În lupta pentru cucerirea puterii, comuniştii au urmărit să aibă conducerea Ministerului de Interne şi al Justiţiei, pentru a acţiona împotriva adversarilor politici, pe care-i împroşcau cu epitete incriminatoare precum: „colaboraţionişti", „fascişti", „hitlerişti", „trădători" şi altele. Este semnificativ că totul se făcea după directivele NKVD şi cel care a acţionat imediat după 23 august 1944 pentru crearea serviciilor secrete a fost Emil Bodnăraş (fost agent al siguranţei româneşti), şi care în 1945 l-a lăsat în locul lui pe Iosif Chişinevschi.

Pe lângă cadrele de întărire trimise de NKVD, au fost folosiţi şi din vechea siguranţă ca tovarăşi de drum, unii mai puţin timp, alţii mai mult, dar aproape toţi au fost arestaţi după utilizarea lor. Printre primii care s-au oferit pentru a colabora cu Siguranţa s-au numărat Nicolae Stănescu de la SSI, maior Nicolae Popescu, care a creat o celulă de partid în Ziarele Stat Major, inspector Constantin Mihalcea (spaima comuniştilor din Galaţi), care a fost numit director la contrainformaţii după 6 martie 1945, şi chiar fostul şef al SI, Eugen Cristescu, care închis fiind a contribuit la reorganizarea poliţiei secrete în schimbul unor avantaje de supravieţuire. Dar nu trebuie să-i uităm şi pe alţii care s-au oferit direct ca să colaboreze cu ruşii sau Ministerul de Interne, încăput în mâinile lui Teohari Georgescu (fost şi el informatorul fostei Siguranţe şi care şi-a făcut bordel în cadrul ministerului pe care-l coordona).

Mareşalul Palatului
şi-a oferit serviciile generalului I.Z. Susaikov (locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control) prin cuvintele: „Doresc să vă servesc. Daţi-mi o sarcină concretă şi vă veţi convinge de sinceritatea mea...". Aliaţii din anturajul Regelui - colonel Ionescu, căpitan Vergotti sau secretarul personal Mircea Ioaniţiu - nu s-au lăsat mai prejos în a-şi oferi serviciile cotropitorului. Mircea Ioaniţiu mărturisea: Acum Regele este cu ruşii şi noi nu ne vom opune, ci dimpotrivă." Şi în raportul adresat Moscovei, Susaikov spunea: „Nu se poate avea încredere în sinceritatea camarilei. Legăturile ei cu englezii şi cu partidele istorice au rădăcini prea adânci, dar putem afirma că avea oarecare influenţă la Palat, influenţă care va creşte continuu... Consider posibil să se încerce folosirea lui Negel şi din când în când să mă întâlnesc cu el personal şi să discut probleme politice concrete, în scopul întăririi influenţei noastre asupra Regelui."

Deci acţiunea de infiltrare de după 6 martie nu s-a făcut numai în anturajul Regelui, ci în toate partidele politice şi cercurile financiare, în ministere, peste tot în sferele politice. Emil Bodnăraş, care conducea SSI din partea PCR, declara: „trebuie să fie transformat dintr-o oficină poliţienească de oprimare a poporului într-un serviciu informativ la dispoziţia guvernului... spre a-l transforma într-o armă superioară la dispoziţia guvernului."

După 6 martie, Vasile Luca spunea în şedinţele PCR: Trebuie date instrucţii pentru arestarea imediată a legionarilor... Şi mai bine să arestăm 10 nevinovaţi decât să scăpăm un bandit... Toţi cei epuraţi trebuie să adunaţi şi băgaţi în lagăr, puşi la muncă obştească. Şi apoi vom vedea cine se poate reabilita." Iar sângerosul Teohari Georgescu, făcându-şi autocritica în 1952, spunea: „după 6 martie 1945 au fost arestaţi 100.000 de bandiţi... întreg aparatul de represiune al burgheziei... toate elementele legionare care au avut funcţii de răspundere, fostele conduceri centrale şi judeţene ale partidelor burgheze, fostele state majore ale secţiilor militare naţional-ţărăniste, foştii miniştri, prefecţi, senatori, deputaţi din 1920-1940... precum şi alte categorii şi elemente cu trecut duşmănos."Şi o femeie monstru, plină de sânge, spunea tot în conducerea de partid: „ Şi dacă noi îi facem vreun reproş tovarăşului Teohari, este că lucrează prea încet." Dar Teohari ştia cum să înceapă. După înscăunare l-a arestat pe procurorul Gheorghe Giugiuc, de la Craiova, care-i avusese şi instrumentase dosarul compromiţător, l-a adus la Prefectura Poliţiei Capitalei şi în mai puţin de o lună a fost mort. Apoi, a terorizat liniştit ţara timp de 7 ani.

Serviciile secrete din România au fost infiltrate după 6 martie 1945 cu elemente NKVD, precum Nikolai Petrovici Zudov, Petre Goncearuc (devenit Petre Popescu Ţîganov), Alexandr Mihailovici Saharovski, Serghei Nikonov (devenit Sergiu Nicolau) pe post de Director general SSI şi alţii.

Claudiu Secaşiu, în studiul Drumul spre poliţia politică", după analiza conducerii SSI, trecând la obiectivele acestuia după 6 martie, precizează: “Pe lângă inamicul tradiţional dinainte de 6 martie 1945 - P.N.Ţ. şi liderul acestuia, Iuliu Maniu -, SSI supraveghea atent şi evoluţiile din partidele coaliţiei guvernamentale... Efortul cel mai intens, care a angrenat un mare număr din totalul celor 800 de funcţionari ai SSI, a vizat contracararea activităţii P.N.Ţ. A fost utilizată o mare varietate de metode şi mijloace de influenţare, de la infiltrare de informatori, încurajarea tendinţelor centrifuge şi a dizidenţilor, compromiterea liderilor, prin punerea în circulaţie a unor informaţii false, mergând până la arestarea şi încercarea de a implica rude sau colaboratori apropiaţi ai preşedintelui Iuliu Maniu, în acţiuni presupuse ca subversive... Dacă la sfârşitul lunii iulie 1945 referenţii SSI recomandau conducerii guvernului Groza atragerea unora din grupările ţărăniste spre o colaborare cu PCR... la sfârşitul lui mai 1946, în perspectiva alegerilor, obiectivul urmărit era afirmat deschis - să se caute a se lua legătura directă cu cei care au luat atitudine împotriva lui Maniu (Schileru, Graur, eventual chiar Penescu), pentru a se încerca o acţiune de fărâmiţare a P.N.Ţ."

Timp de peste patru decenii, serviciile de represiune au urmărit exterminarea, compromiterea şi timorarea membrilor Partidului Naţional-Ţărănesc, dar încercarea fost zadarnică. Membru al Comisiei de Armistiţiu, reprezentantul american, generalul Schuyler, se adresa ministrului său de război, arătându-i realitatea, bazat pe date şi cifre: „Recenta instalare sub presiune rusească a unui guvern minoritar în România a dovedit clar că Rusia intervine acum în problemele interne ale acestui stat. Este foarte clar, de asemenea, că Rusia a intervenit şi intervine şi în problemele ei economice, afectând profund viaţa economică a ţării. Rusia a achiziţionat oficial hrană, haine şi provizii în valoare de 150 de miliarde de lei... aceste rechiziţionări continuă... Rusia continuă să supravegheze strict căile ferate... împiedicând deplasarea de bunuri absolut necesare bunei desfăşurări a vieţii industriale româneşti... Rusia a cerut plăţi în bani gheaţă până în prezent de 25 de miliarde de lei pentru plata trupelor. Faptul că a insistat să se plătească la preţurile din 1938 face ca aceste cheltuieli să fie mai mari decât dublul celor anticipate... în ciuda cerinţelor tot mai mari de bunuri fabricate în România destinate armatei roşii, importul de materii prime a fost aproape interzis de ruşi... Ca rezultat al acţiunilor iniţiate de ruşi în România, naţiunea română este acum în pragul falimentului economic... Singura ei speranţă rămâne aceea de a-şi putea desemna un guvern care, atât economic, cât şi politic, să fie tratat cu înţelegere şi că se vor interpreta mai favorabil prevederile armistiţiului... "

Iuliu Maniu rămânea şi după 6 martie 1945 în obiectivul propagandei ruseşti, care urmărea consolidarea guvernului impus de Moscova pe toate căile, bineînţeles incorecte, şi mai ales calomnioase. De exemplu, ziarul „Era nouă", de obedienţă moscovită, scria pe 12 martie că Iuliu Maniu este practic eliminat din viaţa politică românească, datorită victoriei F.N.D., acuzându-l că din egoism încercase să monopolizeze scena politică, refuzând să se asocieze F.N.D.. Dar presa pusă în slujba cotropitorului nu menţiona că toate ziarele opoziţiei fuseseră suspendate şi Iuliu Maniu sau alţi lideri nu puteau răspunde minciunilor vehiculate de oamenii lipsiţi de conştiinţă.

După numirea lui Groza, Maniu declarase în faţa unui reporter că e dezamăgit, deoarece Statele Unite şi Marea Britanie nu l-au sprijinit pe Rege care, forţat şi părăsit, fusese nevoit să-l accepte pe Groza. Maniu era nemulţumit şi de faptul că presa şi posturile de radio anglo-americane nu au corectat şi nu au răspuns informaţiilor eronate asupra situaţiei din România, emanate de la Moscova. Iuliu Maniu vedea situaţia din România pierdută în favoarea ruşilor şi se îndoia că se mai poate face ceva pentru a împiedica anexarea ei la U.R.S.S., chiar dacă „mii de observatori imparţiali ar fi puşi la cabinele de vot în timpul alegerilor ce se vor desfăşura sub patronajul F.N.D." Şi a avut dreptate cu alegerile.

Pe 17 martie, Burton Berry, reprezentantul U.S.A. din România, sublinia că „Iuliu Maniu este liderul celui mai mare partid politic din ţară, Partidul Naţional-Ţărănesc. Iuliu Maniu cere ca toţi cei trei semnatari ai armistiţiului, nu numai Uniunea Sovietică, să aibă dreptul, potrivit declaraţiei de la Yalta, să dezbată împreună şi să hotărască asupra unei probleme atât de vitale cum este formarea guvernului român, atunci când se încearcă să se impună un guvern bazat pe un sprijin public minor..."

Departamentul de Stat american, în urma informaţiilor şi protestelor primite şi care subliniau impunerea forţată a unui guvern minoritar în România, a trimis instrucţiuni ambasadorului de la Moscova, Harriman, ca să insiste pe lângă Molotov să aibă loc o discuţie în capitala U.R.S.S., în care să se acţioneze asupra: aplicării acordului de la Yalta în întregime, pentru a se garanta ordinea, opinia publică să fie corect informată şi să se hotărască asigurarea poporului român în legătură cu existenţa lui viitoare ca stat independent. Nici o grupare politică nu ne va putea deţine arme. Nu se vor tolera schim*bări în administraţie cu forţa şi se va recomanda Regelui una din formulele:

1. Guvern de coaliţie adevărat reprezentativ;
2. Guvern de experţi sau tehnicieni;
3. Guvern militar.

Întrucât opinia publică mondială trebuie să-fie corect informată, se va da acces liber ziariştilor, iar telegramele de presă nu vor fi cenzurate; se va institui o reală libertate a presei şi pentru garantarea acţionării asupra acestor principii se va institui un comitet tripartit, independent de Comisia Aliată de Control.

Răspunsul lui Molotov
a fost un refuz categoric, spunând că proiectul american preconizează o interpretare mai largă a Declaraţiei de la Yalta decât corespunde faptelor şi că s-ar anula rolul Comisiei Aliate de Control, care ar fi în măsură să trateze diferendele. Dar în România, Vişinski a acţionat fără încunoştinţarea Comisiei Aliate de Control. Atitudine împotriva măsurilor arbitrare a luat şi Dinu Brătianu, imediat după impunerea regimului minoritar şi nepopular de către U.R.S.S. prin A.I. Vişinski, iar pe 2 martie i s-a adresat printr-un memoriu lui Petru Groza, subliniind ca Partidul Naţional-Liberal militează pentru apropierea de U.R.S.S., în spiritul „declaraţiilor dlui Molotov", iar pe plan intern rămâne consecvent „pentru o reformă agrară, care să urmărească împroprietărirea elementelor celor mai harnice şi capabile de agricultori, păstrând drepturile ostaşilor de pe front, dar făcută în condiţii ce n-ar primejdui munca pământului, ordinea şi producţia... "

Şi în continuare a ridicat o altă problemă pe care o socotea piatra de încercare a oricărui regim democratic, aceea a libertăţii de expresie a părerilor prin grai sau scris, precizând
: „Partidul nostru e hotărât să lupte şi mai departe, prin toate mijloacele legale, pentru apărarea acestei libertăţi, fără de care nu se pot concepe alegerile libere ce urmează să se efectueze în viitor, după dorinţa însăşi a conducătorilor marilor noştri aliaţi... "

Preocuparea englezilor asupra situaţiei din România a condus la interpelarea lui Eden, ministrul de Externe, în Camera Comunelor, asupra situaţiei politice din ultimul timp. Din copia procesului verbal al dezbaterilor, furnizat de ambasada U.S.A. de la Londra, din 19 martie, reiese că A. Eden a răspuns pe 14 martie întrebărilor, menţionând că „guvernul Majestăţii Sale fusese informat despre schimbarea guvernului, devenită necesară datorită faptului că guvernul Rădescu s-a dovedit incapabil să menţină ordinea în ţară, care este zona din spatele frontului şi luase măsuri neadecvate pentru a stăvili activitatea elementelor prohitleriste şi profasciste din România... Şi întrucât guvernul Majestăţii Sale nu avea dovezi să demonstreze că generalul Rădescu a fost implicat în activităţi antialiate, reprezentantul politic britanic la Bucureşti a fost autorizat să-i acorde azil politic... "

Referitor la acordarea statutului de cobeligerant României, pe baza că participa cu 17 divizii şi avusese peste 100.000 de oameni pierduţi, secretarul de stat englez a răspuns sec:„Nu, domnule".


La sfârşitul lunii martie 1945, s-a creat o tensiune între anglo-americani şi ruşi, în chestiunea frontului de sud din Italia, mergând până acolo încât Stalin i-a acuzat, după cum am văzut, că-i menajează pe nemţi. Acuzaţiile mergeau până acolo încât se lăsa să se întrevadă că războiul în vest de fapt încetase şi nemţii îşi retrăseseră din trupe, pe care le trimiseseră în răsărit, împotriva ruşilor. Această afirmaţie din 5 aprilie 1945 l-a înfuriat pe Roosevelt, care i-a răspuns lui Stalin: „Ar fi una din marile tragedii ale istoriei dacă în acest moment, când victoria este la îndemâna noastră, o asemenea neîncredere, o asemenea lipsă de credinţă ar prejudicia întreaga acţiune, după colosale pierderi de vieţi, materiale şi bani, pe care le-am suferit. Sincer să fiu, nu pot evita un resentiment amar faţă de informatorii dumitale, oricare ar fi ei, pentru o asemenea deformare acţiunilor mele şi ale subordonaţilor mei demni de încredere."

Churchill i-a scris şi el lui Stalin, care a răspuns ceva ce ar fi semănat a acuze. Şi la 12 aprilie, Roosevelt i-a telegrafiat primului ministru al Angliei ultima lui intervenţie înainte de moarte, spunând: „Eu aş minimaliza problema generală sovietică, atâta cât este posibil, pentru că aceste probleme vor apărea în fiecare zi, într-o formă sau alta, şi majoritatea se vor lămuri, ca şi în cazul întâlnirii de la Berna. Totuşi, trebuie să fim fermi şi până acum linia noastă este corectă. "

Desigur anglo-americanii se lămuriseră de brutalitatea rusească şi neîncrederea ce exista în relaţiile cu ruşii, din cauza suspiciunii lor, dar era târziu, deja se făcuseră multe cedări dintre care unele capitale, ce nu vor mai putea fi reparate. Se deschidea drumul spre cortina de fier.

În cursul acelei după-amieze de 12 aprilie 1945 a murit Roosevelt. Ca urmare a hotărârii de la Yalta, pe 25 aprilie s-a deschis Conferinţa de la San Francisco, în scopul preparării Cartei Naţiunilor Unite şi la care puteau participa toate ţările care declaraseră război Axei înainte de 1 martie 1945. Prin această Cartă de 111 articole, se prevedeau organismele (Adunarea Generală si Consiliul de Securitate) al căror rol era în mod special politic. Consiliul de Securitate a fost format din 11 membri, dintre care cinci permanenţi, iar hotărârile se luau în unanimitate. Scopul era de a regla diferendele internaţionale pe cale paşnică, fără a se recurge la ameninţări sau forţă. îşi propunea de asemenea respectarea drepturilor omului şi egalitatea tuturor statelor, pentru a favoriza progresul social şi a instaura condiţii de viaţă liberă. Membrii permanenţi dispuneau de dreptul de veto, care îngreuna luarea hotărârilor. Între organismele ONU mai erau Consiliul Economic, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. Prima adunare generală s-a deschis pe 10 ianuarie 1946, la Londra, cu participarea a 51 de membri.

Iuliu Maniu, cu ocazia discuţiilor de la San Francisco din 25 aprilie 1945, a înaintat un Memoriu în limba franceză, în favoarea acceptării României, memoriu în care se arăta ataşamentul faţă de Alianţă şi de valorile democraţiei, precum şi opoziţia împotriva sistemelor totalitare. Memoriul a fost trimis prin generalul Schuyler, care după moartea lui Roosevelt a fost chemat la Washington pentru consultaţii.

Pe data de 30 aprilie, generalul de brigadă Schuyler a înaintat un raport către
„Comitetul Mixt al Şefilor de Stat Major", asupra situaţiei din România şi în care sublinia că poziţia reprezentanţilor americani în Comisiile Aliate de Control pentru România şi Bulgaria este cu totul nesatisfăcătoare şi constituie o situaţie preocupantă. După ce arăta că ruşii folosesc succesul lor pentru a-şi asigura controlul asupra Europei ocupate, obligându-i pe Aliaţi să menţină forţe mai mari, cu repercusiuni asupra acţiunii împotriva Japoniei, după ce arăta punctele grave care afectau pe Aliaţi în România şi situaţia şi mai gravă a României din punct de vedere politic şi econo*mic, pentru împiedicarea comunizării statului român, propunea unele măsuri ce trebuiau luate, printre care:

- crearea unei adevărate Comisii Tripartite ;
- lărgirea imediată a actualului guvern Groza cu reprezentări proporţionale din toate partidele politice ;
-deschiderea imediată a relaţiilor comerciale dintre România şi Naţiunile Aliate şi
- controlul imediat şi efectiv al Comisiei Aliate pentru a opri iminenta catastrofă financiară şi a ameliora situaţia economică critică.

Pe de altă parte, Regele i-a invitat la un prânz, la Palatul regal, pe Susaikov şi Vinogradov, exprimându-şi nemulţumirea că nu are un contact nemijlocit zilnic cu ruşii şi solicitând ataşarea a doi ofiţeri sovietici pe lângă el. Aceasta l-a făcut pe Vişinski să intervină la Stalin pentru ca să se rezolve această dorinţă. Membrii guvernului nu pierdeau nici o ocazie în care să nu-i atace pe adevăraţii reprezentanţi ai poporului român. Pe 1 mai, cu ocazia manifestaţiei muncitoreşti, Teohari Georgescu a spus de la tribuna oficială: „... Rădescu, Maniu şi ai lor, care au încercat să restaureze dictatura fascistă, au fost izgoniţi. "Cu câtă uşurinţă erau folosite cuvintele, tocmai cel ce instaurase teroarea şi dictatura acuzându-i pe alţii. Dar nu aveai cui să te plângi cerând instaurarea legalităţii.

Referitor la organizarea manifestaţiei de la 1 mai, Iuliu Maniu a declarat: „Această demonstraţie poate dovedi un singur lucru: în conducerea partidului comunist există foarte buni organizatori. Numărul demonstranţilor nu a făcut nici o impresie asupra englezilor şi americanilor, deoarece ei ştiau că organizaţii întregi, care nu au nimic comun cu F.N.D., au fost obligate să ia parte la demonstraţie. în cazul desfăşurării de alegeri libere, nici funcţionarii de stat, nici funcţionarii particulari, nici studenţii nu vor vota cu PCR. Demonstraţia trebuia să facă impresie nu atât asupra opiniei publice, cât asupra spectatorilor ruşi, pentru a le arăta capa*citatea de organizare a comuniştilor români."

Generalul I.Z. Susaikov, în raportul înaintat Moscovei pe 20 mai asupra României, începea cu Iuliu Maniu, omul care-l obseda şi-i încurca planurile: „Situaţia internă din România se caracterizează printr-o ascuţită luptă politică între reacţiune, grupată în jurul naţional-ţărăniştilor lui Iuliu Maniu, şi guvernul de uniune democrată al lui Petru Groza, în interiorul căruia social-democraţii alcătuiesc acea verigă de la care se poate aştepta în orice moment o provocare politică, adică o încercare de scindare a F.N.D., urmată de constrângerea lui Groza de a demisiona, pentru a netezi drumul spre un guvern Titel Petrescu, având în interior sprijinul lui Maniu, Brătianu, al legionarilor etc, iar în exterior sprijinindu-se pe Anglia şi americani... " Dar nu voia să spună că în interiorul guvernului Groza erau legionari în posturi de conducere, unul - preotul C. Burducea - fiind chiar ministru. Atunci când legionarii treceau la comunişti, nu mai erau fascişti, ci tovarăşi de drum".

„ Ţărăniştii... , consideră imposibilă venirea nemijlocită a lui Maniu la putere din cauza ruşilor şi vor să-i folosească pe social-democraţi ca un instrument util pentru etapa de tranzit, în ultimul timp, maniştii şi liberalii şi-au intensificat, cu ajutorul Angliei, activitatea pe teren politic şi economic... "

Atmosfera care domnea în ţară era scoasă în evidenţă şi atribuită ţărăniştilor lui Maniu care s-ar folosi de metode ca: „Agitaţia între muncitori şi ţărani, precum că ruşii vor să ia toate vitele, grânele, etc., că vor duce ţara la mizerie; că guvernul Groza nu este democratic, ci dictatorial şi caprin arestări, teroare, interzicerea libertăţii presei şi a cuvântului încearcă să reducă la tăcere nu numai pe adversarii săi, ci şi pe Rege, punându-l în faţa alternativei: sau să semneze toate legile sau să abdice... În general, naţional-ţărăniştii lui Maniu şi liberalii lui Brătianu consideră că numai factorii externi pot schimba situaţia internă existentă în Româ*nia. Ei pun, mai ales, accent pe rezultatele Conferinţei de la San Francisco...
Maniu a declarat partizanilor săi că Anglia şi America hotărăsc soarta Europei şi a României. Ţărăniştii cer minimum:
a. Formarea unui guvern de specialişti, care să lucreze sub Comisia Aliată;
b. Administraţia, poliţia şi organele securităţii de stat să fie neutre;
c. Libertatea totală a presei şi a adunărilor;
d. Alegeri libere sub controlul Comisiei Interaliate, după ce ruşii vor părăsi România;
e. Convocarea unei Adunări Constituante corespunzătoare rezultatelor alegerilor care trebuie să promulge legi necesare... "

Toate aceste deziderate subliniate de Susaikov erau reale, ele frământau poporul român şi în scurt timp vor duce la o criză majoră ce va atrage din nou atenţia opiniei publice internaţionale asupra României. Susaikov îşi permitea să facă şi unele constatări şi să dea chiar sfaturi: ca guvernul Groza să acorde tot ajutorul ţărăniştilor dizidenţi, rupând tot mai mulţi oameni de la naţional-ţărăniştii lui Maniu; să treacă la epurarea ţării de fascişti; că Regele României, Mihai, e tânăr şi nu străluceşte prin calităţi intelectuale deosebite, nu are păreri în probleme de principiu...

„Primejdia anarhiei pândeşte ţara, iar adversarii politici au început să folosească intens această situaţie." Teama lui Susaikov mai consta în faptul că naţional-ţărăniştii căutau să-şi atragă tineretul. Şi asupra acestui punct sesizase bine, fiindcă tineretul naţional-ţărănesc care-şi extinsese organizaţii în toate comunele, cât şi Tineretul Universitar Naţional-Ţărănesc, deveniseră o forţă, în ciuda metodelor de represiune tot mai mult perfecţionate, cu concursul specialiştilor NKVD omniprezenţi.


Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-072)
Cicerone IONIŢOIU.
Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/marturii/