Results 1 to 1 of 1

Thread: Privatizarea. De ce? Cum? Pentru cine? Ce este privatizarea?

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Constantin Cojocaru's Avatar
    Join Date
    May 2010
    Location
    Romānia
    Posts
    287
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    656

    Question Privatizarea. De ce? Cum? Pentru cine? Ce este privatizarea?

    Dicţionarul limbii romāne contemporane, elaborat de domnul Vasile Breban şi publicat. īn 1980, de către Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, ne pricizeaza ca prin cuvīntul privat trebuie să īnţelegem acelaşi lucru ca şi prin cuvintele particular şi individual. Acelaşi Dicţionar ne spune că, conceptul de proprietate defineşte forma „de īnsuşire a bunurilor materiale de către Oameni şi este cunoscută īn „două tipuri fundamentale : proprietatea obştească (socială) şi proprietatea privată (sublinierile īmi aparţin). Trebuie să spun că deşi domnul Breban nu este economist, definiţia dată de domnia sa cuvintului de proprietate este mult mai bună, adică mai completă şi mai exactă decīt toate definiţiile de care au avut parte studenţii facultăţilor de ştiinţe economice ale ţării īn toată perioada clicocraţiei (clic㠗 grup restrīns de persoane ale căror interese sīnt diferite de ale majorităţii īnconjurătoare ; cratos =putere) comuniste. Prioritatea este deci o relaţie, o legătură īntre om şi bunurile materiale. De conceptul de om nu-i nevoie să ne ocupăm aici ; īl lăsăm pe fit care cititor sa-i acorde īnţelesul ce doreşte.

    Bunurile materiale pot fi naturale (apele, pāmīntul — nearat. nelucrat niciodată şi īn nici un fel — etc.) sau create de către om, prin muncă. Bunurile materiale create de către om sīnt fie consumate de către acesta, dintr o dată (alimentele) sau de-a lungul unei perioade de timp (casa de locuit) — fie acumulate, şi investite, adică utilizate pentru producţia altor bunuri materiale, care la rīndul lor sīnt fie consumate, fie investite ş.a.m.d. Bunurile materiale — naturale sunt create — investite — adică utilizate pentru producţia altor bunuri materiale — mai sīnt cunoscute şi sub denumirea de capital.

    Juriştii dau o definiţie mai detaliată conceptului de proprietate. Din punctul lor de vedere, proprietatea este un drept asupra bunurilor materiale, drept care are mai multe componente : posesie, folosinţă, dispoziţie şi uzufruct. Cu alte cuvinte, proprietarul este cel ce se află īn posesia bunului material īn cauză. īl foloseşte după cum găseşte do cuviinţă, īl īnstrăinează īn deplină libertate şi īşi īnsuşeşte fructele (beneficiul) folosirii lui. Orice limitare a unora dintre aceste componente īnseamnă ştirbirea dreptului de proprietate.

    Unele componente ale dreptului de proprietate pot fi delegate, adică īncredinţate, temporar şi condiţionat, date spre exercitarea altor persoane. De regulă sint īncredinţate drepturile de posesiune şi de folosinţă. De exemplu, proprietarul unui tractor īl īnchiriază altei persoane, pentru o anumită perioadă de timp şi cu anumite condiţionări īn ceea ce priveşte folosirea acestuia. Pe timpul īnchirierii, tractorul este īn posesia şi īn folosinţa celui ce a luat īn chirie, proprietarul rămīnīnd, īn continuare, cel ce a dat cu chirie. Prin īnchiriere nu a apărut un nou proprietar, nu a apărut o nouă formă de proprietate. De asemenea, atunci cīnd acţionarii unei corporaţii (societăţi pe acţiuni) īncredinţează averea lor spre gestionare unor administratori (consiliul de administraţie, ei, acţionarii rāmīn, īn continuare proprietari individuali, asupra averii respective, ei păstrīndu-şi dreptul de dispoziţie asupra averii īn cauză, exprimat īn aceea că pot īnstrăina liber (prin vīnzare sau altfel) acţiunile, ca şi dreptul de a-şi īnsuşi fructele utilizării economice a averii lor, adică beneficiul, profitul corporaţiei. Prin crearea corporaţiei nu a apărut o nouă formă de proprietate : proprietatea a rămas individuală : s-a schimbat numai forma de organizare economică a acestei proprietăţi individuale.

    Proprietatea socială, obştească, comună, colectivă, constituie miezul marii excrocherii marxiste prin care milioane de oameni au fost privaţi de dreptul de proprietate asupra celei mai mari părţi a rezultatelor muncii lor. Ea s-a concretizat īn aşa-zisa proprietate de stat şi proprietate cooperatistă, īn realitate ea a fost o proprietate de clică, o proprietate a unui grup restrīns de persoane constituite, īntr-o formă sau alta, īn conducerea partidelor comuniste.
    Clicile comuniste şi-au īnceput existenţa de proprietari prin expropierea populaţiilor ţărilor īn care au acaparat puterea politică, īntr-o formă sau alta, de regulă cu ajutorul clicilor — de acelaşi fel — din afară. Această expropriere — efectuată prin naţionalizări şi cooperativizări — a fost continuată prin interzicerea dreptului de proprietate individuală asupra capitalului, asupra mijloacelor de producţie create şi utilizate īn societate. Individului i s-a lăsat numai dreptul de proprietate asupra acelei părţi a rezultatelor muncii sale destinate consumului; īn Romānia aceasta a fost cunoscută sub denumirea de proprietate personală.
    Clica comunistă şi-a construit forme specifice de organizare economică a proprietăţii sale asupra capitalului : īntreprinderi, centrale, ministere ; cooperative, uniuni teritoriale, de ramură, naţionale. Prin intermediul acestor structuri organizatorice, īn continu㠄schimbare şi perfecţionare" clicile şi-au asigurat īn permanenţă exercitarea dreptului lor de proprietate-posesie, folosinţă, dispoziţie şi uzufruct — asupra īntregului capital utilizat īn economiile naţionale pe care le-au acaparat.

    Pe līngă structuri organizatorice, au fost constituite şi mecanisme economice specifice proprietăţii de clică, mecanisme menite a menţine şi dezvolta acest tip de proprietate, de clică : mecanismul preţurilor, impozitelor şi taxelor, acumulărilor şi investiţiilor etc.
    Acestea au fost construite de aşa natur㠗 şi ele īn continu㠄schimbare şi perfecţionare" — īncīt īn proprietatea individuală să intre strictul necesar consumului, menţinerii forţei de muncă īn stare de funcţionare, restul intrīnd īn proprietatea clicii, din care o parte a fost consumat parazitar de către clică, inclusiv sub forma transferurilor, fără echivalent, de avuţie īn afară, īn străinătate, pentru „cumpărarea" dominaţiei interne, o altă parte fiind acumulată sub formă de capital, de aparat productiv : uzine, fabrici, combinate, drumuri,poduri, canale, căi ferate, maşini, utilaje, echipamente, etc.

    Evident, ceea ce s-a consumat parazitar este bun consumat, ceea ce s-a transferat īn afară este bun transferaat. Cu acestea nu mai este nimic de făcut, īn afară de eventuale văicăreli şi procese. Ceea ce ne interesează este capitalul acumulat care, īn cazul Romāniei, lăsat de Ceauşescu „curat", adică fără nici o obligaţie externă, este considerabil.

    Nu numai ca valoare, ca volum. La o analiză mai atentă vom observa că nivelul tehnic al capitalului productiv acumulat īn Romānia este comparabil cu cel al oricărei ţări dezvoltate din punct de vedere economic. La aceasta mai trebuie adăugat şi nivelul de calificare al forţei de muncă, care, īn Romānia, este considerabil mai ridicat decīt cel din multe ţări dezvoltate din punct de vedere economic.

    La baza prăbuşirii sistemului social-economic clicocratic (comunist) stau două cauze :

    1 — milioanele de minţiţi, excrocaţi şi traşi pe sfoară au īnţeles minciuna, excrocheria şi tragerea pe sfoară pe care le-au servit-o Marx şi urmaşii săi;

    2 — sistemul economic clicocratic comunist s-a dovedit falimentar, a adus milioaone de oameni la starea de sărăcie cunoscută.

    Sărăcia la care a fost şi este supusă populaţia de către clicocraţiile comuniste nu se datoreşte numai continuei exproprieri a individului de o parte a rezultatelor muncii sale, prin preluarea acestora īn proprietatea clicii, ci şi faptului că totalul bunurilor produse (consum + capital) īn societăţile clicocratice comuniste este mult mai mic decīt cel realizat īn societăţile democratice (demos = popor ; cratos = putere), productivitatea muncii lor este mult mai scăzută, chiar īn aceleaşi condiţii de dotare tehnică şi de calificare profesională.

    Factorul de diferenţiere īl constituie cointeresarea forţei de munc㠗 fie că este vorba de simplul lucrător sau de manager, director general. Mai devreme sau mai tīrziu, forţa de munc㠄află" că, indiferent cum munceşte, din totalul rezultatelor muncii sale, va primi numai strictul necesar pentru consum, pentru păstrarea calităţii sale de forţă de muncă, mai calificată, sau mai puţin calificată, restul intrīnd īn proprietatea clicii.

    De aici „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim". De aici o uriaşă risipă de timp şi de resurse materiale şi tot de aici şi furtul generalizat din proprietatea clicii, care de fapt, din motive demagogice este prezentată drept „a īntregului popor".

    Proprietatea de clică asupra capitalului este deci cauza fundamentală a tuturor relelor aduse pe capul a sute de milioane de oameni de către clicocraţiile marxiste.

    Această formă de proprietate asupra capitalului trebuie extermi*nată şi īnlocuită cu forma de proprietate naturală, firească, aceea individuală, privată.

    Nu trebuie să confundăm dreptul de proprietate al clicilor comuniste asupra capitalului cu dreptul de proprietate pe care īl are orice stat democratic asupra unei părţi din bunurile materiale create īn societate, bunuri care sīnt destinate consumului necesar funcţionării organelor de stat : terenurile, clădirile, echipamentele etc, necesare Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului, prefecturilor, primăriilor, armatei, poliţiei, procuraturii, trbunalelor, şcolilor, etc, etc. Aceste bunuri nu sīnt capital, ele nu sīnt investiţii, nu sīnt utilizate īn activităţi economice, ci sīnt consumate pentru realizarea unor servicii generale, comune īntregii populaţii.

    In societăţile democratice, aceste bunuri intră īn proprietatea statului prin cedarea lor īn mod gratuit, de către populaţie, printr-un sistem de impozite şi taxe impus prin lege, adică prin voinţa poporului.

    Statul democratic instaurat īn Romānia de către Revoluţia din Decembrie are, pe līngă altele, şi dificila sarcină a transformării proprietăţii de clic㠗 aşa-zisa proprietate obştească, de stat şi cooperatist㠗 asupra capitalului utilizat īn economia naţională īn proprietate privată, īntr-o formă sau alta, īntr-o perioadă mai lungă sau mai scurtă, īntregul capital utilizat īn economia romānească trebuie să ajungă īn proprietatea privată.
    Este datoria acestui stat democratic, īn speţă, a componentei sale executive, a Guvernului, să preia īn gestiune temporară capitalul economiei naţionale, să-i asigure integritatea şi să găsească modalitatea prin care el să intre integral īn proprietatea privată, individuală a populaţiei ţării. Acest capital nu poate fi īn nici un fel īnstrăinat, transnferat, fără echivalent, īntr-o altă proprietate, īnainte ca el să intre īn proprietatea privată a cetăţenilor Romāniei, īntr-o formă care să se bucure de consimţămīntul expres al alcestora, al poporului romān.
    Această transferare a capitalului din aşa-zisa proprietate de stat şi cooperatistă īn proprietate privată, care nu poate fi decīt gratuită, adică efectuată sub forma unei īmproprietăriri, constituie una din cele două componente ale procesului de privatizare : cealaltă componentă constă īn liberalizarea constituirii de capital privat, particular, astfel spus, recunoaşterea dreptului particularilor de a acumula o parte din rezultatele muncii lor sub formă de capital, de a le investi īn activitatea economică şi a se bucura īn deplină libertate de fructele acestei utilizări, de profit.

    Īn legătură cu această a doua cale de privatizare, de formare şi utilizare a capitalului privat īn economie, o problemă deosebită o ridică existenţa la populaţie, īn momentul răsturnării de la putere a clicilor comuniste, a unui important volum de bani, ţinuţi fie la ciorap, fie la CEC, īn cea mai mare parte de provenienţă ilicită, necinstită, proveniţi din furt din aşa-zisa proprietate de stat şi cooperatistă, deţinătorii acestor bani sīnt fie foşti nomenclaturişti, membri ai clicilor comuniste, fie vechili, administratori ai proprietăţii clicilor.

    Pīnă la Revoluţie, aceşti bani nu puteau fi utilizaţi decīt pentru cumpărarea de bunuri de consum, adică pentru transferul bunurilor de consum īn proprietate personală, fie tot din proprietate personală, fie din aceea de stat sau cooperatistă. Efectul acestui transfer era un nivel de trai mai ridicat pentru deţinătorii banilor, evident parazitar.

    Prin liberalizarea formării de capital privat, de īntreprinderi particulare, o parte din aceşti bani murdari acumulaţi de către privilegiaţii vechiului regim pot fi transformaţi, automat, īn capital real particular, capitalul real trecīnd din proprietatea „īntregului popor" īn proprietatea particulară a privilegiaţilor, īn detrimentul marii majorităţi a populaţiei — muncitori, ţărani, intelectuali — care nu au īn proprietate personală decīt banii necesari cumpărării bunurilor de consum strict necesare traiului de azi pe mīine.

    Trebuie observat că drept urmare a unor grave greşeli de politică economică săvīrşite de organele de stat īn perioada de timp scursă de la Revoluţie, īn Romānia cantitatea de bani nedatoraţi muncii creatoare de produse şi servicii, īn mīinile populaţiei, a crescut. Mecanismul formării acestui nou contingent de capital bănesc ilicit este foarte simplu.

    Guvernul provizoriu, a „aruncat" pe piaţă o mare cantitate de bani pentru a plăti salarii şi pensii mult mărite īn condiţiile diminuării catastrofale a productivităţii muncii, a cantităţii de produse şi servicii disponibile pe piaţă ;

    -īn acelaşi timp, Guvernul provizoriu a „liberalizat" libera iniţiativă, adică a dat voie să se īnfiinţeze īntreprinderi particulare, abilitate să vīndă produse la preţuri libere, determinate do cerere, cerere foarte ridicată, ca urmare a greşelii nr. 1, aceea de a se arunca bani pe piaţă fără acoperire īn mărfuri ;

    -aceasta īn condiţiile menţinerii īn economie a īntreprinderilor de stat, abilitate să-şi vīndă produsele la preţuri fixe, stabilite, legal, de către fostul regim, dar nu īn funcţie de cerere, ci īn funcţie de cu totul alte scopuri pe care le-a urmărit, la momentul respectiv, acel regim ;

    -s-a creat astfel un decalaj uriaş īntre preţurile de vīnzare de la stat către īntreprinzători particulari, preţuri fixe, legitime şi preţurile de vīnzare către populaţie, preţuri libere, la fel de legitime ; īn aceste condiţii, īntreprinzătorii particulari s-au năpustit, cum era şi firesc, natural, nu spre sectoarele producătoare de bunuri, ci īn sfera comerţului, aceea care are ca obiect schimbarea mărfurilor pe bani; deci, īn sfera comerţului, se cumpără mrfa de la stat, la preţul de 5.000.000 lei şi se vinde către populaţie cu 25.000.000 lei.

    Toate costurile necesare pentru preluarea mărfii de către particular de la stat, transportul şi transferul ei către populaţie, inclusiv salariul ..normal" al īntreprinzătorilor, se ridică la 5.000.000 lei, īn aşa fel īncīt particularul, la īncheierea ciclului a rămas cu 20.000.000 din care cu 5.000.000 poate reīncepe „ciclul", 15.000.000 reprezentīnd profitul, capital bănesc murdar, murdărie datorată nu „poftei de īnavuţire" a īntreprinzătorului, ci mecanismul legislativ economic pus īn funcţiune de către guvern.

    Degeaba a intervenit ulterior guvernul cu legislaţie antispeculă : sistemul economic instituit există, funcţionează şi efectele lui nu pot fi contracarate prin inspectori, controlori, gardieni. Experienţa altora este bogată īn astfel de īncercări nereuşite īn eşecuri. Este cunoscută experienţa Statelor Unite, din anii '20 ai acestui secol cu faimoasa legislaţie pentru interzicerea consumului de alcool, care, aşa cum era de aşteptat, n-a dat roade, instrumente legislativ-gardieneşti, fiind īnlocuite, īn cele din urmă, cu succes, de către cele economice, adică taxe şi impozite adecvate.

    Cu sau fără legislaţie antispeculă, atīta timp cīt vor convieţui un sector de stat, pe cīt de atotputernic şi ineficient, pe atīt de corupt, pe de o parte, şi un sector particular insuficient dezvoltat pentru a asigura o reală concurenţă şi suficiente bunuri şi servicii pe piaţă, mecanismul deschis mai sus, de acumulare de capital bănesc nemuncit, īn mīinile unei părţi minoritare a īntreprinzătorilor particulari, va continua.

    Revenind la exemplul nostru cifric, cele 15 milioane lei rămase īn mīna īntreprinzătorilor vor putea şi vor fi folosite pentru cumpărarea de capital real, hoteluri, restaurante, maşini, etc. — din proprietatea statului, a īntregului popor, īn proprietatea particulară. Cele 15 milioane lei, capital bănesc, vor fi utilizate de către guvern drept subvenţii pentru acoperirea pierderilor īntr-una sau alta dintre miile de īntreprinderi din proprietatea sa, a īntregului popor.
    In urma unor astfel de tranzacţii, capitalul său, al statului, al īntregului popor, care iniţial a fost de 115 milioane, va rămīne de 100 de milioane şi tot aşa, cīte un pic, pic, pic pīnă n-o mai fi nimic... īn proprietatea „īntregului popor romān", totul trecīnd īn proprietatea particularilor, autohtoni şi străini. De la cine primesc aceşti particulari autorizaţia de a intra īn aceste tranzacţii mănoase şi cu cine īncheie ei aceste tranzacţii mănoase ? Ghici, ciupercă, ce e ?
    Cam acesta este „miezul" privatizării economiei de stat prin vīnzare. Poate fi acceptată o astfel de cale de privatizare ? Da, dar numai după ce Guvernul Romāniei a cumpărat de la poporul romān o parte din capitalul acestuia, al poporului romān. Numai după aceea guvernul īşi poate vinde proprietatea, īn deplină libertate. Trebuie deci, mai īntīi să legalizăm calitatea cetăţenilor romāni de proprietari ai capitalului naţional, adică să adoptăm Legea privind īmproprietărirea populaţiei Romāniei.
    Prin aceiaşi lege să oferim guvernului Romāniei posibilitatea de a cumpăra de la poporul romān o parte a capitalului naţional, pe care s-o gestioneze de aşa natură īncīt să ne dea o mīnă de ajutor īn a ne „proteja" singuri de eventualele probleme mai dificile oe s-ar putea ivi īn drumul nostru către economia de piaţă, către bunăstarea generală, care, chiar dacă nu o să fie egală pentru toţi o să fie, sigur, prezentă pentru toţi.
    Last edited by Valentin Cojocaru; 08-03-15 at 09:59 AM.
    Absolvent al Colegiului Naţional „Sf. Sava" şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Doctor īn economie, specialitatea management.
    Motto _ Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor ! TUDOR VLADIMIRESCU
    Arhiva de lucrari: Index de lucrari publicate( repertoriu ) Prezentare: C.V. Manifest : GATA PDF : Grafice de evaluare
    PDF : Tabele de comparatie Website_01: Varianta COJOCARU Website_02: Eurosansa Contact: via E-mail(aici)

Similar Threads

  1. Greaua mostenire : Este tragic, dar este realitatea care le-o oferim copiilor nostri
    By Cristian Negrea in forum Psihologie sociala - Manipulare, dezinformare, propaganda!
    Replies: 0
    Last Post: 14-06-12, 12:47 PM
  2. Privatizarea statului roman
    By Constantin Cojocaru in forum Resurse - Integrarea Europeana - Fond si Fonduri
    Replies: 0
    Last Post: 22-05-10, 10:56 PM
  3. Privatizarea postdecembrista-o crima abominabila
    By Constantin Cojocaru in forum File din istoria unei lupte neterminate - Desconspirarea ''REFORMEI''
    Replies: 0
    Last Post: 15-05-10, 11:40 PM
  4. Elemente ale economiei de piaţă-cap-VI-,ce este si ce nu este economia de piaţă
    By Constantin Cojocaru in forum Mecanismele economiei - Privatizarea. De ce? Cum? Pentru cine?
    Replies: 7
    Last Post: 08-05-10, 06:03 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •