Results 1 to 2 of 2

Thread: Degradarea situatiei politice in Romania - Extinderea influentei …

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Question Degradarea situatiei politice in Romania - Extinderea influentei …

    La sublinierea din „Dreptatea" că „Libertatea presei nu se înţelege, nu se poate înţelege ca un privilegiu al unui regim sau al unui partid. Ea este un bun comun la dispoziţia cetăţenilor", va răspunde pe 14 februarie Petru Groza (în „Scânteia", nr. 456): „Nu suntem încă în situaţia de a acorda libertatea completă a presei. Ne aflăm însă sub controlul Armistiţiului." Spusele lui Petru Groza sunt întărite printr-o scri*soare a Confederaţiei Generale a Muncii, care îi cere premierului " suprimarea fiţuicii provocatoare maniste «Dreptatea», arestarea şi judecarea vinovaţilor."

    Primind în audienţă o delegaţie a petroliştilor, Petru Groza plin de el, le-a de*clarat printre altele: „Vom fi victorioşi în alegeri. Dacă reacţiunea câştigă, credeţi că o să o lăsăm în viaţă douăzeci şi patru de ore? O să ne luăm imediat revanşa. O să punem mâna pe ce o să putem şi o să lovim."

    Căutând să subjuge toate forţele, comuniştii şi-au dirijat „instructorii" spre tineret, pe care l-au botezat „progresist", pentru ca mai târziu să-l încadreze în U.T.M. Forţa acestui tineret, studenţimea, i-a deranjat cel mai mult urmărind transformarea lui într-o anexă denumită pompos „Frontul Democrat Universitar", căruia îi pusese la dispoziţie „pâinea şi cuţitul", prin crearea unei conduceri interimare la oficiul universitar, unde celor ce dirijau, Petre Bărbulescu şi Râsnic, veniţi în furgoanele diviziei „Tudor Vladimirescu", le dăduse ca „ochi" al P.C.R. pe Florica Mezincescu. Ei tăiau şi spânzurau, ei dădeau afară din cămine bursierii care nu se prindeau în hora comunistă, ei hotărau asupra celor ce aveau dreptul să mănânce la cantine şi această ..putere" era oblojită de rectorul Simion Stoilov, înainte de a ajunge ministru.

    Studenţii nu s-au lăsat intimidaţi, s-au constituit în Tineretul Universitar Liber şi au trecut la organizarea profesională, pentru a-şi apăra existenţa. Hotârându-se ţinerea de alegeri libere pentru desemnarea comitetelor asociaţiilor studenţeşti, s-a trecut la convocarea pentru ţinerea de alegeri libere. Studenţii erau grupaţi în jurul Tineretului Universitar P.N.Ţ., P.N.L. şi al altor grupuri ce nu voiau să se lase îngenunchiate de o minoritate decăzută, sub orice critică, la fel ca şi în rândurile muncitorimii.

    Cei care şi-au asumat rolul să deschidă lupta pentru alegeri au fost studenţii de la Litere şi Filozofie, unde tineretul universitar naţional-ţărănesc avea peste 400 de membri şi în jurul lui se adunaseră ceilalţi, depunând o listă de nouă persoane demne şi cunoscute în viaţa universitară, avându-l cap de listă pe Dan Berindei. Am pomenit acest nume care atunci era într-adevăr reprezentantul anticomuniştilor, pentru că adversarii care-l aveau pe Ion Bulgăr „tovarăş de drum" din partea tătărăştienilor au recurs la o mistificare pentru a produce confuzie în rândul studenţilor. Lansându-se campania „Votaţi lista cu Dan Berindei", comuniştii au făcut sute de liste cu membrii lor punând în capul listei pe Dan Berindei. Se credeau stăpâni pe situaţie în ziua de 16 februarie 1946, când se ţineau alegerile. Dar cu o oră înainte de începere, au apărut peste o mie de liste reale, cu tricolorul în colţ şi îndemnul: „Votaţi Tricolorul".

    Comuniştii nu au mai avut ce face şi atunci au recurs la alte metode de presiune. S-a mutat ţinerea alegerilor în amfiteatrul de la Facultatea de Farmacie, unde puteau intra toţi, şi au recurs la sprijinul lui Tudor Vianu, care s-a pretat a face jocul comuniştilor, conducând şedinţa, prin darea cuvântului nelimitat comuniştilor care căutau să întârzie şedinţa cât mai târziu. Profesorul Tudor Vianu nu a ascultat de protestele mulţimii care cerea trecerea la alegeri şi a continuat să facă jocul, până spre miezul nopţii, când în sală şi-a făcut apariţia o grupă de la Siguranţă, condusă de călăul Gheorghe Bulz, căutând să aresteze pe cineva pe care-l socotea „capul răutăţilor" şi pe care-l urmărea de peste un an.

    In faţa acestei situaţii nu s-au mai putut ţine alegeri şi a doua zi Ministerul Educaţiei Naţionale a comunicat că se suspendă ţinerea de alegeri şi se numesc comitete interimare. S-au adunat pe 17 februarie peste o mie de semnături, pe un protest justificându-se situaţia şi a fost înmânat de Vasile Bourceanu şi Despina Dumitrescu, în numele unei delegaţii, Mi*nisterului Educaţiei Naţionale, dar fără nici un rezultat.

    Epilog: La scurt timp, Tudor Vianu a plecat ambasador la Belgrad, iar Simion Stoilov la Paris. -Tovarăşul de „drum" Bulgăr a fost dat afară din combinaţia guvernamentală, trimis pe un post de profesor spre Săbăreni şi a murit căzând între tampoanele trenului, ca navetist. Pe când sângerosul Gheorghe Bulz, arestat şi el de stăpânii lui, a murit nebun în Aiud. Peste o sută din studenţii daţi afară de la cantine, din dispoziţia Floricăi Mezincescu, şi-au găsit hrana cea de toate zilele, prin concursul doamnei Ecaterina Madgearu, la Can*tina „Asociaţia Creştină a Femeilor" din str. Popa Rusu. Şi dintre studenţii acelor vremuri, cu miile au luat drumul închisorilor, unii dintre ei rămânând pentru vecie în gropile comune.

    Tot sub umbrela „Conferinţei de la Moscova", au început să aibă loc incidente sângeroase, pe tot cuprinsul ţării. In aceeaşi zi cu mişcarea studenţilor din Bucureşti, la Arad, adunarea P.N.Ţ, a fost masacrată de comuniştii de la U.T.A., sub conduce*rea unui Nedici Iosif şi sub privirile Siguranţei, cu care ocazie printre cei grav răniţi şi morţi în spital au fost Alexandru Botioc, avocat (decedat la 5 martie), Constantin Teodorescu, profesor (decedat la 5 mai), iar printre schilodiţi Ion Teodorescu - Făget (directorul ziarului „România democrată"), Ion Drincu şi Viorel Muscanu (avocaţi)- …Cu această ocazie au fost devastate sediul P.N.Ţ. din Arad şi redacţia ziarului „România democrată", organul de presă care cu greu procurase la negru ceva hârtie, ca să poată apărea şi scoate manifeste.

    Serviciul Secret de Informaţii avea ca obiectiv infiltrarea de agenţi în P.N.Ţ- pentru a rupe dintre membri şi a face dizidente, gen. dr. N. Lupu. Şi nici misiunile străine nu erau scutite de stricta supraveghere a celor ce mergeau acolo. Astfel, au fost surprinşi gardienii ce asigurau paza la Misiunea Americană şi s-a renunţat la ei, fiind prinşi dând note informative chiar în faţa Misiunilor (pe 2 februarie 1946) iar la Legaţia Engleză s-a impus ridicarea de la poartă a registrului unde erau notate numele persoanelor care veneau, fiindcă respectivele persoane erau chemate şi anchetate de Ministerul de Interne.

    Stricta supraveghere şi interzicerea difuzării materialelor de propagandă se observa în toată ţara. De exemplu, pe 19 februarie 1946, agenţii comunişti sub firma P N.D. au devastat tipografia „Corvinul" de la Reşiţa, deoarece tipărise materiale de propagandă pentru Partidul Naţional-Ţărănesc din jud. Caras. In şedinţa Biroului de Conducere a P.N.Ţ. din 20 februarie s-au discutat greutăţile întâmpinate pe teren prin împiedicarea întrunirilor şi difuzarea manifestelor, dar nelăsându-se intimidaţi au hotărât continuarea propagandei de la om la om şi reorganizarea pornind de la sate. Cei doi miniştri aleşi în urma Convenţiei de la Moscova trebuiau în permanenţă să protesteze.

    Pe 25 februarie şi în scris şi verbal, în Consiliul de Miniştri, Mihail Romniceanu şi-a ridicat glasul înfierând încercarea de atentat, făcută cu o zi înainte, chiar împotriva preşedintelui P.N.L., Dinu Brătianu, în timp ce acesta mergea spre Câmpulung-Muscel, pentru a participa la o întâlnire. Protestele erau trimise şi celor doi garanţi apuseni, ceea ce îl făcea pe James Byrnes, în discursul de la „Press Club", la New York, să amintească de nota trimisă U.R.S.S., în care sublinia că Statele Unite vor rezista oricărei agresiuni, că nu vor mai accepta ca U.R.S.S. să-şi facă politica ei şi propunând ca Statele Unite să ducă o politică de onştientizare a tuturor cetăţenilor americani asupra pericolului de subversiune.

    Pe 3 martie, în şedinţa de guvern, Emil Haţieganu a protestat împotriva celor petrecute la Cluj, unde 200 de muncitori F.N.D. de la Atelierele C.F.R. au mers la redacţia ziarului P.N.Ţ. de la Cluj, cerând numele muncitorilor ceferişti care erau înscrişi la P-N-Ţ. şi ale celor ce trimiseseră telegrama de solidarizare cu organizaţia P-N.Ţ., după agresiunea de la Arad. Au ameninţat cu devastarea, lucru ce-l vor şi face, nu după mult timp.

    In februarie 1946, Churchill venise în U.S.A. şi după discuţiile avute cu preşe*dintele H. Truman, care preconiza o nouă politică externă, pe 5 martie 1946, a ţinut un discurs la Fulton, care a rămas celebru, prin sublinierile făcute faţă de U.R.S.S.: „De la Stettin, în Marea Baltică, la Trieste, în Marea Adriatică, o cortină de fier a căzut asupra continentului. în spatele acestei linii stau acum capitalele vechilor state din centrul şi estul Europei: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia. Toate aceste oraşe celebre, toate aceste naţiuni se găsesc în sfera sovietică şi toate sunt supuse, sub o formă sau alta, nu numai influenţei sovietice, ci si controlului foarte extins şi în continuă creştere al Moscovei. Doar Atena, cu gloria ei nemuritoare, este liberă de a-şi decide viitorul prin alegeri la care vor asista observatori britanici, americani şi francezi...

    Partidele comuniste, ca şi inexistente în aceste ţări din Răsăritul Europei, au fost promovate partide conducătoare şi urmăresc să obţină peste tot un control absolut. Guverne poliţieneşti guvernează peste tot... Coloana a cincea se infiltrează peste tot, sub controlul Cominternului, condus de Moscova... Cu excepţia Cehoslovaciei, nu există, în această parte a Europei, o adevărată democraţie. In acelaşi timp, într-un mare număr de ţări îndepărtate de frontierele ruseşti şi in lumea întreagă, coloanele a cincea comuniste se instalează într-o unitate desăvârşită In imperiul britanic şi Statele Unite, unde comunismul este încă puţin dezvoltat, partidele comuniste reprezintă o provocare şi o ameninţare la adresa civilizaţiei creştine.

    Nu cred că Rusia doreşte războiul. Ceea ce doreşte ea sunt fructele războiului şi o expansiune nelimitată a puterii şi doctrinei sale. Ceea ce trebuie să examinăm aici, astăzi şi cât mai este încă timp, este mijlocul de a împiedica războiul în mod permanent şi de a institui în toate ţările, cât mai repede posibil, premisele libertăţii şi ale democraţiei... Trebuie să găsim o soluţie.

    Am învăţat în timpul războiului să-i cunosc pe prietenii şi aliaţii noştri ruşi si sunt convins că nu există nimic care să fie atât de admirat de către ei ca forţa şi că nimic nu respectă mai puţin decât slăbiciunea militară... "

    Pus în faţa efectelor puternice de dominare prin bomba atomică, pe care ruşii nu o aveau, Stalin a hotărât să impună conducători în statele cucerite în estul Europei şi pe care să se poată bizui, în aceeaşi zi de 5 martie, Byrnes a trimis trei note de protest U.R.S.S. prin care cerea:

    - copii după toate convenţiile economice dintre U.R.S.S. şi sateliţi;
    - formularea pretenţiilor economice ruseşti în China;
    - retragerea trupelor sovietice din Iran.
    Acestea au fost cenzurate, ca şi discursul lui Truman din 6 martie 1946.

    Preşedintele Comitetului pentru Activităţi Antiamericane al Camerei Reprezentanţilor, deputatul Renkin, anunţa pe 6 martie că fiul preşedintelui Roosevelt fusese comunist şi începea anchetarea lui şi a organizaţiei de refugiaţi spanioli antifranchişti, pe care o conducea, şi de-abia atunci se crea un partid anticomunist în Statele Unite.

    Nestor Badea s-a retras pe 7 martie 1946 de la conducerea ziarului „Dreptatea" şi va figura peste un an şi jumătate printre martorii acuzării în procesul Maniu-Mihalache. Pentru a ieşi pe scena politicii internaţionale, comuniştii i-au impus lui Tătărăscu să „primenească" personalul în Ministerul de Externe. Şi docil, acesta a zguduit din temelii Ministerul, elaborând legea de reorganizare în care a introdus art. 82, ce a cutremurat întreg edificiul şi în care, printre altele, se prevedea că pot fi angajate persoane care: „deţinuseră funcţii publice sau depuseseră în ultimii şapte ani, în ţară ori în străinătate (desigur U.R.S.S.) activităţi patriotice certificate de preşedin*tele Consiliului de Miniştri şi de Ministerul Afacerilor Străine, sau care activaseră timp de cel puţin cinci ani într-o organizaţie, o instituţie de stat sau publică, ori o mare firmă particulară". Deci o „adevărată" lege democratică, nici un activist nu era exclus. In acest fel lumea a fost împânzită cu „diplomaţi" şi el şi-a pregătit sfârşitul.

    Pe drept cuvânt „Dreptatea" din 12 februarie calificase libertăţile garantate de Conferinţa de la Moscova drept „praf în ochii naivilor" fapt confirmat în trei zile consecutive, 8, 9, şi 10 martie.

    1. Muncitorii de la Ţesătoria „IRTI" din Mediaş au ţinut alegeri pe 8 martie, circa 800 de muncitori au ales un comitet, în marea majoritate naţional-ţărănist. Comuniştii, circa 80, au ales alt comitet al lor, iar a doua zi au venit la fabrică ajutaţi de poliţie ca să-i înlocuiască pe cei legali. Au avut loc incidente şi au venit în ajutorul majorităţii de la IRTI şi muncitorii necomunişti de la „Westa", „Gaz Metan" şi Asam". Forţe masive poliţieneşti şi jandarmi au trecut la arestarea comitetului, în frunte cu profesorul Nicolae Mărgineanu (pe post de muncitor) fiind duşi la Piteşti. Unul dintre ei a şi murit la Piteşti. Au fost arestate circa 60 de persoane şi după aceea au reuşit să impună comitetul procomunist ilegal.

    2. La 9 martie, Nicolae Penescu s-a dus la Craiova, unde a avut loc şedinţa Delegaţiei Permanente, ca să discute probleme legate de ţinerea alegerilor. Echipele de şoc dirijate de şeful Siguranţei, Ilie Bodică, i-au atacat pe participanţi producând dezordini şi recurgând la arestări pentru intimidare.

    3. La Congresul P.S.D. din 10 februarie 1946, a avut loc înfruntări. Procomuniştii care colaborau cu guvernul au cerut vot deschis, pentru intimidarea celorlalţi. Const. Titel Petrescu a solicitat participarea la alegeri pe liste separate. Tot atunci, Tudor Ionescu a citit o scrisoare falsificată, prin care se pretindea că Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu i-ar fi promis sprijin material în caz că Titel Petrescu va merge pe liste separate. De atunci, acestui profesor universitar i-a rămas numele de Ionescu-Plastograful. Ramura comunistă, prin votul pe faţă, a reuşit să impună candidatura pe liste comune cu F.N.D. şi i-a exclus pe adepţii lui Titel Petrescu, iar peste o săptămână au fost excluşi din guvern şi secretarii de stat care îi rămăseseră fideli.

    Acest prim pas a fost urmat în 4-9 octombrie 1947 de unificarea cu P.C.R. Constantin Titel Petrescu şi cei rămaşi demni, neacceptând jugul comunist, au format Partidul Social-Democrat Independent şi vor merge pe liste separate. în 1948, toţi conducătorii, în frunte cu Titel Petrescu, vor fi condamnaţi şi vor ieşi din temniţe în 1955.

    Fiind deja delimitată împărţirea în cele două blocuri, în Statele Unite se cerea în Camera Reprezentanţilor înlăturarea comuniştilor din Departamentul de Stat, pe 14 martie 1946.

    Şicanele împotriva P.S.D.I. au început imediat şi muncitorii tipografi de la întreprinderea „Universul" au împiedicat apariţia „Jurnalului de dimineaţă", care conţinea un interviu al lui Constantin Titel Petrescu. Dar şi în această lună, când guvernul de largă nenorocire naţională fusese instalat de către sovietici, Petru Groza avea ce avea cu P.N.Ţ, şi P.N.L., declarând: „... Inamicii istorici au coborât în arena politică în toată armura lor medievală, cu toată ideologia lor învechită... Vom lupta şi în felul acesta le vom zmulge penele istorice din coif, îi vom dezbrăca de armura lor şi îi vom prezenta nuzi, fără conţinut, fără viitor..."

    Teroarea dezlănţuită de comunişti nu cunoştea limite. Un fruntaş al T.U.N.Ţ. de la Iaşi, preşedintele studenţilor de la Facultatea de Medicină, Sergiu Iacovlov, a fost urmărit de Siguranţa din Iaşi, în seara zilei de 19 martie 1949. Nereuşind să-şi piardă urma în Spitalul Sf. Spiridon, s-a ascuns după o căpiţă de fân. Agenţii au tras şi l-au rănit grav. Ridicat de urmăritori, l-au dus la poliţie unde l-au chinuit toată noaptea, omorându-l. Studenţimea era revoltată. Paza în oraş era întărită. O mare mulţime a asistat la slujba de înmormântare oficiată de mitropolitul Irineu Mihălcescu şi câteva sute de studenţi au umplut trenul, însoţindu-l pe Sergiu la Botoşani, unde a fost înmormântat.

    Pe 20 martie, A.I. Vîşinski revenind în ţară, a insistat să vină şi Barbu Ştirbei, prinţ fost prim-ministru şi implicat în viaţa politică din 1918 până după 23 august 1944, fiind chiar o soluţie după demiterea forţată a lui N. Rădescu. Numai după insistenţe Barbu Ştirbei s-a dus la Ambasada sovietică. După ce a ciocnit paharul ce i s-a servit, la circa 10 minute i s-a făcut rău. Dus la Spitalul Colentina a murit după patru zile, o moarte survenită în circumstanţe după model sovietic.

    Ţăranului Ioan Duma din comuna Turdaş-Hunedoara, venind de la Orăştie, i s-a oferit un manifest comunist pe care l-a refuzat, în el fiind aduse injurii lui Maniu. Atunci, dintr-o maşină în care erau comunişti s-a tras şi a fost împuşcat pe loc. Kremlinul orchestra politica de subjugare şi exterminare a adversarilor, peste tot în spatele „cortinei de fier". Pe 21 martie 1946 l-au înlocuit pe Imre Nagy (preşedintele partidului micilor proprietari din Ungaria), numindu-l ca ministru pe L. Rajk, vechi comunist care luptase în brigăzile dirijate de Moscova împotriva generalului Franco. Acesta chiar nu va avea zile multe, pentru că, arestat într-un proces înscenat la Budapesta, a fost condamnat la moarte pe 22.09.1949 şi executat cu încă doi comunişti.

    România cunoştea o activitate sporită de organizare a P.N.Ţ, şi P.N.L., în multe judeţe ţinându-se congrese pentru desemnarea conducerilor, care la rândul lor trebuiau să desemneze candidaţii pe listele electorale în alegerile care ar fi trebuit să aibă loc în mai, după indicaţiile celor ce prezentaseră hotărârile de la Moscova. Data era nefixată şi ea putea surveni pe neaşteptate.

    Pe 24 martie s-a ţinut Congresul P.N.Ţ. al jud. Bihor, fiind ales Teodor Roxin ca preşedinte. S-a încercat intimidarea şi împiedicarea participării, dar numărul şi hotărârea delegaţilor au trecut peste obstacolele ridicate de poliţie. Comuniştii aruncau tot ce se întâmpla în ţară împotriva lor în seama lui Iuliu Maniu, singurul „vinovat" de haosul şi teroarea pe care de fapt ei le aduseseră în România, din cauza nu numai a incompetenţei lor, dar şi a cruzimii ruşilor, care jefuiau. Astfel, „Scânteia" din 30 martie 1946 publica un articol semnat de Miron Constantinescu, care îi califica pe social-democraţii independenţi ca „otrepe, o agentură manistă pusă în slujba reacţiunii dinlăuntru şi din străinătate. "

    Incidente grave s-au petrecut pe 31 martie, la Congresul P.N.Ţ din jud. Teleorman, unde printre invitaţi se găseau Cezar Spineanu, Ion Marinache, Teodor Popescu ş.a. în timpul desfăşurării lucrărilor, un grup de comunişti însoţiţi de doi soldaţi sovietici au rupt gazeta „Ţărănistul". în faţa protestelor , asistenţii sovietici au tras focuri de armă în sală, în tavan. Au ieşit apoi afară şi au tras în sală prin geamuri. Deoarece lumea nu părăsea sala, furioşi, au reintrat şi au început să tragă. Congresiştii s-au împrăştiat şi a intervenit poliţia, care a arestat câţiva, printre care şi pe preotul Ghinea, acuzându-l că au intrat cu revolvere şi au tras în sală, sovieticii intervenind să „facă ordine". Dar tocmai sovieticii au devastat sala inematografului.

    In aceeaşi zi, a avut loc Congresul P.N.Ţ. la Iaşi, delegat de la centru fiind chiar ministrul Emil Haţieganu. Cu această ocazie s-a manifestat îndelung pentru Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Partidul Comunist şi-a mobilizat „forţele" dar s-a răspuns foarte slab la chemare.
    Teohari Georgescu era îngrijorat de starea de spirit din ţară, din cauza rapoartelor ce le primea: în jud. Timiş, majoritatea ţăranilor erau înscrişi la Iuliu Maniu, în jud. Roman, preoţii catolici şi ciangăii îl sprijineau pe Maniu, la Vaslui reacţiunea era mai vie ca în trecut.

    Teroarea, crima şi şantajul erau folosite pe scară largă împotriva populaţiei, directorul organului principal de presă „Dreptatea" era chemat la Comisia Aliată de Control, de către generalul Susaikov (fost fierar la origine), atrâgându-i-se atenţia că Guvernul Groza este Rusia sovietică" şi să ţină seama când aduce acuzaţii. Altă dată i s-a propus să părăsească conducerea ziarului, în schimbul unor avantaje substanţiale, sau orice vrea el, fie chiar o internare medicală aranjată şi răsplătită. Refuzul a fost categoric şi Iuliu Maniu l-a felicitat pentru curajul de care a dat dovadă.

    La Braşov, teroarea era dirijată de un popă răspopit, Ion Pordea, care fusese alungat din America de credincioşi şi se înscrisese în „frontul Plugarilor", care îl numiseră prefect. S-au înăsprit relaţiile cu biserica greco-catolică. Episcopul de Maramureş, Alexandru Rusu, a fost numit în 1946 mitropolit al Blajului şi recuno*scut de Sf. Scaun, dar guvernul Groza nu a vrut să-l confirme, sub pretext că era reacţionar şi manist. Atunci s-a reactivat „Uniunea Preoţilor Democraţi", formată din ortodocşi, ai cărei membri au fost folosiţi ca agenţi electorali.

    Rezultatul alegerilor din Grecia, de pe 31 martie, sub supravegherea observatorilor străini, în afară de ruşi, care au refuzat participarea, unde partidul monarhist a ieşi victorios, i-a făcut pe ruşi să ia măsuri în ţările controlate.

    Pe 3 aprilie, sosea la Moscova o comisie cu Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu, pentru discutarea ajutorului financiar necesar campaniei partidului comunist. După analizarea situaţiei din România şi a şanselor, conducerea Comitetului Central a hotărât să acorde un milion de dolari, dintre care 200.000 au fost daţi pe loc şi delegaţia s-a întors gata de a face orice pentru a învinge. Metodele de a acţiona erau în mâna lui Teohari Georgescu. Frontul Plugarilor a fost întărit cu activişti comunişti în campania electorală, ceea ce i-a nemulţumit pe săteni. Dar pe comunişti nu-i interesa că ţăranii erau nemulţumiţi.7

    Ion Mihalache a făcut un turneu în Moldova şi Bucovina, fiind însoţit de ziaristul
    american Reuben H. Markham, începând cu Bucovina. La Suceava nu a putut să vorbească din cauza bandelor de terorişti comunişti, care i-au atacat pe ţărani, au făcut arestări şi au ocupat sala unde trebuia să aibă loc întrunirea. Gazda unde a dormit Ion Mihalache a fost omorâtă sub privirile îngrozite ale familiei, de către Pavel Babuci, ajuns ulterior în conducerea Ministerului Afacerilor Externe. Traian Ţăranu, economist, era preşedintele organizaţiei judeţene PNŢ Suceava.

    In continuare, la Rădăuţi, aceleaşi echipe de terorişti, sub conducerea lui Manole Bodnăraş, au încercat tulburarea manifestaţiei ţărăniste. De la Fălticeni au ajuns la Bacău, unde în timp ce Mihalache servea masa într-un restaurant, cu prietenii politi*ci, au năvălit peste ei bande înarmate care au început să tragă cu pistoalele, au aruncat cu sticlele de vin în pereţi, au spart geamurile şi au terorizat mulţimea. Mihalache şi însoţitorii au fost salvaţi ieşind pe uşa din spate, fiind conduşi de gazde într-o casă vecină.

    Tot în Moldova, pe 7 aprilie, la Bârlad, a fost convocat Congresul P.N.Ţ., sub conducerea avocatului Georgescu-Bârlad. La aceeaşi oră, prefectul judeţului a ţinut o adunare a F.N.D., în curtea prefecturii, care era alături de P.N.Ţ. La un moment dat, circa 150-200 de comunişti înarmaţi cu răngi au rupt porţile şi au năvălit în club unde au devastat localul şi i-au schingiuit pe congresişti. Bilanţ tragic: 14 răniti dintre care 8 au fost internaţi în spital. Faptul că teroarea se dezlănţuise în întreaga ţară dovedeşte şi asasinatul de la Cugir, unde a fost arestat Emil Băluţiu, vechi membru al P.N.Ţ., sub pretextul ca strigase pe stradă „Trăiască Regele" şi „Trăiască Maniu", şi dus în clubul P.C R unde a fost împuşcat mortal de comunistul Aurel Tura.

    Cu toate aceste abuzuri duse până la crime, Partidul Naţional-Ţărănesc îşi con*tinua activitatea şi căuta împreună cu liberalii soluţii de colaborare. Astfel s-a dezbătut problema demisiei celor doi miniştri din guvern, care după cum scria „Liberalul" pe 2 aprilie „nu sunt consultaţi în nici o problemă", sau continuarea şi aducerea la cunoştinţa forurilor internaţionale a abuzurilor. Intre cele două teze s-a ajuns la înţelegerea formării unei comisii mixte P.N.Ţ.-P.N.L., care între 10-15 aprilie a întocmit protestul, însoţit de o scrisoare-memoriu, semnată de Maniu şi Brătianu, acestea fiind înaintate de cei doi miniştri lui Petru Groza pe 5 aprilie
    Emil Haţieganu a venit la Sibiu, unde era internat Iuliu Maniu, şi a purtat cu acesta discuţii legate de activitatea guvernului. De la Sibiu a plecat la Cluj, unde a publicat pe 21 aprilie în „Patria" articolul „ Vouă tovarăşi de luptă": „Principiile de libertate, de dreptate şi generozitate constituiesc fundamentul democratic al vieţii noastre de Stat românesc, în spatele căruia stă toată suflarea românească. Conştiinţa că apărăm patrimoniul sfânt al neamului ne face mai tari, mai hotărâţi, mai de neînvins. Este bine deci să se ştie că se înşeală acei care în calmul şi liniştea noastră voită văd slăbiciune. Numai conştiinţa puterii şi adeziunea întregului popor ne face să fim liniştiţi."

    A doua zi de Paşti, pe 22 aprilie 1946, în drum spre Cluj, venind cu soţia de la Dej, Emil Haţieganu, după trecerea Someşului, a fost oprit de un grup de ciomăgari comunişti din Cluj, care le-au luat lucrurile din maşină, au tăiat cauciucurile, i-au huiduit şi insultat, lăsându-i în drum. De acolo, a trimis o telegramă lui Petru Groza: „Ministru român din guvernul prezidat de d-voastră, atacat în Ţara Românească de străini de neamul nostru, trebuie cu toată indignarea să protestez şi să cer completă satisfacţie, precum şi aspra pedepsire a agresorilor mei. Până ce nu primesc satisfacţie nu voi participa la nici o lucrare a guvernului".

    In aceeaşi zi, la câteva sute de km distanţă, celălalt ministru impus în guvern de Conferinţa de la Moscova, Mihail Romniceanu, venind de la Galaţi, a fost oprit în com. Găneşti de autocamionul cu nr. 303 Gl, din care vreo 25 de indivizi au coborât şi l-au molestat violent. Grav lovit a fost profesorul Tohăneanu, preşedintele organi*zaţiei judeţene P.N.L. Toţi au fost transportaţi la spitalul din com. Bujor, unde au fost asediaţi de bătăuşi până noaptea târziu.

    La auzul acestei agresiuni, Iuliu Maniu, din spitalul de la Sibiu, l-a trimis pe dr. Virgil Solomon să-l anunţe pe primul-ministru că Partidul Naţional-Ţărănesc îşi ia libertatea de acţiune de a se adresa aliaţilor şi Coroanei. In acelaşi timp, Virgil Solomon a dus un memoriu din partea lui Iuliu Maniu şi ambasadorului U.R.S.S. - Serghei Kavtaradze - şi membrilor Comisiei Aliate de Control: Susaikov, Schuyler şi Stevenson. In scrisoarea din 26 aprilie, adresată lui Groza, Iuliu Maniu era foarte categoric "Nu aţi executat nici una din obligaţiile ce v-aţi luat faţă de cele trei Mari Puteri Aliate, în scopul restabilirii în ţara noastră a libertăţilor şi drepturilor constituţionale."

    Ambasadorul american de la Moscova, în urma protestelor venite din ţară, pe 20 aprilie, a cerut lui Molotov ca împreună să adreseze un protest guvernului român. Peste trei zile i s-a răspuns că nu se vede nici un temei pentru această intervenţie, deoarece abuzurile prezentate de scrisoarea ambasadorului american nu erau susţinute de dovezile deţinute de guvernul sovietic.

    Ziarul „Liberalul" anunţa că „La 29 aprilie 1946, fracţiunea dlui Tătărăscu a hotărât să candideze pe lista comună a guvernului." Imediat un grup numeros de fruntaşi politici au demisionat, făcând cunoscut acest lucru printr-o scrisoare publicată în numărul din 5 mai al aceluiaşi ziar, printre ei numărându-se: Aurelian Bentoiu, Hurmuz Asnavorian, Costel Tătăranu, Gh. Gheorghiu, B. Sibiceanu, Traian Pârvu, Patriciu Popescu, Basil Ştefănescu, Radu Voiculescu, Horaţiu Lazăr, Mircea Ionescu, Florin Tabacu, Dumitru Răutu-Botoşani, Verziu-Vlaşca, şi D. Alimănişteanu, demisionat din februarie.

    Pe 28 aprilie 1946, a avut loc Congresul Partidului Naţional-Ţărănesc Năsăud, al cărui preşedinte era Marius Pop şi la care au mai asistat Ilie Lazăr, care venea din Maramureş, şi locotenentul Hamilton, de la Misiunea americană, însoţit de interpretul Teodor Manicatide, care vizitau Transilvania şi Bucovina.

    La Cluj, ostilitatea comunistă se manifesta din ce în ce mai puternic, mergând până acolo încât să-i convoace pe muncitorii tipografi la sediul sindicatelor şi să-i oblige să refuze tipărirea ziarului „Patria" - oficiosul P.N.Ţ şi orice text elaborat de P.N.Ţ. Probabil aveau în scenariu evenimente grave, după cum vom vedea, şi nu voiau să aibă organ de presă al opoziţiei, care să le semnaleze.

    Ziua muncii au sărbătorit-o comuniştii în judeţul Someş, prin incendierea auto*mobilului în care mergea fruntaşul P.N.Ţ. Ghiţă Pop, spre comuna Ileanda. Chestorul Briceag de la Dej nu numai că nu a luat nici o măsură, dar a fost în spatele acestei înscenări.

    Secretarul general al P.N.Ţ. înapoiat din Moldova, unde a vizitat organizaţiile Tecuci, Covurlui, Brăila, Bacău, Putna, Neamţ, Rădăuţi, Botoşani, Vaslui şi Roman, a constatat un puternic curent antiguvernamental, atât la oraşe, cât şi la sate. Cu toate acestea, organizaţiile P.N.Ţ. şi P.N.L. se prezentau slab din punct de vedere organizatoric, datorită accentului poliţienesc care era foarte dur.

    CHEMAREA Partidului Naţional-Ţărănesc din 5 mai 1946, publicată în ziarul oficial „Dreptatea" din 5 mai 1946, era un apel adresat Ţării, la lupta politică ce se anunţa că va începe cât de curând: „P.N.Ţ. vă cheamă să luaţi parte la marea bătălie electorală care se desfăşoară. Este o luptă de însemnătate epocală. Menirea ei este să asigure un Parlament cu o compunere potrivită voinţei Ţării, iar menirea noului Parlament este de a servi Ţării drept scut al neatârnării în afară şi al libertăţii înăuntru..."

    Un prim pas foarte important a venit din partea Consiliului Miniştrilor de Externe, care pe 7 mai 1946, a hotărât anularea Dictatului de la Viena.

    In ziua lansării CHEMĂRII către Ţară, la Arad avea loc Congresul Judeţean al PNŢ., convocat de Aurel Leucuţia. Sala unde se ţinea congresul fusese ocupată de la 2 noaptea de către fenedişti, care refuzau s-o părăsească. Alte echipe de soc răspândite prin oraş, şi mai ales la periferie, împiedicau pe cei 400 de ţărani să poar participa la întrunire. Au fost răniţi şi chiar morţi. Profesorul Constantin Teodorescu care mai fusese bătut, de data aceasta a murit.
    Dinu Brătianu a înaintat pe 8 mai un memoriu celor trei reprezentanţi, solici*tând să acţioneze pentru punerea în aplicare a Acordului de la Moscova.

    Iuliu Maniu era preocupat în mod deosebit de Tratatul de Pace şi fruntaşii P.N.Ţ. au purtat discuţii în această problemă cu reprezentanţii Marilor Puteri de la Bucu*reşti, luându-se hotărârea ca partidul să trimită fruntaşi la Conferinţa de Pace de la Paris, dar numai ca observatori.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Question Re : Degradarea situatiei politice in Romania - Extinderea influentei …

    Aniversări naţionale batjocorite de comunişti. Continuarea şi agravarea violenţelor şi represiunilor

    Studenţimea s-a opus cu înverşunare terorii comuniste. Este vorba de 10 şi 15 Mai, sărbători naţionale dragi poporului român, iar cea de a doua era legată de înfiinţarea Partidului Naţional din Transilvania. Dar la înce*put să subliniem relatarea ministrului A. Holman, adresată ministrului de externe al Marii Britanii: „Incă de când i-a fost impus Regelui de către Vîşinski, în martie 1945, guvernul Groza se delectase, cu sprijinul Uniunii sovietice, în a-i înmâna Majestăţii Sale, spre semnare, proiecte de lege ce conduceau la derogări de la prerogativele regale şi subminarea popularităţii Regelui în Ţară. Profunda loialitate a poporului român fusese manifestată pe 10 Mai. Deşi celebrarea, făcută în prezenţa Regelui Mihai, a mareşalului Tolbuhin şi a dlui Groza a fost organizată în aşa fel încât să-i permită dlui Groza să răpească cât mai mult din aura Regelui, în cele din urmă populaţia a rupt cordoanele care protejau loja regală şi şi-a manifestat dragostea pentru Rege şi Ţară cu un asemenea entuziasm, încât reprezentanţii sovietici şi cei ai guvernului român care erau prezenţi au fost evident stânjeniţi şi neplăcut impresionaţi. "

    Coloane de studenţi, mulţi în costume naţionale, au pornit de dimineaţă de la Academia Comercială şi Facultatea de Drept spre statuia lui Mihai Viteazul şi a lui Brătianu, antrenând mulţimea alături de ei. Din piepturile a peste 5.000 de studenţi nu se auzea decât: LI BER TA TE. După ce s-au depus flori la cele două statui, coloana îngroşându-se la fiecare pas, a ajuns la statuia Aviatorilor, de unde a pornit într-un iureş, străpungând cordoanele neputincioase în a le face faţă, trecând peste maşinile care încercau şi ele să bareze tumultul mulţimii, oprindu-se în faţa tribunei, acoperind sunetele fanfarei militare, cu aceeaşi dorinţă unanimă: LI BER TA TE. Regele a plecat, iar reprezen*tanţii opresiunii din tribună, cu feţele pământii, au fost nevoiţi să asculte peste un sfert de oră dorinţa poporului, până ce furişându-se prin spatele tribunei, au dispărut. Coloana studenţească, depăşită numericeşte de populaţie, s-a îndreptat spre Piaţa Palatului Regal continuând să-şi manifeste dragostea faţă de Rege, care ajunsese speranţa şi simbolul libertăţii.

    Dar nu numai la Bucureşti, ci şi în celelalte centre universitare entuziasmul a fost fără margini: La Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov. Şi în capitalele de judeţ se auzea aceeaşi dorinţă de libertate. Numai Moscova era surdă.

    Merită menţionat că la Cluj studenţii, avându-i în frunte pe neînfricaţii ţărani din Mânăştur, călări şi îmbrăcaţi în costume naţionale, au manifestat cu mai multă dragoste şi bucurie pentru că Dictatul de la Viena fusese anulat.

    După manifestaţia de la Bucureşti au fost arestaţi 29 de tineri, schingiuiţi (unei studente, Tatiana Misir, i s-au ars sânii cu lumânarea), la Prefectura poliţiei şi au fost condamnatai prin Sentinţa 524/1946. Patru dintre ei, la câte doi ani, socotiţi organizatori Marcel Rădulescu, Victor Novac, Vladimir Mihail şi Cicerone Ioniţoiu), fiind nevoiţi sa-si schimbe identitatea şi să ia calea codrului, în bejenie, ca pe timpul năvălirilor barbare, acum denumite „eliberatoare".

    In aceeaşi zi de 10 Mai, venind de la Sibiu, Iuliu Maniu a mers la Tribunalul Poporului, unde a depus mărturie în procesul lui Antonescu. După amiază, pe la ora 5, a intrat în Tribunalul din str. Ştirbei Vodă, sprijinit de Corneliu Coposu şi Şerban Ghica. La sfârşitul depoziţiei, Iuliu Maniu a mers spre boxă şi i-a dat mâna Mareşalului Ion Antonescu. Acest gest creştinesc a făcut să izbucnească o campanie murdară împotriva lui Iuliu Maniu. El, Maniu, ctitorul României de după 1918, era acuzat de trădare, de politică duplicitară, de duşman al clasei muncitoare, că nu era de acord cu înfiinţarea sindicatului unic condus de comunişti, de seceta ce se abătuse peste ţară, de incitare la crime, de sabotarea economiei naţionale, duşman al forţelor „democratice" sprijinite de Rusia eliberatoare, stâlp al reacţiunii interne şi externe, tot felul de inepţii debitate de către unii, caracterizaţi atunci de Tudor Arghezi în articolul „Din ce în ce mai actual Caragiale": „îi întâlneşti în discursuri, în declara*ţii, în proiecte, în presă şi la catedră. In lipsa unui control public şi a unei critici care nu poate decât să aplaude şi să admire, ciracii se lasă în voia focului sacru, nemaifiind stingheriţi de nici o teamă şi siguri că tot ce fac şi tot ce spun se bucură de nemurire. "

    De neclintit în faţa urletelor a câtorva sute de indivizi mânaţi de la spate şi a ciracilor din ce în ce mai turbaţi în acuzaţii, Iuliu Maniu continua să meargă pe drumul onoarei neamului său. A căutat printr-o scrisoare din 12 mai, adresată preşe*dintelui Tribunalului Poporului, să lămurească acţiunile întreprinse de el alături de Rege şi ceilalţi colaboratori, pentru scoaterea României din război, în timp ce în aceeaşi zi, tot printr-o scrisoare adresată aceleiaşi instanţe, Ion Mihalache preciza: „Consider de datoria mea să adaug că sunt încredinţat că, personal, dl G-ral Antonescu, când şi-a dat seama de răspunderile grele ce şi-a luat, ar fi fost bucuros dacă s-ar fi ivit împrejurări care să-i fi îngăduit a se sustrage fără să-şi rişte prestigiul Şi poate libertatea persoanei. L-am văzut trăind uneori momente dramatice, precum l-am văzut şi pe colaboratorul său Mihai Antonescu, izbucnit în crize de plâns ştiind ca va avea soarta lui Marghiloman."

    Ziarul „Dreptatea", pe 22 mai observa că procesul Antonescu fusese condus de aşa manieră „ încât se spera parcă să rezulte că guvernul n-a fost condus de Ion Antonescu, ci de Maniu. Va urma o etapă nouă, în care martorii vor fi transformaţi in acuzaţi, ceea ce de fapt a şi început."

    Vremurile tragice ce s-au dezlănţuit au confirmat această observaţie că regimul comununist i-a folosit pe unii împotriva altora, ca martori şi acuzaţi, necruţându-şi nici tovarăşii de drum. Pentru ei morala însemna imoralitatea.

    In urma ordinelor primite de prefecturi, pe 15 mai au fost aduşi în Piaţa Episcopiei de la Piteşti circa 1.000 de muncitori, după datele oficiale, care au cerut pedeapsa capitală în procesul Antonescu şi în plus pentru „toţi boierii în frunte cu Iuliu Maniu şi Brătianu, care au dus ţara la război, să fie şi ei deferiţi Tribunalului Poporului ca susţinători ai guvernului Antonescu ".

    Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-079)
    Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
    Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/marturii/
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Restrictiile politice din Romania - dificultatile unui partid innoitor
    By Aetius in forum Partidele politice: rol, atributii, organizare, ierarhie internă
    Replies: 0
    Last Post: 13-04-11, 12:39 PM
  2. Platon. Fondatorul filosofiei politice Europene - Istoria IDEILOR Politice (4)
    By Lucky Luke in forum Razboiul sensurilor: teze, idei, - conceptele fundamentale!
    Replies: 1
    Last Post: 07-03-11, 01:36 PM
  3. Cicerone IONIŢOIU - RECHIZITORIU: Extinderea genocidului peste România ( cap-II-)
    By Rex Histrianorum in forum Procesul comunismului si tranzitiei
    Replies: 0
    Last Post: 12-12-10, 01:48 PM
  4. Apel-Catre liderii si membrii partidelor politice din România
    By Constantin Cojocaru in forum Apeluri - Precizari
    Replies: 0
    Last Post: 18-05-10, 12:46 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •