Results 1 to 2 of 2

Thread: Armata n Timişoara şi-a făcut exemplar datoria!-Nicolae DURAC

  1. #1

    Post Armata n Timişoara şi-a făcut exemplar datoria!-Nicolae DURAC

    20 Decembrie 1989. Se ntoarce tătucul Ceauşescu din Iran. Comanda armatei este disperată. Timişoara devenise un vulcan uman, trupele vociferează, iar unii dintre militari refuză executarea ordinelor

    S-a hotărt, atunci, ntr-o ncercare demenţială, să se execute o lovitură fulgerătoare asupra Pieţei Operei, să o cucerească, apoi să mpnzească toate cartierele cu patrule mobile, narmate, şi să pună, astfel, stăpnire pe oraş. Numai aşa se pot prezenta la tătucul Ceauşescu, au conchis mai marii armatei, fără să bănuiască surpriza ce li se pregătea
    mpotriva voinţei lor, miltarii sunt scoşi cu toţii n oraş. Coloane de blindate se apropie, ameninţător, din toate părţile, spre sutele de mii de oameni aflaţi n Piaţa Operei

    Deodată, pe traseu, alte grupuri de demonstranţi care afluiau spre Piaţa Operei se apropie temători de blindate, scandnd Armata e cu noi! Spre disperarea şefilor, comandanţii de companii şi de plutoane au lăsat şi au ncurajat cetăţenii să să se apropie şi, fără să ţină seama de eventuale consecinţe, au ordonat coloanelor de blindate şi de militari să se oprească. S-au făcut culoare de trecere spre Piaţa Operei. Au fost primele culoare spre democraţie
    Demonstranţii au prins curaj şi, cu steaguri a căror emblemă a fost decupată, s-au urcat pe transportoare, pornind mpreună, militari şi civili, ntr-un marş irezistibil. Acum ar fi trebuit scos drapelul de luptă, tovarăşi generali! Numele voievodului Mircea să fie aclamat şi venerat. Nu batjocorit ca n ziua de 17.
    Situaţia creată l obligă pe general-maiorul Ştefan Guşe să ordone retragerea imediată a trupelor n cazărmi. Panicat de ntorsătura evenimentelor, generalul precizează comandanţilor de unităţi: luaţi toate măsurile posibile ca nu cumva militarii să rămnă n oraş alături de demonstranţi. Să se facă apelul nominal şi să se raporteze urgent situaţia. Este foarte periculos, pentru acţiunile viitoare, dacă soldaţi narmaţi trec de partea celor care demonstrează.

    Fraternizarea armatei cu populaţia Timişoarei dovedea amploarea pe care a luat-o mişcarea anticomunistă. De aceea, ticăloşii au decis ca focarul din Piaţa Operei să fie lichidat imediat, indiferent de victime. Orice ntrziere devenea fatală pentru dictatură. Se hotărăşte să se intervină n Timişoara cu alte trupe, din alte localităţi, fiindcă acele trupe nu cunoşteau nimic despre situaţia din oraş şi nici nu le va fi dată ocazia s-o cunoască. Vor trage de la distanţă n manifestanţi.

    Armata se retrage, n sfrşit, n cazărmi. Acolo unde i este locul, nsă, culmea, pentru a facilita aducerea altor unităţi militare, armata rebelă din Timişoara trebuia ndepărtată şi, ca atare, conducerea superioară hotărăşte punerea n aplicare a Planului alarmei de luptă Radu Cel Frumos, lucru ce ar fi trebuit nfăptuit n data de 17.

    Regimentul nostru a primit deja misiunea, nscrisă n acel plan, de a ocupa cu parte din efective raionul de mobilizare, iar cu altă parte aliniamente de apărare spre graniţa de vest. Plecarea armatei ar fi lăsat populaţia Timişoarei să fie măcelărită de trupele venite din cine ştie ce localităţi.

    ncolonaţi, gata de plecare, zeloşii aşteptau ordinele de deplasare. Celelalte cadre se adună n grupuri şi discută aprins. Au hotărt să nu plece. Ştiau că la graniţa de vest a Romniei nu este nici un pericol.

    Comanda unităţii a intrat n panică. S-a raportat imediat la eşaloanele superioare. De teama unei revolte militare, care s-ar fi lăsat sigur cu arestarea comandanţilor şi a ofiţerilor politici, s-a hotărt rămnerea trupelor n cazarmă şi, totodată, renunţarea la aducerea şi folosirea n Timişoara a altor unităţi militare.

    Singurul din comanda unităţii, căpitanul Ştefan Ştefan nu nţelegea ce se ntmplă. Umbla ca zăbăucul prin cazarmă. l căuta pe ofiţerul care a permis primul punerea steagului fără emblemă pe transportorul blindat. Gestul, măreţ pentru noi, era considerat de el ca fiind cea mai ruşinoasă pată pusă pe haina de ostaş. Eu l nţeleg.

    n ceea ce l priveşte, onoarea şi demnitatea militară reprezentau ataşamentul faţă de P.C.R. şi faţă de cei care i-au nlesnit ocuparea funcţiei de şef de stat major de regiment. De altfel, pentru faptele eroice din perioada 17-20 decembrie 1989, aşa suna comunicatul, a fost primul ofiţer, din unitate, avansat la excepţional, la gradul de maior.

    Doar şi-a făcut datoria Dacă ar fi fost mai mulţi ca el, ne-am fi lăfăit şi acum n epoca de aur. Nu este singurul beneficiar. Nomenclatura comunistă din armată, rămasă n funcţii după revoluţie, a avansat la excepţional şi pe toţi activiştii de partid. Probabil pentru modul n care ne impulsionau să-i terminăm mai repede pe huliganii timişoreni .
    Se ordonă rămnerea n cazarmă şi disiparea pe subunităţi. Nu după mult timp, suntem adunaţi pe platou. Comanda unităţii se comportă de parcă ar trăi pe altă lume. Ca şi cum nu s-ar fi ntmplat nimic deosebit, ne transmite mulţumiri din partea minstrului Vasile Milea doar pentru perioada 17-19 decembrie.

    Ziua de 20 se consideră a fi o rătăcire de moment, datorită surmenajului şi, ca atare, conducerea de partid şi de stat are ncredere n noi, n patriotismul nostru şi este convinsă că ne vom reveni şi că nu vom permite continuarea acţiunilor menite a destrăma ornduirea clădită de victorioasa clasă muncitoare.

    De data aceasta, au ieşit din brlog, foarte revoltaţi, greii partidului din armată. Astfel, adjunctul lui Ilie Ceauşescu, colonelul Teodor Ardelean şi colonelul Gheorghe Roată, secretarul consiliului politic al diviziei din Timişoara, urmăreau ncruntaţi, de la mică distanţă, derularea adunării. Au venit la regimentul nostru pentru că acesta reprezenta cea mai puternică forţă armată din localitate.
    Colonelul Roată era galben. Scund de statură, părea şi mai mic prin alăturarea cu fizicul masiv, bine hrănit, al colonelului Ardelean. Gata să ne sfşie pe toţi, dar extrem de prudent la gesturile marelui stăpn, Roată ne privea agitat. I se putea citi pe faţă docili-tatea.

    Se simţea vinovat faţă de conducerea superioară a partidului. Nu se vedeau roadele muncii politice pe care el o gestiona. Era ngrozit de pierderea confortabilului scaun de politruc. Sigur, şeful lui, colonelul Ardelean, i-a dat de nţeles că va fi destituit dacă nu reuşeşte să mobilizeaze militarii n scopul lor, al comuniştilor.

    Activiştii de partid şi fidelii dictaturii se mbulzeau să ia cuvntul. Doreau să fie remar-caţi, să fie auziţi de marele politruc prezent, colonelul Ardelean, că ei sunt trup şi suflet pentru partid, că sunt n stare să ndeplinească prompt ordinele primite. Ei nu fac parte dintre cei care au pactizat cu demonstranţii.

    Ei sunt şi vor rămne la datoria ordonată de partid, apărarea cuceririlor revoluţionare ale socialismului. Era singurul mare adevăr spus de politruci şi de acoiţii acestora. Au rămas fideli dictaturii comuniste pnă n ultima clipă. Demonstranţii din Piaţa Operei nu cunoşteau despre atitudinea acestor neisprăviţi, nu cunoşteau faptul că Timişoara, abia declarată liberă de dictatura comunistă, era ncă ameninţată de minţile bolnave ale unor ticăloşi.
    Adunarea se ncheie cu strigătele disperate ale politrucilor, Ceauşescu P.C.R.!, secondaţi de un grup de soldaţi, aduşi special pentru a da impresia că lozinca este scandată de toţi cei prezenţi la adunare.

    Plecăm spre birouri, scrbiţi de ridicolul situaţiei. Nici unul dintre ofiţerii politici nu vrea să nţeleagă un lucru destul de simplu: au pierdut controlul asupra nostră, chiar dacă participăm la toate adunările lor propagan-distice.
    Seara de 20 decembrie ne găseşte n jurul televizoarelor. l ascultăm pe Ceauşescu cum decretează starea de necesitate pe ntreg teritoriul judeţului Timiş şi, de asemenea, cum transmite mesaj de felicitare către fidelii subordonaţi: Armata n Timişoara şi-a făcut exemplar datoria.
    Aprecierile erau făcute de nsuşi comandantul suprem şi ofiţerii politici nu puteau să permită ca vreunul dintre noi să se ndoiască de justeţea celor spuse de Ceauşescu, fiindcă ei se ştiau a fi printre cei ce şi făcuseră exemplar datoria. De aceea, cu o patimă ajunsă n pragul demenţei, ncercau să ne facă să nţelegem, o dată pentru totdeauna, că n Timişoara, ncă acţionează elemente turbulente maghiare, care, prin acţiunile lor, diversioniste, vor să faciliteze cucerirea Ardealului, iar n Piaţa Operei sunt doar derbedeii şi borfaşii societăţii.

    Chiar şi greva generală, declanşată n toate ntreprinderile din Timişoara, o interpretau ntr-un mod hilar, spunnd că, de fapt, muncitorii au ieşit n stradă pentru a protesta mpotriva celor adunaţi n Piaţa Operei şi nicidecum pentru a-l contesta pe toaşu Ceauşescu. Cu asemenea imbecilităţi era greu de luptat, aşa că i-am lăsat să vorbească ct poftesc. Subiectul era neinteresant.

    Gndurile şi speranţele noastre zburau deja către Bucureşti


    Armata n Timişoara şi-a făcut exemplar datoria!- Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC -CAP-V-{UR-VP-ND-005}
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 20-04-10 at 02:01 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

  2. #2

    Post Nici un general nu şi-a putut depăşi laşitatea !-Nicolae DURAC

    21 Decembrie 1989. Dimineaţa. Cazarma este n plină agitaţie. Se va transmite, n direct, cuvntarea tovarăşului Ceauşescu la mitingul organizat n Bucureşti.

    Comandanţii de subunităţi, secondaţi de politruci, pregătesc, cu fast, vizionarea cuvntării comandantului suprem de către toţi soldaţii. Celelalte cadre militare suntem adunate n sala de şedinţe.

    ncepe mitingul. Tăcerea este apăsătoare O povară pe care mulţi dintre noi o suportă cu greu. Ceauşescu şi blbie discursul. Se aud lozincile epocii de aur. Prin mijloace de sonorizare specifice, televiziunea creează impresia că ntreaga mulţime scandea-ză.

    Suntem dezamăgiţi. Credem că populaţia Bucureştiului nu a aflat despre revolta timişorenilor şi, de aceea, se comporta ca la un miting de rutină. Aflaţi n sală, politrucii şi cei fideli dictaturii participă şi ei. Se ridică n picioare, scandează lozinci şi aplaudă frenetic

    Deodată, un ţipăt din mulţime Emisiunea se ntrerupe brusc. Pe chipurile noastre se citeşte ncordarea şi speranţa. Zeloşii au căzut, parcă răpuşi, pe scaune. Tac şi privesc unii spre alţii cu ochii goliţi de expresie. Se reia emisiunea. Se aud huiduieli Ceauşescu, disperat, vrea să liniştească nu numai pe cei adunaţi la miting, ci ntregul popor ncepe tocmeala Vă mai dau o sută vă mai dau 150 de lei Penibilul situaţiei este curmat de ntreruperea definitivă a transmisiei.
    După vizionarea cuvntării, ne-am deplasat, n grupuri, spre birouri. Discuţiile se derulau pe o singură temă. Căderea lui Ceauşescu. Eram convinşi că armata va fi scoasă mpotriva demonstranţilor din Bucureşti, dar speram cu toţii că trupele nu vor trage n populaţie.
    Locotenent-colonelul Dragoş Pruteanu avansa ideea iluzorie că, n capitală, sigur generalii l vor aresta pe Ceauşescu şi, astfel, vor mpiedica alte vărsări de snge. Eram, n exuberanţa noastră, nişte naivi. n realitate, la Bucureşti se repeta povestea din 17 decembrie.

    Deşi se făceau diverse scenarii posibile, nu ştiam ce se ntmplă cu adevărat, nu aveam nici o informaţie utilă. Telefoanele deveniseră mute. Eşaloanele superioare ne-au nchis toate canalele de comunicare. Practic, ne-au izolat complet. Nu este de mirare. Nişte cadre militare, nesemnificative n ierarhia armatei, mai precis comandanţi de plutoane şi de companii le-au dat planurile peste cap, le-au nşelat aşteptările.
    Au tras vagoane de muniţie anapoda, fără să reuşească reprimarea demonstraţiilor de pe malul Begăi, iar cei care au acceptat condiţia de criminali au fost puţini şi, totuşi, destui pentru a ndolia Timişoara.

    Dramaticile evenimentele petrecute şi n Bucureşti dovedesc ncrncenarea conducerii superioare a armatei de a menţine, cu orice preţ, dictatura comunistă. Ministrul apărării şi clica lui de generali au scos din nou trupele şi blindatele pe stradă, cu speranţa demenţială că, n capitală şi n alte localităţi din ţară, se vor găsi mai mulţi executanţi zeloşi, gata să ucidă n numele dictaturii comuniste.
    Şi nici un general nu şi-a depăşit laşitatea, nici măcar atunci, n sngeroasa zi de 21 decembrie Nici comanda diviziei din Timişoara nu a fost mai brează. n noaptea de 21 spre 22 decembrie a ordonat comandanţilor de unităţi să ntocmească un nou Plan de acţiune pentru a doua zi, avnd ca indicativ Tunetul şi Fulgerul.
    S-a hotărt o nouă formulă pentru ieşirea mpotriva demonstranţilor. Cadrele militare care au permis fraternizarea cu populaţia să rămnă n cazarmi, iar trupele să fie conduse doar de ofiţerii dovediţi a fi fideli. Se va ncercui Piaţa Operei şi, din toate părţile, de pe fiecare stradă sau alee, blindatele şi militarii i vor ataca necruţător pe cei aflaţi la miting. Fără milă! Să nu scape niciunul! Din fericire, planul nu a putut fi pus n practică. Evenimentele petrecute n ziua de 22 l-au stopat.

    Moartea generalului Vasile Milea -Nicolae DURAC-Neliniştea Generalilor--CAP-VII-{UR-VP-ND-007}

    22 Decembrie 1989. Şi dimineaţa acestei zile avea să fie plină de alte surprize. Planul de atac asupra manifestanţilor din Piaţa Operei s-a amnat, n schimb, are loc veşnica adunare pe platoul unităţii. Aceiaşi ofiţeri, fideli dictaturii, n frunte cu politrucii, şi ncep din nou discursurile ticăloase. şi arată dezacordul faţă de rebeliunea, de data asta, din ţară. Devenim foarte atenţi. Erau primele informaţii venite după mitingul lui Ceauşescu. Timişoara nu mai era singură.
    Politrucii ne spun că armata victorioasă a luptat cu eroism pe multe fronturi, deschise pe teritoriul ţării de anticomunişti, şi este pe punctul de a nimici ultimele rezistenţe, n Ardeal, fapt ce trebuie să ne mobilizeze şi pe noi pentru a nimici, la rndul nostru, rebeliunea anticomunistă din Banat. Despre ceea ce s-a ntmplat şi se ntmplă n capitală nu au spus nimic.

    Suntem anunţaţi, totodată, că, de la Bucureşti, a sosit o echipă de teleaşti, n frunte cu maiorul Valeriu Pricină, pentru a imortaliza victoria armatei timişorene asupra anticomuniştilor din Banat.

    n fapt, echipa condusă de Pricină avea misiunea de a filma şi, apoi, de a transmite, pe postul naţional de televiziune, atitudinile indignate ale cadrelor militare şi ale soldaţilor faţă de huligani şi faţă de elementele declasate, astfel nct să se creeze o imagine falsă asupra realităţii evenimentelor petrecute n Timişoara şi, n acelaşi timp, să instige armata la violenţe mpotriva celor răsculaţi, să stimuleze năbuşirea demonstraţiilor ce aveau loc n alte localităţi din ţară.

    După revoluţie, avansat colonel, fostul cronicar Pricină prezintă, la emisiunea armatei, n calitatea de redactor şef, eroismul şi luciditatea de care au dat dovadă, pe timpul revoluţiei, bravii noştri generali şi ofiţeri superiori ai armatei. Halal, bravură!

    Cu puţin timp nainte de finalul adunării, s-a auzit n difuzoarele staţiei de amplificare anunţul despre trădarea şi sinuciderea ministrului apărării, generalul-colonel Vasile Milea. Anunţul a fost şocant pentru moment.

    Nu era posibil ca regimul comunist să-l acuze de ceva pe generalul Milea, mai ales de naltă trădare, din moment ce ministrul executase cu promptitudine toate ordinele de reprimare date de Ceauşescu şi nu a revenit asupra anulării acestora nici măcar n ultimul moment, fapt confirmat de subordonaţii defunctului ministru, comandanţi de unităţi şi politruci care, cu doar cteva clipe n urmă, ne ceruseră, conform ordinelor primite chiar de la generalul Milea, să nimicim rezistenţa anticomunistă din Banat.
    Eu nu cred că ministrul Milea s-a sinucis. Presupun că a fost o crimă foarte bine plănuită

    Cţiva generali, cu funcţii n conducerea superioară a armatei, au recurs la suprimarea ministrului pentru a se proteja. Neputincioşi şi martori la căderea inevitabilă a dictaturii comuniste, generalii erau speriaţi că vor trebui să plătească pentru victimele produse n rndul populaţiei civile, ca urmare a ordinelor ilegale transmise sau date direct de ei. Situaţia era la limita disperării. Trebuia rezolvată urgent. Crima s-a dovedit a fi soluţia ideală.
    Prin sacrificarea ministrului, se fabrica eroul armatei, cel care s-a opus, chipurile, lui Nicolae Ceauşescu. Şi dacă ministrul s-a opus categoric şi nu a executat ordinele dictatorului, nseamnă că şi cei din conducerea superioară a armatei, subordonaţii eroului, au procedat la fel. Am explicat n capitolele precedente eroismul de care a dat dovadă generalul Milea.

    Pentru credibilitate, uciderea ministrului trebuia să aibă loc pe timpul ct Ceauşescu era ncă preşedintele Romniei şi, deci, ncă n funcţia de Comandant suprem al forţelor armate. Numai n acest fel laşitatea generalilor putea fura meritele soldaţilor, meritele comandanţilor de plutoane şi de companii şi, totodată, putea să-şi aroge aureola fraternizării. Ceea ce s-a şi ntmplat, de fapt.
    Efectul crimei a fost cel scontat. Ceauşescu, dezorientat dar şi speriat de amploarea evenimentelor, a preluat ca verosimilă aberanta informaţie conform căreia fraternizarea armatei cu demonstranţii a avut loc n urma ordinelor date, n acest sens, de către generalul Milea şi, ca atare, transmite comunicatul prin care ministrul apărării este acuzat de naltă trădare.
    Etichetarea ca trădător, mediatizată excesiv, nainte de fuga cuplului prezidenţial, conferă victimei aureola de oponent al ordinelor de reprimare date de către dictator. Pnă aici totul a funcţionat perfect. Era, nsă, prea puţin.

    Generalii armatei aveau nevoie de o protecţie solidă, şi, n acest sens, meritele defunctului ministru trebuiau să fie recunoscute oficial. Nu a fost greu Imediat după preluarea puterii de către eşalonul doi comunist, general-colonelului Vasile Milea i se conferă titlul de erou post-mortem.
    Conducerea superioară a armatei răsuflă, n sfrşit, uşurată. A reuşit, a fost salvată! Ca instituţie, armata nu a mai fost culpabilizată, iar unii dintre zeloşii dovediţi au fost ncadraţi juridic la omor deosebit de grav, nu la crime contra umanităţii, de parcă aceştia ar fi accidentat cţiva pietoni care au treversat strada prin locuri nepermise, şi nu că ar fi acţionat narmaţi n dispozitive militare de luptă, create special pentru reprimarea demonstranţilor şi, totodată, organizate şi conduse pe baza unor ordine ilegale date pe cale ierarhică: minister, mari unităţi, unităţi, subunităţi.

    Mă ntreb ct de nepricepuţi ne consideră cei care trag sforile n justiţia militară Iată paradoxul, cel care a ordonat crimele este erou, iar cţiva dintre subordonaţii acestuia sunt condamnaţi. De fapt sunt sacrificaţi pentru a nchide polemica din jurul atrocităţilor săvrşite de către armată.
    n Timişoara, de exemplu, au murit oameni n multe locuri: Calea Lipovei, Calea Girocului, Piaţa Operei, Catedrală, Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Podul Decebal, Elba.

    Au fost judecaţi, condamnaţi, (şi ulterior graţiaţi de preşedintele Ion Iliescu), doar generalul Constantin Rotariu, colonelul Ioan Păun şi locotenent-colonelul Constantin Gheorghe pentru crimele comise exclusiv pe Calea Lipovei.

    Pentru crimele comise n celelalte zone nu s-au adus n faţa justiţiei vinovaţii, deşi Comisia Guvernamentală, instituită n primăvara anului 1990, i-a descoperit şi a propus să fie cercetaţi penal. Probabil că acţiunile acestora au fost şi sunt tratate ca fapte eroice. După modelul generalului Milea. Cine ştie azi ne plimbăm pe Bulevardul erou Vasile Milea, şi mine ne vom plimba, probabil, pe străzile general Constantin Zeca, general Constantin Rogin, general Paul Vasile, colonel Ştefan Ştefan

    Adunarea a luat sfrşit. Ne ndreptăm spre birouri. La poarta unităţii, mai mulţi cetăţeni, ncurajaţi de faptul că n 20 decembrie militarii au fraternizat cu populaţia Timişoarei, scandau "Armata e cu noi! şi fluturau steagurile fără emblema comunistă. Cadre militare şi soldaţi se duc la ei. Un copil este dat peste poartă n braţele unui ofiţer, care, emoţionat, l ia şi l ridică n aplauzele tuturor.

    Şeful de stat major, acelaşi căpitan Ştefan Ştefan, merge la grupul de militari, aflaţi acolo cu civilii, şi ordonă, pe un ton nervos, să plece toţi! Să plece imediat! Altfel, pune santinelele să-i mprăştie pe civili. Se aud murmure ameninţătoare dar, chiar atunci, din difuzoarele lăsate n funcţiune să repete continuu despre aşa-zisa trădare a generalului Vasile Milea, răzbate o voce necată de emoţie care anunţă ocuparea televiziunii romne de către demonstranţi şi transmiterea, peste cteva momente, pe postul naţional Tv., a unui comunicat pentru ţară.

    Am dat cu toţii buzna n sala de şedinţe. Poetul Mircea Dinescu anunţă pe postul Tv. fuga dictatorului. Au nceput aplauzele, mbră-ţişările. Echipa de filmare se afla şi ea n sală, dar nu a imortalizat pe peliculă euforia noastră. Nu are rost să ne ntrebăm de ce. Pe perete trona portretul lui Ceauşescu. Am strigat să fiu auzit :
    - Să dăm portretul ăla jos!
    - Mare atenţie, tovarăşe căpitan, că ntreci măsura, m-a avertizat căpitanul Ştefan Ştefan, necndu-se n cuvinte şi gesticulnd ca un apucat.

    Dezorientat, acesta ncă nu pricepea că tătucul Ceauşescu nu era dat jos doar de pe perete. Şocul finalului comunist a fost att de puternic, pentru Ştefan, nct ofiţerul a umblat, o perioadă, ca năuc, prin unitate. Acum s-a resemnat. Este n căutarea altui tătuc şi, cu certitudine, l-a găsit, din moment ce a fost avansat nu numai n grad ci şi n funcţia de comandant de regiment iar, ulterior, n conducerea Ministerului Apărării Naţionale, pe functie de general.
    Cteva ore mai trziu, intru la comandant n birou. Acolo se afla şi colonelul Ioan Şulcă, reprezentantul Armatei a 3-a de la Craiova, cel care a urmărit şi a impulsionat executarea ntocmai a ordinelor de reprimare.

    Pentru activitatea depusă la regimentul nostru, Şulcă a fost avansat, ulterior, la gradul de general. Practic, toţi cei care se fac vinovaţi de de darea şi executarea ordinelor n urma cărora au fost ucişi şi răniţi mulţi oameni, n ntreaga ţară, au aplicat Omerta, şi au fost avansaţi n funcţiile cheie ale armatei, tocmai pentru a se proteja unii pe alţii, dar şi pentru a se mpiedica aflarea adevărului.
    Aveam motive bine ntemeiate pentru a discuta cu cei doi. n urma unor ordine primite de la divizie, o subunitate nenarmată a fost trimisă să apere Complexul Beregsău, mpotriva unor eventuale atacuri teroriste. Fără altă introducere i spun comandantului :
    - Tovarăşe maior, mpotriva unor oameni cu minile goale aţi trimis tancuri, blindate şi militari narmaţi pnă n dinţi, iar acum vreţi să se apere un obiectiv fără muniţie de război ?!
    - Dumneata mai ai puţin şi iei comanda regimentului, mi răspunde sec comandantul.
    - Nu vă faceţi griji, n privinţa asta, l liniştesc eu, vor fi alţii care hotărăsc soarta comenzii unităţii.

    Maiorul Mihai Bulai este un ofiţer calculat, cu simţ organizatoric şi cu mult spirit de aplanare a unor conflicte apărute, nsă funcţia de comandant, pe care a deţinut-o, n timpul evenimentelor din 17-22 decembrie, l-a convins să treacă peste principii. De exemplu, ntr-o şedinţă, n care se discuta modul de acţiune n oraş, căpitanul Ştefan a sugerat, pe un ton sarcastic, să punem o mitralieră n Piaţa Operei şi alta n Piaţa Unirii, şi nici pasărea nu va mai trece. Maiorul Bulai, fără să-şi ridice privirea, a răspuns absent: Noi nu trebuie chiar să-i omorm După care a continuat să dea ordine pentru ndeplinirea misiunilor primite.

    Ordine de reprimare. Cnd mă gndesc că a asistat nepăsător, n 17 decembrie, la mpuşcarea celor care demonstrau la podul Decebal de către chiar subordonaţii săi.

    n birou, discuţiile s-au aprins. Comandantul ncearcă să-mi explice că este un foarte bun executant al ordinelor şi, atta timp, ct nu va primi alt ordin, nu va lua singur decizia de a trimite muniţie de război celor care apără obiectivul. Am insistat şi, n lehamite, a telefonat la comandamentul diviziei.

    După cteva tergiversări, a primit confirmarea pozitivă. Am mai propus, de asemenea, să ocupăm imediat punctele cheie din oraş, pentru a apăra populaţia de eventuale atacuri ale unor grupări fidele lui Ceauşescu. Nici n-a vrut să audă. El şi ceilalţi ca el aşteptau ordinele pe cale ierarhică, n timp ce n Timişoara ncă se mai produceau victime omeneşti.

    De fapt, conducerea superioară a armatei a ordont acţiuni mpotriva aşa-zişilor terorişti numai după ce şi-a pregătit scenariul, n aşa fel nct cei din fruntea armatei să pară a fi singurii capabili să desăvrşească revoluţia şi, n primul rnd, pentru a-şi acoperi crimele săvrşite mpotriva populaţiei.


    Urte specimene a putut forma comunismul n tagma generalilor. Oameni de nimic. Să vezi la televizor generali şi generali, mbulziţi unul n altul, mai-mai să se bată pentru a vorbi ţării şi armatei, pentru a poza n eroi, creznd că vor putea păcăli opinia publică prin fando-selile etalate n faţa telespectatorilor.
    Ştiu cumva tovarăşii generali Voinea, Chiţac, Guşe că televiziunea i descoperea şi i arăta aşa cum erau: murdari n ntreaga lor fiinţă, mnjiţi cu snge nevinovat? De fapt, nici nu sesizau grotescul situaţiei, onoarea lor era de multă vreme afundată n mocirlă.
    Nici după apariţia lor, fantomatică, n faţa naţiunii, nu s-au dezminţit. Dimpotrivă, datorită mrşavelor scenarii puse la cale de aceste port-caschete militare, s-au pierdut multe vieţi omeneşti n aşa-zisa luptă cu teroriştii.
    Nici un general nu şi-a putut depăşi laşitatea !-Nicolae DURAC-Neliniştea Generalilor--CAP-VI-{UR-VP-ND-006}

    Moartea generalului Vasile Milea -Nicolae DURAC-Neliniştea Generalilor--CAP-VII-{UR-VP-ND-007}
    Last edited by N.D._C.A.D.A.; 20-04-10 at 02:01 PM.
    Aceia care au acţionat zi de zi, timp de 21 de ani, asupra conştiinţei mele, au cerut imposibilul. Să trag n oameni nenarmaţi... n aceia care, exasperaţi, şi revendicau drepturi sociale şi poltice. Am refuzat ! Indexul lucrarilor publicate
    Contact prin cutia postala SAS: clik AICI

Similar Threads

  1. Nicolae DURAC-Nelinistea generalilor. Indexul lucrarilor
    By N.D._C.A.D.A. in forum Repertoriu (index): lucrari, studii, analize, adrese web
    Replies: 0
    Last Post: 23-06-10, 04:05 PM
  2. Desfiinţarea mişcării C.A.D.A.-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 0
    Last Post: 22-06-10, 06:55 PM
  3. n anticamera ministrului apărării-Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 1
    Last Post: 05-06-10, 06:38 PM
  4. Neliniştea generalilor (p-II-) Cameleonii-cap-I-Teroristii-Nicolae DURAC
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 2
    Last Post: 20-04-10, 03:06 PM
  5. Nelinistea Generalilor-Nicolae DURAC-Editia a -II- a
    By N.D._C.A.D.A. in forum Revolutia (Insurectia, Revolta, Rascoala) - Contrarevolutia
    Replies: 7
    Last Post: 20-04-10, 11:38 AM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •