…Am susţinut, în 1990, necesitatea ÎMPROPRIETĂRIRII cetăţenilor cu capitalul acumulat în timpul regimului comunist, deoarece acest capital a fost CREAT de ei, de cetăţeni, dar statul comunist nu le-a permis cetăţenilor să-şi exercite dreptul de proprietate asupra capitalului.

Am susţinut şi susţin necesitatea DESPĂGUBIRII cetăţenilor pentru capitalul acumulat în timpul regimului comunist, capital provenit din avuţie preluată samavolnic de la cetăţeni de către statul criminal comunist şi trecut ILEGAL, tot samavolnic, în proprietatea PRIVATĂ a statului postcomunist, capital distrus, DE CĂTRE STATUL ROMÂN, prin procesul de aşa-zisă privatizare, inclusiv pentru profiturile realizate cu acest capital.

Nu am acceptat, nu am promovat şi nu am susţinut, niciodată, nicăieri, ideea LEGALITĂŢII privatizării capitalului acumulat în timpul regimului comunist. Capitalul acumulat în timpul regimului comunist a fost PRIVATIZAT, adică trecut în proprietatea PRIVATĂ a statului, prin Legea 15/1990. Această lege a fost adoptată prin încălcarea prevederilor constituţiei comuniste, în vigoare la acea dată, această constituţie fiind ea însăşi un act nelegitim, samavolnic, criminal. Aşa cum se poate citi ceva mai sus, conform acestor prevederi, capitalul acumulat în timpul regimului comunist se afla în „proprietea socialistă de stat”. Acest capital trebuia să rămână unde era, adică în proprietatea socialistă de stat, până la trecerea lui în proprietatea PRIVATĂ a cetăţenilor, prin ÎMPROPRIETĂRIREA acestora, aşa cum am propus prin LEGEA COJOCARU, în versiunea din 1990.

Legea 15/1990 reprezintă un ABUZ în serviciu săvârşit de STATUL ROMÂN, de membrii Guvernului şi Parlamentului României, care au iniţiat, adoptat şi aplicat această lege, având drept consecinţă subminarea economiei naţionale, concretizată în DISTRUGEREA capitalului trecut în proprietatea statului. Cei vinovaţi de acestă CRIMĂ, împotriva poporului român, trebuie deferiţi justiţiei şi condamnaţi, în conformitate cu prevederile legii penale. Averile ACESTORA trebuie CONFISCATE.

Articolele publicate de mine de-a-lungul anilor şi strânse în volumul CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE, postat pe siteul http://www.variantacojocaru.ro, stau mărturie că nu am încetat, nici un moment, lupta pentru apărarea drepturilor de proprietate ale românilor, că nu am capitulat în faţa uzurpatorilor, fie ei autohtoni, sau de aiurea.

[…] Am susţinut şi susţin că multe din vânzările făcute de statul român din capitalul pe care şi l-a însuşit prin Legea 15/1990 au fost făcute prin încălcarea legii de către stat sau de către cumpărătorii acestui capital. Trebuie, însă, DOVEDITĂ încălcarea legii, mita, traficul de influenţă etc. Am susţinut şi susţin ca TOATE aceste capitaluri, obţinute prin infracţiuni, pot şi trebuie CONFISCATE. Nu am fost şi nu sunt de acord cu confiscarea TUTUROR capitalurilor care provin din fostele întreprinderi de stat, deci şi a celor dobândite cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Vreau ca românii să trăiască într-un stat de drept, în care legea să fie respectată. Când legea este sau devine strâmbă, contrară intereselor şi drepturilor naturale ale oamenilor, ea trebuie schimbată. Cât este în vigoare, legea trebuie respectată. Trebuie pedepsiţi cei care au adoptat şi aplicat legile strâmbe, nu cei care le-au respectat. Nu sunt de acord cu demagogii care vor să facă dreptate săvârşind nedreptăţi.

[…] Conform calculelor făcute de mine, pe baza datelor publicate în anuarele Statistice ale României, calcule şi date care pot fi verificate de oricine este interesat şi ştie să le citească, în anul 1990, valoarea capitalului utilizat în economia naţională era egală cu echivalentul a circa 300 miliarde de euro, preţuri 2010. În această valoare, nu este inclusă valoarea terenurilor utilizate în economie. În perioada 1990-2010, au fost realizate investiţii în valoare de 360 miliarde de euro, actuali. Deci, mai mult decât se acumulase până în 1989. În 1990, PIB-ul României a fost egal cu suma de 100 miliarde de euro, actuali. În 2010, PIB-ul a fost de 120 miliarde de euro. Ceea ce confirmă raportul de 3 unitaţi de capital pentru a produce o unitate de PIB, de valoare nou creată.

În România, în perioada analizată, durata medie de utilizare a fondurilor fixe a fost de circa 20-21 de ani. Asta înseamnă că, pornind de la cele 300 de miliarde existente în 1990, anual, fondul de amortizare ar fi fost, în medie, de circa 14 miliarde de euro, astfel încât, până în anul 2010, cele 300 de miliarde ar fi fost complet amortizate, altfel spus, TOATE fondurile fixe ar fi fost complet UZATE şi, prin fondul de amortizare, COMPLET reînnoite, înlocuite cu altele noi, care s-ar fi adăugat la cele 360 investiţii nete, toate NOI. În felul acesta, capitalul care ar fi fost utilizat în economia românească, în prezent, ar fi fost de peste 660 miliarde de euro. PIB-ul ar fi fost, nu de 120 miliarde de euro, ci de 220 de miliarde (660:3). Din păcate, nu s-a întâmplat astfel. Aceasta deoarece tot capitalul acumulat până în 1989, în valoare de 300 miliarde de euro, a fost DISTRUS. Sigur, mai sunt pe picioare, ici, colo, câteva rămăşite, dar a fost distrus şi capital acumulat după 1989. Au fost distruse capitalurile a sute de mii de mici întreprinzători români care nu au intrat în mafia politică, care au refuzat să participe la marele ospăţ al „privatizării”. În aceste capitaluri, de exemplu, se include şi capitalul de peste un milion de dolari acumulat de mine la S.C ROMFIN S.A., societate de valori mobiliare, distrusă de statul român, prin Comisia Naţională de Valori Mobiliarte (CNVM), care mi-a interzis să mai lucrez pe piaţa de capital din România, pentru „crima” de a fi atras atenţia Preşedintelui României, Parlamentului României şi Guvernului României asupra modului în care au fost manipulate preţurile pe piaţa de capital, având drept consecinţă, printre altele, megaescrocheria financiară cunoscută sub numele de FNI.

Tot statul român, în anul 2000, prin două ordonanţe de urgenţă, semnate de Mugur Isărescu, în calitate de prim-ministru, a distrus şi capitalurile tuturor băncilor populare înfinţate de români după 1989, inclusiv a Băncii Populare IZVORUL, pe care o înfiinţasem cu un an înainte, pentru a elimina concurenţa pe care aceste bănci populare începuseră să o facă marelui capital bancar străin, pe cale de a-şi întinde tentaculele asupra economiei româneşti. Şi multe alte mici capitaluri adunate cu greu de sutele de mii de români, ale căror mici întreprinderi au fos împinse în faliment. De statul român şi de bănci, aproape toate cu proprietari străini. Aşa au fost distruse capitaluri de aproape 100 miliarde de euro. Aşa se face că, la nivelul întregii economii naţionale, valoarea capitalului distrus, după 1989, este mult mai mare decât valoarea capitalului existent la începutul anului 1990.

Capitalul acumulat de poporul român în timpul regimului comunist a fost DISTRUS, de către statul român poscomunist, prin subminarea economieii naţionale. Conform sursei statistice mentionate, valoarea fondului de amortizare, în cei 21 de ani, a fost, nu de 300 de miliarde, cât ar fi trebuit să fie, ci numai de 100 de miliarde. În loc să fie de 12-13% din PIB, cât a fost înainte de 1990 şi cât este din 2007 încoace, în perioada 1990-2006, ponderea fondului de amortizare în PIB a ajuns la 2-3% şi chiar sub 1% din PIB. Acest lucru a fost cauzat, în principal de inflaţie, dar şi de alte acţiuni imputabile, toate, statului român. În condiţiile inflaţiei galopante, generate şi întreţinute de Banca Naţională a României, preţurile au ajuns să crească cu peste 200% pe an, în timp ce amortizarea s-a calculat la valoarea neindexată, astfel încât fondul de amortizare a ajuns să fie de zeci de ori mai mic decât ar fi trebuit să fie. Aşa s-a ajuns la cele numai 100 de miliarde, în loc de 300 de miliarde. Diferenţa s-a transformat în profituri, care, în primii ani, au fost însuşite de stat, duse la buget şi sifonate la firmele căpuşe ale guvernanţilor, iar, ulterior, profiturile au ajuns în buzunarele şi conturile noilor proprietari, de unde s-au transformat în vile, jeepuri şi iahturi, sau în depozite bancare, peste hotare. Mai mult, nici cele 100 de miliarde, raportate ca fond de amortizare, deci scutite de impozitare, nu au mai fost transformate în fonduri fixe, ele fiind reţinute de noii proprietari şi transformate tot în vile, jeepuri, iahturi şi depozite bancare.

Aici, în acestă DISTRUGERE de capital, există suficiente DOVEZI pe baza cărora pot fi trimişi în judecată TOTI cei care au guvernat România în ultimii 23 de ani, pentru infracţiunea de SUBMINARE a economiei naţionale. Averile acestora trebuie CONFISCATE, nu cele dobândite prin cumpărarea LEGALĂ de capital de la stat. Aceasta este DREPTATEA de care au nevoie românii.

[…] Există, totuşi, o problemă REALĂ a MARILOR proprietăţi dobândite, LEGAL, dar NELEGITIM, în ultimii 23 de ani, care, însă, trebuie formulată corect, pentru a primi o soluţionare corectă. Principala sursă a acestor mari proprietăţi o reprezintă capitalul acumulat în proprietatea socialistă, trecut în proprietatea privată a statului, prin Legea 15/1990 şi apoi, vândut, la preţuri de nimic, primilor cumpărători: politicieni, camarila acestora şi străinilor. Deşi din acest capital mai este pe picioare şi funcţionează numai o mică rămăşiţă, reprezentând circa 4-5% din valoarea iniţială, aceea din 1990, cu ajutorul lui au fost realizate PROFITURI uriaşe. Din calculele şi datele prezentate de mine şi postate pe http://www.variantacojocaru.ro, în ultimii 23 de ani, valoarea acestor profituri este de circa 1.500 de miliarde de euro, actuali. Desigur, aici se includ şi imensele profituri realizate de firmele căpuşe ale politicienilor, camarilei acestora şi străinilor din contractele de achiziţii şi lucrări finanţate de bugetul statului român. Şi aceste contracte au fost, însă, obţinute tot de cei care au avut capital, care îşi însuşiseră capital de la stat, la preţuri de nimic. În cele 1.500 de miliarde de euro, se includ, însă, şi micile profituri obţinute de micii întreprinzători din activităţi economice licite.

Cum am spus mai sus, valoarea totală a investiţiilor făcute în economia românească, în această perioadă, totalizează 360 miliarde de euro. Este foarte posibil ca toate aceste 360 miliarde de euro să fi fost transformate în capitalul utilizat, în prezent, în România, în construcţii, utilaje, echipamente etc, prin achiziţii făcute legal, cu acte în regulă, din venituri care pot fi justificate în faţa instanţelor judecătoreşti. Este posibil ca multe din veniturile cu care au fost făcute aceste achiziţii să nu poată fi justificate. Pentru astfel de cazuri, trebuie adoptată şi aplicată legea controlului averilor, parte componentă a Legii Cojocaru.

Mai mult. Dacă din cele 1.500 miliarde, au fost investite numai 360, înseamnă că mai mult de 1.000 de miliarde de euro au fost „păpate”, consumate, adică transformate în bunuri de lux – vile, jeepuri, iahturi etc, sau transferate în afara ţării. Este posibil ca şi toate aceste achiziţii de bunuri de lux, ca şi transferurile banilor în conturi bancare din străinătate să fi fost făcute legal, cu acte în regulă, din venituri care pot fi justificate, în faţa instanţe judecătoreşti. Este, însă, posibil ca şi aceste venituri să nu poată fi justificate. Soluţia este aceiaşi: legea controlului averilor.

O parte din componentele capitalului acumulat în fosta proprietatea socialistă se află, încă, în proprietatea celor care le-au cumpărat de la statul român şi sunt în stare de funcţionare. Au diferite grade de uzură. Unele vor mai funcţiona 2-3 ani altele 10-15. De regulă, mai funcţionează numai construcţiile. Desigur, în aceste active intră şi terenurile, care nu sunt supuse procesului de uzură. Utilajele au fost, de mult uzate, vândute ca fier vechi. O parte din banii încasaţi pe fierul vechi au foat transformati în bunuri de consum, alti în utilaje noi, cumpărate lagal, cu acte în regulă, fără ca în actul de cumpărare să se precizeze de unde vin banii. În toate cazurile în care activele au intrat şi au rămas în proprietatea politicienilor, soluţia este clară. Aceşti politiceni trebuie condamnaţi pentru infracţiunea de subminare a economiei nationale, cu confiscarea întregii averi, inclusiv a activelor în cauză.

În cazurile în care cumpărătorii nu au fost politicieni, este corect ca activele în cauză să fie confiscate numai în situaţiile în care se dovedeşte că proprietarii respectivi au săvârşit o infracţiune, aceea de subminare a economiei naţionale, alături de politiceni, sau altele. Pentru cei care nu pot fi condamnaţi pentru o infracţiune prin care au devenit proprietari, dar care au intrat, totuşi în proprietatea unor active fără să plătească preţul cuvenit, trebuie găsită o altă soluţie, LEGALĂ şi PRACTICĂ, prin care să plătească diferenţa de preţ pe care nu au plătit-o, atunci când au devenit proprietari.

La fel stau lucrurile şi cu restul activelor din fosta proprietate socialistă, care, însă, nu se mai găsesc în proprietatea celor care le-au cumpărat de la stat, ci au fost vândute de către aceştia, multe active făcând obiectul mai multor operaţiuni de vânzare-cumpărare. În toate cazurile, cei care au cumpărat de la stat – aceiaşi politicieni, camarila lor, sau străini – au vândut primilor cumpărători la preţuri mult mai mari decât la cumpărare, diferenţa, adică PROFITURILE, fiind folosită şi pentru consum, dar şi pentru cumpărarea de noi active, noi proprietăţi. Şi la următoarele tranzacţii, vânzătorii au putut obţine profituri la vânzare, dar din ce în ce mai mici, pe măsura îndepărtării de primul vânzător. Şi aici ne găsim în situaţia ca, la actualii proprietari să se mai afle numai terenuri şi construcţii din fosta proprietate socialistă, construcţiile aflându-se în stare avansată de uzură. Şi în aceste cazuri, vor putea fi trimişi în judecată primii cumpărători, respectiv, politicienii şi complicii acestora, pentru infracţiunea de subminare a economiei naţionale, cu confiscarea proprietăţilor acestora, însă, pentru proprietăţile dobândite legal, trebuie, deasemenea, găsită o altă soluţie, LEGALĂ şi PRACTICĂ, prin care să se recupereze capitalul acaparat de stat prin Legea 15/1990.

[…] … singurele active care ar putea face obiectul CONFISCĂRII sunt terenurile şi o parte din clădirile incluse în patrimoniul fostelor întreprinderi de stat, acestea din urmă cu un stadiu avansat de uzură. Utilajele, maşinile, echipamentele, au fos complet uzate, vândute ca fier vechi. Sumele reţinute ca fond de amortizare, ca şi cele încasate pe fierul vechi au dispărut, fiind transformate în bunuri de consum, sau transferate în afara ţării. În medie, valoarea terenurilor şi construcţiilor, încă pe picioare, ţinând seama şi de uzura actuală a construcţiilor, ar putea să reprezinte 4-5% din valoarea capitalului trecut în proprietatea privată a statului prin Legea 15/1990. […] CONFISCAREA respectivelor construcţii înseamnă, însă, DEPOSEDAREA de ele a celor de la Fondul PROPRIETATEA. Nu că ar fi o mare nedreptate, Fondul PROPRIETATEA fiind el însuşi o uriaşă escrocherie financiară, prin care „băieţii deştepţi” au acaparat mari hălci din capitalul poporului român. La milioanele de procese s-ar adăuga, însă, şi cele pornite de la acest cuib de vipere, procese pe care, cu siguranţă, statul român le-ar pierde.

[…] Soluţia legală şi practică, cea mai puţin costisitoare, pentru toţi cei implicaţi, în toate cazurile în care confiscarea nu poate fi făcută, prin care poporul român poate recupera pierderea de capital suferită prin aşa-zisa privatizare este IMPOZITUL PROGRESIV pe PROPRIETATE. Cu cât mai mare proprietatea, cu atât mai mare impozitul, astfel încât proprietăţile foarte mari nu vor mai suporta impozitul şi vor fi vândute la preţurile mici, aceleaşi preţuri cu care au fost cumpărate. Aceasta este soluţia LEGALĂ şi PRACTICĂ pentru recuperarea de către poporul român a capitalului de care a fost deposedat de propriul său stat, nu confiscarea OTOVA a unor rămăşiţe de capital, a unor schelete, din care au fost luate şi sângele, şi carnea, şi pielea. Luate şi distruse. De către STATUL ROMÂN.

ÎNHĂMAREA ROMÂNILOR LA MUNCĂ. Titlul noului proiect de lege este „Legea Cojocaru privind construcţia economiei democratice”, titlu care exprimă clar, fără echivoc, SCOPUL proiectului. Acesa este CONSTRUCŢIA ECONOMIEI DEMOCRATICE. Nu despăgubire, nu retrocedare, nu împroprietărie, ci CONSTRUCŢIA ECONOMIEI DEMOCRATICE, o economie în care MAJORITATEA capitalului se va afla în proprietatea PRIVATĂ a MAJORITĂŢII cetăţenilor.

Faptul că, în diferite etape ale evoluţiei proiectului meu, am pus accentul pe împroprietărire, sau pe despăgubire, considerându-le scopuri, obiective, nu imi neagă dreptul de a include aceste procese intr-un scop nou, mai complet, mai cuprinzător, să fac din ele mijloace de atingere a noului scop, sau părţi ale acestuia. Legea Cojocaru realizează ŞI despăgubirea românilor pentru avuţia de care au fost deposedaţi în timpul regimului comunist şi în timpul regimului postcomunist, realizează ŞI împroprietărirea românilor cu capital productiv, prima de acest fel, în istorie, DAR FACE mult mai mult decât despăgubire şi împroprietărire.

Legea Cojocaru CONSTRUIEŞTE o nouă PARADIGMĂ economică şi socială. Ea construieşte un nou MODEL economic şi, prin consecinţe, un nou model social. O economie şi o societate total diferite de economia OLIGARHICĂ şi de societatea OLIGARHICĂ, existente, astăzi, în Romania, ca şi în restul lumii. În economia oligarhică, MAJORITATEA capitalului se află în proprietatea PRIVATĂ a unei minorităţi, oligarhice, ceea ce face ca şi majoritatea avuţiei nou create (PIB) să intre tot în proprietatea acestei minorităţi, care devine din ce în ce mai bogată, în timp ce majoritatea devine din ce în ce mai săracă. Concentrarea şi menţinerea majorităţii capitalului în proprietatea privată a unei minorităţi se realizează prin mecanismele de distribuire şi redistribuire a avuţiei nou create, mecanisme stabilite şi controlate de puterea statală. În economia oligarhică, statul este controlat de minoritatea care deţine în proprietate majoritatea capitalului.

Legea Cojocaru, mai exact, DOCTRINA economiei democratice, reprezintă o REVOLUŢIE a modului de distribuire a PIB-ului, a avuţiei create în economie. În prezent, PIB-ul se distribuie, primar, în trei componente: 1. salarii; 2. profituri şi 3. venituri primare ale statului. Urmează, apoi, REDISTRIBUIREA PIB-ului, proces care nu face obiectul acestei prezentări. Statul controlează modul de distribuire primară a PIB-ului, prin sistemul financiar şi cel fiscal. Statul controlat de oligarhia economică a creat sisteme financiare şi fiscale care determină creşterea continuă a profiturilor, în detrimentul celorlalte componente ale PIB-ului, ceea ce are ca efect sărăcirea statelor şi a cetăţenilor, forţarea lor să apeleze la împrumuturi înrobitoare de la sistemul bancar controlat de oligarhi.

Legea Cojocaru propune introducerea unei noi componente în distribuţia primară a PIB-ului, pe care o numesc, aici şi acum, pentru prima dată, CAPITAL DISTRIBUTIV. Capitalului distributv i se va adăuga, desigur, capitalul creat prin investirea economiilor provenite din celelalte venituri primare PRIVATE: salarii şi profituri. De observat că nu folosesc adjectivul „distribuIT”, ci pe cel de „distribuTIV”. Alegerea cuvântului „distribuTIV” subliniază faptul că propunerea mea nu urmăreşte distribuţia capitalului, ci distribuţia PROPRIETĂŢII asupra capitalului, democratizarea acestei proprietăţi. Voi reveni.

Democratizarea proprietăţii asupra capitalului se realizează prin utilizarea capitalului distributiv la ÎMPROPRIETĂRIREA, continuă, a tuturor cetăţenilor cu capital productiv. În România, într-o primă etapă, de 10 ani, valoarea capitalului productiv cu care va fi împroprietărit fiecare cetăţean major al ţării va fi egală cu echivalentul a 20.000 de euro. Cifră valabilă, acum, pentru România. Atât poate economia românească, în aceşti primi 10 ani de aplicare a Legii. În anii următori, valoarea împroprietăririi va creşte, ca urmare atât a creşterii PIB-ului, cât şi ca urmare a faptului că fiecare român va fi improprietărit o singură dată, la împlinirea vârstei de 18 ani. Împroprietărirea are ca efect, consecinţă, printre altele, şi DESPĂGUBIREA cetăţenilor României pentru capitalul de care au fost deposedaţi de statul român, ca şi pentru profiturile realizate cu acest capital. Capital care a fost DISTRUS de respectivul stat român, prin subminarea economiei naţionale, infracţiune pentru care cei care au condus statul român trebuie trimişi în judecată şi condamnaţi, în conformitate cu legile ţării.

SURSA DE FINANŢARE a împroprietăririi cetăţenilor este PIB-ul creat în România în perioada în care va fi aplicată Legea, mai exact 20% din valoarea acestuia. Deci, Legea Cojocaru nu ia de la bogaţi să dea la săraci. Ea ia 20% din avuţia nou creată de către TOŢI, de către bogaţi şi săraci, şi o distribuie TUTUROR, pentru a fi transformată în capital, acesta, capitalul astfel creat, intrând în proprietatea privată a FIECĂRUI cetăţean. Legea Cojocaru nu ia nici din salarii, nici din profituri, nici din veniturile primare ale statului. Ea ia, direct, o parte din PIB, din avuţia nou creată, ÎNAINTE de constituirea salariilor, profiturilor şi veniturilor primare ale statului.

Legea Cojocaru va asigura creşterea CONTINUĂ a economiilor NAŢIONALE, cu ritmuri anuale de cel puţin 5%, indiferent de nivelul PIB-ului, al salariilor, al profiturilor, al veniturilor statului, indiferent de existenţa sau inexistenţa crizelor (ţepelor) fianciare internaţionale, indiferent de forma de guvernământ, indiferent de cine va fi ales preşedintele ţării, de cine vor fi aleşi parlamentari, miniştri, prim-miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri etc.

Legea Cojocaru este o componentă a unui nou tip de CONTRACT SOCIAL. Este un contract nou între membrii unei naţiuni, ai unui popor. Un contract prin care poporul hotărăşte, suveran, ca 20% din avuţia nou creată, de el, de popor, să nu mai fie distribuită nici ca salarii, nici ca profituri, nici ca venituri ale statului, ci să fie pusă de o parte, la dispoziţia societăţii, a poporului, pentru a fi investită, de către FIECARE membru al societăţii, FIECARE cetăţean al ţării, să fie transformată în CAPITAL PRODUCTIV, care să intre în proprietatea PRIVATĂ a FIECĂRUI catăţean, a fiecărui membru al sociatăţii, al poporului. În mecanismul pieţii concurenţiale, unii vor pierde capitalul, alţii îl vor câştiga pe cel pierdut de primii. MAJORITATEA îl va păstra. Procesul va continua, neîntrerupt, astfel încât MAJORITATEA capitalului va rămâne, ÎNTOTDEAUNA, în proprietatea PRIVATĂ a MAJORITĂŢII cetăţenilor, componenţi ai NATIUNII care participă la noul CONTRACT SOCIAL.

Legea Cojocaru va schimba radical relaţia dintre cetăţean şi stat, dintre popor şi stat. Ea va reda poporului puterea reală, cea economică. Deţinând puterea economică, poporul ca recuceri şi puterea politică, va prelua controlul asupra statului. Deţinând puterea economică şi politică, poporul îşi va impune şi propriile sale VALORI MORALE, fundamental diferite de cele ale oligarhiei, la baza cărora stă hoţia, minciuna şi înşelăciunea.

Legea Cojocaru va schimba radical relaţia dintre naţiuni şi forţele transnaţionale, globalizante. Ea va întări nu numai puterea economică a fiecărui cetăţean, dar şi puterea economică a fiecărei naţiuni, a fiecărui popor, capacitatea competitivă a tuturor popoarelor, va întări şi coeziunea internă a fiecărei naţiuni, va întări sentimentele de solidaritate şi mândrie naţională, dar şi respectul fiecărui popor pentru celelate popoare. Capitalul distributiv va fi preluat din PIB prin IMPOZITAREA PROGRESIVĂ a proprietăţilor.

Legea Cojocaru va fi aplicată fără schimbarea actualelor taxe şi impozie, al căror nivel se va reduce, treptat, pe măsura creşterii PIB-ului, ca urmare a investiţiilor realizate din capitalul distributiv şi din celelalte economii ale cetăţenilor.

--Tot capitalul aflat, acum, în proprietatea statului român va fi trecut în proprietatea cetăţenilor României, prin aplicarea prevederilor Legii Cojocaru ;

--Tot capitalul cumpărat, indiferent de la cine, prin încălcarea legii, va fi confiscat şi trecut în proprietatea cetăţenilor României, prin aplicarea prevederilor aceleiaşi Legii ;

--Tot capitalul trecut, legal, în proprietatea străinilor va fi naţionalizat, prin răscumpărare, apoi, trecut în proprietatea cetăţenilor ţării, prin aplicarea prevederilor acelaiaşi Legi ;

Statul va deţine numai acţiuni de aur în intreprinderile cu caracter strategic.

Da, este adevărat, Legea Cojocaru va „înhăma” românii la muncă, va oferi românilor posibilitatea să MUNCEASCĂ, să creeze avuţie, cu care să se îmbogăţească, care să le asigure o viaţă prosperă şi demnă. În primii 10 ani de aplicare a Legii Cojocaru, românii vor acumula un capital de peste 600 miliarde de euro, cu care vor fi create peste 6 milioane de locuri de muncă. La sfârşitul acestor 10 ani, tot capitalul aflat, acum, în proprietatea statului va fi fost trecut în proprietatea cetăţenilor ţării, ca şi tot capitalul aflat, acum, în proprietatea străinilor. Străinii vor fi liberi să fie proprietari de capital în România dar vor trebui să vină cu capital de la ei de acasă, nu să devină proprietari pe capitalul românilor.

La sfârşitul acestor 10 ani, România va avea un capital de 960 miliarde de euro, care va produce un PIB de 320 miliarde de euro, pe an, deci de 3 ori mai mult decât produce acum. MAJORITATEA celor 960 miliarde de euro capital se va afla în proprietatea PRIVATĂ a MAJORITĂŢII cetăţenilor, beneficiari ai Legii Cojocaru. Economia României va fi una DEMOCRATICĂ, dezoligarhizată. În aceiaşi perioadă, salariul mediu va creşte de peste 3 ori, iar pensiile de peste 5 ori.

Oligarhiile nu sunt create pe cale violentă, pe calea DEPOSEDĂRII DE PROPRIETĂŢI a celor mulţi. Oligarhiile se crează pe cale paşnică, prin mecanisme financiare şi fiscale, concepute şi puse în operă de statele controlate de oligarhii, care asigură transferul NEMERITAT de venituri către oligarhi, cei care deţin capitalul. Oligarhiile pot fi distruse şi pe cale violentă, prin confiscări de proprietăţi, cum au făcut comuniştii, şi cum vrea să facă şi fostul meu susţinător, devenit detractor, urmate, aşa cum s-a văzut de… retrocedări şi despăgubiri de valori mult mai mari decât cele confiscate, plătite de cei mulţi.

Legea Cojocaru distruge oligarhiile pe cale paşnică, prin impozitarea progresivă a marilor proprietăţi, respectiv, prin tranfer de venituri către cei mulţi, care să fie transformate în mici proprietăţi, de capital, în primul rând.

Legea Cojocaru nu poate fi adoptată şi aplicată decât după ce, pe o cale, sau alta, reprezentanţii oligarhilor au fost izgoniţi de la conducerea statului.


ÎN CONCLUZIE,

1. În timpul regimului comunist, cetăţenii României, nu au fost proprietari nici asupra capitalului acumulat înainte de instalarea comuniştilor la conducerea statului român, nici asupra capitalului acumulat în timpul regimului comunist. Statul comunist i-a deposedat pe români atât de capitalurile acumulate înainte de 1948 cât şi de cele acumulate după 1948. Întregul capital acumulat din avuţia creată de români a fost inclus în aşa-zisa proprietate socialistă, de stat şi cooperatistă, prin care atributele dreptului de proprietate au fost exercitate de către nomenclarura comunistă. În 1990, în România, nu se punea problema nici unei RETROCEDĂRI de capital. Capitalul acumulat până în 1948 fusese distrus, cu mici excepţii, a căror pondere în totalul capitalului existent, în România, în 1990, era complet nesemnificativă, deci nu era CE să fie RETROCEDAT. Capitalul acumulat după 1948 nu i-a avut ca proprietari pe cei care l-au creat, pe cetăţenii României, deci nu era CUI să fie RETROCEDAT.

În 1990, în România, întregul capital acumulat până în 1989 trebuia trecut, din proprietatea socialistă, de stat şi cooperatistă, în proprietatea PRIVATĂ a tuturor cetăţenilor ţării, prin ÎMPROPRIETĂRIREA acestora. Împroprietărirea era necesară atât pentru a se face DREPTATE tuturor românilor, şi pentru a-i despăgubi pe cei care fuseseră deposedaţi de capitalurile acumulate până în 1948, şi pentru a-i despăgubi pe cei care fuseseră deposedaţi de avuţia transformată în capital, după 1948, dar şi din motive economico-sociale, pentru a se construi o economie democratică, sănătoasă, în care majoritatea capitalului să intre şi să rămână în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, o economie care să producă mai mult şi de rezultatele căreia să beneficieze toţi. Este exact ceea ce am propus în versiunea 1990 a Legii Cojocaru, postată pe : http://www.variantacojocaru.ro. Orice minte sănătoasă poate să întrevadă care ar fi fost consecinţele, benefice, pe care le-ar fi avut adoptarea acestei legi, atunci, în 1990, asupra economiei şi societăţii româneşti.

2. Capitalul acumulat de români, până în 1989, în proprietatea socialistă de stat a fost trecut, ILEGAL, în proprietatea PRIVATĂ a statului român postcomunist. O bună parte a capitalului cu care statul s-a autoîmproprietărit a fost distrusă, chiar de către stat, prin nerealizarea amortizării, corespunzător uzurii, în timpul cât capitalul s-a aflat în proprietatea statului, ca şi prin falimentarea, premeditată, a multor întreprinderi, cu ajutorul inflaţiei şi al firmelor căpuşe ale guvernanţilor. Cea mai mare parte a capitalului cu care statul s-a autoîmproprietărit a fost vândută către persoane fizice şi juridice române, sau străine, mai ales. O bună parte şi din acest capital a fost distrusă de noii proprietari, tot prin falimentarea întreprinderilor şi prin nerealizarea amortizării corespunzător uzurii. Responsabilitatea pentru distrugerea acestui capital revine tot statului român.

Valoarea capitalului distrus de statul român, după 1989, este mai mare decât valoarea capitalului de care au fost deposedaţi cetăţenii României, capital cu care statul român s-a autoîmproprietărit, prin Legea 15/1990, deoarece a fost distrus şi capital acumulat după 1989. Statul român postcomunist se face vinovat de distrugerea capitalului acumulat de români până în 1989, prin săvârşirea infracţiunii de SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE. Cei care au ocupat funcţii în conducerea acestui stat trebuie judecaţi pentru subminarea economiei naţionale, condamnaţi cu închisoarea prevăzută de lege şi cu CONFISCAREA averilor.

Din capitalul însuşit de statul român prin Legea 15/1990, mai sunt în stare de funcţionare terenuri şi construcţii, acestea din urmă cu un grad avansat de uzură, care nu reprezintă mai mult de 4-5% din valoarea capitalului acumulat în timpul regimului comunist. CONFISCAREA acestor terenuri şi construcţii, pe lângă faptul că ar da naştere la probleme juridice, economice şi sociale insurmontabile, nu ar genera, nici pe departe, RESURSELE cu care să fie despăgubiţi cetăţenii României pentru CAPITALUL de care au fost deposedaţi de statul român şi pentru PROFITURILE realizate cu acest capital. Valoarea resurselor obţinute prin această CONFISCARE nu reprezintă nici 1% (15 miliarde: 1.800 miliarde) din valoarea capitalului şi profiturilor de care au fost deposedaţi românii de către statul lor.

3. Statul român a VÂNDUT cea mai mare parte a capitalului cu care s-a autoîmproprietărit, prin adoptarea Legii 15/1990, către politicieni, camarila acestora şi străini, la preţuri de zeci şi sute de ori mai mici decât valoarea reală a capitalului care a făcut obiectul acestor tranzacţii. Statul a vândut şi mici capitaluri către cetăţeni, cum este, de exemplu, cazul milioanelor de apartamente construite în timpul regimului comunist, dar şi mici spaţii comerciale, sau de producţie. Tot la preţuri subevaluate. Este foarte posibil ca mulţi dintre cei care au cumpărat capitaluri de la stat să fi obţinut bunurile respective prin săvârşirea unei infacţiuni - mită, trafic de influenţă etc. Infracţiunea trebuie DOVEDITĂ în justiţie. Numai după ce s-a făcut această DOVADĂ, bunurile respective pot fi CONFISCATE, inclusiv profiturile realizate cu acele bunuri. Inclusiv în cazul apartamentelor. Cu ajutorul marilor capitalului cumpărate de la stat, politicienii, camarila acestora şi străinii au realizat profituri uriaşe. Numai o mică parte din aceste profituri au fost investite, transformate în capital, în România. Restul a fost investit în bunuri de consum de lux, sau transferat în afara ţării. În cazul acestor mari capitaluri, probabilitatea ca, la cumpărare, să se fi produs infracţiuni este mult mai mare, decât în cazul apartamentelor, de exemplu. Şi aici, însă, infracţiunile trebuie DOVEDITE. Numai aşa bunurile în cauză pot fi CONFISCATE, împreună cu profiturile create de aceste bunuri.

4. Nu există TEMEI LEGAL pentru a CONFISCA bunuri a căror cumpărare s-a făcut cu respectarea legii. Există, însă TEMEI LEGAL, ECONOMIC ŞI SOCIAL pentru a IMPOZITA bunuri obţinute prin legi STRÂMBE, legi care permit funcţionarea de mecanisme financiare şi fiscale, prin care se acumulează averi uriaşe în proprietatea unei minorităţi, prin deposedarea celor mulţi de avuţia pe care aceştia o crează, prin munca lor.

5. În România, impozitarea PROGRESIVĂ a proprietăţilor dobândite după 1989, însoţită de pedepsirea exemplară a celor care au uzurpat drepturile de proprietate ale poporului român asupra capitalurilor acumulate din avuţia creată de el, este singura soluţie LEGALĂ, fundamentată ECONOMIC ŞI SOCIAL, prin care poporul român îşi poate recupera nu numai capitalul, dar poate să îşi construiască ECONOMIA DEMOCRATICĂ, prin care îşi va recupera şi toate celelalte DREPTURI de care a fost deposedat.

Dr. Constantin Cojocaru