Societatea are nevoie de temelie economică sănătoasă, dar şi de temelie morală viabilă ( Ioan Roşca -comentarii la polemica Popa-Cojocaru şi la replicile faţă de prima mea intervenţie-) Notă : Texte repertoriate - īn ordinea desfăşurării :
[./.]Ioan Rosca : Numai dreptatea poate da legitimitate dreptului - interventie
[./.]Serban Popa : Sa confiscam fara despagubire capitalul pe care statul l-a furat
[./.]Scrisoare deschisa: Replica la ratacirile unui fost colaborator!!!
[./.]Legea Cojocaru construieste un nou model economic si un nou model social
[./.]Simbioza imperativa capital-munca este aspectul fundamental al Legii Cojocaru
[./.]Viziunea mea despre echitate este axata pe impiedicarea imbogatirii incorecte
[./.]Capitalul distributiv si impozitul progresiv - instrumente de dezoligarhizare


*******
1. O mediere ratată.
2. Totul sau nimic?
3. Pīnă lămurim ce ne separă, cum realizăm ce ne apropie?
4. Calea Cojocaru către "economia democratică".
5. Proprietatea statului sau a poporului?
6. Este acest conflict rezolvabil?
7. Peste abis dansează mai uşor cel ce nu-l vede ….

*******

1. O mediere ratată.

Pus īn gardă privind tentaţia īmpingerii "dialogului" spre obsesiile proprii, īncerc să mă abţin (atīta cīt pot) de la un eseu despre fenomenul explicaţiei (căruia i-am dedicat munca mea de cercetare). La finalul observaţiilor despre polemica īn care am intervenit, voi folosi totuşi ocazia oferită de o dispută īn care se manifestă din plin dificultăţile redutabile ale comunicării consonante, pentru a aminti fenomenul neīnţelegerii reciproce, despre care ar fi bine să fim preveniţi, ca să nu coborīm contrapunerile spre certuri.

Consider că avem de a face cu două discursuri valorose, coerente şi reuşite explicativ, dar care nu ajung să conveargă sau să se īmpletească fertil, promotorii fiecăruia văzindu-şi de propria plămădire conceptuală şi nesesizīnd, din păcate, că nu vorbesc exact despre acelaşi lucru. Două demersuri paralele, īntre care nu am reuşit nici eu să fac cărari/punţi…Unul ar vrea să repare temelia morală a societăţii, altul- pe cea economică, ceea ce nu presupune neaparat contradicţie, dar nici echivalenţă sau includere, īntr-un sens sau īn altul. Nereuşind să-şi combine contribuţiile īntr-o teorie multidimensională, doi romāni vrednici, rămaşi printre puţinii la căpătīiul unei societăţi bolnave, sīnt tot mai convinşi că preopinentul se īnşeală total , ba chiar că e de rea credinţă- ajungīnd chiar să se duşmănească/insulte. Totuşi eu (admiţīnd că mă pot īnşela) īi simt de bună credinţă şi de calitate pe amīndoi, dar incapabili să (mai) intre intelectual īn rezonanţă, īncīt să-şi poată acorda energiile fondatoare de sens. Şi mi-e milă, aşa cum i-am mărturisit deja domnului Popa, pentru postura īn care ne-a adus societetea, pe cei care au dorit să-i combată patologia.


Am īncercat să catalizez un dialog constructiv, amintind lucrarea subiectivităţii şi făcīnd recurs la toleranţa faţă de alteritate. Şi ca o provocare la distanţare, am introdus un al treilea punct de vedere, "politicist" (axat pe dimensiunea creaţiei sociale asumate), pe līngă cel "economicist" (al economiei morale -axul Cojocaru) si cel "juridicist" (al dreptului moral- axul Popa). Am ridicat problema legitimităţii regulilor jocului social şi am semnalat fiziologia complicată a proceselor de construire a sensurilor colective, nu din ambiţia de a forma un triunghi polemic, ci īncercīnd să le amintesc celor doi constructori de utopii posibile fragilitatea clădirilor la care accede condiţia umană. Nu mi s-a răspuns temeinic la provocările de fond avansate īn intervenţia iniţială (privind relativitatea prezumţiei de legitimitate a legii- dovedită şi de criminalitatea dreptului comunist, subordonărea justiţiei faţă de realitatea vieţii- justificīnd creaţia politică, sau falsificabilitatea structurilor bazate pe reprezentare- īn frunte cu statul etc.).

Nu s-a comentat consistent demonstraţia mea că proprietatea a fost şi a rămas de drept (real, nu formal) a poporului, pīnă azi, fiind īnstrăinată banditeşte către cumpărători complici, de indivizi care au abuzat de un mandat de administrare, creat prin legi abuzive de scoatere din devălmăşie, emanate de uzurpatori ai statului, care au abuzat, şi după 1990, de mandatul politic de legiferare, pentru a īnzestra ilicit banda gardienilor lagărului comunist cu avuţia stoarsă prizonierilor. Deci, că ne aflăm īn faţa unui fenomen tipic de falsificare a reprezentării, care poate fi tratat similar cu situaţia unui "odious debt" (pentru a anula consecinţele imposturii) şi ridică problema fundamentală a contestării īn corpore a regimului fesenist, care a continuat crimele celui comunist.

Nu prea am fost primit in jocul adversativ dintre cei doi combatanţi, incleştaţi īntr-o īnfruntare personală, care nu au dat atenţie perspectivei mele, ci şi-au redemonstrat viguros dreptatea proprie, scoţīnd foarte eficace īn evidenţă slăbiciunile tezei celuilalt. Domnul Popa nu răspunde īnsă convingător observaţiilor legate de realizabilitatea economică, ca şi cum ea ar veni de la sine, o dată reglată problema dreptăţii. Domnul Cojocaru nu răspunde convingător observaţiilor privind efectele cangrenei morale, ca şi cum aceasta s-ar rezolva de la sine, o dată reglată problema distribuţiei echitabile a proprietăţii. Nici unul nu consideră că dialogul l-ar fi determinat sa-şi schimbe vreun punct de vedere…. Cīnd vor īncepe romānii să fie atenţi şi la viziunile contrapuse lor, să vadă īn ele un test, să caute complementarităţi, observaţii utile, rafinări, convergenţe, să scoată īn evidenţă şi punctele de acord?


2. Totul sau nimic?

Rămīn la convingerea că există un numitor comun esenţial, toţi trei fiind adīnc preocupaţi de reabilitarea dreptăţii īn societatea romānească, aşa cum semnalează domnul Cojocaru īn scrisoarea către mine:"Trebuie să vă fac o mărturisire. Nu cred că setea mea de dreptate, de pedepsire a celor care se fac vinovaţi de răul făcut Romāniei şi romānilor īn ultimii 68 de ani este mai puţin acută decāt a dumneavoastră". Aşa este- probabil. Am vrut intens să se facă dreptate, dar nu ne inţelegem privind ce mai e de făcut, mai precis- dacă mai īncercăm totul sau facem un pas īnapoi ca sa nu rămīnem fără nimic.

Din păcate, aşa cum semnalează (caustic) domnul Popa (prin trimiterea la textul lui Caragiale) fiecare vorbeşte despre altceva….Şi adaug eu- īn notă şi mai corosivă- se prea poate să fie vorba doar de trei reverii zădărnicite, mai mult sau mai puţin frumoase/coerente/legitime/faste- pe care evoluţia Romāniei le va neglija īn bloc. Nu sīnt semne că se va īntīmpla ce imaginează prioritar domnul Cojocaru (echitate socio-economică, confiscarea averilor foştilor guvernanţi şi administratori), domnul Popa (societate condusă de morală, confiscarea de la cumpărătorii beneficiari) sau eu (emanciparea condiţiei umane romāneşti, pedepsirea exemplară a vinovaţilor). Şi toţi trei cred că sīntem conştienţi de asta, măcar īn intimitate. Eu fiind īnsă acela care-şi afişează scepticismul privind realizarea a ce am fi vrut şi care, neacceptīnd un compromis jalnic, se repliază pe poziţia cercetării şi explicării fenonemelor de patologie socială constatate, īntru īnvăţătură pentru cei care ar veni altă dată.

Cu riscul de a fi acuzat că descurajez, constat public că īndreptarea pare irealizabilă acum, cu oamenii produşi de istoria pe care am suferit-o, că… necesarul nu e suficient, că reparaţia are şanse tot mai mici. Dar admit şi că sint legitimi cei ce caută noi formule, presupunīnd (īn lipsa unor indicii contrare) că o fac cu totală bună credinţă, şi nu cu scopuri ascunse. Colegii mei de cauză par decişi să rămīnă pe teren pīnă la capăt.-īndărătnicie lăudabilă, pentru care merită sprijin, inclusiv de genul pe care mai pot să l-il ofer. De exemplu, semnalīndu-le celor doi foşti colaboratori că se lasă dezbinaţi de detalii mai puţin semnificative decăt par, de animozităţi acumulate īn subconştient, de confuzii şi rigidităţi.

Domnul Popa este interesat de dreptate īn mod absolut, adică pīnă la a refuza să ia īn discuţie eventualiatea că ea nu se va putea face… deşi ar fi trebuit făcută cu orice preţ. I-am precizat că eu, deşi “am susţinut legitimitatea şi oportunitatea confiscării averilor făcute īn timpul regimului fesenist, explicind faptul ca nu aş putea susţine nici un partid (şi nici crede īn intenţiile sale antisistem) dacă nu are acest obiectiv īn fruntea programului său", am semnalat (prin īncheierea "De discutat īnsă fezabilitatea") că admit posibilitatea (tot mai probabilă) īmplinirii unei tragedii monumentale. Şi ca atare, apreciez īncercarea eroică a domnului Cojocaru de a trece de potopul moral pe cale de consumare, pentru a repune cumva pe picioare o ţară, a o ridica din noroiul monstruos īn care a fost īnnecată. Confruntat cu realitatea decadentă de care sīnt silit să iau notă, iau foarte īn serios demonstraţia domnului Cojocaru, că nu se prea mai poate face dreptate, pentru că nu am făcut-o la timp (īn primul rănd īn 1990, cīnd renaşterea Romāniei a fost īmpiedicată de FSN). Şi nu neg nevoia de proiecte noi, dacă eşuează cele vechi.

Faptul că eu pot īnţelege/respecta reorientarea strategică a domnului Cojocaru, nu īnseamnă că nu rămīn credincios ideii că era obligatorie confiscarea, pentru reabilitarea morală a societăţii. Domnul Popa pare a nu sesiza că este numai o aparentă contradicţie aici, probabil pentru că nu a parcurs lanţul eseurilor mele explicative, din care ar fi dedus că eu īncep să consider această cale, singura integral justă … ca ratată! . Pot suţine (ideatic) demersurile practice promovate de cei doi sau de alţii , dar ele nu mă mai pot capta ca activist, căci nu am rezistat la scīrbă şi luciditate. Deci nu mai pot "veni" līngă nimeni. Dacă nu se pot lăsa fără pradă profitorii tranziţiei, nu mai am interes faţă de o refacere economica de care ar urma sa profite moştenitorii unui cataclism moral. Şi nici nu mai cred că omul va deveni ce se pretinde, sau că romanii vor face o revolutie islandeza, dupa ce şi-au bătut joc de cea din 1989. Răul fără scrupule va īnvinge iarăşi pe teren iar binele dezarmat (paşnic, non-violent-cum recomandă şi domnul Popa ) īşi va lua revanşa numai īn cărţi şi īn visele despre cer. De-abia mai am putere să comunic concluziile dure ale experienţei/cercetării mele, īn speranţa că ar putea folosi celor ce ar īncerca cīndva transfigurarea individului/comunităţii …sau vor descoperi la timp că se irosesc fără rost. Mi-am tocat 23 de ani pledīnd pentru apariţia unei forţe politice antisistem care să urmărească şi realizeze reparaţia (am semnalat si explicat īn intervenţia anterioară de ce medicina socială promovată de mine recomandă pedepsirea vinovaţilor/profitorilor şi vede confiscarea din acest unghi). Dar, pe măsură ce timpul trece, sīnt silit să constat că inadmisibilul devine fapt īmplinit, că va fi tot mai greu de reparat ignonimia consumată, de drenat putreziciunea generalizată, că ţara a fost trecută printr-un nou tăvălug de tip Piteşti, care a intoxicat iremediabil victimele, a murdărit ireparabil totul.

Romānii (mai ales cei rămaşi "acasa") s-au "descurcat" şi sub regimul fesenist, compromiţīndu-se picătură cu picătură, īncīt acum nu mai resimt pofte morale şi nu au interes să se facă dreptate, sau să se privească critic īn oglindă. Puţini s-ar mai aduna sub steagul dreptăţii. Şi dintre ei, o bună parte ar fi doar veleitari cu gīnd ascuns de căţărare.Omul moral pe care mizează domnul Popa este īn extincţie…Iar confuzia şi complexitatea dau ultima lovitură speranţei că binele ar mai putea fi măcar distins clar de rău. Bănui că nici luciditatea domnului Popa nu-i permite să respingă sinistra alternativă a īnfrīngerii noastre şi de aceea nu īnţeleg de ce acuză de trădare pe cei care o iau in consideraţie, īncercīnd disperat să o depăşească, aşa cum văd că o face domnul Cojocaru. Daca are ştiinţă despre interese ascunse şi intenţii parşive, pe care domnul Cojocaru le acopera cu demagogie, ar trebui să facă publice probele sau măcar elementele care īl fac să exprime astfel de bănuieli.

Eu mi-am exprimat deschis rezervele remanente, după ce am verificat unele dubii privind interesele īn joc , discutīnd direct şi franc cu domnul Cojocaru. Renunţarea la confiscare de la cei ce au pus mīna pe cīte ceva din avuţia colectivă NU este o dovadă de trădare, căci poate izvorī şi dintr-o sinceră dorinţă de redresare prin compromis, dintr-un realism tragic, pe care domnul Cojocaru l-a justificat convingător īn replicile sale. Cred că domnul Popa, ar trebui să se abţină de la a nega dreptul cuiva la alt drum (inclusiv răzgīndindu-se pe parcurs) pe baza unor bănuieli fără suport şi a unor speculaţii iremediabil discutabile. Reciproc, nu cred că domnul Cojocaru trebuia să īl acuze pe domnul Popa că vrea să īl saboteze, doar pentru că e īn dezacord cu actuala lui (re)orientare. Denuţarea renunţării la confiscare NU este o dovadă de trădare, căci poate izvorī şi dintr-o sinceră credinţă īn inadmisibilitatea compromisului, dintr-un alt realism tragic, pe care domnul Popa l-a manifestat convingător īn replicile sale.

Nu ar mai bine ca vechii parteneri, īn loc să se ironizeze şi atace, acuzīndu-se cīnd că s-au luat unul după altul , cīnd invers- că au luat-o pe alt drum , să se contrazică civilizat şi constructiv, depăşindu-şi iritarea, dacă nu ca nişte camarazi, măcar asemenea oamenilor de ştiinţă care dispută un subiect? Dacă asta ar cere şi nişte scuze reciproce, pentru nişte erori recunoscute deschis, sau măcar exprimarea regretului că s-a ajuns la harţă, ar fi aşa de greu? Nu ar merita, avīnd īn vedere cīt sīntem de insularizaţi?


3. Pīnă lămurim ce ne separă, cum realizăm ce ne apropie?

Conlucrarea ar putea porni deci de la acordul de năzuinţă īntre noi, pe un punct crucial: denunţarea tranziţiei criminale feseniste, continuatoare a īmpilării comuniste şi pedepisrea celor care au īnstrăinat sau distrus avuţia colectivă a poporului capturat, inclusiv prin confiscarea averilor lor (formularea domnului Cojocaru fiind fără echivoc: "Legea 15/1990 reprezintă un ABUZ īn serviciu săvārşit de STATUL ROMĀN, de membrii Guvernului şi Parlamentului Romāniei, care au iniţiat, adoptat şi aplicat această lege, avānd drept consecinţă subminarea economiei naţionale, concretizată īn DISTRUGEREA capitalului trecut īn proprietatea statului. Cei vinovaţi de acestă CRIMĂ, īmpotriva poporului romān, trebuie deferiţi justiţiei şi condamnaţi, īn conformitate cu prevederile legii penale. Averile ACESTORA trebuie CONFISCATE." Ceea ce s-ar putea face, īn principiu, pe baza penalităţilor civile conexe condamnării penale, a răspunderii civile delictuale, a unor procese in regres dinspre comitent spre prepus sau a unei legi reparatorii de naţionalizare. Nu fără previzibila rezistenţă a celor care au īncă toată puterea.

Pīnă la a ne confrunta īn problema practică a recuperării bunurilor de la cumpărătorii aparent legali, sau īn cea teoretică- a motivării confiscărilor, ar fi bine să vedem dacă măcar reparaţia cu care sīntem de acord este posibilă! La fel cum domnul Cojocaru scoate īn evidenţă neiertător obstacolele īn calea recuperării capitalului existent īn 1990 şi a distribuirii resturilor, aş putea să expun şi eu nenumăratele obstacole pe care justiţia şi alte instituţii ocupate/uzurpate le vor ridica īn calea pedepsirii şi deposedării responsabililor. Programul domnului Cojocaru nu arată cum s-ar face epurarea justiţiei şi judecarea legislatorilor, judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor care au participat la crima juridică. El, atīt de sceptic īn problema recuperării capitalului, nu e firesc să creadă că slugile complice din justiţie īşi vor face datoria, pedepsindu-şi stăpīnii. ("Nu ar fi mai simplu, mai legal, mai eficient, să-i punem pe cei de la fisc şi pe procurori să-şi facă treaba, să verifice ei dacă s-a dat şpagă, dacă s-a cumpărat sub preţ, de unde au provenit banii cu care s-a cumpărat? Să punem instanţele judecătoreşti să stabilească ele ce se confiscă şi cine se duce la puşcărie?") Teoretic, da. Practic insă....

Dau dreptate domnului Popa, că domnul Cojocaru , menţinīndu-se pe poziţia "Nu am fost şi nu sunt de acord cu confiscarea TUTUROR capitalurilor care provin din fostele īntreprinderi de stat, deci şi a celor dobāndite cu respectarea prevederilor legale īn vigoare" renunţă īn fapt (conştient-cum crede domnul Popa sau nu-cum cred eu) la a face dreptate spre/dinspre trecut, printr-o lovitură politică (instrumentele juridice nefiind funcţionale) care poate lovi eficace armata duşmană: dezarmīnd-o economic. Dar ca să acuze această resmnare camuflată, domnul Popa (deşi admite īn alte fragmente că justiţia nu funcţionează şi că trebuie o soluţie politică) are şi el ieşiri nejustificate de optimism "īn cazul confiscării cel puţin, va fi suficientă punerea īn aplicare de către procuratură şi poliţie a măsurii de confiscare/sechestru asigurator, dictată/dispusă de un tribunal abilitat, care să constate comiterea infracţiunii de furt. Comisă eventual chiar de autori rămaşi, deocamdată, necunoscuţi la data pronunţării măsurii de confiscare. Ceea ce, desigur, nu va reprezenta un impediment pentru declanşarea/continuarea unei anchete care să facă lumină pānă la capăt īn ceea ce-i priveşte pe autorii furtului şi pe complicii lor. Īn acest caz pot să vă garantez c㠓justiţia īşi va face datoria” (pentru a cita un şablon din argo-ul tv) deoarece, odată deposedaţi de averile acumulate, suspecţii se vor transforma repede īn īnvinuiţi, apoi īn condamnaţi şi, īn final, īn puşcăriaşi."

E rīndul domnului Cojocaru să considere astfel de scenarii iluzorii, dacă nu e luată puterea- inclusiv prin şiretenii populiste. Iar domnul Popa nu admite că reformatorul Cojocaru, nu poate să recunoască public că nu mai crede posibilă victoria īn vechiul război, contextul politicianist īn care vīsleşte greoi azi nepermiţīndu-i să īnainteze spre ipotetica dreptate de la viitor, cu deplină sinceritate. Domnul Cojocaru punctează imparabil, cīnd ne aminteşte de milioanele de apartamente luate sub preţ, de terenurile cumpărate la ţară ieftin şi de viluţele ridicate pe ele cam rapid, de alte mici chilipiruri la care ne-am pretat şi noi, cei care resimţim revoltă faţă de spolierea capitalului colectiv… de către alţii. Cei mai batrini ştim cum se "repartizau" apartamentele īn timpul comunismului, īncīt nu putem susţine că a fost o reglare echitabilă (Cei de la ţară fiind de exemplu din nou dezavantajati. Ei ce au primit, pentru munca lor de sclavi CAP, mult mai rău plătită ca la oraş? Şi nu tot lor le-a fost furat terenul pe care au crescut căsuţele sau căsoaiele de vacanţă?) Pe de altă parte, unii au cumpărat acele apartamente din banii economisiţi īnainte de 1990, deci la valoarea corectă, īn timp ce alţii le-au luat pe nimic, folosind hīrtia aruncată pe piaţă pentru a uşura privatizarea criminală. Răspund deci intrebării domnului Cojocaru: da, īn formula căutată de mine ar fi trebuit să se ţină cont de tot ce s-a īntīmplat şi să se facă dreptate global, să primesca cei dezavantajaţi doar ce nu şi-au luat deja singuri, din ce au acaparat incorect profitorii "tranziţiei". Mă regăsesc şi eu, nu foarte bucuros, īn descrierea ironică făcută domnului Popa "Marele justiţiar cere să se facă DREPTATE, totală, completă, la sānge. Nimeni nu trebuie nedreptăţit. Nimenui nu trebuie să i se RETROCEDEZE nici mai mult nici mai puţin decāt a contribuit." Nu neg că această gigantică analiză este problematică, dar amintesc că şi procesul evaluării a 20 de milioane de proiecte economice pare fantasmatic. Şi admit că īmplinirea parţială a idealurilor noastre presupune inteligente compromisuri cantitative, de exemplu repararea de sus īn jos, īncepīnd cu puţinii care au inşfăcat grosul şi coborīnd pănă unde se poate.

Nu făcīnd şi rabaturi calitative- spune apăsat domnul Popa- şi cred că face bine să insiste că soluţia, chiar parţială cantitativ, trebuie să restaureze culoarea dreptăţii. Īn ce priveşte aspectele cantitative īnsă, nu poţi desconsidera observaţiile pertinente ale domnului Cojocaru, legate de distrugerea unei bune părţi din capital. Ne place sau nu, realitatea īmpleteşte dimensiunea morală cu cea pragmatică. Oricīt ne-am strădui, nu vom convinge aceşti romāni, cu teze nobile care nu mai stīrnesc rezonaţe, să suporte o operaţie de reparare a furăciunii…mai costisitoare decīt ce se mai poate recupera. Pe de altă parte, chiar īn demonstraţia domnului Cojocaru se arată că aceia care ne-au distrus capitalul au făcut uriaşe profituri (1500 milarde de euro!)- parţial investite sau scoase īn afara ţării, că amortizarea a fost accelerată artificial prin inflaţie- deci poate fi reconsiderată, că unele proprietăţi acaparate de la stat produc azi beneficii celor care au pus mīna pe ele. Şi -mai remarc eu (şi aminteşte şi domnul Popa)- există bunuri - ca pămīntul- mult mai puţin "fungibile"…Ca atare, ar mai fi de unde confisca, pentru a face corectura necesară īnsănătoşirii moravurilor. Īmpărtăşesc aici punctul de vedere principialist al domnului Popa, pe care constat intrigat că domnul Cojocaru nu vrea să-l ia īn consideraţie, măcar pentru a explica de ce nu-l crede realizabil. Şi ce dacă nu se recuperează decīt parţial ce s-a jefuit? Cīteva procente din capital… dar cīt la sută din demnitate? Şi pentru mine, ca adept al educaţiei justiţiare, pedepsirea prin confiscare mai are un rost, pe līngă lansarea economiei democratice. Acela de a forma oamenii care să o poată clădi cinstit, cu bună credinţă. Altfel, chiar cu noua lege Cojocaru implementată, vom avea 20 de milioane de fiare mai mici, īn loc de un milion de monştri. De aceea am spus că pentru fiecare leu irecuperabil să plătească toţi cei responsabili de pierdere. Dar asta nu rămīne "wishful thinking", dacă nu găsim o cale de realizare?


4. Calea Cojocaru către "economia democratică".

Dacă economie politică am citit suficient cīt să īnţeleg că spiritul "democraţiei economice" imaginate de domnul Cojocaru merge īn direcţia echitabil-participativă dorită şi de mine, mărturisesc că nu īnţeleg schema de realizare, formulată prea criptic pentru un neofit īn (macro)contabilitate/finanţe. Cum PPLC trebuie să convingă un public cīt mai larg că e vorba de un proiect realist, nu cred că ar strica explicaţii mai amănunţite ale mecansimelor plănuite, poate bazate pe exemple şi lămuriri la īntrebări previzibile. Eu nu cer răspunsuri la următoarele īntrebări, pe care le expun ca exemplu de ce s-ar putea să nu priceapă nici alţii:

4.1.a.) Īnţeleg bine că nu se vor distribui (ca acţiuni) părţi din mijloace de producţie (confiscate), deci nu capital, ci sume de bani, cu care sa se poată cumpăra un capital productiv echivalent?

4.1.b.) Dacă fondul de distribuit, īn porţii a 20 000 euro, va fi alimentat din PIB, cum vor intra īn el proprietăţile actuale ale statului, sau cele confiscate sau re-cumpărate de la străini?

4.2.a.) Cum socoteşte domnul Cojocaru "capitalul" individual si global pe care īşi bazează teoria (din ce se compune acesta, cum se evaluează componentele şi īntregul), astfel īncīt ajunge la concluzii (care pe mine mă şochează), ca: "Īn perioada 1990-2010, au fost realizate investiţii īn valoare de 360 miliarde de euro, actuali. Deci, mai mult decāt se acumulase pānă īn 1989."?

4.2.b.) Cum se reflectă īn evoluţia capitalului evaluat īn bani succesul sau eşecul, consumat sau prognozat? Vreau să ştiu cum se socoteşte valoarea unui bun īn calculele Cojocaru, prin care se ajunge la concluzia că au mai rămas numai cīteva procente din capitalul existent īn 1990? (Ca să se inţeleagă īn ce sens pun īntrebările, mă explic. Două firme care au făcut investiţii materiale identice, īncīt au aceleaşi fonduri fixe, pot avea rezultate radical diferite pe piaţă şi deci cu totul altă valoare, ca marfă. Şi valoarea lor poate evolua oricum, nu neaparat legat de ceva obiectiv (vezi bursa, marketingul, moda, inflaţia etc). Valoarea intreprinderilor statului romān a scăzut şi prin destructurarea economiei, management defectuos, risipirea capitalului intelectual necontabilizat (know-how), jefuire īn variate moduri etc- toate fenomene supra-contabile, greu de cuantificat. Spaniolii au făcut de exemplu īmprumuturi pentru a construi un număr incredibil de blocuri pe un litoral vast. Dacă turiştii prognozaţi nu vor veni, acest capital īntins pe plaje, deşi intact fizic, va coborī valoric, iar dacă se produce un boom- va exploda...)

4.2.c) Eu nu am făcut investiţii īn apartamentul meu şi locuiesc īn el īn continuare. Cine şi cum fixeză aşa-zisa lui amortizare? Distrugerea īn timp nu depinde de modul de gestionare?

4.2.d.) Nu sīnt toate calculele de acest gen, operaţii exacte, eventual bazate pe logică probabilistică, dar pornind de la pure speculaţii?

4.3.a) Cum adică se vor preleva 20% din PIB, īnainte de a se distribui beneficii şi salarii… dar fără a le afecta? ( "SURSA DE FINANŢARE a īmproprietăririi cetăţenilor este PIB-ul creat īn Romānia īn perioada īn care va fi aplicată Legea, mai exact 20% din valoarea acestuia. Deci, Legea Cojocaru nu ia de la bogaţi să dea la săraci. Ea ia 20% din avuţia nou creată de către TOŢI, de către bogaţi şi săraci, şi o distribuie TUTUROR, pentru a fi transformată īn capital, acesta, capitalul astfel creat, intrānd īn proprietatea privată a FIECĂRUI cetăţean. Legea Cojocaru nu ia nici din salarii, nici din profituri, nici din veniturile primare ale statului. Ea ia, direct, o parte din PIB, din avuţia nou creată, ĪNAINTE de constituirea salariilor, profiturilor şi veniturilor primare ale statului." )

4.3.b) Din ce şi cum se compune PIB-ul din care se vor extrage "direct" cei 20%? Se va recurge la o taxare-impozitare progresivă a veniturilor anuale realizate de fiecare firmă, persoană, intreprindere de stat? Venituri de orice natură (vinzări, servicii, dobīnzi, etc)?. Care fiind panta de creştere a cotei birului pentru Fond, pe măsură ce veniturile cuiva urcă? Vor plăti şi cei care nu au beneficii sau nu pot plăti nici salarii, dar au rulaj mare? Sau e vorba numai de taxarea cīştigurilor mari, după plata tuturor cheltuielilor (si a salariilor) şi deci nu īnainte?

4.3.c) Dacă un īmbogăţit al tranziţiei, care şi-a cumpărat bunuri mobile şi imobile , nu face beneficii din ele, se va putea lăfăi liniştit in proprietatea sa, fiind "vămuit" numai dacă lasă moştenire? Sau se are īn vedere īn primul rīnd un impozit uriaş pe proprietăţile mari, aşa cum īnţeleg eu din fraza "Cu cāt mai mare proprietatea, cu atāt mai mare impozitul, astfel īncāt proprietăţile foarte mari nu vor mai suporta impozitul şi vor fi vāndute la preţurile mici, aceleaşi preţuri cu care au fost cumpărate "? Acest impozit va fi aplicat o singură dată? Nu va fi el echivalent cu o confiscare parţială, deci nelegitim-īn optica domnului Cojocaru? Şi cum se impune vīnzarea la preţurile de la cumparare?

4.3.d) Cum se evită vīnzarea imediată a bunurilor de taxat (spre straini, caci alţii nu prea vor putea cumpăra) pe valută scoasă imediat din ţară? Ce s-a scos deja astfel, mai poate fi recuperat prin această taxare spre Fond? Dar ciştigurile romānilor care lucreză afară, vor fi şi ele interceptate?

4.4.a) Vor fi interesaţi cetăţenii să li se reţină continuu o cotă din cīt ar fi putut īncasa ca beneficii sau salarii, pentru ca sa primescă, o singură dată, o sumă condiţionată de aprobarea unui proiect de afacere?

4.4.b) Vor avea incredere īn cei puşi să aprobe dosarele? De unde apar şi cine plăteşte milionul de funcţionari cinstiţi necesari ?

4.4.c) Vor fi oamenii de rīnd capabili să formuleze aceste milioane de proiecte, evitind şi suprapunerile afacerilor similare?

4.4.d) Vor putea concura pe piaţă cu marii rechini, ca să nu aiba rol de planton economic? Ce legi īi vor proteja, inclusiv de corporaţiile internaţionale?

4.5) Cum se garanteză faptul că PPLC, care ar declanşa procesul decenal de īmproprietărire, nu va fi schimbat la primele alegeri, cu partide care vor opri , tot democratic, aplicarea legii, producīndu-se discriminare īn favoarea celor care au apucat să-şi primescă porţia, eventual susţinătorii PPLC ? Şi aşa mai departe….Dacă domnul Cojocaru va exclama: "Dar nu aţi īnţeles mare lucru!"…mi-am atins scopul de prevenire. Da, nu am īnţeles detaliile şi dumnealui poate aprecia semnificaţia acestui fapt. De aceea nici nu pot intra īn polemici privind cīt şi cum se mai poate recupera din capital, semnalīnd doar că eu nu consider - īn principiu- ireparabile lanţurile de tranzacţii cu bunurile furate poporului roman (am dat unele explicaţii īn celălalt text). Există reguli de drept civil clasice, legate de anularea actelor ilegale şi de tratarea terţilor care au continuat circuitul civil al bunurilor furate, singura problemă (e drept, redutabilă) fiind scara uriaşă a corecturii necesare, o provocare mai curīnd politică decīt juridică. Să primească īnapoi cīt a plătit, de la cine se cuvine, fiecare cumpărător de bună credinţă. Sau să plătească restul cuvenit- dacă nu poate contrazice prezumţia legitimă de rea credinţă- care ar trebui aplicată, metodic. De ce să fie irezolvabilă (prin legiferare specială- dacă e nevoie) recuperarea de la cumpărător, īn cazul īn care se dovedeşte că reprezentantul poporului īn contractul păgubitor a trădat interesele mandanţilor, care nu pot recupera paguba integral de la mandatarul escroc? Ce fac patronii unei firme private dacă un administrator le vinde pe nimic proprietatea, pe baza unui mandat folosit dolosiv? Sau un om care trimite pe altul la tīrg cu procură, şi se pomeneşte cu vaca dată pe un leu? Cum recuperează bunul de la cumpărătorul care a sărit pe pradă şi foarte probabil a şi pus la cale trădarea reprezentării, sau a fost complice la ea? Proprietarul unui obiect furat şi vīndut nu-şi poate recupera nicicum bunul găsit la cineva? Rămīnīnd ca hoţul să despăgubească pe cumpărătorul care s-a pretat la ghişeft.

Īn condiţiile din Romānia, complicitatea beneficiarului abuzului de reprezentare e prezumabilă, chiar dacă vina participării diminuează pe măsură ce lanţul vinzărilor cu profit speculativ se lungeşte, şi beneficiul profitorului scade. Dar văd că şi domnul Cojocaru admite repetat că trebuie găsită o soluţie şi la problema asta, recunoscīnd onest că nu o deţine. "Pentru cei care nu pot fi condamnaţi pentru o infracţiune prin care au devenit proprietari, dar care au intrat, totuşi īn proprietatea unor active fără să plătească preţul cuvenit, trebuie găsită o altă soluţie, LEGALĂ şi PRACTICĂ, prin care să plătească diferenţa de preţ pe care nu au plătit-o, atunci cānd au devenit proprietari." O provocare mare pentru cine crede că poate pune pe masă ideea salvatoare. Esenţială , arată domnul Popa, pentru că a penaliza numai pe cei care au īnstrăinat avuţia colectivă, nu şi pe cei care au profitat de asta este o īnfrīngere morală şi probabil o īnfrīngere fatală īn războiul economic cu căpuşa urcată peste poporul romān.. Pentru că mulţi dintre cei care au īmpărţit prada clientelar au fost marionete ale celor din umbră, pe care īi vom găsi (pe ei sau pe moştenitorii şi interpuşii lor) printre cumpărătorii pe nimic, care ne-au devenit patroni tuturor, cărora e stupid să le concedăm inocenţa. Ca să nu mai vorbim că renunţarea la prada trecută aproape gratis īn mīinile străinilor ar face imposibilă decolonizarea.

Domnul Cojocaru pare īnsă convins de iremediabilitatea răului făcut şi de misiunea sa de a stăvili prăbuşirea īn hău a Romāniei, printr-o terapie economică post-factum, pentru care poate face compromisuri doctrinare şi de teren. De aceea -cred eu- s-a pretat la jocul penibil cu Dan Diaconescu, pentru a sparge blocada mediatică. Prilejuind farsa PPDD, de mare nocivitate politică, manevră pe care domnul Popa i-o reproşează. Aşa cum am făcut-o şi eu, sfătuindu-l să nu-şi promoveze ideile din troaca otevistă. Era cazul ca domnul Cojocaru să folosească prilejul pentru a arăta că poate recunoaşte că acţiunile sale au şi efecte negative şi a se īntreba dacă nu cumva acestea există şi īn teza ilegitimităţii confiscării de la beneficiarii tranziţiei. Era bine dacă se oprea la a demonta argumentat pledoaria noastră, īn loc să se preteze la atacuri la persoană. La care domnul Popa ar fi trebuit să răspundă altfel, ca să cīştige partida morală. Şi poate şi pe cea intelectuală- dovedind că percepe posibilitatea adevărurilor personale contradictorii şi admiţīnd că fiecare poate pune cruce la un ideal īnfrint, īncercīnd să-şi refacă viaţa prin promovarea unui compromis constructiv. Putem nega faptul că PPLC nu ar fi apărut probabil fără bīlciul făcut de OTV? Eu sīnt martor că tocmai cei care s-au dedicat strīngerii semnăturilor pentru Legea Cojocaru, stīrniţi prin OTV, au reuşit să lanseze si PPLC (trebuind să pledez insistent pentru a convinge măcar cīţiva lideri judeţeni să nu ducă miile de semnături pentru infiinţare, escrocului Diaconescu). Dar nici domnul Cojocaru nu recunoaşte că prietenii rămaşi pe poziţia intransigentă a penalizării abuzurilor prin confiscare totală, chiar dacă nu sīnt realişti, au dreptatea lor, neputīnd renunţa la o năzuinţă prin care şi-au apărat demnitatea īn toţi aceşti ani.


5. Proprietatea statului sau a poporului?

Să trecem la celălalt punct de dispută, cel privind justificarea reparaţiei: cui aparţinea proprietatea prăduită după 1990, statului sau poporului? Remarc că poziţiile domnilor Cojocaru şi Popa s-au despărţit acum, efect contrar celui pentru care pledasem. Īnţelegīnd (poate şi din intervenţia mea) că s-a lăsat antrenat (de domnul Popa?) īn labirinturi juridicoase, domnul Cojocaru se eliberează de teoria proprietăţii comune şi reabilitează plenar ideea proprietăţii de stat. Dacă poporul romān nu a făcut ce a vrut cu capitalul naţional, gestionat de statul comunist ca un patron discreţionar, nu ca un pretins administrator, īnseamnă că aşa-zisa proprietate a poporului nu e decīt o gogoriţă a dreptului comunist, care oricum nu mai este respectabil. Aceasta e şi părerea mea- pe fond. Dreptul criminal comunist nu e invocabil ca temei, orice avantaj am avea din asta. Decīt, ca reducere la absurd, ca să īnchidem gura juriştilor comunişti, arătīndu-le consecinţa "continuităţii juridice" pe care o propovăduiesc insidios: dacă o admitem, toate privatizările sīnt automat nule- aşa cum corect şi inspirat demonstrează domnul Popa.

Ceea ce nu īnseamnă că ele nu sīnt nule şi dacă nu recunoaştem legalitatea comunistă- eroare pe care o comite domnul Popa, care se menţine pe poziţia raportării obligatorii la dreptul comunist : "calea de urmat pentru confiscare este aceea a folosirii īn totalitate a armelor pe care istoria de un veac şi jumătate a marxismului teoretic şi de o jumătate de veac de socialism real īn Romānia ni le pun, cu prisosinţă, la dispoziţie. Orice analist militar (şi nu numai militar) ştie că cea mai deplină victorie asupra adversarului este cea obţinută prin folosirea propriilor lui arme. Folosirea dreptului socialist ca temei/premiză şi justificare ale confiscării capitalului furat de către statul postsocialist de la poporul proprietar reprezintă, deci, CALEA REGALĂ de desfiinţare şi decredibilizare finală completă şi definitivă, fără reziduuri nocive, ale utopiei comuniste."

O fi comodă calea invocării legislaţiei comuniste dar e inacceptabilă, pentru că legitimează crima juridică, pentru a uşura nişte speculaţii. De decredibilizarea utopiei comuniste să se ocupe cei interesaţi (de exemplu propagandiştii superiorităţii capitalimului) dar noi avem aici alte ţinte. Din moment ce ţine atīt de mult la acest mod de a pleda pentru confiscare, deduc că domnul Popa crede că nu există altă justificare solidă a ei, cea propusă de mine neconvingīndu-l nici ea. Sau este mai formalist decīt noi, īncīt nu poate trece de o chichiţa juridică, pe care domnul Cojocaru nu o īnţelege iar eu nu o consider hotărītoare.

domnul Cojocaru nu are dreptate pe formă, o arată modul bizar īn care comentează citatul relevant din constituţia comunistă ( "Art. 6. – Proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie este fie proprietate de stat – asupra bunurilor apartinind intregului popor, fie proprietate cooperatista – asupra bunurilor apartinind fiecarei organizatii cooperatiste.” ). Se vede că dl Cojocaru nu poate sau nu vrea să descīlcească sensul expresiei aparent paradoxale "proprietate de stat – asupra bunurilor apartinind intregului popor" pretīndu-se la un hocus-pocus jenant: "După cum vedem, constituţia comunistă nu zice nimic despre „proprietatea poporului”. Nici despre „proprietatea cetăţenilor”. Ea se referă numai la „proprietatea socialistă”, la „proprietatea de stat” şi la „proprietatea cooperatistă”, concepte abstracte, fără corespondent īn realitate, create şi folosite pentru a ascunde adevăratele relaţii dintre cetăţeni şi capitalul acumulat din munca lor. Mai se referă şi la bunuri „aparţinānd” īntregului popor, ca şi la bunuri „aparţinānd” fiecărei organizaţii cooperatiste. Nu şi la bunuri aflate īn proprietatea cetăţenilor, sau bunuri aflate īn proprietatea poporului." Această "argumentaţie" escamoteză īnţelesul textului citat, īn care proprietatea de stat (definită premeditat sucit, dar ne-echivoc, prin "asupra bunurilor aparţinīnd īntregului popor", deci ca -de fapt- a poporului) este contrapusă celei cooperatiste (tradusă e drept- şi mai straniu, probabil ca să nu afle şi cooperatorii ca sīnt proprietari).

Cred că domnul Popa e īn drept să amendeze ca suspectă această slăbiciune logică/semantică, avīnd īn vedere faptul că atīt el cīt şi eu am făcut suficient pentru ca domnul Cojocaru să observe unde greşeşte. Chiar considerīnd situaţia ambiguă (deşi nu este, proprietatea fiind a poporului şi īn realitatea socială-cum afirmă domnul Cojocaru şi īn formalismul socialist- cum susţine domnul Popa şi pentru că statul reprezintă oriunde poporul - cum semnalez eu), nu-mi pot explica de ce insistă atīt un om care vrea să facă dreptate poporului romān… că acesta nu era proprietar legal īn 1990, ci statul comunist/fesenist! Cui prodest? Ciudat este că nici domnul Popa nu a dat atenţie observaţiei mele, că statul prepus este doar un instrument al poporului comitent, īncīt proprietatea de stat, socialistă, fesenistă sau capitalistă, centralizată sau ruptă pe instituţii, aparţine īn ultimă instanţă tot poporului mandant, ceea ce diminuează diferenţa īntre justificările Cojocaru/Popa pentru retrocedarea către jefuitul proprietar. Neremarcīnd īn ce măsură argumentele mele īi īntăresc pledoaria, domnul Popa īmi respinge (fără motivare) comparaţia cu situaţia acţionariatului unei firme, eludează trimiterea la explicaţiile dreptului comunist privind dualitatea popor-stat şi nu se lasă trimis spre fundalul sensului verbelor "a fi" şi "a avea", īn teoriile statului şi dreptului. Nu-mi pot explica de ce insistă un om care vrea să facă dreptate poporului romān … că acesta nu este mandantul statului, deci proprietarul tuturor bunurilor administrate prin acesta! Cui prodest?

De ce am folosi "sau exclusiv" īntre justificările şi măsurile propuse? Eu nu contest argumentele pertinente ale colegilor mei de dialog, ci īncerc să le scot din conflict, īmbogăţindu-le şi cu ale mele , care adugă anticomunismului consideraţii "anarhiste", care contestă primatul legalităţii, cărora domnul Popa le respinge oportunitatea iar domnul Cojocaru legitimitatea: ( "Cāt este īn vigoare, legea trebuie respectată. Trebuie pedepsiţi cei care au adoptat şi aplicat legile strāmbe, nu cei care le-au respectat." ). Părīnd mai interesaţi să arate că ei au dreptate decīt să īmbogăţească panoplia armelor conceptuale cu care putem duce războiul comun, ambii nu-mi conced că personalitatea juridică a statului este definită (prin contractul constituţional) ca instrument al poporului, orice proprietate "de stat" , privată sau publică, fiind deţinută tranzitiv de poporul care foloseşte statul īn administrarea bunurilor sale.

Īn viziunea mea, statul nu poate AVEA cu deplinătate, pentru că nu ESTE- cu deplinătate, ci are o existenţă fictivă şi limitată la mandatul constituţional (nu totdeauna legitim şi clar). Poporul ARE deci statul, inclusiv īn capitalism, pentru că numai el ESTE, statul neputīnd avea nimic, decīt īn gestiune/administrare. Consecinţa plasării existenţiale a poporului deasupra statului fiind că īntregul lanţ , īncepīnd cu uzurparea de putere comisă de PCR- care a privat poporul de folosinţa proprietăţii sale, continuīnd cu legiferarea fără suport constituţional a dreptului de īnstrăinare (prin legea 15/90) si sfirşind cu distrugerea si vīnzarea sub preţ a proprietăţii colective, de către nişte administratori de rea credinta, sub oblăduirea unor guvernări uzurpatoare - este nul din orice punct de vedere! Si totuşi… această uriaşă nelegiuire plămadeşte neo-Romānia… Asta īl scoate din minţi pe domnul Popa, atīt de tare, īncīt nu observă că, admiţīnd şi pledoaria mea, actul criminal işi muta epicentrul spre instrăinarile de după legea 15, prin care de-abia poporului i s-au furat bunurile (ceea ce nu īnseamnă că nu au rămas ale sale de drept), deci se īmpinge cascada anulărilor spre cei care au profitat de privatizarea abuzivă.

Domnul Popa vrea să-i acuze pe beneficiari doar că au cumpărat de la statul-hoţ, īn timp ce eu tratez chiar vīnzarea respectivă ca hoţie, comisă prin complicitatea dintre mandatarul/prepusul trădător al poporului comitent/mandant şi cumpărătorul sub valoare. Īnstrăinarile sīnt nule şi pentru că au fost bazate pe falsă reprezentare, nu numai pentru că legea 15 trebuie anulată (ca abuz sau ca furt). Iritat că nu-i īmpărtăşesc total strategia, domnul Popa nu pare convins că lupt şi eu pentru refacerea moralităţii. Eu īn schimb consider oportună atenţionarea sa către cei care īşi fac iluzia că stomacurile mai pline vor īnălţa automat conştiinţele, că piramida lui Maslow fabrică binele. Un proiect economic ne poate ridica numai dacă e īmpletit cu o emancipare spirituală, care nu decurge automat din el. Oricare ar fi organizarea (economică) a societăţii, oricīt ar creşte "capitalul" colectiv şi personal, dacă nu se ridică şi nivelul moralităţii, vom fi striviţi de gravitaţia egoismului multiplicat şi pociţi de şiretenia unei specii tot mai sistemic parazitare; racile care vor readuce continuu necinstea la cīrmă şi vor produce noi nedreptăţi.

Tot mai hăituiţi de complicarea tehnicilor de vīnătoare, oamenii fără scrupule vor găsi continuu căi de falsificare, deturnare, confiscare a oricărui proiect economic de societate. O Romanie forfotind de intreprinzători avizi care vor concura "popular" pentru pradă, īn loc să slugărească un număr mai redus de ciocoi, nu va fi neaparat mai frumoasă, mai bună. Dacă gospodinele şi mamele ar cere bani pentru ce fac īn familia lor -am avea deja 10 milioane de microintreprinderi. "Creşterea" PIB-ului propovăduită de economişti poate īnsemna şi să ne taxăm īntre noi pentru orice ajutor şi deservire inutilă- mercantilizīnd totul şi consumīnd frenetic, secătuind resursele şi distrugīnd planeta, o specie funestă, orbită de aparenta ei eficacitate. Nimeni (şi deci nici domnul Popa) nu e obligat să se zbată pentru o ţară a rapacităţii uniform distribuite, echilibrată prin puncţii forţate, clădită pe temelia putredă a īmbogăţirii de tranziţie.

Pe de altă parte, proiectul tot mai bine expus de domnul Cojocaru ar trebui să-l scutească de discuţii meschine. El propune o formulă de reparaţie socială concretă, axată pe continua recuperare a prăzii acumulate de cīştigătorii murdarului joc economic, evitīndu-se astfel īnfruntarea frontală cu ei. (Mă tem totuşi că neloviţi hotărītor, aceştia vor īmpiedica impozitarea reparatorie- o realitate durerosă, la care se referă aproape īnduioşător de evaziv domnul Cojocaru: "Legea Cojocaru nu poate fi adoptată şi aplicată decāt după ce, pe o cale, sau alta, reprezentanţii oligarhilor au fost izgoniţi de la conducerea statului.".) Că e la curent cu mersul lucrurilor se vede din explicaţia sa, că a ajuns la actuala soluţie, observīnd că, după fiecare redistribuire, se relansează procesul acaparării necinstite (care este-completez eu- motorul economiei si amprenta goanei noastre dupa supravieţuire). Ciclul in doi timpi propus pentru motorul economic fiind (din ce īnţeleg eu):

1. Acţiune compensatorie a inevitabilului jaf primar, prin impozitarea mai puternică a bogaţilor şi improprietărirea săracilor re-activabili economic

2. Competiţie populară īntru ciştig maxim (mijloacele incorecte fiind generate de scopul creşterii …fiecăruia) ducīnd inexorabil la formarea unor noi acumulări excesive, cu sărăcirea majorităţii- corectată prin reluarea pasului 1.

Domnului Popa ii repugnă -creştineşte- modelul moral subiacent acestui program, care admite condiţia umană huplavă. Dar nu ştiu ce dovezi are că el nu ar fi potrivit realităţii crude, īn afara pariului religios (īn sensul lui Pascal). In ce mă priveşte, aş prefera ca accentul să fie pus pe găsirea unor reguli juste de joc economic, social şi politic (competiţie corectă ca īn sport, pe fundal de solidaritate) şi instrumente eficace de supraveghere a respectării lor, astfel īncit să nu se mai producă acumulările īn avalanşă- nemeritate, slăvite azi ca reuşită economică. Să se cīştige aditiv, prin muncă corect evaluată, şi nu prin parazitism birocratic, sau prin bizniţă/speculaţie/cămătărie, sau prin vīnzarea īn masă a unor produse (intelectuale) multiplicate fără costuri. Īncīt să nu fie nevoie de un jaf cu sens inversat , de utopica jumulire a celor īmbogăţiţi, operată fără temei moral- indiferent de cum şi-au făcut averea. Nu sīnt atīt de purist īncīt să resping tratarea unei nedreptăţi distructive cu una de sens contrar, dar aş prefera net o soluţie dreaptă, bazată pe echitabilizarea condiţiilor de acumulare, nu pe redistribuirea secundară a fructelor nedreptăţii primare.


6. Este acest conflict rezolvabil?

"Nu există TEMEI LEGAL pentru a CONFISCA bunuri a căror cumpărare s-a făcut cu respectarea legii."- cum spune domnul Cojocaru? Sau există un temei- cum afirmă domnul Popa? Ambele argumentaţii īn competiţie reflectă secţiuni printr-un adevăr mai complex decīt ar vrea să o recunoască cei doi avocaţi ai simplificării lui, īn vederea operaţionalizării soluţiei. Dar merită vrajba? Ne-am descurca similar īn ambele cazuri, dacă am ajunge la putere, putīnd stabili noi temeiurile , prin adecvare la nevoile stringente ale societăţii īn comă, fără a da mare importanţă formalismelor, care pot fi reinterpretate īn noul context. Şi nu reuşim nimic, īn ambele cazuri, dacă nu smulgem puterea din mīnile celor care trebuie pedepsiţi, cărora nu le pasă de temeiuri.. Nu ne pierdem vremea vīnzīnd pielea ursului din padure, in loc sa ne sprijinim pentru a porni o vīnătoare… īn care vīnatul este cel īnarmat? . Aşa cum spunea domnul Chiţu īn oportuna sa intervenţie, e păcat că ne lăsăm invrăjbiiţi de ambiguităţile premeditate tipice dreptului comunist (care avea mai multe feţe īn fiecare punct, recurgīnd la expresii vagi, uzīnd de sintagma "şi altele"- prin care acoperea abuzurile premeditate, practicīnd anexe care răsturmau sensul legii cadru etc).

Necontrazis convingător, rămīn la părerea că polemica privind temeiurile juridice ale confiscării e superfluă şi deviantă, că sīnt suficiente temeiurile morale sau/şi formale/economice. Ratăm colaborarea, pierzīndu-ne īn labirintul detaliilor create de o problemă extrem de complicată. Ceea ce ne scuză parţial pentru stīngăcii, inclusiv pentru īmpotmolirea īntr-o aparentă şi păguboasă contradicţie, provocată de parşivenia dreptului (comunist) şi de libertatea inevitabil īncurcătoare a abordării lumii de către fiecare. Poate am putea ajunge la un acord de fond, dacă am porni de la programul expus de domnul Cojocaru īn concluzia scrisorii către mine:

"a) Trimiterea īn judecată a tuturor celor care au ocupat funcţii de conducere īn statul romān, sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale, sancţionarea lor conform legii, inclusiv cu confiscarea averilor.

b) Adoptarea şi aplicarea legii controlului tuturor averilor, indiferent de timpul şi modul dobāndirii. Confiscarea averilor dobāndite ilicit, cu trimiterea la īnchisoare a proprietarilor infractori. Impozitarea cu 100% a averilor care nu pot fi justificate

c) Impozitarea progresivă a tuturor averilor, indiferent de timpul şi modul dobāndirii lor."-: Penru că sper să se ajungă la un consens, eu nu vreau sa trec de nici o parte a acestui conflict regretabil (dar fructuos- doctrinar)- aşa cum mă somează domnul Popa, care pare convins că situaţia e binară: alegi binele (Popa) sau răul (Cojocaru). Observ că şi domnul Cojocaru vede disputa īn alb şi negru, doar că dreptatea īi pare de partea lui. Dar eu sīnt nărăvit la griuri, umblu după culori şi intuiesc existenţa simţurilor la care nu am acces. Nu pot scăpa simplist de conştiinţa complexităţii, ambiguităţii, relativităţii, subiectivităţii, contradictorialităţii, evolutivităţii, pluralităţii, arbitrariului, dezorientării, absurdului, zădărniciei, libertăţii….

La īnceput, cīnd īmi părea că e vorba despre ce-ar fi corect de făcut, mi-am zis că domnul Popa are dreptate (deci şi eu) şi că domnul Cojocaru trebuie lămurit că trebuie să īnaintăm cu tot adevărul pe buze. După acest tur de explicaţii, īn care se vorbeşte mai curīnd despre ce se mai poate face, īmi pare că domnul Cojocaru a adus argumente mai convingătoare ca noi. Şarjele sale ironice pe subiectul refacerii sau redistribuirii capitalului din 1990 sīnt remarcabile. Dacă e deja foarte greu de rezolvat problema penalizării celor care au vīndut păgubitor, nu e īnţelept să nu ataci din start şi pe aceea, şi mai grea, a confiscării de la cumpărători? Sporind rezistenţa şi scăzīnd legitimitatea demersului, micoşorezi şansele să mai rezolvi problema, măcar parţial. Şi cine poate garanta dacă nu are rost curativ şi o jumătate de reparaţie morală? Dar cīnd mă uit iar īntr-un anume fel, văd că domnul Cojocaru se īnşeală, făcīndu-şi iluzii că se poate cuceri jumătate din redută prin troc cu adevăruri ce nu ar trebui negociate. După care, īmi dau seama că poziţia mea e muiată īn scepticism, īncăpăţīnarea domnului Cojocaru de a acţiona, realist- fiind preferabilă. Dar dacă socotelile sale sīnt elucubraţii…. ? Sau dacă discuţia noastră nu are nici o şansă să conteze ? Si aşa mai departe…


7 Peste abis dansează mai uşor cel ce nu-l vede ….

Nu cred că această mlădiere continuă poate place unor oameni pietroşi. Patima lui Socrate pentru a scurma orice echilibru, pentru a mai urca un etaj, ca īn mitul peşterii… duce la cucută. Īn definitiv, după atītea transcederi de nivel…urmate de noi revelaţii, cineva e īn drept să spună "Ajunge! Dacă ascensiunea asta spre "adevăr" nu are capăt, ce rost are să ne distrugem echilibrul?" Ştefan Lupaşcu a explicat miezos cum coştiinţa conştiinţei dăuneză conştiinţei. Şi nu oricine poate crede că scara cunoaşterii urcă undeva, că sīntem pe cale de a clădi un adevăr solid, pe straturile iluziilor transgresate.

Sīnt conştient că o privire excesiv de lucidă poate produce disconfort, lehamite, ameţeală. M-am frămīntat dacă să nu-mi arunc eseul la coş/īn sertar, văzīnd că şi eu m-am dedat la a-mi expune insistent perspectiva, preocuparea pentru fiziologia (co)semnificării obnubilīnd subiectul ei concret E drept că nu mă īntīlnesc des cu un exemplu atīt de propice semnalării jocului īntre nivelele de realitate ale sensului, care poate face rău unora. Aşa că mai fac doar un singur pas dintr-un dans deasupra hăului...

Cum e posibil ca doi oameni cu vedere sănătoasă să vadă altceva privind la acelasi lucru? Pot ajunge două argumentari - să zicem absolut corecte- la concluzii (parţial) contrare? Un expert īn fundametele matematicii ne-ar atrage atenţia asupra faptului că nu sīnt folosite aceleaşi axiome de plecare sau aceleaşi definiţii pentru unele concepte. Iar un fizician ar īncerca să determine care dintre ipotezele īn conflict nu e contrazisă de experienţă. Un logician dinamic ca Lupascu ar repera manifestarea contradictoriului, jocul subtil al terţului inclus. Un Witgenstein epistemolog, ne-ar sugera să luăm aminte la zonele mai depărtate de centrul cuvintelor-cīmpuri, unde se pot īntīmpla atītea, īncīt nu ştim pe care traiectorie este interpretat fiecare dintre discursurile care se ciocnesc difuz, ca nişte valuri semantice. E de ajuns pentru a te rătăci de un tovarăş de drum....

Dar pe līngă toate acestea parcă mai e ceva …. şi mai grav. Un gol īn care cazi dacă te-ntrebi despre cauza primei cauze, sensul sensului, temeiul temeiurilor, scopul scopurilor, sămīnţa semīnţei, legitimitatea legitimităţii, explicaţia explicaţiei, legitatea legităţii, binele binelui. Fiecare dintre noi, pentru a-şi suţine tezele pe orice subiect, trebuie să evite forarea dincolo de rădăcini, putīnd recurge la Dumnezeu ca baliză. Căci fructele vidului/plinului īi poartă amprenta īn codul genetic. Sīntem condamnaţi la o "economie" a creşterii sensurilor din nimic/neant/unu (vezi Plotin), oferta satisfăcīnd orice cerere... Fără a avea puterea de a depăşi neputinţa de a ne odihni īn rosturi, asumīndu-ne creaţia lor continuă. De unde se vede că pentru mine, discuţia aceasta e epuizată... nu o mai pot urca. Voi urmări de acum prestaţia celor doi temerari, sperīnd să iasă din cerc pe o spirală ascendentă.

Ioan Roşca, 30.11.2012


De Ioan Rosca - Actiunea pentru Eliberarea Romāniei (AER) : http://www.facebook.com/groups/36747...1283437890815/