1. Problema: democrația nchisă
Sociologul Barbu Mateescu a remarcat pe blogul său că democrația romnească este o democrație nchisă, care nu permite mprospătarea cu ușurință a clasei politice sau a partidelor principale de pe scena politică. Discuția s-a purtat n jurul condițiilor destul de drastice de nființare ale unui partid politic, condiții care, după cum probabil multă lume știe, ncalcă flagrant dreptul la asociere, teoretic protejat de articolul 40 din Constituția Romniei [1]. Dreptul la asociere ar garanta oricăror două persoane (asocierea fiind prin excelență un act de constituire al unei mulțimi și, cum știm de la matematica de bază, o mulțime cu mai multe elemente e suficient să aibă două elemente) libertatea de a se asocia pe orice motiv legal ar dori ele: cultural, social, politic etc. Numai că n Romnia, pentru ca respectivele două persoane să se asocieze ntre ele cu scopul formării unui partid politic, mai e nevoie să găsească alte 24.998 (douăzeci și patru de mii nouă sute nouăzeci și opt) de asociați. Ceea ce nseamnă că deși, teoretic, dreptul la asociere ntr-un partid politic nu e negat, practic, e transformat n ceva infernal.

Nu este aici locul să analizăm și celelalte prevederi aberante și antidemocratice din legea care reglementează condițiile de formare, dar și de dizolvare, a partidelor politice (Legea 14 / 2003). Dacă ne referim strict la cerința numerică, atunci legea din Romnia este cea mai drastică din spațiul european. Foarte multe țări europene permit formarea unui nou partid politic cu doar 1-10 membri. Altele cer cteva sute, cum era imediat după Revoluție și n Romnia. Numai Romnia cere 25.000 de membri, și nu oricum, ci egal răspndiți n jumătate din județele patriei. Aparent și n Portugalia și Finlanda ar mai fi la fel de greu de constituit un partid: e nevoie de 7.500, respectiv de 5.000 de membri fondatori la populații semnificativ mai mici dect populația Romniei; dar acolo nu există condițiile privind obligativitatea repartizării uniforme a adeziunilor la nivelul ntregii țări, existente n legea din Romnia; practic, se poate forma un partid politic cu locuitorii unui cartier din Porto sau din Helsinki, oameni care au o problemă locală de rezolvat, pe care celelalte partide nu o rezolvă.

n Romnia așa ceva nu e posibil, deoarece obligă partidele să dovedească faptul că au susținere de masă repartizată uniform la nivel național, ceea ce nseamnă că dacă, să zicem, 25.000 de locuitori din Deltă vor să se asocieze ntr-un partid care să se numească Partidul Ecologist al Deltei care să-și propună strict protejarea ecohabitatului din Deltă, nu o pot face: trebuie să-și găsească sute de susținători la Botoșani, Oradea, București etc. E obligatoriu. Așa cere legea.

nsă democrația romnească nu e nchisă doar la nivelul constituirii partidelor ci și la alte niveluri. De exemplu, o altă barieră pusă n calea participării politice este pragul electoral ridicat: 5%. 5% este nivelul cel mai ridicat din Europa, deși aici există scuza, reală, că pragul de 5% mai e folosit și de alte țări europene și că n Rusia sau Turcia el este chiar mai ridicat, 7% respectiv 10%.

Totuși, nici condițiile de constituire a partidelor, nici pragul electoral nu reprezintă problema principală a unui partid nou apărut. Practica a dovedit că, pnă la urmă, cine vrea, poate: după ce parlamentul dominat de PSD a adoptat n 2003 Legea 14, au existat cteva cazuri de partide nființate cu 25.000 de semnături. Au existat, de asemenea, și cazuri de partide care au fentat cu grație pragul electoral (Conservatorii, UNPR, etc.). nsă un singur partid, și numai unul, a reușit să nvingă a treia, și cea mai dură condiție a participării la competiția electorală. Este vorba de condiția depozitului electoral, impusă prin Legea 35/2008, așa zisa lege a uninominalului. Singurul partid nou care a reușit să treacă de bariera depozitului electoral e PP-DD. Și din păcate exact acest aspect este discutat cel mai puțin deși, n mod normal, n politică și n afaceri orice discuție ar trebui să pornească de la bani

Dar despre ce este vorba? Conform legii electorale n vigoare, adică Legea 35/2008, articolul 29 alineatul 5, depozitul electoral este o sumă n valoare de 5 salarii minime brute pe economie [2] pe care partidele trebuie să o depună pentru orice candidat ntr-un cont la CEC nainte de depunerea candidaturilor și startul campaniei electorale. Suma se returnează numai candidaților acelor partide care au obținut 2% la alegeri. n cazul n care partidul nu obține 2%, banii din depozit se constituie venituri la bugetul de stat. Depozitul trebuie constituit indiferent că e vorba de candidaturi la Senat sau la Camera Deputaților. Astfel, avnd n vedere că n Romnia sunt 452 de colegii electorale, rezultă că pentru a participa la alegeri cu liste complete la nivel național un partid politic trebuia să aibă disponibilă din start n decembrie 2012 o sumă echivalentă cu 2.260 de salarii minime pe economie, adică 1.582.000 de lei (15.820.000.000 lei vechi) adică, la cursul valutar din 9 noiembrie 2012, nu mai puțin de 350.000 euro. Cash!

Pentru a nțelege ct de importantă este acoperirea națională, e suficient să observăm că pragul electoral nu a fost trecut dect de partidele care au reușit să alinieze un set complet sau cvasi-complet de candidați: USL, ARD, UDMR și PP-DD [3]. Celelalte partide nu au obținut scoruri chiar rele, dar nu au avut suficiente resurse materiale pentru a putea alinia candidați n toată țara. De exemplu, Partidul Romnia Mare a avut candidați n 286 de colegii (63,27%) și a obținut 201.000 voturi, deci o medie de circa 700 de voturi / candidat. Per ansamblu PRM a obținut sub 2%, deci a pierdut banii, dar dacă media s-ar fi păstrat la nivel național și PRM ar fi avut candidați n toată țara e de așteptat astfel că ar fi putut obține cu mult peste 300.000 de voturi și ar fi depășit cu siguranță pragul de 2%, ceea ce garanta primirea banilor napoi. Partidul Ecologist a acoperit 177 de colegii (39,15%) și a obținut 116.000 de voturi, deci o medie de 655 de voturi / candidat. Ca și n cazul PRM, dacă media ar fi fost aceeași la nivel național și PER ar fi putut alinia 452 de candidați, partidul ar fi avut șanse reale să treacă de 2% și și-ar fi recuperat banii de depozit. Alte partide mai mici, de exemplu Partidul Popular, Partidul Alianța Socialistă sau Partidul Popular și al Protecției Sociale, care nu au avut resurse materiale dect pentru depunerea ctorva zeci de candidaturi, și-ar fi putut ndeplini alte obiective care țin de condițiile de legalitate pe care Legea 14 / 2003 le cere imperativ partidelor politice.


2. Europa. E cu ochii pe noi?

Dar care este situația, din acest punct de vedere, n alte țări ale Uniunii Europene? Oare mai există și n alte țări o asemenea taxă cerută partidelor politice care doresc să participe la competiția electorală? Binențeles că există, numai că n cazul Romniei avem de-a face cu ceva unic, specific democrațiilor originale. n continuare vom urmări să identificăm următorul parametru: de cte salarii minime pe economie are nevoie un partid politic pentru a alinia candidaturi naționale complete, n toate statele Uniunii Europene precum și n alte cteva democrații euro-asiatice din afara UE. [4]

Statele UE (altele dect Romnia) și obligativitatea constituirii unui depozit electoral: sinteză

- Austria salariu minim aprox. 1.000 de euro [5]
Pentru alegerea Consiliului Național fiecare partid trebuie să depună 435 de euro (nerambursabili) la nivelul fiecărei circumscripții electorale. n Austria sunt 9 circumscripții. Deci pentru candidaturi complete e nevoie 3.915 euro, adică aproximativ 3,9 salarii minime.

- Belgia nu există cerința de depozit electoral
- Bulgaria salariu minim aprox. 158 euro
Se votează pe liste. Fiecare partid trebuie să depună 10.000 leva (aprox. 5.000 euro), adică 31.64 salarii minime, pentru ca lista să fie acceptată.

- Cehia salariu minim aprox. 312 euro
Pentru Camera Deputaților se cer aprox. 580 de euro pentru depunerea unei liste regionale de candidați. Sunt 14 regiuni, deci e nevoie de 8.120 de euro. La Senat votul e uninominal și e nevoie de aprox. 770 euro pentru fiecare candidat (rambursabili n condiții de performanță electorală). Sunt 81 de colegii, deci suma necesară pentru a acoperi toate colegiile e de 62.370 euro. n total, la deputați plus senatori rezultă o sumă totală de aprox. 70.490 de euro, adică 225,9 salarii minime.

- Cipru salariu minim aprox. 900 euro [6]
E nevoie de 430 de euro / candidat. Teoretic, cum parlamentul cipriot are 56 de locuri, un partid care ar vrea să ocupe toate locurile ar avea nevoie de 24.080 de euro, adică 26,75 salarii minime.

- Croația nu există cerința de depozit electoral
- Danemarca nu există cerința de depozit electoral
- Estonia salariu minim 320 euro
Se cere un depozit 2 salarii minime pe economie pentru fiecare candidat. Cum parlamentul estonian are 101 locuri, teoretic un partid are nevoie de 202 salarii minime pentru a le ocupa pe toate.

- Finlanda nu există cerința de depozit electoral
- Franța nu există cerința de depozit electoral
- Germania nu există cerința de depozit electoral
- Grecia salariu minim 480 de euro
n Grecia salariul minim a scăzut constant n ultimii ani, odată cu criza, de la mai mult de 800 de euro la 480 de euro astăzi. n cazul candidaților se cer 147 de euro, nerambursabili, și votul e uninominal. Parlamentul grec are 300 de locuri, deci un partid politic care vrea să ofere candidaturi n toate colegiile are nevoie de 44.100 euro, adică 91,87 salarii minime. nainte de criză

- Irlanda salariu minim 1461 euro
n cazul alegerilor pentru Camera Reprezentanților e nevoie de 500 de euro pentru fiecare candidat. Cum e vorba de 166 de locuri (vot uninominal) rezultă că un partid are nevoie, pentru a nscrie n alegeri candidați pentru toate locurile, de 83.000 de euro, adică 56,8 salarii minime. n realitate, la alegerile din 2011 nici un partid nu a aliniat mai mult de 104 candidați.

- Italia nu există cerința de depozit electoral
- Letonia salariu minim 287 euro [7]
Fiecare partid trebuie să plătească aprox. 1.450 de euro, adică 5,05 salarii minime.

- Lituania salariu minim 289 euro
Fiecare partid trebuie să plătească 20 de salarii minime pentru lista de candidați. Lista trebuie să aibă cel puțin 25 de candidați și banii se rambursează dacă partidul obține cel puțin 5%.

- Luxemburg nu există cerința de depozit electoral
- Malta nu există cerința de depozit electoral

- Marea Britanie salariu minim 1265 euro
Pentru Camera Comunelor, unde se votează uninominal, se cere un depozit de aprox. 580 euro pentru fiecare candidat. Teoretic un partid poate alinia 600 de candidaturi, deci suma totală e de 348.000 de euro, adică 275 salarii minime.

- Olanda salariu minim 1.460 euro
Numai partidele extraparlamentare (deci care nu au cștigat locuri n parlament la ultimele alegeri) trebuie să depună o garanție de 11.250 euro, adică 7,70 salarii minime.

- Polonia nu există cerința de depozit electoral
- Portugalia nu există cerința de depozit electoral
- Slovacia salariu minim 337 euro
E nevoie de o sumă fixă de aprox. 16.500 euro pentru fiecare partid nscris n cursa electorală, adică 49 de salarii minime.

- Slovenia nu există cerința de depozit electoral
- Spania nu există cerința de depozit electoral
- Suedia nu există cerința de depozit electoral
- Ungaria nu există cerința de depozit electoral

n concluzie: analiznd cerințele specifice din 27 state UE altele dect Romnia, putem conchide că:
--- n 15 state nu e nevoie de nici un fel de depozit electoral, partidele fiind libere să participe la alegeri fără nici un fel de restricții

--- n alte 12 state raportul dintre depozitul electoral maxim necesar și salariul minim variază ntre un minim de 3,9 n Austria și un maxim de 275 de salarii minime n Marea Britanie;

--- media raportului de mai sus, n cele 11 state, este de 67,9 salarii minime, n timp ce mediana (dacă eliminăm extremele, adică Austria și Marea Britanie) e de numai 53,61 salarii minime.

Ceea ce nseamnă că Romnia, unde acest raport este de 2.260 de salarii minime, reprezintă pur și simplu un caz special n cadrul Uniunii Europene. Nu doar că este țara cu cea mai restrictivă politică pentru candidaturi și partide, dar pur și simplu politica restrictivă e din altă specie chiar și dect cea practicată n următoarele două cele mai restrictive țări din UE: Marea Britanie și Cehia. Graficul de mai jos, n care am introdus cele 12 țări plus Romnia, este relevant.



Și totuși, cu cine seamănă Romnia? Poate veți fi surprinși, dar Romnia nu e deloc unică n contextul euro-asiatic. Legea electorală din Romnia și găsește corespondent n țări precum:

- Ucraina salariu minim 111 euro
Fiecare partid trebuie să depună un depozit n valoare de 2.000 de salarii minime. Depozitul se returnează doar partidelor care intră n parlament.

- Tadjikistan salariu minim 13 euro (80 somoni tadjici)
Se cere un depozit electoral de 7000 somoni tadjici, adică 87,5 salarii minime pentru fiecare candidat. Orice discuție e de prisos

- Kazahstan salariu minim de 88 de euro
Se cer 15 salarii minime pentru fiecare candidat, n vreme ce o listă completă poate conține 98 de candidați. Există un sistem complicat de rambursare a banilor, n funcție de diverse praguri electorale, dar per ansamblu un partid, nainte de a visa la rambursarea banilor, dacă vrea să intre n alegeri cu listă completă de candidați trebuie să facă dovada unui depozit de 1.470 de salarii minime. Se pare nsă că majoritatea partidelor nu listează dect maxim 40-50 de candidați, cți ar fi necesari pentru o majoritate parlamentară n cazul cștigării alegerilor.

Și chiar și aceste țări sunt excepții. n alte țări de la Est de Romnia, cum ar fi Belarus, Moldova, Rusia, Krgzstan, Turcia, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, condițiile pecuniare nu sunt cu mult diferite de cele din media țărilor Uniunii Europene. Restricțiile de participare se manifestă mai degrabă prin cerințe formale (de exemplu n Rusia un partid nou are nevoie de 150.000 de semnături de susținere pentru a putea candida la alegerile de Dumă, ceea ce nu e chiar dificil de obținut, avnd n vedere că Rusia are 150 de milioane de locuitori).


3. Ar trebui să ne facem griji?

Există două puncte de vedere privitoare la depozitul electoral. Unul pro- și altul contra. Justificarea celor care susțin cerința unui depozit electoral este aceea că n felul acesta sunt ndepărtați candidații neserioși, care știu că nu au șanse reale și se bagă și ei printre picioarele oamenilor mari mai mult ca să ncurce treaba dect ca să candideze cu adevărat. Punctul de vedere opus susține că, prin legarea candidaturii de niște cerințe materiale, se ncalcă astfel n mod flagrant dreptul de a fi ales.


Dreptatea este, cu siguranță, de partea amndurora, cu o singură condiție: depozitul electoral să funcționeze ca un test de seriozitate, nu ca un test de eligibilitate. Ori, din nefericire, dacă un depozit electoral n valoare de 500 de lire sterline chiar e un test de seriozitate pentru un candidat din Marea Britanie (practic, chiar și un șomer britanic și poate permite acest depozit) pentru un romn o sumă de aproape 3 ori mai mare dect salariul mediu pe economie nu este altceva dect un test de eligibilitate și plasează Romnia n vecinătatea rușinoasă a unor democrații extrem de performante precum cele amintite mai sus.

Să ne uităm un pic la nivelul veniturilor. n septembrie 2012 doar n 11 județe din 41 economiile populațiile depășeau suma de 3.500 RON pentru fiecare locuitor. [8] n 12 județe economiile populației nici măcar nu ajungeau la suma de 2.500 RON pentru fiecare locuitor, deci e de presupus că majoritatea covrșitoare a populației, dacă ar fi decis să militeze n cadrul unui partid politic și eventual să-și depună candidatura, nu ar fi avut suficienți bani. Este evident că suma de 5 salarii minime pe economie este prohibitivă pentru o parte importantă a populației și, pe cale de consecință, pentru partidele politice minore, care nu dețin posturi publice și nu se pot finanța dect din cotizațiile membrilor. n Romnia e nevoie de niște buzunare foarte adnci pentru ca un partid politic să-și permită luxul de a participa la viața politică. Ca nivel al salariilor, doar 4,5% dintre salariați aveau n primăvara lui 2012 salarii brute de peste 5.000 RON (corespunznd unui salariu net de peste 3.500 RON). [9] 4,5% dintr-un număr de cca. 4,3 milioane salariați nseamnă n jur de 150.000 de oameni, adică 0,83% din cetățenii nscriși pe listele electorale. Presupunnd că nu aveau ce altceva să facă cu banii dect să candideze la alegerile generale, cam aceștia erau romnii care din munca lor pe o lună și-ar fi permis să intre n viața politică n toamna lui 2012. Altfel zis, să-și exercite și dreptul de a fi ales, nu doar pe acela de a alege. Restul de 99,17% ar fi trebuit să aibă suficient de mulți bani puși deoparte pentru a-și exercita acest drept.

Dar să presupunem că partidele romnești care sunt persoane juridice s-ar autogestiona altfel dect persoanele fizice. Ar avea acces la resurse mai mari dect un cetățean obișnuit și ar avea astfel și un trai mai profitabil. ntre ciclurile electorale (care durează 4 ani) ar avea timp să pună deoparte profitul strns din cotizațiile membrilor și din alte surse legitime astfel nct atunci cnd vin alegerile să nu fie o problemă vărsarea sumei de 1,5 milioane RON n vistieria statului pentru dreptul de a participa la alegerile generale. Altfel zis, să presupunem că partidele romnești nu trăiesc ca simplii cetățeni, din salariu, ci ar fi companii n toată regula, firme cu contabilitate serioasă și specialiști financiari la pupitru. Din păcate, dacă ne uităm pe cifrele care definesc economia romnească, remarcăm cu tristețe că profitul mediu n companiile romnești a fost n 2011 de 9.008 RON (aprox. 2.000 de euro) [10] deci un partid politic care ar funcționa ca o firmă oarecare din Romnia ar avea nevoie de 175 de ani pentru a putea strnge banii necesari candidaturilor. Asta, dacă și dosește banii la saltea și presupunem că banii nu se devalorizează. Dacă i investește ntr-un fond cu randament mediu anual de 5% ar avea nevoie de ceva mai puțini ani. Doar 45. De aici rezultă un singur lucru: cele patru partide / coaliții amintite mai sus (USL, ARD, PP-DD, UDMR), singurele care au reușit să dispună de sumele imense necesare candidaturilor la nivel național, nu au funcționat n perioada ciclului electoral ca o firmă medie din economia romnească. Ci mult mai performant! Ceea ce ne facem să ne ntrebăm stupefiați: cum se face că avem la putere niște partide și niște politicieni așa de performanți și de inteligenți, adevărați ași ai finanțelor, și totuși Romnia stă așa de prost la capitolul economic?


4. n loc de concluzii

Un asemenea sistem electoral n care candidații și partidele eligibile sunt sever pre-selectați pe criterii pecuniare nainte de desfășurarea propriu-zisă a alegerilor pare să aibă ca primă consecință dezinteresul cetățenilor față de vot și demobilizarea acestora. Att la alegerile generale din 2008, ct și la alegerile din 2012 prezența la vot a fost foarte scăzută și nu poate fi explicată doar prin emigrarea masivă din ultimii ani. n 2008 au fost prezenți 39,2% din numărul celor nscriși pe listele electorale și n 2012 au fost 41,2%, ceea ce este surprinzător ținnd cont de faptul că vara lui 2012 a fost bogată n evenimente electorale (alegerile locale și referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu) care păreau să indice faptul că numărul romnilor interesați de viața politică e undeva n jur de 10 milioane, adică 55% din numărul celor (ncă) nscriși pe listele electorale.

Dezinteresul nu poate fi corelat dect cu slaba ofertă electorală. Practic, oamenii nu au de ales dect ntre candidații ctorva partide, n general cele care s-au sucit și răsucit deja la guvernare n ultimii 13 ani. E normal așadar ca mulți oameni să fie dezamăgiți și să aibă sentimentul că nu mai au cu cine să voteze, drept pentru care nici să nu voteze. Sistemul e cu att mai pervers cu ct, prin intermediul mass-media, le inculcă oamenilor ideea că de fapt ei sunt vinovați de faptul că nu vin la vot, vorbindu-se ritos chiar de votul obligatoriu de parcă oamenii simpli sunt cei care au creat barierele aberante ce se ridică mpotriva participării politice, și ei, nu politicienii, ar fi vinovați de faptul că buletinele de vot sunt sărace n opțiuni și oferte. Ceea ce se fac politicienii că nu nțeleg e faptul că nsăși absența reprezintă un vot. Pe cetățenii care nu se prezintă astăzi la vot frica de amendă nu i va putea mpiedică să vină la vot, dar să mzgălească aiurea buletinul de vot și să-l invalideze. Dacă ar fi consecvenți cu ei nșiși politicienii ar trebui să vorbească și de pedepsirea celor care și bat joc de hrtia pe care statul o cheltuie cu buletinele de vot invalide.

Demobilizarea se produce nu doar la nivelul cetățenilor, ci și al partidelor. Un partid mic este obligat ca, n loc să-și cheltuie resursele cte or fi ele pe campania electorală, el să predea statului aceste resurse pentru a-și putea prezenta candidații. Cu 350.000 de euro un partid ar fi putut cumpăra n campania din 2012:


  • 250-300 de minute de publicitate electorală la o televiziune centrală;
  • 60 de milioane de fluturași A3;
  • 5-6 milioane de clickuri prin Google Adwords;
  • 1,5-2 milioane de like-uri (reale) pe Facebook.


Avnd n vedere că partidul respectiv are banii blocați n depozitul electoral, ei nu intră n piața de publicitate, ci stau undeva, ntr-un cont al statului. Cum e greu de crezut că un partid extraparlamentar ar dispune de alte sute de mii de euro pe lngă cei blocați deja de stat, se ajunge la situația n care campania electorală să se desfășoare apatic și partidele să nu aibă suficiente resurse de comunicare. Firmele de publicitate și mass-media independentă ar trebui să știe că legea electorală n vigoare le-a privat n toamna lui 2012 de ncasări n valoare de 2.236.500 RON (TVA inclus) att au nsumat depozitele electorale ale partidelor care nu au intrat n parlament, și pe care statul, conform legii, le-a rechiziționat. n mod normal aceștia erau bani care s-ar fi dus n materiale publicitare pentru candidați. Ghinion. N-a fost să fie.

O a doua consecință e aceea că deja e prea trziu pentru ca sistemul să mai poată fi schimbat din interior. Pentru că de fapt e astfel făcut nct să nu fie schimbat și să funcționeze n propria sa logică dominată de bani, timp nedefinit. Dacă mine s-ar prezenta la vot doar 1.000 de romni care ar vota 50% cu un partid, 30% cu altul și 20% cu al treilea, istoria va consemna pentru posteritate doar rezultatele, nu și absenteismul. Unui partid nou și din afara sistemului i va fi foarte greu să penetreze n interiorul sistemului pentru că va trebui să facă de la bun nceput rost de o sumă imensă de bani.

Povestea frumoasă a democrației romnești, ncepută ntr-o după amiază călduță de decembrie 1989, cu partide născute pe stradă, din dorința oamenilor simpli și lipsiți de alte mijloace materiale n afara entuziasmului, s-a transformat ncetul cu ncetul ntr-un sistem obscen de tip oligarhic. Vinovate de acest lucru sunt toate partidele și coalițiile care s-au perindat la guvernare, pentru că toate au mai pus o cărămidă la obscenitatea sistemului: unii au mărit pragul electoral, alții au năsprit condițiile de formare a unui partid, alții au introdus depozitul electoral etc. E prea trziu, și nici măcar USL-ul nu e nevinovat pentru transformarea n rău a democrației romnești: n 2012, cnd s-a pus problema modificării legii electorale, ei au preferat să elaboreze un proiect de lege care i-ar fi asasinat politic pe cei din opoziție (PDL-iștii), fără să se atingă de cerința depozitului electoral.

Dar modificările au fost făcute ncetul cu ncetul, progresiv, pe parcursul a două decenii, probabil pentru ca opinia publică să nu fie șocată la descoperirea diferențelor enorme dintre libertatea cștigată imediat după 22 decembrie 1989 și libertatea zilelor noastre. Dacă schimbarea s-ar fi produs brusc: se mărește numărul de membri necesari nființării unui partid de la 251 la 25.000, se mărește pragul electoral de la 1% la 5%, un partid nu mai are dreptul să nregistreze gratis candidați, ci numai dacă dispune de 350.000 de euro atunci toată lumea ar fi sărit ca arsă că se reinstaurează dictatura n Romnia. Așa, introducndu-se progresiv modificările, n pași mici, nimeni nu a observat nimic, ba mai mult, se pare că intelectualii publici grupați n societatea civilă, adică spiritele critice de la care ne-am fi așteptat să reacționeze și să protesteze, chiar i-au dat sistemului o mnă de ajutor. [11]

Pentru ca sistemul să poată fi schimbat din interior, atunci accesul n interiorul sistemului ar trebui să fie ndeajuns de facil nct o forță politică novatoare și bine intenționată să poată face corecturile necesare pe legile care guvernează cmpul politic, pentru ca democrația de la București să devină mai deschisă dect este acum. Ceea ce nu e cazul, tocmai fiindcă nu vorbim de un acces facil.

Presupunnd că se va găsi un asemenea partid, el va porni de la bun nceput cu un handicap de 350.000 de euro datorați vreunui sponsor generos (cum a fost George Becali pentru Partidul Noua Generație) sau unui grup de sponsori generoși. Cu toate raporturile de subordonare ce ar rezulta dintr-o astfel de ndatorare. De aceea eu personal cred că numai o intervenție de la Bruxelles mai poate democratiza legislația politică din Romnia. Asta dacă excludem soluția o nouă revoluție (violentă) pe care nu cred că o dorește nimeni. Dar chiar și așa, se pune ntrebarea: cine sesizează autoritățile de la Bruxelles? Cnd? Cum? n Parlamentul European suntem reprezentați numai de parlamentari ai unor partide (evident aceleași!) care nu au nici un interes să facă zgomot pe marginea diferenței uriașe dintre ceea ce i se cere unui candidat no name n Romnia și ceea ce i se cere n restul țărilor europene.

O a treia consecință e că se forțează formarea de alianțe electorale nefirești și lipsite de substanță. n alte țări asemenea alianțe pot funcționa decenii ntregi pentru că se bazează pe afinități reale. La noi, o alianță precum ARD nu a dansat dect o toamnă și acum aflăm de la televizor că respectivii se iubeau att de mult, nct au ajuns, la doar cteva luni de la momentul alegerilor, să se certe ca la ușa cortului. De fapt explicația e simplă: n toamnă micro-partidele de genul Noua Republică, Forța Civică sau PNȚ-CD nu ar fi avut nici o șansă să găsească banii necesari pentru un set complet de candidaturi și o campanie electorală de forță. Dar ar fi putut ciupi un pic din electoratul PDL. Ceea ce PDL-ului, aflat n regres electoral, nu i convenea deloc. De aceea au apelat cu toții la pălăria mai mare a ARD, profitnd de faptul că PDL, care dispunea de fonduri suficiente, nu-și permitea să piardă nici măcar un vot. Calculul a fost unul meschin, mercantil, politicianist, nu unul care să se bazeze pe vreo rațiune politică pozitivă. Nu putem să nu ne ntrebăm ce fel de guvernare ar fi asigurat politicienii ARD dacă s-ar fi ntmplat prin absurd să ajungă la putere, avnd n vedere că după alegeri s-a dovedit că nu se suportau unii pe ceilalți?!

n sfrșit, ultima consecință și cea mai gravă e că partidele ajung la guvernare sau n parlament fiind deja pline de datorii față de sponsorii lor. Ceea ce nseamnă că există șanse mari ca guvernarea sau activitatea de legiferare să fie viciate de interesele sponsorilor. Deoarece pe lumea asta nimic nu e gratis.

Putem face ceva mpotriva acestei stări de fapt? Nu știu. Percepția pe care o au romnii asupra partidelor nu e deloc ncurajatoare [12], dar cu toate acestea partidele rămn niște componente esențiale ale democrației. De aceea nencrederea n partide e de fapt nencredere n democrație. Și totuși, chiar dacă oamenii sunt supărați pe partide, rentoarcerea la epoca partidului unic nu este o soluție. Așa că, pentru moment, cred că e bine ca tot mai multă lume să nțeleagă măcar cum funcționează de fapt democrația n Romnia și de ce le este buletinul de vot așa de sărac n opțiuni. Cred că este esențial ca oamenii să nțeleagă că nu e vina lor că nu au de ales, că democrația chiar funcționează, și că, dacă lucrurile nu par să funcționeze acum așa cum și-ar dori, nu funcționează tocmai din cauză că la noi nu e democrație n adevăratul sens al cuvntului. Este altceva. Tehnic, putem s-o numim oligarhie, practic, e o democrație, reală, dar numai pentru cei cu buzunarele foarte adnci.
***
[***]
Lucian Srbu : Născut n 1975. A absolvit facultatea de filozofie la București n 1997 (1998 - modulul de studii aprofundate). A colaborat de-a lungul timpului la diverse reviste culturale (Literatorul, Calende, Argeș, Observator Cultural etc.) cu proze, recenzii, traduceri, eseuri. ncepnd cu anul 2007 a scris sub pseudonimul Manole cel mai popular blog de imobiliare din Romnia, Balonul imobiliar, descifrnd bula imobiliară ntr-o perioadă n care discursul dominant nu comunica altceva dect că economia duduie. Autor al unui volum de eseuri intitulat Adevăr și democrație apărut n anul 2001 la Editura Paideia.

[***] Lucian Srbu says:
16 iulie 2013 at 14:58/.../ Cred că partidele mici ar trebui să se mobilizeze mai mult n privința actualei legi electorale. Dar e nevoie, categoric, și de sprijinul societății civile, pentru că primii care ar trebui să tragă semnalul de alarmă sunt intelectualii publici, cu vizibilitate. Pentru că ei decid ce e important de discutat, de reflectat, de corectat și așa mai departe. Ori, dacă ei decid că mai important e să discute despre plagiatul lui Ponta sau nu știu ce altă temă și nu de treaba asta, atunci un partid minuscul nu are nici o șansă de a schimba ceva, pentru că pnă la urmă singurele instrumente pe care le poți folosi sunt Curtea Constituțională și ceva presiune internațională (ecologiștii romni și stnga radicală sunt afiliați la familii europene cu reprezentare n Parlamentul European și n sensul acesta grupul europarlamentar al stngii radicale chiar a propus n urmă cu ceva vreme o revizuire a sistemelor electorale naționale pentru asigurarea unui mai mare acces la decizia politică a cetățenilor). Ori nu ai șanse nici la CC, nici pe plan internațional, dacă treaba asta nu pare să fie o problemă internă. CC iese din discuție, pe plan internațional trebuie să se știe de problemă pentru a fi percepută. E relevant n acest sens felul n care reflectă documentația OSCE alegerile din Estonia și Romnia. n Estonia, unde cerințele sunt net inferioare celor din Romnia, au existat figuri publice care s-au plns observatorilor OSCE de acest lucru și aceștia, conștiincioși, au notat. La documentul privind alegerile din 2012 din Romnia se notează sec că e nevoie de 5 salarii minime, și gata. Asta nseamnă că observatorului OSCE de aici nu i s-a părut că ar fi vreo problemă cu cerința depozitului electoral.

[***]Lucian Srbu says:
28 iulie 2013 at 13:10 /.../ Din păcate, n ceea ce privește partidele parlamentare actuale, mai puțin PP-DD, care e un caz special, și cele pseudo-parlamentare, care au doar 1-2 parlamentari, intrați pe ușa din spate și incapabili să formeze un grup parlamentar propriu, mă tem că vinovăția chiar este generalizată și un studiu aplicat pe discuțiile concrete din sesiunile parlamentare nu va putea dect să confirme acest lucru. Și o altă consecință nefirească, de-a dreptul tragică, a democrației romnești la ora actuală este că una dintre puținele portițe rămase pentru nnoirea scenei politice este fix ceea ce noi, oamenii simpli, detestăm mai mult traseismul politic.

[***] Claudiu Craciun says:
22 august 2013 at 13:13 /.../ O analiza foarte buna! Sper sa fim mai expliciti atunci cand discutam acest subiect. Sistemul politic romanesc este construit astfel incat sa nu poata aparea noi competitori electorali. Cei mai multi dintre cei ce pot contesta partidele vechi/mari sfarsesc fie cooptati fie marginali. Este un intreg complex de reguli si institutii care opresc competitorii: inregistrarea partidelor, finantarea acestora, depozitele electorale, accesul la mass-media, inregistrarea candidatilor independenti, si foarte important, sistemul electoral care in actuala forma tine partidele mici/noi in afara jocului. Nu vreau sa ma joc cu cuvintele dar toate acestea formeaza cheia starii deplorabile a democratiei romanesti. Un sistem non-competitiv, corupt care supravietuieste mecanic prin cultivarea apatiei cetatenilor si blocarea noilor grupari politice.

Sursa: http://www.argumentesifapte.ro/2013/...arelor-adanci/
[***]

Teme similare - n context:
#--- Lucian Srbu: Pluripartidism şi democraţie originală - Legea 14/2003 şi Registrul Partidelor Politice (RPP) de pe lngă Tribunalul Bucureşti
#--- Cine ne reprezinta-pe cine legitimam - De 22 de ani, romnii nu pot evada dintre aripile FSN-ului
#--- Alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 reprezinta o noua farsa electorala - Numai cine investeste in viitor castiga !
*
Note
[1] Cetăţenii se pot asocia liber n partide politice, n sindicate, n patronate şi n alte forme de asociere.
[2] La alegerile din decembrie 2012 suma a fost de 3.500 de lei, azi ar trebui să fie 4.000 de lei.

[3] PP-DD a avut candidați n 446 de colegii. La alegerile din 2008 au mai reușit să depună candidaturi suficiente PNG (partidul cumpărat de Gigi Becali de la fostul primar al capitalei, Viorel Lis; la acea dată Gigi Becali era cel mai bogat romn, cu o avere estimată de 1,5 miliarde euro) și PRM (care a avut candidați n 97% din colegii). PRM și-a recuperat banii, dar nu a mai intrat n Parlament n timp ce PNG a fost la un pas să treacă de 2%. Restul partidelor, ca și n 2012, abia au reușit să ncropească niște candidaturi anemice, pierznd toți banii.

[4] n continuare am folosit date dintr-un studiu mai vechi al Pro Democrația (http://www.apd.ro/files/publicatii/2..._electoral.pdf) coroborate cu informațiile de pe situl http://www.ipu.org/parline-e/parlinesearch.asp și alte surse similare, precum și datele Eurostat prelucrate de serviciul Google Public Data (http://www.google.com/publicdata/) și datele disponibile privind alegerile n diverse țări euro-asiatice de pe situl OSCE (www.osce.org). Am ncercat să nțeleg ct mai bine sistemele electorale din celelalte țări, dar orice completare sau corectură este binevenită.

[5] Deși Austria nu are un salariu minim oficial, pe diverse ramuri el este stabilit la 1000 de euro.

[6] La fel ca n cazul Austriei, Cipru nu are un salariu minim național ci mai multe salarii minime pe diverse ramuri de activitate.

[7] Informația nu e confirmată pe situl OSCE, care lasă de nțeles că la ultimele alegeri nu a fost nevoie de depozit electoral.

[8] v. http://www.econtext.ro/finante-banci...a-primele.html

[9] v. http://economie.hotnews.ro/stiri-fin...e-5000-lei.htm

[10] v. http://adevarul.ro/economie/afaceri/...28a/index.html

[11] Relevant e textul acesta din toamna lui 2012 al politologului D.P. Aligică, apropiat de dreapta conservatoare: http://www.revista22.ro/cartelul-pol...sti-18450.html

[12] n aprilie 2013 doar 13% dintre romni aveau ncredere n partidele politice. v. http://www.evz.ro/detalii/stiri/sond...a-1034577.html
[*************]