Results 1 to 2 of 2

Thread: Opoziţia din Romnia naintea nceperii războiului

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Opoziţia din Romnia naintea nceperii războiului

    Preocuparea liderilor opoziţiei, şi mai ales a lui Iuliu Maniu, urmărea convingerea generalului Antonescu să refacă frontiera Transilvaniei şi cea mai urgentă problemă să intervină pentru ncetarea persecuţiilor la care erau supuşi ardelenii sub ocupaţia maghiară. Fruntaşii PNŢ şi mai ales cei din Transilvania nu se puteau mpăca cu gndul că nu este nici o soluţie de a-i salva. Prin „AsociaţiaPro-Transilvania" se urmărea menţinerea speranţei şi susţinerea! prin presă a dezideratelor romneşti.

    Mergndu-se pe această linie, la Bucureşti s-a nfiinţat gazeta „Ardealul", organ de luptă şi afirmare romnească a refugiaţilor şi expulzaţilor din Ardeal, sub conducerea lui Anton Ionel Mureşeanu ca director şi la care colaborau Iuliu Maniu, Ghiţă Pop, Zaharia Boilă, Costică Hagea, Ionel Grodeanu, Ilie Lazăr, Emil Haţieganu şi nenumăraţi condeieri din teritoriul ocupat.

    Pentru sprijinirea tineretului refugiat, din iniţiativa fruntaşilor PNŢ s-a nfiinţat „Societatea Someşenilor", cu deschiderea unui Cămin studenţesc, la podul Izvor, care, nu numai că adăpostea pe cei n suferinţă, dar era şi un focar de cultură, unde se căuta să se trăiască conform tradiţiei din acele locuri şi de unde au pornit nenumărate manifestări de solidaritate cu fraţii rămaşi n mare suferinţă. S-a mai ncercat, n acelaşi scop, să se nfiinţeze, la sfrşitul lunii martie 1941, ordinul cavalerilor „Ferdinand", care nfăptuiseră Unirea din 1918, dar nu s-a reuşit. Preşedintele Partidului Naţional-Liberal, văznd desfăşurarea evenimentelor din Iugoslavia şi consecinţele ce le poate avea asupra politicii romneşti, s-a adresat, pe 8 aprilie 1941, generalului Antonescu:

    „Domnule General, .........Din răspunsul ce mi l-aţi dat trebuie să constat că avem puncte de vedere prea deosebite, faţă de mprejurările politice actuale. Aş fi rămas, deci, mai departe, n rezerva ce mi-am impus dacă nu ar fi apărut comunicatul despre bombardamentele făcute de aeroplane iugoslave la Timişoara, Arad şi Oraviţa, ceea ce mă determină să vă comunic părerea mea, care este aproape n unanimitate şi a ţării n privinţa acestui fapt nou. Faptul că Germania, sub motivul de a instrui armata romnă, a putut ocupa militariceşte ţara, făcndu-şi aici baza sa de operaţiune pentru războiul din Balcani, ne pune ntr-o grea situaţie ca ţară neutră.

    Cmpurile de aviaţie, instalate de germani, de unde pot ndrepta atacuri mpotriva Iugoslaviei, sunt expuse bombardării ca şi cele din Franţa, Belgia şi Olanda. Totuşi, nu nţeleg cum iugoslavii au aruncat bombe asupra acestor oraşe fără a preveni guvernul romn şi mă ntreb dacă avioanele care au bombardat au fost ntr-adevăr iugoslave. Comunicatul ce aţi dai mă ngrijorează, pentru că pune problema atitudinii noastre faţă de războiul dintre Axă şi Iugoslavia. Nu ştiu cum v-aţi nfăţişat această problemă, dar cred că nu nţelegeţi să părăsiţi neutralitatea din care nu trebuie să ieşim. V-am arătat părerea mea despre eventualitatea intrării Romniei n război.

    Opinia noastră publică este stăpnită de durerea de a vedea distrusă unitatea noastră naţională, realizată cu attea jertfe. Singurul război admisibil pentru Romnia ar fi acela pentru reluarea teritoriului pierdut. Pentru aceasta, dacă ar fi posibil n momentul de faţă, aţi avea toată ţara n jurul d-voastră, dar pentru unul contra Greciei şi Serbiei vă asigur că sentimentul public nu v-ar urma. Sunt convins că patriotismul dv., oricare ar fi presiunile ce s-ar face, va şti să nu ne angajeze ntr-o asemenea luptă.

    C. I. C. Brătianu 8 aprilie 1941"

    Situaţia n ţară era foarte ncordată ntre legionari şi general. Acesta trimisese la nchisoare mii de oameni implicaţi n rebeliune. Pentru a dezamorsa atmosfera, Horia Sima i-a trimis o scrisoare generalului, din ascunzătoare, pe 22 martie. Din ea reieşea dorinţa de mpăcare:

    „Domnule general, .....Cu toate că am fost lovit greu... vin şi de această dată şi fac apel la nţelepciunea şi patriotismul d-voastră ca să găsiţi mijloacele şi toată nţelegerea pentru a readuce pacea n mijlocul poporului nostru... Sunt convins că puterile Axei, Germania şi Italia, vor vedea cu ochi buni această acţiune de totală linişte a ţării... Mişcarea legionară nu are nici un fel de rezerve şi o doreşte din toată inima... " ss Horia Sima

    Răspunsul la scrisoare, generalul Antonescu l-a adresat profesorului Găvănescu, pe 17 aprilie 1941, spunnd printre altele: „Stimate domnule profesor,.......Lipsa de consideraţie cu care-l privesc astăzi pe acest om, m-ar obliga să las scrisoarea fără răspuns....V-am spus imediat că nu pot trata cu rebelii şi găsesc scrisoarea perfidă. Inconştienţă sau perfidie... Nu Horia Sima a fost cel lovit, ci el a lovit greu şi mişeleşte n poporul romnesc, cine a narmat cu perseverenţă, cu metodă şi n taină Legiunea şi cine a pregătit rebeliunea? Şi din ce cauză a dispărut cu două zile nainte de rebeliune?... Pace am adus prin izgonirea tlharilor de la conducerea şi administrarea ţării... După odioasele crime din noiembrie, am făcut sacrificii de conştiinţă ca să-i salvez de la prăbuşire. Nu m-au ascultat... Mi-au pus şi mie revolverul n piept... Ceea ce interesează este că au ajuns la o ruptură totală ntre ei şi popor...Antonescu "

    In spatele acestei manevre de mpăcare era ministrul Manfred von Killinger, care, de la venire,lmediat după rebeliune, spusese că misiunea lui e de a reconcilia pe general cu Legiunea. Şi totuşi, Antonescu, a doua zi de la trimiterea acestei scrisori, prin decretul 1132/18 aprilie 1941, a suspendat, pe termen de 5 ani executarea pedepselor ce nu depăşeau 5 ani de condamnare. Desigur că a fost un aranjament, fiindcă de ziua de naştere a Fiihrerului, pe 19 aprilie, ministrul Manfred von Killinger, n alocuţiunea de la legaţia Germaniei, a spus, printre altele:

    „.. .accentuez limpede că, după cum a fost şi nainte, generalul Antonescu este şi astăzi reprezentantul Romniei pentru Fuhrer şi poporul german şi că Germania va susţine şi sprijini pe general n toate acţiunile pe care le va face pentru binele patriei sale şi pentru menţinerea prieteniei romno-germane. Aş vrea să precizez că nu voi admite să fiu nhămat la carul nimănui, fie partid, fie mişcare n Romnia. ..Cei care cred aceasta se nşeală amarnic. Ca reprezentant al Reichului n Romnia stau alături de conducătorul statului, nu numai că acesta este ordinul Fiihrerului, ci şi din convingere personală. Fidelitate pentru fidelitate. "

    Nu mai ncape ndoială că actul de clemenţă fusese sugerat, fiind nevoie de o liniştire a spiritelor n pregătirile ce se făceau pe plan internaţional pentru asaltul asupra Uniunii Sovietice. Această aparenţă de indulgenţă a fost dublată de un regim dur, urmat de execuţii ale ctorva legionari care omorseră nişte evrei (un librar - Max London - şi un comerciant - Solomon Smilache) şi de pedepsirea exemplară a celor ce se manifestaseră n public, pe 10 mai la Facultatea de drept şi pe 1 iunie la stadionul A.N.E.F., cu ocazia meciului Romnia-Germania, prin cntece legionare. Se va con*tinua cu alte condamnări la moarte, n prezenţă şi contumacie, precum şi sentinţe pe viaţă pentru conducătorii rebeliunii din ianuarie, aceasta chiar n preziua comenzii: „ Vă ordon, treceţi Prutul".

    nceputul lunii mai 1941 debutează cu unele „gentileţi" ruseşti faţă de Hitler, prin expulzarea reprezentanţilor Norvegiei, Belgiei, Iugoslaviei şi Greciei, precum şi cu recunoaşterea guvernului progerman din Irak, aceasta spre satisfacţia contelui Schulenburg, ministrul german de la Moscova, care-şi manifesta bucuria faţă de stăpnii săi de la Berlin, că preluarea preşedinţiei Comisarilor Poporului de către Stalin va contribui „la menţinerea şi dezvoltarea bunelor relaţii dintre Soviete şi Germania." (7 mai 1941). n aceeaşi săptămnă, Rudolf Hess, unul din foarte apropiaţii lui Hitler, fuge cu avionul şi aterizează n Scoţia (10 mai 1941) unde este nchis, cercetat şi păstrat n nchisoare (şi după trecerea prin Tribunalul de la Niirnberg 1945/46 va bate recordul cu cea mai lungă detenţie de o jumătate de secol, trăind ultimii ani de unul singur ntr-un castel nchisoare).

    Ruşii, n schimb, şi onorau contractele faţă de „prietenii" germani pnă-n ultima zi, expediind produsele peroliere şi cauciucul din Extremul Orient cu trenuri exprese, cu toate că zvonurile care circulau, ajungnd pnă la Stalin, l-au făcut pe Molotov să-i arate lui Schulenburg comunicatul ce trebuia să-l publice agenţia TASS, pe 14 iunie 1941: „ncă dinaintea ntoarcerii la Londra a ambasadorului Cripps, dar mai ales după ntoarcerea lui, au circulat zvonuri ample n presa engleză şi străină despre un iminent război ntre URSS şi Germania. n ciuda absurdităţii vizibile a acestor zvonuri, cercurile autorizate din Moscova consideră necesar să afirme că toate acestea sunt o manevră nendemnatică a propagandei forţelor unite mpotriva URSS şi Germa*niei şi care sunt interesate n extinderea şi intensificarea războiului. "
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 15-02-11 at 09:00 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard dEstaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate n biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Default Re : Opoziţia din Romnia naintea nceperii războiului

    Informaţii asupra pericolului ce l aşteaptă i fuseseră transmise lui Stalin de către englezi şi americani, dar se părea că nu aveau nici un efect asupra lui, din moment ce Molotov i spunea ministrului Schulenburg, pe 22 iunie la ora 1,17 după-amiază:„A existat un număr de indicaţii că guvernul german e nemulţumit de guvernul sovietic. Au existat chiar zvonuri curente că ar fi iminent un război ntre Germania şi URSS. Guvernul sovietic nu nţelege motivele insatisfacţiei germane... El ar aprecia dacă eu aş putea să-i spun ce anume a determinat actuala situaţie n relaţiile germano-sovietice. Eu am replicat că nu-i pot răspunde la ntrebare, ntruct mi lipsesc informaţiile pertinente, dar că voi transmite totuşi comunicarea lui la Berlin."

    Să fi avut Molotov şi surse de informaţii secrete din Germania şi să fi făcut pe neştiutorul, deoarece URSS nu era pregătită? Cum se explica altfel chemarea ministrului german şi stupida ntrebare pe care i-a pus-o la orele 1,17 minute, numai cu cteva ore nainte de declanşarea operaţiunii „Barbarossa", pentru că la ora 4 după-amiază Ribbentrop i-a expediat lui Schulenburg declaraţia de război, cu menţiunea ca să-i fie transmisă lui Stalin n dimineaţa urmă*toare, după ce trupele germane pătrunseseră pe teritoriul sovietic, pe un front de la Memel la Reni şi n continuare pnă la Vlcov, pe braţul Chilia.

    Data de 15 mai proiectată pentru nceperea războiului contra Rusiei fusese amnată din cauza agresiunii mpotriva Iugoslaviei şi n continuare contra Greciei, n timpul lunii iunie, trupele dislocate n Balcani au făcut calea ntoarsă spre Polonia, unde s-au instalat pe poziţii cu faţa la răsărit.

    In Romnia, generalul Antonescu, vexat de scrisoarea lui C. I. C. Brătianu, i răspundea pe 9 mai că: „Eu am definit deplin politica şi atitudinea ce urmez, fără reticenţe şi echivocuri; nici un fel de sugestii deci nu mă vor abate de la calea ce mi-o impun realităţile politice."

    Acuzat de ipocrizie şi defetism, n aceeaşi scrisoare, şi că nu mai are nici un sens să-i mai facă sugestii, preşedintele PNL, răspunznd la aceste insulte, i scrie generalului, pe 20 mai:

    „...Este primul reproş de acest fel pe care l-am primit ntr-o viaţă de 75 de ani. Apoi mi vorbiţi de defetism, de nfeudare la păcatele din trecut şi la burghezia de cluburi. Mie, care am cerut n consiliile de coroană, n chestiunea cedării teritoriilor romneşti să apărăm integritatea noastră naţională!...Ca să pot defini atitudinea noastră faţă de puteri mari, trebuie mai nti să văd care este atitudinea acestora faţă de noi, pentru că nu cred că putem noi determina politica mondială care se dispută astăzi.

    Eu cred că peste convenţii şi nţelegeri domină interesul fiecărei ţări, care nu execută dect angajamentele ce i convin... Concluzia mea este că nu putem conta dect pe noi nşine, să nu ne angajăm n acţiuni al căror rezultat nu-l putem cunoaşte. Războiul nu s-a sfrşit. El devine mondial. Nu puneţi toate speranţele d-voastră pe o singură carte... Dar să nu exagerăm şi să avem ncredere limitată n făgăduielile ce ni se fac. Ca şi n trecut, să ne rezervăm, sa profităm de ocazii favorabile ce se pot ivi şi să avem o armată puternică şi, n acelaşi timp, o stare economică şi financiară bună. Pnă atunci să nu ne mişcăm."

    Generalului Antonescu, chemat la Hitler pe 11 şi 12 iunie 1941, i se aduce la cunoştinţă declanşarea războiului mpotriva URSS. Intuind gravitatea momentului datorat chemării lui Antonescu la Hitler, Iuliu Maniu, pe 18 iunie, s-a ntlnit cu membrii conducerii PNŢ, cărora le-a prezentat consecinţele participării la o acţiune, alături de Axă, preciznd că „ea va deveni o colaborare de durată şi ne va atrage pe mai multe fronturi. Poziţia noastră la pace va fi nespus de grea..."

    Am asistat pnă acum la o atitudine permanent ostilă colaborării cu legionari ntr-un guvern subjugat politicii naziste de sub conducerea generalului Ion Antonesci şi la refuzul de colaborare ntr-un guvern ce intenţiona generalul să-l constituie i vederea pregătirii Romniei de a intra n război. Şi atitudinea lui Iuliu Maniu a fost constantă n ceea ce priveşte Germania. Maniu afirma n cadrul prietenilor:

    „...Nu numai pătura conducătoare, dar şi ntreaga opinie publică romneasa a fost şi este potrivnică Germaniei. Era natural ca Romnia să fie alături de Anglia şi Franţa. Ele ne-au ajutat să facem Romnia Mare. Ele n-au pierdut un prilej pentru a afirma n faţa lumii internaţionale că Romnia Mare se află n graniţele sal etnice şi că ele se opun oricărei revizuiri teritoriale n defavoarea noastră. Este conştiinţa fiecărui romn, ori ct de simplu ar fi, este n conştiinţa ultimului ţara ardelean, că dv., Germania triumfătoare, aţi mutilat Romnia"

    Acest răspuns circula ntre corespondenţii de presă germani, că l-ar da Iuliu Maniu ntr-o ntrevedere după care alerga Killinger. Şi atunci, cum şi-ar imagina cineva că Iuliu Maniu ar fi putut sprijini formare unui guvern al generalului? Cu toate acestea, regimul comunist şi sprijinitorii lui au căutat să răstălmăcească şi să insinueze existenţa unui concurs din partea opoziţiei antigermane. Aceasta, cu ocazia procesului Ion Antonescu, ca o prefaţare a procesului conducătorilor partidului Naţional-Ţărănesc.

    Să urmărim telegrama lui Burton Y. Berry, trimisă pe 3 mai 1946, Departamentului de Stat al U.S.A., şi n care subliniază că procesul mareşalului Ion Antonescu şi al miniştrilor săi este organizat pentru a constitui un capital electoral al guvernului n efortul de a-i discredita pe liderii PNL şi PNŢ.

    Arhivele Statului Bucureşti, Colecţia Microfilme SUA, rola 667, cadrul 973 Traducere: Departamentul pentru comunicaţii şi nregistrări/ Departamentul telegrafic/Departamentul de Stat/Telegramă la sosire/1502, Bucureşti, prin zona frontului, data de 3 mai 1946/Secretariatul de Stat/Urgent/471,3 mai, 6p.m.

    „Aflăm din surse demne de ncredere că procesul criminalilor de război, al Mareşalului Antonescu şi al altor miniştri ai săi, prevăzut să nceapă n ziua de 6 mai (telegrama ministrului nr. 466 din 3 mai), este organizat pentru a constitui un capital electoral al guvernului n efortul de a-i discredita, pe baza mărturiilor lor, pe liderii Partidului Naţional-Ţărănesc, Maniu, şi pe cel al Partidului Naţional-Liberal. S-a menţionat chiar că Molotov ar fi folosit n actualele demersuri pe miniştrii de externe şi că mareşalului şi lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinţă mai blndă dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu n timpul procesului. In scopuri politice, guvernul urmăreşte să compromită şi alte personalităţi de pe lngă nunţiul papal (telegrama ministrului nr. 467) printre care conducători evrei şi deputaţi din partidele lui Brătianu şi Maniu.

    In ncercarea de a evita judecarea n comun a celor 24 de acuzaţi de crime de război şi a colaboratorilor, reprezentantul Partidului Naţional-Liberal a cerut, n şedinţa de guvern din 2 mai, procese separate sau judecarea n comun a tuturor miniştrilor lui Antonescu, n timp ce guvernul i-a absolvit pe cţiva dintre ei. El a fost informat că guvernul intenţionează să adauge primului grup o a doua listă de acuzaţi.

    Aceasta este telegrama 471, repetată la Londra sub nr. 79, la Moscova sub nr. 78 şi la Secretariatul delegaţiei SUA la Paris, sub nr. 33. Berry "

    Şi acum, scrisoarea lui Ion Mihalache din 12 mai 1946, adresată preşedintelui Tribunalului Poporului, prin care-i explica poziţia lui faţă de guvernul Antonescu, faţă de Germania şi faţă de război... Scrisoarea confirmă afirmaţia din telegrama lui Burton Berry.

    „Domnule Preşedinte, ......Mi-aţi comunicat astăzi, la prezentare, că audierea mea nu se mai face, iar la rugămintea de a mi se arăta cine şi cu ce scop m-a propus ca martor aţi binevoit a mă informa:

    1. Că am fost propus ca martor n apărarea acuzatului Ion Antonescu, prin lista de martori depusă la 1 mai 1946, n care motivează propunerea n felul următor: pentru a dovedi că n repetate rnduri am oferit conducerea Statului oamenilor politici, dat fiind că socoteam că nu puteam să-mi iau singur răspunderea şi oamenii politici erau de acord cu războiul antisovietic. (ss.Antonescu)

    2. Că n cursul dezbaterilor a mai rezultat că legăturile ntre Antoneşti şi oamenii politici au fost făcute foarte des de dl Mihalache şi acuzaţii şi fac din acest fapt o apărare.

    3. Tot acuzaţii ncearcă a-şiface o apărare şi din faptul că dl I. Mihalache a participat ca voluntar pe frontul de est, socotind acest fapt ca o adeziune la războiul antisovietic şi deci o apărare ce le foloseşte."

    Combătnd reaua credinţă a acuzaţiilor ce căutau să se salveze prin promisiunea „unei sentinţe mai blnde dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu n timpul procesu*lui", Ion Mihalache a argumentat printre altele pe parcursul scrisorii: „La punctul 1... Istoria nu judecă pe oamenii politici după propuneri irealizabile, ci după rezultatele obţinute pentru ţară n momente grele..."

    Punctul de vedere exprimat de Iuliu Maniu: „Consider de datoria mea să adaug că sunt ncredinţat că, personal, dl g-ral Antonescu, cnd şi-a dat seama de răspunderile grele ce şi-a luat, ar fi fost bucuros dacă s-ar fi ivit mprejurări care să-i fi ngăduit să se sustragă fără să-şi rişte prestigiul şi poate libertatea persoanei. L-am văzut trăind uneori momente dramatice, precum l-am văzut şi pe colaboratorul său, Mihai Antonescu, izbucnind n crize de plns că ştie că va avea soarta lui Marghiloman. N-am ezitat niciodată, de cte ori am fost chemat, să le atrag atenţia că o politică se judecă după rezultate, nu după intenţii sau motivări. Consiliile ce am formulat n diferite mprejurări, cnd mi s-au cerut, au fost:

    - Să reziste germanilor căznd n picioare, el şi ţara (asta, nainte de intrarea n război).
    - Să nu treacă Nistrul (aceasta după ce ţara fusese mbrncită n război).
    - Să fie convinşi că germanii vor pierde războiul (aceasta le-am repetat-o tot timpul).
    - Să nu aibă alt obiectiv mai important dect scoaterea armatei şi a ţării din cleştele Axei, cruţnd forţele armate."

    „Pentru fixarea atitudinii Partidului Naţional-Ţărănesc şi a exponenţilor lui, ar fi de ajuns să invocăm cel mai competent martor: inamicul - spune Ion Mihalache. - Hitler a cerut capul dlui Maniu. Mi-a comunicat dl mareşal Antonescu, n două rnduri, adăugnd că Hitler are pe masă dosarul Maniu, ntrebnd cum de nu este ncă arestat? Germania nu ar fi tolerat 24 de ore. Generalul Antonescu, spre onoarea lui, ar fi spus: Asta nu o pot face. Mi-aş ridica ţara n cap. Pe drept, sau pe nedrept, ţara i consideră pe Brătieni ca autorii independenţei Statului Romn, sub Regele Carol -I-, şi pe Maniu ca autorul Unirii Ardealului sub Ferdinand -I-. Arestez pe oricare alţii, dar pe ei, nu. N-a existat nici un consult asupra războiului antisovietic. Cum putea existe deci acord?

    Cu cteva zile nainte de declararea războiului, am fost chemat de dnii Ion şi Mihai Antonescu spre a-mi propune să intru n guvern, ca vicepreşedinte sau chiar copreşedinte de Consiliu. Cu acest prilej, am aflat că Germania va declara n curnd război Sovietelor şi că Romnia va merge alături de Germania. Am ntrebat cum este de crezut ca Hitler să atace Sovietele, după ce n-a putut nfrnge Anglia...Consecvent cu linia mea de conduită nu am primit propunerea. Nici consult, nici acord.

    Privind problema pe planul răspunderilor istorice s-ar părea că, după cele ntmplate la Mtinchen şi la Moscova, balaurul hitlerist, simţindu-se dezlegat, s-a repezit n voie asupra ţărilor mici aflate n imposibilitate de a se apăra. Astfel, s-ar putea susţine că vinovăţia conducătorilor din aceste ţări este limitată, pe măsura n care aceştia şi-au luat răspunderi de bunăvoie cu ncrederea că vor reuşi. Pe ecranul politic, nsă, răspunderile se precizează prin legea elementară: po*litica se judecă după rezultate, nu după intenţii."

    Referitor la punctul 2, Ion Mihalache a precizat printre altele:„In cursul anului 1941 mi s-au făcut stăruitoare propuneri să intru n guvern. Am refuzat constant, arătnd că ntreaga linie de conduită politică ce mi-am impus a fost de a-mi lua răspunderi numai pe baza convingerilor mele proprii confruntate şi aprobate de partid şi prin aceasta de ţară. Că deci nu pot să-mi asum răspunderi pe o politică n care n-am crezut, nu cred, dimpotrivă i prevăd dezastrele; văd interesele Germaniei de a solidariza ţara cu politica germană pe care nsă ea (ţara) o detestă, fiind contrară intereselor romneşti..."

    La punctul 3, Ion Mihalache precizează: „Nu am participat nici o singură zi pe frontul de est, nici ca voluntar, nici ca mobi*lizat. Ca voluntar nu era posibil, ntruct legile militare rezervă voluntariatul pentru cei ce nu figurează pe tabelele de mobilizare, ceea ce nu era cazul cu mine, eu fiind maior n reg. 30 Muscel. Iar mobilizat nu am fost de fapt. Am lămurit acest lucru faţă de organele militare (Marele Stat Major şi Ministerul de Război), cărora Ministerul Agriculturii le-a cerut avizul n urma unor nscenări politice, tinznd să mă exproprieze total, ntruct nu intru n legea de expropriere. Şi ţin să se ştie că din proprie iniţiativă am pus acte originale şi fotocopii la dispoziţia Statului Major, căruia i arsese arhiva, deşi foaia matricolă ar fi fost singură suficientă. Este la mijloc o confuzie voită, precum şi o tendinţă politică pe care ţin să nu le las nelămurite.

    Faptele ntre care se face confuzie stau astfel:

    a. A doua zi după declararea războiului am comunicat Marelui Stat Major că, n caz de mobilizare, doresc să fiu mobilizat pe front (iar nu la partea sedentară, cum era sigur că se pregăteşte). Marele Stat Major mi-a răspuns la cteva zile că a luat cunoştinţă de dorinţa mea, dar că mobilizarea şi repartizarea se vor hotăr de către organele n drept, după cum interesele armatei vor cere. Aceasta a fost pretinsa cerere de voluntariat şi aceasta a fost rezolvarea ei.

    Am făcut această cerere determinat de următoarele motive:

    1. Aflasem că voi avea o utilizare cu caracter politic, sub forma unei mobilizări la Comandamentul de Căpetenie al Armatei, ceea ce voiam să evit. Simţămntul meu romnesc mă determina să prefer riscul vieţii - care depindea numai de mine faţă de riscul unei eventuale solidarizări n răspunderi politice, fie chiar indirecte, care nu mă priveau numai pe mine.

    2. Mai aveam de rezolvat un caz de conştiinţă morală, era angajamentul luat prin demisia de la Consilieratul regal, dată ca semn de protest, n momentul cnd fostul Rege Carol a nfiinţat Partidul Naţiunii n serviciul cauzei germane, provocator faţă de URSS. Evenimentele au confirmat prevederile mele.

    b. Peste o lună, dl mareşal Antonescu m-a chemat la Comandamentul de Căpetenie. Am primit ordin prin marele Stat Major, Eşalonul II, Bucureşti. Prezentndu-mă aici, am fost ndrumat către Iaşi, unde trebuia să ntlnesc pe mareşal. M-am prezentat la Iaşi domnilor general Tătăranu şi col. Borcescu care mi-au comunicat că sunt chemat de dl Antonescu. L-am găsit la Chişinău, după cteva zile, la 3 august şi am avut cu d-sa, la 5 august, o lungă convorbire n trenul Chişinău-Iaşi.

    I-am comunicat punctul nostru de vedere, al Partidului Naţional-Ţărănesc, că armata romnă trebuie să se oprească pe Nistru. D-sa mi-a răspuns că strategic nu poate fi oprire pe Nistru, dar că se va opri la Bug. Apoi mi-a propus ca eu să rămn pe lngă d-sa pentru chestiuni politice. Am refuzat categoric. M-am napoiat, neprimind nici o soldă, deoarece nu m-am considerat mobilizat. Nu poate rezulta din aceste fapte o „ADEZIUNE" la războiul antisovietic..."

    12 mai 1946, Ion Mihalache.

    Aceste „acuzaţii" de solidarizare cu politica antisovietică a mareşalului Antonescu confirmă cele relatate n telegrama sus citată a ministrului B. Berry către Departamentul de Stat al S.U.A. că „procesul mareşalului este organizat pentru a constitui un capital electoral al guvernului, n efortul de a-i discredita, pe baza' mărturiilor lor, pe liderii PNŢ.

    ntr-adevăr, aşa a fost, că, pe baza „voluntariatului", s-a nscenat proces n septembrie-octombrie pentru invalidarea candidaturii pe listele electorale ale lui Ion Mihalache. Şi nu numai att, n nscenarea procesului conducătorilor PNŢ, după arestarea din 14 iulie 1947, n rechizitoriul procurorului se menţionează, la cap. VIII:

    „După intrarea Romniei n războiul criminal contra Uniunii Sovietice, acuzatul Mihalache consideră că locul lui este n armată şi solicită să fie primit voluntar pe frontul de răsărit." Această „acuzaţie" a fost făcută numai pentru a „impresiona" activiştii aduşi să umple sala de şedinţe a Tribunalului, pentru că nici n interogatoriu, nici n redactarea zisei sentinţe nu s-a mai pomenit de ea.

    Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-037)

    Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
    Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 15-02-11 at 09:17 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard dEstaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate n biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Apatia partidelor neparlamentare naintea alegerilor din 2012
    By Spartakus in forum Opinii, Comentarii, Stiri, Sondaje de opinie!
    Replies: 0
    Last Post: 11-12-11, 03:31 PM
  2. Luptele din Crimeea - Tratative ntre partidele de opoziţie
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada 1940-1944 : războiul - frămantarile politice
    Replies: 1
    Last Post: 18-02-11, 09:28 AM
  3. Foştii colaboraţionişti carlişti bat la porţile opoziţiei
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada 1940-1944 : războiul - frămantarile politice
    Replies: 0
    Last Post: 16-02-11, 04:59 PM
  4. Conducătorul opoziţiei antirăzboinice din Romnia
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada 1940-1944 : războiul - frămantarile politice
    Replies: 2
    Last Post: 16-02-11, 03:25 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •