Results 1 to 2 of 2

Thread: Serban Popa : Sa confiscam fara despagubire capitalul pe care statul l-a furat

  1. #1

    Lightbulb Serban Popa : Sa confiscam fara despagubire capitalul pe care statul l-a furat

    Nu este nici o noutate în ceea ce spun. În 1990, deşi NU a înţeles că cetăţenii României erau proprietarii legitimi, de drept, ai întregii averi acumulate până în 1989, economistul român Constantin Cojocaru a avut, totuşi, meritul de a fi propus împroprietărirea salariaţilor cu capitalul pe care, la acea dată, el considera, în mod greşit, că se aflase în proprietatea “clicocratică” a statului comunist. Chiar şi aşa, cu toată eroarea de apreciere a dr. Cojocaru, mafia cripto comunistă şi-a dat seama imediat că punerea în aplicare a acestei idei, a împroprietăririi, va însemna sfârşitul ei definitiv. La fel oligarhia mondială a înţeles că astfel va pierde controlul asupra României şi, ulterior, prin contagiune iminentă şi asupra celorlalte ţări foste socialiste.

    De aceea, respectiva mafie, în cârdăşie cu oligarhii lumii au pus în aplicare soluţia preconizată de Legea 15/1990 (precum şi de celelalte acte normative care i-au urmat) de aşa zisă “privatizare” prin vânzare. Soluţie despre care abia acum, după cei douăzeci de ani profeţiţi, am aflat că vine, de fapt, pe filiera Silviu Brucan. Care iată, nu a fost doar “profet,” ci şi “poştaş.”

    După patru ani, în 1994, când, practic, încă nu începuse jaful privatizării, am inţeles în ce a constat greşeala din 1990 a dr. Constantin Cojocaru care - aşa după cum am arătat - prin ceea ce propusese cu patru ani mai înainte, ignorase, din păcate, tocmai drepturile de proprietate ale românilor. Şi m-am adresat, prin presă, opiniei publice, precum şi, direct, organizaţiilor civice şi profesionale, sindicatelor, partidelor politice, precum şi Casei Regale a României, cerându-le tuturor să recunoască INALIENABILITATEA şi IMPRESCRIPTIBILITATEA drepturilor de proprietate ale tuturor cetăţenilor Ţării asupra averii acumulate prin muncă şi sacrificii în proprietatea lor comună şi să se implice cu hotărâre în lupta împotriva tâlhăriei ce urma să aibă loc.

    Am arătat atunci că statul român care FURASE, în 1990 prin promulgarea Legii 15/1990, de la popor întreaga avere a acestuia, NU avea nici un drept să înstrăineze (să “privatizeze”), în nume şi folos propriu, bunurile furate de la noi, cetăţenii.
    In pofida avertismentului meu, nimeni nu a reacţionat, lăsând ca tâlhăria, adică aşa-zisa “privatizare” să fie “implementată,” de regimul Iliescu.
    Şi să fie preluată apoi de regimul Constantinescu.
    Şi să fie reluată de al doilea regim Iliescu.
    Şi să fie definitivată de regimul Băsescu.


    Aşadar, după cum nimeni nu l-a ascultat pe dr. Cojocaru în 1990, nici pe mine nu m-a ascultat nimeni în 1994. Şi nici după aceea. Rezultatul este cel pe care îl suportăm, zi de zi, imensa majoritate a populaţiei : mizeria şi umilinţa. Dacă însă vor avea răbdare, celor ce vor citi cele câteva rânduri ce urmează le va fi imposibil să nu înţeleagă ce este (încă) de făcut pentru a ieşi din starea în care am fost aduşi. Nu va fi nevoie să care pietre de moară. Cu atât mai puţin să mute munţii din loc. Va fi suficient, pentru început, să răspândească acest text şi să-l explice rudelor, prietenilor, cunoştinţelor, colegilor. Iar dacă se vor simţi în stare de mai mult, (adică dacă vor dori să redevină STĂPÂNI în propria Ţară), mă pot contacta la telefon 0744/911430, sau la adresa mea de e mail popa_serban_alex@yahoo.com

    Să spunem deci lucrurilor pe nume şi să începem chiar cu afirmaţia devenită loc comun : Orice societate se bazează pe PROPRIETATE. Ceea ce înseamnă că important pentru membrii oricărei societăţi este să fie proprietari :
    - ai băncilor,
    - ai rezervelor minerale, munţilor, pădurilor, apelor şi plajelor,
    - ai terenurilor agricole şi ai terenurilor construibile,
    - ai combinatelor, fabricilor, uzinelor, birourilor, căilor şi mijloacelor de transport şi ai infrastructurilor de orice fel,
    - ai staţiunilor turistice, hotelurilor, restaurantelor şi magazinelor,
    - ai teatrelor, cinematografelor/mallurilor, televiziunilor şi radiourilor,
    - ai tuturor celorlalte bunuri care produc, într-un fel sau altul, bunăstare.

    Înainte de 1990, în societatea socialistă românească, “multilateral dezvoltată,” toate bunurile pe care le-am enumerat, care se numesc mijloace de producţie şi care, într-un cuvânt, poartă denumirea de CAPITAL, se aflau în proprietatea comună a ÎNTREGULUI POPOR. Adică a TUTUROR membrilor societăţii, a TUTUROR cetăţenilor Ţării care, prin muncă proprie şi sacrificii, acumulaserăm un capital în valoare de sute de miliarde de dolari/euro. Iar dreptul de proprietate comună a TUTUROR cetăţenilor Ţării, asupra TUTUROR bunurilor mijloace de producţie (al capitalului) se afla consfiinţit în Constituţia RSR din 1965. Constituţie care s-a aflat în vigoare, atât la 22 Decembrie 1989, cât şi după această dată, până în 1991.

    Statul socialist fusese DOAR administrator al respectivelor bunuri, al respectivului capital. Nicidecum proprietarul bunurilor, al capitalului. Fusese - este adevărat - un administrator dictatorial, criminal, ineficient, corupt şi uzurpator. Pe care, tocmai de aceea, îl şi alungaserăm în 22 Decembrie 1989. Aşadar nici statul post socialist “emanat“ şi “democrat“, moştenitorul statului socialist, nu putea emite nici un fel de pretenţii de a fi proprietar asupra bunurilor care - DE DREPT - ne aparţineau nouă, cetăţenilor.

    Cu toate acestea, cu complicitatea aşa-ziselor elite şi a străinilor, noul stat s-a autoproclamat, în mod netemeinic şi nelegal, prin promulgarea, la 7 august 1990, a Legii 15/1990, proprietarul întreprinderilor (foste) socialiste. Declarându-le - pentru a ne prosti în faţă - un “morman de fier vechi“. Prin promulgarea Legii 15/1990 au fost deci încălcate, în mod flagrant, prevederile Constituţiei RSR 1965, aflată în vigoare. Drept urmare, Legea 15/1990 este NECONSTITUŢIONALĂ şi, în consecinţă, NULĂ.

    Statul a comis astfel - prin efectul respectivei Legi - cel mai mare FURT din istoria României, deoarece atunci, în 7 august 1990, statul şi-a furat proprii cetăţeni de TOATĂ averea lor. După care ca orice hoţ autentic, statul a dat pe nimic complicilor - pseudo elitelor, adică foştilor activişti pcr, securiştilor şi bişniţarilor, precum şi străinilor - (aproape) tot ceea ce a furat. Punând în aplicare alte legi lovite de aceeaşi nulitate ca şi Legea 15/1990 (cum au fost Legea 58/1991, sau Legea MEBO) statul a zis că face “privatizare.“ Adică a traficat şi încă mai trafichează, în mod ILEGAL, întreprinderile şi bunurile furate de la noi.

    Iată adevărata cauză a mizeriei şi a umilinţei noastre : FURTUL INTREGII NOASTRE AVERI DE CĂTRE STAT. Tot ceea ce suportăm de peste douăzeci de ani încoace :
    - “privatizările” pe doi lei
    - politizarea, corupţia şi furturile la toate nivelurile administraţiei centrale şi locale,
    - mafiotizarea economiei prin aşa-zisul “capitalism de cumetrie,”
    - evaziunea fiscală, economia neagră şi cea gri
    - legislaţia defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală
    - politizarea, subordonarea şi coruperea justiţiei
    - încălcarea grosolană şi brutală a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti
    - prăbuşirea nivelului de trai, chiar sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului comunist
    - dispariţia a zece la sută din populaţia României prin emigrare şi genocid
    - distrugerea industriei, agriculturii şi a sistemelor de învăţământ, de sănătate şi de asigurări
    - pervertirea fără precedent a moravurilor reprezintă, în realitate, EFECTELE IMPLACABILE ale FURTULUI comis de către statul român la 7 august 1990 împotriva propriului popor, a noastră a tuturor. Efecte de care nu vom scăpa decât cu condiţia de a eradica cauza însăşi : FURĂCIUNEA

    Calcule economice simple făcute de acelaşi economist, Constantin Cojocaru, arată fără putinţă de tăgadă că, urmare DIRECTĂ a FURTULUI comis prin promulgarea de către Ion Iliescu a Legii 15/1990, promulgare urmată de punerea în aplicare a aşa ziselor legi ale „privatizării”, în cei douăzeci de ani care au trecut de la lovitura de stat din Decembrie 89, statul român - în cârdăşie cu mafia autohtonă şi cu oligarhii lumii - au dat românilor o ŢEAPĂ de peste 1500 de miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că, în ultimii douăzeci de ani, fiecare român a fost FURAT, în total, cu peste 100 de mii de euro. Adică, statul/hoţul şi complicii lui au furat DIRECT, de la fiecare român, mai mult de 5000 de euro în fiecare an, sau peste 400 de euro în fiecare lună. Ceea ce reprezintă cel puţin un salariu mediu lunar pe economie.

    La acest jaf cumplit - despre care, cu o singură firavă excepţie, nu vorbeşte nimeni altcineva, nicăieri - adăugându-se şi „pagubele” curente/indirecte suferite de fiecare cetăţean. Trebuie ştiut însă că aceste pagube colaterale - despre care se pomeneşte, doar din când în când, în ziare şi la televizor - pagube care sunt cauzate de corupţia endemică a politicienilor şi a funcţionarilor statului legaţi ombilical de : bordurişti, asfaltangii, telegondolieri, energicieni, etc. reprezintă, însumate în cei douăzeci de ani de „tranziţie”, doar cam 300 de miliarde de euro, faţă de cei 1500 de miliarde de euro pe care statul român şi complicii lui i-au furat, prin „privatizare”, (mai bine zis prin efectele produse de „privatizare”) de la cetăţenii României.

    Şi atunci, ce avem de făcut ?

    În primul rând ! Să nu (mai) acceptăm furtul, ci să luăm înapoi TOT ceea ce statul ne-a furat şi este al NOSTRU. Măcar, atât cât a mai rămas. Adică, SĂ CONFISCĂM FĂRĂ DESPĂGUBIRE capitalul pe care statul l-a furat de la noi şi, fie îl mai păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni şi străini.

    In al doilea rând ! Să nu ne (mai) mărginim să cerem doar locuri de muncă, salarii, pensii şi ajutoare mai mari şi biruri mai mici, ci SĂ CONFISCĂM FĂRĂ DESPĂGUBIRE, de la stat, de la oligarhii autohtoni şi de la străini toate bunurile şi fondurile băneşti care au rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul l-a furat şi cu care s-a cadorisit şi i-a cadorisit.

    În al treilea rând ! Să nu ne (mai) amăgim că există democraţie, libertate şi bunăstare fără PROPRIETATE şi SĂ ÎMPĂRŢIM, ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ, tot acest capital - atâta cât mai există şi mai poate fi recuperat - între noi, TOŢI cetăţenii României, proprietarii lui de drept.

    În sfârşit, în al patrulea rând ! Să nu (mai) credem că dacă schimbăm PDL - ul cu USL - ul, ori cu PP - ul, sau cu oricine altcineva care bate apa în piuă şi/sau promite luna de pe cer rezolvăm ceva, ci SĂ (RE)CONSTRUIM, pe baza faptului că suntem proprietarii legitimi şi legali ai averii noastre şi astfel vom redeveni şi proprietarii ei efectivi, o economie (capitalistă) normală şi prosperă şi o societate autentic democratică.

    Soluţia adevărată de rezolvare a TUTUROR problemelor cu care se confruntă populaţia Ţării constă, aşadar, în ORGANIZAREA TEMEINICĂ a marii majorităţi a cetăţenilor în jurul unei MIŞCĂRI CIVICE şi POLITICE. Această MIŞCARE va trebui să fie capabilă să preia puterea politică prin mijloace exclusiv paşnice, din mâinile actualilor politicieni, CU SCOPUL DE A PRELUA ŞI PUTEREA ECONOMICĂ DIN MÂINILE STATULUI, ALE OLIGARHILOR AUTOHTONI ŞI ALE STRĂINILOR PENTRU A O DA POPORULUI pentru ca, în final, să reconstruiască societatea românească pe baze autentic democratice şi în spiritul acelora dintre tradiţiile noastre naţionale care sunt sănătoase şi demne de a fi urmate.

    În momentul de faţă, din păcate, NU există nici o organizaţie civică şi nici un partid politic care să aibă un astfel de program. Deci ele TREBUIE să fie create. IAR MIŞCAREA, ATÂT CIVICĂ CÂT ŞI POLITICĂ, VA TREBUI PUSĂ PE PICIOARE ŞI FĂCUTĂ SĂ FUNCŢIONEZE CU MULTĂ RĂBDARE, CU TENACITATE, CU SPIRIT DE SACRIFICIU ŞI CU ONESTITATE, chiar dacă, din păcate, marea majoritate a locuitorilor României nu posedă respectivele calităţi.

    PENTRU CĂ NU EXISTĂ ALTĂ CALE DE A IEŞI DIN RAHAT.

    15.01.2012

    [/] Ioan Rosca [/…/] Astept in continuare reactiile domnilor Popa si Cojocaru la incercarea mea de mediere.

    Text publicat la documente in grupul AER(link direct): http://www.facebook.com/groups/36747...6588832693609/
    ***

    Scrisoarea domnului Constantin Cojocaru catre domnul Popa


    Domnule Şerban Popa,

    Nu am putut să răspund mai devreme, deoarece am fost ocupat cu problemele curente al Partidului Poporului.

    1.) Nu domnul Chiţu este cel care “nu a înţeles mai nimic din fundamentele doctrinei expusă de dr. Cojocaru”, ci dumneavoastră. Nu pentru că sunteţi arhitect şi nu sunteţi nici economist, nici jurist, nici inginer, ci pentru că vreţi, cu preţul ridicolului, să fiţi ceea ce nu sunteţi.

    2.) Pentru bună regulă, redau, aici, definiţia dată de Dicţionarul Explicatv al Limbii Române pentru cuvântul SOFISM, care este un “raţionament corect din punct de vedere formal, dar greşit din punct de vedere al conţinutului, folosit în scopul de a duce în eroare”. Asta este raţionamentul IMPLACABIL al dumneavoastră: un sofism, folosit cu scopul de a duce în eroare.

    3.) Ca să să vă realizaţi scopul, acela de a duce în eroare, spuneţi că eu şi cei care sunt de acord cu mine admitem că trecerea capitalului din proprietatea comună în proprietatea publică şi privată a statului, urmată de trecerea acestui capital în proprietatea privată a profitorilor tranziţiei ar fi un act legal. Parşiv, uniţi două procese într-unul singur, astfel încât cititorul mai puţin atent, sau mai puţin familiarizat cu subiectul, să înghită sofismul dumneavoastră.

    Nu. Eu nu am spus nicăieri, niciodată, că Legea 15/1990 (Legea Brucan) ar fi un act legal, constituţional. Dimpotrivă, am luat atitudine împotriva acestei legi chiar înainte ca ea să fie adoptată, când era în faza de proiect. Am spus, tot timpul, că această lege a fost adoptată prin încălcarea prevederilor Constituţiei în vigoare la acea dată. Îmi păstrez această poziţie.

    4.) Am afirmat că al doilea proces, trecerea capitalului din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a profitorilor tranziţiei, s-a făcut, în cea mai mare parte, ca valoare, LEGAL, cu respectarea legilor în vigoare. În acest proces, au fost dobândite şi averi prin acte ilegale, infracţionale. Ca număr, acestea sunt multe, poate milioane, dar, ca valoare, ele reprezintă numai câteva procente din valoarea averilor dobândite prin “privatizare”, adică prin vânzare pe nimic, dar cu respectarea legii. Lege strâmbă, dar lege.

    Statul român a vândut lui Dinu Patriciu Rompetrolul cu preţul de câteva zeci de milioane de euro, ulterior Patriciu a vândut Rompetrolul unei firme din Kazastan cu pretul de aproape două miliarde de euro. Am afirmat că trebuie confiscate TOATE averile care vor fi dovedite de justiţie că au fost dobândite prin infracţiuni, prin încălcarea legii. Am afirmat că statul român nu poate să confişte averi dobândite legal decât dacă este un stat dictatorial şi iresposabil. Partidul Poporului nu-şi propune să construiască un astfel de stat. Numai un om care nu înţelege nimic nici din economie, nici din relaţiile juridice internaţionale poate cere să se confişte Rompetrolul de la firma kazahă.

    5.) Scopul principal al Legii Cojocaru îl constituie construcţia economiei democratice, a economiei în care majoritatea capitalului se află în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, a clasei mijlocii a societăţii. Despăgubirea cetăţenilor pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin Legea Brucan este o componentă secundară a Legii. Prin Legea Cojocaru, cetăţenii României nu vor primi în proprietate o PARTE din capitalul de care au fost deposedaţi, ci vor primi un capital de zeci de ori mai mare.

    6.) Dacă, prin absurd, am proceda la confiscarea capitalului privatizat, pentru cei care ştiu ce este acela capital şi ce este aceea uzura şi amortizarea capitalului, devine clar că cetăţenii Româiei ar putea primi cel mult 10-15 % din valoarea capitalului de care au fost deposedaţi prin Legea Brucan. Asta ar fi consecinţa concretă a aplicării sofismelor domnului Şerban Popa. Pe lângă posibila excludere a României din UE, din NATO şi pe lângă posibile războaie adevărate cu statele cetăţenilor deposedaţi de averi prin aceste sofisme. Ăsta să fie motivul real pentru care sofismele dlui Şerban Popa se bucură de laudele domnului Naghy?

    7.) Pentru cine ştie ABC-ul ştiinţei economice, Legea Cojocaru nu îi “lasă pe profitorii tranziţiei să stoarcă în continuare un capital care nu le aparţine”, ci pune acest capital, care le aparţine legal actualilor proprietari, să producă profit şi pentru cetăţenii României, care au fost proprietari legali ai acestui capital, de care au fost deposedaţi de propriul lor stat, nu de actualii proprietari.

    8.) Aşa cum era de aşeptat, la sfârşitul fluviului de sofisme, apare şi crudul adevăr, acela că, de fapt, prevederile codului penal pe care au fost clădite sofismele au fost abrogate. Trebuie, deci, să adoptăm un nou cod penal, care să se aplice retroactiv, numai şi numai pentru a-i face pe plac domnului Şerban Popa, să-i satisfacem teribila lui sete de celebritate. Amin.

    Răspunde 2 decembrie 2011 la 17:52

    Text publicat la documente in grupul AER(link direct): http://www.facebook.com/groups/36747...5379472814545/
    **********

    Scrisoarea domnului Popa catre domnul Cojocaru

    Domnule dr. Constantin Cojocaru

    Pentru a fi foarte la obiect, consider că este o obligaţie pentru mine să vă răspund la postarea dumneavoastră din 02.12.2011. Astfel, reluând punct cu punct expozeul dumneavoastră sunt în măsură să vă fac cunoscute următoarele :

    1. Atacul la persoană nu are ce căuta într-o dispută privind adevărul. Oricum, o “interpetare” a numelui dlui Naghi (pe care îl scrieţi “Naghy”), reprezentând o aluzie la faptul că poziţia dsale s-ar datora apartenenţei la etnia ungară, este o atitudine care nu ţine de demnitatea unui preşedinte de partid.

    Dumneavoastră scrieţi : “Nu domnul Chitu este cel care “nu a înţeles mai nimic din fundamentele doctrinei expusă de dr. Cojocaru”, ci dumneavoastră. Nu pentru că sunteţi arhitect şi nu sunteţi nici economist, nici jurist, nici inginer, ci pentru că vreţi, cu preţul ridicolului, să fiţi ceea ce nu sunteţi. ”

    Aveţi dreptate : nu sunt nici economist, nici jurist, nici inginer. Dar nici dumneavoastră nu sunteţi nici jurist, nici inginer, nici arhitect. Prin urmare, nici dumneavoastră şi nici eu nu suntem jurişti. Deosebirea dintre noi doi, din acest punct de vedere, cel al apartenenţei la breasla juriştilor, constă însă în faptul că pe mine m-au preocupat şi mă preocupă aspectele juridice ale doctrinei iniţiată de dumneavoastră, în vreme ce pe dumneavoastră nu v-au preocupat şi nu vă preocupă.

    Eu consider fundamentarea juridică a respectivelor teze ca fiind una crucială, în vreme ce dumneavoastră aţi fost şi sunteţi de părere că fundamentarea juridică este un aspect secundar, iar ce ceea ce contează este doar conceptualizarea economică.

    Eu am contactat zeci de jurişti pe care am încercat să-i capacitez să se alăture eforturilor noastre.
    Este drept, nu prea am reuşit, chiar dacă m-am străduit. Şi, deşi îmi asum vina pentru nereuşită, lucrurile sunt, totuşi, mult mai complicate, atâta vreme cât cei mai mulţi dintre juriştii contactaţi au refuzat categoric să se implice, iar cei foarte puţini care au acceptat să facă oficiul de consiliere, fie au cerut onorarii greu de plătit, fie au pus alte condiţii la fel de greu de îndeplinit. Dar asta este o altă poveste

    Dumneavoastră aţi evitat, în schimb, să implicaţi juriştii în efortul de a fundamenta “Varianta.”

    2.) Ținând cont de poziţia pe care o ocupaţi, aveţi OBLIGAȚIA de a nu ascunde opiniei publice informaţiile care privesc adevărul în dispută. Drept aceea, vă somez să postaţi pe site materialul de faţă, împreună şi cu toate comentariile mele pe care, până acum, le-aţi cenzurat. A proceda altfel, adică a ascunde, ca până acum, o parte din textele puse de mine pe site, oricum nu va putea să împiedice aflarea, de către opinia publică, a adevărului. După cum probabil mulţi dintre noi îşi mai amintesc, una din regulile de aur ale bolşevismului (regulă pe care bolşevicii o preluaseră de la înaintaşi) era cea potrivit căreia “despre ceea ce nu se vorbeşte nu există.” Nu cred aşadar că locul unei astfel de atitudini are ce căuta în cadrul unui partid care pretinde că va face o cu totul altă politică decât cea care se practică şi acum, în România.

    În ceea ce mă priveşte, am conştiinţa împăcată atâta vreme cât v-am contactat personal şi v-am propus o discuţie clarificatoare. M-aţi refuzat, pentru ca acum, lăsând la o parte tărâmul ideilor, să treceţi la acuze lipsite de temei şi la atacuri la persoană.Motivaţia fundamentală a intervenţiilor mele pe acest site (inclusiv intervenţia de faţă) este cauzată deci de lipsa dumneavoastră de transparenţă şi are două scopuri principale :

    a.) Aducerea în prim planul preocupărilor PP - LC a tezelor privind dreptul de proprietate al cetăţenilor României asupra capitalului acumulat în perioada de funcţionare a fostului stat socialist, precum şi reliefarea consecinţelor de o importanţă covârşitoare pe care aceste teze - puse sau nu în practică - le vor avea asupra evoluţiei partidului şi, mai ales, asupra evoluţiei societăţii româneşti. Consider, deci, pe bună dreptate, că această poziţie a mea faţă de PP - LC este una legitimă (indiferent dacă sunt, sau nu, membru al partidului) atâta vreme cât doctrina sa se revendică şi de la idei care îmi aparţin.

    b.) Restabilirea adevărului referitor la contribuţia fiecăruia dintre noi doi la naşterea şi cristalizarea acestor teze privind dreptul de proprietate al românilor în condiţiile unei colaborări de aproape două decenii.

    3.) Atunci când este vorba de un anumit nivel al argumentării - în cazul de faţă cel filosofic, cel al conceptelor - definiţiile nu se dau din DEX. În speţă, pentru ca termenul de “sofism”, folosit de dumneavoastră, să fie justificat atunci când faceţi referire la raţionamentul meu, trebuia ca, mai întâi, să vă convingeţi (şi să convingeţi) că el, raţionamentul meu, nu se încadrează, de fapt, în categoria paralogismelor...

    Respectiv atunci când scrieţi :
    ”Pentru bună regulă, redau, aici, definiţia dată de Dicţionarul Explicatv al Limbii Române pentru cuvântul SOFISM, care este un “raţionament corect din punct de vedere formal, dar greşit din punct de vedere al conţinutului, folosit în scopul de a duce în eroare”. Asta este raţionamentul IMPLACABIL al dumneavoastră: un sofism, folosit cu scopul de a duce în eroare.”
    Trebuia să aveţi dovada, că vreau să induc în eroare. Ori, aşa după cum voi demonstra, încă o dată, nu eu sunt cel care vreau să ”duc ” în eroare, ci dumneavoastră sunteţi cel care continuaţi să greşiţi.


    4.) Aşadar, ce acuzaţii îmi aduceţi ?

    Scrieţi dumneavoastră :
    “Ca să să vă realizaţi scopul, acela de a duce în eroare, spuneţi că eu şi cei care sunt de acord cu mine admitem că trecerea capitalului din proprietatea comună în proprietatea publică şi privată a statului, urmată de trecerea acestui capital în proprietatea privată a profitorilor tranziţiei ar fi un act legal. Parşiv, uniţi două procese într-unul singur, astfel încât cititorul mai puţin atent, sau mai puţin familiarizat cu subiectul, să înghită sofismul dumneavoastră”.
    La acuza dumneavoastră, total nefondată şi, deopotrivă, jignitoare răspunsul meu este următorul :
    NU am unit niciodată două procese într-unul singur, după cum pretindeţi. Dimpotrivă, am afirmat pubic, începând cu 1994, am afirmat şi pe acest site şi reafirm în continuare că :

    a.) Prin, iniţierea, votarea, promulgarea şi punerea în aplicare a prevederilor Legii 15/1990, statul român a furat de la poporul român capitalul acumulat de poporul român în proprietatea sa comună. Şi am argumentat în detaliu, în celelalte postări anterioare pe site, de ce actul cu pricina (de fapt, succesiunea de acte/fapte) se constituie într-un furt calificat care, la data săvârşirii lui/lor, se încadra/încadrau în prevederile art. 223 Cod Penal şi următoarele. El, procesul (adică infracţiunea ca atare) a fost şi rămâne un act PROFUND ILEGAL. Acesta este/a fost primul proces.

    b.) SEPARAT de primul proces, prin care statul a furat capitalul cu pricina, a avut loc, ULTERIOR, cel de al doilea proces : înstrăinarea, de către stat, a bunurilor furate. În conformitate cu oricare din doctrinele juridice, (mă refer aici la societăţile civilizate, inclusiv la cele care au cunoscut experienţa socialismului real) mai vechi sau mai noi şi care au prins rădăcini oriunde pe mapamond, tranzacţionarea bunurilor furate este ea însăşi o infracţiune, putând fi însoţită, după caz, şi de alte (multe) infracţiuni. Ceea ce înseamnă, pe cale de consecinţă, că privatizarea, care (în România) a însemnat şi înseamnă deci tranzacţionarea de bunuri furate este, prin definiţie, ILEGALĂ.

    Prin urmare, (şi) al doilea proces, trecerea capitalului din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a profitorilor tranziţiei, s-a făcut, (în mod) ILEGAL. Adică, cei care deţin (acum) capitalul - trecut din proprietatea privată a statului - îl deţin în mod ILEGAL.

    c.) Pe cale de consecinţă, din punctul meu de vedere, trebuie însă să urmeze cel de al treilea proces. Şi anume, urmare a comiterii respectivei/respectivelor ILEGALITĂȚI, trebuie să aibă loc CONFISCAREA bunurilor înstrăinate de stat fără drept, de la cei care le-au achiziţionat, prin comiterea, după caz - solidar cu statul infractor - a infracţiunii de tranzacţionare de bunuri furate. Precum şi, după caz, şi a altor delicte. Această măsură a confiscării bunurilor furate, oricare ar fi ele, fiind prevăzută inclusiv de prevederile actualului cod penal aflat în vigoare.

    d.) Odată confiscate bunurile furate, încă existente, trebuie să urmeze cel de al patrulea proces : capitalul trebuie să fie împărţit cetăţenilor potrivit procedurilor bazate pe emiterea TDP - urilor în conformitate cu majoritatea prescripţiilor Variantei Cojocaru din 1990.

    e.) După finalizarea cât mai rapid cu putinţă a acestui al patrulea proces trebuie să urmeze cel de al cincilea proces, care va consta în despăgubirea cetăţenilor pentru capitalul furat. Acel capital pe care statul şi cei cărora le-a fost încredinţat l-au distrus, sau l-au transformat, fie în fond de consum, fie în bunuri de lux. Şi sunt convins că profesioniştii în domeniul recuperării, începând cu poliţiştii, procurorii şi judecătorii şi sfîrşind cu economiştii (sau după caz, în ordine inversă : profesioniştii începând cu economiştii şi sfârşind cu poliţiştii, procurorii şi judecătorii), îşi vor face treaba...

    f.) În sfîrşit, odată încheiat şi acest al cincilea proces (am putea să o numim şi a cincea etapă) va putea demara şi cel de al şaselea proces, cel propus de dumneavoastră, constând în transferarea/redistribuirea unei părţi din capitalul nou creat (din PIB-ul nou creat) în proprietatea cetăţenilor merituoşi în baza criteriilor pe care le pe propuneţi acum, sau în baza altor criterii potrivite cu contextul în care, în viitor, va avea loc această redistribuire.

    Unde se află, prin urmare, domnule Cojocaru, sofismul pe care îl invocaţi. Răspunsul este : NICĂIERI. Pe de o parte, faptele (petrecute până acum) sunt fapte şi ele nu pot fi tăgăduite !!! Pe de altă parte succesiunea proceselor/etapelor viitoare este - aşa după cum se poate constata chiar şi cu ochiul liber - cea care rezultă cu necesitate din chiar logica (economică) a “Variantei”.

    În esenţă deci, eu afirm următoarele : Aşa după cum reiese din doctrina sa, adusă la zi, prin “împroprietărire” PP - LC va încerca ca, atunci când va ajunge la putere, să transfere, în proprietatea populaţiei - prin mecanisme, programe şi proceduri economice şi financiare complicate/complexe, laborioase, delicate (riscante) şi foarte îndelungate (de peste zece ani) - O PARTE din capitalul ce va fi acumulat (de acum încolo) de către profitorii tranziţiei. Şi simultan cu acest transfer va propune ca să aibă loc şi un transfer din capitalul (PIB-ul) nou creat. Aceste transferuri fiind programate deci să se facă în condiţiile în care PP - LC, deşi va cuceri puterea politică, puterea economică va rămâne (practic) în mâinile actualei oligarhii.

    Ori, eu nu vreau ca, în mod indirect, să se transfere în proprietatea populaţiei - prin mecanisme, programe şi proceduri economice şi financiare complicate/complexe, laborioase, delicate (riscante) şi foarte îndelungate (de peste zece ani) - O PARTE din capitalul acumulat de către profitorii tranziţiei. Şi simultan cu acest transfer să aibă loc şi un transfer din capitalul (PIB-ul) nou creat.

    Eu vreau ca, în mod direct, simplu şi imediat, odată cu cucerirea puterii de către PP - LC, să se transfere, în proprietatea populaţiei, ÎNTREGUL capital (furat de stat şi acumulat de către profitorii tranziţiei). Vreau ca, ulterior, populaţia să fie şi despăgubită. Şi, în sfîrşit, după posibilităţi, sau după caz, cred că ar fi bine ca, ulterior, o parte din capitalul (PIB-ul) nou creat să fie redistribuit populaţiei, ca capital. Aici dumneavoastră, ca economist, va trebui să vă convingeţi confraţii economişti care, până acum, au fost mai mult decât reticenţi faţă de soluţiile economice pe care le-aţi avansat.

    Găsiţi, cumva, dumneavoastră vreun sofism în cele de mai sus ?
    Bineînţeles că nu găsiţi.
    Pentru că NU există !!!

    5. Ce afirmaţi dumneavoastră, în schimb, domnule Cojocaru ?

    Mai întâi dumneavoastră susţineţi următoarele :
    “Am afirmat că al doilea proces, trecerea capitalului din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a profitorilor tranziţiei, s-a făcut, în cea mai mare parte, ca valoare, LEGAL, cu respectarea legilor în vigoare. ”

    Pentru ca mai apoi să afirmaţi :
    “Pentru cine ştie ABC-ul ştiinţei economice, Legea Cojocaru ….. pune acest capital, care le aparţine legal actualilor proprietari, să producă profit şi pentru cetăţenii României, care AU FOST PROPRIETARI LEGALI AI ACESTUI CAPITAL [subl mea], de care au fost deposedaţi de propriul lor stat, nu de actualii proprietari.”
    Şi, privitor la acest subiect, făcând, în context, referire la ROMPETROLUL lui Dinu Patriciu, dumneavoastră concluzionaţi :
    “Am afirmat că trebuie confiscate TOATE averile care vor fi dovedite de justiţie că au fost dobândite prin infracţiuni, prin încălcarea legii. Am afirmat că statul român nu poate să confişte averi dobândite legal decât dacă este un stat dictatorial şi iresposabil. Partidul Poporului nu-şi propune să construiască un astfel de stat. Numai un om care nu înţelege nimic nici din economie, nici din relaţiile juridice internaţionale poate cere să se confişte Rompetrolul de la firma kazahă. ”
    Dar ce înseamnă aceste afirmaţii ale dumneavoastră, domnule Cojocaru ? Înseamnă că, voluntar sau involuntar, dumneavostră susţineţi că :

    - cei care deţin actualmente capitalul achiziţioanat de la stat îl deţin în mod LEGAL
    - pentru că procedurile în baza căruia l-au achiziţionat sunt LEGALE deoarece
    - legile care reglementeză respectivele proceduri sunt LEGALE întrucât
    - au la bază Legea 15/1990, care a NU fost o lege constituţională fiindcă prin ea
    - statul post socialist a FURAT capitalul de la poporul român care era
    - proprietarul LEGAL, al capitalului şi care este, în continuare, proprietarul DE DREPT al acestui capital deoarece prin furt calitatea de proprietar nu este pierdută de către proprietar şi nu este dobândită de către hoţ.

    Ştiţi cum se numeşte acest eşafodaj, pe care (în mod conştient sau nu) singur îl susţineţi ? El se numeşte APORIE. Şi, ca în orice aporie, dificultatea aflării adevărului este insurmontabilă .

    Consecinţa : dumeavoastră reuşiţi, mai bine ca nimeni altul, să vă discreditaţi iremediabil doctrina, atâta vreme cât susţineţi simultan (în chiar propoziţiile formulate de către dumneavoastră şi citate mai sus) două lucruri care se bat - în mod ireductibil - cap în cap : şi anume că statul a vândut în mod LEGAL un capital pe care l-a FURAT.

    Motiv pentru care vă şi las plăcerea de a căuta o definiţie a aporiei într-un dicţionar (sper) de filosofie. S-ar putea să găsiţi termenul şi într-unul juridic. În plus (sau drept urmare), ceea nu reuşiţi să explicaţi deloc dumneavoastră - pentru a vă apăra teza LEGALITĂȚII actualilor proprietari - este cum cetăţenii României, care au fost proprietari legali ai capitalului, au fost deposedaţi de propiul stat ?

    Din punctul meu de vedere, faptul că legile privatizării, după ce că au fost promulgate, pe baze, în condiţii şi uneori prin proceduri profund ILEGALE, au mai fost şi strâmbe (îmbogăţindu-i pe cei foarte puţini şi sărăcindu-i pe cei foarte mulţi), nu face decât să adauge, ilegalităţii juridice a respectivelor acte privind privatizarea, şi conţinutul nociv - economic şi social - al consecinţelor pe care le-a avut şi le are procesul de privatizare aşa cum a fost conceput şi realizat de către clasa politică din România. În acest sens, folosindu-mă de exemplul dumneavoastră, PETROMIDIA trebuie confiscată de la khazahi NU pentru că dl Patriciu a luat-o de la statul român pe nimic şi le-a vândut-o cu două miliarde de euro, ci pentru că khazahii au cumpărat de la dl Patriciu o rafinărie pe care el a luat-o de la statul român care o furase anterior de la poporul român. Şi, ca orice bun furat, rafinăria trebuie returnată păgubaşului. Şi, cu asta, BASTA !!!

    Khazahii nu au decât să-i ceară dlui Patriciu să le dea cele două miliarde de euro înapoi. Iar dl Patriciu n-are decât să ceară înapoi, de la statul român, contravaloarea celor câteva acţiuni cu care - prin ceea ce unii au numit-o inginerie financiară - a intrat în posesia rafinăriei.

    Dacă va confisca rafinăria, statul român nu va fi unul dictatorial şi iresponsabil pentru că va fi vorba despre confiscarea unui bun furat şi vândut ca bun furat. Confiscarea nu este o măsură nici politică, nici ideologică. Este o simplă/banală măsură poliţienească, nicidecum una de poliţie politică. Aşadar, pentru a o pune în practică statul nu va trebui să fie unul dictatorial şi irensponsabil, ci dimpotrivă, unul democratic şi responsabil.

    Sigur că rezolvarea unei astfel de probleme (multiplicată la scara întregii ţări) nu va fi nici una simplă, nici una uşoară. Dar va fi la fel de greu, dacă nu cumva va chiar mai greu să se colecteze impozitul progresiv pe averea tuturor oligarhilor. În situaţia cu pricina poliţia, de exemplu, nu va fi de nici un folos... Oricum, şi impozitarea progresivă şi confiscarea sunt nişte simple virtualităţi ipotetice. Pentru a fi în stare să concretizeze oricare din cele două acţiuni, românii ar trebui să aibă sânge în instalaţie. Ceea ce, după cum observăm cu toţii, nu se întâmplă (deocamdată) de nici o culoare.

    Şi fiindcă aţi adus vorba de dl Patriciu. Să ştiţi că “buharinismul” de care el vă acuza în 1990 nu era tocmai o bazaconie inexplicabilă. Se pare că, pentru a stimula cumva producţia, care se prăbuşise din nou după renunţarea la N.E.P., Buharin chiar imaginase un fel de participare a muncitorilor la investiţii şi la profit. Ceva incipient, de genul părţilor sociale preconizate de Ceauşescu. Evident că Tătucului nu avea cum să-i placă aşa ceva.

    6.) Ce mai afirmaţi dumneavoastră, domnule Cojocaru ? Privitor la legea 15/1990 scrieţi :

    “Eu nu am spus nicăieri, niciodată, că Legea 15/1990 (Legea Brucan) ar fi un act legal, constituţional. Dimpotrivă, am luat atitudine împotriva acestei legi chiar înainte ca ea să fie adoptată, când era în faza de proiect. Am spus, tot timpul, că această lege a fost adoptată prin încălcarea prevederilor Constituţiei în vigoare la acea dată. Îmi păstrez această poziţie.”

    Care este adevărul privitor la afirmaţiile dumneavoastră de mai sus ? Într-adevăr, aţi combătut Legea 15/1990, dar nu pentru că ea era anticonstituţională. Aţi combătut Legea 15/1990 pentru că ea venea în conflict cu Varianta Cojocaru. Iar la vremea aceea, Varianta Cojocaru avea în vedere, nu apărarea drepturilor de proprietate ale cetăţenilor României, consfinţite prin Constituţia RSR din 1965, aflată atunci încă în vigoare, ci “împroprietărirea” cetăţenilor cu capitalul pe care dumneavoastră consideraţi că aparţinea statului.

    În esenţă, dumneavoastră vorbeaţi atunci de necesitatea împroprietăririi în baza argumentaţiei potrivit căreia statul socialist în calitate de patron/proprietar a exploatat munca salariată a “oamenilor muncii” şi, din însuşirea repetată, fără echivalent, a unei părţi din munca prestată de salariaţi a acumulat în proprietate din ce în ce mai mult capital. Motiv pentru care, spuneaţi dumneavoastră atunci, corect este ca odată cu desfiinţarea relaţiilor care au generat acestă acumulare de capital el, capitalul, să treacă din proprietatea statului în proprietatea celor care, prin munca lor, l-au creat.

    La vremea aceea, dumneavoastră aţi afirmat, negru pe alb, în cartea publicată în 1990/ “PRIVATIZAREA. DE CE ? CUM ? PENTRU CINE ? ” că bunurile mijloace de producţie/capitalul acumulat până în 1989 s-au/s-a aflat în proprietatea “clicocratică” a statului socialist care era organizat ca o “clicocraţie”.

    Nici vorbă deci ca dumneavoastră să fi înţeles la acea vreme că poporul român a fost şi era în continuare proprietarul în comun (cu acte în regulă) al capitalului românesc, nicidecum fostul stat socialist şi, pe cale de consecinţă, nici statul post socialist. Nici vorbă deci ca dumneavoastră să fi înţeles şi să fi “spus tot timpul” că Legea 15/1990 “a fost adoptată prin încălcarea prevederilor Constituţiei în vigoare la acea dată.

    Dimpotrivă, atunci, în 1990 şi în anii care au urmat, dumneavoastră aţi promovat teza ÎMPROPRIETĂRIRII cetăţenilor României cu capitalul acumulat în perioada de funcţionare a fostului stat socialist, capital despre care recunoşteaţi (aşa după cum arătat) că se afla în proprietatea statului.

    Sigur că o astfel de teză era şi este total falsă din cel puţin două motive :

    a.) Pe de o parte, presupunând că statul socialist ar fi fost cu adevărat proprietarul de drept al capitalului, salariaţii/oamenii muncii nu ar fi fost îndreptăţiţi să ceară moştenitorului - statului post socialist - să le cedeze, în proprietate, capitalul pe care el statul post socialist îl avea acum în proprietate. Şi pe bună dreptate, căci nicăieri şi niciodată (inclusiv în dreptul socialist) munca salariată nu crează drept de proprietate pentru cei care o prestează.

    b.) Pe de cealaltă parte însă potrivit Constituţiei RSR aflată în vigoare şi după 22 Decembrie 1989, poporul şi nu statul era proprietarul în comun al capitalului.

    Din păcate însă nici dumneavoastră care aţi propus Varianta în formula ei de atunci, nici eu care v-am susţinut la acea dată fără rezerve nu ne-am dat seama de eroarea fatală în care ne aflam.

    Au trebuit să treacă patru ani, până în 1994, pentru ca eu să-mi dau seama de eroare şi să revin asupra pricipalului fundament (eronat) al Variantei : dreptul inexistent, generat de munca salariată, de a pretinde împroprietărirea cetăţenilor. Şi am renunţat definitiv la “împroprietărire”, pentru a formula teza privitoare la dreptul de proprietate al cetăţenilor, fundamentat pe prevederile constituţionale ale Constituţiei din 1965.

    Aşadar, după cum bine ştim amândoi, teza privitoare la dreptul de proprietate al cetăţenilor României asupra capitalului acumulat în perioada funcţionării statului socialist îmi aparţine în exclusivitate şi ea a fost lansată de către subsemnatul la sfârşitul anului 1994 prin câteva articole publicate în “Evenimentul zilei” şi “România liberă.”

    În tot acest timp, la începutul anului 1995, în broşura “ACTIUNEA CARE APĂRĂ NAȚIUNEA,” dumneavoastră aţi continuat să susţineţi teza “împroprietăririi”…Chiar dacă, în repetate rânduri am încercat să vă determin să vă schimbaţi convingerile. Aduceţi-vă aminte, în sensul celor afirmate acum de mine, de lungile discuţii purtate, la un pahar de vorbă, în bucătăria apartamentului în care locuiaţi…

    Domnia voastră aţi achiesat la teza mea, a drepturilor de proprietate ale cetăţenilor României, abia odată cu redactarea în comun, la începutul anului 1996, a textului Manifestului Naţional al Solidarităţii Româneşti. Şi asta după ce am insistat, în continuare, să renunţaţi la teza dumneavoastră, cea a “împroprietăririi.” Iar faptul că ţineţi să declaraţi acum că vă păstraţi poziţia privitoare la dreptul de proprietate al cetăţenilor, adoptată de dumneavoastră în 1996, nu poate decât să mă bucure.

    Ceea ce m-a bucurat şi mă bucură însă mai puţin nu este faptul că v-aţi însuşit teza mea, a drepturilor de proprietate a românilor, şi că o susţineţi (atâta vreme cât eu însumi am insistat să o preluaţi), ci faptul că pretindeţi, în mod incorect şi neadevărat că ea vă aparţine. De asemenea, nu pot să fiu bucuros în momentul în care constat că dumneavoastră vituperaţi împotriva lui Dan Diaconescu, despre care afirmaţi că v-a furat ideile (pe lângă faptul că afirmaţi că v-a furat şi semnăturile) dar, în acelaşi timp, dumneavoastră v-aţi însuşit în nume şi folos exclusiv propriu idei care NU vă aparţin. În plus, şi mai puţin mă bucură faptul că în această postură exclusivistă pe care v-aţi atribuit-o, fără merit şi fără consimţământul meu explicit, acţionaţi în vederea marginalizării respectivei teze privind drepturile de proprietate ale cetăţenilor.


    ===vezi continuarea===
    Text publicat la documente in grupul AER(link direct): http://www.facebook.com/groups/36747...5379982814494/
    ***

    Teme de studiu :
    1 ) "Prin cenuşa industriei". Petre Roman explică eşecul privatizărilor: „Ne-am sabotat singuri“
    : http://www.adevarul.ro/actualitate/P...802720006.html

  2. #2

    Default Re : Serban Popa : Sa confiscam fara despagubire capitalul pe care statul l-a furat

    7.) În continuare dumneavoastră scrieţi :
    “Scopul principal al Legii Cojocaru îl constituie construcţia economiei democratice, a economiei în care majoritatea capitalului se află în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, a clasei mijlocii a societăţii. Despăgubirea cetăţenilor pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin Legea Brucan este o componentă secundară a Legii. Prin Legea Cojocaru, cetăţenii României nu vor primi în proprietate o PARTE din capitalul de care au fost deposedaţi, ci vor primi un capital de zeci de ori mai mare.”
    Privitor la cele de mai sus, pot să vă repet ceea ce v-am mai spus în câteva rînduri : am apreciat şi apreciez în mod deosebit efortul dumneavoastră. Cu atât mai mult cu cât, ştiind cât sunteţi de ambiţios, v-am şi stârnit cândva, la jumătatea anilor 90, în sensul de a depăşi limitele perimate ale ştiinţei economice actuale, de a crea, eventual, o nouă paradigmă economică. Evident că nu eu voi fi în măsură să judec dacă veţi reuşi sau nu. Nu pot deci să ştiu dacă veţi reuşi ca economia democratică, aşa cum o imaginaţi dumneavoastră acum, să reprezinte, conceptual vorbind, cu adevărat, răspunsul potrivit la provocările cumplite ale acestui secol. “Varianta” de până acum nu este o garanţie a reuşitei viitoare.

    Faptul că construcţia dumneavoastră economică pune la bază şi dezvoltă într-o manieră proprie doctrina distributivităţii a lui G. K. Chesterton, agreată şi de cercurile catolice, poate reprezenta un început de drum. Pot însă să vă spun, cu certitudine, că economia democratică pe care o propuneţi NU este şi o economie creştină. Oricum, solidaritatea nu este, aşa după cum pretindeţi dumneavoastră, “valoarea creştină supremă” Ci, IUBIREA. Din păcate, s-ar putea spune că, de fapt, solidaritatea este (în esenţă) o valoare ideologică.

    Şi că lucrurile stau aşa o demonstrează, printre alţii şi Heinrich Himmler şeful organelor de represiune din cel de al Treilea Reich care, la un moment dat, afirma : “ Viaţa veşnică va fi lanţul generaţiilor. Dar ea trebuie să se desfăşoare conform unor valorilor germanice care să se poată opune valorilor creştine, cum ar fi demnitatea în locul umilinţei, SOLIDARITATEA [subl. mea] rasei în locul iubirii aproapelui, onoarea în locul păcatului, slujirea unui singur popor în locul exaltării universalului. ”

    Dar să lăsăm (deocamdată) la o parte aprecierile privind preocupările dumneavoastră de a fundamenta o economie creştină. Ceea ce mă preocupă mult mai mult este afirmaţia dumneavoastră potrivit căreia“despăgubirea cetăţenilor pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin Legea Brucan este o componentă secundară a Legii. ”

    Ceea ce mă face să afirm, că dacă aşa stau lucrurile din punctul dumneavoastră de vedere, atunci, pentru mine cel puţin, o astfel de abordare se mărgineşte doar la a potenţa (cu prioritate) componenta economică a unui proces de o complexitate cu mult mai mare decât satisfacerea unor parametrii materiali. Şi, de aceea ea, abordarea prin care marginalizaţi un act reparatoriu fundamental, este una cel puţin discutabilă, indiferent de câte “zeci de ori” va fi mai mare capitalul primit de către cetăţeni.

    8.) Voi răspunde acum, în final, la restul acuzelor dumneavoastră, acuze despre care oricine poate constata că sunt făcute (ca şi cele la care am răspuns deja) cu patentă rea credinţă, atâta vreme cât ele se constituie în încercări de provocare, de manipulare şi de intimidare ale celor ce parcurg textul scris de domnia voastră.

    Scrieţi dumneavoastră mai întâi :
    “Dacă, prin absurd, am proceda la confiscarea capitalului privatizat, pentru cei care ştiu ce este acela capital şi ce este aceea uzura şi amortizarea capitalului, devine clar că cetăţenii României ar putea primi cel mult 10-15 % din valoarea capitalului de care au fost deposedaţi prin Legea Brucan. Asta ar fi consecinţa concretă a aplicării sofismelor domnului Şerban Popa. Pe lângă posibila excludere a României din UE, din NATO şi pe lângă posibile războaie adevărate cu statele cetăţenilor deposedaţi de averi prin aceste sofisme. Ăsta să fie motivul real pentru care sofismele dlui Şerban Popa se bucură de laudele domnului Naghy ? ”
    A.) Privitor la uzura capitalului şi la procente, credeţi-mă, domule Cojocaru că ştiu ce înseamnă uzura capitalului. Dumneavoastră m-aţi învăţat. Şi nu am uitat lecţia privitoare la uzura capitalului. Şi nici celelalte lecţii pe care mi le-aţi predat despre fundamentele economiei politice sau, cum vă place dumneavoastră să spuneţi : ale ştiinţei economice. Şi sigur că am putea polemiza pe această temă ca de la maestru la ucenic. Aşa după cum, spre folosul amândorura, am făcut-o pe alte teme, de atâtea ori, înainte de a ne separa. Am argumente şi în cazul de faţă. Dar aşa după cum v-am mai scris pe acest site, din punctul meu de vedere, nu sunt atât de importante procentele cât sunt de importante principiile. Mai precis respectarea lor.

    Astfel:

    a.) în primul rând nu pot să renunţ la recuperarea bunului (atâta cât a mai rămas) de la partenerul infractorului şi să mă mulţumesc doar cu despăgubiri. Pentru că nu vreau să-i las profitorului furtului bunul furat. Eu vreau înapoi şi bunul furat şi despăgubiri. Dacă se poate, cu vârf şi îndesat.

    b.) în al doilea rând nu pot fi de acord să îmi plătesc singur (o parte din) despăgubirile - pentru capitalul furat - cu propria muncă. Oricât de mică ar fi acea parte.

    c.) în al treilea rând, nu pot să accept ca plata despăgubirilor să fie condiţionată de nici un fel de examen sau competiţie. Atâta vreme cât despăgubirile mi se cuvin de drept. Consider deci că, cel puţin din acest punct de vedere, introducerea unor proceduri de tipul celor folosite pentru atribuirea de fonduri europene reprezintă, în opinia mea, o gafă monumentală din partea dumneavoastră pentru că această procedură subordonează/aserveşte, încă o dată, individul interesului public. După ce acesta a scăpat, cel puţin teoretic, acum două decenii din starea de slugă la propriul arendaş.

    d.) în sfârşit, în al patrulea rând, nu vreau să mai implic statul în nici un fel prin această procedură. Nu mai vreau FNDI, nu mai vreau criterii impuse de stat, nu mai vreau să-i dau nici un comision pentru treaba pentru care statul se va băga în seamă, nu mai vreau birocraţie !!!

    Pe de altă parte să privim lucrurile chiar şi mai practic, adică din punctul dumneavoastră de vedere. Astfel, de la dumneavoastră am învăţat că aproximativ două unităţi de capital crează o unitate de PIB. Ceea ce (simplificând) înseamnă, potrivit estimărilor dumneavoastră, că dacă România are un PIB de 100 de miliarde de euro, atunci trebuie să existe tot în România ceva mai mult de 200 de miliarde de euro (capital) care să îl creeze.

    În 1990 dumneavoastră aţi calculat că România avea cam 200 de miliarde de dolari capital. Care, în banii de acum, ar corespunde oarecum cu cei 200 de miliarde de euro care crează PIB-ul. Dar acum spuneţi că, din el, din capitalul iniţial, a mai a mai rămas cam 15 %, adică ceva mai mult de 30 de milliarde. Şi eu bănuiesc că nu vă înşelaţi. Cine sunt atunci cei 170-180 de miliarde, diferenţa de până la 200 de miliarde ? În condţiile în care, tot dumneavoastră spuneţi că în România, în ultimii 20 de ani, a fost investit doar un miliard de euro. De unde provine atunci capitalul de 170 - 180 de miliarde, al cui este el în realitate, cui aparţine el de drept ? Poate fi, la o adică, şi el confiscat ?

    Şi dacă nu poate fi confiscat, pentru că este pe bune, atunci de ce să nedreptăţim oamenii cărora le aparţine LEGAL şi să luăm cu anasâna - sub masca impozitului pe avere - plus valoarea pe care el, capitalul, o produce?

    Dumneavoastră (bănuiesc că) veţi ziceţi aşa :
    - că respectivul capital de 170 - 180 de miliarde (care zic eu, în prostia mea, nu poate proveni decât tot din capitalul iniţial, din moment ce, practic, nimeni nu a mai investit un eurocent în economia românească în afara miliardului de care aţi amintit), împreună cu capitalul de 30 miliarde rămas din cel iniţial, aparţine LEGAL actualilor proprietari. Deci nu poate fi confiscat.

    - că veţi crea, cu banii smulşi prin impozitul progresiv pus pe valoarea nou creată (nu pe profitul care poate fi mascat) de capitalul oligarhilor şi străinilor, nişte alţi capitalişti (mărunţi la început), dar mult mai performanţi.
    - că sunteţi obligat să faceţi acest lucru pentru că oligarhii şi străinii nu reinvestesc
    - că apelând la acest proces va trebui folosită procedura atribuirii de fonduri europene şi
    - că acest proces va dura două cincinale.

    Ceea ce nu spuneţi dumneavoastră, pe lângă altele, este că procedura în speţă este nejustificată din punct de vedere etic, complicată din punct de vedere economic şi (foarte) dură/riscantă din punct de vedere social şi politic, pentru că oligarhii şi străinii se vor împotrivi din răsputeri, în condiţiile în care vor păstra o lungă perioadă de timp, în propriile mâini, pârghiile economice.

    Iar eu zic aşa :
    - că întregul capital, care provine din fostul capital, poate şi trebuie să fie CONFISCAT.
    - că acest capital va fi împărţit cetăţenilor, proprietarii lui de drept. Astfel cetăţenii vor deveni nişte capitalişti (mărunţi la început) dar mult mai performanţi.
    - că împărţirea se va face prin metoda TDP -urilor (Varianta Cojocaru din 1990)
    - că procesul va dura, potrivit estimărilor mele între şase luni şi un an.
    - că va fi vorba de o confruntare de o maximă duritate între popor pe de o parte şi oligarhi şi străini pe de celalaltă parte, în condiţiile în care însă puterea economică va fi, de data aceasta, transferată imediat poporului.

    Aşadar, ipotetic vorbind : ce ar alege poporul român ? Prima sau a doua alternativă ?

    Răspuns : eu presupun că, în condiţiile actuale, poporul român va alege a treia alternativă. Nu va alege nici una din primele două şi va sta (în continuare) cu braţele încrucişate.

    Eu am pus ceva mai devreme întrebarea de mai sus şi pe site. Iar dumneavoastră aţi cenzurat postarea mea. Cum vreţi atunci să informaţi poporul român pentru a-l ajuta să-şi ia inima în dinţi şi să ia decizia care îi convine? Cum vreţi să schimbaţi actualele condiţii în care poporul român este dezinformat şi manipulat ? Prin ce vă deosebiţi de mediile de informare şi de politicienii care ascund opiniei publice adevărul. Răspuns : Prin nimic.

    B.) Privitor la “excluderea din UE şi NATO” şi la posibilitatea atragerii României în “războaie adevărate” pot să vă repet domnule Cojocaru ceea ce dumneavoastră ştiţi deja şi anume :

    - UE şi NATO nu garantează nimănui nimic altceva decât o formă de sclavagism modern
    - După ce, în a doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX, poporul român a câştigat patru războaie : Războiul Crimeii, Războiul de Independenţă, Al Doilea Război Balcanic şi Primul Război Mondial, el le-a pierdut pe următoarele patru : Războiul Marii Crize din 1929, Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece şi Războiul Tranziţiei. Iar după ce s-a terminat episodul Kossovo, România este prima pe lista statelor pe care UE are intenţia să le destrame. Următoarele fiind Spania şi Italia. Şi, în final, ştim că nici Franţa, Marea Britanie şi nici chiar Germania nu vor scăpa. Ce rost mai are atunci să-i speriaţi pe bieţii cititori cu bau - baul Europei. Asemenea lui Farfuridi şi Caţavencu care perorau despre “surorile noastre de gintă latină,” şi, deopotrivă, despre “zguduiri şi revoluţiuni, ” mă înţelegi ce care va să zică mon cher.

    Dar ce afirmaţi dumneavoastră în finalul textului postat pe site ? “Aşa cum era de aşteptat, la sfârşitul fluviului de sofisme, apare şi crudul adevăr, acela că, de fapt, prevederile codului penal pe care au fost clădite sofismele au fost abrogate. Trebuie, deci, să adoptăm un nou cod penal, care să se aplice retroactiv, numai şi numai pentru a-i face pe plac domnului Şerban Popa, să-i satisfacem teribila lui sete de celebritate. Amin.”

    Domnule Cojocaru
    a.) Am demonstrat că nici una din afirmaţiile mele NU este un sofism.
    b.) Un nou cod penal va trebui adoptat, din moment ce chiar dumneavoastră afirmaţi că va trebui adoptată o nouă Constituţie.
    c.) V-am scris acum mai bine de doi ani o scrisoare în care vă relatam o scenă memorabilă dintr-un film despre Revoluţia Mexicană, în care conducătorul rebelilor, Emiliano Zapata, ajuns preşedintele ţării după victoria revoluţiei, îşi dă seama că, prins de beţia puterii, comite aceleaşi nedreptăţi ca şi fostul preşedinte pe care îl înlăturase. Şi atunci renunţă la putere.

    Eu nu v-am cerut nici atunci şi nu vă cer nici acum să renunţaţi la o putere pe care, de altfel nici o aveţi. Încă. Ceea ce v-am cerut prin scrisoarea de atunci, în mod implicit, şi vă cer şi acum, de data aceasta în mod explicit, este să renunţaţi la manifestările caracterului dumneavoastră. Iar dacă nu puteţi, vă cer totuşi ca măcar să nu îi mai acuzaţi pe alţii de ele.

    Şi ar mai fi ceva. Şi anume rugămintea de a renunţa la postura creştină pe care o afişaţi. Eu, care vă cunosc suficient de bine, ştiu că nu sunteţi un creştin autentic. Cel puţin, acum doi ani nu eraţi. M-aş bucura din suflet ca eu să mă înşel şi ca dvs. să fi devenit, între timp, un bun creştin. Dar atunci ar trebui să ştiţi că păcatul suprem al unui creştin este păcatul trufiei. Şi să încercaţi să faceţi (măcar) câte ceva pentru a NU (mai) păcătui !!!

    Şi, cu voia dumneavoastră, voi mai adăuga un sfat pe care vă rog să nu îl percepeţi ca pe o ironie : abordaţi disputa dintre noi fără să vă enervaţi. Eu cel puţin încerc să nu mă enervez. Amândoi suntem trecuţi chiar şi de a doua tinereţe şi ne prezentăm ca două persoane care au acumulat unele din deficitele de sănătate aferente. Din punctul meu de vedere, cel puţin deocamdată, dumneavoastră sunteţi o persoană de neînlocuit în ceea ce priveşte fundamentarea economică a oricăreia din cele două alternative : confiscare versus impozitare. Şi ar fi o pierdere ireparabilă pentru cauză dacă aţi deveni, într-un fel sau altul, indisponibil din motive de sănătate.

    Al dumneavoastră dintotdeauna, Şerban Popa

    Nu mi-a fost uşor să nu vă menajez. Consider însă că cei care vă cunosc de puţin timp, dar au ales să fie interesaţi de ideile pe care le promovaţi şi au ales ca, eventual să vă şi urmeze, au tot dreptul să ştie care idei sunt ale dumneavoastră şi care nu. Şi, mai ales, au tot dreptul să ştie nu numai CE urmează, ci şi pe CINE.
    ***
    Text publicat la documente in grupul AER(link direct): http://www.facebook.com/groups/36747...5379982814494/
    ***

    Teme de studiu :
    1 ) "Prin cenuşa industriei". Petre Roman explică eşecul privatizărilor: „Ne-am sabotat singuri“
    : http://www.adevarul.ro/actualitate/P...802720006.html

Similar Threads

  1. Capitalul distributiv si impozitul progresiv - instrumente de dezoligarhizare
    By Constantin Cojocaru in forum Inginerii politico-economice: Oligarhia, Tranzitia, Privatizarea !!!
    Replies: 0
    Last Post: 01-12-12, 09:07 AM
  2. Tezaurul românesc dus la Moscova în 1916 si „furat de rusi" a fost furat de români
    By Dundee in forum Criza financiar-economică. Finanţe-Economie-Buget-Resurse
    Replies: 10
    Last Post: 17-05-11, 07:45 AM
  3. Statul român: executorul prin care corporaţiile şi bancile occidentale spoliază tara
    By Hancoockk in forum Opinii, Comentarii, Stiri, Sondaje de opinie!
    Replies: 1
    Last Post: 02-02-11, 10:13 AM
  4. Capitalul german din Romania si rolul sovromurilor in „cooperarea” germano-rusa
    By Hancoockk in forum Criza financiar-economică. Finanţe-Economie-Buget-Resurse
    Replies: 0
    Last Post: 18-09-10, 10:45 PM
  5. Capitalul Autohton ? Azi il vedem, SI NU E !
    By Constantin Cojocaru in forum File din istoria unei lupte neterminate - Desconspirarea ''REFORMEI''
    Replies: 0
    Last Post: 15-05-10, 11:48 PM

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •