0. Mulţi romāni au fost făcuţi să creadă că distrugerea ţării īn Tranziţia Criminală a fost comisă de anti-comuniştii care au făcut revoluţie īn 1989. Alţii şi-au dat seama că victoria Contrarevoluţiei a permis nomenclaturii securicomuniste rămase la putere să pună mīna pe avuţia publică, acumulată de statul-lagăr din munca prizonierilor, distrugīnd economia īn procesul de acaparare; dar nu au īnţeles cum s-a produs fenomenul şi de aceea opun o slabă rezistenţă propagandei uzurpatorilor.

Dar chiar şi cei care denunţă steril crimele comunismului continuat de fesenism, consideră că, din păcate, nu mai avem ce face, pentru că jaful s-ar fi făcut, īn general, fără īncălcarea legilor şi cu pierderi ireparabile. S-au lăsat hipnotizaţi de cīntarea banaliştilor, īnvinşi de retorica juriştilor īnregimentaţi, care ne amorţesc civismul perorīnd despre legalitate, non-retroactivitate, prescripţie, amnistie, nediscriminare, drepturile criminalilor, rătăcirea probelor, etc. Nu spun nimic īnsă despre "justiţia de tranziţie", nu atacă problema supra-juridică a pedepsirii celor care folosesc legea ca să lovească o naţiune victimă şi apoi să se protejeze de pedeapsă (sau răzbunare). Iar ideologii mercenari ironizează "teoriile complotului" (īncercări stīngace de a explica prăbuşirea cetăţilor), asigurīndu-ne că Romānia nu a căzut victimă unei operaţii premeditate de dominare/jefuire/distrugere, executate coerent de o reţea mafiotă sudată. Ca şi cum un atac colectiv īmpotriva unei comunităţi prinse īntr-un stat trebuie pegătit īn plenare secrete, care să coacă planuri explicite de jaf. Nu aşa e cucerit un organism de viruşi: "complotul" … e īn codul lor genetic, asaltul emerge, pe măsură ce noi paraziţi se aruncă pe prada tot mai slăbită, folosind ocazia, descurcīndu-se, īnhăintīndu-se. Cel mai mare răpitor al omului e gaşca.

Analiza procesului de acaparare a pămīntului, din 1944 şi pīnă azi, revelează mecanismele uzupării, face lumină justiţiară. Acest studiu de caz ne arată cum lucrează "gheara invizibilă", cīnd statul capturat de paraziţi e folosit īmpotriva anticorpilor sociali, "partidul conducător" catalizează boala, guvernul īnlănţuieşte victimele, media intoxică minţile, legislaţia pregăteşte crima, iar justiţia īmpiedică evadarea. Pornind de la un banal proces de recuperare a pămīntului furat unui chiabur din familie, am alocat cīţiva ani cercetării, descoperind importanţa subiectului, dar şi a metodei de revelare a mecanismelor politice patologice.

Īncerc să finalizez argumentaţia şi să organizez masiva documentaţie pe care am strīns-o īn aceşti ani de cercetare, īntr-un raport explicativ, difuzat prin Internet, īn care să se vadă uşor justeţea afirmaţiilor ce urmează. Pīnă atunci, am crezut cu cale să īmi fac deja cunoscute concluziile, observīnd zăpăceala īn care se zvīrcoleşte revolta romānilor păgubiţi. Recomand lectura neīntreruptă a acestei poveşti de sinteză, pentru a se prinde sensul ei global. Adīncirea analizei se va putea face pe materialul documentar complet.

1. Vom observa procesul de spoliere a pămīntului care ajunsese, īn sfīrşit, la ţărani, după o īndelungată luptă de emancipare (nu comuniştii au inventat la noi exploatarea). Īn urma īmproprietăririlor din 1864, 1881, 1921 şi 1946, a transmisiilor terenului primit (mai ales prin moştenire, dar uneori şi prin vīnzări), se ajunsese īn 1946 ca, pe līngă terenurile statului (inclusiv "bunurile mici", īncă neprivatizate), comunelor (mai ales islazurile), bisericilor şi altor instituţii, să existe o proprietate funciară privată distribuită destul de echilibrat īntre: foştii moşieri (care mai aveau cīte 50 ha, după reforma agrară din 1945), tărani mijlocaşi cu cīte circa 3-49 ha şi ţăranii săraci (cu mai puţin de 3 ha) - delimitarea īntre ultimele categorii fiind relativă.

Să urmărim prin ce procedee au trecut comuniştii acest pămīnt la stat şi apoi, prin ce procedee s-au "īnzestrat", tot ei, cu o bună parte din acest teren, după 1989.

2. Prima categorie, a foştilor moşieri, a fost lovită mortal prin decretul nr. 83 din 2 martie 1949 ("reforma conacelor"), victimele fiind jefuite de pămīnt, utilaje şi bunuri, hăituite sau īncarcerate, deportate īn alte localităţi (după ce au fost scoase din casă numai cu hainele de pe ele), fiind apoi hărţuite şi discriminate toată viaţa (ca şi copiii lor) - pentru "motive de origine socială". Ţăranii săraci (nu neapărat din cauza leneviei, cum se susţine iresponsabil, căci micşorarea proprietăţilor sub pragul de bunăstare a fost produsă şi de creşterea explozivă a populaţiei satelor) au fost instigaţi să participe la această operaţie, răzbunīndu-se pe frustrările acumulate, pe care PMR le-a valorificat. "Lupta de clasă" a fost mai crudă īn satele conduse de muncitori (petrolişti, ceferişti, etc.) sau de lepădături locale- plantaţi de partidul de ocupaţie ca primari.

Cele 50 de hectare luate de la fiecare "rămăşiţă exploatatoare" au sporit averea GAS-urilor (gospodării agricole de stat) sau au fost date temporar īn folosinţa primelor GAC-uri (gospodării agricole colective).

3. După 1949- cīnd PMR "a dat linia", a urmat (vezi ANIC, fond 2521 - CC al PCR - Secţia agrară), un prim asalt īmpotriva celei de a doua categorii, la instigarea (sub īndrumarea) Secţiei agrare a CC, condusă de Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Al. Moghioroş, tovarăşul Chirtoacă, etc. Ca să īndeplinească sarcina, activiştii locali au primit mīnă liberă, hotărīnd, după chef, care duşmani ai lor trebuie stigmatizaţi cu eticheta "chiaburi" şi declaraţi "căpuşe ale tărănimii muncitoare". Criteriile recomandate erau: suprafaţa (gospodării cu mai mult de 3-5 hectare) şi folosirea altora la munci (ceea ce nu se poate evita īn campanii agricole manuale, prăşitul sau recoltarea trebuind făcute īn echipă).

Instrumentul principal de distrugere a gospodarilor au fost impozitele şi "cotele" fixate prin "legi" de colectare (cum ar fi decretele D121 si D306, HCM 774, 1065 şi 1242- pe 1949; D143 şi Hotărīrea CC-PMR/1950 ; D131 şi D58/1952, D24/1954; HCM 96, 262, 124 si 154 /1954; D212 şi HCM 1522/55; HCM 2193/56; D61/59, etc.) - īnlănţuite astfel īncīt să-i aducă irezistibil pe "chiaburi" la sapă de lemn. Cotele erau stabilite īn funcţie de o recoltă prezumată excesiv, creşteau puternic cu suprafaţa posedată, se recoltau forţat direct la arie, se soldau cu arestarea pentru nelivrare. Mulţi trebuind să cumpere produsele datorate pe piaţă, pentru a se achita de obligaţii. Asta după ce seceta din 1947, amplificată de hărţuiri, făcuse ravagii.

4. Sīnt trimişi pe teren procurori (4570 de zile īn 4776 de comune - conform unei sinteze CC) pentru a aplica noua lege privind sancţionarea infracţiunilor economice (Decretul 183/1949) combinată cu Legea 16/1949 pentru crime care primejduiesc securitatea statului şi propăşirea economiei naţionale, astfel īncīt partidul să facă rost de pămīnturile, clădirile şi utilajele necesare īnfiinţării TOZ-urilor (īntovărăşiri) sau GAC-urilor. Chiaburii sīnt arestaţi, judecaţi, condamnaţi, īntemniţaţi īn masă ca "sabotori" pentru că: şi-au arat pămīntul doar de două ori, nu şi-au stropit pomii din curte, le-a ruginit sapa īn şopron, nu şi-au reparat grapa, au semănat sau dezmiriştit cu īntīrziere, nu au predat toată cota, au declarat pămīnt mai puţin, nu au respectat planul de cultură, s-au exprimat īmpotriva CAP-urilor, etc. Exact aşa arată motivaţiile zecilor de mii de sentinţe. Judecătorii (mulţi fiind "ridicaţi din popor", cu cīteva luni de pregătire "juridică") au dat pedepsele cerute de secretarul de partid: puşcărie de la o lună la cīţiva ani şi … confiscarea totală a averii. Inclusiv bătrīnilor de peste 80 de ani sau celor paralizaţi īn pat, care nu şi-au muncit convingător pămīntul. Penitenciarele din toată ţara s-au umplut de aceşti "sabotori" (dispun de registrele respective). Iar TOZ-urile, GAC-urile şi GAS-urile au fost "īnzestrate" cu un nou val de terenuri, mai mici, dar mai multe ca īn 1945.

5. Activiştii C.C. trimişi pe teren pentru campaniile de īnsămīnţare sau recoltare (ca Feler, Bunaciu, Ranghet, Bodnarenco, Chişinevschi, Pintilie, Bīrlădeanu, Apostol, Drăghici, Ceauşescu, tīnărul Ion Iliescu, etc) īntīmpină cīrtire şi rezistenţă, īn ciuda sprijinului dat de Miliţie şi Securitate (ameninţări, bătăi etc). Izbucnesc peste tot răscoale (a se vedea pentru documentarea acestui fenomen eroic cartea lui Cicerone Ioniţoiu, http://www.procesulcomunismului.com/...toiu/rrevolte/ ). Guvernul comunist trece la represiuni īngrozitoare, coordonate de CC, executate fără scrupule de "securitatea", "miliţia" şi "armata" poporului (tinerele braţe īnarmate ale partidului ocupant). Innăbuşirea revoltelor se loveşte de ţărani demni şi curajoşi, susţinuţi din munţi de pungi de rezistenţă.

După ce căpeteniile "rebeliunii" ţărăneşti au fost īncarcerate, alături de "sabotori", capacitatea de apărare a satelor a slăbit, comuniştii avīnd şiretenia să temporizeze agresiunea.

6. Prin 1952, partidul face un pas strategic īnapoi, simulīnd mustrarea celor care "au compromis" atragerea ţăranilor spre agricultura socialistă, folosind forţa, fără tact şi cu tehnică juridică primitivă. Vinovată de "deviaţia de dreapta" este declarată gruparea Pauker, căreia i se reproşează ipocrit că a constrīns ţăranii să se asocieze (adică exact ce va face amplificat partidul, īn 1962) şi că a trimis pe teren judecători nepregatiţi, care au condamnat chiaburii superficial. Sīnt trimise īn ţară echipe mixte (cu delegaţi din partea CC, ministerului de interne şi de justiţie) care consemnează mii de abuzuri īn rapoarte. Nu le-aş mai fi găsit, īn arhiva CC-PCR -secţia agrară, dacă nu ar fi existat manevra anti-Pauker şi dacă feseniştii ar fi izbutit să ducă la bun sfīrşit distrugerea urmelor crimelor comuniste.

Īn aceste rapoarte, fatale pentru susţinătorii legitimităţii absolute a legalităţii, se arată repetitiv că sentinţele īmpotriva chiaburilor au depins numai de nevoile de pămīnt ale partidului īn localitatea respectivă, condamnările fiind cu desăvīrşire nejustificabile. După ce constată abuzul, comisiile de control recomandă… menţinerea sentinţelor - acolo unde s-a făcut GAC şi retrocedarea pămīntului - acolo unde nu mai e nevoie de teren, ci de cote. Procurorul general adjunct Voitinovici sintetizează abuzurile īntr-un raport secret, arătīnd că īn fiecare lună a campaniei de vīnare a "sabotorilor" (mai exact, a pămīntului lor) au fost īntemniţaţi… cīte 25 de mii de ţărani. La plenara CC-PMR din 30 noiembrie 1961, chiar şi Gh. Gheorghiu-Dej recunoaşte că īn numele luptei contra chiaburilor, peste 80000 de ţărani au fost urmăriţi īn justiţie, din care peste 30000 au fost judecaţi īn procese publice - abuzurile fiind imputate Anei Pauker şi lui Teohari Georgescu.

7. Īn faza de aparentă "destindere", CC recomandă secretarilor, la instruiri, să nu permită chiaburilor să se strecoare īn GAC-uri sau TOZ-uri, sau să-şi doneze terenurile, sau să le divizeze la urmaşi (īnstrăinarea li se interzisese deja, prin Legea 203/1947 şi Decretul 151/1950) - ca să nu scadă nivelul cotelor pe care le aveau de plătit. Incărcarea trenurilor din fiecare judeţ cu recolta destinată hrănirii "proletariatului" (īmpins spre oraşe ca să legitimeze doctrina comunistă) este supravegheată continuu de "activiştii agrari" care o conduc ca pe o campanie militară.

Nemaiputīnd rezista spolierii, presiunilor şi hărţuirii, mijocaşii se descotorosesc de pămīnt prin "abandonare" sau "donaţie". Alţii, īl pierd prin confiscare pentru neplata impozitelor sau pe baza numeroaselor legi de desproprietărire, cum ar fi Decretul 405/1949, D111/1951, D70/1953 , foarte eficacele D308/1953 sau finalizatorul D159/1959 (dat cīnd s-a considerat că chiaburii au fost suficient storşi şi slabiţi, venind momentul acaparării pămīntului rămas la ei).

Pentru ca jaful să devină iute ireversibil, a fost emis D167/1958 (īntărit prin D218/1960) care a fixat termenul de prescriere "extinctivă"… la doi ani (derogīnd de la codul civil) chiar şi pentru terenurile īnşfăcate "fără nici un titlu". Acesta e mersul/sensul legalităţii comuniste, pentru care juriştii tranziţiei au arătat mult respect. După 1990, tocmai decretul 167 nu a fost abrogat. Iar avocaţii care se fac că luptă pentru reparaţii, că reprezintă victime, "nu au observat" (a se vedea jurisprudenţa) nici măcar că pīnă şi decretul anacronic avea prevederi ce ar fi putut fi folosite pentru ca prescripţia să nu fie invocată parşiv (dolosiv).

8. Navigīnd cu pricepere īntre "destinderea internaţională", "desprinderea de Moscova" şi īnăbuşirea rezistenţei, comuniştii trec īn 1961 la finalizarea "transformării socialiste a agriculturii". Īn prealabil, o masivă comisie formată din conducătorii agriculturii face o lungă vizită de lucru īn SUA, unde misterioşi oameni de afaceri americani le explică cum se organizează agricultura industrializată pe scară largă. A se vedea rapoartele despre vizită, conservate īn arhiva CC. Arhivele post-decembriste s-au descotorosit īn schimb de probele uriaşei crime numită "cooperativizare" (cīte or mai fi conservat responsabilii) īncīt judecătorii să poată prezuma pīnă azi (folosind strīmb "luminile şi īnţelepciunea" amintită īn articolul 1203 din codul civil) că intrarea īn CAP a fost un act liber, făcut fără violarea consimţămīntului (temei de nulitate īn codul civil, prevăzut şi īn Convenţia drepturilor omului din 1948), deci care a rămas valid şi după 1990 (jurisprudenţa aferentă trădīnd poziţia contrarevoluţionară a juriştilor neepuraţi). Dar situaţiile lunare din arhiva CC relevă realitatea, īn fiecare lună din 1961/62 fiind "convinşi" să se īnscrie īn "colectivă" mai mulţi ţărani decīt se īnscriseseră īn toţi anii precedenţi. TOZ-urile care pregătiseră terenul (obişnuindu-i pe ţărani să se asocieze, īn condiţii relativ avantajoase) dispar suspect, terminīndu-şi brusc menirea. De-abia după finalizarea fulgerătoare a īnrobirii, au fost scoşi din puşcării ţăranii dīrji, care ar fi putut opune rezistenţă.

Partidul pune mīna şi pe terenurile ţăranilor săraci, cu ei cu tot, transformīndu-i īn sclavi pe propriul pămīnt. Lucruri arhi-cunoscute, eludate sistematic de justiţia fesenistă.

9. Mai există īnsă o categorie de terenuri, despre care nu se vorbeşte - şi nu īntīmplător (au creat mari oportunităţi "ingineriilor" funciare). Incă de prin 1950, īn rapoartele şi şedinţele Secţiei agrare a CC-PCR este semnalată cauza faptului că activiştii īntīmpină rezistenţă şi de la ţăranii săraci. Cu ocazia "comasărilor", necesare organizării muncii īn TOZ-uri, GAC-uri şi GAS-uri se constată că şi săracii, profitīnd de faliile administrative (numai īn Ardeal existau cărţi funciare) nu-şi declaraseră tot pămīntul (ca să evite impozitele, cotele, etc). Īn clipa īn care tartorii locali decideau o rocadă funciară (pe baza D151/1950 care, īncălcīnd art. 481- cod civil, stipula "valabilitatea" schimbului semnat de o singură parte, prevăzīnd 6 ani de īnchisoare dacă celălalt se īmpotriveşte) şi cel neīnscris īn asociere, dar cu teren īn perimetrul comasat, pleca īn locul celui īnscris- īncepeau vociferările … ambilor. Căci instrucţiunile cereau ca fiecare "deplasat" să fie compensat numai cu suprafaţa trecută la rol. S-a constatat peste tot că nu numai chiaburii īşi ascunseseră pămīntul. Speculīnd această situaţie, partidul a forţat o cascadă de comasări, īncīt să se tot scuture sita sub care īi cădeau īn poală noi pămīnturi, fără nici un act, fără nici o urmă. Majoritatea celor spoliaţi nu aveau curajul să reclame pămīntul nedeclarat (legile pedepseau dur ascunderea unor suprafeţe). Cei mai săraci, disperaţi, au făcut-o totuşi, īn şedinţele TOZ- dar fără nici un rezultat. Pămīntul rămas fără stăpīn fiind comasat in exteriorul perimetrului lăsat in final CAP-ului şi acaparat fără acte de achiziţie.

Partidul-stat īşi completa ilicit zestrea funciară, din a treia categorie de loturi, alături de cele īnşfăcate de la chiaburi pe căi variate, sau confiscate īn 1949 de la foştii moşieri.

10. Ce s-a īntīmplat cu pămīntul astfel capturat? Cu inventivitate juridică, pentru a se īngreuna o reparaţie eventuală, el a fost trecut printr-un lanţ de transferuri, ca să se ascundă păcatul intrării ilicite īn proprietate. Iniţial, multe terenuri (expropiate, confiscate, abandonate, donate, găsite) au fost date īn folosinţa GAC-urilor şi TOZ-urilor, declarate loturi zootehnice şi experimentale, sau distribuite la cele mai variate instituţii şi ministere. Fabricile, şcolile, spitalele, unităţile militare - au fost īnzestrate cu teren, puse să-l lucreze pentru a-şi aproviziona cantina. Apoi (după 1956), pe baza a noi decrete (maşina juridică a duduit continuu), aceste terenuri au fost colectate īn GAS-urile īnfiinţate īntre timp, care creşteau ca īn poveşti, preluīnd loturile de peste tot, pe baza unor procese verbale, īn care nu se făcea nici o precizare privind provenienţa.

A urmat măsluirea dreptului de proprietate, operaţie pentru care a fost folosit un alt braţ al partidului: echipele de securi-cadastrişti. Acestea au fost trimise pe teren, pentru a realiza planul naţional al cadastrului funciar (vezi ca exemplu ANIC, Fond 1462-MAD Direcţia Proprietăţii şi bunurilor statului, dos. 207/51), cu instrucţiuni (voi prezenta dovezi) că terenurile posedate de IASuri să fie marcate ca proprietate, numai pe baza proceselor verbale de preluare. Rapoartele Sectiei agrare CC-PCR relevă, īn justificarea comasărilor finale, că GAS-urile aveau īn medie o mie de corpuri separate.

Credeţi că acestea proveneau de la cei cīţiva moşieri expropiaţi īn 1945 sau de la 10-20 de chiaburi? A urmărit cineva de unde venea pămīntul păstrat īn 1992 sub IAS-uri, folosit după 2000 pentru "inginerii funciare"? A observat cineva că nu s-au comparat suprafeţele uriaşe ale IAS-urilor cu suma expropierilor valide din 1945, ca să se descopere sursa excedentului, privatizat mafiot? S-a īntrebat cineva de ce suprafaţa CAP-urilor (stabilită īn 1962 prin īnsumarea loturilor declarate la rol) era inexplicabil de mică, faţă de suprafaţa arabilă a comunei? A cercetat cineva cum au ajuns o parte din aceste terenuri īn administrarea unor instituţii (armată, fermele partidului, Romsilva, etc.), sau cum au fost acestea transformate după 1990 īn proprietari… īncīt să poată vinde pămīnt pe nimic?

Dacă nu, de ce cred contestatarii sistemului că nu se mai poate face nimic?

11. Partea din avuţia funciară a romānilor subjugaţi pe care mijocaşii şi săracii au "īnscris-o" īn CAP, a fost folosită optimal de partid, care şi-a amintit că valoarea moşiilor depindea īn trecut de "numărul de suflete" īnjugate. Teoretic (după statutul CAP), a fost vorba o "asociere liberă pe cote părţi" (similară devălmăşiei - īn căsătorie). Lecturīnd īnsă "dările de seamă" de la adunările anuale (dacă nu avem amintiri directe, sau de la vreun bunic) sīntem cuprinşi de teroare. PCR a condus cooperatorii ca pe nişte vite, administrate de vătafi pilotaţi de "celula de partid". (O idee despre ce a īnsemnat viaţa la "colectiv" ne dă şi studiul domnului Socol: http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/re...2003.2.a05.pdf ).

E dureros că oraşenii (printre care sīnt şi mulţi copii de iobagi ai PCR, fugiţi de la ţară) au arătat nesimţire faţă de această răvăşitoare suferinţă, hīrīind numai că sīnt duşi toamna la cules (i-ar stīnjeni să observe că au profitat şi ei de sclavia babelor rămase pe cīmp).

De ce nu au cīştigat nimic "asociaţii" ? Pentru că, an de an, partidul impunea, prin decret, achiziţia recoltei, la preţuri ridicole. Incīt CAP-ul nu avea cum să profite de eventuala rentabilitate a muncii īn comun mecanizate. Se adăuga jefuirea mică, de către trepăduşii care īşi īncărcau maşinile de pe cīmp. Şi īnghiţirea cīştigurilor rămase, de "investiţiile pentru dezvoltare şi modernizare"- care au fost făcute praf după 1990. Victimei īi rămīneau cīţiva lei pe zi-muncă (de brută), mica ciupeală periculoasă de pe ogorul propriu şi avantajul lotului de folosinţă (de supravieţuit). Trebuind să īndure cotele alimentare, atunci cīnd marile obiective industriale au trebuit plătite prin exportarea hranei, sau să facă puşcărie pentru că şi-au tăiat animalul crescut īn bătătură, īn loc să-l predea la contract.

12. Dacă īn 1990 ar fi īnvins revoluţia anticomunistă, monumentalele abuzuri funciare ale regimului dărīmat ar fi fost corectate. Nu era greu să deschizi arhivele şi să formezi comisii care să stabilească ce se cuvenea fiecăruia, indiferent de forma īn care a fost spoliat.

FSN-ul contrarevoluţionar a făcut cu totul altceva. Modul lor de a aborda problema funciară demonstrează caracterul criminal al "tranziţiei", continuitatea genocidului - pīnă azi. Prima mişcare au făcut-o īn ianuarie 1990 (deşi nu-şi īntăriseră īncă legitimitatea falsă de emanaţi ai revoluţiei, prin false alegeri) emiţīnd Decretul 42. Acesta pretindea că repară abuzul restrīngerii progresive a locului de casă şi al trecerii la stat (conform legii 59/1974) a terenului de sub casa vīndută (pentru care īnsă, nu a fost compensat vīnzătorul terenului expropiat, ci cumpărătorul casei, de exemplu orăşeanul care-şi făcuse rost de cuibuşor de vacanţă). Este instructiv cum a fost folosit decretul 42 pe teren. Privilegiaţii cărora li se atribuiseră (de către CAP-uri sau primării) locuri de casă (din pămīntul altora) au fost īmpămīnteniţi acum definitiv pe ele, fiind chiar lăsaţi să se extindă, pīnă unde şi-au putut muta gardul. Mai mult, "băieţii deştepţi" din oraşe (directori, informatori, şefi de partid, etc.) s-au īnscris (īn martie 1990!!) īn CAP-urile comunelor limitrofe. Noii "cooperatori" au primit imediat locuri de casă, la şosea, tăind accesul vechilor loturi. Intr-o lună, au apărut miraculos acolo vile mīndre (absorbind o parte din inventarul īntreprinderilor jefuite).

La aplicarea legii 18/1991, atunci cīnd justificarea abuzului prin art 8. din decretul 42/90 nu a fost posibilă, s-a invocat statutul CAP, deşi acesta prevedea că nu se pot da locuri de casă (de maxim 250mp) decīt după un an de activitate. De 22 de ani īnsă, īn ciuda regulamentelor, nici o Comisie nu vrea să constate nulitatea respectivelor titluri, nici dacă e atentionată insistent…. Iată un exemplu de "Acum nu se mai poate face nimic"…

13. Legea fesenistă a fondului funciar (L18/1991) e o capodoperă de mīrşăvie juridică. Īn loc să recunoască nulitatea constituirii GAC/CAP-urilor (şi să reglementeze retrocedarea corectă a terenurilor şi īmpărţirea activelor), sau să lase membrii să decidă dacă şi cum desfiinţează "asociaţiile" sau le transformă īn unele adevărate… statul s-a apucat să īmpartă un pămīnt pe care nu l-a avut niciodată īn proprietate! Juriştii devotaţi sistemului, ca să īngreuneze repararea ulterioară, parīnd pretenţiile la respectarea dreptului de proprietate garantat prin acorduri internaţionale, au născocit īn lege expresia "reconstituire"- care sugerează o retrocedare, dar ascunde… o īmproprietărire cu propriul tău pămīnt, furat de un regim declarat criminal. Īncīt experţii Curţii Constituţionale să poată sufoca excepţiile ridicate īn instanţe, cu teza că nu trebuie respectate (īn baza art. 44 din Constituţie sau Convenţiei CEDO) decit titlurile feseniste, care au născut proprietatea īn 1992. Aşa că ţăranii i-au fost recunoscători lui Iliescu că le-a dat pămīnt…

Tovarăşii care aveau să devină latifudiari (făcīnd azi elogiul marii ferme), au dat īnapoi, īn 1992, maxim zece hectare de familie. Legea a indicat, din start, ca analiza să plece de la cadastrele anului 1990, deşi se ştia că acestea nu reflecta proprietatea reală, căci preluaseră īnscrierile ilicite din cadastrele anilor '50, care… au dispărut īn integralitate. De 22 de ani, nimeni nu găseşte unde s-a rătăcit muntele de cadastre făcute īn toată Romānia īnainte de 1974. Nici directorii arhivelor nu ştiu nimic.

Nu s-a recunoscut īn lege nici realitatea ascunderii pămīntului. S-au pretins acte de achiziţie, deşi se ştia că pămīntul ţărănesc s-a moştenit fără acte. S-au cerut martori "de pe cele patru părţi", deşi trecuseră 40 de ani de la rapt. Fără a se spune un cuvīnt despre valul comasărilor şi arondarilor din anii '50. Pentru care din poziţiile schimbate continuu trebuiau considerate mărturiile? Cum trebuia corectat efectul arondarilor? Un teren ideal pentru falsuri şi īnvīrteli. Experţii infestării legislative au introdus premeditat ambiguităţi şi porţi pentru interpretări abuzive, cum ar fi găselniţa că terenul se dă "de regulă" şi "nu neapărat"- pe vechile poziţii.

14. Atīt le trebuia complicilor din Comisiile locale, care au făcut averi "respectabile" distribuind mafiot terenurile din poziţii valoroase şi " compensīnd" proprietarii prin rīpi īndepărtate.

S-a lucrat cīt mai aiurea, īncīt să se poată strecura printre falii īnvīrtiţii. S-au făcut măsurări şi calcule greşite, pe baza cărora s-au emis titluri, pentru ca, după aceea, direcţiile OCPI (cadastru) să inventeze retroactiv (īn birou) "planuri parcelare" care nu corespund punerilor iniţiale īn posesie - ceea ce a generat un lanţ de procese fără sfīrşit. Terenul adus zestre a fost reconstituit tot capului de familie, īn ciuda codului familiei. Recunoaşterea reciprocă īntre vecini, făcută pe cīmp, la grămadă, nu a fost consemnată, īncīt mai tīrziu, la procese, aceste dovezi de vecinătate să nu mai poată fi folosite (martorii pertinenţi din anii '50, decedīnd īntre timp). S-au aplicat "cote de reducere", īn comunele cărora le-a fost luat pămīntul cu ocazia "arondărilor" din 1960, īn timp ce Comisiile din comunele alăturate, īn a căror administrare a trecut terenul, au avut dreptul la "constituiri" din surplus. Vă daţi seama cine au fost beneficiarii…

Īn urma unor indicaţii venite "de la judeţeană" (care nu au lăsat urme) ţăranilor nu li s-a recunoscut decīt pămīntul trecut la rol, chiar atunci cīnd prezentau acte de achiziţie, pretinzīndu-se că nu au dovedit "continuitatea". Nu era suficient ca victima să arate cum a devenit proprietar, ci trebuia să probeze modul īn care a fost furată. Nu s-a observat că sarcina probei o aveau cei care pretindeau că ai vīndut pămīntul, ulterior achiziţiei dovedite de tine. Nici că titlurile date arbitrar de Comisii după 1990 nu erau o astfel de probă (e culmea ca tot ele să susţină că instalarea cuiva īn 1992 pe pămīntul tău creează prezumiţia că l-ai īnstrăinat!). Dar statul nu a trebuit să dovedească nimic, deşi a fost īnzestrat de "criminalul regim comunist". Dacă jaful s-a făcut fără formalităţi nominale, la revedere. A fost pusă īn valoare morala, viziunea şi "logica" formate īn şcoala comunistă. Cu x hectare trecute la rol şi y susţinute de acte, aveai dreptul la (x)-pentru duşmani, maximum(x,y)-pentru prieteni sau (x+y)-pentru aleşi; fără să se analizeze intersecţia celor două categorii şi să se scadă din (x+y) loturile trecute īn rol, acoperite şi de acte. Dacă ţi se recunoştea totuşi, pe baza probelor şi un pămīnt nedeclarat la rol, se scădea altul din rol, ca să "nu se depăşească suprafaţa".

Limitīnd retrocedarea, post-comuniştii au putut acapara ulterior o bună parte din terenurile nedeclarate īn anii '50, acaparate fără forme nominale, ajunse, alături de cele expropiate īn 1945, sub administrarea unui IAS (sau a altor instituţii), după o cascadă acoperitoare de schimburi. Chiar şi terenurile recunoscute īn 1992, dar "prinse" īn IAS-uri, au rămas pīnă īn anul 2000 īn administrarea tovarăşilor tehnicieni agronomi, care au falimentat asociaţiile respective (acţionarii neprimind promisele dividende) şi apoi le-au cumpărat (de la stat sau de la proprietarii scīrbiţi, cărora li s-au emis titluri, cu zece ani īntīrziere) folosind pentru achiziţiile derulate mafiot tocmai capitalul acumulat din jefuirea IAS-urilor, cu acoperirea oferită de legislaţia complice. Falimetarii ingineri agronomi comunişti au devenit fermieri prosperi.

15. Īn unele comune (multe īn Maramureş) s-au găsit şi oameni care să īncerce aplicarea spiritului dreptăţii, desfiinţīnd CAP-ul normal, prin decizia adunării generale, cu īmpărţirea corectă a pămīntului şi activelor. Īn faţa acestei provocări, care ar fi putut pune beţe īn roate planului de acaparare a pămīntului de către nomenclatura comunistă rămasă īn poziţii de conducere, guvernul FSN s-a arătat ferm, Petre Roman cīştigīnd īn forţă şi "pariul cu agricultura"… Nu a fost uşor, să nu uităm Săpīnţa. Forţele comuniste locale fiind īnvinse de oamenii lui Toader Şteţca, īncercarea de compromitere şi arestare a primarului justiţiar eşuīnd, guvernul a īnăbuşit revoluţia ţărănească cu trupe masive de uscat şi cu elicoptere, stingīnd flacăra de solidaritate socială. Lăudat găunos de civicii de serviciu, purtat/capitalizat prin manifestaţii, dar nesprijinit, Şteţca a fost silit să fugă din ţară, ca să scape din ghearele "justiţiei".

Astfel a fost īnfrīntă rezistenţa faţă de jefuirea pămīntului ţărănesc. Datorăm Săpīnţei proba vinovăţiei unui regim rapace, utilizabilă - īn cazul căderii sale. Eventualitate puţin probabilă, avīnd īn vedere numărul celor care au participat la "lovitura funciară", devenind neomoşieri, milionari īmbogăţiţi din vīnzarea pămīntului altora, "profesionişti" si "tehnicieni" (parlamenari, administratori, jurişti, politişti, etc.) care vor să le uităm faptele. Să ne uităm doar īnainte, construind noul viitor luminos, la sīnul Europei care nu are nevoie de "vīnătoare de vrajitoare", călăuziţi de cei care s-au dovedit mai "īntreprinzători" ca noi…

16. Foştii proprietari deposedaţi au īncercat să-şi facă dreptate, īn justiţie, după ce au depus inutil cereri la Comisiile locale şi contestaţii la cele judeţene - tratate cu telegraficul "Nu se aprobă". Nu s-a obosit nimeni să explice de ce "Nu vă dăm decīt dacă ne obligă instanţa". Dar noi ştim motivul - să fie ţinuţi pe tuşă cei īn drept, pīnă termină primarii īmpărţirea prăzii. După care, dacă victima trece de justiţie, va plăti ceva statul. Milioanele de procese au tocat energiile, au īngrăşat avocaţi şi judecători, dar nu au determinat corectarea situaţiei, căci mafia şi-a īmpărţit puterea īn stat. "Judecătorii" au cerut şi ei dovedirea "continuităţii", nefăcīnd vreun gest pentru a sili arhivele să permită căutarea actelor lămuritoare, neobservīnd că statul īmpiedica găsirea probelor reclamate de el (īncīt ar fi trebuit să fie penalizat, considerīndu-se probele ca făcute - pe baza articolului 174 din codul de procedură civilă). Au reuşit doar reclamanţii cu mult noroc, cei cu răbdare (sănătate) de fier, cei care şi-au cesionat drepturile securiştilor recuperatori, sau care s-au pretat la mituirea judecătorilor iniţial ieftini (preţul crescīnd apoi, o dată cu salariile, plătite ca să nu fie despăgubite corect victimele).

După "schimbarea" din 1996, maeştrii formulărilor juridice ticăloase au ajutat parlamentul CDR să se prefacă a repara situaţia… īnrăutăţind-o. Dacă pīnă la apariţia legii "corectoare" (169/1997) moşită de "noua putere" mai puteai obţine, de la cīte un judecător mai luminat, anularea titlului unui venetic aşezat pe pămīntul tău, după "reparaţia cederistă", au fost respinse toate aceste cereri, pentru că atribuirea terenului liber altcuiva, dacă era īndreptăţit ca suprafaţă, nu era specificată explicit printre temeiurile de anulare. Legea sublinia chiar că la titlurile date deja "legal"… nu se mai umblă. Dogma non-retroactivităţii a fost din nou folosită īmpotriva dreptăţii. Aşa s-a īngrijit Convenţia de cei mici (care "speraseră" īn ea) fiind prea ocupată cu recuperarea averilor consistente, ca să reziste manevrelor băieţilor lui Roman, rămaşi de gardă. Lupta s-a dat pe marile moşii (sau pe īntreprinderile/casele naţionalizate - īn majoritate reclamate de proprietari dinafara Romāniei, care au avut pīrghii de presiune). Cine să se zbată pentru urmaşii ţăranilor īmproprietăriţi? S-a admis doar că reducerile aplicate comunelor dezmoştenite nu sīnt justificate. Micii păgubaşi au fost puşi īn 1997 pe nişte liste, pentru compensaţii. Nu le-au primit nici azi.

Nici Legea 247/2005, ultima īncercare de cīrpire a fărădelegilor, printr-o scurtă "repunere īn termen" (necesară, pentru că retrocedarea a devenit prescriptibilă prin camuflarea īn "reconstituire") - nu a rezolvat mare lucru. Şi azi agonizează prin instanţe procese, īn care comisia locală spune "Nu avem, deci nu aveţi dreptul" iar cea judeţeană… nu vine de loc. Magistraţii, īmpotmoliţi īn maldăre de dosare, decid arbitrar, fără a recunoaşte că nu īnţeleg mare lucru din cauzele complexe, īn ciuda stufoaselor expertize, fără a protesta că fac treaba comisiilor parazitare. Mai nou, primăriile (īn care nepoţii, făcuţi jurişti la Spiru Haret- sau şi mai uşor- dorm īn tihnă) sīnt reprezentate de avocaţi. Oricine cīştigă, se adună un onorariu proporţional cu tergiversarea, din care şi primarul reprezentat poate primi ceva, īn ascuns. Īn schimb, daunele produse de refuzul nejustificat al Comisiilor de a-ţi recunoaşte drepturile de reconstituire, nu pot fi reclamate īntr-un contencios administrativ separat, căci jurisprudenţa a stabilit că acesta trebuie īnghiţit de procesul la Legea 247. Lege care nu prevede daune pentru că ai fost privat de pămīnt şi tinut pe drumuri ani de zile.

Dacă un īncăpăţīnat cīştigă "constatarea", sentinţa… īl trimite īnapoi pentru "realizare" la comisia locală, de unde, după cīteva diversiuni, e trimis la Fondul Proprietatea… Peste zece ani, īi va veni poate rīndul nefericitului să primească compensaţiile calculate azi, sau evaluate de un expert care se va prezenta atunci la faţa locului. Dacă va mai găsi pe cineva care să ştie despre ce era vorba.

17. Īn timp ce micii proprietari erau prinşi īn labirintul justiţiei, au apărut marii latifundiari, care au cumpărat pe nimic terenul rămas fără stăpīn după desfiinţarea IAS-urilor (Fermelor PCR, etc). Fără mare rezistenţă, căci proprietatea reală fusese camuflată prin manevrele descrise mai sus. Pe o parte din terenul acaparat de la proprietari (mari, mijlocii sau mici, cu acte sau fără acte) fuseseră construite fabrici, uzine, baraje, instalaţii, etc. Acest teren valoros nu trebuia să ajungă īnapoi la proprietarii de drept, dar nici să rămīnă la stat. Īn timp ce noi ne agitam stupid īn stradă, guvernele fesensite au dat o serie de decrete (cum ar fi HG 834/1991, D834/1991) prin care autorizau prefecturile feseniste să emită "acte de proprietate" īntreprinderilor (şi ele furate romānilor, prin Legea societăţilor comerciale 15/1990) pentru terenurile de sub ele (pe care le aveau doar īn administrare). Fără să ceară dovezi că pămīntul a trecut la statul comunist prin forme legale, mafia a īnzestrat "ope legis" societăţile conduse de părtaşii plănuiţilor cumpărători. Prin aplicarea acestor "prevederi" foarte "teleologice", a devenit interesantă (necesară chiar) privatizarea sau falimentarea īntreprinderilor. După sugrumarea producţiei şi valorificarea "fierului vechi", terenurile au putut ajunge īn mīna speculanţilor imobiliari şi a ciocoilor tranziţiei, din ele răsărind o pletoră de milionari. Proprietarii reali s-au lovit de titlurile feseniste, nemaiputīnd să le conteste… pentru că se scursese prescripţia. Posibilitatea anularii retroactive a actelor abuzive făcute īnaintea apariţiei legii contenciosului administrativ (prevăzută explicit īn lege) …. fiind declarată neconstituţională. Iar articolul 37 din L 1/2000, care dădea īntietate foştilor proprietari ai terenului ajuns īn perimetrul societăţilor comerciale, a fost anihilat cu alte tertipuri juridice.

In ciuda legilor, şi o parte din fostele islazuri comunale… a dispărut misterios. Au apăut īn schimb proprietăţi "publice" şi "private", ale statului, judeţului şi comunelor. Īntre care drepturile circulă după necesităţi, pe baza unor hotărīri discrete, ce pot dura şi doar cīteva zile, cīt să acţioneze cine trebuie. De ce legiuitorul a stabilit două categorii şi trei nivele? Pentru ca să se poată spune celor īndreptăţiţi că nu mai există pămīnt īn categoria "privat" ci doar īn "public" (de unde nu se poate retroceda sau vinde). Terenul protejat de proprietari, e concesionat la "prieteni", cīt mai gratis (īn afară de comisionul privat). La momentul propice (īntre timp, e nevoie şi de o hotărīre guvernamentală, ca să se plăteasca ceva şi īn sus), banda consilierilor a trecut o halcă din categoria "public" īn categoria "privat", fără ca "stupizii" să poată interveni, aceştia aflīnd prea tīrziu că pămīntul a fost deja vīndut acoliţilor. Din sticla A (publică) se toarnă un pahar īn sticla B (privată) tocmai īn clipa īn care mīna vizată e pregatită să bea repede. Cīnd apar īnsetaţii neiniţiaţi, sticla B e iar goală şi A are pus dopul legii. Remarcabilă stratagemă legislativă, prin care legiuitorul creează condiţii ca aceia care īl menţin īn post să poată fura nestingheriţi. Aceasta e "legalitatea" care stīrneşte respect suspect mercenarilor civici.

18. Dar ce face īn acest timp "pulimea" (nu evit termenul folosit de parveniţi, pentru că le exprimă optica) pe peticile de pămīnt reconstituite, după extenuante demersuri?

Pierzīndu-şi īn masă slujbele (īntreaga industrie fiind distrusă - dar acesta e un subiect conex) cei īntorşi la ţară… supravieţuiesc, se auto-īntreţin. Ceea ce a stīrnit mīnia propagandiştilor eficacităţii, teoreticienilor progresului agrar: să se mai termine odată cu economia de subzistenţă (şi implicit cu subzistenţa celor ce o practică). Nu puteau conveni micii proprietari creaţi de Legea 18, iesiţi din circuitul taxării (din care se alimentează căpuşa birocratică şi stăpīnii ei), care nu mai alimentează ieftin pieţele oraşelor, micşorīnd nivelul de trai al profitorilor muncii cīmpului prost plătite? Trebuia descurajată cultura individual-artizanală, determinată plebea refugiată pe pămīnturi să vīndă, alungaţi căpşunarii īn străinătate, exterminată plebea prin īnfometare şi eradicarea īngrijirilor medicale. S-au luat măsuri īn această direcţie, propovăduită şi de experţi străini interesaţi. Īn timp ce īn lume criza petrolului provoacă reconsiderări fundamentale, noi sīntem īmpinşi pe calea agriculturii industrializate şi vīnzării pămīntului la străini. Subvenţiile au curs către securi-fermieri, deşi teoretic - aceştia lucrau eficace marile suprafeţe. Preţurile injuste au făcut ca micul cultivator să nu poată cīştiga mai nimic, dacă muncea şi pentru piaţă. Aceasta fiind lăsată la cheremul clanurilor ţigăneşti, care plăteasc tribut primarilor şi poliţiştilor, ca să īntoarcă spatele cīnd vreo băbuţă e alungată de infractori, pentru că īşi deschide traista cu ouă, pere, pătrujel şi ceapă. Impozitul pe hectarul din fundul judeţului Botoşani e mai mare ca īn intravilanul bucureştean. A rămas APIA, īn care din păcate s-au aciuat o parte din paraziţii agriculturii, care au născocit proceduri hipersofisticate pentru ţăranul ce-şi cere compensaţia, acordată de Europa pentru uriaşele pierderi aduse de "integrarea agrară".

După aproape 150 de ani de rezistenţă naţională, Constituţia a fost schimbată perfid prin referendum, pentru a se putea vinde străinilor terenul colectat de mafioţi.Obiectivul devine şi mai clar, atunci cīnd se pregătesc legi care acordă bacşiş celor ce īşi dau pămīntul acum, deci ieftin - şi nu legi care să sprijine asocierea (credite, tractoare, spaţii de depozitare, structuri de desfacere, mijloace de organizare, etc).

19. Asocierea micilor proprietarilor a fost impiedicată sistematic, īn ciuda aparenţelor create de īndemnurile demagogice la unire. E adevărat că oamenii nu mai credeau īn cooperatism, după ce fuseseră amăgiţi şi furaţi īn atītea feluri (a nu se uita nici TOZ-ul), că mulţi organizatori locali s-au dovedit escroci, şi la ţară fiind stīrpită moralitatea de lupta pentru supravieţuire. Dar neīncrederea nu se vindecă prin propagandă, ci prin garanţii că nu e vorba iar de păcăleli. Ceea ce a īmpiedicat obiectiv asocierea eficace a fost dispariţia echipamentelor şi instalaţiilor capitalizate de CAP-uri şi IAS-uri, distruse sau acaparate pe nimic, de mafiile locale. Iar băncile (cum ar fi cea agricolă), după ce au "recuperat" (avīnd prioritate) banii īmprumutaţi unităţilor agricole (care munciseră aproape gratis, preţurile de achiziţie fiind arbitrar şi unilateral coborīte), au fost falimentate "deştept" prin īmprumuturi preferenţiale cu dobīnzi net sub rata de inflaţie, īncīt nu a mai putut fi finanţată echiparea unor noi asociaţii cooperatiste ( care īn mod evident nici nu erau dorite).

Pentru a se ajunge la acest efect, Legea 18 şi regulamentele de aplicare a ei au impus īn fruntea comisiilor de desfiinţare a CAP-urilor …fosta nomenclatură. Fostul preşedinte, inginer şef, contabil, etc. au avut mandatul de a valorifica activele fostului lagăr agrar, putīnd să vīndă fără restricţii tot ce se agonisese din munca prizonierilor. S-au făcut (pe furiş) "licitaţii", care au permis părtaşilor să achiziţioneze pe cīţiva lei parcul de maşini, grajdurile, animalele, etc. Restul (cum ar fi ţevile pentru irigaţii) s-a distrus la fierăstrău, haiduceşte sau ţigăneşte. Sediile CAP, ridicate prin muncă voluntară, au fost īnşfăcate de stat (naţionalizate post-comunist, fără menajamente). Puţinii bani rezultaţi din "desfiinţare" nu au mai ajuns la foştii acţionari. Că totul a fost premeditat stă mărturie art. 48 din HG 131/1991 care prevede că dosarele desfiinţării CAP-urilor nu trebuie păstrate de primării decīt cinci ani (faţă de termenul general mult mai mare, prevăzut īn Legea arhivelor).



20. Ajunşi aici, trebuie să menţionăm - telegrafic - că reduta Arhivelor naţionale, rămasă īn pumnul Ministerului de interne post-securist, a fost apărată, cu deplorabilă dīrzenie. Valurile de solicitanţi care şi-au căutat acte īn arhivele păstorite de jefuitorii lor au constatat că: multe fonduri (īmproprietăriri, recensăminte, roluri fiscale şi agrare) au fost distruse sau "rătăcite"; dintre fondurile supravieţuitoare, unele nu sīnt prelucrate arhivistic - deci nu pot fi consultate; cele prelucrate, nu dispun de opise pe cumpărători; opisele pe vīnzători nu pot fi consultate la sală (pentru a nu se putea repera actul căutat, scop ce era explicitat īn art. 25 din Normele metodologice interne). Registrele de transcripţiuni (deci de publicitate imobiliară !) nu pot fi consultate (conform anexei la legea arhivelor 16/1996, care le declară periculoase pentru om, dacă nu au trecut măcar 90 de ani de la ziua īn care Ion a vīndut un pogon lui Vasile). Extrasele din tabelele de īmproprietărire se pot face doar acoperind suprafeţele celorlalţi. Registrele de stare civilă (pe baza cărora ai putea urmări circulaţia terenurilor moştenite) nu pot fi consultate decīt după o sută de ani. Ce pericol o fi ascunzīnd genealogia ?

Informatizarea a fost considerată un mare lux - īn timp ce salariaţii caută manual, fiecare, acul īn carul cu fīn al oceanului de registre, spre disperarea solicitanţilor care aşteaptă īndelung răspunsurile (inadecvate) acasă, accesul la sală fiindu-le interzis - dacă au interese "neştiinţifice". Pentru un singur dosar, a trebuit să depun mii de cereri Direcţiei arhivelor din Buzău şi mai multe memorii la Arhivele naţionale, irosind cīţiva ani de luptă pentru a găsi dovezile pretinse de comisiile reclamate. Nici venirea la cīrma Arhivelor naţionale a noului director (Dorin Dobrincu), prea bine cotat pe piaţa civică, pe care am īncercat să-l determin direct şi īn scris să elibereze instituţia - nu a adus o schimbare majoră īn acest buncăr. Cīt timp mai există pămīnt de furat (crime de acoperit), arhivele nu vor putea lucra eficient.

Creatorii fondurilor nepredate stau şi mai rau. Primăriile au "rătăcit" BAP-urile din 1948 şi registrele de străinaşi, ca să nu se vadă suprafeţele mai mari, declarate īnaintea terorii. Nici măcar dreptul la consultarea dosarelor prevăzut īn art. 81din HG 1120/ 2005 (pentru ca Legea 247/2005 să devină operativă), nu s-a aplicat, amenda prevazută la art.82 nesperiind pe nimeni. Soldăţeii din sistem ştiu că singurul lor risc este să expună la priviri indiscrete informaţiile periculoase pentru mafioţi.

21. Īn final, să privim soarta pensionarelor CAP, care reuşesc să trăiască din 3-4 milioane pe lună, folosind ultima bucăţică de pămīnt (pe care o sapă la 80 de ani) drept colac de salvare. Cum s-a ajuns la aceste "pensii" ucigaşe, pe care orăşenii au fost īnvăţaţi să le considere o povară, pentru că ţăranii nu ar fi contribuit la fondul de asigurări sociale? (In timp ce militarii - cu securişti cu tot - pentru că au păzit regimul de ocupaţie pīnă azi, culegīnd recolte gata prăşite, au obţinut, fără să fi contribuit, pensii substanţiale). De ce nu se ocupă ziariştii de investigaţie şi de acest mister? Nu-i interesează cum a dispărut īn neant, prin 1991, īntregul fond de pensii al cooperatorilor, gestionat de centrala naţională a UJCAP-urilor (paraziţi despre care s-a vorbit prea putin)? Acest fond fusese alimentat din contribuţii, dar mai ales dintr-o cotă prevăzută īn decretele anuale de achiziţie.

Cīteva mii de activişti agrari acoperiţi de Iliescu au fost puşi īn 1990 să rezolve problema… după care instituţia a dispărut, cu tot cu fond, cu tot cu arhivă. Guvernanţii au născocit un mod "original" de minimizare a pensiilor CAP, care a făcut ca ziua de muncă să fie evaluată - pentru o cooperativă tipică - la 20 de lei… din 1962 pīnă īn 1990 ! Asta īn timp ce statisticile arată, pentru această perioadă, o creştere de la 800 la 4000 lei a venitului mediu pe economie. A scăzut rentabilitatea agriculturii perfecţionate necontenit, anulīnd pīnă şi efectul inflaţiei? Nu. Dar calculul s-a făcut īmpărţind la numărul de zile de muncă (pontate comunist) doar micul beneficiu anual, care rămīnea după livrarea la stat a recoltei şi reţinerea investiţiilor. Nici un contabil nu mai ştie de ce nu s-a plecat de la venitul real, corectīndu-se şi jaful achiziţiilor, cīnd s-a dedus "pensia" sclavilor uitaţi de toată lumea (căci indicaţiile de la centru au rămas fără urme). Postaşul care trece printr-un sat lasă total pe la porţile pensionarilor CAP cam cīt pune īn mīna unui singur fost gardian al sistemului. Am rīde, dacă nu ar fi vorba de un genocid, la care stă toată lumea cu spatele.


22. Astfel se termină povestea unei nedreptăţiri consecvente, care ne-a format geografia economică. Ca să se poată ridica munţii căpătuiţilor, plebea jefuită trebuie ţinută īn frīu: nici pămīnt, nici despăgubiri, nici active nici bani din desfiinţarea CAP, nici pensii cinstite. După care, īncepe spectacolul doctrinelor care ne īnchid īn alternativa"dreapta-stinga". Unii zic că e bine ca īmbuibaţii să redistribuie o parte din avuţie sărăntocilor, alţii că ea lucrează mai bine pentru interesul general, dacă e lăsată īn mīinile bogătanilor pricepuţi. Puţini observă că e vorba de "sărăntociţi" şi "īmbogăţiţi", īn urma unei uriaşe tīhării, ceea ce scoate din joc premisele lui Nozick.

Acapararea pămīntului de către urmaşii comuniştilor arată cum lucrează, longitudinal, patologia socială. După ce microbii cuceresc "statul", declară ilegale antidoturile şi nu mai e nevoie de alt "complot".

Nu ştiu dacă se poate apăra condiţia umană de degradare sistemică, īntr-o lume īn care conştiinţa relativităţii a făcut praf īncrederea īn sensuri iar complexitatea a micşorat inteligibilitatea actelor, făcīnd inoperantă năzuinţa morală candidă. Dacă īnţelegem mai bine ce ni se īntīmplă, poate vor găsi urmaşii soluţii. Dacă nu, vom avea regres antropologic.

Am făcut acest studiu de caz ca să-mi īnving depresia şi să-mi descarc/transced ura (ştiu, e urītă, dar mi-a rămas vie) contribuind la un tratat despre spolierea modernă. Nu mai pot suporta ifosele ciocoimii īmbogăţite prin jefuirea sistematică a oamenilor muncitori şi cinstiţi, vorbăria doctă despre progres a banaliştilor politici, īnmulţirea nestingherită a agenţilor neocoloniali, orbirea celor care nu īnţeleg ce ni s-a făcut, respectul pentru o statalitate uzurpată şi o justiţie criminală, convingerea găunoasă că nu mai pot fi corectate abuzurile (căci s-au facut "legal"), parşivitatea intelectualilor care mulg fonduri publice, dispreţul paraziţilor pe nenorociţii care le dau pīine şi le mai aduc īn piaţă fire de haţmaţuchi.

Sper ca documentele de suport al acestui raport explicativ, pe care le voi publica pe Internet, să demonstreze celor ce se fac că nu īnţeleg, că distrugătorii Romāniei trebuie şi pot fi pedepsiţi. Nu de Ei. Dacă nu cade hidra, dacă nu moare tenia, nu va fi să fie. Nepoţii noştri vor īnvăţa cum s-a format plutocraţia la trecerea mileniului, aflīnd că "s-au produs şi unele nedreptăţi, regretabile". Nu vor mai conta suferinţele celor ce au pierdut. Şi dacă nu se schimbă direcţia "progresului", nu va mai interesa pe nimeni nici că a cīştigat răul. Măcar să se ştie cum a procedat.

Ioan Roşca, 31 ianuarie 2012
Sursa : http://www.piatauniversitatii.com/ne...orial-3-2012-1

Ca sa poti mentine sclavii in jug, trebuie sa satisfaci gardienii - Un stat uzurpat!