Gilăul răsună de tulnic şi pistoale......Fărădelegile comuniştilor se ntindeau peste tot. Riposta a fost promptă după anul 1948. Uneltele puse n slujba cotropitorului rus au fost avertizate să nu facă rău oamenilor. Acolo unde nu s-a nţeles, s*a trecut la sancţionarea vinovaţilor.Aşa cum i-am văzut acţionnd pe partizanii colonelului Uţă Ion şi ai lui Gheorghe Arsenescu, la care au răspuns prezent şi cei ai inginerului Gavrilă, ai avocatului Spiru Blănaru şi ai fraţilor Arnăuţoiu, tot aşa n munţii brăzdaţi de valea Arieşului, Valea Ierii sau izvoarele Someşului Mic, l vom ntlni pe moţ făcndu-şi datoria şi cerndu-şi dreptul la o viaţa liberă.

n anii 1948-1949 oamenii stăpnirii au nceput să amuţească. Ici-colo erau găsite aruncate la marginea drumului unele dintre slugile comuniste care terorizau populaţia. Pe drumurile ce plecau din Turda sau Cmpeni, fie pe valea Arieşului, fie pe valea Ierii, pe la Lupşa, Poşaga sau Făgetu Ierii, se părea, noapte de noapte, că se instaurase libertatea şi, n căutarea ei, veneau şi din alte colţuri de ţară. Se dusese vestea pnă la Bucureşti că Dabija şi Diamandi şi fixaseră jaloane de ţară nouă. Jandarmii nu mai aveau curajul să circule. Ceruseră ajutoare şi tremurau n posturi de teamă să nu fie călcaţi de potera haiducească.


n vara anului 1948 Securitatea din Bucureşti l-a nsărcinat pe Alexandru Drăgulănescu, devenit specialist n recrutare şi predare de material uman, să afle ct mai mult din ceea ce se petrece la Muntele Mare.

Acesta l găseşte pe Ion Robu, tnăr entuziast, licenţiat al Academiei Comerciale, care, creznd că se apropie sfrşitul regimului comunist, a fost gata să plece la faţa locului pentru a da concursul acestei mişcări, din partea Tineretului Naţional Ţărănesc, nsoţit de alţi doi tineri, Ionescu şi Maxim, absolvenţi ai Academiei Comerciale, Nelu Robu a plecat n Apuseni şi, prin intermediul sătenilor, a ajuns să stea de vorbă cu şefii mişcării de rezistenţă de acolo. Cei trei bucureşteni au fost impresionaţi de viaţa acestora n munţi, de discuţiile purtate la lumina opaiţelor şi de drumurile parcurse pe nnoptate. Revenii la Bucureşti, Nelu Robu a povestit celui ce l-a trimis acolo ce a văzut şi a discutat.

Ieşit din nchisoare, am aflat ntmplător de această poveste şi i-am transmis lui Robu, printr-un prieten, să se ferească de Drăgulănescu. Mai trziu, la Jilava, am avut un indiciu că i s-ar fi comunicat, dar n-a ţinut cont de mesajul meu. La ncurajările lui Drăgulănescu, Robu a plecat din nou la drum, desigur cu alţii pe urmele lui. Binenţeles, Siguranţa, transformată n Securitate, lucra acum pe mai multe planuri, astfel că a infiltrat şi un maior lngă Dabija.

Forţele armate dirijate de la Sibiu, Cluj şi chiar Bucureşti, unele devenind disponibile după căderea grupului Uţă-Blănaru, au fost puse n acţiune sub comanda maiorului Gheorghe Crăciun şi au intrat n acţiune.

Groaza s-a aşternut peste moţi, peste sate.

Noapte de noapte, sătenii erau arestaţi pentru a tăia partizanilor orice sursă de aprovizionare, urmărind n acelaşi timp şi descoperirea ascunzătorilor. La represiunile mpotriva moţilor, partizanii au răspuns cu aceeaşi monedă. La marginea comunei Brăzeşti, ntre Sălciua şi Baia de Arieş, a fost găsit mpuşcat de jandarmi Vasile Meşter. A urmat un nou val de teroare şi noi ridicări de oameni. Sălbaticele Chei ale Turzii şi Arieşului deveniseră şi mai sălbatice din cauza acestei invazii, care ridica pnă şi pe ciurdari, lăsnd vitele la voia ntmplării. Ţăranii Ilea, tată şi fiu, de pe Valea Ierii, au fost mpuşcaţi şi aruncaţi la marginea drumului ntre Ocoliş şi Runc, iar Grigore Ilea, din neamul lor, după ce a fost schingiuit pe la Securitate, a ajuns la "Canalul Morţii".

n toamna anului 1949 Mihai Cucu a fost asasinat şi aruncat la marginea comunei Ceanul Mare, iar Gheorghe Cucu, fratele lui, a ajuns n lagărul de exterminare de la Peninsula, n aceeaşi perioadă, locuitorii văilor Galdei şi Stremţului au trecut timp de o săptămnă, n drum spre Teiuş, pe lngă trupul mutilat al lui Nicolae Moldovan, mpuşcat n luptă şi aruncat la marginea Benieului. Tot pe atunci a fost mpuşcat şi locotenentul Ionescu.

Beldeanu Ion din comuna Mihalţ, judeţul Alba, a fost arestat pe 6 martie 1950 şi, după condamnarea la 25 ani muncă silnică, a fost omort, fiind executat cu lotul Dabija de la Sibiu, iar familiei i s-a transmis certificatul nr. 37.061 din 5.IV. 1950, cu diagnostic "mort din cauza: insuficienţă cardiacă".

Mărginean Petre din comuna Obreja, judeţul Alba, condamnat pe 5 aprilie 1950 de Tribunalul Militar Sibiu, a fost omort pe 25 iulie 1957 şi familiei i s-a comunicat numai n anul 1965.

Chicoş Florian din Galda de Jos, judeţul Alba, a fost condamnat la 20 ani de Tribunalul Militar Sibiu şi a fost executat pe 5 aprilie 1950.

Jalea Emil din Galda de Jos, judeţul Alba, condamnat la 20 de ani de Tribunalul Militar Sibiu, a fost executat pe 5 aprilie 1950 cu lotul Dabija.

O adevărată cursă de urmărire a avut loc după inginerul Traian Macovei şi după fratelui lui din satul Muşca, de lngă Lupşa. Acesta din urmă era nvinuit că ar fi omort doi plutonieri de jandarmi.

Maşinile Securităţii nconjurau muntele şi oamenii narmaţi pătrundeau toi mai adnc n ascunzişurile lui. n urma lor alte maşini ncărcau moţii şi-i transportau spre Turda, Alba Iulia, Cluj şi Sibiu. Molima Securităţii s-a abătut şi asupra satelor: Albac, Baia de Arieş, Buru, Cacova, Certege, Galda, ntregalde, Lunca, Lungeşti, Lupşa, Mogoş, Ocoliş, Poşaga, Rmeţi, Roşia Montană, Runc, Sălciua, Ţelna, Vălişoara.

Satele au fost răscolite de la Mărişel, Măguri şi Răcătău, de pe valea cu acelaşi nume, care-şi mna firul de apă spre Cmpeni şi mai departe, la Cmpia stropită de sngele lui Mihai Vodă Viteazul, vestind că "ţara arde de morminte, cum arde cerul de făclii".

Au mai fost ridicaţi Maria şi Cornel Păcurariu din comuna Miceşti şi dispăruţi au rămas pnă n ziua de azi. Alte făclii s-au aprins pe cer. Ţăranii Abăcioaiei Crişan şi Ştefan Pop au fost mpuşcaţi pe marginile drumurilor. Traian Grigorescu, student din Caracal, a fost executat la Sibiu.

După decenii şi decenii, vorbind cu un supravieţuitor al acestei mişcări de rezistenţă din Ţara Moţilor, acesta mi-a spus:

"Curios! ntrebam cnd pe unul, cnd pe altul dintre aceşti ţărani care formau marea majoritate a celor ce veniseră n munţi:
- Cit pămnt ai, nene ? Nu puteam nţelege răspunsul lor unanim: - Nimica ! Auzi, dumneata - mi-a spus uimit interlocutorul - aceşti oameni, care nu aveau nimic de apărat, au pus mna pe armă să salveze biata ţărişoară! Mă ntrebam unde erau cei cu stare ? Pe cei cu cap i ştiam deja porniţi pe drumul Jilavelor şi Aiudurilor. Aceşti ciurdari şi dodari, fără pită şi fără ţarină, băjenari din iarnă-n iarnă, se angajau să ndrepte ornduirea intrată n mna muscalului!" Era porunca de dincolo de veacuri: "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, pentru sfnta dreptate !" "De veacuri mi tot pun n sac oftatul şi toamna plec la vale prin vlcele"

Tot n acea toamnă, cu sutele au pornit moţii pe drumul nchisorilor, osndiţi de o dreptate ciungă. Şi nu exagerăm dacă spunem că şi-au luat cu ei ciolanele ce "le ies prin piele" şi cu satele s-au mutat n lagărele de exterminare de pe valea Canalului plngerii neamului romnesc.

Dintre ei, ncercăm să smulgem uitării pe: Ion Brsan, Vili Braicu, Aurel Brumă, Ion Cmpeanu (şef de secţie financiară la Turda), Ana Cibu (ţărancă), Ioana David (ţărancă, gravidă n momentul ridicării), Ion şi Pamfil David (ţărani), Teofil David (student), Victor Gherman (ţăran din Rmeţi), Goia, Guţiu Hădăran (ţăran din comuna Viişoara), Hăngănuţ, Alexandra Lazăr (ofiţer invalid), Petre Luscov (ţăran din comuna Galda de Jos), Mihai Iubu (medic, arestat pentru că a ngrijit partizanii răniţi n zona văii Drăganului), Traian Istrate (notar din Ciugud), Ion Micu (din comuna Galda), Ion Mihuţ (ţăran din comuna ntregalde), Ariton Moldovan, Ion Nicoară, Gheorghe Pavel (din Turda), Gheorghe Popa, Ion Popescu (şef de gară din Lupşa), Ion Pop-Boabă, Ion Pop Aderii, Vaier Rusu, Raveca Stan (ţărancă), Manoilă Secui, Ion Crje (doctor n drept, din comuna Mihai Viteazu), Gheorghe Latiş, Eugen Soroiu ("doctor fără voie" din Lupşa, poreclă ce i-a dat-o Remus Radina, deoarece la Canal orice meserie i s-ar fi potrivit, n afară de cea de medic pe care i-a fixat-o ofiţerul politic), Stanciu (student la laşi), Mihai Tomuş, Trifu (din Turda).

Anchetarea şi chinuirea celor arestaţi s-au desfăşurat la Turda, pentru cei implicaţi n acţiuni de ajutorare şi la Alba Iulia şi Sibiu pentru cei ce au participat la lupte. Printre schingiuitori s-au numărat: Gheorghe Crăciun (maior), Margareta Hegheduş (care a mpuşcat partizani n munţi şi a torturat pe cei arestaţi), Herta Kovacs, Gheorghe Mezci, Moravetz, Victor Nistor, Isaia Pop (un adevărat călău, care a murit ntr-un accident de motocicletă fără a se fi elucidat cauza acestuia). Lotul a căzut nu numai din pricina cozilor de topor venite de la Bucureşti după Ion Robu, dar şi ca urmare a infiltrării maiorului Ion Oniga, căruia drept răsplată i s-au dat 5 ani de muncă la Canal. După eliberare a fost responsabil la un magazin din comuna Miroslava.

Dintre conducătorii prinşi n viaţă, şase au fost condamnaţi la moarte. Au stat tot timpul n lanţuri la Sibiu. Se cunosc numele lui Dabija (executat), Iosif Oanea (student, executat), Vasile Rusu (ţăran din Satu Nou - Baia Mare, executat), Ion Robu (căruia i s-a comutat pedeapsa n muncă silnică pe viaţă şi avea să moară n nchisoare). Despre ceilalţi se ştie că "erau tineri şi voinici", după relatările unui filozof care era ntr-o celulă apropiată. Au mai fost condamnaţi: Maxim la 15 ani şi Ionescu la 10 ani, ambii din Bucureşti.

n anul 1950, Ion Robu, trecnd prin Jilava şi auzind că sunt acolo, mi-a comunicat prin cineva că Sandu este omul Securităţii şi din cauza lui a căzut. Bănuiesc că a fost un răspuns la mesajul pe care i-l transmisesem cu doi ani nainte şi de care nu ţinuse cont. Dar poate ne-a fost dat ca fiecare să avem o iudă pe urmele noastre.

Ne scapă numele unui viteaz cioban, executor testamentar al voinţei strămoşeşti, exemplu pentru generaţiile viitoare: n iulie 1952, dinspre Gilău, pe valea Someşului Rece, ntre vrful Testiaşu şi Răcătău, veneau oamenii Securităţii, răspndiţi n trecători; n schimburi iuţi de plumbi a fost secerată o mare parte din companie. Pe o colină, baciul i aştepta singur, cu arma devenită neputincioasă, rezemat de brad.

Teroarea se abate asupra Ţării Moţilor

Vom prezenta mai jos o condamnare la moarte n public, extrasă din relatarea unui martor ocular, si reţinută de Ovidiu Vuia. ......Comuna Iara este situată n depresiunea văii rului cu acelaşi nume, la 5 km. după ieşirea acestuia din Munţii Săcel şi Băişoara. ntinsă pe o suprafaţă mare şi nconjurată de munţi, la vest Muntele Mare, la sud Munţii Trascăului, nchisă la nord de peretele Gherghei, Iara este sediul unei foarte vechi diviziuni administrative, cu un trg tradiţional, cu numeroase ntreprinderi comerciale, cuprinznd cel mai mai mare număr de sate din Romnia.

Unul din acestea, Agriş, este locul de naştere al primului erou al Unirii de la 1918, Ion Arion, mpuşcat mişeleşte de jandarmii unguri pe podul din gara Teiuş, n timp ce se ducea la AJba Iulia. Agriş este situat pe un platou de pe vrfui Cremezeu. Din Iara nu se vede dect clopotniţa bisericii din sat, cnd soarele se reflectă pe acoperişul său de tablă zincată. Pentru a ajunge n sat cu căruţa trebuie să dai un ocol muncelului pe faţa despădurită a acestuia, transformată n sute de terase. O potecă străbate loturile de cereale, cultivate prin rotaţie de culturi, şi-ţi permite să ajungi n sat n două ore n loc de cinci.

Toată partea cultivabilă din Cremezeu aparţinea unui grof ruinat, Tiri Gyula. Acesta, pentru a uşura munca pe pămntul lui, construise un corp de clădiri pentru slugi şi un grajd pentru 6 perechi de boi pe care i folosea la aratul teraselor după ce le ngraşă cu bălegarul lor. Om practic, groful supraveghea chiar si folosirea găinaţurilor din crescătoriile de păsări, organizate metodic.

Odată ajuns pe vrful Cremezeu, aveai n faţă panorama satului străbătut de două uliţe principale. Printre case, n majoritate din lemn pe fundaţie de piatră, se distingeau două construcţii. Una era şcoala unde profesau institutorul şi soţia lui, cealaltă, nconjurată de grădini mari, aparţinea fostului director al şcolii, Gheorghe Taman, proprietar al unor terenuri agricole şi al unor livezi care i permiteau să se considere un om destul de bogat. Moartea bătrnului a coincis cu intensificarea acţiunii de planificare a agriculturii: un an de cereale, un an de fnaţ. Acest sistem avea desigur un substrat.

Mulţi ţărani erau dezorientaţi. Pentru a-i face să obţină din pămnturile lor recolte din ce n ce mai mari şi a le lua pnă la ultimul bob de secară, s-au trimis la ţară instructori, n realitate un fel de jandarmi camuflaţi, care nu se pricepeau deloc la agricultură. Rolul lor era să supravegheze ţăranii astfel incit toate produsele cerealiere să fie adunate ntr-o singură arie de treierat; n acest fel ţăranul era constrns să livreze cota către stat. Dacă i mai rămnea ceva, cu att mai bine. Dacă nu, i rămneau sapa şi grebla. n faţa acestei situaţii, ţăranii au renunţat la toate avuţiile lor şi au emigrat către oraş. Unii dintre ei au luat drumul pădurii.

Bătrnul nvăţător din Agriş lăsase la moartea sa doi copii: o fată, Letiţia, şi un băiat, Ghiţă. Letiţia era elevă la liceul din Turda, Ghiţă era student n anul patru la Medicină. Pentru a nlătura copiii de la succesiunea tatălui lor, agentul agricol a nceput să-i ameninţe: pe Letiţia cu nchisoarea şi pe Ghiţă cu eliminarea din facultate. De teamă de a nu compromite studiile fratelui său, Letiţia s-a căsătorit cu nvăţătorul Vasile Vomir, un profesor model. Acesta a preluat conducerea gospodăriei, pe care a administrat-o după regulile locale, achitndu-se de obligaţiile faţă de stat, spre marea dezamăgire a agentului agricol, care a decis să se debaraseze de nvăţător. Cum scrisorile anonime nu i-au adus succes, a recurs la alte metode.

ntr-o seară, un ceferist a bătut la uşa nvăţătorului şi i-a cerut să-l găzduiască pentru o noapte. Vasile Vomir l-a primii după tradiţia de ospitalitate romnească. Cnd ceferistul a amintit de partizanii din munţi n cursul conversaţiei, nvăţătorul, n loc să i-o reteze scurt, s-a mulţumit să-i spună că el are multă treabă şi nu are timp să se ocupe de prostii. Dar treaba era serioasă; mărturia agentului agricol şi a miliţianului din Turda, deghizat n ceferist, au fost suficiente pentru arestarea nvăţătorului. Judecat n grabă, Vasile Vomir a fost condamnat la 10 ani nchisoare, din care opt executaţi n minele de plumb de la Baia Sprie.

Odată cu condamnarea lui Vasile Vomir, studentul Ghiţă Tautan a fost exclus din facultate. Revenind de la Cluj, Ghiţă a preluat conducerea gospodăriei, ajutat de sora sa, mamă a doi copii. Oaspeţi suspecţi au bătut din nou la uşă cernd găzduire., dar avizat de păţania cumnatului său, Ghiţă Tautan i-a alungat. Agentul agricol nu-i găsea nimic de reproşat lui Ghiţă Tautan, care era foarte circumspect. De ciudă, agentul agricol se pune fără milă pe locuitorii satului, care au decis să-i vină de hac.

ntr-o bună zi agentul agricol a fost găsit cu capul sfărmat n faţa locuinţei lui Ghiţă Tautan. Era o zi de trg la Iară. Ghiţă ntrziase pnă la căderea serii la birt cu preoţii din Filca de Jos şi Porcuţiu, preotul din Valea Ierii. Revenit la el acasă n Agriş, a fost smuls din pat n puterea nopţii, dus la nchisoarea din Turda şi bătui pentru a mărturisi asasinarea agentului agricol. Printre călăii lui se găsea şi tapiţerul Albon din Turda, devenit mai trziu unul din torţionarii de la "Canalul Morţii".

La o săptămnă de la arestarea sa, Ghiţă Tautan a fost judecat n public la Iară, unde s-au adus cu forţa delegaţi din toate satele, constrnşi să ceară moartea sa, ca duşman de clasă. Şi astfel, el n-a avut posibilitatea să dovedească cu martori nemernicia acuzaţiei ce i se aducea.

CICERONE IONIŢOIU. Rezistenţa anticomunistă din munţii Romniei, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată. "Gndirea Romnească", 1993, 140 p. ISBN 973-95688-1-2
Documente preluate din : http://www.procesulcomunismului.com/...efault.asp.htm


================================
Cicerone Ioniţoiu a protestat permanent mpotriva terorii comuniste, devenind un personaj indezirabil pentru autorităţi. n 1979, la intervenţia preşedintelui de atunci al Franţei, Valry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din Romnia şi să se stabilească n Franţa. Bibliografie : AICI, album foto : AICI, indexul lucrărilor publicate : AICI, acces la mesageria electronică : AICI. Cont gestionat de membrii fondatori. Lucrări regrupate n biblioteca electronică: Procesul Comunismului