Results 1 to 2 of 2

Thread: Crima numita privatizarea Oltchim. Scopul tuturor partidelor: sa jefuiasca, mereu...

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Constantin Cojocaru's Avatar
    Join Date
    May 2010
    Location
    România
    Posts
    287
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    656

    Question Crima numita privatizarea Oltchim. Scopul tuturor partidelor: sa jefuiasca, mereu...

    Scopul tuturor partidelor care s-au rotit la conducerea statului român, după lovitura de stat din decembrie 1989, a fost unul singur: jefuirea avuţiei acumulate de poporul român în timpul regimului comunist, îmbogăţirea lor prin acapararea unei părţi cât mai mare din această avuţie, vânzarea, pe nimic, a restului avuţiei către străini, pentru a obţine sprijinul acestora să ajungă şi să se menţină la conducerea statului, ca să jefuiască, mereu, poporul român, în cârdăşie cu străinii.

    În timp ce ne serveau circul cu suspendarea şi referendumul pentru demiterea preşedintelui, guvernanţii USL pregăteau, cu profesionalism şi sânge rece, executarea programului conceput de Băsescu şi PDL pentru vânzarea a ceea ce a mai rămas din capitalul de care a fost deposedat poporul român prin Legea 15/1990. Dacă vor fi lăsaţi, vor vinde tot ce a mai rămas din ţară.

    De câteva zile, asistăm la ultima fază a crimei numită “privatizarea OLTCHIM”, una din zecile de mii de fabrici şi uzine construite de români în timpul regimului comunist, la timpul punerii în funcţiune, aceasta fiind dotată cu utilaje şi echipamente la cel mai înalt nivel al tehnicii mondiale. În primul rând, nu este vorba de nici o „privatizare”. Nu este vorba de trecerea unui bun din propriatate PUBLICĂ în proprietate PRIVATĂ, adică de privatizare. În acest moment, capitalul OLTCHIM este PRIVAT 100%. 54% din capital se află în proprietatea PRIVATĂ a statului român, restul, de 46%, se află în proprietatea PRIVATĂ a altor persoane fizice şi juridice, în cea mai mare parte, străini. Dacă cele 54 procente s-ar afla în proprietatea publică a statului român, ele nu ar putea fi vândute.

    Guvernanţii folosesc cuvântul de „privatizare” pentru a ascunde faptul că ei VÂND o uzină pe care ei au furat-o de la cetăţenii României prin Legea 15/1990 (Legea Brucan). Pentru a ascunde faptul că ei vând ţara. Aşa cum au procedat cu toată industria românească, guvernanţii au adus OLTCHIM-ul în stare de faliment, astfel încât să poată fi vândut pe nimic, apoi, închis, demolat, vândut ca fier vechi, la preţ de sute de ori mai mare decât cel încasat de stat, la „privatizare”. La această crimă, au participat toate guvernele postdecembriste.

    Guvernul Văcăroiu a inclus ARPECHIM-ul piteştean în capitalul PETROM, deşi combinatul piteştean era legat ombilical, fizic, de OLTCHIM, prin conductele care îi livrează materia primă. Normal, PETROM-ul s-a vândut cu ARPECHIM cu tot, astfel că viaţa OTLCHIM-ului, ca şi a miilor de salariaţi ai săi, ca şi ai altor câteva zeci de unităţi din amontele şi avalul OLTCHIM-ului a ajuns la cheremul OMV, firma austriacă devenită stăpână pe perla industriei româneşti, pe care a cumpărat-o, de la guvernul Năstase, cu un preţ de zeci de ori mai mic decât valoarea reală a PETROM-ului. A venit, apoi, rândul guvernului Tăriceanu să reducă valoarea capitalului social, astfel încât firma străină PPC să obţină 20% din capitalul OLTCHIM, deşi nu a plătit decât o sumă care îi dădea dreptul la nu mai mult de 2% din capital.

    Aşa cum era de aşteptat, OMV a închis ARPECHIM-ul, a tăiat, astfel sursa de aprovizionare cu materie primă a OLTCHIM-ului, obligând-o, pe acesta, să se aproviziopneze din alte surse, dar la costuri mult mai mari. A venit, ca peste tot, rândul administratorilor, care au înţeles că, în final, trebuie să se aleagă şi ei cu ceva, astfel că au „externalizat” o bună parte din activele societăţii, la „oameni de încredere”, ceea ce a însemnat şi externalizarea profiturilor, adică reducerea veniturilor OLTCHIM-ului. Aşa a ajuns OLTCHIM să înregistreze datorii de sute de milioane de euro, să nu mai poată plăti salariile şi facturile furnizorilor.

    Tot ca de obicei, adică aşa cum au procedat cu zecile de mii de întreprideri pe care le-au vândut pe nimic, în cea mai mare parte străinilor, guvernanţii mint poporul, nu numai cu televizorul, dar şi cu televizorul, că nu există altă soluţie decât „privatizarea”, adică vânzarea celor 54 procente deţinute de stat în capitalul societăţii, că numai astfel va veni un „investitor strategic”, evident străin, care se va obliga, prin „contractul de privatizare”, să păstreze locurile de muncă, să plătească salariile şi datoriile, să asigure capitalul de lucru pentru societate. O minciună criminală, dovedită de miile de „contracte de privatizare” anterioare, călcate în picioare de „investitorii strategici”, care au inchis fabricile şi uzinele, le-au demolat, le-au vândutca fier vechi, au luat banii şi au plecat, au distrus, astfel, peste 4 milioane de locuri de muncă.

    OLTCHIM este o unitate economică VIABILĂ. Ea fabrică produse care SE CER pe piaţa românească, pe cea europeană şi extraeuropeană. Cu administratori competenţi şi responsabili, ea fabrică produsele sale la costuri cu mult mai mici decât preţurile cu care le vinde pe piaţă, putând să asigure salarii decente la mii de români. O demonstrează cele patru decenii de existenţă. Ea a fost adusă în stare de faliment nu de factori interni, nu de piaţă, ci de deciziile iresponsabile ale proprietarului nelegitim care este statul ramân, guvernanţii ţării.

    Pentru OLTCHIM există o SOLUŢIE. Aceasta constă în adoptarea şi aplicarea imediată a Legii Cojocaru. Cu cei 20.000 de euro de fiecare, cei 10.000 de salariaţi de la OLTCHIM, de la furnizorii şi clienţii acestuia, plus rudele acestora, s-ar strânge, repede, peste 200 milioane de euro, capital de lucru, printr-o primă majorare de capital, urmată de alte subscripţii, de la cetăţeni din toată ţara, prin care să fie cumpărate şi acţiunile deţinute de statul român, ca şi cele provenite din conversia creanţelor AVAS şi ale celorlalţi creditori cu capital de stat. Inclusiv, cumpărarea ARPECHIM-ului de la OMV.

    Victor Ponta are de ales. Ori anulează licitaţia din 18.09.2012 pentru vânzarea celor 54 procente deţinute de statul român la OLTCHIM şi, concomitent, introduce Legea Cojocaru în Parlament, pentru a fi adoptată în regim de urgenţă, ori devine complice la crima numită “privatizarea” OLTCHIM. Nu va putea să spună NU AM ŞTIUT.

    Dr. Constantin Cojocaru
    14.09.2012

    COMENTARII/INTERPELARI :

    Gilbert Dragos Dumitru [/…/] O s-a vanda. Noi vorbim aici, dar aceste discutii nu se aud in urechile celor care iau aceste decizii. Nu suntem reprezentati de nimeni.

    Ioan Ionuț
    [/…/] Bineinteles ca "licitatia" va avea loc. Toate apelemai mici trebuie sa se verse in apa mai mare, APA SAMBETEI.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă
    [/…/] Părerea mea este că şi în eventualitatea că ar cumpăra ARPECHIM, OLTCHIM tot ar intra în faliment ! ... şi asta deoarece „peştele mare înghite pe cel mic, indiferent de voinţa acestuia !”... aceasta este o MANIFESTARE SISTEMICĂ. După 20 de ani, eu personal am priceput că indiferent de clasa politică ce ar fi guvernat România, tot aici am fi ajuns, din LIPSĂ DE CAPITAL şi din lipsă de PUTERE GEOSTRATEGICĂ. Dacă cineva îmi explică CINE ar fi făcut „mai bine”, îi dau un premiu ! Eu zic să ne concentrăm pe IEŞIREA DIN SISTEM şi să trecem TREPTAT la o NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ pe fondul CRIZEI DE SISTEM ce se adânceşte, până la COLAPS ! Numai aşa avem şanse de a profita de RESURSELE IMENSE pe care România le are !!!

    Nimeni nu va permite României să devină o PUTERE ECONOMICĂ deoarece NIMENI nu are acest INTERES „în afară”, iar noi românii nu reuşim să pricepem care sunt CAUZELE, limitându-ne să combatem EFECTELE !!! Toate încercările de DREGERE DE BUSUIC SISTEMIC (ca şi ale acestui grup), sunt destinate FALIMENTULUI ! GUVERNAREA este un proces complex, care implică COMPETENŢE şi nicidecum HEIRUPISMUL de care este plin fb. O NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ trebuie „pusă pe masă” şi „prelucrată” prin DEZBATERI FACE TO FACE ! Trebuie organizat un EVENIMENT pe parcursul mai multor zile (şi aici PP-LC poate lua „iniţiative de convergenţă”), eventual în perioada SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ, sacrificându-le pentru a realiza ceva concret ! Eu personal sunt deschis unei asemenea iniţiative, la care să fie invitaţi toţi cei interesaţi... inclusiv partidele actuale şi „securiştii” !

    Tema dezbaterilor trebuie să fie : PROIECTAREA UNEI NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE - la care să fie invitaţi TOŢI : reprezentanţii societăţii civile, ai „lumii virtuale”, ai partidelor (cărora li se poate cere să-şi trimită „reprezentanţi mai destupaţi”), ai ONG-urilor, etc.

    Ioan Ionuț [/…/] As fi castigat premiul fiindca aveam solutii pentru dezvoltare economica pe la inceputul anilor 90. De acum e mult mai dificil. Dar inca se mai poate face ceva.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă[/…/] În analiza „post-mortem” trebuie să admitem că după 1989 :

    1. România nu deţinea CAPITAL.
    2. Industria nu era COMPETITIVĂ, având nevoie de RETEHNOLOGIZARE.
    3. România nu avea COMPETENŢE în CUNOAŞTEREA SISTEMULUI în care se intra „forţat”.
    4. Nu existau INFRASTRUCTURI.
    5. România nu a beneficiat NICIODATĂ de un LOBBY ROMÂNESC.

    Numai pe baza acestor simple constatări şi pot afirma cu tărie că „nimeni nu ar fi câştigat pariul” !!!
    „A posteriori” şi eu pot ipotiza că „soluţia chinezească” ar fi putut funcţiona, dar „după război...”
    ***
    Marina Stefan[/…/] unde sunt infrastructurile? unde este industria retehnologizata? unde sunt pietele de desfacere pe care le aveam si le-am pierdut?

    Ioan Ionuț [/…/] Cand a venit programul de demolare a economiei, in toate marile intreprinderi se gaseau deja utilaje performante inca ambalate care au fost duse direct la remat. Problema era regandirea filosofiei economice, strategii prin care asidure produsele de baza pentru consum intern la standarde superioare si dezvoltarea de ramuri care si-au dovedit o competiticitate traditionala, prin care sa se castige capital. Mai trebuia instituita o diferentiere de retributie care sa stimuelze competitivitatea si concurenta profesionala si definitea altor politici fata de activitatea de inventica.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/]... modelul de dezvoltare a României Comuniste nu a creat condiţii favorabile pentru implementarea rapidă a noii ordini economice capitaliste !... nu aveam nici INFRASTRUCTURI şi nici INDUSTRIE la nivelul cerinţelor PIEŢEI ... v-o spune unul care „a rămas cu gura căscată” când a ajuns „dincolo” !!!... că se putea face „mai bine”, sunt de acord, dar sunt sceptic asupra COMPLEXULUI DE ÎMREJURĂRI, care ar fi determinat un astfel de curs !!!

    …când eu am ajuns în Italia, aveam ca muncitor, un salariu de 20 de ori mai mare decât fratele meu care era director de Trust !!! Eu am lucrat destui ani în România în domenii care se considerau „la vârf”, dar „dincolo” am priceput ... CÂT DE DEPARTE ERAM DE TIPPERARY !!!... vă daţi seama de „prăpastie” ???... când intram la Nădlac, îmi veneau lacrimile văzând „sărăcia lucie”, ca să nu mai spun de câte maşini am rupt pe drumurile de atunci !!! Plecând de la acea situaţie şi intrând noi pe mâna unor INCOMPETENŢI şi PROFITORI, am ajuns unde am ajuns !... adică din lac în puţ ! ... dar pentru a ieşi TREBUIE ALTCEVA decât se încearcă aiurea ! ... o spun personalităţi ca Rusel, Chomschy, Strada, Grillo, Rath, Fresco, Jones, etc. ... dacă nu le dăm credit lor, atunci cui ?
    Constantin Cojocaru [/…/] Domnule Teava, imi pare rau, dar trebuie sa va spun ca, atunci cand vorbiti despre economie, in general, si despre economia Romaniei, in special, sunteti departe de adevar.

    1.) In 1989, Romania detinea un capital productiv considerabil, in valoare de peste 300 de miliarde de euro, exprimat in preturile actuale. Capital care exista si in prezent, el aflandu-se, acum, in proprietatea strainilor, in cea mai mare parte, si a paturii oligarhice autohtone, formata de grupul de tradatori care s-au instalat la conducerea Romaniai prin lovitura de sta din decembrie 1989.

    Cand spunem capital productiv, spunem avutie productiva, mijloace de productie, cu care producem bunurile si serviciile pe care la vindem la piata, incasam venituri, cu care platim salarii si profituri. Intra in capitalul productiv masini si utilaje, fabrici, uzine, spatii comerciale si de birouri, hoteluri, banci etc. Peste 95% din cele 300 de miliarde au fost acumulate in timpul regimului comunist, numai diferenta fiind acumulata inainte de 1948, in mare parte distrusa de razboi.

    In ultimii 23 de ani, in Romania, nu s-a mai acumulat, practic, capital nou. Deabea a fost inlocuit capitalul uzat, astfel incat, acum, in anul 2012, in Romania avem, in folosinta tot un capital de 3000 miliarde de euro, care insa, nu mai produce pentru romani, ci pentru straini si pentru cozile de topor autohtone. Daca, in 1990, s-ar fi aprobat si pus in aplicare Legea Cojocaru, versiunea 1990, pe care o gasiti pe www.variantacojocaru.ro, la sectiunea 'Legea Cojocaru", rubrica "Versiuni', astazi, in 2012, capitalul Romaniei nu ar mai fi fost de 300 de miliarde de euro, ci de 1.200 de miliarde de euro, iar PIB-ul Romaniei ar fi fost de 4 ori mai mare, adica de cel putin 500 miliarde de euro pe an, ceea ce inseamna ca si salariul mediu al romanilor ar fi fost de peste 1.000 de euro. Vedeti ca, in 1992, cehia a pus in practica ideile din Legea Cojocaru, Versiunea 1990, rezultatul fiind acela ca astazi, salariile cehilor sunt de 3 ori mai mari decat ale romanilor.

    2.) Nu, domnule Teava. Nu este adevarat. In 1989, industria Romaniei era una COMPETITIVA pe plan international. Sta marturie, in acest sens, si un studiu publicat de OECD in 1989, care arata ca, in acel an, NIVELUL TEHNIC al industriai romanesti esra SUPERIOR nivelului MEDIU al tehicii mondiale. Repet studiul nu apartine unui nationalist comunist roman, ci Organizatiei Europene pentru Dezvoltare si Cooperare, organism de studii si cercetari, total independent de Romania, dinnainte si de dupa 1989. Vedeti datalii in cartea mea, IESIREA DIN PRAPASTIE, publicata pe www.variantacojocaru.ro.

    Industria romaneasca era COMPETITIVA, deoarece a fost dotata cu utilaje de ultima generatie, cu bani poporului roman, acumulati cu multa munca si cu multe privatiuni, si pentru ca era dotata cu profesionisti adevarati, de la muncitori, la maistri, la ingineri, la directori, profesionisti educati de scoala romaneasca, la randul ei formata tot din profesionisti de inalta clasa. Poporul roman a construit aceasta industri COMPETITIVA in ciuda crimelor la care a fost supus de politrucii comunisti, proveniti din cominternistii instalati la conducerea statului roman de tancurile sovietice.

    In 1990, industria Romaniei nu avea nevoie de RETEHNOLOGIZARE, pentru ca ea era TEHONOLOGIZATA. Ei, urmasii cominternistilor, prin tartorul lor, Petre Roman, au lansat ideea ca industria Romaniei este un "morman de fiare vechi", care trebuie vandut strainilor, care vor veni cu" infuzii de capita", sa o "modernizeze', sa o "retehnologizeze" etc. Ulterior, prin inflatia generata si intretinuta tot de ei, prin Banca Nationala a Romaniei, au pus industria romaneasca pe butuci, au transformat-o, la propriu, intr-un mormam de fiare vechi, au demolat o parte din ea, pe care au vandut-o ca fier vechi, iar restul au trecut-o in proprietatea strainilor. Vedeti, in volumul Crima numita Privatizare, lupta pe care am dus-o cu acesti nemernici in presa ultimelor doua decenii.

    3.) Nu este adevarat. Romania avea COMPETENTE IN CUNOASTEREA SISTEMULUI in care se intra"fortat". Va invit, inca o data, sa cititi lucrarile mele: PRIVATIZAREA: DE CE?, CUM?, PENTRU CINE?, (AICI : http://www.universulromanesc.com/gin...um-Pentru-cine ) , IESIREA DIN PRAPASTIE, publicata in 1989,() CRIMA NUMITA PRIVATIZARE, publicata in 2008.(: http://www.universulromanesc.com/gin...pr%C4%83pastie )

    Romania a avut competentele de care avea nevoie pentru a-si construi un SISTEM economic si social, care sa asigure cetatenilor sai prosperitate si demnitate. Din cauza lipsei de UNITATE, au invins, temporar, tradatorii de tara, care au construit un SISTEM economic si social care a adus poporul roman in saracie si umilinta.

    4.) In 1989, Romania avea INFRASTRUCTURILE pe care a reusit sa si le construiasca pana la acea data. Isi construise o industrie, care i-ar fi permis sa-si sporeasca aceste infrastructuri, astfel incat, astazi, am fi avut infrastructuri le nivelul celor mai civilizte tari europene. Va invit sa studiati tabele si graficele publicate pe www.variantacojocaru.ro. In ultimii 23 de ani romanilor li s-au furat profituri in valoare de peste 1.500 miliarde de euro. Cu numai 80 de miliarde de euro, am fi reusit sa construim 8.000 Km de autostrazi, adica un sistem de autostrazi, de aceiasi densitate si calitate ca cel al Germaniei. Incercati sa calculati ce alte "infrastructur"' am fi reusit sa construim cu restul din cele 1.500 miliarde de euro, bani pe care i-am "facut", dar au fost sifonati in conturi din afara tarii.

    5.) Ma scuzati, dar va rog sa-mi precizati si mie ce este acela LOBBY ROMANESC si ce putem face cu el.

    6.) Deasemenea, poate imi explicati si cum a ajutat PUTEREA GEOSTRATEGICA Cehia sa-si construaiasca un SISTEM ECONOMIC care ii asigura salarii de 3 ori mai mari decat cele ale romanilor.

    7.) In cele din urma, poate puneti, "pe masa", si NOUA dumneavoastra PRADIGMA SOCIO-ECONOMICA. Eu am pus, "pe masa", o propunere de noua paradigma socio-economica. Ea se numeste LEGEA COJOCARU. Este un proiect CONCRET, cu articole, cu paragrafe, cu fraze, cu propozitii, cu cifre. Cu expunere de motive, cu fundamentare economica, sociala, politica, matematica.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] D-le Constantin Cojocaru .. în primul rând vă asigur de stima mea şi de convingerea că aveţi COMPETENŢĂ în chestiuni de ECONOMIE. Ceea ce încerc eu să realizez cu dumneavoastră este o DEZBATERE DIALECTICĂ , ci nu o CONFRUNTARE. Iar COMPETENŢA unuia ca dumneavoastră, care cunoaşte bine SISTEMUL, poate fi utilizată în viziunea mea, pentru ... DEMOLAREA acestuia !!! Este clar că nici eu nu am citit tot ce aţi scris dumneavoastră, după cum nici dumneavoastră nu aţi citit tot ce am scris eu, pentru că altfel nu mi-aţi solicita „punerea pe masă” a NOII PARADIGME SOCIO-ECONOMICE (notaţi că mai întâi e scis SOCIO !). Ca să „lămurim” bine diferenţele între concepţiile noastre, nu sunt suficiente paginile fb, dar o să încerc să fiu „scurt” :

    1. Principala diferenţă constă în RAPORTUL DINTRE SOCIAL ŞI ECONOMIC. Astfel, dumneavoastră poziţionaţi „deasupra” ECONOMICUL, pe când eu SOCIALUL.

    2. Situaţia Cehiei este diferită de a României, aceasta fiind integrată în UE dinainte de CRIZĂ şi fiind „în contact direct cu lumea occidentală” şi cu toate astea, situaţia „la zi” nu este roză nici la ei, deoarece „criza loveşte indiscriminat”, fiind o CRIZĂ SISTEMICĂ.

    3. Sunt de acord că POTENŢIALUL ECONOMIC al României era substanţial după 1989, dar era „articulat” în contrast cu „cerinţele pieţei”, deoarece a fi cel mai mare producător de oţeluri, îngrăşăminte, etc., era CONTRAR INTERESELOR MULTINAŢIONALELOR, care prin intermedierea celor nominalizaţi, şi-au făcut jocul ce continuă şi azi.

    4. LOBBY ROMÂNESC nu există, pe când cel MAGHIAR sau EVREIESC,, ca să dau numai exemple de „popoare mici”, există şi-şi fac mendrele !!!... dar asta face parte din ADN-ul nostru traco-geto-dacic... se ştie că Herodot spunea : dacă tracii s-au uni, nimeni nu le-ar face faţă !”

    5. Infrastructura românească era impostată pentru o ECONOMIE CENTRALIZATĂ DE STAT, ceea ce era „anacronic” pentru „noua orânduire”.

    6. RETEHNOLOGIZAREA INDUSTRIEI COMUNISTE ROMÂNEŞTI este improprie, deoarece prin „politici exprese”, României îi erau acordate TEHNOLOGII DEPĂŞITE DPDV TEHNOLOGIC, după cum exporturile rmâneşti se bazau pe DUMPING, în defavoarea bunăstării populaţiei.

    Şi multe ar mai fi de zis, dar din tot ce am scris, se poate concluziona că eu doresc DEMOLAREA SISTEMULUI care a privilegiat un astfel de curs, pe când dumneavoastră mai speraţi încă în dregerea busuiocului SISTEMULUI. Nu vă fac o vină din asta, dar sunt sigur că Viitorul nu mai aparţine acestuia ! Cu respect !

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] Mulţi se sperie când propun DEMOLAREA SISTEMULUI !? ... bineînţeles că mă gândesc la o „demolare controlată”, ci nu violentă... de aceea sunt pe aici, deoarece dacă nu o facem „controlat”/„conştient”/ „transparent”/ „etapizat”/ „conjunctural”, atunci va veni ... cealaltă !

    Într-o viziune socio-economică de ansamblu, ceea ce mă preocupă pe mine nu este ECONOMICUL, ci : EPUZABILITATEA/RISIPA RESURSELOR, AFECTAREA IREVERSIBILĂ A AMBIENTULUI, DEGRADAREA MORALĂ, CULTIVAREA NONVALORILOR, etc. ECONOMIA o consider în SUBSIDIAR, potrivit conceptului de ECONOMIE DE SUBZISTENŢĂ.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] D-le Constantin Cojocaru... eu am făcut o propunere la care încă nu v-aţi exprimat opinia :

    - FONDUL pe care aveţi în vedere să-l distribuiţi CETĂŢENILOR, să fie distribuit COMUNITĂŢILOR, acestea putând răspunde mai bine necesităţilor de PROIECTARE, LOGISTICĂ, PERSONAL COMPETENT etc. În acest fel, „coordonarea” la nivel naţional a fondului şi destinaţiile investiţiilor, pot fi categoric OPTIMIZATE şi corelate INTERESULUI NAŢIONAL.
    Constantin Cojocaru [/…/] 1.) Nu, domnule Teava. Eu nu pozitionez economicul deasupra socialului, ci invers. Eu pozitionez economicul dedesubtul socialului, la temelia societatii. Nu veti construi, nicaieri si niciodata, o societate de oameni liberi, prosperi, demni, solidari, cinstiti, creativi in care capitalul, avutia productiva, se va afla sub controlul unei minoritati, care se va numi oligarhie, sau nomenclatura comunista. Oamenii nu pot fi liberi, prosperi, demni etc DECAT DACA sunt proprietari de avutie productiva. Nu veti avea un sistem de invatamant, nici unul de asistenta sociala, nici unul de asistanta madicala, nici justitie, nici politie, IN SLUJBA MAJORITATII celor care compun SOCIETATEA in cauza, DECAT DACA, la temelia acestui sISTEM SOCIAL se afla un SISTEM ECONOMIC care sa-i faca stapani pe cei multi.

    2.) Situatia Cehiei este diferita de a Romaniei nu pentru ca era "integrată în UE dinainte de CRIZĂ şi fiind „în contact direct cu lumea occidentală”. Era si este diferita pentru ca Cehia a aplicat Varianta Cojocaru in 1992, adica si-a improprietarit cetatenii cu capitalul acumulat in timpul regimului comunist si pentru ca este condusa de patrioti cehi, nu de tradatori de tara. Astea sunt diferentale reale. Criza este, intr-adevar SISTEMICA, dar loveste diferit, in functie de capacitatea de rezistenta a fiecarei componente. Aproape de noi, aveti polonia, care inregistreaza crestere economica an de an, Mai departe vedti China, brazilia, India, rgentina, si multe alte tari, care, in ciuda crizei SISTEMICE, inregistreaza ritmuri de crestere de 7, 8, 10% pe an.

    3.) In sfarsit, un punct in care suntea total de acord. da. Interesele Romaniei, interesele tuturor popoarelor au fost si vor fi, intotdeauna si pretutindeni, contrare intereselor multinationalelor, mai corect spus, transnationalelor, fac aceasta diferentiere pentru ca ele nu sunt MULTInationale, nu au ca proprietari mai multe natiuni, ci sunt ale unei natiuni care urmareste sa-si imouna dominatie peste mai multe natiuni.

    Ioan Ionuț [/…/] Subscriu. Doar ca intre economic si social se situeaza politicul care face cartile (legile). Cam de aici trebuie inceput.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] 1.) Legea Cojocaru nu ar fi prima tentativă de „redistribuire a avuţiei naţionale în scopul reducerii diferenţierilor sociale” . Astfel au fost REFORME AGRARE (că de industrie nu se putea vorbi dpdv cantitativ) în 1864, 1921 şi 1945. Cu excepţia ultimei, ale cărei efecte au fost anihilate de comunism, celelalte au sfârşit prin RECUPERAREA BUNURILOR REDISTRIBUITE de către VECHII DEŢINĂTORI, deoarece SISTEMUL o dicta : degeaba ai capital de producţie, dacă nu ai capital de investit, sau COMPETENŢĂ !? ... totul se ÎNTOARCE la cine le are !!! ... aşa s-a petrecut şi cu CUPONIADA, când ... „cine a putut, oase a ros, cine nu, nici carne moale !”

    2. Creşterile ce se mai înregistrează sunt aşa-zisul HISTEREZIS ECONOMIC... efectele se vor vedea mai târziu, dar mai ACCENTUATE, deoarece „ţările dezvoltate” unde se manifestă Criza acum, ar avea posibilităţi de „absorbţie” superioare. Dar nu se va mai ajunge acolo de data asta, din motive de ... COLAPS.

    3. ..de acord cu reformularea TRANSNAŢIONALE... este mai nimerită. Eu am folosit termenul în uz.
    4. Să înţeleg că meditaţi asupra propunerii mele referitoare la COMUNITĂŢI ?

    vezi : http://www.dacoromania-alba.ro/nr44/...ele_agrare.htm
    Constantin Cojocaru[/…/] Aici problema este cum se pot apara NATIUNILE de transnationale? Strigand la ele pe internet? Legea Cojocaru propune natiunilor sa se apere de transnationale chiar cu arma cu care transnationale vor sa stapaneasca natiunile. Cu capitalul, cu sistemul financiar, cu BANII. Conform Legii Cojocaru, din avutia creata pe teritoriul fiecarei natiuni, deci inclusiv aceea creata de transnationale, 20% va fi "confiscata", evident, legal, preluata la Fondul de Investitii al Poporului si va fi investita de NUMAI de cetatenii acelei natiuni, nu si de transnationale, in capital - ferme, fabrci, banci etc- care va intra si va ramane in proprietatea PRIVATA a acestor cetateni, nu a transnationalelor.
    4.) Iata, inca un punct de convergenta. Asa este. Daca ROMANII s-ar uni, nimeni nu le-ar face fata. Eu stiu, bine, cat este de greu. Traiesc aceasta drama de aproape o jumatate de secol.

    5.) Am spus mai sus. Cu cele 1.500 miliarde de euro, care ne-au fost furate, plus alte 3.000 de miliarde pe care le-am fi produs, daca, in 1990, aplicam Varianta Cojocaru, am fi construit o infrastructura perfect "ancorata" in realitatile tarii si cele ale lumii actuale. Ne-a lipsit UNIREA.

    6.) Imi pare rau, dar se pare ca trebuie sa mai cititi inca o data ceea ce am scris un pic mai devreme. Romanii nu au cumparat tehnologii DEPASITE. Nu mai dai rezare cucuvelelor antiromanesti. Cum sa fie depasita tehnologia de la SIDEX Galati, daca, iata, produce si acum, dupa 23 de ani, in conditii de rentabilitate? la fel si ALRO Slatina si COS Targoviste, si PETROM si toata industria romaneasca data pe tava strainilor, care n-au investit nimic, multumindu-se sa incaseze PROFITURI uriase.

    7.) Este treaba dumneavoastra, dar ar fi bine sa renuntati sa-mi tot spuneti ca eu propun "dregerea busuiocului" SISTEMULUI, in timp ce dumneavoastra propuneti DEMOLAREA sistemului.

    Amandoi vrem DEMOLAREA SISTEMULUI, dar exista, intr-adevar o mare diferenta intre noi. Dumneavoastra cereti DEMOLAREA si va opriti aici. Eu propun MECANISMUL prin care sistemul este DEMOLAT, dar si MECANISMUL prin care mecanismul este INLOCUIT, cu un SISTEM NOU, unul care sa faca ceva concret, sa PRODUCA mai multa bogatie, de care sa se bucure nu o minoritate, ci TOTI oameni, fiecare dupa CONTRIBUTIA lui la producerea acestei bogatii, materiale si spirituale.

    Ioan Ionuț [/…/] Evident, trebuiesc pregatite documentele (programele) noului sistem mai intai. Apoi demolarea celui vechi. Si asta cat mai repede fiindca deja capitalismul corporatist mondial de semne grave de obosala. Mai e putin pana la blocarea circuitului ecomomic di cauza trensferului masei monetare din economie in conturi private. Summit-ul EU din 28/29 iunie e primul semna de alarma.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] Iată principalele MĂSURI DE GUVERNARE avute în vedere MIŞCAREA DACIA la preluarea puterii politice (sau : ce înseamnă ANTISISTEM) :

    1. Legea „MUNCA MAI PUŢINĂ ŞI PENTRU TOŢI”/ scoaterea în afara legii a câştigului fără muncă.

    2. Legea „BANI ELECTRONICI/ DOCUMENT UNIC”/ internetizare rapidă pe „bandă largă”.

    3. Legea „CONTROLUL PROVENIENŢEI AVERILOR”/ANULAREA CONSECINŢELOR LEGILOR ÎMPROPRIETĂRIRII POST-DECEMBRISTE (referitor la marile proprietăţi).

    4. Legea „GRILA DE SALARIZARE”.

    5. Legea „SĂNĂTĂŢII ŞI EDUCAŢIEI EXCLUSIV STATALE”.

    6. Legea „LARGILOR AUTONOMII LOCALE”.

    7. Legea „REORGANIZĂRII FORŢELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ-MILITARĂ”/SCHIMBAREA TACTICII ŞI STRATEGIEI DE APĂRARE/PROTECŢIE CIVILĂ.

    8. Legea pentru REORGANIZAREA TERITORIALĂ ţinănd cont de punctul 6 ( DESFIINŢAREA JUDEŢELOR ŞI REALIZAREA A 8 REGIUNI ).

    9. Legea pentru CONFLUENŢA TUTUROR BĂNCILOR DIN ROMÂNIA ÎN „BANCA NAŢIONALĂ”.

    10. Legea pentru „SUBORDONAREA PROPRIETĂŢII PRIVATE INTERESULUI NAŢIONAL”.

    11. Legea pentru „REDEFINIREA CONCEPTULUI DE HABITAT”/ REDIMENSIONAREA URBANĂ.

    12. Legea privind NAŢIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR ÎNSTRĂINATE.

    13. Legea privind DEZVOLTAREA INTENSIVĂ A AGRICULTURII.

    14. Legea privind ASIGURAREA INDEPENDENŢEI ENERGETICE A TUTUROR LOCUINŢELOR ŞI INSTITUŢIILOR.

    15. Legea FAMILIEI (responsabilizarea părinţilor).

    16. Legea ORGANELOR MEDIATICE (Instituirea COMITETULUI DE ETICĂ).

    17. Legea privind CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ EXCLUSIV STATALĂ.

    18. Legea pentru REDUCEREA DRASTICĂ A DEPENDENŢEI DE COMBUSTIBILII FOSILI.

    19. Legea pentru TRANSPORTUL DE PERSOANE ŞI MĂRFURI PREPONDERENT PE CALE FERATĂ ŞI ASIMILABIL.

    20. Legea pentru RESCRIEREA CODURILOR JURIDICE (desemnarea unui colectiv de jurişti, care să se ocupe de chestiune).

    21. Legea pentru SUSŢINEREA STATALĂ A ACTIVITĂŢII CULTURAL-ARTISTICE.

    22. Legea pentru desfiinţarea SPORTULUI PE BANI ŞI A PARIURILOR/JOCURILOR DE NOROC.

    23. Legea pentru ÎNLOCUIREA BURSEI DE VALORI CU BURSA DE MĂRFURI ŞI SERVICII.

    24. Legea privind COMERŢUL ELECTRONIC/MARI CENTRE DE DISTRIBUŢIE.

    25. O nouă LEGE ELECTORALĂ, bazată pe principiile COMPETENŢEI, REPREZENTATIVITĂŢII ŞI TERITORIALITĂŢII.

    26. Legea DEZVOLTĂRII SOCIO-ECONOMICE SUSTENABILE/ ELIMINAREA TUTUROR ACTIVITĂŢILOR FUTILE.

    27. REFERENDUM pentru ANULAREA PLĂŢII DATORIILOR EXTERNE/MILITANŢĂ PENTRU ANULAREA DATORIEI TUTUROR ŢĂRILOR.

    28. Lege pentru COMERŢ EXTERIOR EXCLUSIV „MARFĂ CONTRA MARFĂ”.

    29. Lege pentru SPRIJINIREA ASOCIAŢIILOR FAMILIARE, LOCALE, PROFESIONALE.

    30. PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE PENTRU REUNIFICAREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI sub denumirea de... DACIA.

    Bineînţeles că acestea sunt PROPUNERI şi ca atare sunt supuse DEZBATERII, ÎMBUNĂTĂŢIRIIşi chiar ... ELIMINĂRII.

    Este de asemenea evident, că aceste măsuri vor fi adoptate TREPTAT (dar cât mai rapid cu putinţă) şi ţinând cont de CONJUNCTURILE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE.

    Ştim că par NEREALIZABILE AZI, dar suntem în pragul unor MARI SCHIMBĂRI LA NIVEL MONDIAL, care ar putea fi un PRILEJ UNIC !

    Nu trebuie să vă miraţi prea mult, deoarece noi am spus din capul locului că proiectăm o NOUĂ PARADIGMĂ ! Această NOUĂ PARADIGMĂ nu poate fi opera unei persoane şi nici măcar a unui grup de socializare, ci presupune MUNCA GREA A UNUI COLECTIV INTERDISCIPLINAR DE SPECIALIŞTI ÎN TOATE DOMENIILE CONTEMPLATE ! Unii or să spună că „seamănă cu aia, sau cu ailaltă” şi vor avea parţial dreptate, deoarece noi am plecat de la ideea de a conserva ceea ce de bun a fost şi de a ignora restul !... am zis parţial, deoarece rezultatul complesiv este cu totul NOU şi ORIGINAL !!! Fiecare dintre aceste Măsuri, care formează un „tot unitar”, este detaliată în documentele Mişcării Dacia.

    Vă rog să DEZBATEŢI CIVILIZAT şi să nu vă cramponaţi în DETALII NESEMNIFICATIVE !
    Şi nu uitaţi, că NOI DĂM TUTUROR O ŞANSĂ să adere la Principiile şi Obiectivele noastre !
    Noi nu o să promovăm RĂZBUNĂRI şi JUDECĂŢI SUMARE (nimeni nu a fost şi nu este PERFECT), ci un spirit nou pe care l-am numit : PORNIRE DE LA ZERO !

    Această SINTEZĂ poate servi pentru o PREZENTARE SUMARĂ a „Mişcării Dacia”... deci un fel de „citeşte şi dă mai departe !”

    Ioan Ionuț [/…/] Da, e un schelet pe care se poate construi.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă[/…/] Industria metalurgică din România a fost menţinută datorită DELOCALIZĂRII din occident, în locuri cu COSTURI ENERGETICE şi de MANOPERĂ minore... nu degeaba sunt indienii la Galaţi !?... nu pentru că sunt „competitive tehnologiile” !!! ... pe de altă parte,metalul este înlocuit de MATERIALELE PLASTICE deoarece aşa vrea pielea TRANSNAŢIONALELOR PETROLULUI !!! P.S. sunt inginer metalurg ce lucrează azi în... industria maselor plastice.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă[/…/] „chestia” cu „producerea a unei mai mari bogăţii” este ceea ce auzim zilnic în ORGANELE MEDIA ASERVITE SISTEMULUI : se vorbeşete peste tot de CREŞTERE.... şi asta deoarece ar fi singura conjunctură când TEORETIC s-ar putea asigura PLATA DATORIILOR SUVERANE. Bineînţeles că nimeni nu pomeneşte de FENOMENUL INFLAŢIONIST care ar trebui să se producă pentru a face „datoriile plătibile”...sau despre faptul că TIPARNIŢELE DE BANI LUCREAZĂ ÎN TREI SCHIMBURI , în aşa fel încât ultimii beneficiari ai Legii Cojocaru, s-ar putea să primească o „valoare reală” de zeci de ori mai mică decât cei ce ar beneficia la început !?
    Constantin Cojocaru [/…/] Domnule Teava, daca, pentru dumneavoastra, preocuparea de "a produce o cat mai mare bogatie", intelegand, prin aceasta cat mai multe bunuri si servicii, de cat mai buna calitate, destinate satisfacerii nevoilor de trai ale oamenilor este o "chestia cu", va propun sa punem capat acestei discutii. Pentru mine, "chestia" asta, a gasirii mecanismului prin care societatea sa produca o bagatie cat mai mare, de care sa beneficieze TOTI oameni, a insemnat rostul existentei. Sa lasam timpul sa ne arate daca o sa mai apara probleme care sa nu fie "chestii", nici pentru mine, nici pentru dumneavoastra. Va urez succes in ce faceti.
    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/]... cam repede vă sare muştarul d-le Constantin Cojocaru !? ... să nu cumva să credeţi că eu vreau românii săraci !?... dacă asta este ce aţi înţeles, vă înştiinţez că eu nu am descoperit apa caldă... am luat-o deja caldă de la oameni cel puţin la fel de COMPETENŢI ca şi dumneavoastră: Chomschy, Fresco, Platon, Eminescu, Rath, Russell, Laslo, Grillo, Strada, Mercalli, Jones, Joseph, etc. (vezi docs MVD). Ca să fiu şi mai explicit, eu nu consider necesar pentru RENAŞTEREA ROMÂNIEI „bazinul electoral al OTV” (cei 800.000 de diaconescişti), deoarece nu ei sunt în măsură s-o facă !

    Dumneavoastră pretindeţi de a schimba sistemul cu o lege, pe când eu v-am propus 30 şi încă nu am terminat, deoarece o NOUĂ PARADIGMĂ nu se rezumă la aşa puţin !!! Faptul că contaţi pe 68.000 de votanţi nu înseamnă că aţi pus degetul pe rană !!!... daţi-mi mie spaţiu pe un OTV oarecare şi vă demonstrez că voi rupe inima târgului, deoarece nimic nu e mai uşor decât să MANEVREZI o masă de oameni, darămite să le mai dai şi „apă la moară” !? V-am făcut nişte propuneri concrete şi o să aştept în continuare DEZBATERI, propuneri concrete, aşa cum am făcut eu cu legea dumneavoastră, deoarece asta înseamnă DIALECTICA !... dacă dumneavoastră înţelegeţi CONVERGENŢA numai „a senso unico”, greşiţi capital !!!

    Andrei Dumitrescu [/…/] Domnilor ''Legea Cojocaru'' constituie a TREIA CALE, nici capitalism(oligarhie financiara) nici comunism(burghezie rosie). Mecanismele pe care le declanseaza vor modifica societatea(dezechilibrele) din temelii, e o doctrina ANTISISTEM! Incercati sa o intelegeti la sens nu la forma...

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] Andrei Dumitrescu... noţiunea de ANTISISTEM nu poate fi definită cu o singură lege ... tocmai am scris-o mai sus !!! „A treia Cale” este o „chestie” pe care am auzit-o în mai multe părţi şi care nu înseamnă decât „dregere de busuioc” !!!... „căile” sunt dispuse în PLAN şi dacă nu se trece în „a treia dimensiune”, nu se poate vorbi de ALTCEVA !!!

    Gilbert Dragos Dumitru [/…/] Nu cred ca cineva de aici, dintre cei care sufera sincer pentru Romania, poate fi rau intentionat. Domnii Cojocaru si Teava, cred ca este necesar un loc, forum, fir de discutie in care sa discutati linistiti numai dumneavoastra 2, fara interventii din partea altora, ca sa puteti avea un dialog cursiv si constructiv. Eu consider ca daca dumneavoastra 2 ajungeti la un numitor comun e... groasa. Zau

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] Gilbert Dragos Dumitru... eu sunt disponibil, aşa cum am anunţat ! ... dar vreau să fie clar, că „nu vorbesc a vanvera” !!!

    Andrei Dumitrescu [/…/] Legea Cojocaru e o ''sintagma'', eu o numesc Doctrina Cojocaru, altii spun Proiectul Cojocaru sau Varianta Cojocaru ! Nu denumirea/titulatura determina sensul ci poate doar perceptia. Eu am studiat din ''cap in coada'' proiectul si zic ca este fara cusur... Trebuie sa construim mecanismele de actiune/implementare a doctrinei.

    Tiberiu Kovacs [/…/] TOT MAI MULT DE PUTEM DA SEAMA CIT DE PROSTI SUNTEM NOI ROMANII ATUNCI CIND ESTE VORBA DE PROPRIA ADMINISTRARE. Prorpia gospodariei impune si un management performant si cu o mentalitate specifica economiei de piata. Domnilor aveti dreptate dar este foarte greu sa cred ca Romania stie sa isi administreze profitabil propriile avutii. Ca urmare pina la schimbarea mentalitatii si a sistemului cu oameni noi, pina atunci asistam la moartea iminenta a economiei romanesti pe fundalul prostiei umane evidente.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă[/…/] Legea Cojocaru a trecut deja prin „furcile alegătorilor” şi nu a fost un succes !!! ... vrem să plecăm de aici ? Eu gândesc o CONVERGENŢĂ cu PP-LC, propunând un „discurs politic mai larg, ba chiar EXPLOZIV” ! În forma actuală nu consider că PP-LC are vreo şansă de afirmare, deoarece aşa cum am găsit eu nod în papură, o vor face şi alţii !!! Alegătorii au nevoie de un MESAJ PUTERNIC, IEŞIT DIN TIPARE, atât în formă, cât şi în conţinut !!!... noi avem aşa ceva de propus şi de pus la grămadă fără nicio revendicare !!!

    Andrei Dumitrescu[/…/] Legat de ''ALEGATORI'' pe care am sa-i numesc MICROBISTI! Iata de ce? De peste 20 de ani segmentul de ALEGATORI-MICROBISTI e acelasi (5-7 milioane) si voteaza ''emotiv'': cind la asa zisa stinga(PSDR, PSD), cind pe asa zisa dreapta(PDL), cind centrul sau extremele SPECTRULUI.

    ...alegatorii sint IGNORANTI, nu au notiunile exacte despre realitate, sint DOAR o MASA DE MANEVRA MANIPULATA...

    Exista un segment/targhet in societate de cca. 2 milioane de cetateni care pot bulversa datele ''DILEMEI'' schimbind sistemul actual (regulile), dar inca nu au constientizat importanta momentului si nici nu sint interesati deocamdata: continua sa ''contempleze''!

    Fara acest segment(clasa sociala de mijloc) nimic nu e posibi, dar ...deocamdata clasa de mijloc protejeaza sistemul oligarhiei, o apara! Cind vor vedea ca devin ''pleava'' se vor razvarti...


    Gheorghe Giovanni Ţeavă[/…/] Andrei Dumitrescu... eu o să fiu şi mai drastic susţinând că românii sunt de două feluri : cei care au profitat de schimbarea de regim şi ... ceilalţi ! Clasa de mijloc nu a avut timpul material să se formeze ca MAJORITATE din cauza Crizei şi Concentrării avuţiei naţionale în mâna a puţini oligarhi şi asta ar fi diferenţa cu occidentul. Cu toate astea, eu consider acest aspect FAVORABIL viitorului României, deoarece SISTEMUL nu are susţinere. Actualul curs şi în occident este „subţierea numerică a clasei de mijloc”, care nu mai este MAJORITARĂ nici aici, ceea ce va determina DELEGITIMAREA SISTEMULUI. Ultima găselniţă a SISTEMULUI este TIPĂRIREA DE BANI pentru a micşora valoarea reală a DATORIILOR SUVERANE, dar asta va implica o INFLAŢIE GALOPANTĂ, precum şi renunţarea a din ce în ce mai multe state la euro şi dolar ca „monede etalon” (deja sunt semnale puternice din Rusia, China, India, Brazilia, etc.), cu consecinţele corespunzătoare.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/]... ce se va alege de cei 20.000 de euro în cazul colapsului economiei UE ?... are cineva o „ieşire” ???

    http://www.ziare.com/nouriel-roubini...un-zid-1190177

    Constantin Ciobanu[/…/] Gheorghe Giovanni Ţeavă ...Daca d-l Cojocaru utiliza formula procentului nu mai intelegea nimeni (valoare 0,0018% din suma fondului revine fiecarui cetatean). ''Formula'' cu 20 000 euro din ''Legea Cojocaru'' reprezinta valoarea ''actiunilor'' ce revin cetatenilor din capitalul existent. Valoarea poate fi calculata si in AUR sau YUANI (noua moneda GREA), reprezinta capitalul in sine... In urma inflatiei ce se apropie valoarea actiunilor poate creste si la 200 000 euro, dar capitalul va fi acelasi... Eu as calcula deja in YUANI!

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] Constantin Ciobanu... măcar de ar fi numai această problemă !? ... deşi vreau să văd un organism care să asigure corelaţia inflaţie-valoare reală de capital !?... păi, pe această „şmecherie” contează Banca Europeană&co ca să „dreagă busuiocul” !!! Atâta timp cât inflaţia este un fenomen circumscris/naţional (cum a fost în Italia ante-euro), poate fi controlat, dar la nivel interstatal produce „adversităţi interne”, datorită eficienţei economice diferite, iar asta duce la LIPSA ÎNCREDERII PIEŢEI în „întreg”, iar o monedă fără „piaţă” e moartă !!!

    Dar Legea Cojocaru are şi alte „bube în cap”, pe care le-am evidenţiat deja. Cea mai importantă este LIPSA COMPETENŢEI marei mase de cetăţeni pentru a desfăşura o activitate economică eficientă, mai ales în condiţiile actualului sistem. Apoi, o astfel de acţiune de „redistribuire a avuţiei naţionale”, implică o COORDONARE CENTRALIZATĂ pentru „îndrumarea” către activităţi de interes naţional şi de piaţă, ceea ce s-ar putea face mult mai uşor la nivel de comunitate, decât la nivel individual. Eşalonarea pe durata a zece ani, ar crea o stare de „tensiune socială” (capra vecinului...). Recoltarea Fondului ar avea implicaţii excepţionale asupra investitorilor actuali şi ar îndepărta pe cei potenţiali, samd.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] CONVERGENŢA PP-LC cu noi, se putea face pe baza unor puncte programatice comune, cum ar fi :

    1. Crearea condiţiilor de aplicare a Legii Cojocaru, ca expresie a REDISTRIBUIRII AVUŢIEI NAŢIONALE POST-COMUNISTE.

    2. Controlul averilor ilicite, sau lezive Interesului Naţional.

    3. Delegitimarea partidelor ce au participat la guvernare după 1989.

    4. Anularea efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov.

    5. Stimularea prin măsuri adecvate a reîntoarcerii COMPETENŢELOR emigrate.

    6. Deschiderea dezbaterilor dialectice în cadrul Federaţiei, pentru proiectarea şi implementarea unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE.

    7. Constituirea în Diaspora a unor Grupuri de Sprijin „Partidul Poporului-Legea Cojocaru - Societatea Civilă”.

    8. Menţinerea Principiilor şi Obiectivelor Mişcării Dacia şi ale celorlalte forţe federalizate, paralel cu deschiderea dezbaterilor interne, în vederea „lărgirii şi actualizării bazei ideologice”.

    9. Schimbarea ulterioară a denumirii partidului, în concordanţă cu „contribuţiile externe” şi „lărgirea bazei ideologice”.

    Această FEDERALIZARE se impune atât datorită necesităţii creşterii FACTORULUI NUMERIC (68.000 de votanţi la locale nu e un succes !), dar şi a FACTORULUI CALITATIV, deoarece „recuperarea” OTV-iştilor, nu e o soluţie viabilă ... trebuie scormonit în altă parte !!!!!!

    Suntem încă în timp util, pentru a propune FEDERALIZAREA !!!... dar pe „baze sănătoase” !!!

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] Constantin Ciobanu... iată că „se clatină totul” : http://share.banoosh.com/2012/09/15/...il-using-yuan/
    PARTEA -I-/Dezbatere pe/in grupul AER: http://www.facebook.com/groups/36747...5455721473587/
    Absolvent al Colegiului Naţional „Sf. Sava" şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Doctor în economie, specialitatea management.
    Motto _ Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor ! TUDOR VLADIMIRESCU
    Arhiva de lucrari: Index de lucrari publicate( repertoriu ) Prezentare: C.V. Manifest : GATA PDF : Grafice de evaluare
    PDF : Tabele de comparatie Website_01: Varianta COJOCARU Website_02: Eurosansa Contact: via E-mail(aici)

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Constantin Cojocaru's Avatar
    Join Date
    May 2010
    Location
    România
    Posts
    287
    Blog Entries
    4
    Rep Power
    656

    Default Răspuns la: Crima numita privatizarea Oltchim. Scopul tuturor partidelor: sa jefuiasc

    Constantin Cojocaru [/…/] Ieri, am postat, aici, decizia mea de a nu mai continua dialogul cu domnul Teava. Am luat aceasta decizie, nu pentru ca mi-a "sarit mustarul", ci pentru ca am ajuns la concluzia ca acest dialog nu este de folos nimanui. Este decizia mea si ma obliga numai pe mine. Deoarece vad ca problemele discutate intereseaza si pe alte persoane, simt nevoia sa fac umatoarele precizari:

    1.) Pe site-ul www.variantacojocaru.ro, la sectiunea Partidul Poporului, este publicata rubrica Escrocheria OTV-ista, unde este descrisa, pe larg, cu dovezi - documente, inregistrari - uriasa manipulare informationala, pusa la cale de mafia politica din Romania, prin marioneta Dan Diaconescu, ajutat, insa, de toate celelte televiziuni din Romania, pentru crearea monstrului poltic numit PPDD, cu scopul de a compromite Legea Cojocaru, pe autorul ei si a impiedica manifestarea, pe scena politica, a Partidului Poporului, partid nascut din Legea Cojocaru, pentru Legea Cojocaru.
    Am fost lasat sa prezint Legea Cojocaru cateva zile, la OTV, lucru care a generat o mare miscare populara, concretizata in strangerea a peste un milion de semnaturi de sustinere, in cateva saptamani.

    Daca aparitiile mele la OTV, sau oricare alt post de televiziune, ar fi continuat, astazi numarul de semnaturi ar fi fost de 14-15 milioane. Tot atat ar fi fost si numarul membrilor Partidului Poporului. Tot atat ar fi fost si numarul romanilor care ar fi votat pentru candidatii Partidului Poporului in alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. A intervenit mafia si urmarile se cunosc.

    Impotriva mea este instituit un embargou mediatic total, de peste doua decenii, in timp ce escrocul este promovat pe toate mass-media din Romania. Nu mai repet. Numai orbii si cei care NU VOR sa vada nu vad ticalosia la care am fost si suntem supusi. Numai acestia pot afirma ca "Legea Cojocaru a trecut deja prin „furcile alegătorilor” şi nu a fost un succes !!!.", sau ca "Faptul că contaţi pe 68.000 de votanţi nu înseamnă că aţi pus degetul pe rană !!!..."

    2.) In legatura cu cele 30 de "legi" care compun programul ANTISISTEM al domnului Teava, este usor de aflat, pe internet, ca programul ANTISTEM al lui Pavel Corut are peste 60 de "legi", iar programul ANTISTEM al lui Dan Diaconescu are 100 de "legi". Dupa cum se vede, exista programe ANTISTEM care au de 2 ori si de 3 ori mai multe 'legi" decat programul ANTISTEM al domnului Teava. Mai sunt multe alte programe ANTISISTEM, care ar putea sa fie puse cap la cap si sa ajungem la un program ANTISTEM de 1.000 de "legi". Exact cam cate legi adevarate vor trebui adoptate in urmatorii 10 ani, pentru asezarea IREVERSIBILA aRomaniei pe drumul trasat de LEGEA COJOCARU.

    Dezbatere pe/in grupul AER: http://www.facebook.com/groups/36747...5455721473587/


    Gilbert Dragos Dumitru [/…/] E! Poftim! Exact asta nu trebuia sa se intample.

    Constantin Ciobanu [/…/] ...Toti zic/spun, fiecare incearca sa convinga pe fiecare! Sintem intr-un TURN BABILON, nu reusim sa depasim faza de perceptie sau inca nu sintem capabili sa percepem sensul, fiecare intelege intr-un fel si incearca sa-i convinga pe ceilalti ca detine adevarul absolut!

    Tiberiu Chirila[/…/] Nu era mai eficient daca domnii Teava si Cojocaru s-ar fi intalnit pe skype sa discute in detaliu in loc de facebook?

    Gilbert Dragos Dumitru [/…/]Ba bineinteles ca da! Tocmai pentru a dovedi ca nu au nimic de ascuns niciunul.

    Constantin Cojocaru [/…/] Domnule Ciobanu, nu am afirmat, niciodata, ca detin adevarul absolut. Nu am facut nici cel putin o incercare, in acest sens. Nu intervin, niciodata, in discutii, in domenii in care nu ma pricep. Nu voi interveni, niciodata, in discutii despre cuante, nici despre unde electromagnatice, nici despre cresterea viermilor de matase, nici despre psihologia adolescentilor. Pentru simplul motiv ca nu ma pricep. Urmaresc ce spun cei care se pricep si ma straduiesc sa inteleg cat mai mult din ce discuta ei, pentru a retine si, eventual, pentru a folosi ceva din ce spun ei, in domenii pe care, poate, le-au studiat ani de zile.

    Eu nu fac decat sa incerc sa-mi sustin ideile, la care am ajuns dupa multi ani de cercetari, idei care, mie mi se par afi corecte, a fi de folos concetatenilor mei. Recunosc tuturor dreptul de a-si sustine ideile, daca acestea exista, dar imi rezerv dreptul de a-mi spune raspicat parerea despre acestea. Accept critica, cu conditia ca aceasta sa fie facuta de profesionisti, in limbaj profesionist. Cand nu se intampla astefe, nu injur, dar ma retrag.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] D-le Constantin Cojocaru


    1. Dacă dumneavoastră credeţi că cele 30 de legi avute în vedere de Mişcarea Dacia au ceva tangenţe cu cele nenumărate ale domnilor Coruţ, sau Diaconescu, vă înşelaţi amarnic !

    2. Vă repet că a face POLITICĂ, nu înseamnă să ne rezumăm la ECONOMIE, iar dacă nu aveţi COMPETENŢE în alte domenii, deschideţi urechile la alţii care le propun, mai ales că sunt preluate de la personalităţi COMPETENTE. Chestiunile (nu înţeleg de ce vă deranjează acest cuvânt românesc !?) arzătoare la ordinea zilei sunt : Criza Economico-Financiară Globală, Epuizabilitatea Resurselor, Criza Morală, Creşterea Nesustenabilă, Viitoarea Criză Alimentară, Globalizarea ca expresie a Neocolonialismului, Organele Media aservite Sistemului, Şomajul, Corupţia Sistemică, Degradarea Ambientului, Fundamentalismul Religios, Criza Sistemului Judiciar, Poziţia Geostrategică EXECRABILĂ a României, etc. Un partid serios, trebuie să aibă toate astea în vedere !!!

    3. Noi ne-am întâlnit în iarnă şi am stabilit ca dumneavoastră să contactaţi alte grupuri de pe Net şi nu numai (Liga Distributistă, Green, Alianţa Cetăţenilor, Mişcarea Euro-Civică Română, Critic Atac, În linie Dreaptă, bloggeri COMPETENŢI, etc.) şi să ne întâlnim cu toţii să „dezbatem”. Cu acel prilej, m-am angajat ca ÎN ACEA SITUAŢIE, să mă implic cu MVD şi în DIASPORA. Am şi făcut „anunţurile de rigoare”, aşteptând „invitaţia dumneavoastră oficială” pentru „noi , dar şi pentru ceilallţi”... în zadar !?

    Această STRATEGIE, ar fi comportat din partea dumneavoastră o „prezenţă activă pe Net”, deoarece vă explicasem că „Mişcarea 5 Stele” din Italia şi-a făcut „cal de bătaie” din IGNORAREA FĂŢIŞĂ A ORGANELOR MEDIATICE OFICIOASE, deoarece ASERVITE SISTEMULUI , aşa reuşind să „polarizeze societatea civilă CARE CONTEAZĂ” ... INTERNAUŢII !!! Domnule Cojocaru PE NET SUNT OAMENII CARE CONTEAZĂ !!! ... acolo circulă IDEILE DE ACTUALITATE !!!... nu mai credeţi în cei ce urmăresc OTV, sau alte ORGANE MEDIATICE MANIPULATOARE !!!...

    …eu am declarat răspicat, că nu cred că DEMOCRAŢIA a existat, sau va exista vreodată !!! ... ELITELE fac Istoria , nu gloata !!!... gloata „face ce i se zice” !!!... dintotdeauna !!!


    Scuzaţi PRAGMATISMUL EXTREM, dar dacă nu se pleacă de la acest ADEVĂR, nu se ajunge nicăieri... eu sunt „necandidabil” pentru aceste afirmaţii, deoarece este incorect dpdv politic ! ... luaţi aminte toţi ceilalţi şi acţionaţi ca atare !!!

    Urmarea acestei CONVERGENŢE ar fi trebuit să fie, aşa cum „v-am avertizat” şi cum au solicitat şi „alţii”, schimbarea numelui partidului şi trecerea Legii Cojocaru la „printre altele” şi la „de revizuit” (numele este „populist” şi „limitativ”, iar legea este „îmbunătăţibilă” !!!), deoarece nimeni nu vine spre PP-LC, dacă nu i se „recunoaşte identitatea/contribuţia proprie” !!! Era suficientă „anunţarea publică a acestei intenţii şi amânarea ei până după alegerile politice” !!!

    URMAREA: au trecut luni, nu aţi făcut nimic din ce stabilisem, aţi participat la nişte alegeri cu rezultate foarte slabe, iar acum probabil că aţi ales deja candidaţii pentru politice, „de unul singur” ... deci suntem deja ... „în plus”!!!

    4. La Legea Cojocaru am făcut nişte PROPUNERI CONCRETE, fără pretenţii de „răsplată”, la care nu aţi catadicsit să răspundeţi !?

    5. Tuturor celor ce solicită „discuţii private”, le răspund că nu sunt de acord !!! DEZBATEREA se face cu participarea tuturor, deoarece sunt chestiuni de principiu, care nu pot fi monopolizate doar de două persoane !!! Consider că toţi cei ce participă la aceste dezbateri, sunt persoane ce merită tot respectul, deci au dreptul de a-şi exprima opiniile personale !!!

    Vă reînnoiesc sentimentele de stimă şi scuzaţi-mă dacă sunt „prea direct”, dar „necesitatea de sinteză” mă împinge la aşa ceva !

    Tiberiu Chirila [/…/] 5) Atunci nu ar merge o conferinta la care sa participe toti cei interesati?

    Gilbert Dragos Dumitru[/…/] Sunt programe stufoase si au particularitati greu de asimilat; de aceea nu se pica pe unanimitate atunci cand e vorba de unirea intre grupuri. Parerea mea e ca, daca ar functiona cinstit, tara ar merge ok. Asadar trebuie exclusi din sistem cei care au lucrat necinstit pana acum si inlocuiti cu oameni corecti, care nu au furat. In viziunea mea singura cale este sa ne adunam cei care nu am furat mai intai, apoi sa inlocuim clasa politica printr-un partid puternic ce va trebui sa creasca in minim 4 ani. Minim 4 ani ne-ar lua sa ne adunam oamenii cinstiti.

    Etapa I: tara ar merge foarte bine asa cum e acum, daca se vor scoate din circuit personajele care au furat si s-ar proceda cinstit si corect fata de tara. cu oameni cinstiti si corecti.

    Etapa II: modificarea legilor strambe, imbarligate, care dau sanse de scapare infractorilor.

    Dupa asta va fi totul usor: strategii, scheme, planuri, politici etc dar numai dupa ce se creaza un nucleu de oameni care nu au furat. Nici macar asta nu reusim.

    Un plan, ca sa fie larg acceptat, trebuie sa fie simplu si clar.

    Marian Stoian [/…/] …o sa vedem si oltchimu la fier vechi

    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/] Gilbert Dragos Dumitru... văd că şi dumneavoastră „vedeţi” soluţia cu „schimbarea oamenilor” !? ... domnilor, nu s-a priceput că odată „intrat în Sistem”, acesta te corupe ??? ... dacă intri şi nu te laşi corupt, eşti ... „scuipat afară” !!! În privinţa „programului stufos”, credeam că s-a înţeles că acel „pachet” şi alte legi corelate care nu au fost enunţate, este un PACHET STRATEGIC... adică „pe termen lung” şi corelat ... CONJUNCTURILOR !!! Păi dacă dorim o NOUĂ PARADIGMĂ, doar nu credeţi că o lichidăm în „doi timpi şi trei mişcări” !?... că dacă nu se urmăreşte aşa ceva, ce se urmăreşte de fapt ???
    Buuuuun ! Vreţi ceva „scurt” ?
    Propun doar astea :

    1. Muncă pentru TOŢI şi MAI PUŢINĂ :
    Fiecare întreprinzător va angaja în plus personal, într-un procent identic cu acela al ŞOMERILOR, cu reducerea corespunzătoare a salariilor celor deja prezenţi în Intreprindere şi a menţinerii sumei orelor lucrătoare.

    2. Efectuarea TUTUROR PĂLĂŢILOR ELECTRONIC pentru eliminarea muncii la negru, pentru eliminarea corupţiei, pentru eliminarea câştigului fără muncă, pentru eliminarea evaziunii fiscale, etc.

    3. Stabilirea unei GRILE DE SALARIZARE pentru TOATE ACTIVITĂŢILE .

    4. INTERNETIZAREA PE BANDĂ LARGĂ şi crearea pentru început a unor INTERNET-POINT-uri pentru toţi, pe lângă primării, şcoli, poliţie, etc.

    Eu mă mulţumesc cu astea... sper să nu fie obositor de citit şi propagat în masă !?

    Tiberiu Chirila [/…/]... „conferinţa” am propus-o d-lui C.Cojocaru astă iarnă şi am propus-o şi la acest topic !

    Gilbert Dragos Dumitru [/…/]Domnule Gheorghe Giovanni Ţeavă, cum sa te "scuipe afara" daca nu are cine? daca toti sunt de-ai tai, oameni corecti, sinceri?! Eu nu m-am referit la o uniune in jurul unui singur candidat pe care sa il aruncam in mijlocul arenei cu lei, ci la o grupare numeroasa de tip partid, formata din cei care pun in discutie aceasta treaba. Fiecare are un domeniu in care este pregatit.

    -la 1 Importanta este fixarea salariului minim decent. Abia apoi punem problema numarului de angajati din randul somerilor. Totusi nu imi dau seama cum vedeti exact aceasta "angajare in plus... cu reducerea corespunzatoare a salariilor". Un exemplu concret ar lamuri treaba.

    -la 2 As vrea sa vad unde explicati toate acestea intrucat nu inteleg cum plata electronica elimina coruptia, munca la negru, evaziunea.

    -la 3 As prefera un salariu minim absolut decent in contextul economic dat. Nu inteleg necesitatea unei grile de salarizare la particular.

    -la 4 In orase cam toata lumea are internet. Sunt unii oameni care refuza internetul. Nu cred ca pot fi obligati daca nu vor sa puna mana pe calculator.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă[/…/] Gilbert Dragos Dumitru... „toţi de-ai tăi” se au într-un partid... unic !?

    1. un întreprinzător are 100 de angajaţi care lucrează 200 de ore pe lună, plătind salarii de 100.000 lei/lună, plus 100.000 lei către stat. Rata şomajului este 10%. Aplicând „legea muncă pentru toţi şi mai puţină”, se vor avea 110 angajaţi, care vor muncii câte 182 de ore/lună , plata orară rămânând aceeaşi. Astfel nimic nu se schimbă, în afară de micşorarea salariului încasat de cei ce lucrau , raportat la orele mai puţine lucrate după aplicarea legii. O urmare directă ar fi ELIMINAREA AJUTOARELOR SOCIALE DE ŞPMAJ !!!... şi multe altele... inclusiv CULTIVAREA „POFTEI” DE MUNCĂ !

    2. „plata electronică” presupune o „monitorizare” a acestora de către Garda Financiară... cred că nu mai e nevoie să explic cu ce consecinţe !? ... în Italia deja se fac„plăţi electronice obligatorii pentru cigre deasupra a 1000 de euro, urmând ca în curând să se „coboare la 200, apoi la 50 şi apoi la ...0.1 euro . De dată ce nu mai circulă BANI DE HÂRTIE, ciubucul, mita, cerşetoria, plata „la negru”, evaziunea fiscală, etc. ... DISPAR... ca şi plata la curve, dacă nu sunt dotate de „lector de carduri” !... sper că am fost destul de clar !?

    3. GRILA DE SALARIZARE trebuie să asigure RETRIBUŢII ETICE !!! ... de ce un fotbalist să câştige într-o lună, cât un muncitor în ... câteva VIEŢI ??? ... chestie de BUN SIMŢ !!!... că de ĂLA vorbim noi la Mişcarea Dacia când spunem... DICTATURA BUNULUI SIMŢ !!!

    4. „Plata electronică” implică INTERNET GENERALIZAT... ca să nu mai pomenim de : DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ, INFORMAŢIE, CULTURĂ, EDUCAŢIE, etc.

    ... mă dezamăgiţi d-le Gilbert !


    Vasile Mirauta [/…/] Provocare: remarc ca se vrea/doreste schimbarea sistemului dar nu am remarcat nici macar o referire exacta la structura sistemului, cum este stratificat/reglat!? Cine coordoneaza? Cine executa? ... Invit pe domnii Constantin Cojocaru , Gheorghe Giovanni Ţeavă , Gheorghe Sidonenco , Constantin Ciobanu , Gilbert Dragos Dumitru, Tiberiu Chirila , Tiberiu Kovacs , Andrei Dumitrescu, Ioan Rosca, Ion Ionut (citez pe cei ce s-au manifestat pe tema) sa defineasca sistemul! Atit timp cit nu cunosti retelele adverse/inamice nu poate fi elaborata o strategie de atac!

    P.S. Am remarcat de citeva luni aparitia in spatiul facebook a activistilor/propagandistilor sistemului. Sint cca. 500 grupati in echipe de diverse orientari( e mult de spus), o cifra infima fata de cei cca. 400 000 de membri ai celor peste 700 de grupuri romanesti. Chiar daca numarul lor este mic au reusit sa SATUREZE SPATIUL, nu se mai intelege nimeni cu nimeni... Am testat/examinat citiva: sint slabi pregatiti, nu pot sustine o disputa/discutie mai ''grea'',... evita sa intre in ''HORA'' !

    Forta lor este data de activitatea in echipa, actiunile sint planificate si coordonate. ...au contaminat toate spatiile de dezbatere!

    INTREBARE RETORICA: Partidele sistemului/retelelor dominante controleaza/detin toata mass-media (TV, Audio, Presa), au departamente de analiza formate din sute de specialisti in comunicare, totusi si-au creat retele de propaganda virtuale in spatiul facebook...

    De ce isi bat capul si pe facebook, sa ne ''educe''?
    Ce stiu ei si nu stim noi?


    Ioan Rosca[/…/] 1.) Cind vrei sa schimbi un sistem ,e normal sa pui la punct o alternativa, altfel vei relua ciclul degradarii, teatrul politic, cu noi personaje.

    2.) Dar este extrem de greu sa pui la punct un plan de redresare a Romaniei, mai ales in contextul integrarii intr-un sistem mondial putred.

    3.) De aceea eu cred ca numitorul comun al fotelor antisistem nu poate fi un program pozitiv, de reconstructie, ci unul de ELIBERARE de sub actualii ocupanti, interni si externi.


    Gheorghe Giovanni Ţeavă [/…/]... şi după ELIBERARE ??? .. şi Iliescu ne-a ... eliberat ... de Ceauşescu !... dar cum nimeni nu avea un poiect POST-ELIBERARE... l-au făcut tot EI !

    Gheorghe Sidonenco [/…/] Ca si dupa decembrie 89 adica dupa eliberare se va face tot o...improvizare!!!

    Ioan Rosca[/…/] Dupa eliberare, ar trebui sa urmeze efervescenta contradictiilor legitime de opiniii si interese dintr-o societate sanatoasa si evoluata. Nimeni nu e obligat sa impartaseasca un program promovat de altii. Varietatea e inevitabila, din cauza dispersiei produse de coplexificarea vietii. Dar ar fi extraordinar ca aceeia care se confrunta sa fie cinsititi, corecti, vrednici. Buna credinta si cinste in loc de mirsavie si hotie. JUSTITIARISM. Este singura convergenta pe care o consider legitima. Dar sint foarte sceptic. E mai uspor sa ai idei de impus decit sa respecti ideile altora, fiinta care simte altfel decit tine.


    Gheorghe Sidonenco [/…/] Dar vor aparea ca din pamant...emanatii, mai precis avortatii,ca si atunci sa soarba...caimacul.

    Vasile Mirauta [/…/] D-lor Ioan Rosca Ioan Ionuț Constantin Cojocaru Tiberiu Chirila Gheorghe Giovanni Ţeavă...astept o radiografie a sistemului din partea dumneavoastra! Am ''detectat'' citeva retele ce constituie ''tesutul'' sistemului-,ordonate in diverse planuri:

    -retele lineare (...!)
    -retele oblice (...!)
    -retele tangentiale (...!)
    -retele transversale (...!)
    -retele longitudinale (...!)
    -reteaua diagonala (...!)

    O singura retea se intersecteaza in spatiu cu celelalte retele (reteaua ''arhitectilor'') ...Scoaterea elementului ''dirijor'' ( ''CHEIA DE BOLTA'') din angrenajul de coordonarea a retelei naruie tot sistemul!



    Vasile Mirauta [/…/] Relansez tema legata de ICR pentru cursivitatea dezbaterii aici, prin prisma faptului ca MAE-ICR constituie o parte importanta a ''dispozitivului'' ! Cine stie, STIE! : http://www.adevarul.ro/actualitate/e...5wSn8.facebook

    Comentariu: MAE si Institutul Cultural Roman numara cca. 100 000 de persoane, din care 10 000 sint foste cadre ale securitatii...

    1. As desfiinta ICR (retea de supraveghere ''culturala'' a sutelor de organizatii/asociatii romane create in diaspora)

    2. Asi reduce cu 90% aparatul MAE( sint ambasade in 180 de tari, concuram cu supraputeri la numar)

    3. As suprima consulatele si consulatele onorifice( printre cele 100 de consulate onorifice exista consulat onorific si la Las Vegas)

    Concluzie: Reteaua MAE-ICR constituie o tesatura complexa, e una din componentele importante ale dispozitivului ...

    Tiberiu Chirila[/…/] Vasile Mirauta Am avut aici o astfel de discutie:
    https://www.facebook.com/groups/3674...4346180251208/

    S-au identificat o parte din probleme si s-au facut cateva propuneri. Cat despre retele, nu sunt sigur ca inteleg ce reprezinta toate acele planuri.

    Gheorghe Bucovineanu [/…/] Am citit in ''curmezis'' dezbaterea iscata pe tema lansata de domnul Constantin Cojocaru ! Constat ca nu se observa ESENTIALUL: Identificarea fortelor inamice!!! Identificarea CLARA a structurii de comanda a STATULUI MAJOR UZURPATOR... Cine sint cele citeva sute de personaje ce DECID DESTINUL POPORULUI ROMAN de un secol? Ce interese urmaresc? Trebuie sa vedem realitatea LIMPIDE, altfel vorbim VORBE... http://www.facebook.com/groups/36747...5455721473587/

    Gheorghe Bucovineanu [/…/] Nu am remarcat nici o ''ATITUDINE'' pozitiva cu privire la o actiune de sprijinire a ''constructiei'' doctrinare si politice a domnului Constantin Cojocaru !? Dupa mine domnia sa a reusit acolo unde mii de pretentiosi cu ''STAIF'' despica firul in patru fara sa inteleaga ROSTUL... Mai toti doresc sa ''corijeze'' ceea ce ei nu au fost capabili sa vada si sa faca...

    Propun domnului Cojocaru sa nu faca CONCESII in privinta ''Legii Cojocaru'' si a instrumentului politic PP-LC. Celor ce le trebuie partid sa-si faca, PP-LC are menirea sa, DESTINUL TRASAT!

    Istoria va consemna pentru generatiile viitoare lipsa de VIZIUNE a celor 1 000 000 de intelectuali (posesori cel putin ai unei diplome universitare) la inceput de secol si mileniu...
    Absolvent al Colegiului Naţional „Sf. Sava" şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Doctor în economie, specialitatea management.
    Motto _ Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor ! TUDOR VLADIMIRESCU
    Arhiva de lucrari: Index de lucrari publicate( repertoriu ) Prezentare: C.V. Manifest : GATA PDF : Grafice de evaluare
    PDF : Tabele de comparatie Website_01: Varianta COJOCARU Website_02: Eurosansa Contact: via E-mail(aici)

Similar Threads

  1. Criza a fost provocata de acumularea capitalului-folosit in scopul speculatiilor
    By Chitu Constantin in forum Criza financiar-economică. Finanţe-Economie-Buget-Resurse
    Replies: 0
    Last Post: 12-11-12, 01:50 PM
  2. Pe intelesul tuturor
    By flavian in forum Alternative: sociale, politice, economice, monetare, energetice
    Replies: 0
    Last Post: 01-06-11, 09:26 PM
  3. Crima din telecomanda
    By Golem in forum Psihologie sociala - Manipulare, dezinformare, propaganda!
    Replies: 0
    Last Post: 29-11-10, 11:05 AM
  4. Ticalosia numita RAAPPS
    By Constantin Cojocaru in forum File din istoria unei lupte neterminate - Desconspirarea ''REFORMEI''
    Replies: 0
    Last Post: 22-05-10, 11:04 PM
  5. Privatizarea postdecembrista-o crima abominabila
    By Constantin Cojocaru in forum File din istoria unei lupte neterminate - Desconspirarea ''REFORMEI''
    Replies: 0
    Last Post: 15-05-10, 11:40 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •