Results 1 to 2 of 2

Thread: Muntele Mare n flăcări - Rezistenţa (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-XII-)

  1. #1

    Arrow Muntele Mare n flăcări - Rezistenţa (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-XII-)

    Locuitorii satelor de pe valea Arieşului trăiau din creşterea vitelor şi din cultivarea pămnturilor lor n terase, amenajate pnă la altitudini de necrezut, de peste 1.000 de metri. Acolo, oamenii refugiaţi n munte găseau mijloace de subzistenţă, motiv pentru care regiunea era mpnzită cu o reţea de miliţie narmată pnă n dinţi. Accesul la exploatările agricole răspndite n munţi era foarte dificil. De cele mai multe ori era vorba de un simplu drumeag. Ţăranul trebuia să facă adesea kilometri cu căruţa pentru a ajunge la stna sau la crescătoria sa de porci, amenajate n mijlocul păşunilor. Trebuia să se scoale dis-de-dimineaţă pentru se duce să-şi mulgă vacile şi să le ngrijească.

    Astfel nct rezistenţa n munţi găsea adesea refugiu n aceste locuri, chiar fără ştiinţa proprietarilor. Dar miliţienii o ştiau. Mulţi moţi au plătit cu viaţa vina de a fi găzduit partizani, fără să o ştie, atunci cnd miliţia regimului comunist le prindea urma n fneaţă. Forţa represivă nu ezita, n cruzime şi zelul cu care semăna groaza printre locuitori, să asasineze pe bătrnii care nu se puteau mişca, paralizaţi de boală sau de vrstă, aşa cum s-a ntmplat n satul Masca, aproape de Cacova Ferii, unde cteva bătrne au fost ucise şi aruncate la răscruci, deşi ele, nemaiavnd vite, nu mai fuseseră la stne de ani de zile.


    Una dintre cele mai ferme mişcări de rezistenţă contra regimului comunist a fost organizată n regiunea Arieşului de mijloc, n mprejurimile saţului Ocoliş, n valea cu torenţi care veneau din inima Muntelui Mare. n pădurile de mesteacăn din regiune, mistreţii trăiau n turme, mai ales după ce se interzisese vnatul lor, deşi distrugeau lanurile de secară şi scormoneau cu rtul mai adnc dect tractoarele, n căutarea rădăcinilor cu care se hrăneau. Partizanii refugiaţi n aceste păduri aveau deci carne din abundenţă n orice sezon.

    Aici şi stabiliseră sediul fraţii Ioanete, care cunoşteau regiunea cum şi cunoşteau buzunarele. Escadroanele de miliţieni care s-au aventurat pnă acolo au fost capturate şi dezarmate unul după altul; apoi miliţienii au fost lăsaţi n libertate, fie pentru a da de gndit acelora care ar fi fost tentaţi să repete experienţe, (şi datorită principiilor religioase ale lui Ioanete, care avea un frate preot la Posaga: "Viaţa este dată de Dumnezeu, nimeni nu are dreptul să o ia. n afară de cazul cnd eşti constrns").

    Timp de patru ani, Ioanete Cucu şi oamenii lui nu numai că au rezistat ncercărilor ntreprinse pentru a-i captura, dar şi-au impus legea pe teritoriul pe care l controlau. Locuitorii satelor vecine trăiau n pace, după tradiţiile dintre cele două războaie. Plăteau impozitele regulat şi-şi alegeau primari pe cei mai buni dintre ei. Jandarmii erau acolo de formă şi nu mai ndrăzneau să părăsească perimetrul comunei după ce plutonierul Băjenaru fusese găsit strangulat n biroul său, iar ceilalţi jandarmi fuseseră dezarmaţi şi constrnşi de Ioanete să părăsească regiunea, care era domeniul său.

    Dacă ntr-o primă fază, jandarmii şi miliţienii trimişi din Turda se ncăpăţnaseră să se aventureze cu riscul de a se ntoarce n chiloţi şi de a fi ridiculizaţi de săteni, apoi ei au adoptat o tactică nouă: corupţia. Dar şi de data aceasta eşecul a fost total.

    n 1950 invadatorii au recurs la o acţiune disperată, pe cit de riscantă, pe att de ingenioasă. Au plasat n posturile administrative, ncet-ncet, miliţieni narmaţi. Perceptorii, primarii, agenţii fiscali, nvăţătorii, bibliotecarii, directorii căminelor culturale, toţi ascundeau, sub aparenţa unor funcţionari paşnici, nişte miliţieni bine antrenaţi, narmaţi cu pistoale automate ascunse sub haine. Si se simţeau susţinuţi de la distanţă de colegi gata să le vină n ajutor la momentul decisiv. Şi acest moment a venit ntr-o manieră neaşteptată, ca de obicei.

    Casa preotului Ioanete din Poşaga era situată pe o colină de unde domina tot peisajul de la poalele sale astfel nct nimeni nu se putea apropia fără să fie văzut. Acest avantaj a fost supraestimat de fratele său, cu att mai mult cu ct ntr-o duminică nici el, nici preotul nu-şi dăduseră seama că prezenţa "domnilor", cum li se spunea funcţionarilor, la slujba religioasă din acea zi, era cusută cu aţă albă. Nu era deloc extraordinar să vezi "domnii" frecventnd biserica de pe munte, n special n zilele frumoase de sfrşit de primăvară.

    După slujbă, "domnii" nu s-au depărtat deloc de biserică. Cţiva s-au retras la umbra tufişurilor, scoţnd mncarea din sac şi lăsnd impresia că vor să ia prnzul la iarbă verde. Alţii au nceput o partidă de fotbal pe pajişte, urmărind uneori mingea pnă la muncelul unde era casa parohială. Oaspeţii preotului, partizanii lui Ioanete, nu puteau bănui că sub masca acestui joc nevinovat se ascundeau asasini. Au dejunat fără frică şi au băut un pahar de vin ars. Atunci cnd se aşteptau cel mai puţin, au auzit zăngănit de arme şi ordinul de a se preda.

    Ioanete şi oamenii lui au sărit la ferestre deschiznd focul la ntmplare pentru că "domnii" erau invizibili. Fără sa fie zăriţi, o parte din miliţieni se strecuraseră pnă sub casă, unde nu puteau fi reperaţi, dar nici nu puteau utiliza armele, fiind neutralizaţi de focul partizanilor de la ferestre. Alţi miliţieni, ascunşi n cotarea şi protejaţi de grinzi, trăgeau prin ferestre, reuşind să atingă n interior cnd pe unui, cnd pe altul.

    Ioanete şi ceilalţi rămaşi n picioare au rezistat pnă la căderea nopţii, spernd că vor putea să spargă barajul pe latura spre pădure şi să se strecoare pe acolo. Dar intenţia lor a fost devansată de miliţieni, care, la lumina lămpilor, le-au tăiat drumul, astfel că au fost nevoiţi să rămnă n casă.

    La capătul a 20 de ore de luptă, n timpul cărora au fost victime şi de o parte şi de alta, miliţienii au ncercai să dea foc casei preotului, ceea ce a fost imposibil din cauza fundaţiilor de piatră. A doua zi de dimineaţă miliţienii au primit ntăriri. Fumul grenadelor a ncepui să se răspndească n casă. Oamenii lui Ioanete cădeau unul cte unul. Primul care a plătit cu viaţa a fost preotul. Ioanele a fost găsit cu gura spartă de un glonte, ceea ce nseamnă că s-a sinucis cnd a văzut că era aproape singurul supravieţuitor. Dintre cei doisprezece oameni ai grupului, nu se ştie dacă a scăpat vreunul.

    Douăzeci de ani mai trziu a fost ntlnit n Valea Ialomicioarei un bărbat puternic, foarte zgrcit la vorbă; ncă ngrozit, el povestea că scăpase dintr-o casă de partizani incendiată. Se spune că la locul dramei de la Poşaga a fost găsit n comă un bărbat solid, Mihinda. Şi-a revenit suficient pentru a relata faptele la interogatoriu. Cnd a ajuns la momentul sinuciderii şefului său, Mihinda s-a repezit la anchetator şi cu bruma de forţă care-i mai rămăsese l-a strns de gt cu palmele sale mari si puternice ca o menghină, att de tare incit, pentru a-l elibera, miliţianul de gardă a trebuit sa-l mpuşte pe partizan. Dar şi ofiţerul anchetator şi-a dai duhul.

    Sfrşitul rezistenţei lui Ioanete si a partizanilor săi, ca şi sfrşitul rezistenţei lui Ghiţă Tautan au ndoliat populaţia din valea Arieşului. Sub protecţia partizanilor, locuitorii satelor se simţiseră n siguranţă. După lichidarea lor, au nceput represaliile contra celor care nu aveau altă vină dect aceea de a se fi născut pe pămntul acela, sub acelaşi cer pe care l iubeau att de mult.

    Am povestit cele două episoade după un manuscris intitulat "Apele se reunesc", care mi-a fost ncredinţat prin intermediul lui Ovidiu Vuia şi a fost scris de cineva din regiunea Arieşului, care citise manuscrisul meu "Rezistenţa armată anticomunistă". Printre participanţii la acţiunile partizanilor de la Poşaga au mai fost semnalaţi: Popa Roşa, Şuşman Leon din Mihăceni, Puf Aurel (vestit vnător), Trinca Teodor, Vlad Ilie, Rafailă, Părduţ Ilarie şi Popa Partenic.

    Grupul Iosif Capotă - Alexandru Dejeu

    mpotriva acţiunii de colectivizare s-a format un grup de partizani care erau narmaţi pentru apărare şi care au lansat şi o serie de manifeste. Activitatea lor s-a desfăşurat ntre anii 1949 şi 1957. Cei doi conducători, dr. Iosif Capotă şi Alexandru Dejeu, au fost executaţi, n lot au fost 23 de ţărani din satul Brăişor, judeţul Cluj, şi dintre ei au fost condamnaţi n anul 1957 la muncă silnică pe viaţă: Creţu Gheorghe, Creţu Teofil, Bonig Gheorghe, Bortig Ioan şi Fărcane Vaier.

    Ceilalţi au primii pedepse pnă la 25 de ani nchisoare, printre ei numărndu-se bărbaţi şi femei din sat: Mudure Arsinte, Cobrzan Gheorghe, Bonig Traian. Bortig Vaier, Creţu Pamfil, Niculae Gheorghe, Nicula Iustina, Creţu Irina, Cătaş Oniţa, Bortig Vasile, Hanga Gheorghe, Brazdă Aurel, Fărcane Gheorghe (mort la Gherla n 1961), Mudure Vasile şi alţii.

    Partizanii din Dealul Botii

    Pe valea prului Iada, pnă la vărsarea n Criş, a acţionat un grup de partizani din care făceau parte: Ciota Ion, fost şofer al mareşalului Antonescu, paraşutat n spatele frontului de la Stalingrad, Jurj, un ţăran din părţile satului Ghiugiţa de Sus, şi soţia lui, Jurj Lucreţia.Luptele au avut loc n iulie 1952 şt n cursul lor au căzut Ciota Ion şi Mihuţ Gheorghe. Ţăranul Jurj a fost executat la Oradea, iar soţia lui condamnată la muncă silnică pe viaţă.

  2. #2

    Arrow Re : Muntele Mare n flăcări - Rezistenţa (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-XII-)

    Republica de la Băişoara sau o comuna independenta 24 de ore

    Ofiţerul C. Diamandi, care pactizase cu poporul şi nu acceptase falsificarea alegerilor din 19 noiembrie 1946, a fost arestat, mpreună cu un alt ofiţer de aviaţie, a evadat de la Siguranţa din Turda şi au fugit amndoi pe Valea Ierii spre Muntele Mare. De aici coborau şi i pedepseau pe cei care asupreau populaţia: pe secretarii partidului, pe agenţi şi pe jandarmi; pe unii i-au spnzurat.

    Intr-una din zile au cobort din Muntele Băişoara şi au ridicat jandarmii, autorităţile locale şi colaboraţioniştii din Băişoara, care au fost ţinuţi ca ostatici ntr-o colibă de la marginea acestei comune. După aceea au ars registrele de cote, tablourile "iubiţilor conducători", au tăiat firele telefonice şi au declarat comuna liberă şi inde*pendentă.

    Abia după 24 de ore a sosit armata, cu tunuri şi echipament de război şi s-au declanşat lupte crncene. Partizanii aveau n faţă pe ostatici. Securitatea nainta avnd n faţă femei cu copii n braţe. Diamandi cu oamenii lui s-au retras pe valea Ierii. Peste 500 de persoane au fost arestate, fiind denunţate de colaboraţioniştii care fuseseră obligaţi de partizani să-şi roadă carnetele de membri de partid. Printre cei arestaţi şi supuşi torturilor s-au aflat: Nicodim Crbea, Teofil Crbea, Grigore Marcu, Ion Marcu, Ion Mihuţ.

    La completarea listei ar trebui să contribuie tot satul care a cunoscut această cruntă suferinţă. Durerea lor a fost durerea neamului şi la tnguirea moţului, pe care "curg zdrenţele ca ploaia", adăugăm omagiul adresat lor de Radu Gyr, n acel timp de băjenie, din temniţa Aiudului:

    MOŢUL

    Curg zdrenţele ca ploaia, ca o _ jale, peste ciolanele ce-mi ies prin piele; năluca mea, durată strmb sub ţoale, din răşchituri se trage, şi obiele.
    De cnd stau şi aştept pe aspre plaiuri un vis olog şi o dreptate ciungă, mi par toţi munţii osndite raiuri, cu ngeri ce mă scuipă şi m-alungă.
    De veacuri mi tot pun n sac oftatul. şi toamna plec la vale prin vlcele, să-l ntlnesc pe Domnul mpăratul, să-i ud opincile cu lacrimile mele.
    Tu nu ştii, Doamne, cum n piept mă frige aprins, ca un ciubăr de _ jirăgaie din ce adncuri vin azi să mă strige pădurile gemnd sub fierăstraie.
    De cnd tot merg cerşind din poartă-n poartă, de cnd tot mor n temniţa turbată, lung, prind din negură şi soartă, mi-aud trosnind ciolanele pe roata.

    Partizanii din Munţii Trascăului - din grupul Dabija

    Pe data de 5 martie 1949, la orele 7 dimineaţa, Securitatea din Alba Iulia şi cea din Deva au pornit acţiunea mpotriva partizanilor naintnd, pe valea prului Galda, trecnd prin comunele Benic, Mesenta, ntregalde, spre pădurile Munţilor Trascău, unde se aflau ascunse bordeiele ce ascundeau pe nenfricaţii moţi ce-şi apărau libertatea. Deoarece n noaptea de 4-5 martie ninsese puţin, securiştilor le-a fost uşor să depisteze urmele ndreptndu-se pnă Ia locul numit Bogoloaia, din apropierea satului Cricău. nconjuraţi, partizanii se găseau n bordei, fără să prindă de veste de ce se petrece afară. Luaţi prin surprindere, rezistenţa nu a mai putut fi eficace. Cu acea ocazie au fost ucişi Popa Ştefan şi Pascu Cornel, alţii răniţi şi cţiva s-au predat.

    După primele cercetări ale celor arestaţi la Bogoloaia, s-a declanşat acţiunea din comuna Mesentea. n dimineaţa următoare, duminică 6 martie 1949, doi dintre partizani, Mnza Traian (născut n 1926, la Galaţi) şi Gligor Traian (născut n 1924 la Livezile de Aiud), s-au apropiat de moara din comuna Mesentea şi s-au interesat la Valea Simion dacă Securitatea a trecut prin sat. Spunndu-li-se că pnă la acea oră nu venise, cei doi s-au ndreptat spre casa văduvei de război Giurgiu Silvia (care-i aproviziona). Dar la ora 5 a sosit Securitatea şi, nconjurnd casa, i-a somat pe cei doi să se predea. Nana Silvia, cum i se spunea, a ieşit prin podul casei şi s-a ndreptat spre deal, unde s-a ascuns după o grămadă de pari de vie, privind la măcelul care a nceput.

    O luptă aprigă, ca pe front, care a durat pnă la orele 17, cnd partizanii au terminal muniţia. După ce şi-au ars actele ce le aveau asupra lor, cei doi s*au sinucis cu ultimele cartuşe. După ncetarea focului, n casa distrusă au fost găsite cadavrele celor doi partizani, care au fost aruncate ntr-o groapă săpată n grădină...

    De luni, 7 martie, a nceput hărţuirea celor din sat pentru descoperirea celor ce ajutau pe partizani. Şi nu numai hărţuirea, dar şi schingiuirea a peste 50 de moţi [..?..] n beciurile Securităţii. 51 condamnaţi, au plecat mai departe prin lagărele de exterminare.

    Din comuna Galda de Jos au fost arestaţi: Picoşi Florian (condamnat 20 ani), Dalea Emil (20 ani muncă silnică), Olteanu Emil (20 ani muncă silnică), Gliga Traian (6 ani), Trif Liviu (8 ani), Giurgiu Chiro (5 ani), Sonea Iulia (5 ani), Modrea luluţ (3 ani), Drăgan Emil (5 ani), Crişan Vasile (5 ani), Fleşer Partene (2 ani şi jumătate).

    Din comuna Mihalţ au fost ridicaţi: Bedelean Ion (20 ani muncă silnică), Cerghedean Virgil (7 ani temniţă grea), Ordean Simion (5 ani), Mărgjineanu Ion (20 ani muncă silnică)., Haţegan Gheorghe (7 ani temniţă grea).

    Din comuna Benic au fost condamnaţi: Preja Domenic (5 ani), Preja Alexa (5 ani), Preja Nicolae (3 ani), Laslo Aron (5 ani), Pascu Gheorghe (5 ani), Pascu Petre (10 ani), Morar Emil (3 ani), Lazăr Victor (5 ani).

    Din comuna Galda de Sus au trecut prin nchisoare: Nistor Isidor (3 ani), Micu Pătru (5 ani), Goia Augustin (3 ani), Doia Sabin (3 ani), Nistor Zaharia (3 ani), căpitan Lazăr Nicodim (10 ani), Doia Simion, Lupşan Ştefan (1 an), Lupşan Simion (1 an), Man Ştefan (1 an), Bulgaru Iosif (1 an).

    Din comuna ntregalde: Mihai Florin (20 ani muncă silnică), nvăţătorul Mihai (20 ani muncă silnică), Nistor loan (5 ani), Trifa Nicolae (5 ani), Boffea Silvestru (20 de ani muncă silnică).

    Din comuna Mogoş au fost condamnaţi: Şulăria Victor (5 ani), Marian Simion (5 ani), Horia Alexandru (5 ani), Marinescu Simion (5 ani), Fleşer Partenie (din comuna Sntimbru, condamnat 5 ani), Fleşer Vasile (din com. Oiejdea, condamnat la 5 ani), Flad Anghel (din comuna Cricău, condamnat 7 ani).

    Din oraşul Teiuş au fost condamnaţi: Cmpean Traian (5 ani), plutonierul Scridon (la 5 ani), Socaciu Traian (17 ani muncă silnică), Popa (5 ani), iar Cristea Ovidiu şi Frncu Vasile au luat cte 3 ani fiecare.

    Brigadierul silvic din comuna ntregalde, văznd ce s-a abătut peste sate, s-a ascuns timp de 9 ani. Făcndu-se promisiuni că cei ce se vor preda vor fi lăsaţi liberi, s-a prezentat la Securitatea din Alba Iulia. După 6 săptămni a fost găsit mort prin mpuşcare.

    Familia preotului Oţoiu Victor a avut foarte mult de suferit, deşi oamenii nu au declarat nimic. Era preot n comuna Mesentea, de unde partizanii se aprovizionau prin Silvia Giurgiu, care cu toate torturile ndurate nu a divulgat pe nimeni. Era bătută pnă la leşin şi, după ce era trezită cu găleţi de apă rece, iar ncepeau s-o tortureze, n celulă ea era cea care ncuraja pe celelalte femei arestate: "Fiţi fără frică, nu voi spune nimănui nimic, chiar dacă mă omoară. Eu nu am copii, nu am soţ. Atunci cnd am plecat la un drum m-am gndit la toate şi nu am dat napoi. Nici acum nu dau. Voi trebuie să vă ntoarceţi la copiii voştri." Legătura Nanei Silvia se făcea prin Valea Simion, care avea 15 ani.

    Preotul Oţoiu Victor a fost chinuit şi, cu toate că nu s-au găsit probe despre legăturile cu partizanii, a fost condamnat la 3 ani, dar a executat 5 ani n schimb. Şi, n timpul anchetei, familia a avut de suferit mult de tot. Preoteasa Ana Oţoiu, nvăţătoare la Mesentea, după ce a fost dată afară din nvăţămnt, n numeroase rnduri a trecut cu săptămnile, alte ori cu lunile, prin Securitatea din Alba Iulia, să spună ce nu ştia şi poate ceea ce conştiinţa nu-i permitea să spună, să facă rău şi la alţii.

    Şi chinurile au fost ngrozitoare, pnă la electrocutare, din care cauză s-a mbolnăvit de inimă. Şi, bolnavă cum era, a fost ridicată din pat şi dusă la Securitate, din nou la tortură, tot ca să-şi amintească. Nici băiatul, Oţoiu Gelu, elev de 17 ani, nu a fost cruţat. După un accident grav la cap trebuia să meargă la un control de specialitate la Cluj. Dar nu a apucat să se urce n tren, că a fost arestat ş bătut bestial. S-a trezit n Securitatea de la Alba Iulia, plin de snge, fără nici o ngrijire medicală, dar permanent n anchetă.

    Mirela Oţoiu, elevă, de 16 ani, a fost arestată de 7 ori, ntre 2 săptămni şi o lună, prin Securitatea de la Alba Iulia, şi a trecut prin chinuri pentru a spune ceea ce nu ştia fiindcă se afla la liceu, la o depărtare de 18 km de satul natal. Acolo a găsit o mulţime de femei arestate şi chinuite n legătură cu partizanii din Muntele Mare, printre care se găsea şi doctoriţa Viorica Gscă.

    Aşa cum a cunoscut chinurile comuniste familia preotului Victor Oţoiu, tot astfel sute de familii din această regiune au fost torturate, dar ncă nu pot vorbi de teama care stăpneşte satele romneşti att de greu ncercate.

    CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii Romniei, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gndirea Romnească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
    Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm
    ================================
    Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard dEstaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. Bibliografie : AICI, album foto : AICI, indexul lucrărilor publicate : AICI, acces la mesageria electronică : AICI. Cont gestionat de membrii fondatori. Lucrări regrupate n biblioteca electronică: Procesul Comunismului


Similar Threads

  1. Erupţie n Munţii Apuseni - Rezistenţa (1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-XI-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 0
    Last Post: 02-01-11, 04:55 PM
  2. Stat Major al mişcării de rezistenţă (1946 1958)- Cicerone Ionitoiu (cap-VII-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 2
    Last Post: 02-01-11, 01:38 PM
  3. Rezistenţa n Munţii Banatului (1946 1958) - Urmările - Cicerone Ionitoiu (cap-VI-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 2
    Last Post: 02-01-11, 01:29 PM
  4. Rezistenţa anticomunistă din Banat (1946 1958) - Cicerone Ionitoiu (cap-IV-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 3
    Last Post: 01-01-11, 05:31 PM
  5. Rezistenţa anticomunistă din munţii Romniei (1946 1958) Cicerone Ionitoiu (cap-I-)
    By Rex Histrianorum in forum Rezistenţa anticomunistă din Romnia
    Replies: 1
    Last Post: 31-12-10, 12:37 PM

Liens sociaux

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •