Trăim într-o lume în care valorile civilizaţiei omeneşti, din care face parte şi cea românească, sunt tot mai mult călcate în picioare de goana după resurse, de lăcomia unui număr redus de oameni care, pe căi şi prin mijloace necinstite, acaparează resursele naturale şi cele create de oameni pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi asigura o viaţă de huzur. Un număr din ce în ce mai mic de oameni deţin o parte tot mai mare a capitalului utilizat în economie şi, pe această bază, îşi însuşesc o parte din ce în ce mai mare din avuţia creată în societate, în timp ce un număr din ce în ce mai mare de oameni trăiesc în sărăcie şi umilinţă. Prin acapararea capitalurilor şi a resurselor naturale, câteva mari corporaţii transnaţionale îşi însuşesc cea mai mare parte a avuţiei create de popoarele lumii, lăsând aceste popoare fără resursele de care au nevoie pentru acumularea de capitaluri, pentru crearea de capacităţi de producţie, de locuri de muncă, de venituri, personale şi publice. Oligarhizarea proprietăţii asupra capitalurilor, a puterii economice, determină şi oligarhizarea puterii politice, controlul instituţiilor statelor de către deţinătorii puterii economice, folosirea statelor ca instrumente de jefuire a popoarelor de resursele lor, naturale sau create de ele.

Din nefericire, în urma loviturii de stat din decembrie 1989, în România a foast construită o economie oligarhică, prin deposedarea poporului român de capitalul său naţional, care a fost trecut, prin aşa-zisa privatizare, în proprietatea privată a mafiei politice interne şi a câtorva corporaţii transnaţionale, o economie bolnavă, parazitară, în care cea mai mare parte a avuţiei create de români este însuşită de oligarhie şi consumată de aceasta sau transferată în afara ţării, majoritatea românilor fiind condamnaţi la sărăcie şi umilinţă. Statul român este controlat de oligarhia financiară şi este folosit pentru apărarea intereselor acestei oligarhii.

Acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care noi credem că democratizarea proprietăţii asupra capitalului, construcţia economiei democratice, este singura cale prin care noi, poporul român, putem să ne apărăm libertatea, bunăstarea şi fericirea. Numai deţinând puterea economică, poporul român va deţine şi puterea politică, va controla şi statul său şi îşi va impune şi propriile sale valori morale: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare...

Constantin Cojocaru
27.12.2013

PS. Textul integral al proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, propus de Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, înregistrat la Consiliul Legislativ al României cu nr. R1937/17/12/2013, este publicat pe http://www.variantacojocaru.ro , la Secţiunea Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor, rubrica PROIECTE MCC, împreunaă cu expunerea de motive şi cu toată documentaţia care a stat la baza elaborării acestui proiect.

-*-*-*-


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
60. Denumirea titlului III se modifică, astfel:
Denumirea va fi: „Autorităţile statului

*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
61. Denumirea capitolului I din titlul III se modifică, astfel:
Denumirea va fi: „Autoritatea Legislativă

*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*
Tabel modificari

Constituţia României 2003 Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul (art. 61-79)
SECŢIUNEA 1-a : Organizare şi funcţionare (art. 61-68)
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul deputaţilor şi al senatorilor (art. 69-72)
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea (art. 73-79)

CAPITOLUL -II- Preşedintele României (80-101)

CAPITOLUL -III- Guvernul (102-110)

CAPITOLUL -IV- Raporturile Parlamentului cu Guvernul (111-115)

Capitolul V – Administraţia publică (116-123)
Secţiunea 1 – Administraţia publică centrală de specialitate
Secţiunea a 2-a – Administraţia publică locală


Capitolul VI – Autoritatea judecătorească (124-134)
Secţiunea 1 – Instanţele judecătoreşti.
Secţiunea a 2-a – Ministerul Public.
Secţiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii.
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul parlamentarilor

CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
SECŢIUNEA a 2-a: Guvernul
SECŢIUNEA a 3-a: Raporturile dintre Autoritatea legislativă şi Autoritatea executivă

Capitolul III – Autoritatea judecătorească
Secţiunea 1 – Înfăptuirea justiţiei.
Secţiunea a 2-a – Procuratura.
Secţiunea a 3-a – Avocatura.
Secţiunea a 4-a – Notariatul de stat.
Secţiunea a 5-a – Consiliul Autorităţii Judecătoreşti..

Capitolul IV – Autoritatea Mediatică.
Capitolul V – Autoritatea Financiară.
Capitolul VI – Autoritatea Electorală.
Capitolul VII – Autoritatea Statistică.
Capitolul VIII – Autoritatea Morală.
Capitolul IX – Autoritatea Ştiinţifică.

TITLUL III. 1Autorităţile locale.
Capitolul I – Principii de bază.
Capitolul II– Autorităţile comunale şi orăşăneşti.
Secţiunea 1 – Consiliul local.
Secţiunea a 2-a – Primarul

Capitolul III– Autorităţile judeţene.
Secţiunea 1 – Consiliul judeţean.
Secţiunea a 2-a – Voievodul

TITLUL III. 2Asociaţiile comunitare.

*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*
CAPITOLUL -I- Parlamentul

Constituţia României 2003 Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a : Organizare şi funcţionare
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 61: Rolul şi structura
ARTICOLUL 62: Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63: Durata mandatului
ARTICOLUL 64: Organizarea internă
ARTICOLUL 65: Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66: Sesiuni
ARTICOLUL 67: Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68: Caracterul public al şedinţelor
ARTICOLUL 61: Rolul şi structura
MODIFICAT - ARTICOLUL 62: Alegerea membrilor Parlamentului
NOU - ARTICOLUL 62.1: Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului
ARTICOLUL 63: Durata mandatului
ARTICOLUL 64: Organizarea internă
ABROGAT - ARTICOLUL 65: Şedinţele Camerelor
MODIFICAT - ARTICOLUL 66: Sesiuni
MODIFICAT - ARTICOLUL 67: Actele juridice şi cvorumul legal
MODIFICAT - ARTICOLUL 68: Caracterul public al şedinţelor


*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 61: Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

62. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 61: Rolul şi structura


“(1) Parlamentul exercită puterea legislativă în statul român, în limitele stabilite prin Constituţie.

(2) Parlamentul nu poate adopta legi, hotărâri sau moţiuni care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional valabil.

(3) Poporul poate aproba legi, prin referendum naţional, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

(4) Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră denumită Camera Reprezentanţilor.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 62: Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.
(3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

63. Articolul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Denumirea articolului va fi: „Alegerea membrilor Parlamentului


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 62: Alegerea membrilor Parlamentului


Articolul va avea următorul cuprins:
„(1) Membrii Parlamentului sunt denumiţi parlamentari şi sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, şi pe bază de candidaturi independente, conform legii.

(2) Numărul parlamentarilor este de maxim 300 de persoane.”

(3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

64. După articolul 62, se introduce un nou articol, 62.1, astfel:
Denumirea articolului va fi „Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 62.1: Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului


Articolul va avea următorul cuprins:
„(1) Candidaţii la funcţia de parlamentar trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să aibă pregătire superioară;
b) să se fi remarcat ca buni profesionişti şi ca cetăţeni de moralitate desăvârşită;
c) să se fi remarcat ca luptători activi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României;
d) să prezinte electoratului Programul Legislativ pentru realizarea căruia se obligă să acţioneze, în calitate de parlamentar, dacă va fi ales.

(2) Programul Legislativ constituie contractul electoral al candidatului. El va fi semnat de candidatul la funcţia de parlamentar, va fi tipărit şi pus la dispoziţia electoratului din colegiul în care candidează, pe toată durata campaniei electorale. Un exemplar al acestui document va fi depus la Autoritatea Electorală, la Autoritatea Morală şi la Avocatul Poporului, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea campaniei electorale.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 63: Durata mandatului
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

65. Articolului 63 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 63: Durata mandatului


Alineatele (1) - (4) vor avea următorul cuprins:
“(1) Camera Reprezentanţilor este aleasă pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

(2) Alegerile pentru Camera Reprezentanţilor se desfăşoară în prima duminică a lunii octombrie a anului în care expiră mandatul Camerei, sau tot într-o zi de duminică, în cel mult 45 zile de la data dizolvării Camerei.

(3) Camera Reprezentanţilor nou aleasă se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 zile de la alegeri.

(4) Mandatul Camerei Reprezentanţilor se prelungeşte până la întrunirea legală a noii Camere a Reprezentanţilor. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.”

(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 64: Organizarea internă
(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.
(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

66. Articolul 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 64: Organizarea internă


„(1) Organizarea şi funcţionarea Camerei Reprezentanţilor se stabileşte prin lege. Resursele financiare ale Camerei sunt prevăzute în bugetul de stat.

(2) Camera Reprezentanţilor îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor se alege pe durata mandatului Camerei. Ceilalţi membri ai biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3) Parlamentarii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei Reprezentanţilor.

(4) Camera Reprezentanţilor îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. În componenţa fiecărei comisii a Camerei Reprezentanţilor intră şi un reprezentant al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Comunitare.

(5) Biroul permanent şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a Camerei Reprezentanţilor.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 65: Şedinţele Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.
(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

67. Articolul 65 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 66: Sesiuni
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

68. Articolul 66 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 66: Sesiuni


„(1) Camera Reprezentanţilor se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe la 15 ianuarie şi se termină la 31 iulie. A doua sesiune începe la 1 septembrie şi se termină la 15 decembrie.

(2) Camera Reprezentanţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al Camerei Reprezentanţilor ori a cel puţin o treime din numărul parlamentarilor.

3) În caz de mobilizare sau de război, ca şi în cazul instituirii stării de asediu sau a stării de urgenţă, Camera Reprezentanţilor îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.

4) Convocarea Camerei Reprezentanţilor se face de preşedintele acesteia.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 67: Actele juridice şi cvorumul legal
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

69. Articolul 67 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 67: Actele juridice şi cvorumul legal


„Camera Reprezentanţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 68: Caracterul public al şedinţelor
(1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

70. Articolul 68 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA 1-a: Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 68: Caracterul public al şedinţelor


„(1) Şedinţele Camerei Reprezentanţilor sunt publice.

(2)Voturile parlamentarilor, la fiecare lege, sau hotărâre, adoptată de Camera Reprezentanţilor, sunt la vedere, confirmate prin semnătură, şi sunt prezentate pe site-ul Camerei Reprezentanţilor şi în Monitorul Oficial al României.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*
Constituţia României 2003 Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul deputaţilor şi al senatorilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul parlamentarilor
ARTICOLUL 69: Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70: Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71: Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72: Imunitatea parlamentară
ARTICOLUL 73: Categorii de legi
ARTICOLUL 74: Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75: Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76: Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77: Promulgarea legii
ARTICOLUL 78: Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79: Consiliul Legislativ
MODIFICAT - ARTICOLUL 69: Mandatul reprezentativ
MODIFICAT - ARTICOLUL 70: Mandatul parlamentarilor
MODIFICAT - ARTICOLUL 71: Incompatibilităţi
MODIFICAT - ARTICOLUL 72: Răspunderea parlamentarilor
NOU - ARTICOLUL 72.1: Demiterea Parlamentarilor
MODIFICAT - ARTICOLUL 73: Categorii de legi
MODIFICAT - ARTICOLUL 74: Iniţiativa legislativă
ABROGAT - ARTICOLUL 75: Sesizarea Camerelor
MODIFICAT - ARTICOLUL 76: Adoptarea legilor şi a hotărârilor
MODIFICAT - ARTICOLUL 77: Promulgarea legii
MODIFICAT - ARTICOLUL 78: Intrarea în vigoare a legii
MODIFICAT - ARTICOLUL 79: Consiliul Legislativ

*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*
*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 69: Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

71. Denumirea Secţiunii a 2-a se modifică, astfel:
Denumirea Secţiunii a 2-a va fi: „Statutul parlamentarilor

*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

72. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul parlamentarilor
ARTICOLUL 69: Mandatul reprezentativ


„(1) În exercitarea mandatului, parlamentarii sunt în serviciul poporului.

(2) Parlamentarii sunt obligaţi să acţioneze şi să voteze în conformitate cu angajamentele asumate în campania electorală, în care au fost aleşi. Parlamentarul care îşi încalcă angajamentele asumate în campania electorală poate fi demis, prin referendum, potrivit Constituţiei şi legii.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 70: Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces. (Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

73. Articolul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Denumirea articolului va fi: „Mandatul parlamentarilor


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul parlamentarilor
ARTICOLUL 70: Mandatul parlamentarilor


Articolul va avea următorul cuprins:
„(1) Parlamentarii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei Reprezentanţilor, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege.

(2) Calitatea de parlamentar încetează:
a) la data întrunirii legale a Camerei nou aleasă;
b) în caz de demisie, sau de demitere;
b) în caz de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor;
c) în caz de deces.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71: Incompatibilităţi
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

74. Articolul 71 se modifică şi se completează, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul parlamentarilor
ARTICOLUL 71: Incompatibilităţi


Alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, membru al Camerei Reprezentanţilor şi membru al Parlamentului european.”

Alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Calitatea de parlamentar este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice sau private.

După alineatul (2), se introduc două noi alineate, cu următorul cuprins:
(2.1) Parlamentarii nu pot interveni în treburile altor autorităţi şi instituţii ale statului şi nici în treburile altor persoane juridice, de drept public sau privat.

(2.2) Parlamentarul condamnat pentru trafic de influen
ţă ori alte fapte de corupţie îşi pierde mandatul şi este pedepsit cu închisoare pe viaţă şi confiscarea averii.”

Alineatul (3) se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 72: Imunitatea parlamentară
(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

75. Articolul 72 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Denumirea articolului va fi: „Răspunderea parlamentarilor


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul parlamentarilor
ARTICOLUL 72: Răspunderea parlamentarilor


Articolul va avea următorul cuprins:
„(1) Parlamentarii răspund juridic, individual, pentru încălcarea contractului electoral, dacă voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului contravin obligaţiilor asumate prin contractul electoral.

(2) Parlamentarii răspund juridic, individual, potrivit legii, pentru prejudiciile produse poporului român de legile pentru care şi-au dat votul, în ciuda faptului că legile respective nu au făcut parte din Programul Legislativ aprobat de popor.

(3) Răspunderea parlamentarilor pentru faptele prevăzute la alineatele (1) şi (2) este imprescriptibilă.

(4) Parlamentarul care a încălcat legea penală este urmărit, percheziţionat, reţinut, arestat şi trimis în judecată, potrivit legii. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se fac de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

76. După articolul 72, se introduce un nou articol, 72.1, astfel:
Denumirea articolului va fi: „Demiterea Parlamentarilor


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 2-a: Statutul parlamentarilor
ARTICOLUL 72.1: Demiterea Parlamentarilor


Articolul va avea următorul cuprins:
“(1) Orice parlamentar poate fi demis din funcţie, prin referendum, organizat în colegiul unde a fost ales, cu un număr de voturi mai mare decât cel cu care a fost ales, la cererea unui număr de alegători, din colegiul în care a fost ales, egal cu cel puţin 25% din numărul voturilor cu care a fost ales.

(2) Parlamentarul este demis, de drept, din funcţie, în următoarele cazuri:
a) când se constată, după validarea mandatului, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a legii;
b) a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate sau la pierderea drepturilor electorale ;
c) în caz de incompatibilitate;
d) când şi-a dat demisia din partidul politic sau din formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau când s-a înscris într-un alt partid politic sau altă formaţiune politică;
e) a lipsit nemotivat de la 8 şedinţe ale comisiei permanente a Camerei Reprezentanţilor din care face parte sau de la 4 şedinţe ale plenului Camerei Reprezentanţilor.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 73: Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

77. Articolul 73 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 73: Legiferarea


Alineatul (1) va avea următorul cuprins:
“(1) Camera Reprezentanţilor adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.”

(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.

(3) Prin lege organică se reglementează:

Litera a) din alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Judecătoreşti, Autorităţii Mediatice, Autorităţii Financiare, Autorităţii Electorale, Autorităţii Statistice, Autorită
ţii Morale, Autorităţii Ştiinţifice, Curţii Constituţionale, Curţii de Conturi, Avocatului Poporului, Consiliului Naţional de Securitate, Consiliului Legislativ, Serviciului Român de Informaţii.”

b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;

Litera c) din alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„c) statutul parlamentarilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora.”

d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

Litera e) din alineatul (3) va avea următorul cuprins:
e) organizarea Guvernului;

f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;

Litera l) din alineatul (3) se abrogă.
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;

Litera r) din alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„r) statutul etniilor din România;”

s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 74: Iniţiativa legislativă
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.
(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

78. Articolului 74 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 74: Iniţiativa legislativă


“(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Preşedintelui României, Avocatului Poporului, parlamentarilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(2) Au dreptul de iniţiativă legislativă şi Preşedintele Autorităţii Judecătoreşti, Preşedintele Autorităţii Mediatice, Preşedintele Autorităţii Financiare, Preşedintele Autorităţii Electorale, Preşedintele Autorităţii Statistice, Preşedintele Autorităţii Morale, Preşedintele Autorităţii Ştiinţifice, Preşedintele Curţii Constituţionale, Preşedintele Curţii de Conturi, Preşedintele Consiliului Legislativ, Directorul Serviciului Român de Informaţii.

(3) Titularii dreptului de iniţiativa legislativă prezintă propunerile lor legislative Camerei Reprezentanţilor.

(4) Propunerile legislative vor fi dezbătute şi votate în plen, în două şedinţe diferite, la cel puţin 30 zile distanţă. Dezbaterile şi votul se vor face pe articole în cadrul primei dezbateri şi pe articole şi ca întreg în cadrul celei de-a doua. În mod excepţional, Camera Reprezentanţilor poate aproba, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, reducerea termenului de 30 de zile.

(5) În cazul în care Parlamentul respinge propunerea legislativă iniţiata de Preşedintele României, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni, Autoritatea Electorală organizează referendum, în 45 zile de la data respingerii proiectului de către Parlament, pentru aprobarea proiectului de lege respins de Parlament.

(6) În cazul în care poporul aprobă proiectul de lege respins de Parlament, Parlamentul este dizolvat şi se organizează alegeri parlamentare anticipate.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 75: Sesizarea Camerelor
(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.

(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

79. Articolul 75 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 76: Adoptarea legilor şi a hotărârilor
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.
(Constituţia României 2003) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

80. Articolul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 76: Adoptarea legilor şi a hotărârilor


“(1) Legile organice şi hotărârea privind regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Reprezentanţilor se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor Camerei.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor Camerei.

(3) La cererea Preşedintelui României sau din proprie iniţiativă, Camera Reprezentanţilor poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă, stabilită potrivit legii.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 77: Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

81. Articolului 77 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 77: Promulgarea legii


(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

Alineatul (2) ca avea următorul cuprins:
„(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Camerei Reprezentanţilor, o singură dată, reexaminarea legii.”

(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 78: Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

82. Articolul 78 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 78: Intrarea în vigoare a legii

„(1) Legile se publică pe site-ul Camerei Reprezentanţilor şi în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

(2) Accesul la varianta electronică a Monitorului Oficial al României este gratuit şi nu poate fi îngrădit.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -I- Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 79: Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.
(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

83. Articolului 79 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -I- Autoritatea Legislativă
SECŢIUNEA a 3-a: Legiferarea
ARTICOLUL 79: Consiliul Legislativ


„(1) Consiliul Legislativ este instituţie publică autonomă, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. Avizele Consiliului Legislativ se referă la respectarea principiilor de sistematizare, unificare şi coordonare legislativa stabilite prin lege.

(2) Consiliul Legislativ colaborează cu iniţiatorii proiectelor de acte normative la definitivarea redactării acestor acte, astfel încât ele să fie conforme cu principiile de sistematizare, unificare şi coordonare legislativă.

(3) Consiliul Legislativ ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.

(4) Consiliul Legislativ este condus de un Preşedinte, ales de popor.

(5) Prevederile articolelor 62.1, 81, alineatul (1) şi alineatele (2)-(4), 82, 83, 84, 95, 96, 96.1 şi 97 se aplică, în mod corespunzător, şi Preşedintelui Consiliului Legislativ.

(6) Dacă funcţia de Preşedinte al Consiliului legislativ devine vacantă ori dacă Preşedintele Consiliului Legislativ este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură de un parlamentar desemnat de Camera Reprezentanţilor, cu votul majorităţii membrilor săi.

(7) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege.”

*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

84. Denumirea capitolului II din titlul III se modifică, astfel:
Denumirea va fi: „Autoritatea Executivă


85. În capitolul II al titlului III, se introduce Secţiunea 1, cu denumirea “Preşedintele României

Constituţia României 2003 Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 80: Rolul Preşedintelui României
ARTICOLUL 81: Alegerea Preşedintelui României
ARTICOLUL 82: Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83: Durata mandatului
ARTICOLUL 84: Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85: Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86: Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87: Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88: Mesaje
ARTICOLUL 89: Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90: Referendumul
ARTICOLUL 91: Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92: Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93: Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94: Alte atribuţii
ARTICOLUL 95: Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96: Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97: Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98: Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99: Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100: Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101: Indemnizaţia şi celelalte drepturi
MODIFICAT - ARTICOLUL 80: Rolul Preşedintelui României
MODIFICAT - ARTICOLUL 81: Alegerea Preşedintelui României
MODIFICAT - ARTICOLUL 82: Validarea mandatului şi depunerea jurământului
MODIFICAT - ARTICOLUL 83: Durata mandatului
MODIFICAT - ARTICOLUL 84: Incompatibilităţi şi imunităţi
MODIFICAT - ARTICOLUL 85: Atribuţiile Preşedintelui României
ABROGAT - ARTICOLUL 86: Consultarea Guvernului
ABROGAT - ARTICOLUL 87: Participarea la şedinţele Guvernului
ABROGAT - ARTICOLUL 88: Mesaje
ABROGAT - ARTICOLUL 89: Dizolvarea Parlamentului
ABROGAT - ARTICOLUL 90: Referendumul
ABROGAT - ARTICOLUL 91: Atribuţii în domeniul politicii externe
ABROGAT - ARTICOLUL 92: Atribuţii în domeniul apărării
ABROGAT - ARTICOLUL 93: Măsuri excepţionale
ABROGAT - ARTICOLUL 94: Alte atribuţii
MODIFICAT - ARTICOLUL 95: Suspendarea din funcţie
MODIFICAT - ARTICOLUL 96: Punerea sub acuzare
NOU - ARTICOLUL 96.1: Demiterea Preşedintelui
MODIFICAT - ARTICOLUL 97: Vacanţa funcţiei
MODIFICAT - ARTICOLUL 98: Interimatul funcţiei
MODIFICAT - ARTICOLUL 99: Răspunderea preşedintelui interimar
MODIFICAT - ARTICOLUL 100: Actele Preşedintelui
MODIFICAT - ARTICOLUL 101: Salariul şi celelalte drepturi


*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 80: Rolul Preşedintelui României
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

86. Articolul 80 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 80: Rolul Preşedintelui României


„(1) Preşedintele României conduce Autoritatea Executivă a statului român, în limitele stabilite de Constituţie.

(2) Preşedintele României reprezintă poporul şi statul român şi este garantul democraţiei, al suveranităţii şi independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

(3) Preşedintele României răspunde în faţa poporului pentru buna funcţionare a Guvernului şi a tuturor instituţiilor publice care compun Autoritatea Executivă a statului.

(4) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a tuturor autorităţilor statului. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între autorităţile statului, precum şi între stat şi popor.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 81: Alegerea Preşedintelui României
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

87. Articolului 81 se completează, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 81: Alegerea Preşedintelui României


(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

După alineatul (1), se introduc patru noi alineate, cu următorul cuprins:
“(1.1) Candidaţii la funcţia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să prezinte electoratului documente care să ateste numele şi prenumele părinţilor şi bunicilor, precum şi declaraţia sa pe proprie răspundere din care să rezulte dacă are cunoştinţă despre funcţiile deţinute în statul român, sau în alt stat, de către părinţii şi bunicii săi.
b) să aibă pregătire superioară;
c) să se fi remarcat ca un bun profesionist şi ca un cetăţean de moralitate desăvârşită;
d) să se fi remarcat ca un luptător activ pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României;
e) să prezinte electoratului activitatea sa profesională, politică şi civică desfăşurată până la data depunerii candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României;
f) să prezinte electoratului Programul Legislativ pentru realizarea căruia se obligă să acţioneze, în calitate de Preşedinte al României, dacă va fi ales.
g) să prezinte electoratului Programul Naţional de Dezvoltare a României pe următorii 4 ani, pentru realizarea căruia se obligă să acţioneze, în calitate de Preşedinte al României, dacă va fi ales;
h) să prezinte electoratului structura Guvernului şi lista membrilor Guvernului, precum şi lista candidaţilor pentru funcţiile de prefect, cu care se angajează să realizeze Programul Legislativ şi Programul Naţional de Dezvoltare a României.

(1.2) Programul Naţional de Dezvoltare a României, asumat de către candidatul la funcţia de Preşedinte al României, va include, obligatoriu, şi dinamica anuală a următorilor indicatori economici şi sociali:
a) Produsul Intern Brut;
b) Valoarea şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional;
c) Valoarea investiţiilor productive;
d) Numărul locurilor de muncă;
e) Indicele preţurilor de consum;
f) Salariul minim şi salariul mediu pe economie;
g) Pensia medie plătită de Fondul Naţional de Pensii Publice;
h) Numărul locuitorilor ţării;
i) Indicele natalităţii;
j) Datoria externă;
k) Datoria publică.

(1.3) Documentele prevăzute la alineatul (1.1), litera f) şi g), constituie contractul electoral al candidatului. Ele vor fi semnate de candidatul la funcţia de Preşedinte al României, vor fi tipărite şi puse la dispoziţia electoratului, pe toată durata campaniei electorale. Câte un exemplar al acestor documente va fi depus la Autoritatea Electorală, Autoritatea Morală, Autoritatea Statistică, Autoritatea Ştiinţifică şi Avocatul Poporului, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea campaniei electorale.

(1.4) Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României se desfăşoară în prima duminică a lunii octombrie a anului în care expiră mandatul Preşedintelui, sau tot într-o zi de duminică, în cel mult 60 zile de la data când a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 82: Validarea mandatului şi depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

88. Articolul 82 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 82: Validarea mandatului şi depunerea jurământului


(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.

Alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Reprezentanţilor următorul jurământ:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 83: Durata mandatului
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

89. Articolul 83 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 83: Durata mandatului


Alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„(1) Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.

(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.

Alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege, în caz de război sau de catastrofă. ”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 84: Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

90. Articolul 84 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 84: Incompatibilităţi şi imunităţi


(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.

Alineatul (2) va avea următorul cuprins:
“(2) Pe durata exercitării mandatului, Preşedintele României se bucură de imunitate.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 85: Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

91. Articolul 85 se modifică astfel:
Denumirea articolului va fi: „Atribuţiile Preşedintelui României


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 85:
Atribuţiile Preşedintelui României

Articolul va avea următorul cuprins:
„(1) Preşedintele României îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) numeşte şi revocă pe primul–ministru şi pe membrii Guvernului României;
b) prezidează şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea sa, în alte situaţii;
c) semnează tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare poporului;
d) acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;
e) acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state în România;
f) este comandantul forţelor armate şi îndeplinește funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional de Securitate;
g) declară mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate, pe care o supune aprobării Camerei Reprezentanţilor, în cel mult 24 de ore de la declarare;
h) în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Camerei Reprezentanţilor, care, dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 ore de la declanşarea agresiunii;
i) instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Camerei Reprezentanţilor încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia;
j) adresează poporului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii;
k) dizolvă Camera Reprezentanţilor, în cazul în care aceasta refuză să aprobe sau să respingă, în termen de 60 zile de la iniţiere, un proiect de lege propus de Preşedintele României, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni;
l) conferă decoraţii şi titluri de onoare, instituite potrivit legii;
m) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral, în condiţiile prevăzute de lege;
n) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
o) acordă graţierea individuală, cu condiţia ca actul de graţiere să fie justificat temeinic şi cu răspunderea de rigoare, potrivit legii.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 86: Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

92. Articolul 86 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 87: Participarea la şedinţele Guvernului
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

93. Articolul 87 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 88: Mesaje
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

94. Articolul 88 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 89: Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

95. Articolul 89 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 90: Referendumul
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

96. Articolul 90 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 91: Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

97. Articolul 91 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 92: Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

98. Articolul 92 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 93: Măsuri excepţionale
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

99. Articolul 93 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 94: Alte atribuţii
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

100. Articolul 94 se abrogă.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 95: Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

101. Articolul 95 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 95: Suspendarea din funcţie


„(1) În cazul săvârşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României este suspendat din funcţie de către Camera Reprezentanţilor, cu votul majorităţii membrilor săi.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul parlamentarilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. Pe perioada suspendării, se suspendă şi imunitatea prevăzută la articolul 84 aliniatul (2).

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

(4) Dacă poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Preşedintelui, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în 45 zile de la data validării rezultatului referendumului.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 96: Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

102. Articolul 96 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 96: Punerea sub acuzare


Alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
„(1) Camera Reprezentanţilor, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru trădare.

(2) Propunerea de punere sub acuzare este iniţiată de majoritatea parlamentarilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.”

(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.

Alineatul (4) va avea următorul cuprins:
”(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

După alineatul (4), se introduc trei noi alineate, cu următorul cuprins:
(5) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge hotărârea de punere sub acuzare a Preşedintelui României, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în cel mult 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

(6) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte condamnarea pentru trădare a Preşedintelui României, în cel mult 30 de zile se organizează referendum pentru demiterea Preşedintelui.

(7) Dacă poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Preşedintelui, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în 45 zile de la data validării rezultatului referendumului, iar judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au votat pentru condamnarea Preşedintelui României sunt demişi din funcţie.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

103. După articolul 96, se introduce un nou articol, 96.1, astfel:
Denumirea articolului va fi: „Demiterea Preşedintelui


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 96.1: Demiterea Preşedintelui


Articolul va avea următorul cuprins:
„Preşedintele României este demis din funcţie, prin referendum, cu un număr de voturi mai mare decât cel cu care a fost ales, la cererea a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 97: Vacanţa funcţiei
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

104. Articolul 97 se modifică, astfel:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 97: Vacanţa funcţiei


(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

Alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) În termen de 60 zile de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Autoritatea Electorală va organiza alegeri pentru funcţia de Preşedinte.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 98: Interimatul funcţiei
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

105. Articolul 98 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 98: Interimatul funcţiei


„(1) Dacă funcţia de Preşedinte al României devine vacantă ori dacă Preşedintele României este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi îndeplini atribuţiile, interimatul se asigură de către preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

(2) Atribuţiile prevăzute la articolul 2.1, alineatul (3), articolul 74, alineatul (1) şi articolul 85 literele a), j) şi k) nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 99: Răspunderea preşedintelui interimar
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

106. Articolul 99 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 99: Răspunderea preşedintelui interimar


„Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98, interimatul fiind asigurat de un parlamentar, desemnat de Camera Reprezentanţilor.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 100: Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
*-*-*

107. Alineatul (2) al articolului 100 se abrogă.

Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 100: Actele Preşedintelui


(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*

*= Constituţia României 2003 =
TITLUL -III- Autorităţile publice
CAPITOLUL -II- Preşedintele României
ARTICOLUL 101: Indemnizaţia şi celelalte drepturi
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
(Constituţia României) Detalii (dezbatere publică articol) pe Forum Noua Constituţie a României - Constituţia cetaţenilor*
108. Articolul 101 se modifică, astfel:
Denumirea articolului va fi : „Salariul şi celelalte drepturi
Articolul va avea următorul cuprins:


Constituţia României - Constituţia Cetăţenilor
TITLUL -III- Autorităţile statului
CAPITOLUL -II- Autoritatea Executivă
SECŢIUNEA a 1-a: Preşedintele României
ARTICOLUL 101: Salariul şi celelalte drepturi


„(1) Salariul şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
(2) Salariul Preşedintelui României este de cel mult 50 de ori mai mare decât salariul minim brut pe economie.
(3) Nici un func
ţionar public nu poate avea un salariu mai mare decât cel al Preşedintelui României.”
*-*-*-*-*-*-*-*-*-*-*