Results 1 to 2 of 2

Thread: Scrisoare deschisa: Replica la ratacirile unui fost colaborator!!!

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Constantin Cojocaru's Avatar
    Join Date
    May 2010
    Location
    România
    Posts
    287
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    656

    Arrow Scrisoare deschisa: Replica la ratacirile unui fost colaborator!!!

    Domnul Ioan Roşca, un neobosit lutător împotriva regimurilor antiromâneşti instalate în România prin loviturile de stat din 23 august 1944 şi 22 decembrie 1990, s-a pomenit bombardat cu câteva sute de pagini primite de la Şerban Popa, un fost susţinător al unora dintre ideile mele, care crede că, susţinându-mi ideile, a devenit şi coautor al acestora. Pentru că nu i-am recunoscut calitatea de coautor, a trecut la răzbunare şi aruncă noroi şi asupra mea şi asupra operei mele. Trebuie precizat că, înainte de a ajunge la domnul Roşca, fostul meu susţinător a trimis “creaţia“ sa tuturor membrilor conducerii Partidului Poporului, într-o încercare murdară de a dezbina, de a submina autoritatea mea şi a ideilor care stau la baza Programului Politic al Partidului Poporului.

    De văzut/citit:
    Serban Popa : Sa confiscam fara despagubire capitalul pe care statul l-a furat
    Ioan Rosca : Numai dreptatea poate da legitimitate dreptului - interventie

    Episodul cu pricina este descris de fostul susţinător, astăzi detractor, astfel:
    “ De la data finalizării materialului prezentat mai sus care, la vremea respectivă, a fost distribuit membrilor conducerii de atunci a PP – LC, (în număr de aproximativ 40 de persoane) a trecut aproape un an.
    Prima consecinţă gestului meu a fost aceea că a trebuit să constat că apropiaţii dr. Cojocaru – care au primit materialul şi cu care am încercat apoi să stau de vorbă – s-au împărţit în două categorii :
    - cei care datorită unei pregătiri intelectuale precare nu au înţeles (mai) nimic.
    - cei care deşi au înţeles că se află în contact şi sunt conduşi de un impostor au preferat această postură din diverse motive.
    Consecinţa finală a fost aceea că nici unul din cei contactaţi nu a vrut să poarte un dialog pe temele propuse.”
    Atrag atenţia asupra faptului că cel care a folosit invectivul IMPOSTOR nu am fost eu, ci fostul meu susţinător, nu într-o discuţie privată, ci în public. Vom vedea, imediat, cine este IMPOSTORUL. Membrii Partidului Poporului, cu pregătirea lor “precară”, au înţeles, exact, cine este şi, mai ales ce vrea DETRACTORUL, ce-l mână în luptă pe fostul meu susţinător şi l-au rugat să se ducă de unde a venit. Trădătorul nu s-a dus unde l-au invitat colegii mei. El s-a dus sa-si vanda “opera” şi la partidul Uniunea Populară Social Creştină (UPSC), partid înfiinţat de Ioan Talpes, ai cărui membri i-au respins aberaţiile şi l-au trimis şi ei la plimbare.

    Cine are timp şi răbdare să parcurgă cele trei cărţi postate de mine pe http://www.variantacojocaru.ro, ca şi sutele de pagini ale susţinătorului, postate pe site-ul domnui Roşca (AICI), va putea constata, cu uşurinţă, că fostul meu susţinător, pe sutele lui de pagini, nu face altceva decât să reia idei de ale mele, redate prin fraze alambicate, ce din coadă vor să sune, printre care introduce, ici, colo, acuzaţii, invective şi aberaţii, singurele lucruri originale, în toată “opera” lui.


    Toată pologhia fostului meu susţinător se reduce la trei aberaţii, care sunt următoarele:

    1. În 1990, Cojocaru a făcut o eroare fundamentală, propunând împroprietăriea cetăţenilor României cu capitalul acumulat în timpul regimului comunist.

    2. În 2011, Cojocaru face a doua eroare fundamentală, deoarece propune confiscarea numai a averilor dobândite ilicit, nu şi a celor dobândite cu respectarea legii.


    3. În 2012, Cojocaru face a treia eroare fundamentală, deoarece propune ca poporul român să fie “exploatat”, să fie pus să muncească, să producă avuţie şi, din această avuţie, în următorii 10 ani, 20% să fie transformată în capital productiv, care să intre în proprietatea lui, a poporului român.



    Prima eroare fundamentală: ÎMPROPRIETĂRIREA. Iată ce scrie şi semnează, cu mâna lui, fostul meu susţinător, devenit detractor.
    “Dr. Cojocaru nu a înţeles că poporul român, iar nu statul socialist, a fost proprietarul de drept al capitalului acumulat în perioada de funcţionare a respectivului stat socialist. Din această cauză, deşi ideea economică a împărţirii între cetăţeni a respectivului capital era una corectă, fundamentarea ei juridică total incorectă (mai bine zis nefundamentarea ei) de către dr. Cojocaru a condus la o soluţionare absolut greşită: ÎMPROPRIETĂRIREA. Prin comparaţie, în calitate de adept declarat şi fervent al Variantei Cojocaru – versiunea 1990, am înţeles, din păcate, relativ târziu (cam la jumătatea anului 1994) eroarea fundamentală făcută de către dr. Cojocaru şi am reparat respectiva greşală prin înlocuirea tezei dsale, cea a ÎMPROPRIETĂRIRII cu o teză exclusiv proprie, cea a RETROCEDĂRII. Această teză reprezintă contribuţia mea proprie/originală şi pe care o consider ca fiind una decisivă la revitalizarea Variantei Cojocaru.” “Esenţa Variantei Cojocaru, cea din versiunea de la începutul anilor 90, mai spune fostul meu susţinător, consta – potrivit chiar dr. Cojocaru – în necesitatea ÎMPROPRIETĂRIRII cetăţenilor României cu întregul capital acumulat în România până în Decembrie 1989.”

    Vom vedea, mai jos, că, întradevăr, chiar aşa stau lucrurile. Esenţa Variantei Cojocaru, chiar din momentul naşterii ei, ianuarie 1990, a constat în ÎMPROPRIETĂRIREA cetăţenilor României cu capitalul acumulat până în decembrie 1989. După ce ne spune că, timp de 5 ani, a susţinut, „fără rezerve”, ÎMPROPRIETĂRIREA cetăţenilor cu capitalul acumulat în timpul regimului socialist, fostul meu susţinător, în prezent detractor, ne aduce la cunoştinţă că, în 1994, mintea lui s-a ilumint brusc şi a descoperit eroarea fundamentală a Variantei, care ar avea două hibe mortale.
    „Prima hibă a Variantei Cojocaru, în versiunea din 1990, – ne spune fostul susţinător – consta în solicitarea ca întregul capital să fie trecut, din proprietatea statului, în proprietatea cetăţenilor, salariaţi.”

    „A doua hibă a Variantei Cojocaru – versiunea 1990 – continuă fostul susţinător — consta în faptul că salariaţii urmau să fie împroprietăriţi deoarece ei erau cei ce contribuiseră, prin munca lor (ce nu fusese suficient recompensată) la acumularea de capital.”

    Vom vedea, imediat, cum falsifică fostul susţinător adevărul pentru a-şi argumenta propriile inepţii. El “adaugă” în frazele mele, propriile sale cuvinte, ici, colo, care schimbă total sensul şi conţinutul celor spuse de mine.


    În studiul „Restructurarea economiei româneşti”, studiu care reprezintă temelia a ceea ce, mai târziu, va deveni Varianta Cojocaru, scris, în ianuarie 1990, la Chicago, în Statele Unite ale Americii, unde locuiam, în calitate de refugiat politic, publicat în ziarul ADEVĂRUL din 13-14 februarie 1990, republicat în volumul IEŞIREA DIN PRĂPASTIE (1998), la pagina 135, postat pe http://www.variantacojocaru.ro, am scris următoarele:
    „În România, clica de la conducerea ţării, adusă din afara ţării, mai întâi, a expropriat poporul român, însuşindu-şi avuţia acumulată de acesta de-a lungul secolelor, apoi, treptat, a instaurat proprietatea sa, a clicii, cunoscută sub denumirile de proprietate de stat şi cooperatistă, prin care, an de an, şi-a însuşit partea cea mai importantă a rezultatelor muncii poporului, lăsându-i acestuia strictul necesar pentru a fiinţa ca forţă de muncă, iar în ultimii ani nici atâta. O bună parte a avuţiei creată de poporul român în acestă jumătate de secol a fost consumată în mod parazitar de clică, o altă parte a fost transferată, fără echivalent, în străinătate, iar restul se găseşte în ţară, sub formă de fabrici, uzine, drumuri etc. Această avuţie este a poporului român şi ea trebuie dată înapoi românilor, prin ÎMPROPRIETĂRIRE, prin transformarea proprietăţii comuniste în proprietate individuală. ÎMPROPRIETĂRIREA este primul şi cel mai important element al < >.”

    Am scris şi publicat cele de mai sus cu şase luni înainte de a-l întâlni pe cel care va deveni, mai întâi, „adept declarat şi fervent”, apoi, falsificator şi detractor, al Variantei Cojocaru. După cum se poate observa, cu uşurinţă, eu nu vorbesc, de loc, despre proprietatea STATULUI, despre împroprietărirea SALARIAŢILOR, despre trecerea capitalului din proprietatea statului în proprietatea salariaţilor, despre munca insuficient recompensată a salariaţilor, aşa cum afirmă detractorul. Eu vorbesc despre cu totul alte lucruri. Eu vorbesc despre proprietatea clicii, despre proprietatea COMUNISTĂ, cunoscută sub denumirile de proprietate de stat şi cooperatistă. Eu vorbesc despre împroprietărirea POPORULUI, nu a salariaţilor. Eu vorbesc despre AVUŢIE, nu despre salarii neplătite. Eu vorbesc despre transformarea proprietăţii COMUNISTE în proprietate individuală, nu despre „trecerea” capitalului din proprietatea STATULUI în proprietate individuală (privată).


    Eu vorbesc folosind cuvinte ale limbii române şi concepte ale ştiinţei economice. Cu aceste cuvinte şi cu aceste concepte am AFIRMAT şi am REVENDICAT, atunci, în februarie 1990, DREPTURILE DE PROPRIETATE ALE POPORULUI ROMÂN asupra avuţiei productive (capital) create de el, în ţara lui, în toate timpurile, inclusiv a avuţiei create de el în timpul regimului comunist. Aceste drepturi izvorăsc din realitatea ECONOMICĂ, nu din Constituţia şi din legile statului comunist. Capitalul (productiv) acumulat în timpul regimului comunist a fost CREAT de poporul român, de cetăţenii României. De aici izvorăste dreptul de proprietate al românilor asupra acestui capital, nu din prevederile constituţiilor comuniste.

    În timpul regimului comunist, poporul român, cetăţenii României NU au fost proprietari asupra capitalului creat de ei. Componentele dreptului de proprietate (posesie, folosinţă, decizie, uzufruct) asupra acestui capital au fost exercitate, ÎN REALITATE, de clică, de nomenclatura partidului şi statului comunist. Nu cetăţenii României au decis ce fabrici, uzine, bănci etc se construiesc din avuţia creata de ei, ci nomenclatura partidului şi statului copmunist. Nu cetăţenii României au numit directorii întreprinderilor, ci nomenclatura comunistă. Nu cetăţenii României au decis ce se face cu profiturile realizate cu capitalul acumulat din banii lor, ci aceiaşi nomenclatură. Aceasta a fost poziţia mea faţă de drepturile de proprietate ale românilor asupra capitalului acumulat din avuţia creată de ei în timpul regimului comunist. Poziţie rămasă neschimbată. În 1990, singura soluţie pentru plasarea României pe drumul progresului economic şi social a fost aceea a ÎMPROPRIETĂRIRII tuturor cetăţenilor ţării cu întregul capital acumulat până la acea dată, rerspectiv trecerea acestui capital din proprietatea numită demagogic socialistă (comunistă) – de stat şi cooperatistă – în proprietatea individuală (privată).


    Iată textul celor două articole ale constituţiei comuniste, mult invocate de fostul meu susţinător, devenit detractor, pentru a-şi argumenta teza conform căreia, în 1990, cetăţenii României nu puteau fi ÎMPROPRIETĂRIŢI, deoarece ei erau, deja, proprietari asupra capitalului acumulat din avuţia creată de ei:


    “Art. 5. – Economia nationala a Romaniei este o economie socialista, bazata pe proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie.
    Art. 6. – Proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie este fie proprietate de stat – asupra bunurilor apartinind intregului popor, fie proprietate cooperatista – asupra bunurilor apartinind fiecarei organizatii cooperatiste.”
    După cum vedem, constituţia comunistă nu zice nimic despre „proprietatea poporului”. Nici despre „proprietatea cetăţenilor”. Ea se referă numai la „proprietatea socialistă”, la „proprietatea de stat” şi la „proprietatea cooperatistă”, concepte abstracte, fără corespondent în realitate, create şi folosite pentru a ascunde adevăratele relaţii dintre cetăţeni şi capitalul acumulat din munca lor. Mai se referă şi la bunuri „aparţinând” întregului popor, ca şi la bunuri „aparţinând” fiecărei organizaţii cooperatiste. Nu şi la bunuri aflate în proprietatea cetăţenilor, sau bunuri aflate în proprietatea poporului. În comunism, drepturile de proprietate ale cetăţenilor României asupra capitalului acumulat din avuţia creată de ei au fost tot atât de REALE pe cât au fost şi celelelte drepturi cetăţeneşti „consfiinţite” în constituţia comunistă.

    Iată, câteva mostre de astfel de “drepturi”. Art. 25. – Cetatenii Republicii Socialiste Romania au dreptul de a alege si de a fi alesi. Art. 27. – Cetatenii Republicii Socialiste Romania au dreptul de a se asocia. Art. 28. – Cetatenilor Republicii Socialiste Romania li se garanteaza libertatea cuvintului, a presei, a intrunirilor, a mitingurilor si a demonstratiilor. Art. 30. – Libertatea constiintei este garantata tuturor cetatenilor Republicii Socialiste Romania. Art. 31. – Cetatenilor Republicii Socialiste Romania le este garantata inviolabilitatea persoanei. Art. 32. – Domiciliul este inviolabil. Art. 33. – Secretul corespondentei si al convorbirilor telefonice este garantat. Art. 34. – Dreptul de petitionare este garantat.


    Îi urez fostului meu susţinător, devenit detractor, să ajungă, cât mai repede, în Coreea de Nord, să se bucure, acolo, până la sfârşitul vieţii, de toate aceste drepturi “consfiinţite” de constituţiile comuniste, inclusiv de dreptul de proprietate asupra capitalului acumulat din munca lui, constituţii care, printre altele, “fundamenteză juridic” epocala lui “teză”, proprie, originală, exclusivă, decisivă, pentru revitalizarea Variantei Cojocaru.



    A doua eroare fundamentală: REFUZUL CONFISCĂRII BUNURILOR CUMPĂRATE LEGAL


    Iată, ce mai zice fostul susţinător :
    “Deşi a acceptat (până la urmă) teza mea, cea a RETROCEDĂRII, dr. Cojocaru şi-a infirmat ulterior propriile aserţiuni prin faptul că a acceptat şi promovat ideea (care este total falsă) a LEGALITĂŢII procesului de privatizare. În felul acesta, dr. Cojocaru a compromis munca şi sacrificiile făcute timp de două decenii. Atât ale dsale, cât şi ale puţinilor colaboratori şi adepţi pe care i-a avut. Mai mult, prin această opţiune dr. Cojocaru a năruit speranţele celor care mai credeau în posibilitatea ca, măcar cândva, să se facă dreptate în România. Prin comparaţie, în calitate de colaborator al dr. Cojocaru şi de autor al tezei RETROCEDĂRII, am combătut, combat şi voi combate teza falsă a legalităţii procesului de privatizare, teză promovată în mod greşit de către dsa. Din punctul meu de vedere, deoarece statul a FURAT de la cetăţeni capitalul acumulat în proprietatea comună a acestora pe perioada 1948 – 1990, înstrăinarea de către acelaşi stat a acestui capital, prin procesul de aşa-zisă privatizare, este şi ea ILEGALĂ. Privatizarea este o INFRACŢIUNE constând în traficarea de bunuri furate, aşa după cum şi transferul proprietăţii comune a întregului popor în proprietatea statului a fost o INFRACŢIUNE.” „Dr. Cojocaru refuză soluţia CONFISCĂRII pretextând faptul că deţinătorii actuali ai capitalului furat prin Legea 15/1990 sunt deţinători lui legali. Un alt pretext pentru refuzul dr. Cojocaru fiind acela că, deşi respectivul capital, rămas după 20 de ani de degradare, este mic, preţul care ar trebui plătit actualilor deţinători ca despăgubire pentru confiscare nu ar putea fi suportat de către statul român, respectiv de către populaţia României, plătitoarea de taxe şi impozite, care alimentează bugetul. Dr. Cojocaru propune ca respectivul capital să rămână în proprietatea statului, a oligarhilor români şi a străinilor. În fapt, dr. Cojocaru recunoaşte că pentru dsa recuperarea respectivilului capital în proprietatea cetăţenilor – proprietarii lui de drept – a devenit o “chestiune secundară,” faţă de salvarea întregii omeniri.

    Prin comparaţie, din punctul meu de vedere, ca promotor al soluţiei CONFISCĂRII, consider că respingerea ei echivalează cu capitularea totală, definitivă şi necondiţionată a dr. Cojocaru în faţa oligarhiei autohtone, a guvernului României, a guvernelor străine şi a ocultei mondiale. Această decizie a dr. Cojocaru, consider eu că îl situează în tabăra celor care refuză poporului român dreptul său INALIENABIL şi IMPRESCRIPTIBIL de a fi proprietar al capitalului propriu, acumulat în deceniile de teroare totalitară. Indiferent de faptul că, pentru a ascunde această realitate, dsa foloseşte o retorică patriotardă.”
    Să notăm, mai întâi, că nu adevărul şi dreptatea îl preocupă pe individ, ci punerea la stâlpul infamiei a trădătorului dr. Cojocaru, care „a capitulat, total, definitiv şi necondiţionat în faţa oligarhiei autohtone, a guvernului ţării, a guvernelor străine, a ocultei mondiale”, care refuză poporului român dreptul său de a fi „proprietar al capitalului propriu”. Asta este pohta ce pohteşte detractorul impostor: condamnarea doctorului Cojocaru ca un trădător de neam şi de ţară, gata de dus la ghilotina din Piaţa Revoluţiei şi ridicarea, tot acolo, în Piaţa Revoluţiei a unei noi statui, pentru noul geniu carpatin, descoperitor al tezelor proprii, originale, excusive şi decisive referitoere la RETROCEDARE şi CONFISCARE. Aşa cum am arătat mai sus, eu nu am acceptat, nici de la început, nici „până la urmă”, inepţia referitoare la RETROCEDAREA capitalului acumulat în timpul regimului comunist către nimeni. Nici către nomenclatura comunistă, care a exercitat dreptul de proprietate prin înşelăciune, nici către cetăţeni, care nu au fost proprietari de capital, deoarece nomenclatura comunistă, prin constituţia comunistă‚ le-a interzis, practic, dreptul de a fi astfel de proprietari.

    Am susţinut, în 1990, necesitatea ÎMPROPRIETĂRIRII cetăţenilor cu capitalul acumulat în timpul regimului comunist, deoarece acest capital a fost CREAT de ei, de cetăţeni, dar statul comunist nu le-a permis cetăţenilor să-şi exercite dreptul de proprietate asupra capitalului. Am susţinut şi susţin necesitatea DESPĂGUBIRII cetăţenilor pentru capitalul acumulat în timpul regimului comunist, capital provenit din avuţie preluată samavolnic de la cetăţeni de către statul criminal comunist şi trecut ILEGAL, tot samavolnic, în proprietatea PRIVATĂ a statului postcomunist, capital distrus, DE CĂTRE STATUL ROMÂN, prin procesul de aşa-zisă privatizare, inclusiv pentru profiturile realizate cu acest capital.

    Nu am acceptat, nu am promovat şi nu am susţinut, niciodată, nicăieri, ideea LEGALITĂŢII privatizării capitalului acumulat în timpul regimului comunist. Capitalul acumulat în timpul regimului comunist a fost PRIVATIZAT, adică trecut în proprietatea PRIVATĂ a statului, prin Legea 15/1990. Această lege a fost adoptată prin încălcarea prevederilor constituţiei comuniste, în vigoare la acea dată, această constituţie fiind ea însăşi un act nelegitim, samavolnic, criminal. Aşa cum se poate citi ceva mai sus, conform acestor prevederi, capitalul acumulat în timpul regimului comunist se afla în „proprietea socialistă de stat”. Acest capital trebuia să rămână unde era, adică în proprietatea socialistă de stat, până la trecerea lui în proprietatea PRIVATĂ a cetăţenilor, prin ÎMPROPRIETĂRIREA acestora, aşa cum am propus prin LEGEA COJOCARU, în versiunea din 1990.


    Legea 15/1990 reprezintă un ABUZ în serviciu săvârşit de STATUL ROMÂN, de membrii Guvernului şi Parlamentului României, care au iniţiat, adoptat şi aplicat această lege, având drept consecinţă subminarea economiei naţionale, concretizată în DISTRUGEREA capitalului trecut în proprietatea statului. Cei vinovaţi de acestă CRIMĂ, împotriva poporului român, trebuie deferiţi justiţiei şi condamnaţi, în conformitate cu prevederile legii penale. Averile ACESTORA trebuie CONFISCATE.


    Articolele publicate de mine de-a-lungul anilor şi strânse în volumul CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE, postat pe siteul http://www.variantacojocaru.ro, stau mărturie că nu am încetat, nici un moment, lupta pentru apărarea drepturilor de proprietate ale românilor, că nu am capitulat în faţa uzurpatorilor, fie ei autohtoni, sau de aiurea.

    Fostul meu susţinător, în prezent detractor, încurcă, amestecă, intenţionat, procese diferite, cu scopul de a-şi pune în operă „tezele” sale proprii, originale, exclusive şi decisive. De data aceasta, amestecă procesul de PRIVATIZARE, prin care capitalul acumulat în timpul regimului comunist a fost trecut în proprietatea PRIVATĂ a statului, cu procesul de VÂNZARE a acestui capital de către statul autoîmproprietărit. Face acest amestec cu scopul de a putea susţine că TOATE vânzările de capital făcute de stat din proprietatea sa privată sunt ILEGALE, nu pentrucă VÂNZAREA s-a făcut prin încălcarea legii, ci pentrucă statul a vândut capitalul pe care l-a obţinut ilegal. Nu numai atât. Devin ILEGALE toate operaţiunile de vânzare-cumpărare prin care va trece acest capital, în veacul veacurilor.

    Am susţinut şi susţin că multe din vânzările făcute de statul român din capitalul pe care şi l-a însuşit prin Legea 15/1990 au fost făcute prin încălcarea legii de către stat sau de către cumpărătorii acestui capital. Trebuie, însă, DOVEDITĂ încălcarea legii, mita, traficul de influenţă etc. Am susţinut şi susţin ca TOATE aceste capitaluri, obţinute prin infracţiuni, pot şi trebuie CONFISCATE. Nu am fost şi nu sunt de acord cu confiscarea TUTUROR capitalurilor care provin din fostele întreprinderi de stat, deci şi a celor dobândite cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Vreau ca românii să trăiască într-un stat de drept, în care legea să fie respectată. Când legea este sau devine strâmbă, contrară intereselor şi drepturilor naturale ale oamenilor, ea trebuie schimbată. Cât este în vigoare, legea trebuie respectată. Trebuie pedepsiţi cei care au adoptat şi aplicat legile strâmbe, nu cei care le-au respectat. Nu sunt de acord cu demagogii care vor să facă dreptate săvârşind nedreptăţi.

    Iată câteva cifre care arată caracterul demagogic şi iresponsabil al afirmaţiilor fostului meu susţinător, în prezent detractor. Conform calculelor făcute de mine, pe baza datelor publicate în anuarele Statistice ale României, calcule şi date care pot fi verificate de oricine este interesat şi ştie să le citească, în anul 1990, valoarea capitalului utilizat în economia naţională era egală cu echivalentul a circa 300 miliarde de euro, preţuri 2010. În această valoare, nu este inclusă valoarea terenurilor utilizate în economie. În perioada 1990-2010, au fost realizate investiţii în valoare de 360 miliarde de euro, actuali. Deci, mai mult decât se acumulase până în 1989. În 1990, PIB-ul României a fost egal cu suma de 100 miliarde de euro, actuali. În 2010, PIB-ul a fost de 120 miliarde de euro. Ceea ce confirmă raportul de 3 unitaţi de capital pentru a produce o unitate de PIB, de valoare nou creată.

    În România, în perioada analizată, durata medie de utilizare a fondurilor fixe a fost de circa 20-21 de ani. Asta înseamnă că, pornind de la cele 300 de miliarde existente în 1990, anual, fondul de amortizare ar fi fost, în medie, de circa 14 miliarde de euro, astfel încât, până în anul 2010, cele 300 de miliarde ar fi fost complet amortizate, altfel spus, TOATE fondurile fixe ar fi fost complet UZATE şi, prin fondul de amortizare, COMPLET reînnoite, înlocuite cu altele noi, care s-ar fi adăugat la cele 360 investiţii nete, toate NOI. În felul acesta, capitalul care ar fi fost utilizat în economia românească, în prezent, ar fi fost de peste 660 miliarde de euro. PIB-ul ar fi fost, nu de 120 miliarde de euro, ci de 220 de miliarde (660:3). Din păcate, nu s-a întâmplat astfel. Aceasta deoarece tot capitalul acumulat până în 1989, în valoare de 300 miliarde de euro, a fost DISTRUS. Sigur, mai sunt pe picioare, ici, colo, câteva rămăşite, dar a fost distrus şi capital acumulat după 1989. Au fost distruse capitalurile a sute de mii de mici întreprinzători români care nu au intrat în mafia politică, care au refuzat să participe la marele ospăţ al „privatizării”. În aceste capitaluri, de exemplu, se include şi capitalul de peste un milion de dolari acumulat de mine la S.C ROMFIN S.A., societate de valori mobiliare, distrusă de statul român, prin Comisia Naţională de Valori Mobiliarte (CNVM), care mi-a interzis să mai lucrez pe piaţa de capital din România, pentru „crima” de a fi atras atenţia Preşedintelui României, Parlamentului României şi Guvernului României asupra modului în care au fost manipulate preţurile pe piaţa de capital, având drept consecinţă, printre altele, megaescrocheria financiară cunoscută sub numele de FNI.

    Tot statul român, în anul 2000, prin două ordonanţe de urgenţă, semnate de Mugur Isărescu, în calitate de prim-ministru, a distrus şi capitalurile tuturor băncilor populare înfinţate de români după 1989, inclusiv a Băncii Populare IZVORUL, pe care o înfiinţasem cu un an înainte, pentru a elimina concurenţa pe care aceste bănci populare începuseră să o facă marelui capital bancar străin, pe cale de a-şi întinde tentaculele asupra economiei româneşti. Şi multe alte mici capitaluri adunate cu greu de sutele de mii de români, ale căror mici întreprinderi au fos împinse în faliment. De statul român şi de bănci, aproape toate cu proprietari străini. Aşa au fost distruse capitaluri de aproape 100 miliarde de euro. Aşa se face că, la nivelul întregii economii naţionale, valoarea capitalului distrus, după 1989, este mult mai mare decât valoarea capitalului existent la începutul anului 1990.


    Capitalul acumulat de poporul român în timpul regimului comunist a fost DISTRUS, de către statul român poscomunist, prin subminarea economieii naţionale. Conform sursei statistice mentionate, valoarea fondului de amortizare, în cei 21 de ani, a fost, nu de 300 de miliarde, cât ar fi trebuit să fie, ci numai de 100 de miliarde. În loc să fie de 12-13% din PIB, cât a fost înainte de 1990 şi cât este din 2007 încoace, în perioada 1990-2006, ponderea fondului de amortizare în PIB a ajuns la 2-3% şi chiar sub 1% din PIB. Acest lucru a fost cauzat, în principal de inflaţie, dar şi de alte acţiuni imputabile, toate, statului român. În condiţiile inflaţiei galopante, generate şi întreţinute de Banca Naţională a României, preţurile au ajuns să crească cu peste 200% pe an, în timp ce amortizarea s-a calculat la valoarea neindexată, astfel încât fondul de amortizare a ajuns să fie de zeci de ori mai mic decât ar fi trebuit să fie. Aşa s-a ajuns la cele numai 100 de miliarde, în loc de 300 de miliarde. Diferenţa s-a transformat în profituri, care, în primii ani, au fost însuşite de stat, duse la buget şi sifonate la firmele căpuşe ale guvernanţilor, iar, ulterior, profiturile au ajuns în buzunarele şi conturile noilor proprietari, de unde s-au transformat în vile, jeepuri şi iahturi, sau în depozite bancare, peste hotare. Mai mult, nici cele 100 de miliarde, raportate ca fond de amortizare, deci scutite de impozitare, nu au mai fost transformate în fonduri fixe, ele fiind reţinute de noii proprietari şi transformate tot în vile, jeepuri, iahturi şi depozite bancare.

    Aici, în acestă DISTRUGERE de capital, există suficiente DOVEZI pe baza cărora pot fi trimişi în judecată TOTI cei care au guvernat România în ultimii 23 de ani, pentru infracţiunea de SUBMINARE a economiei naţionale. Averile acestora trebuie CONFISCATE, nu cele dobândite prin cumpărarea LEGALĂ de capital de la stat. Aceasta este DREPTATEA de care au nevoie românii.


    Iată, deci, că, fostul meu susţinător, în prezent detractor, nu mai are ce să RETROCEDEZE, pentru simplul motiv că tot capitalul aflat în proprietatea comunistă INALIENABILĂ şi IMPRESCRIPTIBILĂ a fost DISTRUS. Tot ce mai poate face neobositul luptător pentru DREPTATE este să CONFIŞTE capital creat după 1989, să deposedeze pe cei care au acumulat capital după 1989, pentru a-i ÎMPROPRIETĂRI, cu acest capital, pe cei al căror capital a fost distrus de propriul lor stat.


    Să coborâm la nivel micro : De exemplu, eu am cumpărat, în acest an, 2012, o fostă întreprindre de stat, care, în 1989, producea conserve de peşte. Întreprindrea a fost PRIVATIZATĂ, adică trecută în proprietatea privată a statului, prin Legea 15/1990. De atunci, a fost VÂNDUTĂ de 5 ori. De fiecare dată şi-a schimbat profilul de activitate. Tot de 5 ori au fost schimbate şi utilajele, a căror durată medie de viaţă a fost de 4 ani. Fiecare nou cumpărător a demontat utilajele vechi, complet uzate, pe care le-a vândut la fiare vechi, cu un preţ egal cu 2% din valoarea lor iniţială, bani folosiţi pentru revopsirea zidurilor fabricii, pentru igienizare. Din bani proprii, şi-a cumpărat noile utilaje, cu care a început să producă noi produse, să le vândă, să plătescă salarii şi să obţină şi el ceva profit. În această situaţie sunt şi eu. În ultimii 4 ani, fabrica a produs şi vândut mobilă. Eu aş vrea să produc şi să vând mezeluri. Am cumpărat utilajele şi vreau să încep producţia. În acest moment, intră în acţiune „Legea Popa” care prevede că eu am cumpărat ILEGAL fabrica şi că ea este confiscată de către portăreii fostului meu susţinător, în prezent detractor, eu urmând să-mi recuperez banii investiţi de la cei cei 5 proprietari dinnaintea mea, toti, părtaşi, ca şi mine, la „traficare de lucruri furate”. În situaţia mea, sunt sute de mii de mici întreprinzători din România.

    Mai departe : Imediat după 1989, aproape 3 milioane de români au cumpărat de la statul român apartamente, la preţuri de zeci şi sute de ori sub valoarea lor. Acest capital, aceste apartamente provin, TOATE, din fosta proprietate socialistă de stat, INALIENABILĂ ŞI IMPRESCRIPTIBILĂ. Multe din aceste apartamente au trecut prin zeci de operaţiuni de vânzare-cumpărare. Conform logicii fostului meu susţinător, TOATE aceste apartamente sunt deţinute ILEGAL şi trebuie CONFISCATE.


    Iată ce scrie detractorul impostor:
    „Ceea ce înseamnă, pe cale de consecinţă, că privatizarea, care (în România) a însemnat şi înseamnă tranzacţionarea de bunuri furate este, prin definiţie, ILEGALĂ. Prin urmare, (şi) al doilea proces, trecerea capitalului din proprietatea privată a statului în proprietatea profitorilor tranziţiei, s-a făcut, şi se va face (dacă se va mai face), în mod ILEGAL. Adică, cei care deţin capitalul – provenit din proprietatea privată a statului – îl deţin în mod ILEGAL. La fel şi cei care îl vor dobândi, dacă îl vor dobândi. Pe cale de consecinţă, din punctul meu de vedere, trebuie însă să urmeze cu necesitate cel de al treilea proces. Şi anume, urmare a comiterii respectivelor două ILEGALITĂŢI anterioare, trebuie să aibă loc CONFISCAREA bunurilor FURATE şi înstrăinate de stat fără drept.”


    Îi rog pe cititorii acestor rânduri să-şi imagineze ce s-ar întâmpla dacă s-ar pune în practică aberaţiile fostului meu susţinător. Am fi puşi în faţa a milioane de confiscări, a milioane de procese, în instanţele din România şi în cele internaţionale. Procese pe care statul român le-ar pierde, dar după ce aberaţia ar genera pierderi, abuzuri şi tragedii incalculabile. Şi asta numai pentru satisfacerea poftei de mărire a unui arhitect ratat, care se vrea încoronat ca mare justiţiar al poporului român. Iată unde duc “tezele” proprii, originale, exclusive şi decisive ale unui om care nu îşi vede lungul nasului.

    Există, totuşi, o problemă REALĂ a MARILOR proprietăţi dobândite, LEGAL, dar NELEGITIM, în ultimii 23 de ani, care, însă, trebuie formulată corect, pentru a primi o soluţionare corectă. Principala sursă a acestor mari proprietăţi o reprezintă capitalul acumulat în proprietatea socialistă, trecut în proprietatea privată a statului, prin Legea 15/1990 şi apoi, vândut, la preţuri de nimic, primilor cumpărători: politicieni, camarila acestora şi străinilor. Deşi din acest capital mai este pe picioare şi funcţionează numai o mică rămăşiţă, reprezentând circa 4-5% din valoarea iniţială, aceea din 1990, cu ajutorul lui au fost realizate PROFITURI uriaşe. Din calculele şi datele prezentate de mine şi postate pe http://www.variantacojocaru.ro, în ultimii 23 de ani, valoarea acestor profituri este de circa 1.500 de miliarde de euro, actuali. Desigur, aici se includ şi imensele profituri realizate de firmele căpuşe ale politicienilor, camarilei acestora şi străinilor din contractele de achiziţii şi lucrări finanţate de bugetul statului român. Şi aceste contracte au fost, însă, obţinute tot de cei care au avut capital, care îşi însuşiseră capital de la stat, la preţuri de nimic. În cele 1.500 de miliarde de euro, se includ, însă, şi micile profituri obţinute de micii întreprinzători din activităţi economice licite.

    Cum am spus mai sus, valoarea totală a investiţiilor făcute în economia românească, în această perioadă, totalizează 360 miliarde de euro. Este foarte posibil ca toate aceste 360 miliarde de euro să fi fost transformate în capitalul utilizat, în prezent, în România, în construcţii, utilaje, echipamente etc, prin achiziţii făcute legal, cu acte în regulă, din venituri care pot fi justificate în faţa instanţelor judecătoreşti. Este posibil ca multe din veniturile cu care au fost făcute aceste achiziţii să nu poată fi justificate. Pentru astfel de cazuri, trebuie adoptată şi aplicată legea controlului averilor, parte componentă a Legii Cojocaru.


    Mai mult. Dacă din cele 1.500 miliarde, au fost investite numai 360, înseamnă că mai mult de 1.000 de miliarde de euro au fost „păpate”, consumate, adică transformate în bunuri de lux – vile, jeepuri, iahturi etc, sau transferate în afara ţării. Este posibil ca şi toate aceste achiziţii de bunuri de lux, ca şi transferurile banilor în conturi bancare din străinătate să fi fost făcute legal, cu acte în regulă, din venituri care pot fi justificate, în faţa instanţe judecătoreşti. Este, însă, posibil ca şi aceste venituri să nu poată fi justificate. Soluţia este aceiaşi: legea controlului averilor.


    O parte din componentele capitalului acumulat în fosta proprietatea socialistă se află, încă, în proprietatea celor care le-au cumpărat de la statul român şi sunt în stare de funcţionare. Au diferite grade de uzură. Unele vor mai funcţiona 2-3 ani altele 10-15. De regulă, mai funcţionează numai construcţiile. Desigur, în aceste active intră şi terenurile, care nu sunt supuse procesului de uzură. Utilajele au fost, de mult uzate, vândute ca fier vechi. O parte din banii încasaţi pe fierul vechi au foat transformati în bunuri de consum, alti în utilaje noi, cumpărate lagal, cu acte în regulă, fără ca în actul de cumpărare să se precizeze de unde vin banii. În toate cazurile în care activele au intrat şi au rămas în proprietatea politicienilor, soluţia este clară. Aceşti politiceni trebuie condamnaţi pentru infracţiunea de subminare a economiei nationale, cu confiscarea întregii averi, inclusiv a activelor în cauză.


    În cazurile în care cumpărătorii nu au fost politicieni, este corect ca activele în cauză să fie confiscate numai în situaţiile în care se dovedeşte că proprietarii respectivi au săvârşit o infracţiune, aceea de subminare a economiei naţionale, alături de politiceni, sau altele. Pentru cei care nu pot fi condamnaţi pentru o infracţiune prin care au devenit proprietari, dar care au intrat, totuşi în proprietatea unor active fără să plătească preţul cuvenit, trebuie găsită o altă soluţie, LEGALĂ şi PRACTICĂ, prin care să plătească diferenţa de preţ pe care nu au plătit-o, atunci când au devenit proprietari. La fel stau lucrurile şi cu restul activelor din fosta proprietate socialistă, care, însă, nu se mai găsesc în proprietatea celor care le-au cumpărat de la stat, ci au fost vândute de către aceştia, multe active făcând obiectul mai multor operaţiuni de vânzare-cumpărare. În toate cazurile, cei care au cumpărat de la stat – aceiaşi politicieni, camarila lor, sau străini – au vândut primilor cumpărători la preţuri mult mai mari decât la cumpărare, diferenţa, adică PROFITURILE, fiind folosită şi pentru consum, dar şi pentru cumpărarea de noi active, noi proprietăţi. Şi la următoarele tranzacţii, vânzătorii au putut obţine profituri la vânzare, dar din ce în ce mai mici, pe măsura îndepărtării de primul vânzător. Şi aici ne găsim în situaţia ca, la actualii proprietari să se mai afle numai terenuri şi construcţii din fosta proprietate socialistă, construcţiile aflându-se în stare avansată de uzură. Şi în aceste cazuri, vor putea fi trimişi în judecată primii cumpărători, respectiv, politicienii şi complicii acestora, pentru infracţiunea de subminare a economiei naţionale, cu confiscarea proprietăţilor acestora, însă, pentru proprietăţile dobândite legal, trebuie, deasemenea, găsită o altă soluţie, LEGALĂ şi PRACTICĂ, prin care să se recupereze capitalul acaparat de stat prin Legea 15/1990.

    Iată, deci că, practic, singurele active care ar putea face obiectul CONFISCĂRII sunt terenurile şi o parte din clădirile incluse în patrimoniul fostelor întreprinderi de stat, acestea din urmă cu un stadiu avansat de uzură. Utilajele, maşinile, echipamentele, au fos complet uzate, vândute ca fier vechi. Sumele reţinute ca fond de amortizare, ca şi cele încasate pe fierul vechi au dispărut, fiind transformate în bunuri de consum, sau transferate în afara ţării. În medie, valoarea terenurilor şi construcţiilor, încă pe picioare, ţinând seama şi de uzura actuală a construcţiilor, ar putea să reprezinte 4-5% din valoarea capitalului trecut în proprietatea privată a statului prin Legea 15/1990. La această valoare se referă “teza” proprie, originală, exclusivă şi decisivă a CONFISCĂRII, zămislită de fostul meu susţinător.


    De fapt, nici această valoare nu este disponibilă pentru marea RETROCEDARE cu care fostul meu susţinător vrea să blagoslovească poporul român. Terenurile despre care vorbim nu au fost ‚acumulate” în timpul regimului comunist. Ele aveau proprietari înnainte ca tancurile sovietice să ne fericească cu haita de cominternişti care i-au deposedat pe respectivii proprietari de respectivele terenuri, pe care le-a trecut în „proprietatea socialistă de stat”, a întregului popor, cum zice susţinătorul. Păi, dacă tot le CONFISCĂM, atunci ar fi firesc să le RETROCEDĂM foştilor proprietari, nu întregului popor, cum zice susţinătorul. Mai apare, însă, o mică problemă în calea înfăptuirii marii RETROCEDĂRI gândită de marele reformator. Pentru terenurile respective, foştii proprietari au fost, deja, despăgubiţi, fie au primit alte terenuri, fie au primit acţiuni la Fondul PROPRIETATEA, ei devenind proprietari pe întreprinderile care au în patrimoniul lor construcţiile pe care susţinătorul tocmai vrea să le CONFIŞTE, ca să le RETROCEDEZE celor care nu au avut, niciodată, în proprietate, aceste construcţii. De fapt, fără să vrea şi fără să-şi dea seama, el propune ÎMPROPRIETĂRIREA, cu aceste construcţii, a poporului, adică a foştilor sclavi ai regimului comunist, dar nu-i place cuvântul ÎMPROPRIETĂRIRE, fiindcă tocmai vrea să-l facă trădător de neam şi de ţară pe cel care a propus împroprietărirea românilor cu tot capitalul existent în fosta proprietate socialistă de stat şi cooperatistă.


    CONFISCAREA respectivelor construcţii înseamnă, însă, DEPOSEDAREA de ele a celor de la Fondul PROPRIETATEA. Nu că ar fi o mare nedreptate, Fondul PROPRIETATEA fiind el însuşi o uriaşă escrocherie financiară, prin care „băieţii deştepţi” au acaparat mari hălci din capitalul poporului român. La milioanele de procese s-ar adăuga, însă, şi cele pornite de la acest cuib de vipere, procese pe care, cu siguranţă, statul român le-ar pierde.

    Să trecem peste aceste mici probleme tehnice şi să mergem mai departe. Să presupunem că fostul meu susţinător reuşeşte să convingă un număr suficient de parlamentari care să voteze ‘legea” lui, proprie, originală, exclusivă şi decisivă. Lucru nu chiar atât de greu, dacă avem în vedere calitatea celor care ocupă fotoliile din Casa Poporului, sau care urmează să le ocupe după următoarea farsă electorală.

    A doua zi după adoptartea “Legii Popa”, toate terenurile şi construcţiile care au făcut parte din patrimoniul fostelor întreprinderi de stat, inclusiv cele trei milioane de apartamente, sunt confiscate, adică trecute în proprietatea privată a statului. A treia zi, încep milioane de procese de evacuare, urmate de contestaţii, de recursuri, asfel că numărul judecătorilor şi avocaţilor va creşte exponenţial. A patra zi, sub bagheta marelui reformator, începe marea RETROCEDARE. Se adună toată suprafaţa terenurilor confiscate. Se adună toată suprafaţa construcţiilor confiscate. Apar primele probleme tehnice. Terenurile nu sunt toate la fel. Unele sunt amplasate în Bucureşti, altele în Făurei, altele în Tecuci, altele în Ciorogârla etc. Unele sunt plasate în centrele localităţilor, altele mai la periferie. La fel şi cu construcţiile. O altă problemă tehnică se naşte din faptul că cei cărora urmează să li se RETROCEDEZE terenuri şi construcţii pe care nu le-au avut niciodată în proprietate au CONTRIBUŢII diferite în acumularea capitalului care s-a aflat în proprietatea socialistă de stat, inalienabilă şi imprescriptibilă. Unii au muncit mai mulţi ani, alţii mai puţini. Unii au avut studii superioare, alţii, medii, alţii de niciun fel. Marele justiţiar cere să se facă DREPTATE, totală, completă, la sânge. Nimeni nu trebuie nedreptăţit. Nimenui nu trebuie să i se RETROCEDEZE nici mai mult nici mai puţin decât a contribuit. Pentru a rezolva aceste probleme tehnice uriaşe sunt angajaţi consultanţi străini, obiectivi, din toate colţurile lumii, ale căror onorarii devin mult mai mari decât valoarea averii ce urmează a fi RETROCEDATĂ.


    După lungi dezbateri, în faţa poporului, la televizor, se ajunge la concluzia că este imposibil să fie mulţumită toată lumea, astfel că se renunţă la consultanţi, care şi-au luat, însă banii, şi se ia hotărârea ca RETROCEDAREA să se facă prin tragere la sorţi. Se împarte suprafaţa totală a terenurilor CONFISCATE la numărul total al cetăţenilor ţării şi se află, astfel, că fiecărui cetăţean îi va fi RETROCEDAT un teren cu suprafaţa de 50 mp. Se procedează la fel şi cu suprafaţa totală a construcţiilor CONFISCATE şi rezultă că fiecărui cetăţean i se va RETROCEDA o suprafaţă de 10 mp. Se trage la sorţi. Prin tragerea la sorţi, lui Tudor Popescu, din Bucureşti, i se RETROCEDEAZĂ 5o mp de teren la Zalău, în judeţul Sălaj, pe amplasamentul unei foste întreprinderi producătoere de ţevi de aluminiu, acum în paragină, în proprietatea unui italian, şi 10 mp din clădirea fostei fabrici de confecţii din Deta, judeţul Timiş, unde, acum, funcţionează o fabrică de mezeluri, aflată în proprietatea unui arab. Apartamentul său din Bucureşti, cumpărat de la stat, în 1993, LEGAL, cu acte în regulă, a fost CONFISCAT şi este RETROCEDAT la un cetăţean din Iaşi, unul din Baia Mare, unul din Sughişoara, unul din Craiova şi unul din Suceava. Fiecăruia câte 10 mp. Îi las pe cititorii acestor rânduri să-şi imagineze ce se va întâmpla cu activele CONFISCATE şi RETROCEDATE, prin punerea în operă a „tezei” proprii, originale, exclusive şi decisive a marelui meu susţinător.

    În ceea ce mă priveşte, sunt absolut sigur că TOATE activele CONFISCATE şi RETROCEDATE prin această aberaţie vor fi cumpărate la preţuri de zeci şi sute de ori sub preţul la care ar fi putut fi cumpărate prin aplicarea Legii Cojocaru, nu de către români, pentru că ei nu au bani, astfel că românii vor rămâne şi fără milioanele de apartamente cu care au fost mituiţi pentru a se lăsa deposedaţi de capitalul industrial, comercial şi bancar al ţării. RETROCEDAREA fostlui meu susţinător ar însemna ultima verigă a crimei numită privatizare. CONFISCAREA de active de la persoane fizice sau juridice care au deveniti proprietari ai acestor active fără să încalce legea este ILEGALĂ şi INACCEPTABILĂ, prin CONSECINŢELE pe care le generează, nu atât pentru proprietarii implicaţi, cât, mai ales, pentru statul român şi pentru cetăţenii ţării.

    Soluţia legală şi practică, cea mai puţin costisitoare, pentru toţi cei implicaţi, în toate cazurile în care confiscarea nu poate fi făcută, prin care poporul român poate recupera pierderea de capital suferită prin aşa-zisa privatizare este IMPOZITUL PROGRESIV pe PROPRIETATE. Cu cât mai mare proprietatea, cu atât mai mare impozitul, astfel încât proprietăţile foarte mari nu vor mai suporta impozitul şi vor fi vândute la preţurile mici, aceleaşi preţuri cu care au fost cumpărate. Aceasta este soluţia LEGALĂ şi PRACTICĂ pentru recuperarea de către poporul român a capitalului de care a fost deposedat de propriul său stat, nu confiscarea OTOVA a unor rămăşiţe de capital, a unor schelete, din care au fost luate şi sângele, şi carnea, şi pielea. Luate şi distruse. De către STATUL ROMÂN.



    A treia eroare fundamentală: ÎNHĂMAREA ROMÂNILOR LA MUNCĂ.

    Vajnicul susţinător al Variantei Cojocaru, versiunea 1990, devenit, între timp, şi mai vajnic detractor al acesteia, după descoperirea primei „erori fundamentale”, respinge, din start, ultima versiune a proiectului, pe motivul că acesta îi inhamă la muncă pe români. Iată, ce scrie fostul susţinător, actual detractor.
    „În realitate, în spatele acestui mecanism aparent sofisticat, având ca punct nodal IMPOZITUL PROGRESIV PE AVERE, dr. Cojocaru îi înhamă pe români să muncească (cel puţin) două cincinale de acum încolo pentru a îşi plăti singuri, din munca lor, propriile despăgubiri pentru capitalul pe care statul român li l-a furat prin efectul Legii 15/1990, îl păstreză în mică măsură dar l-a dat oligarhilor şi străinilor în proprietate şi păstrare perpetuă.”
    Mai departe.
    „Oricum, pentru mine rămâne de neînţeles faptul că dr. Cojocaru poate susţine/inventa un program economic despre care pretinde că va despăgubi cetăţenii României, deşi este evident că prin punerea în practică a prevederilor respectivului program nici nu va putea fi vorba despre aşa ceva.Va fi vorba doar despre o redistribuire a plus valorii provenite din munca salariaţilor care vor acţiona asupra capitalului furat ce va rămâne în continuare, fie în proprietatea celor care l-au primit de la hoţ – statul român, fie în proprietatea hoţului însuşi. O redistribuire pe care dr. Cojocaru în loc să o plaseze într-o viitoare creştere a salariilor, o plasează – în contextul în care salariile vor rămâne mici – într-o acumulare forţată de capital. Nu la nivelul actualei oligarhii (pe care o lasă în păstrare aşa cum este), ci la nivelul unei mase de potenţial viitori (mici) capitalişti. Mici capitalişti pe care, de la început, dr. Cojocaru îi va arunca însă într-o concurenţă dură şi inegală/inechitabilă tocmai cu oligarhia pe care dsa – din diverse motive legate de o pretinsă/falsă LEGALITATE – consideră necesar să o păstreze.”

    Desigur, pentru a putea observa totala lipsă de substanţă a afirmaţiilor de mai sus, este necesară cunoaşterea proiectului de lege la care se referă fostul meu susţinător, proiect publicat pe http://www.variantacojocaru.ro. Îi invit pe cei care nu cunosc textul proiectului de lege să-l citească. Titlul noului proiect de lege este „Legea Cojocaru privind construcţia economiei democratice”, titlu care exprimă clar, fără echivoc, SCOPUL proiectului. Acesa este CONSTRUCŢIA ECONOMIEI DEMOCRATICE. Nu despăgubire, nu retrocedare, nu împroprietărie, ci CONSTRUCŢIA ECONOMIEI DEMOCRATICE, o economie în care MAJORITATEA capitalului se va afla în proprietatea PRIVATĂ a MAJORITĂŢII cetăţenilor.

    Faptul că, în diferite etape ale evoluţiei proiectului meu, am pus accentul pe împroprietărire, sau pe despăgubire, considerându-le scopuri, obiective, nu imi neagă dreptul de a include aceste procese intr-un scop nou, mai complet, mai cuprinzător, să fac din ele mijloace de atingere a noului scop, sau părţi ale acestuia. Legea Cojocaru realizează ŞI despăgubirea românilor pentru avuţia de care au fost deposedaţi în timpul regimului comunist şi în timpul regimului postcomunist, realizează ŞI împroprietărirea românilor cu capital productiv, prima de acest fel, în istorie, DAR FACE mult mai mult decât despăgubire şi împroprietărire.


    Legea Cojocaru CONSTRUIEŞTE o nouă PARADIGMĂ economică şi socială. Ea construieşte un nou MODEL economic şi, prin consecinţe, un nou model social. O economie şi o societate total diferite de economia OLIGARHICĂ şi de societatea OLIGARHICĂ, existente, astăzi, în Romania, ca şi în restul lumii. În economia oligarhică, MAJORITATEA capitalului se află în proprietatea PRIVATĂ a unei minorităţi, oligarhice, ceea ce face ca şi majoritatea avuţiei nou create (PIB) să intre tot în proprietatea acestei minorităţi, care devine din ce în ce mai bogată, în timp ce majoritatea devine din ce în ce mai săracă. Concentrarea şi menţinerea majorităţii capitalului în proprietatea privată a unei minorităţi se realizează prin mecanismele de distribuire şi redistribuire a avuţiei nou create, mecanisme stabilite şi controlate de puterea statală. În economia oligarhică, statul este controlat de minoritatea care deţine în proprietate majoritatea capitalului.


    Legea Cojocaru, mai exact, DOCTRINA economiei democratice, reprezintă o REVOLUŢIE a modului de distribuire a PIB-ului, a avuţiei create în economie. În prezent, PIB-ul se distribuie, primar, în trei componente: 1. salarii; 2. profituri şi 3. venituri primare ale statului. Urmează, apoi, REDISTRIBUIREA PIB-ului, proces care nu face obiectul acestei prezentări. Statul controlează modul de distribuire primară a PIB-ului, prin sistemul financiar şi cel fiscal. Statul controlat de oligarhia economică a creat sisteme financiare şi fiscale care determină creşterea continuă a profiturilor, în detrimentul celorlalte componente ale PIB-ului, ceea ce are ca efect sărăcirea statelor şi a cetăţenilor, forţarea lor să apeleze la împrumuturi înrobitoare de la sistemul bancar controlat de oligarhi.

    Legea Cojocaru propune introducerea unei noi componente în distribuţia primară a PIB-ului, pe care o numesc, aici şi acum, pentru prima dată, CAPITAL DISTRIBUTIV. Capitalului distributv i se va adăuga, desigur, capitalul creat prin investirea economiilor provenite din celelalte venituri primare PRIVATE: salarii şi profituri. De observat că nu folosesc adjectivul „distribuIT”, ci pe cel de „distribuTIV”. Alegerea cuvântului „distribuTIV” subliniază faptul că propunerea mea nu urmăreşte distribuţia capitalului, ci distribuţia PROPRIETĂŢII asupra capitalului, democratizarea acestei proprietăţi. Voi reveni.

    Democratizarea proprietăţii asupra capitalului se realizează prin utilizarea capitalului distributiv la ÎMPROPRIETĂRIREA, continuă, a tuturor cetăţenilor cu capital productiv. În România, într-o primă etapă, de 10 ani, valoarea capitalului productiv cu care va fi împroprietărit fiecare cetăţean major al ţării va fi egală cu echivalentul a 20.000 de euro. Cifră valabilă, acum, pentru România. Atât poate economia românească, în aceşti primi 10 ani de aplicare a Legii. În anii următori, valoarea împroprietăririi va creşte, ca urmare atât a creşterii PIB-ului, cât şi ca urmare a faptului că fiecare român va fi improprietărit o singură dată, la împlinirea vârstei de 18 ani. Împroprietărirea are ca efect, consecinţă, printre altele, şi DESPĂGUBIREA cetăţenilor României pentru capitalul de care au fost deposedaţi de statul român, ca şi pentru profiturile realizate cu acest capital. Capital care a fost DISTRUS de respectivul stat român, prin subminarea economiei naţionale, infracţiune pentru care cei care au condus statul român trebuie trimişi în judecată şi condamnaţi, în conformitate cu legile ţării.


    SURSA DE FINANŢARE a împroprietăririi cetăţenilor este PIB-ul creat în România în perioada în care va fi aplicată Legea, mai exact 20% din valoarea acestuia. Deci, Legea Cojocaru nu ia de la bogaţi să dea la săraci. Ea ia 20% din avuţia nou creată de către TOŢI, de către bogaţi şi săraci, şi o distribuie TUTUROR, pentru a fi transformată în capital, acesta, capitalul astfel creat, intrând în proprietatea privată a FIECĂRUI cetăţean. Legea Cojocaru nu ia nici din salarii, nici din profituri, nici din veniturile primare ale statului. Ea ia, direct, o parte din PIB, din avuţia nou creată, ÎNAINTE de constituirea salariilor, profiturilor şi veniturilor primare ale statului.


    Legea Cojocaru va asigura creşterea CONTINUĂ a economiilor NAŢIONALE, cu ritmuri anuale de cel puţin 5%, indiferent de nivelul PIB-ului, al salariilor, al profiturilor, al veniturilor statului, indiferent de existenţa sau inexistenţa crizelor (ţepelor) fianciare internaţionale, indiferent de forma de guvernământ, indiferent de cine va fi ales preşedintele ţării, de cine vor fi aleşi parlamentari, miniştri, prim-miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri etc.


    Legea Cojocaru este o componentă a unui nou tip de CONTRACT SOCIAL. Este un contract nou între membrii unei naţiuni, ai unui popor. Un contract prin care poporul hotărăşte, suveran, ca 20% din avuţia nou creată, de el, de popor, să nu mai fie distribuită nici ca salarii, nici ca profituri, nici ca venituri ale statului, ci să fie pusă de o parte, la dispoziţia societăţii, a poporului, pentru a fi investită, de către FIECARE membru al societăţii, FIECARE cetăţean al ţării, să fie transformată în CAPITAL PRODUCTIV, care să intre în proprietatea PRIVATĂ a FIECĂRUI catăţean, a fiecărui membru al sociatăţii, al poporului. În mecanismul pieţii concurenţiale, unii vor pierde capitalul, alţii îl vor câştiga pe cel pierdut de primii. MAJORITATEA îl va păstra. Procesul va continua, neîntrerupt, astfel încât MAJORITATEA capitalului va rămâne, ÎNTOTDEAUNA, în proprietatea PRIVATĂ a MAJORITĂŢII cetăţenilor, componenţi ai NATIUNII care participă la noul CONTRACT SOCIAL.


    Legea Cojocaru va schimba radical relaţia dintre cetăţean şi stat, dintre popor şi stat. Ea va reda poporului puterea reală, cea economică. Deţinând puterea economică, poporul ca recuceri şi puterea politică, va prelua controlul asupra statului. Deţinând puterea economică şi politică, poporul îşi va impune şi propriile sale VALORI MORALE, fundamental diferite de cele ale oligarhiei, la baza cărora stă hoţia, minciuna şi înşelăciunea.


    Legea Cojocaru va schimba radical relaţia dintre naţiuni şi forţele transnaţionale, globalizante. Ea va întări nu numai puterea economică a fiecărui cetăţean, dar şi puterea economică a fiecărei naţiuni, a fiecărui popor, capacitatea competitivă a tuturor popoarelor, va întări şi coeziunea internă a fiecărei naţiuni, va întări sentimentele de solidaritate şi mândrie naţională, dar şi respectul fiecărui popor pentru celelate popoare. Capitalul distributiv va fi preluat din PIB prin IMPOZITAREA PROGRESIVĂ a proprietăţilor.


    Legea Cojocaru va fi aplicată fără schimbarea actualelor taxe şi impozie, al căror nivel se va reduce, treptat, pe măsura creşterii PIB-ului, ca urmare a investiţiilor realizate din capitalul distributiv şi din celelalte economii ale cetăţenilor.


    --Tot capitalul aflat, acum, în proprietatea statului român va fi trecut în proprietatea cetăţenilor României, prin aplicarea prevederilor Legii Cojocaru ;

    --Tot capitalul cumpărat, indiferent de la cine, prin încălcarea legii,
    va fi confiscat şi trecut în proprietatea cetăţenilor României, prin aplicarea prevederilor aceleiaşi Legii ;

    --Tot capitalul trecut, legal, în proprietatea străinilor
    va fi naţionalizat, prin răscumpărare, apoi, trecut în proprietatea cetăţenilor ţării, prin aplicarea prevederilor acelaiaşi Legi ;

    Statul va deţine numai acţiuni de aur în intreprinderile cu caracter strategic.


    Da, este adevărat, Legea Cojocaru va „înhăma” românii la muncă, va oferi românilor posibilitatea să MUNCEASCĂ, să creeze avuţie, cu care să se îmbogăţească, care să le asigure o viaţă prosperă şi demnă. În primii 10 ani de aplicare a Legii Cojocaru, românii vor acumula un capital de peste 600 miliarde de euro, cu care vor fi create peste 6 milioane de locuri de muncă. La sfârşitul acestor 10 ani, tot capitalul aflat, acum, în proprietatea statului va fi fost trecut în proprietatea cetăţenilor ţării, ca şi tot capitalul aflat, acum, în proprietatea străinilor. Străinii vor fi liberi să fie proprietari de capital în România dar vor trebui să vină cu capital de la ei de acasă, nu să devină proprietari pe capitalul românilor.


    La sfârşitul acestor 10 ani, România va avea un capital de 960 miliarde de euro, care va produce un PIB de 320 miliarde de euro, pe an, deci de 3 ori mai mult decât produce acum. MAJORITATEA celor 960 miliarde de euro capital se va afla în proprietatea PRIVATĂ a MAJORITĂŢII cetăţenilor, beneficiari ai Legii Cojocaru. Economia României va fi una DEMOCRATICĂ, dezoligarhizată. În aceiaşi perioadă, salariul mediu va creşte de peste 3 ori, iar pensiile de peste 5 ori.


    Oligarhiile nu sunt create pe cale violentă, pe calea DEPOSEDĂRII DE PROPRIETĂŢI a celor mulţi. Oligarhiile se crează pe cale paşnică, prin mecanisme financiare şi fiscale, concepute şi puse în operă de statele controlate de oligarhii, care asigură transferul NEMERITAT de venituri către oligarhi, cei care deţin capitalul. Oligarhiile pot fi distruse şi pe cale violentă, prin confiscări de proprietăţi, cum au făcut comuniştii, şi cum vrea să facă şi fostul meu susţinător, devenit detractor, urmate, aşa cum s-a văzut de… retrocedări şi despăgubiri de valori mult mai mari decât cele confiscate, plătite de cei mulţi.


    Legea Cojocaru distruge oligarhiile pe cale paşnică, prin impozitarea progresivă a marilor proprietăţi, respectiv, prin tranfer de venituri către cei mulţi, care să fie transformate în mici proprietăţi, de capital, în primul rând.


    Legea Cojocaru nu poate fi adoptată şi aplicată decât după ce, pe o cale, sau alta, reprezentanţii oligarhilor au fost izgoniţi de la conducerea statului.



    ÎN CONCLUZIE,


    1. În timpul regimului comunist, cetăţenii României, nu au fost proprietari nici asupra capitalului acumulat înainte de instalarea comuniştilor la conducerea statului român, nici asupra capitalului acumulat în timpul regimului comunist. Statul comunist i-a deposedat pe români atât de capitalurile acumulate înainte de 1948 cât şi de cele acumulate după 1948. Întregul capital acumulat din avuţia creată de români a fost inclus în aşa-zisa proprietate socialistă, de stat şi cooperatistă, prin care atributele dreptului de proprietate au fost exercitate de către nomenclarura comunistă. În 1990, în România, nu se punea problema nici unei RETROCEDĂRI de capital. Capitalul acumulat până în 1948 fusese distrus, cu mici excepţii, a căror pondere în totalul capitalului existent, în România, în 1990, era complet nesemnificativă, deci nu era CE să fie RETROCEDAT. Capitalul acumulat după 1948 nu i-a avut ca proprietari pe cei care l-au creat, pe cetăţenii României, deci nu era CUI să fie RETROCEDAT.

    În 1990, în România, întregul capital acumulat până în 1989 trebuia trecut, din proprietatea socialistă, de stat şi cooperatistă, în proprietatea PRIVATĂ a tuturor cetăţenilor ţării, prin ÎMPROPRIETĂRIREA acestora. Împroprietărirea era necesară atât pentru a se face DREPTATE tuturor românilor, şi pentru a-i despăgubi pe cei care fuseseră deposedaţi de capitalurile acumulate până în 1948, şi pentru a-i despăgubi pe cei care fuseseră deposedaţi de avuţia transformată în capital, după 1948, dar şi din motive economico-sociale, pentru a se construi o economie democratică, sănătoasă, în care majoritatea capitalului să intre şi să rămână în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, o economie care să producă mai mult şi de rezultatele căreia să beneficieze toţi. Este exact ceea ce am propus în versiunea 1990 a Legii Cojocaru, postată pe : http://www.variantacojocaru.ro. Orice minte sănătoasă poate să întrevadă care ar fi fost consecinţele, benefice, pe care le-ar fi avut adoptarea acestei legi, atunci, în 1990, asupra economiei şi societăţii româneşti.


    2. Capitalul acumulat de români, până în 1989, în proprietatea socialistă de stat a fost trecut, ILEGAL, în proprietatea PRIVATĂ a statului român postcomunist. O bună parte a capitalului cu care statul s-a autoîmproprietărit a fost distrusă, chiar de către stat, prin nerealizarea amortizării, corespunzător uzurii, în timpul cât capitalul s-a aflat în proprietatea statului, ca şi prin falimentarea, premeditată, a multor întreprinderi, cu ajutorul inflaţiei şi al firmelor căpuşe ale guvernanţilor. Cea mai mare parte a capitalului cu care statul s-a autoîmproprietărit a fost vândută către persoane fizice şi juridice române, sau străine, mai ales. O bună parte şi din acest capital a fost distrusă de noii proprietari, tot prin falimentarea întreprinderilor şi prin nerealizarea amortizării corespunzător uzurii. Responsabilitatea pentru distrugerea acestui capital revine tot statului român.

    Valoarea capitalului distrus de statul român, după 1989, este mai mare decât valoarea capitalului de care au fost deposedaţi cetăţenii României, capital cu care statul român s-a autoîmproprietărit, prin Legea 15/1990, deoarece a fost distrus şi capital acumulat după 1989. Statul român postcomunist se face vinovat de distrugerea capitalului acumulat de români până în 1989, prin săvârşirea infracţiunii de SUBMINARE A ECONOMIEI NAŢIONALE. Cei care au ocupat funcţii în conducerea acestui stat trebuie judecaţi pentru subminarea economiei naţionale, condamnaţi cu închisoarea prevăzută de lege şi cu CONFISCAREA averilor.

    Din capitalul însuşit de statul român prin Legea 15/1990, mai sunt în stare de funcţionare terenuri şi construcţii, acestea din urmă cu un grad avansat de uzură, care nu reprezintă mai mult de 4-5% din valoarea capitalului acumulat în timpul regimului comunist. CONFISCAREA acestor terenuri şi construcţii, pe lângă faptul că ar da naştere la probleme juridice, economice şi sociale insurmontabile, nu ar genera, nici pe departe, RESURSELE cu care să fie despăgubiţi cetăţenii României pentru CAPITALUL de care au fost deposedaţi de statul român şi pentru PROFITURILE realizate cu acest capital. Valoarea resurselor obţinute prin această CONFISCARE nu reprezintă nici 1% (15 miliarde: 1.800 miliarde) din valoarea capitalului şi profiturilor de care au fost deposedaţi românii de către statul lor.

    3. Statul român a VÂNDUT cea mai mare parte a capitalului cu care s-a autoîmproprietărit, prin adoptarea Legii 15/1990, către politicieni, camarila acestora şi străini, la preţuri de zeci şi sute de ori mai mici decât valoarea reală a capitalului care a făcut obiectul acestor tranzacţii. Statul a vândut şi mici capitaluri către cetăţeni, cum este, de exemplu, cazul milioanelor de apartamente construite în timpul regimului comunist, dar şi mici spaţii comerciale, sau de producţie. Tot la preţuri subevaluate. Este foarte posibil ca mulţi dintre cei care au cumpărat capitaluri de la stat să fi obţinut bunurile respective prin săvârşirea unei infacţiuni - mită, trafic de influenţă etc. Infracţiunea trebuie DOVEDITĂ în justiţie. Numai după ce s-a făcut această DOVADĂ, bunurile respective pot fi CONFISCATE, inclusiv profiturile realizate cu acele bunuri. Inclusiv în cazul apartamentelor. Cu ajutorul marilor capitalului cumpărate de la stat, politicienii, camarila acestora şi străinii au realizat profituri uriaşe. Numai o mică parte din aceste profituri au fost investite, transformate în capital, în România. Restul a fost investit în bunuri de consum de lux, sau transferat în afara ţării. În cazul acestor mari capitaluri, probabilitatea ca, la cumpărare, să se fi produs infracţiuni este mult mai mare, decât în cazul apartamentelor, de exemplu. Şi aici, însă, infracţiunile trebuie DOVEDITE. Numai aşa bunurile în cauză pot fi CONFISCATE, împreună cu profiturile create de aceste bunuri.

    4. Nu există TEMEI LEGAL pentru a CONFISCA bunuri a căror cumpărare s-a făcut cu respectarea legii. Există, însă TEMEI LEGAL, ECONOMIC ŞI SOCIAL pentru a IMPOZITA bunuri obţinute prin legi STRÂMBE, legi care permit funcţionarea de mecanisme financiare şi fiscale, prin care se acumulează averi uriaşe în proprietatea unei minorităţi, prin deposedarea celor mulţi de avuţia pe care aceştia o crează, prin munca lor.

    5. În România, impozitarea PROGRESIVĂ a proprietăţilor dobândite după 1989, însoţită de pedepsirea exemplară a celor care au uzurpat drepturile de proprietate ale poporului român asupra capitalurilor acumulate din avuţia creată de el, este singura soluţie LEGALĂ, fundamentată ECONOMIC ŞI SOCIAL, prin care poporul român îşi poate recupera nu numai capitalul, dar poate să îşi construiască ECONOMIA DEMOCRATICĂ, prin care îşi va recupera şi toate celelalte DREPTURI de care a fost deposedat.

    Dr. Constantin Cojocaru

    DE VĂZUT
    Ioan Rosca : Numai dreptatea poate da legitimitate dreptului - intervenţie într-o polemică Şerban Popa- Constantin Cojocaru : http://www.facebook.com/groups/36747...4669592885533/
    Ioan Rosca : Raspunsul domnului Popa la interventia mea : http://www.facebook.com/groups/36747...9727775713048/
    Scrisoarea domnului Cojocaru catre domnul Popa : http://www.facebook.com/groups/36747...5379472814545/
    DE CE SUNTEM ÎN RAHAT SI CUM IEŞIM DIN EL ?: http://www.facebook.com/groups/36747...6588832693609/
    Serban Popa : ADEVĂRUL DESPRE “LEGEA COJOCARU” : http://www.facebook.com/groups/36747...5381092814383/
    Last edited by Constantin Cojocaru; 23-11-12 at 12:13 PM.
    Absolvent al Colegiului Naţional „Sf. Sava" şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Doctor în economie, specialitatea management.
    Motto _ Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor ! TUDOR VLADIMIRESCU
    Arhiva de lucrari: Index de lucrari publicate( repertoriu ) Prezentare: C.V. Manifest : GATA PDF : Grafice de evaluare
    PDF : Tabele de comparatie Website_01: Varianta COJOCARU Website_02: Eurosansa Contact: via E-mail(aici)

  2. #2

    Default Răspuns la: Scrisoare deschisa: Replica la ratacirile unui fost colaborator!!!

    Aceasta opinie a fost cenzurata pe variantacojocaru.ro. Daca totusi va aparea acolo, va fi urmarea unei practici frecvent utilizata de dl. Cojocaru, care deseori tine "in asteptare" postari neconvenabile domniei sale si dupa ce dicutiile iau o alta turnura le publica dupa mult timp de la trimiterea lor.

    "Eu vorbesc folosind cuvinte ale limbii române şi concepte ale ştiinţei economice."

    Care concepte?!? Care stiinta!?!

    "ÎN CONCLUZIE,

    1. În timpul regimului comunist, cetăţenii României, nu au fost proprietari nici asupra capitalului acumulat înainte de instalarea comuniştilor la conducerea statului român, nici asupra capitalului acumulat în timpul regimului comunist. Statul comunist i-a deposedat pe români atât de capitalurile acumulate înainte de 1948 cât şi de cele acumulate după 1948."

    "i-a DEPOSEDAT" domnule Cojocaru?

    Cum poti deposeda pe cineva de ceva ce nu-i APARTINE, de ceva asupra caruia nu are si nu a avut vreodata DREPTURI DE PROPRIETATE?

    Te incurci in contradictii, domnule!

    Asadar, in anii 90, cel mai potrivit termen era RETROCEDAREA sau RESTITUIREA sau, pentru a folosi termeni mai specializati, ar fi trebiut sa se invoce IESIREA DIN INDIVIZIUNE a PROPRIETARILOR aflati in DEVALMASIE.

    Folosirea nefericita a termenului de IMPROPRIETARIRE a fost, alaturi de personalitatea domniei tale., unul dintre factorii care au dus la insuccesul propunerii de “privatizare” care, pentru vremea respectiva, PAREA a fi cea mai rationala. Am accentuat PAREA, deoarece cele doua cuponiade care au urmat au aratat cat de vulnerabila era si aceasta solutie.

    A IMPROPRIETARI inseamna a lua din proprietatea legitima a cuiva si a trece in proprietatea altcuiva uzand de exercitiul unei autoritati (a statului – de pilda) sau a ceda de buna voie din propritatea ta, prin diverse mijloace, dintre care cea mai cunoscuta este donatia (un eufemism pentru POMANA), unei persoane un bun ce NU i-a apartinut NICIODATA. In acest fel persoana care beneficeaza de IMPROPRIETARIRE devine proprietar NUMAI prin BUNAVOINTA legiuitorului/donatorului.


    Acest termen (IMPROPRIETARIREA) pune intr-o situatie delicata pe eventualul beneficiar - s-ar putea simti un pomanagiu - dar da si apa la moara celor care se vor opune cu obstinatie la aceasta (de fapt) RETROCEDARE, furnizandu-le argumentele DE DREPT.

    Poate, domnule Cojocaru, poporul roman a refuzat sa fie “improprietarit” cu ceea ce SIMTEA ce-i apartinea de drept si, implicit, nu a dorit sa fie obligat la recunostinta fata de falsi binefacatori.

    Sa ne miram ca varianta Cojocaru n-a avut success?

    PS. Domnule Cojocaru, ai putea sa precizezi care ar fi diferenta, in efecte, intre cuponiada domniei tale si actiunea "partile sociale" demarata de Ceausescu cu putini ani inainte de a fi lichidat?


Similar Threads

  1. Scrisoare deschisa liderilor PL si PNL din Basarabia
    By worldcongress in forum 04) Congresul Mondial Român – World Romanian Congress
    Replies: 0
    Last Post: 02-02-12, 12:45 PM
  2. Confesiunea unui (fost) “nesimtit”
    By Remus Constantin Raclău in forum 05) Proiect Universul Bunului Simt
    Replies: 0
    Last Post: 20-08-11, 10:35 PM
  3. Scrisoare deschisa catre Ana Blandiana
    By Excalibur in forum Implicarea cetaţenească: semnale, initiative, actiuni, etc.
    Replies: 0
    Last Post: 25-09-10, 09:41 AM
  4. Scrisoare deschisa catre Dan Culcer
    By Excalibur in forum Implicarea cetaţenească: semnale, initiative, actiuni, etc.
    Replies: 0
    Last Post: 25-09-10, 09:21 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •