De la o vreme încoace, mai accentuat în ultimele zile, se pare că Rusia nu mai poate de grija României. Pe posturi TV ruse se difuzează reportaje despre România, privită mai rău ca o ţară din lumea a treia, dar de parcă nu ar fi fost de ajuns, a trebuit ca însuşi prim ministrul Vladimir Putin, conducătorul de facto al Rusiei, să-şi manifeste grija extremă faţa de soarta românilor. Pare hilar, dacă nu ar fi de fapt o manevră bine gândită a Moscovei. Nu este prima dată. Ne amintim, de exemplu, la începutul lui 2008, când independenţa Kosovo devenea un fapt real, cum Putin şi-a exprimat din nou îngrijorarea asupra consecinţelor recunoaşterii independenţei Kosovo-ului, care ar deschide o nouă cutie a Pandorei. Atunci avertiza cu un ton profetic, dând mai multe exemple, la ce ar putea duce această independenţă. Printre ţările nominalizate se afla şi România. Nu sunt de ajuns problemele din Transilvania, clama acesta, uitând sau neglijând faptul că în România minorităţile se bucură de drepturi largi, nu sunt discriminate în niciun fel, sunt ajutate să-şi păstreze identitatea culturală, lucru despre care nu se poate vorbi în Rusia.

Mai nou, în contextul crizei economice globale, din nou suntem copleşiţi de atenţia şi grija mass-mediei ruse, aflată în totalitate sub controlul conducerii politice de la Kremlin. De exemplu, postul TV rus Pervîi Canal a difuzat un reportaj în luna noiembrie, în care spun că România, după aderarea la UE, este cea mai săracă ţară a Europei (au uitat, poate, că Albania, Bosnia-Herţegovina, Belarus, Ucraina, chiar şi Bulgaria, precum şi altele, sunt tot ţări europene). Jumătate din populaţia României nu are ce mânca (sic!). Probabil respectivii confundă România cu Sudanul. Această informaţie trezeşte în cel mai bun caz ilaritate. Despre Transilvania, vorbesc ca şi cum ar fi un stat total diferit de graniţele României (din nou, referire directă la afirmaţiile lui Putin din 2008). În final vorbesc de problema care îi doare: cu toate acestea, în ciuda situaţiei dramatice din ţară, politicienii, atât de la putere, cât şi din opoziţie, sunt uniţi doar prin idealul recreării României Mari. Şi, de fapt, concluzia reportajului, cea mai importantă: această expansiune a început deja, prin sutele de mii de paşapoarte acordate moldovenilor. Iar asta îi doare foarte tare.

De ce? Fiindcă au folosit această motivaţie, a cetăţenilor ruşi atacaţi de georgieni, şi în conflictul din august 2008 din Georgia. Aceşti aşa-zis cetăţeni ruşi, abhazi sau osetini, au beneficiat de paşapoarte ruseşti într-un ritm accelerat începând cu anul 2000, chiar dacă nici ei, părinţii sau bunicii lor nu au fost vreodată cetăţeni ruşi. Rezultatul s-a văzut prin războiul împotriva georgienilor din august 2008, pretextul fiind protejarea cetăţenilor ruşi proaspăt dotaţi cu astfel de paşapoarte. Când situaţia se întoarce împotriva lor, prin cetăţeniile acordate pe drept moldovenilor, care nu au renunţat, nici ei, nici părinţii sau bunicii lor la cetăţenia română, Moscova e deranjată. E logic, nimănui nu-i convine să fie combătut cu propriile-i arme.

Revenind, de parcă nu era de ajuns, a trebuit şi primministrul Vladimir Putin să accentueze starea de haos şi sărăcie în care se găseşte, chipurile, România. Adresându-se populaţiei într-o emisiune televizată, premierul Putin susţine că vârsnticii în Rusia nu o duc la fel de bine ca şi în ţările industrializate, dar nici nu o duc mai rău, comparativ cu Letonia sau România. Poate premierul nu a citit reportajele Annei Politovskaia, care menţionează cu date şi cifre pensionarii morţi de frig în propriul apartament. În fine, nu acesta este subiectul articolului. Totuşi, de ce Rusia, prin televiziunile sale, controlate şi dirijate de putere, şi chiar prin glasul omului forte, premierul Vladimir Putin, se concentrează aşa de mult asupra României? De ce nu asupra Bulgariei, al cărei nivel de trai, ca şi ţară UE, este inferior României, chiar după statisticile UE?

Este logic, o mişcare a Rusiei prin care loveşte mai mulţi iepuri dintr-o lovitură. În primul rând, confruntată cu probleme grave, Rusia recurge la o metodă studiată şi verificată în perioada sovietică. Rusia, chiar dacă raportează creşteri economice constante, chiar dacă susţine că nu este afectată de criză, pe baza propriilor statistici, pe care nu prea le crede nimeni, fiind prea mult copiate din vremea planurilor cincinale, este afectată grav de criza economică globală. Economia ei este bazată pe exportul de materii prime, în primul rând petrol şi gaze naturale. Generează multe venituri, dar populaţia de rând nu beneficiază, sau beneficiază prea puţin de ele. Aceste venituri nu sunt deloc transparente, nu sunt supuse impozitării de către statul rus decât într-o prea mică măsură, majoritatea banilor scurgându-se spre entităţile ce controlează companiile gigant, de unde sunt dirijaţi în direcţii necunoscute. Ca şi exemplu de ordin de mărime, compania ce intermediază exportul gazului spre Ucraina a avut încasări de două miliarde de euro, cifră de afaceri, dar a declarat profit doar de o sută de milioane, plătind impozit doar pe profit. Ce se întâmplă cu banii, nimeni nu ştie. Mai mult, acţionariatul principalelor companii ruseşti energetice este necunoscut. Chiar la Gazprom, 40% din acţionari sunt „entităţi speciale ruseşti”.

Nu degeaba documentele WikiLeaks spun despre Rusia că este un stat mafiot, lucru cunoscut, dar confirmat astfel de serviciile secrete americane. Deci, majoritatea banilor nu se ştie unde merg. Iar restul, ce ajung la bugetul Rusiei, se îndreaptă în majoritate spre complexul militar-industrial, spre sistemul de siguranţă naţională, conducerea Rusiei fiind permanent atentă la orice tentativă destabilizatoare, şi prea puţini ajung la învăţământ, sănătate, şi altele. În concluzie, populaţia nu simte creşterea economică prin creşterea exporturilor de materii prime, mai ales că investiţiile directe au scăzut în Rusia, atât din cauza crizei, cât mai mult din cauza corupţiei şi sistemului mafiot la care companiile occidentale nu s-au putut adapta. De aici apare o aşteptare a populaţiei care şi-a dat voturile către actuala conducere a Rusiei. Iar aceasta nu poată să-i satisfacă aşteptările, nici în cea mai mică măsură. Ruşii o duc la fel de prost, sau poate mai prost decât acum zece ani.

Întrebarea este cui se adresează aceste emisiuni şi declaraţii ale premierului. Din start, putem spune că nu Occidentului, care nu pune bază pe astfel de reportaje, iar ruşii o ştiu şi ei. Românilor, nici atât. Lămuriţi, în decursul istoriei, de adevărul afirmaţiilor ruseşti sau sovietice, precum şi de diferenţa între declaraţii şi intenţii, românii nu au reacţionat în nici un fel, pe principiul că nu este nici prima dată, nici ultima dată, când ruşii au treabă cu noi. De fapt, publicul ţintă este cel intern, poporul rus, care nu prea are alte surse de informare, din moment ce mass-media este controlată de Kremlin, iar la Internet au acces prea puţini, şi o mare parte din aceştia, tinerii, sunt racolaţi în grupările naţionaliste.

Spuneam de metoda sovietică, aplicată şi verificată. Aceasta sună cam aşa: chiar dacă noi o ducem prost, sunt alţii care o duc mai prost, aşa că fiţi mulţumiţi că trăiţi în Rusia (sau în URSS) şi nu acolo unde oamenii abia au ce mânca. Ne amintim şi noi de emisiunile aproape zilnice ale TVR din anii 80, copiate după modelul sovietic, intitulate sugestiv „Occident 88” sau 87, sau 89, în funcţie de anul difuzării, în care ni se prezenta obsesiv o lume occidentală plină de şomeri, de oameni fără locuinţe ce trăiau în ghetouri, de veşnice proteste violente. Totul cu scopul de a convinge cetăţeanul că trăieşte într-o societate mult superioară, şi să fie mulţumit cu asta, să nu spere că dincolo ar fi mai bine. Urmărind această emisiune, ruşii ar fi convinşi că este bine că nu intră în UE, să nu se mai gândească la asta, ca să nu se confrunte cu problemele cu care cică se confruntă România. Aşa că este bine unde sunt ei, şi îşi vor da votul în continuare să fie acolo.

Dar de ce România şi nu Bulgaria, care este ceva mai în urmă din punct de vedere al nivelului de trai, cel puţin în cadrul ţărilor UE? Răspunsul este simplu, Bulgaria se aliniază dorinţelor Moscovei, acceptă inclusiv conducta South Stream, precum şi multe dintre iniţiativele ruseşti în zonă, chiar dacă este membră NATO şi UE.

Dacă în trecut ţinta criticilor Moscovei erau Polonia şi ţările baltice, mai ales prima prin poziţia sa intransigentă în UE faţă de Rusia, faţă de care nu a ezitat să-şi folosească dreptul de veto, chiar dacă asta i-a atras sancţiuni economice prin interzicerea importului de carne de porc în Rusia pe motive calitative (ar părea că standardele Rusiei sunt superioare celor ale UE), de fapt politice, în ultima vreme tunurile Rusiei se îndreaptă spre România.

Şi nu întâmplător. România a devenit adversarul principal al Rusiei în regiune din mai multe motive. Enumăr doar o parte:

1. Strategia Mării Negre, care în fapt prevede scăderea rolului predominant al Rusiei în zona limitrofă a Mării Negre, la care Rusia a reacţionat dur, culminând cu invazia Georgiei în august 2008
2. Atragerea Ucrainei în concertul occidental, proiect eşuat în urma venirii la putere preşedintelui prorus Ianukovici
3. Bazele militare americane pe teritoriul României
4. Instalarea scutului antirachetă pe teritoriul românesc
5. De importanţă supremă, scoaterea Moldovei de sub controlul Rusiei şi integrarea în spaţiul occidental


Ultimul punct este cel mai dureros pentru Rusia, mai ales prin intransigenţa prin care România îşi urmăreşte interesele, susţinând inclusiv la summitul NATO de la Lisabona necesitatea ca Rusia să-şi retragă trupele din Transnistria. O atitudine care nu avea cum să nu rămână fără vreo reacţie, fie şi cea mediatică ce încearcă să distragă atenţia ruşilor de la propriile lor probleme, spre o ţară cică mult mai problematică, care totuşi are tupeul să încerce ceva în Moldova.

Ca o ultimă remarcă, referitoare la afirmaţia lui Vladimir Putin din 2008 referitoare la potenţialul conflictelor interetnice din Europa, special la Transilvania. Ca şi în proverbul cu lupul, se pare că Putin a uitat să se uite în propria ogradă, cea a Federaţiei Ruse, unde Caucazul stă pe un butoi de pulbere, deşi el a proclamat demult victoria în Cecenia. Proclamaţia sa nu a împiedicat bombele să explodeze în metroul din Moscova, nici nu a împiedicat radicalizarea luptei cecenilor, la care s-au alăturat şi republicile vecine. Chiar acum, pe canalele de ştiri, se vorbeşte de conflicte deschise interetnice chiar în Moscova, în urma morţii unui suporter al unei echipe de fotbal. Astăzi au fost arestaţi în jur de o mie de oameni, în urma luptelor de stradă.

Ca de obicei, conducerea rusă a făcut aceeaşi greşeală. În ideea de a-şi pava calea spre putere, a încurajat grupările naţionaliste cu vederi apropiate referitoare la renaşterea Rusiei ca şi mare putere. Naţionalismul radicalizat poate fi o supapă în cazul în care nu există altceva care să-l înlocuiască, cum ar fi realizarea economică individuală. Dar se pare că deja aceste grupări le-a scăpat de sub control, iar rezultatele se văd de pe acum, sub forma confruntărilor violente şi a vânătorii după cei ce au înfăţişarea unor persoane originare din Caucaz. Un aspect care nu poate decât întări dorinţa de secesiune a republicilor nord-caucaziene.

Cristian Negrea


http://cristiannegrea.blogspot.com/2...-de-grija.html