Results 1 to 2 of 2

Thread: Atentatul contra lui Hitler, 20 iulie 1944, asumat de Colonelul von Stauffenberg

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Atentatul contra lui Hitler, 20 iulie 1944, asumat de Colonelul von Stauffenberg

    Debarcarea Aliaţilor în Franţa a dat curaj unor militari care socoteau războiul pierdut de Hitler şi umăreau să-l înlăture printr-un atentat. Până la acea dată se manifestaseră unele opoziţii faţă de politica lui Hitler, Incă din 1938, când Ulrich von Hassel, ambasadorul Germaniei la Roma a încercat să formeze un grup, dar în 1943 a fost îndepărtat din diplomaţie. Tot în 1938, generalul Beck şi-a dat demisia din funcţia de Şef de Stat Major, când a văzut că Hitler va dezlănţui războiul. Churchill fiind informat în 1939 de existenţa unui grup antinazist, le-a trimis o scrisoare de încurajare acestor membri ai rezistenţei germane. In mai 1942, când aceştia au cerut ajutorul englezilor, prin intermediul pastorilor germani şi suedezi, britanicii au refuzat orice sprijin, în afară de cazul unei răscoale spontane a poporului german.

    Atentatul cu bombă organizat în 1943 a eşuat. în acelaşi an şefii rezistenţei germane s-au întâlnit pentru a organiza o lovitură de stat, cât mai repede posibil, şi trei dintre ei au fost arestaţi de SS-ul lui Himmler. In septembrie acelaşi an, Gestapoul a fost informat despre organizarea unui complot contra lui Hitler şi-au arestat pe contele Helmuth von Moltke. Generalii Beck şi Kleist au pregătit în martie 1943 şi ianuarie 1944 atentate nereuşite. La această dată se ajunsese la concluzia că numai armata putea să acţioneze. Dar în luna februarie 1944, Serviciile de informaţii SS au înghiţit serviciile secrete ale Abwehr (armatei).

    Rezistenţa germană nu renunţase la planul de a-l înlătura pe Hitler, cu toate că în toamna anului 1943 Gestapoul decimase pe civilii implicaţi, printr-un val de arestări. Conspiratorii din iulie 1944 au aparţinut aparatului conducător al Germaniei, cea mai mare parte fiind ofiţeri cu grade înalte. Numai doi aveau sub 40 de ani, restul depăşind 60 de ani. Deşi în majoritatea lor erau creştini, au acceptat să recurgă la violenţă, fără nici o ezitare.

    Colonelul conte von Stauffenberg şi-a asumat misiunea să pună bomba aproape de picioarele lui Hitler, la şedinţa din înaltul comandament ce a avut loc pe 20 iulie la Rastenburg, în Prusia Orientală. Explozia a avut loc la ora 12,42, iar peste 2 minute contele Stauffenberg a reuşit să iasă din comandament, să ia maşina până la avion şi să plece la Berlin, unde o parte dintre conspiratori trebuia să acţioneze pentru a pune mâna pe toate frâiele statului. Ghinionul a fost că Hitler a scăpat, fiind rănit doar la mână şi imediat s-a trecut la arestarea şi executarea complotiştilor. Patru dintre ei au fost executaţi în primele 24 de ore, iar restul de 8 şi-au găsit sfârşitul până în aprilie 1945, ultimul dintre ei fiind amiralul Canaris, şeful serviciului secret al Armatei, învinuit că în serviciul lui erau adăpostiţi conspiratorii. După aceea, Hitler va mai rezista un an şi se sinucide.

    Imediat după atentat, Himmler va fi numit comandantul tuturor forţelor interioare iar Guderian, comandant şef al Statului Major. Salutul hitlerist a înlocuit salutul militar în armată şi Goebbels a primit depline puteri pentru punerea în aplicare a măsurilor privitoare la războiul total al Germaniei.

    MANIU ÎŞI CONCENTREAZĂ INIŢIATIVELE ŞI INTERVENŢIILE

    Zi de zi Maniu era informat de tot ce se petrecea în legătură cu desfăşurarea evenimentelor atât pe plan intern, dar mai ales pe cel extern. Toţi ochii erau îndreptaţi spre el, şi toţi paşii erau pe urmele lui. Siguranţa nu-l pierdea din obiectiv şi raporta orice mişcare, până la şeful Statului. Într-o notă, datată 1 iulie 1944, se raportează că: „Cercurile evreieşti din capitală declară că Iuliu Maniu este un adevărat susţinător al evreilor, chiar şi al celor de peste hotare, aducând precizarea că acum o săptămână Iuliu Maniu a fost în audienţă la Mareşalul Antonescu, pe care l-a rugat să nu aplice Decretul-Lege privitor la refugiaţii evrei din Ungaria. Acest decret pedepseşte cu moartea pe evreii care treceau graniţa din Ungaria."

    Mareşalul a promis că nu-l va aplica, fiind obligat să-l publice din cauza germanilor. El a spus că evreii prinşi vor fi internaţi în lagăr, până vor pleca în Pale*stina şi vor avea tot concursul guvernului român pentru a putea pleca. In schimb nu a putut face nimic în cazul telegrafistului Nicolae Ţurcanu, deoa*rece nimeni nu l-a anunţat de schimbarea locului de transmisie decât după arestarea lui, din 14 iulie. Când Mareşalul l-a întrebat dacă are pe cineva care lucrează în palatul Ştirbei, a răspuns normal că nu are. Şi Ţurcanu a picat în mâinile Siguranţei, reuşind să salveze banii şi documente*le incriminatorii pentru Maniu, primite din Cairo. Cu toate presiunile Gestapoului asupra românilor ca să-l predea, Ţurcanu a fost salvat şi a rămas la Malmaison îm*preună cu staţia de transmisie.

    După constituirea Blocului Naţional Democrat, Iuliu Maniu a anunţat acest lu*cru pe 22 iulie la Cairo, subliniind hotărârea de a răsturna guvernul, dar n-a primit nici un răspuns. După atentatul contra lui Hitler, Antonescu înclina să se retragă, dacă şi Hitler va face acelaşi lucru şi să-i predea conducerea lui Maniu. Pe 23 iulie Regele l-a primit în audienţă pe Mareşal, care părea demoralizat şi se gândea la o retragere, dacă turcii nu intrau în război, ţinând cont că armata germană de pe frontul nostru era complet demoralizată. După această audienţă, Regele prin Sănătescu i-a rugat pe Maniu şi Brătianu să se pregătească pentru a prelua puterea , cât de curând. La rîndul său, Iuliu Maniu, după ce a remarcat că Antonescu nu va demisiona niciodată de bună voie, l-a rugat pe generalul Sănătescu să-i transmită Regelui rugămintea lui, de data acesta să se gândească serios că înlăturarea lui Antonescu cu cât va fi mai repede, cu atât va fi mai bine pentru ţară. În faţa eventualelor evenimente Maniu i-a spus lui Dinu Brătianu pe 28 iulie că cea mai bună soluţie ar fi un guvern militar sub conducerea lui Constantin Sănătescu, care să încheie armistiţiul şi care n-ar putea angaja naţiunea din punct de vedere politic. Şi, într-adevăr, situaţia era foarte gravă.

    Pe 21 iulie 1944 se anunţa formarea Consiliului de eliberare polonez, sub binecuvântarea Moscovei. Pe 29 iulie se difuza un apel către polonezi care-i chema la luptă împotriva germanilor şi le cerea să ajute armata roşie să treacă Vistula: „ Transmiteţi-le informaţiile, arătaţi-le drumul." În aceeaşi zi venea de la Londra la Teheran, în vederea primirii acordului de a intra în Rusia, primul ministru polonez din exil, Stanislaw Mikolajczyk. A doua zi a ajuns la Moscova şi pe 31 iulie a discutat cu Molotov cum să coordoneze acţiunea polonezilor şi ruşilor contra germanilor. Ofensiva ruşilor s-a oprit în acest sector unde s-a dezlănţuit revolta polonezilor din Varşovia contra nemţilor. A fost un masacru, timp de o lună de zile. Un fapt important ieşea în evidenţă.

    Englezii trimiseseră pe primul ministru polonez din exil să meargă la Moscova şi să se înţeleagă cu ruşii asupra viitorului stat polonez unde, din dispoziţia lui Stalin, se formase cu Comitet naţional care începuse să lanseze proclamaţii la luptă. Eliberarea lor venea acum din răsărit. Era o nouă orientare anglo-americană faţă de ţările limitrofe URSS. Şi dacă aceasta se petrecea cu Polonia, pentru care se dezlănţuise cel de-al doilea război mondial, la ce ne puteam aştepta noi? Aşa gândea Iuliu Maniu în intimitatea priete*nilor.

    Comuniştii încep să ridice pretenţii în România. Pe 1 august, Lucreţiu Pătrăşcanu a venit la Maniu, cerându-i socoteală de ce delegaţii Blocului se întâlnesc fără cei comunişti continuând pe un ton obraznic cu cererea de a i se da 2 posturi de miniştri (Rădâceanu la „Muncă" şi el la „Justiţie") şi încă 2 posturi de subsecretari de stat în guvernul care s-ar forma după demisia lui Antonescu. Maniu i-a răspuns că problema guvernului nu este actuală, iar în legătură cu neparticiparea comunistă la şedinţe, s-a ţinut cont de cererea Partidului Social-Democrat care consideră că au legături secrete (ei, comuniştii) cu guvernul Antonescu şi cu Siguranţa statului.

    Generalul Aurel Aldea s-a oferit pe 2 august să meargă la Moscova, pentru ca să nu se piardă condiţiile de armistiţiu, cu toate riscurile implicate. Între timp Mareşalul tergiversa luarea unor măsuri din cauza Turciei, pe care o considera pregătită de a intra în război. Chiar şi după ce a rupt relaţiile economice cu Germania, el susţinea că nemţii trimit trupe în Bulgaria pentru a apăra Balcanii de o imaginară debarcare.

    Între timp Mareşalul, cu grijile războiului din Balcani iar nemţii cu grija neloialităţii românilor... Aşa sună Comunicatul din 3 august 1944 al Grupului de armate Kirchner către Grupul de armate Wohler privind atitudinea ostilă a militarilor români faţă de cei germani şi indicii asupra unor planuri de întoarcere a armelor împotriva Germaniei. Marele Stat Major, făcând o evaluare a forţelor nemţeşti din interiorul Români*ei, a constatat că sunt prezenţi, dispersaţi, 650.000 de soldaţi germani. În această atmosferă de încordare şi pe plan intern şi pe plan extern, Antonescu a fost chemat la Hitler.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Re : Atentatul contra lui Hitler, 20 iulie 1944, asumat de Colonelul von Stauffenberg

    O ÎNTÂLNIRE DE RĂMAS BUN. ÎNCĂ UN FRONT ALIAT: COASTA DE AZUR

    Pe data de 5 august, cu avionul trimis de Hitler, au ajuns la cartierul general din Prusia Orientală, Mareşalul Ion Antonescu însoţit de Mihai Antonescu (care-şi făcuse testamentul înaintea plecării), de gen. Ilie Şteflea, şeful de Stat Major şi alte câteva persoane. Cu mâna bandajată şi şchiopătând, Hitler l-a primit pe Antonescu începând cu relatarea măsurilor luate împotriva atentatorilor şi a complicilor lor, măsuri care aveau ca scop curăţirea armatei de elementele nesigure. Discuţia a durat cinci ore şi jumătate, continuând cu expunerea situaţiei frontului de răsărit, subliniind resursele umane şi materiale de care dispunea Germania şi în*crederea în redresarea frontului. Apoi s-a ajuns la punctul principal pentru care fusese invitat: dacă România şi conducătorul ei sunt decişi să meargă alături de Germania.

    Antonescu i-a răspuns prin trei întrebări lămuritoare: dacă Germania va putea să ţină frontul de sud cel puţin pe linia existentă, dacă va putea opri atacurile aeriene anglo-americane şi ce atitudine va avea dacă Turcia va deschide strâmtorile în calea flotei anglo-americane? Hitler a deviat discuţiile pe teren economic, susţinând că nu trebuie făcute acum greutăţi cu plăţile produselor necesare maşinii germane de război, fiindcă acesta trebuie terminat.

    Şi lui Mihai Antonescu i s-a reproşat de către Ribbentrop că a trimis emisari să discute cu anglo-americanii, la care acesta a răspuns că a făcut acelaşi lucru ca şi Germania, şi a întrebat de ce Germania a retras trupe de pe frontul din Moldova şi care va fi sfârşitul războiului? Din răspunsul lui Ribbentrop a reieşit faptul că Germania este hotărâtă să ducă războiul până la capăt.

    Ion Antonescu, reîntors de la Fiihrer, a rămas în staţiunea de la Olăneşti până pe data de 19 august, când a revenit la Bucureşti, din cauza situaţiei grave de pe front, unde erau semne că se pregăteşte o nouă ofensivă rusă. La o săptămână după debarcarea în Normandia, pe 13 iunie, şefii de Stat Major ai Aliaţilor s-au întâlnit la Londra, unde Churchill a căutat să-i convingă că nu mai este necesară debarcarea din sudul Franţei, promisă la Conferinţa de la Teheran. După ocuparea Romei, primul ministru voia să profite de victoria din Italia şi prin retragerea a 4 divizii franceze şi 3 americane intenţiona să le îndrepte spre valea Padului, să treacă de Ljubliana spre Viena, asigurându-şi un port de aprovizionare prin ocuparea Triestului.

    Eisenhower a demonstrat că prin strâmtoarea de la Ljubliana nu se pot alimenta decât 6 divizii, ori el are nevoie să salveze flancul drept din nordul Franţei şi să-l aprovizioneze prin portul Marsilia. Dar britanicii voiau să tragă maximum de foloase din campania italiană, unde Kesserling, comandantul şef al forţelor germane era în pragul prăbuşirii. Din această situaţie Churchill vedea terminarea războiului înainte de sfârşitul anului. Pentru a-şi susţine punctul de vedere, pe 28 iunie, Churchill i-a scris lui Roosevelt că pentru a retine pe nemţi în sudul Franţei era suficient o manevră de diversiune „să nu sacrificăm o mare campanie in profitul alteia, pe amândouă putem să le câştigăm".

    În răspunsul său, Roosevelt i-a scris Primului ministru să nu se îndepărteze de la strategia adoptată la Teheran:„Istoria nu ne va ierta risipirea timpului preţios în ezitări şi discuţii şi-mi imaginez cât de greu le va fi francezilor ca să fie de acord cu o astfel de folosire a trupelor lor."

    Desigur, se gândea că francezii ar fi fost dornici să-şi elibereze mai întâi pământul lor. După aceea, Preşedintele se gândea şi la aportul electoral pe care aceste decizii îl vor aduce în alegerile din noiembrie 1944, când candida din nou la preşedinţie. Pe 2 iulie generalul Wilson primea ordinul să declanşeze debarcarea din sudul Franţei, pentru 15 august. Când pe drumul spre obiectiv erau în marş 2.000 de vapoare şi aproape 250.000 de ostaşi, Churchill a încercat pentru ultima oară să-l facă pe Eisenhower să cedeze, dar în zadar. Acesta i-a spus că „n-are decât să-l caute pe Rege şi să-i ofere demisia".

    Discuţiile dintre cei doi nu s-au terminat aici, Churchill acuzând Statele Unite că joacă rolul unui „partener important, puternic şi autoritar". Eisenhower i-a răspuns Primului ministru că pe plan militar este imposibil să cedeze, dar dacă are motive serioase politice pentru a-şi dori o campanie în Balcani, trebuie să şi le expună la Washington. In cursul zilei de 14 august, flota Aliaţilor compusă din 6 cuirasate, 4 port*avioane, 21 de crucişătoare, peste o sută de distrugătoare şi 500 de vapoare de trans*portat trupele erau îndreptate în direcţia Genova. Aceste forţe veneau dinspre Corsica, Sardinia şi Neapole. O acţiune de diversiune şi intoxicare s-a făcut prin lansarea a 500 de manechine-paraşutişti. După ce s-a înnoptat, toată această armadă s-a îndreptat spre Cannes-Nice şi Marseille-Toulon, unde 5.000 de aparate de zbor au lansat 5.000 de bombe, au făcut posibilă debarcarea la ora 8 dimineaţa, pe coasta de Azur, fiind o adevărată surpriză pentru nemţi. Un general de Corp de armată cu întreg Statul lui Major au fost făcuţi prizonieri; de la început au declarat că au fost avertizaţi că atacul va avea loc în regiunea Genova.

    Churchill, în „Memoriile" sale scrie: „In dupa-amiaza de 14 august am... zburat în Corsica, să văd debarcarea pe Riviera, pe care am încercat din greu să o opresc, dar căreia îi doream tot succesul. De pe distrugătorul britanic Kimberley, am urmărit lungul şir de ambarcaţiuni de asalt, înaintând în şir continuu spre golful Saint-Tropez. Pe cât puteam vedea sau auzi, nu s-a tras nici un foc, nici în apropierea flotilelor, nici pe plajă. Vasele de război au încetat să mai tragă, întrucât se părea că nu ea nimeni acolo..."

    Generalului francez de Lattre i-a revenit onoarea să elibereze Marsilia şi portul militar Toulon şi să-şi dirijeze după trei zile trupele pe valea Ronului spre Lyon. Pe 17 august, Hitler a acceptat ca trupele să se retragă spre Belfort, dar după ce vor fi rezistat până la limita forţelor lor.

    Şi în acest timp mareşalul Antonescu era la Olăneşti şi aştepta „rezolvarea" de la madame Kollontai.

    Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-060)
    Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
    Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Izolare si secesiune-atentatul permanent la principiul separarii puterilor statului
    By worldcongress in forum 04) Congresul Mondial Român – World Romanian Congress
    Replies: 0
    Last Post: 02-02-12, 01:56 PM
  2. Colonelul (r) Vasile I. Zarnescu
    By Golem in forum Teme de actualitate: investigaţii, documentare, dezvăluiri
    Replies: 2
    Last Post: 06-12-11, 08:42 AM
  3. Apel către preşedinţii României şi Moldovei pentru condamnarea Pactului Hitler-Stalin
    By Hamilton in forum Teme de actualitate: investigaţii, documentare, dezvăluiri
    Replies: 0
    Last Post: 13-04-11, 02:26 PM
  4. Hitler a „învitat" pe mareşalul Ion Antonescu la Salzburg – 12 aprilie 1943
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada 1940-1944 : războiul - frămantarile politice
    Replies: 0
    Last Post: 16-02-11, 05:17 PM
  5. Răpirea Transilvaniei - Hitler hotărăşte!
    By Cicerone Ionitoiu in forum Răpirea provinciilor românesti
    Replies: 0
    Last Post: 08-01-11, 03:54 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •