Comunitatea romanilor din Franta
Primii emigranti romani la Paris au fost intelectuali atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789.

In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca cu biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ.

Daca pana in prezent nu exista statistici clare menite sa stabileasca numarul exact al romanilor stabiliti in Franta, cele mai multe estimari vorbesc de circa 100.000 de originari din Romania.

Circa 40.000 traiesc la Paris si imprejurimi, restul fiind repartizati pe intreg teritoriul Frantei. Cele mai importante concentrari de romani sunt in aglomerarile urbane Strasbourg, Lille, Lyon (cu o importanta comunitate rroma), Marsilia, Montpellier si Bordeaux.

Aceasta prezenta romaneasca este legata de o emigrare tardiva, de natura esential politica. In afara de cele cateva cazuri izolate (studentii de la inceputul secolului XIX, revolutionarii de la 1848), nu se poate vorbi de un flux migrator inainte de ultima parte a anilor 40.

Primul val de emigrare a avut loc intre anii 1946 - 1948, fiind legat de abdicarea regelui Mihai si schimbarea regimului din Romania, prin interventia brutala a represiunii comuniste. Conditiile exilului sunt teribile. Spre finele anilor 50, frontierele Romaniei se inchid ermetic.

Totusi, unii reusesc sa plece obtinand pasaport turistic, altii profita de dorinta autoritatilor de a se debarasa de "elementele mai putin sigure" si obtin dreptul de a se alatura parintilor emigrati.

La sfirsitul anilor 60 urmeaza un al doilea val, compus din mana de lucru si specialisti necesari economiei algeriene. Aceste plecari continua la o frecventa redusa pana in 1989.

Mineriada din iunie 1990, soldata cu 6 morti si 542 de raniti, a "convins" peste 5000 de studenti sa ia calea exilului.

Din punct de vedere al statutului juridic, cea mai mare parte a etnicilor romani din Franta a renuntat la cetatenia romana, optand pentru cea franceza. Bipatrizii, in numar mai redus, au continuat sa mentina si unele legaturi cu tara, cu precadere de natura familiala.

O categorie restransa de etnici romani o reprezinta apatrizii. Acestia, renuntand la cetatenia romana, la cererea lor expresa sau prin retragere, si nefiind in masura sa indeplineasca conditiile cerute de reglementarile tarii de resedinta in materie de naturalizare, au fost marginalizati de autoritatile franceze si de mediile in care traiesc.

Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine.

O parte relativ importanta a intelectualitatii de origine romana, a fost si este apreciata unanim in viata culturala franceza contemporana, fiind ilustrata de nume ca dramaturgul Eugen Ionescu, filosoful Emil Cioran, actrita Elvira Popescu, sculptorii George Apostu, Etienne Hajdu si Idel Ianchelevici, compozitorul Vladimir Cosma, scriitorul Petru Dumitriu, Dumitru Tepeneag, Paul Goma, cineastul Paul Barbaneagra si multi altii.

Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele centre urbane, printre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Verneuil, Valance etc. In decursul anilor aceasta si-a creat, prin eforturi proprii sau cu sprijinul unor personalitati autohtone, unele asociatii cu caracter cultural, destinate propagarii valorilor spirituale romanesti.

Exilul romanesc in Franta

In decembrie 1997, Regele Mihai I anunta la Bucuresti ca exilul romanilor a luat sfarsit. Majestatea Sa era ultimul roman care prin presiunile regimului de la Bucuresti (1947 - 1996) nu avea dreptul sa se intoarca in Romania. Foarte multi din romanii care alcatuiau elita politica, culturala si economica a tarii au fost obligati sa paraseasca tara in anii regimului comunist. Cei care au ramas si au avut curajul sa spuna "nu" metodelor acestui regim au fost arestati, urmariti, chinuiti, omorati.

Dintre romanii care au ales exilul, multi sunt cei care au venit in Franta, alaturindu-se altor romani veniti inainte de sfirsitul razboiului, dintre care Mircea Eliade, Eugen Ionescu si Emil Cioran sunt cei mai cunoscuti.

S-a constituit astfel o comunitate romaneasca de aproximativ 100.000 de oameni, o comunitate framantata, deseori divizata prin "contributia" directa a regimului de la Bucuresti, o comunitate frustrata intr-o tara in care criticarea comunismului in mediile intelectuale si in mass-media era un tabu, in sfarsit o comunitate care purta in ea trauma izgonirii.

Va puteti face o imagine despre ce a insemnat exilul romanilor in Franta citind cartea Nori sub balcoane de Sanda Stolojan, jurnalele si memoriile lui Mircea Eliade, jurnalul lui Paul Goma, cartile scrise de Virgil Ierunca si Monica Lovinescu . Revista "Lupta", ce apare bi-lunar de mai mult de 15 ani, este astazi principalul "martor" al problemelor, intereselor si aspiratiilor acestei comunitati.