Dezbatere Serban Popa - Ioan Roşca pe temele:
Ioan Rosca : Numai dreptatea poate da legitimitate dreptului - interventie
Serban Popa : Sa confiscam fara despagubire capitalul pe care statul l-a furat
Scrisoare deschisa: Replica la ratacirile unui fost colaborator!!!
Legea Cojocaru construieste un nou model economic si un nou model social

Domnule Ioan Roşca,

Referitor la postarea dumneavostră, cu referire la dr. Cojocaru şi la subsemnatul, în care spuneţi : “Daca tot ati ramas pe pozitii amindoi, nefacind nici un efort pentru a incerca sa va intelegeti reciproc, ba chiar escaladind animozitatea, ramin si eu la parerea ca e pacat....” consider că este de datoria mea să vă atrag atenţia asupra faptului că vă aflaţi într-o foarte gravă eroare.
Dr. Cojocaru NU a rămas pe poziţia dsale pe care, de altfel, aţi comentat-o anterior şi dumneavoastră. Această poziţie se caracteriza prin aceea că dr. Cojocaru acceptase începând cu 1996 - după îndelungi insistenţe ale subsemnatului - teza mea privitoare la faptul că poporul român fusese, potrivit Constituţiilor din 1948, 1952 şi 1965, proprietarul în comun asupra capitalului acumulat înainte de 1989. Nicidecum statul socialist care avusese doar calitatea de admnistrator.

De asemenea, pe cale de consecinţă şi în mod cât se poate de logic, dr. Cojocaru admisese, tot începând cu 1996 (şi tot potrivit tezei mele) că, prin promulgarea Legii 15/1990, statul român furase acest capital de la poporul român şi şi-l trecuse în proprietate privată.

Urmare a celor de mai sus, ce nu accepta dr. Cojocaru, de data aceasta şi în mod cu totul ilogic, era faptul că - urmare a furtului comis de către statul român, prin promulgarea/efectul Legii 15/1990 - aşa zisa « privatizare » era şi este ILEGALĂ. Neacceptare care a şi condus, în final, la separarea noastră acum aproape trei ani, la începutul lui 2009.

Ei bine, prin cele două materiale postate recent, dr. Cojocaru şi-a schimbat RADICAL poziţia mai sus descrisă. Practic, el şi-a NEGAT - O cu desăvârşire. Astfel, dsa susţine ACUM că poporul român NU fusese proprietarul socialist/în comun al capitalului acumulat până în 1989, ci statul socialist. Prin aceasta dr. Cojocaru REVINE la poziţia sa iniţială, cea din 1990, în care afirma că statul este cel care a deţinut în proprietate (clicocratică) legală - în aşa zisa “proprietate socialistă de stat” - capitalul acumulat în România până în 1989.

Dr. Cojocaru NU mai admite acum - aşa cum, la insistenţele mele, a admis din1996 şi până de curând – că, prin Legea 15/1990, statul român a FURAT de la cetăţenii săi întreaga avere pe care aceştia o acumulaseră până în 1989 în proprietate comună. Acum dsa o întoarce ca la Ploieşti. Acum dr. Cojocaru nu mai admite că statul român post socialist a comis un FURT prin Legea 15/1990, ci doar că, prin respectiva lege, statul post socialist a comis numai un abuz prin aceea că (şi-)a transferat/transformat proprietatea socialistă clicocratică (cu alte cuvinte proprietatea sa socialistă privată - pentru că ce fel de proprietate, decât una privată poate fi proprietatea unei clici) în proprietatea sa privată.


Adică, pe scurt, dr. Cojocaru nu mai este de acord că statul post socialist a furat proprietatea comună a întregului popor, ci a transferat/transformat (prin abuz, zice dr. Cojocaru) proprietatea sa privată - moştenită legal de la statul socialist - în proprietatea sa privată.

Sau cum ar zice Nenea Iancu :
“Domnul : Domnu-i acasă?
Feciorul : Da, dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
D. : Dumneata spune-i c-am venit eu.
F. : Nu pot, domnule.
D. : De ce?
F. : E încuiată odaia.
D. : Bate-i să deschidă.
F. : Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.
D. : Care va să zică, a plecat?
F. : Nu, domnule, n-a plecat.
D. : Amice, eşti... idiot!
F. : Ba nu, domnule.”
Etc., etc…


Iar consecinţele acestei “repoziţionări”, caracterizată de o “inocenţă” fără margini, sunt FUNESTE.
Căci prin ea, prin această repoziţionare, dr. Cojocaru se aliniază supus tezelor promovate de către Ion Iliescu, alături de ciracii acestuia : începând cu Silviu Brucan şi Petre Roman şi sfârşind cu Traian Băsescu şi Crin Antonescu.


Această “repoziţionare” ar fi deci una comică, dacă nu ar fi una tragică. Ceea ce arată că :

1. Prin ea, prin această “repoziţionare”, dr. Cojocaru pune sub semnul întrebării toate afirmaţiile sale bombastice cu care, până acum a încercat şi (şi de acum înainte) vrea să încerce să îi prostească pe proşti în continuare.
Afirmaţii cu referire la împroprietărirea românilor cu capitalul provenit
- din impozitarea progresivă,
- din împărţirea capitalului aflat acum încă în proprietatea statului
- din împărţirea capitalului aflat acum în proprietatea străinilor şi pe care statul îl va naţionaliza
- şi (ultima găselniţă) din redistribuirea a 20 % din viitorul PIB
Şi care sunt simple fraze sforăitoare, impregnate de demagogie ieftină şi populism fără limite.

2. Prin ea, prin această “repoziţionare”, dr. Cojocaru pune sub semnul întrebării ataşamentul său faţă de idei şi de principii. Pe care, iată, le schimbă fără nici un fel de apăsare ori de câte ori o cer “enteresele partidului”.

3. Prin ea, prin această “repoziţionare”, dr. Cojocaru pune sub semnul întrebării, adevărata motivaţie a demersurilor sale. Pentru că din textele cu pricina, postate de dsa pe site, aflăm posibilul motiv real al acestei repoziţionări : dr. Cojocaru ne comunică că este proaspătul/fericitul proprietar al unei foste “fabrici de stat” pe care a achiziţionat-o - spune dsa - la a cincea mână. Aşadar, dr. Cojocaru nu (mai) face parte din categoria “pulimii”, a celor aproape 23000000 de români, aflaţi încă în Ţară sau băjeniţi, dar lipsiţi de capitalul pe care statul român li l-a furat prin Legea 15/1990. Acum dr. Cojocaru se numără printre cei “câteva sute de mii” (este estimarea dsale) de individizi care s-au ales - desigur “prin muncă, economie şi inovaţie”, ca să-l citez chiar pe dr. Cojocaru - cu ceea ce statul a furat de la cei aproape 23000000 de amărâţi.


Prin urmare, atunci când dr. Cojocaru mă jigneşte şi mă denigrează, nu pe mine mă jigneşte şi mă denigrează, ci îi jigneşte şi îi denigrează pe cei 23000000 de dezmoşteniţi de regimurile post comuniste/socialiste. Dezmoşteniţi pe care dr. Cojocaru, prin “repoziţionarea” dsale îi dezmoşteneşte încă o dată.


4. Prin ea, în sfârşit, prin această „repoziţionare”, dr. Cojocaru şi-a pierdut într-adevăr (faţă de mine) „calitatea” de impostor. Calitate dobândită anterior prin faptul că pretindea, în mod nemeritat, paternitatea asupra tezelor mele privind dreptul de proprietate al românilor asupra capitalului acumulat în proprietate comună până în 1989. Drept de proprietate consfiinţit de Constituţiile din 1948, 1952 şi 1965. Faţă de poporul român, prin această „repoziţionare”, dr. Cojocaru îşi dobândeşte însă, pe deplin, o „calitate” de care poporul român nu cred că avea, totuşi, nevoie.


În consecinţă, este de datoria mea să vă fac cunoscut că, nici pe acest site, nici oriunde altundeva nu voi continua o polemică cu dr. Cojocaru pe tema capitalului acumulat înainte de 1989, în proprietatea comună a poporului român. Dacă chiar va fi nevoie să polemizez pe această temă o voi face direct cu autorii, cu cei care au iniţiat şi lansat MINCIUNA referitoare la proprietatea socialistă de stat ca proprietate aparţinând statului socialist. Nu cu cel care, din motive personale meschine, acceptă să o (re)promoveze/(re)difuzeze, după ce vreme de 15 ani renunţase să o mai susţină.

Şi ar fi momentul aici să fac o foarte scurtă paranteză pe care o consider a fi cât se poate de elocventă. O paranteză legată de afirmaţia dr. Cojocaru referitoare la faptul că partidul dlui Ioan Talpeş - Uniunea Populară Social Creştină (UPSC) - căruia i-am prezentat tezele mele, şi-a dat seama că ele sunt nişte “aberaţii” şi, în consecinţă m-a „trimis la plimbare”.

Vreau să vă comunic pe această cale şi vreau să-i comunic şi dr. Cojocaru că tocmai atitudinea de respingere de facto a tezelor mele de către UPSC este cea care mă linişteşte şi contribuie la întărirea convingerilor mele. Aş fi devenit (foarte) neliniştit tocmai în situaţia în care acest partid ar fi îmbrăţişat „aberaţiile” mele şi şi-ar fi manifestat dorinţa de a le pune în practică. Şi, în cazul în care partidul în speţă ar fi îmbrăţişat „aberaţiile” mele şi şi-ar fi manifestat dorinţa de a le pune în practică, aş fi adoptat o atitudine oricum diferită faţă de cea adoptată de către dr. Cojocaru care, din păcate NU s-a neliniştit (deşi l-am avertizat că era cazul să se neliniştească) atunci când DD a îmbrăţişat ideile promovate de dsa. Idei printre care se afla şi cea referitoare la drepturile de proprietate ale românilor, aparţinând subsemnatului. Iar rezultatele fulgurantului “mariaj” dintre cei doi se pot vedea acum de către toată lumea….


Domnule Roşca, Voi mai adăuga acum câteva cuvinte pentru ca, în final, să vă pot pune patru întrebări la care am să vă rog să răspundeţi.

Astfel :
1. După ce a lansat versiunea 2011 a proiectului său de lege, dr. Cojocaru a continuat să pretindă, în mod nejustificat, că prin prevederile respectivului proiect de lege, românii vor fi despăgubiţi de capitalul ce le-a fost furat prin Legea 15/1990. După ce am DEMONSTRAT că, prin punerea în aplicare a prevederilor proiectului de lege cu pricina, românii NU vor fi despăgubiţi, dr. Cojocaru a admis că despăgubirea românilor este, de fapt, un obiectiv „secundar” al proiectului său de lege promovat în noua sa formulă. Acum, dsa nici nu mai aduce, practic, în discuţie acest subiect, permutând manipulatoriu discursul asupra construirii unei aşa-zise noi “paradigme economice şi sociale”. Vom vedea şi ce este, de fapt, cu această nouă “paradigmă”.


2. Acum câtva timp, dr. Cojocaru a pretins, în mod nejustificat, că “economia democratică de piaţă” preconizată de dsa, economie bazată pe „solidaritatea naţională”, este şi o economie creştină. După ce am DEMONSTRAT că economia sa democratică de piaţă, bazată pe solidaritate naţională, NU este o economie creştină, dr. Cojocaru a renunţat (discret) să mai aducă vorba despre acest subiect.

3. Între timp, dr. Cojocaru se pare că a renunţat şi la ideea impozitului progresiv pe avere

4. Ultima (să sperăm) găselniţă a dr. Cojocaru este noua sa doctrina distributi(vi)stă constând într-o nouă “paradigmă economică şi socială”. Paradigmă inspirată (probabil) de moda lansată de curând de către dl Ovidiu Hurduzeu care, la rândul său, bănuiesc că a preluat-o având acces la lucrările de dinaintea celui de al doilea război mondial ale lui Hilaire Belloc şi G. K. Chesterton. Lucrări încă netraduse în româneşte, după cunoştinţa mea. Aşa stând deci lucrurile, voi încerca să fac o scurtă apreciere asupra “paradigmei”. Şi, foarte aproximativ, pentru a putea urmări esenţa fenomenelor şi, totodată, foarte pe scurt, voi constata că, prin această „doctrină”, dr. Cojocaru propune preluarea a 20 % din PIB, - înainte de alocarea/defalcarea profiturilor din capital, a salariilor din muncă şi a taxelor către stat - urmată de redistribuirea către (cel puţin teoretic) întreaga populaţie a respectivei cote sub formă (finală) de capital productiv. Redistribuire, pe care eu aş denumi-o, generic, redistribuire instituţională.

Faţă de această opţiune a dr. Cojocaru, tot foarte aproximativ, pentru a înţelege esenţa frnomrnelor şi tot foarte pe scurt, voi face următoarea observaţie care cred că surprinde întreaga CONTRADICŢIE DE FOND a construcţiei sale teoretice.


Astfel : Pe de o parte, după cum bine ştim, PIB-ul este construit (în mod fatal) prin aportul diferenţiat al subiecţilor economici. Pe de altă parte, potrivit principiilor fundamentale ale etici capitaliste, capitalul poate fi constituit doar prin cumulul a cel puţin doi din următorii trei factori : muncă, economisire şi inovaţie. Furtul sau orice formă de fraudă fiind excluse. Vorbim deci de fundamentarea capitalismului autentic pe temeliile etici protestante, temelii cu care, de altfel, dr. Cojocaru îşi şi susţine, în mod implicit, a sa “economie democratică de piaţă”.


În aceste condiţii însă :

1. În situaţia în care cota de capital de 20 % (sau oricare alt procent) ar urma să fie redistribuită instituţional în mod nediferenţiat (adică toţi vor primi acelaşi capital), atunci va fi încălcat cel puţin unul din cele trei principii fundamentale enunţate mai sus. Este evident de ce. Nu are rost să detaliez. Oricum însă, este limpede că încălcarea unor principii fundamentale este fatală pentru orice construcţie teoretică şi/sau practică care se bazează pe ele.


2. În situaţia în care cota de capital de 20 % (sau oricare alt procent) ar urma să fie redistribuită instituţional în mod diferenţiat (adică unii vor primi mai mult capital decât alţii), atunci această redistribuire ar urma să fie, ori una tautologică/inutilă, ori una, pur şi simplu, nocivă deoarece :

a. dacă distribuirea PIB - ului ar fi una făcută cu respectarea legilor ştiinţei economice, atunci redistribuirea instituţională a PIB - ului nu ar fi necesară întrucât respectarea legităţilor economice fiind prezumată şi respectată ea, respectarea legităţilor economice, ar duce prin ea însăşi la o acumulare corectă de capital, fără a mai fi necesară o intervenţie exterioară, regulatoare, redistributivă. În această situaţie, NU ar mai fi nevoie deci de o redistribuire instituţională a PIB - ului, pentru că distribuirea lui ar avea loc corect pe căi (economice) naturale. Ar fi deci suficient doar ca economia şi societatea să funcţioneze potrivit regulilor moralei/eticii autentic capitaliste. În mod evident, acest lucru NU este şi NU va fi însă posibil în România atâta vreme cât nu vor fi anihilate, atât (consecinţele generate de) FURTUL comis de către statul român împotriva propriului popor prin promulgarea Legii 15/1990, cât şi efectele acestui furt : TRAFICUL ILEGAL CU BUNURI FURATE, săvârşit prin aşa zisa „privatizare”.

b. dacă distribuirea PIB - ului ar fi însă una făcută cu încălcarea legilor ştiinţei economice (prin birocraţie, imixtiune a politicului, sau chiar prin infracţionalitate) atunci redistribuirea instituţională a PIB - ului, ar fi evident una cu totul nocivă. Căci această redistribuire instituţională a PIB - ului ar fi (cel puţin în România unde statul a furat capitalul cetăţenilor săi şi face trafic cu respectivul capital furat), în mod inevitabil, una exterioară, care nu va ţine seama de legităţile economice. Dimpotrivă, le va călca în picioare. Nici în această situaţie, NU ar mai fi nevoie deci - în nici un caz - de o redistribuire instituţională a PIB -ului. Căci această redistribuire instituţională ar accentua până la paroxism tarele economiei şi societăţii. Aceasta fiind, de fapt chiar situaţia în care (deja) ne aflăm şi de care nu vom scăpa - orice fel de (r)evoluţie politică fiind imposibilă - atâta vreme cât oligarhia economică actuală va rămâne intangibilă. Situaţie în care resursele, atâtea câte au mai rămas, sunt (şi vor fi şi în continuare) drenate de mafiile autohtone şi transfrontaliere. Iar cu o oligarhie (economică) ce va rămâne intactă - potrivit dorinţelor dr. Cojocaru - încercarea de punere în practică a proaspetei sale găselniţe teoretice : doctrina/paradigma distributi(vi)stă, va fi un FIASCO GARANTAT.

Şi, în acest sens, este suficient să ne amintim de cuponiada lui Nicolae Văcăroiu, consumată cu TDP - urile “castrate” de el, dar inventate, iniţial, de dr. Cojocaru. Aşa că nici nu vreau să mă gândesc cum vor sări (din nou) cu picioarele pe dr. Cojocaru “prietenii” săi economişti. Atât cei din generaţia “amicului” său de suflet, dl Ilie Şerbănescu, care acum se dă de ceasul morţii că România a devenit o colonie a UE, dar a “uitat” că şi el, în anii 90, a fost unul din adepţii tranziţiei la “economia de piaţă” folosindu-se “varianta privatizării prin vânzare” şi a pus tălpi Variantei Cojocaru - versiunea 1990, ori de câte ori a avut prilejul. Cât şi cei mai tineri, dar cel puţin la fel de contondenţi. Şi o vor face pe bună dreptate atâta vreme cât dr. Cojocaru acceptă să se aştearnă preş, admiţând statul socialist ca proprietar al averii comune aparţinând întregului popor.


În consecinţă, referitor la noua jucărie a dr. Cojocaru : redistribuirea a 20 % din PIB, jucărie cu care dsa crede că poate inventa apa caldă şi mersul pe jos, se poate pronostica fără greş că va “uita” (şi) de ea nu peste multă vreme. Tot aşa cum a “uitat” de despăgubiri. Tot aşa cum a “uitat” de economia creştină. Tot aşa cum a „uitat”, iată, de curând, de drepturile de proprietate ale românilor, drepturi inalienabile şi imprescriptibile.


Voi încheia aşadar, concluzionând că dr. Cojocaru este un personaj tragic. Nu degeaba am asociat (în răspunsul meu anterior) intervenţia recentă a dsale de pe site cu schiţa lui Ion Luca Caragiale, Căldură mare.Motivul fiind acela că, asemenea dr. Cojocaru, personajele din Căldură mare, - ca şi altele, cum sunt cele din D-ale carnavalului (a se avea în vedere şi genialul film a lui Lucian Pintilie, De ce trag clopotele Mitică), sau Conu Leonida faţă cu reacţiunea - ascund tragicul sub masca unui comic, de multe ori absurd.
Nu mai insist.
Prietenii ştiu de ce…
Şi, vorba dumneavoastră, este păcat !


Şi acum, domnule Roşca, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări :
1. Care este poziţia dumneavoastră faţă de confiscare ?
2. Care este poziţia dumneavoastră faţă de impozitarea progresivă ?
3. Care este poziţia dumneavoastră faţă de redistribuirea a 20 % din PIB ?
4. Aveţi (măcar) un (draft de) plan de coagulare a unui ONG, sau/şi partid politic anti sistem ?


Vă mulţumesc pentru răbdarea de a fi citit textul până la capăt şi, cu voia dumneavoastră, aştept răspunsurile.

Serban Popa


TEXT publicat in grupul AER : http://www.facebook.com/groups/36747...8084894877336/

[/] Ioan Rosca [/…/] Domnule Popa. Am luat nota de raspunsul dv la interventia mea si de raspunsul domnului Cojocaru care dv. Si de interventia interesanta a domnului Chitu. Voi mai astepta putin raspunsul domnului Cojocaru la interventia mea (poate ati observat ca dumnealui a spus ca urmeaza). Si apoi voi reactiona consistent la toate mesajele, inclusiv la acesta , pe care l-ati terminat cu cele patru intrebari pentru mine.Dar pina atunci ,va semnalez telegrafic (numai ca sa nu aveti impresia ca ma fofilez, dar incomodat, pentru ca in general evit simplificarile):

La 1- In toate textele mele, fara nici o ambiguitate, am sustinut legitimitatea si oportunitatea confiscarii averilor facute in timpul regimului fesenist, explicind faptul ca nu as putea sustine nici un partid (si nici crede in intentiile sale antisistem) daca nu are acest obiectiv in fruntea programului sau. De discutat insa fezabilitatea. Nu tot ce ar trebui se face/poate.

La 2- Vad multe argumente pentru dar si multe contra - ca legitimitate, putind insa intelege eventuala oportunitate a unei astfel de masuri de rezerva, in caz ca nu reuseste o alta solutie pentru repararea stricaciunii nationale. De discutat deci adecvarea.

La 3 -Viziunea mea despre echitate este axata pe impiedicarea si repararea imbogatirii incorecte, nu pe redistribuirea unei parti din prada. As intelege poate eventuala oportunitate a unei astfel de masuri, in lupta de combatere a patologiei economice. Daca mi s-ar demonstra ca nu exista o cale mai buna.

La 4- Am difuzat sute de texte dedicate depasirii dificultatilor din calea unei astfel de intreprinderi, dar sub nici o forma nu mi-am mai propus acum sa lansez eu un astfel de partid/miscare, ci numai sa ajut cu idei extrase din experienta mea pe cei care ar incerca alierea fortelor antisistem (caci nu cred ca e o lucrare pentru o singura formatiune).
***