După ce a reuşit să unifice triburile daco-getice, după ce le-a impus, prin diplomaţie şi acţiuni armate, Burebista a început marile sale războaie de stabilire a graniţelor statului dac şi de asigurare a acestora.
Daco-geţii şi, prin ei, Burebista, vor ajunge stăpânii unui vast teritoriu ce se întindea de la Marus (March), râu ce separă Slovacia de Moravia, până la Olbia şi din Carpaţii nordici până la Balcani, supunând cea mai mare parte a populaţiilor vecine. Care a fost succesiunea exactă a acestor războaie este greu de precizat.
Un lucru este neîndoielnic şi anume că, perioada de pacificare şi de unificare a triburilor daco-getice a durat mult. Ea a consumat mai bine de jumătate din domnia lui Burebista. Abia după ce va deveni o mare putere, o forţă de temut, va reţine atenţia istoricilor vremii. Începând cu momentul în care neamul daco-get, unit, a devenit o forţă, avându-l în frunte pe genialul său conducător, el n-a mai putut trece neobservat.

Cele spuse ne sint explicit redate de Strabon care îi începe relatarea despre Burebista doar cu momentul în care acesta ajunsese să reprezinte un pericol pentru romani, într-o vreme contemporană lui "lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geţilor" (SCIV, 7, 1-2). Tot marele geograf din Amaseia relatează cu uimire cum Burebista doar în câţiva ani, a făurit o mare stăpânire şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine".

Singurul izvor literar, cu privire la acţiunile militare întreprinse de Burebista în vest şi sud-vest, este "Geographia" lui Strabon. În afară de pasajul reprodus mai sus, la aceste evenimente geograful antic se mai referă încă de două ori pe parcursul operei sale. Astfel, când ajunge să descrie ţinuturile situate de-a lungul Dunării el spune: "o parte din teritoniul amintit, dacii l-au prefăcut într-un pustiu, în urma războiului în care i-au biruit pe boii şi pe taurisci - seminţii celtice de sub stăpânirea lui Critasiros".

În alt pasaj acelaşi autor vorbeşte despre aşezarea şi faptele celţilor printre care pomeneşte şi de boii. Pe aceştia, Strabon îi descrie ca pe unul dintre cele mai numeroase neamuri celtice, care, odinioară, printr-un atac neaşteptat împreună cu insubrii şi senonii, au ocupat Roma.

Evenimentul s-a petrecut, aproximativ, în anul 390 î.e.n. Mai târziu romanii i-au alungat pe boii. "Strămutându-se în regiunea de lângă Istru, ei locuiau acum amestecaţi cu tauriscii, războindu-se cu dacii, până când aceştia din urmă le-au şters neamul de pe faţa pământului. Teritoriul lor, care făcea parte din Iliria, a rămas un loc de păşunat pentru turmele neamurilor vecine".

Fără a exclude şi posibilitatea ca Burebista, înainte de a se fi năpustit asupra boiilor şi tauriscilor, să fi întreprins o expediţie spre sud, împotriva scordiscilor, pentru a-i împiedica pe aceştia să vină în ajutorul lui Critasiros, mai plauzibil pare a fi însă ca Burebista să nu fi întreprins acţiuni în sud, să-i înfrunte pe romani să pustiască un neam celtic atâta timp cât în flancul imediat îi avea pe boii şi taurisci. Aceştia i-ar fi putut bloca întoarcerea. Şi apoi, împreună cu scordiscii în sprijinul cărora ar fi putut alerga, ar fi prins armatele lui Burebista într-o încercuire, cel puţin pe două mari fronturi. Unul în faţă, reprezentat de romani, şi al doilea, în spate, format de coaliţia a cel puţin trei seminţii celtice.

De aceea, se poate socoti că prima mare acţiune războinică a lui Burebista a fost cea îndreptată împotriva lui Critasiros.

Dintre evenimentele petrecute pe timpul domniei lui Burebista, puţine sunt acelea care pot fi precizate în timp cu destulă certitudine. Unul dintre acestea îl reprezintă cucerirea oraşelor greceşti de pe ţărmul de vest al Pontului. Pentru el stau mărturie textul lui Dion Chrysostomos şi câteva inscripţii găsite în oraşele supuse de marele rege. Pe baza izvoarelor amintite s-a putut preciza că etapa de cucerire a cetăţilor greceşti s-a desfăşurat între anii 55-48 î.e.n..

De asemenea se ştie că Burebista a fost ucis în anul 44 î.e.n. Având aceste două date precizate, se pune problema timpului ocupat de războaiele purtate în vest, împotriva celţilor, dacă ele au avut loc înaintea acelor care l-au purtat pe Burebista până în îndepărtata Olbie.

Cel mai probabil că, acţiunile din vest le preced pe cele estice şi au avut loc în jurul anului 60 î.e.n.. Cum este firesc, în lipsa unor documente sigure, se consideră evenimentele anterioare celora care l-au purtat pe Burebista până în oraşul borystheniţilor.

Relatările lui Strabon pot fi completate cu textul lui Caesar. Acesta este în măsură să precizeze când s-au desfăşurat războaiele lui Burebista cu boiii aliaţi cu tauriscii. Vorbind despre hotărârea helveţilor de a-i părăsi ţara, foarte probabil din cauza presiunii triburilor germane, Caesar povesteşte cum aceştia i-au convins să facă acelaşi lucru şi pe vecinii lor "în sfârşit, se aliază şi primesc la ei pe boii, un popor de dincolo de Rin, care trecuseră în Noricum şi asediaseră Noreea" (Julius Caesar, De Bello Gallico, I,5,4).

Evenimentul relatat de Caesar s-a petrecut în 59-58 î.e.n. Deci, războiul lui Burebista cu boiii a trebuit să aibă loc anterior acestei date, sigur nu cu prea mult înainte, pentru că la 59-58 î.e.n., îi vedem pe boii abia ajunşi şi acceptaţi în teritoriul Elveţiei de azi (C.Jullian, Histoire de la Gaule, p.145, nota 5). Pentru a parcurge drumul de la Dunărea mijlocie până în Elveţia, chiar cu episoade războinice nu le trebuia un timp prea îndelungat. Socotim că un an este chiar suficient.

M.Macrea arată că după înlăturarea supremaţiei boiilor, în urma înfrângerii lor definitive de către Burebista, eraviscii din Pannonia vor începe să bată monedă proprie cu legenda Ravis(ci) sau Iravisci, pe când, înainte de anul 60 î.e.n., întrebuinţau monede emise de boii. Aceasta înseamnă, fără îndoială, că după înfrângerea boiilor supremaţia în Pannonia a revenit eraviscilor. Se poate susţine fără teama de a greşi prea mult că războiul dintre Burebista şi Critasiros a avut loc în anul 60 î.e.n.

Argumentele care ar putea coborî data războiului cu două decenii se bazează pe temeiuri de ordin numismatic. Monedele boiilor (R.Paulsen, Die Munzpragung der Boier) au o arie de răspândire ce cuprinde Slovacia de vest, o parte a Austriei de jos, la răsărit de Alpi, apoi Burgenlandul şi o parte a regiunilor învecinate din Ungaria de azi. Ele au o perioadă scurtă de emisiune care începe pe la anul 60 î.e.n. şi se încheie, după anul 44 î.e.n. Înainte de 35 î.e.n. cum ar fi un tezaur de monede găsit în Austria de sud în a cărui componenţă, pe lângă 38 de monede de argint ale boiilor, s-a găsit şi una romană emisă în anul 43 î.e.n.

Faptul este real, cu menţiunea că, între datele de emisiune şi cele de circulaţie a unei monede nu este o legătură obligatorie. Monedele boiilor, mai ales fiind din metal nobil, aur şi argint, au putut circula încă multă vreme după emiterea lor şi tezaurizate mai târziu. Alt argument ar fi detaşamentul de 300 de călăreţi trimiţi lui Caesar, la anul 48 î.e.n., în lupta cu Pompeius, ceea ce ar însemna că tauriscii n-au fost încă nimiciţi şi implicit, nici boiii. Deci, în anul 48 î.e.n., n-ar fi avut încă loc ciocnirile acestora cu Burebista. Dar tauriscii nu au fost nimiciţi total ci vor emigra în Elveţia unde se vor lupta cu boii. Ei vor continua să existe şi îşi vor păstra supremaţia în Noricum până la cucerirea romană. Astfel, Burebista i-a şters pe boii de pe suprafaţa pământului dunărean, am putea spune.

Operaţiile războiului s-au desfăşurat undeva în regiunea Dunării mijlocii, aşa cum reiese clar din relatările lui Strabon, până înspre ţinuturile tauriscilor alpini. Drumul spre vest al armatei lui Burebista ar putea fi urmărit pe baza tezaurelor monetare celtice. Ele se înşiruie de-a lungul Dunării de la cotul fluviului (mai sus de Budapesta), până la Viena.

Se poate presupune că Burebista nu a trecut Dunărea ci a urmărit boii şi tauriscii doar pe malul stâng al fluviuIui. Materialele dacice, printre care şi ceramica de uz comun în cadrul căreia un loc important îl ocupă ceaşca dacică, au fost descoperite în dreapta Dunării, la Budapesta, la Eisenstadt şi până în Silezia, dar care nu sunt în măsură să dovedească extinderea operaţiilor militare ale lui Burebista în aceste teritorii, ci dovedesc prezenţa efectivă de mai lungă durată a populaţiei dacice, deoarece, spaţiul pe care s-au desfăşurat luptele era locuit, pe lângă celţi, şi de seminţii dacice.

În această privinţă, Strabon spune: "Dacii pretind că acest ţinut ar fi fost al lor, cu toate că este despărţit de ei [celţi] prin râul Parisos" (Strabon, Geographia, VII, 5, 2). Situaţie dovedită prin descoperirile arheologice. Această localizare prin învecinare cu triburile germanice, poate fi susţinută şi de Getica lui lordanes în care se poate citi: "După sfatul acestuia [al lui Deceneu] goţii [geţii] au început să pustiască pământurile germanilor pe care acum le stâpânesc francii" (Iordanes, Getica, 67).

Nu este exclus ca şi acest text să se refere tot la războaiele cu boii şi tauriscii. Un ultim argument se află pe teritoriul actual al Bratislavei, unde Burebista va pune să se zidească o cetate de piatră. Acesta fiind hotarul de locuire efectivă ale dacilor.

Preluat din : http://www.dracones.ro