COMUNICAT NR. 2/25.02.2013/ După cum se ştie, Uniunea Social Liberală (USL) şi-a anunţat intenţia de a propune poporului român un proiect de revizuire a Constituţiei României, în acest an, 2013. Din declaraţiile făcute, până în prezent, de către reprezentanţii acestei alianţe politice, câştigătoare a alegerilor parlamentare din decembrie 2012, rezultă că USL nu intenţionează să schimbe, în bine, Constituţia României, astfel încât acesta să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci să distragă atenţia electoratului de la gravele probleme economice cu care se confruntă ţara, în acest moment, de la intenţiile criminale ale guvernanţilor de a vinde şi ce a mai rămas din capitalului românesc, inclusiv cele mai importante componente ale sistemului energetic naţional.

În plus, guvernanţii vor să impună poporului român o aşa-zisă „regionalizare” a ţării, prin care să creeze o nouă structură birocratică, inutilă, dar costisitoare, pentru cetăţeni, aducătoare de bani şi privilegii pentru clientela politică, o „regionalizare” care va determina slăbirea statului naţional român şi, în final, distrugerea acestuia.

În aceste condiţii, noi, Partidul Poporului, am considerat de datoria noastră să chemăm toate partidele neparlementare, întreaga societate civilă românească să ne unim eforturile, să elaborăm un proiect de revizuire a Constituţiei României, care să schimbe din temelii raportul dintre stat şi popor, să instaureze controlul poporului asuprra statului, să facă din stat un adevărat slujitor al poporului şi nu stăpânul acestuia, să îndrepte România pe calea bunăstării şi civilizaţiei..

Să oferim poporului român posibilitatea de a alege între Constituţia Guvernanţilor şi Constituţia Poporului. Am publicat, pe siteul http://www.variantacojocaru.ro, o primă schiţă a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei. Începând cu data de 3.01.2013, am început să publicăm, atât pe siteul http://www.variantacojocaru.ro , cât şi pe mai multe grupuri de pe Facebook, propuneri privind modificarea unor articole importante din Constituţia României, care au declanşat o amplă dezbatere, în curs de desfăşurarte. Am început să culegem şi vom culege toate propunerle făcute în cadrul acestei dezbateri, pe care le vom folosi pentru definitivarea proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei, urmând, apoi, să parcurgem toate etapele prevăzute de lege, pentru promovarea iniţiativei cetăţeneşti privind revizuirea Constituţiei României.

Pe data de 23 februarie 2013, a avut loc, la Bucureşti, prima întrunire a celor care au răspuns la chemarea noastră. Au participat 26 de persoane, din partea a 4 partide politice neparlamentare şi a mai multor organizaţii ale societăţii civile. Cei prezenţi la întrunire au hotărât să se întâlnească, din nou, pe data de 9 martie 2013, când va fi semnată Declaraţia de constituire a Comitetului de Iniţiativă pentru promovarea proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României. Invităm, din nou, toate partidele neparlamentare, toate organizaţiile societăţii civile, pe toţi românii cărora le pasă de viitorul lor, al copiilor lor, al ţării şi poporului din care fac parte, să ni se alăture, în ducerea la împlinire a acestui PROIECT PENTRU ROMÂNIA, să participe la întâlnirea din data de 9 martie 2013.

Cei interesaţi, ne pot suna, la telefoanele: 021.310.4623; 0726.561.114; 0744.596.179; 0766.511.920, sau ne pot contacta pe adresa de e-mail: cojocaruconstantin88@yahoo.com, sau cojocaruconstantin88@gmail.co

Reamintim următoarele prevederi legale privitoare la iniţiativa legislativă cetăţenească pentru revizuirea Constituţiei.

Conform articolului 150 din Constituţia României,

“(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la Propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.”

Conform prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, pentru promovarea iniţiativei legislative a cetăţenilor trebuie parcurse următoarele etape:

1. Constituirea unui COMITET DE INIŢIATIVĂ, format din cel puţin 10 membri, cetăţeni cu drept de vot. Constituirea Comitetului de Îniţiativă se face printr-o DECLARAŢIE, autentificată la un notar public. Nu pot face parte din Comitetul de Iniţiativă, persoanele alese în funcţie prin vot universal, membrii Guvernului, persoanele numite în funcţie de primul-ministru, sau care nu pot face parte, potrivit legii, din partide politice. Membrii Comitetului de Iniţiativă îşi aleg un PREŞEDINTE, care să rezolve problemele operative şi să reprezinte Comitetul în raporturile sale cu autorităţile publice centrale şi locale.

2. PROIECTUL DE LEGE privind revizuirea Constituţiei se întocmeşte de Comitetul de Iniţiativă, în forma cerută pentru proiectele de legi, şi trebuie însoţit de o EXPUNERE DE MOTIVE, semnată de toţi membrii Comitetului de Iniţiativă.

3. Obţinerea avizului CONSILIULUI LEGISLATIV. Conform legii, Consiliul Legislativ trebuie să-şi dea AVIZUL în termen de cel mult 30 de zile de la data cererii Comitetului de Iniţiativă. Avizul negativ al Consiliului Legislativ nu opreşte continuarea procesului de promovare a propunerii legislative.

4. Publicarea PROIETULUI DE LEGE, a EXPUNERII DE MOTIVE, a AVIZULUI Consiliului Legislativ şi a COMPONENŢEI Comitetului de Iniţiativă, în Monitorul Oficial al României, Partea I, în maximum 30 de zile de la emiterea avizului Consiliului Legislativ.

5. Strângerea celor 500.000 de semnături, pe LISTE DE SUSŢINĂTORI, în care se precizează judeţul şi localitatea în care îşi au domiciliul susţinătorii, numele, prenumele şi domiciliul susţinătorilor, cu menţionarea actului de identitate şi a codului numeric personal, cu semnăturile susţinătorilor.

6. ATESTAREA, de către primarul localităţii, a calităţii de cetăţean cu drept de vot şi a domiciliului susţinătorilor. Termenul de atestare este de de cel mult 15 zile lucrătoare de la înregistrarea dosarului la primărie.

7. Înregistrarea proiectului de lege, însoţit de expunerea de motive şi de originalele listelor de susţinători, la Camera competentă a Parlamentului, la cererea semnată de membrii Comitetului de Iniţiativă. Înregistrarea dosarului la Parlament trebuie făcută în termen de cel mult 6 luni de la data publicarii proiectlui de lege în Monitorul Oficial al României.

8. Trimiterea, de către Camera Parlamentului la care a fost înregistrat dosarul, a originalelor listelor de susţinători, la Curtea Constituţională, în vederea verificării conformităţii listelor cu prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 189/1999. Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe în terman de 60 de zile de la sesizare. Decizia Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

9. ADOPTAREA, sau respingerea, de către Parlament a iniţiativei cetăţeneşti de revivuire a Constituţiei. Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei trebuie adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

10. Organizarea REFERENDULUI pentru aprobarea legii privind revizuirea Constituţiei, în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului de către Parlament.


Constantin Cojocaru
25.02.2013