Mai întâi va trebui stabilit care erau populaţiile ce locuiau la est de Dunăre şi Nistru, până în regiunea Olbiei, teritorii până unde se ştie sigur că s-a întins stăpânirea lui Burebista.

Descriind aceste ţinuturi, Strabon spune: "prima parte a întregii regiuni ce se întinde la nord între Istru şi Borysthenes [Olbia] este pustiul geţilor. Apoi vin tirageţii, iar după ei sarmaţii iazigi şi cei care se numesc regali apoi urgii". Geograful Ptolemaeus aminteşte la est de Carpaţi pe costoboci, carpi, bastarni şi sarmaţi (Ptolemaeus, Geographia, III, 8, 1-3).

Carpii, un trib daco-getic ce locuiau iniţial doar în regiunea Carpaţilor răsăriteni, s-au extins treptat spre sud reuşind să-şi impună supremaţia din ce în ce mai mult asupra altor triburi dacice. Mai târziu, în sec. II-III e.n., ei vor deţine supremaţia politică asupra tuturor triburilor geto-dacice de la est de Carpaţi atacând mereu hotarele Imperiului.

Până unde se vor fi extins spre sud carpii, pe vremea lui Burebista, nu se poate şti. Sigur este ca întreaga Moldovă va fi inclusă în hotarele stăpânirii lui Burebista. Izvoarele nu precizează modalitatea prin care Burebista va alătura celorlalte triburi daco-getice pe cele din Moldova. Nu se ştie nici vremea când s-au întâmplat evenimentele. Este foarte probabil ca înglobarea teritoriilor daco-getice de la est de Carpaţi, Burebista s-o fi întreprins aproximativ în aceeaşi vreme cu cea de cucerire a cetăţilor greceşti din Pontul Stâng, ca o acţiune pregătitoare a acesteia.

Costobocii locuiau undeva în nordul Moldovei fără să se poată preciza cu destulă siguranţă aria lor exactă de locuire. Unii cercetători sunt de părere că ei ocupau o zonă ce se extinde atât la apus cât şi la răsărit de Carpaţi. Părerile istoricilor moderni sunt împărţite şi cu privire la originea lor. Cei mai mulţi dintre învăţaţi susţin originea tracodacică a costobocilor, nelipsind nici cei care presupun că ei ar fi slavi, celţi ori celţi dacizaţi. Descoperirile arheologice sprijină cu fermitate caracterul daco-getic al costobocilor înglobaţi şi ei, foarte probabil, între hotarele stăpânirii lui Burebista.

Tirageţii, pe care Strabon îi aminteşte de mai multe ori în opera sa (II, 5, 12; II, 5, 30; VII, 3, 17), erau un trib getic ce locuiau în regiunea inferioară a Nistrului (Tyras). Ei n-au constituit nicicând o mare putere politică, fiind supuşi mai întâi supremaţiei politice a sciţilor şi apoi a bastarnilor.

Se pare că în vremea lui Burebista supremaţia politică, cel puţin a spaţiului dintre Carpaţi, Prut şi Nistru o deţineau bastarnii. Această populaţie războinică de origine germanică a emigrat în sec. III-II î.e.n. din regiunea superioară a Oderului şi a Vistulei, ocolind pe la nord Carpaţii traversând Galiţia au ajuns până în Moldova, extinzându-se şi de o parte şi de alta a Nistrului. Lor le aparţine aşa-numita cultură de tip Poieneşti (după numele localităţii Poieneşti din jud.Vaslui) şi Lukacovka (în R.Moldova).

Aşezarea bastarnilor între Carpaţi şi Nistru s-a făcut în jurul anului 200 î.e.n., aceştia preferând zonele păduroase şi reliefurile mai înalte cum sunt colinele subcarpatice ori podişul central moldovenesc. Urmele lor lipsesc în zonele de stepă, dovedind astfel că au evitat regiunile joase.

Descoperirile aparţinând bastarnilor din Moldova se datează mai cu seamă în sec. III-II î..e.n., scăzând simţitor în sec. II-I î..e.n.. În aşezările din secolul I î..e.n. elementele bastarne lipsesc cu desăvârşire. Fenomenul s-a explicat prin asimilarea acestora în masa autohtonilor. Deşi explicaţia poate fi justificată, în parte, pentru nordul Moldovei, trebuie adăugat însă că pentru această zonă, ca şi pentru cea central-moldovenească ori de sud, lipsa elementelor de cultură bastarnă se datoreşte alungării acestora de către Burebista.

Nici un izvor literar nu menţionează un război al lui Burebista cu bastarnii şi cu toate acestea, pare neîndoielnic că el a fost o realitate. Existenţa lui a fost postulată încă de la începutul secolului de către Brandis. Bastarnii ce deţinuseră supremaţia politică la Dunărea de Jos vor fi zdrobiţi de Burebista şi împinşi undeva într-o zonă de nord. De aici, profitând de moartea marelui rege şi de vremurile tulburi ce i-au urmat, mulţi dintre ei, în anul 29 î.e.n., vor emigra în Balcani. Faptele ne sunt relatate, pe larg, de către Dio Cassius (21, 23-26).

Invazia bastarnilor din anul 29 î.e.n. este descrisă nu ca o incursiune obişnuită de jaf, ci ca o căutare a unei noi patrii. Este vorba de o numeroasă populaţie, de familii, cu turme şi întreg avutul. Cu aceştia romanii vor avea de susţinut un război ce a durat doi ani, în urma căruia bastarnii au fost învinşi şi regele lor Deldon omorât.

Dar, lăsând la o parte istoria bastarnilor din vremea lui Augustus, este foarte posibil ca nu toate triburile bastarne să fi fost alungate spre nord, unele dintre ele au putut fi incluse între hotarele stăpânirii lui Burebista, aşa cum au fost şi alte neamuri străine. Fiind nimicită, forţa politică a bastarnilor şi redusă substanţial din punct de vedere cantitativ este posibil ca cei rămaşi să se fi asimilat rapid în masa autohtonilor, în aşa fel încât să nu mai poată fi surprinşi din punct de vedere militar.

A mai rămas problema sarmaţilor. Aceştia fac parte din aceeaşi grupă a iranienilor de vest ca şi sciţii, a căror supremaţie politică în regiunile nordpontice, o vor prelua. Strabon aminteşte la est de Nistru seminţii sarmate. S-a susţinut chiar existenţa unui "imperiu" compus dintr-o mare confederaţie de triburi sub supremaţia sarmaţilor regali. Acest "imperiu", după părerea cercetătorului maghiar J.Harmatta, s-ar fi întins de la Don la Dunăre, înglobând şi teritoriul de sud-est al Transilvaniei precum şi nord-vestul Bulgariei.

"Imperiul" sarmat al lui J.Harmatta ar fi existat între 125 şi 61 î.e.n. El a fost stabilit pe baza stilului folosit la ornamentarea unor podoabe de argint descoperite în această extinsă zonă.

Bineînţeles că influenţele iraniene au putut fi transmise prin sarmaţi artei geto-dacice, deci existau şi alte filiere posibile şi cu mult mai verosimile, dar aceasta nu înseamna nicidecum, aşa cum, pe bună dreptate arăta I.Nestom, prezenţa efectivă a sarmaţilor în aceste regiuni, nemaivorbind de un "imperiu". Afinităţile stilistice de origine iraniană sunt departe de a-i putea susţine.

Sarmaţii vor înainta mereu spre Dunăre, dar în secolul I î.e.n. nu vor depăşi ca teritoriu ocupat efectiv ci locuit de ei, linia Niprului. Incursiunile lor se vor extinde cu siguranţă şi asupra zonei de la vest de cursul Niprului, unde îşi vor fi exercitat supremaţia politică. De aceea, Strabon vorbeşte de o vecinătate a tirageţilor cu sarmaţii.

Undeva, în stepele nord-pontice, se întâlnesc seminţiile dacogetice cu cele sarmate. Expansiunii sarmaţilor spre vest le pune stavilă Burebista, ce înaintează până la Olbia. În aşezarea daco-getă de la Piatra Şoimului (jud.Neamţ) din Moldova s-a găsit un frumos cazan de bronz de tip sarmat, despre care R.Vulpe a arătat că acesta era folosit la cult de către populaţiile nomade din stepele nord-pontice. Gh.Bichir citează mai multe obiecte analoage cazanului din Moldova ce s-au descoperit pe teritorii sarmate.

Pe baza acestora, cercetătorul bucureştean a atribuit cazanul de la Piatra Şoimului sarmaţilor, punând prezenţa lui aici pe seama unor relaţii de schimb ori a unui război dintre daci şi sarmaţi. Prima dintre ipoteze pare cu totul exclusă dacă se ţine cont de utilitatea piesei în discuţie. Fiind un obiect folosit în ritualul religios, în primul rând având caracter sacru, nu putea fi vândut sub nici un motiv, iar în al doilea rând, el n-ar fi fost cumpărat de cineva care nu era de aceeaşi credinţă. Daco-geţilor le sunt străine asemenea obiecte de cult.

Cea de a doua ipoteză însă, pare cât se poate de verosimilă. Din păcate, cazanul de bronz de la Piatra Şoimului nu poate fi datat cu suficientă certitudine. Aşezarea dacică în care s-a găsit cazanul a fost atribuit de către R.Vulpe, conducătorul săpăturilor arheologice, secolelor I-III e.n.. Gh.Bichir este de părere însă că aşezarea respectivă trebuie datată în sec. II-I î.e.n..

În cazul că ultima datare este bună, se poate presupune că piesa de cult sarmată a fost capturată de oştenii lui Burebista şi pe această cale a ajuns în aşezarea din Moldova. Oricum ar fi, pare verosimil ca între daco-geţii lui Burebista şi sarmaţi să se fi purtat lupte. Datorită acestora, sarmaţii vor fi opriţi o vreme să înainteze spre vest.

PHARSALUS

Deznodământul războiului dintre Caesar şi Pompeius s-a petrecut înainte ca Burebista să fi putut interveni cu armata dacă pe teatrul de operaţii din Macedonia. La 9 august 48 î.e.n., Caesar şi-a luat revanşa asupra lui Pompeius, de data aceasta într-o luptă care s-a dovedit decisivă, desfăşurată la Pharsalus. Epilogul conflictului a avut loc mai târziu, în anul 45 î.e.n., când ultimele resturi ale sprijinitorilor lui Pompeius au fost strivite la Munda, dar după Pharsalus, Caesar devenise unicul stăpânitor al celei mai mari puteri a timpului.

Preluat din : http://www.dracones.ro


BIBLIOGRAFIE:
1. CRIŞAN Ioan Horaţiu - BUREBISTA ŞI EPOCA SA
2. BERINDE Aurel - GENEZA ROMANITĂŢII RĂSĂRITENE
3. MATEI C. Horia - ISTORIA ROMÂNIEI ÎN DATE
4. *** - ISTORIA MILITARĂ A POPORULUI ROMÂN