Results 1 to 3 of 3

Thread: Iuliu Maniu şi Armata

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Post Iuliu Maniu şi Armata

    Iuliu Maniu, omul politic ce întreţinuse relaţii politice cu toţi şefii de partide, în aceste momente când situaţia devenise incendiară şi România avea pe trupul ei armate străine, socotea că este nevoie să aibă relaţii şi în lumea militară. De aceea, în discuţiile cu C. I. C. Brătianu, se hotărâseră ca în cercul de prieteni să nu neglijeze ofiţerimea care va fi chemată să contribuie la salvarea onoarei ţării.În ceea ce-l privea pe Iuliu Maniu, el găsise un loc discret, pe str. Vasile Lascăr 62, în casa doamnei Olga C. Sărăţeanu, soţia fostului Regent regal şi chiar la conacul mosiei acestuia. în acel loc discret se întâlnea cu intimii politici: Ion Mihalache, Mihai Popovici, Virgil Madgearu, Virgil Solomon...

    Din decembrie 1940 acolo începuse să se întâlnească cu o serie de generali şi ofiţeri superiori ce erau convinşi că Germania va pierde războiul şi care nu vedeau cu ochi buni implicarea noastră în pactul tripartit. Printre personalităţile militare cu care se întreţinea preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc se numărau generalii: Boeru de la Sibiu, Barbu Vasile, Bârzotescu Dumitru Emanuel, Cihoschi Henry, Buricescu Radu, Ciupercă Nicolae, Drăgănescu, Diculescu Achile, Eftimiu Constantin, Economu Virgil, Georgescu Pion, Gheorghiu Ermil, Ilcuş Ion, Negrei Gabriel, Marcovici, Rudeanu, Samsonovici Nicolae, Sichitiu Ion, Stoica Grigore, Vasilescu Petre, Vasiliu George, Zorzor Vasile; coloneii: Chivu, Locusteanu, Sfetescu; comandor Mocanu Gheorghe; maiorii: Beleuţă, Răutu şi generalii Aldea Aurel şi Rădescu Nicolae.

    Pe parcurs, numărul lor a crescut şi, de asemenea, în perioada 1943/44, discuţiile cu militarii s-au ţinut şi pe str. Vasile Conta 12, în casa doamnei Ecaterina Madgearu, primirea fiind făcută de discreta doamnă Cristina Tuduri, care era şi bibliotecara Regelui Mihai. Iuliu Maniu a socotit că este absolut necesar să-şi facă relaţii strânse în cadrul armatei, în vederea folosirii de comandanţi de armată într-o anume fază a războiului, când credea că armata poate să joace un rol important pe frontul sud-estic, în colaborare cu Anglia şi colaboratoarele ei. La această dată el se baza:

    - pe relaţiile liberale cu unii generali;

    - pe relaţiile lui directe cu o parte din generalii care în 1937 părăsiseră armata şi se înscriseseră în PNŢ, iar acum aceşti devotaţi şi-au pus la dispoziţia lui Iuliu Maniu legăturile lor cu generalii activi;

    - Maniu a căutat să sondeze după intrarea trupelor germane în Balcani care e părerea ofiţerilor superiori asupra unei colaborări româno-germane şi a constatat că armata e ostilă unei asemenea acţiuni;

    - un alt sondaj a arătat că o colaborare româno-sovietică să nu fie decât diplomatică, în nici un caz militară;

    - o înţelegere româno-rusă ar atrage pericolul german din partea celor care ne stăpânesc teritoriul;

    - orice acţiune militară pentru recucerirea Ardealului, chiar în condiţii temerare, are adeziunea neprecupeţită a armatei.

    - după părerea lui Maniu, majoritatea ofiţerilor superiori aveau sentimente anglofile.

    Constatăm că Iuliu Maniu era preocupat să cunoască şi părerea celor din jur, înainte de a se hotărî asupra unei acţiuni.

    Deoarece cu anul 1941 vom intra într-o perioadă grea, urmată de consecinţe şi mai grele pentru ţară, este bine să vedem părerea unuia dintre cei mai vechi membri ai partidului naţional, referitoare la principalii organizatori şi ideologi, precum şi metodele de lucru în interiorul PNŢ, relatare făcută cu mult curaj de Mihai Popovici, în timpul anchetei:

    „În frunte era Maniu, cu o ideologie naţională şi democrată în calitatea de continuator al tradiţiei, cristalizată în partid. Ideologul principal al ţărănismului a fost, fără îndoială, Ion Mihalache, cu toată moştenirea lui de sânge, într-o ţară de neoiobagi. Această ideologie şi-a găsit expresia în credinţa lui Ion Mihalache timp de 30 de ani. Ideologia aceasta, grefată pe democraţia şi naţionalismul lui Maniu au dat înfăţişarea ideologică a Partidului Naţional-Ţărănesc. Al treilea care a făcut o sinteză a acestor ideologii, prin vorbiri, conferinţe, scris articole, cărţi, a fost profesorul Virgil Madgearu. El a fost temelia. Vaida nu a contribuit cu nimic şi el considera ideologia ca o idiotologie (expresia lui).

    Subsemnatul (M.Popovici), printr-o conferinţă la Institutul Social, încercasem să explic ideea solidarităţii sociale, dar fără mult succes. Profesorul D. Guşti a dat o sociologie monografică ţărănească, iar profesorul şi filozoful Radulescu-Motru a scris o carte despre ţărănism, sau Bogdan Duică, ce încă a contribuit la cimentarea ideii ţărăneşti, printr-o carte...

    Metodele din interiorul partidului erau cele mai democratice. Totul se punea în discuţie publică, fie în birou, delegaţie permanentă sau comitet de direcţie. Principiul ca minoritatea să se supună majorităţii era perfect respectat. Majoritatea hotăra. Totul se petrecea la lumina zilei. Nu exista clandestinitate sau secret şi părerea fiecăruia era ascultată, respectată şi în caz de nevoie combătută.

    Metoda lui Maniu era ca toate hotărârile să se ia în unanimitate. Orice problemă, oricât de grea, era lăsată la judecata şi priceperea politică a fiecărui membru. Niciodată Maniu nu-şi spunea părerea înainte, el era totdeauna cel din urmă. Adeseori, subsemnatul împreună cu Vaida, când era o problemă mai grea, mergeam la Maniu şi-l întrebam care este soluţia lui: «- Vrem să te ajutăm!» «- Nu-i nevoie, fiecare să-şi spună părerea cum crede el că este mai bine.» La şedinţă, după ce punea problema, provoca pe fiecare să spună, fără rezervă, tot ce crede.

    Astfel, cei 20-25 de membri trebuiau să judece şi să motiveze părerea, toţi, fără deosebire. Bineînţeles că se debitau o mulţime de răspunsuri, unele mai bune, altele mai slabe, altele nu prea serioase; el lua act de toate părerile. Maniu, la sfârşit, făcea o recapitulare a diverselor opinii discutate şi în cadrul acesta îşi exprima şi opinia sa. Era ca o uşurare. Părerea lui era aproape întotdeauna primită în unanimitate. Aceas*ta nu însemna că Maniu nu ştia de la începutul discuţiei ce voieşte, nici că opinia lui era alcătuită ad-hoc, ci foarte logic combinată. Toată lumea avea credinţa că a colaborat la hotărâre. Şi unanimitatea se lua chiar cu entuziasm. Nu tot aşa era Vaida, care era un polemist furibund.

    Mihalache se apropia de Maniu, dar lui Mihalache îi plăcea să-şi etaleze părerea chiar de la început, să simplifice discuţia. Dar nici o metodă nu da satisfacţia pe care o dădea metoda Maniu. Elimina orice patimă, orice bârfă, orice resentimente personale, astfel că şedinţele conduse de el, cu toate că durau multă vreme, până spre ziuă, contribuiau la crearea unei armonii interioare. în afară de această latură, care era de domeniul psihologic, Maniu, ca şi ceilalţi, vrea respectarea strictă a formelor statutelor şi regulamentelor. "

    Acesta era omul care-şi asumase rolul de a conduce opoziţia sau, mai precis, rezistenţa împotriva statului dictatorial şi acestea erau metodele democratice pe care voia să le utilizeze în conducerea statului prin mijlocirea poporului.

    După lichidarea rebeliunii legionare, generalul Antonescu instaurează o dictatură militară. Pentru că, atunci când generalul Antonescu a trebuit să dea socoteală în faţa Tribunalului, s-a apărat acuzând că „ domnul Maniu a refuzat să participe la Guvernul de Uniune Naţională ". Iar Iuliu Maniu, care nu avea nevoie să se apere şi doar să lămurească situaţia, a precizat:

    „După ştirea mea, domnia sa (generalul) nu avea o echipă politică... şi pe mine m-a mirat mult - nici astăzi nu găsesc explicaţia cum de s-a adresat a avea o colaborare legionarilor dlui Sima, a căror vederi, după cât ştiu eu, fundamentale, politice, nu concordau cu vederile domniei-sale, nu s-a adresat de la început la PNŢ şi PNL sau la oameni din afară de partide, ca informa aceasta să-şi poată organiza o echipă corespunzătoare ideilor domniei-sale şi posibilităţii unei lucrări armonioase şi potrivite intereselor ţării... Am con*statat că dumnealui, ca şi noi, era în contra unei orientări germanofile şi că nu aproba politica legionară care era pentru o orientare germanofilă.

    Domnia sa, înainte de 6 septembrie, era de acord cu noi că ne trebuie o guvernare, nu dictatură. ...Ori, a făcut un guvern dictatorial, ceea ce făcea pentru partidul nostru imposibilă colaborarea... Horia Sima era pentru dictatură, noi pentru un sistem parlamentar... înainte de 6 septembrie eram înţeles cu generalul Antonescu că nici unul dintre noi n-are să primească vreo însărcinare din mâna Regelui Carol... cu toate acestea, a primit însărcinare..."

    Întrebat de preşedintele tribunalului dacă generalul Antonescu era îndreptăţit să reprime Mişcarea legionară, Iuliu Maniu a spus că nu era expert. Insistându-se, a răspuns:

    „...era de prevăzut că nu va duce la bun sfârşit şi s-a întâmplat ce nu s-a întâmplat nicăieri în lume, că au făcut oamenii revoluţie, care erau în guvern... după ce membrii legionari din guvern au «recurs» la mijloace fizice de revoltă în contra guvernului, din care ei înşişi făceau parte, era evident că prezidentul guvernului trebuia să facă ordine.

    Asta este atât de aproape de mintea omului, încât nu poate fi discutabil. Cum adică, prezidentul guvernului să tolereze când vede pe cei din guvern..., cum aceia care aveau în mână esenţialele atribuţii ale puterii de stat, să facă revoltă în contra guvernului şi în contra prezidentului de Consiliu şi atunci, evident, că întrucât măsurile de convingere care le-o fi pus în aplicaţie dl general, dl mareşal Antonescu n-au dat rezultate, trebuia să apere ordinea, a trebuit să ia măsuri faţă de colegii săi care ameninţau ţara cu dezordinea..."

    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 15-02-11 at 10:58 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  2. #2
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Default Re : Iuliu Maniu şi Armata

    Generalul Ion Antonescu, la procesul lui din 1946, declara: „După terminarea rebeliunii, atunci am vrut să fac un Guvern de Uniune Naţională. Am făcut din nou apel la şefii de partide şi nu numai că mi-au refuzat formarea guvernului de Uniune Naţională. Am spus atunci: «Acum am scăpat de legionari, aţi fost în contra legionarilor. Legionarii au dispărut din viaţa politică. Prin urmare nu mai este nici un motiv ca să refuzaţi formarea unui guvern de Uniune Naţională.» Am fost refuzat şi ceva mai mult, au fost retraşi din guvern toţi exponenţii partidelor politice... Toţi membrii civili din guvern au fost pentru formarea unui guvern de militari. Pentru ce?

    Nimeni nu era sigur că rebeliunea se terminase. Legionarii, după ce au fost înfrânţi, au continuat lupta în subteran, au format echipele morţii, în care eu şi dl Mihai Antonescu eram cei dintâi puşi pe liste... De multe ori Siguranţa şi toate serviciile de informaţii îmi spuneau să nu ies. Am dormit un an şi şapte luni în Preşedinţie, pentru că dacă ieşeam pe stradă mă omorau. Nu mi-a fost frică de moarte, dar nu puteam lăsa ţara la discreţia străzii..."

    Iuliu Maniu vedea crearea unor condiţii de stat, adică revenirea la viaţa parlamentară prin libertatea de manifestare a opiniei partidelor politice, ori generalul Antonescu era preocupat că legionarii nu fuseseră înfrânţi, continuau viaţa subterană şi ameninţau viaţa membrilor din guvern. Iuliu Maniu urmărea retragerea cât mai repede din cleştele Axei, pe care generalul n-o putea face fiindcă, după cum am văzut, el îşi datora existenţa după 23 ianuarie 1941 exclusiv sprijinului total al lui Hitler. De asemenea, este clară situaţia că generalul, după episodul cu Sima, nu avea de gând să schimbe politic nimic.

    Maniu spunea:„...Regimul era de teroare şi în contra comuniştilor şi în contra legionarilor. Şi, în consecinţă, drept urmare a regimului de teroare nu aveai voie nici să vorbeşti, nici să scrii, ci era, pe scurt, reprimant. Era un regim care nu admitea expresiunea voinţei populare..."

    Ion Mihalache, vicepreşedintele partidului, referitor la propunerile generalului Antonescu din 1941, subliniază, printre altele, în scrisoarea adresată pe 12 mai 1946 Tribunalului Poporului, următoarele: „...în cursul anului 1941 mi s-au făcut stăruitoare propuneri să intru în gu*vern. Am refuzat constant, arătând că întreaga linie de conduită politică ce mi-am impus a fost de a-mi lua răspunderi numai pe baza convingerilor mele proprii, confruntate şi aprobate de partid şi, prin aceasta, de ţară. Că, deci, nu pot să-mi asum răspunderi pe o politică în care n-am crezut, nu cred, dimpotrivă: îi prevăd dezastrele, văd interesele Germaniei de a solidariza ţara cu politica germană, pe care însă ea (ţara) o detestă, fiind contrară intereselor româneşti.

    O convorbire avută în luna iunie 1941 cu un personaj german, care vizitase Topolovenii, m-a încredinţat că integrarea mea în guvern era sugerată de însuşi Hitler, în numele unităţii Ţării în jurul mareşalului, Germania având interese mari de apărat la gurile Dunării, pe care nu le-ar putea socoti destul de asigurate printr-un guvern militar, nesprijinit direct de reprezentanţii ţărănimii, «marea realitate socială din România».

    Am răspuns categoric şi aceluia: «Marea realitate socială» - ţărănimea - nu ar putea primi două săbii germane: una în inimă (Ardealul) şi alta deasupra capului (legionarii adăpostiţi în Germania). Merg după sufletul acestei realităţi, care cere justiţie naţională şi justiţie socială. Rămân acolo unde este sufletul ei...

    ...Consiliile ce am formulat, în diferite împrejurări, când mi s-a cerut, au fost: să reziste germanilor căzând în picioare, el şi ţara (aceasta înainte de intrarea în război); să nu treacă Nistrul (aceasta după ce ţara fusese îmbrâncită în război); să fie convinşi că germanii pierd războiul (aceasta le-am repetat-o tot timpul). "

    Aşa cum în septembrie 1940 Antonescu trebuise să ţină cont de părerea Berlinului, tot aşa şi acum, după rebeliune, începuseră presiunile, prin trimiterea lui Manfred von Killinger cu instrucţiuni de a-l reconcilia pe general cu Legiunea, care să fie luată ca „bază politică a noului stat".

    Antonescu a urgentat formarea unui guvern militar pe 27 ianuarie 1941, trecând şi la curăţirea administraţiei de stat de toate elementele introduse de regimul de ieri, punând Berlinul în faţa faptului împlinit. Până la 30 ianuarie toţi cei 48 de prefecţi numiţi erau militari şi s-a continuat cu schimbarea tuturor primarilor şi ajutorilor de primari numiţi în timpul guvernării legionare, iar pe data de 14 februarie, prin înalt Decret, a fost abrogat „statul naţional -legionar", după 5 luni de existenţă. De asemenea, s-a interzis orice activitate legionară şi s-a trecut la arestarea tuturor celor implicaţi în rebeliune.

    O dată cu formarea guvernului militar, Antonescu repeta declaraţiile anterioare că „România va merge fără nici o şovăire alături de Axă". Era clar că declaraţia făcută ulterior, că propusese partidelor politice să colaboreze la formarea unui gu*vern de uniune, nu prezenta nici o seriozitate şi faptele ce vor urma vor întări hotărârea lui Antonescu de a se angaja total pe drumul războiului, ceea ce era contrar opiniei lui Iuliu Maniu de subjugare Germaniei.

    In urma discuţiilor din cadrul opoziţiei, C. I. C. Brătianu a fost de acord ca Iuliu Maniu să înceapă o acţiune susţinută pentru refacerea graniţei de vest, deoarece ungurii, pe lângă schingiuiri, începuseră şi o campanie de deznaţionalizare prin maghiarizarea numelor româneşti. Şi tot C. I. C. Brătianu este primul care, după înţelegerea avută, trimite memoriul din 2 februarie 1941 generalului Ion Antonescu, începându-se astfel confruntarea cu dictatura militară.

    Printre altele, preşedintele PNL spunea: „Revoluţia legionară era de prevăzut. Nu se putea realiza un regim nou cu oameni care se luptaseră în realitate pentru apune mâna pe Ţara Românească, prin eliminarea elementelor conducătoare din trecut. Asasinarea lor era mijlocul de a atinge ţelul dorit. El era lozinca dată de centrele conducătoare, sub influenţa unor elemente străine, grupate în legiune cu mentalitatea adusă din ţara lor. Ca şi în Bulgaria, în Grecia şi Iugoslavia, liniştea în ţară nu se putea restabili decât prin înfrângerea lor. Dorinţa de a lua puterea era legată de o repede îmbogăţire...

    Cei chemaţi în posturile mari de cârmă ale statului şi instituţiilor au protejat pe cei ce abuzau de faptul că puterea teroriza lumea. Prigoana împotriva evreilor a dat ocazia să se opereze ca în vremea revoluţiilor. De la evrei s-ar fi trecut, desigur, la creştini, la aceia ale căror averi le pizmuiau.

    Legionarii, care acuzaseră pe francmasoni, au adoptat principiile lor de solida*ritate, de răzbunare în contra numiţilor trădători sau adversari şi de supunere oarbă ordinelor date, fără să se ştie de unde s-au dat... Acest fapt s-a constatat cu prisosinţă în ultima rebeliune şi va continua atâta timp cât va exista regimul legionar. Nu se poate avea nici o încredere în adevăraţii legionari, legaţi prin jurământ şi printr-un misticism bolnăvicios. De aceea, crearea unui partid legionar este o utopie, pentru că organizarea lui este o boală socială, nu o organizare folositoare ţării....

    Conducătorul statului, care, de fapt, îndeplineşte, în mare parte, atribuţiile de cap de stat, nu trebuie să aibă partid, dacă vrea să grupeze în jurul lui pe toţi oamenii de bine şi să fie arbitrul situaţiei...."

    Amintind mai sus de prioritatea Transilvaniei la începutul acestei dictaturi militare şi de teroarea exercitată de regimul horthyst, trebuie amintit că 290.000 de români au fost nevoiţi să se refugieze, pe când alţi 30.000 de români fuseseră trimişi la muncă în Germania. Aceeaşi teroare s-a abătut şi peste evrei. Din cei 148.288 de locuitori evrei ai Ardealului de nord, peste 100.000 au fost ucişi în lagăre.
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 15-02-11 at 10:59 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

  3. #3
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Default Re : Iuliu Maniu şi Armata

    Testamentul lui Iuliu Maniu .........„ Sufletul mi-l închin atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu şi dincolo de mormânt mult încercatului meu neam românesc, iar iubirea mea o leg cu fraţii şi nepoţii mei şi cu bunii mei prieteni, care nici întru cele mai grele persecuţii nu m-au părăsit în calea grea care mi-a fost hotărâtă de soartă."

    Acesta era punctul 1 din testamentul lui Iuliu Maniu, locuitor din Bădăcin, domiciliat în Bucureşti, strada Caragea Vodă 27, pe care L-a semnat la Braşov, în faţa notarului dr. Nicolae Ioaneş, pe data de 8 februarie 1941. Făcut într-un moment de răscruce şi pentru el şi pentru vremurile prin care trecea, a căror grozăvie o intuise, Iuliu Maniu a dorit să-şi îndrepte gândul înspre urmaşii apropiaţi, dar şi îndepărtaţi, dorind ca aceştia să devină folositori perpetuării neamului.

    In acest scop, punctul 2 al articolului II, grăieşte:„Întreaga moşie, toate casele, edificiile, toate imobilele din comunele Şimleu, Bădăcin, Lampert şi Ilişina, cu tot fondul, viu şi mort, ca tot ce aparţine acestor realităţi, le las şi vor deveni proprietatea Venerabilului Capitlu episcopesc greco-catolic intact român din Oradea, pentru scopurile ordinului de călugăriţe române greco-catolice franciscane din care face parte sora mea Cornelia.

    Dacă acest ordin de momentul morţii mele nu va fi organizat, eu doresc să fie organizat, iar averea aceasta să fie conservată sub denumirea Fundaţiei Ioan, Clara şi Cornelia Maniu. Pe imobilul din Bădăcin să se organizeze un claustru de călugăriţe, menit să ocrotească şi să instruiască tineri români greco-catolici şi să se îngrijească bolnavi. La educaţia băieţilor şi fetelor educaţi în acest institut să se pună fondul principal pe dezvoltarea caracterului şi a simţului de morală creştină şi de iubire de neam ca devotament pentru muncă şi altruism. Dacă Veneratul Capitlu, din orice motiv, ar fi împiedicat să înfiinţeze acest institut, averea se va folosi pentru alte scopuri culturale şi de binefacere româneşti..."

    Situaţia politică internă a României se deteriora în raport cu relaţiile cu aliaţii tradiţionali, în timp ce noul regim se afunda din ce în ce mai mult în prevederile pactului tripartit care-şi arăta adevăratul lui scop, de instrument al expansiunii lui Hitler. Ministrul Marii Britanii la Bucureşti, pe 10 februarie 1941, i-a făcut cunoscut generalului Antonescu că, întrucât România era folosită de Germania drept bază militară „fără nici un cuvânt de dezacord din partea dumneavoastră", personalul legaţiei se va retrage pe 15 februarie 1941 (după Ivor Porter; „Operaţiunea Autonomus", pag. 93).

    Înainte de părăsire, inginerul petrolist Gardyne de Chastelain, director comercial la Societatea Petrolieră Britanică „Unirea" şi şeful „Biroului Operaţiunilor Speciale" (SOE) din România, a luat legătura cu Iuliu Maniu, Valeriu-Rică Georgescu (director general la Româno-Americană) şi inginerul Popovici de la „Unirea". Anglia socotea că Iuliu Maniu era omul ce trebuia susţinut în cazul ruperii relaţiilor diplomatice, fiindcă se bucura de un mare prestigiu în toată ţara. SOE, care se ocupa de investigaţii în domeniul procedeelor de luptă neconvenţionale şi al propagandei antinaziste, urmărea hărţuirea inamicului în teritoriile ocupate prin identificarea, încurajarea şi înarmarea mişcărilor de rezistenţă, indiferent de orientarea politică sau ideologică. Activităţile SOE au fost puse sub controlul.

    Foreign Office.

    Londra a hotărât ca Iuliu Maniu să fie abordat în vara lui 1940, după Dictatul de la Viena. Maniu ar fi acceptat să meargă la Londra, unde trebuia să conducă un „Comitet Român Liber", care să dirijeze propaganda împotriva nemţilor, iar Anglia urma să garanteze integritatea României şi restituirea Transilvaniei de Nord.

    Iuliu Maniu a cerut şi o confirmare din partea lui W. Churchill. Potrivit telegramei, Marea Britanie va acorda ajutor mişcării transilvănene de sub conduce*rea lui Iuliu Maniu şi va face tot ce-i stă în putinţă pentru garantarea integrităţii României.

    Rică Georgescu precizează că la primirea telegramei au mai fost de faţă, pe lângă Iuliu Maniu, şi De Chastelaine şi ministrul american Mott Gunther, deoarece R. Georgescu vroia ca prin ministrul USA, Statele Unite să fie informate de ce face el cu societatea lui, Statele Unite fiind la data aceea o ţară neutră.

    Înainte de părăsirea României, pe 11 februarie, ministrul Angliei întâlnise pe Iuliu Maniu pe care-l asigura de statornicia politicii româneşti alături de a Marii Britanii, iar în contactele pe care le-a avut Iuliu Maniu cu Franklin Mott Gunther îi cerea acestuia să intervină ca Statele Unite să considere România o ţară ocupată, la fel ca Polonia, Olanda, Belgia...

    În ţară, faţă de politica generalului Antonescu de a-şi crea o falsă popularitate prin solicitarea unui plebiscit pe 2 martie, preşedintele PNŢ i-a înaintat o scrisoare pe 27 februarie, spunând:

    „ Faţă de decretul care organizează plebiscitul din 2 martie, PNŢ nu poate avea decât o atitudine, aceea a abţinerii de la votare. Din punct de vedere formal nu putem participa la un plebiscit organizat într-un regim complet lipsit de libertatea necesară manifestărilor opiniilor şi sentimentelor adevărate ale ţării.

    Sub stare de asediu şi cenzură, fără putinţa unei discuţii libere în contradictoriu şi fără putinţa pentru ţară de a se informa asupra situaţiei reale, asupra importanţei şi consecinţelor actelor de guvernământ şi liniei de conducere politică a statului, cu interdicţia oricărei manifestări de atitudine politică, supusă unor drastice sancţiuni penale, anunţate în acelaşi timp cu decretul plebiscitului însuşi, votul cetăţenilor este lipsit de libertate şi sinceritate. El rămâne astfel viciat, ca şi votările de sub regimul lui Carol II.

    Graba cu care s-au întocmit listele electorale şi lipsa unui control serios nu pot garanta libertatea şi sinceritatea acestei consultări. Acţiunea dobândeşte un caracter de improvizare sub care nu este posibilă o apreciere despre trecut şi nici vreo indicaţie pentru viitor, îndeosebi când această consultare se încearcă în prezenţa unor numeroase trupe străine în ţară...

    Nu se poate ca faţă de multiplicitatea problemelor de discuţie şi faţă de complexitatea situaţiei politice actuale, opinia ţării să fie comprimată într-un singur da sau nu...Nu putem trece însă sub tăcere faptul că acest regim nu a schiţat nici cel mai mic gest de apărare a hotarelor ţării, nu a reuşit să obţină nici o îmbunătăţire a soartei românilor, daţi pradă celor mai înfricoşătoare lovituri şi prigoniri...

    Aţi încredinţat chiar şi Siguranţa statului unor persoane a căror concepţie politică şi metodele de procedare erau bine cunoscute şi le-aţi menţinut în funcţie şi după ce au săvârşit jafuri, schingiuiri şi chiar omoruri! ...Numai datorită acestor greşeli s-a putut întâmpla ca Virgil Madgearu şi Nicolae lor ga să fie asasinaţi de indivizi aparţinând partidului care susţinea guvernul, fără ca timp de 3 luni să poată fi arestaţi şi condamnaţi, deşi mulţi dintre ei erau descoperiţi şi cunoscuţi...

    Cum ar putea ca partidul şi colegii acestor profesori să răspundă cu un da... Am arătat eroarea ce s-a făcut prin intrarea, fără să ni se dea ceva în schimb, în înţelegerea tripartită...Am protestat împotriva desfiinţării partidului nostru... un serios control al vieţii de stat, care putea combate curentele subversive şi tendinţele de răzvrătire. Cum am putea noi să răspundem afirmativ la întrebarea d-voastră?...

    Sub guvernarea d-voastră tendinţa de românizare a industriei şi comerţului s-au prefăcut într-un proces de invadare a capitalului extern. Cum am putea noi să aprobăm o guvernare care a făcut posibil ca din o bună parte a ţării noastre să se organizeze o zonă de etape şi baze de operaţiuni pentru trupe străine şi pentru interese care, după concepţia noastră, nu sunt româneşti? Cum am putea să aprobăm o guvernare a cărei politică externă a dus la ruperea relaţiilor noastre diplomatice cu foştii noştri aliaţi...Iată o parte din motivele pentru care eu şi prietenii mei politici nu putem lua parte la plebiscit..."

    Deşi hotărârile luate de conducerea PNŢ din 22 februarie prevedeau să se dea un sprijin tehnic guvernului care urmărea curmarea dezordinilor, cu menţiunea că „nici un fruntaş naţional-ţărănist să nu intre în guvern", situaţia plebiscitului a schimbat atitudinea.

    Plebiscitul avea loc a doua zi după declanşarea operaţiunii Mariţa. Prin aceasta se făcea încă un pas pe calea escaladării expansiunii. Directiva 20 prevedea cucerirea coastei de nord a mării Bgee şi la nevoie a întregului teritoriu continental al Greciei.

    Şi imediat după plebiscit, pe 5 martie 1941, Hitler, care era decis să treacă la aplicarea directivei 21 (planul Barbarossa) de atac al URSS, a însărcinat pe Goring să obţină garanţia petrolului românesc. Acesta l-a convocat pe generalul Antonescu care s-a prezentat pe data de 5 martie la palatul Belvedere din Viena, unde i s-a cerut mărirea producţiei de petrol românesc, deoarece sursa rusească s-ar putea să devină dificilă. In schimb, se oferea tehnică şi specialişti în extinderea lucrărilor de foraj. Generalul a acceptat.

    Englezii, când părăsiseră România, subliniaseră faptul că ţara va deveni o bază operaţională. Acelaşi lucru l-a făcut şi Maniu în scrisoarea din 27 februarie 1941. Situaţia s-a precipitat din cauza insucceselor italiene din Balcani, iar Antonescu promisese că va merge fără şovăire alături de Axă, de Hitler şi Mussolini. Şi acum Mussolini era la mare încurcătură.


    Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU - Volumul -II- (A-035)

    Cicerone IONIŢOIU. Viata politica si procesul lui Iuliu Maniu. Vol.2, Ed. Libra Vox, Bucuresti, 2003, 560p. ISBN 973-8489-04-0
    Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 15-02-11 at 11:00 AM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Iuliu Maniu din nou la comandă
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada interbelică: 1919-1939
    Replies: 1
    Last Post: 12-11-10, 04:31 PM
  2. Iuliu Maniu în luptă cu dictatura
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada interbelică: 1919-1939
    Replies: 0
    Last Post: 11-11-10, 09:44 AM
  3. Politica externă a lui Iuliu Maniu
    By Cicerone Ionitoiu in forum Perioada interbelică: 1919-1939
    Replies: 0
    Last Post: 07-11-10, 05:16 PM
  4. Iuliu Maniu în prima linie
    By Cicerone Ionitoiu in forum Principatele Române - Transilvania
    Replies: 0
    Last Post: 01-11-10, 12:06 PM
  5. Evocarea personalităţii şi a procesului lui Iuliu Maniu
    By Cicerone Ionitoiu in forum Principatele Române - Transilvania
    Replies: 0
    Last Post: 27-10-10, 01:42 PM

Tags for this Thread

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •