Piatra Neamt - 5 mai 1990, contrarevolutia... (c-9)

1.) In dimineata zilei de 5 mai, am ajuns din nou in gara din Piatra Neamt, impreuna cu invitatii nostri din Forumul revolutiei din Decembrie 1990. Intentia lor era sa povesteasca cum au pornit revolta de la Timisoara, cum a decurs represiunea si cum si-au dat seama ca "noua" conducere a tarii incearca sa deturneze revolutia. Sperau ca astfel lumea sa se trezeasca, intelegind ce vor "golanii" de la Bucuresti si Timisoara. Urma sa le facilitam intilnirea cu publicul pietrean, incercind sa-i protejam de eventualele represalii (in care ei nu credeau).

Am gasit totul neschimbat. Era realmente liniste. Declaratiile nostre nu aparusera in presa. Nici despre greva foamei, nici despre situatia din oras, nici despre retragerea din alegeri si denuntarea lor. Curat informatie locala. Publicul nu avea dreptul sa stie ce gindim, sau macar ca nu mai sintem pe listele electorale. Urma sa fiu votat impotriva constiintei mele. Am facut imediat o adresa oficiala la judectorie si am cerut radierea mea de pe lista. Ulterior, cel pe care l-am mandatat (eu plecind la Bucuresti) sa ma reprezinte in instanta (parintele Tutuianu, presedintele PNT-CD Neamt), mi-a comunicat ca i-a fost imposibil sa obtina radierea mea : era prea tirziu, au spus tovarasii judecatori, vizibil indispusi de expunerea de motive pe care o redactasem, care denunta manipularea alegerilor.

2.) Revenirea noastra in oras, neprogramata, nu ne permitea sa ne stringem rindurile si sa ne organizam bine. A trebuit sa improvizam. Noroc ca si pentru inamicii nostri a fost o reaparitie surprinzatoare. Si acum savurez stupefactia pe care trebuie sa o fi simtit "oamenii de bine" ai orasului cind s-au pomenit din nou cu noi, in fata Turnului lui Stefan, in aceeasi formatie, continuind greva foamei... Le-a luat citeva ore pina sa se dezmeticeasca si sa treaca din nou la atac. Am profitat de acest interval. In fata Turnului, colegii din asociatie distribuiau Timisoara si explicau curiosilor de ce sintem acolo. Am raspindit vestea ca au venit trei revolutionari din decembrie care vor sa poveteasca cum a fost. Mizam pe o urma de consideratie. Eram totusi circumspecti, asa ca i-am rugat pe musafirii nostri, care ne insoteau in fata Turnului lui Stefan, sa nu se manifeste inca, sa stea pierduti in multime si sa asculte. Si se pare ca, ceea ce au auzit i-a marcat profund. In orice caz, dupa citeva ore in "baia opiniei publice pietrene", nu au mai insistat sa-si prezinte ideile multimii. Era evident ca ar fi fost sfirtecati...

Noi devenisem mai clari, vorbeam multimii despre tradarea revolutiei si despre apelul celor de la Timisoara si Bucuresti. Ceilalti erau si ei destul de limpezi : " Huuuu Timisoara !"; "Unde sint banditii aia care au venit sa ne instige !" "Lasa ca le aratam noi revolutie !"; "Cine dracu v-a adus inapoi porcilor, cine va plateste sa va bateti joc de orasul nostru ?"; "Sa nu-l vorbesti pe Iliescu de rau ba magarule, ca-ti dam foc aicea, sa nu ramina nimic din tine, imputitule !"; "Rusine !" - strigau femeile isterizate, "Pe ei oameni buni !" - strigau barbatii furiosi. "Sa-i terminam odata !"

Desi s-a strins foarte multa lume, nu s-a intimplat nimic deosebit, dovada ca interventia organizata inca nu avusese timp sa fie pusa la punct. Dar tensiunea crescuse mult si era clar ca mai devreme sau mai tirziu vor apare si coloanele de atac.Tot mai des se auzea indemnul "Cautati-i pe aia de la Timisoara, astia sint cei mai periculosi !". Am considerat ca ar fi fost inutil si pacat sa impingem lucrurile mai departe, determinind probabil umilirea si maciucirea eroilor Timisoreni, alaturi de noi. Demonstratia era facuta. Cei de la Timisoara erau albi de surpriza si revolta. Am hotarit atunci, asa cum planuisem din start, pe la ora 13, sa-i lasam pe agresori cu buza umflata si sa parasim piata. Provocarea fusese facuta. Nu avea rost sa le dam satisfactia unei noi reprimari. Eram asteptati nu departe, in sala de festivitati a liceului Petru Rares, unde organizasem a doua parte a actiunii noastre.

3.) Liceul Petru Rares avea renumele celui mai bun liceu al judetului. Daduse multe promotii intrate in bloc pe la facultati, daduse laureati la mai multe olimpiade (Daniel Tataru de exemplu, cistigator al Olimpiadei Internationale de matematica, si altii). Era asadar o pepiniera de elevi de calitate, cu anumite predispozitii intelectuale, cu o atmosfera destul de elevata. Avusesem in cei noua ani de cind ma intorsesem in oras ca inginer, posibilitatea sa cunosc multi elevi, pe care ii preparam. Facusem chiar, in cadrul unor cercuri de popularizare a gindirii stiintifice, citeva prelegeri despre aventura cautarii. Eram destul de cunoscut printre elevi si profesori. Era asadar un loc in care ne puteam astepta la un anumit interes si sustinere. Si nu se prea putea organiza o manifestatie ostila. Am trimis pe unii sa anunte din timp in toate clasele, ca in sala de festivitati a liceului va avea loc o intilnire cu trei dintre incepatorii revoltei de la Timisoara, care vor povesti ce au trait. Am mai lansat invitatia la aceasta conferinta, oriunde am putut in oras. Am anuntat prefectura, intelectuali cunoscuti, presa. In plus, agitatia din fata Turnului rascolise tot orasul. Era un eveniment care ar fi trebuit sa suscite interes.

4.) Conferinta a inceput pe la ora 14. Nu a venit aproape nimeni. In sala au fost citiva oameni, in general membri ai asociatiei noastre. Plus citiva profesori. Organizasem in pripa, e drept, dar atita reticenta se explica doar prin omniprezentul "De ce sa ma bag ?..."

5.) Au spus timisorenii lucruri care ne-au miscat, ne-au ingrozit, ne-au surprins chiar si pe noi, cei care ii sustineam de o vreme, si credeam ca le-am inteles doleantele. Nu erau oratori. Doar domnul Mehedinti avea un discurs mai elaborat. Ceilalti erau simpli combatanti in cautare de adevar si dreptate. Cu atit mai miscator. Ne-au descris ceea ce au simtit pe 16 decembrie. Cit de greu a fost inceputul. Cum au spart frica. Cum s-au aruncat in necunoscut, din disperare. Cum s-a desfasurat represiunea, intre 16 si 20 decembrie. Cum i-a vinat securitatea si i-a ciuruit armata. Cum au cazut copiii ingenuncheati la biserica din Piata Operei. Cum au alternat intre fuga ingrozita si revenirea incapatinata.

Cum au asteptat pe "oamenii muncii" din alte orase pregatiti cu ciomege si adusi cu trenuri ca sa domesticeasca Timisoara (ce episod elocvent, dovedind continuitatea mijloacelor... !). Cum i-au determinat pe acei oameni sa lase bitele jos si sa fraternizeze sau sa plece inapoi. Cum au rezistat trupelor lui Stanculescu si Chitac, actori cheie ai reprimarii, deveniti intre timp ministrul apararii si respectiv sef al politiei capitalei. Cum refuzau unii soldati sa traga. Cum au trecut de partea lor tineri ofiteri. Cum au inundat parintii strada, la vestea asasinarii copiilor lor. Cum au trait pe 20 decembrie alungarea sobolanilor din "judeteana de partid" si instalarea reprezentantilor multimii rasculate, dupa aproape 50 de ani de dominatie comunista. Cum au devenit primul petec eliberat al tarii. Si cit de incordat au asteptat sa ii urmeze tara. Si cit de mare a fost fericirea cind tara i-a urmat.

Partea a doua a mesajului lor era in cu totul alt registru. Ne-au povestit cu cita nedumerire au inceput sa urmareasca evolutia situatiei de la Bucuresti, aparitia si preluarea puterii de catre "garnitura a doua a partidului". Mirarea de a-l vedea pe tovarasul Iliescu, fost secretar de partid la judeteana Timis, vorbind si facind in numele revolutiei.

Revolta de a vedea pe cei care condusesera reprimarea de la Timisoara avansati in grad si pusi in fruntea armatei si politiei. Si seria revelatiilor infricosatoare continua pe masura ce constatau :

- ca ofiterii care trasesera in populatie erau avansati, in timp ce cei ce refuzasera, marginalizati ;
- ca tinerii ofiteri care participasera la mitingul de la Bucuresti (12-16 februarie) cerind democratizarea si decomunizarea armatei si adevarul despre represiunea de la Timisoara, fusesera facuti civili si erau supusi unor mari presiuni si amenintari ;
- ca atunci cind cei reprimati in decembrie se prezentau la comisiile pentru "adevarul revolutiei", se intimpla sa fie primiti pentru a face declaratii chiar de catre persoana care ii batuse sau hartuise, ceea ce le ingheta sau rascolea singele in vine ;
- ca oamenii care incercau sa-si recupereze cadavrul sau adevarul copiilor lor erau in continuu amenintati telefonic si sfatuiti sa se linisteasca; ca multi renuntau, intimidati, sa-si mai afirme pierderile ;
- ca in cimitirul din Timisoara se gasisera cadavrele unor revolutionari, bagate sub sicriile unor morti mai vechi; legate cu sirma ghimpata si dovedind o moarte atroce.

Concluzia era limpede : singura explicatie a faptului ca puterea nu "reusea" sa dea de urma nici unuia dintre cei care savirsisera crime la revolutie, pe care insa ii promova, si ca nu incerca sa corecteze niciuna dintre crimele si abuzurile regimului comunist, era ca de fapt EA REPREZENTA INTERESELE DE SUPRAVIETUIRE A VECHIULUI REGIM.In loc sa fie o emanatie a revolutiei, asa cum se prezenta tarii, era garnitura insarcinata cu inabusirea ei. Aceasta minciuna, aceasta blastfemie,aceasta uzurpare, era sursa ingrijorarii si revoltei Timisoarei si motivul apelului la ridicare a tarii impotriva regimului nelegitim si nefast.

6.) ...Cind s-a terminat, lipsa publicului a aparut si mai apastoare, dezolanta, dureroasa.. Ne uitam unii la altii emotionati si nestiind prea bine ce sa facem. Nu mai stiam cine pe cine incearca sa sprijine, cine pe cine ar vrea sa mingiie, dar ne simteam forte aproape si foarte singuri. Nu s-a mai vorbit decit foarte putin. O anumita solemnitate ne invaluia slabiciunea. Timisorenii ne-au scris si inminat o scrisoare deschisa. Ea vadea socul pe care il traisera in acea zi.

Dar sa le dau cuvintul :Scrisoare deschisa - Timisoara catre Piatra Neamt
Forumul revolutiei din decembrie 1989 a trimis in orasul dumneavoastra 3 reprezentanti (...) Aflam cu parere de rau ca membrii Asociatiei Dialog Piatra Neamt, care au declarat greva foamei, au fost expulzati din oras. Cetateni din Piatra Neamt, la Timisoara si in celelalte orase s-a murit pentru libertate, pentru dreptul la opinie. Am venit in orasul dumneavoastra astazi 5.05.1990 pentru a va relata felul in care s-au desfasurat evenimentele de la Timisoara in decembrie. Desi grupul de initiativa de la Dialog Piatra Neamt a facut tot ce este posibil pentru a va anunta sa participati la reuniunea care a avut loc in sala liceului Petru Rares, totusi nu ati binevenit sa veniti. Au fost prezente doar 45 de persoane... Plecam inapoi la Timisoara cu un gust amar, considerind ca n-am reusit sa va cistigm increderea. Mai mult, dumneavoastra nu vreti sa purtam un dialog. Nici nu vreti sa stiti de Timisoara. Ne denigrati fara sa ne cunoasteti. Ne pare tare rau. Am fi vrut sa nu ajungeti sa traiti experienta pe care am trait-o noi la Timisoara. Dar nu se poate. Si sa nu dea Dumnezeu sa avem dreptate.

Mehedinti Gabriel, Chis Liviu, Dolca Ion
7.) Ceea ce i-a dat gata pe timisoreni a fost absenta elevilor. Le-am povestit atunci cite ceva despre modul cum evoluase atmosfera in Liceul Petru Rares. Cred ca aceste observatii releva mecanisme importante, de aceea le redau si aici.

Imediat dupa 22 decembrie, prin elevii mei, care erau in ultimul an, am aflat de incercarea unor elevi de a introduce revolutia si in liceu (schimbarea directorului, repudierea celor mai Tovarasi dintre profesori - indoctrinatori comunisti si zbiri infocati, denuntarea comunismului si a Securitatii). Si am putut urmari cum a fost stins acest entuziasm, cum au fost "paralizati turbulentii". In primul rind de catre parinti ( alertati de tovarasii profesori ), care au pus clar in vedere odraslelor ca daca nu se linistesc, trec la represalii. Multi studenti, fosti elevi ai mei, mi-au povestit ca in acea perioada parintii le-au conditionat continuarea finantarii studiilor de neimplicarea in miscarea anticomunista din centrele universitare. Motivul invocat era in general : "Nu te baga, ca nu raspund de ce se intimpla, si ma bagi si pe mine in vreun bucluc !"

Asadar, in primul rind, de elevi s-au ocupat parintii. Ce bine e cind este cine sa te indemne si sa te educe...! Apoi, au fost profesorii care se inrosisera de atita pedagogic mincat de cacat comunist. (imi asum termenii). Si in sfirsit, au fost colegii. O parte din colegi... Caci acel liceu de elita (asemenea altora de felul lui) recolta ca elevi multe odrasle ale protipendadei securicomuniste si ca profesori multi elefanti debarcati de pe la sectia "culta" a partidului. Nu era tovaras mai barosan sa-si dea copilul in alta parte. Ar fi incorect sa spun ca am remarcat vreo atitudine aparte la acei colegi ai mei cu tata "undeva". Doar exigenta profesorilor avea o anumita modulare. Am fost cu totii tineri si prieteni, indiferent de pozitia parintilor. Cred de altfel ca, pentru foarte multi dintre copiii securistilor, activitatea parintilor lor (si semnificatia ei) a fost intr-o perpetua ceata.

Toate acestea s-au schimbat stupefiant dupa decembrie. Multi dintre copiii Tovarasilor sefi si a Tovarasilor gardieni au devenit solidari cu parintii lor ! Nu pot explica acest fenomen rascolitor. Poate ca s-au simtit amenintati. Poate ca au reactionat din iubire filiala fata de niste parinti pe care ii credeau amenintati. Poate ca au refuzat instinctiv sa inteleaga care fusese sursa traiului lor dulce. Au evitat dezechilibrul si disconfortul indoielii. Nimeni nu vrea sa-si piarda respectul pentru familia lui, pentru originea implinirii si bunastarii sale. Poate ca explicatia e mai prozaica, sa nu uitam citi informatori detinea orice sala de clasa. Au avut probabil loc, acasa, sedinte de indoctrinare securi-tata / copil, imediat dupa decembrie. Pentru ca elevii care au incercat sa condamne vechiul regim s-au ciocnit de o tenace rezistenta din partea acestor colegi. Care nu considerau comunismul criminal. Care explicau in continuu ca "am scapat de Ceausescu", ca trebuie pace si liniste ca sa refacem tara, ca trebuie sa fim cu totii frati, asa cum am fost totdeauna, uniti de revolta sub cizma odiosului... Ce mai, toate lozincile vinturate de parinti prin oras, erau distribuite cu osirdie de odrasle, prin liceu. (Desigur ca aceste obervatii sint relative. Pot exista fii de securisti neutri sau chiar anticomunisti. In general nu de la ei as astepta insa condamnarea sistemului si rasturnarea lui...

"Stejarul" lui Pintilie m-a nedumerit profund. Nu inteleg de ce nu a gasit nimic mai interesant de selectat, dupa revolutie, decit lirica lui Baiesu si ideea revoltei anticomuniste a fiicei ofiterului de securitate. Ii respect libertatea de creatie, dar nu pot sa nu semnalez, pe linga ideea indoielnica, tonul fals al intregului film, atmosfera artificiala, poate verosimila pentru un parizian, dar nu pentru mine.

Am facut aceasta digresiune pentru ca profilul si evolutia unora dintre copiii Celor mai Tovarasi dintre tovarasi sint probleme importante pentru evolutia Romaniei. Pe cale de a culege fructele activitatii parintilor lor, ei vor forma probabil viitoarea oligarhie, vor fi nucleul clasei inavutite si conducatoare. Ea arunca de asemenea o anume lumina asupra "lipsei de unitate" intre vederile tinerilor romani emigranti. E greu ca fiii prizonierilor si a gardienilor, sa se puna de acord privind trecutul si viitorul Romaniei... Pot spune de pe acum ca nu ma impresioneaza protestele privind legatura pe care o fac, intre parinti si copii. Ea exista. A functionat si functioneaza. Si poate explica unele "ciudatenii". Aratati-mi un fiu de securist imbogatit, tinar director de firma, pe care sa-l intereseze Procesul Comunismului ! Va va vorbi invariabilde necesitatea unui "bisness" protejat de convulsii sociale... )

8.) Seara, ne-am urcat pe muntele Cozla, in asteptarea trenului de Bucuresti. Timisorenii nu se mai indoiau de catastrofala situatie locala si intelegeau de ce intram in a 5-a zi de greva foamei. Ne-au intrebat insa : "Ce rost mai are ? Cine se mai lasa emotionat ? Mai bine v-ati intari fortele pentru lupta !" Le-am dat dreptate. Si am decis atunci, toti, sa intoarcem o pagina. Nu mai avea rost sa mergem pe simboluri. Sa dam ocazia tuturor lepadaturilor sa ne scuipe. Prea se distrau Tovarasii de slabiciunea noastra. Am intrerupt greva foamei.

Dar am decis sa parasim orasul si sa ne aruncam in mitingul de la Bucuresti. Scopul : denuntarea "alegerilor", sustinerea "Apelului din Moldova". Am facut o delegatie din citiva membri dispusi sa participe la miting zi si nopte. Impreuna cu timisorenii am parasit orasul din nou. De data aceasta nu am mai revenit pina pe 20 mai. Am luat cu noi o mare de pancarte. Urmau sa impodobeasca Piata si sa fie distruse la descinderea din 13 iunie dimineata... Cei care au fost acolo, poate isi amintesc de exemplu de pinza mare cu "Demonstratiile tulbura linistea vinovatilor !". Era deviza noastra. O vopsisem si o verificasem din plin!
(va urma)

Ioan Rosca
Link-doc 1989-1990: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/
Link-sursa: http://www.piatauniversitatii.com/ic...ontrarev_9.htm