Results 1 to 1 of 1

Thread: Moldova pe drumul CRUCII - Rezistenţa (1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-XIII-)

  1. #1

    Arrow Moldova pe drumul CRUCII - Rezistenţa (1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-XIII-)

    Ţăranii au avut de suferit nu numai pentru o bucată de pine, ci şi pentru credinţa strămoşească. După ce n toamna anului 1948 s-a desfiinţat prin forţă biserica greco-catolică, n primăvara următoare s-a trecut la suprimarea bisericii romano-catolice. Dacă preoţii au cunoscut supliciul şi au pornit pe drumul nchisorilor de exterminare, ţăranii au căutat să rămnă statornici n credinţă, ca singura cale de salvare n faţa asaltului păgnătăţii.

    Trupele Securităţii, narmate ca de război, au nceput atacul mpotriva satelor din Moldova. Pe data de 10 martie 1949, n faţa mitralierelor, bărbaţii s-au strns, cu trupul şi cu sufletul, să apere biserica din satul Fundul Răcăciuni, n timp ce femeile, cu pruncii n braţe sau n mnă, luau drumul Măriei. Legate, cu mic cu mare, femeile au fost aduse din pădure n lăcaşul de nchinăciune devenit temniţă. Anton Bencheş, nvăţătorul satului şi n acelaşi timp cantor la biserică, a fost smuls din snul familiei, chinuit şi batjocorit n faţa soţiei şi a celor 9 copii. După aceea a fost mpuşcat, pe data de 12 martie 1949. Copiii, pe rnd, i-au sărut rănile nsngerate.

    După o săptămnă, cnd alţi creştini luau drumul nchisorilor, locuitorii din Fundul Răcăciuni se-ntorceau de la Securitatea din Bacău, desfiguraţi şi-ncovoiaţi. Pe data de 15 martie, agenţii aceleaşi Securităţi au asaltat satul Faraoani. Cantorul Ioan Farcaş a fost aruncat din clopotniţă n timp ce da alarma, iar preoţii Buinaru Ion, Anton Dame, Petre Dincă şi Anton Olaru, mpreună cu credincioşii ce ieşeau de la slujbă, au cunoscut urgia comunistă: au fost bătuţi, legaţi şi aruncaţi pe zăpadă.

    Numai Anton Ciuceu, sprijinindu-şi cei optzeci de ani n baston, a fost lăsat să plece spre casă. Dar nu a ajuns. Secerat de o mitralieră, şi-a dat duhul n mijlocul drumului. Seara, "securitatea victorioasă" a ncărcat camioanele cu zeci de săteni, ducndu-i spre alte chinuri, iar printre cei ce au murit n aceste condiţii s-au numărat următorii locuitori: Ambruş L. Ion, Bărbuţă A. Aniţa, Bulai Maria, Bulai Martin, Cturca A. Elena, Cobalaş Martin, Istoc M. Ferenţ şi fratele lui, Istoc M. Petrea. Drumul crucii a fost din ce n ce mai greu şi s-a dovedit foarte lung.

    VRANCEA

    Pentru ilustrarea faptelor acestei epopei naţionale, demne de urmaşii Vrncioaiei, trebuie să ne plasăm n cotul Carpaţilor, pe locul unde Ecaterina Teodoroiu a murit n lupta pentru salvarea ţării şi nfăptuirea unităţii naţionale.

    Comandamentul acţiunii Vrancea se afla pe prul Porcului, care se varsă n Zăbrăuţ. Bordeie săpate n pămnt, camuflate ntr-o pădure deasă de molizi, erau situate n jurul schitului Mosinoaiele. Pădurea era nconjurată, la mare distanţă, de satele Fitioneşti, Mănăstioara, Verdea, Răcoasa, Străoanc şi Crucea de Sus, locul de baştină al fraţilor Paragină, care au organizat grupul din munte. La Costică Bandrabur, n crama de la Diocheţi, s-a ntlnit n 1948 Mihai Timaru, ofiţer de moto-mecanizare, cel de al 16-lea copil al unui ţăran ardelean din regiunea Mureş, cu Ion Paragină şi Vasile Sava. Obiectivul propus era lupta de salvare a ţăranilor de colectivizare, care-i ameninţa furndu-le pămnturile moştenite de la Ştefan cel Mare. Acţiunea se desfăşura de la Pădureni, de pe valea Şiretului, spre Ţifeşti, Crucea de Sus, Străoane, pnă la Păuneşti.

    Din acest grup de luptă mpotriva comunismului făceau parte categorii sociale şi politice diferite (muncitori, ţărani, ofiţeri, intelectuali etc.), ca de exemplu: judecătorul Vasile Chirilă (din Panciu), Dinu Gheorghe (naţional ţărănist), Pavalache Şerban (liberal), Cicerone Ungureanu, colonelul Răianu (din Ţifeşti), Enache Ivan, Gigi Tiplica, Iordache Hărăbor din Străoane de Sus, cu cei doi fii Ştefan şi Ticuşor, şi alţii.

    Grupul din pădure era instalat n două bordeie - al "tinerilor" şi al "bătrnilor" - săpate n pămnt, bine camuflate şi prevăzute cu mai multe ieşiri. Partizanii erau dotaţi cu arme automate uşoare şi cu o rezervă de muniţii. Printre cei ce se găseau acolo se numărau: Ionel şi Cristea Paragină, Mihai Timaru, Gheorghiţă Bălan, Grigore Tudose, Costică Marin (din Străoane de Sus), Aurel Condrea, Gheorghe Mălăcescu (nvăţător din comuna Ţifeşti), Toderiţă Doagă (primar, naţional-ţărănist, din Panciu), Simion Grigoraş (primar, naţional-ţărănist, din Fitioneşti), Vasile Camir (din Fitioneşti), călugărul Filimon Tudose (stareţul mănăstirii Brazilor), Vasile Sava (din Panciu), Ticu Crnu, Valerică Chiper, Valeriu lorga, Nicolae Balaş, Petrică Bucur, Ilie Nistor (din Panciu).

    Ca resurse de aprovizionare aveau satele de munte, dar mai ales mănăstirea Moşinoaia a stareţului Efghenie Hulea şi stna lui Nicolae Filimon. Acesta din urmă venea deseori la bordeie. Contactele grupului se făceau n exterior prin Ionel Paragină şi Mihai Timaru, care se duceau la Enache Ivan (comuna Ţifeşti), unde se ntlneau cu colonelul Răianu şi cu foşti ofiţeri. La Străoane, n podul lui moş Iordache Hărăbor, se ntlneau cu studentul Ion Ungureanu, care făcea legătura cu Bucureştiul. De asemenea, n via lui Pavalache Şerban de la Panciu, au avut loc ntlniri cu alţi reprezentanţi de prin alte sate.

    Una din ntlniri a avut-o grupul şi cu căpitanul Anghel din Clipiceşti, invalid de război (fără un ochi), fiul nvăţătorului din sat. De la acesta a plecat trădarea. El lucra cu Securitatea şi prin intermediul lui au fost introduşi n grupul din munte doi agenţi, Uşurelu şi Vrabie. Cei doi indivizi au fost aduşi de Ionel Paragină. Lui Mihai Timaru i s-a părut suspect faptul că voiau să fie prezenţi peste tot şi să cunoască ct mai multe legături, dar ei şi creaseră toate alibiurile şi cunoşteau foarte multe amănunte despre cei din grup. n luna octombrie 1949, Mihai Timaru coborse din munte pentru probleme legate de gruparea de rezistenţă.

    Ionel Paragină s-a nţeles cu Mihai Timaru şi cu Vrabie să se ntlnească n noaptea de 17 spre 18 octombrie 1949 la moara lui Apostolescu, de unde, mpreună, să meargă la crama căpitanului Anghel pentru a-l cunoaşte şi a discuta problema aprovizionării cu armament. Crama era situată vizavi de moară, pe apa Şuşiţei, şi pnă la ea se urca pe o pantă de vrei 300 de metri. Pe acest drumeag al pierzării, deja n noapte, fiindcă era trecut de orele 22, se simţeau mişcări nefireşti n tufişuri, care s-au dovedit ulterior a fi ale ostaşilor din jurul mitralierelor, n acelaşi timp, la Cmpuri, unde se aflau bordeiele partizanilor, se concentrase un batalion de securitate.

    Trădătorul Vrabie i-a cerut lui Ionel Paragină pistolul-mitralieră pentru "a-l uşura de povara lui" şi a adăugat: Dă-mi-l şi dumneata, bade Mihai, că prea mult l-ai purtat. Lasă-l la mine, că este mai n siguranţă, i-a răspuns Timaru şi a continuat drumul. Ajunşi la destinaţie, Ionel Paragină şi Mihai Timaru au păşit peste prispă, unde păreau să fie patru umbre, şi au intrat năuntru. După ce au trecut pragul, o lovitură de pistol, dată la cap, l-a culcat la pămnt pe Ionel Paragină si imediat s-a nchis uşa, mpinsă cu piciorul. Timaru a ridicat brusc pistolul şi a tras n cel din faţa lui, dar toate gloanţele s-au descărcat sub o icoană, n timp ce o lovitură primită la cap l-a trntit jos. Totodată a simţit o durere n picior.

    Iudele s-au repezit asupra lor şi i-au legat cu srmă ghimpată la mini şi la picioare. Aruncaţi intr-o dubă, s-au trezit la Securitatea din Focşani, unde i scuipa colonelul de securitate Mauriciu Ştrul, care condusese operaţia de capturare a partizanilor. La bordeie, Valeriu lorga se trezise după un vis ciudat şi le spusese celorlalţi că vor fi arestaţi n cursul zilei. Uşurelu - a doua iudă n grup - era n mijlocul lor şi, n momentul cnd securiştii care-i nconjuraseră erau gata de atac, el a ncercat să-i dezarmeze pe cei din bordeiul "tinerilor". Crislea Paragină i-a observai intenţia şi a ncercat să riposteze. Dar Uşurelu a fugit pe a doua ieşire şi s-a dus la bordeiul "bătrnilor".

    Securitatea a pornit acţiunea de capturare a celor două ascunzişuri din pădure. Se nnoptase de-a binelea şi ngrijorarea celor din bordeiul "tinerilor" creştea tot mai mult văznd că cei trimişi nu se mai ntorceau. S-au pus imediat n stare de alarmă, postind la intrarea n bordei, lngă focul care mocnea ascuns, pe Aurel Condrea, ceilalţi trecnd la locurile lor de tragere. La un moment dat Condrea a auzit un foşnet uşor n boschetul care le masca intrarea n bordei. Privind cu atenţie n direcţia zgomotului, i s-a părut că, n lumina slabă a focului, care se răsfrngea pnă la primele tufişuri, vede o lucire neobişnuită, metalică.

    Era ţeava unei puşti-mitralieră ndreptată spre gura bordeiului unde făceau de pază. Securiştii au deschis focul imediat, cu intenţia să-i nconjoare şi astfel să le taie posibilitatea de a se refugia prin ieşirile secrete. Un moment scurt de ezitare i-a permis lui Aurel Condrea să se lase rapid n tranşeea de la intrarea n bordei şi să dea alarma, n secunda următoare, printr-o rafală de mitralieră a măturat spuza focului din faţa bordeiului, mproşcnd o ploaie imensă de scntei in jur.

    Riposta a fost promptă. Trei arme automate au deschis focul deodată, din interiorul bordeiului, vărsndu-şi ncărcătura de gloanţe n direcţia de unde venise salva securiştilor. Din relatările ulterioare şi din protocoalele de proces, s-a aflat că cinci soldaţi ai Securităţii şi-au găsit moartea n primul schimb de focuri, din seara asaltului. Soldaţii erau adăpostiţi, stnd doar pe brnci, in spatele tufelor de alun, n timp ce tinerii stăteau n gropile săpate, ca ntr-o tranşee.

    nţelegnd nsă că numeric erau copleşiţi de cei care-i atacau, partizanii au hotărt, după un scurt timp. să folosească ieşirea secretă spre a se salva. Cristea Paragină şi Gheorghiţă Bălan au fost primii care au ncercat să iasă din bordeiul asaltat, Aurel Condrea rămnnd să le acopere retragerea, n timpul unui mic repaus, n care soldaţii ncercau să nconjoare totuşi ascunzătoarea, primii doi au avut posibilitatea să iasă din bordei şi să dispară n pădure. Nu s-au ndepărtat nsă prea mult, ci, asigurndu-se că nu sunt urmăriţi, s-au postat in "poziţie de tragere" spre a-l ajuta pe-al treilea să părăsească tranşeea: Dar n momentul n care Condrea şi-a făcut apariţia la gura ieşirii secrete, a observat că n faţa lui stăteau doi inşi cu armele automate ndreptate spre el.

    A nţeles atunci că partida este pierdută şi că orice ripostă era de prisos, aşa că, aruncnd automatul, a ridicat minile n sus, predndu-se. Dacă soldaţii ar fi ştiut că el e singurul rămas n ascunziş l-ar fi mpuşcat pe loc. Bănuind insă că ceilalţi se află ncă n tranşee şi că se vor expune focului lor (ştiindu-l pe Aurel Condrea mort), l-au prins numai de mini, ţinndu-l n faţă ca paravan, după care l-au legat burduf şi l-au transportat rapid spre o maşină care stătea ascunsă puţin mai departe. Asta a fost salvarea lui Condrea. n secunda următoare primele grenade aruncate n interiorul bordeiului au răbufnit cu un zgomot asurzitor, aruncnd ntregul ascunziş n aer.

    După ce sunetul detunător al exploziilor s-a pierdut, repetat n zeci de ecouri de văile munţilor, n pădure s-a lăsat o linişte mormntală. Văznd apoi că din ascunzătoare nu mai răspundea nimeni şi crezndu-i pe toţi ceilalţi morţi, prima grupă de securişti a dat asaltul final, deschizndu-şi drum prin rafale oarbe de pistoale-mitralieră. Observnd că nu mai ntmpină rezistenţă au aprins lanternele de buzunar, iluminnd ascunzişul răvăşit de explozii, spre a putea identifica astfel pe cei "omorţi" n tranşee. Mare le-a fost mirarea cnd şi-au dat seama că-n ascunziş nu mai era nimeni, şi că ceilalţi doi, de fapt adevăraţii conducători ai grupului, reuşiseră să scape prin ieşirea secretă.

    ntre timp alţi soldaţi au adunat trupurile tovarăşilor morţi sau răniţi şi i-au urcat ntr-un camion care stătea dosit n apropiere. Atacul fusese un dureros eşec pentru ei, iar preţul plătit pentru prinderea unui singur "partizan" fusese nespus de mare. Dar amărăciunea eşecului le-a fost n parte răsplătită de "succesul deplin" obţinut n cazul celui de al doilea grup, cel al "bătrnilor". Neştiind de trădare şi nebănuind nimic, aceştia au fost surprinşi n somn, complet nepregătiţi, fiind arestaţi imediat, fără a putea opune nici cea mai mică rezistenţă. Acţiunea securiştilor fusese aranjată să se desfăşoare concomitent la ambele ascunzişuri. Aşa că, legaţi fedeleş unii de alţii, au fost urcaţi n cel de-al doilea camion, care a pornit n grabă mare să coboare povrnişul, destul de abrupt, al drumului ngust de munte.

    Postaţi la o distanţă nu prea mare de "teatrul de operaţiuni", Cristea şi Gheorghiţă au putut urmări ntreaga desfăşurare a acţiunii fără să poată sări n ajutorul celor prinşi. Le-a trecut totuşi prin minte că vor avea mai mult noroc ia o răspntie de drumuri din vale. Cobornd iute pe poteci de scurtătură au ajuns la locul cu pricina, unde drumul făcea o cotitură mai strnsă şi deci camioanele trebuiau să reducă viteza. Postndu-se apoi n şanţurile drumului, stăteau cu armele pregătite de tras. Afară era ntuneric beznă, o noapte ca de smoală.

    Cnd cele două camioane ale Securităţii coborau ncet panta abruptă, cei doi au vrut să deschidă focul asupra lor. Poate că ar fi putut să-i lichideze pe securişti, dar pericolul de a-şi mpuşca proprii camarazi, nghesuiţi n camioane şi amestecaţi printre militari, era foarte mare. Aşa că au fost nevoiţi să renunţe la gndul "eliberării n forţă" privind cu ochii n lacrimi la camioanele ncărcate cu camarazi arestaţi, care au trecut la o distanţă de numai cţiva metri de ei şi au dispărut după cotitura drumului, ndreptndu-se spre valea Putnei. Cei arestaţi au fost nchişi după cteva ore n beciurile Securităţii Jiu Panciu şi Focşani.

    Nenorocirea a fost că la percheziţia făcută celor arestaţi s-a găsit la unul din ei o listă cu numele tuturor tinerilor elevi şi studenţi care făceau parte din "Frăţie", aşa că la interval de numai cteva ore, n aceeaşi noapte, au fost arestaţi peste cincizeci de tineri din toată regiunea. Lotul "Paragină" era deja reconstituit de către securişti, deşi şeful lui, Cristea Paragină, nu fusese ncă arestat.

    Cristea Paragină şi Gheorghiţă Bălan s-au retras mai adnc n creierul Munţilor Vrancei, găsindu-şi adăpost n podul unei mori de apă, pe un afluent al Putnei. Au putut sta astfel ascunşi cinci sau şase zile, timp n care o vastă campanie militară a fost pornită pe urma lor, ntreaga regiune fiind mpnzită de batalioane ntregi de securişti. După cum mi s-a relatat, descoperirea şi arestarea lor s-a datorat tot unei trădări, după un an de zile. Ascunzişul lor era att de bine ales nct numai cineva din mprejurimi, bun cunoscător al locurilor, ar fi putut da de el.

    ntr-o noapte din toamna anului 1950, moara părăsită a fost nconjurată de soldaţi, şi doi dintre ei, deschiznd un oblon, au ncercat să pătrundă n interior. La zgomotul produs de scrţitul oblonului, Cristea şi Gheorghiţă au sărit n picioare, au pus mina pe arme, gata de a riposta şi de a-şi vinde pielea cit mai scump. Ştiau că nu mai au nici o şansă de a scăpa cu viaţă din ncercuire. Afară era de data aceasta o noapte luminoasă, cu luna plină, aşa că nu mai puteau folosi nici avantajul ntunericului pentru a putea să dispară neobservaţi. Şi, ntr-un moment de inspiraţie, le-a venit idea să se caţere pe acoperiş, nu att cu gndul de a se salva, ci mai mult pentru că de acolo, de sus, puteau observa mai bine manevra soldaţilor.

    După ce au răscolit ncăperea principală a morii, negăsind pe nimeni, o grupă de securişti s-a urcat n podul casei, descoperind ntr-un strat de fin culcuşul proaspăt părăsit de cei pe care-i căutau. Deci erau acum siguri că urmăriţii nu puteau fi departe. Trebuiau cercetate cu atenţie toate ungherele ascunse ale podului. Deşi şi dădeau seama că practic nu mai au scăpare, cei doi de pe acoperiş au hotărt să ncerce chiar imposibilul pentru a se salva. Au cobort ncet pnă la marginea acoperişului, nu prea nclinat, de altfel, şi de acolo, nălţimea nefiind mai mare de doi metri şi jumătate, au vrut să ncerce să sară n spatele morii şi să dispară n pădurea apropiată. Primul şi-a dat drumul Cristea Paragină, Gheorghiţă avnd sarcina să-i acopere fuga, iar n cazul n care tentativa ar fi reuşit, să ncerce să-l urmeze pe acelaşi drum.

    Lăsndu-se pe brnci, ct mai lipit de acoperiş, Cristea Paragină a ajuns la marginea lui şi, alunecnd uşor, şi-a dat drumul pe pămnt fără a face prea mult zgomot. Dar n momentul cnd, dintr-un salt, a vrut să sară peste gardul de srmă din spatele morii, o rafală de armă automată a răsunat n tăcerea nopţii, amplificată att de tare de ecoul munţilor din jur nct dădea impresia unui adevărat schimb de focuri. Bătnd aerul n gol şi scăpndu-şi automatul din mnă Cristea Paragină a căzut peste srma gardului ghimpat, răpus de gloanţe.

    n momentul următor, ntreaga trupă de soldaţi care nconjurau moara s-a precipitat spre locul dramei, ndreptndu-şi căutatul şi scormonitul prin pod. Nimeni nu ştia cţi inşi se aflau ascunşi n podul morii şi nici cţi morţi se găseau la gardul de srmă, aşa că Gheorghiţă, strns lipit de acoperiş şi dosit n umbra hornului casei, nu a fost observat, scăpnd astfel cu viaţă ca prin minune, n schimb a trăit, n toată tragedia ei, scena răpunerii lui Cristea, fără a putea să-l ajute in nici un fel. Acesta, trăindu-şi ultimele clipe, a fost scos din srma ghimpată şi trt de patru soldaţi spre maşina care stătea ascunsă cţiva zeci de metri mai ncolo.

    Cnd un ofiţer a ntrebat cine l-a ucis pe "bandit", un soldat s-a prezentat n faţa lui şi, bătndu-se cu pumnul n piept, a răspuns cu mndrie: Eu l-am lichidat, tovarăşe căpitan ! Bravo, tovarăşe Acatrinei i-a răspuns gradatul. Vei primi pentru actul tău de curaj un concediu de două săptămni.

    Toată scena şi schimbul de cuvinte le-a trăit şi auzit Gheorghiţă Bălan de pe acoperişul morii părăsite. A văzut apoi cum cordonul de soldaţi se ndrepta şi el spre maşina care după puţin timp s-a pus n mişcare n direcţia văii Putnei. n drum spre Securitatea din Focşani, Cristea Paragină a decedat, ca urmare a rănilor grave şi a pierderii mari de snge, n toamna lui 1950, la un an după arestarea grupului. Atunci s-a trecut la procesul care a avut loc pe data de 25 octombrie 1950; Cristea Paragină, "post mortem" şi Gheorghiţă Bălan, n "contumacie", au primit pedeapsa capitală. Ceilalţi au primit pedepse diferite, care se ntindeau de la muncă silnică pe viaţă (Mihai Timaru şi Ionel Paragină) pnă la un an nchisoare corecţională (Asavinei Constantin).

    Dar Cristea Paragină, Gheorghiţă Bălan şi Aurel Condrea snt numai o parte dintre vrncenii care au făcut să tremure securiştii. Mişcarea de rezistenţă cunoscută sub numele "Grupul Paragină" a fost scnteia care a aprins Munţii Vrancei n primăvara anului 1950. Scăpaţi din ncercuire, Gheorghiţă Bălan şi Cristea Paragină se retrag spre schitul de la Gura Lepşii, spre cascada Putnei, unde pregătesc răscoala din 23 iunie 1950 mpotriva regimului care urmărea să ia munţii daţi prin hrisoave de la Ştefan cel Mare. Acest hrisov, lăsat din generaţii n generaţii vrncenilor de nădejde, era căutat cu asiduitate, dar urmaşii Vrncioaiei, printre care Gheorghiţă Bălan, Cristea Paragină, fraţii Brnzaru, Manoliu şi Cojocaru au răsculat toţi munţii reuşind să-l salveze.

    ntre Tişiţa şi Zăbrăuţ, n bazinul Putnei, pnă sub măgura Odobeştilor, satele s-au ridicat mpotriva abuzurilor stăpnirii comuniste. Pilonii acestei revoluţii ţărăneşti au fost satele Neruja şi Vidra, n jurul cărora s-au ridicat locuitorii din Neruja, de pe Zăbala, din Nistoreşti, Păuleşti, Spineşti, Brseşti, Lepşa, Tulnici, Vzantea, Valea Sării, Vrncioaia, Andreiaşu, Negrileşti, Costeşti, Suseni Ecourile acestor strigăte de libertate au ajuns pnă la Dumitreşti, pe Rimnic, şi pnă la Străoane şi Movilita, pe Zăbrăuţ. Peste treizeci de comune au pus mna pe furci şi coase, au dat foc posturilor de miliţie şi sediilor comuniste, punnd pe fugă pe călăii regimului.

    Aşa cum arătam, n toamna lui 1950, după declanşarea răscoalei din 23 iulie, a fost omort Cristea Paragină la moară, de unde Gheorghiţă Bălan a reuşit să scape, n primăvara anului 1951, comuniştii şi uneltele lor au fost ridicaţi şi obligaţi să-şi ronţăie carnetele de membri ai celui mai sngeros partid, pentru a dovedi că merită iertare de la cei pe care i terorizaseră. Dar cum ajutorul n arme şi alimente, ce urma să fie paraşutat, n-a sosit, alarma revoltei dovedindu-se prematură, regimul comunist a trecut la represalii.

    Panciu şi Focşani erau ameninţate de furia populaţiei care se ndrepta spre ele. Gheorghiţă Bălan era printre conducătorii celor asupriţi, el care nu putea să uite moartea lui Cristea Paragină, petrecută sub ochii lui. Colonelul Lupşa a fost principalul colaborator al Securităţii. El pendula ntre grupurile din munţii cotului Carpaţilor făcnd legătura ntre ele şi, după ce a cunoscut locurile de ascunziş, potecile şi pe cei ce le sprijineau cu alimente sau muniţie, a organizat atacurile asupra fiecăruia n parte. După arestarea "Grupului Paragină" au fost arestaţi colaboratorii cunoscuţi de Lupşa. Pnă la urmă, se pare că s-au debarasat de el.

    Munţii Vrancei au fost invadaţi de trupe de securitate şi armată pentru a năbuşi furia poporului din ţinuturile n fierbere. A urmat o adevărată vnătoare de oameni. Execuţiile şi spnzurătorile de la marginea satelor constituiau metode de intimidare. Munţii au fost cutreieraţi şi pădurile răscolite timp de doi ani de zile. Locuitorii satelor, de toate vrstele, erau schingiuiţi şi aruncaţi n nchisori, care deveniseră nencăpătoare.

    Printre cei morţi n codrii Vrancei se numără: colonelul Strmbei Ioan, unul din conducătorii răscoalei, Gabor Constantin, Crăciun Radu, Dănilă Nicolae, Asaftei Radu, Hurjini Radu, Manoliu Victor şi alţii.

    Schingiuirile au continuat la Securitatea din Focşani, iar condamnarea unor numeroase grupuri s-a făcut de Tribunalul Militar din Galaţi, reţinndu-se o infimă parte din numele lor: Avram Pavel, Anton L. Dumitriu, Antonescu Nistor, Avram I. Pavel, Bozgonete Dumitru, Buşilă lancu (nvăţător), Burlacu Pavel, Bratu Şerban, Bogdan Gr. Ioan (nvăţător), Cătină Vasile, Comşa Stoica, Cehidriav I. Ioan, Crlioru Grigore, Chiscoci Teodor, Dudu N. Dumitru, Mihail M. Radu, Negru Toader, Matei Vasile, Mihail Nică, Macovei Anton, Pătrăşcanu (nvăţător), Pesmagiu (din Brseşti). Radu M. Mihail, Smba Toader, Teodorescu Ioan şi alţii.

    Nu poate fi uitată omorrea lui Amăriuţei, n satul Crucea, şi trrea pe uliţe, amintind de supliciul lui Ioan-Vodă. n această vnătoare a picat şi Gheorghiţă Bălan. Condamnat, a stat n lanţuri, n celula condamnaţilor la moarte de la nchisoarea de la Galaţi, nainte de a fi executat.

    Familii ntregi au plecat din Vrancea pe drumul nchisorilor. Au fost reţinute numele: Paragină, Cucu, Bandrabur, Cojocarii, Dumitrescu, Militam, Brnzaru. Urmaşii lui Popa Şapcă au fost prezenţi şi de această dată n persoana preoţilor Dumitrescu, Ionescu, Hulea. Acesta din urmă era nvinuit că nu a divulgat autorităţilor tainele partizanilor ncredinţate prin spovedanie, n nchisoare, părintele Hulea spunea cu conştiinţa curată: "Taică, ce intră sub patrafir numai Dumnezeu ştie".

    Dintre miile de arestaţi s-au reţinut: Cercaru Constantin (un tnăr de 18 ani), fraţii Brnzaru, Bandrabur Constantin (din Panciu), Butnaru Nicolae, Bunghez (de lngă Năruja), Burlui Nicolae; Buşilă (nvăţător, mort la Galaţi, după ce a fost chinuit la Securitate), Cosma Marin, Cojocaru Gheorghe, Cojocaru Ion, cei rămaşi din familia Cucu (deoarece tatăl şi un copil fuseseră omorţi n timpul anchetei), Dudu (ţăran din Năruja), Ghelez, lisofăchescu Victor, Manea Gheorghe, Marcu Mihai, Militaru Gheorghe şi Militaru Ionel (din satul Motnău, comuna Dumitreşti, foşti prizonieri şi-n Rusia), Marinaş Valeriu, Negru Teodor, Niţu Sandu (ofiţer), Popescu Scai, Popoiu Grigore, Popa Florică, Radu (din Năruja), Rădulescu Stelian, Sovejeanu (nvăţător), Stoica (din Năruja), avocat Dumitru Neaga (fost deputat PNŢ, decan de Puma), Mitică Constantinescu (avocat, membru PNŢ din Focşani), Culiţă Constantinescu (avocat, membru PNŢ din Focşani) mpreună cu fiul său, Nicolae Culiţă Constantinescu.

    Cea mai mare jertfă pe altarul patriei a fost a lui moş Anton Paragină din comuna Crucea de Sus, arestat şi el pentru fiii lui, Ion şi Cristea, care au fost purtătorii stindardului luptei de rezistenţă din Vrancea. Din familia lor au mai fost arestaţi: Costică (fiu), Ţinea (fiică), Florica (fiică), Gelu (nepot), Gică (nepot) şi mulţi alţii. Nici femeile n-au fost scutite de chinuri. Bătute peste sini, torturate ca să-şi denunţe copiii şi soţii, ele au rezistat n faţa urii nverşunate a fiarelor ce urmăreau distrugerea familiilor.

    nfruntarea din Munţii Vrancei amintea de vestitele lupte purtate n aceeaşi regiune n 1917, pe aceleaşi văi intrate n istorie, dar de data aceasta luptele se duceau mpotriva fiilor celor ce nfăptuiseră Romnia Mare şi erau angajate nu de duşmani, ci de "Iuda", pusă in slujba vrăjmaşului.

    Cntecul de jale al lui Radu Gyr, plămădit n temniţa Aiudului, este făcut pentru a arăta posterităţii drama neamului nostru n acele vremuri de teroare roşie:
    "... Alelei groparule, lotrule, tlharule, pune mna pe lopată, sapă groapa lată, lată, să ncapă jalea toată.
    Fă-ne loc de-ngropăciune, printre oasele străbune pune-ne-n mormnt cu toţii, şi părinţii şi nepoţii.
    Şi să-nalţi peste morminte munţi de cremene fierbinte, peste fiu, peste părinte, inima să nu mai ştie, de prăpăd şi de robie, bieţii ochi să nu mai vadă fiarele, dnd ghes la pradă, urechea să nu audă de bejania zăludă, nici de vaietul de trudă, nici de hohotul de iudă peste ţara care-asudă, ruptă-n dinţi de haita crudă".

    n 1949, la Securitatea din Braşov erau terorizaţi n anchetă şi apoi executaţi doi secui ce puseseră dinamită la casa primarului din comuna lor, care-i batjocorea şi-i jefuia. Satele din cotul Crpacilor, ntre Comandau, Tuşnad, Soveja, Nereju, cunoşteau din plin opresiunea comunistă. Aici a fost semnalată constituirea unui grup de rezistenţă armată care antrenaseră alături de ei mai mulţi ţărani ce urmăreau să facă dreptate mpotriva celor ce le jefuiau mncarea copiilor. Şi-au procurat armament din depozitele armatei şi acţiunea lor a durat ntre 1950 şi 1954. Lupşa, care se implicase şi n răscoalele ţăranilor din Vrancea, a reuşit să-i dea pe mina Securităţii şi pe aceştia.

    Alt grup din Vrancea este cel denumit "Păunaşii Codrilor", cu centru de acţiune n Fitioneşi şi Rugineşti. Din el făceau parte: Ionel Pătrăşcanu, Ştefan Ciubotaru, Ionel Grigoriu şi alţii.

    Tot dintre partizanii Vrancei a făcut parte şi "Grupul Nistoreşti", din componenţa căruia se numărau: preot Ştefan Marcu, Octav Atanasiu-Pavelescu cu cei doi fii, Cosmin şi Corneliu, preot Pogan (din Năruja), Ionică Busuioc (din Odobeşti), Ion Crlig (din Panciu), Gheorghe Toma (nvăţător din comuna Suraia), Pantelimon A. Stratache (din Focşani), Dragomirescu Mihai, preotul Postolache Nicolae (din comuna Mirceşti) şi alţii, n jur de 50 de vrnceni au pornit pe drumul Golgotei.
    Last edited by Rex Histrianorum; 02-01-11 at 05:32 PM.

Similar Threads

  1. Muntele Mare n flăcări - Rezistenţa (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-XII-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 1
    Last Post: 02-01-11, 05:17 PM
  2. Erupţie n Munţii Apuseni - Rezistenţa (1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-XI-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 0
    Last Post: 02-01-11, 04:55 PM
  3. Rezistenţa din Munţii Făgăraşului -I-(1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-VIII-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 2
    Last Post: 02-01-11, 01:53 PM
  4. Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 2
    Last Post: 02-01-11, 01:38 PM
  5. Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-III-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 0
    Last Post: 01-01-11, 05:15 PM

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •