Results 1 to 3 of 3

Thread: Ultima etapa de injosire a detinutilor politici-reeducarea nonviolenta

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Question Ultima etapa de injosire a detinutilor politici-reeducarea nonviolenta

    Să aruncam o privire asupra perioadei în care România era socotită că devenise a 17 republică a URSS-ului. Vladimir Ilici Lenin spunea că: "Karl Marx era un creier îmbibat de bere si de hegelianism, în care amicul Friedrich Engels îi injecta uneori câteva idei geniale... Oamenii sunt nişte sălbatici fricoşi, care trebuiesc dominaţi de un Sălbatic fără scrupule, asa cum sunt eu... Ori, dat fiind că sălbaticii sunt asemeni criminalilor, idealul suprem al oricărui guvern trebuie să fie ca ţara să semene cu o ocnă... Oamenii intraţi acolo, ne mai fiind liberi sunt scutiţi de a mai face rău. Trebuie să ducă, silit, o viată de nevinovat, nu are nici griji, nici preocupări... lucrează cu trupul dar îsi odihneşte mintea. Si ştie că în fiecare zi, chiar dacă nu lucrează, chiar dacă e bolnav, va avea ce mânca si unde dormi fără grijile pe care le are omul liber... Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă cetate de forţa... cei mai robiţi si cei mai sacrificaţi sunt tocmai pazniciţ si subalternii lor."

    Întrebat despre ţărani a răspuns cu o strâmbătură de oroare: "ÎI detest pe ţăran, îl detest pe mujicul idealizat de acest Occidental ramolit care este Tutgheniev si acest faun convertit care este ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot ceea ce detest: trecutul, credinţa, ereziile, mania religioasă, munca manuală. ÎI suport, îl măgulesc, dar îl urăsc. Aş vrea să-i văd dispăruţi pe pe toti, pana la ultimul..."

    "Să vă intre bine în cap că bolşevismul reprezintă un triplu război: războiul barbarilor stiintifici împotriva intelectualilor putrezi, al Orientului împotriva Occidentului si al oraşului împotriva satului. Ori, în aceste războaie nu alegem armele. Individul este ceva care trebue suprimat, el este o invenţie a trândavilor de Greci sau a găunoşilor de Nemţi. Cel care rezistă va fi suprimat ca o tumoare malignă. Sângele este cel mai bun îngrăsământ oferit de natură. Să nu credeţi că sunt crud. Toate aceste împuşcături si spânzurători care se fac din ordinul meu mă plictisesc. Urăsc victimele mai ales pentru că ele mă silesc să le omor."


    În 1920 Lenin a dat dispoziţie lui Felix Edmundovici Dzerjinski să înceteze teroarea asupra maselor si sa desfiinţeze pedeapsa cu moartea. Deci "părintele noii orânduiri" se ridicase pe cadavre. Dar tot acest părinte scria în 1922 despre urmaşul său: " Iosif Vissarionovici Stalin este din cale afară de brutal, şi acest defect care poate fi tolerat între noi, fără prejudicii, dar în raporturile dintre comunişti, devine un defect intolerabil din partea celui ce deţine funcţia de secretar general. De aceea propun să se analizeze mijloacele prin care Stailin să fie demis si prin care alt om ar putea fi ales pentru a-l înlocui."

    Dar tovarăşii l-au menţinut. În schimb moartea lui Lenin a fost suspectă.
    ***

    Congresul XX al PCUS (Moscova, 14-25 februarie 1956) a dezvăluit monstruozităţile săvârşite de Stalin confirmand ceea ce a fost, este şi urmăreşte marxism-leninismul. "Repet, numai în 1956 am reuşit să ne eliberăm din înrobirea lui Stalin" au fost cuvintele spuse de Nikita Sergheevici Hrușciov cu acea ocazie. (Peste 6 luni, pe 26 Octombrie 1956, în Ungaria s-a dezlănţuit o revoluţie care a fost înăbuşită în sânge de urmaşii lui Stalin. În România au avut loc manifestaţii de solidaritate cu revolatia din Ungaria. Au avut loc arestări în toate centrele universitare, torturări groaznice si înscenări de pedepse.Toţi cei eliberarati au fost rearestati si duşi la munca de exterminare.)

    Sucursale ale acestui abator cu sediul la Kremlin s-au deschis peste tot pe unde soldatul sovietic a pus piciorul, exportându-se în acest fel metodele diabolice ale "genialului". Pentru edificarea celor ce nu au trăit acele timpuri, pentru cei care au colaborat şi sprijinit instaurarea regimurilor comuniste în lume, voi cita unele paragrafe din raportul prezentat între 14-21 Februarie 1956 (Congresul XX al PCUS ) la locul de unde s-au dirijat crimele. Socotesc necesară explicarea acestui lucru despre care am luat cunoştinţă după ani de zile, în timpul procesului de reeducare din 1962-64, în închisorile de exterminare ale României, deoarece la acea dată nu ne închipuiam că peste 25% din populaţia Rusiei (adică peste 50 de milioane de fiinţe umane) fusese măcelărită. Când ofiţerii politici au aflat că în discuţiile dintre noi şi chiar faţă de ei susţineam că ceea ce s-a întâmplat în "raiul comunist" este identic cu ce se petrece la noi, "ţară eliberată de victorioasele trupe ale lui Stalin", au retras imediat cartea despre "Congresul XX". Şi acum spicuiri din această carte:

    "Practic, Stalin n-a ţinut cont de regulile vieţii de partid şi a călcat în picioare "principiile leniniste" ale conducerii colective. Comisia a luat cunoştinţă de o mare cantitate de piese justificative din arhivele N.K.V.D. -ului, şi de alte documente şi a descoperit numeroase cazuri referitoare la înscenarea proceselor împotriva comuniştilor, cu ajutorul acuzaţiilor false, al abuzurilor evidente contrare legalităţii socialiste, procese care au avut ca urmare moartea nevinovaţilor". Acestea se petreceau după 1934.

    "S-a stabilit că din 139 de delegaţi ai Comitetului central aleşi (între 1937-38), 98, adică 70% au fost arestaţi şi împuşcaţi. Marca majoritate erau muncitori, membri din ilegalitate şi din timpul revoluţiei"... "... deasemenea majoritatea delegaţilor la al 17-lea Congres. Din 1966 delegaţi, 1108 persoane, cu mult peste jumătate, au fost arestaţi sub acuzaţia de crimă contra-revoluţionară". "După asasinarea lui Kirov (n.r. din ordinul lui Stalin) au început represiunile în masă..."

    "Represiunile în masă s-au desfăşurat într-un mod extraordinar de repede în 1936, ca urmare a unei telegrame pe care Stalin şi Jdanov au trimis-o la 23 Septembrie 1936 lui Molotov, Kaganovici şi altor membri ai biroului politic. Din textul imperativ al telegramei reieşea că N.K.V.D.-ul avea 4 ani de întârziere în aplicarea represiunii în masă şi, deoarece era necesar să se scoată pârleala muncii neglijate, Stalin a dat alarma funcţionarilor N.K.V.D.-ului, azvârlindu-i direct pe drumul arestărilor şi execuţiilor".


    La data de 1 Octombrie 1939, Eikhe (ministru şi membru al partidului din 1905), a scris lui Stalin, din închisoare, la 6 luni de la arestare, negând orice vină şi cerând reexaminarea cazului: "Nu există suferinţă mai mare decât a te afla în închisoarea guvernului pentru care ai luptat tot timpul... Mărturisirile care au fost introduse în dosarul meu nu sunt numai absurde, dar conţin în aceeaşi măsură câteva calomnii la adresa Comitetului central şi a Consiliului comisarilor poporului. Întradevăr, rezoluţii drepte ale Comitetului central al partidului, care nu au fost luate nici din iniţiativa, nici în prezenţa mea, au fost consemnate ca acte duşmănoase de organizaţie contra-revoluţionară întocmite după sugestiile mele... N-am putut suporta torturile la care am fost supus . . . şi au profitat (anchetatorii) să mă oblige să mă acuz şi să acuz pe ceilalţi... Cea mai mare parte din mărturiile (declaraţiile) mele mi-au fost sugerate sau dictate (de anchetatori) şi a trebuit să reconstitui restul, plecând de la documentele N.K.V.D."

    Ajuns la tribunal pe 2 Februarie 1940, a negat totul şi a declarat: "În pretinsele mele declaraţii nici un cuvânt n-a fost scris de mine, în afară de semnătură. Ea mi-a fost smulsă. Eu am mărturisit sub constrângerea anchetatorului care m-a torturat de la arestare, încontinuu. Cel mai important lucru pentru mine este să spun completului de judecată, partidului şi lui Stalin, că nu sunt vinovat, n-am fost niciodată vinovat, de nici o conspiraţie. Voi muri crezând în dreptatea partidului, cum am crezut toată viaţa". Şi partidul i-a făcut dreptate: peste 48 de ore l-a împuşcat!

    Rudzutak, un alt membru al Comitetului central, cu o vechime în partid tot din 1905 şi care executase 10 ani de muncă forţată sub regimul ţarist (în Siberia), a fost arestat de tovarăşii lui de luptă, în 1937. Acuzatul a revenit asupra declaraţiilor care i-au fost smulse cu forţa, iar tribunalul militar a ascuns procesul-verbal făcut cu ocazia judecăţii în care se spunea: "Singura cerere pe care a prezentat-o (Rudzutak) tribunalului este ca să fie informat Comitetul central al partidului comunist al U.R.S.S., că există în N.K.V.D. un centru, încă nelichidat, care înscenează procese, care forţează pe nevinovaţi să dea declaraţii; nu există nici un mijloc de a proba neparticiparea la crimele atestate de mărturiile diverşilor indivizi. Metodele de anchetare sunt în aşa fel făcute, încât să forţeze oamenii să mintă şi să calomnieze persoane complet nevinovate, în afară de cele deja acuzate. El cere curţii să i se permită să aducă la cunoştinţă Comitetului central toate aceste fapte, în scris". Tribunalul a analizat cererea şi în 20 de minute a pronunţat sentinţa de condamnare la moarte prin împuşcare, care a fost executată imediat.

    "În provincie falsificarea proceselor era practicată pe o scară şi mai mare. Zeci de mii de comunişti cinstiţi şi nevinovaţi au murit ca urmare a monstruoaselor înscenări judiciare, pentru că s-au acceptat tot felul de mărturii mincinoase şi pentru că oamenii au fost forţaţi să se acuze pe ei şi să acuze pe alţii. Represiunea populaţiei a avut o influenţă negativă asupra condiţiilor politice şi morale ale vieţii de partid, a creat o situaţie de nesiguranţă, a contribuit la propagarea suspiciunii bolnăvicioase şi a semănat neîncrederea printre comunişti. Tot felul de defăimători şi carierişti au găsit câmp de acţiune propice".

    Nikita Sergheevici Hrușciov relatează fapte la care a participat: "Când Stalin zicea că trebuie arestat cutare, sau cutare, trebuia orbeşte să se admită că era vorba de un duşman al poporului. Şi clica lui Beria, care dirija organele securităţii statului, se întrecea în a proba vinovăţia persoanelor arestate, întemeiată pe documentele pe care le falsifica. De ce probe era vorba? "Mărturisiri" ale persoanelor arestate. Judecătorii de instrucţie acceptau aceste mărturisiri? Şi cum poate o persoană să mărturisească crime pe care nu le-a săvârşit? Într-un singur fel: ca urmare a aplicării metodelor fizice de represiune, torturi, aducându-l într-o stare de inconştienţă, de pierdere a judecăţii, de renunţare la demnitatea sa. Astfel erau obţinute mărturisirile. La 20 Ianuarie 1939 Stalin a trimis un mesaj codificat secretarilor comitetelor de district şi de regiune, comitetelor centrale ale republicilor, comisarilor poporului din ministerul de interne şi şefilor organizaţiilor N.K. V. D.: Comitetul central al partidului comunist al Uniunii Sovietice precizează că aplicarea metodelor de presiune fizică practicate de N. K. V. D. , a fost permisă încă din 1937 în virtutea autorizaţiei acordate în acest scop de Comitetul central al partidului comunist al întregii republici."

    "Nimicirea de către Stalin a numeroşi comandanţi militari şi funcţionari politici între 1937-1941, datorită suspiciunii sale şi acuzaţiilor calomnioase au avut deasemenea consecinţe foarte grave, mai ales în prima fază a războiului. În cursul acestor ani represiunea a fost îndreptată împotriva unui important număr de cadre militare, începând cu comandanţii de companie şi de batalioane până la nivelele cele mai înalte ale armatei. În timpul acestei perioade, cadrele care dobîndiseră o experienţă militară în Spania şi Extremul Orient, au fost aproape în întregime lichidate."

    Zeci de mii de comunişti cinstiţi au fost omorti nevinovaţi ca urmare a monstruoaselor înscenări judiciare, pe baza mărturiilor mincinoasa.Tot felul de defăimători si carierişti au găsit câmp de acţiune sub indicaţiile lui Stalin. Despre cel mai mare strateg se spune: "Stalin era foarte departe de a sesiza evoluţia adevărată a situaţiei de pe front. Aceasta datorită faptului că în timpul întregului război de apărare a patriei, el n-a vizitat nici o parte a frontului, nici un oraş eliberat. Trebuie subliniat că Stalin conducea operaţiile militare cu ajutorul unui glob terestru. Da, tovarăşi, el lua un glob terestru şi pe deasupra trasa liniile frontului. "

    "Genialul" conducător nici nu voia să răspundă la telefon în situaţii foarte grave de pe front şi într-o astfel de împrejurare tot Hrusciov povesteşte cum s-a întâmplat " cel mai rău lucru la care ne-am fi putut aştepta": "Nemţii încercuiră concentrările noastre de trupe şi pierdurăm, în consecinţă, SUTE DE MII de oameni. Acesta este "geniul militar" al lui Stalin. Iată ce ne-a costat."(Mai 1942).

    Popoare întregi au fost deportate, urmărindu-se exterminarea lor: "Astfel, la sfârşitul anului 1943, când pe toate fronturile marelui război de apărare a patriei s-au realizat străpungeri în favoarea Uniunii Sovietice, s-a luat hotărîrea şi s-a trecut la executarea deportării Karacilor de pe locurile unde trăiau (populaţie în Caucaz). La aceeaşi epocă, la sfârşitul lunii Decembrie 1943, aceeaşi soartă a avut-o întreaga populaţie din republica autonomă kalmucă. La 23 Februarie 1944, toţi Cetnicii şi Inguşii fură lichidaţi. In Aprilie 1944, toţi Balkarii fură deportaţi în locuri foarte îndepărtate de teritoriul Republicii Kabardo-Balcare şi Republicii însăşi i s-a schimbat numele în Republica autonomă Kabardă."

    La acest capitol Nichita Hrusciov uită să amintească şi alte măsuri represive îndreptate împotriva următoarelor minorităţi:

    Armenii au fost arestaţi, condamnaţi, executaţi, deportaţi în număr masiv după 1938. La Erevan, numai într-o singură noapte au fost ridicate zece mii de persoane.

    În Ucraina, cel mai bogat teritoriu agricol, într-un singur an 1932-33 au murit de foame cinci milioane de locuitori. Totul a fost dirijat de Stalin, ca să pedepsească această populaţie care i-a făcut greutăţi la colectiviza-re. Tot aici s-a ţinut primul congres al artiştilor lirici în anul 1935. Majoritatea erau nevăzători. Toţi au fost împuşcaţi, în anul 1939 peste 80% din intelectualii Ucrainei au fost exterminaţi. În acest mod, câmpiile Ucrainei au fost îngrăşate cu sângele ţăranilor nevinovaţi, executaţi, după ce li se confisca toată producţia recoltata. Hrusciov,în Congresul partidului din Feb.1956 a scos în evidentă că 25% din populaţia Rusiei, adică 50 de milioane de fiinţe umane au fost măcelărite de Stalin. "S-a stabilit că în perioada 1937-1938, din 139 delegaţi ai Comitetului Central aleşi, 98, adică 70% au fost împuşcaţi, iar din că 1966 delegaţi la Congresul: al-XVII au fost arestaţi 1108 persoane, cu mult peste jumătate au fost executaţi, atrăgându-se atenţia lui Molotov si Kaganovici, că planul represiunii în masă avea o întârziere de 4 ani. În 1937-1941 represiunea s-a îndreptate jontra comandanţilor militari si a cadrelor politice slăbind acţiunile de pe front. Stalin, conducătorul suprem al armatei, n-a fost niciodată pe front, el conducea operaţiunile trasând liinile frontului pe un glob terestru. Astfel, în Finlanda s-au pierdut 200.000 ostaşi..."

    Deasemeni nu pomeneşte nimic de cei 9442 oameni omorîţi la Vinniţa, în perioada 1937-38, din dispoziţia lui, a lui Viaceslav Molotovşi a lui Ivan Aleksandrovich Serov, în cele trei gropi comune din oraş; şi nici un cuvânt n-a amintit de masacrul de la Katyn.

    Finlanda, pentru care a pierdut 200.000 de ostaşi, nu a fost iertată. Operaţiunile de represalii şi deportări au fost îndrumate de Lev Makhis. Zeci de mii de oameni au luat drumul Siberiei.

    Lituania, Letonia şi Estonia au cunoscut la 19 Iunie 1940, teroarea şi deportarea a 170.000 de oameni la Nord de Cercul polar. Conducerea acestei operaţiuni a fost îndeplinită de I.A. Vîşinschi, Dekanosov (omorît odată cu Beria) şi Jdanov.

    Peste Polonia, care era în agonie din cauza invaziei lui Hitler, Ruşii au năvălit şi ei între 17-20 Septembrie 1939, iar după ce le-au smuls o importantă parte din teritoriu, au deportat câteva zeci de mii de locuitori. Serov a fost cel care a condus deportarea.

    României i-au fost deasemenea smulse 2 importante provincii cunoscute sub numele de BASARABIA şi BUCOVINA DE NORD în 29 Iunie 1940. Răpirea a fost imediat urmată de deportarea masivă a 300.000 locuitori numai într-un an. Operaţia de deportare s-a repetat între 1945-54, când o jumătate de milion de Români de pe meleagurile răpite au fost împrăştiaţi până la Vladivostok. Numai în noaptea de Marţi 5 Iulie 1949 au fost ridicaţi 25.000 Români, care au pornit spre Kazahstan.

    În raportul lui, Hrusciov dezvăluie atrocităţile care s-au comis asupra membrilor aşa zişi cinstiţi ai partidului comunist, fără să menţioneze că cei 50 de milioane care au cunoscut teroarea şi au fost, în cea mai mare parte, exterminaţi prin muncile forţate, nu erau partizani ai regimului criminal marxist.

    Stalin s-a folosit de de 3 şefi de benzi criminale în desfăşurarea planului lui monstruos, sefii fiind: Genrikh Grigoryevich Yagoda , Nikolai Ejov , Lavrenti Pavlovici Beria . Când una din aceste bande criminale era prea compromisă, era înlocuită cu alta. Aceşti trei călăi erau întruchiparea lui Iosif Vissarionovici Stalin, "creaţi" de el în acest scop.Teroarea îşi devora proprii executanţi. Hrusciov, făcând "autocritica grupului partinic", spune: "Arestarea lui Beria şi anchetarea cazului său au adus revelaţii oribile asupra maşinii secrete pe care ne-a ascuns-o şi care a trimis atâta lume la moarte...Câtva timp am dat partidului şi poporului explicaţii false asupra celor întâmplate; noi aruncam greşeala asupra lui Beria. Noi făceam tot ce este posibil pentru a proteja pe Stalin, neînţelegând încă că acopeream un CRIMINAL, un ASASIN, un MĂCELAR răspunzător de masacre."

    Printre marii maeştri măcelari care au întreţinut acest "monstruos abator", este necesar să enumerăm câţiva: Victor Abacumov; Iuri Andropov; A.A. Andreiev; N.A. Bulganin; Leonid Brejnev; Ciureli Mihail; P.I. Golicov; A.A. Grecico; A.A. Gromiko; S.D. Ignatiev; Andrei Jdanov; Lazar Kaganovici; A.I. Kiricenko; I.S. Koniev; Alexis Kosâghin; N.S. Kruglov; Gheorghi M. Malenkov; Rodion Malinovschi; S.D. Ignatiev; G.G. Karpov; L.G. Melnicov; V.N. Merculov; Anastase Micoian; Viaceslav Molotov; K.K. Rocosovschi; A. PANUSCHIN; A.N. Poscrbisev; I.A. SEROV; Mihail Suslov; D.T. Serpilov; A.I. Vîşinschi; Clement Voroşilov; bineînţeles Nichita Hrusciov şi mulţi alţii. "Centrala abatorului Stalin" a deschis sucursale în toate ţările aşa zise eliberate unde defăimătorii, carieriştii şi străinii de ţară s-au antrenat unul pe altul în măcelărirea popoarelor.

    R.A. Rudenco, procurorul general care a pus în scenă numeroase procese, fiind întrebat de Nichita Hrusciov: "Spuneţi-mi, pe ce fapte reale s-au sprijinit acuzaţiile?", a răspuns "nevinovat": "Din punct de vedere juridic nu existau probe pentru a judeca pe aceşti oameni. Urmărirea judiciară s-a bazat pe mărturisirile stoarse sub tortură fizică şi morală. Mărturisirile astfel obţinute nu pot fi reţinute pentru a trimite pe cineva în faţa tribunalului."

    Aceste metode au fost folosite peste tot, de la Vladivostok până la Berlin. Şi grozăvia celor petrecute l-a facut pe acelaşi N. Hrusciov să hotărască: "Este preferabil să spunem tot. Crima se descoperă totdeauna. Nu se pot păstra asemenea secrete timp îndelungat."

    Acesta a fost "singurul înţelept, cel mai mare conducător, cel mai mare strateg al tuturor timpurilor", noţiuni care au înlocuit pe cea reală în cazul acesta: geniul răului şi poate e prea puţin zis. Această brutalitate a lui Stalin s-a manifestat nu numai în domeniul deciziilor care priveau viaţa interioară a ţării, dar şi în relaţiile internaţionale. A şantajat şi a trişat, pentru a instaura sclavagismul în omenire. Masca pusă acestei politici nu mai trebuie să înşele pe nimeni.

    Pactul perfid parafat la 23 August 1939/nr: Pactul Ribbentrop-Molotov (nr: ministri) între Iosif Vissarionovici Stalin si Adolf Hitler preconiza împărţirea Europei (naziştii urmăreau să ocupe golful Persic si India, in alianţa cu japonezii). Hitler la mai puţin de doi ani(de la semnarea pactului) si-a atacat "tovarăşul de drum" prin surprindere, urmărind să pună mâna pe grâul si petrolul rusesc din Caucaz. Intrarea în război a americanilor în sprijinul englezilor a dus la ruinarea potenţialului hitlerist deschizând drumul ruşilor peste o jumătate din Europa, pe care au început s-o comunizeze cu forţa.

    În Ucraina toţi intelectualii fuseseră exterminaţi. Au urmat executiile din Armenia urmate de masive deportari (1938)într-o singură noapte din 1938 au fost ridicaţi zece mii de armeni. Popoare întregi au fost deportate în Siberia. Astfel pe 19 Iunie 1940 au luat drumul Siberiei 170.000 de Letonieni, Estonieni si Lituanieni, urmând zeci de mii de finlandezi duşi dincolo de Cercul polar. În Iulie 1940 au continuat deportările basarabebilor si bucovinenilor în Siberia. Până la 21 Iunie fuseseră deportaţi circa 300.000 români de peste Prut. Un alt număr de peste 40.000 a avut loc în 1949. În plin război, în anul 1943 au fost deportaţi Karacii din Caucaz în Siberia, iar la sfâsitul anului au fost urmaţi de Kalmucii. La începutul lui 1944 au fost exterminaţi Ingusii, iar în Aprilie 1944 a venit rândul Balkarilor, urmata de deportarea Tatarilor din Crimea in Asia Centrala si Siberia (1944).

    Soarta României a fost crudă, din cauza politrucilor veniţi în furgoanele ruseşti care au fost ajutaţi de NKVD [Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne] să ocupe toate funcţiile de conducere. Prin falsificarea alegerilor au trecut la desfiinţarea partidelor istorice, la sovietizarea armatei si justiţiei, la alungarea regelui si la deslăntuirea teroarei. Arestările s-au ţinut lanţ începând cu elevii si studenţii. Din 1949 noul regim a trecut la reeducare , prin torturi groaznice, bătăi până la exterminare si alte metode de neimaginat: obligându-i pe cei arestati să devină colaboratori si să divulge pe toţi cei ce nu sunt de acord cu regimul comunist. La Piteşti unde au fost închişi studenţi, pe lângă bătăi groaznice, au fost obligaţi să-si mănânce fecalele si să se bată unii pe alţii. Populaţia, din toate categoriile sociale, a fost arestată si dusă la exterminare: la Canalul Dunăre-Marea Neagră sau la minele le de plumb din nordul ţări. Arestaţii au fost cu sutele de mii în cele peste 150 locuri de detenţie, unde se dormea pe paie, mâncaţi de ploşniţe si şobolani, iar bătăile nu încetau niciodată, pentru neîndeplinirea normei, sau ori ce motiv pentru a menţine teroarea.

    În 1950 au fost arestaţi toţi miniştrii în viată după 1918(referinte:Noaptea demnitarilor, aici, aici, aici ), toate cadrele superioare de conducere în viată, toţi episcopii catolici, greco-catolici si profesori universitari. Din cauza torturii si a jefuirii populaţiei, cei mai tineri au plecat în munţi formând grupe de partizani. Din 1951 s-a înăsprit teroarea si deportările, cu pedepse în luni, si dislocarea în bordeie pe Bărăgan, cu D.O.(nr: Deportările în Bărăgan), pedepse date în luni. Morţii,din cauza muncii forţate se numărau cu miile, în fiecare lună. Reforma monetară din 1951 a dus la sărăcirea populaţiei si creşterea nemulţumirilor. În această perioadă 1950-1958 Stalin a dirijat războiul contra Coreei si măsuri pregătitoare pentru declanşarea celui de al 3-lea război mondial. Tot în această perioadă, pentru a înăspri teroarea Stalin a dat dispoziţie ca în toate ţările de democraţie să se fa că procese contra deviationistilor. În aceste procese erau implicati evrei si se pronunţau pedepse cu moartea. Pe 5 Martie 1953 odată cu moartea lui Stalin s-a crezut ca se va îmbunătăţii situaţia, dar în schimb au izbucnit răscoale ce au fost înăbuşite, în Polonia, Cehoslovacia. Germania Democrată... La 4 luni după moartea lui Stalin a fost omorît Beria, călăul prin care Stalin ordona execuţiile. În România, pe 19 Iulie 1953 au încetat lucrările de la canal (nr: Canalul Dunăre-Marea Neagră) dovedindu-se ca au fost proiectate greşit de sovietici. Dar eliberări nu s-au făcut. S-au eliberat în 1954 cei cu pedepse espirate.
    ***

    Torturile au fost la nivelul celor din 1950 de la Piteşti si Gherla, cu singura deosebire ca nu erau obligaţi sa-si mănânce fecalele. Din 1957 au început răscoalele ţărăneşti din cauza colectivizării forţate. Armata a fost dirijata împotriva satelor. În Dobrogea si sudul Moldovei a fost trimis generalul Nicolae Ceaușescu ca sa pacifice pe ţărani. S-a purtat ca un zbir, mergând până acolo ca la Suraia a pus sa se tragă cu tunul. Si n-a fost singurul loc. Si în Teleorman, generalul Negrea a pus sa se tragă tot cu tunul. Toata tara a fost răsvrătită, făcându-se zeci de mii de arestări si mii de omorati. Ţăranii după chinuri îngrozitoare erau condamnaţi la 60 de luni pedeapsa administrativa si trimis la construirea de diguri în Bălţile Dunării, la Bicaz sau la gospodăriile agricole ale Ministerului de Interne. Mai era un motiv de arestare. Rusii hotarîsera sa-si retragă trupele din România si aveau nevoie de linişte, ca să nu se producă incidente. Încă din 1955 România căuta să obţină avantaje economice si tehnice din partea acestui occident putred fiindcă URSS-ul ajunsese mai putred decât capitaliştii.

    Social democraţii au fost si ei supuşi presiunilor find arestaţi încă din 5/6 Mai 1948 cu Constantin Titel Petrescu cu Adrian Dumitriu, Constantin Motas, Adrian Stambuliii, P.P. Stănescu s.a.... după ce pe 27 Aprilie 1948 fusese arestat Lucrețiu Pătrășcanu cu soţia. Al doilea lot de social democraţi a fost arestat pe 13/14 Iunie 1949. Titel Petrescu a fost condamnat în 1952 la muncă silnică pe viată. După moartea lui Stalin a fost executat si L.Pătrăscanu în noaptea de 16 Aprilie 1954, cu un glonţ în ceafă tras de colonelul Iosif Mildoveanu, la Jilava.

    În 1955, înainte de plecarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Congresul XX al Partidului Comunist al P.C.U.S. de la Moscova s-au făcut presiuni asupra lui Constantin Titel Petrescu si promisiunea că vor fi eliberaţi toţi tovarăşii lui, dacă va face o declaraţie de recunoaştere a greşelilor de apreciere a situaţiei politice, si a scris-o prin care spunea: "după o lunga si matura gândire a luat cunostiintă de greşelile lui fată de linia dreaptă urmată de partidul muncitoresc. Poporul, care atât de mult a suferit în trecut si care în prezent are parte de o viată nouă si fericită, trebuie să înţeleagă aceste slăbiciuni inerente unei perioade de transformări istorice." Acest text prin care abdica de la convingerile sale a fost publicat pe 18 Decembrie 1955 în "Scânteia" si pe 30 Decembrie 1955 în "Glasul Patriei", după ce fusese eliberat pe 8-12-1955 cu decretul de graţiere nr.555. Prietenii au fost eliberaţi pe 24 Aprilie 1956, la intervenţia liderului laburist Hugh Gaitskell,cu ocazia vizitei lui Hrusciov la Londra. Titel Petrescu a murit decepţionat pe 1 Sept.1957 si înmormântat la Bellu.

    La această dată situaţia deţinuţilor în temniţe era următoarea: La Aiud erau legionarii, la Botoşani pe 1 Decembrie vor fi aduşi naţional ţărăniştii si câţiva fruntaşi liberali, la Gherla se aflau din partidele istorice, frontieristi si ţărani, iar la celelalte închisori judeţene se aflau arestati în anchete pentru înscenarea de procese. În timp ce delegaţii guvernamentale cutreerau lumea liberă pentru a cere ajutoare economice, iar statele occidentale întrebau despre situaţia deţinuţilor politici, in România teroarea creştea cu toate că trupele ruseşti se retrăgeau si promisiunile regimului cotmunist se întreceau în minciuni. În schimb pe 14 Iunie 1959 din cauza torturilor a izbucnit la Gherla o revoltă, aruncându-se obloanele de la geamuri si administraţia a tras cu mitraliera, pe vizeta celulei ca să-i potolească. Cu un an mai înainte se înfiinţase la Râmnicul Sărat o închisoare îngrozitoare, unde au fost duşi 39 de deţinuţi socotiţi cei mai recalcitranţi si cu Ion Mihalache.
    ***


    SPRE REEDUCAREA FĂRA VIOLENTĂ

    Paralel cu retragerea trupelor ruseşti. Ministerul de interne a înfiinţat un birou special "K", condus de col. Mihai Petru care avea misiunea sa pregătească eliberarea deţinuţilor politici prin angajamente de încadrare în acceptarea condiţiilor de colaborare. Aceste birouri "K" au luat fiinţa la Gherla, Aiud, Botoşani si Jilava, punându-se accentul asupra deţinuţilor ce avuseseră o functie de conducere în partidele istorice. În cadrul deschiderii către tarile capitaliste, dupa 20 Iunie 1959 a plecat în vestul Europei o delegaţie economica condusa de Alexandru Bârlădeanu si după aproape doua luni s-a întors raportând ca peste tot era întrebata de soarta deţinuţilor politici. În timp ce România începuse să fie primita în mai multe comisii internatitonale, ...ca vicepreşedintă la ONU, pe 30 Martie 1960 a semnat un Acord cu Statele Unite prin care erau lichidate divergentele financiare. În acest an s-au înbunătătit relatile Chinei cu lumea comunistă si în special cu URSS. În România a început să se dezvolte comunismul naţional, accentuându-se o dizidentă fată de URSS. Pe 28 Septembrie când Gheorghe Gheorghiu-Dej a vorbit la ONU în cadrul celei de a XV sesiuni, la Bucureşti deja fuseseră eliberaţi prin graţiere 58 de evrei condamnaţi pentru sionism, pe 5 Sept.1960. Dupa doua luni, pe 9 Noiembrie 1960 pe baza decretului de graţiere nr.405 au fost eliberaţi 199 deţinuţi politici, adevărate cadavre ambulante, în cârje sau pe targi, motivându-se că statul sa nu mai cheltuiască cu ei ci să fie îngrijiţi de familie, deoarece aveau boli încurabile. Printre ei s-a eliberat si Remus Radina care a fost internat în spital. Când s-a însănătoşit a căutat decretul, dar n-a fost posibil să fie găsit.

    La închisoarea Gherla în 1960 de constituise din deţinuţii care urmau să se elibereze, o organizatie denumita "Prietenia Albă" condusă de avocatul Mac CONSTANTINESCU din Turnu Severin, fost asistent al lui A.C. Cuza, organizatia avea scopul de a continua sa se ajute deţinuţii între ei, după eliberare, în vederea găsirii unui serviciu, a unei locuinţe si ceva ca sa se descurce. Cum numărul informatorilor era destul de mare, prin cei cu codu "Valeriu Ioan" si "Bucur Dumitru" s-a aflat de constituirea ororganizatiei, si pe 30 Ianuarie 1960, Mihai Petruc şeful Serviciului "K" - anunţa pe Alexandru Nicolschi . Se cerea aprobarea ca să întocmească planul de măsuri, de către securitatea Regiunii Cluj, si după depistarea elementelor conducătoare să fie trimise în justiţie pentru a fi condamnate.

    Primele indicaţii erau date despre componentă: Sergiu Mandinescu condamnat 12 ani si care urma să se elibereze, Ion IVAN -preotul de la Vladimiresti, Eugen IOAN -colonel-, Dionisie MIHAI, Vladimir Boutmy, Mac Constantinescu, elemente ce urmau pe 14 Iunie 1960 să provoace o revoltă în Gherla, urmata de o evadare si să atace organele de pază. Afară urmau să ia legătura cu deţinutul Davidescu Ștefan Ioan din Ploieşti care se eliberase în Nov.1959 si cu doctoriţa Danielescu care se îngrijise cu atentie de deţinuţii închişi în Sanatoriu Tg. Ocna. Înainte de revolta preconizată, urma să se elibereze în cursul lunii Martie si deţinutul Dionisie Mihai.

    Reeducarea la Gherla se făcea sub conducerea comandantului maior Gheorghiu si politrucul Domocos. Ajutor din partea deţinuţilor era Raul Volcinschi, fost profesor de marxism la Cluj. Scopul Serviciului "K" era de a face din deţinuţi, informatori înainte de eliberare, sa arunce cu noroi în trecut si persoanele cunoscute si să dea declaraţii cu promisiunea că nimeni nu va avea de suferit si numai în acest fel va fi eliberat fiindcă nu mai conteza pedeapsa si pentru ce ai fost condamnat.


    Presiuni asupra înalţilor Prelaţi


    În plină atmosfera de reeducare, a sosit la Gherla un grup de deţinuţi condamnaţi pentru înalta trădare arestaţi după 1957 si torturaţi prin anchetele de la Cluj. Printre ei se găseau episcopiiIosef Schubert, Iuliu Hirtea, Ioan Dragomir, Alexandru Todea, Ioan Cherteş si alţii catolici si greco catolici. Ofiţerul politic Domocos, o fiara neîmblânzita a încercat sa-i facă sa i-a atitudine asupra reeducării si punea pe şeful de camera sa-i întrebe în fiecare zi daca s-au gândit. După ce au fost pedepsiţi în lanţuri la celula neagra, într-o zi întrebându-i din nou, episcopul Iuliu Hirtea, la întrebarea şefului camerii i-a raspuns: "domnule, du-te la acela care te-a trimis si spune-i ca voi vorbi, ca voi fi răspunzător de ceeace voi spune, dar nu voi fi raspunzator de faptul c-am fost forţat sa vorbesc." După acest răspuns, nici unui episcop nu i s-a mai cerut sa i-a poziţie fată de reeducare.

    La şedinţele de la club s-au găsit unii care se întreceau în a aduce osanale regimului. Printre ei se găseau Denes Ivan, Luca, Ion Puiu, Sorin Popa (fiul scriitorului Ion Victor Popa), .... Acesta din urma, într-una din şedinţe, s-a urcat pe masă si a început: "Domnule comandant, permiteti-ne să vă sărutăm mâna întinsă(plină de sânge, N.N.), să strigăm din tot sufletul, trăiască domnul Gheorghe Gheorghiu-Dej, care ne-a arătat calea cea dreaptă, ne-a dat posibilitatea să devenim oameni cinstiţi, să slujim regimul comunist. Noi, unii dintre cei convinşi de realizările regimului, înfierăm atitudinea acestor banditi (adică colegii lui, deţinuţii), ce rămân orbi la ce văd si pe care nu-i recunoaştem ca făcând parte dintre cei ce mergem ca sa ne închinam partidului si să sarutam mâna întinsă. ...Ei sunt unicii responsabili ai menţinerii deţinuţilor din România. ...In timp ce clasa muncitoare îsi ia mâncarea de la gură ca să ne hrănească pe noi, care am rămas nişte trântori si unelte ale imperialiştilor americani. Conducerea se poartă prea blând cu ei, în loc să le scoată ochii, ca să nu mai vadă de americani... Domnule comandant, eu Sorin Popa care m-am convins de mărinimia conducerii de stat, înfierez atitudinea duşmănoasă a acestor bandiţi si vă rog sa-mi permiteţi să strig din toată inima: Să trăiască tovarasul Gheorghiu Dej, iubitul conducător al tării." (Sorin Popa după eliberare, a reuşit să ajungă în lumea capitalistă, nefiind primit în Germania, nici în Franţa, până la urmă imperialiştii americani "si-au luat mancarea de la gură" si i-au dat si 2 m.p. ca să fie înmormântat.)
    Deţinuţii ascultau muţi de scârbă.

    În această atmosferă de zisă reeducare, s-a trăit 2-3 ani de zile, în toate închisorile. Nimeni nu a fost drogat, nimeni nu a primit-vreo palmă. Cei ce au făcut-o a fost din interes personal, încercân să calce peste cadavrele foştilor colegi, pentru a se elibera. Au făcut pact cu comunismul, cu satana, spre ruşinea lor si a urmaşilor. Numai ce ce au trecut cu fruntea sus prin acele încercări îsi dau seama de miselia actelor săvârşite de aceştia, acte ce sunt calificate de trădare.
    *
    După moartea lui Ion Mihalache pe 5 Martie 1963 s-a desfiinţat închisoarea Râmnicul sărat si supravieţuitorii au fost trimişi la Jilava. Botoşani, Spitalul Văcăreşti si unul la Gherla. Acesta era ing. Ion Puiu, fost preşedintele tinetetului National ţărănesc care a fost pus ca planton pe culoare si să se ocupe cu distribuirea cărilor si ziarelor la deţinuţi. Această îndeletnicire i-a fost oferită de zbirul-ofiter politic Dococos. Tot trecutul lui de luptător naţionalist l-a aruncat la lada cu gunoi după 17 ani de închisoare si cu 6 săptămâni înainte de graţierea deţinuţilor: "Subsemnatul PUIU D. Ion, n.24-02-1918 în com. Pomârla; jud. Dorohoi, de profesie inginer chimist, condamnat 20 de ani, referindu-ma la acţiunea de lămurire în lumina adevărului a trecutului politic necesară operei de justa caracterizare a deţinuţilor, declar următoarele cu privire la P.N.T. si membrii săi pe care îi cunosc. Această declaraţie dată în mod liber si neinfluentat, pe data de 8 Iunie 1964 (în prezenta căp. Cebuc Alex), singurul imbold care m-a determinat a fost acela de a-mi îndeplini datoria contribuind în limitele experienţei personale la opera de lămurire si de lichidare pe bază de adevăr istoric a unui anume trecut politic retrograd si de a ajuta în felul acesta recuperarea socială a cât mai multe elemente care au aparţinut trecutului. Consider că prima condiţie a acestei recuperări este recunoaşterea sinceră a tuturor greşelilor si în deosebi a tuturor acţiunilor potrivnice sau chiar duşmănoase fată de clasa muncitoare si partidul muncitoresc român, a cărui dreaptă îndrumare ne-am făcut vinovaţi a nu o urma...."

    După ce caracterizează pe foarte mulţi membrii PNT, a ajuns la Ion Bărbus pe care-l caracterizeza ca bun organizator al Tineretului Universitar, apreciat de Iuliu Maniu, cu multe relaţii si conchide, deşi bolnav "Este omul pe care l-as dori printre primii alătur de noua mea orientare politica si modest aliat al Partidului Muncitoresc Roman. (Ulterior, când Ion Puiu a fost exclus din partid, Ion Bărbus a ajuns senator de Bucureşti.)

    În acei ani când se observa, de către cei în drept că se merge spre eliberarea deţinuţilor politici, mai ales că pe 15 Noiembrie 1960 fuseseră scoşi pe targa, sau în cârje aproape 100 grav bolnavi, de boli incurabile, confirmându-se că la Gherla se continua exterminarea bolnavilor prin lipsa de medicatie sau refuz de trimitere la spitale. Pentu ilustrarea acestei situaţii subliniem numele câtorva din cei peste 100 de morţi în perioada reeducări, după 1959:

    Adam I. Constantin condamnat în 1959, exterminat în 1963.
    Agapi V. Alexandru, n.1897 la Iaşi, mort pe 19-06-1963.
    ALEXANDRESCU Alexandru, prof.Bucureşti, mort 1959.
    ALION I. PAVEL ?n. 1900 la Pinul de Jos, jud.Alba. mort 1960.
    AMISCULESEI Filp, mort 1959.
    Anagnastopol Nicolae, n.1890, mort 1963.
    Ananiu Gheorghe n. 1888 mort 1961.
    Anastasescu D. Ştefan mort 1961
    Ahastasescu N.Ion, n.1885 mort ??-05-1963
    Andreescu colonel mort Feb.1962
    Andronic I. Gheorghe, n.1898 mort 11-08-1962
    Andronic I. Bznone mort 1959
    Angelescu V. Radu mort 1960
    Antal Francisc n. 1938 mort 1959
    Antohie Matei, învăţător mort 1959
    Antonescu Gheorghe mort 1963
    Ardeleanu Gheorghe Ion mort 1959
    Ardeleanu Leon, locotenent executat 1960
    Archideanu Ion n.1900 mort 29-06-1959
    Aroneanu D. Romul n.1896 la Cincu mort 30-10-1959
    Atangea Anton, mort 1960
    Avătafului Nicolae, n.1895 mort 1960
    Baboi , prof.Turnu Severin.mort 1959
    Bakos Iosif. n.la Sâncrăieni-Cluj mort 1959
    Bărbiei Emanoil, n.1916 aviator mort 1959
    Barbu I. Aurel mort 1961
    Berbescu Aurel n.1911, din Rusănesti mort 1961
    Bogdan Iosif n.1890 la Falciu mort 11 Dec.1961
    Brândusan Victor n.1903 Cehul Silvaniei mort 1963
    Braha I.Aurel n.1902 în Bucovina mort 10-04-1962
    Brosser Tanget, n.1894 cetăţean francez mort 1962
    Borzan Aurel din Fagaras mort 1960
    Boros Ioan, n.l899 la Sâncrai-Mures mort 1960
    Calin Gheorshe morţi- 1962

    Cazacu T. Gheorghe mort 1962
    Faliboga Ion, invătător Tg. Mureş mort Iulie 1963
    Lista e foarte lunga
    ...


    Pe lângă vinovaţii principali ai administraţiei, o mare parte din vina o are dr. Sin care a urmat după criminalul Barbosu Viorel condamnat pentru crimele din timpul reeducarii (1949-1953). Dr. Sin care avea gradul de maior s-a comportat ca un zbir. A re fuzat tratamentul chiar în cazuri când unii erau pe moarte, si care ar mai fi putut fi salvaţi prin trimiterea la spital. Unii detinuti trecuţi prin Gherla îl indica ca participant la reprimarea revoltei din 1958, când alături de personalul închisorii, -schimbase vreo 5 pari. Paul Goma spune ca "după aceasta intervenţie "eroică" a făcut ore suplimentare pentru a drege oasele rupte. După informaţiile lui Paul Goma, Sin era originar din zona Sibiu ar fi fost deportat în 1945 în Dombas, la întoarcere a ajuns doctor. (vezi: Tortionarii )


    RAMNICUL SĂRAT

    După moartea lui Iuliu Maniu se va desfiinţa închisoarea de exterminare de la Sighet si după eliberarea în 1955 a unor supravietuitori au rămas cei din lotul Maniu care cu Ion Mihalache, Victor Pogodeanu si viitorul Cardinal Todea au luat drumul Râmnicului Sărat (Ion Mihalache a refuzat să urmeze exemplul lui Titel Petrescu). S-a desfiinţat închisoarea Oradea si ţărăniştii au fost aduşi la Aiud în anul 1957, alţii duşi la minele de plumb. După greva din 1957 a luat pe fruntaşii PNT si o parte din foştii miniştrii si i-a trimis la Râmnicul Sărat, 39 de persoane, fiecare cu celula lui (într-un regim de cruntă exterminare, prin mâncare si bătaie, sub conducerea călăului căpitan Vişinescu). Deoarece si aici încercările de a-l face pe Mihalache să renunţe la ideologia PNT au esuat, l-au tinut închis până la moartea lui si a altor fruntaşi precum Aurel Dobrescu, Constantin Hagea, Ghită Sever, Ion Lugojanu, Rădulescu Pogoneanu, Jeninică Arnăutu, Alexandru Roxin, Simionescu Gheorghe, supravieţuitorii fiind: Bosca Mălin, Livezeanu, Ion Puiu, Ovidiu Borcea, Cornel Veltan. Ion Bărbus, Petrescu Marinaru si Vasilică Munteanu au fost duşi pe 1Aprilie 1963 în alte închisori unde se practica eliberarea prin convingere, după cum o să vedem.


    AIUD

    Din 1959 s-au ales 200 deţinuţi care au lucrat în ateliere si li s-au dat un regim alimentar mai bun în locul celui de înfometară din timpul lui Dorobantu si a lui Colier. De fabrică se ocupa căp. Ivan si căp. Lorintz, acesta având si rolul de educator; cei din fabrică beneficiau de ziare, o gazetă de perete si primeau pachete. Odată cu venirea lui Gheorghe Crăciun la comanda închisorii, s-a implicat si ministrul Drăghici, cu Serviciul "K" , deservit de 17 ofiţeri de securitate din care 7 lucrau acoperit, ca gardieni pe secţie (marindu-se numărul informatorilor în celulue). Acest mod de lucru se numea -Muncă cultural educativă. Prin aceasta "muncă" care avea la baza delaţiunea, de îndruma si controla activitatea deţinuţilor în penitenciare si coloniile de munca forţată. Munca cultural educativa s-a început la Aiud în 1959 cu deţinuţii care nu muncesc, căutându-se sa se afle comandamentul legionar (depistand legaturile cu exteriorul in vederea destrămarii organizaţiei legionare si schimbarea mentalităţii legionarilor prin munca si culturalizare, adică transformându-i în unelte ce urmau sa ajute organele statului prin angajamente, după eliberare).

    Din "întâmplare" s-au găsit adunaţi în celula 27 de la parterul "T"-ului, patru "bandiţi": Alexandru Ghica, Nistor Chioreanu, Ilie Niculescu si Victor Biris. "Misterul" a fost dezlegat de Victor Biris care i-a lămurit că a fost chemat de o mare personalitate oficiala, al cărui nume nu-l poate divulga si care i-a spus că se pregăteşte o mare amnistie urmata de alegeri libere si s-ar putea ajunge la un nou pact, cu oamenii de mare răspundere... Si ei: Biris a indicat persoanele ce ar putea fi consultate si datorită acestei sugestii se găsesc ei acolo. Asa au început aceste discuţii... si iar discuţii. Intr-o zi discuţiile au ajuns la administraţie tot prin Victor Biris.

    Printre cei ce făceau pe educatorii se găseau: col. Ivan, lt.col. Iacob Dezideriu, maior Nodet, căp. Chirilă, Arcuş Ion ofiţer politie, altii cu grade de plutonieri: Blajut Mihai, Ciumrnco Ioan, Lazar Gheorghe, Lungu (?), Rădulescu (?), Telechi, Surăsan, Sturza, Văleanu, căp.Chirilă, Lorentz si alţii. La venirea col. Gheorghe Crăciun, Aiudul se transformase în Academia Română, acolo se ţineau prelegeri la cele mai înalte nivele si se raspândeau. "Tipărirea" lor se făcea prin noduri înşirate pe ată, transmise pe verticala etajelor, sau pe laterala lor, prin graiul "morse", sau gheme lăsate la locuri asunse în W.C. (nu numai prelegerile, ci si poeziile circulau în acelas mod).

    Timp de peste un an, detinutii erau chemaţi la discuţii amicale cu călăii de ieri, care îti dădeau o tigara, te întrebau de sănătate, lucruri nevinovate, dar poţi să stii ce discuta fiecare.. Intr-o zi s-a deschis vizeta si s-a dat un ziar. Oamenii au rămas ca la dentist... S-a deschis si usa zăvorîtă si au apărut cărţi cu bratu... Dela cei "ce nu mai erau" s-au adus ochelari si li s-a dat celor ce-si pierduseră acuitatea vizuală ca să se poată lămuri si asupra vieţii de afară si asupra literaturii socialiste... Situaţia politică internaţională începuse să aibă influentă şi asupra vieţii din închisori. După 28 Sept.1960 când a avut loc a -XV- Sesiune a ONU s-a produs o apropiere a politici României fată de China, lucru ce nu a fost pe placul lui Hrusciov. Iar peste un an (17-31 Oct.1961) la cel de-al -XXII- lea Congres al URSS cu participare lui Gheorghiu Dej. Hrusciov a dununtat public crimele făcute de Stalin. Doar cu 5 luni mai înainte, în cadrul CAER se adaptase documentul "Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale socialiste a muncii" (ce pregătea o capcană României care prevedea să se preocupe România de agricultură lăsând industria altor ţări).

    Pe 10 Aprilie 1962 s-au amenajat celulele 320 si 321 din secţia 5-a
    cu paturi vopsite si cazarmament nou iar pe mijloc o masă lungă cu vaze, cu flori. Au fost aduşi vreo 30 legionari si aşezaţi pe bănci, printre ei găsindu-se:Viorel Boborodea,Virgil Bordeianu, Iosif Costea, Ion Dumitrescu-Borsa, Ion Damian, Nicolae Grigorescu, Vasile Hanu, Virgil Mateias, Ion Mureseanu, Gheorghe Parpalac, C.Teofănescu, Ghită Savin, Vasile Savin, Vctor Vojen, Dumitru Groza, Petre Tocu... În mijlocul lor a apărut col. Gheorghe Crăciun care le-a spus că au fost selecţionaţi creindu-li-se posibilitatea de a discuta probleme sociale, economice, politice, de orice natură, de aşi spăla rufele în familie, fără a se ajunge la bătaie ca la Piteşti, sau a critica regimul care le face aceste înlesniri, ce se vor înmulţi, încercându-se chiar eliberarea, indiferent de pedeapsă, a celor care vor înţelege realităţile. Daca peste noapte dormeau în cele două celule, în timpul zilei vor fi împreună pentru desfăşurarea "muncii cultural educative". Au început să-si fixeze "poziţiile" adică să se demaşte, să verse "putregaiul" (cum spunea Turcanu), se biciuiau cu cuvinte grele, loveau fără menajamente în toţi şefii lor din tară sau străinătate... După ce Ion Mureseanu (învătător din Luduş) conducând şedinţele a spus că îi este ruşine de trecut, rupând definitiv legătura cu el, trecând alături de aspiraţiile regimului actual pe care-l sprijină si-l va servi si afară, au început alţii la rând....

    Pe 17 Aprilie a intrat col. Gheorghe Crăciun în "club", cu o suită după el si i-a prezentat pe cei din club, amintind de unele realizări ale regimului. A luat apoi cuvântul un necunoscut, întărind cele spuse de colonel, adăugând că poporul le va pune la îndemână reviste, ziare, filme, posibilitatea de a se informa, spre a se familiariza cu lumea în care partidul si guvernul intenţionează să-i reîntoarcă si să-i încadreze... si le-a spus: „Guvernul vă întinde mâna prin mine, Depinde de dumneavoastră dacă vroiţi să o primiţi sau o respingeţi". Cel care vorbise fusese Alexandru Drăghici, ministrul de interne, care nu se spălase de sângele de pe mâini din timpul colectivizării.

    Au urmat alte declaratii facute de: prop. Alexandro Nicolcioiu, Constantin Daicovici,Vasile Câmpeanu. Totul mergea pe sfoară, ca la teatru. A doua zi după trecerea lui Alex. Drăghici, pe 18 Aprilie 1962 s-a anunţat decretul cu gratierea Iui Demetrescu Radu Gyr si a lui Nichifor Crainic. Iar col. Gheorghe Crăciun a adus ziarul Glasul Patrie, făcut pentru exilaţi si în care era trecută declaraţia poetului: „...Mă desolidarizez de cei care au agăţat în cârligele abatorului din Bucureşti, în loc de animale, carnea oamenilor ucişi... Condamn pe asasinii lui Duca, Armând Călinescu, Madgearu, Nicolae Iorga si vestejesc toate crimele si pe toţi criminalii în frunte cu Horia Sima, cârtita galeriilor subterane imperialiste. În 1945, Horia Sima si-a trimis în paraşută hitleristă pe Nicolae Pătrașcu pentru a continua crimele lor.. pentru a împiedica poporul porul să scape de asupritori si exploatatorii lui... Dragostea mea fată de patrie si popor, admiraţia mea fată de marile realizări din România de astăzi, în domeniul artei si culturii, a ştiinţei si tehnicii, în industrie si agricultura, ma obliga sa declar că voi închina toată munca mea patriei, Republicii Populare Române."

    Şi Nichifor Crainic a fost adus la "Club" si pus sa scrie în "Glasul Patriei", -el care înfăţişase adevărata stare a românului întemniţat: ...Şi dragostea de neam m-a făurit să cânt mosia-n care n-am doi coti pentru mormânt. Şi pentru aceasta fac osânda cea mai grea, nici zdreanta-n care zac nu e măcar a mea..." Acum, în plină vânjoleală a spiritelor era dat exemplu că "înţelesese" să răspundă la mâna-ntinsă, necurăţată de sânge a lui Alexandru Drăghici, si fusese numit în colegiul de redacţie al revistei "Glasul Patriei", o revistă murdară, prin care se urmărea să mintă pe cei din străinătate, ca să vină, acasă în temniţă.

    Printre cei ce se înghesuiau să facă declaraţii care sa ajungă în occident se găseau: Iosif Costea, Vojen, Petre Pandrea si aviatorul politic Radu Budişteanu care după ce înfierează legaturile lui Horia Sima cu Mihail Moruzov, trage concluzia si-si ia angajamentul: „...În ce mă priveşte nu voi conteni să-mi fac mustrări, căci prea multă vreme am zăbovit printre cei ce au dus ţara Ia dezastru; anii ce s-au scurs în negura acestei apropieri sânt ani de care -mi este penibil sa vorbesc. Daca o fac si o voi face, este pentru ca simt de datoria mea sa lămuresc pe oamenii cinstiţi, cine sunt aceşti transfugi si trădători care nu mai au nimic comun cu ideia de patrie. Viata publica de ieri a fost un făgaş otrăvit în care m-am înfundat ca într-o mlaştină fără orientări .Torta tinereţii mele am plecat-o spre pământ.... conştient de cele săvârşite pe pământul strămoşesc în epoca actualelor prefaceri, sînt fericit să mărturisec în epoca actualelor prefaceri, sunt fericit să mărturisesc ruperea mea definitivă de trecut si de vechile idei..." Radu Budişteanu după 20 de ani a reuşit să plece în RFG, si cum a ajuns în occcident a fugit la Madrid să-si facă mea culpa si -căpitanul Horia Sima i-a tipărit amintirile(o altă versiune decât cea din tară).

    Într-o altă sedintă cu 450 muncitori din ateliere, s-a trecut la prelucrarea elementelor fanatice care nu renunţau la idei:
    -Dumitrescu Petre a afirmat:„Nu înţeleg să fac lichelism. Nu înteleg să condamn, sau să combat crimele făcute de legionari. Nu înteleg să particip la scrierea de articole la gazeta de Perete..."

    -Căpatână Grigore:„Refuz să dau ori ce fel de declaraţii care se referă la crimele si jafurile făcute de legionari, fiindcă acestea nu au fost făcute de legionari..."

    -Bugan Ion: „În FDC ( FRĂŢIILE DE CRUCE ) am învăţat să fiu corect, cinstit, sincer. N-am regretat si nu regret că am activat în FDC. Aici m-am format ca om în societate, aici am primit educaţia în sens naţionalist... "

    -MOCANU D.Vasile a adăugat: „Nu înţeleg să vorbesc despre aceste lucruri, întrucât nu am cunoştinţă de ele, eu considerându-mă nevinovat si deci nu înţeleg să vorbesc cum o fac ceilalţi deţinuţi."

    Pentru că odată intrat în acest "proces" de reeducare trebuie să-i atragi si pe ceilalţi, să fii solidar si combativ. Astfel au vorbit. Ioachim Marin, inginer, fost comandant legionar: „Când am văzut câte nelegiuiri facem noi legionarii, m-am scârbit. Domnii pe care-i discutăm refuză să recunoască ca organizatia legionară a fost criminală, dar prin atitudinea lor nu pot fi calificaţi altfel decât criminali. Rog administraţia să-i scoată din mijlocul nostru, deoarece consider că nu merită să stea între noi."

    -Bumb Vasile, munciror a spus printre altele:„Cei din fata noastră pot fi comparaţi cu nişte fosile vii, preistorice. Ei au rămas, la aceleaşi concepţii pe care le-au avut acum 30-35 de ani, fara sa tina cont că societatea evoluează si că de fapt mişcarea legionară care a generat aceste concepţii nu mai există de mult. Pe acecstia eu îi consider nişte păduchi care ies pe fruntea curată a unor oameni, pe care-i face să rosescă, si-i consider ca nişte mere putrede ce pun în pericol pe cele bune..."

    -Calmuschi Ion:„Regret că printre noi se mai găsesc elemente ce s-au aşezat de a curmezişul drumului, căutând să ne împiedice pe noi, cei mulţi, de a merge înainte. Garda de fier a fost aruncată la lada de gunoi. Cei ce mai cred în ea constituie gunoiul si noi nu putem trăi cu gunoiul în casă. Trebuie scos afară si de aceia rog administraţia să scoată din mijlocul nostru acest gunoi."

    -Grigorescu Nicolae, comandant legionar, fost prefect de Dâmbovita a arătat:„Noi foştii comandanţi legionari, am fost primii criminali. Mi-am prăpădit tinereţea în scoala crimei...îmi e ruşine că am făcut parte din această sectă a ucigaşilor. Aceşti indivizi au orbul legionarilor... Aceştia caută să se opună hotărârii majorităţii deţinuţilor legionari care au rupt cu trecutul si merg pe linia reabilitării."

    -Lucinescu Dumitru: „Am intrat în FDC la 13 ani si deci cunosc educaţia care s-a făcut. Ceea ce a fost mai criminal a fost ca tinerii, la vârsta cea mai frageda, erau inoculaţi cu misticismul religios, cu mitul comandantului, cu teama fata de blestemul poporului si neamului, în cazul ca nu vor respecta crezul legionar. Au fost puşi să depună jurământ că vor sluji până la moarte legiunea si pe şefii ei. În FDC tinerii s-au sclerozat, n-au mai văzut nimic în jurul lor decât ideia de jertfă pentru legiune. Aceşti tineri formaţi în FDC, în spiritul răzbunării, al crimei si dezmăţului, au devenit legionarii de mai târziu care au pus mâna pe pistol si pe secure si au luptat împotriva poporului... îmi e milă de aceste victime, îi condamn cu tărie si rog administraţia să-i scoată din mijlocul nostru, pentru că nu merită să stea printre noi."

    -Gheoeghe Aurel, legionar de 20 de ani a declarat:„N-as fi crezut niciodată că mai există asemrnea nebuni, oameni atât de înrăiţi, ca cei patru. Aceştia prin atitudinea lor, sfidează tot ce facem noi aici, pentrţi curăţirea sufletelor noastre."

    -Pană Zaharia-Zahu, absolvent al Academiei comerciale,sef grupă FDC a spus:„Numai nişte nebuni ar fi putut debita atâtea inepţii. Daca administraţia i-ar fi lăsat între deţinuţi, în colonie, ar fi linşaţi."

    Cu aceiaşi ocazie, învăţătorul Minea A. Stefan(din.comuna Erbiceni-Podul Iloaiei) graţiat în acelasi timp cu decretul 772/1962 a fost pus sa admonesteze o serie de fruntaşi legionari care nu cedaseră la aceea oră.

    Lui Radu Mironovici i-a spus printre altele:„Sunteţi răspunzători direct de sutele sau chiar de miile de tineri care au suportat din plin greutatile amare ale închisorii, prin atitudinea dumneavoastră pe care ati avut-o afară si încă o mai aveţi si în detenţie. Nu vă rămâne decât datoria de a-i descătuşa de cătuşele-în care i-ati ţinut, îndemnându-i să schimbe drumul acesta spinos, pe care i-aţi adus, cu unul luminos. Domnule Mironovici, consider că atitudinea dumneavoastră o faceţi intenţionat pentru a nu pierde nimic din aureola de mare comandant al Bunei Vestiri."

    Altuia i-a spus:„Domnul Ilie Niculescu, care de 21 de ani cloceşte aceleaşi oua verzi, legionare, a ajuns la concluzia ca ideea naţionalismului creştin este cea care va cuceri lumea. Domnul Niculescu preferă să moară ca un neghiob pentru legiune decât sa-si vadă faptele murdare din trecut, să renunţe la activitatea legionară si să sfătuiască si pe cei care încă se mai menţin pe poziţii duşmănoasa să renunţe la aceasta. "
    Lui Petre Pandrea i-a spus:„Dumneata te scalzi în două luntre, nu vrei să fii alături de popor, fapt pentru care ai fost izolat de popor. Este bine ca sa-ti revizuiesti poziţia pentru că nu mai este în concordanta cu viata."

    Paralel, în altă cameră de peste 70 legionari supuşi reeducării a fost trimis Ion Muresan pentru a combate pe cei 8 legionari care aveau manifestări duşmănoase. Incitându-i pe cei 70 care au început sa-i huiduiascâ şi să-i scoată în fluierături pe: Biris Nicolae (vopsitor), Socaci Teodor (taran), Popa Ion (ţăran), Dan Mircea (cizmar), Dinescu Stefan (contabil) , Ionită Dumitru ( învăţător), Dumitru Ion (fost ofiţer de aviaţie) si Mateias Virgil(avocat).

    Î
    n această atmosferă, de bâlci putem spune, se ducea reeducarea la sfârşitul lunii Octombrie 1962. Se făcea propagandă reeducabililor cu terminarea colectivizării agriculturii (27 aprilie 1962), dar nu se pomenea nimic de arestarea ultimului grup de preoţi catolici din februarie 1962.

    La acest sfârşit de Octombrie 1962 col. Gheorghe Crăciun zâmbea mulţumit că reusise să înlocuiască "tortura continuă" care la Piteşti făcuse din victime călăii celorlalţi, cu "autoanaliza" care avea acelaşi scop de a transforma deţinuţii în informatorii securităţii cu angajamente precise luate înainte de eliberare.

    În fata exaltării unora la realizările debitate si a cuceririi spaţiului cosmic au fost comentarii ce au supărat pe reeducatori; Unul a zis: „De 20 ani de când închisorile sunt pline, de nu mai avem loc, oare cu acesta somităţi ce zac nevinovate nu s-ar fi putut construi mai mult?"

    Ion Cârje, incitat de colegii reeducati le-a spus: Câtă vreme acest sistem politic ne tine pe noi şi câte mii alţii, cu ciubărul de urină şi fecale sub nas si mâncăm ciorbă de arpacas mizerabilă lângă această cloacă de scârnăvie, pentru mine nu are nici o valoare cucerirea spaţiului. Când ştiinţa nu este pusă în slujba fericirii tuturor oamenilor, este cea mai jalnică erezie să crezi în binefacerile ei si să o elogiezi". Victor Boborodea cu Constantin Teofănescu l-au turnat la col. Gheorghe Crăciun pentru această afirmaţie făcuta cu duşmănie.

    În seara de Bobotează a anului1963, cu puţin înainte de stingere, deţinuţii din celularul Aiudului au fost coborîti -repede- la "Club" unde pe lângă col. Gheorghe Crăciun se mai găseau câteva "personalităţi" printre care Primul procuror al Reg. Militare Cluj, secretarul p.c.r. al Reg. Cluj si alţii mai mici.
    Mai mult de jumătate din sală, mai precis 238 civili, îmbrăcati si rasi proaspăt erau aşezaţi pe bănci. Col. Gheorghe Crăciun, le-a spus: Azi se eliberează al doilea lot de deţinuţi politici. Aseară s-au mai eliberat 20 de foşti deţinuţi. Ei merg acasă au certificate şi foaie de drum.
    De fapt pe 3 Ianuarie 1963 apăruse un decret de graţiere a 2543 condamnaţi.

    S-a dat cuvântul câtorva, aleşi ca să aducă osanale regimului:


    Ion Victor Vojen criticându-si ticăloşiile trecute faţă de comunism, s-a convins de umanismul regimului, si de realizări, după ce a fost plimbat prin, tară.. După ce Crăciun i-a întins si strâns mâna, unul din pedepsiţii Zărcii a spus: Tot ticalos ai ramas, mascariciule! Ca să-si tină angajamentul, Ion Victor Vojen ieşit în libertate a început să scrie în "Glasul patriei", alături de alţii despre: Garda de fier, instrument al politicii naziste în România, făcându-l pe Corneliu Zelea Codreanu agent al Gestapoului, iar pe Horia Sima agent al lui Mihail Moruzov(pe care nu l-a predat lui Wilhelm Franz Canaris, găsind mijlocul prin glonţ pentru asigurarea discreţiei eterne )...fiindcă stia prea multe. Despre comanditarul acestei oribile crime(Horia Sima) scrie„acest ambiţios căruia nu-i ajunsese o ţară întreagă, să-si găsească, în sfârşit, loc pe adevărata lui dimensiune, în cufărul de bagaje de la spatele maşinii lui Andreas Schmidt"!

    A urmat citirea a trei pagini de către Victor Biriș (Biriș a fost unul dintre apropiații lui H. Sima în perioada 1938-1941, fără a fi legionar; în timpul Statului Național-Legionar a deținut funcția de subsecretar de Stat la Ministerul de Interne), cu capul în jos, adresân-du-se: „Iubiţi si dragi prieteni de suferinţă ...mă consider vinovat faţă de neamul meu ...eu sunt acela care am dus ordinul de execuţie a grupului de arestaţi din Jilava ...mă desolidarizez de tot trecutul meu, cu promisiunea solemnă de a nu mai avea nici o aderentă la ceea ce a fost Mişcarea legionară ...înfierez acţiunile criminale ale lui Horia Sima din străinătate..."

    Se spune, că unul dinre -iubiţii prieteni de suferinţă, l-ar fi întrebat după aceia, cu francheţea unui prinţ ce era: „Victore, tu eşti convins de tot ce ai spus, si de ce ti s-a spus?"
    Da! a răspuns tot cu capul în jos.
    "Dar dacă se va întâmpla să constaţi că ai fost minţit?",a urmat întrebarea.
    -Am să mă sinucid!
    -Să nu uiţi această promisiune! ...si-au dat mâna si s-au despărţit.
    Eliberat Victor Biriș a fost angajat ca funcţionar la Ministerul de Interne repartizându-i-se să se ocupe de problema legionară. Anul următor s-a dus la înmormântarea tatălui său, şi în gara Medias când se întorcea spre Bucureşti, s-a aruncat în fata acceleratului, - rămânând între linii o masă de carne.


    La cuvânt a urmat preotul Ion Dumitrescu-Borşa (secretar general al Mişcării Legionare) , din grupul de voluntari ce au luptat în războiul civil din Spania în rândurile armatei lui Franco (la întoarcere a scris o carte despre acel război), si acum spunea: „Ei bine, domnilor, tot ce am scris acolo este minciună. Popa Ion Dumitrescu Borsa, care vă stă în fată, declară că nu am vazut niciodată asemenea scene anticreştine, distructive de culturăşi civilizaţie. Mi s-a cerut de conducătorii Mişcării legionare toate aceste lucruri defăimătoare spre a incita si mai mult ura poporului român împotriva comuniştilor cari luptau pentru o societate democratică, mai dreaptă. Adevărul îl spun de abia acum si va rog să-l reţineţi. Comuniştii nu s-au dedat la asemenea acte de vandalism... Iertati-mă, vă rog fraţilor, pentru tot ce am făcut în slujba neadevărului... Cine nu mă poate ierta, să mă blesteme, că o merit!"
    -Blestemat să fi popă nemernic, s-a auzit o voce din sală.

    Eliberat a început să scrie în "Glasul patriei" printre altele si articolul "Văzute si trăite în organizaţia legionară" în care se autodemască si demasca: ...Totdeauna voi regreta că în sepembrie 1932 am putut fi convins cu atâta usurintă de Corneliu Codreanu ca să renunţ la parohia mea şi să rămân alături de el ca secretar general al organizaţiei legionare ...am fost tîrît si eu în această viată de petreceri, în această mocirlă legionară, până într-atâta încât găseam măgulitoare cuvintele de -popă haiduc- ce-mi adresau camarazii si prietenii mei de idei şi de chefuri..." Acest serial de articole după apariţie pe lângă faptul că a fost trimis în străinătate, a fost aruncat si pe mesele de lectură din Aiud, Jilava si alte temniţe.

    După ce fusese plimbat prin tară, Iosif Costea (avocat si sef interimar al mişcăii legionare 1942-1944), anunţat de col. Gheorghe Crăciun la cuvânt a spus printre altele: „...Eu am făcut mult, incomensurabil de mult rău regimului, m-am aşezat de-a curmezisul năzuinţelor si luptei lui, corupând buna credinţa a naivilor si nestiutorilor de carte din trecut. Am fost diversionist si criminal... Mă leg să devin un aprig susţinător al partidului muncitoresc român, care conduce atât de înţelept destinele poporului nostru... Toti de aici şi de pretutindeni să ia la cunoştinţă că dacă eu voi surprinde naşterea celui mai mic germene de periclitare a regimului, prin organizaţii subversive sau de altă natură, mă voi alătura imediat forţelor de represiune ale partidului şi guvernului nostru, în scopul ca acestea să fie sugrumate si distruse în fase. De va fi nevoie, şi dacă partidul îmi va cere, voiu lua arma în mână ca să lupt pentru marea cauză a socialismului, cauză care va fi atotbiruitoare până la urmă pe tot pământul."
    Indignarea se citea pe fetele celor ce rămâneau în mâinile col. Gheorghe Crăciun ca să-se reeduce, în timp ce Iosif Costea pleca să scrie cu venin în "Glasul Patriei".

    Un alt teolog, Dumitru Stăniloaie, fost rector al Academiei teologice din Sibiu, titularul catedrei de Mistică, cea mai erudită personalitate din aceea zi, a vorbit, cu greu (se citea pe fată si în gândire): „...Printre cei ce au împuşcat pe patul de moarte pe Mihai Stelescu, considerat trădător al Mişcării, se afla si un teolog. A mai fost si un teolog care a asistat la împuşcarea lui Nicolae lorga, marele cărturar al României. Înseamnă aceasta oare că Biserica noastră a împărtăşit ideia crimei? Niciodată si nicidecum! După cazul petrecut cu Stelescu am avut un schimb de scrisori cu Corneliu Codreanu. Eu am fost acela care i-am scris primul, înfierând procedeul... Eu făgăduiesc să sprijin eforturile clasei muncitoare pentru înfăptuirea cât mai grabnică a societăţii socialiste. Eu consider că lumea se îndreaptă spre acest tel. Condamn uneltirile criminale ale acelora cari azi, de peste graniţe, unde s-au retras ca nişte trădători, după ce au profitat din plin de pe spinarea poporului nostru, aruncă cu noroi peste opera măreaţă pe care o infaptuieste clasa muncitoare în frunte cu dl. Gh.Gheorghiu-Dej, vrednicul ei conducător..." ...După eliberare, ca mesager al regimului i s-a permis să plece în occident spre a convinge pe "trădători" că regimul duce o politică de independentă faţă de Moscova si trebuie dusă lupta pentru salvarea Transilvaniei care este ameninţată de unguri. Regimul comunist se gândise să dea o problemă de care să se ocupe exilul, pentru a nu mai vorbi de nenorocirile din ţară.

    "Discursurile" s-au încheiat cu Gheorghe Parpalac ce a adus cele mai severe acuzaţii liderilor miscarii. Colonelul Gheorghe Crăciun era numai zâmbet, mai ales ca acest individ ca sef de club fusese cel combativ, prelungirea lui Crăcin în celule zi si noapte, în lipsa acestuia. Si după ce s-a eliberat a continuat să împrăştie ură în paginile "Glasului Patrei", prin articole precum: Mi-e ruşine de a fi fost legionar, s.a.

    Lupta col. Gheorghe Crăciun pentru îngenuncherea tuturor continua... Alţii au fost purtaţi în plimbări prin împrejurimi si chiar mai departe, peste carpati: Nicolae Pătrașcu, Nistor Chioreanu, Alexandru Ghica, Radu Mironovici... Alţi doi şefi de club, foarte combativi, Stere Mihalexe si avocatul Nicolae Grigorescu îi "pisau" mereu pe cei rămaşi, să i-a poziţie, sa demaşte si să se autodemaşte. Tinta principală rămăsese Nicolae Pătrașcu. Când cu greu s-a ridicat si a încercat să spună ceva, col. Crăciun l-a oprit autoritar: Stai jos Petrascule, vei vorbi când vrem noi si cum vrem noi..."


    Colonelul Crăciun recită la Club din Radu Demetrescu Gyr

    Degajat col. Gheorghe Crăciun a intrat la Club si după ce le-a făcut semn să se aşeze a în ceput să recite: ...Nu ştiu cum va fi clipa pentru unii, s-or agăta de prag cu braţ flămând? Alţii, voind să plece mai curând şi beti de ţuica tare a furtunii, nu ştiu cum va fi clipa pentru unii, dar vom pleca cu toţii,rând pe rând..." A terminat poezia si i-a întrebat pe detinuti, daca le-a plăcut, în timp ce în mână avea împăturită o hârtie pe care i-a întins-o lui Tase Rădulescu (fost secretatul general al Căminului studenţesc, întors după 12 ani de prizonierat în 1955 si rearestat cu o condamnare în 1958 la 25 ani, în lot cu Gyr si Puiu Atanasiu), socotit ca unul din rezistenţii Aiudului. Făcându-i semn să n-o deschidă, col. Gheorghe Crăciun le-a spus: Petru cei încăpăţânaţi dintre dumneavoastră vă aduc o scrisoare dela Radu Gyr pe care-l admiraţi si-l iubiţi. Continuând a adăugat: „Va veni si el odată între voi să-l vedeţi. Acum este bolnav şi internat în infirmerie şi medicii noştri îi dau o atenţie specială spre a-l salva. Cred că nu se va prăpădi. Nu cred ca cineva de aici se va îndoi de autenticitatea scrisorii lui, care e semnată de mâna lui ."

    Radu Tănăsescu a citit cele 6 pagini, recunoscându-i scrisul si în care după prezentarea datelor de identificare si apartenenţa la mişcarea legionară amintea că a trecut de câteva ori pe sub ameninţarea morţii, că organizaţia avea în ea sâmburele crimei, că în lanţul nesfârşit al violentelor fuseseră ucişi 3 fosti prim miniştri si alţii demnitari, menţionând desavuarea trecutului său în cuvinte tari îl acuza pe Horia Sima ca reprezenta o primejdie pentru regim. Încheierea scrisorii era pe linia indicată adică a elogierii înfăptuirilor regimului din tară, nădejdea săracilor si chezăşia viitorului. Era datată (scrisoarea) 5 Mai 1962, si bine înţeles citirea a avut loc când col. Gheorghe Crăciun a socotit momentul favorabil pentru a mai rupe ceva oamenii. Si într-adevăr un alt pâlc printre care Cuza Marinescu, Horia Gherman, Dorin Hasnas au început a vorbi de parcă ar fi fost din născare comunişti, ca o postfaţă a versurilor: „...Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevăratele înfrângeri, sunt renunţările la vis."

    Cel care „mi-a înfrumuseţat tinereţea cu o lume dumnezeiască prin poeziile lui, care m-a format spiritualiceşte, de data aceasta mi-a sfârîmat ultima cărămidă de încredere" a mărturisit Tase Rădulescu cu lacrimi în ochi, după citirea scrisorii lui Radu Demetrescu Gyr (născut pe 15-03-1905 la Câmpulung-Muscel, condamnat dupa rebeliunea din 21-24 Ian.1941 la 8 ani si trimis pe frontul de răsărit pentru reabilitare, rearestat pe 4-06-1945 si condamnat 12 ani pentru "crime de dezastrul tării" până la 6-08-1956 la eliberare, pentru a fi rearestat pe 19-07-1958 si condamnat la moarte, pedeapsă comutată în munca silnica pe viată prin Sent.62, din 30 Martie 1959 (în lotul Puiu Atanasiu) si în sfârşit trecut prin cea mai oribilă reeducare comunista:1962-1964, din care va fi graţiat pe 25 Mai 1963 cu Decretul nr.236).


    Manifestări contra reeducării


    Da. Manifestări contra reeducării au fost peste tot pe unde s-a impus acest sistem josnic, nu numai la Aiud. Dar la Aiud numărul lucizilor a fost numeros de cateva sute. Cei care refuzau să se automurdărească la insistentele col. Gheorghe Crăciun au fost izolaţi în regim sever, la Zarcă de unde vârfurile(politice) copleşite de ani si ani de suferinţă si boli erau scosi spre a citi, a se "documenta" despre realizări sporadice. Alţii care nu prea dădeau rezultatele scontate la cluburi erau duşi în fabrică să dovedească prin muncă ca vor fi folositori societăţii la eliberare. Si din fabrică, cei ce nu dădeau dovadă de îndreptare ideologică erau scoşi în huidueli si fluerături, readusi in inchisoare, duşi în Zarcă, supuşi unui regim diabolic, pervers. Un tânăr, învăţătorul Grigore Caraza (închis la 19 ani, din anul 1949 la 1964 a cunoscut toate fazele de distrugere a omului în Aiud), scrie: „În 1962 a început furia. Din Zarca unde se găseau oamenii de vârf, aceştia toţi au fost scoşi si duşi în celular, iar în locul lor veneau cei ce spuneau un categoric "NU" reeducării. Aici s-a petrecut un lucru inexplicabil pentru mine; Oamenii care executaseră 10,15,20 ani închisoare si chiar peste, în care timp nu li s-a putut reproşa nimic, oameni ce s-au jertfit pentru un crez, oameni care mai presus au pus Patria si Neamul au căzut deodată. S-au dărâmat munţi, au căzut Păduri seculare, s-au prăbuşit Omul si Caraimanul, Negoiul si Moldovanul si a rămas doar unul, print si la propiu si la figurat, pe care în sinea mea - l-am numit bătrânul Ceahlău. Odată cu el au rezistat prăpădului mici sau modeste stânci care, nu s-au prăbuşit la vale, brazi si brăduleţi pe care furtuna nu a reuşit să-i smulgâ din rădăcină. Au rezistat numai aceia decişi să moară decât să-si vândă sufletul si să părăsească o poziţie pe care se aflau, convinşi că e cea mai bună. Eram în aceea perioadă în Zarcă. La Club vorbeau fostele vârfuri(politice) si administraţia închisorii hotărîse să ne ducă si pe noi. Fără să ne sfătuim, căci comunicarea era imposibilă, am refuzat. Au forţat lovindu-ne si scotându-ne în brânci dar ne ţineam de paturile de fier şi de uşorii usii. Ne-au instalat atunci difuzoare pe coridor si deschizându-ne vizetele ne obligau să ascultăm (zadarnic înfundam noi vizeta cu paturile de pe pat). În iarna 1963-1964 am stat 65 zile la izolare (se sta 17 ore în picioare si se da o masă la 3 zile), cu o cămaşe făcută zdrenţe, pantaloni si bocanci de obicei pe acelas picior (pătura ce e primeai numai noaptea trebuia sa-ti fie si velniţă si saltea, era numai găuri şi de obicei jumătate tăiată ori pe lung, ori pe lat). Dumnezeu m-a salvat din bezna celor 21 de ani. În 1962 când Zarca a fost populată cu cei ce au refuzat în mod categoric reeducarea, eram în cele 60 de celule pe câte două nivele, circa 250 de deţinuţi. Supliciile la care eram supuşi au subţiat rândurile noastre, oamenii trecând treptat în rândul dezertorilor care era mult mai mare..."

    În 1963, Dancu Cristofor, ierodiacon la Mănăstirea Cernica(cu publicaţii în numeroase reviste) condamnat la moarte cu pedeapsa comuntată în 1959, colaborând la reeducare i-a spus col. Gheorghe Crăciun să aducă şi în curtea Zărcii verdeaţă? „Le-as aduce garoafe cu camionul, dacă ar accepta reeducarea. Dar troglodiţii ăia preferă să stea fârâ cearceafuri si cârti",a răspuns Crăciun."

    Spre primăvara anului 1964, unul din eroii luptelor din Crimeea si cel ce a înfruntat-o pe Ana Pauker, care venise în lagăre să-i reeduce si ea prin diviziile de trădători (Tudor Vladimirescu si Horia, Cloşca si Crisan), Aurel State care după întoarcerea din infernul sovietic, închis a găsit prilejul să iasă din celula de pe Uranus si urcat pe acoperişul acelei sinistre închisori de tortură să se arunce de pe acoperiş, ajungând jos un sac de oscioare adunate într-o pătură, din fata statuii lui Pavel Zăgănescu (cel ce se împotrivise ocupaţiei otomane), acest Aurel State salvat ca printr-o minune, schilodit cu oscioarele legate în sârmuliţe, povesteşte:

    Spre primăvara anului1964, col. Gheorghe Crăciun ne scoase cu forţa din Zarcă la un miting pe secţie. Refuzul cărţii i se părea un argument spectaculos împotriva refractarilor la reeducare. Sigur de succes(reuşise doar să joace pe degete cărturari si foşti demnitari) se năpusti asupra celor mărunţi.
    -Când cartea si cearşaful sunt numai în antecamera reeducării, mă lipsesc de ele, răspunsei emoţionat la întrebare.
    -Spune răspicat, de ce refuzi reeducarea? ...mă tintui el.
    -Sunt destul de educat ca să mai am nevoie de aşa ceva!
    ...col. Gheorghe Crăciun aprins(îmi spusese că sunt un bandit care nesocoteşte realizările regimului); i-am strigat că nu mie teamă de el, că dacă grija lui e să-si dobândească epoletul de general... a mea e să rămân om. În ce priveşte realizările regimului, adăugasem că îngrămădirile de bolovani nu înseamnă nimic, atîta vreme cât oamenii sânt batjocoriţi ca la AIUD.
    În forfota care se crease, un vechi deţinut îmi desprinse mâna de pe cârja şi mi-o sărută..."

    Grigore Caraza prezent în toată perioada circului reeducării, ne prezintă un caz deosebit, o unealtă ce a servit col. Gheorghe Crăciun să demoleze: „Printre cei care au contribuit la capitularea de pe poziţia de demnitate din Zarcă si trecerea în rândul reeducaţilor a fost teologul de tristă amintire Bartolomeu Anania (Valeriu Anania), devenit mai târziu călăuzitor spiritual, care se adresa detinutilor (asistat de col. Gheorghe Crăciun), spunandu-le: -Auzi tu, frate, tată sau bunic din Zarcă. Acasă cu mâna strasină la ochi, în prag, vâ aşteaptă o soră, un frate, nepot, soţie sau mamă îmbătrânită si cu ochi secaţi de lacrimi. O vorbă, un cuvânt, o şoapta frate drag, ce zici?! ...şi de fiecare dată rupea 4,5,6 dintre noi. Prietenul cel mai bun mi-a zis: Grigore iar-tă-mă, nu mai pot. Si s-a dus. Mergeau si renunţau la trecut, la luptă, la onoarea de om, pentru a se pleca în faţa Iudei ca s-o servească docil... Simţeam că se apropie sfârşitul si pentru noi... Zilnic plecau...."

    Prin decretul 176 din 9 Aprilie 1964 au fost graţiaţi 2.920 condamnaţi pentru "uneltire contra ordinii sociale". După ce-si arseseră în puşcărie toata zgura si murdâria sufletelor lor, la îndemnul col. Gheorghe Crăciun, lepădându-se până si de Dumnezeu, plecau cu un ceas mai devreme decât cei stabili din Zarcă.
    ***

    UN ALT CALVAR LA AIUD Camerile 347 si 354


    Luca Călvărăsan, puşcăriaş recidivist a refuzat în anchetele barbare din 1956 de la Braşov să-l asculte pe col. Gheorghe Crăciun ca să recunoască vini imaginare pentru a merge la pedeapsa capitala, a trecut după aceia prin chinuri îngrozitoare, prin catacombe ale iadului până la reîntoarcerea în Aiud, unde trona acelas col. Gheorghe Crăciun care l-a întâmpinat: Luca, la camera de nebuni... „Cum să consemnez acum pătimirile mele de la 347?! Mi-am făcut acolo din oftaturi condei si din amaruri călimară. Consemnez pe scurt cu fierea din mine, cu oasele frânte, cu plămânii zdrenţuiţi, cu furtunile din mine,cu întregul hoit..." Datorită lui aflăm numele unor oameni ajunşi în pragul dezumanizări de către Crăciun si satra lui de reeducatori! Iată numele a caţiva deţinuţi: prof. Barbu, Birău Zaharia (ţăran-moţ din Apuseni), teologul Nicolae Crăcea, ţăranul Câta Gheorghe, Hăuca Alexandru, studentul Ion Sântimbreanu, Tălnariu, Gheorghe Mercea, Ion Sasu, Alexe de la ITB, ţăranul Şarpe, neînfricatul Gheorghe Brahonschi adversar şi al reeducării (din celula 354 unde erau înlântuiti alţi nereeducabili)... Am apreciat că în ambele camere se aflau circa 50 de detinuti.
    ***
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Default Documentele ruşinii: "Crimă, jaf, trădare, spionaj", despre organizatia legionară

    DOCUMENTELE RUŞINII: "Crimă, jaf, trădare, spionaj": DESPRE ORGANIZAŢIA LEGIONARĂ

    Colonelul Gheorghe Crăciun (de tristă memorie), ca să-si câştige mult râvnitul grad de general, cum îi spusese Aurel STATE, a făcut o ultimă mârsăvie. A pus pe Bartolomeu Anania (Valeriu Anania), Mihalexe Stere, Radu Mironovici să adune toate materialele si să redacteze o lucrare despre organizaţia legionară destinată Arhivei Ministerului de Interne. Această "monumentală" documentare a ruşinii pe care o va depune col. Gheorghe Crăciun la M.A.I., a fost scrisă lângă camera biroului tehnic de la Fabrica Aiudului, de către Gogu Cuşa
    , student, "absolvent al Pitestiului", cu "studiile" complectate la 13-14 (Peninsula), ajuns om de încredere în angrenajul reeducării. După ciornele declaraţiilor de demascare si autodemascare a nefericitelor victime, el le trecea pe curat într-un registru mare, special.

    În Arhiva S.R.I-ului se găseca două volume însumând 826 pagini(A.S.R.I., fond "D", dosar nr.7.589) întitulate "Crimă, jaf, trădare, spionaj": DESPRE ORGANIZAŢIA LEGIONARA

    Coperta executată de Radu Mironovici fost Comandat al Bunei Vestiri si Ruja P. Nicolae fost în F.D.C.
    Istoria cronologică:
    # Zelinschi - Mucea
    # Conjuraţia
    # Cina cea de taină
    # Arhanghelul a vorbit
    # Diversiunea
    # O nuntă electorală
    # Crucea verde
    # Ucenicul asasin
    # Se angajează asasini
    # Demagogia macabră
    # Lupii între ei
    # Cultura în flăcări
    # Congresul asasinilor;

    Cele două volume au format mare, 40/45 cm, sunt legate în stilul cârtilor bisericeşti din mănăstirile vechi(sunt bine conservate). Paginile au pe margine schiţate în culori figuri de îngeri, sfinţi şi scene scabroase de religie:şi cuprind:

    # Volumul -I-
    Partea -I- Perioada legionară
    Partea -II- Legiunea Arh. Mihail
    Partea -III- Garda de fier
    Partea -IV- Totul pentr tară
    Partea -V- Lupta pentru succesiune
    Partea -VI- Joaca de-a miniştrii
    Partea -VII- Statul National Legionar

    # Volumul -II-
    Partea -VIII- Legiunea străină
    Partea -IX- Impostură .duplicitate , trădare
    Partea -X- Epilogul: REEDUCAREA

    Cele 2 volume de 826 pagini cuprind 21 capitole, cu 11.000 autoanalize si fisa celor 135 deţinuti care au format comitetul ce a participat la realizare.

    COLECTIVUL CLUBURILOR CULTURAL-EDUCATIVE din PENITENCIARUL AIUD Iulie 1964
    Au contribuit la alcătuirea acestei lucrări,urmatorii deţinuţi:
    Coordonator: Mihalexe Stere, avocat, ajutor comandant legionar.
    Redactori:


    1. Grigorescu Nicolae, avocat
    2. Paleologu Octavian, profesor, sef grup corp Studenţesc legionar
    3. Savin Constantin, economist, comandant legionar.
    4. Şahan Eugen, funcţionar, FDC
    5. Teofănescu Constantin, funcţionar, Sef grup Corp muncitoresc;
    6. Responsabil Artistic: Ruja P. Nicolae



    COLABORATORI PRINCIPALI:


    1. Bartolomeu Anania (Valeriu Anania), teolog abs. FDC;
    2. Balănescu V. farmacist;
    3. Bideanu Augustin, avocat,comandant legionar, fost ministru;
    4. Baltag Ion, tâmplar, legionar;
    5. Bănea Dumitru, comerciant, ajutor comandant legionar;
    6. Bărbulescu Marian, inginer FDC;
    7. Boantă Ion, avocat, FDG, sef grup;
    8. Bulhac Andronic, ajutor comandant legionar;
    9. Butoi Ioan, profesor, sef grup,C.S.L.;
    10. Chica Dumitru, inginer,comandant legionar;
    11. Crisan M., medic legionar;
    12. Calmuschi Ion, inginer, sef grup CSL si FDC;
    13. Calmuschi Mircea, inginer sef grup FDC;
    14. Constantinescu Marin, profesor, abs. FDC;
    15. Cozma Aurel, avocat;
    16. Cusa Gheorghe, student FDO;
    17. Chioreanu Nistor, avocat, adjunct Comandant, Sef adj. al organizaţiei legionare;
    18. Caftangioglu Gheorghe;
    19. Diaconescu Constantin, medic,sef.grup C.S.L.;
    20. DAVIDESCU Ion, ing. ajutor comandant legionar;
    21. Dumitrescu Florică, medic, sef reg. FDC;
    22. Gherman Horia, funcţionar abs. FDC;
    23. Ghinea Simion, ziarist, abs. FDC
    24. GHIOCEL Dumitrache, prof. ajutor comandant legionar;
    25. Hanu Vasile, profesor, ajutor comandant legionar;
    26. Hasnas Dorin, avocat;
    27. Hoinic Dragos, student abs. FDC;
    28. Ion Constantin inginer, ajutor comandant legionar;
    29. lonescu Gh-Remontu, funcţionar;
    30. lonită Gheorghe, teolog, legionar;
    31. Manta Octavian, avocat, ajutor comandant legionar;
    32. Marinescu Cuza, ziarist;
    33. Mironovici Radu, comandant al Bunei Vestiri;
    34. Moldovean Constantin învăţător;
    35. Negoescu traian economist;
    36. NICOLESOU Sebastian, tehnician, legionar;
    37. Niculescu Ilie, economist, sef Corp răzleţi, legionar;
    38. Orbulescu Nicolae, profesor, legionar;
    39. Pană Zaharia-Zahu ,economist, abs.FDC;
    40. PETRASCU Nicolae, profesor, comandantul adjunct al Mascării legionare;
    41. Păvăluţa Ion, avocat, ajutor comandant legionar;
    42. Popa Aurel, student, sef regională FDC;
    43. POPOV Constantin, avocat, comandant legionar;
    44. Radu Tase(Rădulescu), teolog, legionar;
    45. Răileanu Constantin, medic, simpatizant legionar;
    46. Răzeşu Mircea, teolog, legionar;
    47. Savin Iorgu, economist, sef grup C.S.L.;
    48. Săveanu Silviu, profesor, abs. FDC;
    49. Sârbu Gheorghe, economist, legionar;
    50. Sârbulescu Gheorghe,medic legionar;
    51. Stamate Ion,avocat legionar;
    52. Stanescu luliu, profesor, comandant legionar;
    53. Taban Savu, ţăran, legionar;
    54. Teodorescu Eugen, avocat, ajutor comandant legionar;
    55. Tomescu Alexandru, avocat, simpatizant;
    56. Ţuţea Petre , economist, legionar;
    57. Trâmbitasu Nicolae, economist, legionar;
    58. Tripa Octavian, economist. abs.FDC;
    59. Vecerdea Gheorghe, profesor;
    60. Veselovschi losif, medic, instructor;
    61. Visoiu Nicolae, economist legionar;
    62. Giosan Nicolae, inginer legionar;
    63. Dancu Cristofor, ziarist;


    GRAFICIENI: Alexandrescu Virgil, Badulescu Dumitru, Bontaş Andrei, Busuioc Alexandru, Bracaciu Constantin, Boieriu Mihai, Başturea Constantin, Constantinescu Dumitru, Dragan Gheorghe, Galea Serban, Georgescu Gheorghe, Gheorghiu Petre, Grigoras Constantin, lamandi Ştefan, Leseanu Aurel, Langa Mihai, Anghelescu Alexandru, Samoila Alexandru, Olteanu losif, Popa Alexandru, POPA Grigore, Popescu Ion, Popescu Nicolae, Popovici Dumitru, Sima Ion, Stănciulescu Alexandru, Toma Vasile, Ţintea Nicolae, Udriste Ion, Voicescu Alexandru, VasiIescu Gheorghe, Clontea Gheorghe, Dobre Mircea,

    ILUSTRAŢIA
    : Clontea Ovidiu, Finantu Constantin, Ghenia Constantin, Hochstrasser Emeric, Maniu Ion, Nicolau Mircea, Peneiu Gheorghe, Popescu Vasile, Purcărea Nicolae, Purice Vasile, Stefănescu Emil, Zacheu Florin, Anca Petru, Dinu Constantin, Ruja Nicolae,

    COMPACTORI: Dulgheru Ion, Galea Şerban, Teodorescu Nicolae,

    BASORELIEF COPERTA: Ruja Nicolae, Bozdoc Gheorghe, Curelea Mihai, Pop Mihai, Mironovici Radu.
    ***

    Între timp mârurisirile sub ameninţarea ca nimeni nu va ieşi până nu va spune si laptele ce l-a supt, continuau, sub biciuirile alor "tai", cei cu care făcusei ani si ani de puşcărie de exterminare... Si surprizele continuau si negativ pentru cei ce se transformaseră în anchetatori. Astfel învăţătorul Nicolae Pîrvu din comuna Smârdioasa de la înfrăţirea apelor Vedei cu ale Teleormanului, venit de pe front fara o mâna, condamnat ca legionar ce se opusese colectivizării a declarat hotarît:„Cer să fiu judecat la Smârdioasa, în fata oamenilor de acolo, căci ei ştiu ce am făcut, iar nu după dosarul de judecată plin de dovezi mincinoase" (Nicolae Pîrvu a fost promotorul tuturor realizârilor din comună: cămin cultural, cor sătesc,cooperativă, construirea noii scoli, repararea bisericii...). Si a venit echipa de politruci cu col. Gheorghe Crăciun în frunte să-l ameninţe: „...dacă nu vrei să recunoşti ai să stai în puşcărie mult si bine, ai să vii să te rogi în genunchi să-ti dăm drumul si ţie, dar no să vrem noi!". Nicolae Pîrvu a spus Nu reeducării.

    Nichifor, invalid de un picior, cu proteză, ajutat si de o cârjă, condamnat ca legionar că ar fi cânta cântece legionare, le-a spus si la judecată si re-educatorilor că nu-i vinovat, că a cântat: Pe-al nostru steag, Desteptă-te române, Trei culori, Hora Unirii, ...toate sunt cântece româneşti, fiind singurele pe care le-a cântat si le va cânta. Bucovineanul a rămas dârz în fata ameninţărilor: Ai să stai în închisoare până te lămureşti singur." Si s-a eliberat înaintea altora.

    Învăţătorului Ion Antohe, de trei ori i s-a dat teanc de hârtie ca sa scrie ce are de gând să facă după eliberare. Si omul s-a apucat să spună că trebuie să-si îngrijească sănătatea si durerile din cauza bătăilor, timpanul spart din cauza anchetatorului Crisan, necazurile ce le are cu dantura, cu gingiile care sângerau, cu dinţii ce se clătinau ca mărgelele... Când a venit să i-a hârtiile si după ce s-a uitat pe ele, politrucul a izbucnit: „Ce, mă, îţi baţi joc de mine? Asta ti-am spus eu să scrii?" După ce a scris a treia oară, căp. Chirilă i-a zis: „Bineee... să văd eu cât o sâ întinzi coarda, când o plesni,o să-ti pară rău... De mine n-ai să scapi nici afară! Am să vin si la Constanţa, să văd ce pui la cale, la prima mişcare, eu personal te arestez."

    Şantajul continua nu numai cu cei ce se puteau ţine pe picioare, dar si cu cei ce erau doborîti de bolile cauzate cu bunăştiinţă de conducerile închisorilor, de cei doborîţi prin munca forţată sau jucaţi în piciore cu cizmele, de către zbirii închisorilor. Exemplele torturilor sunt multe, de.mare cruzime si perfide în gradarea lor pe această perioadă a reeducării.

    Într-o zi, scoşi câţiva din zarcă cărora col. Gheorghe Crăciun li s-a adresat: „mă întâlnesc cu recalcitranţii". Scopul era să facă lectura în comun a unor ziare (pe care le avea în mână), Scânteia si Glasul Patriei, si să asculte câteva doleanţe. S-a ridicat poetul Gheorghe Ogrin, condamnat din 1956, slab "transparent", anemic a cerut să i se acorde medicamente de la infirmerie fiindcă boala lui progresează. Col. Gheorghe Crăciun după ce a ascultat i-a răspuns: „Va veni doctorul sa vă vadă si pe dumneavoastră. Dar vedeţi, şi medicii noştri acordă asistenţă cu prioritate celor care ne sunt mai utili şi mai aproape de noi. Asa se întâmplă şi afară; pe cei de la oraş si de pe câmpie îi poti cerceta mai lesne decât pe oamenii de la munte, unde este mai greu de ajuns. Dumneavoastră, domnule Ogrin, sunteţi mai la munte. Mă înţelegeţi ce vreau să spun...?!"

    Şantaj si perversiune, nu conta condamnarea, contea atitudinea faţă de regim, eliberarea se facea la discreţia colonelului Crăciun la Aiud, si a altora în alte locuri de tortură. Lui Ion Halmaghi, col. Gheorghe Crăciun i-a spus: „De ce nu te salvează de aici Americanii doar eşti de-al lor?" (Era cetăţean american).

    Ion Arghiropol, învăţător din corm Oltina(Constanta), condamnat din 1951, trecut prin cruntele chinuri ale anchetei, prin munca de exterminare de la mina de plumb Baia Sprie, ajuns dărâmat la Aiud, în Zarcă. Chiar daca nu se putea ţine nici pe picioare, fusese de câteva ori pedepsit cu izolarea după cum i se năzărise gardianului (după instrucţiunile primite), după o izolare de 5 zile, de abia executată, i-a mai venit alta de 10 zile. Anunţat să se pregătească, adică să rămână desbrăcat, l-a anunţat pe zbir că e bolnav şi nu poate sta nici 5 minute în picioare. Răspunsul a căzut promt: Nu ştiu, te descurci acolo.

    A plecat târîndu-si picioarele, gemând de durerile trupului hărţuit... În izolare a căzut jos, si a zăcut 2 zile, după care, pe targa l-au dus tot singur într-o celulă din Zarcâ pânâ la expirarea celor 10 zile. Cei din Zarcă numai în comă erau duşi pe targa la infirmerie.

    Col. Gheorghe Crăciun îsi găsise la infirmerie un "Mengele" în persoana doctoritei Balea, ce-i executa dispoziţiile schizofrenice în tratarea bolnavilor, în funcţie de regiuni "de la oraş la munte.''

    Vinovăţia lor de crimă de genocid se dovedeşte prin exterminările de la Aiud. După miile de morţi nevinovaţi din timpul lui Mihai Dorobantu şi Ştefan Coller, au urmat alte numeroase sute în timpul "domniei" lui Gheorghe Crăciun. Pentru dovada vinovăţiei este suficient să prezentăm câteva cazuri: după 1960 când s-a zis că se merge spre eliberare şi redarea deţinuţilor unei societăţi care i-ar fi aşteptat cu braţele deschise, prin lipsa de medicamente si netrimiterea spre spitale, au fost omorîti cu zile, sau si-au pus capăt zilelor din cauza regimului următorii:

    • Adamescu I.Alexandru, n.4-09-1905 la Feteşti, mort 4-04-1961;
    • Alexandru I.Grigore, mişcare CFR din Arad, a murit 27-09-1963;
    • Andrei Pavel, n.1903, ţăran din Socolari-Oaraş, a murit pe 27-07-1961;
    • ANGHEL Gr. Nicolae, n.l902, din Bals, preot, a murit 18-02-1962;
    • Arsenescu Pompiliu, n.l905 a murit pe 11 Mai 1962;
    • Balcan Gheorghe, n.1900, taran din Slobozia, a murit 27-08-1961;
    • BARBU Nistor, n.l928 la Grămesti-Suceava, a murit 4-04-1961;
    • Bălănescu Mihai, n.l9l4, economist din Bucureşti, mort 1961;
    • Bătuşan Ion, n.l904 la Bucureşti, mort 15-02-1962;
    • Bobosatu Ion, n.1903 com. Limanu-Constanta, ţăran, mort 3 Nov. 1961;
    • Bilu T. Titu, n. la Poiana Câmpina, a murit pe 12-02-1964;
    • BOGZA Constantin, n.1913, preot ortodox din Roman, a murit 23-09-1962;
    • Chiraleu Miron, n.1934, student din Bucureşti, s-a spânzurat pe 24-01-1962, chiar în anul eliberării;
    • Dusu Gheorghe, n.1919, taran din Oogslac,tata a 5 copii, a murit pe 4 Nov. 1961;
    • Grigorescu Eremia, din Zărnesti, a murit în 1960;
    • GRIGORESCU Vasile n.l895 la Râmnicul Sărat, a murit în 1962;
    • Jijie Ion, student din Ploieşti, născut 1924, a murit în 1961;
    • Marila Simion, ţăran din com. Pui-Hunedoara, a murit 1962;
    • Mânu George, prof. universitar, n.1903, a murit pe 12-04-1961;
    • Mănescu Dumitru, din Bucureşti, a murit în 1961;
    • Nicolau Gheorghe, profesor din Bârlad, a murit în 1963;
    • Prâslea Cornel, s-a spânzurat în 1963 în timpul reeducării;
    • Pricop Pintilie, ţăran din Tg.Frumos, n.l893, a murit pe 18-01-1961;
    • Vasiliu Mircea, n.1909, preot din Botoşani, mort pe 11-04-1961;
    • Vişina Gheorghe, doctor din Ploieşti, n. 1895 a murit 4-08-1963;



    REEDUCAREA SE ACCENTUEAZA

    A doua zi după apariţia decretului de graţiere din 9-04-1964 au fost adunaţi mai multe sute de deţinuţi reeducaţi si alţii (alesi chiar din Zarcă), si le-a vorbit Nistor Chioreanu, adjunctul lui Nicolae Pătrascu (după 16 ani de la arestare fusese plimbat cu maşina în împrejurimile Aiudului si i se o dăduse după aceea hârtie să-si scrie trecutul politic, a scris trei zile). În luările de cuvânt ce au urmat, unii dintre reeducaţi l-au criticat că a evitat să desvăluie crimele legionare si aberaţiile religioase, iar altul i-a amintit că a fost bătut de el la Rostok(în Germania), altul a zis că a primit dispoziţie să arunce o locomotivăîn aer la Cluj. Col. Gheorghe Crăciun a intervenit si a curmat discuţia în contradictoriu, pentru a nu degenera.

    Nu peste mult timp si el si Nicolae Pătrascu au semnat Cartea mare cu autoanalizele, intitulată "Crimă, jaf, trădare, spionaj"! Nistor Chioreanu cât si Pătrascu au semnat pe o hârie alăturată, că semnează cartea din solidaritate cu cei ce au semnat-o înainte, deşi nu-i cunoşteau conţinutul. Iar Nicolae Pătrascu într-o notă informativă (Dos..10.951,voL.6, P.554) spunea cuiva: „În aceea lucrare s-au tratat lucruri îngrozitoare,care au putut fi ticluite numai de o minte bolnavă. Eu am semnat-o, în urma unor repetate insistente, fără a avea covingerea că cele scrise corespund adevărului." ...După ce a ajuns acasă pe 30 Iulie 1964, într-o bună zi, a fost găsit spânzurat si cu venele tăiate, lăsând în urmă o "enigmă". Dar se ştie din "practica sistemelor particulare" că martorii care jenează trebuie să dispară. Nicolae Pătrascu a fost un luptător o viată întreagă si martor în nenumărate momente istorice. Si a dispărut...

    Pentru "convingerea"cât mai rapida a celor nelămuriţi se aduceau scrisorile fostilor detinuti(eliberati), primite de administraţie cu 1-2 ani mai înainte si se citeau în comun. La unii li se mai arătau si fotografiile ce însoţeau scrisorile. Si prinţului Alexandru Ghica (nn: Fost Sef la Directia Generala a Sigurantei si Politiilor in timpul guvernarii legionare. Dupa rebeliunea dela 21-23 Ianuarie 1941, Alexandru Ghica a fost arestat impreuna cu alte mii de legionari, ramanand in inchisoare pana in anul 1964 (23 de ani neintrerupti), unde a fost supus la numeroase chinuri si privatiuni de catre tortionarii comunisti.) i s-a adus o astfel de scrisoare recentă în care i se prezenta situaţia fetelor, spunandu-i că este aşteptat acasă. Aceste lucruri provocau emoţii si se practicau si în celelalte închisori-"laboratoare" de reeducare.

    Administraţia miza în doborîrea ultimilor rezistenţi, pe declaraţiile si articolele foştilor colegi de puşcărie(detentie), publicate în "Glasul patriei", ziar de propagandă pentru străinătate. Un număr cu declaraţia lui Radu Budisteanu (fost ministru legionar), le-a fost adus si în el au putut citi o nouă confesiune: „ ...Cu încredinţarea-istoric infirmată - că mă aflu în slujba neamului, m-am dăruit asa-numitului "crez de generaţie" naţionalist, luptând pentru realizarea obiectivelor lui înşelătoare. Am activat în această direcţie în loc să mă preocupe aspectele reale ale mizeriei maselor de oameni harnici, din toate ramurile vieţii sociale... Nu am cunoscut adevărul care stă la baza ideilor socialiste si n-am avut contact profund cu realismul politic-în toate domeniile de activitate - al clasei muncitoare. Primele mele legături cu "garda de fier" au avut un caracter profesional-judiciar: am apărat ca avocat, o serie de fruntaşi legionari, inculpaţi în diferite procese penale. Deşi din dovezile de vinovăţie existente în dosarele instanţelor de judecată mi-am dat seama că legionarii folosesc crima si teroarea, ca armă politică, totuşi le-am luat constant apărarea căutând să justific infracţiunile săvârşite de ei si să obţin sentinţe de achitare sau de o nepermisă indulgentă...

    Contactul profesional cu
    Istrate Micescu, alături de care am dus acţiuni antisemite în Barou, precum si cu inculpaţii legionari, a fost de natură să înlesnească încadrarea mea în organizaţia legionară... În 1940 am acceptat numirea mea, ca ministru, în guvernul industriaşului si politicianului Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940)... Guvernarea legionară care a durat 4 luni(nn: Statul Național-Legionar) si rebeliunea din 1941(Rebeliunea legionară), au constituit pentru mine începutul trezirii la realitate: crimele din timpul guvernării si rebeliunii legionare(1940-1941), din rândul numeroaselor victime făcând parte Prof. Nicolae Iorga si Virgil Madgearu, detinutii politici de la Jilava (nn: Masacrul de la Jilava) si cei împuşcaţi în pădurea Jilava, sacrificaţii prinşi în cârlige la abator si ostaşii români doborîti pe străzile Bucurestiului de gloanţele unor slujitori fanatici ai lui Horia Sima. Garda de fier, organizaţie teroristă lipsită total de un program politic constructiv, a fost adusă la guvernare de Gestapo-ul hitlerist, a executat ordinele acestuia, dedându-se la asasinarea unor luptători ai muncitorimi, a participat la pregătirea războiului antisovietic...

    În legiune a dominat spiritul steril si demagogic, tributar stilului de vită burghez; s-a trăit pe mituri si nu pe realităţi. Conducătorii legionari, de la
    Corneliu Zelea Codreanu la Horia Sima, au fost nişte aventurieri, lipsiţi de capacitate intelectuală, de trăsături morale si de demnitate naţională... Crima transformată monstruos în ideal politic si metodă de guvernare, repudiată de mine în urma procesului de conştiinţă ce mi l-am făcut în decursul anilor, este reafirmată recent de Horia Sima în cuprinsul unor -declaratii- care au văzut lumina tiparului în publicatia "Carpatii" de la Madrid(1961)... În ce mă priveşte, nu voi conteni să-mi fac mustrări că prea multă vreme am zăbovit printre cei ce au dus tara la dezastru; anii ce s-au scurs în negura acestei apropieri sunt ani de care îmi este penibil să vorbesc. Dacă o fac si o voi mai face, este pentru că simt de datoria mea să lămuresc pe oamenii cinstiţi cine sunt aceşti transfugi si trădători care nu mai au nimic comun cu ideea de patrie... Viata publica de ieri a fost un făgas otrăvit în care m-am înfundat ca într-o mlaştină, lipsindu-mă de lumina unei drepte orientari. Torta tineretelor mele am plecat-o spre pământ. N-am trăit într-adevar, ci am urmat calea nebuniei, în care idei de împrumut si noţiuni false deveniseră dogme primejdioase atât pentru mine cât si pentru ceilalţi... Constient de cele săvârşite odinioară împotriva tării mele si admirînd cele ce văd împlinite pe pământul strămoşesc în epoca actualelor prefaceri, sunt fericit să mărturisesc ruperea mea definitivă de trecut si de vechile idei. Dorinţa sinceră de a contribui efectiv la opera de construire a României noi este si va fi mereu suportul moral al vieţii mele de acum înainte."

    După citirea unor astfel de articole s-au mai rupt si alţii ca să iasă din închisoare, fără să sesizeze că eliberarea tuturor a rămas problemă de săptămâni.
    ***
    După plecare reeducaţii de marcă precum Octavian Paleologu, Ion Caraion, Ion Grigorescu, Constantin Teofănescu, Dumitru Groza, Constantin Popov, Petre Pandrea, Valeriu Anania, Nicolae Giosan, Cristofor Dancu, au ieşit la iveală alţi şefi care să continuie abjecta iniţiativă a M.A.I-ului realizată prin Crăciun. Unul dintre ei a fost Marian Bărnulescu (inginer), care era preocupat şi de mărirea productiei şi popularizarea la gazeta de perete a codaşilor si refractarilor.

    Pe data de 16 Iunie 1964 a apărut Decretul nr. 310 prin care se gratia un număr de 3 467 de condamnaţi, datorită atitudinii acestora faţă de muncă si rezultatelor bune obţinute în procesul de reeducare (pentru unii avându-se în vedere vârsta înaintată ori starea sănătăţii), dar niciunul nu a fost eliberat fără a da o semnătură înainte de a fi "redat" societăţii.

    În aceste ultime clipe oamenii continuau să să se batjocurească în speranţa că va ieşi unul înaintea celuilalt. Unul, I. Cantaragiu se confesa unui frate de credinţă: „Afară am trăit slujind lui Christos. Aici trăiesc tot pe seama excrocului de Christos, dar nu mărindu-l, ci defăimându-l. Aceasta este viata. Depinde de poziţia omului si de necesităţile de conservare a fiinţei umane."

    Scopul regimului era defăimarea, delaţiune şi totuşi nu au făcut-o toţi. În "Cluburi" se continua activitatea accentuată a expunerii, în scris, a autobiografiilor. Într-o sală a reeducării s-a încropit un fel de muzeu al închisorii, cu tablouri, mijloace de comunicare între detinuti(pe săpun, sticlă), ace si andrele confecţionate, linguri sau spatule de lemn pentru mâncat, nasturi si neagra pentru aprins ţigările făcute din chistoace...

    După jumătatea lunii Iulie 1964 au început oamenii să fie chemaţi la administraţie, unde delegaţii securitaţilor regionale veneau să discute cu oamenii, să îi cunoască si să le scormonească intenţiile de viitor, la eliberare. Parcă, după Sfântul Ilie s-a rupt zăgazul la Aiud. Zilnic plecau 40 la 60 deţinuţi, până în ziua de 29 Iulie 1964 când au fost scoşi cu toţii din celule sau cluburi. În curtea dintre Secţie si Fabrică s-au aranjat bănci.

    Grigore Caraza, care n-a făcut compromisul cu reeducare plătind scump acest afront adus col Gh. Crăciun, cu ani grei de izolator si de zarcă, povesteşte: „Pe băncile din fată s-au aşezat cei câţiva zeci din Zarcă. În spate cei peste o mie care nu se eliberaseră încă, bineînţeles şi turnătorii care erau lăsaţi tot la sfârşit. Col Gh. Crăciun a spus: Dragi tovarăşi, vă spun tovarăşi pentru ca din momentul de fată toţi sunteţi liberi. Urmează ca în câteva zile să plece chiar si ultimul dintre voi. Cei din Zarcă ce plecaţi NEREEDUCATI, ati ÎNVINS. În acest moment s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat. Oamenii care se aflau în spatele nostru şi pe laterale, ca la o comandă, au sărit peste bănci si deodată ne-am simţit cuprinşi de mâini si îmbrăţişaţi de cunoscuţi, de prieteni sau deţinuţi pe care nu-i văzusem niciodată. -ATI INVINS- spuneau cu toţii. Ceilalţi nu mai putuserâ rezista presiunilor. Ne-au dat lacrimile. Cincizeci si Sase nu obosiseră aşteptând, învinseseră, ieşeau din temniţa cu fruntea sus."

    Ultimul Decret nr. 411:24 Iulie 1964 prevedea graţierea a 3205 elemente condamnate definitiv pentru infracţiuni contra securităţii statului si ultimele care se mai află în curs de executarea pedepselor. Pentru un număr de 2467 condamnati, la propunerea de graţiere s-a avut în vedere atitudinea lor bună fata de munca si rezultatele obţinute în procesul de reeducare.

    „Restul de 738 sunt elemente care au continuat si la locurile de deţinere sa aibă până în prezent manifestări duşmănoase, unii refuzând să se integreze în procesul de reeducare."

    Trebuie subliniat faptul că numărul graţiaţilor se referea la toate coloniile si lagărele de muncă forţată ce existau în tară pentru motive politice. Si iarăsi trebuie menţionat că toţi deţinuţii politici erau nevinovaţi, condamnaţi pe baza înscenărilor securitătii, consfiinte de judecători iresponsabili - reeducaţi înaintea arestaţilor politici pentru a comite astfel de ilegalităţi. ...În locul actului de graţiere trebuia act de amnistiere.

    Pe 1 Ianuarie 1965, colonelul Gheorghe Crăciun, după înjosirea deţinuţilor politici prin perversa reeducare ce a condus-o la Aiud, a fost mutat în cadrul MAI si înaintat la gradul de general. Exact la un an de la ultimul decret de graţiere al deţinuţilor politici, tot printr-un decret nr.469, Alexandru Drăghici a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri si ministru al afacerilor interne.

    Nota: La eliberare, deţinuţii care nu semnaseră angajamentul de informator al securităţii erau obligaţi să semneze "Declaraţia următoare":„Subsemnatul ... domiciliat în comuna.... raionul.... str.... La punerea mea în libertate din Penitenciarul ....am luat cunoştinţă de faptul că nu am voie să divulg nimănui nimic din cele văzute si auzite de mine în legătură cu locurile de detenţie pe unde am trecut si nici despre persoanele încarcerate. De asemenea, nu voi comunica nimic scris si nici verbal rudelor sau altor persoane despre deţinuţii rămaşi în penitenciar. In cazul că nu voi respecta cele arătate mai sus, am luat cunoştinţă că sunt pasibil de a suporta rigorile legilor Republicii Populare Române. Data..... Semnătura...."

    Si totuşi au fost unii care au refuzat să dea această Declaraţie. În Arhiva securităţii găsim semnalat că fostul deţinut EREMIA Ion, condamnat la 15 ani M.S. a declarat: „În baza cărei legi îmi cereţi să nu vorbesc despre ce am văzut si auzit în închisori? Vă este frică să nu spun mârseviile pe care le-ati Făcut? Voi spune tot!"


    Închisoarea BOTOŞANI


    În localurile -8 Vânători de Munte- din oraşul Botoşani s-a instalat după 1947 o închisoare de drept comun a judeţului Dorohoi, care după 1960 a fost transformata în închisoare politică, unde au fost aduşi deţinuţii partidelor istorice (după 1960 a venit primul lot de deţinuţi politici aduşi de la Galaţi). După desfiinţarea închisorii de la Galaţi, deţinuţii politici au fost mutaţi la Botoşani, numărul lor ridicându-se la 3000. Au continuat să fie aduşi si ţărani condamnaţi pentru împotrivire la colectivizare prin răscoalele ce au avut loc după 1958, numărul lor ridicânduse la cca. 5000. Ultimii aduşi, - 8 deţinuţi de la Râmnicul Sărat transferati dupa desfiinţarea temniţei, - în urma morţii lui Ion Mihalache din 5 Martie 1963.

    Închisoarea Botoşani a fost încadrată în Serviciul "K" condus de colonelul Mihai Petruc. Din acest serviciu mai făceau parte următoarele unităti:
    - Grupul operativ Aiud condus de col. Gheorghe Crăciun;
    - Grupul operativ Jilava condus de col. V. Tiriachiu;
    - Grup din reg. Banat condus de căp. Buita Mihalache;
    - Grup regiunea Dobrogea, condus de căp. Ivascu Ion;
    - Grup Reg. Mures-Autonomă Maghiară condus de căp. Cszurgo Ion;
    - Grup Argeş condus de căp. Nenitoiu Nicolae;
    - Grup Regiunea Suceava condus de căp. Vidrascu M., din 1963. Din acest grup făcea parte închisoarea Botoşani care la început a fost condusă de căp. Maruneac Vasile, tortionar notoriu ce a fost schimbat după nenumărate greve făcute de de -Dumitrescu Constantin -Ticu, care a protestat împotriva regimului de exterminare al lui Vasile Maruneac si a căp. Dora Alexandru (căpitan politic al închisorii Botoşani).

    După 1960 la închisoarea Botoşani se măreşte numărul ofiţerilor si deasemenea creste si numărul agenţilor informatori. Printre ofiţerii noi se numărau: căp. Ivasc Augustin, căp. Ivănescu Gheorghe, lt.major. Gligor, Lt.maj. Drijman Nicolae... Munca acestor călăi-tortionari era uşurată de agenţii de cameră al căror număr era în creştere: Drăgotescu Gheorghe cu numele de cod "Stănescu Ion"; Mitrea Mircea cu numele de cod "Voicu Aurel"; "Cocosel Ifrim; "Vasiliu Carol" ; "Popa Vasile"; Marinescu ; Zaharia; "Gerta Cornel"', "Heghedus"; "Luca"; Frăsinel Ioan"; "Popovici Virgil"; "Radu"; "Mihăilescu C"; "Tică Alexandru"; "Ghetu Ion"; "Niculescu"; "Geeorgescu"; "Anton"; "Lucescu Virgil"; "Iordănescu Nicolae"; "Toma Voinescu"; "Carpati Ilie"; "Ionescu Ştefan"; "Ceferistul",etc....
    Numărul acestor informatori răspândiţi prin celule si care se controlau unii pe alţii (aveau în spraveghere pe fruntaşii partidelor care purtau dicutii, socotite duşmănoase, si în limba franceză)...

    Printre cei urmăriţi se găseau: Liciniu Faina (PNT); Matei si Nelu Boilă (nepotii lui Iuliu Maniu); Preot Enache Graur (PNT); Aurel Vostinaru (până în 1963 când a devenit un agent foarte periculos, continuând si după eliberare); Nicolae Munteanu-Gandi (PNT); Bosca Mălin (PNT); Radu Livezeanu; Romeo Snaidero; Victor Isac (devenit agent la Deva si ulterior trimis în străinătate); Cartojan Alexandru; Dr. Petrescu Gheorghe(PNT); Nicolae Pascu (PNT)Constantin Ticu Dumitrescu (PNT); Costel Opris (PNT); Răduca Stan (PNT);Folea Mircea; Cretu Gheorghe (PNT); Vasile Hanes(PNT); Cârligea Valeriu; Evolceanu Nicolae (PNT); Mahlenschi Nicolae (PNT); Krasnoselschi Vladimir (PSD, devenit agent după 1963 si trimis la Geneva); Bolintineanu Nicolae (PNL, ieşit cu angajament la securitate); Vasile VALUSESCU (PNT); Isar Florin(PNT); Istoc Florin:

    Scopul indicat de politruci agenţii de cameră era de a depista discuţiile duşmănoase, conferinţele ce se tineau, depistarea initiatorilor, a comandamentului de conducere PNT si din cine era format, depistarea cercurilor literare si culturale ce permiteau învătarea de limbi străine (franceza, engleza, germana, spaniola, italian). Aceste discuţii erau socotite duşmănoase si constituau motive de anchete dure, cu bătăi si izolări. Din anchetele lui Bosca Mălin si ale lui Stefanescu Lazăr, au dedus ca se urmarea îndoctrinarea si popularizarea personalităţilor partidelor istorice. Agenţii Mitrea Mircea cu numele de cod "Voicu Aurel" si "Cocosel Ifrim", se întreceau sa dea informaţii cât mai multe si cât mai precise, mai ales ca începuse sa bata vântul eliberării.

    Spre ai speria, dupa anchete au fost mutaţi la Râmnicu Sărat, urmatorii: Radu Livezeanu, Bosca Mălin, Stefanescu Lazar... de unde după vreo 2 ani au fost duşi la reeducare la Jilava, bolnavi, fara sa fie internati la spitalul Văcăreşti(după moartea lui Ion Mihalache). Odată cu începerea reeducărilor, agentul "Popescu" semnala ca a avut o discuţie contradictorie cu Licinu Faina care susţinea ca regimul din România se va schimba prin intervenţia armata a Statelor Unite, pe când Dumitrescu Ticu l-a combătut, ca apusul daca vroia o termina de mult cu litigiile est-vest, prin folosirea bombei atomice.

    Î
    n 1960 încep pe plan internaţional tensiunile dintre China si URSS iar România se pronunţa pentru recunoaşterea Chinei ca membra a ONU. Paralel, în 1961 Gheorghiu-Dej face mai multe vizite în URSS pentru a manifesta contra-Diviziunii internaţionale socialiste a muncii. Daca acestea au loc pe plan internaţional, pe cel intern începe eliberarea deţinuţilor politici prin:
    - Decretul din 24 Ianuarie 1962 , prin care sunt eliberaţi 4760 detinuti, în majoritate ţărani, motivat de încheierea colectivizării;
    - Decretul nr. 291/14-04-1961 , prin care sunt eliberaţi 76 deţinuţi politici;
    - Decretul nr. 293/16-04-1962, fiind eliberaţi printre altii, Nichifor Crainic si Radu Gyr;
    - Decretul nr. 294/17-04-1962, fiind graţiaţi Păstorel Teodoreanu si Marietta Sadova ;
    - Decretele 295/21-04-1962, nr.393/25-05-1962 si 482/11-06-1962, prin care au fost eliberaţi câteva mii de detinuti, în special tarani;
    - Decretul nr. 396/26-05-1962, fiind graţiat Radulescu Serban Zoner Constantin;
    - Decretul nr. 236/3-05-1963, nr.504/22-08-1963 si nr. 551/9-09-1963, prin care au fost graţiaţi 127 deţinuţi politici, printre care: Vasile Netea, Dimitriu Paul, Ispir Mircea, Achim Victor, Tocaci Emil (socotiti cei mai reeducaţi).

    Înainte de începerea decretelor de graţiere, pe 31-01-1961 fusese trecut în rezervă Alexandru Nicolschi, unul din tortionarii cei mai fiorosi ( cu dreptul de a purta uniforma de general). Când a fost citat să vină la procuratură ...în 1992 ca să fie audiat pentru crimele săvârşite, a fost găsit mort.
    ***
    Î
    n şedinţa de analiză a biroului "K" de la sfârşitul anului 1963:"...S-au evaluat unele rezultate pe linia muncii de reeducare, în special elemente fanatice si care au deţinut funcţii în fostele partide. Se dă exemplu două elemente puse în libertate care au trimis două scrisori cu impresiile lor si realizările făcute, care au fost citite; Prin aceste scrisori, Dumitru Alimănisteanu si Vasile Netea au dovedit ca au rămas cosecventi angajamentelor si după eliberare.

    Colonelul Velcescu ce la înlocuit pe Lt.col. Cimpoiesu a făcut un club mare aducând sa vorbească detinutilor pe Preşedintele si procurorul de la Suceava, directori de întreprinderi,scriitori si surpriza a fost cala conducerea lucrărilor l-au adus pe Alexandru Paleologu de la Gherla si i-au dat ca ajutor pe "intransigentul" de până ieri, Vladimir Krasnoselski si ca un fel de bibliotecar pe Dan Lazarescu venit refăcut de la spitalul Văcăreşti.

    La acest club, în aceasta atmosferă de şantaj, printre cei ce erau cu mâinile încrucişate se găseau Spineanu si Cornel Velteanu. Despre Cornel, lumea s-a lămurit de eficacitatea lui ca informator, aducân la cunostiinta securităţii intentiile lui Borcea Ovidiu de activitatea ce urma să desfăşoare în străinătate, securitatea i-a ridicat paşaportul după cateva ore, când era în drum să cumpere biletul de avion pentru New-York). A încercat Cornel să fie eficacece, când trimitându-l la Paris să reorganizeze PNT-ul, dar n-a reuşit, si L-a demascat si pe Liciniu Faina....

    În acest an 1963, atmosfera politică a celor din închisori s-a îmbunătăţit prin sosirea în România a Secretarului ONU U Thant între 4 si 8 Mai(1963), care printre problemele discutate a accentuat asupra libertăţilor fundamentale ale omului, a tratamentului dezumanizant si de exterminare prin tortură si muncă forţată, aplicat detinutilor politici în închisorile din România. Se zice că unii concători din România aşteptau un ajutor internaţional prin care să se simtă sprijinul în conflictul cu URSS. Efectul vizitei s-a simtit imediat în închisori, reusindu-se golirea lor de deţinuţii politici în mai puţin de un an si jumătate, prin mărirea numărului graţiaţilor în decretele de amnistie care au urmat, ajungându-se la desfiinţarea închisorilor pentru politici.

    Prin moartea lui Ion Mihalache se desfiinţase închisoarea de exterminare de la Râmnicul Sărat si supravieţuitorii fuseseră dirijaţi spre spitale si alte închisori. Prin Ordinul 1606 al Serviciului "K"; se comunica Direcţiei regionale Suceava să primească pentru reeducare pe următotii deţinuţi:
    - Ion-Ovidiu BORCEA, condamnat 20 de ani, suferă de ulcer, PNT;
    - Petre Florea, condamnat 20 ani, PNT, executat 7 ani;
    - Balica Mihai, condamnat 20 ani, PNT, executat 13 ani;
    - Dobrescu Aurel, fost ministru, executat 14 ani, nu vede, nu aude;
    - Târziu Ion, PNT, condamnat 15, executat 13, nu aude;
    - Velteanu Cornel, condamnat 15, PNT, se eliberează 12-08-1963;

    Cu alte destinaţii:
    - Rădulescu-Pogoneanu Victor, condamnat pe viată, mort 10 martie 1962;
    - Bărbus Ion, PNT condamnat 15 ani, executat 14, la Văcăreşti;
    - Puiu Ion, PNT, condamnat 20 ani, executat 17 ani, la Gherla;
    - Măcellariu Horia, condamnat pe viată, executat 8 ani, la Gherla;
    - Petrescu Marinaru, PNT, condamnat pe viată, executat 12 ani, la Jilava;
    - Stefănescu Lazăr, Frontul Plugarilor, condamnat pe viată, executat 13 ani, Jilava;
    - Livezeanu Radu, PNT, condamnat la 15 ani, executat 13, la Jilava;
    - Bosca Mălin, PNT, condamnat pe viată, a executat 12 ani, la Jilava;

    De la Botoşani era semnalat Ticu Dumitrescu, grav bolnav, bătut în nenumărate rânduri(a făcut 11 izolări cu aproape 70 de zile); dându-i-se o masă la 3 zile, ajunsese o epavă. Până si căp. A. Dora ceruse internarea lui. La începutul anului 1964 a fost transportat pe targa la Spitalul Văcăreşti, de unde a fost eliberat, cu Decret 411/14 Iulie 1964, la sfârşitul lunii.

    Iată mărturia unui neînfrânt Ion-Ovidiu BORCEA care trecuse 6 ani prin cea mai cruntă temniţă de exterminare(Râmnicul Sărat), -izolat, unde se murea de foame, de frig, din cauza bătăilor până la moarte. „Întâmplarea a făcut ca în ziua când am venit de la Râmnicul Sărat, să fiu pentru o zi în celulă cu Vasile Netea. Voia să mă reduce înaintea administraţiei, reprosindu-mi "ce am eu cu Iuliu Maniu, cu Ion Mihalache, cu Partidul National Ţărănesc... N-am mai putut suporta. Era să-l bat. A intervenit Cornel Velţianu şi alţii..." Curioasă această cameleonizare când în Noiembrie 1947 profesorul Vasile Netea fusese martor al apărării în PROCESUL" CONDUCĂTORILOR P.N.Ţ (1), vezi (2); depunând cu multă căldură în favoarea Ctitorului României-Iuliu Maniu.

    La Botoşani, ca de altfel peste tot, erai asaltat de cunoscuţii si prietenii cei mai buni care voiau să-ti "deschidă ochii şi să-ti vină în-ajutor". Despre un astfel de caz relatează tot Ion-Ovidiu BORCEA: „S-a încercat o acţiune de convertire prin Vostinaru Aurel-Puiu intrat în închisoare ca naţional ţăranist. A avut un debut frumos şi promiţător, fiind alături de acţiunile de protest împotriva regimului de exterminare. Pe parcurs a cedat, plecând urechea la promisiunile adiministratiei. Încă din închisoare a devenit un înfocat duşman al Partidului National Ţărănesc si în special al celor bătrâni din partid pe care îi ura de moarte. La Botoşani am fost de 2-3 ori pus în celula cu el, doar-doar va avea o influentă asupra mea. Când a văzut administraţia că eu aveam influentă asupra lui, ne-a desparţit..." Vostinaru Aurel-Puiu s-a eliberat ca agent cu angajament, provocator si turnător. În cazurile Alexandru Bratu si Nicolae Burcete, el a fost cel care a însăilat cu securitatea înscenarea proceselor, după care s-a prezentat ca martor al acuzării. Pe deasupra a devenit şi excroc: după ce împrumuta sume mari de bani de la mai multe persoane, dispărea schimbându-si domiciliu.

    În Octombrie 1963, la câteva zile după asasinarea presedintelui S.U.A John F. Kennedy la Dallas, când ziarul a apărut în închisoare, Ovidiu Borcea a cerut un minut de reculegere pentru fostul preşedinte al S.U.A. El s-a ridicat si a rămas singur în picioare, în timp ce ofiţerul politic Dora Alexandru si ceilalţi din reeducare au stat jos. Au fost mulţi care nu s-au angajat în discuţii, erau prezenţi si totuşi absenţi, reuşind să-si păstreze demnitatea.

    Si de la Botoşani s-au eliberat deţinuţi cu fiecare decret de graţiere si ultimii au plecat pe 30 Iulie 1964. Înainte de eliberare si aici ca si în celelalte închisori, celor care nu voiau să-si renege trecutul, si să lovească în prieteni si rude, în cazul că erau bolnavi nu li se da îngrijire medicală; lăsându-i să moară cu zile.
    În astfel de condiţii de exterminare si aici au murit cu sutele. Câteva nume:
    - Aionesei Constantin, n.1899. ţăran din com.Voinesti jud. Iasi, a murit în 1962;
    - Amarghioalei I. Ioan, n.l897 în corm. Băiesti-Botoşani mort 1961;
    - Arnăutoiu Iancu, n.l887 la Nucşoara-Muscel,(tatăl celor doi fii, Petre Arnăutoiu si Toma Arnăutoiu care au organizat grupul partizanilor "Haiducii Muscelului"), a murit pe 5-08-1962, la 3 ani după ce copii îi fuseseră executaţi la Jilava;
    - Arvinte Vasile, ţăran din Voinesti-Iaşi a murit în 1962;
    - Badici Mihai, n. 1899 în com. Mârsani,jud.Dolj,a murit în 1962;
    - Cadar Gheorghe, n. 1882 în com. Damieneşti-Bacău, ţăran, a murit pe 21-03-1962;
    - Chirculescu I. Cristache, n. 1886 la Purcăreni-Argeş, ţăran a murit pe 23-10-1961;
    - Ciobanu Nicolae, n. 1887 la Armăsesti-Vaslui, avocat din Huşi mort 13-09-1962;
    - Chiru Ion, n.1900, ţăran din Găineasa-Brăila, a murit 20-01-1961;
    - Curtmola Enan, n. 1896, învăţător, a murit pe 25-05-1961;
    - Dicu-Diculescu Constantin, n.1899, prof. Turnu Severin, a murit pe 30-12-1961;
    - Georgescu P. Dumitru, n. 1886 la Iaşi, a murit în 1962;
    - Gheorghiu Anastase, avocat din Bucureşti, mort I8/02/1961;
    - Ghiţigă Nicolae, ţăran, mort 1961;
    - Holban Ştefan, deputat de Lăpusna, a murit pe 27-08-1961;
    - Petrescu Gheorghe, doctor, preşedinte org. PNT PraHova, mort 3-08-1963;
    - Strat Gheorghe, prof.universitar, deputat, ministru, mort 15-12-1961;
    - TOMESCU Gheorghe, n.1891, preot din Ţigăneşti-Muscel, a murit 8-02-1964;
    - Zamfirescu Constantin-Căteasa, deputat, ministru, a murit 12-12-1963;
    ...lista este lungă...

    Cât de criminal a fost regimul o dovedeşte faptul că la presiunile occidentale au început să elibereze deţinuţii prin 6-7 decrete de graţiere, dar nu s-au gândit la cei nevinovaţi si bolnavi ca să fie incluşi pe aceste liste sau să fie trimişi la spital pentru îngrijire.
    ***

    JILAVA

    Paralel cu deschiderea spre occident preconizată de regimul comunist din România, după retragerea trupelor ruseşti s-a întărit "vigilenta" pe plan intern prin înmulţirea agenţilor si rezidenţilor pentru supravegherea elementelor dusmănoase(legionari, membrii partidelor istorice si acei ce aveau legături de prietenie sau rudenie dincolo de cortina de fier), iar pe plan extern prin infiltrarea cu agenţi calificaţi ca cei din reţeaua Caraman (Paris), sau a fostului călău securist Aurel Mois (Frankfurt pe Main). Duşmanii interni erau strânşi de peste tot urmând să li se găsească ulterior motive. Pentru un moment acţiunea represivă era dură, chiar foarte dură în anchetele ce urmau să dovedească "vinovăţia" si aceasta a ţinut până în vara anu lui 1962.

    În acest context, după doi ani de asiduă căutare, cu telegrame la securitătile din tară, am fost depistat datorită "colegului" meu bun, devenit "Iancu Gorun" si arestat pentru trimiterea în judecată, în a cincea "ediţie" de duşmani al poporului ( fusesem în 1945,1946,1948 si 1950 judecat). În ziua aniversării a 37 ani, intram strâns în cătuşele americane, în sediul securitatii din Uranus, unde căpitanul Ion Sporea m-a luat în înjurături să-i spun pe unde m-am plimbat, ce am urzit împotriva ordinei sociale, că el stie tot, are toate dovezile de la cei arestaţi, si aşteaptă să vadă dacă sunt sincer. În celulă mă aştepta informatorul, în persoana loct. Butză Alexandru, care timp de 3 săptămâni n-a reuşit să afle decât descrierea peisajeor din munţii pe care-i cutreerasem ca muncitor calificat. Nemulţumit de sinceritatea mea, căpitanul I. Sporea m-a bătut, m-a înjurat ca la uşa cortului si m-a trimis în altă celulă unde avocatul Radu Policrat a încercat si el să mă "tragă" de limba, tot fără succes. Succesul însă l-a avut în 1990 când a prezidat, ca cel nai în vârstă deputat, Adunarea Naţională.

    În sfârşit, ca să legalizeze deţinerea (de parcă cineva le-ar fi cerut socoteală), călăul lotului Lucretiu Pătrăscanu, maiorul de atunci Gheorghe Enoiu care conducea anchetele, a hotărît să mă implice într-un lot în care tot o cunostiintă, Lambru Ion, care-si schimbase numele în Constantin Ion, m-a acuzat că redactasem un caiet cu normele de comportare ale unui deţinut politic si i l-am dat. După eliberare am aflat că acel caiet a fost "făcut", si dat lui Lambru Ion de unul Teodorescu Dumitru care era cu D.O. pe Bărăgan, si el, acel Lambru l-a dat unui inimos muncitor pe nume Matrache Andrei. Nu s-a putut dovedi nimic. Tot eu am dovedit că Lambru fusese legionar si devenit agent al lui Moruzov a ieşit eliberat în 1939 de la Miercurea Ciuc servind în continuare siguranţa si apoi securitatea. Există angajamentul.

    Pentru ca probele să fie mai numeroase au adus patru persoane între care 2 fraţi care să depună mărturie că le-am propus posturi de primari, notari după schimbarea situaţiei. În fata instanţei, au recunoscut că nu au discutat nici odată astfel de lucruri cu mine, unul nici nu mă văzuse in viata lui si nu m-a recunoscut în boxă (cei doi fraţi s-au certat în fajta instanţei că este răzbunarea celuilalt frate că nu i-a dat ca moştenire carul cu boi, după moartea tatălui lor). Au spus că iscălitura au pus-o pe hârtia pe care un ofiţer venit la Băilesti i-a obligat s-o semneze fără să le-o citească. Pe aceste "probe" am fost condamnat la 8 ani si înainte de a pleca la Jilava am fost chemat de un maior Moldovan (?) asistat de un procuror, care m-au amenintat, spunand că familia mea i-a cumpărat pe martori, ca sa schimbe declaratiile, asa ca soţia mea a fost arestata.

    Cu lotul de detinuti(pe unii atunci îi cunosteam), am fost transferat cu duba la Jilava. Era luna Februarie 1962. În camera 8 de la Reduit am întâlnit si auzit fel de fel de înscenări si condamnări ce-ti lăsau impresia că te găseşti într-o tara de nebuni, care nu mai gândesc, nu ştiu să distingă adevărul de neadevăr. Era un preot Tomescu rudă cu condamnat Niculina Mihalache (condamnat că-i dusese alimente si medicamente). Un altul, Nicolae Penescu, ridicat din domiciliu obligatoriu si condamnat în lot cu fiul si şoferul pentrucă îi adusese nişte lemne si lucruri pentru bordeiul în care locuia. Mai era Paul Dimitriu care depusese mărturie în lotul Constantin Noica promitându-i-se eliberarea. De fapt el fusese pionul în jurul căruia se înscenase procesul Aurelian Bentoiu, George Strat si alţi liberali. Acum, la Jilava bătea în usă să ceară raport la ofiţerul politic. Venea vesel si spunea fără jenă că mănâncă si rahat numai să iasă afară. Nu peste mult a fost luat împreună cu Vasile Netea si duşi...

    În August 1962 si lotul nostru a fost luat si dus dar la o altă anchetă. După 2 luni am aflat că sentinţa fusese casată, dar nu ni s-a dat drumul. S-a pus la cale o altă înscenare. Un fost deţinut politic în 1949/1950, condamnat în 1958 pentru furt din magazia CFR Filaret, i s-a promis eliberarea în schimbul depunerii mărturiei acuzatoare împotriva mea si a lui Bourceanu (declaratii fabricate în laboratorul securităţii, pe care a venit împreună cu sotia să le debiteze la tribunalul "norodului"). Până la proces am fost torturat de căp. Constantin Purcaru ca să recunosc aberaţiile lui. Am refuzat să iscălesc dosarul spunându-i că se face de râs la tribunal. A chemat încă un căpitan si au făcut proces verbal că refuz semnarea. Alt proces, altă comedie si alţii care n-au recunoscut ce semnaseră, spunând că au stat o zi întreagă si au fost obligaţi s-o facă. A urmat o nouă pedeapsă de data aceasta mai mică, de 6 ani, la Jilava.
    De data aceasta am fost duşi în celula 14 de pe secţia 1 unde am găsit o parte dintre cei condamnaţi cu înscenarea procesului ''grupului NOICA'': Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Dan Cernovodeanu, Sandu Lăzărescu....

    N-am simţit primăvara decât prin venirea lăstunilor care si-au refăcut cuiburile din culoarele umede ale Jilavei, sau pe sub ferestrele celulelor. Si câte generaţii de lăstuni n-au crescut sub ochii unor "angajaţi" să usuce cu răsuflarea lor umezeala octogenară, sau să-si verse plămânii, lăsând ştafeta altui schimb. Asa s-au topit generaţii de luptători si de crezuri politice... Într-una din aceste zile se deschide uşa celulei si un domn sergent a citit numele meu si al lui Bourceanu spunându-ne să facem bagajul repede. Cei înfrătiti prin aceiaşi credinţă se gândeau la o noua casare, făcându-ne semne să nu uităm pe ai lor... adică să-i anunţăm unde au rămas. Cu bocceluţa, în fata domnului gradat, am ieşit sub bolta mare, cotind la dreapta, îndemnaţi de dorinţa de libertate, spre poarta mare... dar, acest dar neîmplinit a fost curmat de răcnetul, înainte!

    Intraţi pe culoarul celeilalte secţii am păşit într-o tăcere de mormântare, când treceam prin fata unor uşi ferecate cu zăvoare si lacăte de parcă acolo s-ar fi găsit TEZAURUL ROMÂNIEI. Si nu este exclus să fi fost si nestemate a căror strălucire se va vedea, nu se ştie când, poate chiar mâine, din străfunduri. "Opreşte"! ...o altă comandă a întrerupt meditaţia, în fata numărului 12. Odată lacătul descuiat si zăvorul tras, usa s-a deschis cu zgomot si am păşit într-un cavou unde ardea un bec anemic, în plină zi. Dar fereastra era oblonită PENTRU A NU SE PUTEA VEDEA NICI UN PETEC DE CER.


    ANTICAMERA REEDUCĂRII

    Păşisem într-o încăpere de 5 x 5 în care se aflau 24 paturi aşezate pe 3 nivele. Si în fată, lângă zisa fereastră, pe o zisă masă ochii încep să zărească nişte ziare. Aproape incredibil. Bourceanu s-a apropiat de ele, a pus mânat si s-a si mirat: sunt proaspete. Ochii au început să se acomodeze cu lumina din interior si am început să distingem figuri care zâmbeau la descoperirea noastră. O altă descoperire a fost că la pronunţarea numelor am fost recunoscuţi si la rându-l nostru am recunoscut oameni cu care nu reuşisem să înfăptuim "canalul morţii" si acun se găseau "concentraţi" pentru o nouă lucrare. Printre ei se aflau conostiinte de la Peninsula: prof. universitar Victor Jinga, doctorul Axente Gogonea, preotul Ilie Piso, ţăranul losif Seortea din corn Ţânţari (în lotul lor fiind vreo 20 persoane judecate,dupa o înscenare de care numai securitatea a fost în stare s-o înfăptuiască).

    Se zice că de Sf. Ilie 1954 preotul Ilie Piso a invitat vreo 20 de persoane de ziua onomastică şi în timpul mesei au discutat si despre reorganizarea Partidului Naţional Ţărănesc, propunându-se şi cazând de acord cu numirea unor şefi de judete în locul celor dispăruţi sau inactivi. A trecut câtva timp si după evenimentele din Ungaria, securitatea a hotărît rearestarea tuturor recidivistilor (preotul Piso a făcut declaraţia în sensul participării la onomastica lui, a făcut schita cu cei aşezaţi la masa festivă cu numele indicate de securitate şi toată această poveste a fost întărită si de dr.Gogonea din Zărnesti căruia securitatea i-a promis că va avea grije de el). Cei care au participat, în imaginaţia securităţii cu confirmarea celor doi arestati au trecut prin chinuri îngrozitoare la Braşov până când jumătate au recunoscut că au participat la onomastica popii. Atunci s-a făcut trimiterea în judecată si la proces a început cearta între cei ce acceptaseră să sprijine securitatea si cei ce nu participaseră. În plus la acea masă "festivă" era trecut printre participanţi şi prof. universitar Alexandru Herlea care la data respectivă era încă închis, cu pedeapsa neexpiratâ, eliberându-se pe 15 Aug.1954. Acum, în 1963 se găseau o parte din ei împreună cu sărbătoritul popă si doctorul A. Gogonea, în acestă celulă de la Jilava. În luna -Mai 1963 au fost luati din celulă cu bagajele şi gratiati, dar nu înainte de a iscăli declaraţiile ...de la reeducare.

    După moartea lui Ion Mihalache (5Martie 1963), la câteva zile s-a desfiinţat închisoarea pentru politici de la Râmnicul Sărat, ultimii supravetuitori au fost încăcati într-o dubă şi aduşi la Jilava. Închisoarea Sighet, a fost inchisa, după moartea lui luliu Maniu(5 Feb.1953). Închisoarea Râmnicul Sârat a rămas un unicat în exterminarea prin bătaie si izolare complectă(de unul singur în celulă, cel puţin 7 ani), e o datorie să-i consemnăm pe cei trecuţi pe acolo:

    ADAMESCU Nicolae; ALEXANDRINI Alexandru; ANCA Victor; ARNAUTU Gh. Ion-Jenică. BALIGA Mihai; BARBUŞ Ion, BORCEA lon-Ovidiu; BOSCA Mihai-Măliu; BRATU Alexandru; CONSTANT Alexandru; COPOSU Cornel; DEMETRESCU Camil, DOBRE Gheorghe; DOBRESCU Aurel; DIACONESCU Ion; DRAGOMIR Nicolae; DRAGOŞ Titus; GODO Mihai; HAGEA Constantin; HOROBET Constantin; IAC0B Alexandru; JIENESCU Gheorghe; LAZAR A. Ilie; LUCA Vasile; LUGOSIANU O. Ion; MACELARIU Horia; MIHALACHE Ion; MUNTEANU Vasilică; NEAGU Alexandru; PANTAZI Constantin; PETRAŞCU Nicolae; PETRESCU Dumitru-Marinaru; PETROVICI Ion; PLĂCINTEANU Gheorghe-Ginel; PUIU Ion; RĂDULESCU Octav; RĂDULESCU Victor -Pogoneanu; ROXIN Teodor; STOENESCU Nicolae; STEFANESCU Lazăr; TOMESCU Petre; TĂTARU Ştefan;TODEA Alexandru; Valsau Nicolae; Velteanu Cornel; Visa Augustin; Waltner Iosif; RUSU Marius; ROMNICEANU Mihai; MACOVEI Eremia... Unii detinuti (ce le expirase pedeapsa), au fost trimişi cu D.O. pe Bărăgan. Iar ...17 supravieţuitori, au ajuns pe 13 Aprilie 1963 la Jilava. Nici unul dintre ei nu făcuse nici o declaratie de desolidarizare.

    Vinovaţi pentru regimul de exterminare au fost Alexandru Nicolschi, Timofei Bodnarenko(Pantiușa) , Negrea Vasile, Bădica Ilie, Vişinescu Alexandru(comandant), Lupu Vasile (ofiţer politic), doctorii Grumberg lancu şi Dumitrescu Aurel...

    De la Jilava, cei sosiţi din Râmnicul Sărat au fost dirijaţi spre:
    Aiud: Horobet Constantin; Iacob Alexandru; Vasile Luca; Eremia Ion;
    Botoşani: Balica Mihai; Borcea Ion-Ovidiu; Neagu Alexandru şi Velteanu Cornel;
    Gherla: Jienescu Gheorghe; Godo Mihai; Măcellariu Horia; Puiu Ion; Waltner losif;
    Jilava: Boşca Emil-Mălin; Petrescu Marinaru; Ştefănescu Lazăr;
    Netransportabili (duşi la spitalul Văcăreşti):Bărbuş lon; Dobrescu Aurel;

    În celula 12 de la Jilava am auzit pentru prima data de existenta închisorii de la Râmnicul Sărat din informaţiile pe care le-a dat Lazăr Stefănescu, un învăţător din Nucet-Dâmbovita, fost naţional-ţărănist, devenit "aviator" politic (a trecut prin Frontul plugarilor ca deputat în alegerile furate din 1946, apoi a trecut ca inspector general în Ministerul Educaţiei Naţionale si având impresia că se merge spre război si-a "format" un partid social creştin). În inspecţiile ce
    le făcea, lăsa câte un manifest al "partidului" în catalogul celui inspectat si când s-a aflat, a divulgat vreo sută de persoane cărora le dăduse astfel de manifeste. A luat legătură si cu ambasada Italiei si Nunţiatura Apostolică denunţandu-i si aducându-i la închisoare (a primit muncă silnică pe vită prin comutarea pedepsei cu moartea, a Jilava era chemat la 3-4-zile de ofiţerii politici). La începutul lui Iunie 1963 au fost eliberati Stefănescu Lazăr si Petrescu Dumitru Marinaru.


    INTRAREA IN SECŢIA DE REEDUCARE

    Pe ziua de 7 August 1963 am fost luat din celulă împreună cu Bourceanu, cu bagajele si duşi spre locul unde ştiam că pe vremuri era secţia 5-a si camera "0" a condamnaţilor la moarte. Ieşisem din celula rece si întunecoasă (oblonită) si dădusem afară de o căldură ca de un adevărat August. Când s-a deschis poarta în susnumita secţie, am dat de un colt de "paradis", într-o curte destul de mare în care se plimbau 17-18 deţinuţi, desbrăcati până la brâu, discutând si râzând sub ochii plutonierului Bărbuică (bruta care cu 4-5 luni înainte te bătea până la inconştientă). Noi eram surprinşi. Ceilalti nu. Din grupul plimbăreţilor s-a îndreptat spre mine, Ion Marinache spunându-mi: Bine ai venit dragul meu! Am cerut domnului coIonel să te aducă aici, să stăm de vorbă mai pe îndelete.

    Între timp zărisem pe Nicolae Penescu care si-a dus mâna la gură făcându-se că tuşeşte. Am tresărit si am răspuns celui ce mi se adresase: Dar nu vă cunosc. Cine sunteţi dumneavoastră?
    -Sunt Ion Marinache. Cum Cici nu-ti mai aminteşti de mine?
    Am săltat din umeri, ca o negaţie în timp ce alţii se îndreptat către noi să vadă ce "marfă nouă" le-a venit. Lazăr Stefănescu care cu vreo două luni plecase de lângă noi, era si el prezent si ni s-a adresat: „este mult mai bine ca pe secţie, incomparabil si ai posibilitatea să-ti vezi si familia."
    După primele 4-5 minute, am fost înconjuraţi de ceilalţi. CERNOVODEANU Dan, plin de vervă, mergându-i gura ca o meliţă s-a apropiat cu Ion Negoitescu si a început să ne prezinte pe ceilalti:

    Găzdaru Ion, avocat de la Buzău, naţional ţărănist din conducerea judeţeană;
    Manta Dragomir, avocat din Buzău, secretarul general al organizaţiei judeţene;
    Săveanu Nicolae, deputat liberal, băiatul lui Nicuşor Săveanu;
    Tomescu Constantin, profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău, fost ministru;
    Dragomir Nicolae, profesor universitar de drept, general, fost ministru, Sef de Stat Major a Armatei a 4-a (1944-1945 în campania din munţii Tatra), a fost ridicat de ruşi pe 4 Martie 1945 (odată cu generalul Gheorghe Avramescu), a fost anchetat la Moscova de NKVD si apoi trimis dincolo de Cercul polar în Siberia de unde s-a întors în 1955. După 2 ani a fost rearestat si închis la Jilava în 1957);
    BOSCA Emil-Mălin, fost judecător, ziarist la Ardealul si Dreptatea, judecat în 1945 cu înscenarea organizaţiei "T", învinuit de participare la eliberarea Trasilvaniei de Nord cu "Gărzile luliu Maniu", condamnat la muncă silnică pe viată, în lipsă. În altă înscenare cu "Sumanele negre" a fost urmărit de siguranţă şi jandarmi (arestat prin trădare în 1949). După anchetele barbare de la S.S.I. si Aiud a ajuns la Râmnicul Sărat unde a petrecut 7 ani la izolare;
    LIVEZEANU Radu, fruntaş P.NT. de la Râmnicul Vâlcea arestat în 1948 cu Mişcarea de rezistentă Popp-Bujoiu, rearestat în 1958 era prezent la Jilava;
    VASILE Gheorghe, contabil din Craiova, născut în 1923, unul dintre cei mai josnici delatori;
    PENESCU Nicolae, secretarul general al PNT, care a avut un comportament josnic în procesul Maniu-Mihalache, după expirarea pedepsei fusese trimis pe Bărăgan, iar în 1959 rearestat cu băiatul si un şofer care-i adusese lemne la Rubla, era si el adus ca să-si facă procesul de "constintă'';
    NEGOITESCU Ion, critic literar, fost membru organizaţiei legionare, participant la rebeliunea din 1941, folosit ca martor al acuzării în procesul Constantin Noica-Dinu Pilat, fusese despărit de ceilalţi si reţinut la Jilava;
    CERNOVODEANU Dan, condamnat în 1949 pentru frontieră, în 1958 pentru inversiune sexuală, martor al acuzării în procesul Noica-Pilat, reţinut cu politicii(!);
    STEFANESCU Lazăr, învăţător, aviator politic,cea mai oribilă figură de deţinut politic din Jilava, la ora aceea;
    MARINACHE Ion, avocat preşedintele sectorului de Verde în Bucureşti, al PNT-, un om cu greutate în partid si cu mari pretenţii de conducere, arestat din 15 August 1949 (rearestat în 1958 si condamnat pentru reorganizarea partidului într-o înscenare a securitătii) fusese adus în reeducarea de la Jilava;
    BOURCEANU Vasile, profesor, preşedintele secţiei de elevi din PNT, condamnat în 1949 când a trecut prin Jilava, Pitesti(reeducare) si Midia. Rearestat în Aprilie 1961 si condamnat într-o altă înscenare a conducerii tineretului PNT (în acelas lot cu mine), casată sentinţa din lipsă de probe si rejudecat cu martori mincinosi dându-i-se o condamnare de 5 ani;
    Deci 15 detinuti ne găseam la ora aceea în reeducarea de la Jilava.

    Am aflat că până atunci mai trecuseră pe acolo si fusesară eliberaţi (gratiati) după ce-si făcuseră procesul de conştiinţă, următorii:
    DUMITRESCU Alexandru-Coltesti, presedintela organizaţiei PNT de Vâlcea, fost avocat si primar al oraşului Râmnicul Vâlcea;
    GOGONEA Axinte, doctor din Zărnesti-Braşov, un om nevinovat si fricos, de care a profitat securitatea pentru înscenarea procesului PNŢ-Brasov;
    PISO Ilie, preot în Zărnesti, om sautajabil de care a profitat securiteatea si a înscenat "comedia" în care a implicat 20 oameni, arestati de securitate;

    HERLEA Alexandru, profesor universitar de drept civil la Academia Comercială de la Braşov arestat în înscenarea preotului Piso, după ce "lucrase" si la Canal;
    PETRESCU Dumitru Marinaru, ţăran mai răsărit, din com. Pucheni-Prahova (urmărit din timpul procesului Maniu, a fost arestat în 1956 si a adus după el în temniţă 70-80 persoane pe la care dormise, îl ajutaseră sau schimbaseră câteva cuvinte cu el în această perioadă de 8-9 ani cât a fost fugar)[/CULOAREFONDTEXT][CULOAREFONDTEXT=silver];
    JINGA Victor
    , prof. Universitar la Academia Comercială din Braşov, fost ministru in F.RN., fruntaş PNT, condamnat a 2-a oară în înscenarea Piso-Ilie;
    STREINU Vladimir
    , profesor, fruntaş PNT al jud. Argeş, condamnat în procesul Constantin Noica, retinut în Jilava;
    Steanţă Dumitru, un om fără profesie, a colindat prin Gărzile Maniu, a ajutat la înscenarea procesului "Sumanele Negre" iar prin închisori si minele de plumb a fost unul dintre codoşii cei mai mari, turnător - calificat, despre care toţi ce l-au cunoscut prin temniţe vorbesc ca de o scursură;
    GHIAŢA Petre, scriitor, politician liberal, în 1946 a pactizat cu comuniştii pentru distrugerea familiei Brătianu, după aceia a fost arestat si a trecut prin reeducarea de la Jilava, unde declara că trece peste mormântul mamei lui numai să iasă din închisoare.

    În mai puţin de o jumătate de oră am fost pus la curent cu atmosfera de acolo si atentionat să nu vorbesc. Fiind putini în această fază de reeducare, eram împărţiţi în 3 camere după criterii bine gândite de politruci si bine încadrati. Împreună cu Bourceanu am ajuns într-o cameră cu Boşca Mălin, Livezeanu Radu, si doi detinuti, deveniţi agenti pe fata: în persoana lui Lazăr Stefănescu si Vasile Gheorghe. Condiţiile de viată erau mai bune ca pe secţii: pat cu saltea bine umplută cu paie si cearceafuri schimbate săptămânal. Tot săptămânal ţi se lua linjeria la spălat. Haine ti se dădeau noi şi le puteai schimba oricând dacă nu-ti convenea ceva laele, aveai medicamente şi zilnic, sau la cerere, vizita doctorului. Mâncarea destulă, nu mai aveai senzaţia de foame. Pe deasupra nu mai erai tuns la piele, pregătindu-te pentru libertate. În schimb trebuia să citeşti ziarele si cartile ce se dădeau pentru a fi la curent cu realităţile socialiste si realizările clasei muncitoare. Urmau dezbateri asupra celor citite în care urma să-ti expui punctul de vedere. Miliţienii se purtau civilizat, deşi înainte fuseseră adevăraţi călăi.

    Comparîd situaţia de la Jilava cu cea de la Aiud unde era adevărat iad, aici în Jilava era "domnie", nu înjurătură, nu bătaie, trebuia unul pe altul să se convingă si dacă era o neînţelegere, de principii, de doctrină, se mergea la domnii ofiţeri politici, pentru "arbitraj". La orice oră aveai dreptul să baţi în usă si să ceri raport la politici. De la 8 dimineaţa la 5 după amiaza puteai sta în curte la aer, desbrăcat pâna, la brâu, să te plimbi, să citeşti sau pur si simplu să inhalezi aer curat. Obloanele la ferestre puteau sta deschise si in timpul nopţii, numai în mod excepţional se închideau câteva minute când anumite persoane străine erau aduse la birourile ofiţerilor politici.

    Ni s-au adus câteva filme, printre ele "Lupenii" cu rolul principal al lui Lica Gheorghiu. Filmele rulau în sala mare a fabricii ce se amenajase la Jilava. Noi când am intrat era lumina stinsă ca să nu fim văzuţi si am fost aşezaţi pe ultimul rând. Cu toate acestea am auzit: vin lorzii, uite-l pe X sau Y. Deci se dusese vestea în Jilava de existenta acestei secţii cu regim special. ...Nu s-au făcut niciodată discuţii în plenul celor "15", ci doar în cameră. Altii însă în timpul plimbărilor din curte îsi manifestau admiraţia fata de orice "nimic" socialist, cu voce cât mai mare ca să poată fi auziţi de domnii "ofiţeri". Intrasem într-o atmosferă de suspiciune totală în care nu mai aveai încredere aproape în nimeni, când în afară de 2-3, ceilalti se întreceau în a te convinge ca numai dând dovadă de sinceritate poţi obţine bunăvoinţa d-lui colonel si să fi eliberat, indiferent de pedeapsă.
    --Dar dacă n-ai făcut nimic, si totul a fost o înscenare, ce să recunoşti?
    -Trebuie căutat mediul în care ai trăit si care a influenţat cursul vieţii si să-ti dai seama că n-ai mers pe calea csa bună, răspundea Negoitescu, Cernovodeanu, Marinache si ceilalţi...
    Atmosferă apăsătoare, zilnic fiind asaltat cu aceleaşi probleme!


    La domnul colonel

    Acest domn colonel preaslăvit pentru bunătatea si înţelegerea situaţiei fiecăruia, cunoscând "totul" despre fiecare, se pare că se numea Tiriachiu V. sau Radian Andre., numele neputâud fi identificat(!). Era ajutat de doi căpitani, Horja Gheorghe si Telenche FI,, toţi din Serviciul "K".

    Spre sfârşitul lunii Septembfcie 1963 am fost chemat la biroul colonelului, care foarte amabil s-a interesat de sănătate, dacă mă simt mai bine la secţie, dacă am constatat că aici este o altă atmosferă ? Am răspuns este o mică diferenţă fată de anii petrecuţi până acum, dar in puşcărie nu sunt nici pe departe condiţiile în care au trăit comuniştii, care aveau si legături cu familiile si alte avantaje.

    -Da o să vină si ziua când o să primiţi vizita familiilor si mulţi veţi ajunge cât de curând în mijlocul lor, fiindcă pedeapsa nu ne mai interesează.

    -Pentrucâ veni vorba de ce-am făcut, as dori să-mi spuneţi dumneavoastră, de ce mă găsesc aici, fiindcă sunt convins că sunteţi la curent cu înscenarea care s-a regizat. Desigur nu vă lipsesc amănuntele: cunoaşteţi pe cei ce au forţat niste oameni care nu mă văzuseră niciodată să vină ca martori ai acuzării? Poate si dumneavoastră ati rămas surprins, dar eu poate mai mult când am văzut că, martorii acuzarii, deşi amenintati în şedinţă de preşedinte, că vor fi arestaţi si condamnaţi, au mărturisit că au fost forţaţi să semneze declaraţiile date la securitate.

    -Dar dumneata (era prima dată când cineva mi se adresa în închisoare în acest fel), dacă îţi analizezi trecutul si îti faci un proces de conştiinţă crezi că eşti chiar nevinovat? De ce nu vrei să înţelegi că ai făcut parte dintr-un angrenaj care a ţinut în întuneric clasa muncitoare, pe care a exploatat-o? Si ea astăzi nu vă lasă să pieriţi. Vă întinde mâna si vă chiamă să puneţi umărul alături de ea, la fericirea ţării. Sunt oameni de vârsta dumitale, intelectuali ca dumneata, care au înteles sensul timpurilor pe care le trăim. De exemplu Paul Dimitriu si Vasile Netea pe care-i cunoşti si au avut un rol în politică. S-au trezit si ne dau o mâna de ajutor. Spun sus si tare că au fost orbiţi, minţiţi si au urmărit să-si facă o situaţie personală prin politică. Altul de lângă dumneata ne-a spus fără ruşine: "sunt pervers si am ascuns acest lucru". Nu putem pentru asta sa-i tăiem capul. Si deşi a trăit într-o cloacă datorită apartenenţei si mediului, noi îi dăm mâna. Ai atîţia aici care vin la noi cu inima deschisă si ne destăinuiesc greşelile lor si mai ales ale altora din mediul în care au trăit si din a căror cauză au ajuns la închisoare. Noi ţinem cont de sinceritatea fiecăruia. Clasa muncitoare are nevoie de toţi, doreşte cu toţi să conlucreze la ridicarea patriei.

    -Domnule colonel, n-am nimic de obiectat dacă oamenii si-au descoperit greşelile, si vin să se spovedească. Dar când eu nu am nimic să-mi reproşez si întreb pe toţi cu care am posibilitatea să vorbesc: de ce sunt aici, de ce s-au făcut atîtea oribile înscenări, de ce am fost torturat nevinovat, de ce mi s-a confiscat totul, nu vă gândiţi că poate am dreptate?

    -Te crezi chiar asa de nevinovat, asa de curat?

    -Da. N-am făcut rău nimănui. Sunt ca un cristal.

    -Să şti că noi nu ţinem cont de pedeapsă, de motivele ei pe care tribunalul le-a analizat si hotărît. Dar de ce nu te întrebi în ce mediu ai trăit ? Noi îti dăm posibilitatea să-l cunoşti, chiar din gara şefilor dumitale, a tuturor care au condus tara si au înecat-o în sânge, au despuiat-o de bogătiile ei si le-au dat duşmanilor, îti dăm posibilitatea să te documentezi si să tragi concluzia că ai fost o unealtă în mâna altora. O să ai si posibilitatea să analizezi oameni si fapte si să vii să ne spui: "am si eu o parte de vină că m-am luat după alţii care într-adevăr nu voiau binele tării". Uite, îti las aici nişte ziare. Stai si citeste-le cu atenţie. După aceea să te gândeşti. Ai să vezi ce au spus în fata camarazilor de luptă, iar după aceea au venit şi ne-au cerut să scrie, să deschidă si ochii altora.

    Mi-a întins nouă ziare si a ieşit din birou. Rămas singur, am început să răsfoiesc "Glasul Patriei", ziar de care nu auzisem si am văzut că în comitetul de redacţie era si Ionel Pop, nepotul lui Maniu. Era adresat românilor din străinătate elogiind realizările, făcând apel la reîntoarcerea românilor refugiaţi, subliniind bucuria unora care reveniseră în ţară si mai ales combătând pe cei din străinătate care arătau teroarea din România.
    ***

    OAMENI ÎNGENUNCHIATI CE SĂRUTAU MANA 'NTINSĂ CE-I LOVISE

    Citind "Glasul Patriei", mi se încreţea pielea, de cele scrise de "politicieni" despre, prieteni, conform angajamentelor luate. Voi trece peste relatarile celor trecuţi prin Aiud consemnate la capitolul respectiv si voi aminti despre naţional ţărănişti, naţional liberali, poate si alţii.

    Dumitrescu Alexandru-Coltesti, avocat si fost deputat de Vâlcea în 1937 după ce fusese primarul oraşului Râmnicului Vâlcea, "mustrat de conştintă", printre alte articole a publicat în Glasul Patriei: "Confesiunea unui vechi naţional tărănist", spune printre altele: "Singurul eveniment important din timpul primariatului meu a fost pavoazarea festivă a oraşului pentru sărbătoarea urcării pe tron a lui Carol al -Il-lea.... Nici după încheierea acestei guvernări dezastroase n-am tras consecinţele si n-am părăsit PNT-ul cum ar fi trebuit s-o fac. ...începusem să-mi dau seama de falsitatea poziţiei mele... M-am alăturat grupării ţărănist-radicale iniţiată de Grigore lunian, plecat si el din PNT adânc nemulţumit de trădarea programatică... În 1942 m-am reîntors în PNŢ. Reveneam la matcă dintr-o apreciere superficială a marilor transformări produse pretutindeni de-al doilea război.. Astăzi îmi dau seama că am făcut atunci o gravă eroare în care am persistat până când evenimentele si realităţile de mai târziu mi-au deschis ochii... Cârdăşia ţărănisto-liberală a încercat prin tot felul de intrigi şi manevre să oprească în loc roata istoriei... În alegerile din 1946, alegătorii vâlceni care în 1937 îmi acordaseră încrederea lor, alegându-mă deputat pe lista tărănist-radicală, m-au respins de această dată. (n.n. Nu pomeneşte că s-au produs cele mai grosolane falsuri care s-au înregistrat vreodată, în vreo tară din lume, adică inversarea rezultatelor: vezi aici si aici) .. .Astăzi îmi dau seama de falsitatea pozitiei mele din trecut. Revoluţia socialistă în România s-a desfăşurat impetuos si a triumfat definitiv. A tăgădui înseamnă o curată absurditate..."

    Un altul, Ionel Pop, fost deputat în mai multe legislaturi, fost ministru subsecretar de stat la Interne, nepotul lui Maniu a fost scos din închisoare datorită prieteniei cu Petru Groza si Mihai Sadoveanu si pus în Comitetul de repatriere al românilor, nu s-a lăsat mai prejos si a sris: "Experienţa mea de om care trăiesc în patrie si prin aceasta fiind la curent cu toate prefacerile ce au loc astăzi aici, calitatea mea de român care se bucură de fericirea poporului său, mă îndeamnă să spun lucrurilor pe nume. Roata vremii nu e retrogradă, ea nusi schimba drumul de înaintare, pornind pe cale inversă. Sistemul socialist se dovedeşte mai trainic, mai viabil, decât cel burghezo-mosieresc, care se găseşte în evidentă decadentă... O dovedesc realizările materiale si spirituale cu care se poate mândri tara noastră înfăptuite în regimul socialist."

    Dar cel mai combativ se arăta Petre Ghiată ieşit din închisoare după ce trecuse peste "mormântul mamei lui", cum o declarase de multe ori în Jilava. În articolele publicate în "Glasul Patriei'' ataca si pe liberali în "Politica de jaf"... si pe PNT în "Feudalii lui Maniu" si nu uita nici pe cei plecaţi peste ocean, "închinându-i" un articol şi lui Mihail Fărcăsanu. După ce batjocoreşte în stil comunist adversarii regimului instalat de Moscova, a trecut si la ponegrirea celor din exil pentru a se încadra în angajamentul luat fată de domnul colonel politic. Ca să fie cât mai pe plac comuniştilor a atacat si monarhia, afirmând că înlăturarea regelui Mihai s-a datorat poporului, nu la ordinul Moscovei. Plin de rea credinţă ca si Petre Ghiată s-a arătat si Alexandru Hodos batjocorind în versuri atât monarhia cât si sărbătorile naţionale. Li s-a pus condeiul în mână si altor "graţiaţi" precum Vladimir Străinu, Romulus Dianu si alţii.

    Tot la un şantaj s-a recurs si în cazul lui Al. O. Teodoreanu-Pastorel, ieşit grav bolnav (boala ce se agrava). Prin presiuni si promisiunea acordării pensiei ca în cazul Mariettei Sadova, i s-a luat un articol pentru "Glasul Patriei", în care ţinta ar fi fost lupta dintre Constantin Vişoianu si Mihail Fărcăsanu pentru conducerea exilului(NR: Comitetul Național de Coordonare Românească – ulterior Comitetul National Român (CNR) ). După ce-si imaginează Păstorel ca cei doi se "împroaşcă reciproc cu sudalmi naţionale, uneori inedite, alte ori cunoscute, totdeauna cordiale, sub privirile băştinaşilor amuzaţi, încheie cu o epigramă pusă în gura lui Fărcăsanu: "Treci Oceanu? Visoianu! / Iar treci apa? Dai de Papa ! / Nu-i a bine.Ce pot face ?... / Trec la tine Papanace !..."

    În acest decor ar încheia astfel Fărcăsanu, cu un cuplet de operetă, epilogul tragi-comediei jucate de fostele partide istorice, si încheie articolul Păstorel: "Căci cine si-ar fi închipuit că tânărul cărturar "liberal" va străbate atâtea mări si ţări, pentru a întinde mâna ucigaşilor lui N. Iorga si I.Gh. Duca".

    Deci scopul reeducării consta în promovarea delaţiunii la scară naţională, în a arunca cu noroi în partidele politice adversare comunismului, în a ponegri monarhia si pe cei ce reuşiseră, cu riscul vieţii să ajungă în lumea liberă si să atragă atenţia lumii civilizate despre drama poporului român si la pericolul la care trebuie să se aştepte si ea. Era clar că reeducarea este o manevră de a compromite oamenii înainte de eliberare. După vreo trei ore de parcurs ziarele, am lăsat "materialul documentar" pe masă si am plecat în curte, la aer.
    *

    Pe lângă şantaje, "domnii ofiţeri politici" căutau prin momeala că nu interesează ce ai făcut, si nici pedeapsa ce ti-a dat-o tribunalul, ci doar să recunoşti atitudinea fată de regimul comunist si dorinţa "fierbinte" de a te încadra în mocirla politică de afară. Preocupările lor erau de a acoperi înscenările securităţii si a justifica cu minciuni trecutul tău, justificând că ai greşit fată de "clasa muncitoare" si îti ceri iertare, prin angajament.

    Un caz deosebit de înscenare a fost al prof. Alexandru Herlea care fiind în puşcărie pe 15 Aug.1956, s-a pomenit că a fost trimis în judecată pentru participarea la o şedinţă politică unde participaseră 20 persoane, pe 20 Iulie 1956 în casa preotului Ilie Piso. La proces a început cearta între 10 persoane care nu fuseseră si alte 10 care pretindeau că participasera. Sedinta nu avusese loc decât în imaginaţia securităţii, confirmată de preot, cu schiţa mesei si locul fiecăruia. Unii nici nu se cunoscuseră vreodată.
    *

    În celulă, pe 20 Mai 1961 a fost adus dr. Niculescu de la Inst. Cantacuzino. Omul nu ştia de ce a fost arestat. După ce a venit de la ancheta căp. Ion Sporea a aflat că e legionar si are acasă săculeţul cu pământ de la mormântul lui Codreanu. Nu a recunoscut. A doua zi luat la anchetă s-a pomenit în fata mai multor persoane dintre care unul avea un patrafir, o cruce si o carte groasă. Cel cu patrafirul a început să-i cânte popeşte si deodată s-a oprit. Gata, I-a luat mâna si i-a pus-o pe cruce. Acum eşti deslegat mama ta de bandit. Spune. Hai în laborator. L-au pus pe rangă. ...Când l-au adus era cam 4 dimineaţa. L-au răsturnat după pătură. Nu putea merge. Plângea. Tălpile i se umflaseră. Cămaşa si chiloţii erau plini de apă. Turnaseră pe el. Imediat i-am pus comprese cu apă rece si după vreo 3 zile tălpile picioarelor au început să i se desumfle si a putut să calce. Fundul îi era negru ca ceaunul de mămăligă. După vreo săptămână a trecut la reeducarea-noviolentă. A recunoscut, ce o fi recunoscut, luându-si angajament...
    * * *

    AGENŢII DE CAMERĂ ÎN ACŢIUNE


    În zilele următoare, si au fost multe la număr, când unul, când altul se interesau prin întrebări iscusite si iscoditoare să afle cât mai mult despre cele discutate cu dl. colonel. Rămâneau dezamăgiti când le spuneam că n-am discutat ci doar am citit. Nu era zi în afară de sărbători când să nu fie chemat cineva la "discuţii", asa se chemau turnătoriile. Alţii mergeau şi scriau făcându-si "autoanaliza". Se vorbea că tocmai terminase Dan Cernovodeanu 600 de pagini despre trecutul lui cu toate racilele, dar mai mult despre viaţa dusă în jurul regelui pe când fuseseră colegi de clasă. Securitatea era interesată de toate amănuntele si îsi găsise omul care de abia aştepta să fie zgândărit. Tot cu această ocazie am aflat că despre Rege fusese depăşit Cernovodeanu de Ion Mocsony Stârcea. Acesta după rolul ingrat avut în procesul luliu Maniu în care a luat 2 ani, n-a fost eliberat la expirarea pedepsei. A fost ţinut în continuare la S.S.I., în case conspirative, prin MAI si anchetat în legătură cu Lucretiu Pătrăşcanu si legăturile acestuia cu Casa Regală si oamenii politici. Rolul lui Stârcea a fost si mai ingrat în această afacere, înscenând un "complot'' făcut la sugestia lui Pătrăscanu, cu o căruţă de arme aduse la Bulei-Savârsin din Iugoslavia şi a mai adus în închisoare 5-6 ţărani din regiune... Prin 1960 Stârcea fusese adus de la Aiud la Ministerul de interne unde i se creaseră condiţii de scris si unde a dat randamentul de circa 2.000 de pagini. Si după ce a terminat de scris, fiind cumpărat si de soţie care se găsea în Elvetia i s-a dat voie să întregească familia. Se zice că Regele care era tot în Elvetia nu a stat de vorba cu el. Dan Cernovodeanu era puţin intrigat că nu reuşise să scrie mai mult, în timp ce Vasile Gheorghe, coleg cu el de reeducare reuşise să ajungă la 800 de pagini. Avea totuşi satisfacţia că-l depăşise pe Ion Negoitescu care predase circa 300 pagini.

    La insistentele agenţilor care nu se mai fereau, ci erau în întrecere între ei, le-am spus că domnul colonel este un om ce îti prezintă "documente" si ai ce discuta cu el. Ion Marinache a intervenit si mi-a spus cu insistenta, sa nu pierd ocazia sa-mi vad copilul, ca domnul colonel e dornic sa-mi rezolve problema. Mi-a spus că i-a promis domnului colonel ca-si pune obrazul pentru mine si să mă aducă acolo ca sa discute cu mine. Am rămas uluit si i-am zis: Dar de ce nu iesiti d-voastră si aveţi nevoie să daţi garanţii pentru alţii?

    -Desigur am să ies si eu. Deocamdată cazul meu este în studiu si după ce se vor convinge de sinceritatea mea, voi pleca. Nu vezi că aici toţi caută să-si rezolve problema, acum când ni s-a oferit această şansă. Uite în ce condiţii suntem ţinuţi înainte de a pleca acasă?

    -Dar uiţi în ce condiţii au fost tinuti comuniştii în închisori, si uiţi că cei de drept comun se bucură de un regim si mai bun ca noi?!
    Din acel moment am evitat să mai stau de vorbă cu Ion Marinache pentru totdeauna.


    FRICŢIUNILE INTERNAŢIONALE SE SIMT SI ÎN JILAVA

    Nichita Hrusciov s-a deplasat la Bucureşti în 1963 să ceară României integrarea economică în C.A.E.R., traducându-se în dependenţă fată de URSS, Cehoslovacia si Germania comunistă, dar a fost refuzat. Autoritatile române au contraatacat, organizând la Bucureşti cu ocazia a 15 ani de la naţionalizarea industrială o mare Expoziţie cu realizările în domeniul economic si industrial. Pe lângă relatările ce se făceau prin ziare în acest sens, domnul colonel a ţinut ca si deţinuţii să cunoască evenimentul pe viu.

    În luna Octombrie 1963, într-o dimineată, au fost luaţi Ion Marinache si Nicolae Penescu din mijlocul nostru si n-au mai venit la masa de prânz. Au fost aduşi seara înainte de închidere cu încuviinţarea de a povesti tot. Cel mai volubil si entuziast a fost Marinache. Ne-a spus că la poartă li s-au dat haine civile si au plecat cu maşina mică împreună cu domnul colonel si înca o persoană spre Şoseaua Giurgiului, arâtându-li-se "măreţia" blocurilor, au continuat drumul pe alte artere in lucru ajungând pe drumul Ploieştiului care i-a dus la Brazi. Au fost coborati si li s-a explicat despre combinatul de la Brazi care era în lucru, precizându-li-se rolul ce-l va avea in economia independentă a României. La întoarcere s-au oprit la Casa Scântei, din nou au coborat din masina, si după ce li s-a dat câţiva lei de buzunar i-a invitat să intre în "Expoziţie", li s-a spus că pot merge pe unde vor, să vadă ce vor, cu banii să-si ia ce doresc de mâncare sau băutură de la bufetele din incintă si chiar să stea de vorbă cu persoane pe care le-ar întâlni. Li s-a mai precizat că nu vor fi urmăriţi de nimeni si să stea cât cred că este necesar să se intereseze si după aceia să revină în locul din fata intrării de unde plecau. Zile dea rîndul Marinache a reluat povestirea si mai ales detalile ce le remarcase la cererea unuia sau altuia, dar mai ales a lui Vasile Gheorghe care se minuna de parcă ar fi fost căzut de pe lună, ca să poată fi auzit chiar în birou de domnii politruci.

    Au continuat chemările la birou si întrebarea dacă li s-a povestit în amănunţime pe unde au fost si ce au văzut, din măreţele realizări ale clasei muncitoare.
    Mai mult, în timpul acestor discuţii, Ion Marinache i-a cerut colonelului ca la eliberare să-i se dea bani să poată vizita litoralul despre care se vorbeste cu atâta admiraţie si în străinătate.

    Pentru a ni se îmbogăţii cunoştiintele, într-o zi ni s-au dat Documentele referitoare la Congresul -XX-a al partidului comunist din URSS prin care N. Hrusciov demasca politica criminală a lui Stalin. Cred că a fost cartea cea mai solicitată şi aşteptată ca să-ti intre în mână. A fost devorată de câţiva dintre noi pentru a face cunoştinţă cu toate dedesubturile politicii lui Stalin. Erau semnalate numeroase cazuri de procese fabricate(ca la noi), crime oribile, împuscarea a 98 membrii ai comitetului central(adică 70 %), represiunea împotriva tăranilor ce refuzau colectivizarea si nenumăratele crime abominabile... Toate aceste erau după aceia discutate între noi, iar unii au subliniat asemănarea celor petrecute acolo, cu situaţia celor prin care trecusem si noi.

    Vigilenta era însă prezentă. Ion Negoitescu s-a dus la ofiţerul politic si a spus că în loc să vedem justeţea liniei autocritice am început să criticăm regimul comunist român după crimele săvârşite în Rusia de partidul comunist. Poate au mai sesizat si alţii acest aspect "negativ" ziceau reeducaţii, cert este că
    domnul colonel a tras concluzia că unii, n-au fost patrunsi de "intenţiile marinimoase" ale partidului care urma să ne redea societăţii edificaţi asupra greşelilor trecutului, si ne-a luat -Cartea-, spunând: "Aici toţi sunteţi solidari si veţi răspunde cu toţii dacă nu puteţi să-i convingeti si pe ceilalţi despre realitatea si intenţiile urmărite".
    ***

    O MOMEALĂ ARUNCATĂ REEDUCAŢILOR

    Într-una din zile s-a încărcat o dubă cu 5-6 reeducaţi şi au fost trimişi la Văcăreşti să li se îndrepte gura. Aleşii au fost pe "sprânceană". La întoarcere au povestit cu lux de amănunte despre drumul si discuţiile nevinovate avute de Nicolae Penescu cu o deţinută (Hodos Rodica) ce era separată într-o celulă a dubei, de la care a aflat câte detinute politice erau la secţia femei si câteva nume. După aceast drum, 2-3 zile a fost linişte, unii erau chemaţi la discutii "libere" ca de obicei, până intr-o zi când domnul colonel n-a mai trimis tigări ca de obicei. În schimb au apărut "domnii"politruci la fereastră care ne-au spus că domnul colonel e supărat rău, că s-a dat dovadă de nesinceritate. ...Vai. Îti era mai mare mila când îi vedeai, oameni în toată firea frămândîndu-se, tânguindu-se, întrebându-se: Oare ce am făcut, cu ce am greşit, să discutăm cu domnul colonel cu cărţile pe fată, fiindcă nu avem nimic de ascuns. Si au început să ceară raport, ba unul, ba altul, dar nici unul nu era chemat. Într-o seară trecând "întâmplător" cap. politruc pe la fefeastra si cerând o mână de ajutor în a afla motivul supărării, li s-a răspuns:Văcăreşti! Si a început bietul Vasile Gheorghe să se văicărească: Eu le-am spus să nu vorbească cu femeia. Asta trebuie să fie. Dar domnul Penescu n-a ascultat. Si Dan Cernovodeanu cu sâcâitul lui a intervenit: Lazăr Stefănescu, ne-a încurcat plecarea! -Mâine dimineaţa mă înscriu la raport a spus Vasile Gheorghe. Si eu merg a sărit Lazăr Stefănescu. S-au înscris la raport a doua zi la domnul colonel, dar n-au fost chemaţi. Au repetat înscrierea ziua următoare, tot fără succes.

    A treia zi s-au înscris 4-5 persoane. În sfârşit au fost primiţi trei. Lucrurile s-au lămurit. Discuţia cu deţinuta care s-a dovedit mai sinceră, (de fapt Hodos Rodica fusese turmătoare si lucra în mijlocul femeilor si a fost folosită ca martoră a acuzării în procesul doctorului Paul Sinescu care o protejase în timpul consultaţiilor cu deţinuţii). În celule au continuat discuţiile cu acuzatii vehemente împotriva "vinovaţilor". Un prim semn de reconciliere a constat în apariţia la fereastră a ţigărilor pentru fumători. Atunci a izbucnit si Boşca Mălin: -"Mă derbedeilor, vă bateţi joc de nişte oameni lipsiţi de apărare! Vreţi să faceţi din toţi turnători. Mă de abia aştept să vInă ziua să vă pun pe marginea santului, scârbe ce sunteţi!" (expresia lui Bosca a fost reală).
    Reeducaţii au sărit cu gura la Boşca: "Nu ti-e ruşine să vorbeşti asa cu domnii ofiţeri politici şi sa-i insulţi?"
    -Astia ofiţeri? ...astia oameni? Sunt nişte nemernici care au schingiuit la Aiud si sug vlaga neamului românesc.

    Între timp căpitanii s-au făcut nevăzuţi. Si i-a luat Boşca Mălin la rând pe Reeducaţi, pe cei ce nu mai terminau cu bătutul în usă... După câteva zile Boşca Mălin a fost luat cu bagajele si dus la spital fiind bolnav după aproape 15 ani si i se refuza trimiterea. Conditii Boşca Mălin nu accepta. A urmat si trimiterea la scurt timp a lui Radu Livezeanu pentru operaţie la ochi.

    Încă un eveniment care a dat loc la comentarii a avut loc în Noiembrie 1963, cu privire la asasinarea lui John Kennedy, la Dallas de către Oswald Lee. A doua zi a urmat asasinarea asasinului de către Jak Ruby(patronul unui local de noapte) în incinta închisorii din Texas. Ziarele cu aceste ştiri au fost citite si comentate pe toate fetele pentru a se putea descifra dedesubturile, dar era greu în temniţă unde nu aveai ca ştiri decât ce ti se da de către administraţie, noi fiind de ani de zile izolaţi.
    ***

    AGENŢII SE FORMAU ÎN REEDUCARE

    Pe lângă activitatea de luare la cunostiintă a informaţiilor dirijate spre noi prin ziare sau cărti, era o altă metodă de "lucru" a ofiţerilor politici, utilizand reeducaţii ce se angajaseră deja în scris să servească regimul. De mine(Cicerone Ionitoiu) se ocupau în permanentă patru, ale căror note informative le-am găsit în dosarul personal si parte din ele le am în fotocopii. Cei patru se numeau: Vasile Gheorghe, Manta Dragomir, Marinache Ion si Stefănescu Lazăr. Alti detinuti erau în primul rând vizaţi: Boşca Emil-Mălin, Livezeanu Radu.

    Î
    n nota informativă recapitulativă dată după 6 luni de observaţie, acel Vasile Gheorghe care probabil era un fel de sef de colectiv, pe 7 pagini, cu exemple, descrie poziţia negativă a mea (Ionitoiu): "Spre deosebire de Bourceanu care încearcă să abdice de la poziţia sa integral rezistentă, Ionitoiu nici nu încearcă măcar să lupte cu propriul său continut vechi pentru a se debarasa de el si a-l înlocui cu altul corespunzător unui proces de reeducare. Si deşi am stat o jumătate de an în contact direct cu el, n-am reuşit până acum să-i schimb modul de a gândi şi a se manifesta... După venirea lui Radu Livezeanu în camera noastră, loniţoiu a început să fie mai rezervat, mai retras, dar am crezut că este numai impresie vagă a noastră (a mea si a lui Manta). ..dar ea sa manifestat vizibil după venirea lui Boşca Emil-Mălin, când cei doi "eroi" ai rezistenţei au trecut la ofensivă împotriva noastră, când au început să ne provoace zilnic cu aprecieri negative la adresa poziţiei noastre si a regimului politic de astăzi....

    Pe măsură ce raporturile noastre cu cei doi(Bosca si Livezeanu) se înăspreau relaţiile dintre ei si lonitoiu deveneau tot mai prieteneşti... L-am pus pe Manta să stea de vorbă cu lonitoiu si sa-l determine să iasă din pasivitate, pentru că dacă continuă astfel se va arunca o umbră asupra poziţiei sale... Manta a vorbit cu lonitoiu chiar în ziua aceea, fapt care a dus la o discuţie violentă în curte, auzită si de alţii în care Cicerone Ionitoiu i-a interzis lui Manta si mie (Vasile Gheorghe) să-l mai dădăcim, căci el ştie ce face, că fiecare să-si vadă numai de treaba lui, că nu este venit aici să facă pe educatorul politic al altora. ..fiindcă cine l-a băgat în puşcărie pe degeaba, acela trebuie să-l si scoată etc. N-am dezarmat nici după aceasta si l-am rugat pe Manta să stea de vorba cu el, ..nu ştiu ce a vorbit, dar mi-a spus că pe lonitoiu l-am pierdut complet... De la această dată, de la mijlocul lui Noiembrie lonitoiu ne-a evitat complet, ...în cameră a început în nenumărate rânduri să ia poziţie alături de punctele de vedere ale celor doi(Boşca Emil-Mălin, Livezeanu Radu).

    După ce Bourceanu începuse să-si scrie declaratia, voind să-l determine şi pe el, ...l-am întrebat fată de ceilalţi dacă am autorizaţia lui ca atunci când voi fi eventual întrebat de organele politice, sa pot să le comunic că si el este hotărît să iasă să scrie. În loc să-mi răspundă la întrebarea mea direct, lonitoiu a început din nou să vocifereze, arătând că organele politice îi cunosc situaţia lui, stiu ce vrea el, că vrea să se ducă la spital si nu este trimis, si că cine i-a încurcat situaţia politică, acela să i-o descurce,etc.. În concluzie, până la această dată, dacă pot trage nădejde că Bourceanu ar putea să se cureţe de balastul spiritual ce-l mai stăpâneşte si si-ar putea limpezi situaţia în procesul său de reeducare, despre lonitoiu nu pot spune acelas lucru, pentrucă atitudinile sale din ultimul timp l-au arătat ca pe un om care este stăpânit total de mentalitatea veche si că nici măcar nu încearcă să se dezbare de ea, şi-o afirma în plus cu mult venin, cu multă răutate, duşmănie..."
    (din declaraţia lui Vasile Gheorghe, str. Donca Simo 21-Craiova).

    După ce am fost pedepsit cu 3 zile de izolare pentru atitudine ireverenţioasă fata de cadre deoarece am protestat împotriva lipsei de tratament medical, prin care se urmăreşte şantajul si favoritismul,o "sursă " adică informatorul "Ion Marian" real Marinache Ion a fost chemat de ofiţerul politic, căp. Horja Gheorghe si anchetat în legătură cu atitudinea mea. În urma acestor discuţii avute pe 12 Decembrie 1963 a relatat, iar politrucul a transmis colonelului: "lonitoiu Cicerone are în cameră o atitudine de expectativă fată de problemele politice discutate, ba câteodată negative. Face discuţii foarte des asupra suferinţelor lui din închisoare si el arată că este complet nevinovat si că pe el această problemă îl preocupă, de a-si dovedi nevinovăţia... Sursa l-a făcut atent odată la plimbare că dacă înţelege să intre pozitiv în procesul de reeducare atunci să aibe si în cameră o atitudine pozitivă în problemele ce se ridică, mai ales acum când avem oameni ca Boşca Emil-Mălin, Livezeanu Radu, care sunt negativi. lonitoiu a spus că pe el nu-l preocupă chestiunea aceasta, ci numai faptul că este nevinovat...."

    Cap. de securitate Horja Gheorghe concluzionează: "Acesta(lonitoiu) are o atitudine refractară şi o poziţie de nerecunoastere a faptelor sale infracţionale săvârşite, de fiecare dată făcând caz de acest lucru.
    Măsuri: Se va mai organiza cu acest deţinut 2-3 discuţii individuale, după care vom propune conducerii penitenciarului să fie trimis la muncă în deltă.
    Sarcini: I s-a dat sarcină agentului ca în discuţiile ce le va purta cu lonitoiu să stabilească ce urmăreşte el să obţină prin memoriul ce vrea să-l adreseze Consiliului de Stat si cum motivează el nevinovăţia".

    Pe data de 25 Decembrie 1963 colonelul a pus rezolutia: Să nu fie transferat până nu aveţi aprobarea conducerii serviciului "K".

    Ion Marinache a fost ridicat cu bagajele în jur de 20 Dec.1963 si a plecat. După eliberare, în Sept. 1964 am aflat de la Bărbus Ion care era operat la spitalul de la Vâcăresti că(Ion Marinache) a fost trimis acolo cu misiunea să-l convingă să-si facă procesul de conştiinţă si să -şi fixeze poziţia în fata procesului de reeducare. După aceia a fost graţiat. La fel a fost graţiat si Manta Dragomir din reeducarea de la Văcăreşti.
    ***
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  3. #3
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Default SERVICIUL "K" organizatorul reţelei de informatori pe tară

    UN NOU EŞEC ÎN REEDUCARE

    Înaintea de a pleca Ion Marinache, a fost chemat Nicolae Penescu la domnul colonel care i-a cerut să înceapă să scrie, adică să-si refacă declaraţia care nu era mulţumitoare pentru ofiţerii politici. Nicolae Penescu a spus că vrea să se consulte cu mine, să scrie numai procesul din 1947, si ce părere a-si mai avea. I-am răspuns că nu mă interesează ce se petrece în această secţie si mă gândesc la un mijloc de a stopa această mascaradă.

    A început să scrie Nicolae Penescu, de dimineata, la pranz venea la masă si imediat continua până la masa de seară de la ora 17. Dimineaţa până începea scrisul, de la ora opt ieşeam la plimbare si el venea lângă mine si Bourceanu încercând să ne povestească cea scris în ziua precedentă. I-am repetat că nu mă interesează ce scrie. La insistentele lui de a asculta ce a scris, si la refuzul meu de a fi martorul unor declaraţii destinate ofiţerilor politici, a treia zi i-am spus:
    -Domnule Penescu, fiindcă insistaţi să vă ascult asupra unor probleme care nu mă interesează, considerând că suntem cu toţii într-o situaţie deplorabilă, cu oameni bolnavi, obosiţi de închisoare si pentru că am constatat că această problemă e generală, mi-as permite să vă dau un sfat:
    -Da, te rog foarte mult!
    -Întâi socotesc că trebuie să se pună capăt acestei situaţii înjositoare. V-am mai spus că sunt preocupat si caut mereu soluţia.
    -Si eu sunt de acord, dar nu vâd deocamdată nici o soluţie. Te rog să mă tii şi pe mine la curent cu gândurile dumitale.
    -În al doilea rând, pentru că ati fost de acord să-mi ascultaţi sfatul, din accest moment vă rog să nu-mi mai spuneţi nimic, să scrieţi orice doriţi. Dar înainte de a începe scrisul, să vă gândiţi că pentru dumneavoastră a murit soţia, Gheorghe Mihai si Tică Popescu. Gândiţi-vă înainte la ceeace v-am rugat si după aceea puteţi scrie cât dorţi si ce doriţi. Si în fiecare zi înainte de a începe scrisul să vă gândiţi la aceştia.
    A înegrit. A fost chemat apoi la birou pentru continuarea declaraţiei.

    Manta care dormea langa el ne spunea că de trei nopţi dormea cu pătura pe cap si-l auzea suspinând. Trei zile nu a vorbit cu nimeni. Se ducea, scria, venea si tăcea. Nici o săptămână n-a trecut si n-a mai fost chemat la birou. În schimb a venit la fereastră "colonelul" politic si l-a beştelit, reprosându-i că este bătrân, că minte, că nu vrea să recunoască faptul că a înotat într-o mocirlă, că nu vrea să se desprindă de cei ce au exploatat poporul român. Cei din camerile vecine ne adunasem la ferestre si ascultam.

    -Ai crezut că-ţi baţi joc de noi! Ai vrut să ne minţi, si cu un gest brusc a rupt hâriile scrise, pe care le ţinea în mână. A întors spatele si a plecat.

    Era si aceasta una din metodele de intimidare, după care politrucii aşteptau ca "vinovatul" să se ducă şi să ceară insistent refacerea declaraţiilor. Dar de data aceasta n-au mai avut această ocazie.

    EŞECURILE CONTINUĂ

    Printr-o -notă informativă din 4-01-1964 agentul "George Ion" îi raporta căpitanului Telenche FI. că pe 5 Decembrie Bourceanu s-a manifestat pozitiv în cameră, pe linia reeducării, activ în a organiza lectura în comun a articolelor si reportajelor politica din ziare şi în a le comenta de pe poziţii sănătoase.
    "În legătură cu declaraţia sa si deficientele ce i s-au semnalat de către organele competente, s-a arătat dispus să revină asupra celor scrise, în sensul în care i s-a recomandat. Fără să aprobe linia adoptata de lonitoiu, atunci când Stefănescu si sursa(Vasile Gheorghe) au considerat-o complet greşita si contrarie reeducării, el (Bourceanu) a încercat s-o explice psihologic, revenind la chestiunea martorilor falşi. A afirmat(Bourceanu) că nu crede, că în urma declaraţiei va fi eliberat mai curând decât Ionitoiu, dar că vrea să-si lămurească, prin reeducare, odată pentru totdeauna situaţia politică, pentru că atunci când va fi liber să nu-şi mai poarte cu sine povara trecutului si să devină un om ca toţi ceilalţi, în societatea actuală."

    Nota: La sfârşit are observaţiile căpitanului politic: IONITOIU Cicerone făcând parte din T.U.N.T s-a dovedit a fi un element periculos regimului democrat popular. Aflându-se în procesul de reeducare, până în prezent nu a reuşit să adopte o atitudine pozitiva consecventă în acest proces, având însă serioase retineri privitoare la trecutul său subversiv. Sarcini tehnice date lui Vasile Gheorghe:"Să urmărească în continuare atitudinea lui Penescu si în mod deosebit reacţia acestuia în timpul cât va fi scos să-si refacă declaraţia". Măsuri luate. Bourceanu Vasile fiind un element pregătit din toate punctele de vedere si bucurându-se de multă încredere în rândul T.U.N.T.-istilor, va fi studiat în mod amănunţit în vederea recrutării sale ca agent. Urmează semnătura, cap. Securitate Telenche FI. data 10 Ianuarie 1964.

    După ce Bourceanu a fost chemat la o discuţie "liberă" cu d. colonel care i-a spus că nu poate nega faptul că n-a fost adversarul partidului comunist şi că P.N.T-ul n-a făcut greşeli? Acestea să le recunoască si e suficient. ...Bourceanu Vasile mi-a cerut, să-i dau o sugestie. I-am spus că fiecare are planurile lui si hotăreste ce sa facă, reamintindu-i că a fost de fată si nici lui Penescu nu i-am spus ce să scrie, dar dacă o face să se gândească la cei apropiaţi.
    Colonelul i-a dat un pachet de ţigări si i-a zis să înceapă să scrie. Problema e ce să scriu? ...mi-a zis.
    Un doctor în filozofie si drept găseşte să se descurce în marxism, i-am zis. Reeducaţii din cameră jubiIau(Vasile si Stefănescu) si-l felicitau că a găst drumul să iasă cu un ceas mai devreme. Seara încerca să-mi spună ce-a scris, să mă întrebe de unele nume...
    -Nici eu nu le ştiu, ca si tine, au trecut ani si bătaia a aşternut uitarea... Nu mă interesează ce scrii, ce mai ai de gând, de fapt urmează sfatul domnului colonel, care este ca un Heliade Rădulescu:"Scrieţi băieţi,numai scrieţi.... "
    -Îti baţi joc de mine ?!
    - În nici un caz, ei îsi bat joc de noi, o să vezi că mâine nici nu ne mai vedem pe stradă, când drumurile ni se încrucişează.

    A doua zi si-a luat o carte în buzunar că 7 ore la scris se plictisea, cu toate că găsea zilnic pachetul cu ţigări si teancul de hârtie. Îmi spunea seara că a scris 2-3 pagini si a citit 70-80 pagini. I-am răspuns:Tu crezi că-i tragi pe sfoară, ei nu citesc în fiecare seară si observă că baţi pasul pe loc? Mi-a răspuns că-si încearcă norocul, cât o merge, le fumează ţigările... După 8-9 zile a ajuns la 40 de pagini. S-a oprit. Mergea la birou, fuma si citea până intr-o zi când colonelul l-a chemat si i-a spus că nu este sincer, să nu creadă că reuşeşte să-si bată joc de ei: "Nu vrei să te rupi de trecut, să recunoşti că ai fost indus în eroare si de cine?"
    Era tare amărît si-i părea tare rău că începuse să scrie.

    Boşca Emil-Mălin pus pe gânduri

    Într-o Duminică din Ianuarie, fapt neobişnuit, Boşca Emil-Mălin a fost chemat la birou si a stat vreo două ore. Am bănuit că se interesează de boală că nu de mult venise de la spitalul Văcăreşti. La întoarcere era chiar schimbat, abătut. Nu avechef de nimic, amuţise. După ce s-a liniştit m-a chemat lângă el si mi-a zis:
    -La toate m-as fi aşteptat dar la asta niciodată. M-a întrebat colonelul ce condamnare am, de când sunt arestat, dacă am copii. I-am spus că sunt condamnat pe viată, de parcă el n-ar fi ştiut, că am executat peste 14 ani, că am 2 copii... Mă aşteptam să-mi zică de ce nu te apuci să seri ca să-ti vezi copiii?
    -De copii ştii ceva...sunt mari?
    -Unul are 20 ani, altul 21...probabil muncitori pe undeva...
    -Uite cum arată, si mi-a întins fotografiile.
    Erau drăguţi, mari, nu i-asi fi recunoscut pe stradă. Am rămas cu privirea aţintită asupra lor.
    -Unul este student la Politehnică, a continuat colonelul, ..priveşte ce note are. Mi le-a arătat si a adăugat:Este între cei mai buni.
    -Celălalt, ...este tot bine, când o să iesi afară, nici n-o să-ti vină să crezi.
    Eu amuţisem. Si s-a încheiat discuţia.
    Acum spune-mi tu ce crezi că este cel de al doilea copil, că m-a pus pe gânduri?!
    -Vezi că ţi-a găsit punctul slab domnul colonel. Ce-ar putea să fie, de n-o să-ti vină să crezi? Poate membru al partidului care azi îti întinde mâna ca să te salveze...
    -Cum vorbeşti asa, a sărit ca ars...Băiatul meu?
    Altfel ţi-ar fi spus despre ce e vorba!
    A căzut din nou pe gânduri. Peste vreo jumătate de an, fiindcă s-a eliberat fără să-si facă autoanaliza, l-a găsit pe băiat încadrat la miliţie, se pare.

    O situaţie asemănătoare a fost la Aiud si cu prinţul Alexandru Ghica, căruia după 23 ani, colonelul Crăciun, i-a citit în faţa clubului o scrisoare din partea soţiei cu vesti despre membrii familiei si fotografiile celor două fete.

    Reeducare prin intermediul familiei, sau temperarea neînfrânţilor ?!
    ***


    DESFIINŢAREA REEDUCĂRII LORZILOR DE LA JILAVA

    Cred că era sfarsit de Martie 1964. Primăvara bătea la geam, lăstunii îsi făcuseră apariţia si reparau cuiburile de sub ferestre si de pe culoare. Domnul colonel m-a chemat pentru a doua oară, după aproape o jumătate de an. Excesiv de amabil, s-a interesat de sănătate, de felul cum îmi petrec timpul si atmosfera dintre noi, în secţie.

    I-am spus că aştept să mi se facă dreptate, la care a ripostat: "Cum, tot mai persisti în ideia că eşti nevinovat? După ce ai citit documentaţia care vi se pune la dispoziţie, tot n-ai înţeles că poporul a suferit si că a fost chinuit de conducătorii politici, care astăzi recunosc: "Suntem vinovaţi".Te crezi chiar atât de nevinovat, crezi că nu ai greşit cu nimic sau nu ai mers pe o cale greşită, fiind indus în eroare de alţii?

    În primul rând, am răspuns, politica trebuie făcută de toată lumea si nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că a făcut parte dintr-un partid politic. Eventualele greşeli sunt subliniate de opinia publică, iar dezacordul faţă de guvernanţi se arată prin alegerile libere. Astăzi nu se poate vorbi de o viată publică atîta timp cât închisorile gem de oameni nevinovaţi cărora li s-au înscenat procese.

    "Uite o mare gresală pe care continui să o faci: judeci pe cei de afară fără să cunoşti ce se petrece acolo?! De ce v-am dat noi cărţi si ziare?! Să vă documentaţi, să vedeţi preocuparea regimului nostru pentru oamenii muncii, pentru stârpirea a tot ceea ce a fost rău. Muncitorii sunt stăpâni pe putere si nu o împart cu nimeni. Si de ce nu te întrebi de ce pierdem noi timpul ca să vă lămurim si să vă redăm societăţii noi? Nu observi că nu ne mai interesează pedeapsa, nu ne interesează ce ati făcut? Noi ştergem totul cu buretele, dacă cei ce au greşit dau dovadă de sinceritate. Aceasta este o faţă a umanismului comunist de care dăm dovadă. Suntem tari si nu ne mai este frică de nimeni .''

    Domnule colonel, am răspuns, de ce nu s-a dat dovadă de umanism înainte de a curge sânge? De ce nu ati vorbit de umanism înainte de a-mi distruge familia si cariera? Nu ştiu ce să vă spun despre ceilalţi. Pe mulţi i-am cunoscut afară ca oameni respectabili, bucurându-se de stima celorlalţi si mai ales având curajul să se prezinte în fata votului secret. Rămân surprins când citesc aici ceeace citesc. De ce n-au spus-o afară, în libertate si de ce o fac tocmai acum? Astăzi îmi cereţi să recunosc, cât de cât, din greşelile fată de regim în loc ca dumneavoastră să recunoaşteţi că ati făcut un abuz arestându-mă, iar după aceia, ati facut o crimă chinuindu-mă si distrugându-mi familia. Cum a fos posibil ca acum un si chiar si acum doi ani să aduceţi martori care au spus în fata instanţei că au dat declaraţii sub presiune, iar alţii ca nu m-au cunoscut niciodată? Acesta este umanitarismul pe care regimul îl afişează după ce a săvârşit răul?

    Colonelul s-a sculat în picioare si a început să facă un du-te-vino prin fata biroului, vorbind între timp: "Chiar nimic nu vrei să înţelegi din tot ce-ai citit ,din tot ce vezi? De ce nu încerci să-ţi vezi copilaşul? Crezi că eşti asa de curat? Nici un balast nu te apasă? Caută si ridică-te de unde eşti căzut!"

    Dar v-am spus-o si data trecută, că sunt curat ca un cristal. Nu am nimic să-mi reproşez fată de societate.
    " Priveşte în jurul dumitale atâţia oameni care au jucat un rol nefast în viata politica a României. Ia aminte de la ei."
    Da, îi vad!
    "Nu vrei să-i vezi, să-i înţelegi. În schimb deşi cu păcate mai multe, si-au dat seama si au răspuns la o mână întinsă. Au înţeles rolul conducător al clasei muncitoare care a fost asuprită si exploatată de liberali, de ţărănişti,de toate partidele. Acum s-au transformat, în nişte oameni folositori clasei muncitoare, folositori poporului!"

    -Dati-le drumul, dacă au reuşit să se transforme asa cum ati dorit. Nu-i mai lăsaţi să se tânguiască toată ziua, doar ziceţi că au fost sinceri.

    "Da sigur vor pleca. Si dumneata dacă te gândeşti bine poţi pleca si chiar înaintea multora de aici. Noi tinem cont de sinceritate, chiar dacă ea se manifestă mai târziu. Avem timp să aşteptam; Dar un lucreu trebuie să reţii: De aici ieşi asa cum vrem noi, sau prin crematoriu!"

    De data aceasta m-am sculat eu în picioare, şi politicos i-am spus: Vă mulţumesc domnule colonel pentru sinceritate, pentrucă mi-ati arătat cele două alternative. Nu vă ascundeti după deget. Acum am înţeles. Totul este clar. Radios că reuşise să mă convingă, m-a întrebat: " Si. acum ?"...(parcă ar fi aşteptat răspunsul că aveam să încep să scriu). Rămâne să vă fac cunoscută decizia mea. Am să mâ gândesc puţin la plan. "Foarte bine", am auzit în timp ce părăseam biroul.

    În celula toata lumea mă aştepta curioasă. Stătusem destul de mult la discuţie. Credeau că m-au lămurit ofiţerii politici. Bourceanu căuta să afle noutăţi. I-am spus că am avut o sedintă "constructivă". M-am ferit să angajez conversaţii. Eram preocupat pe planul pe care mi-l înjghebam, în amănunte pentru eventuale variante, şi mă forţam să par indiferent, răspunzând monosilabic. Auzeam în surdină pe alţii: O să înceapă si el să scrie, fiindcă altă soluţie nu există (în gând le răspundeam, da o să înceapă, dar ce o să înceapă). La plimbarea de după amiază am reuşit în fuga să-i spun lui Penescu că a sosit momentul adevărului asupra reeducării. Mi-a urat noroc si speranţa că poate va avea repercursiuni si asupra celorlalţi. M-am retras în mine si mă rugam să fiu tare să nu cedez. Văzusem multe acţiuni care eşuaseră. Acum de unul singur, încercam o manevră bazată pe surpriză. Ajunsesem la convingerea că regimul nu ne eliberează de plăcere. Fusese probabil constrâns să o facă, urmărind două scopuri înainte de eliberare:

    1. Să obţină maximum de "mărturisiri" de la deţinuţii politici sub promisiunea unei eliberări condiţionate; era aceiaşi tactică pe cară o folosiseră la Piteşti cu peste 10 ani în urmă dar prin mijloace abominabile, de data aceasta începuseră să le obţină fără o palmă, fără o înjurătură, cu regim preferenţial... Deci scopul era acelas, doar metoda era diferită.

    2. Să te facă să recunoşti că ai fost vinovat scoţând din cauză securiştii care te torturaseră si judecătorii ce înscenaseră procesele, în acest fel nemaiputând acuza că ai fost nevinovat, santajându-te cu declaraţia. Apoi să compromită oamenii atât în fata celorlalţi, cât si în fata propriei persoane pentru a nu mai putea ridica fruntea. Si îi scotea cu angajament de informatori ai securităţii. Poate era si o plată tardiva, răzbunare a comuniştilor care înaintea si în timpul celui de al doilea război mondial fuseseră făcuţi agenţi ai siguranţei.


    La aceea oră, în reeducare rămăsesem 4 persoane care nu ridicaserăm stiloul si nu muşcaseră din momeala reeducării: generalul NICOLAE DRAGOMIR, Boşca Emil-Mălin, Radu Livezeanu si cu mine.

    A doua zi dimineaţa când plutonierul a împărţit pâinea şi cafeaua nu m-am dus să le ridic. A întrebat cine nu si-a luat porţia. Din pat am răspuns că eu nu am luat. Insistind dacă nu sunt bolnav, am răspuns că nu sunt bolnav dar nu mai am nevoie, fiindcă sunt în greva foamei si-l rog să dea mâncarea domnului colonel care cunoaşte motivul.
    Nu numai plutonierul dar si ceilalţi au rămas uluiti.
    -Cum în greva foamei?!
    Probabil nu-si puteau imagina ca cineva, în condiţiile de acolo, când pe drept cuvânt se putea supravieţui, să declare greva foamei...
    Pentru că se uita nedumerit, i-am repetat plutonierului că nu mai am nevoie de această mâncare, deoarece nu tin să ies din închisoare pe căile oferite de domnul colonel si am ales calea onoarei!

    După câteva momente jenante pentru ceilalţi, au început cu sfaturile: în primul rând să mă gândesc foarte serios că această atitudine va avea repercursiuni si asupra celorlalţi care sunt gata de eliberare. Calm le-am răspuns că nu am cerut socoteală nimănui de ce a făcut si pentru ce a venit în puşcărie si că într-adevăr sunt convins de urmările asupra celorlati, dar si eu am dreptul să-mi apăr onoarea si a mea si a familiei care ca si mine suferă nevinovată.

    Vestea s-a răspândit si la celelalte celule. La numărătoarea de dimineaţă, ofiţerul de servici a luat notă că nu renunţ la grevă si cer venirea procurorului militar si că nu voi vorbi cu nimeni până la venirea lui. În jurul orei 8 a sosit ofiţerul de servici ca să mă întrebe despre motivul grevei. I-am răspuns că-l voi comunica procurorului. Imediat după aceasta a venit colonelul la birou si a chemat 4-5 deţinuţi, dintre cei mai bine reeducaţi. Care cum se întorcea era amărît si de abia spunea: domnul colonel este supărat pe noi că l-am lăsat pe "Cici" să declare greva, că noi nu am fost în stare să-l oprim din această acţiune, care va influenta negativ asupra situaţiei noastre.

    Numai Boşca Emil-Mălin le zicea satisfăcut: "Uite mă si un om care nu tine să iasă afară cu orice pret. Ce credeţi că vă aşteaptă acolo? Ati intrat în rahat, ati mâncat aici si o să continuaţi si afară!".

    Printre ultimii, colonelul l-a chemat pe Bourceanu care i-a spus că nu a stiut absolut nimic despre intenţia mea si că e convins că nu am discutat cu nimeni.

    După orele 9, plutonierul de servici m-a dus în camera şefului de secţie, unde se găsea un colonel-procuror, care s-a recomandat Aldea si a precizat că este procurorul militar al Capitalei. După ce i-am prezentat situaţia mea, înscenările proceselor, bătăile, numele anchetatorilor, martorii mincinoşi forţaţi, alţii care nu m-au cunoscut în boxă fiindcă niciodată nu stătusem de vorbă cu ei, am amintit de casarea penultimului proces si înscenarea altuia pentru a justifica arestarea, după aceia i-am prezentat situaţia din reeducare. Am accentuat de presiunile făcute ca să recunosc vina arestării, pentru a mă acuza si a justifica condamnarea abuzivă si am ajuns la ultima discuţie cu domnul colonel care mi-a spus că de acolo nu ies decât cum vrea dumnealui s-au prin crematoriu.
    Pentru aceasta am intrat în grevă ca să anunţ procuratura de injustiţiile făcute si să cer o hârtie să declar nevinovăţia si dacă mor să ştie familia si copilul că am fost nevinovat.

    După ce a ascultat cu atenţie, mi-a promis hârtie necesară ca să scriu tot ce i-am relatat si se va ocupa personal de acest caz. M-a încredinţat că nu voi avea nimic de suferit si că rezultatul se va vedea cât de curând. A adăugat că îmi voi vedea familia şi că nu poate să-mi spună mai mult deocamdată şi să fiu încrezător.

    Am încheiat subliniind: În condiţiile unei exterminări pe care domnul colonel o urmăreşte, eu nu pot acepta această situatie pentrucă, altfel, îl ajut la împlinirea metodei pe care o are. Vă rog şi doresc să fiu scos din acest loc unde se petrec lucruri ruşinoase, pentru noi, oamenii. Decât să ajung după câteva luni în crematoriu, mai bine acum. S-a ridicat si la plecare mi-a întins mâna spunându-mi să am încredere în rezolvarea situaţiei. A chemat plutonierul si i-a spus să-mi dea hârtie sa scriu cât cred de cuviinţă si câ memoriul să i se transmită lui.

    Întors în celula am remarcat surpriza celorlalti, datorata faptului ca procurorul a fost adus aşa de repede. Cam peste o jumătate de oră după plecarea procurorului, am fost dus în biroul colonelului care nu m-a întrebat nimic despre grevă, sau despre motiv... S-a sculat de la birou si a început să vorbească plimbându-se: '' Evolutia societăţii noastre ne-a demonstrat că totul este în schimbare, spre mai bine; pentru ajutorarea celor ce au îndiurat crunta exploatare, pentru a aduce un suflu nou, o morală nouă... Desigur aceste schimbări se fac cu sacrificii. Cei săraci si multi au încă de îndurat până îşi vor consolida puterea. Astăzi suntem în situaţia când putem spune că muncitorimea noastră a cucerit puterea si a deschis un drum luminos pentru popor. Toate filozofiile idealiste toate scrierile prin care se caută să se justifice superioritatea regimului burghez, s-au dovedit vorbe goale şi au fost aruncate la cos. Toate acestea pentru a nu mai constitui un ferment, trebuie acum să le aruncăm la crematoriu."

    M-am sculat si i-am spus: Ieri mi-ati subliniat că nu voi ieşi de aici decât cum vreţi dumneavoastră sau prin crematoriu. Acum vreţi să daţi o nouă interpretare celor afirmate ieri?

    "Da ai înţeles greşit! Noi pe oameni vrem să-i îndreptăm, să-i redăm societăţii. Oamenii pot fi folositori, numai, ideile trebuiesc să fie arse".

    Domnule colonel nu-şi mai are rost pledoaria dumneavoastră. Am anunţat pe domnul procuror Aldea despre motivul grevei si mi-a promis hârtie pentru după amiază. Am plecat.

    În celulă n-am mai spus ce am discutat. Între timp a sosit masa de prânz. Si în acelas timp, unul, câte unul, erau chemaţi în baraca politicilor şi după 5-10 minute reveneau. Spre sfârşit a fost chemat si Bourceanu care l-a întoarcere mi-a spus că anchetează, căpitanul Sporea Constantin. Acest căpitan a fost cel care mi-a înscenat procesul, m-a torturat în timpul anchetei si de care mă plânsesem procurorului. Mi-am dat seama că ceva intervenise. Poate o justificare. Cu ani în urmă, unui grevist nu i se da atenţie decât după 8-10 zile când era epuizat complet. Acum...o altă situaţie.

    Căpitanul Sporea m-a primit foarte amabil, întrebându-mă cum o duc, dacă sunt sănătos... Imediat am izbucnit: "Cum puteţi, domnule căpitan, să mă mai întrebaţi de sănătate, când tot timpul anchetei m-ati înjurat, lovit si mi-ati spus că o să-mi dovediţi crimele ce-le-am făcut împotriva clasei muncitoare? Dumneavoastră care ati înscenat un proces murdar, veniti acum să mă întrebaţi de sănătate? Dumneavoastră care ati fost în sala tribunalului când marartorii pe care i-aţi instruit au spus în fata instanţei ca nu recunosc declaraţiile, deoarece au fost forţaţi sa le iscălească, ...veniţi sa vedeţi daca mai trăiesc? După ce mi-ati spus ca în puşcărie îmi putrezesc oasele, acum mă întrebaţi cum de mai trăiesc?"

    Asculta acest zis căpitan ca un mieluşel. După ce i-am spus ce aveam pe suflet, m-am răcorit... El a început cu autocritica: "Bine Cici, cum puteam sa te lăsam afara, când te cunoştea atâta Iume? Cum puteai sta liber când prietenii erau arestaţi pentru motive mai mari? Vroiai sa fi considerat ca agentul nostru de ei?"

    -Văd că încercaţi să vă mai bateţi joc, putină remuscare nu aveţi. Dacă ati avut cu mine ceva, de ce mi-ati târît soţia însărcinată prin anchete si ati încercat să o faceţi martora acuzării?

    -De unde ştii?
    -Vă cunosc? Am reuşit sa aflu tot secretul d-voastră. Dar copilaşul pe care-l am si nu mă cunoaşte cu ce este vinovat să trăiască fără tată? Credeti că suferinţele fără vină a sutelor de mii ds oameni condamnaţi nevinovaţi se pot uita? Si după ce procesul a fost casat dovedindu-se înscenarea de ce nu am fost eliberat? ...Ati pus la cale o altă înscenare, ..si acum îmi cereţi recunoaşterea ca adevărate a minciunilor, pentru justificarea condamnării, în schimbul unei eliberării pe care trebuie să o faceti fiindcă gem închisorile de oamani nevinovaţi?

    Ai inteles gresit! A răspuns căpitanul Sporea. Aproape o oră si ceva a căutat să mă convingă că plecarea acasă se datoreste regimului care s-a întărit si cu siguranţă voi merge acasă într-o săptămână, o lună...două...

    Revenit de la această discuţie am fost dus în biroul şefului de secţie unde am scris memoriu pentru procuror.

    DESFIINŢAREA REEDUCĂRII

    După masa de seară am fost anunţaţi să ne facem bagajele si am fost duşi cu toţii într-o celulă pe secţia a -II-a. Toţi am intrat într-o cameră. Erau timoraţi. Le pieriseră cheful de vorbă si laudă a regimului si a domnilor ofiţeri. În timp ce eram lângă patul lui Bourceanu care avea o criză groaznică de rinichi, cu sigurantă vreo piatră, au sărit asupra mea Ion Negoitescu si Dan Cernovodeanu insultându-mă, încercând să mă bruscheze strigând că din cauza mea ei nu pot fi eliberaţi... Când câţiva s-au interpus între noi, în timp ce eu mă ridicam, au fugit la use si au început să bată si să strige ajutor. Dar fiind după stingere nu a venit nimeni. A doua zi cei doi au raportat ca să-i mute din cameră că le viata ameninţată si vor să stea de vorbă cu domnul colonel, că ei n-au nici o vină.

    La vreo 3-4 zile am fost anunţat împreună cu Bourceanu să ne facem bagajele Si am fost duşi în celula 17 de pe secţia -I-a unde erau 20 de paturi aranjate cu saltele, cearceafuri şi pături curate. A venit după câteva zile comandantul Jilavei, maiorul Constantin Stelian si politicul Horgea Gheorghe care ne-au spus că în câteva zile ne vor scoate la muncă unde eu voi fi sef de şantier iar Bourceanu se va ocupa de partea politică, cu citirea ziarului si distribuirea cărţilor. Le-am spus că niciodată nu voi fi sef în puşcărie. O să vă aducem oameni si o să conduci santierul. Am repetat "NU" si ne-a trântit usa. Am mai stat singuri câteva zile citind cărti si ziare. Într-o bună zi am auzit vânjoleală pe culoar si se deschise usa, intrand unul câte unul noii veniti. Noi eram cu paturile suprapuse lângă use. Care cum intra si ne vedea cu haine noi de puşcărie, cu părul mare si cărţi pe pat, se îndreptau spre fereastră, îndepârtându-se ca de nişte ciumaţi. Câte unul, câte unul au adus până la complectarea paturilor. Toti tineri în afară de unul Zadig, de la Peco, de vreo 50 ani, pe care l-am bănuit informator, si nu m-am înşelat.

    Bourceanu a încercat să intre în vorbă, să le explice ce este cu noi, însă erau reticenţi. Am aflat de la ei că erau adversarii muncii, fuseseră pedepsiţi, scoşi din fabrică sii acum se găseau cu noi, în necunoscut. ...A sosit comandantul cu câţiva paznici si a spus că ne scot la aer si ca să stăm mai mult putem să smulgem buruienile din nişte porumb. Eram scoşi la grădina Jilavei până la Sf.Gheorghe, când ne-a anunţat că se face un şantier pentru noi, de reparat lădite pentru sticle, în fata închisorii, cu regim alimentar mai bun, ne-a dat scrisori să anunţăm familiile pentru vorbitor si că putem primi pachete cu alimente. Am refuzat să bat vreun cui la lădite, mă ruga plutonierul să fac raportul de lucru, deasemenea am refuzat. Mergea el număra si întocmea raportul. La vreo săptămână m-am pomenit că a venit soţia cu fetita la poarta Jilavei. Noi eram la vreo sută de metri si am văzut-o pe drum. Am fost primul cu care s-a început vorbitorul, la Jilava.

    Lucrurile se precipitau. Bourceanu a fost chemat de vreo 3 ori si îl întrebau: dacă mă eliberez le voi face greutăţi afară? El le-ar fi spus că sunt un om serios care are familie si se gânseste să asigure existenta copilului. În jurul sărbătorii Sf. Ilie am fost chemat la biroul colonelului care era în picioare si i s-a adresat altui civil care sta în fotoliul lui: Uitati-l pe Cici, vorbiţi si dumneavoastră cu el că noi nu ne putem înţelege. Si acesta mi s-a adressat:

    - Ce mai faci?

    -Fac puşcărie nevinovat. Dar cine sunteţi d-voastră de vă interesaţi de soarta mea? N-a voit să-si decline numele sau calitatea. Dacă ati venit, am continuat eu, desigur îmi cunoaşteţi situaţia si puteţi să mă lămuriţi si pe mine de ce-am fost arestat, de ce mi s-a înscenat un proces cu martori falsi, de ce după casarea sentinţei nu mi s-a dat drumul...?

    Zâmbind si dând din cap ironic mi-a răspuns: - Lasă acum aceste povesti. Hai să punem lacăt la ce-a fost. Noi o facem. Fă si dumneata acelasi lucru... Poate s-au făcut unele greşeli, poate au fost unele necesităţi ale unui regim ce căuta să se consolideze si acum fiind stăpân pe situaţie vă dă drumul în noua societate. Este bine să uitaţi toate acestea si să gândiţi la ce veţi face după eliberare.

    -Care eliberare?, am intervenit eu. De peste 15 ani am fost tot mereu eliberat si iar arestat Si bătut, spunându-mi să spun eu ce-am făcut că ei ştiu tot. Cine mai poate avea încredere în acest regim care mi-a distrus cariera, familia...

    -Pot să-ti spun că peste o săptămână, poate peste câteva zile vei fi în mijlocul familiei...

    Nu mă gândesc, i-am răspuns, să mă eliberez într-un regim de nesiguranţă, pentru a reveni după câteva luni, într-o nouă înscenare...

    -Ne-am dat seama că în trecut au fost eliberati oamenii fără să li se asigure posibilitatea existentei si au fost nevoiţi să alerge după servici, să ia legătura cu alţii, să se ajute si au ajuns la închisoare... Acum va fi altfel, fiecare va avea un loc de muncă asigurat după pregătirea lui...

    -Pe mine nu mă interesează eliberarea, atâta timp cât nu mi se face dreptate, nu pot uita râul pe care mi l-ati făcut si modul cum ati procedat.

    -Domnule Cici, pune lacătul. Afară ai să vezi că situaţia soţiei s-a schimbat, pe dumneata te aşteaptă serviciul si nimeni nu vă va întreba unde ati fost si de ce? Mergi si aşteaptă cu încredere. Zilele sunt numărate până ajungi în mijlocul familiei.

    Necunoscutul s-a ridicat si mi-a întins mâna supunând:la revedere.
    ***

    ELIBERAT ÎNTR-O ŢARĂ PLINĂ DE INFORMATORI

    Pe 29 Iulie 1964 am fost strigat cu bagajul la poartă unde am găsit mai mulţi detinuti. Si unde ne aşteptau bagajele personale de la magazie. Printre ei se găseau unii care fuseseră în reeducare la lorzi, cum era Lazăr Stefănescu unul din informatorii din cameră, agent al colonelului în zisa reeducare, un mare ticălos. Când fată de cei vreo 20 care eram acolo, am spus cine este, a ieşit afară, a vorbit cu căpitanul Telenche si după vreo 30 de minute a venit o maşină mică si l-a luat din Jilava. Si-a continuat meseria si afara, aceea de informator cu angajament. Un altul, Cernovodeanu Dan a fost luat si trimis la Aiud, continuându-si pedeapsa de drept comun si pe cea de informator încâ vreo 3 ani. Se adunaseră peste o sută de persoane "îmbrăcate civil" ca vai de lume, cu haine ponosite si mucegăite de 10-15 ani, sau mai mult si se sta l-a coada pentru obţinerea "documentelor" de eliberare.

    După ce le-am primit, ne încolonau la o altă coadă sub privirea atentă a căpitanului Telenche FI.
    Am întrebat pe unul care trecuse pe acol întrebându-l ce se mai dă. Mi-a spus că se iscăleşte o declaraţie că nu vom spune pe unde am fost. Am ieşit din rând si i-am spus căpitanului: Eu nu pot iscăli această declaratie. Voi spune peste tot, pe unde am fost si ce am suferit nevinovat din cauza "colegilor" dumneavoastră. Mai bine uitativă l-a Bourceanu că-l redaţi societăţii fără tur la pantaloni. L-a întors cu spatele si când l-a văzut în ce hal este l-a dus la magazie să-l îmbrace cu o salopeta.

    Între timp a sosit un camion descoperit în care luau loc "în picioare" 20-25 oameni liberi ce erau duşi la capătul tramvaiului, în com. Jilava. M-am suit în el, bineînţeles fără să semnez declaratia, care iarăsi era o nelegiuire a securitatii si am plecat spre casa, lăsându-l pe Bourceanu în mâna politicului.

    În documentele de eliberare, afară de biletul cu numărul decretului de graţiere 411/1964, mai aveam un proces verbal semnat de maiorul Constantin Stelian în care se menţiona că mai am de executat 1.094 zile de la data 1 Mai 1964, data când de fapt trebuia sâ fiu eliberat. Mai eram în posesia unui document "Adeverintă-Caracterizare'' în care se menţiona că "Pe timpul deţinerii a avut o comportare rea, fiind pedepsit..." si că am fost folosit la munci.


    S-A PUTUT REZISTA REEDUCĂRII

    Din dosarul nr.10. 951, vol. 6, f. 550-551, găsim în raportul înaitat pe 22-04-1965 de către ministru A. Drăghici următoarea precizare: prin Decret. 411/24 Iulie 1964 au fost eliberaţi 3.244 condamnaţi dintre care 738 elemente au refuzat reeducarea si dintre ei 208 condamnaţi au declarat la eliberare că vor continua să desfăşoare activitate contra regimului. Mai merita menţionat faptul că în Zarca Aiudului se găseau 200 deţinuţi politici care erau pe "poziţii ostile" în timpul reeducării, si erau urmăiti permanent ca să "rupă" dintre ei, fără rezultat. Rămâne ca o datorie de onoare să se descopere numele acestor deţinuţi politici care si-au apărat cu demnitate calificativul de deţinut politic anticomunist.


    ŢARA ERA ÎMPÂNZITĂ DE AGENŢI

    Eliberaţi din închisori, deţinuţii politici erau aşteptaţi cu braţele deschise de agenturile creeate odată cu începerea reeducării din temniţe si care se extindeau afară si se complectau cu unii recrutaţi în timpul groaznicului sistem al înjosirii deţinuţilor. Odată cu intenţia de eliberare a deţinuţilor prin compromitere si a hotărârii de deschidere spre occident s-a trecut la extinderea reţelei de informatori în tară si de infiltrarea lor în străinătate.

    Să aruncăm o privire asupra reţelei informative de afară, în plină extindere, paralel cu pregătirile de eliberare din temniţe a condamnaţilor:

    Anul
    1960
    1961
    1963
    Agenţi
    29 515
    56 556
    78 124
    Rezidenţi
    734
    1 302
    2 607
    Case de întâlniri
    6 669
    8 185
    11 039
    Case conspirative
    52
    192
    145


    Faptul că exista o legătură între informatorii eliberaţi din temniţe si securitatea de afară o dovedeşte broşura de uz intern a MAI-ului care trasa sarcini securităţii în lupta pentru "deconspirarea si curmarea încercărilor de a se crea grupuri subversive, identificarea acestora în scopuri operative, prevenirea activităţii contrarevoluţionare desfăşurate de elementele active P.N.T-iste, P.N.L-iste si P.S.D.I.-iste precum si informarea organelor de partid în legătură cu activitatea duşmănoasă"

    În vederea realizării acestor sarcini se preconiza "folosirea agenţilor din rândurile foştilor deţinuţi P.N.T-isti, P.N.L-isti si P.S.D.I.-isti" iar dacă nu existau asemenea posibilitati, se da indicaţie "să se recruteze agenţi din rândul foştilor membri ai acestor partide liberaţi din deţentie(adică dintre cei trecuţi prin reeducări). Eliberarea deţinuţilor din închisori s-a făcut pe loturi si la intervalele cerute de securitate pentru a se putea organiza preluarea si supravegherea în continuare a reeducaţilor si integrarea lor în societate. După cum am văzut mai sus s-a creeat o agentură din ce în ce mai numeroasă pentru supravegherea celor eliberaţi. Securitatea, în multe cazuri s-a văzut nevoită să constate că angajamentele luate în detenţie nu mai erau respectate ca implicare în activitatea informativă si au căutat să-i constrângă, prin santaje sau să-i compromită pe semnatari. Prin şantaj sau persecutare la servici, au urmărit recrutarea altora dintre cei eliberaţi. Nu a fost deţinut politic eliberat care să nu fi fost chemat la securitate, sau dacă nu se duceau, venea securitatea acasă la ei si le cere pe fată "o mână de ajutor". Pe unii i-a angajat chiar contra cost.

    Pentru supravegherea teritorială, în toate sectoarele de activitate aveau întâietate informaţiile venite din străinătate prin turişti si personal al unor unităţii ce făceau investitii, cât si legăturile dintre cetăţenii români si cei străini, sau membrii fostelor partide politice. În această "muncă" au fost antrenaţi foşti membrii, de partid si ofiţeri ai armatei.


    SERVICIUL "K" organizatorul reţelei de informatori pe tară

    Prin Ordinul MAI nr.87 din 23 Oct.1962 s-a instituit Serviciul "K" având ca sef pe colonelul Petruc Mihai. Structura avea birouri "K" în toate regiunile Ţării, birourile "K" recrutau agenţi în toate sectoarele vieţii de pe teritoriul unde erau instalate. În penitenciare serviciul "K" se ocupa de reeducare, prin transformarea deţinuţilor în agenţi încă din timpul executării pedepselor. Detinutii la eliberare erau "predati" securitătii, unde îsi fixau domiciliu, si de unde puteau fi trimişi în alte regiuni pentru a "sonda" pe cunoscuţii lor în interesul securităţii. Era un păinjenis diabolic, agenţii puteau fi trimişi în orice regiune unde aveau nevoie să depisteze "contrarevoluţionari", li se dădeau bilete CFR, bani de drum si eventual legături locale la care să apeleze în caz de încurcături...

    Pentru ilustrarea unor astfel de ofiţeri care făceau politie politică atentând la moralitatea cetăţenilor pentru a-i transforma în agenţi, delatori ai celor în mijlocul cărora trăiau si munceau, voi sublinia câteva regiuni si nume:

    Regiunea Bucureşti:

    Adomnitei Dumitru căpitan (se ocupa de închisoarea Văcăreşti);
    Telenche Florea si Horjea Gheorghe căpitani (se ocupau de Jilava);
    Popa Gheorghe, căp (se ocupa de deţinuţii care lucrau la ferma Peris).
    Mai lucrau pe raza regiunii următorii depistaţi: Boroş Liviu (lt. maj ); Dănescu Marin (locot.); Drăgulin Gheorghe (căp.); Kiss Iuliu ( căp.);
    Nicolae Vasile (căp.); Răbăcel Ion (lt.maj); Roateş Ion (căpitan); Popa Gheorghe (căp.); Vasiliu Aristide (căp); VIŞAN Nicolae (maior) şeful regiunii "K"...si mulţi alţii...
    Regiunea Dobrogea;

    Datoriră numărului mare de lagăre de muncă forţată avea si numărul cel mai mare de încadraţi în birourile "K".
    Ivaşcu Ion, căpitan era şeful serviciului K din regiune care se plângea că are, 33 de agenţi la 2900 deţinuţi politici pe care-i supraveghea în reeducare. Pe lângă aceştia reuşise să-si formeze 243 agenţi detinuti de drept comun şi 153 agenţi din cadrele coloniilor de muncă. Avea ajutor pe maiorul Ene Constantin care nu-i dădea rezultatele aşteptate si i-a cerut schimbarea. Mai erau căpitanii Mutiu Ilie, Mocanu Gheorghe, Bărbuş Gheorghe si mulţi alţii pentru ca se supraveghe Padina, Poarta Albă, Pariprava si Peninsula.

    Regiunea Cluj;

    Pop Alexandru căpitan, sef de birou "K ", desemnat sa se ocupe de închisoarea Gherla pentru demascarea activităţii deţinutilor politici care avuseseră functii de răspundere în trecut, i s-au adus observaţii că nu s-a folosit "judicios de agentura existentă în închisoare". Dispoziţiile MAI-ului erau ca să se încadreze fiecare cameră sau celula cu agenţi, ca discuţiile cu aceştia să aibă loc cel puţin odată pe lună si să fie eliberati sub "legende" bazate pe un obiectiv verosimil, pentru a nu fi desconspirati...

    Regiunea Braşov:

    Cseinczok Mihai
    , căpitan, şeful birou "K", ...avea sarcina în special să urmărească elementele legionare si să trimită rapoarte periodice.

    Regiunea Ploieşti;

    Matei Aurel, lt.major, şeful birou "K".

    Regiunea Mureş;

    Csergo Ion căpitan, sef birou "K" ...

    Într-un raport al colonelului Patruc Mihai, şeful Serviciului "K" , preciza că era satisfăcut de rezultatele obtinute în anul de reeducare 1962-1963 la penitenciarele Botoşani si Jilava, unde după conferinţe si filme, unii deţinuţi "contrarevolutionari", din proprie iniţiativă cer cuvântul si-si manifesta deschis admiraţia fata de regimul nostru si realizările lui, iau poziţie critica fata de gruparea politica din care au făcut parte si dezaproba acţiunile duşmănoase întreprinse de ei. S-a reuşit ca unii care au deţinut funcţii în vechile partide "istorice" să părăsească poziţiile reacţionare, să ia atitudine, să se desolidarizeze de vechile concepţii politice si să se încadreze necondiţionat în noua orânduire de stat. Unii dintre acestia au fost recrutati ca agenti, fiind gratiati de restul pedepsei si pusi in libertate. Unde au fost puşi în libertate? În plasa de informatori creeată peste tot, în tară.

    Aruncând o privire asupra sistemului de informatori creeat în regiunea Iaşi încă din 1962 pentru a primii pe cei eliberaţi din temniţe, ne dăm seama în ce lume veneau după 10-15 ani de detenţie.

    Colonelul Zodian Gheorghe şeful Direcţiei Regionale Iaşi, în luna Aprilie 1964 se mândreşte cu munca informativă reuşind să mărească numărul agenţilor la 3.772 , si al rezidenţilor la 111, ţinând sub observaţie satele cele mai îndepăratate, aglomeraţiile orăşeneşti precum si pe străinii veniţi la lucru. Evidenţiază că posturile de miliţie tin legătura cu 1406 agenţi iar printre cei mai întreprinzători se numără: plut. Haliga I., din com. Hălăucesti-Paşcani; plut. Gavrilită I., din com. Pogana-BârIad; plut. Moracu Ion, din com. Bivolari-Iasi; plut. Sandu, de la pustul miliţie T.F.Vaslui; plut. Tudose Ion din com. Cretesti-Huşi...

    Munca "operativă" a direcţiei consta si în sectorul informativ prin: urmărirea elementelor duşmănoase; descoperirea si lichidarea acţiunilor capitaliste criminale ale serviciilor străine; terminarea operaţiunii de reconstituire a schemelor fostelor partide burgheze si organizaţii fasciste... Pentru complectarea retelei ce trebuia să ia în primire pe deţinuţii eliberaţi, printre cei desemnaţi mentionăm o parte dintre ei:

    Maiorul Aldeailie M, se ocupa cu străinii veniţi în regiune; cap, Albu Alecsandru supraveghea raionul Iaşi; cap. Andronache Ovidiu sef. birou cu problema legionara; căp. Armaşu Gheorghe se ocupa de raionul Negreşti; Locotenentul Bălan se ocupa de raion Vaslui; lt. major Bălăceanu Dumitru se ocupa de problema legionară în cadrul Serviciului -III- la Iaşi; lt. maj. Bostan Dumitru se ocupa cu strângerea informaţilor si urmărirea în raion Negreşti cu Armasu Gheorghe, si căpitanul Buda Ion care era seful raionului Negreşti; Ceucă Gheorghe, căpitan, se ocupa pe linie legionară; Chelaru V., lt .major,îsi desfăşura activitatea în raionul Husi( unde va ajuta pe Pinciuc Gh si Olteanu M). lt.maj. Ciocan Teodor la Serv. -III-; cap. Ciobanu Florin; lt. Cortez M., cu problema, legionară la raionul Bârlad; Costas Ion Lt.Major; It. maj. Crăciun Marin; lt. maj. Croitoru I., din raionul Vaslui...; Loc. Forst Constantin în legătură cu partidele istorice...; Gascu P., lt.major la secţia -II-a Iaşi; locot. Galan Gheorghe; lt.maj. Guizler Gheorghe; cap. Hudici Ion; cap. Ionescu Gheorghe la Vaslui, împreună cu Liţeanu M. si Loghin Emil...; lt.maj. Lupu Nicolae la Serv. -III- Iaşi; Maior Mantu Gheorghe la Bârlad, căpitan Mânecaru Vasile; Morcov Gh (Bârlad); Lt.Maj. Moise de la Iaşi a angajat informator un pastor prin care a destrămat comunitatea adventistă..; Pojar Dumitru din raionul Bârlad; Cap. Nica Petre din Serv.-III- Iaşi; cap. Rotaru C. împreună cu lt. Sava V., la raionul Hârlâu ; Semion Gheorghe, lt.major; căp. Svichiu Dumitru serv. -III-; Cap. Olteanu Marin la raionul Huşi, cu Pinciuc Gheorghe în acelasi raion; Cap. Popescu Constantin se ocupa cu străinii, iar căp. Popovici Gheorghe era şeful grupei de manifeste si tipărituri clandestine; Serban Petrache sef birou 4; Lt.maj. Talpău Vasile, Todirâu Ion, Tască Marin, Onu Constantin, Vlad, Plumbu Toma si mulţi alţii "munceau" pentru a acoperii informativ regiunea.

    Trebuie săţinem seama că fiecare avea între 10-15 informatori si trebuiau sa se întâlnească cu ei de două ori pe lună. Acţiunea se desfăşura pe tot cuprinsul tării si era greu să le scape deţinuţii eliberaţi, mai ales că multi dintre securisti veneau la poarta închisorilor în 1964 pentru a-i prelua. Unii dintre detinuti după "eliberare" scăpau vigilenţii securităţii, dar aceasta nu se lăsa si începea căutarea cu asiduitate.

    Un exemplu concludent: Numitul Ionitoiu Cicerone eliberat pe 29-07-1964 le-a scăpat de sub supraveghere si au început căutarea. Regionala Banat primind înstiintarea comunică pe 24-04-1965 prin adresa nr.308 semnată de col. Steskaia Viliam raionului Moldova Nouă: "Luaţi măsuri urgente de identificare a numitului Ionitoiu Cicerone, născut..., domiciliat în Bucureşti.... în cazul în care se identifică în raza Dvs. veţi lua măsuri de încadrarea lui informativă la locul de muncă pentru a stabili comportarea si atitudinea sa fată de muncă, dacă are manifestări sau ieşiri cu caracter duşmănos, fată de cine si cu cine întreţine legături si natura acestora, respectiv orice alte date ce prezintă interes pentru organele... Întrucât cel în cauză este în atenţia Direcţiei a-IlI-a Bucureşti, veţi lua măsuri ca materialele informative pe care le veţi administra asupra sa să ne fie trimise în copie din 30 în 30 de zile pentru a fi înaintate la minister".

    Se atrage atenţia să se lucreze cu grija fiind ordinul Directiei din Minister. Si de câte ori dispărea, fiindcă "obiectivul" dispărea foarte des în fel de fel de şantiere din tară, -ministerul intra în alertă. În dosarul personal au fost depistaţi peste 25 de informatori care-i încadrau activitatea, bineînţeles unii "prieteni" care-i vizitau domiciliu pentru a se interesa de "sănătatea" lui. Deci într-o astfel de societate fuseseră predaţi foştii deţinuţi. Nu mai este de mirare că întreaga tară devenise o închisoare, "păzită prin noi înşine".

    Grija Ministerului Afacerilor Interne se manifesta si fată de cetăţenii care pleacă în străinătate si este manifestată prin "Referatul" lui Drăghici, din data de 8 Ianuarie 1964, cu rezoluţia -strict secret- (deci înainte de ultimile eliberari din temniţe) si în care se spune printre altele: "...cetăţenii români ajunşi în străinătate să fie luaţi în evidentele oficiilor noastre diplomatice din aceste ţări, pentru a se tine o permanentă legătură cu ei; această legătură creează avantajul oficiilor noastre diplomatice să organizeze pe aceşti români în colonii, pentru a-i putea avea sub influenta politică a statului nostru prin diferite activităţi culturale, informarea acestora continuă despre realizările din RPR, difuzarea de ziare, reviste etc; oficiile noastre diplomatice, prin contactul pe care-l vor avea cu cetăţenii români din aceste colonii, vor putea cunoaşte mai bine situaţia politică si economică din tarile respective..." semnează Drăghici Alex.

    Se observă "grija" statului comunist pentru "om" ori unde s-ar afla.
    ***

    Paralel cu perioada reeducării deţinuţilor politici, după câte am văzut se făcea si infiltrarea cu agenţi a occidentului, dar si cenzurarea corespondentei atât la intrare cât si la ieşirea din tară. Cenzura se făcea de serviciul "F" condus de col. Panaitescu care în Iunie 1964 era criticat că timpul de reţinere al corespondentei de 78 de ore a dus la deconspirarea sistemului si la plata unor amenzi în valută, si dezlipirea s-a făcut în multe cazuri lăsând urme si producând scandaluri. Colonelul Panaitescu acuzat se apăra că nu au găsit metode de dezlipirea al unor scrisori deşi se lucrează cu 3 ingineri: "Scrisorile lipite cu cauciuc nu le putem dezlipi. Sunt unele care le supunem la căldură uscată si se întăreşte lipiciul mai tare, iar altele se întăresc la aburi. Acestea sunt din India, Japonia, R.F.G., pe care suntem nevoiţi să le deschidem, însă se deteriorează..."

    Se poate observa că se luaseră măsuri în 1964 ca întreaga tată să fie în sârmă ghimpată, o închisoare în care se putea numai privi Cerul, că de celelalte avea grijA securitatea...
    ***

    EPILOGUL MARII REPRESIUNI

    Luându-ne numai după datele găsite în 1965 la înlăturarea lui Alexandru Drăghici de la Ministerul de Interne, găsim că în cartoteca evidentei generale a orgnelor securităţii figurau în 1965 circa 7.000.000 (şapte milioane) de cetăţeni socotiti bolnavi "politic" fie prin antecedente, fie prin rude colaterale, sau legături cu occidentul (de familie, de studii, foşti funcţionari ai unor societăţi, foşti excursionisti pe vremuri...), toti constituind o problemă de care trebuia să se ocupe securitatea. Cu alte cuvinte, securitatea îsi inventa duşmani ca să-si justifice existenta si mai ales continuitate. Această cifră de 7 000.000 reprezenta mai mult de 1/3 din populaţia ţârii la acea dată şi dacă excludem copii însemna că 50% din populaţia tării trebuia supravegheată; dintr-o familie ori soţul, ori soţia aveau proble cu securitatea.

    Personalul recrutat ca informatori se ridica la 500.000 în afară de personaIul miliţiei care avea si ea câteva sute de mii de informatori. Cu toată înlocuirea lui Drăghici, regimul nu s-a lipsit de informatori. Numărul a crescut peste tot în tară. Ca o curiozitate, după 22 Dec.1989 la Sibiu un securist a vândut cele 3 repertoare cu informatori, în total 15.000, numai în oraş.

    Aceasta a fost societatea multilateral"desvoltată.

    Astăzi ne întrebăm cu durere de ce suntem în această situaţie dezastroasă, în care nu mai există morală, corectitudine si tot ce ar fi un atribut al demnitatii umane. Constatăm că este urmarea directă a celor ce se mai agaţă încă de necuvenite, situaţii, care nu-si dau seama că viata socială nu poate progresa pe calea injustiţiei si imoralei.

    Ce s-ar putea face?
    Primenirea vieţii politice.
    Semnalul l-a dat de două ori Timişoara.
    Prezenta foştilor activişti ai sistemului schizofrenic marxist si a foştilor ofiţeri de securitate ce au servit regimul represiv si continuă să împiedice vindecarea rănilor pe care le-au cauzat, ne îndeamnă să gândim mereu la punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara.
    Să ne amintim de chemarea străbună; DEŞTEAPTĂ-TE,
    ROMÂNE.


    Paris, 2013,
    Cicerone IONIŢOIU

    ***
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Reeducarea - Procesul comunismului ( cap-VIII-)
    By Rex Histrianorum in forum Procesul comunismului si tranzitiei
    Replies: 0
    Last Post: 12-12-10, 05:20 PM
  2. Presa, ultima frontiera . ( 1 )
    By Sergiu Simion in forum Situaţia României: criza identitară, politică, socială, sistemică
    Replies: 1
    Last Post: 11-10-10, 09:55 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •