Politica machiavelică a lui Carol al -II-lea

Când „toată floarea cea vestită a întregului apus" mergea să se aştearnă la ciobotele lui Hitler, nici aventurierul carpatin nu s-a lăsat mai prejos şi în acea zi de 28 septembrie 1938 trimite pe mareşalul Curţii regale - Şerban Flondor - la ministrul Germaniei de la Bucureşti comunicându-i acestuia că el, Carol, doreşte să stabilească cu Germania relaţii mai strânse ca în trecut. Ministrul s-a grăbit să-şi anunţe stăpânul că i s-a mai vorbit de catre mareşalul curţii de „felul cum este tratată Germania în presa românească şi a subliniat că atitudinea luată până în prezent de către presă este dezaprobată de guvern, deoarece nu-i reflectă părerile despre germania".

Nu întâmplătoare va fi şi întâlnirea Morozov-Sima, în Grădina Botanică cu îndemnul „trebuie să acţionezi", cunoscându-se infiltraţiile serviciilor secrete germane în România, cât şi dorinţa regală de a da semne de bunăvoinţă domnului caporal, se planuia aservirea; rămăseseră doar 55 de zile până la vizita din „bârlog".

Iuliu Maniu şi I. C. Brătianu, în această scurtă perioadă de la 28 septembrie-24 noiembrie, s-au adresat regelui printr-un memoriu avertizându-l:

„Astăzi, când există pericolul real, creat de situatia cehoslovacă, când se pune la ordinea zilei revizuirea fruntariilor si a drepturilor la autodeterminare a minorităţilor, când se impune o solidaritate a tuturor cetăţenilor conştienţi, cărora li se cer sacrificii băneşti iar mâine şi trupeşti, când contactul dintre rege, guvern şi ţară ar trebui să fie mai strâns ca oricând, se impune revenirea la regimul democratic-constituţional, ca o condiţie esenţială a normalizării vieţii politice."

În această perioadă, 1-27 noiembrie 1938, au avut loc numeroase atentate în Banat şi Transilvania, desigur cu scopul de a influenţa vizita regelui în Germania. Ele erau săvârşite de agentura germană din ţară.

Pe data de 18 noiembrie 1938 s-a cenzurat un articol al lui Iuliu Maniu „Vrem pace, dar cu onoare şi păstrarea hotarelor", în care printre altele se sublinia:

„Trista soartă a nenorocitei noastre aliate Cehoslovacia care a fost condusă de sfaturi insistente pentru «pace», apoi părăsită complet, trebuie să ne fie o pildă vie... şi trebuie să ne ferim, dar nu şi cu preţul dezonoarei naţionale şi a siguranţei noastre de stat. Nu avem faţă de nimeni sentimente de duşmănie sau de inamiciţie.

Suntem gata a avea cele mai bune raporturi cu toate statele vecine şi mai îndepărtate, dar toate aceste state şi mai ales Anglia şi Germania vor trebui să vadă că este în interesul statelor iubitoare de ordine şi pace, ca aici, unde se izbesc valurile orientului cu cele ale occidentului şi unde se întâlnesc interesele pentru a se înfrânge unele pe altele, ale celor mai puternice state ale lumii civilizate, trebuie să existe o Românie Mare şi puternică, care să poată fi o stâncă de granit în calea oricărei forţe care prin covârşire ar putea să pună mâna pe artera principală de comunicaţie dintre apus şi răsărit...

Mai ales opinia publică a Angliei nu trebuie să se lase sedusă de propaganda vrăşmaşă lipsită de orice temei. Ea trebue să vadă clar fondul chestiunii: interesul mare internaţional de a nu se mişca întru nimic forţa şi siguranţa statului român, care înseamnă siguranţa echilibrului internaţional în sud-estul european."

Delegaţia Partidului Naţional Ţărănesc, în faţa pericolului ce ameninţa ţara, s-a întrunit şi a dat publicităţii pe data de 20 noiembrie 1938 următoarea DECLARAŢIE:

„1. Constată că regimul de dictatură regală ascunde prin desfiinţarea libertăţilor publice şi prin înăbuşirea completă a presei, gravele primejdii ce se apropie şi de hotarele ţării noastre, prin tendinţele revizioniste... declară că orice încercare de ştirbire a hotarelor ţării, trebuie să fie respinsă de împotrivirea Naţiunii întregi conştientă şi hotărâtă să apere hotarele cari sunt sfinte, pentru că nu cuprind decât patrimoniul naţional al Românilor...

2. Partidul Naţional Ţărănesc trimite ţării strigătul său de alarmă, şi o cheamă la luptă, pentru apărarea integrităţii statului.

3. Hotărăşte să prezinte Coroanei un memorandum, care să protesteze împotriva încălcării hotărârilor de Unire de la Alba-Iulia şi împotriva tratamentului politic, economic şi moral, aplicat ţării şi în special Provinciilor unite; protesteaza împotriva regimului tiranic de azi şi cere reintroducerea unui regim parlamentar, constituţional si democrat... Acest memorand se va înainta după întoarcerea Suveranului din Anglia.

4. Delegaţia permanentă a P.N. Ţ. socoteşte orice angajament luat de actualul regim, ca neobligator pentru naţiunea română."

Strigătul de alarmă şi de solidaritate al poporului român, cu statele ameninţate cu dispariţia de către imperialismul hitlerist, a fost auzit şi RADIO PRAGA comunica în luna noiembrie:

„Cercurile oficiale cehoslovace, împreună cu întreaga presă si opinie publică au luat act cu cele mai adânci sentimente de recunoştinţă de atitudinea guvernului român, în aceste clipe grele, politica României a dovedit calităţi cu adevărat cavalereşti... Poporul ceh, împreună cu cel slovac au avut în nenorocirea lor mângâierea de a putea constata loialitatea desăvârşită a României... Cehoslovacii nu vor uita niciodată dovezile de cinste şi de credinţă pe care i le-a dat poporul român..."


Când astăzi privim în urmă ne îngrozim de ce a putut să însemne hitlerismul, această doctrină schizofrenică, ca şi comunismul, iată ce însemna spaţiu vital, iată ce însemna puritatea rasei după concepţia bolnăvicioasă a lui Hitler:

„Suferim cu toţii de pe urma infirmităţilor unui sânge impur. Ceea ce nu este rasă bună nu este nimic. O generaţie mai puternică îi va elimina pe cei slabi; elanul vital va sfărâma legăturile ridicole ale unei pretinse umanităţi inventate de individ, pentru a face loc unei umanităţi a naturii care-i extermină pe cei slabi în folosul celor tari. Mila nu poate aduce decât disensiune şi demoralizare. Cei care nu văd în naţional-socialism decât o mişcare politică nu înţeleg aproape nimic din el.

Naţional-socialismul este mai mult decât o religie chiar, el este voinţa creării unei noi omeniri. Fără o bază biologică şi fără un scop biologic, politica este completamente oarbă; Eu îi eliberez pe oameni de limitele raţiunii care îi apără, şi de murdarele şi umilitoarele intoxicaţii datorate unor himere, de aşa zisă conştiinţă şi moralitate şi de pretenţiile de libertate şi de independenţă personală, de care nu se pot folosi decât unii.

După secole de văicăreală pe tema ocrotirii celor săraci şi umiliţi, a venit momentul să ne hotărâm să-i apărăm pe cei tari împotriva celor inferiori... Instinctul natural porunceşte tuturor fiinţelor vii nu numai să-şi învingă duşmanii, dar să-i extermine. Odinioară învingătorul avea privilegiul să extermine rase şi popoare întregi."

În faţa acestui monstru s-au plecat atâţia şefi de state şi mai mult i-au executat ordinele, iar alţii au căutat să-l imite şi să-l urmeze, chiar mai mult să persiste în adorarea lui şi după ce au văzut curgând atâta sânge nevinovat.

Merită toată cinstirea acei care nu s-au plecat şi l-au înfruntat Cu toată vigoarea, spre a salva fiinţele umane şi a deschide ochii celor orbiţi de acest „vrăjitor" satanic.

Şi s-a mai întâmplat ca unii dintre şefii omenirii, sau pretinşi Oameni politici, să facă temeneli şi să-i urmeze dispoziţiile şi celuilalt diavol de la Kremlin ce s-a năpustit cu aceeaşi furie demenţială, în numele unei alte „religii" tot aşa de sângeroase, de data aceasta de la răsărit spre apus.

În acest context politic a plecat şi regele nostru, care-şi pierduse încrederea acasă, fiindcă nu ştiuse să ţină cu poporul, spre apus, să caute sprijn.


Pe 16 noiembrie 1939 Carol al -II-lea a ajuns la Londra încercând să obţină de la Chamberlain preţuri mai mari pentru grâu şi petrol pentru a nu fi nevoit să le vândă neamţului. Şi a plecat fără să obţină nimic. Era în stare să ofere orice pentru a-şi salva tronul şi anturajul, deoarece ţara nu-l interesase niciodată. Făcând calea-ntoarsă, după sfaturile unor prieteni, s-a îndreptat să-şi vadă unchiul, pe Friederich von Hohenzollern-Sigmaringen, în anticamera de la Berchtensgaden, ce-l prevenise despre primejdiile ce-l aşteptau dintr-o eventuală politică de prietenie cu Stalin.

La 24 noiembrie, în discuţia purtată, Hitler i-a cerut retragerea din Societatea Naţiunilor, denunţarea tuturor tratatelor oficiale şi secrete, precum şi a convenţiilor militare sau economice contrare literii şi spiritului tratatului de „alianţă totală" germano-român care urma să stea la baza politicii interne şi externe a României, în cadrul discuţiei dure, Hitler l-a ameninţat cu anihilarea fiind gata să se retragă fără a-şi da mâna. S-a împotrivit şi la aducerea Gărzii de Fier la putere. Totuşi în zilele de 25/26 noiembrie s-a continuat discuţia la Leipzig între Goring şi Carol al -II-lea în vederea înţelegerii economice.


În orice caz România intrase în sfera intereselor germane, ale căror preocupări erau din ce în ce mai insistente, ceea ce a făcut pe Nicolae Iorga să publice pamfletul:

„Descoperirea...României". „S-a petrecut un mare eveniment geografic: descoperirea României. Nu se ştie exact cine a fost cel dintâi care a făcut descoperirea, în această privinţă vor fi discuţii îndelungate şi fără sfârşit, ca în ce priveşte America. S-ar putea ca descoperitorul să fie la Berlin. Dar, în sfârşit, marele eveniment în găsirea de ţări este acesta.

Misiuni ştiinţifico-economice vin să cerceteze ce se poate găsi deasupra şi dedesubtul pământului acestei regiuni până atunci fundamental necunoscute. Această palpare va descoperi multe lucruri de folos. Ţara de grâne şi de lemn. Pescării de râu şi de mare. Izvoare de petrol încă nesecate. Minerale abia explorate. Şi scânteierea aurului dacic, care a atras din vechea Romă atâţia aventurieri (20 noiembrie 1938).''

În timp ce Carol al -II-lea intra în vizuina de la Berchtens*gaden, de la Cluj, Iuliu Maniu trimitea un mesaj către ţară:

„ROMÂNI,

...Cei ce aţi fost de faţă la Alba Iulia acum douăzeci de ani, precum şi cei ce v-aţi trimis numai sufletul la marea adunare, îngenunchiaţi şi vă închinaţi pomenind în rugăciunile voastre cetele înaintaşilor ce au luptat, au suferit şi s-au jertfit pentru credinţa în reînvierea vechii Dacii.

Clopotele bisericilor cheamă atât pe cei vii, cât şi pe cei morţi la sărbătorirea acestei zile mari.
Am fi dorit să prăsnuim ziua Unirii în toate oraşele şi în toate satele, să adunăm norodul şi să-i vestim cuvântul evangheliei naţionale, propovăduită de cărturari ardeleni de pe vremuri, cari au purtat în sufletul lor, din generaţie în generaţie, flacăra nestinsă a credinţei în unitatea neamului.

Am fi dorit în aceste vremuri, în cari vecini hrăpăreţi vreau să rupă fâşii din trupul ţării noastre, să propovăduim poporului tablele de legi ale integrităţii teritoriale ale Statului nostru, să ţinem trează conştiinţa naţională, dorul de libertate şi mândria cetăţenească şi să-l însufleţim pentru ceasul când va fi chemat să-şi apere hotarele cu armele în mână.

Starea de asediu ne împiedică să îndeplinim această sfântă datorie. Regimul de astăzi a crezut de cuviinţă să introducă o cârmuire cari nu are nimic comun cu voinţa, cu sufletul şi cu idealurile poporului românesc şi să decreteze că statul este un patrimoniu la discreţia Coroanei şi să despoaie naţiunea de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi apoi să-i pună lacăt la gură ca nici a grăi să nu mai poată.

De aceea, cei douăzeci de ani de la Unire îi serbăm sub cerul întunecat al robiei, nu sub razele senine şi strălucitoare ale soarelui libertăţii româneşti, aşa cum am hotărât la Alba Iulia .

Români, sărbătorirea trecutului nu este numai o datorie de pietate, ci şi un prilej de reculegere şi de îmbărbătare.

La Alba Iulia , s-a scris Magna Carta a Românismului din transilvania, sancţionată de Regele Ferdinand, întregitorul de neam, pe care nimeni nu poate să o nesocotească.

Ea e pecetluită de sângele eroilor şi martirilor, cu suferinţele şi jertfele de veacuri ale generaţiilor de cărturari şi de ţărani din Ardeal, cari ne-au lăsat-o nouă drept moştenire sfântă.

Peceţile ei nu pot fi rupte şi călcate în picioare, fără a se săvârşi un sacrilegiu. Nimeni nu va reuşi să se întoarcă înapoi la vremurile de iobăgie dinaintea revoluţiei lui Horia.

În această zi măreaţă a Unirii, sună goarna conştiinţei noastre româneşti şi ne cheamă la luptă dârză pentru apărarea drepturilor naţiunii, pentru dezrobirea ţării de sub jugul tiraniei şi pentru apărarea hotarelor noastre pe veci statornicite!

Generaţia Unirii încă în viaţă, mai bine înfruntă moartea decât să trăiască ferecată în lanţurile sclaviei politice şi naţionale."

ss. Iuliu Maniu

La întoarcere regele Carol al -II-lea a fost întâmpinat la graniţă de ministrul de interne - Armand Călinescu - şi a dat dispoziţia să fie împuşcaţi conducătorii mişcării legionare condamnaţi, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, au fost ridicaţi 13 legionari de la închisoarea Rm. Sărat şi în drum spre Bucureşti, în pădurea Tâncăbeşti, au murit strangulaţi; parchetul militar al Corpului –II- Armată anunţa că în timpul transportului, maşinile au fost atacate şi arestaţii împuşcaţi în timp ce fugeau.

Era un comunicat mincinos al unui regim odios, înmormântarea a fost tot aşa de mârşavă, aruncaţi într-o groapă comună de la Jilava, peste trupurile lor aruncându-se acid sulfuric ca să dispară orice urmă.

Desigur nimeni n-a crezut comunicatul oficial, Iuliu Maniu, indignat de procedeu, a adresat regelui Carol un memoriu cerând pedepsirea guvernului asasin.

Iar Nicolae Iorga într-un articol publicat pe 5 decembrie 1938 sub titlul „Desălbăticire", scria:

„Oamenii din generaţia mea nu pot să privească decât cu o scârbă care întrece orice sentiment de groază, bun pentru sufletele slabe, revărsarea unor manifestări de voinţă, total dezorientată şi fără nici un sentiment de răspundere, pentru care svâcneşte din nou în această ţară, ce putea fi înfăţişată ca model tuturor, prin aceea că toate discuţiile, desbaterile şi luptele dintre noi se făceau foarte bine pe calea respectului faţă de adversar - şi cu sentimentul că nici un om nu are dreptul să ia, în numele său şi pentru interesele sale, viaţa sau averea altuia..."

Partidul Naţional Ţărănesc şi Iuliu Maniu nu acceptau colaborarea sau sprijinirea guvernării dictatoriale şi în special nu acceptase cadrelor universitare încă din februarie 1938 să depună jurământ pe Constituţia făcută de Carol al -II-lea.

Acum, la sfârşitul anului 1938 pe data de 9 decembrie, cenzura a tăiat din ziarul „Dreptatea", următoarea „Notă":

„Cu mirare aflăm că fostul nostru partizan dl. prof. Petre Andrei a intrat în Guvernul prezidat de Patriarhul M. Cristea. Părăsirea din partea d-sale cu o vertiginoasă grabă a credinţelor şi a prietenilor, desminte tot trecutul său, va atinge dureros desigur pe toţi acei cari respectă liniile drepte în atitudinile politice şi cari cred ca şi noi, că pregătirea ştiinţifică poate fi fructuoasă pentru ţară, numai dacă este însoţită de un caracter ferm, capabil să dea o orientare statornică opiniei publice, în tot cazul, este dureros să vedem un fost prieten în rolul ce si l-a luat de a petici un guvern dictatorial, pătat de sânge, gata de a se prăbuşi.

Nu putem avea decât cuvinte de categorică reprobare pentru acest fost colaborator al nostru.
Comunicând-o pe această cale, adăugăm că biroul Partidului Naţional Ţărănesc, întrunit astăzi 9 decembrie 1938, declară actul săvârşit de dl. Petre Andrei, drept o trădare, care-l elimină de la sine din partid."

Şi tot conducerea partidului, aşa cum anunţase că va înainta un MEMORANDUM din partea românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, a făcut-o pe 15 decembrie, după întoarcerea Regelui din străinătate.

Acest Memorand semnat de 51 deputaţi ai acestor ţinuturi venite să întregească vatra românească pe data de 1 decembrie 1918, după ce trece în revistă suferinţa aproape milenară a strămoşilor şi părinţilor lor, precizează:

„Cele cinci alegeri generale şi treisprezece guverne, cari s-au perindat timp de 8 ani de la restaurare - din care 4 ani ocupaţi de un singur guvern, al dl Tătărăscu - dar îndeosebi politica de guvernământ practicată de aceste guverne, au exasperat şi dezorientat şi mai mult opinia publică din întreaga ţară, dar mai ales pe aceea din Ardeal şi Banat...

Starea de spirit din aceste provincii este frământată astăzi de alte preocupări mai grave, cauzate de consecinţele numeroaselor greşeli săvârşite de politica noastră internă şi externă, cu deosebire în cursul anilor din urmă...

Nu o schimbare de guvern se cere acum, ci o schimbare de regim radicală. Nu guvernele personale, ci naţiunea însăşi poate încă să-şi păstreze şi să-şi găsească prieteni, cari s-o apere; numai guvernele care inspiră încredere sunt capabile să organizeze apărarea ţării... ne prezentăm cu rugămintea de a dispune respectarea principiilor fundamentale ale Adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918; a reîntrona ordinea constituţională, pe reprezentanţă parlamentară reală a naţiunii, pe un regim de legalitate, respectuos faţă de drepturile civile şi politice ale tuturor cetăţenilor, desfiinţând starea de asediu şi cenzura; a dispune urgenta înarmare şi fortificarea ţării pentru apărarea hotarelor stabilite în tratatele de pace..."

Acest Memorandum foarte documentat este însoţit de un şi mai documentat capitol de Reflecţiuni şi Note explicative, ce cuprinde dări de seamă şi consideraţiuni asupra unor probleme ce au frământat viaţa social-politică precum: neparticiparea la încoronare, Partidele, Pulverizarea politică, Restauraţia, Crizele, Modificarea Constituţiei, Ocupaţia în Transilvania, Descentra*lizarea, Legitismul, Presa, Constatări, Dovezi, Prestigiul Moral, Victimile ideologiilor, Libertatea şi se încheie cu rugămintea respectuoasă: Binevoiţi, Sire, a reda poporului român - Libertatea.

Iuliu Maniu împreună cu C. I. C. Brătianu au înaintat un memoriu arătând că sub regimul dictatorial glasul opiniei publice este înăbuşit şi o adâncă nemulţumire a cuprins ţara, încât se impune revenirea la vechile principii constituţionale pentru „mântuirea ţării".

Sfidându-şi poporul, regele a dat, pe 16 decembrie 1938 un nou decret prin care înfiinţa Frontul Renaşterii Naţionale.

Iuliu Maniu, împuternicit de Comitetul Central al Partidului Naţional Ţărănesc, răspunde regelui peste 3 zile, la decretul 4321/1938:

„Cel mai elementar drept, civic şi politic, garantat de toate Constituţiile succesive de la 1866 încoace, dreptul la opinie, libertatea de gândire si manifestarea credinţelor politice privitoare la viaţa de Stat, la guvernarea fi administrarea ţării; Toate aceste drepturi elementare sunt confiscate prin decretul de mai sus, care face imposibilă participarea cetăţenilor, în conformitate cu opiniile lor, la guvernarea fi administrarea ţării si zădărniceşte exercitarea controlului cetăţenesc asupra treburilor publice; Decretul nr. 4321/1938 desfiinţează libertatea naţiunii si o împiedică să participe sincer si direct la viaţa de stat. Activitatea politică devine un monopol de stat; iar monopolul politic va promova numai favoritismul, protecţionismul vicios fi corupţiunea în afaceri;

De aceea ridic cel mai categoric protest împotriva acestui decret, în ce priveste apelul pentru înscrierea în partidul unic... Partidul Naţional Ţărănesc condamnă pe fostii săi membri cari s-au înscris printre fondatorii partidului unic, îi declară trădători excluzind-ui din sânul său... Avem ferma convingere că acest drum duce la biruinţa finală si că încercarea de a înăbusi exprimarea liberă a opiniilor si concretizarea lor în fapte de interes obstesc, nu va izbuti.

Formaţiunea artificială impusă de sus, a partidului unic se va prăbuşi, fiindcă pe trădare si pe servilism nu se poate întemeia o renaştere (n.n. - acest partid n-a durat nici 6 luni) tendinţa de a sugruma conştiinţa prin încazarmarea cetăţenilor într-un partid unic este o insultă adusă naţiunii române.

Acest atentat nu va izbuti... Fac aceste declaraţiuni să-mi îndeplinesc o datorie de conştiinţă faţă de ţară si în credinţa că naţiunea română va înţelege semnalul de alarmă ce-l dau:
Adresez acest apel către toate straturile sociale ale ţării si către membrii Partidului Naţional Ţărănesc, în special către generaţia tânără, a nu se lăsa ademenită de lozinci false pentru a se supune unui regim de teroare, morală si fizică, ci să rămână strâns unită în jurul steagului demnităţii naţionale, al libertăţilor constituţionale, al naţionalismului si moralei crestine".

Pe 16 decembrie 1938 avem să luăm cunoştinţă de protestul lui Nicolae Iorga, contra abuzurilor guvernului prin confiscarea ziarului „Neamul Românesc".

„Domnule Călinescu,

Am trăit să văd fi instalarea robiei. Asa fiind, nu mă mir că ai ordonat confiscarea foii, care v-a dat la toţi, ce aveam mai bun în noi. Dar n-o voi mai supune acestei jigniri, încetez acţiunea mea de scriitor politic. Primeste expresia profundei mele compătimiri".

Până la această dată, când se păşeşte într-o fază politică şi mai dură exercitată de camarila carlistă, Iuliu Maniu a înaintat nenumărate memorii de protest, foarte bine argumentate din punct de vedere istoric şi de drept şi a publicat în presă articole permanent, unele din ele fiindu-i cenzurate parţial sau în întregime, întrebat de ziarişti asupra faptului că i se cenzurează articolele, mai ales cele despre politica externă a României, Iuliu Maniu a declarat:

„În fiecare săptămână fac o declaraţie ori scriu un articol spre a-mi face datoria, pe care o am de a orienta partidul pe care am onoarea să-l prezidez si opinia publică asupra părerilor mele privitoare la evenimentele mai importante. Din cauza cenzurii ele nu pot fi răspândite prin tipar. Sunt însă obişnuit cu acest tratament si cu acest sistem revoltător".

Iuliu Maniu a continuat să se bată cu dictaturile şi să apere dreptatea şi libertatea neamului său până în ultima clipă.

Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-024)