Text preluat - Chitu Constantin spune : Statul poate rastalmaci (ca interpretare logica) cum vrea el (mai ales din interes) chestiunea asta a fondului de pensii. Logica omului, care nu e decat o gandire formulata, e ca o plastilina ce capata forma dorita de cel care fomuleaza gandirea. Omul (inclusiv statul) formuleaza judecatile, de regula, dupa interesul personal. Statul e la fel de egoist sau de meschin ca si individul. Statul de azi, hulpav si ticalos, nedrept si cinic, pervers si inuman, mincinos si ipocrit, cum e cel de azi, nedreptateste as zice intr-un mod revoltator anumite categorii de pensionarii.

Unii sunt pensionarii lui de “suflet” (politistii, militarii, judecatorii si alti amploiati), in timp ce altii intra in categoria pensionarilor de “pripas”; adica in categoria celor ce-au muncit in fabrici si uzine si care, in fond, i-au intretinut si pe cei privilegiati acum prin pensii de-a dreptul nerusinate. N-ar fi rau ca, printre alte proiecte economice, Partidul Poporului sa-si propuna, ca deziderat politic si social, in special pentru a restabilii coeziunea sociala prin restabilirea dreptatii, prin armonizarea si pastrarea unui echilibru sau a unui raport mai just al cuantumului de pensii dintre diferitele categorii de pensionari. Nu se justifica in nicun fel disproportiile aberante intre pensionarii de categoria l-a (pentru pensionarii de suflet ai statului) si cei de categoria a ll-a (cei cu care statul se poarta ca o mama vitrega, rea si acra).

Insa nu pentru asta am dorit sa faca acest comentariu, ci dintr-un cu totul alt motiv. Scriam la inceput ca gandirea se muleaza dupa vointa, iar vointa, la randul ei, se muleaza dupa interesul omului. Adevarul statului fiind adevarul rezultat din interesul lui ca stat, atunci el pretinde, cu ipocrizia si nonsalanta ce-l caracterizeaza, ca izvorul (sursa) fondului de pensii provine din contributia celor activi in prezent, al celor ce muncesc in prezent. O fi zicand el asa, dar asta nu inseamna ca noi suntem obligati sa acceptam acest surogat mincinos de raspuns. Eu nu sunt pensionar (inca), dar nu pot sa nu inteleg, si sa recunosc totodata, ca pensionarii au dreptate (cei cu pensii aflate sub pragul modestiei si decentei; nu-i includ aici si pe profitorii sistemului actual de pensii).

Mi se pare normal si just sa pretinzi o pensie decenta dupa o viata de munca si, de ce nu, de sacrificii; sacrificii ce azi se dovedesc a fi fost zadarnice. Dar zadarnicia muncii lor nu e si in vina lor, a actualilor pensionari. Vina e a unei liote de indivizi pusi pe furat, pusi pe imburghezire rapida si fara munca, a unor banditi ce-au praduit tot ce era de praduit sub obladuirea ideilor abstracte, a teoriilor economiei de piata, a reformelor, a drepturilor individuale (de a fura in primul rand) s.a.m.d. Statul a fost si este aceasta liota de praduitori, in ciuda sloganurilor democrate cu care vor ei sa ne procopseasca ca sa ne poata manipula mai usor, sloganuri care nu-s decat un fum al iluziilor ce se pierd in infinitul eterului.

Sa revin insa la subiect. Statul a fost si este o institutia ce-a trebuit sa administreze sumele cu care actualii pensionari au contribuit, fiecare in parte si cu partea lui, la fondul de pensii. Astfel, dreptatea consta tocmai in faptul, mai mult decat evident, ca, muncind si contribuind la fondul de pensii, acum e firesc, logic si drept sa i se restituie propriile lui contributii, propria lui “felie” de munca conservata sau inmagazinata (tezaurizata) in ceea ce numim “fond de pensii”.

Statul, judecand succesiunea si realitatea faptelor, nu distribuie pensii (pensionarilor de azi) din ceea ce se acumleaza de la cei activi, ci el restituie o suma de bani (sub forma de contributii) ce apartine celui care a muncit si-a pus de-o parte, la fondul de pensii, pentru batranete. Eu in tinerete n-am contribuit la fondul de pensii ca sa intretin pe pensionarii din tineretea mea, fiindca acei pensionari isi primeau pensia, la randul lor, din munca lor trecuta, din contributia lor trecuta la acest fond de pensii administrat de stat. Pensia, si asta e destul limpede pentru orice om de buna credinta si cu judecata dreapta, este o restituire post-factum, post-contributie a ceea ce-i al meu. Calitatea (dreptul) de pensionar e o consecinta a calitatii de contributor (obligatoriu) la fondul de pensii. Nu sunt intai pensionar si apoi contribui la fondul de pensii, ci invers se succed lucrurile. Contributia e anterioara dreptului de a primii o pensie. Contributia mea trecuta e cauza pensiei mele de azi, nu pensia mea de azi e efectul contributiei salariatilor de azi.

Pensionarul, si asta vreau sa se inteleaga bine, nu este un “intretinut” al tinerilor, al celor ce muncesc azi; idée ce ni se inoculeza noua, azi, cu atata nerusinare. Pensionarul isi primeste parte din ceea ce el a dat societatii, prin ceea ce el, potrivit legii, a “tezaurizat”, la vremea lui, la/in fondul pe pensii al statului. Altfel spus, statul nu-mi da ceva ce-i al altuia sau ce-i al lui, ci ceea ce-i al meu ca pensionar, ceea ce mi se cuvine de drept. Pensionarul de azi, repet, nu datoreaza absolut nimic lucratorului (contribuabilului) de azi. Adevarul asta vreau sa fie bine inteles.

Statul nu-mi face un favor, ci imi restituie ce-i el meu de drept si de fapt: respectiv de a mi se restituii contributiile mele trecute, rezultate din munca mea anterioara. Nu salariatul (contribuabilul) de acum imi asigura mie pensia, ci pensia mea mi se cuvine de drept de pe urma muncii mele trecute. Aceasta logica, pe care am vrut s-o demonstrez, repetandu-ma nu intamplator in unele cazuri, si s-o conturez mai bine in acest comentariu, este acceptata doar in cazul pensiilor private deocamdata. Si in cazul pensiilor de la stat, ca si la cele private, ar trebui sa fie acceptata aceeasi interpretare a lucrurilor pentru a nu se mai creea confuzia ca lucratorii de azi “intretin” pensionarii de azi.

Pensionari nu sunt nici multi si nici putini, ei sunt cei care sunt si totodata sunt cei care au muncit si si-au depus o parte din munca la fondul de pensii. Asertiunea cum ca “sunt multi pensionari” nu numai ca nu are sens, dar e o afirmatie gratuita, eronata, rautacioasa, machaivelica si insinuanta, de care puterea statului se foloseste pentru a invrajbii pe unii impotriva altora, pe cei activi impotriva celor aflati la pensie. Dezbina si stapaneste, asta le e politica. Cu cat dezbini mai mult, cu cat fisionezi mai bine entitatea de oameni, cu cat ii separi si-i diferentiezi mai perfid, cu atat guvernarea le e mai usoara. Si asta se intampla pentru ca fortele vectoriale sociale (cum ar fi acum salariatii si pensionarii) isi macina fortele luptandu-se unele cu altele, categoriile sociale dusmanindu-se unele cu altele, invidiindu-se unii pe altii, fiind vesnic unii impotriva altora.

De aceea eu cred ca trebuie combatuta cu toata putera aceasta interpretare machiavelica a puterii, anume de a pretinde ca salariatii de azi intretin pensionarii de azi. Pensionarul de azi nu datoreaza nimic salariatului de azi. Pensia lui nu si-o datoreaza decat lui insusi. Pensia lui este exclusiv in meritul lui, este rezultatul muncii lui (depozitat in fondul de pensii) pe perioada zecilor de ani in care a muncit. Imi cer scuze daca m-am folosit de ceea ce in filosofie se numeste tautologie (un fel de pleonasm al ideilor). Am procedat astfel pentru a surprinde acest adevar in mai multe formulari logice, a contura mai bine un adevar vizibil ca lumina Soarelui: anume ca pensionarul de azi nu datoreaza absolut nimic contribuabilului de azi.
***
Remus spune : Ceea ce înțeleg eu este că banii care se strâng la CNPAS de la populația activă nu sunt îndeajuns pentru a plăti toate pensiile, la actuala lor valoare; din această cauză, diferența de vreun miliard se aduce din bugetul de stat. Deci, pensionarul de azi nu folosește doar Fondul la care a contribuit, ci preia și din banii colectați prin diverse taxe. Pentru ca pensionarul să nu datoreze nimic absolut contribuabilului de azi, ar trebui să se încadreze în acel fond de pensii pentru care a plătit. Acum 50 de ani, 2 soți aduceau pe lume de la 3 viitori contribuabili în sus, acum 20 de ani cam 2 moștenitori, iar astăzi unul și în foarte multe cazuri, nici pe acela sau foarte târziu .

Sistemul actual de pensii a devenit o schemă Ponzi, deoarece a fost gândit pentru o creștere constantă a populației și a economiei, ceea ce nu mai există în România. Observând cum decurg lucrurile, eu personal nu mai cred că cineva îmi va plăti mie pensie peste 35 de ani, sau că valoarea acesteia îmi va asigura un nivel de trai decent; deci nu contribui cu nimic, încercând să-mi aranjez singur bătrânețile. Nu mai trăim în comunism, să ai siguranța zilei de mâine, azi să intri ucenic la tăbăcărie și peste 40 de ani să ieși la pensie de pe porțile aceleiași fabrici, maistru papucar. Desigur, fiecare trage spuza pe turta proprie: pensionarii vor pensie, contribuabilii își trăiesc clipa și vor salarii, și nici unii, nici alții nu caută rezolvarea problemei. Totuși, datorită înțelepciunii dobândite odată cu vârsta, cred că pensionarii ar trebui să se gândească atunci când votează mai puțin la pensie și mai mult la unitățile de producție care aduc acești bani la fondul de pensii. Mai ales că ei sunt cei ce votează…
***
Chitu Constantin spune : Daca statul este interesat sa interpreteze astfel problema fondului de pensii, asta e treaba lui si parerea lui. Legea actuala a pensiilor, inspirata din gandirea lui Otto Bismarck in urma cu 150 de ani, si care urmarea cresterea coeziunii sociale prin acest mecanism de contributii sociale, este, ca orice lege, supusa si ea alterarii din cauza timpului. Societatea germana din vremea lui Bismarck nu era societatea autonomiei individuale de azi, ci era societatea heteronomiei colective prusace. Intre natiunea bazata pe etnie si rasa germana de acum 150 de ani a regimului prusac, si natiunea bazata pe individ si simtul lui civic (de provenienta anglo-saxona) de azi, e o diferenta, iar legea pensiilor, devenita acum anacronica, nu a fost adaptata la doctrina societatii de azi a individualismului burghez. Prusia, cand a inventat acest mecanism fiscal, nu era o dmocratie a individului, a liberalismului de azi, ci se definea un stat in care individul era o biata celula a unui organism national. Prusia de atunci era in imperiu in devenire, o entitate nationala cu aspiratii rasiale.

Nu exista adevaruri valabile in afara timpului (sau momentului) in care au fost nascocite de om. Orice adevar are un termen de valabiliate, asa cum ar avea o conserva expusa pe raftul unui magazin. Valabilitatea doctrinei prusace a sistemului de pensii (valabila si azi la noi), care pretinde ca lucratorii de azi platesc pensile pensionarilor de azi, e perimata si in contradictie cu doctrinara individualismului burghez. Ratiunea de a exista a acestei doctrine a intrat in desuitate. Daca ne intoarcem la ratiunea de a fii a sistemului de pensii din vremea Prusiei lui Bismarck, atunci ar fi normal sa ne intoarcem si la ideea de natiune prusaca, idee de natiune care presupune autarhia economica si autarhia diplomatica si strategica.

Dar noi traim sub categoria unor valori nationale diferite de valorile de acum 150 de ani cand s-a inventat sistemul actual de pensii. Traim o vreme a dreptului individual, nu al dreptului colectiv (national). Imperativele nationale de acum 150 de ani impuneau, cum am spus, nevoia de coeziune sociala. Pentru ca aceasta coeziune sociala sa capete o forma politica consistenta, Bismarck a implementat acest sistem de pensii pentru prima oara si, dupa el, din aceleasi ratiuni politice, s-au luat si alte state. Sistemul de pensii si ratiunea lor era, asadar, in numele nationalismului, cea de coeziune sociala. Dar azi, in plina afirmare a dreptului individual, iar ideea de natiune fiind (din pacate) intr-o continua si constanta degradare (depreciere), nu coeziunea sociala avem de pe urma fondului de pensii de stat acum, ci dezbinarea sociala.

Azi, politicul pretinde ca raspunde imperativelor individuale, a drepturilor individuale mai bine zis. Asa stand lucrurile, si interpretarea politica a sistemului de pensii, pe principiul ca lucratorul de azi sustine pensionarul de azi, mi se pare depasita. Azi suntem tot mai mult indivizi izolati si tot mai putin parte din ceva (cetateni), parte din colectiv de exemplu. Eu sunt in primul rand un “eu” (ca entitate si identitate distincta), si doar dupa aia sunt si parte dintr-o societate. In calitate mea de “eu”, ca entitate de/in sine statatoare si autonoma, normal e sa imi reprezint eul meu; nu eul altuia, nici macar eul colectiv. Daca, in numele individualismului burghez, fiind in dreptul meu sa ma reprezint pe mine, sa-mi urmaresc interesul meu personal, si daca eu sunt cel ce muncesc si tot eu sunt contribuabil la fondul de pensii, atunci, in numele dreptului individual, eu contest aceasta interpretare (ilogica) a statului cum ca eu, lucratorul de azi, contribui la fondul de pensii pentru ca pensionarul de azi sa beneficieze de pensie. Cine ma obliga pe mine si in numele carui drept, intr-o societate liberala a individului, a individualismului, sa contribui la un fond de pensii pentru ca, de pe urma acestui fond, sa beneficieze cu totul altcineva decat mine?

Daca eu sunt contribuabil la un fond de pensii, atunci in numele egoismului individual, ridicat la rang de principiu de guvernare si de existenta, spun ca eu contribui la fondul de pensii doar pentru mine si doar in interesul meu personal. Ca individ de sine statator si stapan pe munca mea, eu nu inteleg sa fac gesturi caritabile sau sa ofer de pomana decat daca asta mi-e vointa si dorinta. Pensionarul de azi a muncit si-a contribuit la fondul de pensii in calitatea lui de fost lucrator, de fost salariat. Contributiile lui (si provenite din munca lui, munca asupra careia el e singurul lui stapan) au intrat intr-un cazan mai mare al statului numit “fond de pensii”. Dar, retineti, eu am dat banii statului, si nu-mi amintesc ca statul sa-mi fi cerut acordul ca contributiile mele sa fie folosite pentru a da pensii pensionarilor. E treaba satului daca cu acesti bani, proveniti din contributiile mele (si ale mele adica), plateste pensii sau daca cu acesti bani mai face sali de sport, spitale, gradinite, scoli, toarna alte straturi de asfalt s.a.m.d.

Eu am contribuit (depus) la stat o suma lunara asa cum as merge sa depun o suma de bani la o banca. Eu stiu ca depun o suma de bani la banca, insa mai departe eu nu stiu si nici nu ma intereseaza ce face banca cu aceasta suma de bani. Poate sa-i dea cu imprumut, sau poate sa-i tina in rezerva. Asta-i treaba ei, sa crediteze sau nu. Eu n-am de-a face cu cel care ia banul cu imprumut, ci doar cu banca in baza unui contract mutual. Nu merg eu sa-l iau de guler si sa-l intreb de ce nu restituie banii imprumutati de la banca. Eu stiu un lucru simplu si clar: am dat banii bancii; asa cum am contribuit si la fondul pe pensii. Acelasi lucru e si cu statul si cu fondul de pensii. Eu stiu ca am contribuit, atat. Mai departe nu stiu eu ce face statul cu acesti bani, nu sunt eu ordonatorul de credit al acestor fonduri.

Potrivit dogmei liberale, eu stiu ca e in dreptul meu sa dispun de forta mea de munca. Eu am muncit. Contributia mea la acest fond e din munca mea. Conform filozofiei lui Locke, la baza caruia sta dreptul de proprietate, eu sunt stapan pe munca mea. Daca contributiile acestea la fondul de pensii sunt o parte din munca mea, atunci, conform principiului dreptului de proprietate izvorat din ideea de proprietatea asupra propriei mele personane si asupra muncii mele, aceste fonduri nu pot fi instrainate si nu pot devenii uzufructul altei persoane. N-mi amintesc sa-i fi semnat vreun angajament prin care sa ma oblig sa-mi instrainez un drept rezultat din munca mea, dreptul de a dispune de banii mei, ca rod al muncii mele. Cine ma bliga pe mine sa contribui la pensia altuia sau altul sa contribuie pentru pensia mea? Asta o zice statul, dar statul traieste intr-o eroare si spune o minciuna atunci cand pretinde ca din contributia mea de salariat plateste pensionarul de azi.

Statul e un mare ticalos si un mare ipocrit daca face astfel de afirmati, prin care creaza zazani pernicioase intre diferitele categorii sociale. Pensionarul de azi primeste pensie pentru contributia lui de ieri. Statul nu se poate face stapan pe munca mea, asa cum nu poate fi stapan pe persoana mea. Statul nu are dreptul sa “socializeze” obligatiile (cum ar obligatia de a-mi garanta o pensie) pe care le are fata de mine. Cum tot statul a stiut (in anii ‘90) sa declare averea poporului ca fiind “proprietate privata a statului” (prin legea 15/90), atunci si obligatiile lui fata de mine devin “obligatii private” ale statului fata de contribuabil.

Statul spune ce ce-i al lui tine de proprietatea privata, iar ce-i obligatie a lui (fata de pensionari in cazul concret) incearca sa socializeze pentru a se debarasa de obligatii.

Am avut candva o polemica cu un ins care zicea ca intelege bine tainele fondului de pensii private. El spunea cam asa: fondul de pensie privata este menita sa iti asigure tie (adica mie, imi explica el) o rezerva de bani atunci cand nu vei mai putea muncii. Bun, cu asta sunt de acord, i-am replicat eu atunci. Adica statul, grijuliu cu mine, plecand de la premiza ca eu nu stiu sa am grija de mine, ma obliga prin lege, prin fondul privat de pensii, sa-mi pun ceva bani de-o parte pentru batranete, pentru pensionare. Sunt de acord cu principiul asta, dar acelasi principiu sa-l recunoastem si la pensiile de stat, nu ?

Statul nu e consecvent cu propriile-i principii. Aici, dupa cum se vede, ratiunea fondului de pensii (private) e una in concordant deplina cu principiile care stau la baza dreptului de proprietate: anume ca munca mea e proprietatea mea. Eu n-am a comenta nimic in legatura cu valorile politice din vremea lui Otto Bismarck, dar ar fi bine, daca le recunoastem si azi ca valori, sa le luam la pachet cu celelalte principii ce guvernau atunci Europa. Dar nu asa, cum ar vrea statul roman sa procedeze. Adica sa aleaga ce-i convine lui din argumentele de acum 150 de ani si sa dea deoparte ceea ce nu-i convine. Nu poti fi cu un picior in anii 1860 si cu altul in 2013. Nu se poate si-n caruta si-n teleguta. Si inca un lucru sa-l conturez mai bine: asa cum a stiut (in anii ’90) sa faca din proprietatea socialista de stat o proprietatea privata a statului (pentru a o vinde apoi pe lucru de nimic clientelei politice), tot asa si obligatiile sociale ale fostului stat socialist (cum sunt si cele privind fondul de pensii) sa le transforme in “obligatii private” ale statului capitalist de azi. Cum a stiut sa ia din ratiuni de doctrina burgheza, asa sa stie sa si dea din aceleasi ratiuni doctrinare.


Chitu Constantin


[./.] Chitu Constantin[./.] Lasand fandoseala asta filosofica a actualei clasei politice, aceasta prefacatorie filosofarda de doi bani, prin care se pretinde ca eu contribui la fondul de pensii pentru pensia altuia, in timp ce altul la randul lui va contribuii pentru pensia mea, care e o minciuna grosolana (de fapt e chiar o escrocherie a statului capitalist de azi), este cat se poate de dreapta, de logica si de rezonabila propunerea dlui Cojocaru.

Fondul de pensii acumulat si rezultat de pe urma muncii asidue a romanilor vreme de peste 60 de ani, fond aparut sub o prima forma socializata in statul socialist, si apoi confiscat de-a binelea de un stat capitalist in pretinsa calitate de mostenitor al fostului stat socialist (mostenire valorica dobandita prin fals, uz de fals si mai ales prin uzurparea puterii), trebuie recalculat si adus la zi din punct de vedere valoric (banesc), adaugandu-i-se inclusiv profitul (eventual si penalitati) de pe urma investirii acestui fond in activitati productive (profitabile).

Intr-adevar, pensionarii de azi, cei care cu forta bratelor si cu puterea mintii lor au pus temelie industriei romanesti (candva performanta), dar distrusa sistematic si iresponsabil de ciracii politici de azi, de cozile de topor occidentale, o industrie demolata de acei chibiti care lustruiau pantofii dictatorului, de acei asterorizi bipezi care orbitau ca niste biete muste in jurul lui Ceusescu si a familiei lui, ei bine acesti pensionari sunt o forta redutabila. Ei trebuie sa lupte pentru asta nu numai in numele unui drept la o bunastare materiala, ci si in numele dreptului la demnitate umana, in numele dreptului de a fi respectati pentru ceea ce sunt si, mai ales, pentru ceea ce-au fost si ceea ce-au construit deopotriva pentru ei si pentru tara lor. Mi se pare un tupeu demn de carte recordurilor intr-ale nerusinarii, din partea acestei clici politice, sa pretinda ca pensionarii de azi sunt “intretinuti” de salariatii de azi. E ceva care lezeaza nu numai bunul simt al omului, nu numai randuiala stramoseasca a moravurilor care impune respectul pentru parintii si stramosi, ci, mai mult decat atat, ea lezeaza cel mai elementar simt al dreptatii.

Nu e drept si nu se justifica nicicum, cel putin din punct de vedere rational, o astfel de minciuna politica in privinta fondului de pensii. Intr-un stat al idividualismului nativ si-l civismului necesar corpului politic, pe care-l presupune totusi doctrina burgheza, nu poti explica, cu argumentele din vremea lui lui Otto Bismarck (cum ar fi si conceptual de coeziune sociala al nationalismului prusac), o realitate a zilei de azi. Daca ramanem cantonati in gandirea de acum 160 de ani, atunci am face bine sa ne si intoarcem la valorile politice de acum 160 de ani. Daca nu acceptam valorile politice de atunci (nationaliste in esenta), atunci nici sa nu folosim argumentele de atunci ale “coeziunii sociale” (devenite anacronice azi).

Bazele teoretice ale filosofiei politice, ce stau la fundamentul politici de azi, le recunoastem in individualismul de provenienta anglo-saxona. In virtutea (si in numele lui) acestui concept filosofic, al individualismului, fiecare munceste pentru el. Ceea ce individul cedeaza pentru binele public se numesc taxe si impozite, iar aceste taxe si impozite isi au alte destinatii, ce vizeaza binele comun (public). Dar pensia unui om, care a muncit vreme de 45 de ani, nu se numeste un bine public, ci un bine privat. Pensia este un bun sau un drept individualizat, un drept privat, nu un drept public. Nimeni nu da numanui nimic de pomana, decat daca asa e voia lui dintr-o propensiune sufleteasca caritabila crestina. Daca vreau sa dau cuiva de pomana, pot s-o fac, nu ma opreste nimeni, iar daca dau de pomana e un act de generozitate, de bunavointa; in orice caz, nu e un gest obligatoriu nici macar in planul moralitatii acela de a face pomeni. Eu nu sunt imoral daca nu dau de pomana, dar ma numesc un bun crestin atunci cand fac acest gest. Dar crestin pot sa fiu, sau pot sa nu fiu; asta e o optiune personala.

Ca sa revin insa la subiect, sustin cu toata taria propunerea facuta de dl Cojocaru in ceea ce priveste crearea Fondului National de Pensii. Acest lucru intra insa in obligatia “privata” a statului roman, nu intra in categoria obligatiei sociale, pusa tot pe cocoasa contribuabililor. Asa cum statul a stiut sa declare, printr-o magie legislativa de-a lui Brucan (un indvid pe cat de cinic, pe atat de odios), ca “averea poporului” devine averea lui “privata” (proprietatea privata a statului), tot asa sa faca bine, in aceeasi ordine de gandire filozofica, si sa constituie acest fond de pensii.

Acest fond de pensii e logic a se constituii luand de la clientela politica a statului, clientela pe care a improprietarit-o cu bunurile insusite fraudulos de la poporul roman. Cei care au beneficiat de munca pensionarilor de azi, prin mistificarea valorilor sociale si umane si prin rastalmacirea legilor, sunt si cei care trebuie sa aduca inapoi ceea ce-au furat sub pavaza legii lui Brucan si compania. Pe cai legale au furat, si tot pe cai legale trebuie sa aduca inapoi bunurile furate poporului roman.

Statul roman s-a dovedit nu un stat in sensul adevarat al cuvantului, ci o liota de pungasi pusi pe furat. Statul roman de azi e un pastor care doarme, in timp ce haitele de lupi dau tarcoale mioarelor, insfacandu-le una cate una. Statul roman e un impostor de stat, un stat care tradeza cu buna stiinta interesele poporului roman, tradandu-l la modul propriu si lasandu-l prada haitelor flamande si hamesite, care-i tot dau tarcoale de 23 de ani.

Chitu Constantin

*** *** ***
Preluat de pe : http://www.variantacojocaru.ro/


Texte conexe :

Ca sa poti mentine sclavii in jug, trebuie sa satisfaci gardienii - Un stat uzurpat!
Folosirea statului in jaful funciar comunisto-fesenist: raport explicativ CIVES
Intrebari care as fi dorit sa mi se puna-Ioan Rosca
Epopea tragica a taranului roman : destinul nemilos al acestui strat-talpa tarii
Monstruoasa coalitie: statul si profitorii - Formula triunghiului sclav-stat-stapani

********
*****
Dezbateri :
©® Document-[NC-01][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 1. Forma de guvernamant
©® Document-[NC-02][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 2. Teritoriul national
©® Document-[NC-03][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 3. Pensiile
©® Document-[NC-04][] Constitutia si imprumuturile statului - opinie pentru domnul Cojocaru, de Ioan Rosca
©® Document-[NC-05][] Statul poate rastalmaci: pensionarii lui de ''suflet'' si pensionarii de ''pripas''!
©® Document-[NC-06][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 4. Economia
©® Document-[NC-07][] Noua Constitutie a Romaniei-Propuneri: 5. Proprietatea
©® Document-[NC-08][] COMUNICAT : Conform articolului 150 din Constitutia Romaniei
©® Document-[NC-09][] Noua constitutie 2013 - manual de utilizare: Legea fundamentala se cere fondata!
**********
©® Document-[NC-11][] Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor - NOUA Constitutie a Romaniei 2013
©® Document-[NC-12][] Reactii la Noua Constitutie - Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor

***
********