a primejdie ce se auzea până la Berechiu, Suşag, Coroi...

    Revolta a continuat până târziu în noapte, în timp ce pe deasupra satului se învârtea un avion, iar trupele de grăniceri şi securitate înconjurau satul. Luni dimineaţa, pe 1 august satul s-a trezit sub ocupaţie şi în plină teroare a arestărilor, iar cei pe care puneau mâna erau aruncaţi în beciul primăriei, unde apa era până la genunchi. Retegan, după alţii Retezatu, securist îmbrăcat în civil, bătea cu parul, lovind în cap şi pe spinare, smulgând declaraţii neadevărate.
    Două zile au durat ciocnirile în sat, adevărat război civil. Miercuri dimineaţa, pe 3 august au trecut la execuţii ca să sperie pe săteni, împuşcându-i în ceafă pe cei mai vrednici dintre ei:
    Ioan BODEAN cel ce aruncase portretele pe foc a fost împuşcat la intrarea în satul Ucuris dinspre Beliu.
    Alexandru MATEOC a fost împuşcat lângă biserică.
    Florea MATEOC împuşcat lângă şcoală.
    Ion MATEOC, care, nici nu fusese la răscoală, dar care nu-şi denunţase fiul fugit, ca mulţi alţii, prin porumb şi păduri, a fost împuşcat lângă fântână.
    Toţi aceştia au fost lăsaţi două zile la vedere, pe locurile unde fuseseră executaţi... Ion I.MATEOC, fiul, după trei zile a fost prins şi împuşcat la marginea satului.
    In ziua de Miercuri 3 August 1949, după cum o să vedem, au fost împuşcaţi 45 de ţărani în comunele din jur, care puseseră mâna pe furci ca să-şi apere pământul.
    Tot în seara zilei de 3 August au fost ridicate 15 familii totalizând 31 de persoane, rudele celor împuşcaţi şi deportaţi. Printre ei numărându-se:
    Maria PĂFUCAN, soţia lui Floare MATEOC a Gherii, cu cele două fete Maria şi Florica.
    Soţia lui Ioan MATEOC cu cei doi fii, iar cel de al treilea fusese deja executat.
    Familia lui Alexandru MATEOC a lui Lusuman. Florea ANTON a Ningenii cu familia. Alexandru ANTON a Ningenii cu familia.
    Toată averea acestora a fost confiscată şi pe 6 august 1949, pe pământurile lor s-a înfiinţat colhozul "Drapelul muncii", cu 43 familii din sat care s-au oferit ca să intre, bucurându-se de munca celor ucişi.
    Deportaţii s-au înapoiat în 1954, iar pe 19 februarie 1961, tot satul a fost forţat să intre în colectiv. Satul a rămas sub ocupaţia şi teroarea militară dirijată de Securitate.

    SÂNGELE CURGE ŞI IN COMUNA BERECHIU

    In ziua de duminică 31 iulie, la primăria comunei Berechiu şi-a făcut apariţia echipa culturală a Şcolii de ofiţeri din INEU pentru a descreţi frunţile ţăranilor. Dar ţăranii înfometaţi au început să strige: "Vrem pâine şi nu mălai! Vrem libertate ! Jos comuniştii !"
    Secretarul biroului de plasă al PMR, Beli Petru, care se găsea acolo şi căuta să lămurească sătenii în legătură cu treierişul şi colectările, a fost bătut de cei cei fuseseră adunaţi şi a fugit.

    Ajunsese veste de bătaia ce o primise prefectul la prânz în comuna Someşcheş şi când au auzit clopotele bătând şi dinspre Vest(de la Apateu) şi dinspre Răsărit(de la Ucuriş) şi dinspre Sud (de la Someşcheş), pe la orele 5 după amiază au pus mâna pe furci şi pe topoare şi au plecat spre Somoscheş.

    Miliţia şi grănicerii care încercuiseră comuna Berechiu i-au oprit din drum şi ei s-au întors in sat, unde atmosfera era tot de agitaţie, gata să izbucnească. Pe 1 august s-au adunat din nou la primărie, refuzând să iasă la câmp, şi au continuat să manifesteze împotriva măsurilor luate de regim şi ameninţau autorităţile. S-au rupt firele telefonice şi primarul a fugit.

    S-au cerut întăriri, dar situaţia în regiune devenise alarmantă, ceea ce a făcut pe lt.col.Coloman Ambruş să vină la Arad în noaptea de 31 iulie, pentru a conduce operaţiunile, şi se plângea în raportul adresat lui Bodnarenco de greutăţile întâmpinate de neaprobarea folosirii forţelor de la grănicerii din Radna, pe care Bucureştiul când le aproba, când revenea asupra aprobării. Numai în seara de 1 august a primit avizul şi a desfăşurat forţele, alăturându-se efectivului de 315 miliţieni şi 65 de securişti.

    I se raportase bătaia pe care o primise prefectul judeţului Petre Bele, originar din comuna Chereluş, situată în raza revoltelor şi care ajunsese la Bucureşti, fiind ruda cu Miron Bele, fruntaş alături de Petru Groza, în Frontul Plugarilor. Datorită faptului că şi Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de interne şi ministrul justiţiei, era originar din Gurba, la 10 km.de zona răscoalelor s-a intervenit şi s-a aprobat ca să se facă execuţii de către Coloman.

    Ceea ce nu ştiau autorităţile era atitudinea provocatoare a lui Petru Bele faţă de ţăranii înfometaţi, care a dus la bătaia şi internarea lui în spital. In acea Duminică de 31 iulie, când prefectul s-a dus să potolească populaţia, a fost oprit la marginea comunei Somoscheş. I-a intrebat "Ce vă trebuie ? de ce nu vă astâmpăraţi ? Oamenii s-au plâns de cotele foarte mari care-i lasă muritori de foame.
    0 femeie văduvă i s-a adresat:"Domnule prefect, eu mâine dimineaţă nu voi avea ce să le dau de mâncare ce-lor patru copii ai mei. Ce să fac?" Si în bătaie de joc, Petru Belu i-a răspuns: " Duceţi-vă pe islaz şi paşteţi iarbă." Acestea nu se comunicau la Bucureşti şi nici chiar la regionala Securităţii.

    In seara de 1 August, au năvălit în comună trupele de grăniceri şi au trecut la arestări şi torturări. Printre cei ridicaţi şi duşi la Securitate în vederea înscenării procesului, se numărau:
    Bele Gheorghe, zis Iepuroiu, născut pe 16 nov.1911, ţăran, văr cu prefectul, fost preşedintele organizaţiei PNT din comună, după torturi şi chinuri, i s-au dat 5 ani şi a trecut prin Gherla şi a ajuns la Peninsula.

    Haiduc Mihai zis Tuţu, născut 15 Oct.1885,fost membru PNT, care a distrus tablourile si colţul A.R.L.U.S. şi a fost prezent la devastarea primăriei şi bătaia membrilor de partid, a fost condamnat. Ilonca Gheorghe, de 20 de ani a fost arestat şi condamnat.
    Precup Petre, născut în 1885, membru PNT a fost prezent la devastarea primăriei şi bătaia membrilor de partid.

    Rus Elena a Şoldoaii, născută în 1908, a lovit pe secretarul de partid al plasei Ineu şi îndemna pe muncitorii de la batoză să lucreze numai în natură cu plată, nu pe bani. Panda Maria zis a Gubi a participat la revolta ţărănească. Haiduc Mihai zis Bucşe tatăl, membru PNT, a participat la revoltă.

    Haiduc M.Mihai zis Bucşe, fiul, a fugit din sat şi s-a ascuns în porumb, la 4km de sat.A fost descoperit prin trădare pe 11 august şi în timpul luptei a fost grav rănit. A murit la scurt timp. In gara Cermei au fost prinşi Barbu Marin şi Capeţ (condamnat la 4 ani). Au mai fost condamnaţi Jurcoi Mihai(3 ani), Cornea Florea şi alţii. Pe 3 August au fost ridicate 18 persoane şi trimise cu D.O.
    Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0014]
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 15-03-10 at 12:03 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  7. #7
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Comuna Apateu înecata în sânge

    Nemulţumirile create de cotele mari şi obligativitatea ridicării lor chiar de la batoză au făcut pe ţărani să se adune duminică dimineaţa în centrul comunei APATEU, situată numai la 5 km de BERECHIU.

    Directorul şcolii şi notarul s-au amestecat şi ei în discuţii, căutând să-i "lămurească" despre împlinirea acestei "datorii" obşteşti faţă de stat. Numai asta lipsea în acele momente. Ţăranii n-au mai aşteptat "lămurirea" şi au sărit asupra lor făcându-i una cu pământul.
    La clopotele de la Berechiu au răspuns şi ei prin clopote.

    Au pus mâna pe ce au apucat şi în timp ce unii au devastat casa notarului şi directorului, alţii s-au îndreptat spre primărie şi şcoală, unde au ars arhiva, portretele călăilor ruşi şi români precum şi lozincile comuniste de înflorire a României socialiste. Comuna răsuna de strigăte: Jos cotele, jos comuniştii, vrem libertate. Zvonindu-se că vine armată împotriva lor, au trecut la baricadarea comunei mai ales înspre Berechiu , aşezând lemne, grape cu dinţii în sus, bolovani...

    0 altă dorinţă a răsculaţilor era ca salariaţii să nu primească plata în bani, ci numai în natură. Trebuie subliniat că din 1949, toţi salariaţii din comună, inclusiv corpul didactic, corpul sanitar, fuseseră trecuţi în bugetul comunei ca să primească lefurile la discreţia primarului şi secretarul organizaţiei de bază să aprecieze dacă depun şi muncă pe teren obştesc, deci să-i dirijeze.

    Plutonierul major de jandarmi, Pânzaru Ioan, era un om mai aparte care-şi dădea seama că trăieşte în sat cu oamenii şi trebuie să le înţeleagă suferinţa, nu ca să-i mai terorizeze şi el. Până la urmă a fost şi el arestat şi condamnat.

    Când a sosit o maşină cu 5 miliţieni din jud. Bihor ca să întărească siguranţa în sat, aceştia au fost arestaţi şi închişi în miliţie, iar plutonierul major nu a făcut nici-o obiecţiune.

    In seara de duminică pe la orele 21, armata a încercat să intre în sat venind dinspre Sepreus. Atunci s-a tras clopotul şi satul cu mic cu mare a venit la margine, începând să fluiere şi să huiduiască. Şase ţărani care erau în post avansat, în afară de sat, au încercat să se opună dar în faţa focului deschis de armată, n-au reuşit şi au fost făcuţi ostateci.

    Lt.col. Clain de la reg.l Grăniceri, cu locot. Hârţău Gheorghe şi slt. Haiduc Iustin de la acelaşi regiment, a ţinut satul sub foc de armă continuu, ca să se poată retrage cu cei 6 ostateci, deoarece pretindeau că nu aveau forţe suficiente. Înseamnă că forţa şi hotărârea ţăranilor a fost determinantă în retragerea armatei.

    A doua zi, după orele 17 , pe 1 august 1949, la intervenţia lt.Coloman Ambruş, obţinându-se aprobarea Bucureştiului de a primi întăriri de armată şi mână liberă în folosirea "focului" , grănicerii au revenit în forţă, ocupând satul şi trecând la represalii sângeroase.

    Două zile a durat vânătoarea ţăranilor şi chinuirea la faţa locului, înainte de a fi trimişi la securitatea Arad.
    Pe 3 august 1949,1a marginea satului Apateu, pe locul denumit "Dâlma" au fost ucişi Stana Simion(26 ani), Mangu Ion (36 ani), MOŢ Petre (51 ani),iar pe 3/4 aug.alţii: Maliţa Gheorghe(51 ani) şi MOŢ Aurel (21 ani).

    Familiile celor ucişi, cu ale arestaţilor şi alte zeci de ţarani, au luat drumul deportării, averea confiscându-se, servind ca nadă la înfiinţarea colhozului în care au intrat "uscăturile" satului.

    Printre arestaţi şi condamnaţi s-au numărat: Blidar Petru(condamnat la 3 ani) Botaş Dimitrie(4 ani), Bule Teodor (64 ani), Mang Ion(nu cel împuşcat), Mermeza Saveta(5 ani), Miron Petru, Moţiu Petru (4 ani şi apoi D.O.), Pârvu Aurel(10 ani), Petraş Mihai(3 ani), Purtan Simion(3 ani), Zegrea Petru(5 ani), Homorogan Petre, Herman Gheorghe zis Bicoş, Blaj Teodor zis Pupi, Botaş Marian, Mangu Petre zis al Florii Nastii, Mermeza Simion, Maliţa Ion al Clopaciului, Partan Vasile şi alţii.

    COMUNA SEPREUŞ PLĂTEŞTE TRIBUTUL DE SÂNGE

    Ca peste tot, birurile statului îi exasperaseră pe ţăranii din Sepreuş, comună situată la 6 km sud de comuna APATEU; şi aici, în ziua de duminică, 31 iulie, clopotul bisericii i-a adunat pe ţărani în mijlocul satului să se sfătuiască. Au hotărît că dacă dau cotele de grâu, n-au ce să dea la copii să mănânce şi atunci mai bine să salveze mâncarea copiilor. Circa 400 de săteni veniţi înarmaţi cu ciomege, furci, topoare, n-au mai socotit autorităţile comunale demne de a-i reprezenta, le-au izgonit, au dezarmat o patrulă călare de 3 miliţieni, au fixat posturi din ţărani, şi au trecut la lucru.

    Au rupt firele telefonice, au scos arhiva din Sfatul popular şi i-au dat foc, aceasta arzând cu o parte din local. Au desfiinţat şi cooperativa, punând stăpânire pe întreaga comună.

    In după amiaza de 1 august, lt.col.Ambruş Coloman de la Timişoara a dat dispoziţie de a se lua comuna cu asalt. Până seara, 40 grăniceri şi alţi 40 miliţieni însoţiţi de cadrele securităţii, au fost angajaţi în operaţiune. In timpul ciocnirii, 2 grăniceri au fost răniţi. Uliţă cu uliţă, casă cu casă au fost călcate pentru depistarea "instigatorilor". Ca teroarea să fie şi mai mare, în timpul nopţii de 2/3 august au împuşcat şi aruncat pe drum pe: INCICAU Mihai (ţăran născut în 1899), pe PARVU Ion(ţăran, membru PNL), PÂRVU Teodor (avocat, membru PNT), STANA Ion(fost cârciumar), Huţiu Ion...

    Din comuna au fost arestaţi 57 de ţărani, iar familiile lor şi ale celor asasinaţi au luat drumul Bărăganului în D.O.
    Printre cei arestaţi s-au numărat: Burcă Iosif(2 ani), Burcă Petre (condamnat), Burcă Teodor(condamnat la 8 ani), Horga Ion, Horga Mihai(4 ani): Incicău Iosif, Incicău Petru, Orădan Teodor, Orb Florea(2 ani), Pârvan Vasile, Pintea Petru, Purtan Petru(10 ani), Roşca Gheorghe(6 ani), Stana Ion(nu cel împuşcat, condamnat la 14 ani ), Stana Petru(12 ani), Stana Simion (16 ani), Suciu Mihai, Suciu Toader(3 ani) şi printre arestaţi s-a găsit şi preotul Ştefănuţ Ion.

    REPRESALIILE DIN ALTE COMUNE

    Revolta a fost atât de puternică, încât a cutremurat două judeţe şi a fost nevoie să se ocupe satele cu armată. Câteva exemple:
    S-au lăsat 2 Companii şi 2 plutoane în 3 comune:
    BATAR - unde au împuşcat pe un ţăran cu numele de CRĂCIUN şi pe 3 August au deportat 24 de persoane între 7 ani şi 67 ani.
    TALPOŞ - au ridicat şi dus în domiciliu obligator 28 de persoane între un an şi 74 de ani.
    TAUT - au ridicat 21 de ţărani între o lună şi 72 de ani.

    BICACIU-Salonta a fost împuşcat PETRUT Dumitru în 2/3 august 1949. In alte 3 comune s-au lăsat 3 Companii de soldaţi după cum urmează:
    BELFIR:au fost împuşcaţi în comună KIAK Laczi(măcelar) pe 3 August şi LORICZ Soni, ţăran, ucis pe 1 august. Au fost ridicaţi 20 de ţărani - între 7 luni şi 69 de ani;
    COCIUBA Mare, au fost arestaţi 16 ţărani între 2 ani şi 70 de ani şi duşi în DO.

    GIRISUL NEGRU:a fost ridicată Eva ŢITIRIG, mamă a 4 copii între 4 şi 9 ani şi alţi 28 ţărani (între 2-62 ani). Au fost împuşcaţi: SARBU Silviu(notar)pe 1 august, în faţa primăriei, BOTTON Gheorghe pe 2 August şi BOLOG Ioan ucis pe 3 August.
    AU FOST LĂSATE 2 PLUTOANE IN COMUNA BICACIU şi au fost ridicate 20 persoane între 5 luni şi 64 de ani, ce au fost duse în domiciliu obligator.

    COROIU: a fost împuşcat pe 29 iulie ţăranul Matei LEUCUŢIA şi au fost ridicate 16 persoane între 10 ani şi 63 ani şi trimise în domiciliu obligatoriu.
    In com.Avram Iancu a fost împuşcat ţăranul PATAŞ Ion pe 2 Aug.1949.
    CRAIVA: preotul din comună a luat cheile şi nu s-a putut intra la clopotniţă. Pentru a înfricoşa, au fost arestaţi 24 de ţărani între 2 ani şi 72 ani şi au fost trimişi în domiciliu obligatoriu . Dintre cei împuşcaţi pe 30 şi 31 august s-au numărat:Hurth Ioan, Hurth Teodor,Huţui Ioan(născut in 1908) şi Huţui Teodor.

    In SUSAG , a fost împuşcat PETRAN Gheorghe zis Tibic şi au mai fost ridicaţi 17 ţărani între 6 luni şi 72 de ani şi trimişi în domiciliu obligator.
    La TINCA, SUCIGAN, V.Vasile, notar, invalid a fost împuşcat în comună pe 2 august.
    UCURIS, pe lângă morţii din comună au mai fost arestaţi 31 ţărani între 16 luni şi 70 de ani ce au ajuns în domiciliu obligator.
    La SIRIA, s-au făcut arestări ce au trecut prin Securitatea din Timişoara.

    Mişcările au avut loc şi în judeţul Timiş, Torontal dând multă bătaie de cap, fiind nevoiţi să ţină în alarmă trupele şi să întărească efectivele de la sate.

    Printre vinovaţii de represaliile din judeţele Bihor şi Arad se numără: Bondarenko-Pintilie ajuns general, Cseller Ludovic şi Ambruş Coloman avansaţi la gradul de colonei, maior Moiş Aurel, Birtaş, lt.col. Clain de la grăniceri, căp. Negru Radu, cap.Retegan(sau Retezan după alţii), locot.Martiş Ion şi Hărtău Gheorghe, slt.Cimbrea Vladimir şi Haiduc Iustin şi mulţi alţi. Nu trebuiesc trecuţi cu vederea anchetatorii printre care se numără şi: Aibănuş Mihai, Bihari, Broitman, Kupfer , Litvin , Smilovici, Rafila Alexandru, Schnellbach Martin, ş.a.

    Securitatea învinuia organizaţiile de partid de la sate, că nu s-au preocupat să promoveze "lupta de clasă între ţăranii săraci şi cei înstăriţi", lăsându-i manevraţi şi antrenaţi în acţiuni "huliganice împotriva regimului". Mai erau învinuiţi naţional ţărăniştii că au provocat agitaţia la sate, folosindu-se de elementele epurate care s-au reîntors la locurile de origine.

    Desigur nu aveau voie să spună adevărul, că motivul real era situaţia de înfometare la care fuseseră aduşi ţăranii prin politica de jaf şi teroare.

    Ambruş Coloman, venit la faţa locului, a văzut că numai folosirea forţei masive poate linişti lucrurile şi în consecinţă a trecut la execuţii, arestări şi deportări.

    MĂRTURISIREA REALITĂŢII

    Steliana Breazu din Oradea ne relatează mărturisirea obţinută de la un preot: "Mă numesc Iosif STOICA, preot născut 10 ianuarie 1909 la Minişul de Sus-Arad.

    La vremea când au izbucnit revoltele de la Ucuriş, Sepreuş, Cermei, Somoşcheş, în perioada de la sfârşitul lui iulie şi primele zile ale lunii august 1949, mă aflam în localitatea Gurba-Arad, unde funcţionam ca preot ortodox.

    Imi amintesc că, în vara aceea, ţăranii din Gurba şi din satele învecinate îşi pierduseră cu toţii răbdarea, văzând cum se confiscase grâul la batoze, confiscare botezată "cote de stat". Oamenii se întorceau acasă plângând, cu căruţele aproape goale, doar cu 10-12 saci de grâu rămaşi pentru sămânţă. Ei ştiau că de acum înainte aveau să trăiască doar cu mălai şi cu mămăligă.

    Atunci când (prefectul) Petre Bele le-a spus "Duceţi-vă pe islaz şi paşteţi iarbă", lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Prefectul comunist a luat-o la fugă... şi a anunţat autorităţile din Arad... a sosit miliţia călare, care a făcut arestări şi execuţii sumare... cadavrele au fost lăsate în văzul tuturor, două zile şi două nopţi, fără măcar să¬i acopere. După aceea, miliţia i-a pus în sicrie şi i-a încărcat în camioane. Cum drumul spre Arad trecea prin Gurba, eu am văzut în camioane atât sicriele cât şi arestaţii, de la fereastra casei parohiale...

    Confiscarea grâului apoi s-a făcut foarte uşor direct de la batoze... Comitetul judeţean a trimis în fiecare sat câte doi muncitori de la întreprinderile arădene, care cu doi delegaţi de la primărie şi cu preotul, mergeau din casă în casă cu muncă de lămurire pentru ca ţăranii să dea şi porumbul de bună voie...

    Muncitorii spuneau:
    "Trebuie să-l distrugem pe ţăran. Până nu-l distrugem pe ţăran, ţara nu are să aiungă la un nivel de trai mai bun."

    A trebuit să mă supun acestei corvezi şi să-mi audă urechile cum muncitorii de la Arad înjurau pe ţărani de mamă şi de Dumnezeu."
    Cicerone IONIŢOIU. Reprimarea răscoalelor ţărăneşti [C.I.-0015]
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 21-03-10 at 10:42 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Ascunderea genocidului antiromanesc- demonstratie sintetica
    By Excalibur in forum Procesul comunismului si tranzitiei
    Replies: 0
    Last Post: 01-02-13, 11:59 AM
  2. Cheia Unirii - o au doar basarabenii
    By worldcongress in forum 04) Congresul Mondial Român – World Romanian Congress
    Replies: 0
    Last Post: 02-02-12, 01:23 PM
  3. PROGRAM de prevenire a genocidului din România
    By Ilie in forum 02) Teme de reflectie-meditatie, dezbateri de fond
    Replies: 1
    Last Post: 17-01-12, 07:55 AM
  4. Apel - Miscarea Nationala de Rezistenta
    By Tomahawk in forum 02) Teme de reflectie-meditatie, dezbateri de fond
    Replies: 5
    Last Post: 11-01-12, 08:39 PM
  5. Partidul Initiativa Nationala (P.I.N.)
    By Jizaburo Ozawa in forum Partidul Iniţiativa Naţională (PIN)
    Replies: 1
    Last Post: 09-04-11, 12:18 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •