La sfârșitul articolului Un crâmpei din epopeea vânătorilor de munte am promis că voi reveni cu un documentar despre unul dintre cei care i-a condus pe vitejii veterani ai bătăliei de la Malaia Bielosjorka în luptă mai departe, pe crestele Caucazului. Ei bine, locotenentul Botiș Volumiu (1915 – 2010) este acela despre care este vorba în documentar, într-o înregistrare din anul 2009. Născut în Năpradea, județul Sălaj, este nevoit să se refugieze în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 în România amputată. Avea gradul de locotenent în rezervă chiar în august 1940, dar a fost chemat sub arme în 1941, chiar după bătălia de la Malaia Bielosjorka. După această bătălie, vine din țară alături de trupele de completare, efectuează cu Divizia 2 Munte serviciul de pază și patrulare pe malul Mării de Azov, după care revine în țară cu divizia printr-un marș de 800 de kilometri pe jos până la Tighina, apoi cu trenul până la garnizoana de la Deva. După un concediu de o lună, revine la unitate, instruiește un contingent de recruți, apoi pleacă din nou cu divizia pe front, spre Caucaz. Trece Donul pe la Rostov, apoi Divizia a 2-a Munte pătrunde în Caucaz. Este locotenent, comandant al plutonului 2, compania 1 din Batalionul 7 Vânători de Munte, parte a Diviziei 2 Munte. Întâi, documentarul: http://www.youtube.com/watch?v=oMVBMHvlirs&feature=plcp

Pentru o mai bună înțelegere a acestuia, voi descrie luptele principale la care a luat parte dar, ținând cont de stilul sec și telegrafic al rapoartelor și lucrărilor militare pe această temă, voi apela pentru a completa înțelegerea atmosferei și a bătăliilor cumplite la amintirile altor participanți la această măreață și tragică epopee. Din păcate, izvoarele noastre istorice sunt destul de sărace, chiar și cărțile apărute pe tema participării noastre la războiul din est au foarte puține date despre contribuția Diviziei a 2-a Munte în luptele din Caucaz. Cu atât mai puține sunt amitirile veteranilor acestui episod tragic și eroic, care a dat dimensiunea eroismului soldatului român în general și al vânătorilor de munte în special, cu referire directă la eroica Divizie 2 Munte condusă de generalul Ion Dumitrache. De aceea voi apela și la memoriile locotenentului Mihai Bălaj (1909 – 1976), învățător refugiat din Ardealul de Nord cedat la unguri, jurnal păstrat ascuns cu mari riscuri și publicat abia în 1999, la 90 de ani de la nașterea autorului. Pe front, acesta era locotenent la comandamentul Batalionului 10 Vânători de Munte în aceeași divizie, cu toate că rolul său era la comandament și nu a participat direct decât prea puțin în lupte, totuși, amintirile sale sunt relevante pentru a recreea atmosfera acelor zile de sforțare și epopee.

Locotenent Botiș Volumiu, fotografie livret militar


Un lucru prea puțin cunoscut, au fost și alte mari unități române care au luptat în Caucaz, cum ar fi Corpul de Cavalerie (diviziile 5, 6 și 9 Cavalerie) care care au avansat pe litoralul nordic al Mării de Azov și au pătruns în vestul Caucazului, ocupând Anapa, apoi înaintând alături de Armata 17 Germană, facilitând pătrunderea prin istumul Kerci și peninsula Taman a altor unități germane și a trei divizii române (Divizia 3 Munte, Diviziile 10 și 19 infaterie). Acestea au dus lupte grele pentru securizarea liniei, mai ales în prima parte a anului 1943, până în februarie, când au rezistat eroic asigurând culoarul de retragere din Caucaz al trupelor germane și române (Divizia 2 Munte). Dar cea care a pătruns adânc în teritoriul muntos al Caucazului alături de germani a fost eroica Divizie 2 Munte.

Decorații obținute de Botiș Volumiu pentru bravură pe front
(Coroana României și Steaua României în grad de cavaler
cu spade și panglică de virtute militară)

Pentru cei care încă îl consideră pe Hitler un geniu strategic am vești proaste. O fi avut el dreptate până în 1941, dar după această dată greșelile strategice comise sunt de neiertat, iar legile nescrise ale strategiei nu l-au iertat. Operațiunea Barbarossa, invadarea Uniunii Sovietice a fost concepută și realizată greșit din punct de vedere strategic, chiar dacă în bătăliile tactice germanii s-au dovedit superiori, dar în timp, strategic, greșelile lui Hitler au fost fatale. Un simplu calcul aritmetic, în 1941, Germania și aliații săi au angajat 5 milioane de combatanți pe un front de 1300 de kilometri, dar în 1942 lungimea frontului ajunsese la 3200 de kilometri. Ori, în acest caz, forțele ar fi trebuit aproape triplate, dacă e să ne luăm strict după asta. Dar și atunci, în 1941, atacul s-a dat pe trei direcții divergente, în ciuda tuturor cutumelor strategice, direcțiile Lvov – Kiev – Rosov, Varșovia - Minsk – Moscova, Konisberg – Riga - Leningrad. Mai mult, Hitler trimite la un moment dat blindatele de la centru spre sud, slăbid direcția centru. Te poți întreba, care este obiectivul acestei invazii? Nu poți porni un război fără să urmărești un obiectiv clar, care să-ți adjudece victoria. Mai mult, în 1942, o altă greșeală strategică majoră, pe lângă altele. Un atac divergent în sudul frontului, cu armatele împărțite între grupul A și B, către Stalingrad și Caucaz, repet, divergente, pe direcții diferite lși care nu se puteau susține unul pe altul, nu puteau avea succes contra unui inamic cu rezerve inepuizabile de oameni și care începuse să primească materiale de război din belșug din partea aliaților. Totuși, Clausewitz era german. Dar noi, românii, am fost prinși în acest tăvălug și ne-am făcut datoria, cealaltă parte fiind subiectul unui alt articol. Cert este că Divizia a 2-a Munte a intrat în foc în vara lui 1942 în Caucaz.

Baksan și cota 910
Din 6 august 1942, Divizia 2 Munte a intrat sub comanda și în logistica germană, printre primele acțiuni de luptă ofensive fiind cucerirea localităților Kanclovskaia și Skurinskaia (4 august), după trecerea Donului, după marșuri grele de 70 km pe zi prin arșiță și temperaturi de 40 de grade, valuri de praf și călduri sufocante. “Corpul 49 Armată german cu Divizia 2 Munte română și Divizia 1 Munte germană atacă inamicul din trecătorile Caucazului de Vest între valea râului Laba și vârful Elbrus, nimicește forțele acestuia și pătrunde pe coasta Mării Negre între Suhumi și Poti”, așa suna ordinul primit de generalul Ion Dumitrache la 12 august 1942, iar divizia a continuat înaintarea. Ulterior, divizia trece sub ordinele Corpului 40 Blindat din Armata 1 germană von Kleist, acționând pe malul de est al râului Kuban spre Caucazul de Est. În urma succesului germano-român, Hitler ia o altă decizie ciudată, scoțând de la Grupul de Armate A Armata 4 Blindată Hoth și o dirijează spre Stalingrad, la Armata 6 a generalului Paulus, o altă cârpeală cu efecte strategice grave pe viitor.

Înaintând cea mai mare parte pe jos, Divizia 2 Munte ajunge în sectorul Baksan, cucerind localitatea cu același nume de pe malul nordic al râului Baksan la 23 august 1942. Batalionul 7 (al locotenentului Botiș) a surprins o punte rămasă nedistrusă peste râu, pe unde a pornit la atac peste râu, sprijiniți de tunurile Divizionului 4 Tunuri Munte, sub comanda lt-col Ștefan Neacșu, căzut la datorie în timpul acestei acțiuni. După edificarea capului de pod, acțiunea a continuat către cota dominantă a regiunii, cota 910, lupte descrise de locotenentul Botiș în documentar. Cucerirea cotei 910 a fost realizată cu mari pierderi, inamicul bombardând puternic cu tunuri și aruncătoare trupele noastre de atac. Capul de pod a fost lărgit, în dreapta intrând o companie întărită din Batalionul 16, în dispozitiv intrând și Batalionul 10 (al lui Mihai Bălaj), înlocuind trupele din Regimentul 99 german. În urma contraatacurilor sovietice, generalul Dumitrache cere sprijin de la artileria germană, care îi pune la dispoziție Divizionul 3 din Reg 109 artilerie și Divizionul 731 Artilerie Grea din Reg 54 Art Grea. Atacurile sovietice sunt respinse, românii dezvoltând capul de pod de la Kisborun I până la Kisborun III. Sovieticii aduc trupe suplimentare pentru lichidarea capului de pod românesc, în total 3-4 divizii de infanterie cu 20 de batalioane, inclusiv elevi ai Școlii de Comandanți Politici de la Nalcik, după mărturisirile prizonierilor. Toate atacurile sovietice sunt zdrobite de riposta hotărâtă a vânătorilor de munte români sprijiniți de artileria proprie și cea germană.

La 28 august sovieticii reiau atacurile cu și mai mare intensitate, pătrunzând până la liziera satului Kisborun I, dar sunt respinși și contraatacați de de vitejii vânători români. Tot în această zi, la punctul de comandă al diviziei a venit generalul colonel von Mackensen cu întregul său comandament pentru a-i mulțumi generalului Ion Dumitrache pentru bravura în luptă demonstrată de trupele române ale Diviziei 2 Munte. A doua zi, ai noștri reaiau atacurile, Bat 10 și 15 reușind ocuparea colhozului din Kisborun I, Bat 16 menține linia, o infiltrare sovietică din flancul drept fiind anihilată de rezerve. În zilele următoare, noi contraatacuri sovietice cu trupe proaspete, aduse de pe Frontul Transcaucazian.

Ulterior, conform ordinului scris al Corpului 3 Blindat german, capul de pod este abandonat, trupele noastre trecând la apărare pe malul de nord al râului Baksan. Poate părea o măsură ciudată, dar în acest interval mai bine de o săptămână în acest cap de pod, Divizia 2 Munte și-a făcut datoria, atrăgând aici importante forțe sovietice, astfel încât trupele germane au reușit relativ ușor avansul prin forțarea râului Terek spre Nalcik și Groznâi, împreună cu Divizia 13 Blindată germană, disponibilizată prin acțiunea trupelor române, printr-o zonă cu rezistență puternic diminuată din moment ce trupele sovietice fuseseră concentrate în mare parte împotriva capului de pod românesc de peste Baksan. Divizia 2 Munte rămâne în defensivă pe râul Baksan până la 19 octombrie, când va intra în luptă acoperindu-se de glorie nepieritoare la atacul Nalcikului.

În documentar veți găsi descrieri ale luptelor și eroismului vânătorilor români la asaltul cotei 910, cotă despre care sergentul Rusu, din subordinea locotenentului Botiș, spunea uitându-se peste umăr când o părăsea: “Cota 910, sece-o Dumnezeu s-o sece!” Erau acei care au supraviețuit, care și-au cules pe foi de cort camarazii făcuți bucăți de artileria sovietică, i-au încărcat în camioane, apoi au plecat mai departe, spre o nouă luptă pe viață și pe moarte.

Dar să vedem ce spune Mihai Bălaj în jurnalul său, păstrat cu mari riscuri toată perioada comunistă, chiar și după moartea sa din 1976.

Joi, 20.08.1942
... lângă Konstantinovkaia, niște fete, care lucrează la grădinile de zarzavat și vii, sar în drum și caută de vorbă cu noi. Sunt deportate de la Tiraspol și din Basarabia. Abia așteaptă să se întoarcă acasă... (până unde au ajuns deportații din Basarabia noastră! De altfel acest jurnal abundă de întâlniri cu români basarabeni deportați de sovietici în Caucaz. Câți or fi fost deportați mai departe, în Siberia sau Kazahstan și câți s-au mai întors, asta nimeni nu poate știi. Mai mult, de multe ori se întâlnea cu dezertori din armata rusă care se întorceau acasă, nestingheriți de nimeni. Ei spuneau că nu le venea să creadă că românii îi lăsau în pace, propaganda sovietică spunea despre noi că suntem cruzi).

Sâmbătă, 22.08.1942

... Batalionul rămâne pe loc. Dl. col. cu cpt. Andreescu, Iuga pleacă în recunoaștere. Grupul 4 VM a luat contact cu inamicul astăzi. Inamicul e dincoace de Baksan, trebuie azvârlit dincolo și creat un cap de pod. Divizia noastră are la dreapta Corpul de Munte german, iar la stânga Corpul Blindat german. Dl. general Dumitrache are sub comandă Batalionul blindat, care Lawal și un batalion german. Atacul principal pentru trecerea râului se va da mâine dimineață în zori. Grupul 5 ca rezervă va trebui să se deplaseze în spatele Gr. 40. Batalionul 4 merge în spatele Bat 7. Pornim... Inamicul e pe cota 910... am văzut prima mașină sanitară cu răniți. Printre ei este și adjutantul Batalionului 7, lt Negruțiu. Comandantul Divizionului 4 Tunuri Munte a fost ucis azi. Vestea ne impresionează. Pe linia frontului inamicul lansează, una după alta, rachete luminoase.

Duminică, 23.08.1942

... Ajungem în spatele Batalionului 7 când se luminează de ziuă. (Locotenentul Botiș Volumiu era în fruntea plutonului 2 din compania 1 a acestui batalion). Imediat începe activitatea de artilerie, apoi se aude țăcănitul mitralierelor. S-a pornit atacul. La ora 12 duelul de artilerie încă durează. Din partea inamicului mai slab. Batalionul 7 a ajuns la râu. Nu poate trece deoarece cursul râului e foarte repede și bărcile de care dispunem nu sunt proprii râurilor de munte. Ostașii noștri în dosul unei creste, stau culcați la pământ, pe grupe, așteptând doar semnalul să intre în acțiune. Dl gral Dumitrache este în primele linii. Avem legătura telefonică și la radio cu cei din linia întâi. Inamicul, ocupând cota 910 și având în fața sa râul, opune o rezistență dârză. Batalionul 7 are mulți răniți și câțiva morți. E rănit ușor și lt col Ciubotaru, comandantul Bat 7 VM. După amiaza, sublocotenentul Poparda trimis la Bat 7 să facă legătura, raportează el însuși rănit: un soldat mort, 6 răniți de proiectile de brand. La început fusese dat mort și căpitanul Giurgiu Ștefan, voluntar, cel mai tânăr copil al batalionului, maramureșean, pe care, după ce pansase doi camarazi, un proiectil îl nimerește în plin îngropându-l. Noaptea, după ce s-a făcut liniște, mergând să le ridic cadavrele, l-am găsit rănit grav în plămâni și abdomen. Canonul de artilerie n-a încetat toată ziua.

Luni, 24.08.1942

Peste noapte, Batalionul 7 a trecut râul. Rușii au contraatacat, dar au fost respinși. În zorii zilei bombardamentul de artilerie începe din nou. Țăcănitul mitralierelor e tot mai insistent. A trecut și o companie din Bat 15. Dl. col. Gugleș a plecat însă astă noapte la PC (Punct Comandă). S-a înmormântat primul mort al batalionului, soldat Cica Gheorghe. Rușii opun o rezistență îndârjită. Canonul de artilerie nu încetează deloc. Rușii au bombardat podul peste Baksan. Se lucrează sub bătaia gloanțelor la refacerea lui. Aici își așteaptă trecerea un batalion german și o companie de cercetare de sub comanda căpitanului Ioniță Nicolae. Germanii trag cu tunurile cu aer comprimat care fac impresie mare... De la Batalionul 7 și 15 vin numeroși răniți... (aici relatează despre ploaia torențială de care își amintește și Botiș Volumiu, aflat nu departe de Mihai Bălaj, asaltând cota 910, conform documentarului video). Compania de Cercetare primește ordin ca împreună cu batalionul german să treacă al sud de râul Baksan pe la Kisburn și să asigure dreapta Grupului 4 V.M.

Marți, 25.08.1942

Cercetarea trece în noaptea de 24/25 august. Dimineața plouă încă. Ne sculăm toți uzi. Abia ne uscăm puțin și primim ordinul de înaintare. Batalionul iese din rezervă. Compania Cercetare înaintează la vest de cota 910, făcând siguranța Gr 4 VM împreună cu batalionul german. Compania 2 + 1 grupă mitraliere primește ordin să curețe terenul între înălțimile cu cota 910 și satul Kisburn II, trecând la dispoziția Gr 4 VM. Misiunea este executată până în seara zilei. Are 4 răniți. Compania 3 + 1 pluton mitraliere primește misiunea de a înainta spre vest, pe malul de nord al Baksanului și a se duce la detașamentul Lawal în scop de a asigura dreapta și spatele diviziei. S-a instalat în apărare pe înălțimile nord Saiukovo închizând spre vest valea Baksan. Compania 1 + Comp 4, mai puțin 3 grupe mitraliere se instalează în apărarea capului de pod de la Kisburn ocupând poziția pe malul de nord al Baksanului ... Seara se lasă cu o mică îngrijorare. Deși cota 910 e în mâinile noastre (fusese ocupată de Batalionul 7 în care lupta Botiș Volumiu), rușii contraatacă. Peste noapte liniște.

Miercuri, 26.08.1942

La ora 5 Compania a 2-a ocupă înălțimea din prelungirea cotei 910. Peste noapte rușii aduc întăriri și contraatacă la orele 6.30 compania cpt Ciocănescu cu forțe mult superioare pe linia colhozului sud Kisburn II, bătută intens cu focurile de brand. Compania suferă pierderi serioase. În această luptă a căzut mort lt rezervă Călinici Mihail, omare inimă de român. (Mihai Bălaj va scrie un articol despre el în ziarul Ardealul al refugiaților români din Ardealul de Nord, intitulat “Un erou maramureșan. Lt rez Călinici Mihail” în care aduce un elogiu acestui erou de 42 de ani, originar de peste Tisa, din Apșa Maramureșului, voluntar, care a refuzat o misiune la partea sedentară, cerând să fie trimis pe front cu plutonul de recruți pe care i-a instruit. Mihai Bălaj: Mă închin azi în fața ta, erou al Maramureșului!) În ruptura făcută, rușii coboară prin pădurea de porumb pe valea Baksanului spre pod. Artileria concentreză focul acolo. La ora 11, dl col Gugleș, văzând cele ce se petrec, ia sub comandă Compania 1 și sprijin din Compania Armament Greu, regrupează Compania a 2-a și pornește la orele 2.30 din nou la atac. Duce cu dânsul și plutonul pionieri și de transmisiuni. Primește două plutoane de pionieri rezervă. Progresul e simțitor. Pe la orele 5 s-a reușit să se dea rușii înapoi la poalele dealului – prelungirea spre Kisburn II a cotei 910. Artileria sprijină atacul nostru, mitralierele huruie amarnic!

Stau la PC al Grupului 4, unde e și dl col Bălan (colonel Grigore Bălan, eroul rezistenței de la Malaia Bielosjorka, căzut la datorie în septembrie 1944 în luptele pentru Sfântu Gheorghe și înaintat post mortem la gradul de general) și privim toată acțiunea atât cât se poate ... Rușii stau ascunși în gropile circulare. Nu vezi nimic (datorită porumbului mare) până când ești deasupra gropii. În aceste condiții grele trebuie să lupți. Lupta se dă la grenade. În această luptă cade rănit cpt Ciocănescu Paul, cdt Comp a 2-a, și slt rez Tutelea Ioan. Dl col Gugleș e tot timpul în linia 1. (va cădea eroic pe timpul retragerii din Caucaz). Coborându-se noaptea și creasta nefiind cucerită, Gr 4 dă ordin ca batalionul să se replieze pe liziera de sud-est a satului Kisburn I spre a se pune satul în stare de apărare. La orele 20 dispozitivul este realizat. Astăzi batalionul a avut o grea încercare: 22 morți, 54 răniți, 13 dispăruți. Târziu seara s-a aflat că cele trei companii ale noastre ținură piept cu trei regimente, unități de gardă și ale Școlii militare Rostov-Naltski (școală de comisari politici). După ce a înnoptat a fost atacat batalionul 15 dar rușii au fost respinși. Seara târziu, batalionul a primit la PC vizita dlui general Ion Dumitrache.

Joi 27.08.1942
Compania Cercetare este atacată din zorii zilei, însă își menține poziția. În sectorul Baksanului liniște relativă. O ceață groasă acoperă valea Baksanului. Coimpania 1 își numără oamenii. În cimitirul de lângă pod crucile se înmulțesc. Artileria noastră bate pentru a-i stânjeni pe ruși. În primele ore ale dimineții (orele 10) sosește la fața locului generalul Mackensen, cdt Corpului 3 Blindate. E prezent și dl general Dumitrache precum și col Bălan, Fodor și Gugleș. Dl general Mackensen promite întăriri.

Un erou de legendă
Generalul Ion Dumitrache
Comandantul Diviziei 2 Munte

Iată dispozitivul în care se găsește batalionul. Comp 1 ocupă liziera de SE, comp 2 liziera de est a satului Kisburn I. Compania Cercetare pe înălțimile vest cota 910, asigură dreapta batalionului 7 și face legătura între batalionul 1/99 german. Compania 3 închide valea Baksanului la Saiukovo asigurând dreapta și spatele diviziei. Compania 4 bază de foc, înălțimile nord satul Kisburn I. Din declarațiile prizonierilor rezultă că în fața batalionului luptă unități din Armata 37, Divizia 2 gardă cu aceeași misiune de a ocupa capul de pod.

La orele 16 inamicul începe un intens bombardament de branduri și artilerie asupra podului și asupra companiilor 1 și 2. Bombardamentul continuă cu intensitate neîntreruptă până la ora 20. La ora 20 inamicul atacă pe tot frontul, atac care este respins, menținându-se integritatea frontului. Din declarațiile prizonierilor rezultă că frontul și flancul drept al Comp 1 a fost atacat de un batalion independent din Divizia 2 Gardă rusă. În sectorul companiei 2 a atacat circa un batalion. Compania Cercetare a fost atacată de forțe superioare fiind silită să replieze cu 2 grupe de luptă flancul său drept. Atacul inamic a fost respins. La orele 19.30 sosește din misiunea ei izolată și comp 3 și e menținută pe timpul nopții în rezervă. Batalionul este vizitat la orele 10 de către g-ralul Mackensen cu întreg statul său major, cdt al Corpului 3 Blindate, de dl gral Dumitrache și de dl maior Miclescu din Marele Cartier General Român. În această zi 3 morți și 25 răniți.

Vineri 28.08.1942
... nu e tocmai ușor să stai zi și noapte îngropat în pământ nemișcat, cu ochii țintă la rușii care sunt la 50 m înaintea ta. Abia se luminează, la ora 3.30 rușii încep un puternic atac în sectorul 1 și 2 și la flancul drept al comp a 2-a. Din cauza forțelor superioare, comp 2 și flancul stâng al comp 1 se repliază în interiorul satului. Se cantonează cu compania mai puțin un pluton rămas în rezervă. Se depășește comp a 2-a și se restabilește situația pe poziția inițială. SE procedează la curățirea satului cu plutonul de pionieri cu cpt Iuga. Lupta a fost crâncenă. În fața noastră au rămas 109 cadavre, 3 ofițeri și un politruc. Compania Cercetare contraatacă și, ca și în zorii zilei, restabilește situația. Aici rămân pe teren 26 cadavre inamice și un ofițer. S-au făcut și numeroase capturi. Noi avem 46 de răniți și 5 morți. În dimineața acestei zile cade rănit și ultimul ofițer al companiei a 2-a ce mai rămăsese teafăr. Și acesta fusese sortit să rămână la partea sedentară; a făcut raport și a cerut să vie pe front. E unicul fiu la o mamă văduvă. După moartea lt Călinici și rănirea cpt Ciocănescu, a rămas comandantul companiei, înfruntând cu restul companiei inamicul. Un exemplu de curaj. E liniște pe întreg frontul. Se face bilanțul pierderilor, se evacuează răniții. Morții noștri încă de alaltăieri zac în porumbiște. N-au putut fi ridicați pentru a se îngropa. Pătrunderea în porumb te costă viața. La PC așteaptă gata sicriul lt Călinici și crucile celorlalți. Mormintele celor îngropați se netezesc, se vopsesc pietrele de pe margini, se plantează flori sub îngrijirea părintelui Dumitru Ion ...

Sâmbătă 29.08.1942

Dimineața se deschide cu același cer posomorât. Batalionul 7 VM (cu locotenentul Botiș) s-a baricadat pe cota 910 ca într- cetate și o apără cu înverșunare. Batalionul 15 este stăpân pe o parte din creastă care se prelungește de la cotă și respinge atacuri puternice. În stânga, batalioanele 8 și 9 au parte de acțiuni mai slabe. Sigur, batalionul 10 are misiunea cea mai grea, el apără podul, centrul spre care gravitează atacurile dușmane ... Conform ordinului 4 al Grupului 4, batalionul trebuie să atace pe direcția est, legătură la dreapta cu batalionul 15 VM pentru a se ocupa înălțimea SE Kisburn II ... La ora 6.35 batalionul începe atacul și înaintează ocupând linia colhozurilor sud Kisburn II. La ora 8 batalionul reia înaintarea și ajunge până la circa 400 m de obiectivul final. Dreapta companiei 4 cu o grupă de mitraliere reușește să se agațe de piciorul pantei la SV de bifurcația drumurilor ce în crestătura de pe creasta obiectivului final. În acest moment batalionul este luat sub foc puternic de branduri și focuri de arme automate, trase din stâncile de pe obiectivul final, precum și din spate și flanc, trase de pe pantele și acoperirile de pe creasta ce coboară de la cota 910. Cu toată concentrarea de artilerie, inamicul nu a putut fi neutralizat ... Batalionul se repliază pe poziția de plecare la atac. A fost o zi grea pentru batalion, 7 morți, 76 răniți. Puterea ofensivă a batalionului slăbește ...

Duminică 30.08.1942
... Batalionul stă în apărare. Vine la fața locului dl general Dumitrache, colonelul Coman ... Dl col Fodor și Gugleș pleacă în recunoaștere la cota 910. După ce au ajuns, prin focuri de brand începe un puternic atac al inamicului în flancul drept al diviziei. Dl colonel se întoarce pentru a nu se petrece ceva în lipsă-i. E încercată greu Cercetarea noastră, are 4 morți și peste 22 răniți. Această companie înfruntă de 10 zile mereu atacuri grele și nu dă înapoi.

Aici Mihai Bălaj citează darea de seamă a căpitanului Ioniță din această companie, din care spicuiesc: ... În 27 august, repliindu-se o companie spre vest din batalionul Koft (german), Compania Cercetare ia în primire acest sector. Este atacat în zorii acestei zile de două plutoane și un car de luptă. Carul e silit să se retragă. Inamicul a presat puternic. Silit la repliere două grupe, apoi contraatac și ocuparea vechii poziții. Capturi 2 pistoale automate, 1 pistol mitralieră, iar pe teren morți un ofițer și 25 soldați ruși. Replierea batalionului Koft a făcut ca inamicul să pună mâna pe un mamelon jumătate împădurit, câștigând prin aceasta un bun observator și un bun teren pentru amplasarea a două mitraliere care îmi îmi stinghereau necontenit flancul drept. Bombardamente năpraznice de artilerie grea, aruncătoare de tot felul, tunuri anticar și arme automate s-au dezlănțuit parcă înadins în sectorul ce-l ocupam. Soldații stau neclintiți în adăposturile lor. Mitralierele inamice de pe mamelonul amintit, cari acționau în flancul meu drept, îmi scoteau din luptă din 10 în 10 minute câte un soldat. M-am hotărât să fac o incursiune. S-au anunțat voluntarii: sergentul major Stanciu, serg Radu Nic, seg Vasilioni Moise, fruntaș Răducanu Petre și soldatul Mocanu Simion. I-am înarmat pe toți cu grenade și pistoale automate. Sub sprijinul grupului de mitraliere a companiei și a unei gr de mitraliere plus aruncătoare de grenade am făcut posibilă înaintarea acestora până sub mamelon. Am plasat apoi focul acelorași arme automate mai sus, în păduricea de pe mamelon. Acești bravi ostași, după ce au aruncat năvalnic grenadele asupra amplasamentelor inamice, s-au repezit cu pistoalele automate și au secerat servanții, care încremeniseră de spaimă la vederea lor. Din păduricea de pe mamelon au fost și ei cu focuri de armă și grenade. Apoi s-au retras. Un ofițer și 10 soldați au fost omorâți la inamic. Segentul Vasilioni ușor rănit. Cele două mitraliere au amuțit pentru totdeauna. În seara zilei atac din nou din partea inamicului, respins. În dimineața de 28, 29, alte atacuri. 30 de bolșevici au rămas morți la 30 m în fața poziției.De 5 zile soldații n-au cunoscut odihna și 1 la zi mâncare. În 30 d.m. atac năpraznic. Compania: 1 subofițer rănit, 61 trupă răniți, 9 morți.”...

Marți, 1 septembrie 1942

... Batalionul se retrage la nord de Baksan. Retragerea nu e simțită de inamic. După ce s-a retras 7, 16 și 10, podul este aruncat în aer. Întuneric beznă, ploaie și noroi.
...
Luni, 7.09.1942
... Populația civilă, terorizată de bolșevici, se retrage în spatele frontului nostru. De la Batalionul 8 vin răniți. Dl general Mackensen lămurește că retragerea s-a făcut cu scop. Capul de pod a făcut să se atragă aici trupe numeroase, în care timp s-a dat posibilitatea să se treacă Terekul. Deci în vederea altor operațiuni s-a făcut retragerea.


Comportamentul românilor față de populația locală

Mă văd nevoit să introduc acest scurt capitol în acest articol, mai mult din cauza faptului că mai ales în ultima perioadă, pe diferite platforme online au apărut o multitudine de postări care încearcă să arunce o pată pe comportamentul armatei române din campania din est, începând cu acuzații de lașitate și continuând cu cele de abuzuri sau chiar masacre contra civililor. De aceea mă văd nevoit să spicuiesc din memoriile lui Mihai Bălaj cadre referitoare la acest aspect, făcând și distincțiile necesare.

Una din marile greșeli ale lui Hitler, printre multe altele, unele strategice arătate în acest articol, a fost și totala nesocotire a avantajelor pe care le-ar fi putut câștiga din partea populației locale. Trebuie menționat faptul că la începutul campaniei, germanii au fost primiți în Ucraina ca și eliberatori de regimul tiranic al lui Stalin. Era și normal, trecuseră abia șapte ani de la marea foamete la care au fost supuși locuitori acestei provincii de către sovietici, în care milioane de ucraineni au pierit. Până și astăzi, Holodomorul, genocidul prin foame, este o chestiune care înveninează relațiile dintre Rusia și Ucraina. Era și normal ca ucrainenii să-i primească pe germani ca și eliberatori. Dar prostia lui Hitler a făcut ca acest avantaj să fie pierdut aproape imediat, în urma trupelor din Wermacht au venit unitățile SS care i-au exterminat, făcându-i pe cei rămași să treacă de partea partizanilor. O tâmpenie care va fi plătită scump de armata germană, aceasta trebuind să facă față în spatele liniilor unui greu război de partizani. Și când te gândești câte resurse alocă armata americană astăzi pentru programe de genul “hearts and minds” ca să-și asigure dacă nu loialitatea, cel puțin neutralitatea zonelor ocupate! Iar Hitler le-a avut și le-a pierdut într-o clipă!

Armata română s-a comportat diferit în zonele de responsabilitate, conform ordinelor clare date de eșaloanele superioare, dar nu numai, ci și datorită felului de a fi al soldatului român. Desigur, au fost excepții, au fost și abuzuri, chiar masacre, ca și în cazul ulterior ocupării Odessei, care merită un capitol aparte, dar pe ansamblu armata română a avut un comportament adecvat. Ca și exemple, dau câteva mărturii din jurnalul lui Mihai Bălaj, în care se vede inclusiv până unde au ajuns românii basarabeni deportați de regimul criminal instituit de Lenin și Stalin.

Ne conduce un cazac localnic. Ne povestește cum l-au ucis pe tatăl său pentru că a îndrăznit să prindă pești în gârlă, cum l-au condamnat pe el la doi ani de închisoare pe care i-a ispășit. A fost om cu stare. Începe să plângă. Au cerut germanilor să le creeze un stat independent al cazacilor. Locuitorii, spre deosebire de cei din alte ținuturi, încep să ne salute și ne întâmpină cu mere și apă. (6.08.1942) Spre oraș vin acasă femei, bărbați, copii, necăjiți, cu câte o legătură de haine la mână. Au fugit temându-se de germani și aliați. Se miră și ei că nimeni nu le are treaba, doar în treacăt îi întrebăm încotro se duc. Sunt și foști soldați. (10.08.1942) Am întâlnit la Kropotkin doi copii din Basarabia, deportați cu părinții lor. Se bucurau c-au sosit și povestesc multe lucruri despre bolșevici. (11.08.1942) Preotul începe să boteze copii. Am întâlnit o moldoveancă de la Tiraspol. Nu mai știa ce să facă de fericire. De altfel nu este sat prin care trecem în care să nu întâlnim vreun deportat din Basarabia. Ne salută de departe: Bună ziua, fraților! (17.08.1942) Niște fete care lucrează la grădinile de zarzavat și vii sar în drum și își caută de vorbă cu noi. Sunt deportate de la Tiraspol și de prin Basarabia. Abia așteaptă să se întoarcă acasă. (20.08.1942) Din fața poziției noastre se refugiază zilnic populația civilă. Ei știu deja unde este postul nostru de comandă și vin la el ca la birou. N-au nicio frică de noi. De altfel, ostașii noștri tratează omenește cu ei. (24.09.1942) Zilnic se predau ostași din rândurile inamicului. Sunt oameni bruneți, cu ochii oacheși. Aparțin mai mult Asiei Mici decât Europei. Sunt fericiți când văd că-i primim și nu le facem nimic. (26.09.1942) Se predau ruși. Avem unul de pe la Tașkent, mongol cu ochii mici, stă cu noi, doarme și mânâncă cu noi. Îl cheamă Jambuli. Seara strigă într-un corn la cei de peste apă să se predea că Rumunschi nu le fac nimic. (28.09.1942)

Mai sunt multe astfel de relatări, inclusiv despre localnici care făceau incursiuni sau luptau alături de trupele române contra sovieticilor. Bineînțeles că au fost și acțiuni ale partizanilor împotriva trupelor române și germane, dar intensitatea lor era relativ redusă față de alte regiuni, deși terenul ar fi fost deosebit de favorabil, ca dovadă fiind faptul că în zilele noastre acolo continuă insurgența cecenă împotriva regimului de la Moscova. Dar ceea ce e mai important, unul din avantajele tehnologiei, este faptul că după apariția documentarului, domnul Victor Nicolae, un român basarabean de suflet nevoit a călători mult prin spațiul ex-sovietic, a introdus un comentariu referitor la mărturia civililor din zonă despre comportamentul trupelor române. Rugat să vină cu mai multe amănunte, a avut bunăvoința să-mi scrie următoarele: “În Caucaz, fiind aspirant al Academiei URSS, filiala St-Petersburg, am fost in expediții științifice în anii 1997-1999. In suburbiile or.-stațiune Pjatigorsk am găsit un basarabean care a luptat în Armata romana si a fost luat de rusi prizonier. A fost pus sa îngrijească de cai, iar după război a rămas aici, s-a căsătorit și nu a mai fost niciodată în Basarabia. Era bătran, nici nu știa daca mai are pe cineva din apropiați. S-a temut sa se intereseze de frica sa nu fie deportați. Foarte gospodăros, ținea vite și avea pământ. Regret ca nu-i mai tin minte numele. În Caucaz am fost și prin satele românești Moldovanka, Moldovka, Arhipovo-Osipovka (sat foarte mare), ei își mai păstrează limba și tradițiile. În orașul Adler la muzeu, am aflat ca a fost fondat de 40 familii de basarabeni care, însă, au murit din cauza unei epidemii de tifos.

Profesorul Mogulaev pe atunci avea vreo 60 ani și lucra la Universitatea din Stavropol. Aflând ca sunt din R.S.S. Moldoveneasca, nu s-a temut sa-mi zică ca sunt roman (pe atunci era crima de stat sa spui unui moldovean ca e roman, cu regret, teza care s-a păstrat în mințile unor "moldoveniști" antiromani pana în ziua de azi). Ne-am împrietenit, avea și el ce avea cu rușii... El mi-a povestit istoria cu atitudinea ostașilor romani față de localnici și îmi spunea că-i ține minte deoarece pe atunci era copil mic și se ținea de fusta mamei sale. Zicea că dacă nu i-ar fi salvat românii conducându-i printr-un defileu îngust din munți într-o zona mai sigură, satul lor ar fi ars cu tot cu oameni din cauza bombardamentelor declanșate de sovietici cărora le păsa puțin de civili...”
Acest profesor nu este un oarecare, ci o personalitate științifică, iată aici și o lucrare a dânsului: Magulaev, A. Y. 1989. Chromosome numbers in some Astragalus (Fabaceae) species of the Caucasus flora. Botanicheskii Zhurnal (SSSR) 74:1519-1521

Cred că alte comentarii sunt de prisos.(va urma)

P.S. Am spus-o în mai multe rânduri și în mai multe articole, nouă ni s-a furat și ciuntit istoria, am fost mințiți în multe aspecte ale istoriei noastre adevărate. De aceea, este o datorie de onoare pentru fiecare român să cunoască adevărul. Dar, mai mult decât atât, fiecare român poate să contribuie la redescoperirea istoriei noastre adevărate. Nu este așa greu și încă nu este prea târziu.

Ați văzut că din mărturia unui veteran de război se poate face un bun documentar, dar pentru a redescoperi istoria noastră este nevoie de cât mai multe mărturii. Sunt sigur că fiecare dintre voi cunoaște câte un veteran de război care are o poveste de spus. Vă îndemn să-i intervievați pe toți pe care îi știți, puteți să o faceți cu o cameră video, cu una foto sau chiar cu un telefon mobil, sau în caz că nu dispuneți, e suficientă și o înregistrare audio. Înregistrați mărturiile lor, sunt documentele istoriei noastre care așteaptă să fie dezvăluite!

Cât mai repede înainte ca aceste documente să dispară pentru totdeauna! Acești oameni sunt în vârstă, către 90 de ani sau peste, și nu vor mai sta mult printre noi, așa că fiecare zi este prețioasă! Nu uitați, luați toate datele, luptele la care a participat, unitatea din care a făcut parte, data și locul nașterii, impresii și amintiri din război. Și chiar dacă nu știți ce să faceți cu înregistrările, păstrați-le, sunt documente inestimabile! Va veni vremea când veți avea ce face cu ele. Succes!

Bibliografie:
Col (r) Gheorghe Suman, Gen brig (r) Mihail Perju, Gen brig Ion Bucaciuc - Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa", Editura Pro-Transilvania, București, 2003
Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război - Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei. 1941 - 1945 (10 volume)
Epopeea vânătorilor de munte
Mihai Bălaj - Jurnal de front, Editura Gutinul, Baia Mare, 1999


Pe aceeași temă:
Un crâmpei din epopeea vânătorilor de munte 28 iunie 1940, fapte și eroi necunoscuți Minciuna 22 iunie 1941 Apărarea lui Antonescu Ne puteam opri pe Nistru?