...Japonia e o tara super-tehnologizata, deci o tara competitiva. Lumea e polarizata din punct de vedere politic (popoare bogate si popoare sarace), asa cum o societate e polarizata social (oameni bogati si oameni saraci). Asa cum intr-o societate avem cautatori prin gunoaie pentru supravietuire si opulenta revoltatoare a celor ajunsi, tot asa si popoarele. Unele cumpara resurse si le multiplica valoarea, facand din ele tot felul de produse sofisticate si scumpe, iar altele scotocesc in maruntaiele pamantului in cautarea rezervelor si pe care le vand tarilor bogate pe lucru de nimic. Acest principiu se numeste exploatarea popoarelor de alte popoare prin procedeul schimbului neechivalent.

Intr-o piata libera si unica, asa-zisa politica “laissez passer” (liber-schimbismul), popoarele puternice intotdeuna vor acapara piata (mai mare sau mai mica) din tarile slab devoltate. Acaparand piata prin produsele lor, tarile dezvoltate muta somajul din tara lor in tarile furnizoare de resurse de tot felul. Piata e o componenta economica relativ constanta, iar constanta ei e data de limitarea nevoilor umane si de veniturile personale.

Ce inseamna piata limitata de nevoi ? Nu poti schimba automobilul in acelasi ritm cum ai schimba incaltamintea sau sosetele; un exemplu care sa lamureasca ce vreau sa spun cand afirm ca piata e limitata de nevoi. Acelasi lucru este si cu limitarea pietei de nivelul veniturilor personale. Daca consideram piata o constanta, si daca lasam marfurile sa circule in voie, fara taxe protectioniste, atunci bruma de piata, asa mica sau mare cum e, din tara ta, este acaparata, in conditiile liber-schimbismului, de o firma nipona, ca sa dau acelasi exemplu. De ce, din cauza progresului tehnic, somajul nu apare si in Japonia ? Pentru ca ea isi largeste continuu piata, extinzandu-se in alte tari unde gradul de inzestrare tehnica al firmelor este mai primitiv. Daca n-ar fi existat posibilitatea acapararii altor piete, gratie tehnologiei, atunci somajul, cauzat de aceasta, s-ar fi manifestat in toata splendoarea lui in tara soarelui rasare. Deocamdata, principiile globalismului, care inseamna de fapt globalizarea pietei de desfacere, sunt net favorabil tarilor dezvoltate prin aceea ca ele cumpara materie prima ieftina si, totodata, vand produse prelucrate scump in tarile de unde isi procura materia prima si resursele energetice. Asta am vrut eu sa spun in acest comentariu.

Sa va dau un exemplu mai plastic, fiindca, de multe ori exemplele, parabolele sau metaforele te ajuta mai mult decat vorbaria in abstracto. Daca ar exista o competitie sportiva, unde participa, de-a valma, barbati si femei, tineri si varstnici, adulti si copii, si daca numai cel ce-si adjudeca locul intai va lua singurul premiu pus in joc, atunci sa fiti sigura ca numai cei bine antrenati au sansa sa castige. Batranii, copii sau femeile doar fac act de prezenta in aceasta competitie. Ei nu vor castiga niciodata nimic. Asa e si cu competitia economica. Fiindca adusei vorba si fiindca facui o analogie intre competitia sportiva si cea economica, vreau sa precizez ca din acest motiv exista competitii pentru barbati separate de femei, de copii, batrani s.a.m.d. Daca tarile slab dezvoltate vor pune oprelisti vamale produselor nipone, atunci somajul va fi prezent in Japonia. Fara deschiderea granitelor pentru libera circulatie a marfurilor, tarile devoltate ar fi amenintate de spectrul somajului, punand sub semnul intrebarii mult trambitatul principiu al democratiei.

Lumea e impartita in tari furnizoare de obiecte finite, de bunuri de consum, si tari furnizoare de resurse. Dezavantajul tarilor furnizoare de resurse este ca aceste resurse, extragerea lor din fundul pamantului, implica putina forta de munca si, deci, prin asta statul (sau societatea) respectiv nu e capabil sa ofere o sansa fiecaruia de a exista gratie bratelor lui de munca sau propriei lui inteligente. Cu speranta ca m-am facut mai bine inteles de data asta, sa vedem si care-i vina societatii in toata aceasta tarasenie a somajului !

Statul, in vremea anilor ’90, avea doua solutii la indemana: fie mentinea taxele vamale, cu scopul de a proteja produsele fabricate in tara, si asta se facea in detrimentul consumatorului (adica nu mai era suveran consumatorul, ci producatorul), fie mentinea pretul materiilor prime si al energiei la un nivel scazut, ceea ce-ar fi putut face ca industria romaneasca sa aiba o competitivitate prin costul produsului. Ecuatia competitiei are doi parametrii: pretul si calitatea. Asta e un adevar evident prin el insusi si nu mai trebuie si demonstrat. Cum parametrul calitatii este specific tarilor dezvoltate, mai ramane cel al pretului in discutie. Cumparatorul, cand vine la piata, urmareste sa ia cel mai bun lucru si cu cel mai mic pręt. Iata un exemplu. Daca Japnia ar fabrica un produs de calitate superioara si l-ar vinde cu 10 dolari, atunci Romania ar putea fabrica acel produs de o calitate inferioara, dar la un pręt mult mai mic; sa zicem ca s-ar vinde cu 5 dolari cel fabricat la noi. In aceasta situatie, pentru acelasi produs, Romania ar avea o sansa sa-si vanda produsul; si asta gratie pretului. Pretul de 5 lei pentru produsul respectiv, destul de atragator, are in spate costul redus la materii prime si cele energetice; sau, suplimentar, o fiscalitate redusa sau un cost mic cu forta de munca. In orice caz, datorita diferentei de pret, ai sansa sa vinzi si sa dai de lucru romanilor. Deci, acum, taxele vamale s-au desfiintat, pretul resurselor de materii prime si energetice s-au uniformizat, conform vointei UE, iar noi am pierdut toate sansele, toate atuurile de a mai fi competitivi in vreun fel.

Clasa politica romaneasca, din ignoranta sau tradare, din prostie sau fanatism dogmatic, anulandu-ne parghiile competitive ale taxelor vamale si/sau ale costului redus cu materiile prime si energetice (lasand doar forta de munca sa suporte socurile competitiei), s-a comportat ca un parinte iresponsabil care si-a aruncat copilul (industria) in bazinul adanc al economiei de piata libera; si asta fara sa-l intrebe pe copil (industria) data stie sa inoate. Copilul (industria) n-a stiut sa inoate si, cum era de asteptat, s-a inecat. Inecandu-se copilul, acum fluieram a paguba si luam calea bejeniei occidentale in cautarea de lucru.

Proiectul dlui Cojocaru, care in principiu propune o recapitalizare, o redistributie a capitalului mai bine zis, este singura solutie ca sa devii competitiv jucand dupa regula tarilor dezvoltate, jucand dupa muzica lor, muzica liberului schimb: adica dezvoltarea prin tehnologizare, nu prin protectia vamala si nici sub acoperisul costului de productie mic. Din pacate, acest proiect este obstructionat sistematic de cei care trebuie sa plateasca pentru implementarea acestui proiect: oligarhia. De aceea este atat de puternic igorat de media, fiindca mediile de informare au devenit proprietatea sau monopolul oligarhiei. Din acelasi motiv s-a creat si diversiunea PP-DD, ca sa starneasca confuzii in randul populatiei si sa nu mai poata electoratul a separa adevarul de minciuna.

Populatia fie se trezeste din adormire, fie isi compromite sansele, de la o zi la alta, de a-si gasi un job in tara. Populatia Romaniei a fost si este tradata de cei ce-o conduc. Poporul roman a fost vandut fara scrupule de cei ce ne-au guvernat vreme de 22 de ani. Populatia Romaniei este manipulata sistematic in scop strain intereselor neamului romanesc. Nimeni nu doreste sa salveze ceea ce se mai poate salva, iar populatia, suveranul si sursa puterii, nu poate patrunde tainele paradigmelor sub patronajul carora e guvernata lumea de azi. Populatia crede ca stie, fara sa stie ca nu stie. Am ajuns la mana Domnului. Daca ne ajuta, bine, daca nu, nu; si cu asta basta.
***

E nevoie de o alta reglementare in repartitia capitalului, una politica si organizata, nu una aleatoare, la voia intamplarii si la bunul plac al oligarhiei. Dar cum o facem si cine s-o faca ? O face clasa politica din propria initiativa, constienta ca acest lucru e in avantajul tarii, deci din patriotism, sau, dimpotriva, asteptam sa-i vina romanului mintea cea de pe urma, atunci cand alege prin vot ? Ajungeam pana la urma la sursa puterii, electoratul, populatia.

Ne putem baza pe intelegerea si intelepciunea votantilor ? Vor intelege ei ca e nevoie de un alt principiu in repartitia capitalului ? Vor intelege ei, votantii, populatia, cum trebuie sa functioneze o economie (mai ales filosofia repartitiei capitalui) pentru ca el, romanul, beneficiarul acestei repartitii, sa aiba de munca in tara lui ? Intrebarea e urmatoarea: care e capatul firului de ata de unde sa “prindem” problema ? Dvs vorbiti de o democratie participativa, dar noi traim intr-o democratie reprezentativa. Si daca democratia asta, de acum, reprezentativa, nu ne duce acolo unde vrem noi sa ajungem, la una participativa, ce facem atunci ? Ne resemnam ca suratele in fata drobului de sare ? Eu cred ca acolo, in tarile nordice, nu democratia participativa face diferenta, ci patriotismul de care da dovada clasa politica. Oamenii aceia, care conduc destinele lor, isi iubesc neamul lor, poporul lor, nu-l tradeaza si nu-l vand la taraba pietei ultra-globalizata, asa cum fac ai nostri. Fara primenirea (chiar inlocuirea acesteia integral) acestei clase politice, nimic nu e posibil. Lucru acesta nu-l poate face decat votul unor oamenii; oameni care acum sunt total debusolati. Problema neamului romanesc e ca are prea multe cozi de topor, mult mai multe cozi de topor decat topoarele Occidentului la un loc.

Chitu Constantin

***