Judecarea cererii de inscriere in registrul partidelor politice la Tribunalul Bucuresti

1. Astazi, 10.02.2011, Tribunalul Bucuresti a judecat cererea de inscriere a PARTIDULUI POPORULUI in registrul partidelor politice din Romania.

2. Inaninte de inceperea sedintei de judecata, am cerut, impreuna cu avocatul, dosarul cauzei. L-am cercetat cu atentie. Un dosar curat, cum sunt si cei care l-au intocmit. In dosar sunt toate documentele prevazute de lege. Nici o cerere de interventie, respectiv, nici o contestatie. Nici un motiv, pentru care dosarul sa fie amanat. Nici un motiv, pentru care cererea noastra sa nu fie admisa. Foarte important, neexistand nici o cerere de interventie, decizia ce urma sa fie data nu mai putea fi atacata prin recurs. Ar fi fost definitiva.

3. In timp ce studiam dosarul, grefiera a cerut dosarul si i-a spus avocatului ca este…lipsa de procedura, aceasta constant in faptul ca unul din semnatarii cerereii nu a fost citat. Deci, judecarea cauzei se amana.

4. La acesta sectie a Tribunalului Bucuresti, sunt unele dosare care necesita prezenta procurorului, altele nu. Primele sunt mai putine. De regula, procurorii vin la prima ora, sau la sfarsitul sedintei de judecata. De acesta data, procurorul a aparut pe la jumatatea sedintei. Imediat dupa sosirea procurorului, au sosit si avocatii lui DD, care au introdus o cerer de interventie impotriva noastra. Au cerut suspendarea procesului nostru si comasarea lui cu procesul lor, cel care are termen pe data de 15.02.2011.

5. Procurorul a cerut judecatorului sa abrobe cererea lor. Judecatoarea ne-a anuntat ca ramane in pronuntare, Deci, maine vom sti, cu exactitate, decizia lor, pe care o vom anunta, aici.