Seceta din anul 1947 ca şi batjocorirea ţăranilor n timpul simulacrului de alegeri din acelaşi an, cnd au fost purtaţi pe drumuri, arestaţi, bătuţi şi mpiedicaţi să ajungă la urne, la care s-a adăugat forţarea lor de a se nscrie n colective, au creat o atmosferă incendiară care a dat naştere la nemulţumiri şi revolte ţărăneşti. Oamenii au refuzat să mai ducă grul la treierat din cauza cotelor exagerate, decise arbitrar. Cei ce primiseră pămnt n urma aşa-zisei reforme agrare nici nu apucaseră să se obişnuiască cu gndul că au devenit proprietari şi au şi fost obligaţi să predea cote mai mari dect producţia pămntului. Alţii erau obligaţi chiar să cumpere produse de pe piaţă pentru a achita cota. Dar se petreceau lucruri şi mai grave. Ţăranii care aveau copii la şcoli se pomeneau cu aceştia acasă, trimişi de organizaţia de partid ca să-şi lămurească părinţii că dacă nu se nscriu n partidul comunist vor fi daţi afară din nvăţămnt.

Perceptorul, jandarmul şi prefectul şi făcea de cap, lund totul din casa şi bătătura omului, după ce acesta se ntorcea cu sacul gol pe braţ de la maşina de treierat. Pe deasupra mai erau şi arestaţi şi judecaţi pentru sabotaj. n această situaţie disperată ţăranii au refuzat să treiere. Astfel de acte s-au petrecut n toate regiunile. Prefectul judeţului Dolj, preotul răspopit Cumpănaşu, ajuns general de securitate, a mers n comuna Rast, căutnd să convingă lumea că este o datorie cetăţenească pentru toţi să-şi achite cotele.

- Bine, bine, au zis oamenii, să le achităm ! Dar cnd n-avem să luăm nici pentru sămnţă de la maşina de treierat? Atunci a ieşit moş Ion din mulţime şi a grăit: Domnule prefect, nu-i vorbă că oamenii nu vor să treiere, fiindcă toţi or s-o facă, dar le este teamă că li se ia şi paiele ! Nu, oameni buni, nu vă ia nimeni paiele, a răspuns prefectul. Vedeţi, fraţilor, a intervenit moş Ion, c-o să vă duceţi paiele acasă, ca să aveţi ce da la copii după un an de muncă !

Dacă jandarmii au stat n alarmă la Rast şi-n alte comune, pentru a nu se produce incidente, nu acelaşi lucru s-a petrecut n Dobrogea şi Bihor. Răbufniri ţărăneşti au avut loc pe tot cuprinsul ţării. Pe cmpia bihoreană, in apropiere de vărsarea prului Holod n Crişul Negru, locuitorii satelor Căplna, Cinta, Chesa, Rohan au refuzat n vara anului 1947 să treiere cerealele. Autorităţile locale, neputnd face faţă ndrjirii ţărăneşti, au cerut ajutorul prefectului. Acesta a venit la primărie pentru a ncerca să rezolve situaţia, dar a scăpat de furia mulţimii fugind pe fereastra din spatele clădirii, n timp ce maşina i-a fost răsturnată şi incendiată, n faţa acestei situaţii, autorităţile locale au pactizat cu răsculaţii.

Paul Andrei, alias Polak, prim-procuror la Oradea, a trimis imediat la faţa locului pe unul din procurori, care nu era membru de partid, cu intenţia de a scăpa de el, şi i-a dat n sprijin o companie de jandarmi, n majoritate subofiţeri şi gradaţi, cu echipament de luptă, sub conducerea şefului Legiunii de jandarmi din judeţul Bihor. Ţăranii - bărbaţi, femei şi copii, narmaţi cu bte, coase şi furci - erau pregătiţi pentru nfruntarea cu armata. Procurorul Ion Musculiu şi comandantul Legiunii de jandarmi ncercau, n faţa primăriei, să discute cu ţăranii. Cercul din jurul lor se strngea din ce n ce mai mult sub presiunea oamenilor, care vociferau mpotriva cotelor, strignd că nu dau grul pentru a fi trimis n Rusia sau n altă parte, n timp ce ei şi copiii lor mor de foame. Totodată se aduceau insulte procurorului Polak, un zbir lipsit de caracter, care, după ce fusese acuzator public la Cluj şi se pretase la falsificarea alegerilor din 1946, ncerca acum prin forţă să le ia ţăranilor rodul muncii chinuite.

Comandantul Legiunii, nspăimntat de proporţiile revoltei şi de imposibilitatea de a ncepe o anchetă pentru descoperirea "instigatorilor", a cerut procurorului "autorizaţia de a deschide focul". Procurorul, magistrat de carieră, dndu-şi seama că nemulţumirile ţăranilor aveau o bază logică, a refuzat să dea autorizaţia cerută. După ce a nlăturat cercul de jandarmi, procurorul Ion Musculiu a ieşit n faţa ţăranilor, adresndu-se mulţimii: Oameni buni, eu nu sunt procurorul Polak. Snt romn ca şi voi şi am venit să vă ascult durerile. Auziţi, mă, că nu e Polak! strigau oamenii şi ncercau să potolească femeile, care erau mai arţăgoase. După ce procurorul le-a explicat că n-a venit să facă arestări, ci să lămurească lumea că obligativitatea cotelor este o consecinţă a despăgubirilor de război, s-au auzit voci n mulţime: Dar Basarabia şi Bucovina nu sunt destulă cotă pentru nesăţioasa Rusie ? Dar mie cine-mi dă cotă pentru bărbatul care a murit şi m-a lăsat cu o casă de copii ? Procurorul le-a răspuns că nu este normal să fie aşa cu cotele şi probabil s-au făcut greşeli la aplicarea lor. Le-a promis că o să aducă la cunoştinţă această situaţie spre a fi rezolvată. Mulţimea s-a liniştit şi a ncercat să se retragă, dar nu prea mult, urmărind intenţiile domnilor de la oraş, n care nu mai aveau ncredere. Jandarmii, veniţi cu zece camioane, au părăsit satele nemulţumiţi, fără a se fi produs vreun incident.

Procurorul Ion Musculiu a fost nvinuit că a compromis acţiunea guvernului deoarece nu a operat arestări pentru intimidarea reacţiunii şi pedepsirea instigatorilor. Ca o consecinţă a fost scos din magistratură n primăvara anului 1949. n luna iulie 1949, n comuna Gura Rului din judeţul Sibiu, comuniştii au ncercat să nfiinţeze prima gospodărie colectivă, pentru a se putea, ncet-ncet, infiltra n Mărginimea Sibiului, o zonă minunată, unde o serie de obiceiuri s-au păstrat nealterate din străvechime, după cum se mndresc localnicii.

ntr-o duminică de iulie, doi activişti de la judeţ şi-au făcut apariţia, cu o maşină, n comună şi i-au spus preotului Ilie Brad că vor să aducă o mică lămurire oamenilor n legătură cu colectivizarea. Preotul şi-a văzut de misiunea lui. Din moşi-strămoşi era obiceiul ca, după serviciul divin, ţăranii să se adune n curtea bisericii, unde primarul comunei le făcea comunicări n legătură cu cele petrecute n ultima săptămnă şi le spunea ce este de făcut pe viitor. După ce primarul a terminat comunicările, unul dintre cei doi activişti comunişti a luat cuvntul şi a nceput să lămurească lumea asupra necesităţii de a se urgenta colectivizarea. Cnd ţăranii au văzut despre ce este vorba, au nceput să-l huiduiască, iar femeile s-au repezit la cei doi lundu-i la bătaie şi strigndu-le c-au venit să le pngărească satul. Cu mare greutate au reuşit să plece cu maşina şi nu s-au oprit pnă la Securitatea din Sibiu. La vecernie sătenii au venit, cu mic cu mare, mbrăcaţi n minunatul lor port. După slujbă, cnd au ieşit n faţa bisericii, au apărut de pe uliţele laterale o mulţime de securişti care s-au repezii asupra lor. Erau conduşi de Gheorghe Crăciun, un adevărat călău. Preotul, care tocmai ieşea din altar să vadă ce se petrece, a fost luat şi aruncat cu forţa n primul camion. S-a ncins o ncăierare care a durat vreo două ore. Securiştii s-au folosit şi de armele de foc, astfel că mulţi ţărani au fost răniţi şi urmăriţi pnă la pădurea din preajma comunei. Printre ţăranii care au avut de suferit din partea Securităţii, s-au reţinut următorii: Ihora Ilie, Pampu Nicolae, Gligore Gheorghe, Arsene Raveco, Ganea Ion, Simu Ioana, Peana Ion.

Bilanţul acestei duminici a fost de 64 de arestaţi, femei şi bărbaţi, duşi cu maşinile la Sibiu. Acolo, femeile au fost nchise ntr-un grajd, iar bărbaţii n altul. Timp de o săptămnă n-au primit de mncare. O dată pe zi se deschidea uşa pentru a fi ntrebaţi dacă se nscriu n colectiv. Toţi au refuzat. După o săptămnă, cnd au nceput să apară primele tulburări din cauza lipsei de mncare, au fost eliberaţi.

Comuna Cudalbi din sudul Moldovei, aşezată pe prul Cerului, aproape de Tecuci, a cunoscut represiuni sngeroase n urma unei revolte ţărăneşti. Un număr de ţărani au fost omorţi, alţii au luat calea codrului şi peste o sută au trecut prin nchisori, povestind zilele de groază trăite. O altă revoltă ţărănească a avut loc n judeţul Vaslui, de la Negreşti către izvoarele Brladului. Comunele Dumeşti, Băceşti, Todireşti şi alte cteva sate din judeţul Roman s-au răsculat. Centrul mişcării a fost comuna Băceşti, unde preotul a fost mpuşcat de securişti chiar n mijlocul ţăranilor. Acolo unde izbucnise revolta n 1907, ţăranii s-au răsculat din nou pentru că li se furau bunurile de către comunişti. Satele Flămnzi, Frumuşica şi Nicolae Bălcescu au cunoscut pentru a doua oară sacrificiul uman: fiii acelora care fuseseră ucişi n 1907 au fost arestaţi şi trimişi n lagărele de exterminare.

La celălalt capăt al provinciei, pe malul Prutului, in apropierea oraşului Huşi, s-a descoperit o organizaţie care poseda, pe lingă alte arme, nici mai mult nici mai puţin dect un tanc "Tigru" abandonat de nemţi n retragere. Vasile Gropineanu l ascunsese ntr-o claie de fn la Vetrişoaia, n lunca Prutului. El a fost trădat de un oarecare Agarici, fost plutonier de jandarmi, care, drept "recompensă", a ncasat cinci ani de nchisoare la Gherla şi trei ani la "Canalul Morţii".

Pe locurile unde Putna adună apele Milcovului şi le cară spre "Rul luciu-ncovoiat sub copaci ca un balaur Ce n raza dimineţii mişcă solzii lui de aur", n acea luncă pictată n cuvinte minunate de Vasile Alecsandri, acolo "semănătorii harnici" au fost ngropaţi n loc de sămnţă de-a lungul brazdei pe fragedul pămnt". n perimetrul Suraia - Vadul Roşca - Răstoaca, tunurile au lovit n sate ca pe front, iar tancurile au strivit sub şenile: case, pacele, coteţe cu vietăţi, sub privirile demenţiale ale generalului Ceauşescu. Aşa s-a auzit prin nchisori de numele acestui general, rostit cu scrbă de cei 700-800 de ţărani arestaţi din comunele Suraia, Vadul Roşca şi Răstoaca. Durerea lor năbuşită li se citea pe feţele triste, cu ochii pironiţi n depărtare, cu gndul la "ce-o mai fi pe-acasă"; " Cnd sălbaticele raţe se abat din zborul lor Bătndapa-ntunecată de un nour trecător".

"Dimensiunea multilaterală" a satrapului Ceauşescu a fost simţită pnă n apropiere de Videle, pe Valea Glavaciogului, unde a venit n persoană pentru a potoli pe ţăranii din comunele Blejeşti şi Răduleşti. Se spune că l-au luat ostatic şi i-au dat drumul numai după ce a promis că ţăranii vor fi lăsaţi să-şi lucreze pămntul n voie. A promis totul pnă ce a scăpat; după aceea s-a trecut la arestări pentru intimidarea populaţiei. Victimele au ajuns la "Canalul Morţii".

Anul 1949 găseşte din nou Bihorul n fierbere. n noaptea de 5 spre 6 iulie izbucneşte răscoala ţărănească n apropiere de Salonta, tot din cauza nemulţumirii legate de pămnt. Colonelul Csller, comandantul Securităţii din nord-vestul ţării, care avea sub ordine Maramureşul, Bihorul şi Aradul, n-a mai avut somn. Dimineaţa trebuia să plece la Sighet, unde l aşteptau probleme importante "de stat": urma să conducă, personal, torturarea unor oameni care se organizaseră n Munţii Maramureşului cu scopul de a face dreptate celor asupriţi. Colonelul reuşise să-şi formeze un colectiv bine sudat din 126 de "lucrători de securitate". Dar ţăranii din Bihor s-au găsit să-i creeze probleme tocmai cnd colonelul se gndea ce metodă să folosească pentru a-i "convinge" să vorbească pe cei din Munţii Maramureşului. Acum, cu ţăranii care ridicau alte probleme, era nevoie de o tactică. De fapt, plenara din 3-5 martie fusese clară şi nu mai ncăpeau discuţii. Prevăzător ca-ntotdeauna, a dat dispoziţii ca armata, ct mai multă, să se deplaseze urgent la faţa locului, pnă la venirea lui, cnd urma să se instaureze ordinea.

Pe la ora 7 dimineaţa a chemat pe căpitanul Elkeş, care era de serviciu, şi i-a spus să anuleze avionul ce trebuia să-l ducă la Sighet, deoarece se impunea prezenţa lui la locul revoltei ţărăneşti din Bihor. Căpitanul a comunicat sublocotenentului Ilie Rada să contramandeze plecarea avionului. Acesta ripostează:

- Este o prostie să facem una ca asta cnd avionul este alimentat şi aşteaptă să plece n misiune. Trebuie să profităm de această ocazie. Au strns n grabă actele, dosarele cele mai importante, şi au plecat Ia aeroport. Dar revolta se răspndea n Bihor şi trecuse şi n judeţul Arad. Comunele Apateu, Cermeiu, Seleuş, Coroiu, Talpeş, Făgădău, pnă la Ineu erau n flăcări.

n 2/3 august 1949 n comuna Girişul Negru (Cermei) au avut loc arestări ca urmare a nemulţumirilor ţăranilor mpotriva nscrierii n colective. Au fost mpuşcaţi: Bolog Ioan (ţăran), Botton Gheorghe (ţăran) şi Srbu Silviu (notar). Ţăranii care lucrau la batoze pentru treieratul grului au refuzat să fie plătiţi cu bani n loc de cereale, cu toate ameninţările din timpul tratativelor ce se duceau n lunca comunei Gurbediu de lngă Ţinea.

Lipsa tot mai accentuată a pinii i făcea pe ţărani să aducă de la cmp cteva kilograme de gru pentru a măcina la moara din Belfir, reuşind n acest fel să-şi amăgească familiile pnă ce autorităţile vor da curelele batozelor spre a ncepe treieratul. Dar autorităţile, la loc de nţelegere, trimiteau activişti ce i ntărtau pe ţărani şi i ameninţau. Cnd armata şi-a făcut apariţia trecnd prin comună, ţăranii, alarmaţi, au tras clopotul şi n miez de noapte au pornit spre primărie. La marginea satului armata a tras n plin n cordonul de ţărani care voia să discute cu ei, şi cad primii martori: Bologan Ion şi Botton Gheorghe.

Satele din regiune au fost invadate de armata echipată "de război" şi arestările au nceput. Srbu Silviu, fostul notar, a fost mpuşcat n faţa primăriei pentru a ngrozi şi a intimida pe ţărani. n comuna Belfir au fost mpuşcaţi Kiak Laczi, măcelar, şi Loricz Şoanj, ţăran. n comuna Ţinea a fost mpuşcat notarul Sucigan cu fiul, iar soţia, ngrozită, s-a sinucis cnd au venit să o aresteze (Elena). Din comuna Batăr a fost mpuşcat un ţăran cu numele Crăciun. Sngele nevinovat a curs şi de această dată. Comuna Ucuriş se pare că a plătit cel mai greu tribut. Din această localitate au fost mpuşcaţi şi aruncaţi pe marginea drumului următorii: Alexandru Matioc şi Ion Matioc, tată şi fiu; Ion Florea şi Ion Bodeanu.

Seara, colonelul Ludovic Cseller era frnt de "oboseală" cnd de la Oradea i s-a comunicat că avionul cu Elkeş a aterizat n Iugoslavia. Asta i mai lipsea! A avut de lucru, deoarece o parte din dosarele cu anchetele celor arestaţi erau ale celor din Munţii Maramureşului, care se "eliberaseră", sosiseră n lumea liberă să arate grozăviile ce se petrec n ţară. n schimb, victimele din aceste dosare au cunoscut o nouă etapă de schingiuiri pentru refacerea anchetelor. S-a ntrziat cu 7-8 luni trimiterea lor la fabrica de procese. Răscoala din Bihor a durat şi n luna august. "Pacificarea" s-a făcut prin arestări masive şi dislocări n Bărăgan. Pentru zelul depus, colonelul Cseller a fost avansat şi asociat n problemele reeducării satanice de la Piteşti. A muncit cu rvnă şi n acest sector, pnă n anul 1953 cnd şi-a tras un glonte n cap pentru a uita crimele comise. Un lucru n-a ştiut: crimele nu se uită niciodată ! Şi nici trădătorii şi schingiuitorii. Cei care au trecut prin ghearele Securităţii şi reamintesc cu groază chinurile ndurate din partea anchetatorilor. Printre numele acestor brute s-au reţinut: Mihai Aibănşut, Bihori, Broitman, Kupfer, Litvin, Şmilovici.

Bihorul a rămas mereu n fierbere. Izbucnirile aveau Ioc cnd nici nu te aşteptai. Printre cei semnalaţi ca participanţi n lupte se găseau ţăranii Jurj şi Oneţ. Primul a murit n timpul luptelor, iar Oneţ, prins şi condamnat la moarte, s-a sfrşit n faţa plutonului de execuţie la Oradea n anul 1956.

Lucreţia Jurj, soţia eroului Jurj, n vrstă de 23 de ani, a fost prinsă cu arma n mnă. După ce a trecut prin chinurile anchetei s-a purtat cu demnitate prin nchisorile din Oradea şi Miercurea-Ciuc, unde numele ei impunea respect. Bolnavă de tuberculoză, i-a nfruntat pe călăii soţului ei, spunnd:

- Nu-mi pare rău că am tras n duşmanii patriei mele. Am luptat cu arma n mnă, nu pentru avere şi nici pentru mărire. Am luptat pentru libertatea neamului romnesc!

n 1951 un grup de opt ţărani din Maramureş i-a nfruntat pe securişti n munţi. Patru dintre ei au murit n lupte; unul a fost grav rănit şi trei au căzut prizonieri. Expediaţi pentru interogatoriu la Ministerul de Interne n Bucureşti, acolo au fost torturaţi şi apoi trimişi la Jilava. n luptă a murit şi Gherman zis Frunzilă, un ţăran din Sighet, care suferise mult din cauza ocupaţiei maghiare, din 1940-44, şi care, arestat n 1951, a fost bătut cu o cruzime rar ntlnită, pentru că şi iubea locurile şi tradiţia ceea ce a deranjat Securitatea, infiltrată cu mulţi unguri. Scăpat, a luat calea codrului cu alţi ţărani, mnuitori de ţapine pnă atunci, ajunşi in situaţia de a pune mna pe arme spre a-şi apăra demnitatea de om, grav batjocorită. Printre ei se găsea ţăranul Traian Mihălţeanu din Negreşti, adus n sarica lui (un cojoc lung din lnă groasă), găurită de gloanţe. Toţi trei vor fi executaţi la Jilava n iulie 1951. Maramureşul a mai cunoscut o acţiune de rezistenţă şi anume aceea a unui grup de militari condus de Blidaru. Acesta a fost ucis n 1955, n ncleştarea de la Băiţa de sub Codru. Printre militarii arestaţi am identificat pe locotenenţii Ion Folea şi Fedoreanu. Arestările n cadrul acestui grup ncepuseră n 1948 şi interogatoriile erau n curs atunci cnd Elkeş, adjunctul colonelului Ludovic Cseller (călăul partizanilor), a fugit n Occident cu dosarele instrucţiei. Arestările din Maramureş au durat mai mulţi ani, şi mii de locuitori din această provincie scumpă inimilor de romni au luat drumul lagărelor de exterminare.

n luna iulie 1950 ţăranii din comuna Prisaca, de pe valea Drjovului, la sud de satul Scorniceşti, s*au răsculat mpotriva colectivizării forţate. Cu această ocazie s-au efectuat multe arestări. Prin anii 1951-1952, n zona mlăştinoasă de luncă dintre lacul Potel şi Dunăre, printre răchite şi ntinderile de păpuriş şi stufăriş, se cuibăreşte o grupă de 3-4 partizani. Dintre ei s-a reţinut numele lui Pătraşcu şi cel al lui Virgil Milcu, student la Cluj, socotit ca şeful grupului. Acesta din urmă era fiul preotului Petre Milcu din comuna lanca - Romanaţi, trecut şi el prin nchisoare. Printre satele cutreierate de aceşti partizani se numărau: Grojdibodu, Ianca, Orlea, Potelu şi Ştefan cel Mare. Oamenii locurilor se ocupau cu pescuitul şi confecţionarea obiectelor casnice din papură sau lemn moale, deoarece zona dunelor ncă nesolidificate nu le oferea alte posibilităţi, n schimb sufletul lor de oameni nevoiaşi era alături de aceşti partizani n care vedeau o speranţă de ndreptare a vieţii grele, venită odată cu ruşii.

Auzind de prezenţa, din ce n ce mai activă, a acestor partizani, Securitatea a trecut la urmărirea lor. A fost trimisă o grupă de intervenţie sub comanda căpitanului Romanescu.

Tot prin trădare s-a dat de urma lui Virgil Milcu, care se adăpostise n locuinţa a doi bătrni, formată numai dintr-o cameră cu două ferestruici. Casa fiind nconjurată şi Milcu somat să se predea, el a deschis focul. Avea un pistol mitralieră la piept, un revolver şi trei grenade. Cei doi bătrni s-au culcat la podea, iar Milcu a nceput să tragă cu mitraliera cnd pe o fereastră, cnd pe alta. De afară se răspundea tot cu focuri şi somaţii de predare, ntre timp căpitanul Romanescu s-a strecurat pnă la intrarea n casă şi, cu pistolul n mnă, a deschis uşa. n acel moment Milcu s-a ntors cu ţeava mitralierei ndreptată spre el. Căpitanul Romanescu a nceput să tremure cnd i-a văzut pe Milcu narmat pnă in dinţi. Virgil Milcu a scos revolverul din buzunar şi, pentru a economisi cartuşele, i-a tras un glonţ in cap. Acesta a căzut. Milcu a păşit peste trupul lui şi din pragul uşii a tras o rafală de mitralieră peste soldaţi. Aceştia s-au culcat la pămnt. Astfel şi-a croit drum printre ostaşi şi a scăpat spre bălţile Dunării. Pnă la urmă Virgil Milcu a fost prins.

La proces, Milcu a rămas uluit cnd i-a văzut venind să depună, ca martor al acuzării, tocmai pe căpitanul Romanescu. Acesta a descris scena şi a arătat cicatricea lăsată de glonţul care-i trecuse prin gură. Virgil Milcu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi a trecut şi prin nchisoarea Gherla.


CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii Romniei, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gndirea Romnească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm

================================

Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard dEstaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. Bibliografie : AICI, album foto : AICI, indexul lucrărilor publicate : AICI, acces la mesageria electronică : AICI. Cont gestionat de membrii fondatori. Lucrări regrupate n biblioteca electronică: Procesul Comunismului