Results 1 to 1 of 1

Thread: Oficializarea dictaturii regale

  1. #1
    Rang-N-04(Grup sp)
    Cicerone Ionitoiu's Avatar
    Join Date
    Mar 2010
    Location
    Paris-Franta
    Posts
    207
    Rep Power
    312

    Arrow Oficializarea dictaturii regale

    Oficializarea dictaturii regale

    Partidul Naţional Ţărănesc a început să fie lovit de duritatea măsurilor „regale" înainte de „votarea" Constituţiei redactate de profesorul
    Istrate Micescu.

    Astfel, dr. prof. Augustin Popa, preşedintele organizaţiei P.N.Ţ. din Târnava Mică a fost suspendat din funcţia de profesor pentru că a comunicat dispoziţia dată de Iuliu Maniu, ca membrii partidului să se abţină de la votarea noii rânduieli de stat. Iuliu Maniu, cu durere în suflet, i s-a adresat:


    „...Măsura volnică şi ilegală luată contra ta ofensează întreaga opinie publică şi în special partidul nostru, în orice împrejurări vom fi alături de tine. Înaltele tale calităţi sufleteşti, sentimentele creştineşti şi româneşti de care ai dat dovadă întotdeauna vor călăuzi şi în zilele acestea de persecuţie a unei puteri dictatoriale prin nimic justificată.

    Furia celor ce nesocotesc morala creştină şi demnitatea naţională nu va putea înfrânge seninătatea sufletească şi energia neînfrânată a noastră cari luptăm pentru întărirea acestor principii şi pentru libertatea naţională."

    Pe 24 februarie, sub starea de asediu, cu drastice măsuri militare, cu instrucţiuni severe privind urmărirea şi pedepsirea exemplară a „elementelor" care făceau o propagandă ostilă Constituţiei sau îndemnau la abţinerea de la vot şi cu abuzuri ale autorităţilor administrative, s-a „votat" pe faţă şi sub iscălitură. Cu toate acestea s-au găsit 5 413 „elemente" demne de a purta denumirea de oameni care au votat contra Constituţiei.


    A doua zi, fruntaşul naţional-ţărănist - Ion Liveanu - a fost arestat pentru că în ziarul „Dreptatea" a publicat un articol prin care critica Constituţia, şi aceasta înainte de promulgarea ei care s-a făcut pe 23 februarie 1938. El a fost judecat de Consiliul de Război al Corpului II Armată.


    Continuând avalanşa măsurilor absurde luate de guvernul „patriarhal" în legătură cu ridicarea inamovibilităţii magistraţilor şi funcţionarilor, precum şi a interzicerii întrunirilor naţional-ţărăniste, precizându-se că nu pot avea loc nici într-o casă particulară, fie chiar la un ceai, fără anunţarea prealabilă a autorităţilor şi prezenţa unui poliţist delegat în acest sens, Iuliu Maniu a fos solicitat de ziariştii din Cluj să facă unele precizări:


    „...Fiecare cetăţean conştient trebuie să condamne cu ultima energie această măsură care atacă în temelia sa soliditatea organizaţiei fi administraţiei de stat. Este un pas dureros spre anarhizarea organismului de stat. Independenţa magistraturii este ultimul rezultat al civilizaţiei întruchipate într-un stat modern a cărui bază este justiţia. In special în România, asigurarea independenţei justiţiei prin inamovibilitate s-a atins după multe si grele lupte politice si a unor experienţe triste făcute de buni patrioţi de pe vremea când nu era introdusă această instituţie absolut necesară într-un stat de drept De altă parte siguranţa zilei de mâine a funcţionarului pus la adăpost de capriciile fluctuaţiilor politice si sociale este singura bază pe care se poate aşeza o dreaptă rezolvare a diverselor chestiuni ale cetăţenilor.


    Nu pot decât să protestez cu toată hotărârea împotriva atentatului ce se săvârşeşte în contra cetăţenilor, în contra magistraţilor si funcţionarilor si în contra însuşi a organismului de stat prin această măsură adânc jignitoare. Evident, această măsură este lovită de nulitate prin faptul că, atât noua Constituţie cât şi decretul în chestiune, sunt aduse în mod neconstituţional. Ele se întemeiază exclusiv pe forţa brutală a puterii executive fi evident că tuturor celor lezaţi le vor sta la dispoziţie remediile legale de care vor trebui să uzeze fi cetăţenii fi funcţionarii vătămaţi în drepturile lor.


    Nu numai ca democrat convins fi ca unul care sunt legat cu toată firea mea de respectul legalităţii, ci fi ca om care a trebuit să mă ocup de evoluţia statelor moderne fi de întâmplările ce s-au petrecut în viaţa lor, sunt adânc îngrijorat de soarta ţării noastre care a devenit teatrul unor capricii fi experimentări cari pot duce la adânci zguduiri ale fiinţei noastre naţionale. Mă mir mai ales că Patriarhul ţării ia asupra sa o răspundere atât de grea, lăsând pradă întâmplărilor politice una din cele mai fundamentale instituţii ale ţării: magistratura. Evident, că va trebui să ne unim forţele, toţi acei cari suntem devotaţi democraţiei fi ai constituţionalismului ca să înlăturăm dictatura ce stăpâneşte astăzi ţara noastră, ceea ce sunt sigur că nu va fi prea greu, deoarece îi lipsesc bazele necesare oricărei dictaturi ca să dăinuiască popularitatea fi autoritatea acelor cari o instituiesc." (Cluj, 6 Martie 1938).


    Iuliu Maniu avea dreptate să fie îngrijorat cel puţin asupra situaţiei din Europa unde puterile Axei începuseră să aibă pretenţii asupra unor colonii, pentru spaţiu vital.


    Nişte schimbări de miniştri în Anglia (Eden înlocuit cu Lordul Halifax) şi noul Preşedinte al Consiliului de Miniştri francez -Chautemps - şi vizitele Londra-Berlin prelungindu-se prin Berlin peste centrul Europei până la Varşovia, nu puteau să rămână neobservate, dar mai ales neînţelese de cei avizaţi de soarta ţării noastre.


    Von Papen, după vizita la preşedintele Consiliului de Miniştri, s-a înapoiat în bârlogul de la Berchtesgarden cu încurajarea: „Spuneţi Fiihrerului c-ar fi un eveniment istoric mondial dacă împreună am pune politica europeană pe o bază nouă şi mai sănătoasă". De asemenea plecase de la Paris cu impresia că ar fi bine privită o legătură economico-culturală germano-austriacă, precum şi o mai largă autonomie pentru nemţii din Cehoslovacia.


    Pe 12 februarie, cancelarul Schuschnigg a fost chemat la Berchtesgarden unde după ce l-a „certat" pentru că nu se retrăsese din Societatea Naţiunilor şi fortificase frontiera între ţările lor, i-a subliniat că are un rol istoric de împlinit cu prietenia Italiei, că Franţa este neputincioasă, şi a terminat cerându-i în mod imperativ să numească, ca ministru de interne, pe Seyss Inquart, şeful naziştilor austrieci.


    Dar a urmat numai o lună de relativă linişte şi după mai multe ultimate la intervale de ore, între 11 şi 13 martie, totul s-a sfârşit prin intrarea trupelor germane, bineînţeles neanunţate, şi proclamarea încorporării, printr-un plebiscit de 97%, procent mai mic decât obţinuse regele Carol, cu „Constituţia". Salutând cotropirea Austriei, Corneliu Codreanu a adresat lui Hitler o telegramă imediat, socotind actul ca „o lumină triumfală a adevărului" pe care „nici o putere nu o va birui vreodată..."


    Reacţia omului politic - Iuliu Maniu - la acest act murdar care va însemna începutul înecării în sânge a Europei, a fost subliniată în declaraţia făcută la cererea reprezentanţilor presei pe 21 martie:


    „Partidul Naţional Ţărănesc nu poate să-şi precizeze în mod oficial punctul său de vedere până când guvernul nu fixează în mod oficial atitudinea României.


    E regretabil că guvernul nici până acum, de fi a trecut o săptămână de la intrarea trupelor germane în Austria, nu a publicat nici un comunicat fi nici un membru al guvernului nu a făcut nici o declaraţie pentru lămurirea opiniei publice, desi toate statele interesate, fără nici o excepţie, au ţinut să-fi precizeze punctul lor de vedere, faţă de acest eveniment de o covârsitoare importanţă si cu repercusiuni incalculabile în raporturile internaţionale dintre state. Singură ţara noastră igno*rează intenţiunile fi planurile cârmuitorilor ei. Parcă nici nu ar fi vorba de soarta naţiunii noastre, de sângele si avutul fiilor ei...


    În ce mă priveşte, am fost de la început convins că independenţa Austriei atât de necesară pentru echilibrul internaţional în Europa Centrală, nu se poate menţine în mod statornic, decât printr-o confederaţie a statelor dunărene, din care ar face si ea parte, în mod logic fi natural.


    Cu toate că soluţia încorporării Austriei de către Germania este dezagreabilă pentru toate statele dunărene, am preferat dintotdeauna restaurarea Habsburgilor, încorporarea Austriei în imperiul german, considerată din punctul de vedere al evoluţiei ei naţionale se prezintă ca un lucru firesc, dar din punct de vedere internaţional constituie un pericol si un izvor de conflicte incalculabile.


    Întâi pentru că ea calcă în mod unilateral o stare de drept fi deci confirmă încă o dată anarhia juridică în care trăeste omenirea prin nerespectarea tratatelor internaţionale, atât de importante mai ales pentru statele mici.


    În al doilea rând, fiindcă prin prezenţa unei mari puteri animată de scopuri imperialiste fi de presantă necesitate de expansiune economică, turbură echilibrul de forţe în Europa Centrală si introduce rivalitatea fi tendinţa de expansiune în bazinul dunărean.


    În noua ei poziţie geo-politică este firesc ca Germania să tindă spre Marea Adriatică fi să nu se mulţumească să-si adape caii regimentelor sale în sectorul de nord al Dunării, să năzuiască să-si umple ea însăsi magaziile cu cereale de pe sesul Dunării fi să stăpânească izvoarele de petrol...


    Daca în faptul concret al încorporării Austriei la Germania n-ar fi vorba decât de afirmarea principiului naţional si dacă împlinirea s-ar fi făcut pe căi normale, am putea să ne mărginim la reclamarea pentru viitor, a respectării tratatelor prin care s-a consfinţit unitatea noastră naţională... găsesc profund gresiţi pe acei care, fie din cauza unor idei preconcepute, fie sub impresiunea acţiunei fulgerătoare a Germaniei, se gândesc la schimbarea orientării noastre externe de până acum.


    România trebuie să se ferească îndeosebi în vederea unei eventuale conflagraţiuni europene, care poate să fie apropiată, de orice provocaţiune... în raporturile noastre internaţionale nu trebuie să ţinem seama de ideologia regimurilor interioare ale ţărilor respective, în aceste raporturi nu trebuie să amestecăm probleme si discutiuni ideologice. Fiecare naţie are dreptul de a-si alege forma de guvernământ care-i convine. Totuşi ca un democrat convins ce sunt, nu pot să-mi ascund mulţumirea că interesele statului nostru coincid cu interesele marilor state, animate fi conduse de principiile democraţiei, care, sunt convins, vor fi biruitoare.


    Mă folosesc de această ocazie pentru a înfiera neglijenţa guvernelor României, care în faţa faptului că realizarea securităţii colective întâmpină mari fi evidente dificultăţi, nu s-a gândit să încheie alianţele ce li s-au oferit si au neglijat îndatorirea lor de a pune la punct înarmarea ţării, absolut indispensabilă în împrejurările actuale..."


    Aceste declaraţii au fost cenzurate, fapt ce l-a obligat a doua zi pe Iuliu Maniu să protesteze printr-o telegramă adresată Regelui:


    „Cu adânc respect aduc la cunostinţa Majestăţii Voastre, că declaraţiile ce am făcut ieri presei, privitor la evenimentele externe si la atitudinea ce ar trebui să ia România în momentul actual au fost cenzurate în întregime. Această procedare este revoltătoare, ţinând seama si de împrejurarea că în timp ce articole de presă, cuprinzând vederi opuse politicii externe naţionale, urmată până acum, sunt admise la cenzură, declaraţiile mele, pentru care îmi iau răspunderea întreagă si care exprimă idei si argumente în sprijinul politicii externe oficiale si tradiţionale de până acum, sunt interzise.


    Îngăduiţi-mi, Sire, să protestez împotriva acestei măsuri a guvernului, prin care, pe de o parte opinia publică românească este împiedicată să fie exact informată despre problemele externe ale României si este expusă să fie îndrumată pe căi gresite, iar pe de altă parte, opinia publică din străinătate poate fi indusă în eroare cu privire la atitudinea poporului românesc faţă de evenimentele externe recente."


    ss. Iuliu Maniu



    Istoricul cel mai autorizat, profesorul Nicolae Iorga, şi-a spus şi el cuvântul în articolul „Noua poartă către Orient a Austriei": „...Austria nu este un hotar, cum nici nu o poate admite doctrina nazistă, care leagă drepturile statului german, în orice ţară, de prezenţa acolo a unei populaţii germanice, numeroase sau foarte puţin numeroase, întinzând astfel o linie de culoare neagră până peste România la ţărmul Euxinului si pe deasupra Euxinului, până în regiunea Caucazului. Austria este un popas pe o linie de înaintare pregătită cu cea mai mare grijă si pentru care poporul german, entuziasmat de noua doctrină, este capabil să aducă cele mai mari sacrificii; Austria este un punct de plecare. Este, asa cum am spus omul care cugetă pentru felul statului german «poarta către răsărit»... avântul către Răsărit cuprins în formula, celebră odinioară si pe urmă prea mult uitată, de Drang nach Osten...


    Măceluri în masă, oraşe distruse, locuitori nevinovaţi fugind în toate colţurile sub bombardarea aeroplanelor, la sfârsit holeră, astăzi, ciumă, mâine, intervenind pentru ca să cureţe terenul, ceea ce-si doresc cuceritorii pentru a se instala apoi ei singuri pe pământul de unde sămânţa vieţii de până atunci a fost nimicită. Un stat puternic, dispunând de mari mijloace militare, le întrebuinţează, cu metodele acelea perfecte la care a ajuns omenirea astăzi, pentru ca, în numele unei naţiuni, să treacă peste tot ce înseamnă în momentul, acela o ţară şi o patrie si să realizeze ce reprezintă Statul naţional integral. Imperiul, cu tendinţă de continuă expansiune, odată cu naţia, mânată tot înainte şi în aşteptarea întinderii ei peste pământuri slab apărate... Eu însă îmi fac datoria cunoscătorului de trecut şi a înţelegătorului psihologiilor naţionale pentru a spune încă o dată:
    «Fereşte-te, popor al meu, că mari primejdii ţi se pregătesc...»"

    Fragmentele din scrisorile lui Iuliu Maniu şi Nicolae lorga, spre deosebire de telegrama lui C. Codreanu, demonstrează grija acestora pentru supravieţuirea neamului românesc avertizându-l de drama ce ne pândeşte din partea nazismului care urmărea subjugarea ţărilor. Strigătul lor de alarmă s-a adeverit, amândoi au fost exterminaţi, unul de dictatura legionară, celălalt de dictatura comunistă.


    Iuliu Maniu a desfăşurat în acea perioadă lupta nu numai pe plan extern, dar şi pe plan intern atât împotriva dictaturii, cât şi pentru organizarea partidului în vederea rezistenţei.


    Pe 21 martie 1938, Iuliu Maniu şi Virgil Madgearu, printr-o adresă trimisă preşedinţilor de judeţe, le aduceau la cunoştinţă intenţiile guvernului şi îndemnul de a se continua activitatea:


    „...Ştim că se urmăreşte cu ori ce preţ dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc. Trebuie să protestăm cu ultima energie în contra acestor tendinţe neromâneşti, care atentează la una din comorile tradiţiei şi bogăţiei noastre sufleteşti... Este de presupus că acest regim de răpire a celor mai elementare drepturi acordate naţiunei nu va dura mult. Ar fi însă o gravă eroare dacă între timp noi am sta în pasivitate, căci în acest caz locul nostru în viaţa politică ar fi luat de alte formaţiuni. Această eroare ar fi cu atât mai gravă şi ne-ar face cu atât mai mult răspunzători pentru ea, cu cât ordonanţele în vigoare cu nimic nu opresc funcţionarea interioară a organelor noastre de partid, nici menţinerea membrilor actuali şi câştigarea de noi membri de partid, întrucât partidul nostru nu este declarat de dizolvat..."


    Cotropirea Austriei a produs nelinişte în Cehoslovacia unde a început agitaţia germanilor din Sudeţi care merg până acolo încât cer autonomia în Parlamentul de la Praga, dar deocamdată atât, încep să se agite pe de o parte Anglia şi Franţa, iar pe de altă parte şi Rusia în faţa manevrelor lui Hitler de a-şi extinde spaţiul vital spre răsărit.


    Căpitanul Corneliu Codreanu, după ce a trimis o scrisoare miniştrilor din guvernul Patriarhului, protestând contra loviturii de Stat, a mai adresat altă scrisoare profesorului Iorga, acuzându-l de necinste sufletească şi jignire a tineretului. Scrisoarea fiind deosebit de ameninţătoare şi jignitoare în acelaşi timp, Nicolae Iorga s-a adresat Parchetului pentru ultragiu adus unui ministru în funcţiune şi aceasta a condus la deschiderea unei acţiuni judiciare, cu mandat de arestare, pe 16 aprilie, şi trimiterea lui Corneliu Codreanu în faţa Tribunalului militar al Corpului al-II-lea Armată.


    Pe data de 30 martie, guvernul Patriarhului a mers mai departe cu Măsurile represive ale vieţii politice şi, printr-un decret-lege a dizolvat toate asociaţiile, grupările sau partidele; iar prin alt decret regal s-a creat Consiliul de Coroană compus din consilieri cu rang de miniştri numiţi de Regele Carol al -II-lea.



    Cu această ocazie, în sânul guvernului, se produce un incident cauzat de generalul Ion Antonescu numit ministrul armatei -I-, la începutul guvernării Goga şi rămas în continuare sub Patriarh. El refuză discuţia în guvern a plângerii lui Nicolae Iorga, se opune arestării Căpitanului sub ameninţarea cu demisia. Guvernul Patriarhului demisionează şi se reconstituie imediat, dar fără generalul Ion Antonescu.


    Iuliu Maniu, în faţa noii situaţii, nu se resemnează, şi, pe 31 martie 1938, în numele Conducerii Partidului Naţional Ţărănesc a dat publicităţii un comunicat din care subliniem:


    „...Partidele politice au izvorât din necesitate de reprezentare a curentelor de opinii, cari frământă diferitele straturi ale populaţiei, întrucât nu prin ordin se pot suprima curentele de opinie, partidele politice nu pot fi desfiinţate prin decrete. Făcând abstracţie de la aceasta, decretul-lege în chestiune este anticonstituţional şi el constituie unul din şirul atât de bogat al loviturilor de stat care au turburat în ultimul timp opinia publică a Ţării...


    Drept urmare, conştienţi că Partidul Naţional Ţărănesc continuă să reprezinte curente şi opinii, izvorâte din adâncurile vieţii poporului românesc, nu putem considera rostul nostru istoric în evoluţia statului ca încetat în urma unui decret-lege neconstituţional şi în consecinţă, nu ne socotim dizolvaţi, ci ne simţim obligaţi a continua activitatea noastră depusă totdeauna în interesul superior al statului român.


    Constatăm cu durere că Partidul Naţional Ţărănesc, care în vechea lui formă ca partid naţional al Ardealului şi Banatului a fost dizolvat de guvernul maghiar prin ordinul lui Hieronimy în 1895 pentru istorica luptă de desrobire a neamului, este dizolvat de data aceasta de un guvern românesc din cauza luptei ce duce pentru democraţia naţională, pentru desrobirea socială şi economică a ţărănimii şi pentru înlăturarea dictaturii."


    Dat fiind această atitudine de demnitate luată de Preşedintele Iuliu Maniu, Armand Călinescu a mai încercat să rupă câteva personalităţi din P.N.Ţ. Astfel, Mihai Ralea, care era directorul ziarului „Dreptatea" ameninţat cu arestarea pentru articolele publicate după promulgarea Constituţiei, imediat a părăsit P.N.Ţ.-ul şi pe data de 30 martie a fost numit Ministrul Muncii în guvernul Patriarhului şi a rămas în continuare sub toate guvernele carliste până după 3 iulie 1940 când a participat la cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord.


    Specializându-se în slujirea dictaturii, a rămas prea plecat să servească şi dictatura comunistă ca ministru şi ambasador. Un altul, devenit cu el tovarăş, a fost Mihail Ghelmegeanu care, tot de la 30 martie 1938 s-a înhămat la carul dictaturilor şi le-a slugărnicit şi pe cea carlistă şi pe cea a slugarnicului comunist, Petru Groza.


    Ministrul de interne, Armand Călinescu, şi-a organizat departamentul încadrându-l cu servicii speciale, pe care să se sprijine în acţiunile de represiune ce urma să le întreprindă în vederea consolidării dictaturii lui Carol al-II-lea. Printre oamenii de bază s-au numărat: General Gabriel Marinescu (Prefect al Poliţiei Capitalei şi ministrul Ordinei publice), Generalul Ion Bengliu (Inspector general al Jandarmeriei), Mihail Moruzov (Directorul Serviciului Secret de Informaţii); Colonel Ştefan Gherovici (comandantul Siguranţei generale), Niki Ştefănescu (subdirector al Serviciului Secret de Informaţii), toţi aceştia au fost executaţi (asasinaţi) de legionari în noaptea de 27/28 noiembrie 1940, la închisoarea Jilava.


    Alt decret lege a fost dat pe ziua de 15 aprilie referitor la „păstrarea ordinei în stat" şi prin care se prevedea că dizolvarea partidelor va fi urmată de închiderea cluburilor sau localurilor de întrunire ale acestora. S-au sigilat sediile şi s-au sechestrat bunurile (care au trecut sub administrarea Ministerului de Finanţe). Articolul 50 din decret prevedea că Ministerul de Interne era autorizat să fixeze domiciliu obligatoriu persoanelor socotite periculoase ordinei şi siguranţei. Situaţia ţării era disperată şi decretul publicat în Monitorul oficial nr. 75/31.03.1938 a fost încă un abuz, iar Iuliu Maniu a protestat printr-un Memoriu adresat Regelui, pe 27 aprilie 1938:


    „...Decretul prevede desfiinţarea partidelor, pe toate deopotrivă, fără nici o motivare şi fără să arate, în special, de ce s-a făcut vinovat fiecare din ele... Textele constituţionale nu justifică măsura generală de dizolvare în bloc a formaţiunilor politice... Un partid politic caută să-şi impună doctrina prin mijloace legale, prin puterea convingerei si prin disciplina organizării.., Partidul are o origine naţională fi o misiune naţională. Aspirând să pună doctrina lui în serviciul ţării, îşi asumă răspunderea de guvernare fi astfel devine un partid de ordine.


    Partidele sunt expresiunea unei societăţi organice a vieţii de Stat moderne. Partidul devine coloana vertebrală a aşezării de Stat fără a cărui colaborare, însăsi existenţa Statului nu se poate concepe... Formarea partidelor totalitare n-a reusit decât în State cu tendinţe imperialiste fi ca o reacţie împotriva bolsevismului, reprezentând un pericol real; în celelalte State, astfel de experienţe au dat gres si regimul de autoritate a luat forma de tiranie sau despotism, provocând reacţiunea bolşevică.


    Ţara noastră n-are tendinţe imperialiste. Cât priveşte comunismul, el n-a putut prinde rădăcini la noi, într-un pământ udat de sângele vărsat pentru idealul naţional fi muncit de milioane de ţărani, care au pasiunea proprietăţii individuale fi tradiţia latină si creştină a familiei si a mostenirii...


    Conştienţi că Partidul Naţional Ţărănesc continuă să reprezinte curente si opinii izvorâte din adâncurile vieţii poporului românesc, nu putem considera rostul nostru istoric în evoluţia Statului ca încetat, în urma unui decret-lege si ne simţim obligaţi a continua activitatea noastră legală si de ordine, depusă totdeauna în interesul superior al Statului român...


    Noua ordine de Stat decretată la 20 februarie a.c. fi modul abuziv cum s-a înfăptuit plebiscitul prin nesocotirea Memoriului ce mi-am luat libertatea de a prezenta Majestăţii Voastre au revoltat conştiinţa publică, cetăţenii fiind forţaţi să participe la o votare al cărei obiectiv n-a putut ajunge la cunostinţa tuturor.


    Tot aşa decretul privitor la ridicarea inamovibilităţii magistraţilor si a statutului funcţionarilor publici, decretul privitor la reforma procedurii justiţiei militare, care ambele lipsesc cetăţenii de cele mai elementare drepturi de apărare a intereselor înaintea instanţelor de judecată;

    --decretul privitor la urmărirea celor domiciliati în străinătate, al cărui ascuţiş personal nu scapă nimănui;

    --decretul prin care se face posibilă substituirea funcţionarilor de carieră cu ofiţeri, al căror simţ de corectitudine nu poate substitui cunoştinţele practice şi de specialitate;


    --decretul privitor la introducerea stării de asediu,cu toate măsurile lui exagerate fi instituirea cenzurii cu abuzurile ei; oprirea adunărilor politice atât de necesare pentru menţinerea interesului public faţă de evenimentele ce ating soarta poporului nostru, precum fi multe alte decrete ocazionale; urmăririle fi arestările nenumărate ce se fac şi atitudinea ameninţătoare fi autoritară a organelor administrative şi executive au aruncat ţara noastră în întunericul epocii medievale, izvor de atâta durere şi suferinţă fi au făcut, ca în loc să depoliticianizeze ţara, să fie introdusă politica fi în cele mai esenţiale instituţii de Stat, armata, biserica, magistratura etc.

    Sub regimul despotic de azi nimeni nu este sigur de ziua de mâine, nimeni nu stie ce se întâmplă cu el, si cu averea lui în viitorul apropiat, nimeni nu cunoaste situaţia internă si externă a statului nostru... un sentiment nelinistitor pluteşte asupra capetelor tuturor... Ori, noua orânduire de Stat nesocoteşte tocmai aceste condiţii esenţiale ale unei existenţe prospere... Stările ce domnesc azi în ţară duc la dezagregarea sufletească a naţiunii noastre, ceea ce mai ales în momentele grele ce par a se apropia, pot fi catastrofale pentru Stat si Dinastie..."


    „Profeţiile" lui Iuliu Maniu s-au adeverit şi de această dată şi câtă suferinţă şi cât sânge nevinovat a mai curs!

    Cicerone IONITOIU-Viaţa politică-Procesul Iuliu MANIU-Volumul -I- (A-022)
    Last edited by Cicerone Ionitoiu; 05-01-11 at 05:31 PM.
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent împotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. În 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România şi să se stabilească în Franţa. .......Bibliografie: AICI, album foto: AICI, repertoriu de lucrări publicate: AICI, discurs: Numai cine nu vrea, nu poate!, acces la mesageria electronică: AICI (cont gestionat de membrii fondatori). Lucrări regrupate în biblioteca electronica-arhiva de studiu: Procesul Comunismului

Similar Threads

  1. Raportul Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste-CUPRINS
    By Dicomes in forum Raportul Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste
    Replies: 0
    Last Post: 20-03-12, 03:26 PM
  2. Prăbuşirea Dictaturii Carliste
    By Cicerone Ionitoiu in forum Răpirea provinciilor românesti
    Replies: 0
    Last Post: 09-01-11, 08:29 PM
  3. Oficializarea colectivizării
    By Cicerone Ionitoiu in forum Rezistenţa anticomunistă din România
    Replies: 8
    Last Post: 21-03-10, 02:12 PM

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •